Capitolul 3

ASAMBLĂRI

3.1 Generalităţi

Organele de asamblare servesc la îmbinarea elementelor care

compun o maşină, un mecanism, dispozitiv sau alte construcţii metalice.
Organele de asamblare folosite în construcţia de maşini pot fi grupate astfel:

- prin formă - cu filet ;

- demontabile (fig.3.1) - cu pene;
- cu caneluri;
- cu ştifturi şi bolţuri;
- cu suprafeţe profilate

Asamblări - prin forţe - cu elemente intermediare:

de frecare arcuri, inele profilate, şaibe şi
bucşe elastice (fig.3.2)
- fără elemente intermediare:
a) cu elemente de strângere:
şuruburi, cleme, frete (fig.3.3)
b) cu strângere directă (fig.3.4)
- elastice (cu arcuri)

- prin nituire;
- nedemontabile - prin sudare;
- prin lipire;
- prin încleiere

Asamblările demontabile permit montarea şi demontarea repetată a

pieselor fără distrugerea elementelor de legătură, pe când cele
nedemontabile necesită distrugerea parţială sau totală a lor.
La asamblările prin formă (fig.3.1) sunt necesare modificări ale
Asamblări 61

Fig. 3.1
62 Organe de maşini şi mecanisme

secţiunii elementelor asamblate, modificări care produc schimbări în liniile

de forţă, duc la concentrări de tensiune şi slăbesc rezistenţa asamblării,
permit totuşi un montaj simplu şi în unele cazuri (pene paralele, caneluri,
arbori profilaţi, filete) oferă posibilitatea deplasării relative a elementelor
asamblate.
Asamblarea prin forţe
de frecare păstrează forma
circulară a elementelor
asamblate şi transmite
sarcinile prin frecarea dintre
suprafeţele în contact, fie că
există sau nu elemente
intermediare. Asamblările cu
elemente intermediare
(fig.3.2) au dezavantajul că
piesele intermediare măresc
Fig. 3.2 preţul de cost şi că trebuie ca
pe suprafaţa de contact să nu
pătrundă lubrifianţi, iar după un timp, elementele elastice se deformează

Fig. 3.3

plastic şi se demontează greu. Asamblările fără elemente intermediare

(fig.3.3), dar cu elemente de strângere, asigură transmiterea directă a
încărcărilor, însă necesită elemente de strângere care în majoritatea cazurilor
dezechilibrează asamblarea. Asamblările prin strângere directă (fig.3.4) se
realizează prin prelucrarea precisă a elementelor asamblate astfel ca
 Asamblări 63

diferenţa lor de dimensiuni să corespundă ajustajelor presate.

Fig. 3.4

3.2 Asamblări demontabile

3.2.1 Asamblări filetate

3.2.1.1 Generalităţi
Asamblările cu filet sunt realizate cu ajutorul unor piese filetate
conjugate (fig. 3.5). Piesa 1 filetată la exterior se numeşte şurub, iar piesa 2,
filetată la interior se numeşte
piuliţă. Elementul principal al
şurubului şi piuliţei este filetul.
Geometric, filetul este
obţinut prin deplasarea unei figuri
geometrice generatoare de-a
Fig. 3.5 lungul unei elice directoare
înfăşurate pe o suprafaţă cilin-
drică sau conică. Desfăşurata
unei elice directoare cilindrice
fiind un plan înclinat (fig.3.6), se
stabileşte o analogie funcţională
între planul înclinat şi
asamblările prin filet. Ca urmare
Fig. 3.6
a prezenţei filetului, o mişcare
de rotaţie imprimată uneia din piese este obligatoriu însoţită de o mişcare de
translaţie pentru aceeaşi piesă sau pentru piesa conjugată.
64 Organe de maşini şi mecanisme

După rolul funcţional asamblările filetate pot fi:

- de fixare, cu sau fără strângere iniţială, formând grupa cea mai
utilizată de asamblări filetate;
- de reglare, servind pentru fixarea poziţiei relative a două piese ;
- de mişcare, transformând mişcarea de rotaţie, imprimată obişnuit
şurubului, în mişcare de translaţie pentru şurub sau piuliţă ;
- de măsurare.
Asamblările prin filet au răspândire foarte largă în construcţia de
maşini; peste 60 % din piesele componente ale unei maşini au filet. Această
utilizare largă este justificată de următoarele avantaje: permit montarea şi
demontarea uşoară a elementelor asamblate; realizează forţe axiale mari de
strângere, folosind forţe tangenţiale de acţionare mici; au o tehnologie
simplă de execuţie, deoarece sunt elemente de rotaţie sau plane.
Dezavantajele acestor îmbinări sunt: filetul este un puternic
concentrator de tensiune, mai puţin rezistent la solicitări variabile;
asamblarea necesită elemente de împiedicare a autodesfacerii; randament
scăzut; sunt mai scumpe ca asamblările nedemontabile.

3.2.1.2 Elemente geometrice ale asamblărilor filetate

Filetul. Este definit geometric prin: profil, pas, unghiul elicei şi
dimensiunile profilului generator. Principalele elemente geometrice ale

Fig. 3.7
 Asamblări 65

filetului sunt (fig.3.7):

- β - unghiul profilului; p – pasul filetului, definit ca distanţa
măsurată în acelaşi plan median între două puncte omoloage situate pe
flancuri paralele consecutive; d1 ( D1 ) - diametrul interior al şurubului,
respectiv piuliţei; d 2 ( D2 ) - diametrul mediu al şurubului, respectiv piuliţei;
d (D ) diametrul interior al şurubului, respectiv piuliţei; α 2 - unghiul elicei
generatoare; H – înălţimea profilului teoretic al filetului; H1 - înălţimea
totală; H 2 - înălţimea utilă a profilului, pe care are loc contactul spirelor
şurubului şi piuliţei.
Clasificarea filetelor se face după:
a) profil:
- profil triunghiular (pentru şuruburi de fixare), din care fac parte:
- filetul metric (M) are profilul de forma unui triunghi
echilateral (fig.3.7), cu unghiul la vârf de β = 600 ;
- filetul în ţoli (Whitworth) (W) are profilul de forma unui
triunghi echilateral (fig.3.7), cu unghiul la vârf de β = 550 .Filetul pentru ţevi
este cu pas fin, folosit pentru scopuri de fixare-etanşare, având fundul şi
vârful rotunjit şi fără joc la fund.;
- filetul trapezoidal (Tr) are profilul de forma unui trapez (fig.3.8),

Fig. 3.8

cu unghiul la vârf de β = 300 . Este utilizat pentru şuruburi de mişcare;

66 Organe de maşini şi mecanisme

- filetul fierăstrău (S) are profilul asimetric, trapezoidal (fig.3.9),

putând prelua sarcini
numai într-un singur
sens. Pentru uşurinţa
execuţiei flancul activ
are o înclinare de 30.
Este folosit la şuruburi
care preiau sarcini mari;
- filetul pătrat
Fig. 3.9 (Pt) are adâncimea şi
înălţimea filetului egale
cu jumătate din pas (fig.
3.10). Cu toate că
realizează randamente
superioare altor tipuri de
filete, are utilizarea
limitată de apariţia
jocului axial datorită
Fig.3.10 uzurii flancurilor. Se
utilizează pentru
şuruburi de forţă, viteze
mici;
- filetul rotund
(Rd) are profilul realizat
din arce de cerc
racordate prin drepte
înclinate, direcţiile
flancurilor formând un
Fig. 3.11
unghi de 300 (fig.3.11).
Este utilizat la piese supuse la înşurubări şi desfaceri repetate, în condiţii de
murdărie (şuruburi neprotejate ce lucrează la sarcini cu şoc – la cuple de
vagoane);
b) direcţia de înfăşurare: dreapta (normale); stânga.
c) numărul de începuturi: cu unul; cu două sau mai multe.
 Asamblări 67

d) forma corpului de înfăşurare: cilindric; conic; plan.

f) mărimea pasului: pas mare; pas normal; pas fin.

Şurubul. Clasificarea şuruburilor se face ţinând seama de:

- şuruburi de fixare - cu cap;
- utilizare - fără cap (prezon);
- speciale - de fundaţie;
- şuruburi de mişcare - distanţiere
- forma capului: hexagonal (fig.3.12a); pătrat (fig.3.12b); ciocan
(fig.3.12c); striat (fig.3.12e); semirotund crestat (fig.3.12f); înecat crestat
(fig.3.12g); fluture (fig.3.12j); inel (fig.3.12i); semirotund şi nas (fig.3.12h);
cilindric şi hexagonal la interior (fig.3.12d); semirotund crestat în cruce etc.

Fig. 3.12

- tipul vârfului: plan (fig.3.13a); tronconic (fig.3.13b); conic; bombat

(fig.3.13c); cu cep plat (fig.3.13d); cu cep tronconic (fig.3.13e).

Fig. 3.13
- forma tijei: cilindrică sau conică;
- forma filetului;
- clasa de precizie: precise (din oţeluri aliate); semiprecise (din
OL50, OL60, OLC35); grosolane (OL37, OL42).
Piuliţa. Ca şi capetele de şuruburi, piuliţele pot avea forme
constructive foarte variate, în funcţie de rolul funcţional, spaţiul disponibil,
68 Organe de maşini şi mecanisme

sistemul de asigurare. Există de asemenea trei categorii de execuţie:

grosolană, semiprecisă şi precisă. Cele mai frecvente forme de piuliţe se
prezintă în fig.3.14.

Fig. 3.14
Şaiba. Şaibele sunt discuri metalice, găurite, care se aşează între
piuliţă şi suprafaţa de reazem a piuliţei, având rolul de a micşora şi
uniformiza presiunile de contact şi de a asigura perpendicularitatea
suprafeţei de reazem a piuliţei pe axa şurubului. Sunt standardizate, formele
de bază fiind cele rotunde şi pătrate.

3.2.1.3 Material şi tehnologie

Alegerea materialului se face pe baza criteriilor care privesc
îndeplinirea funcţiunii, tehnologia de fabricaţie şi costul. In marea
majoritate, şuruburile şi piuliţele se execută din oţel.
Şuruburile pentru utilizări uzuale se execută din OL37, OL42, cu
capacitate bună de deformare plastică la rece. Piuliţele obişnuite se execută
din oţel fosforos pentru piuliţe OLF.
 Asamblări 69

Pentru solicitări medii se utilizează oţelurile OL50, OL60, OLC35 şi

OLC45. Şuruburile îmbinărilor supuse la condiţii severe de solicitare se pot
executa din oţeluri aliate tratate termic. Atunci când condiţiile funcţionale
impun materiale cu rezistenţă mecanică ridicată, rezistenţă la coroziune şi
rezistenţă la temperatură, se utilizează oţeluri inoxidabile.
Pe lângă oţeluri se utilizează şi aliaje neferoase. Astfel, pentru
condiţii care cer materiale cu o bună conductibilitate electrică şi termică şi
rezistenţă la agenţi corosivi se utilizează aluminiul şi cuprul sau aliajele lor.
Nichelul sau aliajele sale se utilizează pentru cerinţe de rezistenţă la
coroziune şi la temperaturi înalte, iar titanul pentru fabricarea şuruburilor
puternic solicitate în condiţii de temperatură ridicată şi mediu corosiv.

