Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ciclul fosforului
fier, potasiu, mangan, sodiu, şi sulf. Fosforul intră în componența acizilor nucleici la
Valsami-Jones, 2004).
ce depind de pH-ul mediului. Fosforul din sol este compus dintr-un număr de minerale
este prezent în toate solurile în care cresc şi mor plante. Pentru că reprezintă un
nutrient esenţial pentru plante, cantităţile necesare sub formă de fosfat mai sunt
aluminiului în condiţii acide şi prin calciu în condiţii alcaline; fiecare din aceste metale
Acolo unde pH-ul este uşor acid, fosforul prezintă solubilitate maximă, iar
specia predominant apoasă este H2PO4-. Semnificaţia de mediu a fosforului vine din
rolul important de nutrient atât pentru plante cât şi pentru microorganisme. Luând în
care sunt necesari în cantităţi mari pentru micro şi macroorganisme, adică azot, fosfor şi
potasiu. Aceşti nutrienţi devin poluanţi când concnetraţia excesivă din apă stimulează
Totuşi, când plantele şi algele mor sau se descompun, descompunerea lor presupune
consum de oxigen, ceea ce duce la apariţia CO 2 şi crearea unui mediu uşor acid şi
eutrofică. Vizibil, aceasta se observă prin culoarea verde închis datorită mulţimii algelor
sau printr-un strat subţire de plante crescute la suprafaţa apelor de mică adâncime. Pe
de altă parte, o apă oligotrofă apare doar într-o măsură limitată, acolo unde cresc
organismele acvatice, în special algele. Când lacurile oligotrofe devin rapid eutrofe (o
perioadă de câţiva ani), situaţia este una nedorită întrucât este inhibată dezvoltarea şi
creşterea unor forme de viaţă (în special a peştilor) (Duca, 2003, a; van Loon, 2010;
Valsami-Jones, 2004).
alegele sunt o sursă de hrană pentru peşti şi când sunt prezente în cantităţi
cantitate corespunzătoare de alge pentru peşti, porducătorii din China, India şi alte ţări
adaugă nutrienţi în apă (sub formă de fertilizatori organici sau anorganici) pentru
notăm că eutrofizarea este un proces natural care apare din timpuri geologice întrucât
apele adânci, clare, bine aerate au fost periodic alimentate cu nutrienţi prin materialul
ducând la apariţia de noi forme de plante terestre. Eutrofizarea indusă însă de om este
Fosforul în cantităţi mici (mai mult decât azotul sau celelalte elemente)
râuri pot fi împărţite în două: surse punctiforme care provin din evacuările fabricilor sau
din sistemele de canalizare ale oraşelor şi surse difuze care cuprind deversările de
uzate orăşeneşti cu două surse majore. Prima dintre acestea este constituită din
care la rândul său se găseşte în cantităţi mari în apa dură. Fosfaţii formează un
complex cu calciu, prevenind astfel formarea unui precipitat cu surfactanţii activi din
hidrolizează rapid în soluţii apoase şi eliberează specii ortofosfatice (van Loon, 2010):
nu este o soluţie fără consecinţe pentru mediu. Acidul nitrilotriacetic (NTA) reprezintă
una din alternative (concentraţia acestuia poate însă creşte solubilitatea metalelor, iar
complecşii pe care îi formează NTA cu metalele de tipul Cu, Ni, Pb sunt destul de
rezistenţi pentru degradarea biologică pentru care NTA e uşor degradabil la CO 2, H2O,
(materiile fecale) ce conţin cca 25% materie organică (restul e în majoritate apă). În
medie, o persoană generează cca 100 g greutate uscată de fecale / zi, ce conţin cca
0,03% N (de origine bacteriană) şi 0,005% fosfor. Pentru urină, cifrele sunt 1200 g /zi ce
conţin 0,5 % carbon organic, 1 % azot şi 0,03% fosfor. Pornind de la aceste cifre, o
mică comunitate de cca 100 000 persoane ar produce 36,5 kg fosfor / zi. Dacă
presupunem că apa utilizată pe cap de locuitor este 0,25 m3, concentraţia de fosfor în
deşeurile umane ar fi de cca 1,5 mg/l. Această cifră ar contribui semnificativ, cu o medie
de 10 mg/l, pentru oraşele mari în care se evacuează ape menajere ce conţin deşeuri
umane. Valoarea fluctuează însă în funcţie de sezon, moment al zilei, vreme, etc. Dacă
apele rămân netratate, tot fosforul ar fi evacuat în emisar şi devine sursa majoră de
eutrofizare. Dacă are loc epurarea, în funcţie de emisarul în care a avut loc deversarea,
lac, lagună, heleşteu, aceasta poate avea loc diferit având în vedere că presupune o
forme solubile organice şi anorganice de fosfor, asociat cu materialul argilos din sol,
loc în biosferă. În atmosferă, oxidarea transformă speciile din stare de oxidare joasă în
formarea norilor, iar acidul sulfuric reprezintă unul din principalii componenţi de
acidifiere din precipitaţii. În hidrosferă şi în sol, sulful este prezent în multe forme
minerale oxidate şi reduse, cele mai importante, sunt sulfurile, ca de ex pirita (FeS 2) şi
”impurităţi” în multe roci. Concentraţiile de sulfat din oceane sunt de cca 28 mmol / l.
