Sunteți pe pagina 1din 7

Fonetica

prof. Tomescu Sofica

Sunetele limbii române


Fonetica este știința care studiază sunetele vorbirii.
Sunetul reprezintă cea mai mica unitate sonoră a limbii. Sunetul este cel mai mic element
sonor al vorbirii. Limba română are 33 de sunete: 7 vocale, 4 semivocale şi 22 consoane.
În scris, sunetele se reproduc prin litere.
Sunetele aparțin vorbirii și alcătuiesc sistemul fonetic, iar literele aparțin scrierii și alcătuiesc
alfabetul.
  1. Vocalele sunt sunetele care  se pot rosti fară  ajutorul altor sunete şi pot alcătui şi singure
silabe.
  În limba română există şapte vocale: a, ă, â (î), e, i, o, u
 
2. Semivocalele sunt sunete care se aseamănă cu vocalele, dar nu pot  alcătui singure silabe
şi se pronunţă la jumătatea intensităţii unei voale. Ele  intră în alcătuirea diftongilor şi triftongilor
şi sunt în număr de patru: e, i, o, u
   e, i, o, u pot fi:
   - vocale: erată, iritabil, orar, umăr;
   - semivocale: seară, iar, soare, ouă.
 
3. Consoanele sunt sunete care se  rostesc cu ajutorul altor sunete (cu ajutorul unor vocale)
şi  nu pot alcătui singure silabe.
  în  limba română există 22 de consoane:
 b, c, /č (ce, ci), k’ (che, chi)/, d, f, g, /ğ (ge, gi), g’ (ghe, ghi)/, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, ş, t, ţ, v, w, x, z.
Observaţie: Litera-consoană w poate nota şi o semivocală sau, rar, o vocală (western /uestern/; w =
semivocală; weekend / uikend/; w = vocală.
 
Corespondenţa dintre sunete şi litere

Litera este  semnul grafic al unui sunet.


În general. în limba română o literă transcrie un  sunet.
  car: 3 litere = 3 sunete;
  tulpină:  7 litere = 7 sunete;
ATENŢIE!
  Uneori, această corespondenţă nu se  respectă:
  1) Aceeaşi literă poate  nota sunete diferite:
  -   literele e, i, o, u pot nota atât vocale, cât şi semivocale;
  -   litera i notează şi un i final care nu e vocală: pomi,  bureţi, băieţi;
 
2) Aceeaşi literă poate  nota grupuri diferite de două sunete:
  -   litera x notează grupul de sunete cs (axă, sufix, prefix,expert,  excentric) sau grupul de
sunete gz (examen, auxiliar, exact etc.).
  Se scrie: fix, complex - la singular
   ficşi, complecşi - la  plural; 

cocs, micsandră, ticsit, îmbâcsit, rucsac etc.


