Substantivul

prof. Sofica Tomescu

Substantivul este o parte de vorbire flexibilă care denumește nume de obiecte (ființe,

lucruri, fenomene ale naturii, însușiri, sentimente, stări sufletești, acțiuni, relații dintre oameni).

Exemple de substantive: mașină, pădure, copil, telefon, carte, frate, mamă, ninsoare, iubire, ură,
îngrijorare.

Reguli de recunoaștere a substantivelor

Deoarece orice obiect poate avea o însușire, orice substantiv poate primi un adjectiv.
Aceasta este un mijloc de a distinge un substantiv de un adjectiv, verb.
Exemple: plecarea  grabnică,  roșul închis
Orice substantiv care indică obiecte numărabile poate primi un numeral. Prin această metodă
poate fi determinată valoarea de substantiv a unui cuvânt.
Exemple: un pom – doi pomi, o casă – două case, un ceas –  două ceasuri
Orice substantiv poate fi însoțit de un adjectiv pronominal, care nu arată însușirea obiectelor:
acest, această, aceștia, aceste; acel, acea, acei, acele. În situația în care unui substantiv nu i se
poate găsi un adjectiv propriu-zis, poate fi folosită această metodă pentru a identifica un
substantiv.
Exemple: acest pom, cartea aceasta, caietul acesta

Clasificarea substantivelor

Substantivele sunt de două feluri: substantive comune și substantive proprii. La rândul lor,

ambele tipuri de substantiv pot fi: simple sau compuse.
 după formă substantivele pot fi substantive simple sau substantive compuse;
 după conținut substantivele se împart în substantive comune, substantive proprii;
 un grup de două sau mai multe cuvinte pot forma locuțiuni substantivale.
 Substantivele proprii se utilizează pentru nume de persoane, localități și alte repere
geografice, nume de instituții și alte asemenea denumiri, scrise întotdeauna cu majusculă
(indiferent de poziția ocupată în cadrul propoziției).
Exemplu: Andreea a plecat într-o călătorie lungă prin Europa.
 Subsatntivele comune denumesc obiecte de același fel și se scriu cu literă mică (cu
excepția cazului în care se află la începutul unei propoziții).
Exemplu: Produsele vândute în piață sunt numeroase: fructe, legume și carne.
 Substantivele simple se constituie dintr-un singur cuvânt
Exemplu: pisică, școală, carte
 Substantivele compuse se constituie din două sau mai multe cuvinte
Exemplu: pisică-de-mare, Piatra Neamț, Câmpulung Muscel

Genurile substantivelor
 În limba română, după gen, substantivele se împart în: substantive la genul
masculin, substantive la genul feminin, substantive la genul neutru.
În majoritatea cazurilor, genul unui substantiv poate fi aflat prin numărarea respectivului
substantiv.
 Genul feminin
Exemple: carte (o carte – două cărți), floare (o floare – două flori)
 Genul masculin
Exemple: copil (un copil – doi copii), câine (un câine – doi câini)
 Genul neutru
Exemple: caiet (un caiet– două caiete), camion (un camion – două camioane)
Substantivele care denumesc ființe și care prezintă cuvinte diferite pentru a indica cele două
sexe se numesc substantive heteronime.
Exemple: bărbat – femeie, băiat – fată, bou – vacă, cocoș – găină
Substantivele care prezintă aceeași formă pentru a indica ambele sexe se
numesc substantive epicene și în general reprezintă nume de animale.
Exemple: veveriță, elefant, fluture, dihor, rechin, bâtlan, privighetoare, papagal
Substantivele care formează femininul de la forma de masculin -  urs-ursoaică sau cele care
formează masculinul de la forma de feminin -  vulpe-vulpoi se numesc substantive mobile.

Numărul substantivelor

Substantivele, prin formele pe care le iau, arată numărul obiectelor – un singur obiect sau

mai multe obiecte.
În funcție de numărul obiectelor denumite, se împart în: substantive la numărul singular și
substantive la numărul plural.
În mod normal substantivele au o formă pentru singular, atunci când exprimă un singur
obiect și o formă pentru plural, în cazul în care arată mai multe obiecte.
Exemple: lup (singular) – lupi (plural)
mătură (singular) –mături (plural)
tractor(singular) – tractoare (plural)
Există și substantive care nu au forme pentru ambele numere, acestea se
numesc substantive defective de număr.
Exemple de substantive defective de plural: lapte, miere, vată, cinste, curaj, aur, foame
Exemple de substantive defective de singular: șale, zori, Mircești, Carpați, icre, ochelari, câlți
Substantivele colective au formă de singular și înțeles de plural: mulțimea, adunarea,
tineret, pietriș, nobilime, brădet, stol, popor, porumbiște.

Declinarea substantivelor
Declinarea (sau flexiunea) substantivului reprezintă totalitatea formelor prin intermediul
cărora se exprimă categoriile gramaticale ale acestei părți de vorbire. În limba română,
declinarea substantivelor are loc numai cu ajutorul articolului substantival, astfel încât putem
diferenția între două feluri de declinare:
 Cu articol hotărât
 Cu articol nehotărât
Acestora li se adaugă trei modele de declinare:
 Declinarea substantivelor în genul feminin

 Declinarea substantivelor în genul masculin

 Declinarea substantivelor în genul neutru

Exemple:
un copil – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, însoțit de articolul
nehotărât „un”
copilul – substantiv în cazul nominativ, număr singular, gen masculin, articulat cu articolul
hotărât „l”
unor scaune – substantiv în cazul genitiv, număr plural, gen neutru, însoțit de articolul nehotărât
„unor”
niște cireșe – substantiv în cazul acuzativ, număr plural, gen feminin, însoțit de articolul
nehotărât „niște”.

