Sunteți pe pagina 1din 7

CAUTAREA INDENTITATII.

Studiu de caz: Conditia femeii


Text: O casa de papusi (Nora), Henri
A. Ipsen

In perioada moderna, literatura a cunoscut o dezvoltare


spectaculoasa, observandu-se o varietate de directii existente, de
formule narative, teme si motive valorificate. Aceasta literatura
reflecta tocmai preocuparile omului modern, care are tendinta de a se
reorienta, de a se reintoarce spre sine, cautarea identitatii fiind o
caracteristica a literaturii moderne intalnite la multi scriitori care,
pentru a o ilustra, apeleaza in special la personaje feminine.
Conceptia traditionala despre drepturile si rolul femeii a inceput
sa fie contestata abia catre sfarsitul sec. al XIX-lea. Dar o miscare
cat de cat organizata de emancipare se va produce abia in primele
decenii ale sec. XX, cand tot mai multe femei ies din spatiul privat,
care le fusese destinat in exclusivitate, si isi castiga existenta
practicand diverse meserii. In deceniile urmatoare, obiectivul miscarii
feministe va deveni obtinerea unor drepturi egale ( economice , politice
) cu barbatii, fiind sustinut de numeroasele personalitati ale vietii
culturale si politice.
Feminismul este o doctrina care presupune emanciparea femeii in
societate. Scrieri care puneau in discutie statutul femeii au existat
sporadic, inca din Evul Mediu (un exemplu celebru ar fi Cetatea
femeilor, un tratat scris de Christine de Pisan in 1405), dar explorarea
sistematica a rolului femeilor in societate a inceput abia in sec. al XX-
lea, fiind una din consecintele directe ale natiunii iluministe de "
drepturi universale ale omului" si ale diverselor miscari de emancipare
nationala si sociala ale epocii. Catre sfarsitul sec. al XIX-lea insa,
feminismul se transforma rapid intr-o miscare sociala militanta, menita
sa asigure femeilor o libertate deplina de miscare in sfera sociala.
Miscarea sufragetelor militeaza pentru dreptul femeilor la vot. Alte
miscari militeaza pentru dreptul femeilor la o viata independenta,
nedefinita neaparata de casatorie, dreptul la munca devine astfel
esential, ca si dreptul de a detine o proprietate in nume propriu sau
dreptul la divort. Mai tarziu, sub influenta mai cu seama a Simonei de
Beauvoir, dar si a scrierilor Virginiei Woolf, care dezvaluie conditia
umilitoare si subalterna a femeii in societatea moderna, feminismul isi
incepe drumul din anii `40 inainte, ca miscare militanta ce revendica
abolirea oricarei forme de discriminare, culminand ca intensitate in anii
`60-`70.
Literatura asa-numita feminina (scrisa de femei) este o notiune
mai dificil de definit si datorita faptului ca, dupa cum s-a afirmat
adesea, ideea unei literaturi scrise de femei, despre femei si pentru
femei poate aduce usor la izolarea feminitatii, mai degraba decat la
integrarea ei pe principiile egalitatii. Cert este insa, ca secolul al XIX-
lea a cunoscut o veritabila "explozie" de scriitoare si ca multe dintre
acestea s-au preocupat activ de situatia femeii in operele lor. Printre
cele mai cunoscute nume se numara in Franta - George Sand si Colelte,
in Anglia - Mary Shelly, George Eliot, Emily si Charlotte Brouti, iar in
Statele Unite poeta Emily Dickinson.
Primele manifestari ale feminismului, se produc in sec. al XIX-
lea, mai cu seama in a doua sa jumatate, iar literatura devine unul
dintre cele mai eficiente moduri de a le promova. In acest context,
femeia devine personaj favorit pentru multi scriitori, atat in proza
romantica, dar si in romanul realist de proza psihologica. Teme precum
familia, casatoria, micul univers domestic in care traieste femeia,
cautarea propriei identitati sau iubirea ca salvare din cotidianul
meschin devin acum precurente in literatura. Daca barbati sunt firi
pragmatice, care au drept tinta afirmarea sociala, pentru personajele
feminine, afirmarea binelui se realizeaza adesea prin aspiratia catre o
iubire absoluta, ideal intangibil si sortit esecului. Orice forma ar
imbraca in fapt acest ideal, un element comun multor eroine literare de
la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-Lea este dorinta
de a-si depasi o conditie adesea ca limitata si sufocanta.
