Sunteți pe pagina 1din 20

CAPITOLUL 1 – IMPORTANȚA SISTEMELOR GEOGRAFICE ÎN

ENERGIE REGENERABILĂ

1. Energia solara 
Scurt istoric
În comparaţie cu morile de vânt şi sistemele eoliene, sistemele ce folosesc energia solară nu au
o istorie asa de îndelungata. Energia proventă de la soare poate fi utilizată în prezent atât
pentru generarea energiei electrice cât şi pentru sisteme de generare a apei calde menajere. În
1767, un savant elveţian, pe nume Horace de Saussure, a încercat pentru prima dată să
folosească radiaţia solară în scopuri practice realizând un cuptor solar. El a construit un cuptor
format din 4 cutii ce se includ una pe alta, bine sigilate cu capac din sticlă, reuşind să ridice
temperatura din interior la aproximativ 87 C. Această invenţie, din figura va fi folosită mai tarziu
de exploratori, fiind un dispozitiv ieftin şi uşor de construit.

Fig. Cuptorul solar al lui Horace de Saussure


La fel ca şi în cazul eolienelor, în 1818, un sistem solar a fost utilizat, de către Robert Stirling
pentru a pompa apa dintr-un râu pâna la o carieră de piatră din apropiere. Mai târziu, în 1838,
Edmund Becquerel a descoperit efectul fotovoltaic în timp ce experimenta o celulă electrolitică
compusă din doi electrozi introduşi într-o soluţie conducătoare de energie. El a observat cum
electricitatea a crescut în momentul expunerii la lumina solară.

În 1860, matematicianul francez Auguste Mouchout a fost primul om care a creat un motor
care a funcţionat folosind energia electrică produsă de soare. În următorii 20 de ani, el şi
asistentul său au utilizat produsul iniţial în diferite scopuri, demonstrând chiar că şi energia
solară poate produce gheaţă. Motoarele produse de Mouchout pot fi considerate
predecesoarele farfuriilor colectoare de energie solară utilizate în zilele noatre.

Mai mulţi inventatori au urmat metodele descrise de Auguste Mouchout, îmbunătăţindu-le. Au


fost testate celule cu selenium după ce s-a descoperit sensibilitatea acestora la radiaţia solara.
Willoughby Smith a inventat motorul cu abur de 2.5 cai putere.

În 1883, Charles Fritz a reuşit pentru prima dată să transforme razele solare în electricitate.
Celula sa solară avea o rată de conversie de doar 2%, însa acest pas a fost considerat înca
unul uriaş. Până la sfârsitul secolului, circa 30% din casele din California, zonă cunoscută ca
având activitate solară ridicată, aveau instalate sisteme solare de încalzire a apei. În Figura
este prezentată utilizarea panourilor solare pe o casă.

Figura Utilizarea panourilor solare pentru apă caldă menajeră[21]


La începutul secolului XX, mai exact în 1904, Henry Willsie a observat faptul că energia
produsă de soare trebuie şi stocată. El a reuşit să utilizeze pe timpul nopţii energia produsă în
timpul zilei. Tot în acelaşi an, Albert Einstein a făcut publice descoperirile sale legate de efectele
fotoelectrice- împreună cu teza referitoare la teoria relativităţii.

În timpul celor doua războaie mondiale, au fost continuate cercetările în legatură cu efectul
radiaţiei solare, însă evenimentele din acea perioadă le-au pus într-un con de umbră. În 1950,
în momentul lansărilor pe orbită a sateliţilor s-a încercat utilizarea energiei solare ca sursă
interminabilă şi continuă, pentru alimentarea acestora. Primul satelit care a utilizat tehnologii
solare a fost Vanguard I.

Înainte de lansarea acestuia în 1958, în 1954 Daryl Chapin, Calvin Fuller şi Gerald Pearson au
dezvoltat celula fotovoltaică din siliciu, cunoscută în prezent ca PV, prima celulă capabilă să
convertească suficientă energie pentru a fi consumată în utilizarea zilnică a echipamentelor
electrice.

Cele mai cunoscute centrale solare sunt în deşertul Mojave, în California, unde sunt utilizate
rânduri imense de oglinzi curbate pentru a focaliza razele solare şi pentru a le direcţiona către o
ţeavă de sub parabolă. În ţeavă este apă care sub influenţa soarelui se transforma în
abur.Aburul roteşte turbinele, care transformă energia mecanică în energie electrică. Acest tip
de centrale de energie termo-solare produc şi furnizează energie electrica suficientă pentru
peste 350.000 de locuinţe. Totuşi, atunci cand este înorat sau pe timpul nopţii aceste centrale
utilizează energia înmagazinată sau utilizează sisteme hibrid de furnizare a energiei, astfel încât
se crează un flux continuu.

