FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

”JUSTINIAN PATRIARHUL”
BUCUREȘTI

LUCRARE DE SEMINAR LA MORALĂ

Problema Răului
-Părintele Arhimandrit Placide Deseille -

Student: Sîrbu Alexandru Eduard, Grupa 5

Profesor Coordonator: Pr. Asist. Dr. George Păunoiu

2020
 Viața Părintelui Arhimandrit Placide Deseille

Placide Deseille s-a născut în anul 1926, într-o familie de catolici din orașul Paris. El va intra
în monahism în anul 1942, într-o mănăstire catolică. Vreme de 12 ani, fratele Deseille s-a
îndeletnicit cu nevoințele și cu studiile teologice, drept pentru care a și fost hirotonit preot
(catolic). Nu după multa vreme, părintele Placide va fi numit profesor de teologie (catolica).

Dornic de a aprofunda cât mai mult învățătura teologică a Părinților Bisericii, părintele
Placide a primit binecuvântarea de a merge periodic la Institutul "Saint Serge", din Paris, spre a
discuta cu părintele profesor Ciprian Kern. Acesta din urma, desi era profesor de Patristică,
cunoștea foarte bine și toate problemele de dogmatică, drept pentru care el a avut o influență
foarte puternică asupra parintelui Placide.

În privința schimbărilor sale sufletești, anterioare convertirii la Ortodoxie, părintele Placide

mărturisea: "Am simțit, puțin cate puțin, că Biserica Catolică a păstrat cu siguranță o mare parte
din învățătura Părinților Bisericii, dar, în același timp, în cursul secolelor, în anumite puncte, s-a
depărtat de ea; și Ortodoxia mi s-a părut locul unde regăsim toată această plinătate originala a
creștinismului." Deoarece mulți tineri călugări se interesau destul de mult de Patristică, iar mai
ales de Părinții din perioada de început a monahismului, părintele Placide își va îndrepta toată
atenția spre spiritualitatea părinților deșertului.

Astfel, el devine fondatorul Colecției "Spiritualitate Orientală", publicată de către Abatia

Bellefontaine. De asemenea, pentru o perioadă, el a fost și membru al Secretariatului de
conducere al Colecției "Sources Chretiennes".

Drept urmare, părintele Placide a întemeiat un fel de mănăstire ortodoxă în incinta celei
catolice. Un număr de frați au început să viețuiască potrivit învățăturilor Părinților Bisericii
Ortodoxe. Pentru a înțelege cât mai bine unele lucruri, părintele Placide a efectuat mai multe
călătorii în mănăstirile din România. El a făcut această alegere deoarece în Grecia monahismul
slăbise enorm în acea perioadă, el având să renască mai tărziu, iar în Rusia accesul era cu mult
mai greu.

După călătoriile săvârșite la mănăstirile din Romania, părintele Placide își vă aminti cu multa
emoție de vremea petrecută la Mănăstirea Sihăstria, alături de părintele Cleopa Ilie și de părintele
Petroniu Tănase, precum și de părintele Teofil Paraian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. După o
oarecare vreme, părintele Placide îl va întâlni pe părintele arhimandrit Emilianos, starețul de la
Mănăstirea Simonos Petras. Această întălnire avea să fie cruciala, părintele Placide și câțiva
dintre frații catolici mergând în Sfântul Munte și rămânând acolo vreme de un an sau doi. În data
de 19 iunie 1977, părintele și cei împreună cu dansul au fost primiti în Biserica Ortodoxă, iar în
luna februarie, anul următor, ei au fost tunși în monahism și primiți în obștea de la Mănăstirea
Simonos Petras. Hotărârea starețului a fost însă aceea ca ei să se întoarcă în Franța, spre a ridica
metocuri ortodoxe, pentru mângâierea celor aflați încă în căutarea Adevărului. Părintele
Arhimandrit Placide Deseille a trecut la cele veșnice, la vârstă de 91 de ani.

Realizările pe care le-a adus Părintele Bisericii Orodoxe

Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare și Mănăstirea Solan sunt doua mănăstiri ortodoxe din
Franța, ambele fiind întemeiate ca metocuri ale Mănăstirii Simonos Petras, din Sfântul Munte
Athos. Ambele mănăstiri urmează tradiția spirituală din mănăstirile athonite; ele sunt păstorite de
părintele Placide Deseille, profesor de Patristică, la Institutul Teologic Ortodox "Saint Serge",
din Paris.

