Sunteți pe pagina 1din 9

Categorii semantice

prof. Tomescu Sofica

Semantica (fr. sémantique, gr. semantikos < sema = semn) sau semasiologie (fr.


sémasiologie, gr. semasia = desemnare, logos = știință) este ramura lexicologiei care
studiază sensurile cuvintelor.
Într-o accepțiune mai largă, semantica studiază sensul în general, nu doar pe cel al
cuvintelor, ci și pe cel al propozițiilor și al frazelor. 
Definită mai restrâns, semantica studiază sensurile cuvintelor, categoriile semantice,
schimbările de sens și cauzele acestor schimbări.
Dacă ne referim strict la sensul cuvintelor, sensul lexical este ceea ce numește, denumește,
desemnează, denotă un cuvânt într-o limbă dată.
În funcție de posibilitățile cuvintelor de a avea un sens sau mai multe sensuri și de modul în
care formele cuvintelor și sensurile acestora se grupează, se pot distinge următoarele categorii
semantice: monosemia, polisemia, sinonimia, omonimia, antonimia și paronimia.
Cuvântul poate avea:
 un singur sens: sensul propriu, de bază;
 două sau mai multe sensuri: sensul propriu, de bază +unul sau mai multe sensuri
secundare sau figurate.
Sensul denotativ sau sensul propriu reprezintă sensul prim al cuvântului.
Sensul conotativ sau sensul figurat exprimă valori secundare, destul de neobișnuite și
expresive; formează imagini poetice.
Exemplu: picior – sens denotativ - parte anatomică, membru inferior (sens propriu de bază)
-piciorul mesei, piciorul podului (sens propriu secundar)
– sens conotativ – „Pe-un picior de plai” (Miorița)
Cuvintele care au un singur sens se numesc cuvinte monosemantice (ex. cupru, inginer).
Cuvintele care au două sau mai multe sensuri, mai mult sau mai puțin apropiate, se numesc
cuvinte polisemantice (ex. carte, masă,a sta).

Sinonimia

Sinonimia este relația de echivalență între sensurile a două sau mai multe cuvinte care au
formă diferită. Cuvintele a căror sensuri se află în acest tip de relație se numesc sinonime.
Sinonime sunt cuvintele cu forme diferite, dar cu înțeles identic sau foarte asemănător. Altfel
spus, două sau mai multe cuvinte sunt considerate sinonime dacă între sensurile lor există o
relație de echivalență.
Relația de sinonimie se stabilește la nivelul unui sens, iar uneori la nivelul mai multor
sensuri.
 parfum = aromă
 speranță = nădejde
 amor = iubire, dragoste
 adevărat = real, autentic, veritabil
 a vorbi = a spune, a grăi, a rosti
 deștept = inteligent, isteț, ager
Atunci când un cuvânt are mai multe sinonime, spunem despre ele că formează serii
sinonimice. Câteva exemple de serii sinonimice:
 mândru = îngâmfat, fudul, arogant, încrezut
 fermecat = încântat, vrăjit, captivat
 acord = concordanță, coincidență, congruență
 josnicie = ticăloșie, mârșăvie, nemernicie, infamie
 imobil = clădire, locuință, cămin, domiciliu, casă

Clasificarea sinonimelor

Din perspectiva tipurilor de unități lexicale între care pot exista relații de sinonimie,
sinonimele se împart în: lexicale, lexico-frazeologice, frazeologice.

