Utilizarea ferigii în tratarea unor afectiuni:

Feriga (Dryopteris filix-mas)

Din frunzele de feriga se prepara un decoct care ajuta in calmarea durerilor la
persoanele care sufera de artrita si reumatism.
Din radacina de feriga se obtinea o pasta care era un bun remediu impotriva teniei
si se prepara astfel: se pisa radacina uscata de feriga se amesteca cu miere de
albine si se lua cate o lingurita pe stomacul gol, dimineata. De asemenea se mai
folosea un preparat – decoctul de radacina de feriga – care se realiza prin
fierberea radacinei in apa. Si acesta era administrat in cantitate mica, dimineata,
inainte de masa. Bolnavilor de astm li se recomanda sa bea decoct de rizom de
feriga in loc de apa. Decoctul de rizom ajuta si in cazul durerilor de masele, el
trebuia sa fie tinut in gura, in zona afectata.
In industria farmaceutica radacina se poate prelucra si in stare proaspata, fara a fi uscata. Ea este folosita la prepararea unor
medicamente care ajuta in combaterea teniei si limbricilor, acestea sunt omorate si apoi eliminate cu ajutorul unui laxativ. Astfel de
medicamente exista si in medicina veterinara.
Deseori la targuri satenii din Bihor vindeau rizomi de feriga culesi chiar de ei, ca leac impotriva tusei si durerilor de piept, sau rizom
uscat si pisat, care se administra cu lapte cald.
Guta, reumatismul – Pentru calmarea durerilor se aplica pe articulatiile dureroase urmatorul preparat: se fierbe un rizom 15 minute
intr-un litru de apa, apoi se marunteste prin sita. De asemenea ajuta si daca se fac bai cu apa in care s-a fiert radacina de feriga.
Picioarele inflamate – Se recomanda aplicarea de comprese reci cu decoct de radacina de feriga obtinuta in urmatorul mod: se
fierbe un rizom proaspat intr-un litru de otet, apoi se marunteste prin sita. Aceste cataplasme ajuta persoanelor care au picioarele
obosite sau inflamate.
Tratarea plagilor – Datorita proprietatilor dezinfectante ale plantei se spala plagile cu infuzia obtinuta din 10 g rizom fiert, timp
de 10 minute, intr-un litru de apa.
Sunt cunoscute si anumite credinte populare legate de feriga. Astfel oamenii de la sate obisnuiau sa fiarba feriga in apa si sa scalde
copiii care nu puteau merge pe picioare sau cei obraznici, ca sa iasa rautatea din ei. De asemenea se faceau perne umplute cu
frunze de feriga, special pentru a dormi pe ele copiii care aveau boli osoase, diferite malformatii, sau oamenii care sufereau de
reumatism.

Feriga-de-camp (Pteridium aquilinum) creste in toata lumea si face parte

din familia Polypodiaceae. In popor este cunoscuta si sub denumirea de tolul-
lupului. Aceasta planta ajunge la inaltimea de 2 m si are frunzele cu marginile
rasucite. Este o planta toxica, care creste cam peste tot, mai ales la marginile
padurilor, in poieni, pasuni si luminisuri.
Plantele mai tinere, care au un grad mai mic de toxicitate, sunt folosite destul rar in
Japonia si SUA in gastronomie. Desi are proprietati diuretice, planta este utilizata
destul de rar, tocmai datorita toxinelor din continutul ei.

Feriguta (Polypodium vulgare) este cunoscuta in popor si sub numele de feriga-dulce, feresea, iarba-dulce, buruiana-dulce sau
ferecei. Apare in Europa, Africa de Nord, Asia, America de Nord si face parte din
familia Polypodiaceae.
Este o planta perena, erbacee, care creste pana la inaltimea de 30 cm, are radacina
carnoasa, taratoare, cu solzi, iar frunzele frumos penat-lanceolate, cu sori de culoare
initial portocalie, mai tarziu maronie, dispusi in doua randuri paralele pe spatele
frunzelor. Sporifica din luna august pana in septembrie. Prefera regiunile impadurite,
cu umbra dar si putin soare, in general zonele cu climat temperat, este rezistenta la
frig.
Radacina plantei are gust dulceag placut si efect laxativ. Deseori in trecut copiii obisnuiau sa mestece in exces radacina de feriga-
dulce si apoi sa aiba surprize nedorite datorita tocmai efectului ei laxativ.

