Arhitectura medievală românească

I. Introducere. Context
Istoria arhitecturii în România debutează cu apariția primelor construcții și structuri de pe
teritoriul țării noastre, din perioada civilizației dace, la care s-au adăugat ulterior inovațiile
tehnologiei romane. În perioada Evului Mediu tehnica și arta construcțiilor bisericești evoluează
în paralel cu cea a edificiilor laice (castele, palate) în diverse stiluri specifice românești, pentru
ca în perioada modernă să se realizeze sincronizarea cu stilurile europene.
Creația artistică reflectă concepția despre lume a omului medieval și în spațiul Țărilor
Române. Aceasta se realizează în conformitate cu aspirațiile culturale ale epocii, cu posibilitățile
materiale, dar și sub influența unor factori externi.
Pe teritoriul românesc, la construcții se folosesc, pe lângă piatra, lemnul, pământul, și sticla
pentru realizarea de ferestre. În fiecare dintre cele trei Țări Românești arhitectura s-a dezvoltat
într-un mod diferit, legat de evenimentele istorice petrecute în acea zonă.

II.Transilvania

Specificul arhitecturii din Transilvania este determinat de evoluția sa istorică în contextul

formării statului medieval Ungaria. Românii au construit cetăți de apărare și de refugiu, deseori
folosind lemnul ca material de construcție (Sebeş, Săsciori). Maghiarii au construit cetăți de
garnizoană din piatră (Oradea, Cluj). Un rol important îl joacă și fortificațiile sătești, în interiorul
cărora din secolul al XV-lea, se introduce și biserica ce îndeplinește rolul de redută(mic fort de
apărare). În cadrul arhitecturii civile putem distinge clădirile din piatră, care sunt însă foarte rare
și sunt situate mai ales în cadrul orașelor cu precădere transilvăneană. Bisericile româneşti erau,
de regulă, construite din lemn, dar s-au păstrat şi construcții din piatră (Streisângiorgiu, Densuş).
Cavalerii teutoni şi saşii, aduşi de maghiari în Transilvania, au răspândit stilurile romanic
şi gotic provincial prin construirea cetăților Feldioara, Codlea şi a basilicilor Cisnădioara şi
Cârța. În secolul XIV, Transilvania este conectată la stilul arhitectural gotic care cuprinsese deja
Europa Occidentală. Goticul din Transilvania a debutatat prin Abația de la Cârța, realizată de
călugării cistercieni. Stilul gotic pătrunde în lumea rurală sau influențează arhitectura statelor
medievale de peste munți.
Începută în 1383 și terminată în 1477, Catedrala gotică din Brașov, cunoscută ulterior ca
Biserica Neagră, era în acea perioadă „cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol” și
reprezintă cel mai semnificativ monument de arhitectură gotică de pe teritoriul țării. Un alt
monument important de arhitectură gotică din Transilvania este Castelul Huniazilor. Un alt
exemplu este palatul Brukenthal din Sibiu, realizat dintr-un amestec de stil clasic și baroc
austriac.

Avântul pe care il ia arhitectura trebuie să fie pus și în legătură cu prosperitatea crescândă

pe care o oferea viața la oraş. Castelul Bran a fost construit inițial pentru a servi unor funcții
militare: paza trecători Bran. Castelul a fost ridicat de brașoveni la sfârșitul secolului XIV,
cuprinzând încăperi pentru soldații ce formau garnizoana, pentru castelan şi pentru familia sa.
Planul castelului este unul neregulat, adaptat formei stânci pe care a fost construit. Turnurile au
forme și înălțimi diferite iar crenelurile prezintă influențe din arhitectura medievală italiană.

III.Moldova

  Arhitectura în această regiune se dezvoltă exclusiv în arhitectura bisericească și are o

amprentă puternic autohtonă cu ușoare influențe mai ales ale stilului bizantin, dar și gotice sau
armenești. Domnii au început să acorde o mare atenție construirii de fortificații, uneori doar au
renovat şi au consolidat cetăți mai vechi, alteori au ridicat cetăți noi de apărare. De asemenea, s-a
acordat o atenție deosebită şi ridicării unor noi lăcaşuri de cult, mai sofisticate din punct de
vedere arhitectural, cu ornamente mai bogate şi ziduri mai groase şi mai rezistente, ridicate din
piatră şi cărămidă. O mănăstire nu este doar centru religios, ci şi cultural, loc fortificat, refugiu
pentru populație în perioade dificile. În Moldova, Bisericile se înscriu în două categorii: cu
planul drept (longitudinal) sau cu trei abside (trilobat, triconc). Bisericile cu planul longitudinal
au rezultat din simplificarea bazilicii occidentale, de unde a preluat şi denumirea autohtonă
(biserică) a lăcaşului de cult creştin. Cea mai cunoscută biserică de tip longitudinal este catedrala
Sf. Nicolae din Rădăuţi (sfârşitul secolului al XIV-lea). In mare, bisericile construite in planul
triconc urmează împărțirea tradițională a bisericilor de rit bizantin ortodox: pronaos – de regulă
pătrat, - naos, cu două abside laterale, iar în mijloc se ridică o turlă, - și absida altarului, spre
răsărit. Acest plan este prezent într-o manieră specific moldovenească, fapt ce dă naștere în
perioada domniei lui Ștefan cel Mare
(1457–1504), stilului moldovenesc,
exprimat în construcțiile care compun
sistemul defensiv al statului (cetățile
Suceava, Neamț, Chilia), în curțile
domneşti (Bacău, Cotnari, Hârlău), în
construcțiile religioase. Acestea din
urmă sunt construcții monumentale
apropiate de stilul gotic, influență
preluată din Transilvania de unde sunt
aduşi meşteri. Viziune originală, unică în Europa, stilul moldovenesc constă în îmbinarea
armonioasă a arhitecturi tradiționale (pridvorul deschis) și a influențelor din Transilvania, Tara
Românească, Europa gotică, în pictura de exterior.