Variază, ca medie de cca 0,12 mmol / l, pentru apele proaspete şi sunt specia ionică
cea mai importantă în lacuri şi râuri. În mediu redus se formează speciile cu -2. ca şi
azotul, sulful este un nutrient esenţial pentru microorganisme şi plante, dar cantitatea
biologică. Joacă un rol esenţial însă în procesele de mediu acvatice şi terestre (Nriagu,
1978).
În atmosferă, cele 3 forme principale: dioxid de sulf (SO 2), acid sulfuric
(H2SO4) şi sulfaţi (CaSO4), sunt formate şi emise pe căi naturale şi prin procese
industriale. De exemplu, dioxidul de sulf (SO 2) este oxidat până la trioxid de sulf, apoi se
combină cu apa şi prin spălare ajunge la suprafaţa pământului ca acid sulfuric sau
sulfaţi. Apoi bacteriile, convertesc sulfaţii (CaSO 4) în hidrogen sulfurat (H 2S) care apoi
SO2 + O2 → O3
stratosferă, este sulfura de carbonil (COS), compus stabil în troposferă dar care se
Reacţiile sunt fotochimice, iar prin procese termice ulterioare se ajunge la formarea
reîntoarcerea cu precipitaţiile la suprafaţa solului sub formă de sulfaţi constituie una din
căile principale ale circuitului global al sulfului. Cealaltă cale este reprezentată de
de 8 ms. Oxidarea acestora cu oxigenul din aer duce la formarea SO 3 (Mare Roșca,
SO2* + O2 → SO3 + O
Formarea SO3 este dată şi de oxidarea SO2 sub acţiunea radicalilor HO2.:
SO4 + O2 → SO3 + O3
conţin sulf din compuşii organici se transformă simultan. Sulful organic legat de carbon
Valoarea pKa pentru H2S este cca 7. În aceste condiţii, în orice mediu al cărui pH este
aproape de neutru, o mare cantitate de sulfură este prezentă sub formă de molecule
toxică. Pentru sulful legat organic de oxigen, mineralizarea microbiană implică ruperea
În condiţii aerobe, sulfura este instabilă şi uşor de oxidat prin mai multe
acidifiere. Acestea şi alte reacţii microbiene sunt importante în mediul marin de coastă
Într-un mediu organic, cu condiţii reducătoare din mediul apos, sulfatul este
Reacţia este una din cele care descrie oxidarea materiei organice. Conduce
fie la emisie gazoasă de hidrogen sulfurat (la pH mic) sau la producerea de sulfuri
solubile şi insolubile apoase. Multe sedimente din apele proaspete, marine, estuare, cât
şi solurile inundate de ape conţin bacterii ce reduc sulfatul. Cele mai cunoscute din
aceste bacterii sunt Desulfovibrio desulfuricans, anaerobe care cresc la pH peste 5,5.
Speciile sulfurice generate (H 2S sau HS-) sunt toxice vieţii acvatice; ele pot reacţiona cu
metalele prezente în sediment / sol ca Fe (II), producând sulfuri insolubile care intră în
scăzut. Producerea acesteia şi a altor gaze cu sulf reduse este realizată de planctonul
marin şi furnizează o cale importantă pentru eliberarea naturală a compuşilor cu sulf în
atmosferă.