Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

NOUL TESTAMENT

COMENTARIU LA EPISTOLA A II A
CATRE TESALONICENI

COORDONATOR ȘTIINTIFIC

Pr. Lect. Univ. dr. Sorin Bora

STUDENT

Cătălin Marian CHIRIȚĂ

An universitar 2019-2020, sem II


Persoana Sfantului Apostol Pavel este mai bine cunoscuta decat a celorlalti
Apostoli. Faptele Apostolilor, scrise de ucenicul sau, Luca, si Epistolele sale ne
procura informatii bogate despre viata si activitatea sa. Pe scena istoriei Bisericii
primare, figura uriasa a Sfantului Apostol Pavel ramane dominanta mai mult de
doua decenii.
Sfantul Apostol Pavel, cunoscut mai intai sub numele de Saul (cel dorit), s-a
nascut la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mica, in primii ani ai erei
crestine, din parinti evrei, cu buna stare materiala. Ei aveau un atelier de tesut stofe
din par de capra, din care faceau mantale si corturi pe care le vindeau.
Orasul Tars avea scoli vestite, la care Saul a invatat bine din copilarie limba
greaca, pe care a cunoscut-o mai bine decat ceilalti Apostoli. De la parintii sai,
avea dreptul de cetatean roman. Ambele calitati au avut mare importanta in
activitatea lui misionara.
De foarte tanar, Saul a mers la Ierusalim, unde avea o sora, mama lui Ioan
Marcu, varul lui Barnaba, spre a se instrui in Legea mozaica la scoala vestitului
invatat rabin Gamaliel.
Saul nu l-a cunoscut direct pe Hristos. In timpul activitatii publice a
Mantuitorului, el traia la Tars, ca rabin. Auzind vestea marii miscari produse de
predica Apostolilor despre Iisus Hristos, a venit la Ierusalim, unde a devenit
persecutor al crestinilor. La uciderea cu pietre a Sfantului Stefan, ucigasii si-au pus
hainele la picioarele lui Saul (Fapte, 7, 58). El pustia Biserica din Ierusalim,
intrand prin case si, tarand pe barbati si pe femei, ii ducea la temnita (Fapte 8, 3;
22, 4). Dupa imprastierea comunitatii din Ierusalim, Saul voia s-o desfiinteze pe
cea din Damasc.
Luand scrisori de imputernicire de la marele preot catre comunitatea iudaica
din Damasc si primind o garda data de Sinedriu, Saul porneste spre Damasc, oras
situat la vreo 200 km nord-est de Ierusalim. Pe drum, in apropiere de Damasc, s-a
petrecut faptul extraordinar care a schimbat cu totul viata si misiunea rabinului
Saul: convertirea lui la crestinism. Ziua, in amiaza mare, intr-o lumina
stralucitoare, i s-a aratat Iisus Hristos, zicandu-i: „Saule, Saule, de ce Ma
prigonesti? Iar el a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care
tu Il prigonesti” (Fapte 9, 4-5).
Minunea Damascului a facut lumina in sufletul lui, incat, din persecutorul
Saul, a devenit Apostolul Pavel. Orbit, uimit si profund schimbat, Saul e dus de
insotitorii sai la Damasc, unde primeste botezul de la preotul Anania. El intra astfel
in sanul Bisericii ca „vas ales, ca sa poarte numele lui Iisus inaintea neamurilor”
(Fapte 9, 15), ca „Apostol chemat nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus
Hristos si prin Dumnezeu-Tatal” (Gal. 1, 1). El incepe sa predice in sinagogi ca
„Iisus este Fiul lui Dumnezeu„, spre uimirea si surprinderea iudeilor din Damasc,
care, auzind aceasta, s-au sfatuit sa-l omoare. Saul este ajutat de crestini sa
paraseasca orasul, coborandu-l noaptea peste zidurile cetatii intr-un cos, iar el se