Emma Bovary, de exemplu, eroina lui Flambert, este o provinciala
si o mica burgheza care aspira spre viata in inalta societate. Anna
Karenina, a lui Tolstoi, in schimb apartine inaltei societati, dar aspira la
un anume primitivism senzual. Eroinele sunt sotii si mame, dar
nefericite in limitarea universului lor domestic, unde casatoria nu
inseamna si iubire. Aspiratia catre implinirea in cuplu inseamna lupta cu
mentalitatile si cu prejudecatile vremii, de unde un anume tragism
existential. Cele doua femei au curajul de a infrunta societatea, asa
cum era ea constituita, pentru a-si afirma dreptul la fericire, chiar
daca urmarea gestului lor va fi tragica.
Romanul scriitorului francez Gustave Flambert, Doamna Bovary,
1857, este un roman avand ca tema esecul tragic al aspiratiei catre o
conditie fictiva, ca dimensiune a sufletului uman. Dar, meschinaria
mediului face ca aceasta aspiratie, ce va capata ulterior un nume
derivat de cel al eroinei insesi- bovarism- ca opera tragicomica,
relevandu-si inrudirea cu donquijotismul. Destinul Emmei Bovary, ca
personaj, reprezinta drama femeii din provincie , de la mijlocul sec. al
XIX-lea, despre care Flambert insusi marturisea intr-o scrisoare:
"Biata mea Bovary, fara indoiala ca sufera si plange in douazeci de sate
din Franta la aceasta ora". Fiica a unui taran instarit, educata la
calugarite si hranita cu lecturi romantioase, ea viseaza o existenta
aristocratica, plina de pasiune. Casatoria cu Charles Bovary, medic de
tara cumsecade, dar marginit, si nasterea fetitei lor, Bethe, nu o
multumesc. Ea incearca sa evadeze din mediul banal in care traieste,
prin iubirile succesive pentru Leon si Rodolphe, care dau dovada de
meschinarie. Aceste incercari esuate de evadare din existenta banala,
dar si imposibilitatea achitarii datoriilor imense acumulate pentru a-si
satisface capriciile, constientizarea faptului ca nu fusese iubita cu
adevarat, o imping la sinucidere. Capitolul al VI-lea din ultima parte a
romanului, infatiseaza inceputul ruinarii vietii Emmei. Degradarea
relatiei amoroase cu cel de-al doilea amant, Leon, se combina, prin
tehnica moderna a contrapunctului, cu scadenta imprumuturilor Emmei.
Emma reprezinta prototipul femei care isi idealizeaza viata ca sa o
faca suportabila, care isi face ilizii negand sau renegandu-si
sentimentele, care isi plseaza existenta sub semnul unei reverii
aproape mistice. Drumul catre sine al Emmei este directionat de un
model ideal, care ii determina alegerile si destinul.
Romanul Anna Karenina, scris de Lev Nikolaevici Tolstoi, este o
complexa analiza a vietii de familie si a iubirii pasionale intrate in
conflict cu valorile morale ale societatii. Actiunea romanului urmareste
destinele mai multor cupluri: Anna - Vronski, Anna - Karenin, Levin -
Kilty, Oblonsky - Dolly. Anna si Karenin au o casatorie de convenienta.
Exista o mare diferenta de viata intre cei doi, dar si in ceea ce
priveste idealul de viata, caci femeia aspira spre sinceritate si
devotiune sentimentala. Cand isi da seama ca nu-si poate iubi sotul
( inalt demnitar, rece si rigid) se devoteaza fiului, iar in momentul
intalnirii cu iubirea-pasiune, in persoana lui Vronski, i se daruieste
deplin, fara a tine cont de consecinte. Dar dragostea ei se intensifica
odata cu amplificarea sentimentului de vinovatie fata de sot si de fiu,
pe care i-a parasit, fiind totodata victima unei iluzii. Apartinand
aceleiasi lumi ca si Karenin, Vronschi nu se lasa dominat de sentimente,
ci se conformeaza codului de comportament al lumii careia ii apartine.