3.2.1.4 Consideraţii teoretice

Momentul de frecare dintre şurub şi piuliţă
Strângerea sau desfacerea piuliţei unei asamblări filetate, aflate sub
acţiunea unei forţe axiale F, poate fi echivalată cu ridicarea, respectiv
coborârea, unui corp cu greutatea F pe un plan înclinat al cărui unghi de
înclinare este egal cu unghiul de înclinare mediu α 2 a elicei filetului.
In fig.3.15 se prezintă, pentru filetul pătrat, forţele care intervin

Fig. 3.15
asupra corpului aflat în mişcare uniformă pe planul înclinat. Condiţia de
70 Organe de maşini şi mecanisme

echilibru a piuliţei este:

ρ ρ ρ ρ
µN + F + N + Ft = 0 (3.1)
Pe baza acestei ecuaţii se construiesc poligoanele de forţe pentru
strângere şi desfacere (piuliţa urcă sau coboară pe planul înclinat), din care
rezultă mărimea forţei tangenţiale Ft , aplicată pe cercul cu diametrul d 2 .
- la strângere
Ft max = F tan(α 2 + ϕ ) (3.2)
- la desfacere
Ft min = F tan(α 2 − ϕ ) (3.3)
In relaţiile de mai sus ϕ poartă denumirea de unghi de frecare şi
este definit de relaţia: tan ϕ = µ .
Momentele de torsiune corespunzătoare învingerii frecării dintre
spirele şurubului şi piuliţei la strângere, respectiv desfacere se determină cu
relaţia:
d d
M t1 = Ft 2 = F 2 tan(α 2 ± ϕ ) (3.4)
2 2
în care semnul plus se ia pentru înşurubare şi semnul minus pentru
deşurubare.
La şuruburile cu filet ascuţit se poate presupune că forţa axială F este
echilibrată de două componente F / 2
rezultate din descompunerea forţei
normale la spiră FN / 2 (fig.3.16). Forţele
FR / 2 se echilibrează reciproc. Forţa de
frecare ce se opune deplasării piuliţei este
în acest caz:
µF
F f = µFN = = µ ′F
β
cos
2
Fig. 3.16
Coeficientul µ ′ poartă denumirea
de coeficient de frecare aparent şi este dat de relaţia:
µ
µ′ = = tan ϕ ′
cos β / 2
 Asamblări 71

Deoarece µ ′ > µ rezultă că filetul triunghiular este indicat pentru

şuruburile de strângere iar filetele pătrat sau trapezoidal, pentru şuruburile
de mişcare.
Relaţiile obţinute pentru filetul cu profil pătrat rămân valabile şi la
filetul triunghiular, cu condiţia considerării unghiului de frecare aparent ϕ ′ .

Ft = F tan(α 2 ± ϕ ′) (3.5)
d2 d
M t1 = Ft = F 2 tan(α 2 ± ϕ ′) (3.6)
2 2

Condiţia de autofrânare
Dacă unghiul de înclinare a elicei filetului este destul de mare,
piuliţa se poate deşuruba sub sarcină. Condiţia ca piuliţa să nu se
autodeşurubeze (condiţia de autofrânare) este:
Ft min = F tan(α 2 − ϕ ′) ≤ 0
de unde rezultă:
α2 ≤ ϕ′ (3.7)
Unele dintre filete cu pas mărit şi în special cele cu mai multe
începuturi nu prezintă autofrânare (şuruburile de mişcare)

Randamentul cuplei şurub-piuliţă

La o rotaţie completă a piuliţei în jurul axei şurubului, ea se va
deplasa axial cu lungimea unui pas. Randamentul se determină ca raport
între lucrul mecanic util şi cel consumat, fără a considera frecarea pe
suprafaţa frontală a piuliţei:
F⋅p tan α 2
η= =
′
2πFt ⋅ 2 tan(α 2 ± ϕ )
d (3.8)
2
unde: p = πd 2 tan α 2

Dacă α 2 = ϕ ′ rezultă:
tan α 2 1 − tan 2 α 2 1
η= = ≤ (3.9)
tan 2α 2 2 2
72 Organe de maşini şi mecanisme

Şuruburile de fixare, care trebuie să îndeplinească condiţia de

autofrânare α 2 ≤ ϕ ′ , au un randament scăzut ( η <0,5). Şuruburile de
mişcare, la care condiţia de autofrânare nu este întotdeauna obligatorie, pot
realiza creşterea randamentului prin creşterea unghiului α 2 , prin utilizarea
unui filet cu pas mărit, sau cu mai multe începuturi.

Momentul necesar strângerii piuliţei

La strângerea unei piuliţe pe lângă momentul M t1 datorat frecării
dintre spirele şurubului şi ale piuliţei trebuie învins şi momentul de frecare
M t 2 , dintre piuliţă şi suprafaţa de reazem a acesteia. Forţa de strângere F
produce pe suprafaţa inelară de contact (fig.3.17) o presiune uniform
distribuită, p:

Fig.3.17

4F
p= (3.10)
π ( D12 − D02 )
Din fig.3.17 rezultă:
 Asamblări 73

F D13 − D03
M t2 = µ2 ⋅ (3.11)
3 D12 − D02

unde µ 2 reprezintă coeficientul de frecare dintre piuliţă şi suprafaţa de

reazem.
Momentul total care trebuie aplicat la cheie pentru strângerea
(desfacerea) piuliţei este:
M t = M t1 + M t 2 = Fch ⋅ Lch (3.12)
unde:
d2 d F D13 − D03
M t1 = F ⋅ = F tan(α 2 + ϕ ) ⋅ 2 ; M t2 = µ2 ⋅
2 2 3 D12 − D02

Admiţând pentru elementele filetate uzuale, valorile:

D1 ≈ 2d ; µ 2 ≈ 0,15; D0 ≈ d ; d 2 ≈ 0,88d ; α 2 = 2 0 30′; tan ϕ ′ ≈ µ 2 ; d1 ≈ 0,76d ,
rezultă:
M t ≈ 0,08F ⋅ d + 0,12 F ⋅ d ≈ 0,2 F ⋅ d

Dacă se cunoaşte Lch (lungimea cheii de strângere) şi momentul total

M t , din relaţia (3.10) se poate determina forţa cu care trebuie strânsă
piuliţa, Fch .

Predimensionarea şuruburilor
La şuruburile de fixare în timpul strângerii piuliţei, în tija şurubului,
apar tensiuni normale, create de forţa axială F :
4F
σt = , (3.13)
π ⋅ d12
şi tensiuni tangenţiale, datorate momentului de torsiune M t1 , pentru
învingerea forţelor de frecare dintre spirele în contact:
d2
F⋅ tan(α 2 + ϕ ′)
M t1 2
τt = = (3.14)
Wp π ⋅ d13
16
74 Organe de maşini şi mecanisme

Tensiunea echivalentă din tija şurubului, după ipoteza a IV–a, va fi :

4 βF
σ e = σ t2 + 3τ 2 = ≤ σ at (3.15)
π ⋅ d12
unde:
2
⎡ d ⎤
β = 1 + 3 ⋅ ⎢2 tan(α 2 + ϕ ′) ⋅ 2 ⎥
⎣ d1 ⎦

Rezultă că forţa axială F se amplifică cu un coeficient β care ţine

cont de solicitarea de torsiune a tijei. Coeficientul β are următoarele valori:
β = 1,3 la filete metrice, β = 1,25 la filete trapezoidale şi β = 1,2 pentru
filete pătrate. La proiectare, deoarece nu se cunoaşte momentul de torsiune
M t , dimensionarea se poate face ţinând seama doar de tracţiune, luând însă
în considerare o forţă majorată
4β ⋅ F
d1 ≥ (3.16)
π ⋅ σ at

Solicitări suplimentare ce pot apare în şuruburile de fixare

În afară de tracţiune şi forfecare în şurub mai pot apare solicitări
suplimentare de încovoiere datorită :
a) forţelor transversale.
În cazul când şurubul fixează două table solicitate la forţe F
perpendiculare pe axa
asamblării (fig.3.18) pot
apărea următoarele situaţii :
- dacă forţa de strângere
din şurub F0 este suficient de
mare, astfel încât forţa de
frecare pe suprafeţele în
contact µF0 este mai mare
decât forţa F (µF0>F), tablele
Fig. 3.18
nu alunecă şi în şurub nu
apar forţe suplimentare ;
 Asamblări 75

- dacă forţa de frecare µF0<F şi şurubul este montat cu joc se

produce alunecarea celor două piese, care venind în contact cu şurubul îl
solicită la încovoiere :
M F ⋅ λ ⋅ 32
σî = î = (3.17)
W π ⋅ d 13
Dacă λ ≈ d1 :
4 ⋅ F ⋅8
σî ≈ = 8σ t
π ⋅ d 12
Deci :
σ e = (σ t + σ î ) 2 + 3τ 2 = (9σ t ) 2 + 3τ 2 ≤ σ a (3.18)
Solicitarea şurubului în acest caz creşte foarte mult. Pentru a evita o
astfel de solicitare se pot prevedea pe suprafaţa de contact praguri sau pene
care să preia forţa transversală.
In cazul folosirii şuruburilor păsuite apare solicitarea suplimentară la
forfecare :
F ⋅4
τf ≈
π ⋅ d 12
deci :
σ e = σ t2 + 3(τ + τ f ) 2 ≤ σ a (3.19)

In acest caz rezultă o tensiune inferioară celei obţinute la şuruburile

cu joc.
b) forţei axiale excentrice.
Această situaţie se întâlneşte la
folosirea şuruburilor cu cap ciocan
(fig.3.19), la care pe lângă solicitarea de
întindere şi torsiune se mai adaugă
solicitarea de încovoiere:
F ⋅ e ⋅ 32
σî = (3.20)
π ⋅ d 13
8e
σ tot = σ t + σ i = σ t (1 + )
d Fig. 3.19
76 Organe de maşini şi mecanisme

pentru e ≈ d , σ tot ≈ 9σ t
deci : σ e = (9σ t ) 2 + 3τ 2 ≤ σ a (3.21)
c) înclinării suprafeţei de aşezare a piuliţei (fig.3.20).

Fig. 3.21

Prin existenţa unei abateri de la

Fig. 3.20 paralelism a suprafeţelor de strângere
(capul şurubului şi piuliţă), în corpul
şurubului iau naştere tensiuni suplimentare de încovoiere :
M E ⋅ I ⋅ d 1 Ed 1
σi = i = = (3.22)
W R⋅I ⋅2 2R
E⋅I
unde : Mi = (din ecuaţia fibrei medii deformate)
R
Rezultă : σe = (σ t + σ î ) 2 + 3τ 2 ≤ σ a (3.23)
Pentru a se evita această solicitare suplimentară, se prevăd şaibe
înclinate sau bosaje care să preia diferenţa de la neparalelismul feţelor de
strângere (fig.3.21).

Calculul piuliţelor nestandardizate

Când se folosesc piuliţe nestandardizate sau din alt material decât
şurubul, trebuie să se stabilească numărul de spire la piuliţă (dimensionarea
piuliţei)
Se presupune că spirele piuliţei se încarcă uniform şi asupra unei
spire acţionează forţa F / z (z numărul de spire). Spira astfel încărcată
(fig.3.22) este solicitată la:
 Asamblări 77

Fig. 3.22

a) presiunea de contact :
Fmax
p= ≤ pas (3.24)
z ⋅ π ⋅ d 2 ⋅ t2
unde :
π ⋅ d12
Fmax = ⋅ σ at
4
Din (3.24) rezultă :
σ at d12
z≥ ⋅ (3.25)
pas 4 ⋅ d 2 ⋅ t2

Fig. 3.23 Fig. 3.24

De fapt, încărcarea spirei nu este uniformă din cauză că şurubul se

alungeşte sub acţiunea forţei F iar piuliţa se contractă, deci variază pasul.
Primele spire în contact cu piesa se încarcă cel mai mult (fig.3.22), ajungând
78 Organe de maşini şi mecanisme

ca peste 10 spire acestea să nu mai preia sarcini. Din acest motiv, piuliţele
vor avea maxim 10 spire. Pentru o distribuţie mai uniformă a încărcării
spirei se adoptă diverse soluţii constructive, de exemplu : piuliţe sprijinite
pe guler (fig.3.23), piuliţe crestate variabil la fundul spirei (fig. 3.24) ş.a.
b) încovoiere cu forfecare.
Considerând o spiră desfăşurată pe lungimea unui pas (fig. 3.22), în
secţiunea de încastrare a spirei apar tensiunile :
F t1
⋅
σî =
Mî
= z 2 = 3 ⋅ F ⋅ t1
W π ⋅ D ⋅ p2 π ⋅ D ⋅ p2 ⋅ z
6
F
τ=
z ⋅π ⋅ D ⋅ p

σ e = σ î2 + 3σ 2 ≤ σ aî (3.26)

Din relaţia (3.26) rezultă un număr de spire “z” necesar rezistenţei

filetului la solicitarea compusă. Din cele două valori rezultate pentru
numărul de spire (rel.3.25 şi 3.26), se alege valoarea maximă (care nu
trebuie să depăşească 10 spire) şi se calculează înălţimea piuliţei :
h=z·p
Dacă rezultă mai mult de 10 spire, se vor schimba dimensiunile
filetului sau diametrul şurubului.

