VF-Metodologia Si Etica Cercetarii-Note Curs-Stiinte Penale-20Dec2020

Victoria Folea, PhD
METODOLOGIA ȘI ETICA CERCETĂRII
ȘTIINȚE PENALE
Note de curs
Nov. 2020 – Ian. 2021

Metodologia și Etica Cercetării
Științe Penale

Științe Penale
Note de Curs
Victoria Folea, PhD
Imagine copertă: Daniel von Appen on Unsplash
Drepturi de proprietate și confidențialitate
Acest document conține informații care sunt proprietatea Dr. Victoria Folea. Nici acest
document, nici informațiile conținute în acesta nu vor fi utilizate, duplicate sau comunicate prin
orice mijloace unei terțe părți, integral sau parțial, cu excepția acordului prealabil scris al
autorului.
© Victoria Folea, PhD 2(163)

Științe Penale

Științe Penale
Note de Curs
Victoria Folea, PhD
Acest curs este destinat studenților la programul de masterat, anul I,
specializarea Științe Penale. Nu își propune să fie un curs în știința dreptului
sau științe juridice, și nici un curs exhaustiv despre cercetări în științe sociale.
Cursul intenționează să discute despre cercetări juridice în general, cercetări în
științe sociale în general, și să facă treptat tranziția către cercetări
interdisciplinare, sociojuridice.
Obiectivele acestui curs sunt de a furniza studenților masteranzi informații și
cunoștințe despre metode de cercetare în domeniul juridic, metode de cercetare
în științe sociale și modul în care acestea ajută cercetarea juridică, precum și
despre modul de scriere și redactare a unei lucrări de cercetare sociojuridică.
Cursul este împărțit în trei părți:
Partea I – Cercetare juridică și cercetare în științe sociale
Partea II – Etica cercetării în studii juridice și sociojuridice
Partea III –Elaborarea unei lucrări de cercetare juridică
Victoria Folea, PhD
Nov. 2020

Științe Penale
Cuprins
1. Ce este cercetarea .............................................................................................................. 8
1.1. Definiția cercetării ...................................................................................................... 8

1.2. Scopul cercetării ......................................................................................................... 8
1.3. Scopul cercetării juridice ......................................................................................... 10

1.4. Cercetarea în științe sociale și scopul acesteia ....................................................... 12
2. Procesul de cercetare în științe juridice și științe sociale ............................................. 17

2.1. Metodologia cercetării în științe sociale ................................................................. 17
1. Alegerea unui punct focal al cercetării. Definirea problemei cercetării. ............. 18

2. Studiul literaturii..................................................................................................... 19
3. Formularea unei ipoteze SAU a unor întrebări de cercetare ............................... 20

4. Proiectarea (designul) cercetării............................................................................. 20
5. Colectarea datelor ................................................................................................... 22

6. Analiza datelor ........................................................................................................ 23
7. Interpretarea datelor în științele sociale ................................................................ 25

8. Redactarea raportului (lucrării de cercetare) ....................................................... 26
2.2. Strategia cercetării juridice ...................................................................................... 27

I. Analiza preliminară................................................................................................. 27
II. Organizarea materialelor (documentației) ........................................................... 28
III. Verificare, finalizare .............................................................................................. 30

IV. Scriere .................................................................................................................... 30
3. Cercetare juridică VS. Cercetare în științe sociale ........................................................ 32

4. Prezentare generală a tehnicilor de cercetare juridică ................................................. 33
4.1. Tipuri principale de cercetări juridice .................................................................... 34

4.1.1. Cercetarea juridică doctrinară .......................................................................... 34
4.1.2. Cercetări juridice empirice / Studii sociojuridice ........................................... 37
4.1.3. Cercetări juridice internaționale și comparative ............................................. 39
4.2. Alte tipuri de cercetări juridice ............................................................................... 40

4.2.1. Cercetări juridice descriptive și analitice ......................................................... 40
4.2.2. Cercetare juridică aplicată și pură.................................................................... 40

Științe Penale
4.2.3. Cercetare juridică cantitativă și calitativă ........................................................ 40

4.2.4. Cercetare juridică conceptuală și empirică ...................................................... 41
4.2.5. Cercetarea juridică istorică ............................................................................... 41

5. Cercetarea juridică – tehnici calitative .......................................................................... 42
5.1. Cercetarea doctrinară este calitativă sau cantitativă?............................................ 42
5.2. Metodologia cercetării doctrinare ........................................................................... 45

5.3. Metodologia cercetării nedoctrinare....................................................................... 48
6. Cercetarea juridică – tehnici cantitative ........................................................................ 51

6.1. Caracteristicile cercetării cantitative ....................................................................... 52
6.2. Paradigma pozitivistă .............................................................................................. 53
6.3. Scopurile principale ale cercetărilor cantitative..................................................... 53
6.3.1. Cercetare cantitativă exploratorie .................................................................... 54

6.3.2. Cercetare cantitativă descriptivă ...................................................................... 54
6.3.3. Cercetare cantitativă explicativă ...................................................................... 55

6.4. Fazele cercetării cantitative ..................................................................................... 57
6.4.1. Faza de planificare a cercetării ......................................................................... 58

6.4.2. Faza de execuție a cercetării ............................................................................. 65
6.5. Chestiuni etice legate de cercetarea cantitativă ..................................................... 71

Partea I Materiale suplimentare pentru studiu .............................................................. 73
Partea I Subiecte pentru autoverificare și evaluare ....................................................... 76

7. Etica în știință și etica în cercetări sociojuridice .......................................................... 78
7.1. Ce este etica?............................................................................................................. 78

7.2. Etică vs. Morală ........................................................................................................ 79
7.3. Etica profesiilor juridice........................................................................................... 80

7.4. Etica în cercetări sociale ........................................................................................... 83
7.4.1. De ce etica este importantă pentru știință și cercetare.................................... 83

7.4.2. Principii etice generale în știință și cercetare .................................................. 85
7.4.3. Principii etice care se aplică comportamentului oamenilor de știință și
cercetătorilor................................................................................................................ 87
7.4.4. Principii etice aplicate cercetării ....................................................................... 88

Științe Penale
7.5. Abateri și nereguli etice în cercetare ..................................................................... 102

7.5.1. Tipuri de abateri etice în cercetare ................................................................. 103
7.6. Etica în cercetări sociojuridice.............................................................................. 106

7.7. Ce principii etice majore afectează cercetarea empirică în domeniul dreptului ?
........................................................................................................................................ 109
7.7.1. Consimțământul informat .............................................................................. 109
7.7.2. Confidențialitatea ............................................................................................ 111

7.7.3. Vătămare și beneficii ....................................................................................... 112
7.7.4. Integritatea cercetării ...................................................................................... 114

7.7.5. Conflict de interese.......................................................................................... 115
7.8. Cum putem răspunde problemelor etice?............................................................ 116

7.8.1. Dilema etică ..................................................................................................... 116
7.8.2. Triunghiul deciziei etice ................................................................................. 117
7.8.3. Cum putem răspunde la problemele etice?................................................... 119
7.9. Probleme emergente în etică ................................................................................. 122

7.10. Recomandări etice pentru cercetare.................................................................... 123
7.10.1. Recomandări generale pentru cercetarea etică............................................ 123

7.10.2. Recomandări etice importante ..................................................................... 126
7.11. Studii de caz – Etica în cercetări sociojuridice .................................................. 132

Partea a IIa – Materiale suplimentare pentru studiu ................................................ 133
Partea a IIa – Subiecte pentru autoverificare și evaluare ......................................... 134
8. Elaborarea lucrării de disertație .................................................................................. 136

8.1. Alegerea temei de disertație .................................................................................. 138
8.2. Alegerea metodologiei de cercetare...................................................................... 141

8.2.1. Cercetare doctrinară ........................................................................................ 142
8.2.2. Cercetarea sociojuridică ................................................................................. 143

8.2.3. Cercetare comparativă .................................................................................... 144
9. Plagiat ............................................................................................................................ 146

9.1. Tipuri de plagiat..................................................................................................... 148
9.2. Cum să evitați plagiatul......................................................................................... 149

Științe Penale
9.3. Plagiat vs. similitudine .......................................................................................... 150

Partea a IIIa – Subiecte pentru autoverificare și evaluare ........................................ 151
Bibliografie ........................................................................................................................ 152
Partea I
Cercetare juridică și cercetare în științe sociale

Științe Penale
1. Ce este cercetarea
1.1. Definiția cercetării
Cercetare
Substantiv: investigație, anchetă, studiu, analiză, sondă, revizuire, examinare,
explorare, inspecție, control, evaluare, testare, constatare a faptelor,
experiment, experimentare, pregătire, documentare1.
O definiție utilă a cercetării este cea adoptată de Comisia pentru educație terțiară
din cadrul Fondului de Cercetare Bazată pe Performanță: „investigație inițială
întreprinsă pentru a contribui la cunoaștere și înțelegere ”2.
Definiția general acceptată pentru cercetare este dată de manualul Frascati
(OECD Frascati manual)3: <Cercetarea și dezvoltarea experimentală (R&D)
cuprind lucrări creative și sistematice întreprinse pentru a crește stocul de
cunoștințe inclusiv cunoștințele despre omenire, cultură și societate și
pentru a concepe noi aplicații ale cunoștințelor disponibile>.
1.2. Scopul cercetării
Există cercetare pură (de bază sau fundamentală), care în general elaborează
teorii, modele, și cercetare aplicativă, care în general găsește soluții unor
probleme. În afara acestor două mari categorii, cercetarea îndeplinește unul sau
mai multe dintre următoarele obiective:
1 Rosalind Fergusson, Martin Manser, David Pickering (eds.) The New Penguin Thesaurus,
Penguin Books, (2000) at 496
2 Tertiary Education Commission PerformanceBased Research Fund — Evaluating Research
Excellence — the 2012 Assessment Interim Report (Tertiary Education Commission, Wellington,
2013) at 23
3 https://www.oecd.org/sti/inno/frascatimanual.htm

Științe Penale
a. Să contribuie la cunoștințele existente întro disciplină (de exemplu, drept).
Cercetarea ne poate oferi un nou set de perspective pentru a privi lucrurile. De
exemplu, evenimentele istorice sunt revizuite continuu pe baza cercetărilor care
pot aduce la lumină noi fapte, întâmplări sau interpretări. Prin urmare,
versiunea istoriei ar putea să nu fie aceeași pentru două seturi diferite de
generații.
b. Pentru a informa elaborarea politicilor (de exemplu, criminalitatea).
Cercetările informează, de asemenea, politicile sectoriale sau sociale. Cercetarea
poate fi utilizată pentru a aborda probleme socioeconomice, de exemplu,
educația, cu privire la modul în care acest sector se poate dezvolta în
concordanță cu cerințele reale și actuale ale pieței muncii. Aceste tipuri de
cercetări informează procesul de elaborare a politicilor, care se reflectă în cele
din urmă în legislație și în luarea deciziilor.
c. Pentru a aborda o anumită problemă sau întrebare (de exemplu, abuzul de
substanțe în campus). Rezultatele cercetării sunt, de asemenea, utilizate pentru
a răspunde la o anumită problemă specifică. Acest lucru a rezultat din
îngrijorarea că cercetările convenționale nu au un impact prea mare și, prin
urmare, au fost dezvoltate noi abordări care au fost văzute ca fiind mai relevante
și mai practice în mediul real. Acest tip de cercetări sunt cercetări <de acțiune>,
pornind de la diagnosticarea unei probleme specifice și încercarea de a o rezolva,
contribuind astfel la dezvoltarea unei set de bune practici în domeniu. Acest tip
de cercetări necesită o reevaluare constantă a valorii sau utilității lor (cadrul se
poate schimba) sau a utilității acestor studii pentru un anumit serviciu, politică
sau altă intervenție.

Științe Penale
1.3. Scopul cercetării juridice
Legea nu stă în vid, ci operează întrun context social complex. Legea reflectă
atitudinile și normele comportamentale, le controlează și le modelează. Cu toate
acestea, deoarece aceste norme juridice sunt în același timp și tempospațiale (se
schimbă odată cu timpul și spațiul), este de dorit ca legea să se adapteze și să fie
dinamică pentru a putea face față schimbărilor. Astfel, cercetarea juridică devine
esențială pentru constatarea legii, pentru a evidenția ambiguitățile și punctele
slabe ale legii, pentru a examina critic legile pentru a asigura coerența, coerența
și stabilitatea legii și a politicii sale de bază, pentru a efectua un audit social al
legii, și să sugereze reforme în legislație4.
Cercetarea juridică poate fi înțeleasă ca o constatare sistematică a dreptului pe
un subiect identificat sau întro anumită zonă, precum și o anchetă asupra
dreptului în vederea progresului în știința dreptului5.
1. Constatarea legii
Întrun volum mare și complex de doctrine, legi și materiale juridice diverse, nu
este întotdeauna ușor de găsit legea care se referă exact la o anumită chestiune.
Documentele și materialele juridice sunt împrăștiate, și o singură problemă sau
chestiune legală poate antrena aplicarea mai multor legi diferite. Declarațiile
judiciare sporesc și ele complexitatea materialelor. Prin urmare, procesul de
investigație / cercetare implică o analiză intensivă a instrumentelor juridice și a
pronunțărilor judiciare.
4 PM Bakshi, Legal Research and Law Reforms in SK Verma și M. Afzal Wani, (eds.), Legal
Research and method (Indian Law Institute, New Delhi, 2ndEd., 2011) la 111.
5 SN Jain, Legal Research and Methodology, 14). Jr. din Ind. L. Inst. 487 (1990) la 490

Științe Penale
2. Evidențierea ambiguităților și lacunelor
O lege nu este concepută pentru a aborda orice situație neprevăzută care ar putea
apărea în viitor. Deoarece natura legii este reactivă, ea răspunde la problemele
apărute și rareori este proactivă. În al doilea rând, chiar și frazeologia unei
dispoziții poate să nu se potrivească cu intenția legislativă sau să nu se
potrivească cu alte dispoziții ale legii. Studiile și cercetările pot evidenția aceste
lacune și ambiguități încorporate în legi.
3. Determinarea coerenței, stabilității și consecvenței
Prin intermediul unui proces de evaluare critică a legii, un cercetător poate
prezenta coerența și stabilitatea unei legi. Acest lucru ajută la proiectarea și
dezvoltarea viitoare a legii, a dispozițiilor legale sau a doctrinei, după caz.
4. Auditul social al legii
Este un pas prelegislativ pentru a înțelege și a aprecia factorii sociali care au
avut un impact asupra elaborării legii. Auditul social al unei legi permite
cunoașterea aspectelor pe care legea intenționează să le protejeze sau să le
schimbe, și motivează aceste schimbări. Un astfel de audit ajută la identificarea
decalajului, dacă există, între idealul legal și realitatea socială, și la cunoașterea
motivelor responsabile de acest decalaj.
5. Sugerarea reformelor
În lumina cercetărilor, reformele legii pot fi propuse în termeni preciși.
Rezultatele cercetărilor se pot baza pe abordări analitice, istorice și comparative.

Științe Penale
1.4. Cercetarea în științe sociale și scopul acesteia
Științele sociale se ocupă cu studiul societății și relația dintre indivizi în cadrul
societății. Științele sociale includ domenii precum afaceri, sociologie, comerț,
demografie etc. Cercetarea în științe sociale oferă informații autentice, dovedite
științific, astfel încât utilizatorii finali ai rezultatelor cercetărilor să se poată baza
pe acestea. De asemenea, cercetarea în științe sociale contribuie la găsirea de
soluții pentru diferite probleme sociale. Cercetarea în științe sociale se
concentrează pe faptul că, dacă suntem capabili să găsim cauza principală a
oricărei probleme, putem găsi o soluție mai eficientă pentru aceasta.
Distincția dintre științele sociale și alte domenii de studiu privind ființele umane
este determinată de metodele utilizate în investigație. Științele sociale utilizează,
după cum sugerează și numele, o metodă științifică, în timp ce alte discipline,
cum ar fi științele umaniste, adoptă o abordare mai filosofică a studiului ființelor
umane.
Strict vorbind, științele sociale includ: Antropologie, Economie, Științe Politice,
Sociologie, Psihologie socială.
Antropologie. Antropologia studiază trecutul și prezentul oamenilor,
comportamentul acestora, și societățile umane. Include modele de
comportament, semnificații culturale, inclusiv diferite norme și valori. De
asemenea, analizează modul în care limbajul afectează viața socială și
dezvoltarea noastră biologică. Subiectul este vast, de la modul în care se
comportă cimpanzeii în cadrul unui grup până la tiparele noastre de cheltuieli
la cumpărături. Antropologii împărtășesc convingerea că comportamentele
umane oferă o perspectivă asupra seturilor mai cuprinzătoare de credințe și
valori. Antropologii sunt preocupați de întrebări precum: De ce unii oameni au
pielea deschisă, în timp ce alții au pielea închisă? De ce oamenii care aparțin unei

Științe Penale
anumite comunități suferă mai mult de o anumită boală decât oamenii care
aparțin unei alte comunități? De ce în unele culturi copiii părăsesc casa părinților
la o anumită vârstă, în timp ce în unele nu? Cum variază ceremoniile de naștere,
moarte și căsătorie în diferite comunități?
Sociologie. În timp ce antropologia se concentrează în principal asupra modului
în care individul afectează întregul, sociologia analizează modul în care se
comportă ființele umane ca parte a unui grup mai mare. Studiază societatea,
concentrânduse pe tiparele de relații sociale, interacțiunea socială și cultura,
manifestate în viața de zi cu zi. Este studiul comportamentului colectiv al
grupurilor organizate de ființe umane. Sociologii se pot uita la subculturi
(precum huliganii la fotbal sau mișcarea streetpunk) în termeni de diferiți
factori sociali care ar putea influența formarea unor astfel de grupuri.
Psihologie socială. Psihologia socială este preocupată de modul în care
comportamentul unui individ este influențat de mediul său social. Acolo unde
sociologia privește comportamentul grupului, psihologia socială se
concentrează pe impactul psihologic pe care apartenența la un anumit grup îl
are asupra unui individ. Studiile de psihologie socială ne oferă o perspectivă
asupra comportamentului uman, analizând în special modul în care societatea
noastră influențează acel comportament. În celebrul experiment al închisorii
Stanford (1971)6 (https://www.prisonexp.org/), studenții au preluat rolul de
prizonier sau gardian întro închisoare artificială timp de 14 zile. Cu toate
acestea, studiul a fost oprit după șase zile, deoarece gardienii au devenit din ce
în ce mai abuzivi, iar prizonierii au prezentat semne extreme de stres și anxietate.
Studii de acest gen ne ajută să înțelegem cum mediile externe, sociale, pot afecta
imens modul în care ne comportăm.
6 https://www.prisonexp.org/

Științe Penale
Economie. Economia se preocupă de modul în care ființele umane își folosesc
resursele limitate. Se concentrează pe modul în care bunurile și serviciile sunt
produse, distribuite și consumate. Obiectivul său principal este cunoscut sub
numele de cei patru factori de producție, și anume:
Teren Orice este furnizat de natură și care contribuie la crearea bogăției
Munca Efortul uman care contribuie la crearea bogăției
Capital Orice este creat de om și este utilizat pentru a produce bunuri și servicii
Întreprindere Aceasta combină cele trei de mai sus întrun produs sau serviciu
pentru piața de consum
Studiul economiei este împărțit în două domenii principale:
Macroeconomie Se concentrează pe funcționarea generală a unei economii
naționale, inclusiv ratele dobânzii, șomajul și impozitele
Microeconomie Se concentrează în mod specific asupra modului în care
gospodăriile și întreprinderile individuale iau decizii economice care afectează
în cele din urmă societatea în ansamblu.
Științe Politice. Știința politică este preocupată de instituțiile guvernamentale și
de comportamentul politic. Se ocupă cu analiza sistemelor politice și a
aplicațiilor teoretice și practice ale politicii. Se analizează modul în care este
alocată și transferată puterea și rolurile și sistemele din cadrul guvernelor și
organizațiilor internaționale. Înțelegerea științei politice este importantă pentru
că trăim cu toții întrun sistem politic, prin urmare, suntem afectați de
schimbările economiei politice globale. Politologii oferă perspective pentru a
înțelege economia politică globală.

Științe Penale
De ce științele sociale sunt importante
Studiul academic și implementarea științelor sociale pot avea un beneficiu imens
asupra societății în ansamblu, dar și la nivel individual. În continuare sunt
prezentate doar câteva dintre motivele pentru care științele sociale sunt
importante7.
Unul dintre rolurile cheie ale științelor sociale este modul în care acestea pot
afecta procesul de luare a deciziilor atunci când vine vorba de a progresa ca
societate și, în cele din urmă, ca specie întreagă. Cu toții ne dorim să trăim într
o lume pe care o considerăm sigură și în care drepturile noastre umane sunt
respectate, împreună cu demnitatea noastră de bază. Cu toate acestea, datorită
opiniilor politice diferite, valorilor culturale și societale, nu suntem întotdeauna
de acord cu cea mai bună modalitate de a realiza acest lucru. Aici intervine rolul
științelor sociale. Deoarece științele sociale se concentrează pe progresul social al
umanității, acestea sunt responsabile pentru a contribui, alături de guverne,
servicii sociale, massmedia și organizațiile interguvernamentale pentru a
influența activitatea factorilor de decizie. Aceștia sunt parțial responsabili de noi
legi și reglementări care guvernează modul în care lucrăm și trăim. Înțelegând
societatea și modul în care ea funcționează, ei pot ajuta la luarea deciziilor cu
privire la modul în care putem merge mai departe. Științele sociale pot arăta și
argumenta modul în care legile existente pot fi modificate pentru a răspunde
mai bine și mai eficient cerințelor societății.
Științele sociale oferă posibilitatea dezbaterii și ne oferă șansa să ne spunem
cuvântul atunci când vine vorba de dezvoltarea societății. De exemplu, ele ne
pot ajuta să prognozăm cum ne vor afecta noile tehnologii. Punând cât mai multe
întrebări despre o gamă largă de probleme sociale, etice și juridice care sunt
7 https://artifacts.ai/yourcompleteguideonwhysocialscienceisimportant/

Științe Penale
asociate cu introducerea noilor tehnologii (digitale), științele sociale ne ajută să
înțelegem mai bine consecințele noilor evoluții tehnologice.
Viitorul științelor sociale
Științele sociale acoperă un spectru mult mai larg decât ne putem imagina inițial.
Internetul este plin de articole de științe sociale care acoperă o gamă largă de
cercetări efectuate în domeniu, de la motivele pentru care studenții sunt non
stop în social media până la implicațiile etice ale supravegherii și monitorizării
guvernamentale. Științele sociale acoperă o gamă largă din ceea ce ne face să fim
cine suntem și unde putem ajunge. Aceste tipuri de studii evidențiază atât
motivele pentru care oamenii fac ceea ce fac, cât și modul în care reacționează
oamenii la deciziile care se iau pentru ei. Acest lucru permite decizii mai bine
informate cu privire la ceea ce noi, ca specie și individ, ar trebui să facem pentru
a merge mai departe. Cercetările în științe sociale acoperă decalajul dintre
oamenii care iau deciziile și cei afectați de acestea. Științele sociale continuă să se
angajeze în activități interdisciplinare în diverse domenii, cum ar fi ingineria,
biologia, medicina, matematica. Pe măsură ce avansăm ca specie și ca societate,
devine destul de clar că nici un domeniu nu poate opera independent fără a se
baza pe cercetarea altor discipline, iar științele sociale își joacă cel mai important
rol8.
8 https://www.palgrave.com/gp/campaigns/socialsciencematters/10reasonsforsocialscience

Științe Penale
2. Procesul de cercetare în științe juridice și științe sociale
2.1. Metodologia cercetării în științe sociale
Cercetarea în științe sociale este un proces științific, sistematic, cu un protocol
larg care trebuie urmat.
Procesul de cercetare trebuie să fie sistematic, trebuie să fie controlat, trebuie să
se bazeze pe fapte autentice. Cercetarea trebuie să fie ghidată de un cadru
teoretic, mai ales dacă este vorba de un studiu cantitativ. Avem nevoie de o
ipoteză, iar produsul final al cercetării ar trebui să contribuie la verificarea
validității acestei ipoteze.
Există un set comun de erori pe care ajungem să le facem în calitate de
cercetători. Acest set de erori ne influențează procesele de gândire, indiferent
dacă facem cercetări juridice, cercetări în domeniul științelor sociale sau aplicând
metode de cercetare din domeniul științelor sociale în cercetarea juridică.
Eroarea individuală apare atunci când tragem concluzii despre un singur
individ pe baza analizei datelor unui grup.
În mod similar, există ceva numit eroare de excepție, care este opusul erorii
individuale.
Cercetarea științelor sociale trebuie să fie ghidată de un sistem bazat pe
colectarea sistematică de date. Trebuie să existe un obiectiv și trebuie să existe
obiectivitate în munca noastră.
Cercetarea în științe sociale constă din două părți: teoria și observația. Este foarte
important pentru noi să ne amintim că cercetarea în domeniul științelor sociale
este o întreprindere de exerciții empirice: presupunem că faptele există înainte
de teoriile care le explică.

Științe Penale
Procesul de cercetare în științe sociale se bazează pe următorii pași:
1. Alegerea unui punct focal al cercetării
2. Revizuirea literaturii
3. Formularea ipotezei
4. Design de cercetare
5. Colectarea datelor (cantitativ, calitativ)
6. Analiza datelor (cantitativ, calitativ)
7. Interpretarea datelor
8. Scriere (raport, teză, proiect, articol etc.)
1. Alegerea unui punct focal al cercetării. Definirea problemei cercetării.

Identificarea și formularea unei probleme de cercetare este primul pas al
procesului de investigație. Dacă este prost definit și nu este corect formulat,
cercetătorul va pierde interesul pentru cercetare. Cercetătorul trebuie să aibă un
obiectiv precis pentru studiu. În acest scop, este necesar ca cercetătorul să
identifice o zonă de interes general dintrun domeniu, o zonă de interes specific
și în interiorul acelei zone de interes specific un aspect particular pe care ar dori
să îl investigheze. Aceasta ar însemna concentrarea și direcționarea cercetării.
Aceasta trebuie să se bazeze pe studiul realizat din surse de literatură
(secundare), cum ar fi un comentariu sau un articol științific. Sursele de literatură
(secundare) pot indica sursele principale ale legii, și anume textele legislative și
deciziile judiciare.
Dacă nu știm cauzele unei probleme, înseamnă că există o lacună de cunoștințe,
și aceasta este o problemă de cercetare. Ori de câte ori un cercetător folosește
cuvântul �problemă�, înțelegeți că vorbește despre o problemă de cunoaștere

Științe Penale
sau un decalaj de cunoaștere și nu despre o problemă socială sau despre o
problemă practică.
2. Studiul literaturii
Următorul pas este să facem ceea ce numim o revizuire a literaturii. A mai
încercat cineva să facă acest lucru, a făcut vreo cercetare în acest sens? Acesta
este primul lucru pe care trebuie săl analizăm, trebuie să vedem care este
cantitatea existentă de cercetare și scriere asupra acestei probleme de cunoaștere.
Ne uităm la materialele publicate, ne uităm uneori și la materialele nepublicate.
În esență, ceea ce facem este să ne așezăm și să facem cu adevărat o analiză a
rezultatelor care există deja pe această problemă (desk research).
Odată ce am constatat că există suficiente cercetări care sau făcut asupra
problemei noastre, atunci nu este cu adevărat necesar să se treacă la următorul
set de pași din procesul de cercetare. Dacă descoperim că rezultatele existente în
literatură acoperă întradevăr tot ceea ce e nevoie pentru a răspunde acelei
probleme, atunci probabil că nu există niciun motiv pentru care să intrăm în
următorul set de lucruri, și întregul nostru studiu se încheie aici. Facem doar o
recenzie a literaturii.
Cu toate acestea, atunci când constatăm că este un caz pe care nimeni nu la scris
înainte sau descoperim că după ce am analizat toată literatura existentă, există
încă un decalaj în cunoștințe, probabil că trebuie făcut ceva în plus pentru a
studia problema și găsi un răspuns. În acest caz, trecem la etapa următoare, care
este de obicei să începem să formulăm o ipoteză asupra problemei noastre.

Științe Penale
3. Formularea unei ipoteze SAU a unor întrebări de cercetare

În cercetarea științelor sociale, o ipoteză nu este întotdeauna obligatorie decât
dacă facem un studiu cantitativ. Când vine vorba de studii calitative, nu este cu
adevărat obligatoriu să avem o ipoteză, ce este mai important în acest caz este să
avem întrebări de cercetare. Întrebările de cercetare sunt setul exact de întrebări
de cunoaștere la care trebuie să răspundem în scopul realizării unui studiu de
cercetare.
4. Proiectarea (designul) cercetării

Odată ce avem o ipoteză sau o întrebare de cercetare, următorul pas este să ne
dăm seama de proiectarea adecvată a cercetării. Proiectarea cercetării reprezintă
alegerea unui set de metode de cercetare potrivite pentru o anumită problemă
de investigat. De exemplu, în cadrul unei abordări cantitative de cercetare,
putem alege să utilizăm modele experimentale ca forme de anchetă (efectuăm
experimente reale) sau putem decide să utilizăm modele nonexperimentale,
cum ar fi sondajele (chestionarele).
Tipuri de abordări (design) în științe sociale:
Abordare cantitativă – utilizată atunci când vrem să:
Confirmăm o ipoteză de lucru
Identificăm factorii care influențează un rezultat
Determinăm utilitatea unei anumite acțiuni
Generalizăm un rezultat și prognoză
Colectăm un volum mare de date (numere)

Științe Penale
Găsim tendințe, modele
Elaborăm modele matematice
Găsim mai multe informații despre un subiect (deoarece nu există sau nu sunt
suficiente cercetări)
Cercetarea cantitativă măsoară numărul, cantitatea sau cantitatea, răspunzând
la întrebarea �câte� și încearcă să proiecteze pentru perioada viitoare. Cercetarea
cantitativă se referă la investigarea empirică sistematică a fenomenelor și a
relațiilor acestora. Obiectivul cercetării cantitative este de a dezvolta și utiliza
modele matematice, teorii sau ipoteze care oferă predicții și generalizări.
În abordarea cantitativă, folosim metode foarte structurate și rigide pentru
colectarea datelor:
chestionare
sondaje
observație structurată
Abordarea calitativă – utilizată atunci când vrem să:
Descoperim păreri, atitudini, impresii despre subiect
Cercetarea calitativă este o abordare care permite înțelegerea fenomenelor
(oameni, obiecte, situații). Această abordare oferă informații despre ce cred
oamenii, dar mai ales despre �de ce� cred ei. Cele trei domenii principale în care

Științe Penale
se utilizează o abordare de cercetare calitativă sunt indivizii, societățile și
culturile, precum și limba și comunicarea.
În abordarea calitativă, folosim metode semistructurate și mai flexibile
pentru colectarea datelor:
interviuri detaliate
focus groups
observații participative
Abordarea mixtă utilizată atunci când vrem să:
Descoperim păreri, atitudini, impresii
ȘI
Generalizăm și oferim predicții
5. Colectarea datelor
Datele sau informațiile pot fi colectate din surse primare (date primare), adică
date pe care le colectați dvs., sau din surse secundare (date secundare), adică
date care au fost colectate de altcineva și care vă sunt puse la dispoziție (din
literatura existentă, arhive și baze de date).
Pentru colectarea datelor primare, puteți utiliza metode cantitative, cum ar fi
sondaje / chestionare, experimente, observații, și / sau metode calitative, cum ar

Științe Penale
fi interviuri, focus grupuri, observație sau o combinație a ambelor, adică metode
mixte.
6. Analiza datelor
Colectarea diverselor informații și date despre un subiect nu este întotdeauna
suficientă în cercetare. Ea poate oferi un context pentru subiectul care urmează
să fie investigat, o mai bună înțelegere a acestuia, dar nu duce la rezultate
concrete și acționabile.
O analiză sistematică a datelor colectate este un pas foarte important în procesul
de cercetare. Rezultatele acestei analize reprezintă rezultatele proiectului dvs. de
cercetare, soluția la problema cercetării, răspunsul la întrebările de cercetare care
au inițiat ancheta. Cu toate acestea, cel mai important lucru de luat în considerare
înainte de a începe analiza datelor sunt datele.
Metodele cantitative pentru analiza datelor sunt:
� Statistici descriptive: descrie caracteristicile de bază ale datelor dintrun
studiu (ce se întâmplă în datele colectate), oferă rezumate simple despre
eșantion și măsurile
� Statistici inferențiale: ajunge la concluzii care se extind dincolo de datele
imediate, face inferențe din datele colectate în condiții mai generale
Metodele calitative pentru analiza datelor sunt:
� Analiza conținutului: Cercetătorul formulează câteva ipoteze despre
subiect și le caută în datele care au fost colectate. Pot fi folosiți indexuri
sau coduri de culoare pentru a identifica textul despre diferitele ipoteze,
grupândule.

