Sunteți pe pagina 1din 40

GRUP SCOLAR CA.

ROSETTI

PROIECT LA ISTORIE
TEMA: ORASUL BRASOV

ELEVA: PROFESOR:
MINEA GEORGIANA RUSU DANIELA

ANUL
1
2010-2011

CUPRINS

CAPITOLUL.I. ORASUL BRASOV…………………………………………………………3

1.1 DATE GEOGRAFICE………………………………………………………………….....3


1.2 ISTORIA ORASULUI BRASOV…………………………………………………………7

1.3 CULTURA SI EDUCATIE……………………………………………………………....11

1.4 ARHITECTURA………………………………………………………………………….13

CAPITOLUL .II. ECONOMIA………………………………………………………………16

2.1 POLITICA………………………………………………………………………………17

2.2 TRANSPORT……………………………………………………………………………18

2.3 OBIECTIVE TURISTICE SI ACTIVITATI IN BRASOV……………………………20

CAPITOLUL .III. FOLCLOR, CULTURA SI ARHITECTURA………………………….22

3.1 BISERICA NEGRA …………………………………………………………………......23

3.2 JUNII BRASOVENI……………………………………………………………………..31

3.3 EVENIMENTE LOCALE………………………………………………………………40

2
CAPITOLUL I

ORAŞUL BRAŞOV

Municipiul Braşov, resedinţa judeţului, se află în centrul ţării, în Depresiunea


Braşovului, situat la o altitudine medie de 625 m, în curbura internă a Carpaţilor, delimitat în
partea de S şi SE de masivele Postăvaru care pătrunde printr-un pinten (Tâmpa) în oraş şi
Piatra Mare, la 161 km de Bucureşti.

Oraşul Braşov, denumit de saxoni Kronstadt, era considerat unul dintre cele mai
puternice centre comerciale, lucru uşor de observat şi astăzi prin aerul său medieval. Astfel,
Muzeul de Istorie, aşezat astăzi în Piaţa Sfatului, dezvăluie urmele trecutului prin numeroase
documente, alături de alte obiective turistice, precum Bastionul Ţesătorilor, Biserica Neagră
sau Biserica Sf. Nicolae din Schei.

În apropierea sa se găsesc localităţile Predeal, Buşteni, Sinaia, Făgăraş şi Sighişoara.


Municipiul are o suprafaţă de 267,32 km². Treptat, în procesul de dezvoltare, Braşovul a
înglobat în structura sa satele Noua, Dârste, Honterus (astăzi cartierul Astra) şi Stupini. De
asemenea, pe lângă Tâmpa, municipiul a mai înconjurat şi Dealul Şprenghi, Dealul Morii,
Dealul Melcilor, Dealul Warthe, Straja (Dealul Cetăţii) şi Dealul Pe Romuri, Stejărişul şi chiar
înglobează în structura sa vârful Postăvaru. Prin înglobarea in structura sa a vârfului
Postavaru,Brasovul este orasul aflat la cea mai mare altitudine din România.

1.1 DATE GEOGRAFICE

Situat în partea centrală a ţării, pe cursul mijlociu al râului Olt, în interiorul arcului
Carpatic şi deţinând 2,3% din suprafaţa ţării (5351 km 2), judeţul Braşov se învecinează cu opt
judeţe. La est se mărgineşte cu judeţul Covasna, în sud-est cu judetul Buzau, în sud cu judeţele
Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, la vest cu judeţul Sibiu, iar în nord cu judeţele Mureş şi
Harghita.

Municipiul Braşov (reşedinţa judeţului) este situat la 25o30' longitudine estică şi 45o45'
latitudine nordică cu o altitudine medie de aproximativ 600 m faţă de nivelul Mării Negre.

3
Judeţul Braşov are o suprafaţă de 5.363 km², reprezentând 2,3% din suprafaţa ţării.

Relieful judeţului este accidentat şi creşte în altitudine de la nord spre sud. La nord se
află Depresiunea Făgăraşului şi Depresiunea Braşov, despărţite de către culmile scunde ale
Munţilor Perşani, iar la nord-vest se întinde o parte din Podişul Târnavelor.

Spre sud se înalţă versantul nordic al Făgăraşului, care depăşeşte în unele locuri 2000m
altitudine, Munţii Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru, Piatra Mare, Munţii Ciucaş şi o parte din
Munţii Întorsura Buzăului.

Limbă

Limba oficială este limba română. Limbile maghiară şi germană sunt vorbite în părţile
tradiţionale, în timp ce engleza este vorbită de cei din industria turistică şi de cei tineri.
Compoziţia etnică a oraşului: români, unguri, saşi şi un procent minim de evrei.

Ape

Prin municipiul Braşov trec râurile Şcheiu (numit şi râul Graft), Valea Tei, Valea
Răcădău, Valea Plopilor cu Valea Scurtă, Valea Florilor, Gorganu, Râul Timiş şi Canalul
Timiş.

Floră şi Faună

Flora municipiului nu diferă de cea a judeţului. Animalele sălbatice sunt rare, trăind
retrase în pădurile din împrejurimi. Turiştii care se aventurează în acestea sunt avertizaţi că pot
întâlni urşi, lupi sau vulpi. Muntele Tâmpa este declarat rezervaţie naturală (203,4 ha) care
protejează câteva specii de plante rare şi endemice. Spre exemplu, pe versantul sudic există
mici suprafaţe cu vegetaţie de stepă. Municipiul Braşov este singurul oraş din lume care
include in teritoriul său administrativ o rezervatie naturală, muntele Tâmpa şi un vârf muntos
vf. Postăvaru.

Climă şi precipitaţii

În Braşov, vara durează aproximativ 50 de zile, iar iarna dureaza circa 90 de zile. Clima
municipiului Braşov are un specific temperat-continental, caracterizându-se prin nota de
tranziţie între clima temperată de tip oceanic şi cea temperată de tip continental: mai umedă şi
răcoroasă în zonele de munte, cu precipitaţii relativ reduse şi temperaturi uşor scăzute în
depresiune. Temperatura obişnuită de vară se situează în intervalul 22 °C – 27 °C, iar cea de
iarnă între -18 °C şi -2 °C. Deseori iarna, temperatura în Poiana Braşov ajunge la +15 °C (la
soare), în această staţiune putând fi practicate aproape toate sporturile de iarnă. Stratul de
zăpadă prielnic pentru schiat durează aproximativ 71 de zile la Braşov. Umiditatea aerului are
valori medii anuale de 75%.

Populatia

De-a lungul timpului, o dată cu dezvoltarea economică a oraşului şi extinderea acestuia,


a crescut şi populaţia sa. Numai pentru ultimele secole, putem aprecia sporul aproape
exponenţial:

• 1890: ||½ 30 781 locuitori

4
• 1930: ||||| 59 232 locuitori
• 1941: ||||||| 84 557 locuitori
• 1948: ||||||| 82 984 locuitori
• 1972: |||||||||||||||| 192 205 locuitori¹
• 1992: |||||||||||||||||||||||||||||| 355 593 locuitori
• 2000: ||||||||||||||||||||||||||| 317 772 locuitori²
• 2002: |||||||||||||||||||||||| 284 596 locuitori[1]
• 2006: |||||||||||||||||||||||| 281 375 locuitori² (la 01.07.2006)
• 2008: |||||||||||||||||||||||| 279 700 locuitori (la 01.01.2008)[23]
• 2009: |||||||||||||||||||||||| 278 048 locuitori (la 01.01.2009)[3]

În trecut

-1850

Coform recensământului din 1850 populaţia Braşovului era de 21.782 de locuitori,


dintre care:
• 8.874 germani (40,8%)
• 8.727 români (40%)
• 2.939 maghiari (13,4%)
• 780 ţigani (3,6%)
• 67 evrei (0,3%)
• 1.242 alţii (greci, bulgari etc.)

-1890

În anul 1890 Braşovul avea 30.739 locuitori, din care:


• 10.441 maghiari (34%)
• 9.758 români (31,7%)
• 9.578 germani (31,2%)
• 3.753 alţii

-1930

Populaţia Braşovului în 1930

Conform recensământului din 1930 populaţia oraşului Braşov era de 59.232 de


locuitori, dintre care:

• 23.269 maghiari (39,3%)

5
• 19.372 români (32,7%)
• 13.014 germani (22,0%)
• 2.267 evrei (3,8%)
• 267 cehi şi slovaci (0,5%) ş.a.

Ca limbă maternă în Braşov domina limba maghiară, declarată drept limbă maternă de
24.977 de persoane reprezentând 42,2% din locuitori, urmată de limba română, declarată limbă
maternă de 19.378 de persoane reprezentând 32,7% din populaţia oraşului, respectiv germana,
vorbită ca limbă maternă de 13.276 de persoane reprezentând 22,4% din locuitori. Restul
limbilor erau vorbite fiecare de mai puţin de 1% din populaţia urbană. Se cuvine menţionată
limba idiş, care a fost declarată drept limbă maternă de un număr de 537 de persoane,
reprezentând 0,9% din populaţia Braşovului.

Sub aspect confesional populaţia Braşovului era alcătuită din:

• 17.763 ortodocşi (30,0%)


• 13.207 romano-catolici (22,3%)
• 13.050 luterani (22,0%)
• 8.237 reformaţi (13,9%)
• 2.594 mozaici (4,4%)
• 2.049 greco-catolici (3,5%)
• 1.905 unitarieni (3,2%) ş.a.

Restul confesiunilor reprezentau fiecare sub 1% din populaţia oraşului Braşov.

Astăzi

Municipiul Braşov are, potrivit recensământului din 2002, o populaţie de 284.596


locuitori. Structura etnică a acesteia este următoarea:

• Români: 258.042 (90,66%)


• Maghiari (şi secui): 23.204 (8,54%)
• Germani (Saşi): 1.717 (0,60%)
• Ţigani: 762 (0,26%)
• Evrei: 138
• Alte naţionalităţi: (ruşi, greci, italieni): 871 (0,31%)

Împreună cu regiunea metropolitană, creată în 2007, Braşovul ar avea, estimativ


400.000 de locuitori (2007).

6
1.2 ISTORIA ORASULUI BRASOV

Braşov - stampă din 1689, dinainte de incendiu


Mărturiile dezgropate indică prezenţa unor mari culturi neolitice (celebra cultură Noua,
Tei, Schnekenberg) pe teritoriul de azi al Braşovului, apoi au urmat descoperiri din epoca
bronzului. Nu departe de Braşov s-au găsit bare de aur, cu ştampila oficiului din Sirmium şi
monograma lui Crist, emise în a doua jumatate a sec-. IV[5]
Mai târziu, descoperirile arheologice au atestat existenţa unor temple dacice în zona
Pietrele lui Solomon, a unor depozite de alimente în Piaţa Sfatului, a unor aşezări şi cetăţi pe
Dealul Melcilor şi în cartierul Valea Cetăţii. Majoritatea acestora au fost deteriorate sau
distruse de către autorităţile comuniste, în cadrul programului de sistematizare.
Până spre secolul al XIII-lea al erei noastre, niciun document nu pomeneşte de Braşov.
Totuşi, se remarcă o continuă locuire, mai ales în zona Şchei sau Bartolomeu. Actualul
municipiu s-a format prin unirea mai multor nuclee: Bartholomä, Martinsberg, Cetatea
(Corona), Şchei, Blumăna, Noua, Dârste, Stupini.
Tot aici exista, cu mult înainte de înfiinţarea cetăţii Braşovului medieval, o veche
aşezare românească cu numele "Cutun" sau "Cotun" de formă circulară, limitată de actualele
străzi: Pe Coastă, I.Barac, Valea Morilor şi Coastei, ai căror locuitori din vechime erau
apărătorii cetăţii de pe Tâmpa. Această aşezare a continuat să existe şi după înfiinţarea cetăţii
Braşov, dar după înălţarea zidurilor şi a bastioanelor (1455) a rămas în afara incintei. [6]
1203: Tradiţia şi cronicile calendarelor braşovene îl consideră ca an „în care s-a început
zidirea Braşovului”. Totuşi documentele şi izvoarele sigure nu confirmă această dată.
1211: Printr-o diplomă a regelui maghiar Andrei al II-lea al Ungariei, Cavalerii Teutoni
sunt aşezaţi în Ţara Bârsei (Numele apare sub formele Borza în diplomă şi Burszam în bula
papală care a aprobat-o) Se pare că au întărit cetatea Braşovia de pe Tâmpa.
1228: Se întemeiază la Braşov o mănăstire de surori ale ordinului călugăresc al
premonstratensilor, aflată lângă Biserica Neagră de mai târziu, având ca patroană pe Sf.
Catharina.
1234 - Corona: Cercetătorul Norbert Backmund a editat aşa-numitul „Catalogus
Ninivensis”, care conţine o listă a tuturor mănăstirilor premonstratense din Ungaria şi
Transilvania. 1234 corespunde cu anul în care abatele Fredericus cunoaşte „Claustra Sororum
«in Hungaria assignata est paternitas» Dyocesis Cumanie Corona”.

