Introducere: definiție și specific

„Desenul animat- nota crtitcul Robert Benayoun- prezintă autorilor săi avantajul unic
de a asigura o formulî de continuitate aproape directă între gândire și realizare.”1
Filmul de animație, este de fapt universul creat de oameni care a rezultat din
imaginația și talentul acestora de a face imaginile să se miște și să prindă viață. În el apar
personaje tributare lumii reale dar care există interdependent de aceasta, iar mișcarea animată
exercitată pe peliculă nu este aceași cu a lumii reale, ea este confecționată. Timpul și spațiul,
de altfel, se contractă sau se dilată după intențiile cineastului animator. Cineastul animator
afirmă, prin prisma mișcării, a spațiului și timpului, a personajelor și a acțiunii, faptul că
fantezia și imaginația sunt elemente primordiale și cheie ale întregului proces de creație.
„Animația nu este arta desenelor care se mișcă, ci a mișcărilor desenate. Este mult mai
important ceea ce se petrece între o fotogramă și o alta, decât ceea ce există în fiecare
fotogramă. Așadar, animația este arta de a trata științific intervalele dintre fotograme.”2
„Filmul a fost considerat, de unii, doar o simplă bandă flexibilă de celuloid, perforată
pe una sau ambele laturi și purtând o peliculă sensibilă la lumină, care permitea realizarea
imaginii fotografice în alb-negru sau în color.”3 Aceasta fiind definiția pentru obiectul în sine,
fizic. Însă cineaștii, definesc conceptual filmul de animație din ziua de azi, ca fiind o
„orchestrare de concepte picturale, sonore și cinetice.”4 Cu toate acestea filmul de animație se
distinge, în primul și primul rând prin mijloacele de construire și redare optică a imaginilor.
Aici, mișcările obiectelor în fața aparatului de filmat sunt „divizate aproape microscopic și
respectând legea unității în succesiunea temporală.”5 Adică ceea ce caracterizează filmul de
animație este expunerea pentru un singur cadru. Există cinci sarcini ale animației în
diferențierea sa față de cinematograful „viu”, anume: reprezentarea de procese care nu pot fi
vizionate prin cinematograful de acțiune vie, simplificarea proceselor și structurilor complexe,
respectiv a da formă picturală unor idei abstracte, a face generalizări vizuale și a proiecta
posibilități viitoare din exemple specifice, și nu în ultimul rând a furniza semne vizuale în
scopul clarificării. Așadar, animația va oferi mereu publicului său o realitate „metafizică” 6, iar
ea va începe exact acolo unde filmul de acțiune vie se încheie; clădind sau trucând lumi
posibile ea subliniază doar ceea ce este important în idee, jucându-se cu spațiul și timpul.
D. I. Suchianu și Constantin Popescu, afirmă în lucrarea lor Metamorfoze
cinematografice- sau arta ecranizării faptul că oricare film artistic este în sine o ecranizare, și
că acestea sunt prin definiție speciale fiindcă traduc „în imagini filmice” 7 povestea compusă
din cuvinte. Aceștia consideră că orice poveste, schiță, piesă de teatru etc, indiferent de textul
de la care s-a plecat inițial, „prefacerea poveștii în film este, în cel mai corect sens al
cuvântului”8, o ecranizare.

1
Simelia Bron, A opta artă? În lumea filmului de animație mondial și românesc. București: Editura Meridiane,
1976, p. 6.
2
Ibidem, p. 6.
3
Ibidem, p. 10.
4
Ibidem
5
Ibidem
6
Ibidem
7
D. I. Suchianu, Constantin Popescu, Metamorfoze cinematografice- sau arta ecranizării, vol. 2. București:
Editura Meridiane, 1975, p. 7.
8
Ibidem, p. 8.
 Cineastul de origine franceză, Jacques Leroux, prevedea că în viitor animația „va fi un
mijloc în care toate tendințele artistice vor găsi posibilități importante de afirmare.” 9 Mai
exact cinematografia va începe să fie considerată, mai mult sau mai puțin, o artă între cele
șase. Clasificarea artelor se face după 3 criterii: ritmul spațiului, unde aparțin arhitectura,
sculptura și pictura; ritmul timpului, unde intră muzica, dansul și poezia; respectiv concilierea
dintre cele două ritmuri unde se încadrează filmul.
Pe de altă parte, Radu Vasiliu este de părere că basmele sunt istorisiri sacre. Această
caracteristică a basmelor va dăinui până în secolul 19, fiindcă pe vremuri exista convingerea
că acolo unde sunt rostite, Satana nu poate pătrunde. Autorul vorbește în lucrarea sa,
Însemnări despre basme, despre un anume Părinte Sbiera, care în culegerea scrisă de el
povestea cum Satana îi spunea unui om că acolo unde se povestec basme el nu poate avea nici
o putere. Așadar, de aici înțelegem că basmele au un caracter magic, spiritual și care apără
oamenii de cel rău; prin povestirea orală sau citirea acestora se creează o barieră între om și
rău.
