13.11.

2020

CULTURI PERIFERICE ÎN ORIENTUL APROPIAT

ȘI EUROPA

GENERALITĂȚI
În primul rând, este foarte bine știută importanța Asiei Mici/Orientului Apropiat în inițierea
procesului istoric cunoscut sub numele de „Revoluția Agricolă” (reamintim primele orașe Catal-
Huyuk & Ierihon). Această capacitate agricolă se va manifesta prin intermediul comerțului realizat pe
Marea Mediteraneeană, Dunărea de Jos, Marea Neagră (Pontus Euxinus), Helles Pont, Asia Mică, etc.
Trebuie subliniat că, și anterior apăruseră culturi periferice înafara Orientului Apropiat (mai ales la
vest). Spre exemplu, încă din neolitic se remarcă în regiunea Mării Egee niște culturi neolitice datând
din anii 6000 î.Hr. (etape premergătoare ale Europei agricole). Ulterior în Grecia se vor remarca, în
jur de 3500 î.Hr., Cultura Sesklo (3500-2900 î.Hr.) & Cultura Dimini (2900-2500 î.Hr.). Un alt centru
care s-a dezvoltat prin intermediul exportării și comerțului la mare distanță a fost Troia.
În partea estică, vor exista principate care vor fi utilizate ca niște colonii comerciale. Assurul a fost
unul dintre imperiile care a profitat de aceste principate.

GRECII
Una dintre primele culturi ale Europei s-a închegat în Grecia Antică, și trebuie remarcat că
fundamentele culturii Europene provin din rândul culturii grecești (politica, economia, muzica, etc.),
care și-a negat rădăcinile Orientale (viitoarele războaie cu perșii, etc.).
Premisele culturii superioare se observă încă din Neolitic: agricultura (6000 î.Hr.) și ceramica (5000
Pre-greci
î.Hr.). Ulterior din acestea va evolua cultura Sesklo (3500 î.Hr.) caracterizată de așezări nestatornice.
Populațiile originare grecești (pre-grecești) au origine mediteraneeană și influență orientală (pelasgii,
lelegii, carii) fiind la același nivel cultural cu popoarele din Anatolia de Vest. Din aceste populații se
vor dezvolta cultura Minoică („cultura palatelor”) și celelalte culturii care au pus accent pe
dezvoltarea comercială maritimă.
Sub influența Orientului Apropiat s-au dezvoltat culturile grecești (înaintea apariției polisurilor),
dintre care enumerăm cultura Cretană (minoică), cultura Cicladică (din arhipelagul cicladelor), cultura
Continentală (heladicul sau miceniană).

Civilizația Minoică
Denumirea de „Minoică”
provine din povestea regelui
Minos (care conține mitologia
cu minotaurul, palatul labirint,
descendența lui din Europa,
soția pământeancă a lui Zeus,
etc. – se găsește la articole).
Ascensiunea Cretei începe prin
anul 3000 î.Hr., dar „prima
cultură a palatelor”, mai exact
Palatul Cnossos (centrul acestei
culturi), este atestată în 2000-
1700 î.Hr. (prima fază) și 1700-
 1450 î.Hr. (a doua fază). Civilizația Cretană s-a concentrat pe stăpânirea maritimă – așa renumita
thalassocrație – și mai ales pe colonizare. Scrierea (linear A) este folosită exclusiv în scopul unor
comunicări lapidare. Ulterior din Arhipelagul Cicladelor și zona continentală vor începe să apară
(conform lui Herodot) diferite tipuri de populații (pelasgii, lelegii, carii), care vor duce la dezvoltarea
culturii grecești, mai ales din punct de vedere lingvistic, spre exemplu „thallasa” (mare), „labyrinthos”
(labirint) sunt cuvinte de care se vor folosi și viitorii greci.