Cazurile și funcțiile sintactice ale substantivelor

Cazul este forma pe care o ia substantivul pentru a exprima legătura sa cu alte cuvinte din
propoziție. În limba română sunt cinci cazuri: nominativ (N), acuzativ (Ac), dativ (D), genitiv
(G) și vocativ (V).

Cazul Funcţia sintactică Întrebări Exemple

subiect cine?, ce? Maria învaţă. Cartea este pe

bancă
Nominati nume predicativ cine este?, ce este?, Fata aceea este Maria.
v cum este? Aceea era cartea Florinei.
atribut apoziţional care?, ce fel de? Sora lui, Maria, este studentă.
Prietena mea cartea îmi este mereu
alături.

complement direct pe cine?, ce? Pe Maria am văzut-o la școală.

Am cumpărat o carte de colorat.
complement despre cine/ce?, cu Vorbeam cu Maria despre cartea
prepozițional cine/ ce?, la împrumutată.
cine/ce?,pentru cine Andrei se gândea la bicicleta cea
/ce? nouă.
Am adus pentru Maria nişte cărți.
circumstanţial de unde?, de unde?, până Mâine merg la Maria.
Acuzativ loc unde?, încotro? Copiii vin de la teatru.
cum?, în ce fel?, în ce Cărţile se citesc cu plăcere.
circumstanţial de mod? Voi proceda ca Maria.
mod
circumstanţial de când?, de când?, până Va veni acasă peste săptămâni
 timp când?, cât timp? bune.
Plouă de zile întregi.
complement de de către cine? Cartea este cumpărată de Maria.
agent
atribut care?, ce fel de? Coperţile de carte sunt rupte.
prepoziţional Despărţirea de Maria nu mi-a făcut
bine.
nume predicativ cine este?,ce este?, Gardul este din lemn.
cum este? (cu Scaunele sunt de metal.
preopziţii)
complement cui? I-am dat Mariei cartea cumpărată
indirect ieri..
Dăruiesc fetelor câte o floare.
Dativ
circumstanţial de cum?, în ce fel?, în ce A procedat asemenea Mariei.
mod mod? A desenat aidoma calegei de
bancă.
atribut care?, ce fel de? Comportarea asemenea părinţilor
prepoziţional este de dorit.
nume predicativ cine este?,ce este?, Copilul este aidoma părinţilor.
cum este? (cu Acest băiat este asemenea Mariei.
preopziţii)
atribut genitival al (a, ai, ale) cui? Bicicleta Mariei este nouă.
Paginile cărţii sunt rupte.
atribut care?, ce fel de? Lupta împotriva colegilor nu este
prepoziţional dreaptă.
Genitiv nume predicativ al / a cui este? Ochelarii sunt ai bunicului.
ai /ale cui sunt? Creionul este al Mariei
circumstanţial de unde?, de unde?, până Şi-a pus cartea deasupra
loc unde?, încotro? ghiozdanului.
Locuieşte deasupra magazinului
de jucării.
circumstanţial de când?, de când?, până Am ajuns acasă înaintea Mariei.
timp când?, cât timp?
Vocativ nu are funcţie .................................... Maria, fii cuminte!
sintactică Copile, nu mai alerga!

Substantivele în cazul nominativ răspund la întrebările: cine?, ce?

Substantivele în cazul acuzativ răspund la întrebările: ce?, pe cine?, pe ce?, cu cine?, cu ce?,
la cine?, la ce?, despre cine?, despre ce?, lângă cine?, lângă ce?, de la cine?, de la ce?, unde?,
de unde?, până unde?, când?, cum?, care?, ce fel de?
Substantivele în cazul dativ răspund la întrebarea: cui?
Substantivele în cazul genitiv răspund la întrebările: al cui? a cui? ai cui? ale cui?
Substantivele în cazul vocativ nu au nici întrebări și nici funcții sintactice.
 Pentru cazul acuzativ există prepoziții specifice, care ajută la recunoașterea mai ușoară a
cazului, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De obicei, aceste prepoziții se
regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.
Asemeni acuzativului, și cazului genitiv îi corespund prepoziții specifice, care ajută la
recunoașterea mai ușoară a acestuia, în funcție de prepoziția care însoțește substantivul. De
obicei, aceste prepoziții se regăsesc și în întrebările ce corespund acuzativului.
Exemple de prepoziții: asupra, împotriva, înaintea, înapoia
Cazul dativ are și el anumite prepoziții care îi corespund. Câteva exemple de prepoziții
specifice cazului dativ sunt: mulțumită, grație, potrivit, conform.
Substantivul se analizează, de regulă, împreună cu prepoziția sau locuțiunea prepozițională.

Locuțiunile substantivale

Locuțiunile substantivale sunt grupurile de două sau mai multe cuvinte care, împreună, au
înțelesul unui substantiv.
Cele mai multe locuțiuni substantivale au apărut din locuțiunile verbale, prin transformarea
infinitivului lung în substantiv propriu-zis.

Locuțiune verbală Locuțiune substantivală

a-(i) părea rau părere de rau (regret)
a ține minte ținere de minte (memorie)
a aduce aminte aducere-aminte (amintire)
a băga de seamă băgare de seamă (atenție)
a lua aminte luare-aminte (grijă, atenție)
Locuțiunile substantivale se comportă ca un substantiv, având forme pentru singular și
plural, putând fi articulate sau nearticulate.
Cuvintele din care este alcătuită o locuțiune substantivală nu se pot analiza separat.
Alte locuțiuni substantivale mai frecvent folosite sunt:

punct de vedere opinie, parere

bătaie de joc batjocură
bătaie de cap supărare
dare de mână dărnicie
nebăgare de seamă neatenție