Regiunile Royans și Vercors, aflate în apropierea Văii Ronului, unde amintirea Sfântului
Irineu și a martirilor din Lyon a rămas la fel de vie, au fost evanghelizate de către Sfântul Martin
de Tours. În anul 1978, în inima acestei regiuni, în minunata vale Combe, la baza înaltelor culmi
muntoase, a fost înființată Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare.

Aflată inițial la numai trei kilometri distanță de Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare, la
poalele munților, Mănăstirea Solan a fost întemeiată pentru femeile dornice de viețuire
monahală. Crescând numărul maicilor, iar clădirile dovedindu-se neîncăpătoare, obștea a fost
mutată în localitatea Solan, în apropiere de localitatea Uzes, lângă Bastide d''Engras, în regiunea
Gard, în sudul Franței.

Placide Deseille este autorul a numeroase opere despre istoria monahismului și despre
spiritualitatea ortodoxă, dintre care amintim: "Am văzut Lumina cea adevărată" , "Evanghelia
deșertului", "Spiritualitatea ortodoxă și Filocalia". De asemenea, el a tradus în limba franceză și
o serie de scrieri valoroase, precum: "Scara" Sfântului Ioan Scărarul, "Omiliile" Sfântului
Macarie și "Psaltirea", după textul Septuagintei.

Părintele Arhimandrit Placide Deseille este unul dintre cei mai importanți părinți duhovnici și
teologi ortodocși francezi contemporani. Călătoriile sale în România, precum și contactele pe
care părintele le-a avut cu monahismul românesc, au constituit un factor de seamă în vederea
convertirii lui la Ortodoxie.

Viețuitor mai întăi în Mănăstirea Simonos Petras, din Sfântul Munte Athos, iar mai apoi în
metocurile acesteia din Franța, părintele Placide a descoperit Ortodoxia prin scrierile Sfinților
Părinți ai Bisericii. Pentru aceasta, mai apoi, el va mărturisi neîncetat: "În Ortodoxie găsim
plinătatea credinței creștine."1

Dragostea față de poporul Român

Dragostea Părintelui arhimandrit față de România și de credința ortodoxă mărturisită de

poporul român, de părinții lui duhovnicești, era deja binecunoscută în Franța de multă vreme. În
2016, părintele arhimandrit Placide Deseille a împlinit, prin mila Domnului, 90 de ani. Cu acest
minunat prilej, fiii și fiicele duhovnicești l-au înconjurat cu profundă dragoste la Mănăstirea
Sfântul Antonie cel Mare.

1
https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-placide-deseille-126073.html - ora 16:14.
 ,,Emoționat, părintele arhimandrit le-a ținut un scurt cuvânt de mulțumire și împreună-
bucurare. Nu mică a fost surprinderea, nici a celor de față și nici a celorlalți, de departe, care-i
suntem fii și fiice duhovnicești, de-a constata că întregul său cuvânt aniversar, de mulțumire
adusă Domnului, a fost consacrat relatării vizitelor întreprinse în România în perioada 1960-
1970, evocării figurii extraordinare a Patriarhului Justinian Marina, cu care s-a întâlnit de mai
multe ori, a marilor părinți duhovnicești din mănăstirile nemțene sau din alte părți ale țării, a
spiritualității mișcării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, pentru a se încheia cu exprimarea
bucuriei de a vedea cum tot mai mulți români vin la slujbele de la Mănăstirea Sfântul Antonie cel
Mare.2’’.

Problema Răului

Răul în lume - ,,Cum de există?’’

Observăm că în zilele noastre se pune din ce în ce mai des problema ,,De ce există răul în
lume daca Dumnezeu le-a făcut pe toate bune’’. Părintele Placide face o scurtă analiză asupra
acestei întrebări și își dă seama că aceasta provine din izvoarele ateismului. Întrebarea devine din
ce în ce mai apăsătoare din cauza calamităților care s-au petrecut pe acest pământ. Un scriitor
creștin Lactanțiu face o formulă asupra acestei probleme: ,,Sau Dumnezeu ar vrea să înlăture
nenorocirile, dar nu poate. Sau poate, dar nu vrea. Sau nici nu poate, nici nu vrea. Dacă vrea și
nu poate e neputincios, ceea ce e contrar firii Sale. Dacă poate și nu vrea, e răutăcios ceea ce, de
asemenea, e contrar firii Sale. Dacă nici nu vrea și nici nu poate, e și răutăcios, și slab și, prin
urmare, nu este Dumnezeu. Dar dacă vrea și poate – singura variantă care este conformă cu firea
Lui – atunci de unde vine răul și de ce nu-l înlătură?’’ .

