REFERAT LA DISCIPLINA

DREPTUL PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

TEMĂ
Obiectul dreptului de autor.Categorii de opere
protejate de lege

PROFESOR: Lector univ. dr. IOAN MARIUS ARON

STUDENT ANUL IV DREPT

Tuică Bianca
 CUPRINS:

1. NOȚIUNE

2. CATEGORII DE OPERE PROTEJATE DE LEGE

3. LIMITE

4. DOMENIUL PUBLIC

5. CONCLUZII

6. BIBLIOGRAFIE

2
 Obiectul dreptului de autor

Creația intelectuală suportă cu greutate constrângerile de ordin teritorial, aceasta având în

mod natural, vocație internațională. Productele spiritului, ale geniului uman sfidează orice
barieră așezată în calea liberei lor circulații, iar mijloacele moderne de informare și comunicare
favorizează această circulație. Având în vedere caracterul lor incorporal, obiectul protejat prin
drepturile proprietații intelectuale este capabil să circule și să fie reprodus cu o extremă
ușurință.

Opera reprezintă fundamentul nașterii dreptului de autor, fapt ce îi conferă o importanță

deosebită. Fructul creației intelectuale întruchipat în operă reprezintă obiectul dreptului de
autor.

Este esențial ca actul de creație să aibă o finalitate, opera fiind protejabilă doar dacă este
fructul unei activități intelectuale.

Obiectul dreptului de autor este reprezentat de opera de creație intelectuală sau opera de
spirit, aceasta fiind protejată prin simplul fapt al realizării ei, chiar în forma nefinalizată.

NOȚIUNE

Opera este produsul original al creației intelectuale a individului uman în domeniul literar,
artistic sau științific, protejat juridic, indiferent de modalitatea de creație, modul sau forma

3
concretă de exprimare, valoarea sau destinația lui, cu condiția de a fi conform cu ordinea publică
și cu bunele morvauri1.

Obiectul drepturilor de autor este constituit din operele originale de creație intelectuală
din domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma
concretă de exprimare și independent de valoarea și destinația lor.

O operă va fi originală atunci când reprezintă o expresie a amprentei personalității și

individualității autorului, putând fi originală fără a fi nouă.

Alături de operele absolut originale există și opere relativ originale, ai căror autori au
împrumutat de la unele creații preexistente elemente protejate, fără ca acest lucru să-i priveze de
vocația la dreptul de autor, cum este cazul unei întregi categorii de opere denumite derivate sau
compozite.

Opera, fiind rezultatul creației intelectuale, nu poate rezulta dintr-o descoperire. Arheologul
nu se poate bucura de vreun drept de autor, tot așa cum nici cel ce înregistrează sunetele păsărilor
nu se poate bucura de vreun drept asupra sunetelor lor.

Originalitatea este criteriul principal de la care se pleacă pentru a califica dacă o operă se
va putea bucura de protecție. Noțiunea de creație este intim legată de originalitate.

Interpretarea jurisprudențială a noțiunii de ”operă” a condus la ideea că sunt excluse di

câmpul de protecție simplele compilații de informații. Adjectivul intelectual așa cum este el
folosit în dreptul nostru în ceea ce privește proprietatea intelectuală trimite în mod direct la
activitatea spiritului proeminentă domeniului creației și nu simplu la orice muncă, chiar dacă este
intelectuală.

CATEGORII DE OPERE PROTEJATE DE LEGE

Potrivit articolului 7 al LEGII nr.8 din 14 martie 1996 cu privire la dreptul de autor și
drepturile conexe, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală
în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma
concretă de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt:

1
T. Bodoașcă, op. cit., p. 17.
4
 a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice
alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;

b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile
universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;

c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;

d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;

e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;

f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog
fotografiei;

g) operele de artă plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, grafică, gravură,
litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului,
precum şi operele de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;

h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează

proiectele de arhitectură;

i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în

general.

