UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA ŞTIINŢE ECONOMICE DEPARTAMENTUL

CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ ECONOMICĂ

Teza de licenţă

CONTABILITATEA ŞI ANALIZA COSTURILOR CU MATERIALE ŞI CU

PERSONALUL

S.R.L.,,BIVON”

Student: Balan Maria- Loredana

Gr.CON1702

Coordonator ştiinţific: Tcaci Natalia

lector universitar, doctor

Se admite spre susţinere Şef departament ______________

Chuişinău 2020
 Cuprins

Capitolul I . Aspecte teoretice ale contabilităţii costurilor

1.1.Noţiunea costurilor de producţie şi clasificarea lor

1.2.Reglementări privind contabilitatea costurilor de producţie

Capitolul II. Contabilitatea costurilor la SRL BIVON

2.1. Contabilitatea costurilor materialelor direct şi repartizabile

2.2. Contabilitatea cu personalul costuri directe şi repartizabile

2.3.Contabilitatea costurilor indirecte de producţie

2.4. Calculaţia costului de producţie

Capitolul III. Analiza costurilor la SRL ,, BIVON”

3.1.Analiza costurilor materiale directe şi repartizabile

3.2.Analiza costurilor directe cu personalul , indirecte şi repartizabile

3.3.Analiza costurilor indirecte de productie

Încheiere

Bibliografie

Anexe
 Introducere

În lumea contemporană , problematica costurilor este abordată în contextul celor mai diverse
situaţii , la nivel atît micro cât şi macroeconomic .Teoria economică abordează costurile de
producţie ca expresie nu numai a consumului factorilor de producţie , dar şi a şanselor
sacrificate . Acestea din urma vizează alternativele la care entitatea renunţă pentru a realiza
activitea cărei i se dă preferinţă şi determină costurile de oportunitate .Costurile de oportunitate
ale timpului pe care proprietarii îl acordă activităţii în cadrul entităţii se exprimă prin salariile
acordate .

Analiza costurilor constă nu doar în elaborarea informaţiei despre ele şi controlul uilizării
resurselor , dar şi în elaborarea unor noi metode de analiză a costurilor pentru a putea lua mai
uşor unele decizii manageriale pentru a activa cît mai efectiv in viitor în conformitate cu
specificul producţiei respective.

Scopul şi sarcinile cercetării. Scopul studiului constă în clasificarea şi contabilitatea

costurilor materialelor directe şi repartizabile, costurilor cu personalul şi costurile indirecte de
producţie, precum şi analiza lor. Generalizarea principiilor teoretice şi elaborarea metodelor de
gestiune a costurilor de producţie la entitate orientată spre creşterea activităţii . Scopul cercetării
determină următoarelor Sarcinii de bază ale lucrării:

- structura şi clasificarea costurilor de producţie , precum şi principii de organizare a

contabilităţii acestora

- examinarea metodelor existente ale contabilităţii costurilor de producţie

- analiza actelor normative ce prevăd reglementările privind contabilitatea costurilor de

producţie

Obiectivele cercetării îl reprezintă totalitatea problemelor teoretice şi practice ce vizează

perfecţionarea contabilităţii şi controlul de gestiune a costurilor de producţie ce asigură creşterea
eficienţei gestiunii entităţii. Cercetările sunt bazate pe datele entităţii ,,BIVON” Societatea cu
Raspundere Limitata .

Conform ,, Certificatului de Înregitrare „ numarul de înregistrare 3600351 , a fost înregistrat

la Camera Înregistrării de Stat a Republicii Modova la 29 noiembrie 2013, cu numarul de
identificare de stat 1013603002976 (anexa 1). În prezent, administratorul companiei este
BALAN VICTOR și fondatorul BALAN VICTOR care activează pe adresa juridică Republica
Moldova, Cantemir, Cîrpeşti.
 Societatea are ştampilă care conţine denumirea şi imaginea emblemei societăţii. Entitatea are
un capital social ce se estimeaza la suma de 240 294 lei conform Bilantului Contabil
31.12.2018 (anexa 1) .

Activitatea contabilă în cadrul entităţii este organizată în conformitatea cu actele normative

corespunzătoare si cerinţele ce rezultă din acestea . La ,,BIVON „ SRL contabilitatea se ţine în
mod autmatizat cu ajutorul programului 1C-7.7

Principalele genuri de activitate ale ,,BIVON”SRL :

- Transporturi rutiere de mărfuri

- Cultura vegetală
- Cultura strugurilor
- Cultura pomuşoarelor, fructelor, nucilor şi altor culturi fructifere
- Cultura plantelor aromatice şi a culturilor pentru fabricarea băuturilor
- Cultura cerealelor şi leguminoaselor boabe, inclusiv producerea seminţelor
- Alte tipuri de comerţ cu ridicata
- Alte tipuri de comerţ cu amănuntul neefectuat prin magazine
- Alte tipuri de comerţ cu amănuntul în magazine specializate
- Alte servicii în creşterea producţiei agricole

Tab.1.Analiza dinamicii principalilor indicatori economico-financiari ai SRL,,BIVON”

Anul Anul de Abateri Ritmul de

Indicatori Metoda de calcul precedent gestiune absolute +/- creştere
2017 2018 %

1)rata imobilizărilor Total active imobilizate / 0,770 0,634 -0,136 82,34

Total active
2) rata activelor circulante Total active circulante/ 0,230 0,366 +0,136 159,13
Total active
3) rata stabilităţii financiare (Total Capital Propriu+Total 0,714 0,874 +0,16 122,41
Datorii pe Termen Lung) /
Total Pasive
4) rata datoriilor curente Total Datorii Curente/ 0,345 0,156 -0,189 45,22
Total Datorii
5) rata de îndatorare totală (Total Datorii pe Termen 0,829 0,805 -0,024 97,11
*coeficientul de atragere a Lung+Total Datori
surselor împrumutate (0-0,5) Curente) / Total Pasive
6) rata solvabilităţii Total Pasive / 1,207 1,243 +0,036 102,98
generale ≥ 1 Total Datorii
7) rentabilitatea veniturilor Profit brut (Pierdere brută) 33,81 1,59 -32,22 4.70
din vînzări x100% /
Venituri din vînzări
8) rata pîrghiei financiare Total Pasive / 5.831 5,116 -0,715 87,74
Total Capital Propriu.
9) coeficientul corelaţiei Total Datorii / 4,831 4,116 -0,715 85,20
dintre sursele împrumutate Total Capital Propriu

şi sursele proprii
10) rata autonomiei globale Total Capital Propriu/ 0,172 0,195 +0,023 113,37
≥ 0,5 (coeficientul de Total Pasive

autonomie)
11) Fondul de rulment net Total Active Circulante - (101 942) 503 192 + 605 134 493,61
Total Datorii Curente
12) Lichiditatea curentă > Total Active Circulante / 0,806 2,916 +2,11 361,79
1-2,5 Total Datorii Curente
13) rentabilitatea activelor Profit (Pierdere) pînă la 0,692 -1,742 -2,434 -251,73
(economică) Impozitare sau Profit Net
(Pierdere Netă) a perioadei
de gestiune x100% /
Valoarea medie a activelor
totale
14) Numărul de rotaţii ale Venituri din Vînzări / 0,183 0,270 +0,087 147,54
activelor Valoarea medie a activelor

15) Numărul de rotaţii al Venituri din Vînzări / 0,631 0,934 +0,303 148,02
datoriilor curente Valoarea medie a datoriilor
curente

16) Rentabilitatea [Profit net (Pierdere netă) al 3,801 -9,575 -13,376 -251,91
capitalului propriu perioadei de gestiune sau

(financiară) Profit (Pierdere) pînă la

impozitare]x100% /
Valoarea medie a capitalului
propriu

Sursa Raportul anual 2018 ,,BIVON”SRL

Conform calculelor efectuate în Tabelul 1, la calculele ratelor activelor imobilizate şi

activelor circulante, se evidenţiază o pondere mai mare a activelor imobilizate în activele totale
ale entităţii atât în anul precedent de 77 % cât şi în anul de gestiune de 63,4 %, ceea ce constituie
un dezavantaj pentru entitate în cazul necesităţii de a achita datoriile curente în termeni
constrânşi. Prin urmare, cresterea în dinamică a ratei activelor circulante precum şi scaderea ratei
activelor imobilizate cu 0,136 p.p se apreciază pozitiv, la fel si cota sporită a activelor circulante
în total active faţă de cota activelor imobilizate se apreciază pozitiv deoarece acestea pot
contribui la accelerarea rotaţiei patrimoniului întreprinderii.

Entitatea a înregistrat un indice al nivelului stabilităţii financiare mai mare cu 1 % în anul

2018 (cînd a constituit 87,4 %) faţă de anul 2017 (când a constituit 71,4 %), situaţie ce se
apreciază ca favorabilă pentru entitate.

Coeficientul de atragere a surselor împrumutate în anul 2017 constituie 0,829 p.p iar în
anul 2018 constituie 0,805 p.p, care depăşeşte în ambele perioade limita normelor de la 0 pînă la
0,5. Diminuarea acestuia în dinamică cu 0,024 p.p se apreciază pozitiv.

Rata solvabilităţii generale a înregistrat valori mai mari decât 1 în ambele perioade de
gestiune, iar creşterea în dinamică de la 1,207 p.p pînă la 1,243 p.p, adică cu 0, 036 p.p se
apreciază pozitiv, deoarece aceasta confirmă că la întreprindere este un grad înalt de acoperire a
surselor împrumutate cu activele totale de care dispune.

Rata generală de acoperire a capitalului propriu sau rata pârghiei financiare a alcătuit
5.831p.p în 2017, fapt apreciat pozitiv deoarece arată că ,,BIVON „SRL se finanţează în mare
parte din sursele proprii. Pentru anul 2018 această rată alcătuieşte 5,116 p.p, iar scăderea în
dinamică cu -0,715 p.p este apreciată favorabil, deoarece semnifică că în mare parte
întreprinderea se finanţează din sursele proprii (100%) şi o parte neînsemnată din sursele
împrumutate.

Nivelul rentabilităţii veniturilor din vânzări în anul 2017 a constituit 33,81 % iar în 2018 s-a
diminuat , alcătuind 1,59%, situaţie apreciată negativ deoarece la fiecare leu din vânzări
,,BIVON”SRL a obţinut cu -32,22 p.p sau cu 4,70 % mai putin profit brut în 2018 decât în anul
precedent.

După indicatorul sintetic nivelul rentabilităţii activelor observăm că acesta a diminuat

considerabil de la 69,2% pînă la -174,2 %, adică cu -2,434 puncte procentuale ceea ce înseamnă
că la întreprindere se constată un grad înalt de ineficienţă a resurselor disponibile.

Rentabilitatea capitalului propriu arată eficienţa cu care întreprinderea gestionează

capitalul/patrimoniul fondatorului. Se consideră că întreprinderea are performanţe bune dacă
această rentabilitate este semnificativ mai mare decât dobânda unui depozit bancar. Prin urmare,
micsorarea acestui indicator în dinamică cu 13,376 puncte procentuale se apreciază negativ.
Diminuarea în dinamică a rentabilităţii capitalului propriu se datorează faptului că profitul net al
perioadei de gestiune în anul 2018 sa micsorat considerabil, de la 11 284 lei pînă la ( 28 425) lei.
 Mărimea coeficientului lichidităţii curente a alcătuit 0,806 puncte procentuale în 2017 şi
2,916 p.p în perioada de gestiune 2018, şi depinde de viteza de rotaţie a activelor curente. Se
apreciază că valoarea minimă admisă în dependenţă de sectorul de activitate poate varia între
1,0-2,5 puncte. La ,,BIVON”SRL acest indicator este cuprins intre valoarea 1,0 si valoarea 2,5,
ceea ce semnifică capacitatea întreprinderii de a-şi achita obligaţiile curente pe măsură ce acestea
devin scadente, fiind consecinţa unui fond de rulment pozitiv.

