UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

PSIHOPEDAGOGIE

Rolul procesului de predare-invatare in lectia de educatie fizica

NUMELE:
PRENUMELE:
SPECIALIZAREA: EDUCATIE FIZICA SI SPORTIVA
GRUPA:
FORMA DE INVATAMNAT: ZI
LOCALITATEA: CLUJ-NAPOCA

2020
 Procesul de predare-învățare, are o strânsă legătură cu relația profesor elev deoarece
profesorul dorește să predea iar elevul este dornic să învețe.

Predarea

Predarea este procesul de transmitere sau expunere a cunoștințelor teoretice și practice

specifice activității de educație preșcolară, școlară și universitară. Predarea constă în prezentarea
conținutului, explicarea aspectelor esențiale și introducerea în tainele cunoașterii disciplinei.

Procesul de predare este o activitate ce are la bază scopuri, obiective și finalități prestabilite
impuse de comandă socială. Predarea trebuie înțeleasă ca fiind o activitate ce are ca scop
“modificarea comportamentului elevului/studentului” prin implicarea acestora în acțiunea de
percepție, de cunoaștere și de simțire.

Învățarea

În sens larg, învățarea este definită ca “process de însușire de cunoștințe sau deprinderi prin
practică, educație sau experiență, această accepțiune fiind utilizată în cadrul mai multor discipline,
inclusiv în psihologia educației și psihologia cognitiva” (Bonchis, 2002).

Învățarea mai poate fi definite ca și “process evolutive, de esența informativ-formativa,

costând în dobândirea de către ființă vie-într-o manieră active, explorativa – a experienței propria de
viață și, pe această bază, în modificarea selective și sistematică a conduitei, în ameliorarea și
perfecționarea ei controlată și continuă sub influența acțiunilor variabile ale mediului ambient”.
(Golu, 1985).

Metode și procedee utilizate în educația fizică și sportul școlar

În cadrul lecției de educație fizică și antrenamentului sportiv este specific varietatea

metodelor, procedeelor metodice și tehnicilor didactice folosite în lecție, precum și o prioritate
acordată metodelor practice.

În literatura de specialitate întâlnim diferite clasificări ale metodelor utilizate, în funcție de

aspectele principale pe care le presupune procesul instructiv educativ.

Metodele folosite în activitatea de educație fizică și sport sunt și ele de mai multe feluri.
(M.Brata, 1996).

Metode verbal:

 Expunerea. Prin sintetizarea numeroaselor opinii (I. Stanciu, 1961; I. Roman și

colab., 1970; V. Tircovnicu, 1975; M. Ionescu, 1979 – citați de Larion A., 2007) este
 propusă următoarea definiție: metoda expunerii constă din prezentarea verbală
monologata a unui volum de informație de către educator către educați, în
concordanță cu prevederile programei și cerințele didactice ale comunicării;
 Povestirea. Această metodă este folosită în special în învățământul preșcolar și
primar. Constă în prezentarea informațiilor sub formă descriptive sau narativă
respectând ordonarea în timp sau în spațiu a obiectelor, fenomenelor sau
evenimentelor;
 Explicația. Această metoda este folosită în ciclul gimnazial și liceal. Constă în
argumentarea logică și rațională a unei acțiuni mortice, a părților componente
precum și a influențelor asupra organismului;
 Prelegerea;
 Conversația;
 Problematizarea și învățarea prin descoperire;
 Brainstormingul.
Metode intuitive:
 Observația. Această metodă presupune o percepție active, intenționata și organizată,
care se poate realiza direct, prin observația nemijlocită a subiectului certat. Se
observă activitatea elevilor, comportamentul lor, rezultatele obținute și compararea
lor cu cerințele programei;
 Demonstrația. Presupune a prezenta în față elevilor diferitelor acte mortice;
 Modelarea. Reprezintă descoperirea adevărului cu ajutorul modelului grație
raționamentului prin analogie.
Metode practice:
 Exersarea;
 Experimentul;
 Lucrul în grupuri mici;
 Lucrările practice și applicative;
 Metode de refacere a capacitării de effort.
Rolul profesorului de educatie fizica si sport

“Noţiunea de rol este strâns legală de cea de statut, între persoane existând relaţii de
reciprocitate şi complementaritate. Rolul se defineşte ca ansamblul comportamentelor pe care
membrii grupului le aşteaptă de la unul dintre componenţi, (Dragnea Adrian, 2004) de exemplu,
comportamentul pe care un student îl aşteaptă de la profesorul de educaţie fizică, relaţiile de
colaborare şi subordonare faţă de acesta, în timpul lecţiilor sau al altor activităţi organizate în
comun.

Educația fizică prin metode pedagogice și natura interactivă specifică a relației dintre
profesor și elev este necesar să vizeze întărirea trăsăturilor personale (Hanțiu Iacob, 2011) (credințe,
valori morale, motive și interese precum abilitățile motorii sau abilitățile sportive ) în pregătirea
pentru un stil de viață activ nu numai în școală, ci și pentru întreaga viață a unei persoane. Astfel se
poate vorbi de un rol general, fundamental şi de roluri particulare specifice. În cadrul relaţiei dintre
profesor şi studenții săi, rolul fundamental este dominat de asistenţa oferită elevilor în învăţare,
protecţie (relaţii de emitere/receptare de indicaţii şi orientări), dar pentru a-1 realiza, profesorul
îndeplineşte şi alte roluri particulare. Aceste relaţii sunt asemănătoare de la o universitate la alta,
oricare ar fi personalitatea profesorului.”