Sinonime lexicale

Atunci când relația de echivalență se stabilește între două sau mai multe cuvinte, sinonimele
sunt lexicale. Când ne referim la sinonime, de cele mai multe ori, avem în vedere sinonimele
lexicale.
 ață = sfoară
 efemer = trecător
 frizură = coafură
 prieten = amic, apropiat
 vechi = antic, arhaic
 fruct = rod, poamă

Sinonime lexico-frazeologice

Atunci când relația de echivalență se stabilește între un cuvânt și o unitate frazeologică,


sinonimele sunt lexico-frazeologice.
 a muri = a da ortul popii, a trece în neființă
 stilou = toc rezervor
 epitaf = inscripție funerară
 capitală = cetate de scaun
 debușeu = piață de desfacere

Sinonime frazeologice

Atunci când relația de echivalență se stabilește între două unități frazeologice, sinonimele
sunt frazeologice.
 a trece în neființă = a-și da obștescul sfârșit
 a o lua la sănătoasa = a spăla putina
În funcție de gradul de echivalență semantică și de numărul de sensuri suprapuse, sinonimele
(lexicale) se împart în: sinonime totale, sinonime parțiale (imperfecte sau relative).
Sinonime totale

Sinonime totale (perfecte sau absolute), deși puține la număr, au sensul identic și se stabilesc
între
 ambii termeni din limba populară sau familiară: bostan = dovleac („cap”); burtă =
pântece; cioc = plisc („gură”); femeie = muiere; gustar = secerar („august”)
 un termen din limba literară și un termen popular: antrax = dalac; caporal =
căprar; soldat = cătană; salivă = scuipat
 un termen din limba literară și un termen regional: căciulă = cușmă; compas =
țircălam; cumnat = șogor; ficat = mai; usturoi = ai; supă = leveșe
 un termen din limba literară și un termen învechit: colonel = polcovnic; document =
zapis; pompier = pojarnic
 un termen din limba literară și un termen poetic: cristal = cleștar; pământ =
glie; trandafir = roză; pahar = potir
În stilurile științific-tehnic și oficial-administrativ regăsim termeni care prezintă o sinonimie
perfectă sau aproape totală.
 lexic = vocabular
 sodiu = natriu
 sulf = pucioasă
 cord = inimă
 oră = ceas
 cupru = aramă;
 vest = apus
 decret = decizie
 hotărâre = dispoziție

Sinonime parțiale

Sinonimele parțiale (relative), cele mai multe ca număr, sunt apropiate ca sens și se întâlnesc
de regulă în cuvinte vechi și polisemantice.
 bun = prețios, valoros, blând, gustos
 a trimite = a expedia
 priceput = destoinic
 cuvânt = vorbă, discurs, cuvântare
 a uni = a lega, a conecta, a împreuna, a solidarize

Omonimia

Omonimia este relația de nonechivalență între sensurile a două sau mai multe cuvinte care
se pronunță în același fel. Cuvintele care se află în această relație se numesc omonime.
Omonimele sunt cuvinte cu formă identică și înțeles total diferit. Altfel spus, cuvintele
identice din punct de vedere sonor și grafic, dar diferite ca sens, sunt omonime.
 lac („apă stătătoare”) ‒ lac („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele obiecte”)
 broască („animal amfibiu”) ‒ broască („încuietoarea ușii”)
 război („mașină folosită pentru obținerea țesăturilor) ‒ război („conflict armat”)
 bancă („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă („instituție financiară”)
O particularitate importantă a omonimelor este că sensul cuvintelor nu poate fi dedus decât în
contexte diferite. Exemplul următor ilustrează perfect legătura dintre înțelegerea cuvintelor
omonime și contextul în care apar.
Dacă este vie / Să-i spui să vie / La noi la  vie.
În funcție de aceste caracteristici, omonimele pot fi împărțite în mai multe feluri.