Articolul 8 din LDA prevede că fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale,
constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând
de la una sau mai multe opere preexistente, şi anume:

a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi

orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă
intelectuală de creaţie;

b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi

antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de
date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale.

5
 Art. 72 din LDA ce reglementează protecţia programelor pentru calculator, include în
categoria operelor de creație intelectuală orice expresie a unui program, programele de aplicaţie
şi sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect,
materialul de concepţie pregătitor, precum şi manualele.

De asemenea cuprinde ideile, procedeele, metodele de funcţionare, conceptele matematice

şi principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv
acelea care stau la baza interfeţelor sale, nu sunt protejate.

Art. 148 din LDA reglementează faptul că existenţa şi conţinutul unei opere se pot dovedi
prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de
gestiune colectivă.

Autorii şi alţi titulari de drepturi sau deţinătorii de drepturi exclusive ale autorilor, la care
se face referire în prezenta lege, au dreptul să înscrie, pe originalele sau pe copiile autorizate ale
operelor, menţiunea de rezervare a exploatării acestora, constând în simbolul C înconjurat de
un cerc, însoţit de numele lor, de locul şi anul primei publicări.

Producătorii de înregistrări sonore, artiştii interpreţi sau executanţi şi alţi deţinători de

drepturi exclusive ale producătorilor sau ale artiştilor interpreţi sau executanţi la care se face
referire în prezenta lege au dreptul să înscrie, pe originalele sau pe copiile autorizate ale
înregistrărilor sonore sau audiovizuale ori pe învelişul care le conţine, o menţiune de protecţie a
drepturilor lor, constituită din simbolul P înconjurat de un cerc, însoţit de numele lor, de locul
şi anul primei publicări.

Până la proba contrară se prezumă că drepturile exclusive semnalate prin simbolurile C şi

P există şi aparţin persoanelor care le-au utilizat.

Autorii de opere şi titularii de drepturi, o dată cu includerea operei lor în repertoriul

organismului de gestiune colectivă, îşi pot înregistra şi numele literar sau artistic, exclusiv în
vederea aducerii acestuia la cunoştinţă publică.
6
 LIMITE

Creațiile intelectuale vor fi protejate dacă aparțin domeniului literar sau artistic2.

Prin dreptul de autor nu sunt protejate:

a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile şi invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi

modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;

b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile

oficiale ale acestora;

c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi:
stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;

d) mijloacele de plată;

e) ştirile şi informaţiile de presă;

f) simplele fapte şi date.

Au fost calificate opere de creație intelectuală și deci protejabile:

 modul de ambalare a unui monument: in speță era vorba de podul Le Pont Neuf, lăsând
de o parte caracterul publicitar. S-a lăsat deoparte ideea, și s-a avut în vedere mai ales
modul de ambalare ce a pus în lumină nu numai vechimea, dar și lampadarele, linia și
piatra3;
 activitatea intelectuală depusă pentru redactarea unei cereri de inregistrare a unui
brevet de invenție: chiar dacă prin eliberarea brevetului, brevetul este la dispoziția
2
D. Kaesmacher, op. cit., p. 315.
3
Curtea de Apel Paris, 13 martie 1986, afacerea Ste Sygma, Ste Gammma et Katherine Adamov v. Javacheff Christo,
apud J.L. Piotraut, La propriete... op. cit., p. 4.
7
 publicului, asupra textului brevetului, ce reprezintă descrierea brevetului, redactat de
autor s-a considerat că se exercită un drept de proprietate literară4;
 desenele destinate a ilustra broșura tehnică pusă la dispoziție de constructorii de
automobile agenților săi de vânzări;
 interpretarea unei opere muzicale, anume munca artiștilor executanți reprezintă o operă
protejată prin drepturile conexe dreptului de autor;
 titlurile operelor de spirit, admise expres de legislatorul francez în 1957.

