Sunteți pe pagina 1din 6

S5-Fundamentele psihopedagogiei speciale

Nume........................

Filială........................

Data…………………

FIȘA DE LUCRU 5

1. Definiți deficiența mintală și explicați relația dintre aceasta și adaptarea la mediu.

Cea mai utilizată definiție modernă este, se pare, cea folosită de Asociația Americană
pentru Deficiență Mentală (AAMD), care definește întârzierea mentală ca o „o
funcționare
intelectuală generală semnificativ sub medie, care a început în timpul perioadei de
dezvoltare
și se asociază cu o deficiență a comportamentului adaptativ” (Tudose și colab., 2002)
Deficienţa mintală este un complex de manifestări foarte eterogene sub aspectul
cauzelor, gradelor sau a complicaţiilor. Trăsătura comună este incapacitatea de a
desfăşura activităţi ce implică operaţii ale gândirii la nivelul realizării lor de către
indivizii de aceeaşi vârstă, pentru că funcţiile psihice (în special cognitive) se dezvoltă
într-un ritm încetinit şirămân la un nivel scăzut faţă de nivelul indivizilor normali de
aceeaşi vârstă.

2. Realizați o hartă conceptuală a simptomatologiei (caracteristicile) deficiențelor


mintale.

Caracteristici şi clasificări ale deficienţei mintale. Elemente de evaluare a acesteia


1. întârzierea în dezvoltarea limbajului

2. întârzierea în dezvoltarea intelectuală

3. Clasificări psihometrice

4. Delimitarea deficienţei mintale prin descrierea principalelor caracteristici

5. Orientarea formativă în evaluarea şi clasificarea deficienţelor mintale

1. Întârzierea în dezvoltarea limbajului

Apariţia şi dezvoltarea, cu întârziere, a limbajului, precum şi dificultăţile mai mult sau


mai puţin accentuate în procesul comunicării verbale, reprezintă fenomene
caracteristice pentru marea majoritate a deficienţilor mintal, cele mai multe dintre
definiţiile sau descrierile acestei deficienţe făcând referiri exprese la fenomenele de
întârziere şi afectare ale limbajului.

2.Întârzierea în dezvoltarea intelectuală

În contextul manifestărilor de întârziere, pe care le întâlnim la deficienţii mintal,


cea mai evidentă şi constantă este, desigur, întârzierea în dezvoltarea intelectuală,
pe fondul căreia se reliefează accentuat dificultăţile întâmpinate în procesul
cognitiv, datorită, mai ales, scăderii capacităţii de abstractizare şi generalizare –
adică «simptomului central al sindromului oligofrenic» (după M.S. Pevzner, 1950),
diminuării rolului reglator al limbajului (după A. R. Luna, 1960) etc.

3.Clasificări psiho-metrice

Deficienţa mintală severă (numită, tradiţional «imbecilitate») şi, cu atât mai mult,
deficienţa profundă (numită, tradiţional «idioţie») sunt grade ale deficienţei mintale,
care se recunosc, adesea, chiar din primii ani de viaţă, atât datorită prezenţei unor
anomalii uşor de observat în dezvoltarea anatomo-fiziologică a organismului, cât şi
datorită unor întârzieri evidente de timpuriu în evoluţia psihică. Faţă de aceştia, copiii
cu deficienţă mintală uşoară (debilii mintal) pot trece neobservaţi până la debutul
şcolar, mai ales atunci când familiile lor le oferă condiţii optime de trai şi de educaţie
în anii micii copilării. Insuficienţele acestor copii, mai ales în planul dezvoltării
intelectuale, vor deveni observabile mai târziu, după debutul şcolar, manifestându-se,
frecvent, printr-o capacitate scăzută de abstractizare şi generalizare, dar şi prin alte
insuficienţe, care fac dificilă activitatea de învăţare

4.Delimitarea deficienţei mintale prin descrierea principalelor caracteristici

Utilizarea exclusivă a criteriilor psihometrice în clasificarea deficienţilor mintal


prezintă, după cum am mai amintit, pericolul alunecării pe panta unei aprecieri
cantitative, a asimilării debilului mintal cu un copil normal de o etate cronologică mai
mică. Se ştie, de altfel, că însuşi A. Binet a avertizat împotriva unei asemenea
interpretări, care nu ţine seama tocmai de o principală trăsătură a debilului mintal
-dizarmonia dezvoltării sale întârziate, în dorinţa de a evita interpretarea cantitativă,
unii autori recurg la descrierea principalelor trăsături ale dezvoltării psihice a
deficienţilor mintal, fie ca o completare la datele psihometrice, fie renunţând complet
la acestea din urmă.