Omonime lexicale

Omonime lexicale sunt cuvintele care aparțin aceleiași clase gramaticale, au sensuri diferite
și au origini diferite. La rândul lor, acestea se împart în omonime totale și parțiale.
 milă („sentiment”) ‒ milă („unitate de măsură”)
 leu („animal”) ‒ leu („unitate monetară românească”)
Omonimele totale sunt cuvintele care au toate formele flexionare identice (singular și plural),
dar care au etimologie (origine) diferită.
 baie/băi („scăldat”) ‒ baie/băi („încăpere pentru îmbăiere”)
 casă/case („clădire pentru locuit”) ‒ casă/case („dulap în care sunt ținuți banii”)
 bancă/bănci („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă/bănci („instituție
financiară”)
 lac/lacuri („apă stătătoare”) ‒ lac/lacuri („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele
obiecte”)
Omonimele parțiale (numite și omonime false) sunt cuvintele care nu au toate formele
flexionare identice și au etimologii diferite.
 sare/defectiv de plural („folosită în alimentație”) ‒ sare/defectiv de plural („ceva spus cu
farmec”) ‒ sare/săruri („substanță chimică”)
 masă/mese („obiect de mobilă”) ‒ masă/mase („mulțime de oameni”)
 turna/torn/torni/toarnă („a vărsa un lichid”) ‒ turna/turnez/turnezi/turnează („a înregistra
un film cinematografic”)
 acorda/acord/acorzi/acordă („a da ceva cu grijă”)
‒ acorda/acordez/acordezi/acordează („a regla frecvența unui aparat”)
 cot/coate („parte a articulației”) ‒ cot/coturi („cotitură, întorsătură”) ‒ cot/coți („unitate
de măsură”)

Omonime lexico-gramaticale

Omonimele lexico-gramaticale sau omoforme sunt cuvintele care aparțin unor clase


gramaticale diferite (părți de vorbire diferite), au sensuri diferite și origini diferite.
 mic (adjectiv) ‒ mic (substantiv „mâncare românească”)
 (un) cer (substantiv) ‒ (eu) cer (verb)
 (un) fluier (substantiv) ‒ (eu) fluier (verb)
 noi (pronume) ‒ noi (adjectiv)
 dar (conjuncție) ‒ (un) dar (substantiv)
 sare (verb) ‒ sare (substantiv)
 toc (verb) ‒ toc (substantiv)
Omonimele gramaticale

Omonimele gramaticale (morfologice) sunt forme flexionare identice ale aceluiași cuvânt,


care au sensuri diferite.
 (a unei) cărți (genitiv-dativ, singular) ‒ (niște) cărți (nominativ-acuzativ, plural)
 (a) aduna (infinitiv) ‒ aduna (imperfect persoana a III-a, singular)
 (eu) adunam ‒ (noi) adunam
 (el) cântă ‒ (ei) cântă
 (un) copil ‒ (acestui) copil
 (eu) merg ‒ (ei) merg
 (el să) vină ‒ (ele să) vină

Cuvinte omografe și omofone

Cuvintele se deosebesc între ele și în funcție de modul în care se realizează în scris și oral. Din
acest punct de vedere, cuvintele se împart în omografe și omofone.
Putem spune despre cuvintele omonime că sunt omografe și omofone, numai în măsura în care
folosim noțiunile de omograf și omofon pentru a sublinia forma grafică identică a
cuvintelor (omograf), respectiv forma sonoră identică a cuvintelor (omofon). Un cuvânt nu are
cum să fie și omograf și omofon în același timp, dacă ținem cont de faptul că omografia are ca și
caracteristică pronunția diferită, iar omofonia scrierea diferită.

cuvinte omofone  fonetic identice  — grafic diferite


cuvinte fonetic diferite —  grafic identice 
omografe

Antonimia

Antonimia este relația de opoziție între sensurile a două cuvinte care aparțin aceleiași clase
lexico-gramaticale și care se referă la aspecte opuse din realitate. Cuvintele cu acest tip de relație
se numesc antonime.
Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și înțeles opus. Altfel spus, două sau mai multe
cuvinte sunt considerate antonime dacă între sensurile lor există o relație de opoziție.
Opoziția sensurilor poate fi totală sau parțială. Atunci când sensurile se exclud reciproc și sunt
contradictorii din punct de vedere logic, vorbim de opoziție totală (adevărat ≠ fals; corect ≠
incorect; logc ≠ ilogic, mare ≠ mic; bun ≠ rău). Atunci când între sensurile opuse ale cuvintelor
se poate stabili o diferențiere prin gen sau specie (bărbat ≠ femeie; cocoș ≠ găină; domestic ≠
sălbatic; erbivor ≠ carnivor), vorbim de opoziție parțială. Prin urmare, teoretic am putea vorbi
de o antonimie totală și parțială (întocmai ca la sinonime și omonime), dar practic
(tradițional) antonimele parțiale sunt excluse din categoria antonimelor.