Celibatar convins, bogat si om de lume, o asemenea aventura nu-l poate
compromite, in timp ce Anna renunta la tot. Nevoia ei de iubire, dupa ce
si-a parasit familia, copilul si locul in societate incepe sa-l plictiseasca,
iar sinuciderea va deveni pentru nefericita femeie, singura salvare.
Una dintre cele mai importante figuri feminine din literatura
universala care ilustreaza prin multiplele ipostaze in care apare,
destinul femeii in societatea a sec. XIX-lea este insa Natasa Rostova,
una dintre personajele feminine din romanul Razboi si pace, apartinand
tot lui Tolstoi. In aceasta adolescenta plina de viata, traind si
daruindu-se din tot sufletul, cu gratie si naturalete, se oglindeste
intregul proces misterios si poetic, de parasire a copilariei la chemarea,
la inceput imprecisa, dar mai apoi tot mai clara a sentimentului erotic.
Natasa evoluiaza, in paginele romanului, de la fetita care se joaca cu
papusa la adolescenta cunoscand placerea de a fi admirata, la tanara
indragostita de Andrei Boltonschi, de la incercarea de a fugi cu Anatoli
Kuraghin la cainta fata de iubitul aflat pe moarte si la sotia devotata a
lui Pierre. Tot in acelasi roman apare si Maria Bolkonshia care este o cu
totul alta figura feminina, ce aminteste mai degraba de tipul femeii
traditionale. Pentru aceasta, totul reprezinta devotament pentru tatal
ei, batran si excesiv de sever, pentru fratele ei Andrei, si fiul acestuia
Nikoluska, pentru sotul ei, Nicolae Rostov.
Tema emanciparii femeii sta si in centrul dramei lui Henrik
Ibsen, O casa de papusi. Prin piesele dramaturgului norvegian, a aparut
in literatura universala drama de idei :" Ibsen a creat, mai ales in
piesele moderne incepand cu Nora, teatrul dialectic in care intriga e de
idei, conflictul desfasurandu-se cerebral, fara conceptualizare
totusi....Helmer si Nora sunt idei, publicul se imparte zgomotos in doua
tabere....Temele staruitoare sunt lupta intre minciuna si adevar,
constructie si apatie"(G.Calinescu, Nenrik Ibsen). In " O casa de
papusi", capodopera de realism, actiunea se desfasoara in jurul
personajului feminin principal, Nora. De aici deriva, de altfel, si numele
sub care este cunoscuta indeobste aceasta piesa avand ca tema
emanciparea femeii, afirmarea ei ca personalitate independenta.
Actiunea se desfasoara in locuinta familiei Helmer, in timpul
sarbatorilor Craciunului. In cele trei acte ale dramei asistam la
destramarea unei familii a carei armonie fusese intretinuta timp de opt
ani de spectacolul iluziei si al respectarii unei morale formale.nSituatia
materiala a familiei, multa vreme precara, pare a se fi consolidat acum
cand sotul Norei, Torvald Helmer, fusese numit director al unei banci.
Dar sperantele femeii sunt spulberate de aparitia lui Krogstad, un
salariat al sotului ei, care ii cunostea un secret pastrat multa vreme cu
strasnicie si o ameninta ca, daca va fi concediat de Helmer, il va
distruge si va declansa astfel un scandal public.
