INVESTIGAREA 

EXPERIMENTALĂ A DEMINERALIZĂRII APEI
PRIN SCHIMB IONIC

Scopul lucrării:

 realizarea purificării probelor de apă prin demineralizare

 influența factorilor asupra dinamicii curbelor de străpungere

Separarea speciilor ionice dintr-un mediu dat prin reținerea acestora cu schimbători de
ioni are foarte multe aplicații  la nivel de laborator și industrial.  Domeniile de aplicabilitate ale
schimbătorilor de ioni sunt variate, aceștia fiind utilizați cu succes la tratarea apei brute, a apelor
reziduale, în hidrometalurgie, în chimia analitică, anorganică și organică, în industria alimentară,
în electronică pentru producerea componentelor electronice (tuburi catodice, tranzistoare etc), în
industria farmaceutică, alimentară, în medicină și în multe alte aplicații.  
Demineralizarea apei prin schimb ionic este una din aplicațiile importante legate de
purificarea apelor. Tehnica de lucru cea mai utilizată este cea a schimbului ionic în strat fix
format din amestec în părți egale de anionit puternic bazic și cationit puternic acid. Anionitul și
cationitul sunt rășini schimbătoare de ioni.
Procesul este puternic influențat de un număr mare de factori dintre care se menționează
natura chimică a rășinii, structura fizică și mărimea rașinii, temperatura de lucru,  regimul de
curgere a lichidului și viteza de curgere a acestuia prin stratul de răsină, înalțimea stratului,
variabilitatea compoziției ionice a apei supusa procesării. Cu toate ca există un număr mare de
instalații ce purifică apa prin demineralizare lipsesc destul de multe date care să arate în ce
măsură modelarea și simularea servesc unei mai bune exploatări a acestora.
Dintre posibilitatile de conducere a contăctarii dintre mediu de separare și schimbătorii de
ioni solizi, contactarea în strat fix este preferată datorită facilităților pe care le permite. Aceasta
se poate realiza fie într-o coloană cu strat mixt de rășină cationit puternic acid (RC-H+)-anionit
puternic bazic (RA+HO-), fie prin trecerea succesivă a influentului prin următoarele straturi de
schimbători: cationit slab acid (RC-H+), cationit puternic acid (RC-H+), anionit slab bazic
(RA+NH2-), anionit puternic bazic (RA+HO-), cu precizarea că pentru reducerea cheltuielilor de
investiție se poate renunța la unul sau chiar la ambii ioniți cu caracter slab.
Princiupiul metodei - Sisteme formate dintr-o rășina cationică puternic acida și o rășină
anionică puternic bazică 

Sistemul constă din două coloane în care se află o rășină cationică în forma hidroniu (H+)
și în cealaltă o rașina anionică în forma hidroxid (HO-). Apa ce trebuie demineralizată circulă
prin coloana care conține rășina cationică timp în care toți cationii sunt schimbați cu ioni H +.
Pentru a se menține electroneutralitatea soluției fiecare cation monovalent ex:  Na+ înlocuiește un
ion H+ iar pentru fiecare ion divalent (de ex Ca2+ sau Mg 2+) sunt schimbați doi ioni H+. Apa astfel
decationizată circulă prin coloana cu anionit. Acelasi principiu se aplică și în cazul
schimbatorului de anioni. Toți ionii cu sarcini negative sunt schimbați cu ioni HO-  care se vor
combina cu ionii H+ formând apa asa cum se poate observa și din reprezentarea schematică de
mai jos:

Figura 1. Reprezentarea schematica a schimbului ionic arătând înlocuirea ionilor Na + si Cl- cu ionii
H+ si respectiv HO-

 Aceste sisteme îndepărtează toți ionii din apa supusă demineralizării, inclusiv silicații. În
majoritatea cazurilor este recomandabil să se reducă fluxul de ioni care trece prin rășina anionică
schimbătoare de ioni prin instalarea unei unități pentru îndepărtarea CO 2 (degazor) între cele
două coloane. Aceasta reduce cantitatea de CO2 cu câteva mg/L și  determină o reducere a
volumului de rășină anionică și a necesarului de agent de regenerare. În general sistemul cu o
rășină cationică puternic acidă și o rășină anionică puternic bazică este cel mai simplu
aranjament iar apa demineralizată astfel obținută poate fi utilizată într-o gama largă de aplicații.
 Figura 2. Reprezentarea sistemului de demineralizare folosind un ansamblu format dintr-o rășina
cationică puternic acidă și o rășină anionică puternic bazică în coloane separate.

                    Figura 3.  Schema instalatiei experimentale

1 – rezervor soluție, 2 – aspirație pompa,  3 – pompa dozatoare,   4 – coloana cu strat de cationit,

5 – coloana cu strat de anionit, 6 – termostat, 7 – Multimetru  Jenway 3310 ,  8 –electrod pentru
ioni clor,  9-electrod de referinta, 10- electrod de temperatura ,  11- stativ, 12- sistem de achizitie
si stocare date, 13 - conductori electrici, 14 dispozitiv montare electrozi.