7
Braşov, aşa cum apare într-o gravură din 1750
1241: Invazie tătară, prilej cu care este cucerită cetatea Şprenghi, ale cărei începuturi nu
se cunosc (cel mai probabil pe locul unui vechi castru roman). După retragerea tătarilor se
construieşte la poartă un turn hexagonal pentru apărare. Cetatea a fost distrusă două secole mai
târziu, de către invadatorii turci.
1252 - Barassu: În acest an, regele Bela al IV-lea donează „tera Zek”, comitelui
Vincenţiu, fiul lui Akadas, proprietate aşezată între pământurile românilor de Cârţa, cele ale
saşilor „de Barasu” şi cele ale secuilor de Sebus. Fr. Killyen, referindu-se la acest document,
arată că numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ţinut întreg. După afimaţia sa, toate
cele trei toponime la care face referinţă documentul se referă la teritorii care înconjoară
pământul donat şi nu la vreun oraş. În acest caz „Braşov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar
denumi localitatea.
1271 - Brasu: Acest toponim este atestat într-un document latin, aflat în Arhivele
Statului din Budapesta şi în fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care Ştefan, regele
Ungariei, aproba contractul dintre „Chyel comes, filius Erwin de Calnuk” şi „Teel, filius Ebl de
Brasu cognatus eiusdem”. Într-un alt document emis de regele Ungariei, Venceslav, la 10
decembrie 1301, se confirmă că Detricus, fiul lui Theel sau Tyl de Prejmer, este în posesiunea
localităţilor Mikofalva şi Nyen (Teliu). Pe baza acestui document, precum şi a altora, privind
familia comiţilor din Prejmer, nu este sigur dacă denumirea de „Barasu” se referă la localitatea
Braşov sau la Ţara Bârsei.

Cetatea Braşov în secolul al XVII-lea


1288 - Braso: Este consemnat într-un document latin, aflat în Biblioteca Bathyaneum
din Alba Iulia, iar în copie la Institutul de Istorie din Cluj. Se dovedeşte a fi primul act păstrat
care a fost emis în Braşov, purtând menţiunea expresă: „Datum in Braso”, fiind emis de regele
Ladislau al IV-lea.
Urmează menţionarea tot mai deasă a municipiului: Braşov (1294), Brassov (1295),
Brasso (1309), Brassou (1331), Korona (1336) etc.
1323: Se întemeiază mănăstirea dominicană în Braso.
1364: Braşovul primeşte privilegiul pentru târg anual, urmat de privilegiul de „etapă şi
depozit” din 1369.

8
Braşov în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773

Districtul Braşovului, 1826


Dangale pentru vite
1377: Se începe construcţia bisericii Sf. Maria (sau Neagră, cum va fi numită după
incendiu) pe locul unei mai vechi basilici.
1395: Mircea cel Bătrân şi Sigismund de Luxemburg semnează un tratat de alianţă
împotriva puterii otomane. Doi ani mai târziu, regele Ungariei eliberează un act care dă dreptul
Braşovului de a-şi construi fortificaţii de piatră, urmărind îndeaproape ridicarea acestora.
1399: O bulă a papei Bonifaciu al IX-lea (1389 - 1404) vorbeşte despre biserica Sf.
Nicolae din Şchei şi lasă să se întrevadă existenţa unui locaş de învăţătură în jurul ei.
1421 şi 1438: Invazie a turcilor. În urma acestor acţiuni militare, prin tratat, dobândesc
cetatea de pe Tâmpa.
1424: Blănarii braşoveni îşi alcătuiesc primul statut dintre bresle. În 1798 la Braşov
fiinţau 43 de bresle, deservite de 1.227 meşteri. Îi putem aminti aici pe fierari, blănari,
postăvari, funari, curelari, cizmari, cuţitari, cojocari (tăbăcari), măcelari, aurari, cositorari,
arămari, franzelari, olari, lăcătuşi, ţesători, armurieri, arcari, pălărieri, lânari, argintari.

9
1448 - 1453: Iancu de Hunedoara răscumpără şi dă ordin de distrugere a cetăţii
Braşovia de pe şaua Tâmpei, piatra şi materialele de construcţie ale acesteia fiind folosite la
întărirea cetăţii medievale a Braşovului din vale, cu opt bastioane dispuse din 100 în 100 de
metri, 4 (sau 5, în lumina descoperirilor recente) porţi fortificate şi 32 turnuri de apărare
(numite şi „de pulbere”). Cetatea avea două sau chiar trei rânduri de ziduri şi era înconjurată de
un şanţ de apărare plin cu apă.
1477: Este terminată Biserica Neagră. Din cauza lipsei fondurilor, cel de-al doilea turn
al bisericii nu va mai fi construit niciodată.
1486: Braşovul şi toată Ţara Bârsei intră în Universitatea Săsească, prin confirmarea
privilegiului Andreanum pentru toţi saşii din Sibiu, Mediaş, Braşov şi Ţara Bârsei.
1521: Judele Braşovului, Johann (Hans) Benkner, primeşte de la Neacşu din
Câmpulung, într-o epistolă scrisă în limba română, veşti despre mişcările trupelor turceşti de
dincolo de Dunăre.
1524: Se construieşte în lemn Cetăţuia, o puternică fortăreaţă pe Dealul Cetăţii. Curând,
va fi cucerită şi distrusă din ordinul lui Petru Rareş, acesta punând bazele actualei clădiri din
piatră. Incendiată în 1618, avea să fie refăcută în 1625, adăugându-i-se o fântână de 81 m
adâncime (1627) şi patru bastioane la colţuri (1630). A servit ulterior drept garnizoană pentru
armatele habsburgice şi închisoare în perioada anilor 1940 - 1950.
1533: Umanistul Johannes Honterus înfiinţează prima tipografie din Braşov, urmată de
primul gimnaziu din localitate, la 1544.
1546: La Braşov se înfiinţează prima moară de hârtie din sud-estul Europei.
1559: Diaconul Coresi tipăreşte la Braşov prima sa carte în limba română: „Întrebare
creştinească”.
1599: La 4 octombrie, Mihai Viteazul intră în Braşov unde îşi uneşte oastea cu trupele
secuilor răsculaţi. În ziua următoare, voievodul primeşte cheia oraşului. După cucerirea
Transilvaniei, va ţine prima dietă în Casa Sfatului.
1628: Protopopul Vasile din Şcheii Braşovului scrie prima cronică locală cu subiect
românesc.

Harta Braşovului din anul 1897


1688: Braşovenii se răscoală împotriva noilor autorităţi habsburgice. Mişcarea este
înăbuşită, iar capii ei executaţi.
1689 21 aprilie: Un mare incendiu pustieşte cetatea. Puţine clădiri rămân neatinse. În
urma acestei calamităţi, autorităţile braşovene decid interzicerea construcţiei caselor din lemn.
Refacerea oraşului a durat mai bine de un secol, timp în care şi-a schimbat aspectul
arhitectonic al faţadelor.
1731: Dascălul şcheian Petcu Şoanu tipăreşte primul calendar-almanah românesc.
1757: Dimitrie Eustatievici scrie prima gramatică românească. Este perioada de vârf a
activităţii dascălilor şcheieni.1804: Se introduce iluminatul public în interiorul cetăţii prin
instalarea felinarelor cu ulei.

10
Imagine panoramică din 1906

1835: Se înfiinţează „Casa generală de economii” din Braşov, prima instituţie de credit
din Transilvania. Între 1837 şi 1867, primul director al acesteia va fi Peter Lange von
Burgenkron.

1838: Apare, sub oblăduirea împăratului de la Viena, ziarul „Gazeta de Transilvania”,


în redacţia lui George Bariţ. Este primul ziar românesc din Marele Principat al Transilvaniei.
Tot aici, tipăreşte şi „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

1848: Revoluţia paşoptistă cuprinde şi Braşovul. Aici a fost redactat documentul


programatic „Prinţipurile noastre pentru reformarea patriei”, de către fruntaşi de seamă ai
culturii şi politicii moldovene (Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo,
Costache Negri, Gheorghe Sion, Ion Ionescu de la Brad). Se cerea unirea tuturor românilor
într-un singur stat. Românii din Şchei manifestează pe 11 aprilie pentru câştigarea de drepturi
politice.

1850: Este întemeiat Gimnaziul român sub oblăduirea mitropolitului de Sibiu Andrei
Şaguna, al cărui nume este purtat şi astăzi.

1854: Între Braşov şi Sibiu s-a instalat o linie telegrafică.

1862, 6 decembrie: Împăratul Franz Joseph semnează legea pentru construirea liniei
ferate care să lege Braşovul de Budapesta, via Sibiu.

1873, 30 martie: În Braşov soseşte primul tren. Ulterior, în 1879, avea să fie dată în
folosinţă şi linia Braşov - Bucureşti.

1.3 CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE

Teatrul Dramatic

11
Cultura şi învăţământul şi-au croit loc în viaţa braşovenilor încă de timpuriu. Este
destul să amintim de Prima şcoală românească, din Şchei, apărută se pare înainte de 1399, cu
seria sa de dascăli (familia Tempea, Diaconu Coresi, Dimitrie Eustatievici etc.) şi tiparniţă
proprie. Lucrările apărute aici s-au răspândit în întreg spaţiul românesc.

Totodată, preoţi şcheieni plăteau sume, exorbitante uneori, pentru înzestrarea şcolii şi a
bisericii Sf. Nicolae cu manuscrise şi tipărituri. În cetate a activat în secolul XVI umanistul sas
Johannes Honterus, care a înfiinţat o şcoală, o bibliotecă şi o tiparniţă.

A editat numeroase cărţi, iar biblioteca sa a fost faimoasă prin colecţia sa de


incunabule. Din păcate, incendiul din 1689 le-a mistuit aproape în întregime. Începând cu
secolul XIX s-au înmulţit şcolile, au apărut teatre, publicaţii, s-au organizat diverse serbări cu
specific, au apărut telegraful şi telefonul. Acest veac a dat braşovenilor crema intelectualităţii
sale, prin familii precum cea a Mureşenilor, Bariţ, Puşcariu, dascălii de la Gimnaziul românesc,
profesorii de la liceul Honterus, grupaţi în majoritate în jurul Casinei române, ori a ASTREI.
Secolul XX a adus cinematograful, radioul, televiziunea, internetul. Astăzi cultura şi
învăţământul sunt reprezentate şi promovate cu succes în rândul tuturor braşovenilor, prin cele
mai diversificate mijloace.