Candva, la inceputul casniciei, Nora aflase ca Torvald este grav
bolnav. Putea fi salvat doar printr-o calatorie in sud, in Italia. Era insa
necesara o suma mare de bani care nu putea fi obtinuta decat printr-un
credit de la o banca. Nora se afla intr-o situatie limita, pentru ca desi
vrea sa-si menajeze sotul, stie ca o femeie maritata nu poate
imprumuta bani fara consimtamantul barbatului. Pentru a obtine suma
necesara, va falsifica semnatura tatalui ei, ca garant. Facuse insa
imprumutul spre a-l salva pe omul iubit si nu incercase vreodata un
sentiment de vinovatie fata de legi sau societate. Pastrase totusi
secretul pentru a nu rani orgoliul lui Torvald. In timp, va si restitui o
parte din bani, prin sacrificii personale. Dar nevinovatul secret al
Norei, pe care se intemeiaza fericirea conjugala, devine acum o
amenintare care o arunca intr-un profund zbucium interior.
Ramasa vaduva, doamna Linde, o mai veche prietena a Norei, veni
in oras pentru a-i solicita interventia pe langa sotul ei, ca sa obtina un
post la banca. Torvald ii ofera postul lui Krogstad, pe care il
concediaza, in ciuda rugamintilor Norei, pentru ca a iscalit pe cineva in
fals. Helmer afla cauza zbuciumului Norei dintr-o scrisoare a lui
Krogstad, dar nu-si schimba hotararea, desi este profund nemultumit
de fapta sotiei. Cand, la staruinta doamnei Linde, dragostea de
odinioara a lui Krogstad, acesta va inapoia totusi chitanta, ceea ce
salveaza familia de un posibil scandal, Helmer redevine afectuos, dar
Nora traieste revelatia falsei ei fericiri si intelege ca nu a fost iubita
cu adevarat niciodata. Decizia sa este sa renunte la tot. Va parasi
asadar "casa de papusi" si pe omul conventional care se dovedise a fi
sotul ei, in care vede acum doar un strain. Din dorinta de a se afirma ca
om, ea porneste in cautarea propriei identitati, lasand in urma
indatoririle acceptate social, de sotie si de mama, care au aruncat-o
intr-o existenta neautentica, alegand " indatoririle fata de sine insasi".
Conflictul central al dramei, intre iluzie si realitate, se
desfasoara asadar in constiinta Norei. In fond, ea singura pusese la
cale marele spectacol al iluziei in casa de papusi :" Casa noastra -
intelege Nora in sfarsit - n-a fost niciodata decat o casa de papusi.
Aici eram papusa-sotie dupa cum la tata fusesem papusa-copil. Iar copii
nostrii, la randul lor, au fost papusile mele". Helmer insusi este o
papusa, pentru ca resortul iluziei de care depinde fericirea se afla in
mainele ei. Vazuse in el, vreme de opt ani, un magician care o va salva de
amenintarile lui Krogstad si acum intelege ca nu este decat un individ
mediocru alaturi de care dusese doar o simpla viata comuna. Femeia,
care se complacuse in a accepta apelativele "ciocarlia", "veverita" sau
"randunica mea" si care de dragul sotului renuntase la tot, are acum
forta de a se smulge din universul inchis al familiei si, atrasa de himera
absolutului, sa porneasca in aventura cunoasterii de sine.
Astfel, tema fundamentala a acestei literaturi este viata anosta,
distrugatoare de iluzii si in consecinta esecul aspiratiei spre o conditie
imposibila pentru ca tine de un absolut intangibil sau de un idela livresc.
Sfidand stereotipurile care defineau fiinta ca o fiinta inferioara,
fragila emotional si intelectual, dependenta exclusiv de sfera casnica,
asemenea personaje se dovedesc capabile de trairi puternice si pasiuni
intense, paradoxal, insa, tocmai aceasta descoperire a pasiuni si a vietii
emotionale, care le confera in sfarsit independenta, va contribui la
distrugerea lor.
Personajele feminine ale sfarsitului de sec. XIX si inceputul sec.
XX penduleaza permanent intre nevoia de afirmare a pasiunilor si
emotiilor si incercarea de reconciliere cu acele conventii sociale bazate
tocmai pe suprimarea lor. Unele dintre aceste eroine, precum cele
prezentate mai sus, vor sfarsi tragic, altele insa, precum Jane Eyre,
protagonista romanului anonim de Charlotte Broute (1847) vor reusi sa
realizeze acest echilibru subtil intre sfera emotionala si cea sociala;
lupta nu va fi niciodata usoara.