Dacă se consideră o coloana schimbătoare de ioni străbătută descendent de o soluție de

concentrație c0 iar inițial schimbătorul nu conține specia ce trebuie reținută, variația  în timp a
concentrației efluentului coloanei poate fi prezentata sub forma curbei de străpungere (fig.
4).  Forma (alura) acesteia este datorată modificărilor apărute în stratul de schimbător pe măsură
ce sistemul se apropie de starea de străpungere și până la saturarea acestuia cu ionii ce trebuiau
reținuți. În contact cu soluția de alimentare care îl străbate descendent, partea superioară a
stratului de schimbător la început va fixa (adsorbi chimic) rapid  și eficient ionul solut  astfel
ca  efluentul ajuns la baza stratului (punctul a) este practic lipsit de specia ce trebuia reținută .
Când selectivitatea rășinii  pentru ionii din soluție este mare se formează o zona de
schimb distinctă care se deplasează către ieșirea din coloană, ducând astfel la o utilizare maximă
a rășinii. Reacția dintre ionii din soluție și cei din rășină se produce de fapt în aceasta regiune
bine definită a stratului.  Înălțimea zonei de schimb depinde de viteza de reacție (cinetica
reacției) și de concentrația soluției de alimentare dar este independentă de lungimea coloanei.
Când selectivitatea rășinii pentru ionul ce trebuie reținut este scăzută se dezvolta un front de
reacție difuz, lungimea zonei de reacție în acest caz depinzând  de coeficientul de selectivitate și
de înălțimea stratului de schimbător. Cu cât este mai mare înălțimea coloanei cu atât este mai
mare înălțimea zonei de reacție și capacitatea de operare a rășinii.
Deasupra zonei de schimb, schimbătorul a ajuns la starea de echilibru în raport cu
lichidul efluent (în aceasta porțiune de strat el fiind deja saturat cu ionii ce trebuiau reținuți); sub
acea zona lichidul se afla în starea inițială în raport cu efluentul (în starea de dinaintea inițierii
procesului de schimb). Mai târziu (punctul (b) în fig 4.), aproximativ jumătate din strat e saturat
cu solut dar concentrația efluentului este încă foarte mică (aproape de zero). Pe măsură ce
procesul de schimb ionic continuă zona de schimb coboară continuu, în josul coloanei cu o viteza
ce depinde de viteza de curgere a fluidului prin coloana dar este oricum mult mai mică decât
aceasta. Când  partea de jos a zonei de schimb „atinge”  baza stratului de schimbător in efluent
(punctul c) apar primele urme de ioni ce trebuiau reținuți de acesta; momentul respectiv este
numit punct de străpungere; din acest moment valoarea concentrației solutului în efluent deodată
a crescut (în efluent au apărut primii ioni ce trebuiau reținuți de către rășină). În cazul continuării
curgerii soluției prin coloană, concentrația ionilor din efluent creste continuu  pe măsură ce zona
de schimb străbate baza stratului; în punctul (d)  a fost aproape atinsa valoarea inițială a
concentrației soluției (notata cu c0). Când concentrația efluentului coloanei egalează concentrația
ionilor din soluția de alimentare coloana se considera saturata cu ionii ce trebuiau reținuți deși
acest moment nu concordă cu momentul epuizării stratului de schimbător deoarece zona de
schimb nu a ajuns încă la baza coloanei.
          

Figura 4.  Forma curbei de strapungere.

Mod de lucru

Înaintea introducerii anionitului și cationitului în coloanele schimbătoare de ioni aceștia

au fost  spălați cu apă distilată și supuși procesului de gonflare timp de 24 ore. Odată introduse în
coloană, rășinile sunt spălate și regenerate. Regenerarea cationitului s-a făcut cu soluție de HCl
(HCl) de concentrație 1 N iar a anionitului cu soluție de  hidroxid de sodiu (NaOH)  1N. După
regenerare cele două straturi de schimbători au fost spălate din nou cu apă distilată.
Soluția salină este trecută inițial prin coloana de cationit. Când în efluent apar primele
urme de ioni ce trebuiau retinuți de schimbător (în cazul de față ioni Cl -) s-a produs străpungerea
stratului de schimbător. Experimentul se continuă; din acel moment concentrația ionilor Cl- în
efluentul coloanei anionice crește continuu până când egalează concentrația ionilor din soluția de
alimentare. În acest moment experimentul se încheie deoarece coloana de anionit este saturată cu
ioni Cl- . În tot acest timp se înregistreaza timpul de străpungere, respectiv de saturație,
temperatura de lucru, debitul de soluție salină.
Rezultate: - reprezentarea curbelor de străpungere, respectiv de saturație