Drepturile statului asupra succesiunilor vacante

Noţiunea de moştenire vacantă

Potrivit art. 1135 alin. 1 C. civ.,
„Dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari, moştenirea este vacantă”.
Datorită textului de lege mult controversat, în literatura juridică s-au dat alte formulări, conform
cărora, „în lipsă de rude în grad succesibil şi soţ supravieţuitor şi întrucât nu există legatari, bunurile
moştenirii trec în proprietatea statului” (ficus post omnes) sau, „nefiind moştenitori legali sau
universali, moştenirea este vacantă”.
Formularea de mai sus nu a fost considerată, de principiu, „pe deplin satisfăcătoare”, întrucât nu a
reuşit să acopere toate ipotezele în care se naşte dreptul statului asupra moştenirii. Într-o ultimă
interpretare mai cuprinzătoare, s-a apreciat că patrimoniul succesoral trece în domeniul privat al
comunei, oraşului sau municipiului - în total sau în parte - în cazurile în care fie nu exista moştenitori
(legali sau testamentari) fie – chiar dacă aceştia – vocaţia lor succesorală concretă nu se extinde
asupra întregii mase succesorale. De precizat că moştenirile vacante aflate pe teritoriul României
„revin comunei, oraşului sau municipiului”, iar cele aflate în străinătate „se cuvin statului român” (art.
553 alin. 3, art. 1138, art. 2636 alin. 2 C. civ.). Elementul de noutate al ultimei formulări, preluat de la
art. 1135 din noul Cod civil, îl constituie faptul că lipsa de moştenitori poate fi nu numai o lipsă totală,
dar si una parţială. Astfel, dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moştenirii, şi nu există
moştenitori legali ori vocaţia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea
din moştenire rămasă neatribuită este vacantă. (art. 1135 alin. 2 C. civ.).
În concluzie, după data deschiderii lor, moştenirile vacante:
- deschise anterior datei de 1 octombrie 2011 se cuvin statului român;
- deschise după intrarea în vigoare a noului Cod civil vor fi culese de comuna, oraşul sau
municipiul în a cărei rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii sau de statul
român dacă se aflau în străinătate (art. 553 alin. 3 C. civ.).

Natura juridică
În literatura de specialitate, problema naturii juridice a dreptului comunei, oraşului sau municipiului,
de a dobândi moştenirea vacantă rămâne controversată, inclusiv după adoptarea noului Cod civil.
A. Fundamentul vocaţiei succesorale a statului
Două opinii sunt cele mai disputate.
a. într-o opinie, cunoscută ca teoria desherenţei, statul, prin instituţiile sale, culege bunurile moştenirii
vacante (ut singuli) în temeiul dreptului de suveranitate (iure imperii), după cum culege orice bun fără
stăpân aflat pe teritoriul său.
În favoarea tezei suveranităţii s-au adus următoarele argumente:
- art. 1138 C. civ. prevede că moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz,
municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în
domeniul lor privat” (s.n.);
- art. 553 alin. 2 asimilează moştenirilor vacante şi imobilele cu privire la care s-a renunţat la
dreptul de proprietate;
- lipsa dreptului de opţiune succesorală a dobânditorilor;
- dispoziţiile noului Cod civil, de reglementare a moştenirii vacante, nu sunt cuprinse în
secţiunea privind moştenirea legală.
b. într-o altă opinie, cunoscută ca teoria dreptului de moştenire, statul dobândeşte moştenirea vacantă
(ca universalitate) în baza unui drept de moştenire legală (iure hereditatis).
Argumentele în sprijinul acestei teorii îşi au izvorul mai ales în teorie şi mai puţin în dispoziţiile
noului Cod civil. Din dispoziţiile art. 1138 şi urm C. civ., rezultă că obiectul transmisiunii este
întotdeauna „moştenirea”, şi nu un patrimoniu rămas fără stăpân (abandonat).
Deşi, potrivit art. 1137 alin. 2 C. civ., nu eliberează certificat de vacanţă succesorală, ci numai
„constată că moştenirea este vacantă”, procedura îndeplinită de notar este asemănătoare. De subliniat
că obiectul transmisiunii este un patrimoniu (specific transmisiunilor succesorale), fapt pentru care,
comuna, oraşul sau municipiul suportă pasivul moştenirii vacante „numai în limita valorii limita
valorii bunurilor din patrimoniul succesoral” (asemenea moştenitorilor legali - art. 1139 alin. 2 C.
civ.). Mai precizăm că, anterior adoptării noului Cod civil, soluţia potrivit căreia statul dobândeşte
succesiunea vacantă în calitate de moştenitor a fost susţinută fără rezerve de practica judecătorească.
Astfel, instanţa supremă s-a pronunţat în mod expres în sensul că, „în cazul succesiunii vacante, statul
are calitatea de moştenitor”.
Deoarece dobândirea moştenirii vacante nu se face cu titlu particular (caracteristic bunurilor
abandonate sau părăsite), „ci cu caracter universal, bunurile fiind privite ca elemente ale unui
patrimoniu cuprinzând nu numai activul, dar şi pasivul”, apreciem că municipiul, oraşul sau comuna
dobândeşte patrimoniul succesoral în calitate de moştenitor legal (special).