În schimb, nu s-a acordat protecție:

 temei unui film ce nu poate fi apropriabilă, tocmai după formula profesorului Desbois
că les idées sont de libre parcours;

 muncii de compilație a unor informații, ce nu au fost găsite drept protejabile în celebra

hotărâre Caprosa;

 pentru editarea unei colecții de carte, chiar dacă prezintă anumite caracteristici proprii:
reclamantul în calitate de editor considera că este autorul unei colecții originale pentru care el
personal a ales tema, materiile, modul de prezentare al cărților, caracteristicile; vă originalitatea
constă în bogăția documentelor, valoarea comentariilor și o ilustrare remarcabilă. Curtea de
Casație a considerat că nu reprezintă o operă distinctă de operele propriu-zise incluse în colecție.
Cu alte cuvinte, editorul nu a fost considerat autor5;

 curtea a considerat, în lumina art. 9 din Decretul nr. 321/1956 că interviul este o specie
necuprinsă printre operele protejate, datorită faptului că nu era practicată ca gen de expresie din
cauza exigențelor epocii totalitare. Se motiva soluția pe considerentele că scopul interviurilor și
dialogurilor purtate a fost de a face publice ideile și concepțiile autorului. Prin difuzarea
interviului, conținutul acestuia, inclusiv răspunsurile la întrebări devin proprietate publică6;

4
Tribunalul Paris, 17 ianuarie 1968, afacerea Ste Seritex v. Thiebaut Harrer, apud. J.L Piotraut, op. cit., p. 6.
5
Curtea de Casație, secția comercială, 27 februarie 1990, Ste Editio v. Mazenod, apud J.L Piotraut, op. cit., p. 18.
6
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, decizia nr. 302 A din 07.06.2001.
8
  în legătură cu vocația unei traduceri la protecție și implicit ca aparținând obiectului
protecției, s-au subliniat câteva aspecte și anume: efectuarea unei traduceri neautorizate de către
autorul operei originale reprezintă o încălcare a dreptului de autor si implicit nu se beneficiază de
protecție. Dar, cât timp nu s-a făcut dovada că titularul dreptului de autor al operei originale ar fi
reclamat încălcarea dreptului de utilizare al operei și ar fi obținut constatarea unei atare încălcări,
traducerea romanului se bucură de protecția dreptului de autor7.

 a fost privită drept o operă derivată ce se bucură de protecție și o compilație de

materiale (poezii și desene ale lui G. Topârceanu) alese și dispuse într-o manieră proprie de către
autor, distinctă de opera originală preexistentă a lui G. Topârceanu, prin alegerea și dispunerea
desenelor originale, asociate cu textul poeziilor prin stabilirea variantei de text editat, prin
alegerea titlului operei derivate, a titlului capitolelor și a strofelor, precum și prin elaborarea
prefeței la opera menționată8.

Posesia unei opere de artă, dacă ea poate conduce la dobândirea proprietății corporale nu
are niciun efect asupra drepturilor intelectuale și invers. A fost judecat că afișarea fotografiilor
într-un restaurant, atentează la dreptul de autor asupra clișeelor în măsura în care proprietatea
asupra fotografiilor nu conferă prin ele însele dreptul de a expune public operele în care ele se
încorporează.

Dreptul de autor se poate aplica asupra bazelor de date dacă constituie o creație
intelectuală a autorului. Adițional, se introduce un drept sui-generis în favoarea producătorilor de
baze de date pentru a preveni extragerea sau reutilizarea unei părți substanțiale sau a totalităii
acesteia fără acordui acestuia.

În timp ce dreptul de autor protejează aportul intelectual reflectat în modul de aranjare și

în structura bazei de date, dreptul sui-generis protejează datele însăși cuprinse în vaza de date.
Protecția acordată de acest tip de drept intelectual durează 15 ani de la momentul definitivării.
Dreptul d eautor durează 70 de ani după moartea autorului.