Astazi aceasta planta este folosita foarte rar, desi se stie ca este o planta medicinala cu proprietati expectorante si mucosolvante.
Cu ani in urma era folosita in tratarea bolilor de ficat. In gastronomie se utiliza la prepararea unor lichioruri, pentru a le da un gust
usor amar.

Feriga-paniculata (Osmunda regalis) este o alta planta medicinala care a fost

folosita in trecut, insa azi datorita efectelor ei secundare nedorite s-a renuntat la
utilizarea ei. Este cunoscuta si sub denumirea de feriga-inalta, face parte din familia
Osmundaceae si apare in Europa, in special in regiunile cu balti, mlastini, pe malul
paraielor, in zone de munte, deal dar si campie.
Creste pana la inaltimea de 1,5 m si se remarca prin faptul ca are anumite ramuri cu
paniculi fertili in varf, de culoare maronie. Frunzele ferigii sunt mari, unite frumos in
smocuri pe un rizom tarator, mare si de culoare neagra. Fiecare penicul este acoperit
cu sporangi, care la maturitate au culoarea verde si la eliminarea sporilor devin
maronii.
Cu ani in urma de la feriga-paniculata se recolta radacina. Aceasta se curata, se usca si abia apoi se taia in bucatele mici. Radacina
avea proprietati fortifiante, diuretice, era folosita in tratarea contuziilor si a ranilor mici.

Feriga-cu-solzi sau unghia-ciutei (Ceterach officinarum)este o feriga mica, care

poate ajunge la inaltimea de 15 cm si creste pe pietre si stancile din zonele insorite, la
altitudini de pana la 2000 m, pe zidurile unor cladiri vechi. Face parte din familia
Aspleniaceae si este originara din Europa, Asia si Africa de Nord.
Aceasta planta este folosita din vechime ca planta medicinala. Poate fi recunoscuta prin
faptul ca are frunzele dispuse in rozeta, sunt liniar-lanceolate, iar partea lor superioara este
acoperita cu solzi, care contin sporangii cu spori, de marimea lintei, de culoare maronie-
roscata cand ajung la maturitate. Sporii se imprastie pe sol si duc la formarea unor noi
plante. Radacina plantei este fibroasa si de culoare neagra. Cand planta este tanara isi
prezinta frunzele distribuite uniform, astfel incat se vede in mod clar partea lor superioara,
neteda, de culoare verde. Mai tarziu, cand planta devine matura, are frunzele scorojite de
la soare si uneori de la seceta si isi prezinta mai ales partea inferioara a acestora, care fiind
acoperita cu solzi, are o nuanta ruginie.
De la ea se recolteaza radacina (toamna) si frunzele (mai ales la sfarsitul verii). Acestea trebuie sa fie uscate in zone racoroase si
bine aerisite, ferite de razele puternice ale soarelui, pentru a putea fi utilizate ulterior.
Radacina contine mucilagi, acid galic, saruri si taninuri, are proprietati astringente, diuretice si expectorante si este folosita in
special pentru tratarea tusei. In trecut era folosita ca medicament impotriva afectiunilor splinei.
Ranile, cruste ale pielii – Se fierbe un pumn de radacina la 1 l apa si se spala ranile o singura data pe zi. Acest tratament ajuta  la
vindecarea ranilor datorita proprietatilor dezinfectante ale plantei.
Frunzele au proprietati antiinflamatorii si diuretice, de aceea sunt folosite sub forma de infunzie, in tratarea afectiunilor cailor
urinare, a inflamatiilor din zona faringiana si bucala.
Boli de rinichi (calculi sau pietre la rinichi) – Se fierb 4 linguri de planta tocata la 1 l de apa fierbinte, timp de 5 minute. Acesta
infuzie se strecoara si se beau 2-3 cani/ zi. Tratamentul se face o perioada lunga de timp, pana la eliminarea pietrelor de la rinichi.