Științe Penale
� Analiza de bază (grounded analysis): Această metodă este similară cu
analiza conținutului, în sensul că folosește aceeași indexare, codare color
a textului. Cu toate acestea, spre deosebire de metoda anterioară, analiza
de bază nu pleacă de la ipoteze predefinite, ci folosește datele pentru a
vedea ce temă sau tipar pot apare.
� Analiza rețelelor sociale. Această metodă analizează relația dintre
indivizi pentru a înțelege ce motivează comportamentul. De exemplu,
poate fi folosită pentru a înțelege de ce unii studenți au performanțe mai
bune decât alții sau de ce unii angajați au mai mult succes decât alții9.
� Analiza discursului. Această metodă analizează conversația dintre
intervievator și intervievat, inclusiv contextul mai larg al conversației. De
exemplu, ia în considerare relația dintre intervievator și respondent,
identitatea individuală, limbajul corpului, precum și surse scrise, cum ar
fi emailuri sau scrisori. De asemenea, poate analiza mediul de zi cu zi al
respondentului.
� Analiză narativă. Această metodă analizează modul în care sunt spuse
poveștile în cadrul unei organizații sau societăți pentru a înțelege mai
multe despre modul în care oamenii gândesc și sunt organizați. Metoda
este, de asemenea, utilizată pentru a analiza diverse surse (cum ar fi
interviuri, observații, chestionare)9.
� Analiza conversației. Această metodă este utilizată în cea mai mare parte
în cercetarea etnografică. Implică o examinare atentă a datelor, exact ce
cuvinte au fost folosite, în ce ordine, de către cine, unde se pune centrul
discuției.
9 https://humansofdata.atlan.com/2018/09/qualitativequantitativedataanalysismethods/

Științe Penale
7. Interpretarea datelor în științele sociale

Interpretarea datelor presupune tragerea anumitor concluzii din datele colectate
și analizate. Interpretarea datelor trebuie să fie imparțială și obiectivă. O
interpretare greșită poate duce la concluzii inexacte și înșelătoare.
Interpretarea datelor se poate face pe baza unui raționament inductiv, deductiv
sau abductiv.
Raționament deductiv. Raționamentul deductiv este inferența de la o concluzie
generală la concluzii particulare. În timpul procesului științific, raționamentul
deductiv este utilizat pentru a ajunge la o concluzie logică adevărată.
Raționamentul deductiv sau deducția începe cu o afirmație generală sau ipoteză
și examinează posibilitățile de a ajunge la o concluzie logică specifică. Metodele
științifice de cercetare folosesc deducția pentru a testa ipoteze și teorii.
În raționamentul deductiv avem o teorie și pe baza ei facem o predicție asupra
consecințelor acestei teorii. Adică, prezicem care ar trebui să fie observațiile dacă
teoria ar fi corectă. Trecem de la general (teorie) la specific (observațiile).
Raționamentul deductiv urmează de obicei următorii pași. În primul rând, există
o premisă, apoi o a doua premisă și, în final, o deducție. O formă obișnuită de
raționament deductiv este silogismul, în care două afirmații o premisă majoră
și o premisă minoră ajung la o concluzie logică. De exemplu, premisa majoră
este A=B, premisa minoră este B=C, ducând la concluzia B=C
În raționamentul deductiv, dacă ceva este adevărat pentru o clasă de lucruri în
general, este valabil și pentru toți membrii acelei clase. Concluziile deductive
sunt certe cu condiția ca premisele să fie adevărate. Este posibil să ajungem la o
concluzie logică chiar dacă generalizarea nu este adevărată. Dacă generalizarea
este greșită, concluzia poate fi logică, dar poate fi neadevărată.

Științe Penale
Raționament inductiv. Raționamentul inductiv este opusul raționamentului
deductiv. Raționamentul inductiv face generalizări largi din observații specifice.
Practic, există date, apoi se trag concluzii din date. Aceasta se numește logică
inductivă.
În inferența inductivă, mergem de la specific la general. Facem multe observații,
discernem un model, facem o generalizare și deducem o explicație sau o teorie.
În știință, există o interacțiune constantă între inferența inductivă (bazată pe
observații) și inferența deductivă (bazată pe teorie), până când ne apropiem din
ce în ce mai mult de adevăr, pe care îl putem aborda doar, dar nu îl putem
constata cu certitudine deplină.
Raționamentul abductiv. O altă formă de raționament științific care nu se
potrivește cu raționamentul inductiv sau deductiv este raționamentul abductiv.
Raționamentul abductiv începe de obicei cu un set incomplet de observații și
continuă cu cea mai probabilă explicație posibilă pentru grupul de observații. El
se bazează pe elaborarea și testarea ipotezelor folosind cele mai bune informații
disponibile. Adesea implică o presupunere educată (educated guess) după
observarea unui fenomen pentru care nu există o explicație clară.
Raționamentul abductiv este util pentru formarea ipotezelor de testat.
Raționamentul abductiv este adesea folosit de medicii care fac un diagnostic pe
baza rezultatelor testelor și de jurații care iau decizii pe baza dovezilor
prezentate acestora în timpul unui proces.
8. Redactarea raportului (lucrării de cercetare)

Ultima fază este redactarea raportului. Raportul conține fapte semnificative,
adică problema investigată, metoda utilizată și constatările la care a ajuns

Științe Penale
cercetătorul. Raportul trebuie să fie original și clar, să comunice rezultatele
studiului în mod clar și convingător.
2.2. Strategia cercetării juridice
Cercetarea juridică trebuie să fie cuprinzătoare și precisă. O sursă care aduce
argumente contra celor pe care le avem deja poate invalida întregul studiu.
Respectarea unei strategii vă va economisi timp, vă va asigura că studiul este
complet și vă va îmbunătăți procesul de lucru10.
Strategia cercetării juridice constă în 4 etape:
I. Analiză preliminară
II. Organizarea și analiza materialelor (documentației) existente
III. Verificare, finalizare
IV. Scriere
I. Analiza preliminară
Înțelegerea întrebărilor juridice. O întrebare juridică își are originea adesea sub
forma unei probleme sau a unei povești despre o serie de evenimente. În școala
de drept, acestea apar ca modele sau tipare. În practică, aceasta poate veni sub
forma unei misiuni / sarcini de la un manager, sau a unui interviu cu un potențial
client. Începeți prin a face următoarele:
1. Citiți orice vi sa dat
2. Analizați faptele și încadrați chestiunile juridice
10
https://guides.library.harvard.edu/law/researchstrategy#s-lg-page-section-2497254

Științe Penale
3. Evaluați ce știți și ce trebuie să aflați nou
4. Identificați jurisdicția și orice lege primară care vi sa dat
5. Generați potențiali termeni de căutare
II. Organizarea materialelor (documentației)
II.1. Metode de organizare a documentelor

Odată ce sunteți gata să începeți cercetarea, va trebui să urmăriți și să înregistrați
ceea ce faceți. Înregistrarea cercetării dvs. vă va asigura că nu ratați sursele și vă
puteți explica strategia de cercetare, ceea ce vi se poate cere oricând.
Cercetătorii pot păstra jurnale pe hârtie sau întro altă platformă de gestionare a
citărilor online.
Înregistrarea pe hârtie sau întro foaie de calcul Excel este cel mai simplu mod
pentru a crea un jurnal de cercetare rapid și personalizabil. Există mai multe
lucruri important de luat în seamă.
II.2 Tipuri de surse de documentare

Există trei tipuri diferite de surse bibliografice: primare, secundare și terțiare.
Atunci când faceți cercetări juridice, veți utiliza în principal surse primare și
secundare.
Sursele secundare explică adesea principiile legale mai amănunțit decât un
singur caz sau lege, astfel încât utilizarea acestora vă poate ajuta să economisiți
timp. Sursele secundare sunt utile în special pentru:
� Învățarea elementelor de bază ale unui anumit domeniu al dreptului
� Înțelegerea termenilor cheie întro anumită zonă
� Identificarea cazurilor și legilor esențiale

Științe Penale
Sursele primare sunt cele emise direct de un organism legislativ. Sursele
primare includ:
� Constituții
� Legi, tratate (legislație)
� Reglementări
Legi, legislație. Acestea sunt legi adoptate de organele legislative. În mod
obișnuit începem cercetările cu aceste surse primare.
Reglementări, regulamente. Acestea sunt reguli emise de departamentele și
agențiile executive. Nu orice problemă juridică vă va cere să căutați
reglementări, dar multe domenii ale legii sunt afectate de reglementări, așa că
asigurațivă că nu omiteți acest pas în procesul de cercetare chiar dacă sunt direct
relevante pentru întrebarea dvs. În multe domenii ale dreptului, în special în cele
care se bazează în mare măsură pe principiile dreptului comun, găsirea
jurisprudenței relevante va constitui o parte semnificativă a cercetării
dumneavoastră.
Metoda cazului juridic valid
După ce ați urmat pașii de mai sus și ați analizat documentația existentă, este
foarte probabil că ați identificat cel puțin un caz relevant pentru tema dvs. Veți
folosi acest caz ca referință (ca punct de plecare) pentru a găsi alte cazuri care
discută același subiect juridic și care pot aplica reguli similare.

Științe Penale
III. Verificare, finalizare

Verificarea stadiului cercetării
La un moment dat, după analiza materialelor și organizarea ideilor, trebuie să
vă opriți și să verificați dacă aveți suficiente argumente pentru susținerea
cazului, argumente solide, susținute de o cercetare relevantă și completă.
Identificarea unui punct final al cercetării
Știind când să vă opriți din cercetare și să începeți să scrieți?
Una dintre cele mai descurajante sarcini în cercetarea juridică este să știți când
să vă opriți. Există o cantitate aproape infinită de informații și cu termenele limită
și limitele rezistenței umane, va trebui să vă opriți în cele din urmă. Dar trebuie,
de asemenea, să vă asigurați că ați făcut cercetări complete și relevante.
IV. Scriere
Cercetarea juridică, scrierea și analiza sunt un proces iterativ. Pe măsură ce
scrieți concluziile cercetării dvs., veți constata că aveți nevoie de informații
suplimentare, și reveniți fie la baza de date proprie alcătuită în timpul cercetării,
fie la noi cercetări și investigații.
Încercați să vă fixați un termen pentru când doriți să începeți să scrieți și
organizațivă timpul în funcție de acesta. Pe parcursul cercetării, puteți întâlni
două situații.
a). În urma analizei documentației, ați găsit repede răspunsul la problema
juridică de la care ați pornit. Legislația în acest caz este clară, nu există
ambiguități în studiul de caz, totul este clar și simplu.
b). Un scenariu mai probabil arată astfel: ați respectat strategia de cercetare
juridică, ați folosit diferite metode de cercetare și o varietate de surse de

Științe Penale
documentare (primare și secundare), ați aplicat metoda cazului relevant. Ați
constatat că, pentru diferiți termeni de căutare, găsiți aceleași surse de
documentare. Dacă acesta este cazul, probabil că ați cam epuizat căutările
(cercetările) și sunteți mulțumit.
Ceea ce doriți să vă asigurați în continuare este că argumentul dvs. este bine
redactat și solid. Prin urmare, puteți începe scrierea și redactarea.

Științe Penale
3. Cercetare juridică VS. Cercetare în științe sociale

(STRATEGIA de cercetare juridică VS. METODOLOGIA de cercetare în științe
sociale11)
Probabil că este incorect să descriem procesul de analiză juridică ca fiind dictat
de o metodologie, cel puțin în sensul în care acel termen este folosit în științe.
Procesul de cercetare juridică implică un exercițiu de raționament și utilizează o
varietate de tehnici, adesea la nivel subconștient, cu scopul de a construi un
argument care să fie convingător în conformitate cu convențiile acceptate ale
discursului din cadrul dreptului. Deși discursul este aparent desfășurat în
conformitate cu convențiile formaliste, este influențat și de judecăți de valoare
(sau politice) comune care rămân adesea nerostite. Prin urmare, metodele
utilizate în cercetările juridice nu sunt nici învățate în mod conștient, nici folosite
în mod conștient, așa cum este cazul metodelor științifice.
Abilitățile și convențiile analizei juridice sunt învățate la un nivel instinctiv prin
expunerea la procesul de cercetare juridică și sunt apoi utilizate pe aceeași bază
în dezvoltarea argumentelor juridice. În același mod în care utilizarea unei
metodologii explicite conferă legitimitate în cercetarea științifică, credibilitatea
în cadrul cercetării juridice depinde, prin urmare, de munca cercetătorului care
demonstrează o bună înțelegere și aderare la convențiile și normele acceptate de
practica uzuală.
11 Chapter Three Legal research Paul Chynoweth Citat în Advanced Research Methods in the
Built Environment, Andrew Knight (Editor), Les Ruddock (Editor), ISBN: 9781405161107
October 2008 WileyBlackwell 256 Pages https://www.wiley.com/en
us/Advanced+Research+Methods+in+the+Built+Environmentp9781405161107

Științe Penale
4. Prezentare generală a tehnicilor de cercetare juridică

(metode de cercetare juridică)
Studiile juridice au urmat istoric două mari tradiții.
Prima, denumită în mod obișnuit cercetare doctrinară (blackletter law), se
concentrează în mare măsură, dacă nu exclusiv, asupra legii în sine, ca un set
intern de principii care se auto susțin și care poate fi accesat prin citirea
hotărârilor și deciziilor instanțelor judecătorești, cu referire puțină sau deloc la
lumea din afara legii.
Derivarea principiilor și valorilor din cazurile juridice legale și reasamblarea
acestora întrun cadru coerent în căutarea ordinii, raționalității și coeziunii
teoretice a fost fundamentul științei juridice tradiționale, a cercetării doctrinare.
O a doua tradiție juridică care a apărut la sfârșitul anilor 1960 este cea denumită
cercetare sociojuridică (lege în context). În această abordare, punctul de plecare
nu este legea, ci problemele din societate care pot fi generalizate. Aici, legea în
sine devine problematică atât în sensul că poate contribui la sau cauza o
problema socială, cât și în sensul că, deși legea poate oferi o soluție sau o parte a
unei soluții, alte soluții nonlegale, inclusiv cele politice și de reorganizare
socială, nu sunt excluse și pot fi chiar preferate.
În ultimul timp, studiile juridice au suferit transformări semnificative și se
confruntă cu provocări semnificative. Una dintre acestea este reprezentată de
caracterul tot mai global al sistemului juridic. Acest lucru se vede în accesul
rapid care poate fi acum asigurat la materialele care descriu și analizează
sistemele juridice din întreaga lume (anterior inaccesibile majorității

Științe Penale
cercetătorilor) și care necesită, cel puțin, ca cercetarea și studiile să acorde atenție
perspectivelor alternative și să ia în considerare relevanța lor pentru situația
locală. În plus, este acum de neevitat că instrumentele transjurisdicționale, cum
ar fi convențiile referitoare la drepturile omului, pătrund din ce în ce mai mult
în sistemele juridice interne și îi stimulează pe cei responsabili pentru operarea
sau analiza sistemelor naționale să ia în considerare aspecte mai largi decât era
posibil până acum.
Tipuri de cercetări juridice
Există o varietate de moduri acceptate sau modalități de a efectua cercetări
juridice12 și este posibil ca mai multe asemenea moduri să fie utilizate în cursul
finalizării unui singur proiect de cercetare.
4.1. Tipuri principale de cercetări juridice
4.1.1. Cercetarea juridică doctrinară

(blackletter law)
Întrebarea centrală a cercetării doctrinare este �ce este legea?� cu privire la o
anumită problemă. Acest tip de cercetare se preocupă să găsească legea
relevantă, să o analizeze riguros și să vină cu un raționament logic care să o
argumenteze și să o susțină. Prin urmare, cercetarea doctrinară contribuie imens
la continuitatea, coerența și certitudinea legii. De asemenea, acest tip de cercetări
poate indica moduri în care legea poate fi modificată sau îmbunătățită.
12 See Dawn Watkins and Mandy Burton (eds) Research Methods in Law (ebook ed, Taylor &
Francis, 2013) for a detailed description of many of the research methods outlined in this section.
See also Terry Hutchison Researching and Writing in Law (3rd ed, LawBook, Pyrmont, 2010).

Științe Penale
Materialul de bază pentru acest tip de cercetare sursele primare (legislația), dar
și sursele secundare. Cercetarea doctrinară are propriile limitări, este subiectivă,
deoarece ea se limitează la percepția cercetătorului, departe de funcționarea
efectivă a legii și fără a se , concentra asupra realității actuale în care legea
operează.
Există un număr mare de cărți și manuale despre cercetarea juridică doctrinară,
ele fiind adoptate ca manuale pentru cursurile de cercetare juridică doctrinară
din întreaga lume, de exemplu:
� D. Stott, Legal Research (2nd edn) (London: Cavendish, 1999)
� Nemes, G. Coss, Effective Legal Research (2nd edn) (Chatswood, NSW:
Butterworths, 2001)
� P. Clinch, M. Barber, C. Jackson, N. Wakefield, Teaching Legal Research
(2nd edn) (Warwick: UK Centre for Legal Education, 2006)
� T. Hutchinson, Researching and Writing in Law (2nd edn) (Pyrmont,
NSW: Lawbook, 2006)
� M. McConville, Wing Hong Chui (eds), Research Methods for Law (2nd
edn) (Edinburgh University Press, 2017)
Majoritatea acestor cărți privind metodele de cercetare pentru drept sunt
destinate exclusiv cercetării doctrinare, mai degrabă decât studiilor
netradiționale, interdisciplinare. Aceste texte sunt capabile să ofere studenților
abilități de cercetare de bază, inclusiv cunoașterea surselor autorității legale,
localizarea cazurilor și legilor, utilizarea indexurilor și platformelor online.
Cercetarea doctrinară are ca scop sistematizarea, rectificarea și clarificarea legii
cu privire la un subiect anume printrun mod distinct de analiză a textelor
autoritare, care includ atât surse primare cât și surse secundare. Una dintre

Științe Penale
ipotezele sale este că, <caracterul științei juridice este derivat din legea
însăși>13.
David Stott menționează o serie de abilități de cercetare juridică care trebuie
predate în timpul universității (și însușite de studenți). Acestea sunt
următoarele14:
• abilitatea de a determina obiectivele avocatului sau ale clientului
• abilitatea de a identifica și analiza materialele de fapt
• abilitatea de a identifica contextul juridic în care apar problemele de fapt
• abilitatea de a identifica surse pentru investigarea faptelor relevante
• abilitatea de a determina când sunt necesare alte fapte
• să identifice și să analizeze probleme juridice
• să aplice dispozițiile legale relevante faptelor
• să coreleze faptele și problemele juridice între ele
• să identifice problemele juridice, de fapt și de altă natură prezentate de
documente
• să analizeze instrucțiunile unui client și să poată identifica probleme juridice,
de fapt și de altă natură care leau fost prezentate
• să prezinte rezultatele cercetării întro formă clară, utilă și de încredere
(convingătoare)
13
E. L. Rubin, ‘Law and the Methodology of Law’ (1997) Wisconsin Law Review 525
14
D. Stott, Legal Research (2nd edn) (London: Cavendish, 1999) 3

Științe Penale
4.1.2. Cercetări juridice empirice / Studii sociojuridice

În ultimii ani, a crescut numărul criticilor aduse analizei doctrinare pure, pentru
abordarea sa „intelectuală rigidă, inflexibilă și orientată spre interior” de
înțelegere a dreptului și funcționarea sistemului juridic15.
Cercetarea sociojuridică analizează modul în care legea și instituțiile juridice
modelează și afectează societatea. Ea folosește metode luate din alte discipline
pentru a genera date empirice care să răspundă la întrebări. Cercetarea socio
juridică poate fie să răspundă la o problemă, cum ar fi găsirea decalajului dintre
idealism și realitatea socială, poate să urmărească eficiența legii prin analiza
rezultatelor deciziilor legale, poate, de asemenea, să evalueze impactul factorilor
nonlegali asupra proceselor sau deciziilor legale, sau poate fi o abordare bazată
pe reformă.
Cercetarea sociojuridică, fiind empirică, este importantă și foarte valoroasă în
dezvăluirea și explicarea practicii și procedurilor juridice și a impactului acestora
asupra gamei de instituții sociale, precum familia, întreprinderile, cetățenii,
consumatorii.
Meritele și relevanța utilizării altor discipline precum sociologia, științele
politice, economia, psihologia, istoria și feminismul ca ajutoare pentru cercetarea
juridică au fost recunoscute pe scară largă. Cercetarea interdisciplinară sau
sociojuridică extinde discursul juridic în ceea ce privește cadrul său teoretic și
conceptual, iar metodologiile sale specifice de cercetare sunt capabile să
genereze dovezi empirice pentru a răspunde la întrebările cercetării.
În ansamblu, aceste abordări sociolegale ale studiilor juridice nu au oferit doar
o alternativă la analiza juridică tradițională (doctrinară), ci au încurajat avocații
15
D.W. Vick, ‘Interdisciplinary and the Discipline of Law’ (2004) 31 Journal of Law and Society,164

Științe Penale
să se angajeze în cercetări critice și de ultimă generație pentru a examina relația
dintre drept și gen, clasă socială, etnie, religie și alte aspecte sociale.
Studiile sociojuridice angajează o gamă largă metodelor de științe sociale
aplicate, inclusiv cercetări cantitative și calitative. Aceste metode au ca scop
descifrarea funcționării proceselor juridice, sociale și culturale. Cu toate acestea,
există îndoieli cu privire la faptul dacă actualele școli de drept pun accent
suficient pe aspectul social a dreptului și oferă studenților o pregătire suficientă
cu privire la aplicarea științelor sociale în cercetări juridice.
Cercetări juridice empirice
În 2002, doi eminenți oameni de știință din domeniul științelor sociale, Lee
Epstein și Gary King, au afirmat că:
„Deși termenul de cercetare empirică a devenit obișnuit în studiile juridice în
ultimele două decenii, profesorii de drept. . . par să nu fi conștientizat și, mai
mult, să nu fi aplicat, multe reguli de inferență, nu au acordat atenție lecțiilor
cheie ale revoluției în analiza empirică care a avut loc în ultimul secol în alte
discipline”16.
Epstein și King au analizat toate articolele de revizuire a legii americane
publicate între 1990 și 2000 care aveau în titlu cuvântul „empiric”. Concluziile,
spuneau ei, erau descurajante, fiecare încălcând ceea ce susțineau că sunt reguli
de bază ale cercetării empirice.
Manderson și Mohr ridică probleme similare, care reflectă ceea ce consideră:
16L. Epstein and G. King, ‘Empirical Research and the Goals of Legal Scholarship: The Rules of
Inference’ (2002) 69 University of Chicago Law Review, 1.

Științe Penale
„o disjuncție ciudată între, pe de o parte, noțiunea limitată de cercetare juridică
așa cum este înțeleasă în manuale și, pe de altă parte, lumea bogată și complexă
a cercetărilor prezentate. . . în sălile de seminarii postuniversitare și în spațiul
academic”17.
Observațiile de mai sus ridică întrebări importante în ceea ce privește calitatea
cercetării juridice, care a fost și continuă să fie întreprinsă la școlile de drept atât
de studenți absolvenți, cât și de profesori.
4.1.3. Cercetări juridice internaționale și comparative

Al treilea tip principal de cercetare juridică este cercetarea juridică internațională
și comparativă. Acest tip de studii au căpătat importanță datorită influenței
crescânde a materialelor juridice internaționale și supranaționale și nevoii tot
mai mari a cercetătorilor juridici de a se referi la materiale dintro varietate de
jurisdicții (naționale și internaționale).
Acest tip de cercetare traversează categoriile tradiționale de drept, integrând
dreptul internațional public și privat cu dreptul intern, dreptul european și
metoda comparativă. Ea își propune să faciliteze înțelegerea funcționării
dreptului internațional și a sistemelor juridice, și a impactului acestora asupra
formulării politicilor publice întro eră a interdependenței globale.
Cercetările juridice comparative implică o comparație a doctrinelor juridice, a
legislațiilor unei țări față de legislații străine. Acest tip de cercetări evidențiază
caracterul cultural și social al legii precum și modul în care aceasta acționează
în diferit contexte sociale. Prin urmare, cercetările comparative sunt utile în
dezvoltarea și modificarea și modificarea legii, însă trebuie adoptată o abordare
D. Manderson and R. Mohr, ‘From Oxymoron to Intersection: An Epidemiology of Legal

17
Research’ (2002) 6 Law/Text/Culture 159

Științe Penale
prudentă pentru a nu accepta orbește legea unui alt cadru social ca fiind o normă
ideală (deoarece sar putea să nu acționeze în același mod întrun cadru diferit).
4.2. Alte tipuri de cercetări juridice
4.2.1. Cercetări juridice descriptive și analitice

Cercetarea juridică descriptivă descrie starea lucrurilor așa cum există. Ea
descrie fenomenul, raportând ce sa întâmplat sau ce se întâmplă, fără a intra în
motivul sau cauza acestui lucru. Instrumentele utilizate pentru cercetarea
juridică descriptivă sunt sondaje, metode comparative și corelaționale, și anchete
de cercetare, dar nu stabilește nicio relație între variabile.
Cercetarea juridică analitică folosește faptele și informațiile disponibile pentru
a face o evaluare critică a fenomenului analizat.
4.2.2. Cercetare juridică aplicată și pură

Scopul cercetării juridice aplicative este de a găsi o soluție la îndemână pentru
o problemă practică urgentă. Astfel, cercetarea cantitativă este pusă întrun
context practic. Ea se concentrează pe generalizarea și formularea unei teorii.
Cercetarea pură are ca scop înțelegerea unui anumit domeniu de investigație. În
acest caz, cercetătorul nu se concentrează pe utilitatea practică a rezultatelor
obținute.
4.2.3. Cercetare juridică cantitativă și calitativă

Cercetarea cantitativă furnizează informații care pot fi exprimate sub formă
numerică.

Științe Penale
Cercetarea calitativă colectează puncte de vedere și opinii pentru a furniza
informații despre un anumit caz. Ea se bazează pe motivele care stau la baza
unui anumit aspect comportamental.
4.2.4. Cercetare juridică conceptuală și empirică

Cercetarea conceptuală este legată de o noțiune abstractă sau de o idee. În
general, acest tip de cercetare este practicat de filozofi și gânditori pentru a
dezvolta noi concepte sau pentru a reinterpreta conceptele existente.
Cercetare empirică este bazată pe date, oferind rezultate care pot fi verificate
prin observații sau experimente. Un proiect de cercetare ar putea implica
colectarea de date prin metode empirice de cercetare, cum ar fi observația,
anchetele și interviurile.
4.2.5. Cercetarea juridică istorică

Istoria juridică este o un alt mod de cercetare. Cercetarea juridică istorică
cuprinde o serie de posibilități, inclusiv un studiu al dezvoltării istorice a unei
anumite doctrine juridice sau a istoriei unei instituții juridice sau a profesiei de
avocat.