Eu consider că, această specificitate a basmelor întrunită din vechi timpuri, este în
stânsă legătură cu faptul că în toate basmele, în final binele învinge răul, și făcând legătura cu
aceasta probabil de aceea în trecut se credea că basmul este sacru și cu atribut religios
deoarece rostind sau povestindu-l automat forțele răului sunt ținute departe de oameni. La fel
de important este și modul de rostire al basmului, iar esențiale aici sunt inefabilul și o fărâmă
de inexplicabil, și dezvăluirea sensurilor tradiționale, inițiatice. „Între mituri, considerate în
sensul lor cel mai adânc, legende și basme există o înrudire, cum se poate bine observa din
lectura epopeilor, a baladelor eroice și chiar a textelor sacre. Ce este, spre pildă, istoria lui
Samson și a Dalilei din Vechiul Testament, decât un basm, a cărui tramă poate fi regăsită în
multe povești?”10 Așadar, viețile sfinților de la începutul creștinismului sunt asemănătoare cu
ceea ce găsim scris în basme, dar oare de ce? Răspunsul cel mai probabil este că Divinitatea
este prezentă în ambele situații, „se manifestă activitatea Cerului, iar realitățile
transcendentale își transimt mesajele și își exprimă prezența.” 11 Pentru cititori sau public este
un alt tărâm, univers în care imaginația proprie te poartă după cum este spus în poveste. Însă
în majoritatea basmelor există și un alt element cheie, anume ființa feminină care are un rol
important. Eroul își începe drumul inițiatic în căutarea acesteia și doar atunci când o va găsi
își va încheia misiunea. Deci ea constituie scopul căutărilor eroului iar realizarea finală va fi
dobândirea dragostei ei.
În genere, punctul de plecare al regizorului este dat de scenariu, iar expresia vizuală a
filmului se suprapune cu „desenarea” acțiunii. Aceasta din urmă va fi supusă tratării
cinematografice, anume se va realiza compoziția fiecărui cadru, urmând ca semnificațiile
simbolice ale formelor să fie accentuate și amplificate de mișcare. În cineanimație, imaginea
devine o prescurtare sau o simplificare cu semnificație simbolică pentru realități foarte
complexe. De exemplu Walt Disney în creația sa, prin desen ilustra o idee cu inteție
educativă; cu totul asimilat narațiunii el nu avea o viață în sine. Filmele de animație, mai ales
cele contemporane, au tendința de a renunța la alegerea unui element, sau a unei situații
existente prealabil în realitate în favoarea unei imagini liber plăsmuite. Cineanimația modernă
este caracterizată prin aglomerarea de simboluri (prezente în imaginea propriu-zisă, date de
9
Simelia Bron, op. cit., p. 13.
10
Radu Vasiliu, Însemnări despre basme. București: Editura Rosmarin, 2000, p. 15.
11
Ibidem
liniile dinamice) într-un interval de proiecție foarte scurt; obiectele animate ajung să se
adreseze exclusiv imaginației, apropierea de realitate fiind nulă uneori.
„De la vechea reproducere naturalistă a obiectelor, situațiilor sau caracterelor se
ajunge la această abstractizare, care generează desprinderea privitorului de planul
realității, spre un altul, imaginar. Noua realitate incită la meditație, la o concentrare a
atenției și a capacităților de recuperare.”12
Un alt element reprezentativ și definitoriu pentru cineanimație, îl constituie sunetul,
care este mobil, explică și însoțește desenul. Acesta creează efectul auditiv, și asigură
împreună cu imaginea, ritmul audio-vizual al filmului. „În cineanimație, dacă desenul este
procedeul explicativ, având o valoare artistică originală și o formă de expreise proprie, muzica
dobândește rolul de auxiliar explicativ, cu tot cu valoare proprie.”13 Însă, trebuie acordată
atenție și ritmului și tempo-ului, deoarece animatorul compune și recompune mișcarea al cărei
tempo (rapid sau lent) va fi realizat odată cu creșterea sau descreșterea suspansului din
scenariu. Walt Disney va dărui filmului de animație un adevărat univers sonor caricatural,
începând din 1937 îi atribuie efecte comice produse de banda sonoră animalului de companie
a lui Donald rățoiul (care era un struț): de fiecare dată când struțul înghițea un obiect, acesta
făcea zgomot în gâtul animalului. Alt truc folosit de Disney este deformarea vocilor și a
zgomotelor pentru a înlătura orice invitație înapoi la real. „Schematizărilor grafice le vor
corespunde, pentru sincronizare, stilizări ale sunetelor; onomatopee, volume sonore și
rezonanțe inversate în raport cu imaginea.”14
Pe de altă parte, Walter Elias Disney, aduce în temă o altă idee inovatoare care se va
numi universul sonor poetic, unde cântecul va fi constituentul cheie fiindcă se vor îmbina
elemente melodice și ritmice, obținându-se un adevărat spectacol liric. „Banda sonoră indica
fiecărei secvențe cinematografice tempo-ul acțiunii și al deplasării personajelor. Inventivitatea
sonoră ajunge astfel să se afle pe același plan cu cea vizuală. Filmul de animație caută efecte
comice în lumea sunetelor.”15 Utilizarea magistrală a muzicii a făcut din Walt Disney un
desăvârșit model pentru urmașii săi, iar marea majoritate vor prelua, la rândul lor, și adapta
mai departe alte filme de animație.
