Bronislaw Malinovski – Viața sexuală a sălbaticilor din nord-estul Melanesiei

Etnograf, antropolog și mitolog de origine poloneză, Bronislaw Kasper Malinovski,

profesor de antropologie la univesitățile din Londra, si apoi New York a fost mult timp preocupat
de istoria, viața, cutumele și obiceiurile sălbaticilor Insulelor Trobiand din Noua Guinee încât și-
a dedicat patru ani din viață cercetării acelei comunități. Acea cercetare i-a permis să observe
cultura primitivă a sălbaticilor, modul în care practicau magia, viața erotică, dar și existența sau
lipsa anumitor credințe de ordin religios. Dintre cărțile cele mai de seamă ne propunem să
enumerăm aici următoarele: Sexualitatea și represia sa în societățile primitive, Argonauții din
Pacificul Occidental și Viața sexuală a sălbaticilor din nord-estul Melaneziei.

Viața sexuală a sălbaticilor din nord-estul Melaneziei a apărut la început în engleză sub
titlul The Sexual Life of Savages in North Western Melanesia (Londres, Routledge, 1929) și face
parte dintr-o trilologie fiind cea de-a doua carte, în timp ce prima este reprezentată de Argonauții
din Pacificul Occidental, iar cea de-a treia are denumirea de Grădinile din Coral.

În prefața cărții, Malinovski afirmă faptul că majoritatea aspectelor ce țin de cultură sunt
dominate de sexualitate. În cartea citată anterior, Malinovski își propune să furnizeze informații
cu privire la modul în care societatea se organiza, în mare parte după sex, dar și să dezvăluie
anumite rituri sociale, modul de alegere a partenerului „reconstituind ciclul vieții trobianzilor de
la naștere la pubertate, căsătorie și moarte”1.

Capitolul 8 al cărții, capitolul despre care voi vorbi în prezenta lucrare numit Sarcina și
nașterea se axează pe studiul evoluției sarcinii și nașterii, implicit pe baza anumitor credințe
conform cărora scopul prim al sălbaticilor din Trobiand nu vizează decât apariția copiilor văzut
ca o reîncarnare a spiritelor Prima parte a capitolului urmărește ceremonialul public ce trebuie
îndeplinit de femeia care se află la prima naștere, în timp ce, cea de-a doua parte tratează
cutumele asociate nașterii și creșterii copilului în general.