3.2.1.5 Solicitările şuruburilor cu prestrângere în timpul exploatării

În timpul funcţionării, în afara sarcinilor de la montaj şuruburile mai
pot fi solicitate de forţe axiale care provin din modul de funcţionare sau din
dilataţii termice împiedicate.
Se consideră cazul unui şurub ce strânge flanşa de capacul unui
rezervor sau a unei conducte sub presiune, a cărui montaj şi exploatare se
face la aceeaşi temperatură (fig.3.25).
Înainte de montaj, piuliţa se strânge doar până la dispariţia jocurilor
din asamblare (fig.3.25.a). Punctul 1 este considerat pe şurub, iar 2 pe
suprafaţa capacului (flanşei).
 Asamblări 79

Strângând piuliţa în continuare cu cheia (fig.3.25.b), la montaj apare

în şurub forţa de prestrângere F0 , care
provoacă o alungire a şurubului cu ∆Los şi o
comprimare a flanşelor cu ∆Lof , punctele 1 şi 2
ajungând să se suprapună.
În cazul când intervine şi forţa de
exploatare F, cauzată de presiunea din
recipient, şurubul îşi măreşte alungirea iar
flanşele se decomprimă, rămânând totuşi
′
comprimate ( ∆L f ) de o forţă F0 (fig. 3.25.c)
necesară asigurării etanşării. Şurubul va fi
solicitat în acest caz de forţa de exploatare F şi
′
de forţa remanentă de la montaj F0 , care vor
produce o deformaţie ∆Ls .
Suma deformaţiilor la montaj şi
exploatare rămâne însă aceeaşi : Fig. 3.25
∆L + ∆L = ∆Ls + ∆L f
0
s
0
f (3.27)
În general, alungirea :
σ L⋅F F
∆L = L ⋅ ε = L = = (3.28)
E E⋅A c
A⋅ E
unde s-a notat cu c = rigiditatea.
L
Cu notaţia adoptată, relaţia 3.27 devine :
⎛1 1 ⎞ F + F0' F0'
F0 ⋅ ⎜ + ⎟ = +
⎜ cs c f ⎟ cs cf
⎝ ⎠
⎛1 1 ⎞ ⎛1 1 ⎞ F
F0 ⋅ ⎜ + ⎟ = F0' ⋅ ⎜ + ⎟ +
⎜ cs c f ⎟ ⎜ cs c f ⎟ cs
⎝ ⎠ ⎝ ⎠

cf
F0 = F0' + F ⋅ (3.29)
cs + c f
80 Organe de maşini şi mecanisme

Forţa remanentă se poate scrie: F0′ = ξF

unde: ξ = 0,25 ÷ 0,75 în funcţie de etanşare;
cf
ς= .
cs + c f
Forţa de prestrângere necesară la montaj va fi:
F0 = F (ξ + ς ) (3.30)
Dacă şurubul are secţiuni diferite :
1 1 1
∆Ls = ∆Ls1 + ∆Ls 2 + ... + ∆Lsn = Fs ( + + ... + )
cs1 cs 2 csn
E s ⋅ As1 E ⋅A
unde : cs1 = ; cs 2 = s s 2 ; …
Ls1 Ls 2
n
Asi
deci : c si = E s ∑ ,
i =1 Lsi
“n” fiind numărul de secţiuni diferite.
În cazul flanşelor de grosime diferită sau din materiale diferite, se
poate scrie la fel :
n A ⋅E
1 1 1 1
=∑
fi fi
= + + ... +
cf cf1 cf 2 c fn i =1 L fi
Deci elasticitatea unui ansamblu de piese este egală cu suma
elasticităţilor pieselor componente.
Aprecierea secţiunii flanşelor
A f se face considerând că distribuţia
de tensiuni în flanşe se face sub un
unghi de 45o (fig.3.26).
Aria astfel comprimată se
echivalează cu secţiunea transversală a
unui cilindru cu diametrul exterior :
Fig. 3.26 Lf1 + Lf 2
D2 = D0 +
2
π
Astfel aria flanşei va fi : A f = ( D22 − D02 )
4
 Asamblări 81

Se consideră că deformaţiile în şurub şi flanşe au loc în domeniul

elastic, astfel că reprezentând grafic variaţia deformaţiei în raport cu forţa de
acţionare se obţine diagrama din fig. 3.27.
Notând cu:
µF – scara forţelor;
µL – scara deformaţiilor,
rezultă :
F ⋅µ µ
tgϕ s = 0 F = cs F
Ls ⋅ µ L µL
µF
tgϕ f = c f
µL
Dacă forţa de Fig. 3.27
exploatare acţionează
dinamic, atât şuruburile cât şi flanşele vor fi solicitate variabil.
′ F
Fs max = F + F0 ; σ max,s = s max ; F f max = F0 ⇒ σ max, f ;
As

Fs min
Fs min = F ; σ min, s = ; F f min = F0 ⇒ σ min, f ;
As
Coeficientul de asimetrie al solicitării şurubului va fi:
σ
Rs = min s .
σ max s
La solicitarea variabilă, pentru aceleaşi forţe F şi F0’ cu cât panta ϕs
este mai mică, deci rigiditatea cs mai mică (elasticitate mai mare),
coeficientul de asimetrie Rs este mai mare (mai aproape de unitate). Pentru
ca cs să fie mic, aria şurubului As trebuie să fie cât mai mică iar lungimea
Ls cât mai mare. Deci, la solicitări variabile şuruburile zvelte rezistă mai
bine.

3.2.1.7. Calculul asamblărilor cu şuruburi de fixare încărcate

excentric
Dintre multiplele situaţii ce pot interveni, se va trata cazul frecvent
82 Organe de maşini şi mecanisme

întâlnit la fixarea consolelor sau la prinderea carcaselor pe fundaţii.

Se consideră un suport fixat de fundaţie printr-un grup de şuruburi
(fig.3.28), asupra suportului acţionând forţa F, după o direcţie oarecare.
Cele două componente FH şi FV ale forţei F solicită suplimentar îmbinarea
cu un moment de încovoiere :
M i = FH ⋅ z0 − FV ⋅ y0
Componenta FV şi momentul Mi solicită la tracţiune şuruburile iar
componenta FH caută să producă o alunecare relativă între suport şi
fundaţie. Împiedicarea atât a desprinderii, cât şi a alunecării suportului,
se realizează prin montarea
şuruburilor cu o strângere
iniţială F0 ce conduce în şurub
F
la o tensiune σ 0 = 0 .
As
Notând cu i numărul
de şuruburi şi considerând că
forţa FV se repartizează
uniform, fiecare şurub va fi
încărcat suplimentar cu :
F
σV = V .
i ⋅ As
Fig. 3.28 Datorită momentului
încovoietor, rândul cel mai
depărtat de şuruburi va fi încărcat cu o forţă suplimentară F1 , următorul cu o
forţă F2 , astfel că :
F1 ⋅ a1 + F2 ⋅ a2 = M i

F1 a1 a
dar = ⇒ F2 = F1 ⋅ 2 ,
F2 a2 a1

care înlocuit în prima ecuaţie conduce la :

a
F1 = M i ⋅ 2 1 2 ,
a1 + a2
 Asamblări 83

In general se poate scrie :

a1
F1 = M i ⋅ n
(3.31)
∑a
y =1
2
y

unde n reprezintă numărul de rânduri.

Această încărcare conduce la o tensiune suplimentară :
F
σ i max = 1 (3.32)
u ⋅ As
i
în care u = - nr. de şuruburi pe un rând.
n
Tensiunea de tracţiune maximă în şuruburi va fi :
σ t = σ 0 + σ v + σ i max

3.2.1.8 Şuruburi cu bile (STAS 12757-89)

La transmisiile cu şuruburi de mişcare la care se impune păstrarea
preciziei cinematice în timp, randament ridicat, siguranţă în funcţionare,
utilizarea şuruburilor clasice, cu mişcare de alunecare între spire, devine
nesatisfăcătoare. Pentru obţinerea mişcării de rostogolire, între elementele
transmisiei se prevăd canale elicoidale, între care circulă bile (fig.3.29) care
după ce ies din zona de lucru a piuliţei, sunt reintroduse în circuit printr-un
canal de recirculare.

Fig. 3.29
84 Organe de maşini şi mecanisme

Utilizarea pe scară largă a şuruburilor cu bile este limitată de

construcţia mai complicată care determină un cost ridicat.
Astfel de şuruburi se întâlnesc în construcţia roboţilor industriali, a
liniilor automate, la maşini unelte, autovehicule ş.a.
La transmisiile de mare precizie se utilizează, pentru construcţia
elementelor componente, oţeluri aliate sau oţeluri de rulmenţi. Pentru
obţinerea unei durităţi a suprafeţelor de minim 60 HRC oţelurile folosite se
tratează termic sau termodinamic.
Tendinţa de utilizare pe scară largă a şuruburilor cu bile a determinat
măsuri de tipizare a acestora (STAS 12757-89). Alegerea diametrului bilelor
se face pe baza unui compromis între capacitatea portantă şi precizia
cinematică. Din aceste cauze diametrul bilelor se limitează în funcţie de
pasul filetului:
2r = (0,55...0,65) ⋅ p (3.33)
Căile de rulare se pot realiza cu profil curbiliniu (fig.3.30a, b şi c)
sau rectiliniu (fig.3.30d, e şi f). Profilurile curbilinii, cu contact în două
puncte (fig.3.30a) şi cu contact în patru puncte (fig.3.30b şi c), sunt cele mai
des utilizate pentru obţinerea unor capacităţi portante mari. Majoritatea
firmelor constructoare realizează aceste profiluri cu θ = 45 0 , deoarece în

Fig. 3.30
 Asamblări 85

cazul unor unghiuri de contact mari se impun măsuri speciale pentru

reducerea jocurilor axiale. Profilurile rectilinii de formă triunghiulară,
trapezoidală sau dreptunghiulară (fig.3.30d, e şi f) sunt constructiv mai
simple, dar au o capacitate portantă mult inferioară profilurilor curbilinii, de
aceea se recomandă la transmisiile cu rol cinematic, unde nu există solicitări
importante.
Pentru profilurile curbilinii se recomandă r = (0,85...0,97) R .
Criteriile care trebuie considerate la calculul şuruburilor cu bile sunt
asemănătoare celor de la rulmenţi şi anume:
- rezistenţa la solicitarea de contact, în regim static (sub 10 rot/min)
pentru evitarea deformaţiilor plastice şi în regim dinamic (peste 10 rot/min)
pentru asigurarea durabilităţii impuse;
- randamentul mecanic.
Transmisia este solicitată, la o forţă exterioară axială F, care se
consideră repartizată uniform pe numărul z de bile din zona se lucru. Intre
şurub şi piuliţă forţa se transmite , prin intermediul bilelor, sub forma unei
forţe normale Fn orientată după direcţia liniei de contact (fig.3.31). Folosind
condiţiile de echilibru static se determină componentele:

Fig. 3.31

- forţa axială: Fa = F / zc ;
86 Organe de maşini şi mecanisme

F tan(α + ϕ )
- forţa tangenţială: F t = ;
zc
F
- forţa radială: Fr = ;
zc ⋅ tan θ ⋅ cos(α + ϕ )
F
- forţa normală: Fn =
zc ⋅ sin θ ⋅ cos(α + ϕ )
In relaţiile de mai sus s-a ţinut seama că datorită erorilor de profil ale
bilelor şi căilor de rulare, forţa F este preluată de un număr de bile z c ,
inferior numărului teoretic z.
zc = (0,7...0,9) ⋅ z
Unghiul de frecare de rostogolire ( ϕ ) se calculează în funcţie de
coeficientul f de frecare la mişcarea de rostogolire.
f
tan ϕ = (3.34)
r sin θ
Pentru bile din oţel călit, care se rostogolesc pe suprafeţe din oţel
călit, f = (8...10) ⋅ 10 −3 mm; dacă bilele se rostogolesc pe suprafeţe din oţel
necălit, f = (50...80) ⋅ 10 −3 mm.
Condiţia de autofrânare este ϕ ≥ α , unde α este unghiul de înclinare
al elicei medii.
La transmisiile fără pretensionare, unghiul de frecare ϕ are valori
foarte mici şi condiţia de autofrânare nu este îndeplinită.
In cazul în care şurubul este elementul motor, rezultând o mişcare de
translaţie pentru piuliţă, randamentul va fi dat de relaţia (3.35), iar în cazul
când piuliţa este element motor, rezultând o mişcare de rotaţie pentru şurub,
randamentul se calculează cu relaţia (3.36).
tan ϕ
η= (3.35)
tan(α + ϕ )
tan(ϕ − ϕ )
η= (3.36)
tan α
Pentru α ≥ 3o , randamentul se menţine în limitele η = 0,9...0,95 .
 Asamblări 87

Capacitatea statică C0 este o mărime foarte importantă pentru

şuruburile cu bile care lucrează la turaţii joase şi reprezintă sarcina axială
maximă care poate fi suportată, fără a provoca deformaţii permanente de
0,0001 din diametrul corpului de rostogolire d.
F
C0 = ≤ C0 STAS (3.37)
′
fH
′
în care coeficientul f H ia în considerare influenţa durităţii suprafeţelor în
contact (fig.3.32).
Capacitatea dinamică C de încărcare este semnificativă pentru
şuruburile cu bile care
lucrează la turaţii peste 10
r0t/min şi reprezintă forţa
axială care determină, după
10 6 rotaţii ale şurubului,
scoaterea din uz a 10% din
transmisii. Pe baza analogiei
cu rulmenţii radiali-axiali cu
bile, între capacitatea
dinamică, forţa axială
Fig. 3.32
exterioară F şi durabilitatea L
există relaţia :
3
⎛C⎞
L = ⎜⎜ ⎟⎟ (3.38)
⎝ Fe ⎠
unde Fe reprezintă forţa dinamică echivalentă şi este dată de relaţia:
fd
Fe = F ⋅ (3.39)
fH
în care: f d =1…1,2 - pentru turaţie mică, forţă fără şocuri;
f d =1,2…1,5 – pentru condiţii normale de funcţionare;
f d =1,5…2,5 – pentru turaţii obişnuite, forţe cu şocuri;
f H - coeficient de duritate, care se alege din fig.3.32.
88 Organe de maşini şi mecanisme

Cu relaţia (3.38) se calculează capacitatea dinamică:

C = Fe 3 L ≤ C STAS (3.40)
unde:
L – durabilitatea, calculată cu relaţia:
60nLh
L= [mil. rotaţii] (3.41)
10 6
în care:
n – turaţia [rot/min];
Lh - durata de funcţionare [ore].
Dacă din calcule rezultă C (C0 ) > C STAS se va mări diametrul d 0 al
şurubului.

3.2.2 Asamblări cu pene

3.2.2.1 Clasificare
Penele sunt organe de maşină demontabile, de formă prismatică, care
servesc la fixarea, ghidarea sau reglarea poziţiei relative a pieselor.
După poziţia axei lor în raport cu axa longitudinală a pieselor
asamblate, se deosebesc :
a) pene transversale, care se montează cu axa lor geometrică
perpendiculară pe axa pieselor asamblate ;
b) pene longitudinale, care se montează cu axa lor geometrică
paralelă cu axa pieselor asamblate (fig.3.35, fig.3.37).
Penele longitudinale pot fi la rândul lor :
- obişnuite (fig.3.33a);
- înclinate - subţiri (fig.3.33b);
(cu strângere) - concave (fig.3.33c);
- tangenţiale (fig.3.33d).
- obişnuite;
- paralele
(fig.3.37) - subţiri.
- disc (fig.3.34) : o pană fără strângere ce permite înclinarea axei
butucului faţă de axa arborelui.
 Asamblări 89

Penele se execută din : OL50, OL60, OL70 sau OLC45.

Fig. 3.33 Fig. 3.34

3.2.2.2 Pene longitudinale înclinate

Penele longitudinale înclinate se montează paralel cu axa pieselor de
îmbinat, realizând o îmbinare fixă între acestea, denumite de aceea şi cu
strângere (fig.3.35).

Fig. 3.35

Datorită înclinării penei, la baterea ei cu o forţă P, ia naştere o forţă

radială F0 care produce la montaj o reacţiune între butuc şi arbore distribuită
cosinusoidal. În timpul funcţionării, când prin asamblare se transmite
momentul M t , există tendinţa de rotire relativă a butucului faţă de arbore,
ceea ce conduce la o dezaxare a forţei F0 faţă de axa asamblării. Făcând
90 Organe de maşini şi mecanisme

echilibrul forţelor ce acţionează asupra penei (fig.3.36) rezultă :

h
F0 ⋅ 2 x = µF0 ⋅ h , deci : x = µ
2
Momentul ce poate fi transmis printr-o
astfel de îmbinare este egal, la limită, cu
momentul de frecare :

2d ⎛d h⎞ h
M t = µF0 + µF0 ⎜ − ⎟ + F0 µ
Fig. 3.36 π ⎝ 2 2⎠ 2

d ⎛ 4⎞
M t = µF0 ⋅ ⎜1 + ⎟ (3.42)
2 ⎝ π⎠

Din relaţia (3.42) rezultă forţa de strângere necesară pentru a

transmite prin asamblare momentul M t :
2M t
F0 =
⎛ π⎞ (3.43)
µ ⋅ d ⋅ ⎜1 + ⎟
⎝ 4⎠

Pentru dimensionarea acestor pene, se cunosc : M t , diametrul

arborelui d şi materialele reperelor. În funcţie de diametrul d se alege din
STAS secţiunea transversală a penei (b x h). Lungimea penei se calculează
limitând tensiunea de strivire pe suprafaţa de contact
(considerând presiunea distribuită triunghiular pe lăţimea penei – cazul cel
mai dezavantajos) :
2 F0 2 F0
p= ≤ pas ⇒ λ ≥ (3.44)
b⋅λ b ⋅ pas

Lungimea penei se adoptă la o valoare standardizată superioară celei

calculate şi corelată cu lăţimea butucului. Dacă lungimea penei rezultă mai
mare decât a butucului, se vor adopta 2 sau 3 pene de strângere, decalate cu
1200.
Această fixare, aduce cu sine şi avantajul micşorării dezaxării
butucului. Penele de strângere aşezate la 1800 transmit acelaşi moment ca o
singură pană.
 Asamblări 91

3.2.2.3. Pene longitudinale paralele

Datorită faptului că aceste pene se introduc în locaşul lor cu joc între
pană şi fundul canalului din butuc (fig.3.37a ), ele realizează asamblări fără

Fig. 3.37

strângere, momentul de răsucire M t transmiţându-se numai prin feţele

laterale ale penei. Au avantajul că nu produc dezaxări ale butucului faţă de
axa arborelui şi permit deplasarea butucului în lungul arborelui.
Din echilibrul penei (fig.3.37b) rezultă :
µ ⋅b
µFb = 2 yF , deci : y =
2
Făcând echilibrul între momentul ce se transmite M t şi momentul
forţelor de frecare ce acţionează asupra arborelui, rezultă :
2d b
M t = µF + µF + F ⋅ z1
π 2
d µb
unde:: z1 = −
2 2
d ⎛ 4µ ⎞
M t = F ⎜1 + ⎟ (3.45)
2⎝ π ⎠
Forţa care acţionează asupra pereţilor canalului de pană va fi :
2M t
F=
⎛ 4µ ⎞ (3.46)
d ⋅ ⎜1 + ⎟
⎝ π ⎠
92 Organe de maşini şi mecanisme

Pentru dimensionarea acestor pene, cunoscând M t şi diametrul

arborelui d, din STAS 1004 se stabilesc dimensiunile secţiunii transversale a
penei (b x h) iar cu relaţia 3.46 se calculează forţa F. Lungimea penei se
calculează din limitarea tensiunii de strivire pe suprafeţele ei laterale şi a
forfecării :
F ⋅2 2F
p= ≤ p as ⇒ λ ≥ (3.47)
h⋅λ h ⋅ p as
F F
τf = ≤ τ af ⇒ λ ≥ (3.48)
b⋅λ b ⋅ τ af

Lungimea penei se standardizează la o valoare superioară celei mai

mari valori din cele două calculate (rel.3.47 şi 3.48) şi corelată cu lungimea
butucului.
Dacă lungimea penei rezultă mai mare decât a butucului se vor
adopta două sau mai multe pene paralele. Poziţia lor reciprocă nu prezintă
nici o importanţă, deoarece ele lucrează pe feţele laterale, nu prin frecare.

3.2.3 Asamblări prin caneluri

Arborii canelaţi pot fi consideraţi ca arbori cu pene longitudinale
multiple, făcând corp comun cu arborele. Se utilizează în special la
montarea roţilor baladoare din cutiile de viteză ale maşinilor unelte şi
autovehiculelor, când este necesară deplasarea frecventă a roţilor în lungul
arborelui.
Faţă de penele longitudinale, arborii canelaţi prezintă următoarele
avantaje: centrare şi ghidare bună a pieselor montate, capacitate de
transmitere a momentelor de răsucire mai mari.
Clasificarea asamblărilor cu caneluri se face după:
- Forma secţiunii canelurii:
a) Caneluri dreptunghiulare (fig.3.38.a)
- seria uşoară (STAS 1768-86)
- seria mijlocie (STAS 1769-86)
- seria grea (STAS 1770-86)
b) Caneluri în evolventă (fig.3.38.b) (STAS 12154-88)
c) Caneluri triunghiulare (fig.3.38.c). Utilizate mai mult la asamblări
 Asamblări 93

fixe.

Fig. 3.38
d) Caneluri trapezoidale. Sunt utilizate rar.
e) Caneluri rotunde.
Canelurile din seria uşoară preiau parţial momentul M t suportat de
arbore. Canelurile din seria mijlocie şi grea preiau integral momentul
suportat de arbore, cele din seria grea putând fi în plus, cuplate şi decuplate
sub sarcină.
- Felul centrării :
- interioară (fig.3.39.a)
- exterioară (fig.3.39.b)
- laterală (fig.3.39.b)

Fig. 3.39

Centrarea interioară este mai precisă iar centrarea exterioară este mai
economică.
Elemente de calcul.
În asamblările cu caneluri (fig.3.40), momentul de răsucire este
transmis prin contactul lateral al flancurilor, de unde rezultă că :
94 Organe de maşini şi mecanisme

dm
M t = F1 ⋅ z ⋅ϕ (3.49)
2
d+D
unde : d m = ;
2
z – număr de caneluri ;
φ = 0,75 coeficient de
imprecizie a prelucrării.
Din relaţia (3.49) rezultă forţa
ce încarcă o canelură :
Fig. 3.40 2M t
F1 = (3.50)
dm ⋅ z ⋅ϕ
Această forţă solicită canelurile la:
a) strivire a flancurilor :
F F1
p = 1 ≤ p as ⇒ λ ≥ (3.51)
λ⋅ h h ⋅ p as
unde λ reprezintă lungimea canelurii
b) forfecare cu încovoiere la baza canelurii :
h
F1 ⋅
Mi 2 ; τ = F1
σi = = f
Wz λ⋅ b 2 b⋅λ
6
Fiind o solicitare compusă se determină tensiunea echivalentă cu
relaţia:
σ e = σ 2 + 3σ 2f ≤ σ a (3.52)
Se stabileşte lungimea canelurii cu relaţia 3.51, aceasta se
standardizează în corelaţie cu funcţionarea asamblării şi se verifică
asamblarea cu relaţia 3.52.