7
O. Spineanu-Matei, Practică ... (2006-2007), op. cit., p. 250.
8
O. Spineanu-Matei, Practică ... (2006-2007), op. cit., p. 262.
9
 DOMENIUL PUBLIC

Domeniul public cuprinde ansamblul bunurilor incorporale ce nu mai formează obiectul

unui monopol de exploatare. Câmpul domeniului public va depinde atât de durata de protecție,
cât și de voința titlularului:

- funcție de durata de protecție: domeniul public este mai restrans, dar doar
temporaravând în vedere perioada de protecție a titlurilor de proprietate. Durata aproprierii e
determinată de regimul țării, în care titlul este invocat, fără ca această durată să depășească
durata stabilită în țara de origine a țării.

- prin voința titularului, care își poate abandona bunul. În dreptul brevetelor, o statistică
relevă faptul că protecția medie este de 10 ani, la jumătatea perioadei legale. În cazul dreptului
mărcii, titularul poate menține în vigoare titlul reînnoindu-l permanent.

Bunurile din domeniul public cunosc anumite limite. Prin excepție, la expirarea
monoplului, opera de creație rămâne obiectul dreptului moral transmis moștenitorilor autorului.
Una dintre acestea se referă la dreptul moral al autorului, în special dreptul la nume ce se
regăsește în dreptul desenului și modelului, în dreptul de autor, în dreptul brevetului.

Se păstrează o anumită legătură între ultimul proprietar și bunul căzut în domeniul

public, legătură pusă în valoare, spre exemplu de posibilitatea de o reapropriere în caz de
modificare a duratei de protecție a drepturilor intelectuale. Sub respectul dreptului la nume sau
la integritatea operei căzută în domeniul public, libertatea de creație este liberă pentru a adapta
orice operă literară (afacerea Hugo). Dreptul moral nu poate fi invocat pentru a controla
adaptarea unei opere. Acesta nu poate fi un mijloc de a limita libertatea de exploatare a operelor
din domeniul public. Dacă autorul adaptării nu va menționa că personajele sale sunt inspirate din
opera Hugo, un asemenea împrumut fără indicarea paternității poate constitui o violare a
dreptului moral.

Pentru a încuraja publicarea operelor postume (inedite), legiuitorul acordă persoanelor

care, după încetarea protecției dreptului de autor, aduc la cunoștința publică, în mod legal, pentru

10
prima oară, o operă nepublicată înainte, o protecție echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale
ale autorului ( art. 25 din LDA)9.

Concluzii

Un control excesiv al drepturilor de autor înseamnă de fapt o negare a dreptului de acces al

cetățenilor la domeniul public, o negare a importanței domeniului public în general și o negare a
rolului special pe care domeniul public îl deține pentru inovație.

Pentru a păstra integritatea Domeniului Public și pentru a proteja utilizatorii de reprezentări

incorecte și înșelătoare ale materialelor Domeniului Public, orice tentativă falsă sau înșelătoare
de a pretinde exclusivitate asupra materialelor Domeniul Public trebuie să fie declarată ilegală.
Trebuie să existe un sistem de recurs juridic care permite membrilor publicului să obțină
impunerea unor sancțiuni asupra oricărei persoane care încearcă să își însușească lucrări din
Domeniului Public.

9
Acest drept intelectual sui generis acordat nu creatorului ci publicistului a fost în atenția legiuitorului din cele mai
vechi timpuri. Un autor se prinunța în favoarea recunoașterii acestui drept intelectual, dar atrăgea atenția asupra
necesității de a publica acele opere inedite într-o ediție specială, și a nu le atașa unui volum ce cuprinde toate
operele lui de cujus căzute în domeniul public ( J. Ghica, op. cit., p. 80).
11
 Bibliografie

 Adrian Circa, Protecția drepturilor intelectuale – Actualități

și perspective, Ed. Universul Juridic, București, 2013;

 LEGEA nr.8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi

drepturile conexe;

 Dreptul proprietății intelectuale - Teodor Bodoașcă, Ed.

Univ. Juridic, Ediția a II-a, București 2012;

 http://www.cyberlaw.ro/protectia-domeniului-public-

utilizari-si-reutilizari-ale-operelor-din-domeniul-public/.

12