TRAFICUL DE INFLUENTA

Textul  de incriminare al traficului de influență, respectiv art. 291 alin. (1) Cod penal[6],
este următorul: „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase,
direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă
sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va
determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie
îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar
acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.

Sintetizam prin mentionarea următoarelor repere de analiză a tipicității infracțiunii de trafic de

influență:

Obiectul material: in cazul infractiunii de trafic de influenta, obiectul material lipseste.

Consideram ca bunurile sau foloasele pretinse ori primite de faptuitor nu sunt obiecte materiale
ale infractiunii, ci lucruri date pentru savarsirea acesteia.

Subiect activ: poate fi orice persoana; poate fi chiar un functionar public, dar intr-o asemenea
ipoteza, acesta apare ca un simplu tert in raport cu functionarul public vizat de a indeplini actul
de serviciu. In principiu, se prevaleaza de influenta cei care sunt cunostinte, rude sau prieteni cu
acesta.

Subiect pasiv: principal – organul de stat, institutia publica sau orice alta persoana juridica in al
carei serviciu se gaseste functionarul public ori pesoana prevazuta in art. 308 C.pen., pentru a
carui influentare functionarul primeste ori pretinde foloase sau accepta daruri, iar in secundar –
functionarul public a carui influenta este traficata. A se vedea si dispozitiile art. 1 din Legea nr.
78/2000 si art. 294 C.pen.

În privința laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență, din examinarea dispozițiilor art.

291 alin. (1) Cod penal, rezultă că elementul material îmbracă trei modalități normative
alternative, respectiv: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte
foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, fiecare dintre acestea fiind dublată de
promisiunea intervenției pe lângă funcționarul public.

Indubitabil este vorba de acțiuni conjugate, de vreme ce legiuitorul apelează la conjuncția „și”,
utilizând sintagma „și care promite (…)”.

Prin urmare, o primă constatare este aceea că acțiunile de pretindere, de primire sau de

acceptare a promisiunii nu au relevanță penală – din perspectiva acestei infracțiuni – în absența
promisiunii de intervenție. La fel, doar promisiunea, fără vreuna dintre cele trei acțiuni
alternative, nu realizează elementul material al acestei infracțiuni.

În al doilea rând, nu poate fi ignorată construcția sintactică a conținutului infracțiunii, modul de

îmbinare a cuvintelor evidențiind o anume plasare temporală a elementelor incriminate, în sensul
că promisiunea de determinare a funcționarului public succedă ori este concomitentă pretinderii,
primirii ori acceptării promisiunii de bani sau alte foloase.

În al treilea rând, după cum s-a arătat în cele ce precedă, prevederea legală analizată folosește
noțiunea de „promisiune de determinare” cu semnificația de acțiune complinitoare a elementului
material. Așadar, accepția este de angajament ferm, de făgăduială neechivocă, expresă, având
un obiectiv precis – determinarea la o anumită atitudine a funcționarului public – ceea ce
exclude sensul de conduită implicită, dedusă din împrejurările în care a acționat o persoană.

Cu alte cuvinte, semnificația termenului „promisiune” din textul de lege incriminator este de
„vorbă, cuvânt” – exprimată/exprimat prin viu grai – și nu de „tăcere”, care doar în mod
excepțional și exclusiv în materie civilă este asimilată manifestării de voință exteriorizate
(consimțământului).

Așadar, ideea promisiunii implicite este străină tipicității traficului de influență. Cu atât mai
puțin ar putea fi acceptate acele situații în care organele judiciare prezumă existența promisiunii,
dar nu din existența unui fapt cunoscut (dovedit ca atare), ci din presupunerea existenței acestuia
din urmă, adică prezumție la prezumție, ceea ce duce la ficțiune.

În al patrulea rând, în sensul dispoziției legale analizate, autorul promite că îl va determina pe

funcționarul public să acționeze în sensul dorit de cumpărătorul de influență. Aceasta presupune
că funcționarul respectiv nu luase încă decizia dezirabilă cumpărătorului de influență.

În al cincilea rând, pentru existența infracțiunii este necesar ca autorul să aibă influență ori să
lase să se creadă că are influență asupra funcționarului public. Această influență – reală sau
presupusă – a făptuitorului trebuie să fi constituit pentru cumpărătorul de influență motivul
determinant al respectivei operațiuni ilicite.

În al șaselea rând, prevalându-se de o influență reală ori presupusă asupra funcționarului public,
autorul infracțiunii promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să
urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să
îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. De aici rezultă că actul pentru care se promite
intervenția de determinare trebuie să intre în atribuțiile de serviciu ale funcționarului
public.