Tehnologii
Prin energie solara  se intelege energia care este direct produsa prin transferul energiei
luminoase radiata de Soare in alte forme de energie. Aceasta poate fi folosita ca sa genereze
energie electrica sau la incalzirea aerului si apei. Desi energia solara este regenerabila si usor
de produs, problema principala este ca soarele nu ofera energie constanta pe parcursul unei
zile, in functie de alternanta zi-noapte, conditii meteo, anotimp.
Instalatiile solare sunt de 2 tipuri: termice si fotovoltaice. Cele fotovoltaice produc direct energie
electrica, cele termice ajuta la economisirea altor combustibili (lemn, gaz) în proportie de 75%
pe an. O casa care are la dispozitie ambele instalatii solare (cu panouri fotovoltaice si termice în
vid) poate fi  considerata « independenta energetic » (deoarece energia acumulata ziua în
baterii este apoi trimisa în retea si utilizata dupa necesitati).

Celulele fotovoltaice transformă energia solară direct în electricitate, la nivel atomic. Ele sunt
create din materiale semiconductoare uşor influenţabile cum ar fi siliciul, care permit absorbţia
de cuante de lumina-fotoni- şi eliberează electroni. Când aceşti electroni eliberaţi sunt capturaţi,
rezultă un curent electric perfect utilizabil. Schema de funcţionare a unor astfel de celule este
simplă. O microplacuţă semiconductoare este tratată astfel încât să formeze un câmp electric,
cu o parte încarcată pozitiv şi una încarcată negativ. Când lumina bombardează celula
fotovoltaică, electronii sunt eliberaţi din atomi. Prin ataşarea unor conductori electrici pe cele
două feţe ale microplacuţei se formează un circuit electric. Această schemă de funcţionare este
indicată în figura

Figura Schema de funcţionare a unei celule fotovoltaice[18]

Aceste celule pot fi conectate între ele şi pot forma un modul fotovoltaic, mai multe module
formand o matrice fotovoltaică - figura
Celule PV Module PV Matrice PV

Figura Trecerea de la celulele PV la unitaţi complexe- matrici PV

Un număr mare de module pot forma unităţi de caţiva metri pătraţi, plate şi care pot fi montate
sub un anumit unghi fix de expunere sau le pot fi ataşate dispozitive- avantajoase, dar
costisitoare- de urmărire a soarelui. Energia generată de un număr mai mare de panouri este
suficientă pentru a acoperi necesarul zilnic al unei gospodării.

Pentru uz industrial sau pentru necesităţi mai mari decât a unei singure gospodării au fost
construite centrale solare. Centralele solare pot fi termice- caz în care vor atinge un randament
mai mare cu costuri mai reduse- sau cu panouri fotovoltaice- caz în care investiţia pentru
panourile propriu-zise şi instalaţia de stocare a energiei sunt mult mai mari-. Tehnologiile
utilizate pentru producerea energiei electrice se împart în doua grupe în funcţie de utilizarea
radiaţiei concentrate într-un spaţiu restrans sau utilizare fără concentrare.
 Centralele solare termice cu concentrarea radiaţiei solare directe pot fi:
 Centrale solare cu câmpuri de colectare
 Centrale cu turn solar
 Centrale cu oglinzi parabolice
 Centrale termice fără concentrarea radiaţiei solare
 Centrale solare pe bază de panouri solare fotovoltaice

Panouri solare
Panourile solare produc energie electrica cca. 9h/zi (calculul se face pe minim; iarna ziua are 9
ore) alimentand consumatorii si incarcand in acelasi timp acumulatorii.
Instalatiile solare functioneaza chiar si atunci cand cerul este înnorat. De asemenea sunt
rezistente la grindina (în cazul celor mai bune panouri).
Panourile solare funcţionează la parametri foarte buni iarna, când pentru topirea zăpezii depuse
pe sticla panourilor se activează funcţia de degivrare automată, şi la parametri maximi vara,
când panourile sunt protejate în caz de supraîncălzire (fierbere) prin pornire secvenţială.
Figura 1-1 Panouri solare

(sursa: http://www.technocad.ro/RO/asistenta.html )

Panourile şi sistemele solare reprezintă produse care folosesc energia solară, contribuind
semnificativ la eficienţa energetică a clădirilor. Panourile solare asigură necesarul de apă caldă
menajeră pe perioada lunilor de vară utilizând energia provenită direct de la soare. În perioadele
mai puţin însorite ale anului, sistemul termic solar continuă să producă energie regenerabilă cu
un aport important la sistemul de încălzire convenţional. Pe durata unui an panourile solare
furnizează până la 80% din necesarul de energie termică pentru realizarea apei calde menajere
şi până la 35% din necesarul anual de energie termică pentru încălzirea locuinţelor. O soluţie
ecologică Folosirea sistemelor termice solare protejează mediul înconjurător prin reducerea
necesarului de energie primară fosilică. Singurele costuri de funcţionare asociate cu sistemele
termice solare sunt cele ale electricităţii utilizate de sistemul de control şi pompă (aproximativ 80
kWh/an), adică mai puţin decât consumul anual normal al unui bec economic cu puterea de
100W.
Factori care determină eficienţa maximă a sistemelor solare
Pentru dimensionarea corectă a sistemelor solare de care aveţi nevoie luaţi în consideraţie
zona geografică în care este amplasată clădirea şi variaţiile radiaţiei solare de-a lungul anului,
în funcţie de anotimp. România , de exemplu beneficiază în decursul unui an de multe zile
însorite, mai exact de multă lumină naturală. Harta radiaţiei solare demonstrează că sistemele
solare pot fi folosite cu succes în cea mai mare parte a ţării.
Figura Harta schematic a radiației solare medii pe an ( kWh/m2)

Orientarea panourilor solare faţă de punctele cardinal


Panourile solare au o eficienţă maximă atunci când sunt orientate spre sud, spre deosebire de
cele orientate spre nord care au o eficienţă extrem de redusă. Folosiţi o busolă când alegeţi
coordonatele corecte.