Părți de vorbire antonime


Predispoziția pentru relația de antonimie o au cuvintele care exprimă calități și însușiri,
aprecieri diverse, relații cantitative și cantitative, precum și alte aspecte estetice, morale sau
filosofice. Relația de antonimie are în vedere aspecte opozabile din realitate, dar care aparțin
aceluiași domeniu din realitate. Prin urmare, antonimele aparțin aceleiași clase lexico-
gramaticale (aceleași părți de vorbire) și pot fi:
 adjective: bun ≠ rău; frumos ≠ urât; dulce ≠ acru; bucuros ≠ trist; cald ≠ rece; mic ≠
mare; iubire ≠ ură; curaj ≠ lașitate
 substantive: bunătate ≠ răutate; frumusețe ≠ urâțenie; bucurie ≠ tristețe; căldură ≠
răceală; prefață ≠ postfață; cinste ≠ necinste
 verbe: a da ≠ a lua; a veni ≠ a pleca; a intra ≠ a ieși; a iubi ≠ a urî; a înfrunzi ≠ a (se)
desfrunzi; a coborî ≠ a urca; a începe ≠ a sfârși
 adverbe: bine ≠ rău; sus ≠ jos; repede ≠ încet; aici ≠ acolo; aproape ≠ departe; încolo ≠
încoace
 pronume: tot ≠ nimic; cineva ≠ nimeni; toți ≠ niciunul
 prepoziții: înaintea ≠ înapoia; pe ≠ sub; în ≠ din; deasupra ≠ dedesubt; spre ≠ dinspre
 conjuncții: și ≠ nici

Clasificarea antonimelor

Antonime lexicale

Atunci când relația de opoziție se stabilește între două cuvinte, antonimele sunt lexicale. Când
ne referim la antonime, de cele mai multe ori, avem în vedere antonimele lexicale.
 [toate antonimele enumerate mai sus sunt lexicale]
Antonimele lexicale pot avea rădăcină diferite sau aceeași rădăcină. Atunci când rădăcina
diferă, opoziția se realizează prin prefixe.
Cele mai numeroase și cele mai cunoscute sunt cele cu rădăcină diferită, multe din acestea
fac parte din fondul lexical vechi al limbii. În plus, după unii lingviști, antonimele autentice sunt
numai acelea care au radicali diferiți.
 antonime cu radicali diferiți (heterolexe): cald ≠ frig; lumină ≠ întuneric; sus ≠ jos;
aprinde ≠ stinge; bucurie ≠ tristețe
 antonime cu același radical (homolexe): antebelic ≠ postbelic; poetic ≠ apoetic; exclude
≠ include; prefață ≠ postfață
Antonimele cu același radical își manifestă opoziția prin:

 prefixe antonimice: ante-; post-; con-; in-; des-; în-; ex-; in-; dis-; con-; post-; pre-;
pro-; anti-; sub-; supra-
 prefixe negativ (privativ): ne-; in-; i-; dez-/des-

Antonime lexico-frazeologice

Atunci când relația de opoziție se stabilește între un cuvânt și o unitate frazeologică,


antonimele sunt lexico-frazeologice.
 a uita ≠ a-și aduce aminte
 rău ≠ de treabă
 a ascunde ≠ a da pe față
 a opri ≠ a da drumul
 a dormi ≠ a fi treaz
Antonime frazeologice

Atunci când relația de opoziție se stabilește între două unități frazeologice, antonimele
sunt frazeologice.
 slab de înger ≠ tare de înger
 a încurca ițele ≠ a descurca ițele
 a da cu împrumut ≠ a lua cu împrumut
 a o lua la sănătoasa ≠ a sta în loc
 a ridica în slăvi ≠ a face de două parale