Luînd în considerare indicatorii analizaţi ai activităţii economico-financiare ale ,,BIVON”SRL,

constatăm că activitatea sa economico-financiară e nestabila în anul 2018 faţă de anul
precedent.

Volumul şi sumarul lucrării .Scopul şi sarcinile cercetării ce au determinat structura lucrării

care constă din adnotarea (în limbile româna, engleză ), introducere, trei capitol , concluzii şi
recomandări, lista surselor bibliografice utilizate . Conţinutul lucrării include tabele, figure şi
anexe.

În capitolul I - Aspecte teoretice ale contabilităţii costurilor – se examinează abordările

teoretice ale contabilităţii costurilor de producţie , clasificarea costurilor de productie ,
repartizarea şi reglementarile privind contabilitatea costurilor de producţie.

Capitolul II - . Contabilitatea costurilor la SRL ,,BIVON “- se examinează abordările

teoretice ale contabilităţii costurilor materialelor direct şi repartizabile, contabilităţii cu
personalul costuri directe şi repartizabile, contabilităţii costurilor indirecte de producţie , precum
şi calculaţia costului de producţie.

Capitolul III - Analiza costurilor la SRL ,, BIVON”- este dedicat analizei privind costurile
materiale directe şi repartizabile , analizei costurilor directe cu personalul , indirecte şi
repartizabile şi analizei costurilor indirecte de productie. Pe baza procesului de gestiune a
costului la ,,BIVON”SRL.

Capitolul I . Aspecte teoretice ale contabilităţii costurilor

1.1.Noţiunea costurilor de producţie şi clasificarea lor

 Procesul de producţie este însoţit atât de consumuri de muncă prestată, cît şi de muncă
materializată, întruchipată cu mijloacele şi obiectele de muncă. În acest caz putem spune că
ponderea fiecărui tip de consum de muncă prestată sau îndeplinită în consumurile totale (ce
reprezintă valoarea resurselor utilizată cu scopuri productive pentru a obţine costul produselor
fabricate ) pentru producţie balansează considerabil în funcţie de producţia fabricată şi
tehnologia utilizată în procesul de producţie.

Materialele , materiile prime , semifabricatele şi alţi factori de producţie similari formează

capitalul circulant (mijloace circulante ) ale entităţii şi se încadreză în categoria activelor
curente . Acestea constitue conţinutul material al produselor fabricate , se consumă în cadrul
unui ciclu de producţie ( de fiecare dată entitatea va procura cantităţi noi ale acestora ) şi se
regăsesc integral în produsele fabricate atât în formă materială ,cât şi valoric ( prin preţuri
achitate la procurarea lor ) . [1, p.198]

Costul de productie se referă la valoarea sacrificată cu scopul de a câștiga ceva în schimb.

Fiecare proces de afaceri implică unele costuri. Este baza determinării profitului pentru o
entitate.

Conform “INDICAŢII METODICE PRIVIND CONTABILITATEA COSTURILOR DE

PRODUCŢIE ŞI CALCULAŢIA COSTULUI PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR” (anexa 1, art
5 ).

Costurile de producţie exprimă valoric consumul factorilor de producţie înregistrate de

fabricare a produselor .

Costul de producţie constă astfel în totalitatea cheltuielilor îndeplinite ce depind de

desfăşurarea activităţii de bază a entităţii , sau care urmează să fie făcute, toate în exprimare
valorică monetară , de către entitate.

Până în momentul de faţă s-au conturat noţiunile de „costuri” , „cheltuieli”şi „consumuri”,. În

literatura de specialitate ce ţine de economia din Republica Moldova aceste noţiuni sunt strict
direcţionate ,fiecare având ramura sa de utilizare, pe când în sistemele contabile din alte ţări
aceste trei noţiuni au practice acelaşi sens şi nu există o mare deosebire între ele.

Din caracterizarea costului de producţie se desprind următoarele aspect ce îl caracterizează :

- costul reprezintă unitatea dintre conţinutul consumului de factori utilizaţi şi expresia sa

monetară ; fără o asemenea unitate nu poate fi vorba de cost;

- include toate cheltuielile efectuate pentru susţinerea ofertei;

- aduce la numitorul comun toate consumurile de factori utilizaţi , eforturile făcute pentru
producerea şi desfacerea bunurilor devenind măsurabile;

- se regăseşte în preţul de vânzare al bunului.

Costul de producţie este sinonim cu costul de oportunitate deosebirea fiind soluţiile la care
entitatea renunţă pentru a realiza activitatea cea mai profitabilă şi determină costul de
oportunitate care reprezintă valoarea celei mai bune dintre șansele sacrificate.

Costul de producţie abordat drept costuri economice este constituit din două elemente
componente: costul explicit şi costul implicit.

Costul explicit - exprimă acele costuri şi cheltuieli necesare aferente procurări factorilor de
producţie din afara entităţii şi pe care aceasta le utilizează în procesul de fabricare a produselor
pentru fiecare ciclu de producţie. Acest cost se mai numeşte şi "cost de buzunar".

Costul implicit - se referă la acele costuri şi cheltuieli aferente utilizării în procesul de fabricare
a produselor care apartin entităţii sau proprietarilor lor, sau care nu presupun plăţi către terţi, ele
făcându-se pe baza resurselor proprii ale unităţii în cauză (amortizarea, munca proprietarului,
dobânda la capitalul propriu etc.).

Costul contabil - cuprinde toate costurile care se reflect in contabilitatea entităţi . Costurile de
producţie abordate drept costuri contabile se formează din costul explicit şi numai o parte din
costurile implicite cum ar fi amortizarea (aceasta din urmă făcând parte din costul implicit).

Costul poate fi, de asemenea, clasificat în funcție de afaceri pentru care au fost utilizate
resursele.

Există funcții semnificative ale unei afaceri care implică unele cheltuieli și sunt esențiale pentru
organizație în calea lor.

La temelia ofertei pe piaţă ce exprimă dorinţa si posibiltatea vânzărilor de a propune pe piaţă

anumite bunuri se ţine seama de funcţiile costului. Acestea sunt:

1.Măsurarea cheltuielilor ce urmează sa fie făcute pentru a obţine producţie şi a legaturilor ce

pot apărea între eforturile făcute - costuri şi efecte ce au loc - şi rezultatul bunurilor produse.
Astfel costul îşi redă caracterul calitativ.

2.Funcţia de producţie - costul de producție cuprinde toate costurile directe și indirecte

suportate în producția de bunuri și servicii. El joacă un rol important în realizarea pricipiilor
tehnologice, pe baza inovărilor şi invenţiilor.
3.Funcţia de cercetare-dezvoltare a costului este esențială pentru a dezvolta un produs nou sau
al modifica. Costurile suportate de echipa de cercetare, implementarea cercetării, descoperirile
etc. Astfel constă în aceea că noile tehnologii şi noile produse sunt rezultat al cheltuielilor de
cercetare .

4.Funcţia comercială - costul suportat pentru punerea bunurilor sau serviciilor la dispoziția
clienților. Acestea sunt depozitare, servicii de livrare, transport etc .Evidenţiază rezultatul pozitiv
al cheltuielilor făcute cu livrarea la timp a bunurilor şi asigurarea pieţelor de desfacere.

5.Funcţia de personal - costurile implicate în activitățile unei organizații precum electricitate,

cheltuieli de telefon, chirie, cursuri de perfecţionare etc. Acestea presupun compararea costurilor
cu pregătirea, perfecţionarea, motivaţia în cadrul munci al personalului pe de o parte, precum şi
cu sporirea productivităţii muncii şi ridicarea calităţii bunurilor pe de altă parte.

6.Funcţia financiar-contabilă - costurile indirecte suportate de funcția de vânzare a mărfurilor

și serviciilor, precum reclamă, promovare, cercetare, servicii pentru clienți, etc., sunt suportate
de costurile de vânzare, ce exprimă costurile care sunt necesare pentru a asigura fondurile
băneşti,pentru a se încadra într-o anumită măsura care sa corespundă unei activităţi rentabile.

7.Funcţia de optimizare – constă în asigurarea şi determinarea celui mai mic cost ce poate
asigura un nivel maxim al producţiei.

8.Funcţia de control şi reglare – constă in luare unor decizii corecte de politică economică,
pentru a dirija efectiv consumul de resurse economice din cadrul entităţii .

Costurile implicate în orice proces de afaceri pot fi diferențiate pe baza volatilității sale în ceea
ce privește fluctuația activității afacerii pe termen scurt. Datorită faptului că ştiinţa economică
dispune de o tipologie a costurilor cunoaştem următoarea clasificare a costurilor :

Clasificarea costurilor după comportament reflectă costurile globale ce revin la o unitate de

produs , corelând atât cu preţul la care entitatea îşi comercializează produsele cât şi cu
indicatorii înregistraţi în cadrul entităţii , astfel examinează costurile fixe , variabile şi semi-
variabile .

Cost fix: Costul care este greu afectat de modificarea temporară care are loc în activitatea de
afaceri este cunoscut sub numele de cost fix. Include chirie, amortizare, închiriere, salariu etc.

Cost variabil: Costul care se modifică proporțional cu modificarea cantității de producție sau a
altei activități comerciale este denumit cost variabil. Materiile prime, ambalajele, comisioanele
de vânzare, salariile etc. sunt costuri variabile.
Cost semi-variabil: Costul care este influențat moderat de modificarea activității afacerii se
numește cost semi-variabil. Include consumul de energie electrică, costurile de întreținere,
costurile de gestionare, costurile de supraveghere etc.

Clasificarea costurilor după luarea deciziilor de management . Costul nu este doar un preț
plătit pentru a genera o anumită valoare, dar este folosit și ca instrument pentru luarea deciziilor.
Deciziile manageriale sunt încadrate în funcție de următoarele tipuri de costuri implicate în
derularea activității:

Costul marginal: Costul marginal este costul producerii unei unități suplimentare și impactul
acesteia asupra costului total de producție.

Cost diferențial: Atunci când există o creștere sau o scădere a costului producției , se determină,
de asemenea, modificarea costului unei unități, care este cunoscut sub numele de cost diferențial.

Cost de oportunitate: valoarea unuia sau mai multor produse renunțate la achiziționarea
produsului sau serviciului dorit este cunoscută sub numele de cost de oportunitate. De exemplu;
în timp ce alege aronie în stare proaspătă, o persoană trebuie să renunțe la valoarea pe care
trebuie să o fi obținut din afine sau aronie uscată.

Cost de înlocuire: Când utilajul sau orice alt activ implică costuri ridicate de întreținere și,
simultan, este disponibil un bun mai bun pe piață, care îl poate înlocui, atunci costul implicat în
astfel de substituții este cunoscut sub numele de cost de înlocuire. De exemplu; o companie de
transport trebuie să își înlocuiască din când în când camioanele pentru a evita cheltuielile de
reparație excesive.

Cost irecuperabil : Costul care a fost născut de organizație în trecut și care nu poate fi recuperat
în nicio etapă a procesului de afaceri. Mărfurile din interior plătite în momentul cumpărării
utilajelor trebuie să fie anulate în momentul vânzării acestuia.

Cost normal: costul de rutină asociat cu fabricarea de bunuri sau servicii în circumstanțe
obișnuite este denumit cost normal. Include toate cheltuielile directe, cum ar fi salariul,
materialul, chiria etc.

Cost anormal: Costul care apare brusc și în mod inconștient în situații nefavorabile este
cunoscut sub numele de cost anormal. De exemplu; lucrătorii merg în grevă, furt sau jaf,
incendiu în spații etc.
Costuri evitate: Aceste costuri sunt sub controlul managementului și pot fi prevenite conform
nevoilor organizaționale. De exemplu; o întreprindere își îmbunătățește tehnologia instalând
mașini auto-operative pentru a evita taxele de muncă pe care le plătește.

Costuri inevitabile: costul care este determinat în prealabil și inevitabil se numește cost
inevitabil.