Dacă orientarea perfect sudică nu este posibilă, o orientare între sud-est şi sud-vest de
asemenea oferă randament ridicat. Înclinaţia cea mai bună este între 35-45 grade fată de
orizontală. Sisteme pot fi amplasate pe acoperiş înclinat, pe acoperiş plat sau pe suport pe sol.
Amplasarea cea mai ieftină este pe acoperiş cu orientarea şi înclinaţia corespunzătoare,
celelalte variante fiind mai costisitoare.
Panta acoperişului pe care se instalează panourile solare
Panourile solare se pot instala pe acoperişuri cu panta cuprinsă între 15° şi 90°. Au o eficienţă
maximă atunci când sunt instalate pe un acoperiş cu panta cuprinsă între 30° şi 60°. Pentru
optimizarea pantei şi a condiţiilor de instalare se pot utiliza suporţi de aluminiu.
Sunt multe feluri în care o matrice fotovoltaică poate fi instalată pe o cladire. Variațiile de opțiuni
oferî aspecte diferite și variații în costuri. Modul obișnuit de montare a unei matrice pe o casă
este de a fi montată pe acoperiș, sau modulele să fie montate în cadre deasupra acoperișului.
Dacă matricele vor fi integrate în acoperiș, țiglele fotovoltaice vor fi folosite în locul modulelor.
Matricele fotovoltaice pot fi monate de asemeni și pe acoperisuri plate, pe pereți sau pe alte
structuri precum pergole, sau golfurile de parcat masini.
Factorii ambientali
Când se poziţionează şi instalează panourile, este recomandat să se verifice zonele de umbră.
Trebuie acordată atenţie maximă arborilor, clădirilor înalte sau altor forme de relief, deoarece
acestea pot reduce semnificativ funcţionarea şi randamentul sistemului solar. Umbrele date de
copacii înalți și clădirile din cartier trebuie luate în considerare. Orice umbră minoră poate
însemna pierderi semnificante de energie. Dacă umbrirea este inevitabilă, proiectantul de
sistem gandește micșorarea efectului umbrei privind cantitatea de energie electrică produsă.

Figura Diagrama solară


Potenţialul electric al energiei solare
La nivel naţional există multiple organizaţii, majoritatea non-profit care încearcă să exploreze şi
să utilizeze cât mai mult energia solară. Aceste asociaţii, companii sau instituţii dezvoltă cât mai
mult tehnologia utilizabilă în cazul energiei solare, astfel încât aceasta să devină cât mai
rentabilă, iar raportul cost-beneficiu să fie net în favoarea investitorilor.
Cea mai cunoscută organizaţie la nivel mondial este Societatea Internaţională a Energiei
Solare(International Solar Energy Society- ISES), o organizaţie globală care promovează
dezvoltarea şi utilizarea acestui tip de energie regenerabilă. Este o organizaţie non-profit care
are reprezentanţi în peste 50 de state, susţinând ţările membre în procesul de implementare şi
educare a populaţiei cu privire la resursele regenerabile ale Terrei. Ca scopuri principale ale
acestei organizaţii putem enumera
 Încurajarea utilizării resurselor regenerabile în toată lumea, folosindu-se tehnologia
potrivită pentru fiecare tip şi realizându-se o comunicare globală.
 Realizarea unei comunităţi globale, internaţionale care să conţină de la dezvoltatori de
tehnologie până la utilizatorii propriu-zis.
 Susţinerea dezvoltatorilor prin aplicarea proiectelor, transferului de tehnologie şi
educarea populaţiei cu privire la mediul înconjurator
 Stimularea şi încurajarea indivizilor si a comunităţii prin susţinerea propriu-zisă a
acestora în domeniu.

2. Importanța sistemelor informatice geografice

Un sistem informatic geografic poate fi folosit pentru a ține evidența surselor de energie
regenerabilă. Sistemul geografic este un instrument tehnologic pentru a înțelege geografia și de
a face decizii inteligente.
GIS organizează datele geografice astfel încât o persoană să poată sa facă o selecție din cadrul
hărții. Cu o capacitate de a combina o varietate de seturi de date într-un număr infinit de moduri,
GIS este un instrument util pentru aproape fiecare câmp de cunoștințe. Unele programe GIS
sunt concepute pentru a efectua calcule sofisticate de urmărire a unor fenomene sau de
prezicere.
Aplicațiile GIS pot fi integrate în activitati comune , acestea oferind utilizatorilor avantajul de a
utiliza în mod productiv o hartă.
Datorită previziunilor sumbre ale aprovizionării cu energie și ale consumului se fac eforturi mari
pentru a capta și cultiva resurse regenerabile pentru energie. Sursele de energie regenerabilă
sunt
- Energia eoliana
- Energia solară
- Energia geotermală
- Biomasă și energie
Tehnologia GIS stă la baza progresului acestei schimbări monumentale. GIS nu doar
îmbunătățește modul în care producem și livrăm energie, ci și modul în care privim resursele
pământului nostru.
Unul din cele mai cunoscute programe utilizate în GIS este pachetul de la ESRI ArcGis.
Softul ArcGis Desktop este utilizat pentru a realiza hărți ale vântului pentru a găsi locațiile
favorabile pentru amplasarea turbinelor eoliene și totodata pentru a realiza hărți care să indice
zonele optime din punct de vedere a radiațiilor solare pentru amplasarea panourilor fotovoltaice.

