Sunteți pe pagina 1din 6

PIELEA

Pielea (cutis) constituie un înveliș neîntrerupt care se continuă la nivelul marilor orificii (gură, nas, etc.)
cu o semimucoasă (parțial cheratinizată) și care, în interiorul cavităților respective, devine o mucoasă
propriu-zisă. Pielea reprezintă o suprafață receptorie extrem de vastă, care asigură o sensibilitate
diversă, protejează corpul de leziuni mecanice și microorganisme, participă la secretarea unor produse
finale ale metabolismului și îndeplinește de asemenea un important rol de termoregulație, execută
funcțiile de respirație, conține rezerve energetice, leagă mediul înconjurător cu tot organismul.

Suprafața pielii nu e uniformă, pe ea fiind prezente orificii, cute și proeminențe.


Orificiile sunt de 2 tipuri: unele sunt mari, conducând în cavitățile naturale (gură, nas etc.) iar altele sunt
mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele răspund fie foliculilor piloși (din
acestea răsar fire de păr), fie glandelor sudoripare exocrine (porii). Toate orificiile, dar mai ales cele
mari, precum și cele foliculare, sunt intens populate de microbi, fenomen ce explică frecvența mare a
foliculitelor. Orificiile foliculare reprezintă totodată și locul unde absorbția percutanată a apei,
electroliților, medicamentelor (unguente, creme etc.) și altor substanțe, este maximă.
Cutele pielii sunt de 2 feluri: congenitale (sau structurale) și funcționale, ultimele apărând odată cu
îmbătrânirea și scăderea elasticității.
- Cutele structurale sunt fie cute mari (plica axilară, inghinală etc.), fie microcute.
- Cutele mari au unele particularități fiziopatologice ca: umiditatea mai mare față de restul pielii,
un pH alcalin sau neutru, pilozitate mai accentuată. Datorită acestor caractere, ele pot prezenta
unele îmbolnăviri specifice ca: micoze, fisuri, intetrigo etc.
- Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toată suprafața pielii reunind orificiile porilor; ele
determină astfel mici suprafețe romboidale, care constituie expresia unei elasticități normale.
Aceste microcute dispar la nivelul cicatricelor, în stările de atrofie epidermică sau de scleroză
dermică (sclerodermice). La nivelul palmelor și plantelor microcutele sunt așezate în linii arcuate
dispuse paralel, realizând amprentele, cu caractere transmisibile ereditar, importante pentru
identificarea juridică a individului. Crestele dintre cute, dispuse de asemenea în linii paralele,
prezintă pe ele orificiile porilor sudoripari.
- Cutele funcționale se constituie ca urmare a scăderii elasticității cutanate și a contracțiilor
musculare (riduri).
Culoarea pielii depinde de:

 cantitatea de pigment melanic care conferă nuanțe de la pielea albă (lipsa pigmentului),