Științe Penale
5. Cercetarea juridică – tehnici calitative

Conform lui Epstein și King, cercetarea juridică atât calitativă cât și cantitativă
este cercetare empirică. Cercetarea empirică se bazează pe observații ale lumii,
cu alte cuvinte, date și fapte despre lume. Aceste fapte pot fi istorice sau
contemporane, sau bazate pe legislație sau jurisprudență, rezultatele
interviurilor sau sondajelor sau rezultatele cercetărilor arhivistice secundare sau
ale culegerii primare de date. Datele pot fi precise sau vagi, relativ sigure sau
foarte incerte, observate direct sau indirecte, și pot fi antropologice,
interpretative, sociologice, economice, juridice, politice, biologice, fizice sau
naturale. Atâta timp cât faptele au ceva dea face cu lumea, acestea sunt date și,
atâta timp cât cercetarea implică date observate sau dorite, aceasta este cercetare
empirică.
5.1. Cercetarea doctrinară este calitativă sau cantitativă?
Dacă legea poate fi pur și simplu descoperită folosind o abordare sistematică și
aceeași lege ar fi descoperită indiferent cine desfășoară cercetarea, atunci sar
putea argumenta că cercetarea doctrinară este, întrun fel, cantitativă.
În 2006, Hutchinson a descris cercetarea doctrinară ca și cum ar fi echivalentă cu
cercetarea cantitativă sau cel puțin nu a clasificato ca cercetare calitativă.
Hutchinson a remarcat, de asemenea, reticența și incapacitatea avocaților de a
trece dincolo de doctrină în cercetările lor și de ași lărgi abordarea prin
adoptarea metodologiile științelor sociale. Ea descrie cercetarea calitativă ca o
explorare a relațiilor sociale și a realității ca experiență mai degrabă decât
abordarea unor cazuri specifice18.
18 T. Hutchinson, Researching and Writing in Law (2nd edn) (Pyrmont,NSW: Lawbook Co.,
2006) 3187

Științe Penale
Caracterizarea cercetării doctrinare ca nefiind calitativă este interesantă pentru
că relevă paradigma stabilită a cercetării juridice care sugerează că există cumva
o abordare obiectivă pentru cercetarea (descoperirea) legii. Cu toate acestea, în
2012, Hutchinson și Duncan au remarcat că:
„Acum, mai mult ca oricând, este imperativ ca avocații universitari, care
lucrează întrun context de cercetare din ce în ce mai sofisticat, să explice și să
justifice ce fac atunci când conduc cercetări doctrinare. Avocații trebuie săși
explice metodologia în mod similar cu alte discipline” vezi 19.
Revenind la perspectiva științelor sociale, se poate argumenta că raționamentul
inductiv judiciar, adică ceea ce face de fapt cercetarea doctrinară, trebuie să fie
calitativ în metodologia sa de cercetare. Pe scurt, teoria produsă ca parte a
analizei calitative a datelor este de obicei o afirmație sau un set de afirmații
despre relațiile dintre variabile sau concepte care se concentrează pe semnificații
și interpretări. Teoriile influențează modul în care se efectuează analiza
calitativă. Cercetarea calitativă încearcă să elaboreze sau să dezvolte o teorie
pentru a oferi o înțelegere mai utilă a fenomenului. Concentrarea pe semnificații
face ca cercetarea calitativă să fie dificil de realizat bine, deoarece semnificațiile
sunt mai <alunecoase� decât statisticile cantitative.
În cele din urmă, legea poate fi cunoscută, dar nu este neapărat previzibilă.
Cercetarea doctrinară nu este doar despre a găsi legislația corectă și cazurile
relevante și apoi a face o declarație asupra legii care poate fi verificată în mod
obiectiv. Cercetarea doctrinară este un proces de selectare și cântărire a
materialelor, luând în considerare ierarhia și autoritatea, precum și înțelegerea
contextului social al interpretării acestora. Nu este doar o analiză textuală. Nu
este doar un exercițiu autoreferențial. Un cercetător ajunge să înțeleagă contextul
social al deciziilor și trage inferențe care trebuie luate în considerare întro serie
de circumstanțe de fapt din lumea reală. Furnizarea de sfaturi, urmărirea

Științe Penale
litigiilor și cercetarea juridică academică modernă pot angaja și descrie lumea
exterioară. Orice predicție cu privire la legea în circumstanțe date poate fi testată
în cele din urmă în instanță. Din aceste motive se poate susține că cercetarea
doctrinară este calitativă.
Cercetarea juridică doctrinară se desfășoară în mod tradițional pe baza faptului
că legea poate fi găsită fără a se cerceta semnificația sau originile sale. Epstein și
King aduc în primplan abordările diferite ale unui avocat și ale unui cercetător
doctor în științe (sociale). Avocatul este încurajat să cerceteze din perspectiva
clientului, în timp ce cercetătoruldoctor în științe (sociale) trebuie să găsească
poziții contrare și să le analizez.
„Un avocat care tratează un client ca pe o ipoteză ar fi exclus din barou; un
cercetătoruldoctor în științe (sociale) care argumentează o ipoteză din
perspectiva unui client ar fi ignorat”19.
Hutchinson și Duncan concluzionează că este nevoie urgentă de a schimba
această abordare a cercetării doctrinare:
”Intrun cadru modern interdisciplinar, în care cercetarea este dirijată, citită și
mai important, <judecată> de cei din afara unei discipline înguste, cum sunt
științele juridice, precizarea metodei de cercetare este vitală mai ales dacă
finanțarea studiului este legată de calitatea acestuia, iar calitatea depinde de
claritatea metodologică”20.
19J. O. Davidson and D. Layder, Methods, Sex and Madness (London: Routledge, 1994) 35
20 A.Fink, Conducting Research Literature Reviews: From the Internet to Paper (2nd edn)
(Thousand Oaks, CA: Sage) 3

Științe Penale
5.2. Metodologia cercetării doctrinare
Pentru a descrie cercetarea juridică doctrinară ca fiind calitativă, se recunoaște
că legea nu apare din neant, este motivată și întemeiată. De asemenea, este
important să recunoaștem că avocații nu sunt instruiți întro metodologie de
cercetare care recunoaște că legea nu poate fi izolată în mod obiectiv. Scopul aici
este de a stabili o metodologie doctrinară de cercetare juridică care să țină seama
de natura dreptului și a observa paralelisme cu metodologia științelor sociale.
În cercetarea doctrinară juridică, metodologia trebuie să fie foarte specifică.
Identificarea legislației relevante, a legislației generale, a cazurilor și a
materialelor secundare în drept poate fi văzută ca fiind analogă unei revizuiri a
literaturii din științele sociale. Fink definește revizuirea literaturii ca fiind „o
metodă sistematică, explicită și reproductibilă pentru identificarea, evaluarea și
sintetizarea corpului existent de lucrări finalizate și înregistrate produse de
cercetători, cărturari și practicanți”vezi 22. Conform Fink, etapele care trebuie
parcurse în cercetarea doctrinară calitativă sunt:
1. Selectarea întrebărilor de cercetare
2. Selectarea bazelor de date bibliografice sau de articole
3. Alegerea termenilor de căutare și aplicarea unor criterii practice de screening
4. Efectuarea analizei de literatură
5. Sinteza rezultatelor
În contextul de față, abordarea lui Fink este folosită ca model deoarece ea reflectă
disciplina cercetării științelor sociale, oferind, totodată un model care poate fi
aplicat și în științe juridice deoarece este axat pe studiul de literatură.

Științe Penale
Accentul va fi pus pe primele cinci puncte. Aceste elemente, atunci când sunt
luate în considerare în contextul cercetării juridice, ar putea sta la baza unei
abordări cuprinzătoare. Ultimele două nu sunt atât de relevante pentru drept,
deoarece sunt legate de corelația și analiza comparativă a literaturii care se
concentrează pe rezultatele cercetărilor de teren, ceea ce nu acoperă cercetarea
doctrinară.
Etapa 1: selectarea întrebărilor de cercetare
Pentru cercetarea doctrinară, întrebarea de investigat va apărea din căutarea
legii care este aplicabilă unui anumit set de circumstanțe. Presupunerea de la
care se pleacă este că legea este acolo pentru a fi găsită. Totuși, o metodologie de
cercetare ar trebui să aibă ca scop eliminarea posibilității de selectivitate, să ofere
un grad de generalizare, de obiectivism.
Etapa 2: selectarea bazelor de date bibliografice sau de articole
Pentru cercetarea juridică doctrinară acesta este probabil cel mai important pas.
Dreptul doctrinar se bazează pe autoritate și ierarhie. Obiectivul va fi
întotdeauna să se bazeze orice afirmații despre ceea ce este legea pe autoritatea
primară, adică fie legislație, fie jurisprudență. Sursele secundare, cum ar fi
articolele din jurnale sau manualele, pot fi utile în susținerea unei anumite
interpretări, dar nu pot înlocui sursele primare. În cercetarea juridică doctrinară,
în care scopul ar trebui să fie cercetarea mai degrabă ca academician decât ca
avocat, metodologia ar trebui să fie temeinică, sistematică, justificabilă și
reproductibilă.

Științe Penale
Etapa 3: alegerea termenilor de căutare și aplicarea unor criterii practice de
screening
Cercetarea juridică este facilitată de accesul ușor la baze de date vaste aflate în
mediul online. Sa susținut că schimbarea mediului de căutare (offline – online)
a schimbat natura cercetării juridice, în sensul că, în afara contextului bibliotecii,
cercetarea juridică este acum mai puțin structurată, ceea ce contestă accentul pus
pe autoritate. „Nu mai trăim întrun univers în care absoluturile pot fi
descoperite printro lectură judicioasă a precedentelor de drept comun. . . Pentru
Curtea Supremă modernă nu există o autoritate primară finală, ci doar un
caleidoscop de surse care pot fi folosite în susținerea unei varietăți de cazuri” vezi
18
.
Etapele 4 și 5: efectuarea analizei literaturii și sintetizarea rezultatelor
Aceste etape se aplică analizelor de literatură (documentație) ale cercetărilor
realizate întrun context de științe sociale. O analiză a literaturii de cercetare
juridică se bazează pe surse primare care prevăd legea sau pe surse secundare
care analizează legea. În cercetarea juridică, procesul de revizuire a
documentelor și de sintetizare a rezultatelor este un proces de raționament
inductiv.
Modelul de științe sociale nu poate fi aplicat în totalitate cercetării juridice,
deoarece documentele sursă sunt derivate întrun mod diferit. Dar el se poate
aplica disciplina și rigoarea unei metodologii amănunțite, imparțiale și
reproductibile.
Atunci când analizăm cercetarea doctrinară, există două puncte cheie. Primul
este că legea nu poate fi constatată în mod obiectiv nu este acolo pentru a fi
descoperită; al doilea este că avocații nu sunt instruiți întro metodologie
eficientă de cercetare.

Științe Penale
Când se iau în considerare pașii descriși mai sus, se poate observa că
raționamentul pe care se bazează cercetarea doctrinară este unul formalist. Cu
toate acestea, descoperirea legii relevante și dezvoltarea unui argument referitor
la aplicarea legii nu pot avea loc decât pe baza înțelegerii contextului social al
regulilor. Legea nu este pur și simplu autoreferențială, ci ne poate învăța ceva
despre lumea reală. Recunoașterea faptului că cercetarea juridică doctrinară
este calitativă este primul pas către dezvoltarea unei metodologii credibile de
cercetare juridică doctrinară.
5.3. Metodologia cercetării nedoctrinare
Cercetarea calitativă nedoctrinară poate fi împărțită în două mari categorii:
descriptivă și analitică (vezi 4.2.2.).
Realizarea unei cercetări calitative nedoctrinare ca parte a unui proiect de
cercetare (studiu, articol, teză) se găsește adesea sub forma unei analize de
literatură. În acest sens, se va baza pe liniile directoare specificate anterior în ceea
ce privește cercetarea juridică doctrinară și analiza literaturii de specialitate
relevante.
Cercetarea descriptivă sau analitică, sau o combinație a celor două, este utilă din
perspectiva cercetătorului pentru a identifica mai întâi care sunt obiectivele
studiului. Mai departe, acesta va determina întrebările de cercetare și
metodologia adoptată.
Toate cercetările juridice bune ar trebui să înceapă prin identificarea obiectivului
sau scopurilor specifice pe care cercetătorul dorește să le atingă. Prin urmare,
cercetările trebuie să respecte câteva reguli generale. Fink specifică cinci etapevezi
22
:

Științe Penale
1. Întrebări specifice de cercetare
2. Eșantion definit și justificat
3. Colectare validă de date
4. Metode analitice adecvate
5. Interpretări bazate pe date
King și Epstein sugerează patru reguli de urmat, indiferent dacă cercetarea este
cantitativă sau calitativă: (1) identificarea populația de interes; (2) culegerea a cât
mai multe date posibil; (3) înregistrarea procesului prin care datele urmează să
fie observate; (4) colectarea datelor întrun mod care să evite biasul selecției.
Cerința 1: întrebări specifice de cercetare
Cercetătorul ar trebui să înceapă prin identificarea întrebărilor specifice de
cercetare.
Pentru determinarea întrebărilor specifice de cercetare este necesară o atenție și
o gândire considerabile. Problemele legate de resurse, cum ar fi finanțarea și
timpul, pot limita sfera acestor întrebări, în special în lumina metodologiilor
adecvate necesare pentru a răspunde la aceste întrebări.
Cerința 2: eșantion (populație de cercetare) definit și justificat
Această cerință trebuie realizată prin
identificarea populației de interes
stabilirea unui eșantion relevant (semnificativ pentru rezultatele cercetării)

Științe Penale
colectarea a cât mai multe date posibil
Cerințele 3 și 4: Colectare validă de date și Metode analitice adecvate
Incapacitatea de a culege cât mai multe date posibil poate pune la îndoială
desfășurarea cercetării propriuzise. Acest lucru nu înseamnă că cercetarea ar
trebui abandonată cu totul, dar sugerează necesitatea unei revizuiri a întrebărilor
specifice de cercetare formulate și a metodologiei abordate. În cazul în care
cercetarea este deficitară în ceea ce privește datele colectate, valabilitatea oricăror
așanumite descoperiri și a concluziilor rezultate este pusă sub semnul întrebării.
Cerința 5: Interpretări bazate pe date
Multe concluzii ale unor studii de cercetare pur și simplu nu sunt justificate de
datele colectate și de metodologiile utilizate pentru interpretarea lor.

Științe Penale
6. Cercetarea juridică – tehnici cantitative

Această parte se referă la colectarea și analiza datelor cantitative, introducând
disciplina și beneficiile utilizării abordărilor cantitative în cercetarea socio
legală. Ea își propune să demonstreze modul în care aceste abordări cantitative
sunt relevante pentru subiectele sociojuridice.
Există mai multe întrebări legate de utilizarea metodologiei de cercetare
cantitativă în cercetări juridice. De exemplu, care este scopul principal al acestei
metode cantitative? Care sunt etapele specifice procesului general de cercetare?
În ce moduri pot obține cercetările cantitative date care formează materia primă
a oricărei investigații? Cum pot colecta cercetătorii date valide și fiabile? Care
sunt metodele comune de analiză cantitativă a datelor?
Spre deosebire de cercetarea empirică, cercetarea doctrinară se bazează pe
bibliotecă, concentrânduse pe lectura și analiza materialelor primare (cum ar fi
legislația primară și legislația generală) și secundare (cum ar fi dicționare
juridice, manuale, articole, jurnale, rezumate de caz și enciclopedii juridice) este
considerată cea mai acceptată paradigmă de cercetare.
Când se examinează o serie de manuale despre cercetarea juridică, cea mai mare
parte a conținutului lor se referă la identificarea și analizarea problemelor
materiale și juridice de fapt. Dintre aceste texte, niciunul dintre ele nu discută
despre contribuția cercetării empirice la studiile juridice. În ciuda acestui fapt,
mai mulți cercetători în drept au îndemnat avocații să utilizeze mai eficient ideile
și instrumentele de cercetare din științele sociale. Ei recunosc faptul că un
<parteneriat> între drept și științele sociale are ca scop îmbunătățirea sistemului
legal și a administrării acestuia, precum și orientarea reformei legii.
Metoda de cercetare cantitativă este un supliment la cercetarea juridică
tradițională pentru a investiga complexitățile dreptului, actorii sistemului juridic

Științe Penale
și activitățile juridice. În special, tradiția cercetării cantitative este puternică în
domeniul dreptului penal și al criminologiei, dreptul societăților comerciale și
dreptul familiei. În multe privințe, o înțelegere solidă a acestei metodologii ne
oferă ghiduri cu privire la modul de colectare a informațiilor și analize întrun
sistem științific și sistematic.
6.1. Caracteristicile cercetării cantitative
Metoda cantitativă este una dintre abordările științelor sociale, și a fost utilizată
pe scară largă în diferite discipline academice, cum ar fi psihologia, sociologia,
științele politice și studiile juridice. O definiție a abordării cantitative oferită de
Martyn Hammersley este:
„metoda cantitativă se referă în mare parte la adoptarea metodei experimentului
din științele naturale ca model al cercetării științifice, caracteristicile sale fiind
măsurarea cantitativă a fenomenelor studiate și controlul sistematic al
variabilelor teoretice care influențează aceste fenomene”21.
Spre deosebire de cercetarea calitativă, cercetarea cantitativă este utilizată pentru
a testa sau verifica adecvarea teoriilor existente pentru a explica comportamentul
sau fenomenul pe care îl analizează, spre deosebire de dezvoltarea unor noi
perspective sau construirea de noi teorii în pentru a înțelege fenomenul sau
comportamentul social22. Cercetările cantitative se ocupă de numere, statistici
sau date complexe, în timp ce datele calitative sunt în mare parte sub formă de
cuvinte. Cercetările calitative tind să fie mai flexibili decât cele cantitative în ceea
21 M. Hammersley, ‘What is Social Research?’ in M. Hammersley (ed.), Principles of Social and

Educational Research: Block 1 (Milton Keynes: Open University Press, 1993) 39
22 M. Henn, M. Weinstein and N. Foard, A Short Introduction to Social Research (London: Sage,
2006) 1.

Științe Penale
ce privește structura de cercetare. Atunci când se efectuează cercetări cantitative,
trebuie urmat un set de reguli sau proceduri.
În timp ce cercetarea calitativă este influențată de valorile și prejudecățile
personale ale cercetătorului, cercetarea cantitativă încearcă să raporteze
concluziile în mod obiectiv, iar rolul cercetătorului este neutru. Obiectivitatea
este atribuită în mod obișnuit studiilor cantitative și, pentru a realiza acest lucru,
cercetătorul încearcă să excludă părtinirea prin repartizarea aleatorie a
subiecților, utilizarea unui grup de control în experimente și analiza statistică.
6.2. Paradigma pozitivistă
Cercetarea cantitativă este adesea percepută ca cel mai științific mod de a face
cercetare și este uneori numită <cercetare pozitivistă>, <observare empirică și
măsurare> și <metoda teorieapoicercetare>. Motivul pentru care se numește
cercetare <pozitivistă> este pur și simplu datorită accentului mare pe care îl pune
pe relația cauzăefect în experimente. Este vorba despre cuantificarea relațiilor
dintre variabile. Întrun fel sau altul, ea reflectă o filozofie deterministă în care
evenimentele produc anumite rezultate sau consecințe, sugerând astfel existența
unor legi și teorii care să guverneze lumea. Realitatea pură sau legile naturale
pot fi studiate și descoperite prin cercetări obiective.
6.3. Scopurile principale ale cercetărilor cantitative
Există 3 tipuri principale de cercetări cantitative:
exploratorie
descriptivă

Științe Penale
explicativă (cauzală)
6.3.1. Cercetare cantitativă exploratorie

Multe dintre cercetările juridice sunt realizate pentru a explora o anumită
problemă. Cercetătorul poate fi interesat de comportamentul juridic, regulile,
procesele sau problemele despre care se știe sau se înțelege prea puțin. De
exemplu, preocuparea cu privire la accesul la justiție ar putea încuraja cercetări
exploratorii privind gradul de autoreprezentare în procedurile civile. Câți
oameni aleg să se autoreprezinte în aceste proceduri în fiecare an? Câți dintre
cei care se autoreprezintă ar prefera să fie reprezentați de un avocat?
Acestea sunt exemple de întrebări de cercetare care vizează explorarea
problemelor legate de autoreprezentarea reclamanților sau a pârâților în sala de
judecată.
Obiectivele principale ale studiilor exploratorii sunt obținerea de idei inițiale
despre problemele de cercetare și identificarea diverselor variabile asociate cu
aceste probleme. Această metodă cantitativă este adesea folosită ca studiu pilot
sau prima fază a unui proiect de cercetare mai mare.
6.3.2. Cercetare cantitativă descriptivă

Un obiectiv major al studiilor descriptive este cel de a descrie și documenta
un fenomen de interes. Ele pot defini sfera și natura unei probleme de
cercetare prin descrierea caracteristicilor persoanelor, organizațiilor, situaților,
fenomenelor și evenimentelor. Întrebările tipice de cercetare ale proiectelor de
cercetare descriptivă sunt: Ce se întâmplă? Cum se întâmplă ceva? Ce sa
întâmplat?

Științe Penale
Studiile descriptive pot fi fie transversale, fie longitudinale. Primul tip
(transversal) oferă un instantaneu al variabilelor incluse în studiu și colectează
aceste date la un moment dat, în timp ce studiul longitudinal măsoară fiecare
dintre variabile în cadrul aceluiași eșantion sau populație în două sau mai multe
perioade de timp. Motivul măsurării repetate a acelorași variabile la aceiași
oameni sau subiecți întrun studiu longitudinal descriptiv este măsurarea
oricărei modificări a variabilelor în timp.
6.3.3. Cercetare cantitativă explicativă

Un al treilea scop general al cercetării cantitative este de a explica lucrurile și
de a identifica modul în care una sau mai multe variabile sunt legate între ele.
Cauzalitatea este punctul central al cercetării explicative. Acest tip de studii
sunt deseori preocupate de întrebarea <de ce se întâmplă ceva> (de exemplu, de
ce X duce la Y) și pot fi fie modele de cercetare corelaționale, fie experimentale.
Există studii care explică de ce unii oameni respectă legea, iar alții nu23. Este din
cauza fricii oamenilor de pedeapsă? Sau se datorează credinței oamenilor în
legitimitatea autorităților legale? Prin utilizarea statisticilor corelaționale,
cercetările sunt capabile să măsoare gradul relațiilor dintre sau între două sau
mai multe variabile. Dacă coeficienții corelaționali arată o relație puternică între
două variabile, relația cauzăefect poate fi testată utilizând un design
experimental.
***
23 T. A. Martin and E. S. Cohn, ‘Attitudes Toward the Criminal Legal System: Scale
Development and Predictors’ (2004) 10 Psychology, Crime and Law 36791

Științe Penale
Una dintre întrebările adresate frecvent de studenții și tinerii cercetători este
dacă un anumit tip de abordare a cercetării este mai bune decât celelalte (mai
eficient). Este dificil de răspuns la această întrebare, deoarece selectarea metodei
(metodelor) de cercetare depinde foarte mult de întrebările de cercetare pe care
cercetătorii le stabilesc la începutul studiului. De exemplu, dacă întrebarea de
cercetare este aceea de a identifica factorii asociați cu deciziile de condamnare
sau de a înțelege factorii care determină infracțiunile juvenile, atunci cea mai
bună metodă este cercetarea explicativă.
Dacă întrebarea de cercetare este aceea de a înțelege problemele întâmpinate de
persoanele nereprezentați de avocați în procedurile judiciare (persoanele care se
autoreprezintă), este adecvat un studiu descriptiv sau exploratoriu.
În ciuda diferitelor tipuri de cercetări cantitative, este important să rețineți că
cele trei modele de cercetare nu se exclud reciproc.
În plus față de obiectivele cercetării, există alți factori care trebuie luați în
considerare în dezvoltarea unui studiu cantitativ, și anume analiza critică și
sinteza studiilor anterioare în domeniu (studiu de literatură), stabilirea
populației de analizat și a eșantionului de lucru, echipa de studiu și aspectele
etice implicate24.
Dacă numeroase studii au arătat deja că majoritatea persoanelor care se auto
reprezintă în instanță nu au încredere în profesia de avocat, este posibil să nu fie
necesar un alt studiu descriptiv în acest domeniu. În schimb, următorul pas logic
din acest exemplu este explorarea relației dintre deciziile oamenilor de a se
reprezenta pe ei înșiși și nivelul lor de încredere în profesiile juridice, cum ar fi
avocații și ofițerii de caz. Ar trebui adresate mai multe întrebări cu privire la
B. M. Melnyk and R. Cole, ‘Generating Evidence through Quantitative Research’, in B. M.

24
Melnyk and E. FineoutOverholt (eds), Evidencebased Practice in Nursing and Healthcare: A

Guide to Best Practice (Philadelphia: Lippincott Williams and Wilkins) 24250

Științe Penale
fezabilitatea studiului: Studiul propus poate fi finalizat întrun interval de timp
realist? Va exista un număr suficient de potențiali respondenți pentru realizarea
cercetării și adunarea datelor? Există resurse adecvate, cum ar fi forță de muncă
și finanțare, disponibile pentru desfășurarea cercetării? Cercetătorii au expertiză
și abilități pentru a gestiona și implementa proiectul de cercetare? Experimentul
prezintă pericole pentru subiecții cercetării (de ex., persoanele intervievate)?
6.4. Fazele cercetării cantitative
Cercetarea cantitativă are o abordare foarte structurată și se desfășoară întro
succesiune clară și logică de evenimente, faze sau etape25.
Faza de planificare a cercetării

Etapa 1. Formularea întrebărilor de cercetare, a ipotezelor de lucru,
identificarea variabilelor
Etapa 2. Stabilirea metodologiei de cercetare (designul cercetării)
Etapa 3. Identificarea populației relevante și a eșantionului de lucru
Etapa 4. Stabilirea metodelor de cercetare (colectare și analiză a datelor)
Etapa 5. Alegerea metodelor de analiză a datelor colectate
Faza de execuție a cercetării

Etapa 6. Realizarea planului de cercetare, colectarea datelor secundare și
primare
Etapa 7. Analiza datelor, interpretarea lor, concluzii
Faza de raportare a rezultatelor cercetării

Etapa 8. Scrierea raportului (...) de cercetare
25 J. Creswell, Research Design: Qualitative, Quantitative, and Mixed Methods Approaches (nd
edn) (Thousand Oaks, CA: Sage)

Științe Penale
6.4.1. Faza de planificare a cercetării
Etapa 1. Formularea întrebărilor de cercetare, a ipotezelor de lucru,

identificarea variabilelor
Primul pas, stabilirea întrebării (întrebărilor) de cercetare este extrem de
important. Cuvinte precum <ce>, <când>, <cine>, <unde>, <care> și <cum> sunt
adesea folosite în formularea întrebărilor de cercetare. Întrebările <ce>, <când>,
<cine> și <unde> caută răspunsuri descriptive; întrebările <de ce> caută
înțelegerea și explicația; întrebările <cum> caută soluții adecvate pentru a aduce
schimbări26 .
Dacă întrebările de cercetare nu sunt specifice și clar formulate, activitățile de
cercetare nu sunt eficiente. Tranziția de la o întrebare generală la una specifică ia
mult timp, totuși este o sarcină necesară care trebuie finalizată înainte de a trece
la următoarea etapă a procesului de cercetare.
Cum se poate defini sau delimita problema cercetării sau întrebarea de cercetare?
O parte însemnată a cercetării cantitative o reprezintă realizarea unei analize
extinse a literaturii sau teoriilor publicate. Este esențial ca, în urma realizării
studiului de literatură, cercetătorul să formuleze o teorie sau set de teorii care
sunt relevante (adecvate) subiectului de cercetat. O teorie constă de obicei dintr
un set de propoziții și definiții, fiecare dintre acestea având calități predictive,
adică încercând să explice interrelația între variabile sau concepte 27. Stabilirea
unui cadru teoretic pentru studiul cantitativ va ghida cercetătorul în formularea
unor întrebări sau ipoteze de cercetare și va indica procedura cea mai potrivită
de colectare a datelor. Fără un cadru teoretic sau conceptual solid, cercetătorul
nu va putea produce o serie de ipoteze, concepte sau variabile care să fie testate
și măsuratevezi 34.
26 N. Blaikie, Analyzing Quantitative Data (London: Sage, 2003) 13

27 D. E. Gray, Doing Research in the Real World (London: Sage, 2004) 18

Științe Penale
O ipoteză este un răspuns provizoriu la o problemă de cercetare, exprimată sub
forma unei relații clar declarate între variabile independente și dependente.
Ipotezele sunt răspunsuri provizorii, deoarece pot să fie verificate numai după
ce au fost testate empiric28.
De exemplu, un studiu își propune să explice de ce instanțele ignoră adesea
relevanța legală a cercetării din științele sociale. Au fost emise mai multe teorii:
teoria <judecătorii sunt conservatori în timp ce oamenii din științe sociale sunt
liberali>; teoria <judecătorii nu cred că au nevoie de ajutor din științele sociale>;
teoria <este în natura umană să gândească neștiințific>. Aceste teorii au fost
derivate din studii la scară largă asupra acestui subiect, din presupuneri și
speculații ale nespecialiștilor sau participanților la cercetări anterioare29. Plecând
de la aceste teorii, o ipoteză utilizată în studiul de cercetare menționat este aceea
că „atitudinile sociopolitice ale judecătorilor și studenților la drept afectează
raționamentele acestora privind relevanța juridică și admisibilitatea dovezilor
cercetării științelor sociale”. Variabilele independente ale studiului sunt
<judecătorii> și <atitudinile sociopolitice ale studenților la drept>, iar și variabila
dependentă este <raționamentele privind relevanța juridică și admisibilitatea
dovezilor cercetării științelor sociale>. Aceste variabile sunt încă abstracte și
foarte largi, necesitând o mai bună clarificare.
Etapa 2. Stabilirea metodologiei de cercetare (designul cercetării)

După definirea problemei de cercetare și a întrebărilor, și stabilirea cadrului
teoretic, următorul pas este de a determina planul (designul) general al
cercetării. Așa cum sa văzut, un studiu cantitativ poate avea un scop explorator,
descriptiv sau explicativ, în funcție de obiectivul general al studiului. Designul
28 C. FrankfortNachmias and D. Nachmias, Research Methods in the Social Sciences (5th edn)
(New York: St Martin’s Press, 1996) 62
29 C. Robson’s Real World Research (2nd edn) (Oxford: Blackwell, 2002), 20

Științe Penale
nu indică doar modul în care datele vor fi colectate și analizate, dar este și un
plan al acțiune care îl direcționează pe cercetător să răspundă la întrebările de
cercetare întrun mod sistematic și reproductibil.
Etapa 3. Identificarea populației relevante și a eșantionului de lucru

Una dintre probleme în cazul cercetării cantitative (și nu numai) este obținerea
unor concluzii credibile. Cu alte cuvinte, este foarte important modul în care
cercetătorul își alege populațiacadru pentru studiu și o parte mai mică, dar
reprezentativă din rândul acesteia (eșantion), asigurânduse că rezultatele pe
care le obține pot fi generalizate. Posibilitatea de generalizare (uneori numită
validitate externă) se referă la gradul în care concluziile rezultate dintrun
eșantion de studiu pot fi extinse pentru grup mai mare sau chiar întreaga
populație din care a fost extras eșantionul.
Eșantionarea probabilistică
Selectarea unui eșantion în mod probabilistic înseamnă că fiecare unitate
(individ) al unei populații, cum ar fi oameni, grupuri de interese, suburbii,
companiile au șanse egale de a fi selectate pentru studiu.
Există trei tipuri de eșantionare probabilistică care sunt adesea favorizate din
cauza gradului lor ridicat de reprezentativitate și, prin urmare, rezultatele pot fi
generalizate cu ușurință:
eșantionarea simplă aleatorie
eșantionarea sistematică
eșantionarea stratificată
Cea mai frecvent utilizată este eșantionarea simplă aleatorie, deoarece procedura
de selecție în acest caz evită biasul. Folosind exemplul precedent, definirea

Științe Penale
tipului și statutului studenților, să presupunem că cercetătorul decide să aleagă
cadrul de eșantionare ca fiind studenții la drept dintrun campus și alege
eșantionul din acest cadru. O metodă eficientă este de a atribui un număr unic
fiecărui elev de pe listă (numerele pot fi generate aleatoriu) și selectarea la
întâmplare a numerelor (studenților) din listă.
Spre deosebire de eșantionarea simplă aleatorie, eșantionarea sistematică
implică alegerea unităților întrun model sistematic, luând fiecare al nlea
element din cadrul de eșantionare până la atingerea totalului necesar în eșantion.
Dacă 1000 studenți la drept sunt împărțiți la 200, intervalul de eșantionare este
de cinci. Astfel, cercetătorul poate alege orice număr ca punct de plecare și apoi
să aleagă în mod convenabil fiecare al cincilea nume pentru a crea un eșantion
de studenți.
În timp ce procesele implicate în eșantionarea aleatorie și eșantionarea
sistematică sunt aleatorii, există o șansă, chiar dacă redusă, ca eșantionul extras
să numai bărbați. De asemenea, poate să fie posibil ca subgrupuri mai mici, cum
ar fi studenții internaționali, să fie subreprezentați sau excluse. Prin urmare, se
recomandă procedura de eșantionare stratificată pentru a evita aceste probleme
statistice.
Procesul de stratificare împarte cadrul de eșantionare în diferite subgrupuri,
subpopulații sau straturi înainte de a alege eșantionul. Fiecare dintre straturi
trebuie să se excludă reciproc și, de asemenea, să fie exhaustiv pentru a nu
exclude participanți potențiali la cercetare. Un exemplu tipic de eșantionare
stratificată este divizarea populațieicadru (de ex., studenții) după sex și apoi
selectarea indivizilor din fiecare grup. Alte caracteristici decât sexul, de ex.
vârsta sau naționalitatea, pot fi utilizate pentru a împărți cadrul de eșantionare
în straturi. Un avantaj al eșantionării stratificate este că asigură o mai bună

Științe Penale
reprezentare a populațieicadru în eșantion decât eșantionarea aleatorie și cea
sistematică. Această procedură, însă, necesită un efort mai mare în definirea
stratelor și identificarea caracteristicilor fiecărui strat30.
Eșantionare neprobabilistică
În viața reală, utilizarea eșantionării probabilistice, care aplică randomizarea
selecției indivizilor, nu este întotdeauna posibilă din diverse motive, cum ar fi
resursele limitate și un cadru de eșantionare necunoscut cercetătorului. În acest
caz, eșantionare neprobabilistică este o alternativă folosită în selecționarea
populațieicadru și a grupului de studiu (eșantion). Eșantionare ne
probabilistică este frecvent utilizată în cercetări exploratorii și descriptive.
Exemple de eșantionare neprobabilistică sunt: eșantionarea intenționată,
eșantionarea de cotă, eșantionarea <bulgăre de zăpadă>, eșantionarea
convenabilă (sau întâmplătoare). Tabelul de mai jos prezintă pe scurt aceste
patru tipuri de eșantionare neprobabilisticăvezi 37.
Tabel. Cele mai uzuale procese de eșantionare neprobabilistică
Tip de eșantionare ne Descriere

probabilistică
Eșantionarea intenționată Subiecți selectați manual pe baza unor
caracteristici specifice
Eșantionarea de cotă Selectarea persoanelor pe măsură ce
completează o anumită cotă de
caracteristici, proporțională cu populația
cadru
30T. R. Black, Doing Quantitative Research in the Social Sciences: An Integrated Approach to
Research Design, Measurement and Statistics (London: Sage, 1999) 121

Științe Penale
Eșantionarea <bulgăre de Subiecții cu trăsăturile sau caracteristicile

zăpadă> dorite indică numele altor subiecți relevanți
Eșantionarea convenabilă (sau Subiecții sunt convenabil de găsit sau
întâmplătoare) disponibili cercetătorului sau cercetătorul
are un eșantion absolut din întâmplare
Etapa 4. Stabilirea metodelor de cercetare (colectare și analiză a datelor)

După procedura de eșantionare, următorul pas este de a determina ce fel de
instrumente de cercetare ar trebui utilizate și care concepte sau variabile ar trebui
luate în calcul sau măsurate. Cercetarea cantitativă trebuie să decidă ce urmează
să fie măsurat sau evaluat prin intermediul unui instrument de cercetare precum
chestionarul. De exemplu, dacă sexul (genul) este un aspect important în studiu,
variabilele care trebuie folosite sunt doar două categorii: masculin sau feminin.
Dacă întrun studiu despre atitudinea publicului față de sistemul de justiție
penală, scopul principal al studiului este infracțiunea împotriva unei persoane
sau a unei gospodării și acte de violență (cum ar fi infracțiuni de viol, agresiune
sexuală, tâlhărie personală sau agresiune), atunci ar trebui utilizate scale de
valori care măsoară atitudinea publicului față de aceste infracțiuni. Aceste scale
de valori trebuie să furnizeze date în mod continuu. Ele constau de obicei dintr
un număr de afirmații pozitive și negative dintre care respondenții pot alege
bifând unul dintre cinci răspunsuri posibile: <foarte de acord>, <de acord>,
<neutru>, <în dezacord> și <total dezacord>.
De exemplu, scala pentru a măsura atitudinile oamenilor față de sistemul juridic
penal conține o listă de treizeci și opt de declarații care ating subiecte precum
judecători, jurați, avocați ai apărării, procurori, legea însăși și pedepsele pentru
infractori. Aceste treizeci și opt de declarații măsoară atitudinile oamenilor față
de integritatea, competența și echitatea sistemului de justiție penală.