Răul este caracterizat prin absenta binelui. Acesta fiind necreat a luat formă doar pentru că
arată o negație sau o absență în realitate. Cu toate acestea Dumnezeu îngăduie prezența răului,
acesta fiind de două feluri: rău fizic și rău moral. Răul fizic este caracterizat de toate fenomenele
care au un atac direct asupra corpului fizic sau care au efect asupra creației (suferință, diferite

2
https://doxologia.ro/documentar/parintele-arhimandrit-placide-deseille-trecut-la-domnul - ora 18:26.
calamități, catastrofe și distrugeri). Iar răul moral este acceptat din pricina faptului că Dumnezeu
a oferit omului libertatea și rațiunea prin care poate alege singur ceea ce să facă.

Scopul lucrării creatoare este de a ajunge în punctul în care nu vor mai exista calamități și
astfel nu va mai fi nici prezența răului, moment în care Dumnezeu va fi totul în toate. Această
secvență ne este prezentată în capitolul 21 al Apocalipsei: ,,Apoi am văzut un cer nou și un
pământ nou, pentru că cerul dintâi și pământul dintâi trecuseră; și marea nu mai este. Și am văzut
coborandu-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită că o mireasă
împodobită pentru soțul ei. Și am auzit un glas tare, care venea din cer zicând: <>. Cel care stătea
pe scaunul de domnie a zis: <>”.3 Astfel apare din nou întrebarea ,,De ce nu a făcut Dumnezeu
toate bune de la început’’. Răspunsul la această întrebare este destul de simplu și logic.
Dumnezeu nu a dorit să scoată răul printr-o metodă forțată deoarece prezența acestuia ajută
ființele create (oamenii și îngerii), să ajungă la o maturitate de iubire și comuniune împreună cu
El. Această unire nu se poate realiza dacă nici una din acele părți nu vă conștientiza toate
lucrurile lăsate de El, și nu se vor asuma acele lucruri.

Starea în care Dumnezeu a lăsat lumea este una provizorie, deoarece aceste clipe reprezintă
doar o pregătire a noastră spre ceea ce va urma. Libertatea oferită de Dumnezeu este lăsata
pentru ca noi să decidem unde vom merge, spre Dumnezeul cel Adevărat sau spre răul care ne va
distruge. Păcatul săvârșit de protopărinții noștri, și îngerii care au căzut în păcat, au avut un
impact puternic asupra universului material și aspura lumii animale, ei fiind puși în situația
întârzierii stării desăvârșirii. Concret vorbind, Lucifer reușind să corupă o parte din îngeri, iar
Adam făcând acultare de acesta, creația s-a lepădat de Dumnezeu care reprezenta Ivorul Vieții
lor. Repercusiunile acestor acțiuni au avut un impact negativ asupra omului cât și a îngerilor.
Îngerii îmbrățișând ideea de ură asupra lui Dumnezeu au devenit demoni, iar omul prin veșnicia
pe care o avea, acesta s-a făcut părtaș morții și s-a făcut una cu animalele, adică ,,stricăcios’’ și
este pasibil de suferință și moarte.

„Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naște copii;
atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni”. Iar lui Adam i-a zis: „Pentru că ai ascultat
vorba femeii tale și ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va
3
Biblia sau Sfânta Scriptură – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxă București 2013, Apocalipsa Cap 21.
fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și
pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea feței tale îți vei mânca
pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei
întoarce”. Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață, pentru că ea era să fie mama
tuturor celor vii. Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam și femeii lui îmbrăcăminte de piele și
i-a îmbrăcat. Și a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând
binele și răul. Și acum nu cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul vieții, să mănânce și
să trăiască în veci!...” De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să
lucreze pământul, din care fusese luat. Și izgonind pe Adam, l-a așezat în preajma grădinii celei
din Eden și a pus heruvimi și sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul
vieții.’’4