1
Herdt Gilbert, Guardians of the Flute. Idioms of Masculinity.
1
 Sălbaticii din nord-estul Melaneziei percep sarcina după existența anumitor semnalmente
ca umflarea sânilor și culoarea închisă a mameloanelor. La acea epocă femeile ajungeau să
creadă că unul dintre părinți îi aducea de pe cealaltă lume un copil în vederea reîncarnării sale.
Alteori se credea că nu tatăl, ci anumite spirite de alt fel sunt răspunzătoare cu aducerea copiilor
pe lume. În capitolul 7 al cărții, Procrearea și nașterea după credințele și cutumele indigenilor,
Malinovski aduce în prim plan părerea unui informator din Oburaku, pe nume Niyova care spune
că: „o vrigină nu poate concepe, pentru că nu există un pasaj prin care să iasă copilul astfel încât
săs econtureze. Atunci când orificul este în mod clar decshis, spiritele se zăresc și aduc
copilul.”2 Sălbaticii din Melanezia percep prezența spiritelor ca pe un lucru binecuvântat, menit
să aducă fericirea, belșugul asupra casei, și ce e cel mai important o nouă ființă umană. Se crede
că acestea depun copilul pe capul femeii însărcinate. Conștienți de faptul că vaginul trebuie să fie
deschis pentru ca concepția să aibă loc, sălbaticii neagă cu dârzenie afirmațiile potrivit cărora
pentru o naștere ar fi absolut necesare raportuir sexuale. Pentru aceștia, omul și femeia nu mai
trebuie să se unească pentru a avea un copil. Cunoscând faptul că fetele din N-V Melaneziei își
încep viața sexuală la o vârstă destul de precoce, Malinovski își pune întrebarea cum de acest
popor nu și-a dat seama de importanța pe care o joacă lichidul seminal în procreere, rolul
spermei în feucndație, fiind totuși conștienți de condiția sine qua non a deschiderii vaginului.
Drept răspuns la aceste întrebări, anumiți informatori din Melanezia spun că multe fete tinere pot
avea raporturi sexuale și totuși să nu aibă toată viața un copil, și că prin uramre numai spiritele
sunt cele răspunzătoare de viitorul copil, nicidecum lichidul seminal. Un alt fapt interesant, este
cum se produce nașterea la animale? La această întrebare, sunt total conștienți că femeia este cea
care, ea singură, dă naștere purceilor. Aici nu se mai poate vorbi de existența spiritelor, așa-zisele
baloma. Totuși, ceea ce iarăși are un mare impact asupra lui Malinvski este faptul că sălbaticii
înlătură testiculele tuturor porcilor arătând astfel inutilitatea raporturilor sexuale. Nu de multe
ori, sălbaticii cumpără porci europeni, dar și acești sunt castrați. Și atunci cum de nu dispare rasa
de purcei? O întrebare destul de suscitantă? Răspunsul pe care îl dă Malinovski este că de cele
mai multe ori purcelele se împerechează cu purceii sălbatici din împrejurimi.
Ceea ce șochează cel mai tare este că acești sălbatici consideră că umanitatea a apărut
prin vaginul deschis al unei femei, neajutată fiind de nicio parte bărbătească. Se crede că prima
dată a apărut femeia, iar în unele legende a debutat printr-un cuplu, frate și soră fiind născuți în

2
Malinovski, p. 108
2
locuri diferite. Un mit din insula Vakuta ne aduce la cunoștință faptul că o femeie străbun dintr-
un sub-clan și-a expus corpul ploii și astfel și-a pierdut virginitatea. Un alt mit important
vorbește despre o anumită femeie, Mitigis sau Bolutukwa ce trăia singură într-o grotă, undeva
aproape de malul mării. Într-o zi picăturile de apă de pe stalactita din grota a străpuns vaginul și
astfel ea și-a pierdut virginitatea.
O altă problemă care se pune aici este cea referitoare la femeile cu adevărat urâte, care
repugnă și despre care se crede că este cu adevărat imposibil ca acestea să fi avut vreodată
raporturi sexuale. Pentru acest popor, rușinea socială exercită o inbiție mult mai mare decât
repulsia sexuală. Faptul de a cunoaște satul că un anumit indigen a avut raporturi sexuale cu o
femeie urâtă implică ieșirea din comunitate. Ceea ce poate întrece cea mai cruntă urâțenie a
anumitor femei și care dezvoltă un grad mult mai mare de repulzie din partea indigenilor îl
constitute cuplul de albinoși. Aceștia sunt considerați ca improprii cu raporturile sexuale. Pentru
indigeni, les albinos le creează cel mai mare dezgust, oroare. Un alt lucru care suscită numeroase
semen de întrebări din partea lui Malinovski este cum anumite femei cunoscute pentru dezmăț
sau care au trăit cu negustori nu au rămas niciodată însărcinate. Răspunsul la această întrebare va
fi explicat pe tot parcursul cărții, fiind continuu revizuit la aflarea de noi date care să răstoarne
situația anterioară.