Științe Penale
Etapa 5. Alegerea metodelor de analiză a datelor colectate

Pentru a testa ipotezele de lucru, cercetătorul poate selecta un set de teste sau
metode statistice înainte și după colectarea datelor. De exemplu, un studiu
intenționează să exploreze diferențele de gen în ceea ce privește punctele de
vedere asupra sistemului de justiție penală. Pe lângă utilizarea unei statistici
simple, cum ar fi media unui șir de numere, studiul caută diferențe semnificative
statistic între bărbați și femei.
� Statistici descriptive: descrie caracteristicile de bază ale datelor dintrun studiu (ce se
întâmplă în datele colectate), oferă rezumate simple despre eșantion și măsurile
� Statistici inferențiale: ajunge la concluzii care se extind dincolo de datele imediate, face
inferențe din datele colectate în condiții mai generale
Spre deosebire de metodele calitative pentru analiza datelor, care sunt:
� Analiza conținutului: Cercetătorul formulează câteva ipoteze despre subiect și le caută
în datele care au fost colectate. Pot fi folosiți indexuri sau coduri de culoare pentru a
identifica textul despre diferitele ipoteze, grupândule.
� Analiza de bază (grounded analysis): Această metodă este similară cu analiza
conținutului, în sensul că folosește aceeași indexare, codare color a textului. Cu toate
acestea, spre deosebire de metoda anterioară, analiza de bază nu pleacă de la ipoteze
predefinite, ci folosește datele pentru a vedea ce temă sau tipar pot apare.
� Analiza rețelelor sociale. Această metodă analizează relația dintre indivizi pentru a
înțelege ce motivează comportamentul. De exemplu, poate fi folosită pentru a înțelege
de ce unii studenți au performanțe mai bune decât alții sau de ce unii angajați au mai
mult succes decât alții31 .
� Analiza discursului. Această metodă analizează conversația dintre intervievator și
intervievat, inclusiv contextul mai larg al conversației. De exemplu, ia în considerare
relația dintre intervievator și respondent, identitatea individuală, limbajul corpului,

Științe Penale
precum și surse scrise, cum ar fi emailuri sau scrisori. De asemenea, poate analiza
mediul de zi cu zi al respondentului.
� Analiză narativă. Această metodă analizează modul în care sunt spuse poveștile în
cadrul unei organizații sau societăți pentru a înțelege mai multe despre modul în care
oamenii gândesc și sunt organizați. Metoda este, de asemenea, utilizată pentru a analiza
diverse surse (cum ar fi interviuri, observații, chestionare)9.
� Analiza conversației. Această metodă este utilizată în cea mai mare parte în cercetarea
etnografică. Implică o examinare atentă a datelor, exact ce cuvinte au fost folosite, în ce
ordine, de către cine, unde se pune centrul discuției.
6.4.2. Faza de execuție a cercetării
Etapa 6. Realizarea planului de cercetare, colectarea datelor secundare și

primare
În cercetarea cantitativă, datele sunt clasificate în două tipuri principale: primare
și secundare. Datele primare se referă la acele date noi generate de cercetător
prin intermediul unor tehnici specifici, cum ar fi efectuarea de sondaje,
experimente și interviuri. Datele secundare se referă la materialul și informațiile
obținute inițial în alte scopuri și de alți cercetători32.
Există cinci metode principale de cercetare cantitativă în științe sociale (vezi
Tabelul)33. Fiecare dintre aceste metode are propriile sale caracteristici și
avantaje. Trei dintre ele, experimentul, sondajul și analiza secundară de
conținut, sunt foarte mult folosite în cercetarea în științe sociale și cercetări
juridice34.
32 M. Riedel, Research Strategies for Secondary Data: A Perspective for Criminology and
Criminal Justice (Thousand Oaks, CA: Sage) 1
33 A. Bryman, Quantity and Quality in Social Research (London: Unwin Hyman, 1988) 1112

Științe Penale
Tabel. Cinci metode principale în cercetarea cantitativă
Metoda Caracteristici Avantaje

Sondaj social Eșantioane randomizate Reprezentativ
Variabile măsurate Testează ipoteze
Experiment Stimulent pentru Măsurători precise
experiment
Grupul de control nu
este expus stimulentului
Statistici oficiale Analiza datelor colectate Seturi mari de date
anterior
Observație structurată Observații înregistrate Observații de încredere
după un program
predeterminat
Analiză de conținut Categorii Măsurători de încredere
predeterminate pentru a
număra conținutul
produselor de mass
media
Experiment
Cercetările experimentale se bazează pe principiile pozitivismului sau științelor
naturale mai mult decât orice alte metode cantitative. Experimentul se
desfășoară adesea pe teren sau întrun laborator, unde cercetătorul încearcă să
manipuleze anumite condiții controlate întrun mediu controlat pentru a
examina relația între două sau mai multe variabile. Motivul manipulării
variabilelor este de a elimina toate explicațiile alternative.
Pentru a rezuma, un experiment bine realizat manipulează una sau mai multe
variabile independente în scopul cercetării și implică alocarea aleatorie a
subiecților grupurilor experimentale sau de control.

Științe Penale
În timp ce o cercetare experimentală este considerată cea mai bună metodă de
stabilire a cauzalității între variabile, ea nu poate fi folosită în mod practic în
viața reală. Dacă un proiect de cercetare intenționează să măsoare impactul unei
pedepse cu închisoarea asupra infractorului, alocarea aleatorie a infractorilor
condamnați nu este fezabilă și e de nedorit. De asemenea, nu este etic să le
alocăm infractorii cărora li sa dat inițial o pedeapsă privativă de libertate pentru
a primi alte forme de pedeapsă, cum ar fi sentințele comunitare sau ne
supravegheate doar de dragul efectuării cercetărilor experimentale. În schimb,
abordările de cercetare semiexperimentală și neexperimentală pot fi utilizate ca
înlocuitor pentru un design experimental adevărat.
Tabelul următor arată continuumul acestor trei tipuri de cercetare cantitativă35 .
În timp ce cercetarea semiexperimentală este foarte similară și apropiată de
abordarea experimentală, ea nu implică alocarea aleatorie a subiecților în
grupuri de studiu și de referință. Spre deosebire de cercetările experimentale și
semiexperimentale, cercetarea neexperimentală nu urmărește stabilirea
cauzalității, ci investighează dacă pot fi găsite relații sau asociații între variabile,
fiind numită și sondaj corelațional.
Tabel. Abordări de cercetare cantitativă
Experimentală Semiexperimentală Neexperimentală

(sondaj corelațional)
Manipularea Grupuri de studiu care Variație realizată în mod
variabilelor se formează în mod natural între variabile
independente natural independente
Alocare randomizată a Control statistic al co Control statistic al co
grupurilor de studiu variabilelor variabilelor
35 K. F. Punch, Introduction to Social Research: Quantitative and Qualitative Approaches
(Thousand Oaks, CA: Sage, 2005)

Științe Penale
Sondaje
Sondajele sunt de obicei efectuate ca parte a unei cercetări neexperimentale și
sunt metode ideale de înțelegere a atitudinilor, credințelor, punctelor de vedere
și opiniilor oamenilor asupra diferitelor aspecte ale vieții sociale. Multe sondaje
oferă o descriere detaliată unei populații după mai multe variabile și caută
corelații sau asociații între variabile.
Există două tipuri principale de metode de colectare a datelor pentru sondaj
(chestionar): autoadministrat și intervievat (VEZI D.E. GRAY). Chestionarele
autoadministrate includ chestionare poștale, chestionare date și colectate, și
chestionare online. Chestionarele administrate de intervievator sunt interviuri
structurate, față în față și sondaje telefonice. Avantajele și dezavantajele acestora
tipurile de metode de anchetă sunt rezumate în tabelul următor.
Tabel. Avantajele și dezavantajele sondajelor
Tip de sondaj Avantaje Dezavantaje

General (toate Metodă simplă și Datele pot fi influențate de
tipurile de sondaje) directă de a studia caracteristicile
atitudini, valori, opinii respondenților, cum ar fi
și motive memoria sau motivația
Volum mare de date Respondenții nu vor
care pot fi răspunde neapărat în mod
standardizate onest, ci vor căuta să
răspundă în moduri care îi
pun întro lumină favorabilă
Chestionare Mai puțin costisitoare Rata de răspuns poate fi
autoadministrate în vederea colectării scăzută, reducând astfel
unui număr mare de gradul de generalizare
date Întrebările pot fi înțelese
Nu necesită o greșit sau pot fi omise
pregătire specială Nu garantează că
(intensivă) a persoanele țintă vor completa
cercetătorului chestionarul

Științe Penale
Permit anonimitatea
Chestionare Clarifică sensul Limitate la un număr mic de
administrate de întrebărilor respondenți
intervievator Arată dacă Caracteristicile
respondenții iau intervievatorului (sex, vârstă)
sarcina în serios pot influența răspunsurile
Nu permite anonimitatea
Analiza secundară de conținut
O altă metodă uzuală de cercetare cantitativă este analiza secundară de conținut.
Aceasta folosește date <vechi> pentru idei <noi>, iar cercetătorii nu sunt de obicei
familiarizați cu modul în care aceste date au fost colectate.
În general, există trei surse majore de date secundare: sondaje, statistici oficiale
și înregistrări oficiale. Unele dintre datele și bazele de date secundare privind
atât aspectele civile cât și cele penale ale sistemului juridic sunt accesibile online.
Analiza secundară de conținut are avantajul economisirii timpului pentru
colectarea datelor, reducerii costurilor pentru efectuarea de sondaje la scară
largă, baze de date de înaltă calitate și disponibile imediat. Cu toate acestea,
folosind date obținute de altcineva pentru a răspunde întrebărilor proprii de
cercetare poate furniza abordări teoretice și interpretări foarte diferite36.
Etapa 7. Analiza datelor, interpretarea lor, concluzii

Faza finală a cercetării cantitative este analiza și interpretarea datelor colectate.
D. Burton, ‘Secondary Data Analysis’, in D. Burton (ed.), Research Training for Social
36
Scientists (London: Sage, 2000) 34851

Științe Penale
� Statistici descriptive: descrie caracteristicile de bază ale datelor dintrun studiu (ce se
întâmplă în datele colectate), oferă rezumate simple despre eșantion și măsurile
� Statistici inferențiale: ajunge la concluzii care se extind dincolo de datele imediate, face
inferențe din datele colectate în condiții mai generale
Spre deosebire de metodele calitative pentru analiza datelor, care sunt:
� Analiza conținutului: Cercetătorul formulează câteva ipoteze despre subiect și le caută
în datele care au fost colectate. Pot fi folosiți indexuri sau coduri de culoare pentru a
identifica textul despre diferitele ipoteze, grupândule.
� Analiza de bază (grounded analysis): Această metodă este similară cu analiza
conținutului, în sensul că folosește aceeași indexare, codare color a textului. Cu toate
acestea, spre deosebire de metoda anterioară, analiza de bază nu pleacă de la ipoteze
predefinite, ci folosește datele pentru a vedea ce temă sau tipar pot apare.
� Analiza rețelelor sociale. Această metodă analizează relația dintre indivizi pentru a
înțelege ce motivează comportamentul. De exemplu, poate fi folosită pentru a înțelege
de ce unii studenți au performanțe mai bune decât alții sau de ce unii angajați au mai
mult succes decât alții37 .
� Analiza discursului. Această metodă analizează conversația dintre intervievator și

intervievat, inclusiv contextul mai larg al conversației. De exemplu, ia în considerare
relația dintre intervievator și respondent, identitatea individuală, limbajul corpului,
precum și surse scrise, cum ar fi emailuri sau scrisori. De asemenea, poate analiza
mediul de zi cu zi al respondentului.
� Analiză narativă. Această metodă analizează modul în care sunt spuse poveștile în
cadrul unei organizații sau societăți pentru a înțelege mai multe despre modul în care
oamenii gândesc și sunt organizați. Metoda este, de asemenea, utilizată pentru a analiza
diverse surse (cum ar fi interviuri, observații, chestionare)9.
� Analiza conversației. Această metodă este utilizată în cea mai mare parte în cercetarea
etnografică. Implică o examinare atentă a datelor, exact ce cuvinte au fost folosite, în ce
ordine, de către cine, unde se pune centrul discuției.

Științe Penale
6.5. Chestiuni etice legate de cercetarea cantitativă
Pentru a încheia acest capitol, rezumăm câteva principii de bază în cercetările
din științele sociale și sociojuridice. Deși este important să avansăm cunoștințele
despre diferite aspecte ale lumii sociale, se așteaptă ca cercetătorii săși
desfășoare activitatea empirică (experimentală) în mod științific, sistematic,
riguros și mai ales etic.
Există un număr de practici discutabile sau lipsite de etică în cercetare, de
exemplu: implicarea oamenilor întrun studiu fără consimțământul lor, înșelarea
intenționată a participanților, nemenționarea informațiilor importante despre
obiectivele și natura experimentului sau provocarea participanților a unui stres
fizic, emoțional sau psihologic. De exemplu, experimentul închisorii Stanford
este un caz clasic pentru a ilustra modul în care un experiment care a avut ca
scop studiul efectelor psihologice ale închisorii asupra deținuților și gardienilor
a cauzat prejudicii participanților la cercetare. Experimentul a fost încheiat la
șase zile după ce a început38 (https://www.prisonexp.org/ ).
Științele sociale profesionale, studiile sociojuridice și asociațiile de criminologie
au coduri de etică proprii care stabilesc ce constituie comportament acceptabil și
inacceptabil. Codurile etice se referă la problemele legate de participare
informată (informed consent), confidențialitatea, anonimatul, prejudiciul și
consecința. Cercetătorii sunt încurajați să susțină integritatea profesională prin
explicarea studiului lor cât se poate de clar participanților, organismelor de
finanțare și administratorilor. De asemenea, cercetătorii trebuie să protejeze
interesele participanților, garantând confidențialitatea și anonimatul, obținând
în același timp consimțământul lor oral și scris.
38C. Haney, C. Banks and P. Zimbardo, ‘A Study of Prisoners and Guards in a Simulated Prison’,
in E. Aronson (ed.), Readings about the Social Animal (7th edn) (New York: W. H. Freeman and
Company, 1995) 5267

Științe Penale
În plus, cercetările cantitative sunt obligate să utilizeze standarde foarte ridicate
privind metodologia de investigație și să fie foarte precise. Cercetătorii
începători sunt îngrijorați atunci când analiza statistică pe care o fac nu susține
ipotezele sau nu găsește relații între variabile. Scopul final al cercetării cantitative
este extinderea cunoștințelor care reflectă cu adevărat realitatea socială nu
pentru a apăra oricum un anumit set de cunoștințe sau teorii.

Științe Penale
Partea I - Materiale suplimentare pentru studiu
Cercetare doctrinară:
C. M. Bast and M. Hawkins, Foundations of Legal Research and Writing (3rd
edn) (Clifton Park, NY: Thomson/Delmar Learning, 2006).
C. Chatterjee, Methods of Research in Law (2nd edn) (Horsmonden, Kent: Old
Bailey Press, 2000).
P. Clinch, Using a Law Library: A Student’s Guide to Legal Research Skills (2nd
edn) (London: Blackstone, 2001).
G. Holburn, Butterworths Legal Research ( nd edn) (London: Butterworths,
2001).
W. H. Putman, Legal Research, Analysis, and Writing (Clifton Park, NY:
Thomson/Delmar Learning, 2005).
Cercetări socio-juridice:
A. Bradney, Conversations, Choices and Chances: The Liberal Law School in the
Twentyfirst Century (Oxford: Hart Publishing, 2003).
R. Banakar and M. Travers (eds), Theory and Method in Sociolegal Research
(Oxford: Hart Publishing, 2005).
R. Collier, ‘“We’re All Sociolegal Now”? Law Schools and the Knowledge
Economy – Reflections on the UK Experience’ (2004) 26 Sydney Law Review 503.

Științe Penale
Cercetări internaționale și comparative:
Electronic Journal of Comparative Law (http://www.ejcl.org/index.html).
G. Frankenburg, ‘How to Do Projects with Comparative Law – Notes of An
Expedition to the Common Core’ (2006) 6 Global Jurist Advances 1.
J. Husa, ‘Melodies on Comparative Law: A Review Essay’ (2005) 74 Nordic
Journal of International Law 161.
R. Peerenboom, C. J. Petersen and A. H. Y. Chen, Human Rights in Asia: A
Comparative Legal Study of Twelve Asian Jurisdictions, France and the USA
(London: Routledge, 2006).
R. Zimmermann and M. Reimann (eds), The Oxford Handbook of Comparative
Law (Oxford: Oxford University Press, 2006).
Cercetări juridice calitative:
T. Hutchinson, Researching and Writing in Law (2nd edn) (Pyrmont, NSW:
Lawbook Co., 2006).
K. L. Koch, ‘A Multidisciplinary Comparison of RulesDriven Writing:
Similarities in Legal Writing, Biology Research Articles, and Computer
Programming’ (2005) 55 Journal of Legal Education 234.
M. Leiboff and M. Thomas, Legal Theories in Principle (Pyrmont, NSW:
Lawbook Co., 2004).
G. Mitchell, ‘Empirical Legal Scholarship as Scientific Dialogue’ (2004) 83 North
Carolina Law Review 167.
L. Noaks and E. Wincup, Criminological Research: Understanding Qualitative
Methods (London: Sage, 2004).

Științe Penale
Cercetări juridice cantitative:
N. Blaikie, Analyzing Quantitative Data (London: Sage, 2003).
R. H. Carver and J. G. Nash, Doing Data Analysis with SPSS Version 14 (Belmont,
CA: ThomsonBrooks / Cole, 2006).
D. E. Gray, Doing Research in the Real World (London: Sage, 2004).
M. Henn, M. Weinstein and N. Foard, A Short Introduction to Social Research
(London: Sage, 2006).
P. M. Nardi, Doing Survey Research: A Guide to Quantitative Methods (Boston,
MA: Pearson, 2006).
N. Salkind, Statistics for People Who (Think They) Hate Statistics (London: Sage,
2003).

Științe Penale
Partea I - Subiecte pentru autoverificare și evaluare
1. Ce este cercetarea? (p.8)
2. Indicați pe scurt obiectivele generale (scopul) cercetării. (p.9)
3. Indicați pe scurt obiectivele generale ale cercetării juridice. (p. 1011)
4. Care sunt etapele procesului de cercetare în științe sociale? (p. 18)
5. Care sunt metodele de cercetare specifice abordări cantitative? (p. 21)
6. Care sunt metodele de cercetare specifice abordări calitative? (p. 22)
7. Enumerați pe scurt etapele strategiei de cercetare juridică. (p. 27)
8. Care sunt tipurile principale de cercetări juridice? (vezi Cuprins)
9. Ce este cercetarea doctrinară? (p. 34)
10. Ce este cercetarea sociojuridică? (p. 39)
11. Ce este cercetarea juridică comparativă? (p. 39)
12. Care este metodologia cercetării doctrinare? (p. 45)
13. Care este metodologia cercetării nedoctrinare? (p. 49)
14. Care este obiectivul principal al cercetării cantitative exploratorii? (p. 54)
15. Care este obiectivul principal al cercetării cantitative descriptive? (p. 54)
16. Care este obiectivul principal al cercetării cantitative explicative? (p. 55)
17. Indicați fazele și etapele cercetării cantitative. (p. 57, Tabel)
18. Indicați trei metode principale de cercetare cantitativă care sunt cel mai des
folosite în cercetări în științe sociale și cercetări juridice. (p. 65)

Științe Penale
Partea a II-a
Etica în cercetare

Științe Penale
7. Etica în știință și etica în cercetări sociojuridice

Etica cercetării este importantă din mai multe motive importante.
Comportamentul etic ajută la protejarea indivizilor, comunităților și mediului
natural și profesional. O conduită etică de cercetare asigură încrederea în
procesele întreprinse și contribuie la protejarea drepturilor persoanelor și
comunităților implicate în investigații. Ea asigură, totodată, integritatea
cercetării. Deoarece există tot mai multe greșeli și abateri în mediul academic,
științific și profesional, dovezi ale unei conduite necorespunzătoare și ale
incorectitudinii profesionale, există din ce în ce mai multe solicitări publice și
instituționale de responsabilitate profesională individuală și colectivă.
Partea a IIa a cursului de Metodologia și Etica Cercetării intenționează să
abordeze principii etice pentru cei care dezvoltă studii de cercetare juridică
empirică. În această parte a cursului, vor fi examinate natura conduitei etice de
cercetare în studiile sociojuridice empirice, precum și eventualele probleme care
pot apărea.
7.1. Ce este etica?
Etica este <un termen generic pentru diferite moduri de înțelegere și examinare
a vieții morale>39. Etica se referă la perspective asupra conduitei corecte. O
ramură a filozofiei morale, etica normativă oferă principiile morale care
ghidează sau indică ceea ce ar trebui să facem sau nu în anumite situații. Există
două modalități majore de a evalua dacă acțiunile și deciziile oamenilor sunt
corecte sau greșite, rele sau bune.
Beauchamp, T.L. and Childress, J.F. (1994) Principles of Biomedical Ethics(4thed.). New York:
39
Oxford University Press.

Științe Penale
� abordările teleologice văd judecata actelor ca fiind etică sau nu pe baza
consecințelor acestor acte
� abordările deontologice sugerează că evaluarea comportamentului
nostru moral necesită luarea în considerare a altor aspecte decât scopurile
produse de acțiunile și comportamentele oamenilor
Fiecare dintre aceste abordări tinde să facă presupuneri controversate despre
ceea ce este bine sau rău și poate fi dificil pentru cercetători să ajungă la concluzii
directe. Susținătorii unei abordări deontologice susțin că ar fi mai ușor pentru
noi să luăm decizii dacă am fi ghidați de idei larg acceptate, precum respectul
pentru autonomie, binefacere, a nu face rău și justiție. Acestea trebuie să fie
obligatorii de la bun început, cu excepția cazului în care intră în conflict unul cu
celălalt, caz în care ar fi necesar să se aleagă între principiile concurente.
Abordarea deontologică (bazată pe principii etice) a ajuns să domine domeniul
eticii cercetării, deși a fost contestată prin argumente care subliniază caracterul
moral al factorilor de decizie, analogie cu dileme similare, mai puțin
problematice, precum și o serie de critici care acordă mai multă atenție relațiilor
de putere și inegalităților structurale din societățile noastre.
7.2. Etică vs. Morală
Etica este un domeniu al filozofiei, mai exact al filozofiei morale. Termenii etică
și morală sunt strâns legați. Amândoi se referă la acțiuni umane bune sau rele și
la consecințele lor. Principala diferență dintre etică și morală este însă dată de
sursa acestor principii40.
40 V. Folea, Ethical principles in scientific research, ISBN 9789730316339, 2020

Științe Penale
Etica este un set de reguli și cerințe care sunt furnizate de o sursă externă, cum
ar fi instituțiile, grupurile sau organizațiile. De exemplu, companiile și instituțiile
au propriul lor „cod de conduită” (adică regulile de etică); profesiile (de exemplu
medici, avocați etc.) au propriile reguli etice specifice obligatorii pentru toți
indivizii care practică această profesie. La nivel de societate, etica este privită ca
un cod de conduită care este acceptat social de majoritatea indivizilor (de ex. nu
aruncați gunoi; nu conduceți în mod imprudent etc.).
Morala reprezintă un set individual de valori cu privire la ceea ce este bine și la
ce este greșit. Poate fi bazat pe fiecare cultură individuală, educație, religie și
poate fi comun unui grup de oameni care au un fundal comun. Dar morala
dictează deciziile pe care oamenii le iau la nivel individual pentru că simt și cred
că ar trebui să acționeze astfel, și nu numai pentru că este impusă extern de un
set de reguli și principii etice.
Oamenii își respectă principiile morale, deoarece cred că aceste principii sunt
corecte și vor să facă acest lucru. Regulile și principiile etice sunt respectate
deoarece societatea, compania sau codul profesiei spun că acestea ar trebui
aplicate. În concluzie, diferența dintre etică și morală este diferența dintre
dorința de a face lucrul corect (morala) vs. și cerința de a face lucrul corect
(etica).
7.3. Etica profesiilor juridice
Domeniul juridic, ca și toate celelalte domenii profesionale, nu face excepție în
integrarea eticii ]n activitățile și procesele uzuale. Profesioniștii în domeniul
juridic, ca și majoritatea oamenilor, vor să facă bine, să facă lucrul corect, să
urmărească adevărul. Profesia juridică urmărește valorile morale și etice ale
binelui și adevărului.

Științe Penale
În prezent, în cadrul eticii profesiilor juridice nu se dezbat (doar) probleme
abstracte, pur teoretice, ci în special probleme de etică aplicată în domeniul
profesiilor juridice41. Etica aplicată se impune ca subdomeniu al eticii din
perspectiva unui nou model de concepere a moralității, alături de cele două
abordări menționate anterior, teleologică și deontologică42.
Despre domeniul eticii profesiilor juridice a început să se vorbească doar de
puțin timp, când sa pus problema adoptării unor coduri deontologice ale
magistraților vezi 41
. Absența unor dezbateri serioase a problemelor de etică a
profesiilor juridice a făcut ca practici sedimentate cu mult timp în urmă să se
perpetueze în diferite forme și după 1989, iar, pe de altă parte, arbitrariul și
managementul defectuos ori dea dreptul rău intenționat săși facă loc cu
ușurință în viața profesională43 .
Etica profesiilor juridice ar însemna știința dobândirii unui comportament
moral de către reprezentanții acestor profesii, care presupune ca aceștia să
cunoască și să facă binele, evitând totodată răul. Întro altă definiție a eticii
profesionale (care se limitează însă doar la judecători) etica juridică este văzută
ca o sursă pedagogică de „a învăţa să ştii, a învăţa să faci şi a învăţa să fii”,
principii care dau viaţă valorilor juridice şi relaţiilor judecătorlege, judecător
justiţiabil şi judecătorjudecător44. Desigur că aceste valori juridice, menționate
în această definiție, sunt valabile pentru toate categoriile profesionale din
domeniul juridic.
41 C. Ghigheci, Etica profesiilor juridice, ISBN/ISSN: 9786062708092, 2017

42 I. Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Dileme morale și autonomie în contextul democratizării
și al integrării europene, Ed. Casa Cărții de Știință, ClujNapoca, 2007
43
I. Copoeru, N. Szabo, Societatea românească posttotalitară: resemnificarea autonomiei
individuale și a practicilor morale în profesii, în Dileme morale și autonomie în contextul
democratizării și al integrării europene, de I. Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Ed. Casa Cărții
de Știință, ClujNapoca, 2007
44 Gh. Scripcaru, V. Ciucă ș.a., Deontologie judiciară. Sylabus, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2009

Științe Penale
Rolul eticii profesiilor juridice
Sa spus că rolul eticii profesiilor juridice este acela de „formator al conştiinţei
profesionale, de slujire a adevărului fără a te sluji de el şi, astfel, de evitare pe
plan subiectiv a oricărei disonanţe dintre performanţele şi aspiraţiile
profesionale şi realitatea concretă pe care o slujeşte”45. Etica îl ajută pe
profesionistul din domeniul dreptului să slujească adevărul și la nivel faptic, nu
doar la nivel teoretic. Deși corectă, aceasta este însă o justificare prea generică a
eticii profesiilor juridice.
Întrun mod mai concret, justificarea deontologiei juridice constă, în viziunea
acelorași autori, în aceea că ea îl ajută pe profesionist la vezi 45:
� formarea (contribuţia la) personalităţii profesionale
� realizarea binelui (valoare juridică) prin profesiune
� satisfacerea aspiraţiilor de autodepăşire
� mediator între morală şi lege
� umanizarea normei juridice prin cunoaşterea omului
� realizarea justiţiei prin valorile juridice
� satisfacerea sentimentului de dreptate
� evitarea (contribuie la evitarea) erorilor judiciare
� oferă profesiunii motivaţii vocaţionale
� satisface nevoia de apreciere socială a judecătorului şi, prin el, a
profesiunii
� favorizează deschiderile profesionale
� contribuie la progresul socialcomunitar
� sesizează şi rezolvă abuzurile încălcării drepturilor omului
45 Gh. Scripcaru, V. Ciucă ș.a., Deontologie judiciară. Sylabus, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2009

Științe Penale
� rezolvă conflictele de datorii (responsibilități) profesionale, în sensul că
cele naturale preced pe cele pozitive, cele prohibitive preced pe cele
afirmative, cele certe preced pe cele incerte, cele de echitate preced pe cele
de dreptate
Din cele de mai sus rezultă concluzia interesantă a autorilor că profesionistul
dreptului are mai întâi datorii naturale, izvorâte din dreptul natural, și apoi
datorii prevăzute de lege și că primele ar trebui să aibă prioritate față de cele din
urmă, atunci când sar întâmpla să existe un conflict (aparent) între ele45. De
asemenea, o altă concluzie este aceea că mai întâi există datoria profesionistului
de a nu face ceva rău și apoi datoria de a face binele, iar dacă sar întâmpla ca
cele două datorii să vină întrun conflict (aparent), profesionistul dreptului ar
trebui să o aleagă pe prima. La fel, între o datorie certă, sigură, și una incertă,
care există poate doar în închipuirea profesionistului, acesta din urmă ar trebui
să o aleagă pe prima. În sfârșit, interesantă este și viziunea autorilor citați
anterior, potrivit căreia dreptatea este valoarea juridică esențială, în timp ce
echitatea este valoarea morală esențială, iar în caz de conflict între cele două
valori, valoarea morală a echității ar avea prioritate față de valoarea juridică a
dreptății41.
7.4. Etica în cercetări sociale
(și nu numai)
7.4.1. De ce etica este importantă pentru știință și cercetare

Etica este un set de principii care ghidează practicile și deciziile în funcție de
valorile stabilite ale binelui și răului în profesii și afaceri. Principiile etice afirmă
în general onestitate, integritate, responsabilitate, veridicitate, obiectivitate,

Științe Penale
corectitudine. Multe profesii au aceste norme, unele de mult timp (gândițivă la
Jurământul hipocratic pentru medici). În unele cazuri, aceste coduri etice pot fi
destul de stricte (coduri bazate pe conformitate), așa cum sa discutat anterior
pentru activități bancare și financiare, dar exemple similare pot fi găsite în afaceri
biomedicale, drept, psihologie, chiar și pentru cercetarea pe internet. De
exemplu, sectorul (bio) medical are Declarația de la Helsinki46. Avocații din
diferite țări au propriile lor coduri etice, dar Asociația Internațională a Baroului
are propriul său cod etic internațional47. American Psychological Association
(APA) stabilește principiile etice ale psihologilor și codul lor de conduită48. Există
și orientări etice pentru cercetarea pe internet; în 2012, Asociația Cercetătorilor
pe Internet (AoIR) șia publicat recomandările pentru luarea deciziilor etice și
cercetarea pe internet49. Publicația NewScientist are un număr întreg dedicat
eticii50.
În zilele noastre etica în știință este obligatorie. Întreaga comunitate științifică,
fie ea academică sau de afaceri, privată sau publică, este conștientă de
standardele etice și depune toate eforturile pentru a le respecta. Cu toate acestea,
nu a fost întotdeauna așa.
În 1998, Resnik a publicat cartea „Etica științei. O introducere”51. El recunoaște
faptul că, timp de mulți ani, problemele etice au devenit evidente și din ce în ce
46 World Medical Assembly. (1989). World Medical Association – Declaration of Helsinki.

