A fost odată un om care la bătrânețe a rămas singur.
El își dorea mult un copil și de aceea s-a hotărât să ia de suflet prima ființă care îi va ieși în cale. Nu a făcut trei pași, și a găsit un șarpe care a acceptat să-i fie copil numai dacă bătrânul îl va purta în cârcă. Cu timpul, puterile bătrânului au scăzut și atunci l-a rugat pe șarpe să se dea jos pentru că nu-l mai poate duce în spate. Șarpele nu a fost de acord pentru că alta le-a fost învoiala, iar bătrânul nu este ajutat nici de judecători, din cauza înțelegerii făcute cu șarpele. Supărat și abia târându-și trupul, bătrânelul vede niște copii ce se jucau de-a împărații. Se apropie și el de copii și ceru ”împăratului-copiilor” să-l supună și pe el la judecată. Bătrânelul îi povestește ”judecătorului” totul cum făcuse el învoiala cu șarpele, pe când acesta mai avea putere și mai era încă tânăr. Când șarpele a dorit să răspundă, ”împăratul” l-a certat pentru că nu stă jos pe pământ în fața completului de judecată. Șarpele s-a dat jos spunând că el ține de învoiala care pentru el este sfântă. ”Copilul-împărat” i-a spus că cel care nu are milă de părinții lui, nu este vrednic să vadă lumina soarelui. Atunci, toți copiii s-au repezit cu bâte și toiege și l-au strivit imediat pe șarpe scăpandu-l astfel pe bătrân de necazul ce căzuse pe el.