Instituţii de cultură

Biblioteca Judeţeană George Bariţiu

În Braşov au fost înfiinţate câteva teatre şi o filarmonică: Teatrul Dramatic „Sică


Alexandrescu”, Opera Braşov (iniţial Teatrul Muzical, apoi Teatrul Liric), Filarmonica
„Gheorghe Dima”, Teatrul de păpuşi „Arlechino”, Centrul Cultural „Reduta”. De asemenea,
există şi o serie de organizaţii culturale, în mare parte înfiinţate după 1990.

Merită să amintim de Uniunea Artiştilor Plastici, Asociaţia culturală Musashino


(Japonia), Alianţa Franceză, Centrul Cultural German, British Council, Casa de cultură a
studenţilor şi de Centrul Cultural Japonez. Bibliotecile sunt bine răspândite în oraş, în principal
datorită filialelor bibliotecii judeţene. Au fost înfiinţate însă şi alte biblioteci: Biblioteca
Alianţei Franceze, Biblioteca Consiliului Britanic, Biblioteca Universităţii „Transilvania”.
Cartea este preţuită mult de braşoveni, aici existând atât o serie de librării şi anticariate
(Librăria Şt. O. Iosif, Librăria George Coşbuc, Librăria Ralu, Librăria Teora, Anticariatul
Aldus, Anticariatul Sympozion) cât şi de edituri (Aldus, Brastar, Diversitas, Editura Univ.
«Transilvania», Fundaţia culturală «Arania», Liternet, Mix, Phoenix (Virtipolux), Romprint).

Cinematografele s-au împuţinat din perioada comunistă, în principal datorită apariţiei


sistemelor performante de home theatre. Cele care au mai rămas sunt: Cinematograful

12
Bulevard şi mai nou înfiinţatul cinematograf din Eliana Mall, Cityplex. Domeniul muzicii este
reprezentat din nou cu succes, de către Orchestra Filarmonicii «Gheorghe Dima», formaţia
rock Grup 74, formaţia rock Conexiuni, formaţia rock Ăia, formaţia rock Experimental,
grupurile folk Om Bun şi Taine Folk, formaţia dance Hi-Q şi formaţia dance Fly Project.

EDUCAŢIE

Municipiul Brașov deține un număr de 46 de grădinițe cu program normal sau


prelungit, 28 de școli generale, 7 colegii naționale — care au dat țării multe valori și oameni
de prestigiu — 7 licee, un seminar teologic, 11 grupuri școlare, o universitate de stat cu 16
facultăți și 4 colegii, o academie a forțelor aeriene, precum și 6 universități private și un
număr de școli postliceale. De asemenea, în Brașov se organizează periodic cursuri de limbi
străine și de (re)calificare de către diferite firme sau de către Oficiul județean al forțelor de
muncă. Nivelul învățământului brașovean este foarte ridicat, în instituțiile din municipiu
activând unele dintre cele mai bune cadre didactice din țară. Numeroși elevi s-au afirmat în
concursurile interne și internaționale, aducând Brașovului multe medalii, diplome de
recunoaștere și trofee.

1.4 ARHITECTURA

Poarta Ecaterinei, în stil clasic

Arhitectura braşoveană, este specifică, fiecare casă avându-şi pitorescul ei.

Ridicarea construcţiilor s-a făcut, de-a lungul timpului, conform unor principii
urbanistice bine stabilite, impuse de condiţiile geografice ale Braşovului. Astfel, casele din
Cetate se sprijină una pe alta, pe când cele din cartierele exterioare sunt mai răsfirate.

13
Cu greu se mai pot întâlni astăzi clădiri vechi, datând de secole. Acestea au de regulă
un singur etaj, pereţii exteriori sunt lipsiţi de ornamente, iar ferestrele sunt mici, comparativ cu
standardele actuale. Exceptând Biserica Sf. Bartolomeu (secolul XIII), Biserica Neagră
(secolul XIV cu excepţia boltei şi a acoperişului) şi fortificaţiile (secolul XV), se pot aminti
Casa Jekelius, Biblioteca Honterus şi Grânarul oraşului, toate datând din secolul XVI.

Stilurile arhitecturale variază, de la preromantic (Cetatea Braşovia), romanic (Biserica


Sf. Bartolomeu), gotic (Biserica Neagră), clasic (Poarta Ecaterinei), renascentist (astăzi mai
puţin observat, datorită renovărilor, caracteristic porţilor cu boltă rotundă, interiorul Casei
Sfatului), la baroc (casele secolului XVIII, în special faţada Casei Sfatului şi stucaturile
locuinţelor din Şchei; Biserica romano-catolică Sf. Petru), rococo vienez, neo-renaştere, neo-
baroc (secolul XIX; toate palatele din Braşov sunt construite în acest stil), Art Nouveau,
brâncovenesc (Biblioteca Judeţeană, casele din Şchei care au aparţinut familiilor domnitoare
din Ţara Românească) şi modern (construcţiile de după 1980).

În acest oraş a fost confecţionată şi instalată o copie a „Statuii Lupoaicei” („Lupa


Capitolina”), simbolul latinităţii poporului român.

Stema şi steagul municipiului

Stemele vechi ale Braşovului

Steagul Braşovului din anul 1600

Steagul actual al Braşovului

În 1353 stema Braşovului consta dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoţită
de o floare de crin. Din 1429 a apărut şi trunchiul de copac aflat sub coroană. Împreună, aceste
simboluri sunt arme vorbitoare, adică sugerează prin desen numele cetăţii (Corona). Stema
actuală a municipiul Braşov, aprobată de Consiliul Local în anul 1996, conţine un scut albastru
pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii — cele 13 comune ale Ţării Bârsei —
care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi — simbolul puterii. Scutul este timbrat de o coroană
murală de argint, formată din şapte turnuri — însemnul specific pentru municipii reşedinţă de
judeţ. Semnificaţia în ansamblu a stemei este „Înţelepciunea şi Puterea conduc de-a pururi
Cetatea”. Stema a fost aprobată de către Comisia Naţională de Heraldică, din cadrul Academiei
Române.

14
Steagul Braşovului, adoptat de Primărie, este realizat din mătase alb-argintie şi are pe
cele două feţe stema municipiului. Deasupra stemei sunt inscripţionate cuvintele
„MUNICIPIUL BRAŞOV”, iar sub stemă „Deo vindici Patriæ”. Totuşi, steagurile existente
diferă întrucâtva de prevederile hotărârii consiliului local. Pe steag se află doar stema
municipiului, sub care, cu litere groase roşii, scrie BRAŞOV. Aceste elemente se întâlnesc doar
pe aversul steagului, reversul rămânând alb.

Mai există şi un steag neoficial, propus de Preşedintele Consiliului Judeţean, steag care
datează din 1600. Este realizat după o copie a acestuia aflată la Potsdam, în Germania.
[necesită citare]
A reprezentat un cadou pentru împăratul Rudolf al II-lea din partea lui Mihai
Viteazul.[necesită citare] Astfel, pe fundal vişiniu (probabil purpuriu iniţial) delimitat, sus şi jos, de
două benzi galbene, se află, într-un cerc albastru delimitat de o împletitură aurie, stema
Braşovului, sub care scrie „CORONA” cu litere gotice. De deasupra şi de dedesubtul cercului
central pornesc panglici galbene către colţuri. În mod curent, acesta este expus astăzi în faţa
clădirii în care se află Consiliul Judeţean (respectiv Palatul Justiţiei), pe Turnul Alb şi la
Belvedere, pe dealul Varte, deasupra Turnului Negru. Locul din urmă beneficiază şi de
iluminat festiv pe timp de noapte, în mod similar drapelului naţional de pe Tâmpa.

CAPITOLUL II

15
ECONOMIA

Agricultura

Ca judeţ de munte, agricultura a fost slab dezvoltată în Braşov. O bună parte a


terenurilor judeţului erau acoperite de culturi de cartofi, iar în zonele deluroase erau plantate
livezi. O îndeletnicire de seamă era şi creşterea animalelor (vite cornute, porcine).

Industria judeţului se concentra în oraşul Braşov. În 1925 acesta avea centre de


producţie în industria chimică, metalurgică, de construcţii, alimentară, textilă, de maşini,
farmaceutică şi uşoară. Zonele înconjurătoare excelau în industria metalurgică, extractivă, de
construcţii, alimentară, textilă şi uşoară.

Comerţul

Centrul principal de desfacere al judeţului, pentru produsele locale, era oraşul Braşov.

Bogăţii

Ape minerale la Zizin, ce conţin bicarbonat de sodiu, fier, iod, şi acid carbonic. Lignitul
era exploatat la Prejmer, iar huila la Vulcan şi Cristian.

Organizare

Judeţul Braşov până în 1925

Până la reforma administrativă din 1925, Braşovul era împărţit în trei plăşi, 23 de
secretariate comunale — cărora le corespundeau 23 de comune rurale — şi o comună urbană
(Braşov).

După 1925, suprafaţa judeţului a fost împărţită similar, în teritoriul oraşului Braşov şi
trei plăşi: I. Plasa Bran, II. Plasa Buzăul Ardelean şi III. Plasa Săcele.

Plasa Bran cuprindea localităţile: Bran, Codlea, Cristian, Fundata, Ghimbav, Hălchiu,
Holbav, Măgura, Moieciul de Jos, Moieciul de Sus, Peştera, Poiana Mărului, Predeal, Râşnov,
Satu Nou, Simon, Sohodol, Şirnea, Tohanu Nou, Tohanu Vechi, Ţânţari, Vlădeni, Vulcan şi
Zărneşti.

16
Plasa Buzăul Ardelean cuprindea localităţile: Barcani, Budila, Dobârlău, Întorsura
Buzăului, Mărcuş, Sărămaş, Sita Buzăului, Teliu şi Vama Buzăului.

Plasa Săcele cuprindea localităţile: Apaţa, Baciu, Bod, Cernatu, Crizbav, Feldioara,
Hărman, Măieruş, Prejmer, Purcăreni, Rotbav, Satulung, Sânpetru, Tărlungeni, Turcheş şi
Zizin.

2.1 POLITICA

Primăria Braşov şi o replică a Lupei Capitoline


.

Din 1918 au fost aleşi primari aflaţi sub administraţie românească. primul a fost Dr.
Carol Schnell, primar delegat până în 1926, când s-a început practica administraţiei locale în
limba română. Pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial, Braşovul a avut o administraţie
militară numită de autorităţile de la Bucureşti. După 1945 s-a revenit la vechea formă a
conducerii oraşului, cu rezerva schimbării titulaturii în timpul conducerii comuniste. După
1990, în fruntea Braşovului s-au aflat primari delegaţi (Cornel Sălăjan în 1990, Marius Costin
1990 - 1991, Vasile Chiosa 1991, Ion Gonţea 1991 - februarie 1992). Din 1992 până în 1996
primar ales a fost Adrian Moruzi, iar din 1996 până în 2004 liberalul Ioan Ghişe.

Actualul primar, George Scripcaru, desemnat în urma alegerilor locale din 2004 şi
reales în 2008, este membru al Partidului Democrat-Liberal, fiind totodată şi vicepreşedinte al
acestuia.