Retrieved from https://history.nih.gov/research/downloads/helsinki.pdf
47 International Bar Association. (1988). International Code of Ethics. Retrieved from
https://www.ibanet.org
48 APAAmerican Psychological Association. (n.d.). Ethical Principles of
Psychologists and Code of Conduct. Retrieved April 6, 2020, from

https://www.apa.org/ethics/code/index
49 AOIRAssociation of Internet Researchers. (2012). Ethical DecisionMaking and Internet
Research. Retrieved from https://aoir.org/reports/ethics2.pdf

50 NewScientist. (n.d.). The ethics issue. Retrieved April 6, 2020, from
https://www.newscientist.com/roundup/ethicsissue/
51 Resnik, D. B. (1998). The Ethics of Science. An Introduction. London, UK: Routledge

Științe Penale
mai importante. Resnik menționează probleme etice ridicate de știință în, de
exemplu, ingineria genetică, proiectele genomului uman din SUA, clonarea
embrionilor și animalelor umane și încălzirea globală (ibid). Mai mult, multe
cazuri de abateri etice ale oamenilor de știință au inclus acuzații grave, precum
„plagiat, fraude, încălcări ale legii, gestionarea necorespunzătoare a fondurilor,
exploatarea subordonaților, încălcarea reglementărilor ADN recombinante,
discriminare, conflicte de interese” (ibid). În plus, Resnik ridică și rolul esențial
al eticii în știință din cauza relației crescute dintre știință și afaceri și industrie și
a numeroaselor conflicte între valorile științifice și valorile afacerii în ceea ce
privește finanțarea științei, evaluarea colegiala, proprietatea cunoștințelor
partajarea resurselor (ibid.).
Ca răspuns la atâtea aspecte legate de etică în știință, multe instituții științifice,
societăți și asociații au început să lucreze și, în cele din urmă, să emită
recomandări de politici. Au adoptat coduri de etică și au recomandat
(obligatoriu) integrarea eticii în toate disciplinele științifice.
7.4.2. Principii etice generale în știință și cercetare

Este general acceptat faptul că știința își propune să ofere cunoștințe, produse și
/ sau servicii care au valoare pentru societate51. Există două „tipuri” de știință,
academice și industriale și sunt de obicei asociate cu două categorii principale
de obiective științifice. Cercetătorii academici sunt preocupați în principal de
crearea de noi cunoștințe care să avanseze stadiul actual al artei, dezvoltarea
teoriilor și modelelor, realizarea de previziuni și predicții, adică au obiective
științifice teoretice. Cercetătorii din industrie sunt cei care vizează în primul rând
scopuri științifice practice, adică știința aplicată. Acestea sunt conduse de găsirea
de soluții la probleme practice, de exemplu în medicină, agricultură, mediu,

Științe Penale
tehnologie. Știința și disciplinele științifice se desfășoară folosind aceeași metodă
științifică generală atât în profesiile științifice academice, cât și în cele industriale,
însă standardele etice pot avea cerințe diferite pentru fiecare caz, în funcție de
reguli și reglementări specifice.
Potrivit Rand Corp. (2019), zece principii etice pot fi aplicate tuturor disciplinelor
științifice, indiferent de natura științei teoretice sau practice52:
1. Datoria față de societate
2. Bunăvoință/Binefacere („beneficence”)
3. Conflict de interese
4. Consimțământ informat
5. Integritate
6. Nediscriminare
7. Neexploatare
8. Confidențialitate („privacy and confidentiality”)
9. Competența profesională
10. Disciplina profesională
Pentru toate disciplinele științifice și atât pentru tipurile științifice academice, cât
și pentru cele industriale, aceste principii etice generale sunt necesare atunci
când se efectuează investigația științifică, pentru relațiile cu participanții la
cercetare și pentru comportamentul și conduita oamenilor de știință înșiși (ibid).
52Weinbaum, C., Landree, E., Blumenthal, M. S., Piquado, T., & Gutierrez, C. I. (2019). Ethics in
Scientific Research an Examination of Ethical Principles and Emerging Topics. CA, US: RAND
Corp. https://doi.org/10.7249/RR2912

Științe Penale
7.4.3. Principii etice care se aplică comportamentului oamenilor de știință și

cercetătorilor
Știința este realizată de oameni. Chiar și în aceste zile, când mașinile pot învăța
și roboții pot îndeplini sarcini științifice și / sau tehnologice, sunt încă programați
de oameni. Deocamdată ... De aceea, comportamentul și atitudinile oamenilor de
știință pot avea o mare influență asupra modului în care are loc ancheta științifică
și participanții la procesul de cercetare. În consecință, se poate argumenta că
conduita etică și comportamentul oamenilor de știință sunt esențiale pentru o
știință corectă și etică în general. Oamenii de știință ar trebui să aibă anumite
atitudini și norme de comportament bazate pe responsabilitate și etică.
Principiile care sunt acceptate în mod obișnuit de comunitatea științifică din
întreaga lume sunt, în ordine alfabetică: conflict de interese; integritate;
nediscriminare; competențe profesionale; și disciplină profesională.
Tabel. Categorii de principii etice52
Categorie Descrierea categoriei Principii etice

Cercetare etică Cercetarea, prin ea Datoria către societate
însăși, trebuie să
contribuie la binele
societății
Comportament etic al Cercetătorii trebuie să Conflict de interese
cercetătorilor se comporte corect și Integritate
responsabil, să fie Nediscriminare
conștienți de principiile Competență
etice și de cele mai profesională
potrivite metode de Disciplină profesională
cercetare
Participanții la cercetare Participanții la Consimțământ
(subiecții) sunt tratați cercetare ar trebui informat
etic tratați conform unor Bunăvoință /
principii etice și valori Binefacere
umane Nediscriminare

Științe Penale
Mediul înconjurător Neexploatare

este considerat ca Confidențialitate și
participant la cercetare, intimitate
iar potențialele efecte
secundare rezultate din
cercetare trebuie luate
în considerare
7.4.4. Principii etice aplicate cercetării

(în științe sociale, sociojuridice, și nu numai)
Întregul proces de cercetare, adică metoda științifică de desfășurare a unei
investigații, este guvernat de principiul etic „datorie față de societate”, ceea ce
înseamnă că cercetarea trebuie să contribuie la bunăstarea societății52. Beneficiul
pentru societate nu este neapărat evaluat de societatea în general, ci de
cercetătorii înșiși și de organizațiile de cercetare.
În multe discipline științifice, cercetarea necesită participarea oamenilor sau a
animalelor, de exemplu, medicină, sociologie, economie, biochimie etc. În astfel
de cazuri, principiile etice impun ca participanții la colectarea și analiza datelor
de cercetare să fie tratați în mod uman. Principiile etice aplicate participanților
la cercetare se extind și asupra mediului și a altor efecte secundare ale procesului
de cercetare. Principiile etice care sunt acceptate în mod obișnuit de comunitatea
științifică atunci când se adresează participanților la cercetare sunt
consimțământul informat; bunăvoință/binefacere; nediscriminare; neexploatare;
confidențialitate și confidențialitate52.

Științe Penale
Principii etice generale:
Bunăvoință/Binefacere
Simplu spus, bunăvoința în știință înseamnă „a face cât mai mult bine posibil
reducând în același timp răul”. Este un principiu obligatoriu în toate cercetările
care implică participanți umani și, ca atare, o piatră de temelie a cercetării
medicale. Prin aplicarea bunăvoinței/binefacerii, cercetătorii ar trebui să încerce
să maximizeze beneficiile pentru participanții la cercetare, reducând în același
timp prejudiciul lor.
Multe exemple pot fi găsite în medicină, biologie, psihologie atunci când
cercetările colectează date din teste directe pe subiecți umani sau pe animale.
Oamenii de știință doresc să găsească noi cure sau tratamente potențiale care să
înceapă experimente de laborator, dar apoi trebuie testate în cazuri reale, pe
oameni. Medicamentele și tratamentele experimentale pot avea efecte secundare
necunoscute, iar studiile clinice pot fi dăunătoare sau extrem de dureroase
pentru participanții la studiu. Cercetătorii în domeniul medical și medicii nu
numai că ar trebui să informeze participanții la cercetare cu privire la riscurile
implicate (mai multe despre acest lucru atunci când se discută despre
„Consimțământul informat”), ci trebuie, de asemenea, să încerce tot posibilul
pentru a evita sau minimiza orice prejudiciu care poate rezulta din experiment.
Urmând principiul etic al bunăvoinței/binefacerii, beneficiile potențiale ale unei
noi cure în cercetarea medicală ar trebui să depășească riscurile și să păstreze
drepturile subiecților cercetării. Declarația de la Helsinki indică faptul că „este
datoria medicilor implicați în cercetarea medicală să protejeze viața, sănătatea,
demnitatea, integritatea, dreptul la autodeterminare, viața privată și
confidențialitatea informațiilor personale ale subiecților de cercetare”46. În

Științe Penale
științele medicale, principalul accent al cercetătorilor ar trebui să fie pe
participanții la studii, nu pe obiectivele cercetării lor53.
O situație interesantă pentru folosirea bunăvoinței/binefacerii a apărut în ultimii
ani, când sunt colectate seturi mari de date de pretutindeni peste tot, iar
cercetările se bazează tot mai mult pe analiza datelor mari. Chiar și atunci când
cercetarea nu necesită colectarea datelor din teste pe participanți umani,
principiul etic al bunăvoinței/binefacerii ar trebui să se aplice tuturor celorlalte
date colectate de la aceștia. Cercetătorii care colectează date de pe web, inclusiv
social media, nu ar trebui să utilizeze aceste date în „scopuri neserioase sau
nefaste”, chiar dacă datele sunt dezidentificate54. În plus, principiul
bunăvoinței/binefacerii recomandă ca colectarea datelor și analiza datelor să
evite „un risc excesiv pentru subiecții cercetării în termeni de sănătate,
bunăstare, confidențialitate și proprietate asupra propriilor date”55.
În multe situații, binefacerea ar trebui să se raporteze la alte principii etice, cum
ar fi integritatea, consimțământul informat, conflictul de interese. Există multe
orientări și recomandări pentru oamenii de știință din toate disciplinele cu
privire la modul „de a face bine” și de a evita „a face rău”. De exemplu, în
științele medicale, cercetătorii ar trebui să „protejeze integritatea (individului)”;
în psihologie, „minimizați daunele acolo unde este previzibil și inevitabil”; în
științele sociale, „ia în considerare impactul potențial”. Cu toate acestea, oamenii
53 Angell, M. (1997). The Ethics of Clinical Research in the Third World. New England Journal
of Medicine, 337(12), 847–849. Retrieved from http://depts.washington.edu/sphnet/wpcontent/

uploads/2013/01/Angell.pdf
54 Cios , K. J., & Moore, G. W. (2002). Uniqueness of Medical Data Mining. Artificial Intelligence
in Medicine, 26(1–2), 1–24. https://doi.org/10.1016/S09333657(02)000490

55 ASAAmerican Statistical Association. (2018, April 14). Ethical Guidelines for Statistical
Practice. Retrieved from https://www.amstat.org/ASA/YourCareer/EthicalGuidelinesfor

StatisticalPractice.aspx

Științe Penale
de știință ar trebui să se bazeze întotdeauna pe propriile valori morale și judecăți
etice.
Conflict de interese
În general, conflictul de interese poate avea loc în cazul cercetătorilor și al
participanților la cercetare și se referă la sprijin financiar și / sau nefinanciar
nedivulgat care poate afecta procesul de cercetare și rezultatele acestuia. Cu alte
cuvinte, poate apărea un conflict între interesele organismului finanțator și
interesele științei, primul încercând săși influențeze propriul beneficiu interesul
celui din urmă.
Cercetătorii pot primi finanțare sau alte tipuri de sprijin monetar indirect (de
exemplu, echipamente, servicii, misiuni de vorbire, publicații, oportunități
profesionale) pentru ași desfășura studiile. Principiul etic, în acest caz, afirmă
că omul de știință are responsabilitatea de a dezvălui existența unui astfel de
sprijin pentru a evita un conflict între interesele părților finanțatoare și interesele
științei veridice, adică rezultatele cercetării pot arăta în principal ce beneficii are
sponsor, nu date reale și complete. Nedivulgarea surselor de finanțare și a
potențialelor conflicte de interese va afecta încrederea în întregul proiect de
cercetare și rezultatele acestuia.
Conflictul de interese se poate întâmpla și în cazul participanților la cercetare.
De asemenea, pot primi beneficii financiare și / sau nefinanciare, de exemplu,
pot fi plătiți pentru participarea lor la sondaje sau focus grupuri; pot primi
cadouri, vouchere, bonusuri etc. Toate aceste stimulente pot duce la răspunsuri
neadevărate sau părtinitoare din partea lor, care vor afecta analiza și rezultatele
cercetării.
Nu este întotdeauna ușor să decidem ce constituie un conflict de interese. O cafea
oferită participanților dintrun focus grup nu le afectează răspunsurile în aceeași

Științe Penale
măsură pe care ar putea să o facă o vacanță plătită. O invitație oferită unui om
de știință pentru ași comunica rezultatele la o mare conferință internațională,
deși costisitoare pentru organizatori, sar putea să nu afecteze comportamentul
omului de știință la fel ca un echipament de un milion de dolari oferit acestuia.
Cum poate un om de știință sau un participant la un studiu de cercetare să știe
ce reprezintă un conflict de interese întrun anumit caz? Și cum publicul poate
estima dacă o relație dezvăluită între părți a constituit un conflict de interese care
a afectat rezultatele cercetării?
În multe cazuri, asociațiile și societățile profesionale, organismele de conducere
naționale sau internaționale au elaborat instrucțiuni legate de ceea ce poate fi
văzut ca un conflict de interese. De exemplu, Institutul Național de Sănătate din
SUA a instruit ca fizicienii să raporteze câștiguri financiare de 10.000 USD sau
mai mult, precum și câștiguri nefinanciare, cum ar fi prestigiul56. Pentru afaceri,
Academia de Management din SUA cere membrilor săi să evite atât conflictele
reale de interese, cât și apariția conflictelor57.
Datoria față de societate

Este de obicei acceptat faptul că scopul principal al științei ar trebui să fie
valoarea adăugată societății. Cercetarea ar trebui să creeze noi cunoștințe, să
avanseze stadiul tehnicii, să dezvolte soluții, modele, teorii, să creeze prototipuri
etc. care, în cele din urmă, vor contribui la bunăstarea întregii societăți.
Pot exista cazuri în care principiul „datoriei față de societate” vine peste
principiul „binefacerii”. Istoria științei are multe exemple când participanții
individuali au suferit în diferite experimente, care au dus în cele din urmă la
56 AAPMAmerican Association of Physicists in Medicine. (2009). Code of Ethics for the

American Association of Physicists in Medicine (Report of Task Group 109). Retrieved from
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19235389
57 AOMAcademy of Management. (2017). AOM Code of Ethics. Retrieved from
https://aom.org/AboutAOM/AOMCodeofEthics.aspx

Științe Penale
vindecări și medicamente care erau de mare beneficiu pentru societate. În 2010,
Halpin a publicat o lucrare intitulată „Pot fi folosite în mod etic datele produse
în mod etic?” unde se afirmă că „datele din experimentele naziste au fost
utilizate și / sau citate de peste cincizeci de ocazii”58.
În prezent, este general acceptat faptul că atât principiile etice ale „datoriei față
de societate”, cât și „bunăvoința” ar trebui aplicate în știință. Cercetarea nu ar
trebui să dăuneze participanților individuali și să beneficieze societatea. Pentru
disciplinele științifice nonmedicale, principiul beneficii se aplică mediului; în
timp ce se străduiesc să contribuie la bunăstarea societății („datoria față de
societate”), cercetătorii ar trebui să evite (sau să reducă la minimum) daunele
aduse mediului („binefacere”).
Trebuie remarcat faptul că principiile etice ale „datoriei față de societate” și
„binefacere” nu ar trebui să se aplice doar oamenilor de știință. Participanții la
cercetare ar trebui să fie, de asemenea, conștienți de ei; nu ar trebui să participe
la studii de cercetare care le fac rău sau care pot provoca daune societății.
Consimțământ informat
Principiul etic al „consimțământului informat” este esențial și a devenit norma
în toate disciplinele științifice, medicale și nonmedicale, care colectează date de
cercetare de la participanții umani. Datele analizate pot fi sub formă de studii
biologice sau clinice sau pot fi date demografice, opinii, preferințe, obiceiuri etc.,
dar dacă sunt colectate de la oameni, aceștia ar trebui (trebuie) de acord voluntar
să participe la studiu de cercetare.
O definiție cuprinzătoare a consimțământului informat este dată de compendiul
Rand al orientărilor etice pentru știință: „Toți participanții la cercetare trebuie să
58Halpin, R. W. (2010). Can Unethically Produced Data Be Used Ethically? Medicine and Law,
29(3), 373–387. Retrieved from https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22145558

Științe Penale
fie de acord în mod voluntar să participe la cercetare, fără presiunea câștigurilor
financiare sau a altor constrângeri, iar acordul lor trebuie să includă o înțelegere
a cercetării și riscurile sale. Atunci când participanții nu pot consimți sau când
grupurile vulnerabile sunt implicate în cercetare, trebuie să se întreprindă
acțiuni specifice de către cercetători și instituțiile lor pentru a proteja
participanții”52.
Un participant la un studiu de cercetare ar trebui săși poată acorda în mod liber
consimțământul în cunoștință de cauză și ar trebui săl poată revoca în orice
moment. Este important ca textul consimțământului informat să fie redactat de
către cercetători întrun limbaj ușor de înțeles, fără jargon și termeni complicați,
astfel încât participanții la cercetare să înțeleagă clar despre ce este cercetarea,
care sunt riscurile și beneficiile participării în studiu.
Nu este încă clar cum se aplică consimțământul informat în cercetarea care
colectează date mari atunci când nu se solicită un astfel de consimțământ clar
din partea participanților individuali. Mai mult, algoritmii de inteligență
artificială folosesc seturi mari de date obținute fără a solicita (întotdeauna)
consimțământul informat individual de la subiecții cercetării.
Integritate
Fiecare profesionist ar trebui să manifeste integritate, dar în cazul oamenilor de
știință, ar trebui să fie nucleul conduitei și comportamentului lor.
Integritatea în cercetare înseamnă a fi onest și adevărat. Cu toate acestea, din
cauza presiunii profesionale asupra organizațiilor de cercetare și a cercetătorilor,
oamenii de știință sunt obligați să își publice rezultatele des și în reviste de înaltă
calitate. Datorită acestei presiuni continue, unii cercetători pot fi tentați să fie
necinstiți în studiile lor, adică fabricarea sau manipularea datelor, părtinirea
procesului de cercetare, falsificarea rezultatelor sau raportarea selectivă a

Științe Penale
rezultatelor cercetării, de exemplu, acele rezultate care dovedesc o anumită
ipoteză sau duce la o concluzie predefinită.
Principiul integrității se aplică întregului proces de cercetare și proiectării
cercetării: colectarea datelor, analiza datelor, comunicarea rezultatelor
(publicare). În etapa de colectare a datelor, cercetătorii ar trebui să evite
fabricarea datelor. Metodele de colectare a datelor (cantitative, calitative sau
mixte) trebuie să fie reale, adecvate și reproductibile, iar datele ar trebui să fie
rezultatul direct al metodelor utilizate pentru colectarea acestora și nu doar
inventate sau falsificate în scopul studiului.
Procesul de analiză a datelor trebuie să aibă grijă ca identitățile participanților la
cercetare să fie păstrate confidențiale (dezidentificați datele). Analiza ar trebui,
de asemenea, să ia în considerare întregul set de date, nu numai cele care
confirmă o ipoteză de cercetare preferată sau o concluzie intenționată
(manipularea datelor).
Comunicarea rezultatelor cercetării este, probabil, cel mai faimos exemplu de
integritate în cercetare sau lipsa acestora. Cele mai importante lucruri legate de
aplicarea integrității în publicarea rezultatelor sunt autoritatea, plagiatul,
încălcarea drepturilor de autor, manipularea imaginilor.
Nediscriminare
Știința ar trebui să evite toate tipurile de discriminare, garantând că drepturile
omului sunt păstrate în toate circumstanțele. Potrivit Comitetului Națiunilor
Unite pentru Drepturi Economice, Sociale și Culturale, cercetătorii din toate
disciplinele științifice ar trebui să evite discriminarea pe criterii de rasă, sex,

Științe Penale
religie, naționalitate, vârstă, dizabilitate, starea de sănătate, locul de reședință,
situația economică și socială, etc.59.
Oamenii de știință ar trebui să evite în mod intenționat excluderea anumitor
grupuri sau comunități din studiul lor de cercetare și ar trebui să încerce să
colecteze date indiferent de vârstă, sex, etnie, interese politice sau religie.
Excepțiile de la principiul nediscriminării pot fi găsite în cercetarea de nișă, care
vizează grupuri sau populații specifice.
Principiul nediscriminării poate intra în joc atunci când eșantioanele de cercetare
sunt selectate din populații mai mari. Apoi, cercetătorii ar trebui să evite
părtinirea în selectarea eșantionului utilizând abordarea „selecției corecte a
subiectului”60.
Utilizarea internetului pentru grupurile online de subiecte de cercetare aduce
noi probleme în aplicarea principiului nediscriminatoriu, așa cum se întâmplă și
în cazul celorlalte principii etice. Atunci când colectează date de pe internet,
cercetătorul nu este întotdeauna posibil să cunoască identitatea reală și statutul
participanților și acest lucru poate provoca discriminări neintenționate. Un
exemplu în acest sens pot fi platformele de socializare. Probabil peste tot în lume,
aceste platforme sunt utilizate mai ales de tineri. Un studiu publicat de Pew
Research arată că, în 2019, în SUA, 90% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18
și 29 de ani folosesc cel puțin un site de socializare, spre deosebire de doar 40%
dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani61 . Prin urmare, este posibil ca
cercetările care colectează date de pe siteurile de socializare să fie
59 United Nations. (2009). NonDiscrimination in Economic, Social and Cultural Rights

(Committee on Economic, Social, and Cultural Rights. General Comment No. 20). Retrieved
from https://digitallibrary.un.org/record/659980?ln=en
60 Emanuel, E. J., Wendler, D., & Grady, C. (2000). What Makes Clinical Research Ethical?
JAMA, 283(20), 2701–2711. https://doi.org/10.1001/jama.283.20.2701

61 Pew Research Center. (2019, June 12). Social Media Fact Sheet. Retrieved from
https://www.pewresearch.org/internet/factsheet/socialmedia/

Științe Penale
discriminatorii față de vârstă (cel puțin), cu o părtinire față de generațiile tinere.
Pentru astfel de cazuri, și nu numai, dar poate fi, de asemenea, necesar ca noi
metode sau tehnologii să asigure omogenitatea populațiilor online ale subiecților
de cercetare.
Neexploatare
Studiile științifice care implică participanți la cercetare sunt supuse principiului
etic al neexploatării. Pe parcursul investigației științifice, se poate întâmpla ca un
grup de indivizi să își asume toate riscurile experimentelor de cercetare fără a
beneficia de rezultate. În acest caz, cercetătorii au profitat pe nedrept de
participanți, cu alte cuvinte, iau exploatat.
Exploatarea participanților la cercetare are loc atunci când categoriile
vulnerabile sunt selectate în mod specific pentru a participa la studii de
cercetare, de obicei fără consimțământul informat, sunt expuse la riscuri și, prin
urmare, nu prezintă avantaje sau beneficii.
Exemple cunoscute de studii științifice care încalcă principiul neexploatării sunt
cele efectuate în țările în curs de dezvoltare și în țările cu mai puține reglementări
etice, în special pentru cercetări biologice, medicale sau farmaceutice.
Un exemplu foarte recent în care principiul neexploatării nu a fost aplicat în mod
adecvat este cercetarea asupra poporului san din Namibia raportată de Linda
Nordling în revista Science în 2017, dar și de mulți alți oameni de știință
responsabili. În 2009, un studiu de cercetare privind secvențializarea genomului
a fost efectuat pe populația San, cu experimente ADN făcute pe patru indivizi
din grup. Autorii cercetării au refuzat să dezvăluie documente cu privire la
consimțământul informat al participanților la cercetare și au declarat că proiectul

Științe Penale
lor îndeplinește cerințele etice din trei țări62, 63. Studiul a fost publicat în 2010 și
conținea declarații care au fost considerate de către poporul San ca fiind
discriminatorii, inadecvate și peiorative (ibid.). În 2017, populația San a devenit
primul grup indigen care șia creat propriul cod de etică al cercetării, afirmând
că62, 64:
“We require respect, not only for individuals but also for the community. . . . We require
respect for our culture, which also includes our history. We have certain sensitivities that
are not known by others. Respect is shown when we can input into all research
endeavours at all stages so that we can explain these sensitivities. . . . We require honesty
from all those who come to us with research proposals”.
„Avem nevoie de respect, nu numai pentru indivizi, ci și pentru comunitate. . . .
Cerem respect pentru cultura noastră, care include și istoria noastră. Avem
anumite sensibilități care nu sunt cunoscute de alții. Respectul este arătat atunci
când putem contribui la toate eforturile de cercetare în toate etapele, astfel încât
să putem explica aceste sensibilități. . . . Cerem onestitate de la toți cei care vin
la noi cu propuneri de cercetare ”.
Confidențialitate și intimitate
Principiile confidențialității și intimității sunt strâns legate de cercetarea care
colectează date de la oameni atât în discipline științifice medicale, cât și non
medicale.
62 Schroeder, D., Chatfield, K., Singh, M., Chennells, R., & HerissoneKelly, P. (2019). The San
Code of Research Ethics (Equitable Research Partnerships ed.). New York, United States:
Springer Publishing. https://doi.org/10.1007/9783030157456_7
63 Nordling, L. (2017). San People of Africa Draft Code of Ethics for Researchers (Science).
Retrieved from https://www.sciencemag.org/news/2017/03/sanpeopleafricadraftcode

ethicsresearchers#
64 South African San Institute. (2017). San Code of Research Ethics. Retrieved from http://trust
project.eu/wpcontent/uploads/2017/03/SanCodeofRESEARCHEthicsBookletfinal.
pdf

Științe Penale
Principiul etic al intimității înseamnă că participanții la cercetare ar trebui să
poată controla accesul la informațiile lor personale atunci când sunt colectate
date. Ar trebui să știe și să poată gestiona ceea ce alți oameni văd din datele lor
personale.
Principiul etic al confidențialității înseamnă că cercetătorii nu vor divulga
informații private colectate de la participanții la cercetare fără aprobarea lor
prealabilă. Întrun anumit sens, confidențialitatea poate fi considerată o extensie
a vieții private; subiecții cercetării sunt de acord cu privire la informațiile despre
identitatea lor care trebuie păstrate confidențiale.
Conform Declarației de la Helsinki, cercetătorii ar trebui să ia toate măsurile
posibile „pentru a proteja intimitatea subiecților de cercetare și confidențialitatea
informațiilor lor personale”46.
Urmând principiile confidențialității și intimității, datele de cercetare ar trebui
să fie dezidentificate din informațiile personale, criptate și restricționate de la
distribuire. Cercetătorii ar trebui să selecteze datele care trebuie protejate și să se
asigure că acestea sunt păstrate în spații de stocare securizate. Dezvăluirea
informațiilor personale unor terți care nu sunt de încredere sau necunoscuți
poate avea consecințe personale și chiar dure economice, de aceea oamenii de
știință ar trebui să aibă aprobarea participanților la cercetare înainte de a face
publice orice informații.
Cercetarea poate utiliza fără probleme date publice sau cvasipublice, inclusiv
informații personale care sunt disponibile publicului, de exemplu, pe internet
sau în formă tipărită, în baze de date și biblioteci. Cu toate acestea, în ultimii ani,
cercetătorii se confruntă cu ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „paradoxul
confidențialității” și este întâlnit în cazul platformelor de socializare. Când li se
cere, mulți utilizatori ai siteurilor și aplicațiilor de social media sunt preocupați