Walter Elias Disney: scurt istoric
Walter Elias “Walt” Disney s-a născut în data de 5 decembrie 1901, în Hermosa
Illinois. El şi fratele său Roy au fondat Walt Disney Production. Însă cea mai mare creaţie a
lui Walt Disney este personajul de desene animate Mickey Mouse. Disney urmează Liceul
McKingley din Chicago, unde participă la cursuri de desen şi fotografie. Disney urma
cursurile Insitutului de Artă Chicago în scopul de a-și perfecționa desenele. În anul 1919, se
mută în Kansas pentru a deveni caricaturist. Fratele său Roy îl ajută şi îi găseşte un loc de
muncă la Pesmen-Rubin Art Studio, unde îl întâlneşte pe caricaturistul Ub Iwerks. După
aceea, Disney se angajează la Kansas City Film Ad Company, unde realizează animaţii pentru
reclame. Aici decide să-şi deschidă propria afacere bazată pe animaţii. Şi pentru început îl
recrutează pe Fred Harman că prim angajat. În anul 1929, Walt creează Silly Symphonies,
animaţie cu care îi aduce în universul Disney pe noii prieteni ai lui Mickey, Minnie Mouse,

12
Simelia Bron, op. cit., p 22.
13
Ibidem, p. 23.
14
Ibidem, p. 24.
15
Ibidem, p. 25.
Donald Duck, Goofy şi Pluto. Imediat după aceea este scos pe piaţă Flowers and Trees, prima
animaţie colorată şi prima animaţie care câştigă Oscarul. În anul 1933 apare The Three Little
Pigs iar cântecul de generic Who’s Afraid of the Big Bad Wolf? devine cântecul întregii
naţiuni în mijlocul Marii Depresiuni. Pe 21 decembrie 1937 are premiera în Los Angeles,
Snow White and the Seven Dwarfs, primul film animat de lung metraj. Încasările ajung la
incredibila sumă de 1.499 de milioane de dolari în ciuda Marii Depresiuni şi câştigă 8 premii
Oscar. În următorii cinci ani, Walt Disney Studio adaugă la filmele animate de lung metraj
Pinocchio, Fantasia, Dumbo şi Bambi. În decembrie 1939, Walt deschide un nou studio la
Burbank, însă în 1941, majoritatea angajaţilor demisionează. Acest eveniment îl obligă pe
Disney să aştepte câţiva ani buni până să realizeze următorul desen animat de lung metraj.
Abea în 1950 lansează Cinderella, urmată imediat de Alice in Wonderland, Peter Pan, Lady
and the Tramp, Sleeping Beauty şi 101 Dalmatians. Mai mult de 100 de animaţii au fost
produse de studioul său. Walt Disney a fost printre primii oameni care au folosit televizorul ca
mediu de entertainment. Printre show-urile de televiziune produse de Disney se numără The
Zorro, David Crockett şi The Mickey Mouse Club. Ultima mare producţie a lui Walt Disney
a fost Mary Poppins unde acesta a combinat live action cu animaţia. În 1966 Walt Disney este
diagnosticat cu cancer la plămâni. Acesta moare în data de 15 decembrie 1966, la vârsta de 65
de ani. Disney este incinerat, iar cenuşa sa este depusă la Forest Lawn Cemetery în Los
Angeles. În anul 1971, Roy Disney continuă planurile fratelui său şi deschide un parc tematic
în Florida sub numele Walt Disney World.16
Walter Elias Disney aduce animației elemente inovatoare artistice și tehnice prin
culoare și muzică, precum și farmecul inegalabil al unor inedite povești amuzante. De altfel,
spectatorii vor fi martori la modificarea și simplificarea tehnicii desenului. Acest fapt va
trebui acceptat de către public și luat drept o convenție artistică necesară, în acest sens va
apărea „mâna cu patru degete”17 (fiind de fapt numele unei întregi etape a parcursului
animației), care va influența primul lung-metraj Albă ca Zăpada și cei șapte pitici.
„Animația dusă repede la măiestrie, îi permitea talentatului Disney, în 1922, să
abordeze ample compoziții mobile, cu o deplină libertate și naturalețe. Studii
aprofundate asupra mișcărilor și asupra expresivității fizionomice, îi vor asigura atât
fidelitatea față de prototipul viu (numită de unii „fantezie imitativă”) cât și un stil
plastic și filmic ce va orienta viitoarea viitoarea producție mondială a genului.”18
Albă ca Zăpada: rezumat al basmului cules de Frații Grimm
Albă ca Zăpada este un renumit personaj folcloric de basm popular, mai cu seamă în
versiunea Fraților Grimm culeasă în 1812 și publicată abia în 1854 după completarea poveștii.