Figura Harta radiațiilor solare la nivel mondial

Datele GIS ajută investitorii și dezvoltatorii pentru a localiza cele mai bune zone de resurse de
energie solară. Avantajul utilizării GIS in marketing este facptul că acesta oferă o multime de
resurse informatice de care au nevoie pentru a decide daca amplasarea sau nu a unei turbine
sau a unor panouri solare în zonele de interes va funcționa pentru a adduce aportul de energie
necesar și dacă își vor respecta bugetul.
Se pot realiza și platform Web GIS care ajută utilizatorii,dezvoltatorii să urmărească la ce nivel
s-a ajuns cu instalațiile solare. Astfel pe platformele WebGIS se pot realiza hărți tematice privind
instalațiile solare existente sau referitoare la potențialul de energie solară al acoperișurilor.
ArcGis este un soft utilizat pentru a realiza hărți referitoare la potențialul de energie solară.
Acesta are o interfață “ user – friendly ” care permite utilizatorilor să investigheze locații de
interes și să efectueze analize preprocesate. Instrumentele pentru calculul radiațiilor solare
permit modelarea radiației solare de intrare și luarea în considerare a numeroși factori,inclusiv
variația în altitudine,orientare (pantă și aspect), umbrele exprimate de caracteristici
topografice,precum și modificări în timp. După realizarea analizei se efectuează o hartă cu
straturile de interes.
Instrumentele softului ArcGis Desktop sunt folosite pentru a identifica datele necesare pe
acoperișurile caselor. ArcGis ModelBuilder este utilizat pentru a determina potențialul solar al
tuturor zonelor de pe acoperiș.
Figura Potentialul solar al acoperișurilor

Există o mare nevoie de tehnologii geospațiale pentru a planifica,construi sau monitoriza noi
evoluții ale infrastructurii. Referitor la energia regenerabilă, tehnologia GIS este esențială.
Tehnologia GIS combinată cu cea GPS este utilizată pentru analiza și amplasarea optima a
instalațiilor solare. Energia regenerabilă are capacitatea de a analiza costurile economice și
totodata are un impact mai mic asupra mediului.
Tehnologia GIS pune la dispoziție cele mai bune unelte și oferă mijloacele de a converti pe
termen lung observațiile referitoare la radiațiile solare la o vizualizare prin intermediul hărților a
celor mai bune locuri pentru investiții în instalații de producere a energiei regenerabile.
GIS este utilizat pentru dezvoltarea durabilă și managementul de mediu. Dezvoltarea durabilă
este echilibrul satisfacerii nevoilor actuale ale omenirii în timp ce protecția mediului pentru a
asigura satisfacerea nevoilor generațiilor viitoare. Populația umană crește și cerințele sale
privind resursele pământului genera o nevoie pentru practici durabile.
GIS permite utilizatorilor din întreaga lume de a împărtăși idei cu privire la modul de a răspunde
nevoilor lor de resurse, planul de utilizare eficientă a terenurilor și protecția mediului pentru a
garanta supraviețuirea generațiilor viitoare.
Tehnologia GIS este un instrument eficient pentru studierea mediului, raportarea fenomenelor
de mediu, precum și modelarea modul în care mediul răspunde la factorii naturali și de om.
Înțelegerea relațiilor în mediul este esențială pentru crearea de rapoarte de impact asupra
mediului, elaborarea planurilor de management durabil, prioritizarea domeniilor de proiect și de
finanțare, precum și informarea guvernului și a publicului cu privire la problemele de mediu. GIS
poate fi folosit pentru a analiza amprentei biologice; îmbunătățirea gestionării resurselor de
cotitură; și să răspundă la schimbările climatice, poluarea, și mai mult.
3. Sistemele informatice geografice: definiții, noțiuni introductive
3.1 Scurt Istoric al dezvoltării SIG
Prima apariţie a unui sistem destul de apropiat de ceea ce numim astăzi SIG a fost în 1832,
când geograful francez Charles Picquet, a reprezentat cele 48 de districte ale oraşului Paris
printr-un model gradient funcţie de procentajul morţilor cauzate de holeră raportat la 1000 de
locuitori.