Procedura atribuirii moştenirii vacante

Potrivit art. 1136 alin. 1 C. civ., atât timp cât moştenirea nu a fost acceptată sau dacă succesibilul nu
este cunoscut, notarul public competent poate să numească un curator special al moştenirii, pentru
apărarea drepturilor moştenitorului eventual, având drepturile şi îndatoririle necesare pentru
administrarea şi conservarea bunurilor.
Atunci când există indicii că moştenirea urmează a fi declarată vacantă, notarul public competent
încunoştinţează şi organul care reprezintă comuna, oraşul sau după caz, municipiul (art. 1136 alin. 3
C. civ.). Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun
succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o
publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul
succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul
său în termen de cel mult 2 luni de la publicare (art. 1137 alin. 1 C. civ.).
Când niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea
este vacantă (art. 1137 alin. 2 C. civ.).
Actul de constatare a vacanţei succesorale (ori hotărârea judecătorească, dacă este cazul) nu are efect
constitutiv, ci numai declarativ, dobândirea operând retroactiv de la data morţii celui care lasă
moştenirea (în dreptul nostru neexistând o dispoziţie specială contrară), deci moştenirea se dobândeşte
de la deschiderea ei, potrivit regulilor generale (art. 1139 alin. 1 C. civ.). După eliberarea actului de
vacanţă a moştenirii, notarul nu mai poate elibera un alt act sau un certificat de moştenitor. Dacă,
după ce s-a constatat vacanţa moştenirii, există moştenitori, atunci aceştia pot exercita petiţia de
ereditate împotriva comunei, oraşului sau, după caz, municipiului (art. 1140 C. civ.). Dacă statul a fost
gratificat prin testament (moştenirea nefiind vacantă), urmează să îi fie eliberat certificat de
moştenitor.
Moştenirile vacante (aflate pe teritoriul naţional) revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului
în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat
(art. 1138 C. civ.). Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii
de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori dacă niciun moştenitor nu este
cunoscut.
Răspunderea comunei (oraşului sau municipiului) pentru pasivul moştenirii se face numai în limita
activului. Comuna dobândeşte moştenirea vacantă ca pe o universalitate, cuprinzând elemente active
şi pasive. În toate cazurile însă, ea suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor
din patrimonial succesoral (art. 1139 alin. 2 C. civ.).
Precizăm că noul Cod civil a adoptat soluţia, larg îmbrăţişată anterior, atât în teorie, cât şi de practica
judecătorească, fiind justificată prin aceea că ar fi inadmisibil ca societatea să suporte pasivul din
patrimoniul unei persoane fizice. Precizăm, de asemenea, că statul nu are un drept de opţiune
succesorală asupra moştenirii vacante. Astfel, comuna (oraşul sau municipiul) nu ar putea renunţa la
moştenirea vacantă, deoarece, în baza reglementărilor art. 1138 C. civ., bunurile succesorale le-ar
reveni tot lor.