Sfântul Apostol Pavel vorbește în Epistola către Romani cum păcatul a intrat prin Adam, iar
acesta a transmis păcatul mai departe împreună cu moartea, aceasta fiind un rezultat al păcatului.
Astfel răul existent în lume dacă se răsfrânge asupra unui om în particular, nu denota faptul că
acel om este neapărat păcătos, ci păcatele noastre, ale tuturor oamenilor sunt coborâte într-un
mod universal. Fiecare dintre noi care păcătuiește va avea o consecință și asupra celor din jur.
Scriitorul francez Léon Bloy face o comparație extraordinară care arată rezultatele acțiunilor
făcute de oamenii cu inimă rea. Acesta relatează despre un sărac care cerșește și un om care trece
pe stradă și îi întinde un ban. Dacă acea persoană a oferit cu inimă rea acei bani, aceștia străpung
mâna cerșetorului, ba chiar și pământul cât și universul, fiind un fapt de milostenie neacceptat.
Un act de milostenie adevărat cu inima deschisa și curată din dorința de a face acest lucru,
dobândește cu adevărat proslăvirea Dumnezeiască, de la Adam și până la sfârșitul veacurilor.
Astfel responsabilitatea pe care trebuie să o purtăm trebuie să fie și din punct de vedere
individual, dar și pentru ajutorul binelui care să sporească în lume.
Sfântul Irineu de Lyon atrage atenția asupra noastră și ne expune faptul că boala și moartea nu
sunt pedepse atribuite de Dumnezeu oamenilor din pricina păcatelor lor, ci acestea sunt o
consecință a săvârșirii acestora. Prin urmare, despărțirea de Dumnezeu provoacă absenta luminii

4
Biblia sau Sfânta Scriptură – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxă București 2013, Facere Cap 3, vers.
17-24.
în inima omului, aceasta fiind acoperită de păcat și de întuneric care duce spre această pieire.
Existenta omului fară Dumnezeu rezultă o distrugere, păcatul urmând să-i consume pe aceștia. 5

J.H. Newman abordează puțin tema îngerilor și cum au un efect aceștia asupra lumii. El
afirma că: ,, fiind cauza reala a mișcării, a luminii, a vieții și a acelor principii de baza ale
universului fizic care, atunci când aplicațiile lor ne cad sub simțuri, ne sugerează noțiunile de
cauză și efect, ca și pe aceea de lege a Naturii’’. Dacă îngerii au un asemenea impact asupra
lumii, înțelegem că împreună cu Adam și Eva aceștia au creat o tulburare majoră asupra lumii.

Făcând o paralelă cu timpurile noastre observăm cum păcatele au început să ne ajungă din
urmă. Trăim timpuri grele în aceste perioade și obsrvăm cum virusul nou apărut își câștigă teren
asupra noastră, iar oamenii în loc să-l roage pe Dumnezeu pentru scăpare, aceștia îl hulesc și se
întreabă de ce merită asemenea lucruri. Raportul dintre boală și păcat este legat prin starea
negativă pe care o poartă și astfel se răsfrânge asupra oamenilor spre o îndreptare a acestora și nu
o pedeapsă de sânge.

Suferințele scapă lui Dumnezeu și nu se supun Lui?

Sfântul Apostol Pavel le vorbește Corintenilor despre acest lucru și le expune acestora faptul
că Dumnezeu nu va da ispite mai grele omului decât poate să le ducă. Astfel, suferințele se supun
Domnului, deoarece dacă ar fi ele lăsate în voia lor nimeni nu ar reuși să le izbăvească. Tot
Sfântul Apostol Pavel explică faptul că orice suferință venită de la Dumnezeu va veni și cu o cale
de ieșire, pentru că Dumnezeu nu dorește să ducă omul spre pierzare ci dorește să-l îndrepte pe
acesta.

Revenind la rău și la definiția acestuia, avem o imagine mai în ansamblu. Răul nu reprezintă
decât păcatul. Acest cuvânt ,,rău’’ este imprecis și nu își exprimă natura într-un mod concret.
Prin urmare răul adevărat exprimă păcatele lumești (desfrânarea, adulterul, lăcomia și toate
celelalte păcate care merită osândă și pieire) dar și nenorociri de același fel (foame, ciumă,
5
Sf. Irineu de Lyon, Contre les Hérésies, 5, 27, 2, apud, Placide Deseille, Nostalgia Ortodoxiei, Traducere de Dora
MEZDEREA, Editura Anastasia, anul 1995, pag. 103.
moarte, boală). Deci acest fenomen al răului reprezintă evenimente neplăcute omului care în fapt
daca lui nu-i aduc o satisfacție ele vin cu o încărcătură morală. Toate aceste lururi ,,rele’’ pe care
le pățește un om au o semnificație pedagogică și astfel trebuie extrasă învățătura oferită din acel
eveniment.6