Figura 1-1 Harta lui John Snow

(sursa:http://en.wikipedia.org/wiki/File:Snow-cholera-map.jpg )

În 1854 fizicianul englez John Snow, a reprezentat un focar de holeră (Figura 1-1) apărut în
Londra folosind puncte pentru a reprezentat locaţia unor cazuri individuale. Harta creată de
John Snow era unica deoarece folosea metode cartografice nu numai pentru a reprezenta, dar
şi pentru a analiza grupuri de fenomene dependente din punct de vedere geografic.
La începutul secolului XX apare fotozincografia, care permitea ca hărţile să fie împărţite pe
straturi. De exemplu un strat pentru vegetaţie şi altul pentru apă. Acest model de reprezentare
constituie principiul fundamental al organizării informaţiei într-un SIG, şi anume în straturi.
În 1960 în Ottawa, Ontario, Canada a fost dezvolatat primul SIG, numit Canada Geographic
Information System (CSIG). Acest sistem a fost creat de departamentul federal al dezvoltării
forestiere şi rurale al Canadei. CSIG a fost folosit pentru a stoca, analiza şi manipula date
colectate de departamentul de inventariere a solurilor. Sistemul folosea date despre soluri,
agricultura, floră, faună şi relief.
La începutul anilor 1980 au apărut primii furnizori de software SIG, dintre care amintim:
Environmental Systems Research Institute (ESRI), CARIS (Computer Aided Resource
Information System), MapInfo(Mapinfo) şi ERDAS (Earth Resource Data Analysis System).
La sfârşitul secolului XX, au apărut sistemele SIG pe internet şi softurile SIG open-source,
gratuite.
Sfera în care sunt folosite sistemele informatice geografice astăzi, a devenit una din cele mai
interesante şi dezvoltate activităţi tehnice. Tehnologia SIG a evoluat în ultimile 4 decenii, iar
astăzi a început să penetreze marile industrii şi servicii ale societăţii moderne. Cu o bază de
utilizatori atât de mare putem fi siguri că va exista un interes în continuă ascensiune pentru SIG,
dar în acelaşi timp şi destul de multe incertitudini şi neclarităţi ce vor înconjura această
disciplină.
Prezentul capitol îşi propune dezambiguizarea acestui domeniu, şi o analiză mai amănunţită a
utilităţii acestuia în dezvoltarea urbană eficientă şi armonioasă.
1.2 Ce este un sistem informatic geografic ? (S.I.G.)
Acronimul SIG se referă la romanescul “sistem informatic geografic” sau SIG la englezescul
“geographical information system”
Un sistem poate fi definit ca ansamblu de elemente aflate într-o relație structurală, de
interdependență și interacțiune reciprocă, formând un tot organizat care conlucrează în vederea
îndeplinirii unui scop.
Informatică - știință aplicată care studiază prelucrarea informațiilor cu ajutorul sistemelor
automate de calcul.
Informatic – care ţine de informatică.
Geografie - Știință care studiază și descrie înfățișarea scoarței Pământului și fenomenele care
se produc la suprafața ei.
Geografic – care se referă la geografie.
Dacă ţinem cont de aceste definiţii deja putem să intuim ce este un Sistem Informatic Geografic.
Varietatea acestor definiţii reflectă de altfel procesul continuu, evolutiv, străbătut de SIG.

1.2.1 Câteva dintre cele mai utilizate definiţii ale SIG-ului


Burrough (1986): SIG este un puternic set de instrumente pentru culegerea, stocarea,
transformarea şi vizualizarea datelor spaţiale ale lumii reale.
Chorley (1987): Un sistem de achiziţionare, stocare, verificare, integrare, prelucrare, analiză şi
afişare a datelor georeferenţiate.
Săvulescu (1996): Un SIG este un ansamblu de persoane, echipamente, programe, metode şi
norme, având ca scop culegerea, validarea, stocarea, analiza şi vizualizarea datelor geografice.
“The Geographefs Craft Project, Department of Geography, University of Texas: SIG este o
bază de date specializată, în care un sistem de coordonate spaţial obişnuit, este principalul
mijloc de referinţă. De o mare complexitate, SIG necesită următoarele mijloace:
- date de intrare provenind din hărţi, fotografii aeriene, de la sateliţi, relevee sau alte surse;
- stocarea datelor, redarea şi interogarea;
- transformarea datelor, analiza şi modelarea, incluzând statistica spaţială;
- expunerea datelor sub formă de hărţi, rapoarte şi planuri.” 1 (1 Sârghiuţă, Săvulescu, & Bugnariu, 2000 )

O definiţie data de ESRI (Environmental Systems Research Institute): SIG este un ansamblu de
programe şi date, folosite pentru:
- afişarea şi gestionarea informaţiilor despre locuri geografice,.
- analiza relaţiilor spaţiale .
- modelarea spaţială.
Un SIG furnizează cadrul pentru culegerea şi organizarea datelor spaţiale şi a informaţiilor
legate de acestea aşa fel încât să poată fi afişate şi analizate.