În ceea ce privește ideea de paternitatea aflăm că de fapt aceasta a fost învățată de

sălbatici de la misionarii creștini de culoare. Despre societatea din Melanezia aflăm că este în
totalitate o societate matriarhală, raporturile care pot exista între un tată și un fiu neputând a se
reduce decât la cea a unor străini, copilul este crescut de tată până la o anumită vârstă, după care
autoritatea acestuia cade asupra fratelui mamei. Nici în cazul fetelor nu se poate pune problema
unei mari autorități întrucât în scurt timp și fetele se vor mărita. Concluzia -obligațiile de ordin
familial nu se pun decât pe recunoașterea unui singur drept și acela este cel maternal contrar
moralei creștine care mizează pe concepția patriarhală a familiei, tatăl fiind considerat ca prim
pilon în conceperea copilului și stâlpul casei de altfel. În această societate, mama are nevoie de
un om pentru a-i apăra interesele economice.
Atitudinea taților cu privire la proprii copii ne arată ignoranța cu privire la relația cauzală
între act sexual și gestația următoare, astfel că dacă o femeie ajunge să rămână însărcinată în
absența soțului acesta este un motiv de amplă bucurie, întrucât spiritele au vizitat-o și nu se poate
pune nicidecum problema de un posibil adulter, în schimb dacă o tânără fată ajunge să rămână
3
însărcinată înainte de căsătorie, aceasta va fi dezonorată, potențialul mire putând chiar să refuze
mariajul. Un astfel de exemplu îl constituie o fată pe nume Ilamweria care după ce se mută cu
viitorul soț rămâne însărcinată, iar la scurt timp acesta o părăsește. Deși știa că fata nu mai
avusese relații cu alții, acesta nu putea conștientiza că acela este copilul lui, pentru că după el
copiii nu apăreau decât după căsătorie. Concluzia pe care putem să o dăm aici este că acei copii
care sunt născuți în timpul mariajului sunt acceptați de tată chiar dacă acest lucru s-a făcut în
absența lor, în timp ce copiii unei femei nemăritate sunt privați de tată. Sterilitatea în cazul
femeilor măritate nu îi aduce nicidecum rușinea, nu dăunează cu nimic situației sale sociale.
Paternitatea este un raport social astfel, ea nu există în afara mariajului. Pentru o
tânără fată este rău să aibă copii în afara căsătoriei întrucât acela nu va avea tată, nu va exista un
om care să-l țină în brațe și care să o ajute pe mamă să-l hrănească, respectiv să-l crească. Ceea
ce e bine de notat este că copiii ilegitimi sunt rari, tinerele fete par a rămâne sterile în tot acest
timp întrucât ele sunt prea tinere și necoapte până la mariajul lor. În cazuri de excepție când apar
și copii ilegitimi aceștia sunt ascunși cu grijă. De multe ori sunt adoptați de cumnați. În ceea ce
privește avortul acesta se face pe o scară destul de limitată și asta cu ajutorul anumitor metode
mecanice.

Cum era privită nașterea?

Dacă în timpul a două sau trei luni viitoare menstruația nu își făcea simțită prezența era
semn clar că femeia a rămas însărcinată, primind denumire de issuma. Potrivit indigenilor,
creșterea abdomenului fetei însărcinate avea loc după patru luni de la apariția părintelui în visul
fetei. Atunci când o femeie însărcinată atingea pragul de patru luni, părinții acesteia se făceau
răspunzători de procurarea anumitor haine ceremoniale, specifice obiceiurilor. Aceste veștminte
se compun dintr-o fustă simplă și o haină lungă-saykeulo, fiind confectionață din aceeași țesătură
cu fusta. La îndeplinirea a 5 luni de la aflarea veștii, femeii însărcinate îi sunt încredințate aceste
veștminte, urmând ca aceasta să le poarte timp de o lună sau două, și apoi după nașterea copilului
un anumit interval de timp. Acest ceremonial nu este urmat decât de femeile care se află la prima
naștere, denumite și igava′u, și niciodată de celelalte femei a căror denumire este igamugwa.