Civilizația Miceniană
După anul 1900 î.Hr., au
început să apară în regiunea
mării Egee (Arhipelagul
Cicladelor) și în ținuturile
continentale (Grecia), așa
numiții „greci timpurii” (de
origine indo-europeană).
Inițial ei au distrus
elementele de cultură
mediteraneeană (comerțul la
distanță a fost oprit, au
dispărut cetățile minoice,
regiunea a fost reagrarizată,
iar regiunile au fost
convertite la feudalism),
pentru ca ulterior, să reintre
în contact cu ele după 300 de
ani de „beznă culturală” (au
restaurat cultura superioară).
Reprezentanții acestei culturi
(Miceniană) sunt numiți
„ahei” de către Homer, care au cucerit Creta (trebuie subliniat că această cucerire a avut loc în urma
unei catastrofe naturale, probabil un cutremur) în jurul anului 1400 î.Hr., alături de insula Cipru și
Insulele Ciclade. Aheii au dezvoltat mai departe thalassocrația cât și comerțul maritim inițiat de
civilizația Minoică. Un impas al evoluției va fi întâlnit odată cu invazia „popoarelor mării” (1200
î.Hr.).
Adevărata represiune va fi cunoscută de abia în timpul invaziei doriene (1100 î.Hr.), când aheii s-au
Dorienii
refugiat peste mare (alții s-au retras în Atica, formând seminția ionienilor), iar restul de pelasgi și ahei
vor fi supuși de noii cuceritori, fiind privați de libertate. Dorienii au repetat procesul de epurare a
culturii vechi și apoi, treptat, reînvierea acesteia.
În urma migrațiilor, Grecia s-a organizat sub formă de grupări de oikos (gospodării țărănești) conduse
Perioada Geometrică
de marii proprietari de pământuri (denumiți basiles). Acesta va duce la stratificarea păturii sociale în
aristocrație și țărănime. Acești „basiles” au preluat funcțiile de conducere și sarcinile comunitare ale
structurii sociale, atribuindu-și-le lor (acțiuni militare, aplanarea conflictelor civile, exercitarea
rânduielilor de cult). Succesiunea era ereditară, fapt ce a dus la individualizarea unei etici proprii
acestei clase sociale ale aristocrației. S-a pus accent pe comerțul cu Levantul, de unde au preluat
scrierea feniciană originară și aspecte ale organizării politice.
În final Grecia a asimilat organizarea politică denumită „polis”, care va duce la individualizarea
domeniilor de specialitate (arta arhaică – influențată de modelele orientale, literatura greacă – cu
primele specii, „eposul” și „lirica”. Spiritul de comunitate se va afirma prin comunitatea religioasă de
la Delfi și începuturile „Jocurilor Olimpice”.
I Colonizare & a II-a Colonizare După „Invazia Popoarelor Mării”
din 1200 î.Hr., eveniment ce a
cauzat un vid de putere major în
partea de răsărit a Asiei Mici, fapt ce
a cauzat „prima colonizare
grecească” (1100-900 î.Hr.). Astfel,
țărmul estic al Anatoliei va intra sub
control grec și va crea două regiuni
noi (Aeolia - N și Ionia - Centru)
alături de Grecia doriană în Sud.
Această regiune se va menține mai
multe secole sub diferite popoare
precum: lidienii, perșii, romanii,
turcii etc.).
Al doilea val al colonizării (754-535
î.Hr.) a presupus orientarea mișcării
către partea occidentală, deoarece
partea estică era ocupată de regatul
Asirian și cel Lidian.

Principalele ținte ale acestei colonizări au fost Sicilia (Italia de Sud), Galia de Sud, Marea Neagră și
Cyrene (pe teritoriul Libiei de astăzi). Astfel, grecii au intrat în contact cu etruscii și cartaginezii (care
erau teoretic de originea feniciană). Prin bătălia de la Alalia, foceenii (popor grec din Phoceea – Ionia)
vor reuși să câștige împotriva etruscilor și cartaginezilor. Ulterior (535 î.Hr.) aceștia vor fonda cetatea
Thurioi în sudul Peninsulei Italice.
Aceste colonizări au dus la dezvoltarea materială a Greciei și la integrarea elementelor din alte culturi
în cultura greacă. A fost preluat și prelucrat alfabetul fenician, probabil prin intermediul cetăților
ioniene. Scrierile lui Homer au fixat bazele filosofiei și științei grecești. S-au pus bazele structurii
administrativ-sociale cunoscută sub numele de „polis”, urmată de emiterea monedei (Lidia – 600
î.Hr.).
Cu toate acestea, vor mai apărea revolte pe cuprinsul teritoriului grecesc (Războiul Peloponesiac,
Războiul Persan), urmat de o a III-a Colonizare, sub politica lui Alexandru Macedon (grecii și
macedonenii se vor extinde către est).