 
3) Grupuri de litere care redau şi un singur sunet: ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi:
ce, ci, ge, gi = če, či, ğe, ği (e şi i sunt atât litere ajutătoare, cât şi
(2 litere) (2 sunete) vocale, că silaba n-are altă vocală)
= č, č, ğ, ğ (e şi i sunt numai litere ajutătoare)
(1 sunet)
grupul de litere pronunţarea condiţii exemple
ce [če] + consoană cercetare [čer-če-tare]
(2 litere) (2 sunete) (9 litere) (9 sunete)
+ vocală în hiat licean [liče-an]
[e=atât literă (6 litere) (6 sunete)
ajutătoare, cât şi ce la sfârşit de cuvânt tace [ta-če]
vocală] (4 litere) (4 sunete)
ce [č] + a în aceeaşi silabă ceară [čară]
(2 litere) (1 sunet) cea =[ča] (5 litere) (4 sunete)
[e= literă ajutătoa re]
ci [či] ,,, + consoană plăcintă [plăči-ntă]
(2 litere) (2 sunete) (8 litere) (8 sunete)
+ vocală în hiat cianură [či-anură]
[i= atât literă (7 litere) (7 sunete)
ajutătoare, cât şi la sfârşit de cuvânt, dacă i îmbrânci [îmbrân- či]
vocală] este accentuat (8 litere) (8 sunete)
ci [č] +a, o, u în aceeaşi silabă ciaconă [ča-conă]
(2 litere) (1 sunet) cia = [ča] (7 litere) (6 sunete)
cioban [čo-ban]
[i = numai literă ajută- cio = [čo] (6 litere) (5 sunete)
toare] ciudă [ču-dă]
ciu = [ču] (5 litere) (4 sunete)
furci [furč]
l la sfârşit de cuvânt, când i nu (5 litere) (4 litere)
este accentuat nicicum [ničcum]
în unele compuse (6 litere) (5 sunete)
ge [ğe] + consoană fraged [fra-ğed]
(2 litere) (2 sunete) (6 litere) (6 sunete)
[e= atât literă + vocală în hiat geograf [ğe-ograf]
ajutătoare, cât şi (7 litere) (7 sunete)
vocală] ge la sfârşit de cuvânt trage [tra-ğe]
(5 litere) (5 sunete)
ge [ğ] + a, o în aceeaşi silabă geantă [ğan-tă]
(2 litere) (1 sunet) gea = [ğa] (6 litere) (5 sunete)
[e= nu mai li- teră georgian [ğorğan]
ajută-toare] geo = [ğo] (8 litere) (6 sunete)
gi ği + consoană pagină [pa-ğină]
(2 litere) (2 sunete) (6 litere) (6 sunete)
+ vocală în hiat filologie [filoloği-e]
(9 litere) (9 sunete)
la sfârşit de cuvânt dacă i îndrăgi [îndră-ği]
este accentuat (7 litere) (7 sunete)
gi [ğ] + a, o, u în aceeaşi silabă
(2 litere) (1 sunet) gia = [ğa] giardiază [ğar-diază]
(9 litere) (8 sunete)
[i = numai literă ajură- gio = [ğo] giol [ğol]
toare] (4 litere) (3 sunete)
giu = [ğu] magiun [ma- ğun]
(6 litere) (5 sunete)

che, chi, ghe, ghi = k’e, k’i, g’e, g’i (e şi i sunt atât litere ajutătoare, cât şi
(3 litere) (2 sunete) vocale, vocala n-are altă silabă, h e mut)
= k’, k’, g’, g’ (e şi i sunt numai litere ajutătoare, h e mut)
(1 sunet)
Grupul de litere pronunţarea condiţii exemple

che [k’e] excepţie + a în aceeaşi chenar [k’e-nar]


(3 litere) (2 sunete) silabă (6 litere) (5 sunete)
[e=atât literă ajută- pereche [perek’e]
toare, cât şi vocală] (7 litere) (6 sunete)
che [k’] + a în aceeaşi silabă cheag [k’ag]
(3 litere) (1 sunet) chea [k’a] (5 liter) (4 sunete)
parchează [park’ează]
[e=literă ajutătoare] (9 litere) (7 litere)
chi [k’i] excepţie + a, o, u în chirurg [k’irurg]
(3 litere) (2 sunete) aceeaşi silabă (7 litere] (6 sunete)
[i=atât literă ajută-toare, cât ochi ok’i
şi vocală] (4 litere) (3 sunete)
chi [k’] + a, o, u în aceeaşi silabă chiabur [k’a-bur]
(3 litere) (1 sunet) chia [k’a] (7 litere) (5 sunete)
chioşc [k’oşk]
[i= literă ajutătoare] chio [k’o] (6 litere) (4 sunete)
chiuvetă [k’u-vetă]
chiu [k’u] (8 litere) (6 sunete)
ghe [g’e] gheretă [g’e-retă]
(3 litere) (2 sunete) cu excepţia + a, o în (7 litere) (6 litere)
[e=atât literă ajută- toare, cât aceeaşi silabă gherghef [g’er-g’ef]
şi vocală] (8 litere) (6 sunete)
ghe [g’] + a, o în aceeaşi silabă gheată [g’a-tă]
(3 litere) (1 sunet) ghea [g’a] (6litere) (4 litere)
Gheorghe [g’or-g’e]
[e=literă ajutătoare] gheo [g’o] (8 litere) (5 sunete)
ghi [g’i] ghindă [g’in-dă]
(3 litere) (2 sunete) + consoană (6 litere) (5 sunete)
[i=atât literă ajută-toare, cât ghilotină [g’i-lotină]
şi vocală] (9 litere) (8 litere)
ghi [g’] + a, o, u în aceeaşi silabă unghia [un-g’a]
(3 litere) (1 sunet) ghia [g’a] (6 litere) (4 litere)
ghioz-dan [g’oz-dan]
[i= literă ajutătoare] ghio [g’o] (8 litere) (6 sunete)
ghiulea [g’u-lea]
ghiu [g’u] (7 litere) (5 litere)