Începutul poveștii Fraților Grimm, prezintă cum Împărăteasa (mama Albei ca Zăpada) stătea
într-un jilț și cosea, privind pe geamul cu pervaz negru ca de abanos, ninsoarea cu fulgi mari.
În timp ce cosea, ea s-a înțepat cu acul, iar trei picături de sânge căzură pe omătul alb ,ceea ce
a făcut-o să se gândească ce frumos ar fi să aibă un copil la fel de alb precum zăpada, cu buze
roșii ca sângele și cu părul negru ca de abanos. Însă nu apucă să treacă mult timp de atunci, că
Împărăteasa aduce pe lume o fetiță exact cum își dorise, căreia i-a pus numele Albă ca
16
Butnaru Alexandra, „Walt Disney”, Historia, data ultimei accesări: 27.05.2018, URL:
<https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/walt-disney>
17
Simelia Bron, op. cit., p. 53.
18
Ibidem, p. 54.
Zăpada. După nașterea copilului, aceasta moare iar la scurt timp (mai exact un an) de la deces,
Împăratul se căsătorește cu o altă femeie. Pe cât era de frumoasă, pe atât de trufașă și mândră
încât nimeni nu putea să îi ia locul. Aceasta purta mereu cu ea o oglindă fermecată, și ori de
câte ori se privea într-însa o întreba cine este cea mai frumoasă din țară. Fără nicio ezitare și
grăind mereu adevărul, olginda îi răspundea că ea este cea mai frumoasă. Dar anii treceau iar
Albă ca Zăpada creștea și se făcea din ce în ce mai frumoasă. Când ea deja avea vârsta de
șapte ani, mama vitregă își întrebă oglinda cine este cea mai frumoasă iar oglinjoara răspunse
că tot dânsa era, dar să aibă grijă pentru că Albă ca Zăpada se făcea mult mai frumoasă pe zi
ce trecea. Până într-o zi când Regina iar își întrebă oglinda, iar răspunsul a fost că este
frumoasă ca lumina zilei dar Albă ca Zăpada este cu mult mai frumoasă ca ea. La auzul
acestor vorbe, se făcu neagră la față iar din clipa aceea ori de câte ori o vedea pe fată crăpa de
ciudă până ce a ajuns să o urască. Deoarece nu putea să aibă liniște, mama vitregă chemă pe
un vânător și îi dădu poruncă să o ia pe copilă cu el în pădure și să o omoare, iar drept dovadă
că a îndeplinit porunca, să îi aducă plămânii și ficatul fetei. Zis și făcut, vânătorul nu ieși din
vorba Reginei și o duse pe copilă în adâncul pădurii, dar când să scoată pumnalul să onoreze
porunca, Albă ca Zăpada izbucni în lacrimi și îl rugă să îi cruțe viața iar ea se v-a pierde în
codru și nu se va mai întoarce niciodată acasă. Vânătorul se înduioșă de fată fiindcă era atât
de gingașă și nevinovată și o lăsă să plece, iar Reginei îi duse plămânii și ficatul unui mistreț
ca dovadă. Mama vitregă le-a dat mai departe bucătarului pentru a le găti și când au fost gata
le-a mâncat cu gândul că erau ale copilei.
Între timp, Albă ca Zăpada fugea prin pădure înfricoșată și speriată în căutarea unui
adăpost, încercând să se ferească de fiarele sălbatice. Aproape de apus, când era foarte
obosită, găsi o căsuță într-un codru în care intră. Era mică și drăgălașă numai privind-o, iar în
mijlocul ei era așezată o măsuță pe care stăteau frumos rânduite șapte talere mici, alături de
lingurițe, cuțite și furculițe iar în fața fiecărui taler erau puse șapte cupe mici cât un degetar.
De-a lungul peretelui se aflau tot șapte, paturi aranjate. Pentru că era înfometată, ciuguli câte
puțin din mâncarea fiecărui pitic și sorbi câte o gură din fiecare cupă, apoi se așeză pe toate
paturile până a găsit unul care să i se potrivească. Se lăsase seara iar piticii ajunseseră acasă
de la munca lor din mină. Ei căutau tot soiul de metale pentru a le scoate la lumină. De îndată
ce au intrat pe ușă, au aprins șapte lumânărele și au văzut că lucrurile nu mai erau la locul lor
așa cum le lăsaseră. Apoi au observat că cineva dormea într-un pat și au apropiat lumina ca să
vadă cine era. Au fost uimiți să vadă o copilă atât de ginașă dormind adânc, așa nu s-au
îndurat să o trezească. În dimineața următoare Albă ca Zăpada s-a trezit și a văzut că piticii
sunt prietenoși, s-a prezentat și le-a povestit și lor cele întâmplate. Piticii i-au propus să
locuiască acolo dar cu ocondiție, aceea de a avea grijă de gospodărie, iar fata a fost de acord.