Științe Penale
de confidențialitate și intimitate cu privire la informațiile lor personale, totuși le
dezvăluie în mod liber și le pun la dispoziția „prietenilor” social media. În astfel
de situații, oamenii își dau dreptul la confidențialitate și confidențialitate65.
Confidențialitatea și intimitatea se pot aplica nu numai informațiilor personale,
ci și proprietății intelectuale și informațiilor proprietare. În cursul unui proiect,
cercetătorii pot deveni conștienți de informații sensibile, secrete comerciale,
informații despre clienți sau despre afaceri, care, „dacă sunt divulgate sau
utilizate în mod necorespunzător, ar putea afecta afacerea sau alte interese ale
angajatorului sau clientului”52.
Multe organizații internaționale, asociații și societăți profesionale din întreaga
lume au emis orientări și recomandări cu privire la păstrarea confidențialității și
a intimității în general, nu numai în domeniul științei. De exemplu, în 2013,
OECD a dezvoltat cadrul de confidențialitate66 și șia actualizat orientările
privind protecția vieții private și fluxurile transfrontaliere de date cu caracter
personal67. În 2016, Uniunea Europeană (UE) a adoptat Regulamentul general
privind protecția datelor (GDPR), care se aplică tuturor statelor membre ale UE
începând cu 2018 pentru a armoniza legile privind confidențialitatea datelor în
toată Europa68 .
65 Smith, H. J., Dinev, T., & Xu, H. (2011). Information Privacy Research: An Interdisciplinary
Review. MIS Quarterly: Management Information Systems, 35(4), 989–1015. Retrieved from
https://www.researchgate.net/publication/220260183_Information_Privacy_Research_An_Inter
disciplinary_Review
66 OECD (2013). The OECD Privacy Framework. Retrieved from
https://www.oecd.org/sti/ieconomy/oecd_privacy_framework.pdf
67 OECD (2013, April 15). OECD Guidelines on the Protection of Privacy and Transborder
Flows of Personal Data. Retrieved from

https://www.oecd.org/internet/ieconomy/oecdguidelinesontheprotect
ionofprivacyandtransborderflowsofpersonaldata.htm
68 European Parliament and the Council. (2016, May 4). REGULATION (EU) 2016/679 OF THE
EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 27 April 2016 on the protection of

natural persons with regard to the processing of personal data and on the free movement of

Științe Penale
Competența profesională
Cu siguranță, principiul competenței nu ar trebui aplicat doar științei. În general,
oamenii manifestă competență profesională atunci când desfășoară o muncă
pentru care sunt calificați. În plus, participă continuu la instruire cu intenția de
ași actualiza sau îmbunătăți abilitățile.
În știință, competența profesională acoperă toate cele menționate mai sus, dar ia
în considerare și metodele de cercetare, dimensiunile eșantionului și rezultatele.
Oamenii de știință ar trebui să folosească metode de cercetare adecvate, nu ar
trebui să selecteze doar unele metode de cercetare doar pentru că nu au pregătire
sau pur și simplu nu știu de altele. Cercetătorii nu ar trebui să utilizeze metode
sau tehnici de cercetare greșite, nu ar trebui să fie părtinitori în selecția
eșantionului și nu ar trebui să raporteze rezultate false69 .
Cercetătorii ar trebui să aibă expertiza pentru a investiga, iar aceasta devine o
provocare în zilele noastre, când apar domenii noi și interdisciplinare. Conform
codului etic al multor asociații profesionale, oamenii de știință ar trebui să
participe doar la investigații pentru care au expertiză relevantă, iar proiectarea
cercetării ar trebui să fie solidă și conformă cu orientările etice70. În plus,
competența profesională cere cercetătorilor să fie la curent cu progresele în
metodele și tehnicile de cercetare și să raporteze rezultatele.
Disciplina profesională
Principiul „disciplinei profesionale” se referă la modul în care un om de știință
se raportează la principiile generale ale eticii dea lungul activităților sale.
such data, and repealing Directive 95/46/EC (General Data Protection Regulation) . Retrieved
from https://eurlex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32016R0679
69 Altman, D. G. (1994). The Scandal of Poor Medical Research: We Need Less Research, Better
Research, and Research Done for the Right Reasons. British Medical Journal, 308(6924), 283–
284. Retrieved from https://www.jstor.org/stable/29722378?seq=1
70 AMAAmerican Medical Association. (n.d.). Ethics. Retrieved from https://www.ama
assn.org/deliveringcare/ethics

Științe Penale
Aceasta include proiectarea și metodele de cercetare, comunicarea cercetării și
publicării, predarea și formarea.
Disciplina profesională implică faptul că cercetătorii respectă toate principiile
etice nu numai atunci când efectuează studii științifice, ci și în toată viața lor
profesională.
7.5. Abateri și nereguli etice în cercetare
Viața cercetătorilor de pretutindeni în lume este extrem de competitivă. Istoria
științei este plină de exemple când lucrarea unui om de știință a fost furată și
raportată public de către altul. Există și exemple în știință când rezultatele au
fost pur și simplu fabricate sau falsificate. Se poate spune că acestea sunt
trăsături ale naturii umane, mai ales atunci când există o căutare de faimă și
recunoaștere.
În cursul secolului trecut, lupta pentru recunoaștere și autor a devenit și mai
acută, când descoperirile științifice au devenit invenții și brevete rapide, care au
adus împreună cu venituri și redevențe importante. Exemple celebre sunt Nikola
Tesla și Thomas Edison, iar lista continuă. După cel deal doilea război mondial,
rezultatele oribilelor experimente de cercetare efectuate de oamenii de știință
germani și japonezi asupra prizonierilor de război șiau găsit drumul și au
beneficiat multor industrii, sectoarele medical și farmaceutic fiind doar câteva
exemple.
Începutul secolului 21 a fost martorul apariției și implementării tehnologiilor
digitale și a dispozitivelor inteligente. În primele două decenii ale secolului 21,
oamenii au devenit mai interconectați și copleșiți de informații de tot felul. În
afară de beneficiile vieții digitale rapide, în zilele noastre, există și dezavantaje

Științe Penale
aduse de aceleași caracteristici tehnologice care permit oamenilor să creeze mai
multe cunoștințe și să lucreze mai rapid, mai eficient și mai conectat. Cercetătorii
au devenit foarte ușor să colecteze date (online, date mari disponibile), să își
publice rezultatele foarte rapid și să știe la ce lucrează colegii lor în fiecare
moment. Totul este „acolo”, orice poate fi găsit cu doar câteva clicuri pe internet.
În prezent, cercetătorii sunt supuși unei presiuni permanente pentru ași publica
rezultatele cercetării cât mai repede și cât mai mult posibil (conceptul „publică
sau dispari”). Comunitatea academică de pretutindeni în lume simte ponderea
clasamentelor naționale și internaționale, bazate în principal pe realizări
științifice; cercetătorii sunt evaluați pe baza publicațiilor lor (adică a numărului
și a calității) și a finanțării cercetării atrase de organizație, iar criteriile pentru
avansarea în carieră se bazează pe publicarea și / sau finanțarea rezultatelor
cercetării prin subvenții.
Nu este de mirare că sub astfel de presiuni, unii oameni de știință devin înclinați
să renunțe la principiile etice și să „facă mai ușor” publicarea și să fie recunoscuți
pentru rezultatele lor. Există multe exemple de date care au fost furate, fabricate
sau falsificate, rezultatele au fost copiate de la altcineva fără credit adecvat,
autoritatea datorată nu a fost recunoscută.
7.5.1. Tipuri de abateri etice în cercetare

Departamentul SUA pentru Integritatea Cercetării definește abaterile etice și
comportamentul necorespunzător în cercetarea (științifică) ca „fabricare,
falsificare sau plagiat în propunerea, efectuarea sau revizuirea cercetării sau în
raportarea rezultatelor cercetării”71:
71 ORI Office of Research Integrity. (n.d.). Definition of Research Misconduct. Retrieved April
20, 2020, from https://ori.hhs.gov/definitionmisconduct

Științe Penale
Fabricare = Datele sau rezultatele cercetării sunt inventate, nu reale
Falsificare = Procesele de cercetare, materialele sau echipamentele de cercetare
sunt operate întrun mod greșit, neetic. În plus, nu toate rezultatele cercetării
sunt raportate sau rezultatele cercetării sunt răsucite pentru a fi de acord cu o
teorie sau viziune predefinită.
Plagiat = Folosirea ideilor, datelor, rezultatelor sau cuvintelor altcuiva fără a le
recunoaște ca sursă bibliografică
Pentru ca anumite cazuri să fie considerate abateri de cercetare, ar trebui să fie
evident că au fost efectuate de către oamenii de știință respectivi cu intenție,
știind foarte bine că au comis o acțiune neetică și greșită în acest proces. O simplă
diferență de opinie sau o greșeală cauzată de accident nu este considerată
imediat ca o conduită necorespunzătoare în cercetare. Potrivit Academiilor
Naționale din SUA, atunci când oamenii de știință falsifică în mod intenționat
datele, fabrică rezultate sau folosesc ideile altor persoane fără creditul cuvenit,
acestea încalcă standardele fundamentale de cercetare: „Aceste acțiuni sunt
văzute ca fiind cele mai grave încălcări ale standardelor științifice, deoarece
subminează încrederea în care știința se bazează”72.
O listă cuprinzătoare a tipurilor de abateri științifice este oferită de politica
națională a Marii Britanii privind buna conduită în cercetare, prezentată în
tabelul următor73.
72 National Academies. (2009). On Being a Scientist: A Guide to Responsible Conduct in

Research (3rd ed.). Washington, D.C., USA: National Academies Press.
73 UKRI UK Research and Innovation Council. (2017). RCUK Policy and Guidelines on
Governance of Good Research Conduct. Retrieved from

https://www.ukri.org/files/legacy/reviews/grc/rcukgrppolicyandguidelinesupdatedapr17
2pdf/

Științe Penale
Tabel. Tipuri de abateri etice în cercetare
Tip de abatere etică Definiție
Fabricare date Date de cercetare false, inclusiv consimțământul

participanților și rezultate false („inventate”)
Falsificare date Procese de cercetare sau materiale care sunt

utilizate inadecvat
Date sau rezultate de cercetare care sunt selectate
întrun mod părtinitor
Plagiat Folosirea ideilor, datelor, cuvintelor altor persoane

fără menționarea acestora sau permisiunea lor
Include autoplagiatul (reutilizarea propriilor
cuvinte și idei)
Prezentare greșită Prezentarea greșită a datelor: eliminarea

rezultatelor relevante, analiza și interpretarea
eronată a datelor
Publicare dublă nemenționată, trimiterea lucrărilor
în paralel la mai multe jurnale: articole (cărți)
identice sau similare publicate în locuri diferite
Prezentarea greșită a calificărilor sau a experienței:
cercetătorii susțin în mod fals că au anumite abilități
sau diplome
Prezentarea greșită a implicării: autorul pus fără să
fi contribuit la lucrare sau atribuirea ilegală a
lucrării; cercetători care susțin în mod fals că au
avut o contribuție semnificativă la o lucrare
Încălcarea obligației de Dezvăluirea identității participanților la cercetare

a avea grijă (a fi fără aprobarea acestora
responsabil) Nerespectarea confidențialității
Plasarea participanților la cercetare în pericol, fără
informații și aprobarea lor prealabilă
Neinformarea participanților la cercetare cu privire
la riscurile potențiale; neobținerea
consimțământului informat de la toți participanții
Nerespectarea cerințelor legale și etice pentru
cercetarea care implică subiecți umani sau animale
și mediul înconjurător

Științe Penale
Conduită necorespunzătoare în evaluarea colegială

a granturilor de cercetare și lucrărilor spre publicare
Nerespectarea Nerespectarea standardelor legale și profesionale

obligațiilor etice, specifice (exemple: nedeclararea intereselor
legale și profesionale concurente sau conflictul de interese; denaturarea
implicării sau contribuției la o lucrare; denaturarea
intereselor; încălcarea confidențialității; lipsa
consimțământului informat; utilizarea incorectă a
datelor cu caracter personal; abuzul asupra
subiecților sau materialelor de cercetare)
Tratarea Acoperirea abaterilor

necorespunzătoare a Tratarea inadecvată a acuzațiilor rău intenționate
acuzațiilor de abatere Represalii împotriva persoanelor implicate în
abateri
7.6. Etica în cercetări sociojuridice
În domeniul eticii juridice, provocările etice nu sunt totdeauna recunoscute, iar
avocații / juriștii pot să nu aibă întotdeauna timpul necesar pentru a lua cele mai
bune decizii. Cercetătorii (toți, inclusiv cei din domeniul sociojuridic) trebuie să
își extindă cunoștințele de strictă specialitate cu informații și bune practici etice,
ajungând la ceea ce constituie o conduită etică. Cercetătorii trebuie, de asemenea,
să dezvolte o mai bună înțelegere a politicii și a contextelor în care etica este
reglementată, oriunde ar lucra ei (indiferent de tipul de organizație)74.
74Israel, M. and Hay, I. (2006) Research Ethics for Social Scientists: Between Ethical Conduct
and Regulatory Compliance. London: Sage

Științe Penale
Chestiunile etice sunt luate în considerare în manualul de bază pentru cercetarea
sociojuridică empirică, The Oxford Handbook of Empirical Legal Research75 ,
atât pentru profesia juridică, cât și pentru cercetări juridice.
Un mare număr de cercetări abordează studiul instanțelor de judecată dintro
perspectivă organizațională, studiind structurile instanțelor și modul în care
acestea afectează activitățile zilnice. Practici locale, relații între participanții cheie
obișnuiți, în special judecătorul, procurorul și avocatul apărării în cauzele penale
implică reciprocitate și înțelegeri informale negociate, influențând activitatea
instanțelor de judecată și procesul judecătoresc. O parte din aceste studii și
cercetări (în dreptul civil, de exemplu) compară diferite instanțe sau instanțe de
judecată; alte studii se concentrează în profunzime asupra unui tribunal sau sală
de judecată. Aceste studii implementează o varietate de metode de cercetare,
inclusiv interviuri și cercetarea observațională.
Obținerea de informații direct de la participanții în instanța de judecată și / sau
petrecerea timpului în instanță pentru a colecta date primare ridică probleme de
acces și etică. Adesea este necesar (esențial) un nivel ridicat de încredere
personală. Colaborările cu instanțe sau agenții guvernamentale în scopul
studiilor de cercetare poate facilita accesul și îmbunătăți raportul dintre
cercetători și participanții la studiu. Este, de asemenea, important ca cercetătorul
să nu fie „prins” de instanța de judecată sau de judecători76. Ca organizații cvasi
publice și complexe, instanțele sunt frecventate de participanți regulați și
tranzitorii, astfel încât asigurarea consimțământului lor pentru participarea la un
studiu de cercetare poate fi o provocare. Mai mulți autori susțin că cercetarea
despre proces și judecată ar fi mai eficientă dacă cercetătorul ar participa ca
75 P. Cane and H. M. Kritzer (eds) (2012), The Oxford Handbook of Empirical Legal Research,
ISBN:9780199542475
76 Lofland, J., Snow, D., Anderson, L., and Lofland, L.H. (2006). Analyzing Social Settings: A
Guide to Qualitative Observation and Analysis, Belmont: Thomson Wadsworth.

Științe Penale
oricare altă persoană, observând ce se întâmplă77, 78. Acest lucru, însă, prezintă
riscul că subiecții la studiul de cercetare nu fi conștienți de faptul că participă la
un studiu și nici nu pot consimți să participe (sau nu), să dezvăluie informații
confidențiale sau nu. Când colectarea datelor depinde mai mult de informații
furnizate de juriști individuali (judecători, avocați, procurori), problemele de
acces la date și ratele de răspuns la întrebări se pot amplifica (The Oxford
Handbook of Empirical Legal Research, p. 603).
Literatura de etică juridică este plină de atenționări asupra modului în care
interesele comerciale pot să pună presiuni foarte mari pe marile firme de
avocatură (și în interiorul lor, asupra avocaților individuali), ceea ce poate duce
la diminuarea standardelor etice ale practicienilor în cadrul acelor firme. Marii
clienți pot cheltui resurse enorme, punând astfel presiuni foarte mari asupra
practicienilor. În plus, astfel de cazuri „mari” sunt complexe, antrenând o
multitudine de paradigme juridice contradictorii. Apare, astfel, conflictul între
păstrarea standardelor etice și apărarea cu orice preț a intereselor clientului.
Numeroase exemple din SUA și nu numai favorizează ideea că „marile firmele
de avocatură fac prea multe pentru clienții mari”75. O serie de scandaluri
financiare și de altă natură, cum ar fi cele care înconjoară prăbușirea Enron,
sistemul financiarbancar din SUA, rolul avocaților în litigii privind tutunul, de
exemplu, toate ridică îngrijorări etice cu privire la avocații „de elită”, deoarece
dovezi provenind din cercetări empirice solide și imparțiale în această zonă
crucială sunt puține.
Există mai multe motive care ar putea explica acest lucru: abaterile etice sunt
protejate de confidențialitate și de lipsa unor anchete de investigare; interesele
77 Carlen, P. (1976). Magistratesʹ Justice, C.M. Campbell and P.N.P. Wiles (eds.), Law in
Society Series, London: Martin Robertson
78 Flemming, R.B., Nardulli, P.F., and Eisenstein, J. (1992). The Craft of Justice: Politics and
Work in Criminal Court Communities, Philadelphia: University of Pennsylvania Press

Științe Penale
puternice sunt bine protejate; orice analiză care demonstrează că astfel de
tranzacții nu respectă în totalitate standardele sunt extrem de contestabile75.
Studii de caz
7.7. Ce principii etice majore afectează cercetarea empirică în
domeniul dreptului ?
7.7.1. Consimțământul informat

Cele mai multe coduri și ghiduri etice profesionale și instituționale, naționale și
internaționale, pentru cercetare solicită ca, în afară de circumstanțe excepționale,
participanții să fie de acord să participe ca subiecți ai unui studiu înainte ca
acesta să înceapă. Acest consimțământ trebuie să fie bazat pe informații despre
studiu și voluntar. În majoritatea circumstanțelor, cercetătorii trebuie să ofere
potențialilor participanți informații despre scopul, metodele, cerințele, riscurile,
inconvenientele, disconforturile și posibilele rezultate ale cercetării, inclusiv
dacă și cum ar putea fi diseminate rezultatele cercetării. Ce se va întâmpla cu ei
și de ce? Cât timp va dura? Care sunt riscurile? Care sunt beneficiile potențiale?
În unele cazuri, furnizarea de informații pentru a asigura consimțământul
informat poate necesita timp și efort considerabil atât pentru cercetători, cât și
pentru participanții la cercetare. În alte cazuri, poate fi suficient ca potențialii
participanți să primească o listă a drepturilor lor și o serie de informații pe care
le pot solicita. În general, cercetătorii trebuie să înregistreze acordul
participanților la studiu. Cercetătorii trebuie să negocieze consimțământul cu
toate persoanele relevante (organizații, indivizi, grupuri sau comunități), pentru

Științe Penale
toate problemele relevante și, eventual, în orice moment relevant al studiului.
Mai mulți cercetători au susținut că acest consimțământ ar trebui să fie dinamic
și continuu, și nu limitat doar la începutul proiectului de cercetare. Unii autori
au descris consimțământul informat ca o acțiune autonomă, săvârșită în mod
intenționat, cu înțelegere și fără a controla influențele rezultate fie din
constrângere, fie din manipulare. Cu toate acestea, cercetătorilor le este greu să
evalueze dacă circumstanțele unui potențial participant le permit o astfel de
libertate. Drept consecință, procedurile speciale sunt adesea adoptate atunci
când se încearcă obținerea consimțământului din partea grupurilor vulnerabile.
Complexitățile consimțământului informat sau dovedit deosebit de
problematice pentru cercetătorii angajați în cercetări false sau fabricate79.
Înșelăciunea (falsul, fabricarea datelor) ar putea compromite atât partea
informată, cât și cea voluntară a consimțământului. Cu toate acestea, unii
cercetători au susținut că nu trebuie obținut consimțământul în cazul în care
orice prejudiciu cauzat de lipsa consimțământului ar putea fi compensat de
beneficiul public obținut. Cercetătorii au avut, de asemenea, dificultăți în
procesul de revizuire a eticii atunci când au fost impuse procese de
consimțământ standardizate la nivel instituțional, care, de exemplu, impun
formulare excesiv de formale sau formulare semnate de consimțământ. Acest
lucru ar putea pune în pericol siguranța și autonomia participanților la cercetare,
calitatea cercetării, precum și integritatea procesului de consimțământ propriu
zis.
Studii de caz.
79Israel, M., Hay, I. (2017) Good ethical practice in empirical research on law. Retrieved from
https://researchrepository.murdoch.edu.au/id/eprint/54829/1/teaching_ethics.pdf

Științe Penale
Participanții la cercetare pot, de exemplu, să consimtă pe baza faptului că
informațiile obținute despre aceștia vor fi utilizate numai de către cercetători și
numai în moduri specifice. Informațiile sunt private și sunt oferite voluntar
cercetătorului în confidențialitate, în schimbul unui posibil beneficiu nu foarte
mare. În timp ce participanții la cercetarea științelor sociale ar putea fi afectați de
modul incorect de colectare a datelor, deseori un pericol mai semnificativ îl
reprezintă ceea ce se întâmplă cu datele după ce au fost colectate.
7.7.2. Confidențialitatea
Atunci când oamenii permit cercetătorilor să îi investigheze, adesea negociază
condițiile pentru acord. Participanții la cercetare pot, de exemplu, să consimtă
pe baza faptului că informațiile obținute despre aceștia vor fi utilizate numai de
către cercetători și numai în moduri specifice. Informația este privată și este
oferită în mod voluntar cercetătorului în confidențialitate, în schimbul unui
posibil beneficiu minor.
În timp ce participanții la cercetarea științelor sociale ar putea fi afectați de
modul incorect de colectare a datelor, deseori un pericol mai semnificativ este
reprezentat de ceea ce se întâmplă cu datele după ce au fost colectate.
În unele proiecte de cercetare, negocierile privind confidențialitatea pot fi destul
de simple. Unii cercetători operează în contexte relativ previzibile în care
asigurările standardizate pot fi incluse întro scrisoare de însoțire cu chestionar.
Cu toate acestea, alte studii se desfășoară în medii informale și imprevizibile, în
care acordurile trebuie să fie negociate cu indivizi și grupuri, și renegociate pe
parcursul unei lungi lucrări de cercetare empirică de teren. O complicație
suplimentară poate apărea dacă participantul are interese comerciale pe care
trebuie să le protejeze, și resursele materiale și expertiza pentru a se asigura că

Științe Penale
aceste protecții sunt stipulate în orice acord. Cu toate acestea, obligațiile de
confidențialitate nu pot fi considerate absolute și, în anumite situații cum ar fi
atunci când cercetătorii descoperă o nedreptate gravă ar trebui să aibă în vedere
dezvăluirea informațiilor primite unei anumite persoane sau grup, chiar dacă a
existat o garantare implicită sau explicită a confidențialității.
Deși nu toți participanții la cercetare ar putea dori să li se ofere sau chiar să
primească garanții de confidențialitate, majoritatea o fac. Cercetătorii sociali au
dezvoltat o serie de precauții metodologice în ceea ce privește colectarea,
analizarea și stocarea datelor, precum și strategii pentru a răspunde provocărilor
legate de confidențialitatea datelor lor80. Acestea includ:
� nu se înregistrează deloc nume și alte date sau se elimină numele și se identifică
detalii ale surselor din datele confidențiale în cea mai timpurie etapă posibilă
• disimularea numelui comunității în care a avut loc cercetarea jurisdicția
� să evite utilizarea sistemului de poștă sau telefon, astfel încât datele să nu poată
fi interceptate sau confiscate de poliție sau agenții de informații
7.7.3. Vătămare și beneficii

Este de așteptat ca cercetătorii să reducă la minimum riscurile de vătămare sau
disconfort pentru participanții la proiectele de cercetare (principiul non
maleficenței). Deși prejudiciul este cel mai adesea gândit în termeni fizici, acesta
include, de asemenea, daune psihologice, sociale și economice concepte foarte
familiare avocaților delictuali. Cercetătorii ar trebui să încerce să evite
impunerea chiar și riscului de rău altora.
80Israel, M. (2004) ‘Strictly Confidential? Integrity and the Disclosure of Criminological and
SocioLegal Research’, British Journal of Criminology 44

Științe Penale
Desigur, majoritatea cercetărilor implică un anumit risc, în general la un nivel
mai mare în magnitudine decât riscul minim pe care tindem săl întâlnim în viața
noastră de zi cu zi81. Măsura în care cercetătorii trebuie să evite riscurile poate
depinde de gradul de risc (prevalență), precum și de gravitatea consecințelor
care pot decurge din acesta (magnitudine). Cercetătorii pot adopta strategii de
minimizare a riscurilor care ar putea implica monitorizarea participanților,
menținerea unei rețele de siguranță a profesioniștilor care pot oferi sprijin în
situații de urgență, excluderea persoanelor sau grupurilor vulnerabile de la
participare, luând în considerare dacă ar putea fi disponibile alternative cu risc
mai mic și anticipând și contracarând orice denaturare a rezultatele cercetării
care ar putea acționa în detrimentul participanților la cercetare.
O modalitate de a răspunde la posibilitatea de a face rău participanților este prin
încorporarea în planificarea și desfășurarea cercetării a membrilor din acele
comunități care fac obiectul studiului. În unele circumstanțe, se poate aștepta ca
cercetătorii să promoveze bunăstarea participanților sau să maximizeze
beneficiile pentru societate în ansamblu.
De exemplu, în cazul cercetărilor privind violența în familie, studiile ar putea
oferi suport emoțional și practic victimelor care oferă informații despre și
organizează accesul la servicii formale și informale, oferind feedback comunității
de studiu și agențiilor relevante și susținând sau angajânduse în susținere
legală.
Cercetarea care produce beneficii poate avea costuri. Este probabil să consume
resurse precum timpul și salariul cercetătorului sau timpul participanților. De
Freedman, B., Fuks, A. and Weijer, C. (1993) In Loco Parentis: Minimal Risk as an Ethical
81
Threshold for Research upon Children. Hastings Center Report 23

Științe Penale
asemenea, poate avea consecințe negative, provocând diverse vătămări. În
general, obligațiile de a nu face rău prevalează asupra obligațiilor de a face bine.
Cu toate acestea, pot exista circumstanțe în care acest lucru nu este cazul, cum ar
fi acele ocazii în care am putea produce un beneficiu major, provocând doar un
prejudiciu minor. Poate fi tentant să generalizăm exagerat obligațiile de
binefacere și nonmaleficență pe baza principiilor dezvoltate. pentru a satisface
nevoile cercetării medicale. Întradevăr, există mai multe coduri etice. Cu toate
acestea, cercetările întreprinse în științele sociale pot funcționa în mod legitim și
deliberat în detrimentul subiecților cercetării, dezvăluind și criticând rolul lor în
provocarea unui dezavantaj sau exploatări economice, politice sau culturale
fundamentale (Research Ethics Framework, 2005).
7.7.4. Integritatea cercetării

Cercetătorii au datoria profesională față de colegii lor de lucra cu onestitate și cu
integritate. Aceasta acoperă atât chestiuni legate de activitatea proprie a
cercetătorului, cât și studiile colegilor săi:
� onestitate intelectuală în propunerea, efectuarea și raportarea cercetării
� acuratețe în reprezentarea contribuțiilor la propunerile și rapoartele de
cercetare
� corectitudine în evaluarea colegială
� colegialitate în interacțiunile științifice, inclusiv comunicarea și partajarea
resurselor

Științe Penale
7.7.5. Conflict de interese

Conflictele de interese apar în științele sociale atunci când: cercetătorii au
interese personale, financiare, politice și academice coexistente; și, există
potențialul ca un interes să fie favorizat față de altul care are o legitimitate egală
sau chiar mai mare, întrun mod care ar putea face ca alte persoane să se simtă
înșelate sau înșelate.
Astfel de conflicte au fost cel mai bine explorate în literatura biomedicală, unde
universitățile obțin beneficii financiare din industrie prin finanțarea cercetării,
consultanțe, redevențe sau prin deținerea de acțiuni la companii. În unele ocazii,
aceștia au efectuat cercetări de calitate mai slabă și mai puțin deschise pentru
evaluarea colegială.
Cercetătorii care folosesc instrumente calitative (interviu, focus group) folosesc
adesea conflictele de interese pentru a descrie conflictele de rol în care relațiile
lor cu participanții (subiecții) la cercetare implică roluri multiple ca cercetători,
precum și poate ca profesori, medici, activiști, colegi sau prieteni. Acest lucru se
poate întâmpla oriunde cercetătorii sunt încorporați în interiorul proiectului de
cercetare, în special în cercetarea de acțiune. În astfel de circumstanțe, poate fi
deosebit de dificil să se negocieze consimțământul informat, să se păstreze
confidențialitatea, să se evite prejudiciile și să se convingă comitetele de etică ale
cercetării că relația de cercetare nu a fost exploatatoare. Unele propuneri de
cercetare acceptabile din punct de vedere etic ar putea fi blocate în procesul de
revizuire a eticii din cauza, de exemplu, a dorinței instituției care efectuează
verificarea de a evita acțiunile în justiție.