3.2.4 Asamblări cu ştifturi

Ştifturile înlocuiesc de regulă penele transversale a căror axă
geometrică este perpendiculară pe axa pieselor asamblate. Forma ştifturilor
este cilindrică sau conică, plină sau tubulară. Găurile date în piesele de
îmbinat trebuie să corespundă riguros cu ştiftul, fiind necesară o alezare
 Asamblări 95

precisă cu un alezor cilindric sau conic. Pentru evitarea acestui inconvenient

se pot utiliza ştifturi crestate. Acestea se introduc în locaşuri cu forţe mai
mari decât cele necesare pentru fixare, îmbinarea fiind asemănătoare celei
prin strângere. Ştifturile crestate sunt mai economice, având toleranţe mai
mari. Asamblările cu ştifturi conice prezintă avantajul asigurării unei
precizii ridicate chiar la demontări repetate ale pieselor.
Ştifturile, atât cele simple , cât şi cele crestate sunt standardizate.
Ştifturile au următoarele funcţii:
- realizează o îmbinare în vederea transmiterii unei încărcări, având
rol de pană – ştifturile longitudinale şi transversale;
- realizează o articulaţie, având rol de osie – bolţurile;
- asigură poziţia relativă a două piese la montări repetate – ştifturi de
centrare;
- limitează o forţă sau un moment de răsucire – ştifturi de siguranţă.
Materiale: OLC 50; OLC45.
Ştifturile transversale (fig.3.41) sunt solicitate îndeosebi la forfecare
(în secţiunea de separaţie a celor două elemente asamblate) şi la tensiuni de
contact.

Fig. 3.41

a) Calculul la forfecare se face pe baza relaţiei:

2M t
4M t
τf = d 2 = ≤ τ af (3.53)
πd s πd ⋅ d s2
2⋅
4
96 Organe de maşini şi mecanisme

b) Calculul la presiunei de contact admite o repartiţie triunghiulară a

forţei între ştift şi arbore şi o repartiţie dreptunghiulară între ştift şi butuc.
Cu notaţiile din fig.3.41, pentru contactul dintre ştift şi arbore, la
transmiterea unui moment de torsiune M t , se poate scrie:
2 3Mt
M t = F1 ⋅ d ⇒ F1 =
3 2d
Această forţă va crea o tensiune de contact, p s1 , dată de relaţia:
2 F1 6M
p s1 = = 2 t ≤ p as
d d ⋅ ds (3.54)
ds ⋅
2
Pentru contactul dintre ştift şi butuc se poate scrie:
D+d 2Mt
M t = F2 ⋅ ⇒ F2 =
2 D+d
F2 4M t
ps 2 = = 2 ≤ pas (3.55)
D − d (D − d 2 ) ⋅ ds
ds ⋅
2
La aceste verificări se ia în consideraţie presiunea admisibilă pentru
materialul mai puţin dur din sistemul piese – ştift.
Ştifturile cu rol de osie (fig.3.42) - bolţurile sunt solicitate la
forfecare, încovoiere şi presiune de contact.

Fig. 3.42

Momentul încovoietor maxim se determină cu relaţia :

 Asamblări 97

F ⎛b d ⎞
Mi = ⎜ + ⎟
2 ⎝2 4⎠
a) tensiunea de încovoiere maximă:
Mi 8 ⋅ F ⋅ (b + 0,5d )
σi = = ≤ σ ai
π ⋅ ds
3
π ⋅ d s3 (3.56)
32
b) tensiunea de forfecare :
F
τf = ≤ τ af
πd s2 (3.57)
2⋅
4
c) presiunea de contact între furcă şi bolţ :
F 4
p1 = ⋅ ≤ p as (3.58)
2 ⋅b ⋅ ds π

d) presiunea de contact între tijă şi bolţ:

F 4
p2 = ⋅ ≤ p as (3.59)
d ⋅ ds π

3.2.5 Asamblări prin strângere directă

Din categoria asamblărilor ce transmit încărcarea prin forţe de
frecare, asamblările cu strângere directă sunt cel mai des utilizate, deoarece
prezintă următoarele avantaje :
- construcţie simplă şi gabarit redus (prin lipsa organelor auxiliare) ;
- centrare bună a pieselor la îmbinare ;
- capacitate portantă mare, permiţând transmiterea unor momente
mari şi a forţelor dinamice cu direcţii variabile ;
- preţ de cost scăzut, prin lipsa pieselor şi a prelucrărilor
suplimentare.
Având în vedere avantajele enumerate, asemenea asamblări se
utilizează la:
- fixarea coroanelor sau a bandajelor din material de calitate pe
discurile roţilor executate din material inferior;
98 Organe de maşini şi mecanisme

- montarea rulmenţilor, volanţilor, semicuplelor, rolelor şi roţilor

fixe pe arbori;
- executarea unor organe complexe din elemente separate (de ex. –
arborii cotiţi) etc.
După procedeul tehnologic de montaj folosit, asamblările prin
strângere directă se pot clasifica în :
- asamblări presate, realizate prin introducerea forţată a piesei
cuprinse în cea cuprinzătoare sau invers ;
- asamblări fretate, realizate prin deplasarea radială a suprafeţei de
contact, ca rezultat al contracţiei piesei cuprinzătoare sau al dilataţiei piesei
cuprinse ;
- asamblări cu presare mixtă, la care presarea axială este aplicată în
paralel cu cea radială.
Asamblările montate prin fretare sau cu presare mixtă sunt de
preferat, deoarece au o capacitate portantă de 2 ÷ 3 ori mai mare ca a
asamblărilor presate, aceasta datorită faptului că neregularităţile suprafeţelor
în contact nu se distrug în aceeaşi măsură, ceea ce conduce şi la posibilitatea
de montări şi demontări repetate.
Asamblările fretate se pot realiza prin încălzirea piesei cuprinzătoare
sau subrăcirea piesei cuprinse. Această metodă de montaj este însă
costisitoare, mai ales în cazul pieselor foarte mari întâlnite în industria
metalurgică, de aceea este de preferat asamblarea prin presare mixtă, care
utilizează pentru dilataţia butucului, ulei sub presiune înaltă (metodă
propusă de firma SKF).
Uleiul introdus dilată butucul şi creează un film de ulei între
suprafeţe, făcând astfel ca deplasarea axială reciprocă a pieselor să se facă
mult mai uşor (coeficientul de frecare
scade de aproximativ 10 ori). Repartizarea
uleiului sub presiune pe suprafaţa de
contact a asamblării se face prin unul sau
mai multe canale de distribuţie a uleiului
(ce se termină înainte de capetele
asamblării), executate în piesa cuprinsă sau
cuprinzătoare (fig.3.43).

Fig. 3.43
 Asamblări 99

După montaj, alimentarea cu ulei sub presiune este întreruptă, astfel

că uleiul din interstiţii se scurge din cauza presiunii ce apare între
suprafeţele de contact, care tind să-şi revină din deformaţia elastică suferită.
Depresarea se poate face utilizând acelaşi procedeu.
Asamblările prin strângere directă pe suprafaţa conică au faţă de cele
montate pe suprafaţă cilindrică, următoarele avantaje : posibilităţi de
obţinere de strângeri diferite la aceleaşi dimensiuni de execuţie ; deplasarea
axială dată uneia dintre elementele asamblării la montaj este mică ;
montarea şi demontarea îmbinării se face cu uşurinţă, prin procedeul arătat.
Dezavantajul ar consta în necesitatea prelucrării corecte a conicităţii, ceea ce
atrage mărirea preţului de cost al reperelor.
Asamblările conice cu strângere sunt cu autofrânare, adică :
α
µ > tg , (α - unghiul la vârf al conului) pentru a nu necesita elemente de
2
asigurare împotriva deplasării axiale.
Asamblările cu strângere directă pe suprafaţa cilindrică sau conică,
presupun o îmbinare tensionată în care diametrul arborelui d A este mai
mare decât diametrul alezajului d B , astfel încât la calare manşonul se

Fig. 3.44
întinde iar arborele se comprimă (fig.3.44). Ca rezultat, pe suprafaţa de
îmbinare se obţine o presiune normală care conduce la apariţia forţelor de
frecare ce se opun mişcării, atunci când între suprafeţe există tendinţa de
mişcare relativă.
Presiunea minimă necesară pe suprafaţa de contact pmin la o
100 Organe de maşini şi mecanisme

asemenea asamblare se determină din condiţia ca forţele de frecare să fie

mai mari sau egale cu forţele ce se transmit.
- dacă se transmite o forţă axială Fa :
Fa
pmin F = (3.60)
µ ⋅π ⋅ d ⋅ L
unde µ reprezintă coeficientul de frecare.
- dacă se transmite un moment de torsiune M t :
2M t
pmin M = (3.61)
µ ⋅π ⋅ d 2 ⋅ L
- dacă se transmit simultan o forţă axială Fa şi un moment de
torsiune M t :
2M t
Fa2 +
d (3.62)
pmin =
µ ⋅π ⋅ d ⋅ L
Presiunea care se realizează pe suprafaţa de contact datorită
strângerii p trebuie să fie superioară presiunii minime necesare pmin , dar
trebuie să depăşească presiunea maximă admisibilă pmax , de la care piesele
în contact ar căpăta deformaţii permanente :
pmin ≤ p ≤ pmax (3.63)
Deformaţiile plastice apar în momentul în care
în butuc :
σ cB
pmax B = (1 − δ B2 ) (3.64)
2c
în arbore :
σcA
p max A = (1 − δ2A ) (3.65)
2c
unde: σ cA(B ) - limita de curgere pentru materialul arborelui sau al butucului ;
c - coeficient de siguranţă (pentru oţel c = 1,1 … 1,3);
d d
δB = 1 ; δA = .
d d2
 Asamblări 101