Organizarea Politică & Administrativă (Polisul)

După cum am precizat anterior, odată cu sfârșitul perioadei miceniene, în Grecia s-au format, în
perioada geometrică, gospodării (oikoi) care vor fi conduse de basiles (regi).
Sporul demografic din sec. al VIII-lea a dus la contopirea acestor așezări, ceea ce a generat primele
concentrări urbane și o sporirea a economiei, gestionate de aristocrație (care se ocupa și de politica
statului). Aristocrații vor fii asimilați unor eroi ce au întemeiat noile orașe, ceea ce a dus la
instituționalizarea stăpânirii (crearea magistraturilor și sfaturilor nobililor).
Astfel s-a dezvoltat structura de „polis” înconjurată de împrejurimile eferente, cu instituții comune.
Sentimentul de coeziune s-a exprima prin cultură și limbă, cât și prin comunitățile de cult (cultul lui
Apollo de la Delfi). Periferia (Arcadia, Aetolia, Thessalia, Macedonia, etc.) a rămas barbară până în
sec. IV î.Hr. când a început să își dezvolte și ea primele regate tribale. Spre exemplu, în Sparta
populația era divizată în spartiați (cu drepturi depline), homoioi (egalii) si hiloții (sclavii, care erau
folosiți în scop militar). Dreptul civil spartan era aplicat, după cum se observă, în mod exclusivist.

Comerț, Resurse Naturale & Meșteșuguri

Din punct de vedere comercial, coloniile grecești aveau un avantaj semnificativ față de patria-mamă,
fapt ce a dus la dezvoltarea meșteșugurilor pentru export și comerțului la mare distanță. Cu timpul,
agricultura de subzistență (cerealele) vor fi înlocuite cu o cultivare intensivă a măslinelor și viței de
vie. Acum, cerealele vor fi asigurate de regiunea Atica (guvernată de Atena) și de schimbul cu
regiunile Mării Negre. Dezvoltarea Greciei a dus la apariția producției agricole și la periferia barbară
(cereale). Calitatea produselor a necesitat transportarea lor în condiții optime, ceea ce a dus la
dezvoltarea ceramicii (vase de lut) care va servi și ca informație istorică.
Curând a apărut și sistemul monetar propagat de Lidia (600 î.Hr.), ceea ce a dus la o dinamică mai
mare a regiunii și, implicit, a comerțului.
Vor deveni foarte importante strâmtorile, care acum erau puncte comerciale, mai ales Bosfor și
Dardanele, ce asigurau calea către „grânarul” Greciei, adică Marea Neagră.

Legiferare
Odată cu formarea falangelor (formații de luptă formate din hopliți – luptători greci) va duce la
confruntările „armatelor de masă” (alcătuite cetățenii polisului), în locul confruntărilor individuale
dintre aristocrați. Acum, pătura țăranilor înstăriți (demos-ul) va cere participarea acestora la
exercitarea puterii și fixarea unei oridini juridice. Prima codificare a ordinii juridice a realizat-o
Dracon (624 sau 621 î.Hr.).
Veniturile mari ale aristocrației și demos-ului va duce la asuprirea țăranilor, evenimet ce a fost
estompat prin politica lui Solon (cumpărarea funcțiilor și scutirea de datorii). El va fi cel care va emite
prima „constituție autentică” ce a servit ca model pentru celelalte polisuri. Polisul avea un Areopag
(care pronunța sentințe judecătorești) și o adunare a populației cetății (Sfatul celor 400). Solon s-a
concentrat de pe calea conducerii exercitate de către demos.

Tirania
O altă formă de conducerea este tirania, care consta în uzurparea conducerii de către un singur
membru al aristocrației. Aristocrații își mobilizau susținătorii în cadrul unor războaie civile pentru
asigurarea supremației individuale asupra polisului.
La Atena, o astfel de formă de guvernare a fost instaurată de Pisistrate (576-527 î.Hr.) și a fost
continuată de fii săi Hiparh și Hippias, până când în 510 î.Hr., Clistene a continuat reforma sa
democratică (508/507 î.Hr.), care a dus la „epoca de aur” a Atenei, condusă de Pericle (democrația
ateniană 461-430 î.Hr.), care sub povara războiului peloponesiac (extra în documente), avea să se
transforme în democrație radicală (430-404 î.Hr.).
Sparta dorică și-a menținut structura veche de stat cuceritor, care prin cele două războaie cu Messenii
(740-720 & 660-640 î.Hr.) își va impune puterea militară (transformarea mesenilor în hiloți). Sparta
și-a asigurat hegemonia prin intermediul Ligii Peloponesiace (extra în documente) și mai ales în
războiul Peloponesiac contra Atenei (Liga Deliană).

HITIȚII