până la cea neagră (excesul de melanină). Cantitatea de melanină este determinată genetic,
dar variațiile culorii pielii, după latitudinea geografică (de la pol la ecuator), arată și o
adaptare. Melanina variază între anumite limite și în funcție de expunerea la razele
ultraviolete.
 gradul de vascularizație capilară determină nuanța roz-roșie. Vascularizația mai abundentă
a feții produce și anumite particularități morbide regionale: bolile congestive ale feții sunt
mai numeroase. Culoarea pielii depinde și de cantitatea de hemoglobină (paloarea în
anemii). Pielea copiilor mici este bogat vascularizată și mai subțire, motiv pentru care e roză.
 grosimea pielii influențează culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subțire și e roză, pielea de
pe palme și plante are o culoare gălbuie datorită stratului cornos (keratinei) mai ales în
condiții de hiperkeratoză. Abundența keratohialinei (strat granulos) conferă pielii o culoare
albă.
Mucoasele sunt mai subțiri decât epidermul; keratina, keratohialina și melanina, în mod
normal, la acest nivel, lipsesc, astfel că ele sunt transparente, permițând să se perceapă
vascularizația din profunzime, de unde culoarea lor roșie.
În stările leucoplazice (leucos=alb) apare keratina și keratohialina și suprafețele morbide
devin albe și mai rugoase.
Pigmentogeneza copiilor sub 1 an este deficitară și acomodarea lor la razele solare e
deficitară, la ei apărând mai ușor arsurile actinice, după expuneri la soare sau raze
ultraviolete.
Suprafața pielii, la un om matur și talie mijlocie, e de 1,5-1,8 m2. Greutatea ei totală
corespunde la circa 20% (în medie 14–16 kg), din care circa 15% reprezintă hipodermul (cu
variații largi în raport cu corpolența), circa 5% de derm și sub 1% de epiderm.
Grosimea pielii variază după regiuni: e subțire pe față, frunte, genitale, este mai groasă pe
toracele anterior, abdomen și marile pliuri. Grosimea crește la spate și pe suprefețele
extensorice ale membrelor, cea mai groasă e la palme și tălpi. Dintre straturile pielii
epidermul e cel mai subțire (între 0,03 și 1 mm), dermul este mai gros (are între 0,5-0,8 mm
la față, 2 mm pe torace și 2,5), iar hipodermul are variații mari regionale.
Elasticitatea pielii se datorează, în primul rând sistemului fibrilar dermic și mai ales fibrelor
elastice. Datorită lor pielea e depresibilă. La elasticitatea ei contribuie și paniculul adipos, ai
cărui lobuli grăsoși, înveliți într-un țesut conjunctivo-elastic, funcționează ca niște mingi
minuscule de cauciuc ce se deprimă la apăsare, după care însă revin la forma anterioară.
Elasticitatea scade cu vârsta și dispare în stările edematoase sau de scleroză cutanată.
Datorită elasticității, plăgile devin mai mari decât suprafața secționată, iar excizatele de
piele (grefele) mai mici decât suprafața prelevată.
Mobilitatea pielii este variabilă: față de planurile profunde este ușor mobilizabilă la față,
torace, membre, penis și puțin mobilizabilă la nivelul palmelor, tălpilor, pe pavilioanele
urechilor și pe aripile nazale. Ea scade în procesele de scleroză (cicatrici, scleroze
secundare, sclerodermii esențiale).

Funcțiile pielii

 funcția de apărare, împiedică pătrunderea unor agenți patogeni în organism (bacterii, substanțe
toxice, radiații)
 funcția termoregulatoare ajuta la menținerea unei temperaturi constante a corpului, pentru
evitarea supraîncălzirii reduce temperatura prin exaporarea evaporarea apei din sudoare, la o
temperatură scăzută pentru reducerea pierderii temperaturii corporale, firele de păr prin Musculus
arrector pili se zbârlesc pielea având aspectul de piele de găină..
 funcția de apărare față de  razele ultraviolete la animale această funcție e realizată de blană sau
pene, la om stratul cornos stratum corneum absoarbe și reflectă cam 50% din radiații, absorbirea
radiațiilor se realizează prin pigmentul din piele melanină producând bronzarea pielii, la o expunere
extremă la aceste radiații se poate produce cancerul de piele.
 pielea ca rezervor de celule embrionare această funcție este folosită de chirurgie în transplanturi.
 funcția imunologică a pielii este realizată de celulele Langerhans din piele.
 funcția de organ de simț este una din funcțiile de comunicare a pielii cu mediul înconjurător,
aceasta fiind îndeplinit de receptorii:
o de durere (fiind până la 200/cm2),
o de presiune (corpusculii Vater-Pacini),
o termoreceptorii (corpusculii Krause),
o receptorii la întindere (corpusculii Ruffini),
o receptorii tactili sunt mai deși la buze, degete, limbă, mamelon, organele genitale
externe (corpusculii Meissner și celulele Merkel).
 funcția de camuflaj, dacă pielea este goală sau acoperită cu blană, solzi sau pene, pielea are
structuri de protecție, de colorație care ajută pentru a ascunde animale de prădători sau pradă.