Către sfârșitul secolului al XIV-lea, introducerea ceramicii smălțuite avea să aducă un

plus de frumusețe finisajelor exterioare. Astfel, există o aplecare către folsirea policromiei din
cărămizi și discuri smălțuite (Mănăstirea Sfânta Treime din Siret – printre primele exemple ale
planului triconc și ale folosirii discurilor de ceramică smălţuită pe exterior, datând din ultimele
decenii ale secolului al XIV-lea, refăcută în secolul al XV-lea).

- --
C o n s t r u i t ă î n
Putna d
evine nu numai un lăcaș de cult important, dar și un important centru cultural. Tot în nordul
Moldovei, Mănăstirea Voroneț („Capela Sixtină a Estului”), sfințită în 1488, este renumită
pentru frescele sale și coloritul acestora, unde se remarcă celebrul albastru de Voroneț. Tot
de Ștefan cel Mare ctitorită, în 1492, Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău este prima
construcție din spațiul românesc la care apare tipul de boltă moldovenească pe arce încrucișate.

Biserica Sf. Cruce de la Pătrăuţi, primul exemplu păstrat până astăzi al boltirii moldoveneşti (1487),
ctitoria lui Ştefan cel Mare

Până la sfârşitul secolului al XV-lea se încheie procesul dezvoltării sistemului de boltire

moldovenesc, aplicat atât pe plan sală cât şi pe plan triconc (Sf. Cruce din Pătrăuţi, 1487,
mănăstirea Sf. Ilie – jud. Suceava, 1488, Sf. Ioan din Piatra-Neamţ, mănăstirea Neamţ, 1497,
etc.)

IV.Țara Românească

În  Țara Românească începuturile arhitecturii se caracterizează prin adoptarea unor

tehnici de construcție și a unor tipuri planimetrice de origine bizantină. Existența a unei bazilici
bizantine la Niculițel, cu fațadele decorate cu înalte arcaturi (sec. XII-XIII) a contribuit la
precizarea raporturilor artistice cu Bizanțul în epoca de cristalizare a Țării Românești. Cele mai
vechi monumente păstrate datează din sec. al XIV-lea, când, în timpul primilor Basarabi, s-au
dezvoltat curțile domnești de la Câmpulung și Curtea de Argeș. În acea perioadă au fost înălțate
cetățile de refugiu și de pază de la Poenari, Cetățenia și Rucăr.

În Țara Românească cel mai important complex din această perioadă constituie Curtea
Domnească din Curtea de Argeș Nicolae, cu mica biserică Sânnicoară(Sf. Nicolae cel mic,
începutul sec.XIV) și Sf. Nicolae Domnesc (sec. XIV), necropola domnitorilor, cu plan în cruce
greacă înscrisă. Primele mănăstiri ctitorite de domnitori au fost Vodița și mănăstirea Cozia,cu
plan triconc.

În a doua jumătate a secolului XIV, cuceririle turcești în Balcani pun capăt influenței
bizantine venite direct din Constantinopol și o înlocuiesc cu cele venite prin Serbia și Bulgaria.
Apar astfel la noi o serie de biserici de tip sârbo-bizantin, ca bisericile fostelor mănăstiri Vodița
II, zidită de călugărul Nicodim în jur de anul 1370 (azi numai ruine), Tismana, zidită puțin mai
târziu (refăcută în secolele XVI, XVIII si XIX), Cozia, zidită de Mircea cel Bătrân aproximativ
în anul 1386 (cea mai importantă și mai bine păstrată), Brădet și Cotmeana (în județul Argeș),
ambele construite tot în vremea lui Mircea
cel Bătrân.
 Un stil arhitectural semnificativ pentru perioada mediavală
românească este stilul brâncovenesc. Acesta se distinge prin expresivitatea conferită de volumele
arhitectonice ale scărilor exterioare, ale foișoarelor sau loggiilor, care variază în mod pitoresc
aspectul fațadelor. Sistemul tradițional al decorării cu arcaturi de ciubuce mai este încă aplicat,
dar ornamentica bogată a ancadramentelor, a coloanelor și a balustradelor trădează prin motivele
vegetale compuse în vrejuri influența barocă. Proporțiile devin mai zvelte și mai armonioase, ele
dovedesc o mai grijulie elaborare a planurilor. Atât decorul cât și spațiile libere, structurate de
coloane, neagă masivitatea formelor arhitectonice; pridvorul deschis ajunge de exemplu a fi un
element reprezentativ al clădirilor. Boltirea se face de obicei în semicilindru sau cu cupole

semisferice. Decorul poate fi sculptat din piatră sau aplicat sub forma unor reliefuri din stuc. În
decorația din piatră predomină motivele florale, în stuc sunt des întâlnite ornamente de tip
oriental.

Catedrala Patriarhală din București Palatul Mogoșoaia

Bibliografie:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Stilul_br%C3%A2ncovenesc#Arhitectura
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_arhitecturii_%C3%AEn_Rom
%C3%A2nia#Moldova
3. https://m.moldovenii.md/md/section/367
4. https://vdocuments.mx/arta-medievala-tara-romaneasca-moldova.html
5. https://www.edusoft.ro/arhitectura-romaneasca/