Un sistem Informatic geografic este practic un program informatic care leagă informaţia
geografică (unde se afla lucrurile) cu informaţia descriptivă (ce sunt lucrurile). Spre deosebire
de hărţile pe suport analogic, unde informaţia se rezuma la ceea ce este afişat pe bucata de
hârtie, un sistem informatic geografic poate afişa mai multe “straturi” cu diverse tipuri de
informaţii (Figura 1-2).
Odată cu progresul tehnologic s-a îmbunătăţit şi precizia reprezentărilor cartografice, hărţile
reprezentând mai bine realitatea iar paletele de culori, seturile de simboluri şi tabelele de
atribute ajutând la descrierea mai bună a datelor ilustrate.SIG utilizează imagini satelitare de
înaltă rezoluţie, sisteme de scanare (LIDAR) “ light intensity detection and ranging”, date GPS,
date de tip CAD, şi sisteme de gestiune a bazelor de date. Toate acestea ducând datele
geografice la un nivel de precizie nemaiatins până acum.
Utilizatorii SIG au posibilitatea de a beneficia de toate aceste surse de date într-un singur
sistem într-o manieră grafică şi descriptiva particularizată nevoilor specifice fiecărei aplicaţii.
Astfel domeniile de aplicabilitate sunt practic nesfârşite.
Într-un SIG, data geografică este transformată în informaţie geografică, această simplă
transformare necesita totuşi un set de funcţii şi procese destul de complexe. Pe scurt, data
geografică în forma sa iniţială este un element poziţional caracterizat de un atribut, apoi aceste
date sunt suprapuse împreună cu alte date complementare sau de contrast şi formează realtii
de coincidenţă.Aceste date împreună cu relaţiile dintre ele sunt analizate, geoprocesate, apoi
afişate ca informaţii geografice în contextul unei hărţi digitale.
Sistemele informatice geografice sunt accesibile unei varietăţi mari de utilizatori, de la
dezvoltatori până la utilizatorii novici. Pentru a înţelege aplicabilitatea unui SIG mai întâi trebuie
să analizăm modul în care data georgrafică brută devine informaţie geografică.
1.3 Fluxul fundamental de informaţie
Data geografică îşi are originea din locaţia fizică pe suprafaţa terestră ( sau de pe alte corpuri
cereşti dacă este cazul, cum ar fi Luna sau Marte). Aceste date în formă brută sunt punctele
fundamentale ale fiecărui SIG deoarece ele furnizează informaţia geografică de bază care este
necesară pentru a putea primi atribute sau pentru modelare spaţială, relaţii, analize etc. Sursele
acestor date sunt numeroase şi cuprind : Date GPS, imagini satelitare, fotograme, măsurători,
hărţi vectorizate.

Disciplinele care fundamentează acest flux de date şi operaţii sunt:


• Geografia - a cărei preocupare este înţelegerea lumii şi a locului pe care îi ocupă fiinţa umană
în cadrul acesteia. Geografii au o lungă tradiţie în lucrul cu date spaţiale şi cu multe tehnici ce
au fost preluate de SIG.
• Cartografia - se ocupă de reprezentarea informaţiilor spaţiale, cel mai frecvent sub forma
hărţilor. Este un domeniu cu o îndelungată experienţă în elaborarea hărţilor. Harta este un mod
foarte eficient, atât pentru stocarea informaţiilor spaţiale, cât şi pentru înţelegerea şi analizarea
acestora. Hărţile deja existente constituie o importantă sursă de date pentru noile sisteme
computerizate.
• Teledetecţia - pentru SIG înseamnă informaţii colectate de sateliţi sau avioane. În prezent,
acestea sunt achiziţionate în formă digitală, cu ajutorul unor dispozitive aflate în dotarea
sateliţilor.
• Fotogrammetria - utilizează fotografiile aeriene şi tehnici speciale de obţinere a informaţiilor pe
baza acestora. În trecut a constituit o sursă importantă pentru cele mai multe date topografice.
• Topografia - asigură datele exacte cu privire la poziţia terenurilor, clădirilor şi ale altor entităţi
(o observaţie: există numeroase surse de date colectate cu dispozitive manuale şi care în
prezent trebuie construite în jurul GPS - Global Positioning System).
• Statistică şi cercetarea operaţionala - pune Ia dispoziţie numeroase metode de construcţie a
modelelor de calcul sau de analiză a datelor. Statistica este importantă şi pentru înţelegerea
erorilor în SIG.
• Matematica şi, în special, topologia, geometria- care furnizează numeroase metode ce pot fi
exploatate în SIG.
• Informatică aplicată - oferă analistului o gamă largă de metode şi instrumente software pentru
rezolvarea unor probleme specifice.2(2 Sârghiuţă, Săvulescu, & Bugnariu, 2000)

Figura 1-3 Surse de date in SIG


Suma operaţiilor necesare transformării datelor într-un SIG poate fi împărţită în trei valori
distincte:
 Un SIG sporeşte flexibilitatea datei geografice.
Data în formă brută este statică (nu se modifica) şi are o aplicabilitate destul de restrânsă. Când
aceasta este convertită în data geografică prin intermediul unui SIG, aplicabilitatea ei este
sporită putând obţine analize şi interogări.
 Un SIG executa funcţii şi analize într-un cadru unitar.
Aceste funcţii sunt cunoscute ca geoprocesare şi analiza spaţială şi cuprind operaţii cum ar fi:
“buffer, view sheds, cross sections, calculation of centroids, slopes, statistics, feature
transformation, clipping”
 Un SIG este un program pentru calculator care crează produse informative.
În primul rând SIG serveşte ca un sistem de management al datelor din punct de vedere spaţial.
Acest sistem este un program pentru calculator care protejează informaţiile legate de scopul
iniţial al lucrării. Rezultatul este un produs care permite utilizatorului să îşi gestioneze proiectul
său lucrarea într-un mod eficient.
Prin acest curs de informaţii, data geografică este transformată în informaţie geografică. SIG
centralizează colecţiile de date, dar şi informaţiile pentru a minimiza eforturile tehnice şi
algoritmii necesari anumitor tipuri de aplicaţii.
1.4 Componentele unui SIG
Un sistem informatic geografic este alcătuit în principal din cinci componente (Figura 1-4):
 Hardware (Reprezentată în principiu de calculator şi echipamentele periferice )
 Software (Reprezentat prin programele speciale de proiectare sau gestiune.)
 Date (Reprezintă cea mai importantă componentă a SIG )
 Personal ( Componenta formată din segmentul utilizator, din proiectanţi şi cei care se
ocupa de mentenanţa)
 Metode sau proceduri ( Modele şi practici de operare specifice aplicaţiei )
Figura 1-4 Componentele unui SIG (Sârghiuţă, Săvulescu, & Bugnariu, 2000)