Structura microscopică
Pielea este constituită din 3 învelișuri: epidermul de origine ectodermică, dermul și hipodermul (stratul
celular subcutanat) de origine mezodermică (mezenchimală).
1. Epidermul

Este stratul cel mai extern al pielii, de origine ectodermica.


Este un epiteliu de tip pavimentos stratificat care se reinnoieste continuu, format din 5 straturi celulare
suprapuse care, dinspre profunzime spre suprafata se succed astfel:
- Germinativ sau bazal; - Lucid;
- Spinos; - Cornos.
- Granular;

Epidermul nu poseda o circulatie sangvina proprie, motiv pentru care depinde de dermul
situate dedesubtul sau. Epidermul este prima bariera impotriva daunelor mecanice exogene,
deshidratare si agresiune bacteriana. Datorita functiei sale protectoare este stratul cornos care
este impermeabil la apa si cu o capacitate mare de regenerare. Este stratul care se descuameaza
constant fiind sustinut de cresterea stratului germinative profund.
In epiderm se disting 4 tipuri de cellule:
- CHERATINOCITELE: realizeaza o bariera protectoare de cheratina in stratul cornos. Pielea creste
in permanenta , reinnoindu-si stratul superficial la fiecare 14-30 de zile, prin impingerea
celulelor de descuamare(corneocite) la suprafata pielii, de unde se desprind. Aceasta
reimprospatare permanenta explica fenomenul cicatrizarii spontane. Corneocitele sunt tinute
laolalta de un soi de ciment intercorneocitar constituit din acizi grasi ,ceramide,cholesterol etc.
Stratul cornos , impreuna cu secretia sebacee si componentele apoase ale sudorii creeaza pe
epiderma o emulsie fina, protectoare, numita FILM HIDROLIPIDIC CUTANAT.
- MELANOCITELE: dupa cheratinocite, sunt celulele cel mai bine reprezentate. Sunt celule
pigmentare de origine nervoasa apte sa produca MELANINA, un pigment care caracterizeaza
culoarea pielii. Importanta melaninei consta in faptul ca protejeaza straturile profunde ale pielii,
in continua proliferare, de actiunea agresiva a radiatiilor UV.
- Celulele lui LANGERHANS sunt responsabile de apararea organismului. Ele sunt produse in
maduva osoasa si migreaza de la epiderm la nodulii limfatici locali, determinand o reactive a
anticorpilor.
- Celulele lui MERKEL care se gasesc doar in pielea glabra (fara par), sunt de origine nervoasa si
sunt legate de sensibilitatea tactila.
Anexe cutanate:
- GLANDE SUDORIPARE: produc transpiratia, indispensabila termoreglarii
- GLANDE SEBACEE: produc sebumul a carui functie este de lubrifiere si protectie a pielii in fata
agentilor agresivi si microbieni.
Aceste glande se dezvolta sub stimulul hormonal din perioada pubertatii si raspund stimulilor externi,
dar si variatiunilor senzoriale si psihice. Secretia glandelor se diminueaza odata cu varsta, sub actiunea
soarelui, a hormonilor estrogeni si antiandrogeni care joaca un rol deosebit de important in terapia
impotriva acneei. Spalarea cu produse detergente agresive duce la cresterea productiei de sebum pe
toata suprafata pielii ca un mechanism de aparare inclusive pentru distrugerea excesiva a florei
bacteriene saprofite care are un rol protector, deoarece impiedica dezvoltarea germenilor agresivi.
Absorbtia de substante se face prin spatiile interstitiale ale celulelor si pirn foliculii pilosi iar de aici trec
in DERM in stratul cel mai profund, prevazut cu sistem circulator.