Așa treceau zilele, piticii plecau la muncă și se întorceau seara iar fata rămânea singură peste
zi făcând treburi. Însă Regina, într-o zi, pe când credea ca Albă ca Zăpada murise, o întrebă
iar pe oglindă iar aceasta răspunde la fel ca ultima dată, că este frumoasă dar Albă ca Zăpada
o întrece și că nu a murit ci se ascunde în casa celor șapte pitici. Atunci Regina făcu un plan și
se preschimbă în cerșetoare își vopsi fața și porni peste cei șapte munți către căsuță. Nu o mai
recunoștea nimeni, așă că a bătut la ușa fetei cu pretextul că are cingători de vânzare. Copila o
lăsă să intre în casă și să îi pună cingătoarea iar baba o strânse atât de tare încât își pierdu
răsuflarea. Nu trecuse mult timp iar piticii s-au întors acasă și speriați că fata era întinsă pe jos
fără suflare îi tăiară în două cingătoarea iar ea a putut respira iar. Le-a povestit cele întâmplate
iar piticii o avertizară ca de acum înainte să fie mai atentă că haina mamă vitregă este șireată.
Între timp, Regina ajunse la palat și întrebă oglinda, care îi răspunse că fata nu a murit. Așa că
născoci un alt plan și meșteri un pieptene otrăvit, cu care s-a dus iar la Albă ca Zăpada. Era
deghizată într-o bătrânică gârbovită dar copila nu avea voie să vorbească cu nimeni și o goni.
Însă baba scoase pieptănul iar fetei îi plăcu așa tare încât o primi din nou în casă. Baba a vrut
să o pieptene iar otrava începuse a-și face efectul, și nu după mult timp fata căzu pe jos
răpusă. Piticii când au ajuns acasă au văzut imediat pieptenele otrăvit și l-au scos din păr iar
fata se trezi ca după un somn și de povesti tot. Regina iar întrebă oglinda și iar primi un
răspuns dezamăgitor, așa că de data asta căută să scornească un plan mai diabolic pentru a
scăpa de fata sa vitregă. S-a dus într-o odaie numai de ea știută, plină cu licori și cărți de
vrăjitorie și acolo a vrăjit un măr otrăvit iar cel care îl mânca dormea pe veci într-un somn al
morții. Se transformă într-o țărancă și plecă la Albă ca Zăpada, care nu o mai lăsă de data
aceasta să intre în casă. În schimb țăranca a ademenit-o cu un măr cu meșteșug, iar fata nu a
putut rezista fiindcă îi era poftă. Întâi mușcă baba din măr, dar din partea neotrăvită iar copila
nerăbdătoare a întins mâna și a luat mărul mușcând cu poftă din el. A căzut fără suflare pe jos
iar la venirea serii piticii au găsit-o moartă și nu au mai avut ce face. Regina în sfârșit auzi
vorbele de mult tânjite cum că ea era cea mai frumoasă iar piticii nu s-au îndurat să o îngroape
pe fată, ci i-au făcut un sicriu de cleștar pe care îi era scris numele cu slove de aur și cum că
era fiică de împărat, și au urcat sicriul pe un vârf de munte. Piticii făceau cu rândul de veghe
iar animalele pădurii o vizitau și ele. Până într-o zi când un fecior de crai s-a rătăcit prin
pădure, pe lângă casa piticilor, și le-a cerut să-l găzduiască în acea noapte.
A doua zi dimineață, prințul observă sicriul și urcă pe munte să vadă cine e în el. Când
o văzu pe frumoasa Albă ca Zăpada cât de superbă era în somul acela adânc, îi rugă pe pitici
să le-a dea lui că va avea grijă de ea și o va îndrăgi mereu și că le va da tot aurul din lume.
Dar piticii nu au vrut să-l dea, așa că băiatul se rugă cu cerul și cu pământul fiindcă se
îndrăgostise de fata, și nu putea trăi fără a-i vedea chipul. Atunci piticii s-au îndurat și au
acceptat, iar tânărul își chemă slujitorii să ridice sicriul. Cum mergeau pe drum, unul dintre
slujitori se împiedică și zdruncină puțin sicriul, exact cât să-i sară fetei din gât bucata de măr
otrăvit. Ea se trezi iar prințul îi povestit cele întâmplate, cât de dragă îi este și că vrea să o ia
de soție. Merseră împreună la castelul feciorului, o prezentă tatălui său și în scurt timp au
făcut nunta, unde a fost invitată și Regina care își luă cele mai de preț haine. Întrebă iar pe
oglindă cine era cea mai frumoasă din țară, iar oglinda spuse că Albă ca Zăpada era. Regina
de ciudă, se duse la nuntă și când o văzu pe fata cu ochii ei cât era de frumoasă, o cuprinse o
spaimă îngrozitoare și se făcea din ce în ce mai urâta până când nici ea nu s-a mai putut privi
în oglindă. Își luă lumea în cap și se ascunse în adâncul pădurii ca să nu-i poată vedea nimeni
urâțenia, iar de atunci nimeni nu mai știe de ea. În final, Albă ca Zăpada trăi în bucurie şi
fericire împreună cu tânărul împărat şi, dacă n-or fi murit, cu siguranţă că mai trăiesc şi-n
zilele noastre…
Albă ca Zăpada și cei șapte pitici: diferențe între ecranizarea lui Walt Disney și basmul
Fraților Grimm
Începe cu prezentarea titlului și cu faptul că este o poveste culeasă și rescrisă de Frații
Grimm, dar adaptată de Walt Disney. În incipit este prezentat personalul cu nume, prenume și
funcția fiecăruia și le sunt adresate sincere mulțumiri fiindcă au dat dovadă de creativitate și
loialitate, prin care s-a putut realiza această producție Disney. În scena inițială apare o carte
reală, poleită cu aur și albă, pe care scrie titlul poveștii. Se deschide la prima pagină unde
îcepe basmul. Nu există vocea din off, ci publicul este lăsat să citească precum ar avea cartea
în prorpiile mâini. Este prezentat începutul basmului, introducând publicul în povestea
Fraților Grimm. Se spunea că Albă ca Zăpada era îmbrăcată în haine de servitoare pentru a-i
păli din frumusețe, fapt care nu apare în varianta din 1854. În mare parte ecranizarea respectă
în literă basmul, cu excepția că părinții fetei nu apar ca personaje animate, ci doar se vorbește
despre ei.