Clasificarea costurilor după procesul de producție. Această bază a clasificării costurilor este
aplicabilă în mod semnificativ în industriile de fabricație sau fabricile unde sunt produse
mărfurile. Toate activitățile de producție sau de fabricație implică diferite tipuri de costuri. În
funcție de natura procesului de producție, aceste costuri pot fi clasificate în cele de mai jos:

Costul lotului: costul suportat în timpul producerii unui lot întreg cuprinzând produse identice
(lot) este cunoscut sub numele de costul lotului. Fiecare lot diferă de celălalt, iar unitățile aflate
sub un lot sunt identificate prin numărul lor de lot. Farmaceutice, automobile, produse
electronice sunt câteva dintre exemple.

Costul procesului: costul suportat pentru efectuarea diferitelor operațiuni într-un proces de
producție simplificat este denumit cost de proces. Împărțind costul total al unui proces la
numărul de unități produse, putem deduce costul procesului unei singure unități sau produs.

Costul de operare: Costul implicat într-o anumită funcție de afaceri care contribuie la procesul
de producție este cunoscut sub numele de cost de operare. Acesta ajută la reglarea mecanismului
activităților de afaceri prin monitorizarea costurilor suportate pentru fiecare operațiune de
afaceri.

Costul de operare: Costul de exploatare se referă la cheltuielile de zi cu zi suportate de o

organizație pentru a asigura funcționarea neîntreruptă a activității este cunoscută sub numele de
cost de operare.

Costul contractului: Costul încheierii unui contract cu un cumpărător sau un vânzător prin
acordul reciproc asupra termenilor și condițiilor menționate este denumit cost de contract.
Include un contract de licitație, contract de escaladare a prețurilor, licitații etc.

Cost comun: Costul combinat implicat în producerea a două sau mai multe produse utile
simultan este cunoscut ca cost comun. De exemplu; costul procesării laptelui pentru a obține
brânză de căsuță și lapte de unt.

Clasificarea costurilor pe timp natura, importanța și răspunderea unui cost variază în funcție
de perioada în care are loc sau a fost evaluată. Un cost care este o prioritate astăzi, poate să nu fie
atât de important mâine sau un cost care a fost trecut cu vederea astăzi, poate fi considerat un
cost relevant pentru mâine. Astfel, în funcție de perioada în care a existat sau evaluat un cost,
acesta poate fi clasificat în următoarele costuri:

Cost istoric: Orice cost real constatat și evaluat după ce a fost suportat, este denumit cost istoric.
Poate fi angajat fie pe producția de bunuri și servicii, fie pe achiziția de active.

Cost pre-determinat: Costul care poate fi identificat și calculat înainte de producția de bunuri și
servicii pe baza factorilor și datelor de cost se numește cost predeterminat. Poate fi fie un cost
standard, fie un cost estimat.

Cost standard: Un cost real care este determinat în prealabil conform anumitor norme și
orientări pentru a oferi drept bază pentru controlul costurilor, este denumit cost standard.

Cost estimat: Costul operațiunii comerciale presupus din motive de experiență este cunoscut
drept cost estimat. Se bazează doar pe presupuneri și, prin urmare, este considerat a fi mai puțin
precis pentru a determina costul real.

Concluzie: Clasificarea costurilor a simplificat activitatea conducerii, a contabililor, a

economiștilor, a cercetătorilor și a multor altora. Acesta facilitează procesul de control al
costurilor, reducerea costurilor și gestionarea costurilor.

1.2.Reglementări privind contabilitatea costurilor de producţie

Sistemul de reglementare normativă privind contabilitatea costurilor de producţie

caracterizează un set de acte legislative şi normative ce reglementează ţinerea contabilităţii şi
întocmirea rapoartele financiare ca să corespundă cerinţelor utilizatorilor potenţiali de informaţie
financiară, astfel aceste rapoarte trebuie să fie întocmite în conformitate cu unele principii
stabilite cum ar fi principiul continuitatea activităţii, permanenţa metodelor, specializarea
exerciţiilor , principiul prudenţei şi multe alte principii.

Pornind de la necesitatea stabilirii unor reguli (norme) generale privind contabilizarea

costurilor de producţie şi calculaţia costului produselor fabricate/serviciilor prestate a fost
elaborat documentul ,,INDICAŢII METODICE PRIVIND CONTABILITATEA COSTURILOR
DE PRODUCŢIE ŞI CALCULAŢIA COSTULUI PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR” (anexa1)
publicat în Monitorul Oficial Nr. 233-237 din 22 octombrie 2013 cu unele modificări în 2020 .
Acest act are ca obiectiv stabilirea modului de contabilizare a costurilor de producţie şi de
calculaţie a costului produselor fabricate/serviciilor prestate. Şi prevede un şir de reguli generale
privind costurile de producţie cum ar fi :
 - Orice entitate care are la bază elaborarea activităţilor de producţie este obligată să ţină
contabilitatea costurilor de producţie şi să calculeze costul. (anexa 1, art.6)
- Costurile de producţie vor fi evaluate la valoarea contabilă a stocurilor consumate, suma
retribuţiilor efectiv calculate personalului încadrat nemijlocit în procesul de fabricaţie a
produselor/prestare a serviciilor, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat
obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală aferente retribuţiilor
calculate, suma amortizării activelor imobilizate cu destinaţie de producţie, valoarea
serviciilor procurate de la terţi etc. (anexa1, art.8)
- Contabilitatea costurilor de producţie se ţine separat pe activităţile de bază şi auxiliare.
Conform politicilor contabile, în cadrul activităţilor de bază şi auxiliare contabilitatea
costurilor de producţie poate fi ţinută pe subdiviziuni (de exemplu, secţii, ateliere, linii),
tipuri de produse/servicii şi alte direcţii stabilite de entitate. (anexa1, art.10)
- În baza prezentelor indicaţii metodice pot fi elaborate şi aprobate în modul stabilit de
legislaţie indicaţii metodice privind contabilitatea costurilor de producţie şi calculaţia
costului produselor fabricate şi serviciilor prestate în diferite ramuri/sectoare ale
economie naţionale ţinînd cont de particularităţile acestora. ( anexa1. Art15)

La reflectarea operaţiunilor economice ce ţin de costurile de producţie în conturile contabile

este necesar de a se conduce de următoarele acte normative cu caracter general cum ar fi :

 Legea contabilităţii și raportării financiare nr. 287 din 15.12.2017 a intrat în vigoare
începând cu 1 ianuarie 2019. Definește expres persoanele responsabile pentru ținerea
evidenței contabile și întocmirea situațiilor financiare pentru diferite tipuri de entități.
Legea contabilităţii se aplică persoanele juridice care desfăşoară activitate de
întreprinzător, , autoritățile/instituțiile, reprezentanțele permanente şi filialele entităților
nerezidente, organizaţiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente,
persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepția notarilor,
avocaţilor , executorilor judecătoreşti, mediatorilor, administratori autorizați) și birourile
înfiinţate de acestea vor avea obligația să aplice noua lege intrată în vigoare.[1]
 COD FISCAL AL REPUBLICII MOLDOVA publicat : 18-09-1997 în Monitorul
Oficial Nr.62 art.522 MODIFICAT LP60 din 23.04.2020, MO108-109/25.04.2020
art.186; în vigoare din 01.07.2020 . Prin prezentul cod se stabilesc principiile generale
ale impozitării în Republica Moldova, statutul juridic al contribuabililor, al Serviciului
Fiscal de Stat şi al altor participanţi la relaţiile reglementate de legislaţia fiscală,
principiile de determinare a obiectului impunerii, principiile evidenţei veniturilor şi
cheltuielilor deduse, modul şi condiţiile de tragere la răspundere pentru încălcarea
 legislaţiei fiscale, precum şi modul de contestare a acţiunilor Serviciului Fiscal de Stat şi
ale persoanelor cu funcţii de răspundere ale acestora.[1]
 CODUL CIVIL AL REPUBLICII MOLDOVA publicat : 22-06-2002 în Monitorul
Oficial Nr.82-86 art.1300 modificat LP171 din 19.12.19, MO393-399/27.12.19 art.319;
în vigoare 01.01.2020. Conform capitolului IX, al acestui cod ,,Arenda” se prevad
principii de aplicarea asupra ,,Platei pentru arenda terenurilor agricole”, ,, Modul de
folosire a bunurilor agricole arendate”, ,, Darea în arendă a terenurilor agricole
proprietate a statului sau a unității administrativ-teritoriale” şi ,, Particularitățile arendei
bunurilor agricole, altele decît terenurile”.
 SNC„Prezentarea situațiilor financiare consolidate”, aprobat prin Ordinul nr.93 din 7
iunie 2019 de Ministerul Finanțelor. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
pe data de 28 iunie current. Definește scopul şi reglementează componenţa situaţiilor
financiare consolidate, stabilește regulile generale de întocmire a acestora.Conform
articolului 86 in randul 020 a Situatiei e Profit si Pierdere "Costul vînzărilor" se reflectă
valoarea contabilă a produselor/mărfurilor vîndute, costurilor serviciilor
prestate/lucrărilor executate în cadrul activităţii operaţionale a entităţii atribuite la
cheltuieli şi corelate cu veniturile înregistrate.
 LEGE Nr.173 din 19-12-2019 privind bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul
2020 Publicat : 27-12-2019 în Monitorul Oficial Nr.393-399 art.323 ce prevede
asigurarile perderilor agricultorilor din cauza calamităţilor naturale.
 L E G E privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270 din
23.11.2018 cu modificări ulterioare. Reglementează modul , condiţiile de salarizare şi
mărirea salariului personalului
 Standardelor Naționale de Contabilitate care au intra în vigoare din 1 ianuarie 2020.
 Planul general de conturi contabile aprobat prin Odrinul Ministerului de Finanţelor
nr.119 din 06.08.2013 cu aplicarea obligatorie din 01.01.2015 cu modificările
ulterioare în 2020 . Re glementează modul de înregistrare a faptelor economice în conturi
care rezultă din prevederile SNC şi altor acte normative contabile. Înregistrarea faptelor
economice în conturi se efectuează în funcţie de conţinutul economic al acestora, cu
respectarea principiilor, normelor şi politicilor contabile ale entităţii.

În Planul general de conturi contabile este utilizată terminologia din SNC şi alte acte normative
contabile.
În baza Planului general de conturi contabile entitatea elaborează planul de conturi de lucru care
conţine nomenclatorul integral al conturilor de gradul I şi II necesare pentru ţinerea contabilităţii,
întocmirea situaţiilor financiare şi alte necesităţi informaţionale.

Capitolul II . Contabilitatea costurilor de producţie la entitatea ,,BIVON”SRL

2.1. Contabilitatea costurilor materialelor direct şi repartizabile

Costurile materialelor – reprezintă valoarea contabilă a stocurilor sau a altor resurse

materiale utilizate nimijlocit la fabricarea produselor în cadrul entităţii precum şi prestarea
serviciilor de către entitate.
În funcţie de modul de influenţă în costul de producţie fabricate şi prestarea de servicii costurile
materialelor se devid in două categorii de costuri :

 Costuri materiale directe - ce caracterizează costurile legate de fabricarea unui produs

şi pot fi identificabile uşor şi exact prin obiecte de evidenţă nemijlocit prin observare şi
măsurare.
 Costurile repartizabile – caracterizează costuri legate de fabricaţia produselor cuplate
şi pot fi atribuite obietelor de calculaţie prin repartizare.

În majoritatea ramurilor costurile materialelor directe se includ în mod direct la costul

produselor, adică la în baza documentelor primare fără efectuarea unor calcule suplimentare .
Costurile materialelor repartizabile apar la prelucrarea complexă a materialelor în cazul în care
dintr-un tip de material concomitent se fabrică două sau mai multe tipuri de produse cuplate.