Componentă de bază a unui SIG este de obicei reprezentată de un model de date geografic,
care este un şablon specific domeniului de activitate pe care îl vizează SIG respectiv. Acest
model de date oferă utilizatorului flexibilitate în crearea structurii bazei de date. Modelele de
date utilizează de obicei o structură de tip reţea de puncte numită raster sau sistem de
coordonate numit vector (Figura 1-5).

Figura 1-5 Raster versus Vector


( sursa: http://www.cookbook.hlurb.gov.ph/3-04-data )
Ceea ce generează modelul este o bază de date geografică (Geodatabase). O bază de date
geografică este o colecţie de date din lumea reală şi relaţii între acestea. O bază de date
geografică este formată din date geografice şi elemente geometrice. În esenţă baza de date
geografică este “nucleul” laturii organizatorice a unui SIG.

1.5 Funcţiile unui SIG


În esenţă, un SIG îndeplineşte un set de funcţii:
- Introducere (inserare)
- Manipilare (prelucrare)
- Gestiune
- Interogare şi analiză
- Vizualizare (prezentare, afişare)

• Introducere. înainte de a fi utilizate, datele geografice trebuie convertite într-un format


convenabil. Procesul de transformare a datelor sub formă de hărţi, în date numerice se
numeşte digitizare.Tehnologiile în prezent există deja un număr foarte mare de date în formate
compatibile SIG. Ele pot fi obţinute de la furnizorii de date şi pot fi încărcate direct într-un sistem
informatic geografic.
• Manipulare (prelucrare). La fel ca şi în cazul formatului, pentru un anumit proiect SIG, datele
trebuie transformate sau prelucrate astfel încât să fie compatibile cu sistemul respectiv.
Informaţiile geografice sunt disponibile la diferite scări. înainte de a fi integrate în sistem, ele
trebuie aduse la aceeaşi scară (grad de detaliere sau acurateţe). Aceasta poate fi doar o
transformare temporară. în scopul afişării, sau una permanentă, necesară într-o analiză.
• Gestiune. Pentru proiectele mici de SIG este suficientă stocarea informaţiilor geografice sub
forma unor fişiere. Totuşi, în cazul în care volumul acestor date creşte, iar numărul utilizatorilor
devine semnificativ, se impune utilizarea unui sistem de gestiune de baze de date. pentru a
uşura stocarea organizarea şi gestiunea datelor. Din punct de vedere structural, există
numeroase SGBD (Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date). insă în SIG până în prezent
modelul relaţional s-a dovedit a fi cel mai util.
• Interogare şi analiză.Odată pus în funcţiune sistemul ce conţine informaţiile geografice,
putem pune întrebări simple de genul: " Cine este proprietarul parcelei din colţ? Care este
distanţa între două amplasamente ?Care este zona de teren industrial ?" Sau se pot pune
întrebări analitice, cum ar fi: "Unde se află amplasamentele potrivite pentru a construi noi
case ? Care este tipul de sol specific pădurilor de stejar? "
• Vizualizarea. În mod tradiţional hărţile au fost utilizate pentru explorarea Pământului şi a
resurselor sale. Tehnologia SIG. ca o extindere a cartografiei, a sporit eficienţa şi puterea
analitică a hărţilor tradiţionale. Prin intermediul funcţiei de vizualizare. SIG-ul poate fi folosit
pentru a produce imagini - hărţi, grafice, animaţii şi alte produse cartografice - ce permit
cercetătorilor să-şi vizualizeze subiectele activităţii lor într-un mod în care nu a mai fost posibil. 3
(3 Sârghiuţă, Săvulescu, & Bugnariu, 2000 )
1.6 Domenii de aplicare ale SIG
Sistemele informatice geografice au un spectru foarte larg de aplicabilitate fiind deja prezente în
domenii ca: Finanţe, marketing, sănătate, transporturi, apărare, energie electrică, inginerie,
geodezie, resurse naturale, guvern şi administraţie publică, dezastre naturale etc.
Figura 1-6 Domenii de aplicare ale SIG

Un exemplu de aplicaţie a SIG în marketing: Majoritatea magazinelor mari “super-market”


amplasate în afara oraşelor sunt poziţionate cu ajutorul unui SIG sofisticat. Acesta este folosit
pentru stocarea detaliilor socio-economice şi a generării unui flux posibil de clienţi.