Scena cu care debutează filmul de animație, este cu Regina, mama vitregă a Albei ca
Zăpada, întrebându-și oglinda: „Oglindă, oglinjoară, cine este cea mai frumoasă din țară?” iar
atâta timp cât aceasta îi răspundea că Majestatea Sa, este cea mai frumoasă, Albă ca Zăpada
era ferită de cruda gelozie a Reginei. Pentru a putea vorbi cu oglinda, mama vitregă invoca,
printr-un soi de descântec și cu niște mișcări din braț, pe sclavul captiv în aceasta ca să apară
în fața sa. Dar într-o zi, sclavul oglinzii nu i-a mai răspuns ce înainte, ci că există o altă fată
mult mai frumoasă ca ea, anume Albă ca Zăpada.
Urmează cea de a doua scenă, în care Albă ca Zăpada spăla treptele castelului
(îmbrăcată în haine zdrențuroase) alături de o ceată de porumbei albi care o ajutau. Acțiunea
se desfășoară într-un cadru copilăresc, ea fiind veselă și cântând. Merge la fântâna din
apropiere, pentru a lua apă să-și continue treaba și le spune porumbeilor că aceasta este
fermecată; oricine își va auzi ecoul în ea în timp ce își pune o dorință, negreșit aceasta se va
îndeplini cât de curând. Începe să cânte, dorinsu-și ca cel iubit să o găsească în ziua aceea, iar
ecoul i se aude în fântână. Un prinț care era călare, îi aude vocea și este fermecat de ea încât
se apropie și începe să cânte împreună cu fata. Ea rămâne uimită și speriată și fuge înapoi în
castel. Prințul striga după ea să îi aștepte și să nu se sperie, iar ea a venit lângă balcon să audă
mai bine, dar stătea ascunsă după draperie. Acesta îi cântă în continuare sub balcon ca să audă
ce dorea să îi spună. Albă ca Zăpada se rușinează dar iese pe balcon ca să asculte cum prințul
își cânta dragostea față de ea. Sărută unul dintre porumbei și îl trimite feciorului, iar pasărea la
rândul său îl pupă. Însă din turnul cel mai înalt al castelului, Regina înfuriată stătea și privea
acțiunea. Scena se încheie când feciorul își termină cântecul iar copila trage draperia. În
varianta Fraților Grimm, nu apare această scenă, probabil Disney a inserat-o în scopul de a
familiariza spectatorii cu personajul prințului încă de la început, ca mai apoi să schimbe
finalul ecranizării într-unul efectiv de poveste.
Scena cu numărul trei prezintă cum mama vitregă îi spune vânătorului să o ia pe fată
în pădure să culeagă flori și acolo să o omoare. Vânătorul se sperie și nu vrea să îndeplinească
ordinul, dar Regina îl amenință și nu avea încotro. Așa că, îi cere să îi aducă inima fetei într-o
cutie drept dovadă că a îndeplinit porunca. În basm, Regina îi cere Vânătorului să îi aducă
plămânii și ficatul (pe care dorea să îi mănânce). Cutia în care trebuia adusă inima, avea
încrustat pe ea un pumnal înfipt într-o inimă, în locul unde era deschizătoarea, fapt care apare
doar în ecranizare probabil pentru a accentua cruzimea mamei vitrege și a da o notă dramatică
scenei.