σ cB σr
În cazul fontei se înlocuieşte cu, prin σ r înţelegându-
c c′
se rezistenţa la rupere, iar c′ = 2 … 3.
Presiunea maximă de contact nu trebuie să depăşească cea mai mică
valoare din cele două presiuni maxime (relaţiile 3.64 şi 3.65).
Din teoria tuburilor cu pereţi groşi se poate determina valoarea
strângerii teoretice :
⎛C C ⎞
S t = S A + S B = p ⋅ d ⋅ ⎜⎜ A + B ⎟⎟ (3.66)
⎝ E A EB ⎠
unde :
1 + δ A2
CA = −ν A (3.67)
1 − δ A2
1 + δ B2
CB = −ν B (3.68)
1 − δ B2
în care ν A şi ν B reprezintă coeficienţii Poisson pentru materialul arborelui,
respectiv al butucului ;
E A şi E B reprezintă modulele de elasticitate ale arborelui, respectiv
butucului.
Introducând în relaţia (3.66) valoarea p = pmin se calculează
strângerea teoretică minimă necesară S t min , iar pentru p = pmax se
calculează strângerea teoretică maximă admisă S t max .
Strângerile teoretice calculate, se corectează ţinând seama de :
- Rugozitatea pieselor în contact, care se distrug parţial la presare, cu
valoarea :
∆S r ≅ 1,2( R A + RB ) (3.69)
în care R A + RB reprezintă înălţimile maxime ale rugozităţilor suprafeţelor
în contact ale arborelui, respectiv a alezajului.
- Diferenţa de temperatură a pieselor în timpul funcţionării :
∆St = d ⋅ [α B ⋅ (t B − t0 ) − α A ⋅ (t A − t0 )] (3.70)
în care:
t0 - temperatura mediului ambiant;
102 Organe de maşini şi mecanisme

t A , t B - temperatura de regim a arborelui, respectiv butucului, în

timpul funcţionării.
- Sarcini ce ar deforma suplimentar piesele, cum ar fi : forţe
centrifuge, momente încovoietoare şi forţe tăietoare ce solicită asamblarea.
Aceste sarcini vor schimba distribuţia de presiuni în asamblare. Ţinând
seama de aceste sarcini, corecţia adusă sarcinii va fi ∆S d , calculată de la caz
la caz.
Strângerea efectivă rezultă :
S = St + ∆S r + ∆St + ∆S d (3.71)
Considerând în relaţia (3.71) S t max şi S t min , din relaţia (3.66), se
obţine strângerea efectivă maximă şi minimă, S max şi S min .
Toleranţa ajustajului TS trebuie să îndeplinească condiţia :
TA + TB ≤ TS ≤ S max − S min (3.72)
în care TA şi TB reprezintă toleranţa arborelui, respectiv a butucului.
* *
Notând cu S max şi S min strângerile reale, corespunzătoare
strângerii alese din standard (fig.3.45):
*
S min ≥ S min ; S max
*
≤ S max ; (3.73)
* *
S min = d A min − d B max ; S max = d A max − d B min (3.74)
Asamblările cu strângere pe con se calculează la fel cu cele
cilindrice, calculele făcându-se pe
un diametru mediu al zonei de
contact conice (deoarece
conicitatea este în general mică).
În acest caz se calculează o
deplasare axială:
a = K ⋅S
(K – conicitatea suprafeţelor în
contact).
Fig. 3.45 În relaţia de mai sus se
obţine amin pentru S min şi amax
 Asamblări 103

pentru S max . În acest caz, avansul minim axial amin trebuie corectat cu un
avans suplimentar a* ce ţine seama de abaterea unghiulară γ ce poate exista
între suprafeţele ce se asamblează:
tan γ
a* = L = 2 LK ⋅ tan γ .
α
tan
2

3.2.6 Asamblări cu clemă (brăţară elastică)

Asamblarea cu brăţară elastică este formată dintr-un inel elastic
secţionat – clema cu o deschidere (fig.3.46a) – sau din două semiinele –
clema cu două deschideri (fig.3.46b) – care se solidarizează pe un arbore
prin strângere cu şuruburi.
Această asamblare oferă avantajul unei strângeri reglabile şi al unei
demontări uşoare, de aceea se utilizează în construcţia de maşini unelte, la
aparate de laborator, la aparate de măsurat ş.a.
Aceste asamblări pot transmite momente de răsucire sau forţe
axiale, datorită forţei de strângere realizată cu ajutorul şuruburilor. Prin
strângerea şuruburilor cu forţa Fs , între inel şi arbore apar presiuni de
contact p (fig.3.47). Aceste presiuni, în timpul exploatării creează forţe de
frecare care se opun momentului sau forţei transmise prin asamblare.

Fig. 3.46 Fig. 3.47

104 Organe de maşini şi mecanisme

Pentru simplificare se consideră că la strângerea şuruburilor brăţara

va apăsa pe arbore cu o forţă Fn concentrată la mijloc, pe direcţie
diametrală. Considerând punctul A ca punct convenţional de articulaţie şi
neglijând forţa elastică din brăţară, se poate scrie ecuaţia de momente faţă
de punctul A:
⎛ d⎞ d
Fs ⎜ a + ⎟ − Fn ⋅ = 0 (3.75)
⎝ 2⎠ 2
Condiţia de funcţionare este ca momentul de frecare dat de
reacţiunea Fn , să fie mai mare sau, la limită, egal cu momentul de
exploatare. Deci:
F ⋅L
M t = F ⋅ L ≤ µ ⋅ Fn ⋅ d ⇒ Fn ≥ (3.76)
µ ⋅d
Înlocuind Fn în relaţia de mai sus rezultă:
F ⋅L
Fs ≥ (3.77)
2 ⋅ µ ⋅ (a + 0,5 ⋅ d )

În cazul brăţării elastice cu două deschideri (fig.3.46b) , forţa de

strângere dezvoltată de şuruburi dă naştere reacţiunii Fn = 2 Fs . Momentul
de frecare trebuie să învingă momentul activ M t , deci:
M t = F ⋅ L ≤ µ ⋅ Fn ⋅ d (3.78)
rezultând:
F ⋅L
Fs ≥ (3.79)
2µ ⋅ d
Forţa astfel calculată (rel.3.77 sau 3.79) permite dimensionarea
şuruburilor de strângere.

3.2.7 Asamblări prin strângere pe con cu şurub

Aceste asamblări (fig.3.48) sunt folosite pentru fixarea pe arbori a
unor roţi, volanţi, pârghii etc. Ele au avantajul că se pot monta şi demonta
uşor. Transmiterea mişcării se face prin forţa de frecare dintre suprafeţe,
creată la strângerea piuliţei.
Din echilibrul forţelor la montaj rezultă:
 Asamblări 105

⎛ α α⎞
Fa = Fn ⎜ sin + µ cos ⎟ (3.80)
⎝ 2 2⎠
La apariţia momentului de
răsucire, care încarcă asamblarea,
forţele de frecare îşi schimbă sensul,
devenind tangente la cercul cu
diametrul d m şi în sens invers
momentului de transmis. Pentru ca
piesele să nu alunece trebuie ca: Fig. 3.48

dm 2M t
M f ≥ M t ; M t ≤ µ ⋅ Fn ⋅ ; ⇒ Fn ≥ . (3.81)
2 µ ⋅ dm
Din relaţiile de mai sus rezultă mărimea forţei axiale care trebuie
dezvoltată de şurub pentru ca asamblarea să transmită momentul M t :
2M t
Fa ≥ (3.82)
dm ⋅ µ′
în care:
µ
µ′ =
α α (3.83)
sin + µ cos
2 2
Lungimea necesară de contact a conului, rezultă din condiţia
rezistenţei la strivire:
2M t
λ≥ (3.84)
π ⋅ µ ⋅ d m2 ⋅ pas

3.2.8 Asamblări elastice (cu arcuri)

3.2.8.1 Rol, clasificare, caracteristici
Arcul este un organ de maşină care, datorită formei şi a materialului
elastic din care este confecţionat, transformă prin deformare elastică, lucrul
mecanic în energie potenţială şi este capabil să retransforme energia
potenţială acumulată în lucru mecanic. De aceea, arcurile se folosesc ca
legătură elastică între piesele mecanismelor îndeplinind următoarele roluri
funcţionale:
106 Organe de maşini şi mecanisme

- preluarea şi amortizarea energiei vibraţiilor: la suspensii de maşini,

tampoane etc;
- acumularea de energie în vederea redării treptate ulterioare, pentru
acţionarea unui mecanism: la ceasuri, rulouri etc;
- exercitarea de forţe elastice permanente: la came, supape, roţi cu
clichet, ambreiaje etc;
- măsurarea unei forţe sau a unui moment prin dependenţa dintre
acestea şi deformaţiile produse: la dinamometre, aparate de măsură etc;
- reglarea şi limitarea forţelor: prese etc;
- modificarea pulsaţiilor proprii a unor subansamble ale maşinilor
sau mecanismelor înlăturând vibraţiile: la fundaţii, cuplaje elastice etc.
Clasificarea arcurilor se face după:
a) forma constructivă şi tipul solicitării arcului:
- arcuri elicoidale:
- de compresiune (fig.3.49a şi b);
- de tracţiune (fig.3.49c);
- de torsiune (fig.3.49d);

Fig. 3.49

- arcuri cu foi (de încovoiere):

- lamelar (fig.3.50 a);
- cu foi suprapuse (fig.3.50b);
- arcuri disc (de compresiune):
- simplu (fig.3.51a);
 Asamblări 107

- multiplu (fig.3.51b);
- arcuri inelare (fig.3.51c) - de compresiune;

a) b)
Fig. 3.50

a) b) c)
Fig. 3.51

- arcuri spirale plane (fig.3.52) - de torsiune;

- arcuri bară de torsiune (fig.3.53);

Fig. 3.52 Fig. 3.53

108 Organe de maşini şi mecanisme

- arcuri de cauciuc:
- de compresiune (fig.3.54 a);
- de forfecare (fig.3.54b);
- de torsiune (fig.3.54c).

a) b) c)
Fig. 3.54

- membrane:
- plane, a căror suprafaţă este dreaptă şi care pot fi fără centru
rigidizat (fig.3.55a) sau cu centru rigidizat (fig.3.55b);
- gofrate, a căror suprafaţă are un număr de gofrenuri
concentrice;
- sferice, a căror suprafaţă este curbată în formă de calotă
sferică.

Fig. 3.55

Fig. 3.56
 Asamblări 109

- tuburi ondulate (silfoane) (fig.3.56},

utilizate frecvent datorită proprietăţii de a se
deforma mult sub acţiunea sarcinilor
exterioare.
- arcuri manometrice (fig.3.57) de
formă spirală

Fig. 3.57
b) secţiunea semifabricatului:
- arcuri cu secţiune circulară;
- arcuri cu secţiune dreptunghiulară;
- arcuri cu secţiune pătrată;
- arcuri cu secţiune profilată.
c) după tipul caracteristicii elastice:
- cu caracteristică constantă;
- cu caracteristică variabilă.
Materiale şi tehnologie
Materialele din care se confecţionează arcurile trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii: limită ridicată de elasticitate, rezistenţă
înaltă la rupere, rezistenţă la oboseală, dilataţie termică redusă, rezistenţă la
coroziune, amagnetism, să-şi menţină proprietăţile mecanice la temperaturi
ridicate.
Cele mai răspândite materiale folosite la confecţionarea arcurilor
sunt oţelurile de arc OLC 65 A; OLC 55 A; OLC 75 A; 51Si 17 A; OLC 85
A; 51 V Cr 11 A; 56 Si 17 A; 60 Si 15 A, la care se adaugă materiale
neferoase (alama, bronzul şi monelul) şi materiale nemetalice (cauciuc,
plută, mase plastice, aer comprimat ş.a.).
Semifabricatele utilizate la executarea arcurilor au formă de bare,
bandă, table sau sârmă.
În afară de material, calitatea arcurilor de oţel este condiţionată de
tehnologie şi îndeosebi de tratamentul termic corect. Pentru arcurile din oţel
limita de curgere se măreşte prin călire urmată de o revenire joasă. Pentru
mărirea rezistenţei la oboseală a arcurilor din oţel se poate aplica ecruisarea
cu alice şi nitrurarea.
110 Organe de maşini şi mecanisme