2. Dermul

Este stratul intermediar al pielii, bogat in vase de sange, cu rol de sprijin, nutritie.

Este compus din:

- FIBRE DE COLAGEN: ofera rezistenta si fermitate pielii;


- FIBRE DE ELASTINA: dau rezistenta la tractiune si deformare.

Are o structura solida si elastica. In afara de a transporta substantele patrunse prin piele in fluxul
sanguine, dermul apara organismal de agresiuni externe, prin producerea de histamina si serotonina, a
caror secretie este influentata de sistemul nervos, cum ar fi in caz de stress si reactii alergice.

In interiorul substantei fundamentale care compune dermul vom gasi o serie de cellule importante
precum: fibroplastele care reprezinta producatorii proteinelor de collagen, al elastinei si al GAG
(glicozaminoglicani), molecule glico-proteice, capabile sa retina cantitati mari de apa si sa se umfle,
formand un tip de gel dens care confera turgescenta pielii. Cel mai important GAG este acidul hialuronic.

COLAGENUL: este componenta majoritara a texturii fibroase a tesutului conjunctiv dermic. Fibrele de
collagen sunt dispuse in manunchiuri, alcatuind o impletitura care formeaza o retea tridimensionala,
compacta si cu o remarcabila coerenta. Este vorba de fibre care prezinta o rezistenta foarte mare la
tractiune si sunt prevazute cu o activitate puternica a schimbului cellular (turnover cellular).

ELASTINA: este cea de-a doua fibra prezenta in derm. Este vorba tot de o glycoproteina fibroasa produsa
de fibroplaste care are, spre deosebire de collagen, proprietati elastic remarcabile. Fibrele de elastina
sunt mult mai putine sim ai subtiri decat colagenul, nu sunt organizate in manunchiuri, se ramifica si se
unesc, formand o retea. Se intrepatrund cu fibrele de collagen conferind elasticitate intregii structure.
Acest tip de organizare structurala confera tesutului conjunctiv proprietati mecanice excelente in ceea
ce priveste robustetea , rezistenta, suportul si elasticitatea.

SUBSTANTA FUNDAMENTALA: este substanta amorfa sub forma unui gel care patrunde in tot dermul.
Poarta acest nume deoarece este sediul unei serii de procesare fiziologice de o importanta vitala.

Substanta de baza este, de fapt, intermediarul prin care oxigenul si substantele nutritive care provin de
la microcirculatia sanguine, ajung la celulele diferitelor tesaturi si , in sens invers, dioxidul de carbon si
rezidurile metabolice care trec din cellule in fluxul sanguine.

Imbatranirea celulelor, pe de alta parte, este legata, nu atat de mult (si nu numai) de fenomenele
regressive intrinseci celulei, ci de modificarile gelului conjunctiv, considerat ca etapa obligatory in
schimburile celulare. Principalii constituent ai substantei fundamentale sunt niste macromolecule
speciale polizaharidice cunoscute sub numele de glicozaminoglicani (GAG), denumiti in trecut
mucopolizaharide.

ACIDUL HIALURONIC: este principalul constituent al GAG si are capacitatea de a lega cantitati mari de
apa si ,prin urmare, de a influenta in mod decisive stabilitatea substantei fundamentale. Moliciunea,
tonusul, elasticitatea si turgescenta pielii sunt legate in mare masura de cantitatea de acid hyaluronic
existent in tesutul conjunctiv dermic. Dintre celulele care populeaza dermul , fibroplastele sunt cele mai
numeroase. Fibroplastele sunt cellule care produc elementele constituente ale fibrelor de collagen si
elastina, cat si componentele macromoleculare ale substantei fundamentale. Sunt, asadar, arhitecti ai
tesutului conjunctiv. Fibroplastele sunt celule mobile, jucand un rol fundamental si in procesele de
refacere tisulara prin elaborarea tesutului cicatrial.