Costurile materiale directe şi repartizabile aferente fabricaţiei produselor includ costurile

privind:

1) materiile prime şi materialele, care stau baza produselor sau reprezintă o componentă
indispensabilă la fabricaţia acestora;

2) serviciile de producţie prestate de terţi privind executarea unor operaţii pentru fabricaţia
produselor, prelucrarea materiilor prime şi materialelor;

3) semifabricatele articolele şi accesorii supuse prelucrării suplimentare sau asamblării la

entitatea respectivă;

4) energia de toate tipurile cum ar fi energia electrică, aerul comprimat, apa, energia termică,
consumată în scopuri tehnologice;

5) ambalajul şi materialele de ambalat consumate în subdiviziunile de producţie pentru

ambalarea producţiei

6) combustibilul de toate tipurile, consumat în scopuri tehnologice;

În unele ramuri complexe ale industriei dintr-un tip de materiale de bază se obţin câteva tipuri
diferite de produse ce caracterizează metodele de repartizare a costurilor materialelor şi duce la
repartizarea acestora pe tipuri de produse fabricate. În acest scop, pot fi utilizate diferite metode
de repartizare, cele mai utile fiind :
 1. Metoda normativă – este utilizată de către entitate în condiţiile unei producţii mai mult
sau mai puţin omogene, cum ar fi: industria constructoare de maşini, mobile şi alte
industrii pentru a produce din acelaşi material produse neomogene .

Componenţa acestei metode constă în urmatorul algoritm:

- Stabilirea normelor de consum a materialului pentru fiecare tip de produs la începutul

perioadei de gestiune;
- Determinarea consumul normativ de materiale pe fiecare tip de produs şi pe total prin
înmulţirea volumului de producţie obţinute la consumurile normative pe unitate de
produs pentru fiecare tip de produc fabricat din această materie primă .
- Calcularea coeficientul de repartizare prin raportul dintre cantitatea totală a consumului
efectiv de materiale consumată şi totalul consumului normativ de material al acestora;
- Stabilirea consumului efectiv de materiale pe fiecare tip de produs fabricat din acelaşi
material prin înmulţirea coeficientului de repartizare cu consumul normative de material
2. Metoda coeficienţilor de echivalenţă – această metodă se aplică la entităţile unde se
obţin câteva tipuri de produse din aceeaşi materie primă, care se deosebesc între ele prin
formă, dimensiuni, proprietăţi tehnologice şi chimice .

Ca şi la metoda precedentă această metodă constă în următorul algoritm:

- Alegerea unui criteriu cu ajutorul căruia se calculează coeficienţii de echivalenţă. Cum ar

fi consumul de materie primă, lungimea, greutatea,densitatea, puterea calorică greutatea
moleculară,;
- Alegerea produsului ,a dimensiunii , sau sortul cel mai reprezentativ, care îndeplineşte
rolul de produs etalon.
- Calculul coeficientul de echivalenţă prin raportarea mărimii criteriului de echivalenţă
corespunzător fiecărui produs la mărimea criteriului corespunzător produsului etalon.
- Are loc exprimarea întegrală a producţie fabricată în unităţi echivalente prin înmulţirea
volumului efectiv de producţie pentru fiecare produs fabricat cu coeficienţii de
echivalenţă;
- Calculul consumului de materiale efectiv consumate pe o unitate echivalentă prin
raportarea totalului cantităţii de materiale efectiv consumate la totalul volumului
producţiei în unităţi echivalente.
- Determinarea consumul efectiv de materiale pentru fiecare produs prin înmulţirea
consumului efectiv de materiale în unităţi de echivalenţă cu producţia în unităţi
echivalente.
Entităţile ce folosesc in procesul de producţie semifabricatele , procurate ca regulă , folosesc
metoda de includere a lor în cost pe baza informaţiei din documentele primare , astfel
contabilitatea costurilor materiale este:

Dt 811 ,,Activităţi de bază”- (la suma totală a costului materialelor utilizate în procesul de
producţie)

Ct 211,, Materiale „- (la valoarea consumului nateriei prime , materialelor de bază ,

combustibilului ,semifabricate achiziţionate)

Ct 521,,Datorii comerciale”- ( consumul energiei electrice , apei, aburului în scopuri

tehnologice achiziţionate de la furnizori)

Ct 522,,Datorii cu partile afiliate „ – (consumul de energie pei, aburului în scopuri tehnologice

achiziţionate de la entităţile asociate)

Conform Bilanţului Contabil din 31.12.2018 entitatea ,,BIVON”SRL nu dispune de costuri de

materiale .

Evidenţa analitică a costurilor materialelor se ţine pe produse în Borderoul Situaţiei de

repartizarea a costurilor de materiale directe pe tipuri de produse deschise pe secţii.

Evidenţa sintetică se ţine în Registrul contului 811,,Activitatea de bază „ şi în Borderoul de

repartizare a costului materialelor directe pe tipuri de produse .

În cazul costurilor materialelor directe trebuie sa fie acordată o atenţie deosebită şi luată în
considerare valoarea deşeurilor.

Deşeurile – reprezintă resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate, care apar în
procesul transformării materiilor prime în produs finit, care şi-au pierdut total sau parţial
calităţile de materie primă .

În funcţie de destinaţie în contabilitate deşeurile se grupează în două grupe:

 recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii

 nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii.

Deşeurile recuperabile se scad din costul produselor fabricate, indiferent de modalitatea de

utilizare ulterioară, din aceste considerente ele urmează a fi măsurate cantitativ şi valoric.
Cantitatea deşeurilor se determină în baza documentelor primare prin întocmirea formulei
contabile : Dt 211 Ct 811
Deşeurile nerecuperabile sunt măsurate doar cantitativ. Deoarece nu mai pot fi utilizate, ele
urmează a fi nimicite. În practică cheltuielile legate de evacuarea sau nimicirea deşeurilor sunt
neînsemnate şi se contabilizează în componenţa cheltuielilor perioadei la contul 714.

Contul 811 „Activităţi de bază”, care este un cont de calculaţie, structura căruia poate fi
prezentată în figura 2.1:

Fig.2.1.Structura contului 811 „Activităţi de bază”

La sfârşitul perioadei de gestiune contul 811 „Activităţi de bază” se închide şi, respectiv, nu are
sold. Contul 811 „Activităţi de bază” se va dezvolta analitic pe secţii de producţie, tipuri de
produse, servicii sau lucrări.

2.2. Contabilitatea cu personalul costuri directe şi repartizabile

Costurile cu personalul directe şi repartizabile reprezintă remuneraţiile, contribuţiile şi alte

plăţi aferente personalului pentru efectuarea unor sarcini în cadrul entităţii fiind încadrat
nemijlocit în procesul de fabricaţie a produselor şi/sau de prestare a serviciilor.

Astfel Costurile cu personalul directe şi repartizabile cuprind:

1) timpul efectiv lucrat de catre un muncitor , retribuţiile pentru munca prestată intr-un
anumit timp , calculate potrivit formelor şi sistemelor de retribuire a muncii aplicate de
entitate;
2) premiile calculate pentru rezultatele obţinute;
3) contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de
asistenţă medicală aferente retribuţiilor personalului încadrat nemijlocit în fabricaţia
produselor şi/sau prestarea serviciilor.
4) sporurile şi adaosurile la salarii, calculate personalului entităţii ;
 5) remunerarea concediilor de odihnă anuale şi suplimentare a personalului încadrat în
procesul de fabricaţie a produselor precum şi de prestare a serviciilor şi alte plăţi
obligatorii în conformitate cu legislaţia în vigoare;
6) alte retribuţii personalului încadrat nemijlocit în procesul de producţie a produselor sau
de prestare a serviciilor;

Contabilitatea costurilor cu personalul directe şi repartizabile presupune:

- evaluarea muncii şi determinarea drepturilor salariale;

- determinarea şi controlul timpului de muncă;
- includerea costurilor directe privind retribuirea muncii în costul producţiei

La momentul actual salarizarea angajaţilor din economia naţională se efectuează în baza LEGEI
privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270 din 23.11.2018 cu modificările
ulterioare şi a Codului Muncii al RM intrate in vigoarein 2020 .

Se cunosc doi factori interdependenţi ce contribuie la organizarea stabilirii salariului:

1.sistemul tarifar

2. formele de retribuire.

Baza organizării remunerării muncii salariatului o constituie sistemul tarifar care include 3
elemente cum ar fi :

 indicatorii tarifari de calificare;

 reţeaua tarifară unică de salarizare a salariatului ;
 salariu tarifar ce urmează să fie achitat salariatului.

Indicatorii tarifari de calificare se elaborează aparte în baza anumitor criterii pentru fiecare
ramură inclusă în economia naţională.

Reţeaua tarifară serveşte pentru stabilirea relaţiilor între categoriile de muncitori şi categoriile
de muncă în retribuirea muncii.

Salariul tarifar pentru categoria I de salarizare a Reţelei tarifare unice serveşte drept bază
pentru stabilirea, în contractele individuale şi colective de muncă, a salariilor tarifare şi de
funcţie concrete pe care le ocupa salariaţii.

Formele de salarizare joacă un rol important în utilizarea eficientă a forţei de muncă şi

sistemul de salarizare.
În conformitate cu Codul Muncii şi Legea salarizării „munca muncitorilor şi funcţionarilor este
retribuită este repartizată pe 2 ramuri:

a) pe unitate de timp (în regie);

b) pe unitate de produs (în acord).

Salarizarea pe unitate de timp sau în regie reprezintă o forma de salarizare prin care plata
salariatului in dependenţă de forţa de muncă se face în funcţie de timpul lucrat în care se ia in
considerare ora, ziua, săptămîna, luna, anul, etc., fără ca să se pune accent pe cantitatea de
muncă pe care salariatul trebuie sa o depună în unitatea dată de timp.

Forma de retribuire a muncii salariatului după timp cuprinde două sisteme de salarizare:

- sistemul simplu;

- sistemul premial.

Sistemul simplu de salarizare pe unitate de timp se bazează pe calcularea salariului numai în

dependenţă de numărul de ore, zile lucrate.

Formula de calcul : Sal = Tarif pe o oră * Numarul de ore lucrate

Sistemul premial de salarizare pe unitate de timp prevede în afară salariului calculat după
timpul lucrat şi un premiu stabilit în dependenţă de coeficientul participării în muncă sau de
calitatea muncii efectuate. Acest sistem de salarizare se foloseşte pentru cointeresarea
lucrătorilor şi stimularea lor pentru a face lucru mai efectiv .

Formula de calcul : Sal = salariul tarifar + suma premiilor stabilite în % faţă de salariul
tarifar

Pentru personalul administrativ şi pentru conducere salariul se determina conform tarifelor

lunare . În dependenă de lucrul efectuat i se acordă salariul , în caz ca lucratorul administraiv
absentează de la lucru din anumite motive salariul se determina după timpul efectiv lucrat .

Salariul pe unitate de produs – potrivit acestui tip de salariu remunerarea lucrătorilor se face în
raport cu cantitatea de bunuri produse sau cu numărul de operaţii executate într-o unitate de
timp.

În funcţie de condiţiile de organizare a muncii în cadrul entităţii şi de interesul stimulării mai

puternice a unor laturi calitative ori cantitative ale activităţii, acordul dintre angajat şi angajator
poate îmbrăca următoarele sisteme:
 - Acord direct – acest accord constă în calcularea salariului în funcţie de cantitatea de
bunuri produse sau de numărul de operaţiuni executate de către angajat.

Formula de calcul a salariului conform acordului atribuit este:

Sal = Tarif pe o unitate de produs * Nr de unităţi efectiv fabricate

- Acord indirect – este utilizat pentru remunerarea muncii muncitorilor auxiliari care
deservesc locurile în care activează muncitorii de bază.

Conform acestui sistem salariul se determină în % faţă de salariul muncitorilor de bază sau se
stabileşte un salariu fix lunar care este modificat în funcţie de îndeplinirea normelor de producţie

- Acord premial – constă în acordarea unei sume suplimentare la salariul tarifar pentru
munca efetiv prestată şi un premiu pentru îndeplinirea sau supraîndeplinirea normei de
producţie.
- Acord progresiv – constă în faptul că producţia fabricată peste norma de producţie – la
un tarif majorat în anumite proporţii stabilite progresiv , în caz că producţia fabricată în
limita normei de producţie plata salariului va fi remunerată la un tarif de plată obişnuit.
Astfel, rezultă că cu cît gradul de îndeplinire a normei este mai înalt şi depăşeşte norma
limită, cu atît mai mult se majorează tariful salariului pe o unitate de produs.