Caracteristicile funcţionale ale arcurilor

1. Caracteristica sarcină – deformaţie. Aceasta este cea mai
importantă dintre caracteristicile
arcului. Sarcina poate fi o forţă F, sau
un moment M, iar deplasarea este o
deplasare liniară f , sau unghiulară θ .
Reprezentarea caracteristicii poate fi
liniară (fig.3.58a) sau neliniară
(progresivă, fig.3.58b, sau regresivă,
fig.3.58c). In cazul deplasării liniare
caracteristica sarcină-deformaţie este
Fig. 3.58
definită de relaţiile:
F = k ⋅ f ; sau M t = k ′ ⋅ θ ,
în care k şi k ' reprezintă rigiditatea arcului.
2. Rigiditatea arcului
Se defineşte ca fiind forţa (momentul) necesară producerii unei
deformaţii liniare (unghiulare) unitare.
Ea reprezintă panta caracteristicii ( k = tan α ) şi poate fi:
a) constantă: k = F f sau k ′ = M t θ (fig.3.58a);
b) variabilă: k = dF df sau k ′ = dM t dθ (fig.3.58b, c).
3. Lucrul mecanic de deformaţie ce poate fi înmagazinat în arc sub
formă de energie potenţială, prin deformarea lui elastică, este reprezentat
prin aria cuprinsă între caracteristica arcului şi axa deformaţiilor şi are
expresia:
f θ
L = ∫ Fdf sau L = ∫ M t dθ (3.85)
0 0

La arcurile cu caracteristică dreaptă:

f k⋅ f2 θ k ' ⋅θ 2
L=F⋅ = sau L = M t ⋅ = (3.86)
2 2 2 2
4. Coeficientul de utilizare specific (de formă) k f - reprezintă
influenţa formei constructive şi a felului solicitării arcului asupra capacităţii
 Asamblări 111

sale de a înmagazina lucru mecanic de deformaţie. Cu cât k f este mai mare,

materialul este mai bine utilizat.
5. Coeficientul de utilizare volumetric k v - reprezintă raportul dintre
lucrul mecanic şi volumul arcului.
L σ2 σ2
kv = = kf a = kf a (3.87)
V 2E 2E
6. Randamentul arcului η - reprezintă raportul între lucrul mecanic
cedat la descărcare Lc şi lucrul mecanic
înmagazinat la încărcare:
L
η= c (3.88)
L
La arcurile cu frecare, curba de
încărcare nu se suprapune peste cea de
descărcare (fig.3.59). Diferenţa dintre
lucrul mecanic înmagazinat şi cel cedat
în exterior se consumă prin frecarea
dintre componentele arcului. Fig. 3.59
7. Capacitatea de amortizare a
arcului este exprimată prin raportul dintre lucrul mecanic necesar învingerii
frecării şi suma lucrurilor mecanice de încărcare şi descărcare.
L − Lc 1 − η
δ= = (3.89)
L + Lc 1 + η
Gruparea arcurilor
Serveşte la obţinerea unei caracteristici dorite sau la încadrarea într-
un gabarit dat. Ea se efectuează:

Fig. 3.60
112 Organe de maşini şi mecanisme

- în serie (fig.3.60).
Fiecare arc este încărcat cu aceeaşi forţă F
F = F j = Fn .
n
Săgeata grupului de arcuri: f = ∑ f j ;
j =1

fj 1
F = kj ⋅ fj ⇒ = .
F kj
Rigiditatea grupării se reduce:
n
∑ fj n
1 j =1 1 (3.90)
= =∑
k F j =1 k j

Această grupare se adoptă atunci când se doresc la o forţă mică

deformaţii mari.
- în paralel (fig.3.61).

Fig. 3.61

Săgeata arcurilor este aceeaşi: f = f j = f n iar forţa ce le încarcă este

egală cu suma forţelor preluate de fiecare arc: F = ∑ F j .
Rigiditatea grupării creşte şi este dată de relaţia:
n
F = kf = ∑ k j f j ; k = ∑kj (3.91)
j =1

Această grupare se adoptă când se doresc deformaţii mici la o forţă

mare. Se întâlneşte la cuplele de la vagoane, la suspensia autovehiculelor,
etc.
 Asamblări 113

3.2.8.2 Arcul elicoidal

Arcurile elicoidale se obţin, prin înfăşurarea unei sârme sau bare,
după o elice trasată pe o suprafaţă directoare cilindrică, conică, elipsoidală
sau parabolică.
Cel mai des utilizate sunt arcurile cilindrice elicoidale supuse la forţe
exterioare de întindere sau compresiune.
Parametrii geometrici ai arcului elicoidal cilindric de compresiune
(fig.3.62) sunt:

Fig. 3.62
H 0 - înălţimea în stare netensionată (liberă): H 0 = t 0 ⋅ n ;
unde:
n - numărul de spire active;
t 0 - pasul spirelor la înfăşurare: t 0 = πDm ⋅ tgα 0 ;
în care:
Dm - diametrul mediu de înfăşurare;
α 0 - unghiul de înclinare a elicei la execuţia arcului;
H - înălţimea în stare tensionată;
f - săgeata arcului: f = H 0 − H ;
d - diametrul sârmei;
nt - numărul total de spire nt = n + nr ;
114 Organe de maşini şi mecanisme

nr - numărul de spire de rezemare: nr ≅ 1,5 ;

i - indicele arcului: i = Dm d ; ( 4 ≤ i ≤ 16 - pentru arcuri înfăşurate
la rece şi 4 ≤ i ≤ 10 - pentru arcuri înfăşurate la cald);
λ - lungimea desfăşurată a arcului: λ ≅ π ⋅ Dm ⋅ n .
În urma solicitării, în secţiunea arcului apar tensiuni de torsiune, τ 1
şi tensiuni de forfecare, τ 2 (fig.3.63).
M t F ⋅ Dm ⋅ 16 4F
τ1 = = ; τ2 = (3.92)
Wp 2 ⋅π ⋅ d 3 π ⋅d2
La diametrul interior al arcului ( D1 ), tensiunile se însumează,
rezultând:

Fig. 3.63 Fig. 3.64

8 FDm 4F 4F
τ max = τ 1 + τ 2 = + = (1 + 2i ) ≤ τ a (3.93)
π ⋅d 3
π ⋅d 2
π ⋅d2
Deformaţia este comprimarea arcului ca efect al acţiunii forţei F.
Reducând arcul elicoidal la o simplă bară (fig.3.64) săgeata f coincide cu
drumul parcurs de forţa F care comprimă arcul:
Dm M t ⋅ λ Dm
f =θ ⋅ = ⋅ (3.94)
2 G⋅Ip 2

unde: θ - unghiul de răsucire al sârmei datorită momentului de torsiune M t .

G - modulul de elasticitate transversal;
I p - momentul de inerţie polar al secţiunii.
 Asamblări 115

Dacă în relaţia (3.94) se înlocuiesc M t , λ, I p cu valorile lor, se

obţine:
F ⋅ Dm2 ⋅ π ⋅ Dm ⋅ n 8 ⋅ n ⋅ Dm3
f = = ⋅F
π ⋅d4 G⋅d4 (3.95)
4⋅G ⋅
32
Lucrul mecanic de deformaţie înmagazinat de arc la săgeata f va fi:
1 4 ⋅ n ⋅ Dm3
L= F⋅ f = 4
⋅F2 (3.96)
2 G⋅d
πd 3 ⋅ τ at
Înlocuind pe F ( F = ), dacă se neglijează efectul de
8 Dm
π ⋅d2
forfecare) şi ţinând seama că V este volumul arcului ( V = ⋅ π ⋅ Dm ⋅ n ),
4
se obţine în final:
1 τ t2max
L= ⋅ ⋅V (3.97)
2 2G
Pentru arcurile cilindrice elicoidale, rezultă:
Coeficientul de utilizare specific: k f = 1 2 .
Coeficientul de utilizare volumetric:
L τ2
kv = = k f ⋅ t max (3.98)
V 2G
Cunoscând sarcina de lucru F, săgeata f şi felul solicitării, calculul
arcurilor elicoidale de secţiune circulară comportă următoarele etape:
- alegerea materialului, a indicelui arcului i şi a unghiului elicei α 0 ;
- stabilirea diametrului sârmei de arc d;
- stabilirea diametrului mediu al arcului Dm = i ⋅ d ;
- stabilirea numărului de spire active n;
- pasul arcului: t 0 = π ⋅ Dm ⋅ tgα 0 ;
- înălţimea arcului în stare liberă: H 0 = t 0 ⋅ n + (nr − 0,5) ⋅ d ;
- înălţimea de blocare (spiră de spiră): H b = (n + nr ) ⋅ d ;
- lungimea sârmei: λ = π ⋅ Dm (n + nr ) .
116 Organe de maşini şi mecanisme

In utilizările practice,, din motive de gabarit sau pentru a obţine o

anumită caracteristică sau
încărcare, se folosesc sistemele la
care arcurile sunt introduse unul
în altul şi întră în acţiune
concomitent (fig.3.65a).
Pentru dimensionarea lor,
se determină forţa preluată de
fiecare arc, considerând că la
Fig. 3.65 această montare în paralel,
săgeţile arcurilor sunt aceleaşi şi
că ele sunt confecţionate din acelaşi material.
Forţa F preluată de sistem va fi:
n
F = ∑ Fi = F1 + F2 + ...
i =1

In stare complet comprimată, arcurile vor avea aceeaşi înălţime,

blocarea lor (spiră pe spiră) fiind simultană:
n1d1 = n2 d 2 = ... (3.99)
Ţinând seama că săgeţile sunt aceleaşi ( f = f1 = f 2 = ... ),
F1 ⋅ D12 ⋅ π ⋅ D1 ⋅ n1 ⋅ 32 F2 ⋅ D22 ⋅ π ⋅ D2 ⋅ n2 ⋅ 32
= = ... (3.100)
4G ⋅ π ⋅ d14 4G ⋅ π ⋅ d 24
şi că tensiunea de forfecare maximă este aceeaşi
τ max1 = τ max 2 = ... ,
8 F1 ⋅ i1 8 F2 ⋅ i2
= = ... , (3.101)
π ⋅ d12 π ⋅ d 22
prin înlocuirea relaţiilor (3.99) şi (3.101) în (3.100) rezultă că indicele de
înfăşurare i trebuie să fie acelaşi pentru toate arcurile (fig.3.65b):
i1 = i2 = ...

3.2.8.3 Arcul cu foi

Arcurile cu foi pot fi constituite dintr-o singură foaie (arcuri
lamelare) sau din mai multe foi suprapuse (arcuri cu foi multiple sau cu foi
 Asamblări 117

suprapuse)
- Arcurile lamelare simple sunt formate în mod curent dintr-o lamelă
de oţel încastrată la un capăt şi liberă la
celălalt, unde este solicitată de o sarcină
exterioară F. Are secţiunea
dreptunghiulară (b x h) şi forma
dreptunghiulară (fig.3.66a), triunghiulară
(fig.3.66b), trapezoidală (fig.3.66c) sau
eliptică şi sunt supuse solicitării de
încovoiere. Lamela poate avea fibra
medie dreaptă sau curbă.
Aceste arcuri sunt des utilizate ca
arcuri de apăsare în construcţia
mecanismelor cu clichet, site vibratoare,
ca lamele de contact la relee, comutatoare
electrice etc.
a) la arcul lamelar dreptunghiular Fig. 3.66
(fig.3.66a), în urma solicitării exterioare,
în secţiunea încastrată apar eforturi de încovoiere maximă:
M 6F ⋅ λ
σ i max = i = ≤ σ ai (3.102)
W b ⋅ h2
Din relaţia (3.102) se poate determina forţa maximă suportată de arc:
bh 2 σ ai
Fmax = ⋅ (3.103)
6 λ
Săgeata maximă se determină cu relaţia:
F ⋅ λ3
f = (3.104)
3E ⋅ I
unde: E - modulul de elasticitate longitudinal;
bh 3
I= - momentul de inerţie geometric.
12
Lucrul mecanic de deformaţie, în baza relaţiilor de mai sus se scrie:
1 1 σ2 σ2
L= F ⋅ f = ⋅ i max ⋅ V = k f ⋅ i max ⋅ V (3.105)
2 18 E 2E
118 Organe de maşini şi mecanisme