Științe Penale
7.8. Cum putem răspunde problemelor etice?
7.8.1. Dilema etică

Pot exista cazuri și situații în care există conflicte între etică și morală atunci când
propriile valori și credințe ale unui individ vin în dezacord cu principiile etice
ale profesiei sau instituției. Exemple pot fi găsite în medicină sau în drept: un
avocat ar trebui săși apere clientul, chiar dacă știe că acesta este vinovat; un
medic nu poate eutanasia un pacient, deși poate crede personal în dreptul unei
persoane de a muri. Există cazuri în care o persoană poate urma principiile etice
stabilite de profesia sau instituția sa, deși nu are moralitate ca individ.
Dimpotrivă, o persoană poate decide să nu ia în considerare codul etic al
profesiei sau instituției sale, dacă acestea contravin propriilor sale valori morale.
O dilemă etică se întâmplă atunci când trebuie luată o decizie între două
opțiuni posibile, ambele dificile și inacceptabile din punct de vedere etic. Ca
exemple de dileme etice pot fi menționate în cadrul tranzacționării (folosind
cunoștințe interne pentru propriul profit) sau vânzarea către un client a unui
produs care este mai scump (sau are o calitate mai scăzută) pentru propriul dvs.
câștig.
Dilemele etice sunt greu de rezolvat, deoarece în majoritatea cazurilor implică
conflicte. Atunci când vă confruntați cu o dilemă etică, ar putea fi util să luați în
considerare câteva instrumente care pot ajuta la luarea deciziilor. Un astfel de
instrument poate fi „testul legal”. Dacă selectați una dintre opțiuni, este încălcată
legea? Care sunt consecințele? Trebuie reținut faptul că încălcarea legii are
consecințe mult mai dure decât nerespectarea principiilor etice (deși în multe
cazuri coincid). Un alt instrument care ajută la luarea deciziei întro dilemă etică
se numește „testul de pe prima pagină”. Cum teai simți dacă decizia și acțiunile
tale apar în ziarul de mâine? Sau în social media? Presiunea socială reprezintă în

Științe Penale
multe cazuri un puternic factor de descurajare. În cele din urmă, un al treilea
instrument care poate fi utilizat atunci când se confruntă cu o dilemă etică se
numește „ce ar crede mama mea?”. Poate părea amuzant, cu toate acestea, mulți
oameni se referă la valori și norme dezvoltate și aplicate la o vârstă fragedă de
educație, cultură și / sau religie.
7.8.2. Triunghiul deciziei etice

În 2007, Svara a publicat a doua ediție a cărții sale privind combaterea corupției
prin utilizarea principiilor etice în luarea deciziilor, „Triunghiul etic”82, 83

.
Triunghiul etic introdus de Svara nu este neapărat un instrument definitiv în
luarea deciziilor, însă poate ajuta la evaluarea situației și la furnizarea unui cadru
logic pentru procesul decizional. Triunghiul etic a fost conceput de Svara pentru
a fi folosit de indivizi, totuși a fost folosit în situații și contexte mai complexe.
Triunghiul etic se referă la trei abordări principale în procesul decizional:
Principii, consecințe și virtuți83.
82 Svara, J. (2007). In Combating Corruption, Encouraging Ethics: A Practical Guide to

Management Ethics (2nd ed.). Retrieved from http://thesimonscenter.org/wp
content/uploads/2018/08/SpecialReportpg5561.pdf
83 Higashi, R. S. (2018). Shaping Small Unit Ethics. Retrieved from
http://thesimonscenter.org/wpcontent/uploads/2018/08/SpecialReportpg5561.pdf

Științe Penale
(Sursa: 82, 83)
Când se confruntă cu o dilemă etică, triunghiul etic este aplicat în procesul
decizional, urmând un set de pași conturați de Kem pentru comanda militară83,

84
. Primul pas folosind modelul triunghiului etic este de a evalua dilema etică din
punctul de vedere al bunului contra răului, greșitului versus corect. De exemplu,
cele două opțiuni prezentate de dilema etică pot fi luate în considerare în termeni
de adevăr vs loialitate, pe termen scurt vs. pe termen lung, individual vs. grup
(Kem, 2016). Al doilea pas al modelului de decizie este evaluarea celor două
opțiuni și identificarea acțiunilor (soluțiilor) posibile pentru fiecare caz.
Al treilea pas în modelul de decizie al triunghiului etic este analizarea fiecărei
acțiuni potențiale din trei perspective: Etica bazată pe principii; Etica bazată pe
consecințe și etica bazată pe virtuți84. Abordarea „Principiilor” se referă la legile
și regulile și obligațiile care există, „testul legal” menționat anterior. Ce legi
există pentru acea situație specifică? Ce se întâmplă din punct de vedere al legii
atunci când alegeți o opțiune decât cealaltă? Această abordare ar trebui să ia în
considerare și obligațiile morale ale unui individ: Care sunt obligațiile mele
morale?
Abordarea „Consecințe” ia în considerare rezultatele anumitor acțiuni
întreprinse pentru fiecare opțiune a dilemei etice. Cine câștigă și cine pierde?
Principiul etic în această abordare este de a lua în considerare binele mai mare,
adică luarea deciziei care generează cel mai mare bine pentru cel mai mare
număr de oameni84. Abordarea „Virtuților” insistă asupra luării deciziilor bazate
pe anumite valori și moravuri dezvoltate prin educație, tradiție, cultură și / sau
religie. Un aspect al acestei abordări poate fi privit ca rușinea sau presiunea
84Kem, J. (2016). Ethical Decision Making: Using the ‘Ethical Triangle. Presented at the 2016
CGSC Ethics Symposium, Fort Leavenworth, USA. Retrieved from

Științe Penale
socială atunci când iau o anumită decizie: „Ce se întâmplă dacă acțiunea mea
apare în știrile de mâine?” Un alt aspect al acestei abordări face apel la propriul
set de norme și valori ale individului: „Ce ar crede mama mea?”84.
Următorul pas după evaluarea acțiunilor posibile pentru o dilemă etică prin
lentilele celor trei sisteme ale triunghiului etic este de a verifica dacă este
disponibilă o altă soluție, neidentificată deja. Dacă nu, ar trebui să se aleagă un
anumit curs de acțiuni, care sunt apoi implementate83, 84, 85.
7.8.3. Cum putem răspunde la problemele etice?

Cum pot cercetătorii să decidă ce să facă atunci când li se prezintă o dilemă etică?
Majoritatea dificultăților etice ar putea fi rezolvate prin trimiterea la unul dintre
cele trei principii formulate inițial integritate, bunăvoință/binefacere și datoria
față de ceilalți și de societate și care stau la baza majorității codurilor de etică a
cercetării. Cu toate acestea, pot apărea dileme grave dacă devine necesară
încălcarea unui principiu de bază pentru a satisface nevoile unui alt principiu.
În astfel de situații, luarea deciziilor poate fi bazată pe aprecierea ambelor
abordări normative ale comportamentului. Abordarea teleologică sau
consecvențială se concentrează pe consecințele practice ale acțiunilor, în timp ce
abordările deontologice resping accentul pe consecințe și sugerează în schimb că
anumite acte sunt bune în sine, prin ele însele. Aceste două poziții stau la baza
unei strategii pentru a face față dilemelor etice rezumate în continuare.
Etape pentru rezolvarea unei dileme etice:
� Identificarea problemelor, identificarea părților
85Martinez, K., & Martinez, M. (2017). Application of the Ethical Triangle in the 2014 Ebola
Epidemic: A Case Study. InterAgency Journal, 8(4), 34–46. Retrieved from
http://thesimonscenter.org/wpcontent/uploads/2017/11/IAJ842017pg3446.pdf

Științe Penale
� Identificarea opțiunilor
� Considerarea consecințelor
� Analizarea opțiunilor în termeni de valori morale
� Luarea propriilor decizii și acționarea responsabilă
� Evaluare
Identificarea problemelor, identificarea părților

Dilemele etice sunt de multe ori complexe, așa că primul pas este identificarea
naturii problemei. De asemenea, este important să recunoaștem diferitele părți
interesate implicate: cine va fi afectat și cum? Neam putea gândi la părțile
interesate din grupuri mai mari, începând mai întâi cu cele afectate imediat de o
situație sau decizie; instituțiile relevante (de exemplu, universitate, angajator,
sponsor); comunitățile de cercetători în științe sociale; și în cele din urmă
societatea în largul său.
Identificarea opțiunilor
Cercetătorii pot fi capabili să răspundă problemelor etice întro serie de moduri
și este important ca posibilitățile să nu fie eliminate în mod prematur.
Luarea în considerare a consecințelor

Cercetătorii ar trebui să ia în considerare gama de consecințe pozitive și negative
asociate fiecărei opțiuni: cine sau ce va fi ajutat? Cine sau ce va fi rănit? Ce tipuri
de beneficii și daune sunt implicate și care sunt valorile lor relative? Care sunt
implicațiile pe termen lung ale oricărei decizii? Care opțiune produce cea mai
bună combinație de maximizare a beneficiilor și minimizare a daunelor?

Științe Penale
Analizarea opțiunilor din punct de vedere al valorilor morale

Cercetătorii trebuie să examineze opțiuni conforme principiilor morale precum
onestitatea, încrederea, autonomia individuală, corectitudinea, egalitatea și
recunoașterea vulnerabilității sociale și de mediu. În unele cazuri, unele principii
pot fi considerate mai importante decât altele.
Luarea propriilor decizii și acționarea responsabilă

Este important ca principiile și consecințele să fie integrate în mod uniform
astfel, încât să se poată ajunge la o decizie independentă, informată, bine
argumentată și justificabilă. Cu toate acestea, este posibil ca toate opțiunile să
producă consecințe nefaste sau principii etice nerespectate. În cele din urmă, s
ar putea să ne trebuiască să alegem cel mai mic dintre mai multe rele. Poate fi
util să folosim cazuistica pentru a clarifica natura conflictului etic, prin analogii:
există precedente cum au fost tratate alte cazuri similare și care au fost
rezultatele; este problema similară sau diferită de altele similare; ce se întâmplă
dacă anumite elemente sau indivizi din scenariu au fost schimbați sau dacă miza
a fost mai mare sau mai mică? Mai multe instrucțiuni pot fi folosite pentru a
reflecta asupra acțiunii care urmează să fie adoptată: mă voi simți confortabil
spunând unui membru apropiat al familiei, cum ar fi mama mea sau tată ce am
făcut; cum maș simți dacă acțiunile mele ar atrage atenția presei; cum maș simți
dacă copiii mei ar urma exemplul meu și comportamentul meu cel al unei
persoane înțelepte și virtuoase?
Evaluare
Datorăm disciplinei noastre, colegilor noștri și tuturor celor care sunt afectați de
cercetările din domeniul nostru să reflectăm asupra modului în care a apărut
dilema cu care neam confruntat.

Științe Penale
7.9. Probleme emergente în etică
Pe măsură ce mediul în care se desfășoară cercetarea evoluează, asistăm la
schimbări în provocările etice cu care se confruntă cercetătorii. Cercetătorii
sociali sunt din ce în ce mai interesați de cercetările internaționale și bazate pe
internet. Ambele au fost identificate ca fiind probleme semnificative în prezent.
Conduita în cercetare și guvernanța cercetării ridică probleme semnificative
pentru cei care efectuează investigații în afara jurisdicțiilor lor de origine, care
asigură finanțare din surse care necesită o revizuire etică în conformitate cu
regimul aplicabil în jurisdicția în care va avea loc cercetarea.
Există complicații care ar putea apărea, de exemplu, din posibilitățile de riscuri
crescute atât pentru cercetători, cât și pentru participanți, din concepții diferite
ale drepturilor și prejudiciului (Montgomery, 2007). De exemplu, criminologii
au devenit din ce în ce mai interesați de internet fie ca instrument de cercetare,
fie ca studiu în sine. Deși multe dintre problemele etice pe care leam discutat
deja sunt la fel de relevante online, cercetătorii ar putea avea nevoie să găsească
noi modalități de a răspunde la acestea. De exemplu, cercetarea mediată de
internet pune probleme deosebite în verificarea identităților și a statutului
participanților, furnizarea de informații sau redactarea datelor86.
Utilizarea informațiilor care se găsesc în domeniul public nu este considerată a
fi colectare de date și, prin urmare, nu este supusă controlului de către un comitet
de etică al cercetării. Deci, datele obținute de la avizierele publice și de la site
urile web publice sunt probabil încadrate în această categorie. Cu toate acestea,
emailurile personale și schimburile din cadrul camerelor de chat închise sunt
mai susceptibile de a fi interpretate ca private și utilizarea datelor de pe aceste
86British Sociological Association (2002) Statement of Ethical Practice for the British
Sociological Association. http://www.britsoc.co.uk

Științe Penale
siteuri ar necesita, în general, consimțământul informat al participanților. Există
susținători ai cercetării sub acoperire pe internet atunci când prejudiciul cauzat
de nerespectarea confidențialității, de exemplu, a unui anumit grup violent
poate fi compensat de beneficiile publicității și închiderii activităților lor (Glaser
și colab., 2002 ).
7.10. Recomandări etice pentru cercetare
7.10.1. Recomandări generale pentru cercetarea etică

Asociația Psihologică Americană (APA), utilizată ca referință de multe
organisme internaționale de reglementare în ceea ce privește etica cercetării,
afirmă cinci principii pentru etică în știință și cercetare87. Tabelul următor
detaliază aceste principii pe baza recomandărilor APA (ibid).
Tabel. Cinci recomandări etice APA pentru cercetare
Recomandare APA Detalii
1. Clarificarea Clarificare cu privire la autor și contribuția la

proprietății muncă.
intelectuale Autorul unei lucrări trebui să demonstreze
contribuția lui reală.
Contribuțiile minore trebuie confirmate în text (un
paragraf distinct la începutul sau la sfârșitul
lucrării) sau întro notă de subsol.
2. Clarificarea rolurilor Există diferite roluri în cercetare, de ex. cercetător,

participanți la cercetare, supervizor, studenți etc.
În cadrul unui proiect de cercetare, diferitele roluri
ar trebui clarificate de la început, cu un set clar de
87 Smith, D. (2003). Five principles for research ethics. APA, 34(1), 56–60. Retrieved from
https://www.apa.org/monitor/jan03/principles

Științe Penale
limitări, drepturi, obligații și responsabilități pentru

fiecare rol
3. Utilizarea Subiecții cercetării ar trebui să participe voluntar

consimțământului la studii și experimente.
informat Participanții la cercetare ar trebui să fie
întotdeauna informați despre studiul la care
participă, și anume despre:
Scopul cercetării, durata și procedurile sale
Dreptul participanților de a refuza participarea și de
a se retrage
Riscuri potențiale sau efecte adverse
Beneficii de cercetare prospectivă Limite de
confidențialitate a datelor (codificarea, partajarea,
arhivarea datelor)
Stimulente pentru participare
4. Respectarea Participanții la cercetare ar trebui să fie liberi să

confidențialității și a aleagă ce informații personale dezvăluie și modul în
intimității care aceste informații ar trebui să fie dezvăluite
terților.
Limitele confidențialității ar trebui discutate cu
participanții la cercetare, adică modul în care vor fi
utilizate datele lor și ce se va face cu datele cercetării
(materiale, informații, fotografii, audio, înregistrări
video).
Participanții ar trebui să fie de acord a priori cu
privire la limitele stabilite de confidențialitate și
confidențialitate.
Cercetătorul ar trebui să ia măsuri de precauție
pentru ca datele colectate să fie păstrate în
siguranță:
Datele și înregistrările confidențiale sunt stocate
întro zonă securizată, cu acces limitat la acestea.
Pentru a asigura o protecție maximă, facilitățile de
stocare nu ar trebui să fie conectate la internet.
Datele ar trebui să fie dezidentificate, adică
informațiile de identificare ar trebui să fie șterse sau

Științe Penale
ascunse (codificarea datelor pentru a ascunde

identitățile)
Dezvăluirea către terți care nu au legătură directă
cu studiul de cercetare ar trebui evitată
5. Respectarea Cercetătorii ar trebui să respecte standardele etice

codurilor și generale și instituționale.
procedurilor etice
Aceste cinci recomandări etice principale ale APA se bazează și includ toate
principiile etice pentru știință și cercetare.
Deși repetă cele cinci principii principale menționate mai sus, codurile etice în
cercetarea de orice tip ar trebui să includă o listă foarte generală de orientări
etice88 :
� Adevăr, onestitate, deschidere. Cercetarea ar trebui să creeze noi
cunoștințe și ar trebui să fie sinceră, deschisă, cu integritate.
� Libertate în alegerea subiectelor de cercetare, metodologie, publicarea
rezultatelor.
� Calitate. Cercetarea ar trebui să fie de înaltă calitate. Cercetătorii ar trebui
să aibă competența și expertiza necesare.
� Consimțământul informat voluntar. Participanții la cercetare ar trebui să
participe voluntar la un studiu și ar trebui să fie informați cu privire la
diferitele aspecte ale acestuia.
� Confidențialitate. Participanții la cercetare ar trebui să aibă dreptul de a
avea confidențialitatea datelor lor personale.
88NNCRENorwegian National Committees for Research Ethics. (2014, September 24). General
Guidelines for Research Ethics. Retrieved from https://www.etikkom.no/en/ethicalguidelines
forresearch/generalguidelinesforresearchethics/

Științe Penale
� Imparţialitate. Rolurile din timpul unui proces de cercetare ar trebui
clarificate de la început.
� Integritate. Cercetătorul nu ar trebui să fabrice sau să falsifice date, ar
trebui să evite conduita necorespunzătoare.
� Responsabilitatea instituțională. Nu numai cercetătorul, ci și organizația
de cercetare ar trebui să respecte standardele etice.
� Colegialitate. Cercetătorii ar trebui să se comporte întrun mod respectuos
față de colegi și colegi în ceea ce privește proprietatea și partajarea datelor,
autorul, publicarea, evaluarea colegială și cooperarea.
� Disponibilitatea rezultatelor. Rezultatele cercetării ar trebui să fie
deschise, disponibile, pentru a permite verificarea și dialogul.
� Responsabilitate socială. Cercetarea ar trebui să fie în beneficiul
participanților la cercetare (nu ar trebui să le provoace daune), mediului
și societății.
7.10.2. Recomandări etice importante

Există multe standarde etice emise de diferite organisme de reglementare, la
nivel național și internațional. De asemenea, există întrebări privind prioritizarea
între etică sau reglementare: care dintre ele este mai importantă?
Cercetătorii empirici se confruntă cu două dificultăți distincte. Pe de o parte, ei
trebuie să dezvolte modalități de lucru care pot fi considerate etice, iar pe de altă
parte trebuie să îndeplinească cerințele autorităților de reglementare a eticii
cercetării fără a compromite conduita etică. Acestea nu sunt întotdeauna același
lucru. În cel mai bun caz, comitetele de etică și codurile etice ale cercetării ajută
cercetătorii să răspundă la problemele etice. Din păcate, însă, există o literatură

Științe Penale
internațională considerabilă89, 90, 91, 92

care arată cum o cercetare etică poate fi
compromisă de cerințele procedurale birocratice, în special atunci când
„cercetătorii văd etica ca o combinație de obstacol în cercetare, exerciții standard,
joc birocratic și obiect artificial lipsit de sens”93. Cele două cerințe nevoia noastră
de a ne comporta etic și cea de a satisface cerințele de reglementare trebuie să
funcționeze simultan pe parcursul întregului proces de cercetare. Pentru un
cercetător, procesul formal de revizuire a eticii oferă atât dezavantaje, cât și
avantaje: poate restricționa în mod nerezonabil conduita etică, dar ar putea oferi
și un mecanism semnificativ pentru stimularea reflecției asupra
comportamentului etic. Din păcate, această oportunitate nu este întotdeauna
folosită și, după ce a primit aprobarea comisiei (autorităților)94 de reglementare,
unii cercetători par să creadă că timpul pentru reflecție etică sa încheiat. Cu toate
acestea, indiferent cât de bine organizați sunt, indiferent cât de bine șiau
pregătit proiectul de cercetare și indiferent cât de corect se comportă, cercetătorii
vor trebui să se confrunte cu o varietate de dileme etice neprevăzute odată cu
începerea studiului lor.
89 Bosk, C.L. and De Vries, R.G. (2004) ‘Bureaucracies of mass deception: Institutional Review
Boards and the ethics of ethnographic research’, Annals of the American Academy of Political
and Social Science595, September
90 Israel, M. (2004) Ethics and the Governance of Criminological Research in Australia: A Report
for the New South Wales Bureau of Crime Statistics and Research.
91 Lewis, G., Brown, N., Holland, S. and Webster, A. (2003) A review of ethics and social science
research for the Strategic Forum for the Social Sciences. Summary of the Review. York: Science
and Technology Studies Unit
92 Social Sciences and Humanities Research Ethics Special Working Committee (2004) Giving
Voice to the Spectrum (online). Ottawa: Interagency Advisory Panel on Research Ethics.
Available:http://www.pre.ethics.gc.ca/english/workgroups/sshwc/SSHWCVoiceReportJune200
4.pdf
93 Holbrook, A. (1997) Ethics by Numbers? An Historian’s Reflection of Ethics in the Field. In
Bibby, M. (ed.) Ethics and Education Research, Review of Australian Research in Education, no.
4, Coldstream Vic.: Australian Association for Research in Education
94 https://www.juridice.ro/408626/intrebarepreliminaracuprivirelacerintelereferitoarela
independentaautoritatilornationale.html

Științe Penale
Luarea în considerare a principiilor etice nu este niciodată încheiată. Cercetătorii
empirici mai experimentați se pot baza pe cunoștințele lor despre modul în care
aceștia și colegii lor au dezvoltat planuri de cercetare, au interpretat chestiuni
etice care pot apărea, sau angajat în comitetele de etică ale cercetării și au
gestionat practicile negocierii eticii în domeniu. Încă de la începutul studiului
lor, cercetătorii pot anticipa multe dintre problemele care se pot întâmpla în
cercetarea lor, precum și problemele cu care se pot confrunta cu munca propusă
acceptată de un comitet de etică al cercetării. Prin comparație cu cercetătorii
tineri, cercetătorii experimentați pot avea o putere mai mare de negociere cu
autoritățile de reglementare, chiar dacă nu totdeauna. Cercetătorii empirici mai
experimentați știu că etica și integritatea trebuie să fie integrate încă de la început
întrun proiect, sunt dezvoltate pe parcursul studiului și continuă după
încheierea colectării datelor.
a. Reglementarea eticii la nivel național

Oamenii de știință și, în general, profesioniștii sunt cuprinși întro rețea încurcată
de coduri profesionale și cerințe instituționale neuniforme. Există o multitudine
de coduri de etică în sectoare și domenii sociale și economice, de asemenea
pentru companii și organizații individuale. Marea majoritate a universităților au
comisii de etică pentru a investiga chestiune legate de integritate academică.
b. Reglementarea eticii la nivel internațional

Începând din 2005, Comisia Europeană a susținut o mai mare integrare și
coerență în abordările de reglementare ale eticii cercetării. Prin Declarația

Științe Penale
EUREC (2005), Comisia Europeană a înființat rețeaua europeană de comitete în
cercetare etică95 (European Network of Research Ethics Committees EUREC).
Această rețea are scopul de a facilita schimbul de cunoștințe, de a desfășura
cercetări legate de etică, de a disemina materiale didactice de etică între membri
și de a fi implicată în discuții cu Comisia Europeană cu privire la implementarea
locală a directivelor (European Commission, 2005).
Un exemplu de proiect european foarte util din perspectiva eticii în cercetări
sociale este RESPECT, un proiect al Programului de tehnologii al societății
informaționale al Comisiei Europene, realizat de Institutul pentru Studii privind
Ocuparea Forței de Muncă (UK)96.
Obiectivul acestui proiect a fost de a crea un set de orientări etice și profesionale
care să servească drept cod pentru cercetarea socioeconomică în întreaga
Europă. Acest cod funcționează ca un ajutor pentru luarea deciziilor, mai
degrabă decât ca un cod prescriptiv. Liniile directoare destinate să amestece
conținutul codurilor existente, împreună cu cerințele legale actuale ale Uniunii
Europene se bazează pe trei principii:
� respectarea standardelor științifice
� respectarea legii
� evitarea daunelor sociale și personale
(Institute for Employment Studies, 2004).
Codul RESPECT nu a fost creat pentru a înlocui codurile etice profesionale
existente și emergente, ci este destinat să servească în schimb ca o sursă care ar
putea ajuta la îmbunătățirea codurilor existente sau ca un ajutor pentru
95http://www.eurecnet.org/index.html
96RESPECT, European Union Professional and Ethical Codes for Technologyrelated Socio
Economic Researchhttp://www.respectproject.org/main/index.php

Științe Penale
organizațiile care dezvoltă noi coduri. Poate că cea mai interesantă este totuși
intenția ca Codul să sprijine dezvoltarea unui mediu comun de cercetare
internațional cu standarde transparente și convenite universal96.
Recomandări UNESCO privind știința și cercetătorii științifici

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a
adoptat în noiembrie 2017 o Recomandare privind standardele etice în știință și
cercetare97. Recomandarea ar trebui să fie pusă în aplicare de toate statele
membre UNESCO, iar punerea sa în aplicare este monitorizată de UNESCO la
fiecare patru ani.
Recomandarea UNESCO definește termenii de „știință”, „științe”, „tehnologie”,
„cercetare și dezvoltare”, „cercetare științifică”, „cercetător științific”. Se aplică
tuturor cercetătorilor științifici; toți tehnicienii, personalul de sprijin și studenții;
toate instituțiile responsabile cu cercetarea și dezvoltarea (cum ar fi educația
științifică, comunicarea științifică, reglementarea și politica, finanțarea,
evaluarea colegială, publicarea științifică)97.
Conform acestei recomandări97, țările ar trebui să își stabilească și să își
consolideze capacitățile de cercetare științifică, umană și instituțională, prin:
� promovarea cercetării și dezvoltării în toate domeniile societății, finanțate
din surse publice, private și nonprofit;
� dotarea cu personalul, instituțiile și mecanismele necesare dezvoltării și
punerii în practică a politicilor naționale de știință, tehnologie și inovare;
97UNESCO. (2018). Recommendation on Science and Scientific Researchers (39). Retrieved

from https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000260889.page=116

Științe Penale
� consolidarea culturii științifice, a încrederii publice și a sprijinului pentru
științe în întreaga societate, în special printro dezbatere democratică
informată cu privire la producția și utilizarea cunoștințelor științifice
� dialog între comunitatea științifică și societate
� stabilirea mijloacelor adecvate pentru abordarea eticii științei și a utilizării
cunoștințelor științifice și a aplicațiilor sale
� înființarea, promovarea și sprijinirea comitetelor de etică independente,
multidisciplinare și pluraliste, pentru a evalua problemele etice, juridice,
științifice și sociale relevante legate de proiecte de cercetare care implică
ființe umane
� încurajarea dezbaterii, educației și conștientizarea publicului în dezbateri
etice
� utilizarea cunoștințelor științifice și tehnologice în luarea deciziilor și
dezvoltarea de politici
Codul european de conduită pentru integritatea cercetării

În 2017, academiile naționale europene de științe și științe umaniste, prin
asociația lor ALLEA (All European Academies), în cooperare cu Comisia
Europeană, au emis Codul european de conduită pentru integritatea cercetării98 .
Codul european de conduită integrează problemele etice recunoscute de
Comisia Europeană în 2013 în ceea ce privește protecția datelor și
confidențialitatea; consimțământ informat; cercetări asupra embrionilor umani;
dublă utilizare; cercetare pe animale; și cercetarea care implică țările în curs de
98ALLEA. (2017). The European Code of Conduct for Research Integrity. Retrieved from
http://www.allea.org/wpcontent/uploads/2017/03/ALLEAEuropeanCodeofConductfor
ResearchIntegrity20171.pdf

Științe Penale
dezvoltare99 . De asemenea, ia în considerare Directiva UE privind protecția
datelor cu caracter personal (GDPR), emisă de Comisia Europeană în 2016.
Codul european de conduită pentru integritatea cercetării stabilește patru
principii etice principale în cercetare97:
Fiabilitate în ceea ce privește proiectarea cercetării, metodologia cercetării,
analiza datelor și utilizarea datelor.
Onestitate în efectuarea cercetării și în comunicarea rezultatelor cercetării.
Respect pentru colegi, participanți la cercetare, societate și mediu.
Responsabilitatea pentru coordonarea, formarea și supravegherea cercetării.
Codul european de conduită stabilește, de asemenea, bune practici în cercetarea
mediului de cercetare; instruire, supraveghere și mentorat; proceduri de
cercetare; garanții; practici de date și gestionarea datelor; lucru colaborativ;
publicare și diseminare; și revizuirea, evaluarea și editarea lucrărilor de
cercetare97.
7.11. Studii de caz – Etica în cercetări sociojuridice
99European Commission. (2013). Ethics for researchers. Retrieved from

https://ec.europa.eu/research/participants/data/ref/fp7/89888/ethicsforresearchers_en.pdf

Științe Penale
Partea a IIa – Materiale suplimentare pentru studiu
Ethics Research http://www.law.uct.ac.za/ethicsresearch
Research Ethics in Legal Writing: Challenges for Empirical Research
https://pdxscholar.library.pdx.edu/ling_fac/54/
Ethical Obligations: Performing AdequateLegal Research and Legal Writing
https://core.ac.uk/download/pdf/51081788.pdf
Guidelines for research ethics in the social sciences, law and the humanities
https://graduateschool.nd.edu/assets/21765/guidelinesresearchethicsinthesocial
scienceslawhumanities.pdf
Research Ethics https://www.law.ox.ac.uk/centresinstitutes/centresocio
legalstudies/researchethics

Științe Penale
Partea a IIa – Subiecte pentru autoverificare și evaluare
1. Ce este etica? (p. 78)
2. Ce este etica profesiilor juridice? (p. 81)
3. Care sunt cele 10 principii etice generale? (p. 86)
4. Care sunt principiile etice care se aplică cercetătorilor din orice domeniu? (p.
87, Tabel – „Comportament etic al cercetătorilor”)
5. Care sunt tipurile de abateri etice în cercetare? (p. 105106, Tabel – prima
coloană)
6. Care sunt principiile etice în domeniul dreptului? (vezi Cuprins, 7.7.1 – 7.7.5)
7. Ce este o dilemă etică? (p. 116)

Științe Penale
Partea a IIIa
Elaborarea lucrării de cercetare (disertație)

Științe Penale
8. Elaborarea lucrării de disertație
Partea a IIIa analizează câteva elementele practice ale scrierii disertației, și în
general a oricărei lucrări de cercetare juridică, sociojuridică sau comparativă.
Teza (de dizertație, de doctorat) este o lucrare scrisă, bazată pe cercetări originale
(adică proprii, noi), necesară la finalizarea studiilor de masterat (sau de
doctorat).
Studenții își pot alege singuri subiectul tezei sau pot fi îndrumați în acest sens
de profesorul coordonator. Studenții au obligația de a decide asupra
problemelor relevante în cadrul subiectului ales, de a localiza sursele de
literatură necesare. Dizertația este în esență un argument, prin urmare, în
introducere studenții trebuie să arate ce vor investiga, de ce subiectul merită
investigat și cum vor încerca să îl investigheze. Trebuie ținut seama de faptul că,
la o dizertație, comisia de examinare nu este interesată (foarte mult) de
cunoștințe generale despre un domeniu, ci de argumentul care este dezvoltat și
dezbătut în dizertație.
La început ar putea fi util să reflectați câteva minute, notând răspunsul la
întrebarea „care este scopul dizertației mele?”. Acest exercițiu vă ajută la
concentrarea asupra sarcinii și procesului care trebuie elaborat. De exemplu, vă
puteți imagina cum diferă scrierea tezei de dizertație față de cea de licență, ce
tipuri de activități trebuie să faceți, ce sprijin puteți obține (profesor, bibliotecă,
altcineva), cât timp intenționați să folosiți pentru colectarea datelor și
informațiilor, cât timp vă alocați pentru scriere, etc.