Acordul poate fi în conformitate cu posibilităţilor de organizare a evidenţei rezultatelor muncii

în :

- Acord individual – în cazul stabilirii cu exactitate a cantităţii de produse sau operaţiilor

executate pe fiecare muncitor în parte este aplicat acest acord.
- Acordul colectiv- dacă la fabricarea unor produse sau la executarea unor lucrări
participă un colectiv de mai mulţi muncitori cu aceeaşi calificare sau calificări diferite se
utilizează acest tip de acord .

Dacă să luăm în calcul timpul lucrat de fiecare muncitor şi nivelul de calificare putem repartiza
salariile muncitorilor prin două metode:

Prin metoda salariului tarifar de repartizarea salariului se face în felul următor:

- Are loc determinarea salariului tarifar pentru fiecare muncitor prin produsul numărului de
ore lucrate la salariul tarifar pe oră;
- Dupa care se calculează coeficientul de plată prin raportul salariului cîştigat de colectiv
la suma totală a salariului tarifar;
 - Şi ultima procedură referitoare la această metodă determină suma salariului fiecărui
muncitor în parte prin produsul coeficientului de repartizare şi a salariului tarifar.

Prin metoda coeficient oră de repartizarea salariului între membrii colectivului se face în felul
următor:

- Primul pas determinăm numărul de coeficienţi-oră pe fiecare membru al colectivului

după care aflăm numărul de ore lucrate pe care îl înmulţim cu coeficientul tarifar;
- Apoi suma totală a salariului colectivului o împartim la numărul total de coeficienţi –ore
al colectivului şi astfel determinăm costul unui coeficient-oră;
În ultimul rind costul unui coeficient-oră îl înmulţim la numărul de coeficient-ore pe
fiecare muncitor şi asfel determinăm mărimea salariului.

Documentele primare aferente salariului calculate sunt :

 Raport de fabricaţie- este un document centralizator pe schimb de ore, zile , saptămîni

sau luni , realizat la entităţi cu caracterul de producţie în serie şi în masă, când muncitorii
îndeplinesc operaţii omogene. Acest document indică:
- Sarcinile stabilite pentru fiecare muncitor in parte
- Cantitatea lucrului efectuat de catre fiecare angajat în parte
- Timpul efectiv de lucru a fiecărui muncitor la îndeplinirea sarcinilor preconizate.

Acest raport este semnat de către menanger,contabil-şef sau de controlorul care preia producţia
fabricate după finisarea lucrului.

 Tabelul de pontaj – prin efectuarea acestui tabel putem ţine evidenţa timpului de muncă
prestart de către fiecare angajat în parte .La fiecare entitate acest document se deschide
lunar de către fiecare secţie, sector într-un singur exemplar, şi se completează zilnic,
indicându-se prezenţele, numărul de ore lucrate, absenţele şi cauzele acestora ale fiecarui
angajat în parte .
 Foaia de parcurs- este întocmită în cazul producţiei în serie. Se întocmeşte pentru a
tine evidenţa prelucrării, începând cu prima şi finisând cu ultima operaţie. Acest
document se foloseşte mai mult pentru controlul mişcării şi înregistrării detaliilor în
procesul de producţie. Aceste documente primare se folosesc pentru controlul mişcării şi
înregistrărilor în procesul de producţie .
 Bonul de lucru în acord- se caracterizează prin faptul că muncitorii îndeplinesc diferite
lucrări sau operaţii neomogene pentru evidenţa producţiei şi salariului, deseori este
utilizat în producţie individuală şi în serii mici. Acest bon se completează pentru un
 muncitor sau un colectiv de muncitori , indicânduse un anumit cod de comdumuri , de
cheltuieli . El include :
- numarul comenzii, locul îndeplinirii, conţinutul comenzii ;
- categoria muncitorilor ;
- executorii ;
- totalul de ore-mormă;
- timpul înregistrat şi tariful pe o unitate de lucru;
- suma retribuţiei.

În bon se indică Cantitatea producţiei finite şi a rebutului la finalul zilei de lucru , suma totală a
remunerării muncii se determinp şi se repartizează muncitorilor indicânduse criteriile necesare
pentru repartizarea salariului.

Costurile cu personalul a muncitorilor de bază se include direct în costul produselor fabricate în

baza documentelor primare . Costurile cu personalul a muncitorilor auxiliari se include în costul
produselor în baza salariului muncitorilor de baza. Premiile şi adausurile la salariile de bază se
include în mod direct proportional salariilor de bază.

Conform acestor documente primare din secţii ce se transmit în contabilitate pentru calcularea
salariului au loc următoarele operaţii contabile de salarizare:

1) Dt 811,,Activitaţi de bază “- la suma totala a costurilor cu personalul

2) Ct 531,,Datorii faţă de personal “ – calculul salariului muncitorilor de bază
3) Ct 533,,Datorii privind asigurările sociale şi medicale” - Calculul CAS şi CAM (în
cazul în care se calculează în luna curentă, este achitat în luna respectivă ) în mărime
stabilită de legislaţie.
4) Ct 541 ,, Datorii preliminate” – Calculul PAM
541.2,,Datorii preliminare privind PAM “- în cazul în care salariul calculate în luna
curentă este achitat în luna următoare .

5) Ct 538,, Provizioane curente” – formarea provizioanelor pentru plata concediilor

muncitorilor

Evidenţa sintetică se ţine în,,Registrul 811,,Activităţi de bază “” întocmit în baza borderoului.

Evidenţa analitică a consumurilor directe salariale se ţine pe produse în ,,Borderoul de

repartizare a salariilor , contribuţiilor sociale şi a provizioanelor “ privind concediile de
odihnă pe tipuri de produse care se întocmeşte pe fiecare secţie de producţie.
Conform Bilanţului Contabil 31.12.2018 entitatea,, BIVON “SRL a înregistrat următoarele
operaţii privind salarizarea pe anul 2017 :

1) Dt 811,,Activitaţi de bază “- 160 486 lei

2) Ct 531,,Datorii faţă de personal “ – 159 567 lei
3) Ct 533,,Datorii privind asigurările sociale şi medicale” - 859 lei
4) Ct 541 ,, Datorii preliminate”-60 lei

Conform Bilanţului Contabil 31.12.2018 entitatea,, BIVON “SRL a înregistrat următoarele

operaţii privind salarizarea pe anul 2018 :

5) Dt 811,,Activitaţi de bază “- 5 240 lei

6) Ct 531,,Datorii faţă de personal “ – 5 220 lei
7) Ct 533,,Datorii privind asigurările sociale şi medicale” - 0 lei
8) Ct 541 ,, Datorii preliminate”-20 lei
Tab.2.1. Jurnalul de înregistrare a operaţiilor economice privind salarizarea

Nr. Conţinutul operaţiilor economice Conturi

Crt corespondente
. Debit Credit
1 Calculul salariilor muncitorilor de bază 811 531
2 Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii 811 533.1
aferente salariilor muncitorilor de bază
3 Calculul primelor de asistenţa medicală obligatorie aferente 811 533.2
salariilor muncitorilor de bază, în cazul în care calculul şi
achitarea salariilor se efectuează în aceeaşi lună;
4 Calculul primelor de asistenţa medicală obligatorie aferente 811 533.2
salariilor muncitorilor de bază, în cazul în care calculul şi
achitarea salariilor se efectuează în luni diferite
5 Calculul indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de 811 541
muncă calculate muncitorilor de bază pentru zilele plătite din
contul angajatorului
6 Constituirea provizioanelor pentru plata concediilor de odihnă 811 538
ale muncitorilor de bază
2.3.Contabilitatea costurilor indirecte de producţie

Costurile indirecte de producţie (CIP)- sunt costuri legate de gestiune şi de servirea

subdiviziunilor de producţie ale entităţii.

Costurile indirecte de producţie includ:

1) costurile de întreţinere, deservire şi reparaţie a imobilizărilor corporale cu destinaţie de
producţie;
2) amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale cu destinaţie de producţie;
3) costurile aferente perfecţionării tehnologiilor, organizării producţiei, îmbunătăţirii calităţii
produselor/serviciilor;
4) plata pentru leasingul operaţional (arendă, locaţiune) al activelor cu destinaţie de producţie;
5) costul (uzura) obiectelor de mică valoare şi scurtă durată utilizate în subdiviziunile de
producţie ale entităţii;
6) costurile serviciilor de pază a subdiviziunilor de producţie ale entităţii;
7) costurile de delegare în scopuri de producţie a lucrătorilor încadraţi în procesul fabricaţiei
produselor/prestării serviciilor;
8) costurile serviciilor activităţilor auxiliare aferente fabricaţiei produselor/prestării serviciilor
9) retribuţiile calculate şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală ale personalului administrativ şi de deservire a
subdiviziunilor de producţie ale entităţii;
10) costurile de asigurare a tehnicii securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a condiţiilor
normale de lucru în subdiviziunile de producţie ale entităţii;
11) alte costuri indirecte legate de gestiunea şi deservirea subdiviziunilor de producţie

Ca bază de repartizare a costurilor indirecte de producţie se pot alege:

- salariile muncitorilor de bază;

- cantitatea de materii prime şi materiale de bază consumată;
- numărul de om-ore;
- numărul de maşini-ore;
- volumul fizic al producţiei

Datorită modului de variaţie a costurilor pe o unitate de produs, SNC 2 „Stocurile de mărfuri şi

materiale” adoptat de Comitetul S.I.C. în anul 1975 şi revizuit în anul 1993 cu modificări
ulterioare în anul 2020 , prevede că pentru includerea în cost costurile indirecte de producţie
este necesar de a stabili suma costurilor indirecte de producţie variabile şi suma costurilor
indirecte de producţie constante din totalul costurilor indirecte de producţie care este colectat la
sfârşitul anului de gestiune .

Astfel costuri indirecte de producţie variabile reprezintă costurile ce sunt efectuate pentru a
putea fi întreţinut şi pentru a avea o funcţionarea mai bună utilajului de producţie, asemeni
costul indirect de producţie caracterzează şi consumul materialelor auxiliare pentru reparaţia
curentă a utilajului de producţie . El se includ integral în costul produselor fabricate, indiferent
de nivelul utilizării efective a capacităţii de producţie.

Costurile indirecte de producţie constante reprezintă costurile efectuate pentru necesităţile

generale ale secţiei de producţie, cum sunt: consum de materiale auxiliare pentru reparaţia
curentă a clădirii secţiei de producţie , combustibilul consumat pentru încălzirea secţiei de
producţie, primele de asigurare a mijloacelor fixe cu caracter productiv şi altele. Ele se
repartizează pe tipuri de produse în baza capacităţii normative de producţie.

Capacitatea normativă – caracterizează nivelul producţiei care este in scop de a fi atins în

mediu in perioada apropiată , în cazul unor circumstanţe normale , luîndu-se în considerare
pierderile aferente capacităţilor rezultate în cadrul entităţii din executarea lucrărilor tehnice-
planificate.Entitatea stabileşte capacitatea normative pentru fiecare produs la începutul anului ,
ea poate fi egala, mai mare sau mai mică ca capacitatea efectivă de producţie.

Dacă capacitatea efectivă este mai mică decât capacitatea normativă de producţie, atunci CIP
constante se includ în costul produselor fabricate în baza gradului de utilizare a capacităţii de
producţie, care se determină în baza următoarei relaţii de calcul:

Iar dacă capacitatea efectivă de producţie este egală sau mai mare decât capacitatea normativă de
producţie, atunci CIP constante se va includ integral în costul produselor fabricate.