17
2.2TRANSPORT

Transporturi interne

Autobuzele din Braşov

Braşovul are peste 550 de străzi nominalizate, însumând mai mult de 260 km în
lungime. Construcţia unor noi cartiere de case şi blocuri modifică aceste cifre de la an la an.

Reţeaua stradală este puternic dezvoltată, fiind asigurate iluminatul public,


semaforizarea intersecţiilor importante sau realizarea de sensuri giratorii, canalizarea şi
salubrizarea lor. În municipiul Braşov există o reţea vastă de transport, călătorii putând opta
pentru autobuz, troleibuz sau taxi.

Braşov sunt 47 de linii de autobuz şi troleibuz. De asemenea, exista, până de curând, o


linie de tramvai, dată în folosinţă la 23 august 1987 (pe linia 101).Acesta a fost înlocuit cu
troleibuze (linia 8) la 15 octombrie 2006.

În Braşov există 7 mari companii de taxi.

Din Braşov se pot închiria maşini prin intermediul firmelor specializate.

În Braşov, transportul pe cablu este bine reprezentat. Există un teleferic ce leagă poalele
de culmea Tâmpei şi două telecabine în Poiana Braşov: Kanzel şi Capra Neagră, care merg
până pe masivul Postăvaru. Tot în Poiana Braşov mai funcţionează o telegondolă şi 6
teleskiuri. În vederea municipalităţii se află realizarea unei telegondole care va parcurge traseul
Gara Centrală - Centrul Vechi - Pietrele lui Solomon - Poiana Braşov.

Transporturi externe

18
Gara Braşov

Municipiul Braşov are unul dintre cele mai importante noduri de cale ferată. Există 5
gări:

- Gara Centrală Braşov – situată în apropierea Centrul Civic;


- Gara Stupini - situata in zona de nord a orasului;

- Gara Bartolomeu– situată în zona de vest a oraşului;

- Gara Dârste – situată în zona de Sud-Est a oraşului;

- Triaj – cu depoul de locomotive – situat în zona de Est a oraşului.

Biserica Neagră

Arhitectura caselor de pe Str. Republicii

19
Promenadă sub Tâmpa

Aleea După ziduri


Locaţia centrală în cadrul ţării de care se bucură municipiul Braşov fac din acesta un
important punct de plecare pentru turiştii din ţară şi străinătate. De aici se pot face excursii la
Marea Neagră, în Bucovina, cu vestitele sale mănăstiri, în Maramureş, pe munţii din lanţul
carpatic, în zona cetăţilor dacice din Ţara Haţegului etc.
În municipiu, autorităţile au demarat un amplu proces de renovare a vechilor
monumente şi de transformare a acestora în puncte muzeale, în mare parte finalizat.
Cea mai bună vedere asupra oraşului se poate obţine din vârful muntelui Tâmpa
(960m), unde se poate ajunge cu telecabina sau pe jos.

2.3OBIECTIVE TURISTICE SI ACTIVITATI IN BRASOV

Braşovul are o mulţime de atracţii, de la obiective turistice la schi, cursuri de călărit şi


drumeţii pe munte.

Trei staţiuni importante, Poiana Braşov, Predeal şi Sinaia oferă turiştilor o gamă largă
de sporturi de iarnă şi de vară, cum ar fi schi, snowboard, condusul de snowmobile, înot,
alpinism, tenis şi patinaj. Braşovul cuprinde totul, de la dinamica vieţii moderne de oraş la
farmecul lumii vechi cu peisaje fascinante.

20
PERSONALITATI

• Alexandru Andrieş (n. 13 octombrie 1954), compozitor, interpret de muzică şi


grafician
• Andrei Mureşanu (n. 16 noiembrie 1816 - d. 12 octombrie 1863), poet, profesor

• Christian W. Schenk (n. 11 noiembrie 1951), Poet, eseist


• Diaconul Coresi (d. 1583, Braşov), meşter tipograf, traducător
• Dimitrie Eustatievici (n. (1730 - d. 1796), dascăl şi autor de manuale şi gramatici.
• Doina Cornea (n. 30 mai 1929, Braşov), poetă şi disidentă anticomunistă
• Ioan Meşotă (n. 1837 - d. 1878), profesor, membru corespondent al Academiei Române
• Dumitru Prunariu (n. 27 septembrie 1952), cosmonaut
• Familia Mureşenilor, gazetari şi scriitori
• George Bariţ (n. 1812, Jucu de Jos, judeţul Cluj - d. 2 mai 1893, Sibiu), istoric şi
publicist
• Georg Scherg (1917-2002), scriitor
• George Dima (Gheorghe Dima) (n. 10 octombrie 1847 - d. 4 iunie 1925), muzician şi
compozitor
• Gyula Halász (Brassai), (n. 9 septembrie 1899 - d. 7 iulie 1984), fotograf
• Hans Mattis-Teutsch (1884-1960), pictor
• Günther Bosch (n. 1937), jucător de tenis de câmp
• Ion Ţiriac (n. 9 mai 1939), sportiv şi om de afaceri
• Johannes Honterus (n. 1498 - d. 23 ianuarie 1549), teolog reformator sas
• József Koszta (n. 1861 - d. 1949), pictor
• Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 - d. 6 mai 1961), elev la Gimnaziul românesc
• Matthias Lassel (n. 16 noiembrie 1760 - d. 23 iunie 1834), oftalmolog de faimă
europeană
• Nicolae Teclu (n. 18 octombrie 1839, Braşov - d. 13 iulie 1916, Viena), chimist,
inventator
• Peter Maffay (Makkay; *30 august 1949), muzician
• Sextil Puşcariu (n. 4 ianuarie 1877 - d. 5 mai 1948), academician, scriitor şi filolog
• Ştefan Octavian Iosif (n. 11 septembrie 1875, Braşov - d. 22 iunie 1913, Bucureşti),
poet şi traducător român
• Valentin Bakfark (n. 1507 sau 1527 - d. 15 august 1576), compozitor renascentist
• Marius Lăcătuş (n. 4 aprilie 1964), fotbalist, câştigător în 1986 al Cupei Campionilor
Europeni cu Steaua Bucureşti
• Dieter Nisipeanu (n. 1 august 1976), şahist
• Adolf Meschendörfer (n. 8 mai 1877 - d. 4 iulie 1962), scriitor
• Harald Meschendörfer (n. 14 iunie 1909 - d. 23 septembrie 1984), pictor şi grafician
• Hermann Fabini (n. 8 octombrie 1938), arhitect, istoric de artă şi politician

21
• Doris Schmidts (n. 10 octombrie 1988), Miss Germany 2009
• Radu Prişcu (n. 22 ianuarie1921 d.24 februarie1987), pedagog şi inginer constructor de
baraje (Barajul Vidraru))
• Alexandru Surdu (n. 24 februarie 1938), filosof, membru titular al Academiei Române
• Gernot Nussbächer (n. 22 august 1939) istoric, arhivar, scriitor de limba germană

CAPITOLUL III

FOLCLOR, CULTURA SI ARHITECTURA

Săcele
Una dintre cele mai frumoase extensii ale Depresiunii Braşovului, Săcele este situată la
poalele M-ţilor Bârsana, la o altitudine de 620-700 m . Deşi redus ca întindere, Săcele are o
istorie bogată.
În 1971, Săcele a fost declarat oraş prin fuziunea comunelor Baciu, Satulung şi
Turcheş, dar îl putem găsi certificat cu numele încă din 1482. Aici, istoria este încă vie:
biserici înconjurate de ziduri şi turnuri înalte. Biserica Sf. Mihail şi Gavril, Biserica Sf. Nicolae
sau Biserica Adormirea Maicii Domnului sunt cunoscute asemeni şi clădirilor Casa Dijmelor.
1. Staţiuni:
- Poiana Braşov - la 12 km de Braşov
- Predeal - 20 km de Braşov, pe DN1
- Pârâul Rece - la 30 km de Braşov
- Zizin, Băile Rodbav - la 15 km de Braşov
- Timişu de Sus - pe DN1
- Timişu de Jos - pe DN1
- Băile Perşani, Băile Homorod - la 15 km de Braşov
2. Monumente de arhitectură
- Castelul Bran - la 18 km de Braşov
- Cetatea Braşovului
- Cetatea Feldioarei
- Cetatea Hărmanului
- Bastionul Ţesătorilor - Braşov
- Cetatea Prejmer
- Fortificaţiile de la Codlea
- Cetatea din Sânpetru
- Cetatea Tărănească de la Râşnov
- Castelul Haller de la Hoghiz
- Cetatea Făgăraşului
3. Lăcaşe de cult
- Biserica Neagră - Braşov
- Biserica Bartolomeu
- Mânăstirea Brâncoveanu - comuna Voila
- Mânăstirea Predeal
- Schitul Păltiniş
22
- Biserica Evanghelică - Râşnov, Săcele
- Biserica Reformată - Făgăraş, Săcele
- Mânăstirea Bucium
- Mânăstirea Buneci
- Schitul Berivoi Mici

3.1 BISERICA NEGRA

Edificiu de secol XVI, cunoscut initial sub numele de Biserica Sfanta Maria, Biserica
Neagra este cel mai reprezentativ monument de arhitectura gotica din Romania.
Biserica a fost incendiata anterior anului 1384, iar reconstructia sa a durat pana in 1477. O
inscriptie descoperita in zidul bisericii il atesta ca prim ctitor pe Thomas despre care aflam ca a
murit in anul 1410. Planul utilizat de catre arhitecti a fost acela de bazilica cu trei nave, egale
ca inaltime, inscriindu-se in tipul de biserica-hala preferate in secolele XV-XVI in spatiul
german, de unde proveneau de altfel unii dintre arhitecti si mesteri.
Biserica Neagra este cel mai mare edificiu de cult in stil gotic din sud-estul Europei
masurand 89 de metri lungime, 38 de metri latime, 21 metri inaltime in interior si 40 metri
inaltime in exterior. In aceasta biserica incapeau circa 5000 de persoane, cam cat era populatia
orasului in epoca. Grav avariata dupa incendiul din 1689, Biserica Neagra este refacuta cu
ajutorul unor mesteri veniti din Gdansk, pentru ca mesterii locali nu stiau sa inchida bolti de
dimensiuni atat mari. Noile bolti sunt executate in stil baroc si nu in stil gotic.
Biserica Neagra este celebra nu doar datorita dimensiunilor sale impresionante. Astfel,
clopotnita sa adaposteste cel mai mare clopot din spatiul romanesc, un clopot din bronz care
cantareste 6 tone. Biserica Neagra este cunoscuta si pentru marea sa orga (cea mai mare din
sud-estul Europei) avand peste 4000 de tuburi. Corul sustinut de contraforti exteriori decorati
cu edicole care adapostesc statui de sfinti reprezinta unul din putinele exemple de acest tip din
Transilvania. Colectia de covoare orientale a Bisericii Negre constituie cea mai bogata colectie
de acest fel din Romania.