În cea de a patra scenă, Vânătorul o dupe Albă ca Zăpada în pădure precum ceruse
Regina, dar acolo în loc să o ucidă îi spune să plece în adâncul pădurii unde să nu o mai
găsească nimeni. Față de textul basmului, în animație, Vânătorului i se face milă și o
îndeamnă pe fată să fugă, pe când în versiunea Fraților Grimm, Albă ca Zăpada este cea care
cere să i se cruțe viața. De aici va începe o noapte furtunoasă și gra pentru prințesă, deoarece
se va pierde în pădure, alături de sălbăticiuni , unde îi va fi foarte frică. Copacii, tufișurile
prind viață și parcă o apucă de mână sau de picior ca să o tragă înspre ele. Toată natura
prinsese chip de monstru, iar animalele îi dădeau târcoale și o priveau printre frunze din
umbră. După ce a alergat o grămadă, a obosit și s-a așezapt pe iarbă unde a și adormit. De
dimineață, s-a trezit cu o ceată întreagă de animăluțe și păsări care o priveau adunate în jurul
ei, și care o vegheaseră toată noaptea. Cu ajutorul lor, prințesa reușește să ajungă la casa celor
șapte pitici; putem observa încă din primele scene ale ecranizării, că fauna are un rol foarte
important în șirul acțiunii, fiind mereu de ajutor fetei de împărat, și de altel singurii prieteni ai
săi pe când rămânea singură. O misiune remarcabilă, putem spune o au și cântecele, deoarece
Albă ca Zăpada atrage prietenia piticilor și a animalelor pădurii prin cântec, și bineînțeles
dragostea feciorului care este fermecat de vocea ei; respectiv coloana sonoră care aude în
background pe tot parcursul filmului de animație și sunetele de tip onomatopee.
În scena a cincea, Albă ca Zăpada este condusă de către noii ei prieteni necuvântători
la căsuța piticilor, iar ea se arată foarte încântată. Pășește sfios înăuntru, dar nu găsește pe
nimeni. Obserevă o dezordine foarte mare, prf, pânze de păianjen, vase nespălate și decide să
facă ea curat ajutată de animăluțe și păsări. Voia să le facă o surpriză celor care locuiau acolo
(niște copilași orfani, după cum credea ea). În timp ce muneau cu spor, veselia era în toi. Le
explică necuvântătoarelor cum să facă ordine iar ele înțeleg și o urmăresc în toate locurile. De
aici reiese blândețea și înțelegerea de care dau dovadă animalele, în genere, chiar dacă nu
vorbesc sau înțeleg limbajul oamenilor. După ce termină curățenia, se așează pe patru dintre
pătuțuri deoarece nu încăpea doar într-unul. În basm diferența este că ea alege patul care să fie
pe măsura ei fiindcă piticii era și mai mici și mai mari. Se insistă pe această scenă o bună
bucată din timpul ecranizării, arătându-se în detaliu toate treburile casei făcute de prințesă (ea
fiind deja obișnuită cu ele de la palat).
A șasea scenă îi surprinde pe pitici întcându-se acasă după o zi grea de muncă în mină,
obosiți dar cu voie bună. Ei mereu cântă la plecare și venirea în mină, anunțând toată pădurea.
Atunci când ajung în apropiere, observă că luminile sunt aprinse și își dau seama că cineva a
pătruns în casă. Speriați de moarte, deschid încet ușa și marea le-a fost mirarea când au văzut
cât de curat era. Au inspectat în liniște fiecare colțișor până ce au ajuns în fața dormitorului
( care era la etaj; în poveste nu se relată cu claritate unde se află, dar din ceea ce citim ne
imaginăm că se află undeva lângă masa cu cele șapte scaune, la parter). Morocănosul este
foarte superstițios în legătură cu cele întâmplate și crede cu tărie că „ceva este putred la
mijoc”. Așa că îl trimt pe Mutulică să vadă cine e la ei în dormitor. El intră și se sperie de
Albă ca Zăpada, care era învelită cu un cearașaf și nu i se vedea fața. Crezând că e un monstru
iese în fugă. Într-un final își fac curaj și intră toți, cu topoare și înarmați, și trag cearșaful ca să
atace monstrul. Dar surpriză! Era o fată care dormea. Prințesa se trezește, se prezintă și fac
cunoștință. Piticii sunt sceptici inițial, iar Morocănosul are o grămadă de îndoieli în privința
fetei, dar ea le spune că dacă o vor găzdui le va găti și le va face treburile gospodăriei. Cad de
acord și coboară pentru a lua cina, pe care o pregătise prințesa. Ea îi trimite pe toți șapte să se
spele pe mâini și pe față înainte de a mânca, dar ei nu păreau prea încântați. Atunci Albă ca
Zăpada le-a verificat mâinile care erau foarte murdare și nu au mai avut cale de întors, s-au
dus să se spele. Chiar dacă nu le făcea plăcere, cântau și îl iau pe Morocănos cu forța ca să îl
arunce în apă, pentru că el nu voia să se spele. Sunt o multitudine de scene haioase, amuzante
inserate pe parcursul ecranizării, cele mai mute adresate piticilor care dau un umor de calitate.