Pentru determinarea CIP sunt intocmite următoarele documente primare :

 Fişa limită de consum a materialelor –ce este utilizată pentru evidenţa eliberării
sistematice a materialelor în activitatea auxiliară pentru necesităţile generale ale secţiei
de producţie strict în baza limitelor stabilite . Ea conţine date referitoare la: data şi
numărul documentului, secţia consumatoare, numărul nomenclator, tipul operaţiei şi
denumirea materialelor consumate, cantitatea, costul, unitatea de măsură şi valoarea
materialelor utilizate. Este semnat de către persoana gestionară şi de către seful secţiei
consumatoare;
  Bonul de comandă – este eliberat pentru înlocuirea (eliberarea suplimentară ) de
materiale , este utilizată pentru evidenţa , eliberării de materiale peste limita prestabilită
sau înlocuirii unor materiale cu alte tipuri de materiale.
 Borderou de calculare a amortizării mijloacelor fixe – este folosit pentru calcularea
amortizării mijloacelor fixe de producţie. În el se indică : valoarea iniţială, denumirea
mijloacelor fixe, data predării lor în exploatare, contul de evidenţă a amortizării calculate,
suma amortizării calculate, norma amortizării.
 Borderou de evidenţă a obiectelor de mică valoare şi scurtă durată – este utilizat
pentru evidenţa mişcării obiectelor de mică valoare şi scurtă durată.
 Borderou de calculare a salariilor – este întocmit pentru calcularea salariilor
personalului administrativ şi muncitorilor auxiliari care activează într-o subdiviziune de
producţie din cadrul entităţii. Acest borderou conţine date cu privire la: numele,
prenumele lucrătorilor, timpul efectiv lucrat, tariful de remunerare, suma salariilor
calculate şi în unele cazuri reţinerile din salariile calculate, precum şi suma salariilor spre
plată;
 Procesul verbal de prestare a serviciilor – este utilizat pentru evidenţa erviciilor şi
bunurilor material utilizate nemijlocit în secţiile activitaţiiauxiliare pentru apa, energie
electrică, şi alte tipuri de energie , precum şi consumul nemijlocit la fabricarea
produselor sau prestarea serviciilor în secţiile auxiliare .

Conform acestor documente primare din secţii ce se transmit în contabilitate pentru calcularea
salariului au loc următoarele operaţii contabile de costuri indirecte de producţie :

Dt 821 ,, Costuri indirecte de producţie “- la suma totala a CIP

Ct 211,, Materiale”- consumul de materiale pentru intretinerea în exploatare utilajelor de

producţie , clădiri cu character de producţie

Ct 113,, Amortizarea imobilizărilor necorporale”- Calculul amortizării imobilizărilor

necorporale cu caracter productiv

Ct 124 ,, Amortizarea mijloacelor fixe”- calculul amortizarii mijloacelor fixe de producţie

Ct 213,, Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”- consumul de OMVSD cu valoarea unitară
mai mica de 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie pentru necesităţi generale ale secţiei de
producţie
Ct 214 ,, Uzura obiecte de mică valoare şi scurtă durată” – calculul uzurii OMVSD a căror
valoarea unitară depăşeşte 1/6 din plafonul stabilit de legislaţie pentru necesităţi generale ale
secţiei de producţie

Ct 521,,Datorii comerciale “- consumul energiei electrice, termice, achiziţii de la furnizori în

scopuri generale ale secţiei de producţie.

Ct 522,, Datorii curente faţă de părţile afiliate”- consumul energiei electrice, termice, achiziţii
de la entităţile fiice sau associate în scopuri generale ale secţiei de producţie.

Ct 531 ,, Datorii faţă de personal “- calculul salariului muncitorilor care deserves utilaje de
producţie şi clădirile de producţie , lucrări tehnice din secţia de producţie .

Ct 533,, Datorii privind asigurările sociale şi medicale” – calculul CAS şi CAM aferente
salariului calculate .

Ct 538,, Provizioane curente”- constituirea provizioanelor pentru plata concediilor de odihnă

ale muncitorilor din cadrul subdiviziunilor de producţie.

Conform Bilanţului Contabil 31.12.2018 entitatea,, BIVON “SRL a înregistrat următoarele

operaţii privind CIP pe anul 2018 :

Dt 821 ,, Costuri indirecte de producţie “- 15 448 lei

Ct 211,, Materiale”- 0 lei

Ct 113,, Amortizarea imobilizărilor necorporale”- 0 lei

Ct 124 ,, Amortizarea mijloacelor fixe”- 0 lei

Ct 213,, Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”- 10 228 lei

Ct 214 ,, Uzura obiecte de mică valoare şi scurtă durată” –0 lei

Ct 521,,Datorii comerciale “- 0 lei

Ct 522,, Datorii curente faţă de părţile afiliate”- 0 lei

Ct 531 ,, Datorii faţă de personal “- 5 220 lei

Ct 533,, Datorii privind asigurările sociale şi medicale” – 0lei

Ct 538,, Provizioane curente”- 0lei

La sfârşitul fiecărei perioade de gestiune totalul costurilor indirecte de producţie acumulate la
nivelul unei secţii de producţie urmează să fie repartizate pe tipuri de produse fabricate în cadrul
secţiei respective. În cazul în care într-o secţie de producţie se fabrică două sau mai multe tipuri
de produse apare necesitatea calculării coeficientului de repartizare a costurilor indirecte de
producţie (K cip), conform următoarei relaţii de calcul:

2.4. Calculaţia costului de producţie

Calculaţia costului este alcătuit dintr-un set de procese cum ar fi procesul de colectare, de
prelucrare, procesul de grupare, de alocare şi procesul de repartizarea a costurilor , precum şi
procesul de analiză a rezultatelor finale pe purtători şi centre de cost, în baza mai multor metode
şi tehnici prestabilite pentru calculaţia costului .

La baza realizării cât mai eficientă a calculaţiei costului stau anumite principii printre care sunt :

 principiul determinării obiectului de calculaţie se determină în dependenţă de ramura

de activitate a entităţii şi în dependenţă de specificul procesului tehnologic de fabricaţie
astfel scopul principal al acestui principiu este de a face diferenţă dintre obiectele de
evidenţă a costurilor şi obiectele de calculaţie.

Obiectul de calculaţie fiind purtător de cost în producţia la comandă sau în producţia

individuală caracterizeză un anumit tip sau lot de produse pentru a putea identifica costului
efectiv.

În organizarea calculaţiei costurilor se folosesc anumite unităţi de măsură denumite unităţi de

calculaţie, ele diferă în funţie de felul produselor fabricate astfel aceste unităţi pot fi:

- unităţi de muncă: ore, zile, luni , maşini-ore, om-ore,

- din sistemul metric: m2 , m 3 , kg, l, t,
- unităţile convenţionale, cum ar fi: cai-puterea la motoare.

Obiectul de evidenţă a costurilor este caracterizat printr-un domeniu de activitate sau un

segment din cadrul entităţii pentru care necesită cunoaşterea mărimii costurilor suportate într-o
anumită perioadă de gestiune, ce oferă posibilitatea de a aprecia costurile directe sau indirecte la
justa valoare fiind efectuate în cadrul entităţii.
  principiul delimitării costurilor în timp acest principui este caraterizat printr-o formă
a metodei pe angajamente care permite localizarea în cost ce se referă la perioada de
gestiune. În acest context, costurile de producţie se clasifică în costuri curente, costuri
anticipate şi costuri preliminate.
 principiul stabilirii metodei de calculaţie este utilizat la alegerea metodei de calculaţie
a costurilor sub influenta factorilor exercita determinarea costului şi conţinutul acestuia.
Astfel, asupra aplicării unei sau altei metode influenţează particularităţile procesului
tehnologic, mărimea şi gradul de profilare tipul de producţie, şi specializarea
entităţii,precum si metodele şi tehnice adoptate de management, obiective urmărite.
 principiul separării costurilor între producţia finită şi cea în curs de execuţie se
aplică la entităţile unde producţia la sfârşitul perioadei de gestiune se prezintă parţial ca
producţie în diverse stadii de prelucrare.Datorita faptului ca o supraevaluare a costului
unei anumite producţii va produce o micşorare a costului producţiei finite, iar o
subevaluare a costului producţiei nefinisată duce nemijlocit la majorarea costului
producţiei finite, separarea costurilor între producţia finită şi cea în curs de gestiune
impune o atenţie sporită.
 principiul delimitării costurilor productive de cele neproductive are loc separarea
costurilor în neproductive şi productive. Astfel se permite conducere defectuoasă a
procesului de producţie şi cunoaşterea costurilor de neeficienţă gestionară. Costurile
neproductive se pot atribui: întreruperea procesului de producţie pierderi din staţionările
sau pierderile din rebuturi, supra consumurile de materiale .

Pentru a determina costului de producţie, entitate ,, BIVON “SRL a ales o metodă proprie de
calculaţie a costurilor, determinată de specificul procesului de producţie şi obiectivele urmărite.

Metoda de calculaţie a costurilor reprezinta marea majoritate a proceselor de colectare a

costurilor de producţie care au fost efectuate într-o anumită perioadă de timp şi a procedeelor ce
conduc la cuantificarea corelaţiei dintre aceste costuri şi producţia care le-a cauzat, pentru a
determina costului întregii producţii şi pe unitate de produs.

După plenitudinea costurilor metodele de calculaţie a costurilor de producţie pot se clasifica

astfel:

- metode de calculaţie a costului parţial – in aceasta metoda se include doar a anumite

costuri generate de procesul de fabricare a produselor , astfel un rol important i se acorda
reflectării dependenţei costurilor de modificarea volumului fapt ce a dus spre calcularea
costului partial si clasificarea costurilor în variabile şi constante (fixe) . Aceasta metoda
 este orientata spre abilitatea de a le corecta în funcţie de conjunctura pieţei şi alţi factori
externi , precum şi perfecţionarea modului de luare a deciziilor manageriale. Ca
exemplu poate servi metoda costurilor parţiale ,metoda Direct-cost.
- metode de calculaţie a costului total – in aceasta metodă are loc includerea tuturor
costurilor de producţie efectuate în cursul unei perioade de gestiune. Ea cuprinde :
metoda globală, metoda pe faze,metoda pe comenzi, metoda „Standard-cost”

După evoluţia metodelor în timp se pot evidenţia:

- metode clasice– au drept scop calcularea costului efectiv cu o exacitate cat mai mare de
producţie, ea cuprinde : metoda globală, metoda pe faze, metoda pe comenzi
- metode evoluate – este abordata drept metoda in care nu se pune accent pe exactitatea
costurilor calculate, si mai mult accent se va pune pe operativitatea obţinerii
informaţiilor necesare pentru a lua decizii, aceasta metoda cuprind: metoda „Direct-
cost”,metoda „Standard-cost”, metoda T.H.M., metoda ABC, Metoda Target-cost.

Fiecare metodă de calculare a costurilor prezintă anumite etape distincte, iar aplicarea lor in
cadrul organizaţiilor economice depinde de o serie de factori cum ar fi :

 profilul şi mărimea organizaţiei;

 specificul procesului tehnologic utilizat la calculaţia costului şi modul de organizare a
producţiei în cadrul entităţii ;
 complexitatea produselor fabricate într-o anumită perioadă de timp în cadrul entităţii;
 nivelul de automatizare şi mecanizare a procesului de producţie;
 periodicitatea şi momentul afectării calculaţiilor în cadrul entităţii ;
 modul de formare, grupare şi evaluare a costurilor efectuate pentru fabricarea produselor.

Metoda globală de calculaţie a costurilor este o metodă clasică cunoscută şi sub denumirea de
„calculul diviziunii” sau „calculaţie simplă” ce se determinate prin faptul că toate costurile de
producţie din cadrul entitatii (directe şi indirecte) sunt adunate la un loc.

Scopul metodei globale constă în asigurarea colectării tuturor cheltuielilor efectuate în procesul

de producţie, separate pe locuri de producţie sau articole de calculaţie şi apoi raportarea lor la
cantitatea de producţie finită obţinută. In acest fel se obţin costuri pe unitate de produs, pe sector
de activitate (secţie, atelier) sau la nivel de organizaţie economică în cadrul entităţii.