retrage pentru trei ani in Arabia, studiind Sfanta Scriptura si meditand asupra
crestinismului (Fapte 9, 1-26; 22, 3-21).
În misiunea apostolică de evanghelizare, un rol deosebit l-a avut
corespondenţa dintre apostoli şi comunităţile creştine. O parte dintre aceste scrisori
către diferite cetăţi a intrat în Canonul Noului Testament, existând şi anumite
scrieri neautentice, numite apocrife. Se păstrează astăzi 14 epistole ale Sf. Apostol
Pavel. Există dovezi care demonstrează că Sf. Pavel a mai scris şi alte epistole, dar
care s-au pierdut de-a lungul timpului.
În lista cărţilor Noului Testament de astăzi există 14 epistole ale Sfântului
Apostol Pavel. Dar canonul cărţilor autentice, recunoscute ca inspirate de Duhul
Sfânt şi folositoare pentru sufletele credincioşilor, nu a fost dintotdeauna aşa cum îl
găsim în Biblia noastră de astăzi. Marile comunităţi creştine păstrau în primele
secole ale existenţei Bisericii diferite cărţi aparţinând Apostolilor sau ucenicilor
acestora. Multe dintre acestea au intrat în lista cărţilor Noului Testament, altele au
fost socotite ca fiind neautentice ori nefolositoare pentru viaţa Bisericii şi au primit
numele de apocrife. S-au născut astfel în mijlocul comunităţilor creştine diferite
Canoane, despre care vorbesc unii dintre scriitorii bisericeşti de mai târziu.
Epistola a doua către Tesaloniceni este ultima din cele două epistole adresate
tesalonicenilor şi una din cele paisprezece epistole ale sfântului apostol Pavel aflate
în Noul Testament. Epistola a doua are, ca şi prima, un pronunţat caracter
eschatologic. Ea cuprinde o consistentă parte despre Parusie (Venirea a doua a
Mântuitorului) şi semnele ei premergătoare (lepădarea de credinţă a unora şi ivirea
lui Antihrist), prin care tesalonicenii sunt liniştiţi în raport cu zvonurile şi
interpretările false ale evangheliei. Epistola accentuează asupra necesităţii muncii,
indicând atitudinea potrivită atât faţă de cei ce nu vor să muncească şi se ţin de
nimicuri, cât şi în general faţă de cei care nu vor să primească
cuvântul evangheliei. Apostolul Pavel arată că învăţătura creştină se transmite atât
prin epistola sa (cuvântul scris) cât şi prin viu grai (ceea ce va deveni Tradiţia
Bisericii), consfinţind astfel autoritatea Tradiţiei ca a doua sursă de adevăr, pe
lângă cea reprezentată de Sfânta Scriptură.
Autenticitatea ei este confirmată de întreaga tradiţie bisericească. Policarp al
Smirnei şi Iustin Martirul fac aluzie la ea. Clement Alexandrinul, Irineu şi
Tertulian o citează în nenumărate rânduri. Se află în Fragmentul Muratori şi în
traducerile vechi ale Sfintei Scripturi, cea siriacă şi cea latină.
Numele lui Pavel, Silvan şi Timotei se află la începutul epistolei 1. În această
epistolă se aminteşte faptul că apostolii au lucrat cu mâinile lor pentru a nu fi o
povară pentru cei cărora le predicau, fapt ce este amintit şi de prima epistolă.
Suferinţele tesalonicenilor sunt asemănătoare cu cele suferite de Hristos şi Biserica
1
2 Tes 1.1
din Ierusalim, despre care li s-a vorbit mai dinainte (1 Tes 1.6, 2.14; cf. cu 2 Tes
1.4-7); se tratează despre Venirea a doua a Mântuitorului (Parusia) (1 Tes 4.15,5.2;
se află şi la 2 Tes 2.1)

Locul şi timpul
Localitatea este, la fel ca şi la prima epistolă, Corintul, iar timpul, la câteva
luni după aceasta, adică anul 51.