4
 În Insulele Trobiand, datoria părinților de a le procura fiicelor însărcinate hainele
ceremoniale se poate traduce printr-o remunerație apropiată din partea acestora. Rudele tatălui
tinerei femei(bunicii) numiți tabugu sunt cei răspunzători de confecționarea și oferirea hainelor,
dar acest lucru nu se realiza decât sub stricta supraveghere a surorii tatălui. În societatea tribuală
din Insulele Trobiand ce atârnă cel mai greu este consimțământul tatălui, și nicidecum cel al
fratelui mamei, al tutorei oficial. Tatăl fetei este cel răspunzător de încheierea căsătoriei alături
de părinții de pe linie maternă ai acestuia, bunică, străbunică etc. Tatăl fetei stabilește o întâlnire
la care sunt invitate sora, mama și nepoata cărora le zice: ”Veniți în casa mea și tăiați un
saykeulo pentru nepoata voastră, fiica mea.”3 Sora tatălui preia inițiativa și stabilește următoarea
întâlnire, întâlnire ce are ca scop ducerea la bun sfârșit a ceremonialului. De obicei, saykeulo,
hainele propriu-zise sunt confecționate mai totdeauna în fața casei tatălui, existând însă și
posibilitatea ca prelucrarea acestora să se facă uneori și în centrul satului. Aici femeile se strâng
în jurul unui teanc de coji de bananier, toate așezate în cerc, fiecare având în mână mai multe
astfel de coji pentru a fi oferite. Ceea ce trebuie precizat însă este și faptul că acest obicei nu se
poate îndeplini decât în prezența persoanelor de sex feminin, linia bărbătească fiind exclusă
complet. În vederea îndeplinirii ritualului se cer patru tipuri de veștminte, două haine lungi și
două fuste. Una dintre cele două haine lungi este purtată de femeie începând cu celebrarea
inițială a sarcinii și cealaltă atunci când femeia apare pentru prima dată în rolul de mamă. Cele
două fuste sunt purtate de femeie după naștere. Deși hainele pot fi confecționate într-o singură
întâlnire, pentru a fi perfecte uneori se insistă și pe o a doua ședință. Odată hainele terminate, de
obicei pe la amiază, femeile trec de cealaltă parte, a magiei, aceasta având rolul de a atribui
obiectelor proprietăți și puteri definite. În timpul cercetării de teren, Malinovski a analizat și
fotografiat riturile care s-au ținut în satul de Tukwa′Ukwa, analizând totodată și elementele de
magie pentru saykeulo, veștmintele sus menționate. În vederea cercetării de teren, Malinowski a
interevievat atât persoanele care executau ritualul, cât și persoane din vecinătatea imediată.

Ritul de magie se realizează prin incantarea anumitor formule sacre. O rogojină este
întinsă pe jos, iar pe ea sunt cele patru haine ale femeii însărcinate. Femeile din trib aduc petale
de crin drept ofrandă. Nu după mult timp începe ritualul magic. Femeile care au contribuit la
3
Bronislaw Malinovski, La vie sexuelle des sauvages du nord-ouest de la Melanesie, Description ethnographique
des démarches amoureuses, du mariage et de la vie de famille des indigènes des Îles Trobriand (Nouvelle-Guinée).
Chapitres 1 à 9, 1930, p. 125.

5
realizarea veștmintelor se pun în genunchi în jurul obiectelor, se inclină profund apropiindu-și
fața de țesătura fibroasă rostind: „O bwaytuva, zboară pe deasupra Waybevei (pârau al satului
Tukwa’ukwa) și scufundă-te în Mkikiya (râul satului).”

În U‘ula, partea inițială a incantației, femeile din trib îi cer unei păsări albe să zboare pe
deasupra regiunii și să aducă belșug, rezervoare cu apă satului. Tapwana este principala parte a
incantației. În timpul incantației se repetă propoziția bwaytuva ikata, unde pasărea bwaytuva face
să strălucească rochia femeii însărcinate. Această propoziție este repetată în asociere cu alte
cuvinte unde fiecare desemnează părți ale corpului. Astfel ei se roagă să strălucească capul
copilului fratelui, nasul, obrajii, stomacul, spatele, bazinul, coapsele și picioarele.