Pentru a nu greşi, trebuie să desparţi cuvântul care conţine acest grup în silabe şi să observi
următoarele:
- dacă silaba în care se găseşte grupul de litere mai are o vocală, atunci
literele e şi i din ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi sunt numai litere ajutătoare (č, ğ, k’, g’);
- dacă silaba în care se găseşte grupul de litere nu mai are o altă vocală,
atunci e ame din ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi sunt atât litere ajutătoare, cât şi vocale (če, či, ğe, ği,
k’e, k’i, g’e, g’i).
 
Grupuri de sunete
Diftongul – este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală și o semivocală, care se
rostesc într-o singură silabă.
Exemple:
toată – toa-tă => diftong – oa
venea – ve-nea => diftong – ea
iarba – iar-ba => diftong – ia

Diftongul poate fi:


 urcător (ascendent), atunci  când este alcătuit din semivocală + vocală: iar-nă; broas-
că; deal; soa-re; pia-tră.
 coborâtor (descendent), atunci  când este alcătuit din vocală + semivocală: mai; grâu;
ca-dou: câi-ne; vrei.

ATENŢIE!

Diftongul se poate constitui din două sunete alăturate aparţinând unor cuvinte diferite,
dar care se pronunţă într-o silabă. Intre elementele componente ale acestor silabe apare cratima:
mi-a amintit; să-i dau; că-i spune.
După  consoanele C’, G, K’, G’ nu există diftongi   deoarece în această situaţie e sau i 
sunt numai  litere ajutătoare pentru  scrierea acestor consoane:
  ceaţă  = c’aţă; geam = g’am; gheaţă = g’aţă.

Triftongul – este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală și două semivocale, care se
pronunță într-o singură silabă..
Exemple:
veneau – ve-neau => triftong – eau
tropoteau – tro-po-teau => triftong – eau
frantuzoaică – fran-țu-zoai-că => triftong – oai
leoarcă – leoar-că => tiftong – eoa
leoaică – le-oai-că => triftong – oai
creioane – cre-ioa-ne => triftong – ioa
împăiau – îm-pă-iau => triftong – iau
Triftongii sunt  de două feluri:
  - progresivi, atunci când semivocalele preced vocala: ari-pioa-ră:  cre-ioa-ne: i-ni-mioa-ră
- centraţi, atunci  când semivocalele încadrează vocala: le-oai-că; do-reau; tră-iai;  fo-iau;,
so-seau.
ATENŢIE!
  Triftongul se poate constitui din trei  sunete alăturate,  aparţinând unor cuvinte diferite, dar
pronunţate împreună, în aceeaşi silabă. Între  elementele componente ale acestor silabe
apare cratima:
  şi-au spus; mi-ai dat; ne-au adus.
  După consoanele C\ G\ K\ G\ nu există  triftongi deoarece în această
situaţie e sau i sunt litere ajutătoare pentru scrierea acestor consoane, deci nu au  rol de vocale:
zi-ceau = zi-c ‚au;                     ve-gheau = ve-g ‚au.