Concluzionand, putem afirma ca pentru a subzista infractiunea de trafic de influenta trebuiesc a

fi indeplinite mai multe cerinte esentiale: subiectul activ sa aiba influenta sau sa lase sa se creada
ca are influenta asupra functionarului public; subiectul activ sa promita interventia sa pe langa un
functionar public; actiunea ce constituie elementul material al infractiunii sa fie realizata mai
inainte ca functionarul public sau persoana pe langa care s-a promis ca se va interveni sa fi
indeplinit actul ce constituie obiectul interventiei, sau cel mai tarziu in timpul indeplinirii
acestuia.

Consumarea: Traficul de influenta intra in categoria infractiunilor de consumare anticipata,

deoarece simpla pretindere de bani sau foloase si acceptare de promisiuni sunt suficiente pentru a
se consuma infractiunea.

Prevederile privind traficul de influență se aplică, de asemenea, actelor comise de

funcționari străini sau în legătură cu aceștia, dacă, prin tratatele internaţionale la care România
este parte, nu se dispune altfel. Avem în vedere categoriile de persoane menționate în art. 294 lit.
a)-f) Cod penal, și anume: funcţionarii sau persoanele care îşi desfăşoară activitatea pe baza unui
contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuţii similare în cadrul unei organizaţii
publice internaţionale la care România este parte; membrii adunărilor parlamentare ale
organizaţiilor internaţionale la care România este parte; funcţionarii sau persoanele care îşi
desfăşoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuţii
similare, în cadrul Comunitatii Europene; persoanele care exercită funcţii juridice în cadrul
instanţelor internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi funcţionarii
de la grefele acestor instanţe; funcţionarii unui stat străin; membrii adunărilor parlamentare sau
administrative ale unui stat strain.

O variantă atenuată a infracțiunii de trafic de influență este prevăzută în art. 308 Cod penal.
Conform acestui text de lege, dispoziţiile art. 291 privitoare la funcţionarii publici se aplică în
mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită,
permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei
persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) [ persoana care exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public] ori în cadrul
oricărei persoane juridice. În aceste ipoteze, potrivit alin. (2) al art. 308 Cod penal, limitele
speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

În conformitate cu art. 291 alin. (2) Cod penal, „banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt
supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent”.

În consecință, așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, banii, valorile sau alte bunuri care
au fost doar pretinse sau a căror promisiune a fost acceptată nu vor face obiectul confiscării, la
fel cum nu vor fi confiscate nici sumele de bani puse la dispoziție pentru realizarea flagrantului,
acestea fiind returnate organului de urmărire penală.

Dacă se dispune o soluție de condamnare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență,

instituția confiscării extinse poate fi aplicată, de asemenea, în măsura în care condițiile
prevăzute  în art. 1121 Cod penal sunt îndeplinite cumulativ.

Dispoziții incidente în legislația penală specială

Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, conține,
de asemenea, unele dispoziții referitoare la traficul de influență.

Destinatarii acestei legi sunt, așa cum prevede art. 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, persoanele:
„a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul
autorităţilor publice sau instituţiilor publice; b) care îndeplinesc, permanent sau temporar,
potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le
pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor comerciale,
companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi
economici; c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii; d) care acordă asistenţă
specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor
sau le pot influenţa; e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă
asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu
privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb
valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori
privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi
internaţionale; f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică,
într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege”.

În ceea ce privește terminologia juridică folosită în acest act normativ, potrivit art. 5 alin. (1),
sintagma „infracțiuni de corupție” este folosită pentru a se referi la infracțiunile de luare de mită,
dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, inclusiv atunci când acestea sunt comise
în varianta atenuată, respectiv de persoanele prevăzute la art. 308 Cod penal.

Sub aspectul tratamentului sancționator, art. 6 din Legea nr. 78/2000 face trimitere la pedepsele
prevăzute în textele de lege corespunzătoare din Codul penal.

O variantă agravată a infracțiunii de trafic de influență este prevăzută în art. 7 din Legea nr.
78/2000: dacă fapta este comisă de: o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, este
judecător sau procuror, organ de cercetare penală sau are atribuţii de constatare ori de
sancţionare a contravenţiilor, ori este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal
(membrii ai instanţelor de arbitraj), limitele pedepsei prevăzute la art. 291 Cod penal se
majorează cu o treime.

În conformitate cu art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, „persoana care a comis una dintre
infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale
Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la
răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de
reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”.

O prevedere similară este cuprinsă și în art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția
martorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste beneficii legale reflectă percepția potrivit căreia traficul de influență este considerat a se
încadra în categoria infracțiunilor grave, ce trebuie a fi combătute prin felurite mecanisme
legislative.