O comparație frumoasă oferită de Părintele Placide este una cu un medic. Părintele vorbește
despre un doctor care primește laude pentru că își vindecă pacienții. Face totuși o analiza mult
mai profundă a acestei vindecări pe care o oferă și arată faptul că un medic pentru a-și vindeca
pacienții trebuie să-i treacă pe aceștia prin multe alte chinuri (îi ține pe pacienți legați de pat, le
oferă băuturi amare, îi înconjoară cu perdele dese). Așa și Dumnezeu (doctorul oamenilor) care
ne oferă suferințe spre îndreptare, nu face altceva decât să ne vindece greșelile pe care le-am
făcut. Oamenii care îl hulesc pe Acesta pentru lucrurile grele care ne sunt oferite nu
conștientizează deplinătatea faptului și a acului oferit.7

Sfântul Ioan Hrisostom abordează în trataul său despre Pronia dumnezeiască anumite întrebări
pe care și le pun oamenii aflați în neștiință. Cea mai frecventă întrebare pusă este ,,De ce au fost
îngăduite în această lume faptele oamenilor răi, ale demonilor și ale diavolilor?’’, întrebare care
la rândul ei mai naște alte întrebări: ,,de ce a fost lăsată cale liberă ereziilor’, ,,de ce există
diavolul’’, ,,de ce există demonii’’, ,,de ce există oameni răi care îi fac pe alții să cadă în
păcat’’, ,,de ce a fost menit să apară Antihrist?’’. Aceste întrebări denotă faptul că oamenii care
și le pun nu coboară la temeiurile adânci pe care Dumnezeu le are pregătite omului. Aceste
lucruri lăsate de Domnul ar trebui lăsate așa cum sunt, deoarece nici un om nu a reușit să
cuprindă înțelepciunea lui Dumnezeu, fapt pentru care uneori ne este imposibil să explicăm
anumite lucruri.

Supunerea pe care noi creștinii trebuie să o avem față de Dumnezeu este foarte bine conturată
de Acesta și anume: asumarea Crucii prin care El a mântuit lumea. Crucea fiind transformată de
Mântuitorul Iisus Hristos dintr-un lucru negativ în simbolul credinței, aceasta trebuie asumată de
creștini și purtată cu mândrie, deoarece aceasta ne este necesară nouă.

6
Placide Deseille, Nostalgia Ortodoxiei, Traducere de Dora MEZDEREA, Editura Anastasia, anul 1995, pag. 106.
7
Sf. Ioan Hrisostom, Omilia către poporul Antiohiei, 1, 45, apud, Placide Deseille, Nostalgia Ortodoxiei, Traducere
de Dora MEZDEREA, Editura Anastasia, anul 1995, pag. 106.
 Concluzie

Părintele Placie Deseille abordează într-o manieră foarte analitică problema răului și o expune
pe aceasta și prin graiul altor sfinti părinți. Răul nu mai are acel contur întunecat și sumblu cum
sunt obișnuiți oamenii să-l privească ci prinde o altă formă și anume a păcatului. Aceasta
dezvăluire care ne este oferita demonstrează că păcatul exista și trăiește printre noi, dar alimentat
de greșelile noastre. De la greșeala protopărinților și a îngerilor și până în vemurile noastre omul
trebuie să își recapete prima stare de coexistență cu Dumnezeu. Până nu se va realiza acest lucru,
universul, animalele, cât și toată creația va suferi aceste tulburări pe care le provocăm.

Obiectivul final la care trebuie să tindă toți oamenii este acela de a urma calea cea dreaptă a
lui Dumnezeu, de a ne accepta toate suferințele pe care le primim, deoarece aceastea au un rol de
îndreptare și nu un rol de tortură. Toate lucrurile pe care le primim au o însemnătate pedagogică
și trebuie analizate ca atare, pentru că Dumnezeu vrea să ne transmită ceva prin asta. Jerta
supremă oferită de Mântuitorul Hristos ne-a arătat iubirea pe care o poartă Dumnezeu față de noi,
și că pe acest pământ nu vom rămâne niciodată singuri.
 Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă București
2013
2. Lactanțiu, Despre mânia lui Dumnezeu, 13
3. Placide Deseille, Nostalgia Ortodoxiei, Traducere de Dora MEZDEREA, Editura
Anastasia, anul 1995
4. Sf. Irineu de Lyon, Contre les Hérésies, 5, 27, 2
5. Sf. Ioan Hrisostom, Omilia către poporul Antiohiei, 1, 45
6. https://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-placide-deseille-126073.html
7. https://doxologia.ro/documentar/parintele-arhimandrit-placide-deseille-trecut-la-domnul