Hiatul – este grupul de sunete alcătuit din două vocale care se rostesc în două silabe diferite.
Exemple:
alee – a-le-e => e-e – hiat
ploaie – ploa-ie => a-i– hiat
bucurie – bu-cu-ri-e => i-e – hiat
boreal – bo-re-al => e-a – hiat

Silaba este sunetul (vocala) sau grupul de sunete ce cuprinde în mod obligatoriu o vocală și
numai una care se pronunță cu un singur efort expirator (printr-o singură deschidere a gurii). 
După numărul de silabe, cuvintele sunt:
-Monosilabice – formate dintr-o singură silabă: om, beau, car, ac, fac;
-Plurisilabice – formate din două sau mai multe silabe: du-el; ar-bi-tru; zo-o-lo-gi-e. 

Despărțirea cuvintelor în silabe. Reguli de bază

Există câteva reguli privitoare la despărţirea cuvintelor în silabe. Iată-le explicate mai jos.
 
u. Atunci când o consoană se află între două vocale, aceasta trece în
silaba următoare: ca-să; pa-du-re; u-ti-li-za-re, re-ce, ve-cin, po-diș, a-
fiș, le-ge, o-lea-că, lu-nă, soa-re, ra-zei.
Dacă înaintea consoanei sau după ea se află un  diftong sau un triftong, consoana trece în
silaba  următoare: pâi-ne; stro-pea-lă; cre-ioa-ne.
Litera x este scrisă  ca o singură consoană şi trece în silaba următoare atunci când se află
între  două vocale: a-xă; e-xa-men; e-xer-ci-ţiu.
Grupurile de litere ch, gh (urmate de e sau i) notează câte o singură consoană, k’, g’; de aceea,
cuvintele în care apar se despart astfel: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial
 
2. Atunci când două consoane se află între două vocale, prima consoană trece în silaba
dinainte, iar a doua în silaba următoare: ar-că; ar-tist, mun-te, un-ghi-e, ic-ni, tic-sit, ac-tiv,
caf-tan, mul-te, în-ger, lun-git, un-gher, în-ghi-ți, mun-te, as-cet, is-che-mi-e, as-chi-mo-di-e,
as-tăzi.
Însă dacă prima consoană este b, c, d, f, g, h, p, t ori v, iar a doua consoană este l ori r, cele
două consoane vor face parte din aceeaşi silabă: o-braz, co-dru, a-flu-ent, a-fri-can, a-gra-fa, 
su-ple-ţe; pa-tru; co-vrig; e-vla-vi-e, o-blo-ni, a-cla-ma, a-cru, Co-dlea, a-fla, A-fri-ca, a-glu-ti-
nant, a-gro-nom, pe-hli-van, po-hrib, su-plu, cu-pru, a-tlet, etc.
 
3. Atunci când trei sau mai multe consoane se află între vocale, prima consoană se duce
la silaba  dinainte, iar celelalte două trec la silaba următoare: as-tru, mon-stru.
În cazul grupurilor lpt, mpt,  nct, ncţ,  ncş, ndv, rct, rtf, stm, despărţirea se face după a
douaconsoană din grup: sculp-tu-ră, somp-tu-os, linc-şii,  func-ţi-e, arc-tic, jert-fă, ast-ma-
tic, sculp-tor,  re-demp-ți-u-ne, linc-șii, punc-taj, punc-ți-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-ma-
tic etc.
 
4. Atunci când două vocale se află în hiat, acestea formează silabe diferite: a-er, po-e-
zi-e.
Atunci când o vocală este urmată de un diftong sau de un triftong, despărţirea  se face
înaintea acestora: plo-uă; le-oai-că; fra-ier; su-iau; du-ios; stea-ua.

Accentul

   Prin accent se înţelege pronunţarea mai  accentuată ori pe un ton mai înalt a unei silabe ori a
unui cuvânt dintr-o propoziţie  sau dintr-o frază.
  Întrucât  în limba română accentual nu este fix, el poate ocupa diverse poziţii în cadrul 
cuvântului:
  a) pe ultima silabă (accent oxiton): popór;
  b) pe silaba penultimă (accent paroxiton): cárte;
  c) pe silaba antepenultimă (accent proparoxiton): márgine;
  d) pe a patra sau a cincea silabă de la sfârşitul cuvântului: véveriţă,  dóisprezece.