Metoda globală este utilizata cel mai des la entităţile care fabrică un singur produs cum este si in
cazul entitatii ,,BIVON”SRL care la moment se ocupa doar de cultivarea pomusoarei
denumită ,, aronie “ si realizarea ei , execută o singură lucrare sau prestează un singur serviciu
cum ar fi comercializarea pomuşoarei.

Astfel in cadrul entitatii ,,BIVON “SRL aplicarea metoda globală de calculaţie care presupune
fabricarea un singur produs, lucrare sau serviciu, toate costurile de producţie au caracter de
consum direct faţă de producţia obţinută.

Reieşind din faptul că la entitate se fabrică un singur produs costul unitar efectiv se calculează
conform relaţiei:

Metoda de calculare a costului pe comenzi este la fel o metodă clasică ce are in vedere faptul
că fiecare cheltuială de producţie poate fi prestabilită pe bază de norme sau documente efective
de consumuri ce aparţin unei unităţi specifice care şi este cunoscută sub numele de comandă.
Astfel această metodă se utilizată la entităţile cu producţie în serie mică precum şi la cele cu
producţie individuală care nu depind de nimeni, pentru care este caracteristic faptul că produsul
finit se obţine într-un singur exemplar sau într-un număr mic de exemplare, aceste entităţi ar
putea fi:

 firmele de audit;
 tipografiile, fabricile de mobilă;
 întreprinderile constructoare de maşini, nave, avioane;
 întreprinderile de reparaţii maşini şi utilaje.

Rolul principal in evidenta referitor la aceasta metoda il are comanda iar în calitate de obiect de
calculaţie tipurile de produse lansate cu comanda respectivă.

O comandă reprezintă dorinta sau ordinul unui client pentru un anumit număr de produse care
sunt fabricate in urma unor proiectari special ale clientului in funcţie de cerinţele sale.

Entitatile pot primi si pot fi utiliza următoarele tipuri de comenzi:

 Individuale – se aplică pe fiecare tip de produs separat si astfel produsele sunt mai
complexe şi mai costisitoare;
 De grup -se aplica o singură dată o comanda pentru o grupa de produse in cantităţi de
produs mai mare şi executarea lucrarilor sunt stabilite din timp.
 Anuale - se aplică pentru fabricarea produselor de bază astfel se realizeaza o comanda
pentru o grupa de produse ;
 Fig.2.2. Schema organizării metodei pe comenzi la entitate

Metoda pe comenzi presupune următoarele etape:

- Inregistrarea comenzii de la clienţi conform încheierea unui contract din ambele parti ;
- Inregistrarea comenzii în Registrul comenzilor pentru a tine evidenta comenzii;
- Intocmirea documentului „Comanda” ;
- Lansarea comenzii in proces de indeplinire ;
- Deschiderea fişei de evidenţă analitică a costurilor comenzii;
- Alcătuirea plicului de comenzi;

Avantajele metodei: - calcularea cost de producţie este destul de exact şi nu sunt admise
abateri.

Dezavantajele metodei:

1) Din cauza că informaţiile având un caracter foarte întîrziat ,calculul costurilor de producţie are
loc numai după terminarea comenzii;

2) Din cauza că există un număr mare de comenzi, se fac erori în evidenţa consumurilor pe
comenzi, ceea ce impune o mare atenţie şi exactitate în codificarea informaţiilor primare şi în
reflectarea lor în contabilitate. Indeplinirea sau sistarea comenzii.

Metoda de calculare a costurilor pe faze este deasemenea o metodă clasică ce este aplicata la
marile entităţile producătoare de masă sau o serie mare de produse , aceasta metodă are la baza
un proces tehnologic simplu, care parcurge în mai multe faze succesive de prelucrare a
materialelor şi a materiilor prime, din care se obţine un produsul finit. Exemplu: industria
zahărului, uleiului, fibrelor sintetice, textilelor ,industria berii şi multe altele .

Aplicarea metodei de calculare a costurilor pe faze în condiţiile unor entităţi concrete cu

producţie în masă presupune găsirea unor soluţii de rezolvare echilibrată pentru o serie de
probleme importante între care putem menţiona:
  stabilirea fazelor de calculaţie a costurilor de productie în care procesul de producţie
este secţionat intr-un număr de faze, care grupează uneori mai multe faze tehnologice,
astfel incat producţia finală să fie măsurată şi exprimată calitativ. Pentru aceasta, este
necesar ca pe fiecare fază să fie determinate cu exactitate toate cheltuielile;
 repartizarea consumurilor de producţie între două sau mai multe produse obţinute din
aceeaşi fază;
 determinarea costului efectiv al produselor prin folosirea a douăvariante: „cu
semifabricate” sau „fără semifabricate”.

Varianta „cu semifabricate” presupune calculaţia costului pentru fiecare semifabricat grupat pe
articole de calculaţie după care pe produs la nivelul fazei respective. La costul fiecărei faze sunt
adaugate costurile fazelor anterioare. Astfel totalul costurilor ultimei faze reprezintă costul
produsului fabricat.

Varianta „fără semifabricate” este aplicată în cazul în care nu este necesar să se determine costul
semifabricatelor după fiecare fază. Costul pe unitate de produs se obţine raportand costul
producţiei finite, care rezultă din insumarea costurilor fiecărei faze, la cantitatea produsă.

Fazele de calculaţie a costurilor sunt stabilite prin secţionarea procesului tehnologic în punctele
sale cheie. Astfel în rezultatul al acestui proces se creează un număr mai mic sau mai mare de
faze de calculaţie.

Ca exemplu de faze pot servi :

- în centralele termo–electrice: 1) faza turbine 2) faza cazane;

- în industria textilă: 1) ţesătoria, 2) filatura, 3) vopsirea;

- în fabricile de bere: 1) curăţire de orz, 2) fabricarea malţului, 3) fabricarea mustului primitiv, 4)

fermentaţie, 5) tragere în butoaie, 6) tragere în sticle .

La metoda de calculare a costului pe faze în calitate ca obiect de calculaţie – tipul de produse

fabricate , iar obiect de evidenţă este considerată faza. Costurile directe cum ar fi cu materii
prime, salarii directe, contribuţii la asigurări sociale şi asistenţa medicală obligatorie se
acumulează pe fiecare proces de fabricare în baza documentelor primare pe care le-am expus in
Capitolul II tema 2.1 si tema 2.2 se înregistrate în contul 811 „Activităţi de bază” sau 812
„Activităţi auxiliare”, deschise analitic pe fiecare fază de calculaţie şi pe produs în parte, iar
costurile indirecte de producţie expus in Capitolul II tema 2.3 este colectate în contul 813
„Consumuri indirecte de producţie” mai întâi sunt grupate în totalitate la nivelul secţiei, iar apoi
se repartizează pe faze, şi pe tipuri de produse fabricate.

Costul producţiei fabricate se calculează la sfârşitul fiecărei faze, dacă în faza respectivă se
obţine o cantitate omogenă de semifabricate sau produse finite.

Metoda de calculare a costului pe faze cunoaşte două variante:

 cu semifabricate cum am spus şi mai sus această variant se poate aplica la entităţile
caracterizate prin producţie în masă , conform căruia după fiecare fază de fabricaţie se
obţin semifabricate care se depozitează. În rezultat semifabricatele obţinute din fazele
anterioare se depozitează, după care sunt consumate în procesul de prelucrare al fazelor
următoare , diverşilor beneficiari;

Costul calculat pentru producţia ultimei faze reprezintă costul producţiei fabricate. Astfel pentru
evidenţa semifabricatelor obţinute în contabilitate se utilizează contul de activ 216 „Produse”
subcontul 2 „Semifabricate din producţie proprie”.

Varianta cu semifabricate prezintă următoarele avantaje:

1) atunci când există faze numerice această variată permite controlul din partea
contabilităţii asupra mişcării semifabricatelor în procesul de producţie.
2) Deasemenea permite calcularea costului de producţie cu o precizie mai mare;

Printre dezavantajele variantei putem menţiona: că necesitatea unui volum mai mare de lucru
devine complicată, deoarece apare necesitatea ţinerii evidenţei mişcării semifabricatelor în
producţie

 fără semifabricate această variantă se bazează pe considerentul că din toate fazele

anterioare ultimei faze nu rezultă semifabricate. Rezultat în care se calculează costul
numai pentru produsul finit care sunt rezultat al ultimei faze tehnologice.

În vederea calculării costului efectiv de producţie este necesar să se ţină cont de următoarele
aspecte:

1) costurile directe se identifică pe tipuri de produse şi pe faze care în rezultat urmează să

fi fabricate;
2) costurile indirecte de producţie se identifică pe parcursul lunii la nivelul secţiei, după care
se repartizează pe faze, iar în interiorul fazelor pe tipuri de produse fabricate;
 3) costul produsului finit se determină prin însumarea costurilor din toate fazele ce au
contribuit la fabricarea lui în cadrul entităţii .

Varianta fără semifabricate prezintă următoarele avantaje: este o variant mult mai simplă şi
necesită un volum mai mic de calcule.

Dezavantajele variantei sunt:

1) Este impunsa organizarea unei evidenţe cantitative cu caracter operativ în urma căreia
are loc reducerea controlul asupra mişcării semifabricatelor în procesul de producţie;
2) Deasemenea scade exactitatea calculului costului de producţie;

Metodele evoluate, au unele principii comune cu toate particularităţile specifice de calculaţie pe

care se fundamentează:

 integrarea calculaţiei costurilor cu mijloace de prelucrare automată a datelor în sistemul

de conducere;
 proiectarea în baza previziunilor şi a experienţei a unor costuri riguros anticalculate;
 raţionalizarea lucrărilor de culegere, dupa care urmeaza procedura de prelucrare şi
transmitere a datelor pentru a reduce costului calculaţiilor;
 urmărirea operativă a costurile prestabilite precum si a abaterilor, pe parcursul procesului
de producţie, asigurând analiză permanentă a modului de desfăşurare a activităţii,
rezultatelor, cauzelor abaterilor şi a responsabilităţilor pentru acestea;

Metoda direct-costig la baza acestei metode numai costurile variabile sunt considerate costuri
de producţie. Acestea includ material directe, manopera directă, C.A.S. şi cota de protecţie
socială aplicate asupra salariilor directe ale angajaţilor şi partea variabilă a costurilor indirecte.
În cazul metodei direct-costing, costul unitar nu conţine nici un element al cheltuielilor fixe.
Scăzand din valoarea vanzărilor costul de producţie format numai din elementele variabile ale
cheltuielilor, rezultă marja brută de acoperire.

Cheltuielile indirecte fixe sunt tratate ca fiind cheltuieli ale perioadei de gestiune şi se scad din
venitul obţinut la sfarşitul acesteia şi nu sunt considerate costuri de producţie.

Deşi frecvent intrebuinţată, denumirea „direct-costing” este improprie. Mult mai adecvate sunt
celelalte două denumiri ale metodei, rareori folosite: „variabil costing” şi „marginal costing”.
Metoda Standard-cost are ca scop stabilirea cheltuielilor directe de producţie (materii prime şi
materiale directe) şi a cheltuielilor indirecte de producţie (cheltuieli comune ale secţiei şi
cheltuieli generale ale unităţii), care sunt denumite COSTURI STANDARD .

Structura tipică a unui COST-STANDARD cuprinde următoarele articole principale de

calculaţie:

 materii prime şi materiale directe;

 salarii (manoperă) directe;

 cheltuielile comune ale secţiei şi cheltuielile generale ale unităţii .

La punerea în practică, costurile standard devin reale, normale, admisibile. Folosirea

metodei Standard-cost necesită efectuarea unor acţiuni referitoare la:

 elaborarea calculaţiilor standard pe produs;

 organizarea sistemului de evidenţă a abaterilor de la standarde;
 analiza şi raportarea abaterilor de la costurile standard;
 urmărirea costurilor pe produs, componente ale structurii organizatorice, centre
generatoare de costuri.