Un alt exemplu, de această dată în domeniul sănătăţii, îl poate constitui o situaţie în care se
doreşte identificarea focarului unei epidemi. Acest lucru se poate face cu informaţii referitoare la
numărul celor infectaţi în diferite zone de interes, izolând, în fuctie de densitatea acestora locul
geografic de unde a pornit epidemia.

O altă aplicaţie utilă în domeniul sănătăţii este calculul traseului cel mai scurt al unei ambulanţe
de la spital la pacient, ţinând cont de date referitoare la condiţiile rutiere (trafic, scurtături). SIG
sunt astfel un instrument extrem de valoros în mai toate deomeniile de activitate prezente în
societatea modernă, furnizând informaţii valoroase utile în sporirea eficienţei şi în uşurarea
procesului de luare a deciziilor.

Analizând toate domeniile prezentate anterior, observăm cu uşurinţă ca SIG gravitează în jurul
omului şi a societăţii în care acesta trăieşte, SIG luând naştere din dorinţa de a stoca, sorta,
analiza şi modela date cu referinţă geografică pentru o mai bună înţelegere a fenomenelor cu
care ne confruntăm.
1.7 Mediul Urban si SIG

Astăzi, în oraşe locuiesc mai mulţi oameni decât în zonele rurale. Europa este unul dintre cele
mai urbanizate continente. Aproximativ 75% din populaţia acesteia locuieşte în zonele urbane.
Începând cu 2020, proporţia va fi de 80%. În consecinţă, cererea de pământ în interiorul şi în
împrejurimile oraşelor devine acută. Extinderea urbană reconturează peisajele şi afectează
calitatea vieţii oamenilor şi mediul mai mult ca niciodată. Planificarea şi gestionarea urbană au
ajuns pe prima pagină a agendei politice, transportul şi locuinţele fiind provocări cruciale.
Aceasta continua expansiune generează o serie de probleme de sistematizare care necesită
analize şi studii de fezabilitate înaintea aplicării orcarei decizii. SIG devine astfel un instrument
deosebit de important în rezolvarea tuturor problemelor legate de evoluţia mediului urban,
având capacitatea de modelare a volumului imens de informaţie ce gravitează în sfera unui oraş
(Figura 1-8). Odată cu expansiunea şi cu necesitatea acomodării unui număr tot mai mare de
oameni, o localitate urbană devine dependentă de o bună organizare a spaţiului.
În România, urbanizarea încă nu a ajuns la o pondere atât de mare, însă populaţia romană care
locuieşte în mediul urban este mai mare şi în creştere faţă de cea din mediul rural. Astăzi în
România urbanizarea a ajuns la pragul de 54%.

Mediul Urban poate fi definit ca ansamblul de aşezări umane, având dimensiuni variabile și
multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție politico-administrativă, industrială, comercială și
culturală; construcțiile sunt grupate în ansambluri arhitectonice și organizate în zone cu utilizări
bine definite (industriale, comerciale, administrative, de locuințe etc.); exercită o mare influență
economică și organizatorică asupra zonei înconjurătoare.
Conform legii nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul:
Gestionarea spaţială a teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continua şi de
perspectiva, desfăşurată în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu valorile şi
aspiraţiile societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european.
Gestionarea spaţială a teritoriului asigura indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire
echitabilă şi responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului.

Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care


constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea
spaţială echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit, la îmbunătăţirea condiţiilor de
viaţă în localităţile urbane şi rurale, precum şi la asigurarea coeziunii teritoriale la nivel regional,
naţional şi european.

Aceste articole de lege subliniază nevoia de gestionare spaţială a teritoriului şi indica importanta
acesteia. Reprezentările plane 2D, deşi sunt în majoritatea cazurilor suficient de elocvente nu
pot egala un model tridimensional care oferă o coprehensivitate deosebită asupra spaţiului
studiat.
În ultima vreme modelele 3d ale aşezărilor urbane au fost abordate de proiectanţi şi arhitecţi din
lumea întreagă. Un model 3d are în componenţa sa obiecte, materiale şi straturi care alcătuiesc
o structură complexă putând genera faţadele, acoperişurile clădirilor şi chiar modelul digital al
terenului. Modelarea tridimensională prin uriaşa manipulare şi complexitatea informaţiei
facilitează procesul de proiectare, iar la final datele obţinute pot fi integrate şi exportate în alte
programe specializate pe un anumit domeniu de activitate.
Noile soluţii software uşurează realizarea acestor modele 3D. Dintre acestea remarcăm softul
promovat de Google şi cumparat recent de firma Trimble “SketchUp” ale cărui modele sunt
compatibile cu softul “ArcSIG” şi pot fi inserate în Google Earth.
Soluţia celor de la ESRI cu “CityEngine”, un program care generează modele 3D pe bază de
reguli cu o serie de parametrii editabili.
Figura 1-8 Model 3D al mediului urban realizat cu CityEngine
(http://www.esri.com/software/cityengine)

Adăugând acestor modele toate atributele cadastrale şi elementele de infrastructură şi reţele


edilitare ale unui oraş, obţinem un real model virtual fidel al mediului urban care permite analize,
interogări şi generări de rapoarte utilizabile într-o serie aproape nelimitată de domenii.