Dogina, partea finală a formulei magice exprimă dorința de a vedea cum aspectul
persoanei care este pusă să poarte veștmintele se îmbunătățește,îmbunătățirea fiind exprimată
prin căpătarea unei albețe specifice pielii. În începutul incantației se invocă o pasăre de forme
spectaculoase și cu un penaj de o albețe nemaivăzută.În asociere cu râul și puțul în care tânăra
femeie trebuie să se scalde exaltăm puterea păsării de a reda strălucirea, albețea pielii tinerei
mame.

Ceremonialul primei sarcini

A doua zi după ce hainele au fost confecționate de les tabula (companioanele însărcinate

cu această slujbă), zi în care hainelor li s-au atribuit puteri magice, poate avea loc adevăratul
ritual de împodobire a femeii însărcinate. Această ceremonie este în strânsă legătură cu o altă
ceremonie, a băii făcute în public la sfârșitul căreia femeia primește podoabele magice.

Malinovski descrie această ceremonie în funcție de cercetarea de teren făcută în satul

Tukwa ukwa alături de prietenul său M.B.Hancock din Mai, 1918. Se poate vorbi de un avantaj
în domeniul cercetării întrucât Hancock consemnase în scris experiența lui din satul mai sus
menționat și cu un an în urmă. În cercetarea lui, Malinovski nurmărește diferențele între satele
din lateral, dintre care face parte și Tukwa ukwa și satele din interior, îndepărtate de litoral.

La prima oră a dimineții populația feminină din sat se pregătește pentru spectacol. Les
Tabula(sora tatălui și alte rude paterne) se adună în coliba tatălui unde femeia însărcinată le
așteaptă deja. Atunci când totul este pregătit, viitoarea mamă se duce la plajă, însoțită de două

6
dintre tabule. Pentru că este vorba de un sat de interior, nu prea îndepărtat de mare, procesiunea
se face întru totul la plajă. În satele foarte îndepărtate de mare, așa-zis „continentale” baia femeii
însărcinate are loc la piscina care servește abluțiunilor obișnuite. Dacă femeia aparține unui rang
înalt, ea va fi purtată tot lungul drumului, de acasă până la plajă sau la piscină. Doar femeile iau
parte activ la ceremonie. Este de bon ton ca bărbații să nu se amestece în astfel de rituale și să nu
intre în apă pentru a asista la spectacol.

Ajunse la marginea apei, femeile se grupează în două rânduri, vis-a-vis unul față de altul
și fiecare își ține brațele încrucișate cu cele ale vecinei din față. Femeia însărcinată își apleacă
capul pe femeile care formează un așa-zis scaun și pe măsură ce ele avansează, cuplul din spate
ajunge în față, extinzând astfel neîncetat frontul. Procesiunea are loc doar până la o anumită
distanță în apă, femeia însărcinată mergând pe jos la brațul însoțitoarelor. La un moment dat,
femeii i se permite să sară în apă. Femeile atunci încep să danseze unele cu altele, viitoarea
mamă plasându-se întotdeauna în centrul jocului. Însoțitoarele o stropesc cu apă, o fac să se
scufunde, datoria lor fiind acea de a veghea ca femeia să fie bine spălată în timpul băii
ceremoniale. „Îi frecăm pielea cu mâinile, frecăm suprafața, o curățăm.”4

Odată baia și abluțiunile terminate, femeia este transportată la plajă și depusă pe o

rogojină făcută din ramuri de cocotier, în timp ce tabulele (rudele maternale ale tatălui) se ocupă
de toaleta sa, în funcție de un ritual magic foarte complicat. Această magie se servește de rituri
și de incantații identice cu cele ale magiei frumuseții pe care femeile le exercită asupra oamenilor
în cadrul marilor sărbători acompaniate de dansuri.

Cel mai adesea femeia este adusă la plajă de către părinți. Începând cu acest moment,
femeia trebuie izolată complet de pământ, picioarele sale netrebuind să atingă solul.