Nivelul standard al costurilor de materii prime şi materiale, salariile cat şi abaterile costurilor
efective faţă de acesta sunt evidenţiate in contabilitate intr-o serie de conturi din clasele 2, 5 ,7 şi
8.
Astfel, inregistrarea componentelor costurilor standard în contabilitatea entităţii se poate efectua
in debitul unor conturi din clasa 7 (conturi de cheltuieli) prin creditarea conturilor din clasa 2
(contul 211.1 „Materii prime”, contul 211.4 „Materiale consumabile” etc.) clasa 5 (contul 531
„Personal”, contul 533„Asigurări sociale” cu analiticele corespunzătoare etc.) sau clasa 8 (contul
812 „Cheltuielile activităţilor auxiliare”, contul 821 „Cheltuieli indirecte de producţie” .

În situaţia generalizării Metodei Standard-Cost la majoritatea produselor realizate de către

entitate, pentru asigurarea inregistrărilor in contabilitate se impune crearea unui sistem
informaţional adecvat al costurilor.

Metoda THM este o metodă de conducere prin costuri în care folosind procedee specifice, se
calculează costul de funcţionare al unei ore-maşină ca element fundamental pentru
planificarea costurilor de producţie şi de repartizare a acestuia pană la nivelul locurilor de
muncă.
Metoda THM prezintă următoarele particularităţi :

 unitatea de gestiune de bază este exprimată printr-o maşină sau un grup de maşini ,
integrată in centrul de producţie.
 un centru de producţie reprezintă una sau mai multe maşini sau locuri de muncă, in care
se execută aceeaşi operaţie sau operaţii liniare. Ca centru de producţie poate fi considerat
şi un singur loc de muncă unde se desfăşoară o activitate.
 centrele de producţie reprezintă obiectul calculaţiei costurilor şi se stabilesc după
anumite criterii .

Metoda THM prezintă o serie de avantaje şi limite.

a) Avantaje:

 Prin intocmirea bugetelor de costuri la acest nivel asigură aplicarea gestiunii economice
pană la nivelul locurilor de muncă.
 Excedentul sau necesarul suplimentar de personal pe centre de producţie incadrat in
nivelul planificat al costurilor exprimă gradul de incărcare a maşinilor, utilajelor şi a
locurilor de muncă.
 Folosirea indicatorului THM pentru aprecierea nivelului producţiei şi al costurilor arată
că, pe centre de producţie, acesta variază direct proporţional cu volumul producţiei şi
invers proporţional faţă de costul total.

b) Limite:

 Motoda T.H.M. nu asigură urmărirea operativă a abaterilor de la costurile preconizate.

 Costul materialelor apare in faza finală, cand este definitivat costul complet de prelucrare
cu toate că ponderea consumului de materiale in costul prelucrării produsului este mare,
metoda tratează acest aspect ca o problemă secundară.

Metoda ABC reprezintă repartizarea cât mai reală a cheltuielilor indirecte pe purtători de
cheltuială ce conduce la determinarea cu exactitate a costului produselor.Această metodă
presupune luarea în considerare a factorilor care cauzează costurile, cunoscuţi drept inductori de
cost (Cost-Drivers). Produsele consumă activităţi, care, la rândul lor, consumă resurse.

Etapele calculației costurilor în metoda ABC sunt:

 1. identificarea activităților și a costurilor aferente ;
2. stabilirea inductorilor de cost pentru fiecare activitate în parte ;
3. constituirea centrelor de regrupare a costurilor;
4. calculul costului de producție, produselor, lucrărilor, serviciilor;
5. calculul costului complet.

Avantajele metodei ABC sunt următoarele:

 metoda ABC ușurează înțelegerea metodelor de muncă și a cauzelor care determină

apariția costurilor în întreprindere până la vânzarea produsului;
 metoda ABC asigură o mai bună diagnosticare a cauzelor variației costurilor și a
performanțelor întreprinderii;
 distincția productiv sau neproductiv dispare
 gestiunea activităților asigură un pilotaj mai eficient al întreprinderii;
 şi alte avantaje.

Metoda de calculaţie a costurilor Target-cost (TC) reprezintă una dintre metodele evoluate ale
contabilităţii şi este potrivită entităţilor, a căror strategie de dezvoltare este axată pe diminuarea
costurilor. Această metodă este necesară, deoarece permite adoptarea unor decizii manageriale
oportune şi calitative privind elaborarea şi plasarea pe piaţă a produselor noi şi competitive.

Aplicarea metodei TC în economia Republicii Moldova necesită luarea în calcul a următoarelor

aspecte-cheie:

 implicarea costurilor netransparente în economia entităţilor din cauza continuitatii

funcţionării economiei tenebre;
 predicţiile principalilor indicatori ai metodei TC au un grad de securitate scazut datorita
gradul de risc sporit în domeniul legislativ, în special, cel al legislaţiei fiscale;
 aplicarea metodei date pentru o perioadă îndelungată complica expansiunea variată a
pieţei şi a producţiei de bunuri şi servicii .

Capitolul III. ANALIZA COSTURILOR la SRL ,, BIVON”

3.1.Analiza costurilor materiale directe şi repartizabile

 Anexa 1

BILANŢUL
la 31.12 2018
 Co Sold la
Nr.
ACTIV d Începutul perioadei de Sfîrşitul perioadei de
cpt.
rd. gestiune gestiune
1 2 3 4 5
1. Active imobilizate
Imobilizări necorporale 010 2 710 2 219
Imobilizări corporale în curs de
020 639 959
execuție
Terenuri 030
Mijloace fixe 040 774 191 899 033
Resurse minerale 050
Active biologice imobilizate 060
Investiții financiare pe termen lung în
070
părți neafiliate
Investiții financiare pe termen lung în
080
părți afiliate
Investiții imobiliare 090
Creanțe pe termen lung 100
Avansuri acordate pe termen lung 110
Alte active imobilizate 120
Total active imobilizate
(rd.010 + rd.020 + rd.030 + rd.040 +
130 1 416 860 901 252
rd.050 + rd.060 + rd.070 + rd.080 +
rd.090 + rd.100 + rd.110 + rd.120)
2. Active circulante
Materiale 140 6 268 -
Active biologice circulante 150
Obiecte de mică valoare și scurtă
160 10 228 10 228
durată
Producția în curs de execuție și
170 128 464 216 922
produse
Mărfuri 180
Creanțe comerciale 190 244 486 239 033
Creanțe ale părților afiliate 200
Avansuri acordate curente 210 3 063 19
Creanțe ale bugetului 220 14 960 20 834
Creanțe ale personalului 230 - 19 362
Alte creanțe curente 240
Numerar în casierie și la conturi
250 10 121 14 537
curente
Alte elemente de numerar 260
Investiții financiare curente în părți
270
neafiliate
Investiții financiare curente în părți
280
afiliate
Alte active circulante 290 6 504 126
Total active circulante 300 424 094 521 061
(rd.140 + rd.150 + rd.160 + rd.170 +
rd.180 + rd.190 + rd.200 + rd.210 +
rd.220 + rd.230 + rd.240 + rd.250 +
 rd.260 + rd.270 + rd.280 + rd.290)
Total active
310 1 840 954 1 422 313
(rd.130 + rd.300)

Sold la
Nr. Cod
PASIV Începutul perioadei de Sfîrşitul perioadei de
cpt. rd.
gestiune gestiune
1 2 3 4 5
3. Capital propriu
Capital social şi suplimentar 320 240 294 240 294
Rezerve 330 -
Corecţii ale rezultatelor anilor precedenţi 340 X ( 9 311)
Profit nerepartizat (pierdere neacoperită)
350 75 445 75 445
al anilor precedenţi
Profit net (pierdere netă) al perioadei de
360 X ( 28 425)
gestiune
Profit utilizat al perioadei de gestiune 370 X
Alte elemente de capital propriu 380
Total capital propriu
(rd.320 + rd.330 + rd.340 + rd.350 + 390 315 739 278 003
rd.360 - rd.370 + rd.380)
4. Datorii pe termen lung
Credite bancare pe termen lung 400
Împrumuturi pe termen lung 410 848 334 848 334
Datorii pe termen lung privind leasingul
420
financiar
Alte datorii pe termen lung 430 150 845 117 286
Total datorii pe termen lung
440 999 179 965 620
(rd.400 + rd.410 + rd.420 + rd.430)
5. Datorii curente
Credite bancare pe termen scurt 450
Împrumuturi pe termen scurt 460 365 547 173 447
Datorii comerciale 470
Datorii faţă de părţile afiliate 480
Avansuri primite curente 490 3 3
Datorii faţă de personal 500 159 567 5 220
Datorii privind asigurările sociale şi
510 859 -
medicale
Datorii faţă de buget 520 60 20
Venituri anticipate curente 530
Datorii faţă de proprietari 540
Finanţări şi încasări cu destinaţie specială
550
curente
Provizioane curente 560
Alte datorii curente 570
 Total datorii curente
(rd.450 + rd.460 + rd.470 + rd.480 +
rd.490 + rd.500 + rd.510 + rd.520 +  580 526 036 178 690
rd.530 + rd.540 + rd.550 + rd.560 +
rd.570)
Total pasive
590 1 840 954 1 422 313
(rd.390 + rd.440 + rd.580)

Anexa 2

SITUAŢIA DE PROFIT ŞI PIERDERE

de la 01.01.2018 pînă la 31.12.2018

Perioada de gestiune
Indicatori Cod rd.
precedentă Curentă
1 2 3 4
Venituri din vînzări 010 298 301 441 259
Costul vînzărilor 020 197 439 434 239
Profit brut (pierdere brută) (rd.010 – rd.020) 030 100 862 7 020
Alte venituri din activitatea operațională 040
Cheltuieli de distribuire 050
Cheltuieli administrative 060 93 545 81 315
Alte cheltuieli din activitatea operațională 070 37
Rezultatul din activitatea operațională: profit
(pier-dere) (rd.030 + rd.040 – rd.050 – rd.060 – 080 7 317 ( 74 332 )
rd.070)
Rezultatul din alte activități: profit (pierdere) 090 3 967 45 907
Profit (pierdere) pînă la impozitare
100 11 284 ( 28 425)
(rd.080 + rd.090)
Cheltuieli privind impozitul pe venit 110
Profit net (pierdere netă) al perioadei de gestiune
(rd.100 – rd.110)
120 11 284 ( 28 425)
Anexa 3
SITUAŢIA MODIFICĂRILOR CAPITALULUI PROPRIU
de la _____________ pînă la _______________20__
Nr
Sold la începutul Sold la sfîrşitul
. Cod
Indicatori perioadei  de Majorări Diminuări perioadei de
d/ rd.
gestiune gestiune
o
1 2 3 4 5 6 7
1 Capital social şi suplimentar
Capital social 010 - - - -
Capital suplimentar 020 - - - -
Capital nevărsat 030 ( ) ( ) ( ) ( )
Capital neînregistrat 040
Capital retras 050 ( ) ( ) ( ) ( )
Total capital social şi suplimentar
(rd.010 + rd.020 + rd.030 + rd.040 + 060 - - - -
rd.050)
2 Rezerve
Capital de rezervă 070 - - - -
Rezerve statutare 080 - - - -
 Alte rezerve 090 - - - -
Total reserve (rd.070 + rd.080 + rd.090) 100 - - - -
3 Profit nerepartizat (pierdere
neacoperită)
Corecţii ale rezultatelor anilor precedenţi 110
Profit nerepartizat (pierdere neacoperită)
120
al anilor precedenţi
Profit net (pierdere netă) al perioadei de
130
gestiune
Profit utilizat al perioadei de gestiune 140
Rezultatul din tranziţia la noile
150
reglementări contabile
Total profit nerepartizat (pierdere
neacoperită) (rd.110 + rd.120 + rd.130 + 160
rd.140 + rd.150)
4 Alte elemente de capital propriu, din
170
care
Diferenţe din reevaluare 171
Subvenţii entităţilor cu proprietate publică 172
Total capital propriu (rd.060 + rd.100 +
180
rd.160 + rd.170)