Lauda tesalonicenilor
Apostolul Pavel spune că ei (Pavel, Silvan şi Timotei) trebuie să-i
mulţumească totdeauna lui Dumnezeu pentru tesaloniceni pentru sporul lor în
credinţă şi iubire. El adaugă că ei se laudă cu tesalonicenii pentru statornicia şi
credinţa lor arătată în toate prigonirile şi necazurile pe care le suferă. Aceasta este
o dovadă lămurită despre dreapta Judecată a lui Dumnezeu întrucât ei vor fi găsiţi
vrednici de împărăţia lui Dumnezeu pentru care suferă2.

Venirea a doua a Mântuitorului şi semnele ei


Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor îi întristează pe
tesaloniceni şi odihnă atât acestora cât şi creştinilor în general. Acest fapt se va
petrece la descoperirea Domnului Iisus din cer, care va veni cu îngerii puterii lui,
într-o flacără de foc3 şi va pedepsi pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi nu ascultă
de evanghelia sa. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului şi
de la slava puterii lui când Va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii săi 4.
Apostolul spune că, în ce priveşte venirea Domnului Iisus Hristos, tesalonicenii nu
trebuie să se lase clătinaţi aşa de repede în mintea lor şi nici să se tulbure de vreun
duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la cei trei (Pavel, Silvan
şi Timotei)5 cum că ziua Domnului a şi sosit. Nimeni nu trebuie să-i amăgească în
vreun chip. Căci acea zi nu va veni înainte de a fi venit lepădarea de credinţă
(Mântuitorul însuşi a prevestit, cu tristeţe, că la sfârşitul timpurilor, dragostea şi

2
2 Tes 1.3-5, Fapte 15. 22; compară cu Iacob 1.12)
3
Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001,nota 2 , pag. 363, Valeriu Anania-
nu e vorba aici de focul iadului, ci de înflăcărarea cosmică, grandioasă, ce constituie cadrul marilor revelaţii divine,
vezi şi Ieşirea 3.3, Isaia 66.15 şi care va însoţi a doua venire a Domnului
4
2 Tes 1.6-10
5
Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001,nota3, pag 364, Valeriu Anania- e
limpede că printre tesaloniceni erau puse în circulaţie false epistole, prin care agitatorii apocaliptici căutau să se
folosească de autoritatea numelui său. E unul din motivele pentru care apostolul îşi pune scrisul şi semnătura proprie
la sfârşitul unor scrisori, ca semn de autenticitate
credinţa se vor împuţina: „Când va veni Fiul Omului va găsi, oare, credinţă pe
pământ?” şi de a se descoperi omul fărădelegii (absenţa oricăror legi divine) sau
omul păcatului- personificare a păcatului, întruchipare a răului absolut), fiul
pierzării (sortit, destinat nimicirii, distrugerii, ruinii- de către Iisus), potrivnicul,
care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de
închinare. Şi acesta se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept
Dumnezeu. Apostolul Pavel le aminteşte că aceste lucruri le-au fost spuse când era
cu ei. El adaugă că ei ştiu bine ce-l opreşte 6 ca să nu se descopere decât la vremea
lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze, trebuie numai ca cel ce o opreşte
acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta Cel Nelegiuit pe care Domnul
Iisus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni şi puteri
mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării,
pentru că n-au primit dragostea adevărată ca să fie mântuiţi. Din această pricină,
Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi
cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi7.
Cei trei(Pavel, Silvan şi Timotei) trebuie să mulţumească totdeauna lui
Dumnezeu pentru tesaloniceni căci, de la început, Dumnezeu i-a ales pentru
mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului. Hristos i-a chemat pe
tesaloniceni, prin evanghelia apostolilor, ca să capete slava Domnului nostru Iisus
Hristos. Aşadar - continuă Pavel - tesalonicenii trebuie să rămână tari şi să ţină
învăţăturile pe care le-au primit fie prin viu grai, fie prin epistola celor trei 8. De aici
rezultă că regula credinţei nu rezidă numai în Scriptură inspirată, ci şi în autoritatea
Bisericii care interpretează. Sfântul Ioan Hrisostom, comentând acest text, face
această preţioasă remarcă: „Este, deci, evident, prin însăşi această expresie „fie
prin cuvânt”, că Apostolii nu au cuprins toată doctrina în epistolele lor, ci au
învăţat multe adevăruri fară să le scrie. Unele cât şi celelalte merită în mod egal
credinţa noastră. De aceea, noi trebuie să primim tradiţia Bisericii ca demnă de
credinţă. Când cineva ne zice: „este tradiţie, să nu mai cerem nimic în plus”, iată
un text precis, decisiv, care stabileşte, contra protestanţilor, autoritatea Tradiţiei.
Iisus însuşi spusese: Duhul vă va aduce aminte de cele ce am spus.
Pavel le spune tesalonicenilor să se roage pentru ca Cuvântul Domnului să
se răspândească şi să fie proslăvit cum este la ei şi să fie izbăviţi de oamenii