Astfel relația dintre profesor și student trebuie să fie cât mai deschisă. Cadrul didactic
trebuie să se cunoască cât mai bine studentul , pentru că atunci profesorul poate mai ușor să îl
motiveze și să îl determine să scoată tot ce e mai bun din el pentru a obține performanțe în
activitatea propusă. Tot o dată trebuie să fie și o relație de prietenie. O prietenie bazată pe
respectarea reciprocă și cunoașterea atribuțiilor, adică profesor și student.

“În decursul ultimilor ani sistemul de educaţie fizică din ţara noastră a trecut prin numeroase
transformări, nu atât în ce priveşte cele de ordin legislativ, cât, mai ales, de ordin metodologic.
Astfel, pornind de la terminologie, specialiştii domeniului încearcă diverse variante care să satisfacă
toate cerinţele privind modul de abordare, dar mai ales pe cele de ordin semantic. Considerăm că
eficienţa procesului de educaţie fizică asupra indicilor de dezvoltare fizică şi capacitate motrică pot
să crească prin folosirea sistemelor de acţionare (modelelor operaţionale) diferenţiate pe vârste şi
sexe. Acestea constau, pe de o parte, dintr-un sistem de mijloace specifice pentru realizarea fiecărui
obiectiv (optimizarea dezvoltării fizice, dezvoltarea calităţilor motrice, iniţierea în practicarea
ramurilor de sport, consolidarea deprinderilor şi priceperilor motrice de bază şi aplicativ-utilitare
etc.) şi pe de altă parte, dintr-o programare algoritmică – cantitativă în sisteme de lecţii (Gh. Mitra,
1980; A. Dragnea 1984; M. Marolicaru,1988).

Ceea ce trebuie să avem în vedere este faptul că educaţia fizică are obiective permanente
(întărirea stării de sănătate, dezvoltarea fizică armonioasă, creşterea capacităţii de muncă, formarea
şi menţinerea atitudinii corecte) şi obiective periodice, corespunzătoare unui ciclu de învăţământ,
unor sisteme de lecţii etc. Dar, între obiectivele permanente şi cele periodice există o legătură
strânsă, iar ceea ce se câştigă într-o lecţie, într-un sistem de lecţii se înlănţuie şi conduce la saltul
calitativ care la educaţia fizică este apreciat, atât prin valoarea rezultatului, cât şi prin priceperea
exprimării motrice (E. Firea, 1984; Gh. Cârstea, 1993; S. Todea, 1996). Considerăm că un alt mijloc
pentru îmbunătăţirea procesului didactic de educaţie fizică este conştientizarea elevilor prin
accentuarea elementului cognitiv, intelectual. Poate că nu exagerăm dacă numim acest mod de lucru
“intelectualizare”. Ea are rolul de a conştientiza elevii, de a-i îndruma cum să înveţe în mod
temeinic şi durabil, de a le forma convingeri referitoare la necesitatea şi utilitatea exerciţiilor fizice
în viaţa omului (G. Chiriţă, 1983).”

MOTTO

“Nu e destul să știi, trebuie să și aplici; nu e destul să vrei, trebuie să și faci”

J.W.Goethe

Eu ca profesor de sport aș pune mult mai mult accent pe motivarea elevilor sau studențiilor
pentru a scoate de la ei o performanță cât mai mare și de asemenea i-aș răsplăti cu felicitări, note,
chiar și o răsplată dulce.

Alt lucru pe care aș pune mare accent ar fi excursiile și taberele interactive unde elevii sau
stundetii pot învață lucruri noi prin diferite jocuri și activități fizice. Tot în cadrul taberelor sau
excursiilor pot exersa și perfecționa munca în echipă.

Fig 1- (Lucru in echipa, TUMBA TABERE, n.d)

Fig 2- (Campionat de minifotbal, 6.04.2012)
 Bibliografie

TEORIA ŞI METODICA CULTURII FIZICE, TRIBOI VASILE.

https://www.usefs.md/PDF/Cursuri%20electronice/TMEF/Teoria%20si%20metodica
%20educatiei%20fizice(Lectia4).pdf

Conceptul de învăţare
Conceptul de învăţare
CONCEPTUL DE ÎNVĂȚARR.

https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-oradea/psihologia-
educatiei/eseuri/conceptul-de-invatare/3169989/view

TEHNICI SPECIFICE DE PREDARE, IOAN FEFLEA.

http://fefs.s1t.eu/fisiere/cadre/curs_tehnici_specifice.pdf

ROLUL PROFESORULUI ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, CHEPEA ION BOGDAN

https://www.utgjiu.ro/revista/lit/pdf/2018-01/15_Ion%20Bogdan%20CHEPEA%20-
%20THE%20ROLE%20OF%20THE%20TEACHER%20IN%20PHYSICAL%20EDUCATION
%20AND%20SPORTS.pdf

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA LECȚIEI DE EDUCAȚIE FIZICĂ CU ELEVII

DE GIMNAZIU.

Convorbiri didactice (ccdtulcea.ro)

CAMPIONAT DE MINIFOTBAL.

http://www.kristofer.ro/scoala-altfel-campionat-de-minifotbal-pe-clase-la-lps-bacau/