După baie, femeia trebuie frecată și uscată. Acest lucru este făcut în mod ritualic. După
ce au exersat un anumit farmec asupra unei păstăi din nucă de cocos pe care o țin în mână și cu
ajutorul incantației kaykakayu, sora tatălui se pune să o frece cu ea pe tânăra femeie. După ce
pielea viitoarei mame este complet uscată și unsă cu ulei de cocos, femeile o îmbracă cu o fustă
nouă, de o culoare vie. Această fustă elegantă nu face parte din trusoul confecționat de

4
Bronislaw Malinowski, La vie sexuelle des sauvages du nord-ouest de la Melanesie, Description ethnographique
des démarches amoureuses, du mariage et de la vie de famille des indigènes des Îles Trobriand (Nouvelle-Guinée) ,
Chapitres 1 à 9, 1930, p. 128
7
însoțitoare și nu face recurs la un rit magic. În acest timp se citește o incantație, după terminare
având loc trei acte ceremoniale menite să sporească frumusețea femeii însărcinate, să aibă fața
netedă, curată și moale. Ca prim pas, tabula îi pictează femeii fața și buzele cu roșu, apoi aceasta
îi aplică pe ochi un fard negru, terminând ritual prin pieptănătura părului. În timpul acestor
acțiuni, tabula rostește trei formule magice, îi pune femeii în păr flori de hibiscus, atașând
totodată și flori aromatice la brățările acesteia.

Adevăratul rit al primei nașteri consistă în a pune pe umerii femeii prima din cele două
saykeulo confecționate de către o tabula. În acest timp rolul tabulei este de a rosti o formuă
magică destinată să ferească femeia de pericolele nașterii, și o alta destinată a o face
invulnerabilă în fața vrăjitoriilor. În tot acest timp femeia stă pe o rogojină pentru a nu atinge
solul. După terminarea ritualurilor femeia este ridicată de tabulele sale și dusă în casa tatălui
unde este depusă pe o mică platformă construită special pentru ea. Este binecunoscut faptul ca o
femeie de conducător să nu fie condusă la casa tatălui ei, ci la casa unchiului ei maternal unde
este așezată pe o platformă înaltă. Pe această platformă femeia se odihnește pe tot parcursul zilei.
În tot acest timp ea trebuie să rămână practic imobilă, nu trebuie să rostească un cuvânt, doar în
cazul în care cere de mâncare și de băut, și chiar și atunci, ea nu poate face acest lucru decât prin
limbajul semnelor. Ea nu poate atinge mâncarea, datoria tabulei fiind aceea de a o hrăni. Femeia
nu își întrerupe imobilitatea decât din timp în timp pentru a-și spăla fața, brațele, umerii și pentru
a-și freca fața. În acest sens, soțul îi aduce apă dintr-un bazin de lemn. Ea este adusă de două
femei la plajă sau la piscina unde trebuie să se spele stând pe o rogojină. După căderea soarelui,
ea este autorizată să se odihnească în casa tatălui său, dar a doua zi ea trebuie să se reinstaleze pe
platformă, să-și reia imobilitatea, să se conformeze din nou tuturor tabuu-rilor din prima zi.
Acest lucru durează timp de 3-5 zile, după rangul și importanța femeii și a soțului ei.

După terminarea sejurului ceremonial pe platformă, femeia se poate întoarce pentu o lună
sau mai multe în casa soțului ei. Se poate duce în mod egal și în casa tatălui sau a unchiului
maternal. Ea poartă saykeulo atâta timp cât poate fi folosit. În mod normal, această haină durează
aproximativ două luni, astfel că femeia îl poate abandona cu două luni înainte de naștere.