CASA SFATULUI

23
• clădirea Casei Sfatului domină piaţa
centrală a oraşului

• Piaţa Sfatului este locul în care se organizau târgurile periodice în Evul Mediu şi în
epoca modernă, cunoscut fiind importantul rol economic pe care îl avea cetatea
• construită iniţial ca turn de veghe
• devine ulterior primărie
• prima menţiune despre proiectarea clădirii este din anul 1420
• următorul document o menţionează în 1503
• în secolul XVII a suferit numeroase modificări şi refaceri după ce a fost afectată de
fenomenele naturale
• renovarea care o aduce în forma rămasă până în zilele noastre este cea din anul 1780
(cu excepţia acoperişului baroc, înlocuit la începutul secolului XX)
• clădirea adăposteşte administraţia oraşului până în anul 1876
• din 1950 devine Muzeu de Istorie

4. Muzee

-M. Etnografic Săcele


- M. Naţional Braşov
- M. Naţional Săcele
5. Ateliere meşteşugăreşti în Schei şi Hărman
6. Program de echitaţie în Poiana Braşov şi Săcele
7. Plimbări cu trăsura în Poiana Braşov şi Săcele
8. Spectacol folcloric - Asociaţia ASTRA Săcele
9. Alpinism, trasee uşoare: Solomon - Braşov; 7 Scări – Săcele
10. Drumeţii în pădure - Poiana Angelescu, Săcele, Poiana Braşov
Braşov - Factori naturali:
1. Parcul Naţional Bucegi
- Înfiinţat in 1943, suprafaţă: 35.400 ha
- În cadrul lui se află:
- Rezervaţia Abrupt - Bucşoiu, Mălăieşti şi Valea Gaura
- Rezervaţia Abruptul Prahovean
- Rezervaţia Ialomiţa

24
- Rezervaţia Ialomiţa, Munţii Bătrâna şi Cocora (păduri de molid, cu exemplare de zadă, şi
zimbru)
- Rezervaţia Zănoaga
- Rezervaţia Turbăria Lăptici
- Rezervaţia Babele
- Rezervaţia Omu
- Rezervaţia Vama Strunga
- 2. Parcul Naţional Piatra Craiului
- Înfiinţat în 1938, suprafaţă: 14.800 ha
- În cadrul lui se află:
- Rezervaţii naturale - Peretele Vestic, Piatra Mică, Prăpastia Zărneştilor, Hornurile Grindului
- Monumente ale naturii- Colţii Chiliilor, Arcul Crăpăturii, Padina închisă, Turnurile Dianei,
Zăplazul, Cerdacul Stanciului, Cerdacul de sub Vârful Grindu, Vlăduşca
3. Rezervaţii naturale în Munţii Ciucaş
- Înfiinţat; în 1962, suprafaţă: 3 ha
- Tigăile Mari
- Culmea Zăganului
- Gropşoarele
4. Masivul Postăvaru
- Situat la 15 km de Braşov, suprafaţă: 1025 ha
5. Stejarii de la Cristian
- Situaţi la 10 km de Braşov
- Declaraţi monumente ale naturii pentru vârsta lor impresionantă - peste 400 ani
6. Dealul Cetăţii
- Rezervaţie floristică situată în Ţara Bârsei, la 8 km de Braşov, pe teritoriul comunei Sânpetru
şi Hărman
7. Mlaştinile de la Hărman - Prejmer – Stupini
- Suprafaţă: 200 ha
- Situate în Ţara Bârsei
- Numeroase mlaştini eutrofe care adăpostesc o floră şi faună rară cu numeroase forme
de relief glaciar.
Apaţa, localitate aflată la 10 kilometri de Feldioara, este locul unde, peste an, au loc
două evenimente importante pentru viaţa satului: „Împuşcatul cocoşului” şi „Farşangul”. În
judeţul Braşov, Apaţa este singura localitate unde se mai păstrează aceste obiceiuri, fiecare
având farmecul său.
ÎMPUŞCATUL COCOŞULUI
Localitate: Apaţa, Ţara Bârsei
Perioada: prima zi de Paşti
„ Împuşcatul cocoşului” este un obicei tradiţional al comunităţii maghiare din Ţara
Bârsei. Ceremonialul se desfăşoară în prima zi de Paşti. Se crede că originea obiceiului este
legată de o legendă a locului, care spune că în sec. al XIV – lea, în timpul unei invazii tătăreşti,
populaţia s-a retras în cetate. Invadatorii au pustiit localitatea, dar la retragere au auzit un
cântec de cocoş în cetate, locuitorii refugiaţi fiind astfel descoperiţi. Cetatea a fost asediata iar
supravieţuitorii au hotărât împuşcarea cocoşului care i-a trădat.
Astăzi, participanţii la acest obicei sunt copii, scopul acestei sărbători fiind iniţierea în
ochirea şi tragerea la ţintă cu arbaleta (locul cocoşului viu fiind luat de cocoşul desenat).
Astfel, în fiecare an, în ziua de Paşti, după ieşirea de la Biserică, copii îmbrăcaţi în
costum popular se adună la ,,gazda” locul unde s-au iniţiat mai multe săptămâni. De acolo
porneşte un alai alcătuit din grupuri de băieţi, fanfara din comună, fetele şi ceilalţi locuitori.
Toată lumea se îndreaptă spre marginea satului, sub un deal, unde se va desfăşura
ceremonialul. La locul de desfăşurare al întrecerii se află un panou pe care este desenat un
cocoş şi în mijloc ţinta de ochire. Copiii se aliniază în faţa ţintei şi, după ce spun versurile şi
cântecele ce constituie ,,judecarea” cocoşului, pregătite anume de băieţi, se trece la tragere.
Fiecare băiat trage la ţintă de trei ori. Sărbătoarea se încheie cu o masa si o petrecere.
FĂRŞANGUL
Localitate: Apaţa, Ţara Bârsei
25
Perioada: lăsatul postului de Paşti
Sărbătoarea datează de peste 200 de ani şi este împrumutată de către maghiari de la
saşii din satele învecinate. Fărşangul se ţine la lăsatul postului de paşte, fiind un obicei legat de
învierea timpului anual. Organizat de cetele de feciori care se pregătesc să plece în armată, el
simbolizează alungarea duhurilor rele.
Feciorii confecţionează măşti: urşi, lupi, ţigani, hornari, mire, mireasă, doctor, ghicitori,
personaje fantastice. Apoi, aduc un car alegoric pe care aşează macheta unei case acoperită cu
stuf în care e o roata pe care stau două păpuşi – băiat şi fată, în costume populare maghiare.
Împodobirea cailor care trag carul alegoric se face cu panglici, beţe, flori de hârtie.
Alaiul astfel format se deplasează pe toate străzile comunei, bat la porţi şi intră în curte
ca simbol de alungare a duhurilor rele. Gazdele îi cinstesc, dându-le ouă nefierte.
Înainte din aceste ouă – care simbolizează viaţa – se făcea o papară din care mâncau
toţi tinerii. Spre seară se adună la o gazdă stabilită dinainte, unde mănâncă ouăle adunate, apoi
se duc la căminul cultural unde are loc Balul Fărşangului.
BORIŢA
Fiind atât de încărcat de elemente simbolistice, Crăciunul marchează o serie de
manifestări şi acte rituale de recreare simbolică a lumii. O astfel de sărbătoare este „Borita”,
practicată de către ceangăii din jurul Săcelelului, în ajunul Crăciunului. De fapt, „Borita” este
numele unei măşti, purtată de către un băiat, ce poate reprezenta orice fel de animal şi care
acompaniază grupul de colindători. Elemente străvechi ale obiceiului sunt dansurile specifice şi
cântecele interpretate, ambele de către grupul de băieţi şi de flăcăul mascat. Scopul acestei
manifestări este de a alunga spiritele rele.
Localitate: Comăna, Viştea
Perioada: iulie-august
Obiceiurile nelegate de date fixe fac şi ele parte din patrimoniul spiritual al comunităţii
săteşti. Cel legat de terminarea secerişului a avut în Transilvania o mare răspândire, cuprinzând
ritualuri care astăzi şi-au pierdut din semnificaţia iniţială. Obiectul ritual numit buzdugan,
cruce după forma ce i se da constituie subiectul principal al ceremonialului fiind format din
mănunchiuri de spice pe care secerătorii le aduc la casa gospodarului după ce au terminat
seceratul. În satul tradiţional obiceiul avea trei funcţii iniţiale: social – claca, al ritului agrar şi
al manifestării folclorice. Cununa sau buzduganul se realiza din cele mai frumoase spice şi
întotdeauna se lăsau câteva neculese pentru a nu se lua holdei întreaga putere roditoare.

Nu putem să nu subliniem semnificaţia grâului în comunitatea tradiţională când el avea


menirea să fertilizeze magic recolta viitoare, în fiecare sac de grâu punându-se un pumn de
grâu din cunună. Practica legată de fertilitate era asociată cu cele legate de relaţiile
matrimoniale, spicele de grâu împletindu-se în cununiţe de căsătorie dar în acelaşi timp se
puneau şi la steagul de nuntă. După apariţia creştinismului imaginea cununii şi a grâului capătă
conotaţii religioase, ele reprezentând imaginea Mântuitorului ce se afla pe bobul de grâu.
Menţinut ca obicei numai în unele sate din Ţara Oltului, Comăna de Jos, Comăna de Sus,
Drăguş, Viştea, astăzi el se prezintă ca un spectacol fără semnificaţiile iniţiale. Cântecele de
cunună care fac parte din stratul cel mai vechi al folclorului sunt păstrate în puţine sate şi nu se
cunosc în totalitate ele rămânând doar în amintirea bătrânilor.

KRONENFEST

Locaţie: Viscri, Buneşti, Fişer, Dacia

Perioada: 29 iunie

“Kronenfest” (sărbătoarea cununii) este o ceremonie de vară, specifică comunităţilor


săseşti din zona etnografică Rupea – Viscri, Buneşti, Fişer, Dacia. Ea marchează schimbarea
26
anotimpurilor, de la primăvară la vară, devenind o sărbătoare a florilor şi a vegetaţiei
abundente. Pregătirile pentru eveniment încep cu câteva zile mai devreme, când tinerii ies
împreună pe câmp pentru a culege flori. Cununile sunt împletite cu cele mai intens colorate
flori. În vârful coroanei este aşezată o cununiţă de flori de gradină ornată cu panglici colorate,
apoi cununa este agăţată de un stâlp, care este apoi amplasat în grădina casei parohiale. În
dimineaţa zilei în care are aloc ceremonia, sătenii se îmbracă în costume populare şi merg la
slujbă, după care se adună în jurul cununii. Un fecior este ales să se urce pe stâlp cu o sticlă de
ţuică agăţată de gât, de unde va susţine un scurt discurs în germană, care s-ar traduce astfel:
,,Dumnezeu să ne dea o vară bună, ca să se facă bucatele, să ne păzească de vremuri grele”. În
timp ce coboară, în acompaniamentul fanfarei, ia ghirlanda cu panglici din vârful cununii şi
invită fetele la dans. Sticla se plimbă în jur şi toţi cei prezenţi iau o gură ţuică. Astăzi,
„Kronenfest” mai este sărbătorit doar în câteva sate izolate, precum Viscri ori Fişer.

PLUGARUL

Localitate: Vad, Veneţia de Jos, zona Ţării Oltului

Perioada: Începutul aratului

Momentul începutului aratului era de obicei celebrat în cadrul familial, el căpătând o


amploare mai mare doar când aceasta muncă se făcea într-o tovărăşie de tip tradiţional, când
avea loc şi petrecerea. În cadrul acestor celebrări se înscrie şi obiceiul plugarului. Originea
obiceiului este legată de unele credinţe magice anterioare creştinismului. Gospodarului care
ieşea primul la arat în primăvară, pe de o parte i se atribuia proprietatea de a constitui în anul
acela elementul mediator între populaţia satului respectiv şi forţele supranaturale, iar pe de alta
parte era investit de colectivitate cu puteri obşteşti.

Ceremonia obiceiului plugarului începe cu un moment ludic, flăcăul ce a ieşit primul la


arat, înştiinţat de această calitate a sa în prealabil de către ceata de feciori, se ascunde în
gospodărie, trebuind să fie căutat de membrii comunităţii respective. Ascunderea Plugarului
are o funcţie dublă: pe de o parte de a supune unei probe de isteţime şi agerime ceata de fecior,
şi în special pe chezaş, iar a doua, aceea magică, de influenţare a elementelor naturii.