5. Orientarea formativă în evaluarea şi clasifica-rea deficienţelor mintale

Ca o tendinţă de echilibrare a situaţiei create prin exagerarea importanţei, fie a


parametrilor cantitativi, fie a celor calitativi, în evaluarea stărilor de deficienţă mintală,
a apărut şi se dezvoltă orientarea formativă a activităţilor de cunoaştere şi
psihodiagnoză. Prin această orientare se urmăreşte atât aspectul cantitativ, adică indicii
întârzierilor în dezvoltare, cât şi aspectul calitativ, adică dezechilibrele şi dizarmoniile;
de asemenea, orientarea formativă urmăreşte perspectiva, previziunea evoluţiei
copilului investigat şi caută să ofere jaloane pentru elaborarea programelor individuale
de intervenţie terapeutică.

3. Descrieți gândirea deficientului mintal, utilizând termenii vâscozitate genetică,


inerție oligofrenică, fragilitatea construcției verbale.

Vâscozitatea genetică se referă la incapacitatea deficienților mintal de a se desprinde


rapid și definitiv – așa cum se petrec lucrurile la copilul normal – de stadiile precedente
(chiar și de cele inițiale) ale dezvoltării mintale. Deaseamenea, se refera la incetinirea
sau chiar la stagnarea acesteidezvoltări, înainte ca stadiile sale superioare să fi fost
atinse. Astfel, Vâscozitatea genetică este tot o reflectare a dinamicii distorsionate a
procesului dezvoltarii mintale.

Descrieți gândirea deficientului mintal, utilizând termenii vâscozitate genetică, inerție


oligofrenică, fragilitatea construcției verbale.

Caracteristica de a rămâne ancorat la nivelul stadiului anterior şi


imposibilitatea de a atinge un nivel superior este simptomul cel mai
specific pentru vâscozitatea genetică.

Exemplu

Daca informatiile si instructiunile sunt prezentate numai prin intermediul limbajului,


fara sustinerea unor modele, materiale didactice, experiente si exemple concrete,
copilul nu inlelege.

Modul de a raţiona al deficientului mintal, nu numai că nu ajunge la stadiul superior al


operării prepoziţionale, dar raţionamentul său regresează adesea – mai ales în situaţii
noi şi în stări de încordare emoţională -spre modalităţi de a raţiona proprii stadiilor
anterioare, generând numeroase dificultăţi în procesele gândirii, îndeosebi sub aspectul
trecerii de la concret la abstract, de la particular la general, sub aspectul operaţiilor de
comparare şi clasificare, al exemplificării şi concretizării cunoştinţelor memorate
verbal, al aplicării, în practică, a diferitelor reguli învăţate etc.

Inerţia oligofrenică este un fenomen patologic, ce se concretizează într-o puternică


lipsă de mobilitate a reacţiilor, cu consecinţe negative pentru procesul de adaptare la
condiţiile variate ale mediului înconjurător. Astfel, deficienţii mintal manifestă adesea
încetineală în gândire şi în activitate,apatie în stările afective şi în comportament,
reacţii întârziate şi insuficient adaptate(diferenţiate) la stimuli recepţionaţi din mediul
înconjurător, etc.

Ca fenomen mai larg, de reglare a raportului normal dintre procesele nervoase


fundamentale (excitaţia şi inhibiţia), fenomen opus mobilităţii normale a acestor
procese,inerţia oligofrenică sau patologică se manifestă frecvent şi prin reacţii
precipitate, insuficient supuse controlului conştient, care îşi găsesc explicaţia în
stagnarea, peste limitele necesare, a unor focare de excitaţie în scoarţa cerebrală. Un
exemplu de manifestare a inerţiei patologice la nivelul proceselor de excitaţie şi a
ruperii echilibrului cu procesele inhibitorii îl reprezintă perseverările motrice , frecvent
intâlnite la deficienţii mintal, mai ales în activitatea manual , care fac dificilă
antrenarea lor în munci bazate pe mişcări conştiente, variate, având legătură şi
cursivitate între ele .