6
Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001,nota 5, pag 364, Valeriu Anania- o
taină ştiută numai de tesaloniceni, care o păstrau cu sfinţenie, dar care nouă şi comentatorilor biblici (inclusiv
Fericitului Augustin) ne rămâne necunoscută
7
Sfantul Teofilact al Bulgariei, „Talcuirea la Epistolele Pauline – volumul III”, tradusa in limba romana de
Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei si Sucevei, Tipografia cartilor bisericesti, Bucuresti, 1904, pag. 98
8
Ibidem, pag 104
nechibzuiţi şi răi. Căci nu toţi au credinţa. El adaugă că Domnul este credincios şi
îi va întări şi-i va păzi de cel rău.9

Îndepărtare de cei leneşi şi îndemn la muncă


Vă poruncim-spun cei trei- în numele Domnului Iisus Hristos , să se
depărteze de orice frate care trăieşte în lenea|lenevie. El le aminteşte că ei înşişi
când au fost în Tesalonic nu au trăit în lenevie, n-au mâncat de pomană pâinea
nimănui, ci au lucrat zi şi noapte, ca să nu fie povară pentru nici unul dintre ei
(tesaloniceni). Şi asta au făcut-o nu că n-ar fi avut dreptul acesta, ci pentru a le da o
pildă vrednică de urmat. Pe când erau în Tesalonic ei spuneau lămurit:,,cine nu
vrea să lucreze, nici să nu mănânce”. Pavel spune că a auzit că unii din tesaloniceni
trăiesc în lenevie, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Pavel îi îndeamnă şi îi
sfătuieşte în Domnul Iisus Hristos să-şi mănânce pâinea lucrând în linişte.

Atitudinea faţă de potrivnicii evangheliei


Apostolul Neamurilor le spune fraţilor să nu ostenească în facerea de bine.
Şi dacă nu ascultă cineva ce spun cei trei în această epistolă, să-l însemneze şi să n-
aibă niciun fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. El nu trebuie socotit ca un
vrăjmaş, ci mustrat ca pe un frate.

Încheiere
În încheierea epistolei, Pavel spune: ,,Urarea de sănătate este scrisă de mâna
mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu”. Este semnătura
lui Pavel care-i ajută pe apostoli să discearnă între epistolele adevărate şi cele
falsificate.

9
Op. cit., pag 114
BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi


adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001
2. Noul Testament, pag 363-365, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a
Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea
Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997,
Bucureşti
3. Sfântul Teofilact al Bulgariei, „Tâlcuirea la Epistolele Pauline – volumul
III”, tradusă în limba română de Veniamin Costachi, Mitropolitul Moldovei
și Sucevei, Tipografia cărtilor bisericești, București, 1904

S-ar putea să vă placă și