Odată găsit, Plugarul este încins peste hainele de lucru cu borte, o cunună pe cap, este
suit pe o grapă şi dus pe umeri de flăcău la râu. Este de remarcat importanţa pe care o are în
instrumentarul obiceiului obiectele aparţinând inventarului agricol, ca şi prezenţa cununii
având un rol deosebit şi în alte obiceiuri agrare. Alaiul, la care participă tot satul, se opreşte pe
malul râului unde, după ce şi ceilalţi feciori se încing cu verdeaţă, grapa este aruncată în apă,
Plugarul se suie pe ea şi începe să îi stropească pe cei de pe mal. În perioadele mai vechi se
încingea o luptă între feciori şi Plugar, dar oricum stropirea cu apă a celor de faţă şi-a păstrat
importanţa şi în formele ei mai noi, ea având caracterul unei „lustratia per aquam”, cu o
primordiala semnificaţie de fecunditate. În mentalitatea populară, apa nu apare ca element pur
sacral, ca în aceea religioasă, ea fiind un factor concret implicat direct în procesul muncii.

După această ceremonie, alaiul se întoarce la casa Plugarului, unde are loc un ospăţ.

27
Astăzi, obiceiul şi-a pierdut caracterul lui iniţial, acordându-se mai multă importanţă
elementului exterior decorativ, prezentându-ni-se ca un mare spectacol cu joc mimic,
costumaţii, muzică şi dans.

ROATA ÎN FLĂCĂRI

Locaţie: Şinca Nouă

Perioada: lăsatul postului de Paşti

“Roata în flăcări” sau “Strigarea peste sat” este un ceremonial practicat de flăcăii
satului, care are loc în perioada de lăsata secului de Paşti. De fapt, reprezintă o judecată publică
a celor care nu au respectat regulile comunităţii. În satele tradiţionale, normele bazate pe
obiceiuri străvechi erau respectate cu stricteţe, iar orice violare a acestora era pedepsită de
comunitate. Flăcăii se adunau pe un deal şi purtau un dialog plin de cuvinte usturătoare la
adresa fetelor bătrâne, feciorilor tomnatici şi a tuturor celor care se abăteau de la normele
comunităţii. Tot satul asculta comentariile ironice, în special fetele care erau bune de măritiş.
Elementul cheie al acestei ceremonii nocturne este roata de foc, o roată de car înfăşurată în
paie, căreia i se dădea foc şi era rostogolită de pe deal. Acest obicei are un evident caracter
punitiv, şi, la fel ca alte obiceiuri, avea rolul de a păstra ordinea în societatea tradiţională.
Obiceiul se păstrează încă la Şinca Nouă şi Părău.

SÂNTILIA

Perioada: 20 iulie

“Sântilia” este o veche sărbătoare a mocanilor din Săcele, care are loc pe 20 iulie, în
ziua de Sf. Ilie, într-un loc cunoscut ca Poiana Anghelescu. Este foarte legată de viaţa şi munca
mocanilor din Săcele, care fac mari distanţe cu turmele lor de oi. Specific acestei sărbători este
oferirea de cadouri fetelor cu care urmau să se căsătorească, furci de tors şi tipare pentru caş,
crestate cu măiestrie. După ce îşi duceau turmele în munţi, ei nu mai aveau voie să mai coboare
în sat, şi nici să fie vizitaţi de soţii sau de iubite. Scopul sărbătorii „Sântilia” este de a face
schimb de produse şi de cunoaştere a tinerilor în vederea căsătoriei.

Statueta ucenicului de pe Biserica Neagra

Pe contrafortul din partea nordică a Bisericii Negre se află o statuie ciudată, înfăţişând
un copil care parcă stă să cadă. Legenda povesteşte că acesta era un ucenic foarte talentat, care
a stârnit invidia unuia dintre meşterii care lucrau la ridicarea bisericii. Acesta i-ar fi cerut să
ridice ceva de pe cornişa zidului, iar când tânărul s-a aplecat, l-a îmbrâncit şi a căzut în gol.
Statueta reprezintă omagiul adus de către colegii săi. Pe vremuri, pe aceeaşi parte a bisericii, se

28
mai aflau şi alte trei statui, reprezentând un războinic, o femeie şi un leu, care, în timp, au fost
distruse.

DRACULA

Dracula, faimoasa legendă a vampirului din Carpaţi, a fost inspirată din faptele fostului
domnitor al Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş (1431-1476). Pentru a impune ordine în ţară, el a
recurs la metode brutale, extrem de sângeroase, de pedepsire a fărădelegilor. Cea mai
cunoscută era trasul în ţeapă. De aici, negustorii saşi de la Braşov, care intraseră în conflict cu
Ţepeş, au mai adăugat şi alte fapte abominabile, precum că se hrănea cu carnea şi sângele
inamicilor. Invenţiile saşilor au rezistat peste ani, ajungând la urechile scriitorului irlandez
Bram Stocker, devenind astfel sursă de inspiraţie pentru crearea celebrului personaj Dracula.

STÂNCA LUI DIETRICH

Legenda lui Dietrich este legată de ridicarea Castelului Bran. Se spune că piatra de
temelie a castelului a fost pusă de către un cavaler teuton, pe nume Dietrich, pe undeva prin
secolul 13. Teutonii urmăreau ca, prin această nouă fortificaţie, să apere porţile Transilvaniei şi
să susţină eventuale noi cuceriri în zona exterioară Carpaţilor. Stânca pe care se ridica, iniţial,
castelul a preluat numele cavalerului, fiind cunoscută şi acum ca „Dietrichstein”. Ulterior, către
sfârşitul secolului 14, saşii din Ţara Bârsei au reconstruit fortificaţia, devenind ceea ce astăzi se
vede a fi Castelul Bran.

Pietrele lui Solomon desemnează cheile răului Solomon, care se învolburează pe lângă
stâncile de după Şcheii Braşovului. Conform legendei, Solomon a fost un rege maghiar, care se
zbătea să scape de urmăritorii săi turci pe aceste meleaguri. El a sărit cu calul peste prăpastia
din defileul din Şchei, iar duşmanii au căzut toţi în apa care, mai apoi, i-a luat numele. Astăzi,
mulţi dintre braşoveni aleg locul pentru relaxare şi grătare.

FÂNTÂNA FĂRĂ FUND DIN CETATEA RÂŞNOVULUI

29
Cetatea Râşnovului, care străjuieşte localitatea cu acelaşi nume, a fost construită de
către sătenii din Râşnov, Tohan şi Cristian. Ei doreau să se pună la adăpost de invaziile turce
sau tătare. Pentru a rezista timp îndelungat, s-a săpat în interior o fântână care a devenit de
legendă. Timp de 15 ani, între 1625-1640, prizonieri turci au săpat nu mai puţin de 75 de metri
în stânca pe care se ridică cetatea. Chair şi astăzi sunt vizibile versete din Coran pe pereţii
exteriori ai fântânii

LEGENDELE TEMPLULUI DE LA SINCA VECHE

Un vechi lăcaş de cult se află la Şinca Veche, în cotul format de Munţii Făgăraş şi
Perişani, la 45 de km de Braşov si 22 de Făgăraş.

Cunoscut ca Templul Ursitelor, se bănuieşte că are o vechime de aproximativ 7000 de


ani şi se presupune că ar fi aparţinut aceleiaşi civilizaţii care a întemeiat Templul Alb din
Insula Şerpilor. Se găseşte lângă comuna Şinca Veche, sub dealul Pleşu. Este compus din
încăperi de cult şi altare cu sculpturi ciudate, între care Steaua lui David, semnele Yin şi Yang.
Turnul interior, pe unde intră lumina zilei, este înalt de 10 metri şi seamănă cu o turlă fără
acoperiş. Localnicii spun că pe acolo coboară energiile şi că dedesubt, în pământ, ar exista un
tunel de comunicare până la Cetatea Râşnovului. Săpat în rocă formată din nisip de cuarţ şi
siliciu, se crede că templul are puteri paranormale, care de-a lungul mileniilor, ar fi fost
utilizate în previziuni şi comunicări cu alte lumi. Istoricii spun că templul este unic în lume,
însă locul este controversat, iar opiniile sunt diverse. A fost folosit ca loc de refugiu şi
rugăciune de către călugării ardeleni hăituiţi de Maria Tereza în anii 1700, pentru a trece la
catolicism.

Cu toate acestea, în nici una din încăperi nu există vreun semn al crucii. Dealul Pleşu,
pe care este construit Templul Ursitelor este locul unde tinerii din zonă aruncă, din cele mai
vechi timpuri, o roată pe care leagă paie cărora le dau foc. Localnicii au credinţa că astfel îşi
vor afla ursita şi se vor căsători până la sfârşitul anului. Tradiţia se respectă de trei ori pe an, de
Sf. Gheorghe, la Lăsata Secului, înainte de Paşti şi la Schimbarea la Faţă.

LACUL VRAJITUARELOR

În capătul dinspre clădirea Modarom al străzii Republicii se afla un lac în care, se


spune, erau aruncate vrăjitoarele. În epoca medievală, exista convingerea că vrăjitoarele nu se
pot îneca, prin urmare, cele bănuite a fi slujitoare ale satanei erau supuse probei verităţii prin
legare cu greutăţi şi azvârlire în apă. Nu se ştie dacă a supravieţuit vreuna. Lacul a fost asanat
la începutul secolului 19, pentru a face loc unei căi de acces spre centrul Braşovului.

MAREA DE SUNB TAMPA

Legende vechi spun că sub masivul Tâmpa s-ar afla o peşteră uriaşă, umplută de apă.
Deşi nu există confirmări, se afirmă chiar că ar fi un imens lac de apă sărată.

Casa Negustorilor, aflată în Piaţa Sfatului, a fost ridicată de către Apollonia Hirscher,
între 1539-1545. Casa reprezenta, de fapt, un complex, cu mici ateliere şi dughene în care
negustorii Braşovului îşi prezentau produsele. Se povesteşte că Apollonia Hirscher a ridicat
clădirea drept recunoştinţă pentru salvarea de la moarte a fiicei sale. Aceasta, intrată în moarte
clinică, şi-a revenit în mormânt, fiind salvată de către un gropar care încerca să-i ia bijuteriile.
Întâmplarea a rămas ilustrată pe o frescă pe clădirea Hirscher, aflată pe strada Armata Română.
30
3.2 JUNII BRASOVENI

Juni Braşoveni, delegaţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918

Junii Braşoveni, Junii Braşovului sau şi mai corect spus Junii din Şcheii Braşovului
şi Braşovulvechi sunt un grup de călăraşi din Şcheii Braşovului, astăzi cu funcţie ceremonială,
care, an de an, defilează pe străzile Braşovului. Sărbătoarea lor reprezintă un complex de
obiceiuri care combină practici pre-creştine cu manifestări creştine pentru a reda vechiul mit al
morţii şi renaşterii rituale a timpului calendaristic.

În fiecare an, în Şcheii Braşovului, în prima duminică de după Paştile Răsăritene a


Tomii atât braşovenii cât şi turiştii asistă la un spectacol cu elemente de mit, rit, ceremonial şi
magie. Este vorba despre defilarea junilor şi manifestarea obiceiurilor pe care aceştia le-au
moştenit din timpuri străvechi. „Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche
serbare de primăvară, care serbează reînvierea naturii, învingerea soarelui asupra asprimii şi
gerului iernii, începutul vieţii noi... iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios
precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei
cunoscut încă de la daci”.