Asemenea manifestări îngreunează mult participarea copiilor la jocuri bazate pe


mişcări coordonate, la activităţile de autoservire şi la activităţile practice, de pregătire
pentru munca manuală .

La deficientul mintal se poate constata o fragilitate şi o labilitate a exprimării verbale


atât în citit, cât şi în scris, precum şi atât în ceea ce priveşte aspectul gramatical, cât şi
aspectul semantic, ideatic.

Deficienţii mintali, în momentul în care se confruntă cu cerinţele unei activităţi


practice, nu recurg la limbaj ca la un instrument care să le faciliteze identificarea
informaţiilor esenţiale şi selectarea operaţiilor de efectuat, ci conduce la activarea unor
şabloane verbale, care mai degrabă dezorganizează activitatea practică, decât o
structurează.

Rezolvarea problemelor ce necesită două sau mai multe operaţii constituie o sarcină
dificilă datorită faptului că deficienţii mintali nu reuşesc să se autodirijeze în activitate
la nivelul limbajului interior (rigid, slab dezvoltat). De asemenea, este ineficientă
solicitarea ce li se adresează în vederea verbalizării cu voce tare a etapelor ce şi le
propun în rezolvare. Mai mult, un asemenea demers bazat pe autocoordonare verbală
poate duce la accentuarea disfuncţiilor activităţii practice şi la pierderea capacităţii de
angajare corectă în sarcină, deşi aceste proceduri au fost anterior exersate.

4. Enumerați principalele forme de intervenție în deficiența mintală.

Principalele manifestări ale deficienţei mintale:


a) manifestări de natură comportamentală:
 comportament dezadaptativ (nu-şi adaptează conduita la context);
 accentuări sau atenuări exagerate ale unor trăsături temperamentale
(cei extrovertiţi devin extrem de extrovertiţi, iar cei introvertiţi se
izolează şi mai mult, devin imobili  dezechilibrare a orientărilor
temperamentale);
 lipsa unui echilibru (coordonări) între limbajul verbal şi acţiunea
motorie (se pare că instrucţiunile verbale sau cerinţa impusă copilului
de a-şi descrie şi explica propriile comportamente conduc la disfuncţii,
mergând până la dezorganizarea activităţii practice – motorii sau
psihomotorii).
b) tulburări de tip prosexic – atenţia copilului cu deficienţă mintală este extrem
de fluctuantă, capacitatea lui de concentrare este foarte redusă, atenţia
distributivă este minimă până la absentă;
c) tulburări de limbaj – tulburările sunt cu atât mai numeroase şi profunde, cu
cât nivelul de deficienţă este mai mare. Dacă investigăm copii foarte mici este
posibil ca limbajul să fie încă în formare şi putem lua în considerare alte
criterii: întârzierea apariţiei unor elemente-cheie în dezvoltarea limbajului (dacă
copilul gângureşte foarte târziu sau începe să spună primele cuvinte inteligibile
la 2 – 2 ½ ani  poate exista o deficienţă mintală);
d) tulburări de tip psihomotor – întârzieri în dezvoltarea mersului (se asociază
cu întârzieri în dezvoltarea proceselor psihice).
e) punctul central al simptomalogiei îl reprezintă performanţele în plan cognitiv.
Acestea sunt cu atât mai dificil de evaluat, cu cât vârsta copilului este mai mică.
Astfel, există un pericol: acela de a stabili o legătură obligatorie între
deficienţele comportamentale observate şi deficienţele de operare mintală
presupuse. Simptomele din zona cogniţiei se referă în principal la manifestarea
redusă a curiozităţii faţă de obiecte, persoane şi evenimente (copilul nu pare
dornic să afle date despre ceva nou), manifestarea unei conduite de explorare
haotice (copiii normali par să aibă un scop în explorare). După Piaget,
momentul critic al manifestării inteligenţei este acela în care copilul
demonstrează în mod clar faptul că face diferenţa între mijloace şi scopuri 
această definiţie ne atrage atenţia asupra altui indiciu: copiii cu deficienţă
mintală manifestă conduite inteligente, însă decalate în timp în raport cu vârsta
lor biologică. Deficientul mintal nu este prost, el are o logică deficitară.

S-ar putea să vă placă și