unde:
V = b ⋅ h ⋅ l - volumul arcului;
k f = 1 9 coeficientul de utilizare specific.
b) La arcul lamelar triunghiular eforturile unitare de încovoiere în
secţiunea x se scriu:
M F ⋅ x ⋅ 6 6F ⋅ λ
σ i( x) = i( x) = = = σ i max ≤ σ ai (3.106)
Wz ( x ) bx ⋅ h 2 b ⋅ h2
x
deoarece bx = b .
λ
Rezultă că, în cazul arcului lamelar triunghiular, tensiunile de
încovoiere sunt constante pe toată lungimea arcului (solid de egală
rezistenţă).
Săgeata maximă se obţine din ecuaţia diferenţială a fibrei deformate:
d2y M i( x)
2
=− (3.107)
dx EI x
unde:
bx ⋅ h 3 bh 3 x
Ix = = ⋅ ; M i( x) = F ⋅ x (3.108)
12 12 L
Înlocuind în ecuaţia fibrei deformate, se obţine:
d2y 12 F ⋅ λ
2
=− 3 (3.109)
dx bh ⋅ E
Integrând ecuaţia (3.109) de două ori şi punând condiţiile la limită
( x = λ , y = 0 , y ' = 0 ) se obţine expresia fibrei deformate:
12 F ⋅ λ x 2 12 F ⋅ λ2 6 F ⋅ λ3
y= ⋅ − ⋅ x + (3.110)
E ⋅ b ⋅ h3 2 E ⋅ b ⋅ h3 E ⋅ b ⋅ h3
Săgeata maximă se obţine pentru x = 0 ; f = y .
6 F ⋅ λ3 F ⋅ λ3
f = = (3.111)
E ⋅ b ⋅ h3 2E ⋅ I
Deci, la aceeaşi încărcare, săgeata arcului triunghiular este de 1,5 ori
mai mare decât a arcului dreptunghiular de aceeaşi grosime şi lungime.
Ţinând seama de relaţiile (3.106) şi (3.111) se obţine lucrul mecanic
 Asamblări 119

de deformaţie:
1 1 σ i2max σ2
L= F⋅ f = ⋅ V = k f ⋅ i max ⋅ V (3.112)
2 6 E 2E
unde:
1
V= b ⋅ h ⋅ λ - volumul arcului,
2
kf =1 3 - coeficientul de utilizare specific.
Rezultă că arcul lamelar triunghiular foloseşte materialul mai
raţional decât cel dreptunghiular. Acest avantaj este diminuat de faptul că
săgeata arcului lamelar triunghiular este de 1,5 ori mai mare decât aceea a
arcului lamelar dreptunghiular şi în plus are vârful ascuţit, ceea ce produce o
răsucire a arcului în contact cu elementul care îi transmite sarcina F. Practic
pentru evitarea dezavantajelor se adoptă forma trapezoidală.

Arcul cu foi multiple

La sarcini mari arcurile lamelare rezultă prea lungi şi prea late, de
aceea se înlocuiesc cu arcuri din mai multe foi.
Arcurile cu foi multiple pot fi:
- cu un singur braţ (sfertul de arc) (fig.3.67);
- cu două braţe articulate la cele două capete şi rezemat la mijloc
(fig.3.50b) ;
- cu două braţe articulate şi articulat la mijloc (CANTILEVER)
(fig.3.68);
- închis (eliptic) (fig.3.69).

Fig. 3. 67 Fig. 3.68

Arcurile cu foi multiple sunt constituite dintr-o suprapunere de arcuri
120 Organe de maşini şi mecanisme

lamelare, asamblate cu o brăţară de strângere (a) la mijloc, denumită

legătură de arc (fig.3.69).
Pentru ca materialul să fie economic utilizat, foile de arc nu au toate
aceeaşi lungime. Se deosebesc trei feluri de foi: foaia principală (1),
prevăzută cu ochiuri de prindere, foaia principală de întărire (2) şi foile
secundare (3).

Fig. 3.70

Fig. 3. 69

Foaia principală are aceeaşi lăţime, în timp ce capetele foilor

secundare au forme variate la extremităţi (triunghiulare, trapezoidale,
circulare, parabolice). Toate foile au pe o faţă un canal iar pe cealaltă o
nervură pentru a nu se deplasa lateral una faţă de alta (fig.3.70). Pentru a se
asigura contactul şi participarea egală a foilor la preluarea sarcinii, ele au o
curbură iniţială diferită.
Prin adoptarea unor lungimi diferite ale foilor, arcul se apropie de un
solid de egală rezistenţă.
Arcurile cu foi prezintă următoarele avantaje: dimensiuni de gabarit
reduse; capacitate mare de amortizare a vibraţiilor, în principal datorită
frecării dintre foi; din acelaşi semifabricat se pot obţine arcuri cu
caracteristici diferite.
Ele prezintă dezavantajul că datorită frecării dintre foi, amortizarea
nu are loc decât la sarcini relativ mari când sunt învinse forţele de frecare
dintre foi, iar foile se uzează relativ repede.
Aceste arcuri se utilizează la suspensia autovehiculelor, a vagoanelor
şi locomotivelor, la ciocane mecanice etc.
Calculul arcurilor cu foi (STAS E12782-90) are la bază echivalarea
lui (fig.3.71a) cu arcul lamelar triunghiular – dacă nu are foaie de întărire –
sau trapezoidal – dacă are foi de întărire.
 Asamblări 121

Arcurile cu foi multiple curbate foarte puţin pot fi calculate cu

relaţiile stabilite la arcurile lamelare triunghiulare. Astfel, ţinând seama că n
este numărul foilor de arc, efortul unitar de încovoiere va fi:
6 Fλ
σ i max = ≤ σ ai (3.113)
n ⋅ b ⋅ h2
iar săgeata:
Fλ3 6 Fλ3
f = = (3.114)
2 EI E ⋅ n ⋅ b ⋅ h 3
La arcurile cu curbură mare, sub acţiunea sarcinii, arcul se

Fig. 3.71 Fig/ 3.72

aplatizează, trecând de la săgeata iniţială f 0 la o săgeată f1 , deformaţia

arcului fiind f (fig.3.72). Forţa exterioară F care solicită arcul se
descompune, solicitându-l la încovoiere, forfecare şi întindere. Neglijând
solicitările de forfecare şi întindere care sunt reduse, admiţând că toate foile
lucrează împreună şi introducând un coeficient c care ţine seama de aceste
solicitări cât şi de faptul că arcul cu foi diferă de cel triunghiular (c=0,8...1),
se poate scrie condiţia de rezistenţă a arcului la încovoiere:
122 Organe de maşini şi mecanisme

M i max 6 ⋅ c ⋅ F (λ + f1 tan α1 )
σ i max = = ≤ σ ai (3.115)
W n ⋅ b ⋅ h2
Din considerente geometrice, considerând curbura după un arc de
cerc, rezultă:
α f
f1 = λ ⋅ tan 1 sau α1 = 2 arctan 1 (3.116)
2 λ
f1 = f 0 − f (3.117)
unde:
α0 f0
f 0 = λ ⋅ tan şi α 0 = 2 arctan (3.118)
2 λ
săgeata:
6 ⋅ c ⋅ F ⋅ λ2 (λ + f1 tan α1 )
f = (3.119)
E ⋅ n ⋅ b ⋅ h3
Calculul săgeţii şi a efortului unitar maxim de încovoiere se fac prin
aproximări succesive, admiţând într-o primă aproximaţie f1 = f 0 iar
α1 = α 0 .
Lucrul mecanic de deformaţie ţinând seama de relaţiile de mai sus şi
de aproximaţie, se scrie:
1 1 σ i2max σ i2max
L= F⋅ f ≅ ⋅ ⋅V = k f ⋅V (3.120)
2 3 2E 2E
n⋅b⋅h⋅λ
unde: V = - volumul arcului.
2
kf ≅1 3 - coeficientul de utilizare specific.

3.2.8.4 Arcul spirală plană

Arcurile spirale plane sunt formate dintr-o panglică înfăşurată după o
spirală arhimedică.
Se folosesc la mecanisme de mecanică fină din domeniul aparatelor
de măsurat sau diferitelor aparate electrotehnice, ceasornicelor, ca elemente
motoare sau de comandă şi ca elemente pentru readucerea acelor indicatoare
la poziţia iniţială.
De obicei, modul de prindere a arcului este încastrarea la ambele
 Asamblări 123

capete (fig.3.73) sau încastrarea la un capăt şi articulaţie la celălalt.

Fig. 3.73 Fig. 3.74

Încărcarea arcului 1 se poate realiza de către axul 2, carcasa 3 fiind

fixă, sau de către carcasă, axul fiind fix.
Arcul este solicitat la încovoiere în secţiunea transversală a barei, dar
efectul practic se traduce printr-un moment de răsucire. Egalitatea dintre
momentul de răsucire M t şi momentul încovoietor M i rezultă din fig.3.74.,
lamela considerându-se desfăşurată pe întreaga lungime λ .
Momentul încovoietor dat de forţa F este:
Mi = F ⋅ λ
iar momentul de răsucire este dat de relaţia:
D
M t = F ⋅ (λ + 0 )
2
D
Deoarece o << λ rezultă M i = M t .
2
In cazul cel mai frecvent al arcului încastrat la ambele capete, forţa F
care acţionează la distanţa R (fig.3.73), creează în arbore un moment de
răsucire M t = F ⋅ R , indiferent dacă arcul este înfăşurat sau desfăşurat.
Acest moment de răsucire solicită arcul la încovoiere prin momentul
încovoietor M i = M t . Tensiunea de încovoiere în secţiunea arcului va fi:

Mi Mt ⋅ 6
σi = = ≤ σ ai (3.121)
Wz b ⋅ h2
124 Organe de maşini şi mecanisme

Din relaţia 3.121 se poate determina grosimea h a lamelei dacă a fost

adoptată lăţimea sa b.
Unghiul de rotaţie θ , în funcţie de care se determină săgeata liniară
f, este dat de relaţia:
Mt ⋅ λ λ σ
θ= =2 ⋅ i (3.122)
E ⋅ Iz h E

λ⋅ R 2 ⋅ F (3.123)
f = R ⋅ θ = 12 ⋅
b ⋅ h3 ⋅ E
Lucrul mecanic de deformaţie:

1 1 σ 2 ⋅ Wz ⋅ λ 1 V (3.124)
L= M t ⋅θ = ⋅ i = ⋅ ⋅ σ i2
2 2 E⋅I 6 E
Coeficientul de utilizare volumetric:

L 1 σ i2 (3.125)
kv = = ⋅
V 3 2E
1
Coeficientul de formă k f = , indică o bună utilizare a materialului.
3

3.2.8.5 Arcul bară de torsiune

Este constituit dintr-o bară cilindrică (fig.3.75) cu secţiune plină sau
inelară, fixată la un capăt în
batiu iar la celălalt legată de
un element mobil (pârghii sau
leviere). Are o construcţie
foarte simplă, cu un gabarit
redus. Se pretează la
realizarea de construcţii
capsulate. Este utilizat la
suspensii de autovehicule, în
Fig. 3.75
construcţia unor aparate de
măsură ca dinamometre, cuple torsiometrice etc.
Aceste arcuri sunt solicitate la torsiune.
 Asamblări 125

Mt F ⋅R
τ t max = = ≤ τ at
Wp π ⋅ d 3 (3.126)
16
Din această relaţie se poate determina diametrul necesar al barei.

16 M t (3.127)
d ≥3
π ⋅ τ at
Deformaţia unghiulară:
Mt ⋅ λ λ τ
θ= = 2 ⋅ ⋅ at (3.128)
G⋅Ip d G
Lucrul mecanic de deformaţie:

1 1 τ at2 (3.129)
L = M t ⋅θ = ⋅ V ⋅
2 2 2G
π ⋅d2
unde V = ⋅λ
4
Coeficientul de utilizare volumetrică:

L τ2 (3.130)
kv = = k f ⋅ at
V 2G
1
Coeficientul de formă k f = , indică o bună utilizare a materialului.
2