Obiceiul Junilor

În dimineaţa sărbătorii junii trec pe la vătaf, armaş mare şi armaş mic (serje), după care
în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piaţa Prundului (azi Unirii) din faţa Bisericii Sfântul Nicolae,
unde se adună în jurul troiţei lui Ilie Birt şi cântă Hristos a înviat din morţi,apoi fiecare grup se
indreapta spre intrarea geografica a fiecaruia grup in Piata Uniri unde sunt asteptati toate
grupurile de junii pentru a se incolona şi a porni călare spre Cetatea Braşovului.

31
Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită şi devenită tradiţională:
mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi
Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar,
încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă lenta roşie pe piept, iar armaşii mare şi mic, albastră
şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund,
Junii fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde cântă „Hristos a înviat!”, fiecare grup în
parte, apoi coboară pe strada Mureşenilor până la Bulevardul Revoluţiei, după care urcă,
ocolind pe strada Nicolae Bălcescu, trec de „Poarta Şchei”, în sus pe strada Căpitan Ilie, strada
Pe Tocile spre „Capul Satului” pe strada Podul Creţului şi de aici la Pietrele lui Solomon.

Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinaţi de locuitorii Braşovului cu urale şi


aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoţească „la Pietri” ca să petreacă în natura
alături de ei.

Odată ajunşi la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se
răspândesc pe cele două platouri la locurile amenajate din moşi strămoşi, la mesele lor, care
altădată erau nişte ridicături de pământ (eminente romane), dar azi s-au aşezat peste ele mese
de lemn şi metal. Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia
cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează şi alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ş.a., fiind
invitate la joc şi fetele. O data cu ora stabilita pentru inchierea manifertari grupurile de juni de
incoloneaza in orindea stabiliata si stiuta si se indreapta spre Piata Uniri unde fiecare grup
canta pentru ultima data Hristos A Inviat si apoi grupurile de juni se despart luand astfel sfarsit
defilarea calare a junilor

Documentele atestă că în anul 1931 existau şapte organizaţii ale junilor, cea mai veche fiind
cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înfiinţat este cel din 1924 grupul Junilor Braşovecheni,
format numai din bărbaţi căsătoriţi.

Obiceiul junilor este considerat drept unul din ritualurile de iniţiere în rândul feciorilor,
el fiind inclus în ciclul „cetelor”. Înţelesul termenului de „june” în Transilvania este cel de
"tânăr fecior neînsurat"[6].

Legat de acest ritual este si un obicei (de care bătrânii îşi mai amintesc încă) care se
încadrează în cultul soarelui, de care pomenea si cronicarul german, ca simbol de nemurire
pentru strămoşii daco-geţi. În ziua de Rusalii, bărbaţii, femeile, copiii şi tot ce era transportabil
la curte plecau de cu seara spre muntele Postăvarul, după ce, în prealabil, vătaful sau alţi
bărbaţi de iniţiativă, băteau din poartă în poartă, folosindu-se de ciocanul, în formă de şarpe,
prezent la fiecare poartă. Pe munte aşteptau până dimineaţa, pentru ca la apariţia soarelui, sa
arunce cu ce aveau la îndemână spre soare, ca nu cumva "vârcolacii" să răpească soarele. Era
cultul soarelui de la daci, conservat simbolic în poarta maramureşană şi în efigia stemei
moldoveneşti. Se ştie că geţii credeau că astrul dătător de viaţă era mâncat de balauri, iar acest
cult al soarelui era celebrat mai cu seamă primăvara, încât este explicabilă prezenţa acestuia în
obiceiul Junilor. Dacă acest cult al soarelui nu se mai practică azi, în schimb îngroparea
vătafului, însoţit de un joc burlesc, "căţeaua", în care apare şi un popă mascat, îşi are sensuri
care sunt cu greu înţelese azi.

Grupurile Junilor

Există mai multe grupuri de juni, după cum urmează: Junii Tineri, Junii Curcani, Junii
Bătrâni, Junii Dorobanţi, Junii Albiori, Junii Roşiori şi Junii Braşovecheni.

32
Junii Tineri

June Tânăr şi steagul grupului

Junii Tineri reprezintă vechea ceată a feciorilor, adevăraţi întemeietori ai obiceiului,


fiind prezenţi pe tot parcursul anului în ritualurile junilor. Atributul de „tânăr” li s-a alăturat
pentru a desemna deosebirea între cei necăsătoriţi, care, prin căsătorie erau obligaţi să iasă din
rândurile companiei. În trecut, Junii Tineri, erau îmbrăcaţi în haine obişnuite româneşti: o
cămaşă albă, lungă până mai sus de genunchi, fără guler, cu mâneci lungi şi largi. Aveau
cioareci albi, strânşi pe picior şi erau încălţaţi unii cu opinci, alţii cu cizme. Pe cap purtau
pălării cu borul larg şi calota rotundă. La brâu erau încinşi cu şerpare late „ghintuite”, în care
purtau pistoale. Purtau mustăţi mari, răsucite în sus şi pletele lungi până la umeri. Se înţelege
că pe vreme urâtă se îmbrăcau mocăneşte, cu cojoace şi sărici.

Astăzi ei poartă o cămaşă albă, cu creţuri, lungă până la genunchi, peste care pun un
„flanel” cu mâneci, acoperit de un „laibăr” şi de un „spenţer” (haină şi jachetă) de culoare
vânăt-închis, cu nasturi de argint sau suflaţi cu aur. Cioarecii sunt tot albi, din dimie fină, iar în
picioare, indiferent de anotimp, poartă cizme. Pe cap poartă pălării din catifea, împodobite cu
panglici tricolore. Este o evidentă asemănare între acest costum şi cel al românilor din ţinutul
montan al Orăştiei, ceea ce conferă o notă în plus a autohtoniei obiceiului, infirmând teoriile
care susţin originea sud-dunăreană a lui. Pentru ieşirea călări la Pietrele lui Solomon, în trecut
junii purtau doar „laibărul” fără „spenţere”, indiferent de vreme, lucru păstrat până astăzi. Cei
trei conducători, (vătaful, armaşul mare şi armaşul mic) se deosebesc de restul companiei prin
faptul că pălăriile lor sunt împodobite cu „ruji” (cocarde), trei pentru vătaf, de culoare roşie,
două galbene pentru armaşul mare şi una albastră pentru armaşul mic şi poartă panglici late în
„bandulieră”, de pe umărul drept în jos, pentru vătaf roşie, respectiv galbenă şi albastră pentru
armaşi. La încolonare, rujile şi panglicele formau tricolorul românesc, interzis transilvănenilor
în veacurile de vitregie istorică. Multe din pălăriile vechi ale Junilor Tineri poartă tricolorul în
căptuşeala pălăriei. Actualul steag al Junilor Tineri a fost confecţionat în anul 1977, odată cu
împlinirea centenarului Independenţei, fiind confecţionat din mătase de culoare roşie şi
albastră, pe o parte având clădirea liceului Andrei Şaguna, iar pe partea opusă un june tânăr pe

33
cal. Suportul este din material lemnos, iar în vârf are o suliţă. Pentru a putea fi purtat pe cale, s-
a confecţionat o curea din piele tubulară, să susţină steagul şi echilibrul junelui.

June Bătrân purtând steagul grupului

Junii Bătrâni

Bineînţeles că şi în onomastica grupului există o nepotrivire, tânăr (june) — bătrân.


Istoriceşte explicaţia o găsim în necesitatea îngroşării rândurilor celor ce luptau pentru apărarea
ţinutului. Organizaţia Junilor Bătrâni are ca membri, bărbaţi căsătoriţi din zona „Pe Tocile”.

Vestimentar, Junii Bătrâni poartă costum identic cu cel al Junilor Tineri, dar fără
panglici la pălărie, fiind şi aceasta o dovadă a originii comune a celor două grupuri. În ultimul
timp, exceptând şergile, membrii companiei poartă tricolorul ca panglică în bandulieră [13]. Pe
piept poartă lenta tricolor.

În vechime bătrânii, de fapt oamenii căsătoriţi însoţeau alaiul aşezându-se în urma


grupurilor de juni, iar ca grup sub numele de Juni Bătrâni s-au construit doar după 1877.

Ei organizează parastasul Junilor, după tradiţie, în ziua de Florii la Biserica Sfânta


Treime — Pe Tocile. Jocurile strămoşeşti au loc la Crucea din Varişte, ridicată în 1816 de
protopopul Voina Pitiş. Locul este cunoscut şi sub numele de „Pajiştea Mare”, şi aici sunt
invitaţi şi Junii Tineri, care scot fetele la joc. Organizează şi participă de asemenea la maialuri,
prilej cu care confecţionează cocardele cu tricolor şi le împart la cei prezenţi în schimbul unei
danii. Unul din maialurile tradiţionale este cel din „Poarta Mică”, organizat de obicei în luna
septembrie (în ultimii ani s-a renunţat la aceasta).

Din bunurile păstrate azi în cadrul societăţii Junilor Bătrâni (autorizaţi în 1991), după
informaţiile date de preşedintele grupului Nicolae Văcaru, deţin următoarele: steagul societăţii,
confecţionat în 1977 în contextul sărbătorii centenarului Independenţei, care poartă vechiul
suport de lemn ţinte, care menţionează numele tuturor membrilor; buzdugane, lente, ruji,
biţcăne, o colecţie de documente; vechile tablouri ale Junilor Bătrâni. Sediul societăţii este la

34
Biserica Sfânta Treime — Pe Tocile. Se găsesc în litigiu cu cei ce au acaparat, după
„naţionalizare”, „Cabana Junilor” din Poiană şi au transformat-o în restaurant.

Junii Curcani

Junii Curcani — în stânga un june ţinând steagul, iar în dreapta vătaful grupului

Compania s-a format în anul 1879 din rândul bărbaţilor căsătoriţi care locuiau „Pe
Coastă”. Numele de „Curcani” corespunde companiei omonimice acoperită de glorie în
războiul pentru Independenţă de la 1877 a României, în condiţiile în care românii din Ardeal
nu puteau participa la acest mare război, ori preluarea acestor costume la numai doi ani după
marele eveniment, este evident un răspuns la participarea sufletistă a românilor din Şcheii
Braşovului, costumul devenind un simbol. El este asemănător cu cel al Junilor Tineri, cu
singura deosebire că, în loc de pălării, poartă nişte căciuli negre „cu ţoc”, împodobite cu pene
de curcan şi susţinute sub bărbie cu o curea fină. Aceste căciuli amintesc de cea a lui Mihai
Viteazul, ca şi la Junii Albiori, motiv pentru care pe steagul companiei apare chipul eroului
unităţii naţionale, precum şi tricolorul românesc.

Actualul steag a fost confecţionat în 1977, prilejuit de centenarul Independenţei,


purtând pe o parte chipul marelui voievod Mihai Viteazul şi pe alta un june curcan, iar pe
suportul de steag, numele membrilor încrustat în plăcuţe metalice.

Ei organizează jocuri strămoşeşti în fiecare an, în ziua de „Sânchetru” (Sfinţii Petru şi


Pavel — 29 iunie) la Crucea Muşicoiului, o impresionantă troiţă datând din anul 1671, fiind
ridicată de protopopul Băilă şi refăcută de Nicolae Stinghe la 1902. În vechime organizau
maialuri împreună cu Junii Dorobanţi pe Tâmpa. Cea de-a doua troiţă protejată de Junii
Curcani este cea din Grui, cunoscută şi sub numele de Crucea de la Ştim, ridicată în anul 1781
de cei şapte fraţi Voina. Tot ei protejează troiţa lui Gheorghe Tănasie, ridicată pe aceeaşi stradă
în anul 1867 pe locul altei troiţe (a lui Gheorghe Anania, 1761).