Antonime afixale

Antonimele afixale sunt cuvintele ]n care opoziția se manifestă prin intermediul afixelor
(prefixelor și sufixelor).
 prefixale (opoziția se stabilește între prefixelor): hipotermie ≠ hipertermie
 sufixale (opoziția se stabilește între sufixelor): cățeluș ≠ cățelandru

Paronimia

Paronimia este relația între două cuvinte cu formă aparent identică, dar cu sensuri diferite,
motiv pentru care acele cuvinte pot fi ușor confundate. Cuvintele care pot fi confundate datorită
formei cvasiidentice se numesc paronime.
Paronimele sunt cuvinte aproape identice sau foarte asemănătoare că formă, însă diferite ca
înțeles, într-o mai mare sau mai mică măsură.
 original / originar
 pronume / prenume
 familial / familiar
 conjectură / conjunctură
De regulă, este acceptat faptul că formele (corpul fonetic) paronimelor se deosebesc prin
unul sau, cel mult, două foneme (sunete-tip). Dar există și lingviști care consideră paronime și
cuvintele care diferă prin mai multe foneme.

Clasificarea paronimelor

Relația dintre sensurile paronimelor este destul de permisivă și merge de la diferență până la
echivalență totală sau parțială. Astfel, după natura relației semantice, putem distinge:
 paronime între care exista o diferență de sens: atlas / atlaz, bizon / vizon, corvetă /
covertă, metal / metan
 paronime între care există o relație semantică de tipul sinonimiei totale sau parțiale: epila
/ depila, reflua / refula
 paronime între care există o relație semantică de tipul antonimiei: emigra / imigra,
emigrant / imigrant
Paronimele pot fi împărțite și după numărul fonemelor din care sunt alcătuite. Astfel putem
avea paronime cu număr identic de foneme și paronime cu număr diferit de foneme.
Paronime cu număr identic de foneme
 evalua / evolua; învederat / inveterat (unul sau mai multe foneme diferite)
 cauzal / cazual  (foneme combinate)
 emigra / imigra (prefixe diferite)
 familiar / familial (sufixe diferite)
 oral / orar (rădăcină și sufixe diferite)

Paronime cu număr diferit de foneme


   apostrof / apostrofă
 eluda / elucida

Paronime absolute și relative


Există și specialiști care consideră că diferența fonematică în cuplul paronimic nu trebuie
neapărat să fie mică (unul sau două foneme). Conform acestora, cuvinte care au corpuri fonetice
diferite cu mai mult de două foneme pot fi încadrate în categoria paronimelor. În funcție de
aceste diferențe, aceștia împart paronimele în:
 absolute (unul sau două foneme diferite): evalua / evolua (un fonem diferit); învederat /
inveterat (două foneme diferite)
 relative (trei sau mai multe unități fonetice diferite): accentuabil / accentual (trei foneme
diferite) ; cauzalism / cauzalitate (patru foneme diferite); montan / muntenesc (cinci foneme
diferite); amploare / amplitudine (șase foneme diferite)

Atracție paronimică
Consecința principală a formelor cvasiidentice a paronimelor este confundarea lor. Atunci
când vorbitorii nu cunosc suficient de bine sensul și originea acestora, paronimele se atrag și se
substituie. Fenomenul acesta este cunoscut sub numele de atracție paronimică sau confuzie
paronimică.
 vestigii trecutecomplement / compliment: El i-a făcut un complement compliment.
 iluzie / aluzie: Mihai și-a făcut aluzii iluzii deșarte.
 dependențe / dependințe: Imobilul prezintă mai multe dependențe dependințe.

Pleonasmul

Pleonasmul este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte
sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles.
Exemple:
 a aduce aportul
 cobaii de experienţă
 a avansa înainte
 contrabandă ilegală
 averse de ploaie
 a coborî jos
 babă bătrână
 concluzie finală
 a cere o solicitare
 a conlucra împreună
 a dăinui permanent
 mijloace mass-media
 persuasiune convingătoare
 (5) procente la sută
 a relua din nou
 a repeta încă o dată