Tind să pară personaje grotești în primă instanță, dar defapt ei constituie comicul animației. În
versiunea Fraților Grimm, în primul rănd că nu există această scenă cu trezitul fetei de
împărat, cina și baia, dar se sare și peste cele două încercări ale Reginei de a o ucide pe Albă
ca Zăpada (fără succes) care sunt definitorii basmului în sine; se pune în evidență doar scena
mărului otrăvit. Însă putem spune că o asemănare este faptul că, se respectă numele piticilor
din poveste (unde apare și comicul de nune) și mai presus, în ecranizare, regăsim și comicul
de limbaj (dat de bâlbâielile omuleților) și cel de situație (constituit în mare parte de Mutulică
și Morocănosul dar și de întregul grup).
Revenind, înafara excluderii celor două scene, se respectă firul narativ. Regina
coboară într-o odaie doar de ea știută, unde prepară o licoare magică pe care o bea, ca să se
transforme într-o bătrână hidoasă, care semăna cu o vrăjitoare. Apoi otrăvește un măr pentru
a-l duce frumoasei fete de împărat ca să-l mănânce și să moară. Mama vitregă are și ea un
companion, o cioară care asistă la întreaga acțiune înfricoșată de răutatea și cruzimea femeii.
Pe de altă parte, în căsuța din pădure, în seara aceea a fost rost de petrecere și voie bună. După
ce au dansat și au cântat, Albă ca Zăpada le-a spus piticilor o poveste despre prințul ce o
curtase și astfel au adormit (ea în paturile lor, iar ei pe jos și pe unde au mai putut). La fel, nici
acest detaliu nu apare în basm.
Scena mărului otrăvit, care constituie și punctul culminant al ecranizării, prezintă cum
Regina își face apariția la geamul fetei (care le făcea piticilor plăcinte alături de păsări)
încercând să îi dea mărul. Piticii erau în mină, la depărtare de casă dar o avertizaseră pe Albă
ca Zăpada să aibă grijă la mama sa vitregă pentru că este vicleană. O ademenește pe prințesă
să ia mărul dar păsările vin și o ciupesc ca să plece. Când a văzut așa fetei i s-a făcut milă și a
primit-o în casă pe babă, iar animalele au fugit într-un suflet către pitici să le dea de veste. Dar
până au ajuns acasă, a fost prea târziu. Regina o păcălise pe Albă ca Zăpada să ia o înghițitură
din măr fiindcă era „fermecat” și să-și pună o dorință. Însă ceea ce pierduse din vedere
Regina, era faptul că vraja de pe măr avea și un leac, iar acela era că victima se va trezi din
somnul de moarte doar dacă persoana iubită o va săruta pentru prima dată. Cum luă din măr o
bucată, fata se prăbuși la pământ fără suflare iar mama vitregă o luă la fugă ca să nu o prindă
piticii. Afară începuse o furtună cu tunete și fulgere și se făcuse noapte. Piticii porniră pe
urmele Reginei, pe care au și ajuns-o din urmă. Ea nu a mai avut cale de scăpare și s-a urcat
pe vârful unui munte. Ca să scape de pitici a vrut să arunce un bolovan peste ei, dar până să îi
dea drumul a fulgerat atât de tare încât partea de stâncă unde era Regina s-a prăbușit cu tot cu
ea în prăpastie.
Ultima scenă, cea de final, îi are în prim plan pe pitici, care se întorc acasă și o plâng
pe prințesă împreună cu animalele pădurii. Pe ecran vor apărea imagini de fundal cu
anotimpurile care treceau, și un text car povestea ce s-a întâmplat după aceea; faptul că Albă
ca Zăpada era atât de frumoasă și după trecearea timpului încât nu s-au îndurat să o îngroape,
ci i-au făcut un sicriu de cleștar cu numele ei pe el. Prințul care o căutase în zadar, a auzit de
superba fată de împărat din sicriul de cleștar și a venit să vadă cine era. Când a văzut-o pe
Albă ca Zăpada a sărutat-o iar toți cei din jur au fost uimiți să vadă cum, splendida prințesă se
trezește parcă din somn ca și cum nu ar fi existat nici un măr otrăvit. Feciorul de împărat o ia
pe calul său alb ca să o ducă în regatul lui, să o prezinte părinților și să se căsătorească. Ea își
va lua la revedere de la pitici pe rând și va pleca spre răsărit alături de prinț către o nouă viață.
Ecranizrea se încheie cun un fundal melodic grandios, cu cartea de la început în care scrie că
au trăit fericiți până la adânci bătrâneți și cu sunetul clopotelor de nuntă.
Finalul ecanizării este diferit de cel al basmului Fraților Grimm, probabil pentru a da o
notă pozitivă (deobicei basmele au finaluri fericite, dar sunt de părere că Disney a dorit unul
grandios și măreț, nu doar fericit); nu mai apare scena nunții Albei ca Zăpada unde mama
vitregă se alege cu ceea ce merită. Consider că Walt Disney, prin creația sa, a pus în scenă o
adevărată capodoperă cum nu s-a putut mai potrivit și că odată cu aceasta a reușit să aducă în
sufletele spectatorilor dragostea față de cineanimație.

Bibliografie