Parastasele Junilor Curcani au loc la Biserica Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului.

35
Junii Dorobanţi, steagul şi vătaful

Junii Dorobanţi

Junii Dorobanţi au funcţionat împreună cu Junii Curcani din 1879, se desprind de


aceştia începând cu anul 1924, devenind grup distinct.

Primul steag a fost confecţionat în anul 1926. Păstrează pe actualul steag al companiei
lor (alcătuit în 1977, prilejuit de centenarul Independenţei), imaginea unui erou de la 1877,
descris de Vasile Alecsandri în poezia „Dorobanţul”. Vechiul steag a dispărut în condiţiile
tulburi ale anului 1948, când prin decret guvernamental au fost desfiinţate toate grupurile de
juni.

Din 1938 au dobândit personalitate juridică.

Costumul este asemănător Junilor Curcani, cu singura deosebire că poartă căciulă sură,
model Mihai Viteazul, pe care apare stema Ţării Româneşti. În rândurile Dorobanţilor sunt
recrutaţi juni căsătoriţi de pe străzile aparţinătoare zonei Curcanilor şi de Pe Coastă.

Ei fac maialurile la „Crucea Dreptăţii” de la „Fântâniţa Popii”, ridicată în 1919 de Ioan


Peligrad şi soţia sa Elena, născută Pulpaş. În 1974, prilejuit de semicentenarul înfiinţării îşi
alcătuiesc un tablou festiv, aflat astăzi în Muzeul Junilor din Şcheii Braşovului.

Complementar grupului Junilor Dorobanţi, funcţiona în Şchei din 1928 „Societatea


Pajiştenilor — Crucea Dreptăţii” al cărui statut a fost publicat în tipografia braşoveană a lui
Ioann Göth, care avea ca scop „cultivarea spiritului de societate în tinerime, nobilimea
moravurilor şi dezvoltarea inteligenţei, îndemnul la muncă şi economie”.

La ora actuală Junii Dorobanţi au 65 de membri, dintre care 17 juniţe, înscrise în grup.
Din 1993 funcţionează cu personalitate juridică „Societatea Junilor Dorobanţi”.

Junii Braşovecheni

36
Junii Braşovecheni şi steagul acestora

În ciuda faptului că se ştia că acest grup s-a constituit în anul 1922, obţinând statut
juridic în 1929, din rândul românilor şcheieni stabiliţi în Braşovul Vechi, ca semn al trăirii
istorice comune cu românii din Şcheii Braşovului, se păstrează un statut de existenţă a junilor
din Braşovul Vechi de la anul 1851 similar cu al celor din Şcheii Braşovului

Ei sunt o imitaţie a Junilor Bătrâni, atât în protocolul organizării, cât şi în port, cu


deosebirea că în loc de pălării, poartă căciula simplă ţurcană cu „ţugui”.

Maialurile le organizează la „Foişorul” din Braşovul Vechi (strada Cloşca), într-un


spaţiu dominat de o frumoasă troiţă ridicată în 1910 de Ioan şi Maria Voicu. Sub îngrijirea lor
se găseau şi alte troiţe. Troiţa de pe strada Sitei, ridicată în anul 1867 de Elena Radovici; Troiţa
de la Paloş, ridicată de Ioan Grecu Manole, Gheorghe Achim cu soţia, Ana şi Gheorghe
Perşinaru la 1850. Tot lor li se atribuie Troiţa din Răcădău, ridicată în 1866 de Petru şi Ana
Olaru.

În perioada interbelică, la iniţiativa Parohiei Ortodoxe Braşovul Vechi Junii


Braşovecheni „pun umarul” atât fizic cât şi financiar la construcţia "Casei Culturale Braşovul
Vechi", clădire aflată azi pe strada Bisericii Române, fiind actuala Opera Braşov.

Recent în curtea Bisericii Sfânta Adormire din Braşovul Vechi s-a ridicat o troiţă
păstrând următoarea inscripţie: „Glorie eternă Junilor şi credincioşilor braşoveni, care s-au
jertfit pe altarul neamului şi bisericii strămoşeşti. Braşov, 15 august 1995”

Steagul lor de astăzi păstrează chipul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi un june
braşovechean călare, reconstituit în anul 2007 după modelul celui din 1977 făcut cu prilejul
centenarului Independenţei de Stat a României.

Din 1929 funcţionează „Societatea Junilor Braşovecheni”, avându-l astăzi ca preşedinte


pe Mihai Ioan Moraru.

37
De curând s-a inaugurat un frumos Muzeu al Junilor Braşovecheni în incinta Bisericii
Sfânta Adormire din Braşovul Vechi, muzeu în care sunt expuse documente, obiecte
vestimentare, steagul din 1977 şi cel din 2007 albume foto şi tablouri ale Junilor Braşovecheni
făcute de-a lungul timpului, arhiva video şi istoricul Societăţii Junilor Braşovecheni din 1851
până în prezent.

June Roşior împreună cu steagul grupului

Junii Roşiori

Ei constituie o a doua companie, care prin costum şi onomastică aminteşte de Războiul


pentru Independenţă de la 1877. Fondată în 1908 prin desprinderea din rândul Junilor Albiori,
compania Junilor Roşiori încorporează bărbaţi căsătoriţi de pe „Cracova”. În procesiunea
festivă la Pietrele lui Solomon, Junii Roşiori poartă costumul cel mai pitoresc: cămaşa le este
bogat brodată cu motive populare şi sute şi chiar mii de paiete din argint aurit, încinsă cu
„şerpar” cusut cu mărgele şi fluturi aurii. „Laibărele” din dimie albă, cusute cu ibrişin negru
sunt împodobite cu găitane, pe care vătaful îl poartă pe umărul stâng, iar ceilalţi juni pe umărul
drept. Caracteristica lor — de unde şi numele — este potcapul de roşior cu „pompon roşu” . Din
spusele unor bătrâni reiese că actualele pompoane sunt date ca model de Nicolae Iorga, care le
procurase de la armata română cu prilejul popasului Junilor Braşoveni la Bucureşti, în cadrul
serbărilor din anul 1906.

Actualul steag este confecţionat din mătase la 1977, cu prilejul centenarului


Independenţei, purtând pe una din feţe chipul voievodului Alexandru Ioan Cuza, iar pe cealaltă
faţă, un June Roşior. Suportul steagului are placate în metal numele membrilor grupului.

Anual organizează maialul la Troiţa de la Pietriş, cunoscută şi sub numele de Crucea lui
Furnică, fiind ridicată de Dumitru şi Paraschiva Furnică în anul 1930, înlocuind vechea troiţă a
lui Iosif Notar şi soţia sa Paraschiva, din anul 1909. Adeseori făceau maialuri în Duminica
Mironosiţelor şi la Troiţa de la Şargu (actuala stradă Traian Moşoiu), ridicată de vechea familie
Stinghe.

38
În Muzeul Junilor din Şchei se păstrează cel mai vechi costum de roşior, dăruit de
cunoscutul organizator şi conducător al Junilor Roşiori, Gheorghe Gal. Tot de la el se păstrează
vechiul tablou al junilor, precum şi multe obiecte etnografice, legate de acest obicei.

Junii Albiori

Junii Albiori — steagul şi vătaful

Numiţi din vechime „ăi albi”, deoarece costumul lor era alcătuit din veşminte albe,
Junii Albiori (Junii Naţionali Albi) s-au construit în anul 1860 în contextul înfiinţării
Asociaţiunii Transilvănene pentru Cultura şi Literatura Poporului Român (ASTRA), în marea
lor majoritate făcând parte breslele măcelarilor şi negustorilor din Şcheii Braşovului. Costumul
lor diferă de cel al Junilor Tineri şi Bătrâni prin cămăşile de pânză albă, scoase în afară, lungi
până la genunchi şi largi, în 12 clini, împodobite cu fluturi aurii şi broderii în motive româneşti.
Sunt încălţaţi cu cizme, iar pe cap poartă o căciulă de blană albă. Iniţial purtau căciula neagră,
dar pentru a se distinge de celelalte grupuri şi-au confecţionat căciuli albe cu „ţoc”, ca la Junii
Curcani, susţinută sub bărbie cu o curea, modelul ei amintind de căciula lui Mihai Viteazul,
care în condiţiile celor trei popasuri braşovene a avut bune legături cu românii din Şcheii
Braşovului. (Oferă Bisericii Sfântul Nicolae un „valtrap” [20] — covoraş, aflat astăzi în
proprietatea Bisericii Negre; este pictat de Nicolae Cretanul în tinda Bisericii din Şcheii
Braşovului, pictură refăcută de Costin Petrescu la 1946; lasă drept danie pentru Biserică, moşia
Micşuneşti-Ilfov; solicită ajutor junilor din Şcheii Braşovului pentru a forţa porţile cetăţii, după
ce acestea au fost închise abuziv de judele braşovean, după întoarcerea lui Mihai Viteazul din
Moldova.) Nu întâmplător toate grupurile de juni poartă pe steagurile lor chipul marelui
voievod.

La brâu, Junii Naţionali Albi au un chimir lat cusut cu motive naţionale şi numai
vătaful poartă o lăibărică[10] albă cu găitane[21] negre şi pe margini cu cusături, ţesute cu
„troaca” (un război de ţesut arhaic, cu ciocănele, care a dat şcheienilor porecla de „trocari”).
Astăzi, contrar vechiului obicei, Junii Albiori, în cadrul încolonării spre Pietrele lui Solomon şi
înapoi, nu mai ocupă locul al treilea, ci ultimul, permiţând Roşiorilor, Curcanilor, Dorobanţilor
şi chiar Braşovechenilor să defileze în faţa lor, Abiorii încheind plutonul.

39
Actualul steag este confecţionat în 1977, cu ocazia centenarului Războiului pentru
Independenţă, purtând pe o parte portretul marelui poet al deşteptării noastre Andrei
Mureşianu, iar pe cealaltă parte un June Albior. Suportul steagului, confecţionat din lemn,
poartă plăcuţe metalice (ţinte) cu numele şi prenumele tuturor membrilor grupului.

3.3 EVENIMENTE LOCALE

„Cerbul de Aur” este un festival braşovean de tradiţie, care adună pe scena sa tinere
talente şi valori internaţionale. Festivalul a fost organizat pentru prima dată în 1968, la dorinţa
expresă a guvernului român , ce voia să demonstreze Vestului că România este o ţară deschisă.

Patru ani mai tîrziu, Ceauşescu a desfiinţat Cerbul, prin urmările celebrelor sale teze din
aprilie. Următoarele şapte ediţii au fost ţinute între 1992 (an în care a fost prezentată şi legenda
Cerbului de Aur) şi 1997. Ultimele ediţii s-au desfăşurat între 2001 şi 2005. Pe scena Cerbului
au urcat numeroase celebrităţi, atât ca şi concurenţi (Julio Iglesias, 1970; Enrique Iglesias;
Christina Aguilera, 1997), cât şi pentru a susţine concerte (Charles Aznavour, Cliff Richard,
Dalida, Josephine Baker, Rita Pavone, Patricia Kaas, Kenny Rogers, Boy George, Ray Charles,
Kylie Minogue, Diana Ross, Vaya Con Dios, Toto Cutugno, Jerry Lee Lewis, P!nk, Kelly
Family, Ricky Martin) difuzându-se în direct la Televiziunea Română. În 2007 festivalul nu a
mai avut loc, urmând să se recupereze în 2008.

40