Serviciile ceremoniale înfăptuite de o anumită clasă de rude trebuie să fie remunerate de

părinții reali, maternali, de persoanele care au beneficiat de aceste servicii. În Insulele Trobiand,
munca, magia și ritualurile sunt îndeplinite de rudele de gen feminin din partea tatălui.
8
Distribuția mâncării(sagali) care are loc imediat după ceremonie este făcută de fratele mamei
tinerei femei și de alte rude maternale. Dacă tânara fată face parte dintr-o clasă puțin elevată,
distribuția mâncării se face în fața casei tatălui. Dacă fata aparținea însă unui rang elevat, sau
dacă tatăl sau soțul aveau un rang elevat distribuția mâncării se făcea în centrul satului.
Procedura este aceeași și în cazul distribuțiilor mortuare sau a celor care se fac cu ocazia altor
sărbători. Această distribuție se face pe loturi, fiecare lot fiind destinat unei singure persoane,
bărbat sau femeie, al cărui nume este proclamat cu voce tare. După riturile primei nașteri, fiecare
femeie care a ajutat la prelucrarea hainelor și la ducerea la bun sfârșit a tuturor riturilor primesc
câte un lot. Printre altele, distribuitorii de mâncare (sagalii) își aleg în mod normal o anumită
cantitate de banane sau de nuci de Areca pe care le iau în casa mătușii paterne, uneori și în casele
altor două sau trei tipuri de rude. Acest tip de remunerație poartă denumirea de pemkwala.

Distribuția mâncării este însoțită și ea de un anumit ceremonial, mai mic ca importanță.

Tatăl femeii însărcinate alege anumite mărfuri pe care le dă anumitor femei ce sunt neîncetat în
posesia unei varietăți de magie neagră. Această magie neagră face îi dă dreptul vrăjitoarei de a
face ca pielea femeii însărcinate să capete o culoare închisă. Cadoul tatălui care este depus în fața
porții, numit și katubwadela bwala (cadou care împrejmuie casa) are rolul de a preveni și de a
opri intențiile rele pe care le pot avea vrăjitoarele. „Este pentru a pune capăt urii lor, pentru a le
împiedica să realizeze magia care înegrește pielea femeii însărcinate.”5
Cauzele care fac ca aceste cutume să fie respectate țin în mare parte de faptul că
acestea sunt prescrise încă din Antichiatate, că sunt o moștenire a strămoșilor, ori pur și simplu
pentru că așa e tradiția. Cauzele de ordin rațional pentru care aceste cutume ajung să se țină
vorbesc despre o naștere rapidă și ușoară, de un plus de sănătate, atât pentru mamă, cât și pentru
făt, dar mai ales de căpătarea unei albeți specifice pielii. Pentru femeile însărcinate dorința de
avea pielea albă nu vizează ideea de seduce, ci mai degrabă vizează o bună impresie din partea
comunității: „Atunci când o femeie nu se spală și nu se unge și pentru că pielea sa este neagră ,
oamenii spun că este rea, că nu se gândește decât la bărbați și că nu se ocupă de nașterera sa.”6

5
Bronislaw Malinowski, La vie sexuelle des sauvages du nord-ouest de la Melanesie, Description ethnographique
des démarches amoureuses, du mariage et de la vie de famille des indigènes des Îles Trobriand (Nouvelle-Guinée) ,
Chapitres 1 à 9, 1930, p. 131
6
Ibidem, p. 131
9
 Motivul pentru care această ceremonie se face este:„pentru a pregăti pielea pentru
abluțiunile nașterii și pentru a -i inspira dorința de a fi alb. Văzând că pielea sa este albă noi ne
spunem că nu se gândește la adulter.” 7; „Saykeulo o acoperă complet: sâni, picioare, spate; voi
nu îi vedeți decât fața. Face ca pielea să-i fie albă, dovedește că nu întreține raporturi cu
bărbați.”8

BIBLIOGRAFIE:
Malinovski, Bronislav, La vie sexuelle des sauvages de Nord-Ouest de la Melaneisie

7
Ibidem, p. 131
8
Ibidem, p. 131
10