Nu primesc accent: articolele, formele neaccentuate ale pronumelor personale şi reflexive, verbele
auxiliare, prepoziţiile, interjecţiile şi unele conjuncţii.
În cazul omografelor, accentul pus pe silabe diferite, deosebeşte:
 înţelesul cuvintelor: co-pii – co-pii. Am făcut nişte copii după actele de studii. Voi sunteţi copii
cuminţi.
co-lo-ni-e – co-lo-ni-e: După bărbierit tata foloseşte apă de colonie. India a fost mult timp
colonie britanică.
 forme gramaticale ale aceluiaşi cuvânt: cân-tă (prezent) – cân-tă (perfect simplu).
În funcţie de uzul literar actual, normele actuale (DOOM 2) recomandă o singură accentuare la
cuvintele precum adică, aripă, avarie, călugăriţă, doctoriţă, duminică, fenomen, ianuarie, lozincă,
miros, regizor, sever, şervet, unic, tăceţi, bateţi, suntem, sunteţi sau două variante accentuale literare:
acatist/acatist, anost/anost, antic/antic, gingaş/gingaş, hatman/hatman, intim/intim, jilav/jilav,
penurie/penurie.
Rolul accentului este de a diferenţia  cuvinte sau forme gramaticale, în primul caz, un
exemplu semnificativ îl  constituie cuvântul companie. Accentuat compánie, cuvântul are 
sensul „subunitate de infanterie sau de alte arme, intrând de obicei  în compunerea batalionului”,
în timp ce companíe înseamnă  „însoţire” (DLRM).
Prin accentuare se diferenţiază  şi forme gramaticale diferite: în cazul cântă –
cântă, accentuarea  diferenţiază indicativul prezent, persoana a III-a singular / plural de 
indicativ, perfect simplu, persoana a III-a singular, în limba română se admite  accentuarea
diferită a aceluiaşi cuvânt. În această situaţie se află o serie de  cuvinte cum ar fi:  íntim – intím
(DOOM).

Cacofonia. Evitarea cacofoniei

Cacofonia este definită ca „efectul acustic dezagreabil, rezultat din repetarea sau
combinarea sunetelor/silabelor în cuvânt sau în frază” (Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Ed. 
NEMIRA, Bucureşti, 2001).
În limba  română, cacofonia rezultă de obicei din întâlnirea silabelor ca şi co,  ca şi ce
ori că şi ca. De asemenea, sunt cacofonii şi repetări de silabe: gă şi gă („Bagă
găinile”), sa şi sa („Masa sa a fost scurtă”), pe şi pe („A făcut un pe perete”), la şi la („învaţă la
latină”), re şi re („Trimit o scrisoare regelui”)
Cacofonia poate fi întâmplătoare în vorbire, dovedind lipsa de instruire a vorbitorului. În
schimb, în textul literar, cacofonia serveşte unei finalităţi estetice, contribuind, de obicei, la
caracterizarea unui personaj (prin limh •’’ acestuia).
Este nevoie să se evite cacofonia, atât în exprimarea orală, cât şi în cea secrisă. Se
întâlneşte destul de des, din dorinţa evitării cacofoniei, o construcţie în care comparativul ca este
urmat de adverbul şi: „Te ajut ca şi coleg”. Asemenea formări trebuie evitate. Uneori se foloseşte
virgula ca semn grafic ori   oral, denumirea sensului scriindu-se ori rostindu-se „Te apreciez ca,
cadru   medical” / „Te apreciez ca virgulă cadru medical”.
Pentru evitarea cacofoniei, în redactarea unui text, trebuie să se apeleze la:
 - substituirea prin sinonime;
  -  modificări flexionare ale cuvintelor; intercalarea unor părţi de vorbire, de obicei un
determinant, care să nu schimbe sensul enunţului;
-  schimbarea topicii.