Științe Penale
Completarea cu succes a unei lucrări de disertație este o bună oportunitate prin
care studenții pot100:
� Să dezvolte independent o parte substanțială a unui studiu academic
� Să aprofundeze un subiect relevant și interesant
� Să se specializeze întrun domeniu
� Să poată explora literatura existentă întrun anumit domeniu
� Să dezvolte abilitățile în găsirea, selectarea și analiza critică a informațiilor
� Să dezvolte abilitățile în luarea deciziilor, gestionarea sarcinilor și
rezolvarea problemelor
� Să își perfecționeze abilitățile în rezumarea și prezentarea concluziilor
Prin urmare, elaborarea lucrării de disertatie (cercetarea, scrierea) facilitează
dobândirea următoarelor competențe100:
� Independență (în ceea ce privește controlul asupra subiectului disertației)
� Implicare personală (în termeni de angajament și responsabilitate
personală)
� Timpul (în termeni de management și gestionare atentă)
� Management personal și motivație (în ceea ce privește necesitatea de a
adopta strategii adecvate)
� Căutarea literaturii (mai extinsă și, prin urmare, mai complicată; de
asemenea, în raport cu necesitatea menținerii de înregistrări exacte ale
tuturor referințelor)
100 Stella Cottrell, The Study Skills Handbook, (London: Palgrave MacMillan, 2003)

Științe Penale
� Prezentare (în ceea ce privește necesitatea editării și corectării textului și,
de asemenea, respectarea cerințelor relevante privind redactarea și
depunerea disertațiilor finalizate)
8.1. Alegerea temei de disertație
Alegerea temei de disertație se bazează, în general, pe două strategii, care nu se
exclud reciproc. Vă puteți alege întâi coordonatorul, în funcție de compatibilități
și afinități personale, și/sau vă puteți subiectul disertației și apoi coordonatorul
(sau din lista generală de teme oferită de acesta). Indiferent de abordarea dvs,
subiectul disertației trebuie să fie unul interesant pentru dvs și care poate fi
cercetat. Este posibil ca la început să aveți multe întrebări și idei privind subiectul
lucrării de disertație, și poate părea o sarcină grea să ordonați gândurile.
Coordonatorul poate ajuta cu sfaturi și recomandări privind organizarea ideilor,
însă trebuie să țineți minte faptul că în final rafinarea problemei de cercetare și
stabilirea unor întrebări clare de cercetare este responsabilitatea dvs.
O modalitate strategică de a aborda alegerea temei de disertație este de vă pune
următoarele întrebări, în termeni de „ce”, „de ce” și „cum”:
1. Ce vreau să fac? Ce vreau să cercetez / investighez? (de fapt, cu aceste
întrebări stabiliți scopul și obiectivele disertației)
2. Cum îmi pot atinge obiectivele? Va fi necesar un studiu de literatură
pentru acest lucru? Va fi posibil sau necesar să realizez o cercetare
empirică? Dacă da, ce metodă / metodologie ar trebui să folosesc?
3. De ce vreau să fac teza? Această cercetare îmi va aprofunda cunoștințele
despre o anumită problemă juridică? Această cercetare va fi de interes

Științe Penale
pentru potențialii angajatori (indicând o bună cunoaștere a domeniului și
demonstrând dorința de a lucra întrun anumit domeniu al dreptului)? S
ar putea ca răspunsul sincer la această întrebare, „De ce vreau să fac teza?”
să fie: „Pentru că trebuie”!
După ce ați identificat un număr de subiecte posibile pentru teză, următoarele
întrebări vă pot ajuta să restrângeți alegerea:
� Am cunoștințe anterioare despre acest subiect?
� Sunt cu adevărat interesat de acest subiect?
� Am timp pentru a efectua orice activitate empirică necesară?
� Ideea mea este focusată?
� Este subiectul ales demn de investigat? (cu alte cuvinte, găsesc suficiente
surse de literatură? Am de unde să adun suficiente date?)
Încercați acest exercițiu de brainstorming. Dați deoparte manualele, notele de
curs etc. și stați jos cu o bucată de hârtie goală. Notați tot ceea ce deja cunoașteți
despre subiectul ales (inclusiv tot ceea ce ați găsit interesant sau controversat.)
Acest exercițiu ar trebui să servească unui dublu scop. În primul rând, sar putea
să fiți foarte surprins de cantitatea de cunoștințe pe care o dețineți deja și, în al
doilea rând, vă poate ajuta pentru a evidenția acele domenii în care trebuie să
faceți o cercetare preliminară sau mai aprofundată. Acest exercițiu vă va ajuta să
elaborați un „plan de acțiune” (altfel denumit „strategie de cercetare”). În
planificarea strategiei de cercetare, punețivă următoarele întrebări: Această
activitate a evidențiat incertitudini sau lacune în care trebuie să fac ceva mai
multe cercetări? Cum voi obține aceste informații?
Odată ce aveți o idee pentru un subiect interesant, va trebui să vă planificați
strategia de cercetare și pentru a face acest lucru, trebuie să aveți încă de la
început o idee cu privire la problema centrală de investigat, precum

Științe Penale
și problemele marginale. Rețineți că importanța lor relativă se poate schimba
sau că pot apărea probleme noi, pe măsură ce progresați în studiul de cercetare).
Astfel, poate fi util să desenați o diagramă, o schemă de idei (mindmap). În
primul rând, gândițivă la întrebările prioritare (cheie) de cercetare cărora
intenționați să le găsiți răspuns. Scrieți aceste informații în centrul paginii. Apoi,
țineți cont de direcția cercetării dvs. și de modul în care aceasta va determina
câteva dintre întrebările dvs. inițiale de cercetare. De exemplu, o disertație cu
titlul, „Nulitatea căsătoriei un concept redundant?”, ar necesita o analiză
detaliată a definiției căsătoriei; o explicație a legii nulității; o explorare a
aspectelor istorice; o imagine de ansamblu cronologică și poate chiar un studiu
comparativ. Aceste aspectele ar forma „spițele” diagramei păianjenului, iar
următoarea sarcină ar fi adăugarea un „strat” suplimentar sub forma oricăror
probleme sau dificultăți conexe care ar putea fi avute în vedere101.
În această etapă, pot apărea chestiuni noi, neașteptate. Poate deveni evident că
problemele marginale (considerate ca nefiind centrale sau importante pentru
întrebarea principală de cercetarea principală) să trebuiască să fie investigate.
Acestea nu trebuie respinse cu ușurință deoarece ele pot adăuga mai multe
dimensiuni și profunzime argumentelor disertației.
În ceea ce privește identificarea și încorporarea problemelor de bază și
marginale, gândițivă cu atenție la structura disertației. Problemele cheie (sau de
bază) ar trebui să fie relativ ușor de formulat, deoarece ele trebuie să arate ceea
ce încercați să demonstrați prin lucrarea de disertație și cum intenționați să
demonstrați acest lucru. Acestea trebuie evidențiate în introducerea tezei.
Corpul principal al textului (cuprinsul) tezei ar trebui să cuprindă o evaluare sau
101 M. Salter, J. Mason, Writing Law Dissertations. An Introduction and Guide to the Conduct of
Legal Research, Pearson Edinburgh, 2007

Științe Penale
o analiză critică a tuturor argumentelor și problemelor care decurg de la, și sunt
conectate cu, întrebarea dvs. de cercetare de bază, scopul final al lucrării fiind de
a dovedi și susține argumentul dvs. Cuprinsul tezei va încorpora în mod necesar
atât problemele cheie, cât și probleme marginale. Concluzia lucrării ar trebui să
arate în ce măsură considerați că ați răspuns la întrebările de cercetare,
semnificația constatărilor dvs. și, de asemenea, orice alte probleme care ar fi
putut apărea (și care probabil nu erau luate în calcul când ați început cercetarea).
Prin urmare, concluziile disertației vor trebui să se refere atât la întrebarea cheie
de cercetare, cât și la întrebările secundare.
8.2. Alegerea metodologiei de cercetare
Lucrarea de disertație ar trebui să includă în cuprinsul său o secțiune de
„Metodologia cercetării”, indiferent de tipul și natura subiectului ales.
În domeniul juridic, există trei metodologii principale de cercetare, iar lucrarea
trebuie în mod necesar să abordeze una dintre ele:
� Cercetare doctrinară (vezi p. 33, 45)
� Cercetare sociojuridică (vezi p. 36, 51)
� Cercetare comparativă (vezi p. 38)
Cele trei metode de cercetare în domeniul juridic au fost prezentate extins în
capitolele anterioare. În cele ce urmează, ele vor fi menționate pe scurt,
pentru ușurința discuției privind lucrarea de disertație.

Științe Penale
8.2.1. Cercetare doctrinară

Scopul principal al cercetării doctrinare este să demonstreze existența unei serii
de reguli bazate pe un număr redus de principii juridice generale. Acest tip de
cercetare pleacă de la premisa că aceste reguli detaliate generează și precizează
anumite principii juridice generale, astfel încât legea să poată fi interpretată ca
un sistem de reguli mai mult sau mai puțin logic și coerent.
Întro metodologie doctrinară, studenții trebuie să coreleze aceste reguli
specifice cu principii mai generale ca și când cele două părți formează un sistem
unic de reglementări. Orice contradicții, lipsuri, ambiguități și aspecte ilogice
existente în doctrina juridică, inclusiv cele provenite din factori politici externi,
trebuie considerate ca excepții. Categoriile și domeniile dreptului au semnificații
clare și definiții unice din punct de vedere juridic.
O lucrare de disertație care abordează metodologia doctrinară trebuie să
interpreteze disputele legale întrun mod strict juridic, din perspectiva
semnificației acestora pentru avocați în cadrul procesului juridic. Prin urmare,
întro disertație doctrinară studenții trebuie să excludă sistematic orice factori
presupuși „externi”, cum ar fi factori politici, ideologici sau morali.
Tradițional, cercetarea doctrinară presupune o analiză deductivă (raționament
juridic deductiv, vezi p. 24) pornind de la principiile juridice. O disertație
doctrinară presupune că studenții știu și pot să deducă necesitatea unor reguli
juridice specifice ca și când acestea reprezintă implicații logice ale unui principiu
general.

Științe Penale
8.2.2. Cercetarea sociojuridică

Cercetarea sociojuridică oferă posibilitatea investigării mai extinse a unui
subiect legal, prin luarea în considerare a factorilor care pot afecta
implementarea legii, dar și a impactului legii.
O disertație sociojuridică presupune cercetare empirică și rezultate ale cercetării
obținute „pe teren”, acestea putând să pună sub semnul întrebării tradiția
doctrinară care pune accentul pe reguli formale (doctrine, legi) ca instrumente
administrative și executive esențiale.
Punctul central și contextual al cercetării sociojuridice asupra „legii în acțiune”,
asupra legilor în contextul lor social, este oferirea unei analize care să completeze
descrierea legii (tradiția în cercetarea doctrinară)102. În timp ce disertațiile
doctrinare se concentrează asupra conținutului regulilor juridice, metodologia
sociojuridică se concentrează asupra caracterului social, funcțiilor și
implicațiilor acestor reguli. O disertație sociojuridică încearcă să înțeleagă legea
în diferite contexte în care ea acționează103. Cercetarea sociojuridică presupune
ca studenții să adune date și informații primare prin utilizarea oricăror metode
de cercetare convenabile104.
Metodologii combinate, doctrinare și sociojuridice
Între „legea din cărți” (cercetare doctrinară) și „legea în acțiune” (cercetare socio
juridică) există un decalaj, prin urmare o disertație (lucrare de cercetare în
general), pentru a răspunde în mod complet subiectului abordat, trebuie să
102 Thomas, P. (ed.), SocioLegal Studies, (Aldershot: AshgateDartmouth, 1997)

103 Passas and Nelken, ‘The Thin Line Between Legitimate and Criminal Enterprises: Subsidy
Frauds in the EC’ (1993) 18 Crime, Law and Social Change, 223
104 Alan Bradshaw, ‘Sense and Sensibility: Debates and Developments in SocioLegal Research
Methods’ in Thomas, 1997

Științe Penale
includă ambele abordări combinate. Baldwin spunea că niciun sistem de reguli
juridice nu este complet dacă nu este bazat pe analiza empirică a felului în care
ele sunt folosite în practică, de exemplu prin studii de caz105. Astfel de studii de
caz existente evidențiază că, în practică, multe domenii ale vieții sociale nu sunt
guvernate de nicio regulă, juridică sau de alt fel. Chiar și acolo unde există reguli
juridice, ele sunt trecute cu vederea sau aplicate în mod selectiv. Mai mult,
regulile juridice pot fi implementate prin măsuri mai puțin rigide decât legea,
cum ar fi recomandări, negocieri, acestea nefiind încadrate juridic105.
8.2.3. Cercetare comparativă

Metodologia de cercetare juridică comparativă a devenit tot mai populară în
lucrările disertație datorită accesului tot mai facil la informații online, inclusiv
juridice. Mai mult, o serie de subiecte din legislația europeană pot fi abordate
comparativ în diferite contexte naționale. Cercetarea comparativă se
concentrează asupra felului în care sistemele juridice abordează în mod diferit
probleme similare sau comune106.
Legea poate fi interpretată ca manifestare a unei dezbateri continue între factori
sociali, politici și economici privind echilibrul ideal între interese care pot fi
conflictuale (de exemplu, angajați, angajatori și public). Pe de altă parte,
problemele legale întro jurisdicție sunt rareori unice, încât experiența altora să
fie irelevantă. Este posibil ca alte jurisdicții să se fi confruntat cu aceeași
problemă, sau similar, în lege și în politică, și să fi propus deja modificarea legii.
Disertația comparativă trebuie să evidențieze orice astfel de dezbateri. De
asemenea, abordarea comparativă poate folosi întro disertație la evidențierea
105 Robert Baldwin, Rules and Government, (Oxford: Clarendon, 1995), 9

106 R. Schlesinger ‘The Past and Future of Comparative Law’ (1995) 43 AJCL 477

Științe Penale
discrepanței dintre lege, așa cum apare ea în cărți, și modul în care legea
operează de fapt în practică107.
107 Alan Watson, ‘Law out of Context’, Edin. L.R. 2000, 4(2)

Științe Penale
9. Plagiat
Deși plagiatul este considerat o încălcare a eticii profesionale, am ales să
abordăm acest subiect în Partea a IIIa, și nu în Partea a IIa (Etica), deoarece are
legătură directă cu elaborarea și redactarea lucrării de cercetare (disertație).
Plagiatul este probabil cea mai frecventă formă de abatere științifică în rândul
cercetătorilor (și studenților). Conform Dicționarului MerriamWebster108,
plagiatul înseamnă: a fura și a transmite (ideile sau cuvintele altuia) ca ale
proprii: folosiți (producția altuia) fără a credita sursa a comite furt literar:
prezentați ca nouă și originală o idee sau un produs derivat dintro sursă
existentă.
Folosirea ideilor, a gândurilor, a cuvintelor altcuiva fără creditul sursei originale
este considerată furt, fraudă în ceea ce privește proprietatea intelectuală. Același
lucru se aplică imaginilor, fotografiilor, videoclipurilor și muzicii, care nu pot fi
utilizate în niciun fel fără permisiunea și recunoașterea sursei (încălcarea
drepturilor de autor).
În 2017, plagiarism.org a publicat mai multe sondaje efectuate de diferiți
cercetători în mai multe școli publice și private americane, licee și universități109.
De exemplu, un sondaj efectuat la 24.000 de elevi din 70 de licee din SUA a
constatat că 58% dintre elevi au recunoscut plagiat și 95% au spus că au
participat la înșelăciune la teste, plagiat sau copierea temelor109. Un alt sondaj
realizat pe 63.700 de studenți de licență și 9.250 de studenți absolvenți, efectuat
în perioada 20002005, a arătat că 36% dintre studenți și 24% dintre absolvenți
recunosc că parafrazează / copiază câteva propoziții din sursa de internet fără a
108 MerriamWebster Dictionary (c). (2020, April 23). Plagiarize. Retrieved from
https://www.merriamwebster.com/dictionary/plagiarizing#otherwords
109 Plagiarism.org. (2017, June 7). Plagiarism: Facts & Stats. Retrieved from
https://www.plagiarism.org/article/plagiarismfactsandstats

Științe Penale
o acredita; 38% dintre studenți și 25% dintre studenții absolvenți recunosc că
parafrazează / copiază câteva propoziții din sursa scrisă fără a cita sursa; 14%
dintre studenți și 7% dintre studenții absolvenți recunosc că au fabricat / falsificat
o listă de referințe; 7% dintre studenți și 3% dintre studenții absolvenți declară
că au depus lucrări făcute de altcineva109.
Nu numai studenții plagiază, ci și oamenii de știință cu normă întreagă. În cazul
studenților, fenomenul poate fi chiar înțeles întro oarecare măsură; nu există
multe clase, cursuri sau profesori care să le învețe ce să facă și ce să nu facă în
ceea ce privește citarea lucrării altcuiva. În cazul cercetătorilor, plagiatul nu
poate fi atât de ușor acceptat, deoarece ar trebui să știe mai bine.
Există câteva exemple celebre de plagiat științific. Poate cel mai rău caz, în ceea
ce privește consecințele, a fost Premiul Nobel acordat în 1962 lui James Watson
și Francis Crick pentru structura ADNului110. Cei doi oameni de știință au folosit
datele de difracție cu raze X obținute de un alt om de știință, Rosalind Franklin,
fără permisiunea ei și fără a o acredita ca autor pe lucrarea lor. Nu i sa acordat
Premiul Nobel pentru că a murit în 1958, iar Premiul nu este acordat postum 110.
În ultimii ani, Fareed Zakaria, doctor în Harvard, a copiat părți din articolul său
din revista Time de la istoricul Jill Lepore, publicat anterior în The New Yorker,
fără a recunoaște sursa111. În 2018, Paolo Macchiarini, cercetător la Institutul
Karolinska (Suedia), a falsificat date și a mințit în șase din lucrările sale publicate.
El nu a respectat multe cerințe etice și, ca urmare, mulți dintre participanții la
110 Resnik, D. B. (2020, January 31). Research Ethics Timeline. Retrieved from
https://www.niehs.nih.gov/research/resources/bioethics/timeline/index.cfm
111 Haughney, C. (2012, August 19). A Media Personality, Suffering a Blow to His Image,
Ponders a Lesson. Retrieved from

https://www.nytimes.com/2012/08/20/business/media/scandalthreatensfareedzakariasimage
asmediastar.html?pagewanted=all

Științe Penale
cercetare pe care ia folosit în studiile sale a suferit și a murit112. Un alt caz
important a fost Piero Anversa de la Harvard Medical School, care a falsificat
datele de cercetare în 31 din lucrările sale112.
Exemplele de mai sus sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute cazuri. Mulți
cercetători, la un moment dat sau altul, plagiază, chiar dacă doar aproximativ
2% dintre ei recunosc acest lucru. Motivele plagiatului sunt multiple, de exemplu
promovarea este condiționată de numărul și calitatea publicațiilor; contractul de
muncă universitar este prelungit numai dacă se realizează un anumit număr de
publicații sau o anumită sumă de finanțare pentru cercetare; reputație științifică
și faimă, care rezultă în mai multe discuții invitate la conferință, un număr mai
mare de studenți și cercetători juniori din grup, invitații de a lucra / consulta ca
expert în domeniu etc.
9.1. Tipuri de plagiat
Există mai multe tipuri de plagiat113:
� Plagiat global copierea / lipirea unui întreg text (manuscris sau studiu)
scris de altcineva și apoi trimiterea acestuia ca a dvs., fără ghilimele.
� Plagiat direct copiere / lipire a unor părți ale unui text (manuscris sau
studiu), cuvânt cu cuvânt, fără ghilimele și fără credit.
� Parafrazarea plagiatului utilizarea textului altcuiva prin schimbarea
câtorva cuvinte (parafrazarea).
112 Herold, E. (2018, October 19). Researchers Behaving Badly: Known Frauds Are “the Tip of
the Iceberg”. Retrieved from
https://leapsmag.com/researchersbehavingbadlywhyscientificmisconductmaybeonthe
rise/
113 Enago (2020, April 7). 8 Most Common Types of Plagiarism to Stay Away From! . Retrieved
from https://www.enago.com/academy/fraudresearchmanytypesplagiarism/

Științe Penale
Chiar dacă cuvintele sunt schimbate, ideile aparțin în continuare sursei originale,
care nu a fost recunoscută. Autor inexact se poate întâmpla atunci când cineva
a contribuit semnificativ la o lucrare, dar nu este recunoscut ca autor; sau,
dimpotrivă, când cineva nu a avut nimic de contribuit la o lucrare, dar este pus
ca autor. O variantă a acestui caz se întâmplă atunci când textul este editat și
părți mari ale textului sunt modificate; editorul trebuie recunoscut chiar dacă nu
este menționat ca autor. Plagiat mozaic părți din texte de la diferiți autori sunt
amestecate între ele și cu propriul text, ca un patchwork, fără citarea corectă a
surselor originale.
9.2. Cum să evitați plagiatul
Cea mai bună modalitate de a evita plagiatul este creditarea surselor originale.
Înseamnă că cuvintele, ideile, opiniile, faptele, imaginile etc. enunțate de
altcineva trebuie recunoscute citândule în text. De fiecare dată când textul dvs.
menționează cifre, cifre, statistici, ani, trebuie să indicați citarea, adică sursa
acestor fapte, la sfârșitul frazei sau al paragrafului. Același principiu se aplică
atunci când se utilizează imagini, grafice, diagrame, diagrame, fotografii etc.,
autorul acestora trebuie să fie creditat. Există mai multe stiluri de citare, de
exemplu, APA, MLA, Chicago. Citațiile sunt introduse în text ca text, notă de
subsol sau notă de sfârșit și sunt listate întrun fel de ordine (alfabetic, numere
crescânde, pe capitol etc.) la sfârșitul textului. Fiecare sursă bibliografică (de
exemplu, carte, jurnal, site web) are orientări de citare diferite. Ghilimelele ar
trebui folosite atunci când există afirmații importante sau fapte sau definiții, în
caz contrar, textul ar trebui sintetizat, restructurat, parafrazat folosind propriile
cuvinte fără a schimba sensul.

Științe Penale
Un instrument util pentru a evita plagiatul este verificatorul plagiatului. Acesta
este practic un software care vă compară textul cu multe pagini web, publicații
etc., identificând în majoritatea cazurilor asemănări exacte. Prin urmare, dacă un
text este rescris sau parafrazat, este posibil să nu fie detectat ca plagiat. Cu toate
acestea, verificatorii plagiatului identifică doar cuvinte și fraze; pentru a evalua
dacă ideile și gândurile au fost copiate, un om ar trebui să evalueze textul.
9.3. Plagiat vs. similitudine
Plagiatul nu înseamnă duplicare. Este posibil să copiați / lipiți un text cuvânt cu
cuvânt și să nu fiți considerat plagiat DACĂ sursa sa originală este citată corect
și / sau se utilizează ghilimele. Plagiat înseamnă să folosești cuvintele și ideile
altcuiva fără creditul cuvenit.

Științe Penale
Partea a IIIa – Subiecte pentru autoverificare și evaluare
1. Ce este plagiatul? (p. 146)
2. Cum poate fi evitat plagiatul? (p. 149)


Științe Penale
Bibliografie

1. Rosalind Fergusson, Martin Manser, David Pickering (eds.) The New Penguin
Thesaurus, Penguin Books, (2000) at 496
2. Tertiary Education Commission PerformanceBased Research Fund — Evaluating
Research Excellence — the 2012 Assessment Interim Report (Tertiary Education
Commission, Wellington, 2013) at 23
3. https://www.oecd.org/sti/inno/frascatimanual.htm
4. PM Bakshi, Legal Research and Law Reforms in SK Verma și M. Afzal Wani, (eds.),
Legal Research and method (Indian Law Institute, New Delhi, 2ndEd., 2011)
5. SN Jain, Legal Research and Methodology, 14). Jr. din Ind. L. Inst. 487 (1990) la 490
6. https://www.prisonexp.org/
7. https://artifacts.ai/yourcompleteguideonwhysocialscienceisimportant/
8. https://www.palgrave.com/gp/campaigns/socialsciencematters/10reasonsfor
socialscience
9. https://humansofdata.atlan.com/2018/09/qualitativequantitativedataanalysis
methods/
10. https://guides.library.harvard.edu/law/researchstrategy#slgpagesection2497254.
11. Paul Chynoweth Citat în Advanced Research Methods in the Built Environment,
Andrew Knight (Editor), Les Ruddock (Editor), ISBN: 9781405161107 October 2008
WileyBlackwell 256
12. Dawn Watkins and Mandy Burton (eds) Research Methods in Law (ebook ed,
Taylor & Francis, 2013)
13. E. L. Rubin, ‘Law and the Methodology of Law’ (1997) Wisconsin Law Review 525
14. D. Stott, Legal Research (2nd edn) (London: Cavendish, 1999) 3

Științe Penale
15. D.W. Vick, ‘Interdisciplinary and the Discipline of Law’ (2004) 31 Journal of Law and
Society,164
16. L. Epstein and G. King, ‘Empirical Research and the Goals of Legal Scholarship: The
Rules of Inference’ (2002) 69 University of Chicago Law Review, 1
17. D. Manderson and R. Mohr, ‘From Oxymoron to Intersection: An Epidemiology of

Legal Research’ (2002) 6 Law/Text/Culture 159
18. T. Hutchinson, Researching and Writing in Law (2nd edn) (Pyrmont,NSW: Lawbook
Co., 2006) 3187
19. J. O. Davidson and D. Layder, Methods, Sex and Madness (London: Routledge, 1994)
20. A.Fink, Conducting Research Literature Reviews: From the Internet to Paper (2nd
edn) (Thousand Oaks, CA: Sage)
21. M. Hammersley, ‘What is Social Research?’ in M. Hammersley (ed.), Principles of
Social and Educational Research: Block 1 (Milton Keynes: Open University Press, 1993)
22. M. Henn, M. Weinstein and N. Foard, A Short Introduction to Social Research
(London: Sage, 2006)
23. T. A. Martin and E. S. Cohn, ‘Attitudes Toward the Criminal Legal System: Scale
Development and Predictors’ (2004) 10 Psychology, Crime and Law 36791
24. B. M. Melnyk and R. Cole, ‘Generating Evidence through Quantitative Research’, in
B. M. Melnyk and E. FineoutOverholt (eds), Evidencebased Practice in Nursing and
Healthcare: A Guide to Best Practice (Philadelphia: Lippincott Williams and Wilkins)
25. J. Creswell, Research Design: Qualitative, Quantitative, and Mixed Methods
Approaches (nd edn) (Thousand Oaks, CA: Sage)
26. N. Blaikie, Analyzing Quantitative Data (London: Sage, 2003) 13
27. D. E. Gray, Doing Research in the Real World (London: Sage, 2004) 18
28. C. FrankfortNachmias and D. Nachmias, Research Methods in the Social Sciences
(5th edn) (New York: St Martin’s Press, 1996) 62
29. C. Robson’s Real World Research (2nd edn) (Oxford: Blackwell, 2002), 20

Științe Penale
30. T. R. Black, Doing Quantitative Research in the Social Sciences: An Integrated
Approach to Research Design, Measurement and Statistics (London: Sage, 1999) 121
methods/
32. M. Riedel, Research Strategies for Secondary Data: A Perspective for Criminology
and Criminal Justice (Thousand Oaks, CA: Sage)
33. A. Bryman, Quantity and Quality in Social Research (London: Unwin Hyman, 1988)
1112
34. K. F. Punch, Introduction to Social Research: Quantitative and Qualitative
Approaches (Thousand Oaks, CA: Sage, 2005)
35. D. Burton, ‘Secondary Data Analysis’, in D. Burton (ed.), Research Training for Social
Scientists (London: Sage, 2000) 34851
methods/
37. C. Haney, C. Banks and P. Zimbardo, ‘A Study of Prisoners and Guards in a
Simulated Prison’, in E. Aronson (ed.), Readings about the Social Animal (7th edn) (New
York: W. H. Freeman and Company, 1995) 5267
methods/
39. Beauchamp, T.L. and Childress, J.F. (1994)Principles of Biomedical Ethics(4thed.).
New York: Oxford University Press
40. V. Folea, Ethical principles in scientific research, ISBN 9789730316339, 2020
41. C. Ghigheci, Etica profesiilor juridice, ISBN/ISSN: 9786062708092, 2017
42. I. Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Dileme morale și autonomie în contextul
democratizării și al integrării europene, Ed. Casa Cărții de Știință, ClujNapoca, 2007
43. I. Copoeru, N. Szabo, Societatea românească posttotalitară: resemnificarea
autonomiei individuale și a practicilor morale în profesii, în Dileme morale și autonomie

Științe Penale
în contextul democratizării și al integrării europene, de I. Copoeru, N. Szabo
(coordonatori), Ed. Casa Cărții de Știință, ClujNapoca, 2007
4445. Gh. Scripcaru, V. Ciucă ș.a., Deontologie judiciară. Sylabus, Ed. Sedcom Libris,
Iași, 2009
46. World Medical Assembly. (1989). World Medical Association – Declaration of

Helsinki. Retrieved from https://history.nih.gov/research/downloads/helsinki.pdf
47.. International Bar Association. (1988). International Code of Ethics. Retrieved from
https://www.ibanet.org
48. APAAmerican Psychological Association. (n.d.). Ethical Principles of
Psychologists and Code of Conduct. Retrieved April 6, 2020, from
https://www.apa.org/ethics/code/index
49. AOIRAssociation of Internet Researchers. (2012). Ethical DecisionMaking and
Internet Research. Retrieved from https://aoir.org/reports/ethics2.pdf
50. NewScientist. (n.d.). The ethics issue. Retrieved April 6, 2020, from
https://www.newscientist.com/roundup/ethicsissue/
51. Resnik, D. B. (1998). The Ethics of Science. An Introduction. London, UK: Routledge
52. Weinbaum, C., Landree, E., Blumenthal, M. S., Piquado, T., & Gutierrez, C. I. (2019).
Ethics in Scientific Research an Examination of Ethical Principles and Emerging Topics.
CA, US: RAND Corp. https://doi.org/10.7249/RR2912
53. Angell, M. (1997). The Ethics of Clinical Research in the Third World. New England
Journal of Medicine, 337(12), 847–849. Retrieved from
http://depts.washington.edu/sphnet/wpcontent/uploads/2013/01/Angell.pdf
54. Cios , K. J., & Moore, G. W. (2002). Uniqueness of Medical Data Mining. Artificial
Intelligence in Medicine, 26(1–2), 1–24. https://doi.org/10.1016/S09333657(02)000490
55. ASAAmerican Statistical Association. (2018, April 14). Ethical Guidelines for
Statistical Practice. Retrieved from https://www.amstat.org/ASA/YourCareer/Ethical
GuidelinesforStatisticalPractice.aspx

Științe Penale
56. AAPMAmerican Association of Physicists in Medicine. (2009). Code of Ethics for
the American Association of Physicists in Medicine (Report of Task Group 109).
Retrieved from https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19235389
57. AOMAcademy of Management. (2017). AOM Code of Ethics. Retrieved from
https://aom.org/AboutAOM/AOMCodeofEthics.aspx
58. Halpin, R. W. (2010). Can Unethically Produced Data Be Used Ethically? Medicine
and Law, 29(3), 373–387. Retrieved from
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22145558
59. United Nations. (2009). NonDiscrimination in Economic, Social and Cultural Rights
(Committee on Economic, Social, and Cultural Rights. General Comment No. 20).
Retrieved from https://digitallibrary.un.org/record/659980?ln=en
60. Emanuel, E. J., Wendler, D., & Grady, C. (2000). What Makes Clinical Research
Ethical? JAMA, 283(20), 2701–2711. https://doi.org/10.1001/jama.283.20.2701
61. Pew Research Center. (2019, June 12). Social Media Fact Sheet. Retrieved from
https://www.pewresearch.org/internet/factsheet/socialmedia/
62. Schroeder, D., Chatfield, K., Singh, M., Chennells, R., & HerissoneKelly, P. (2019).
The San Code of Research Ethics (Equitable Research Partnerships ed.). New York,
United States: Springer Publishing. https://doi.org/10.1007/9783030157456_7
63. Nordling, L. (2017). San People of Africa Draft Code of Ethics for Researchers
(Science). Retrieved from https://www.sciencemag.org/news/2017/03/sanpeople
africadraftcodeethicsresearchers#
64. South African San Institute. (2017). San Code of Research Ethics. Retrieved from
http://trustproject.eu/wpcontent/uploads/2017/03/SanCodeofRESEARCHEthics
Bookletfinal.pdf
65. Smith, H. J., Dinev, T., & Xu, H. (2011). Information Privacy Research: An
Interdisciplinary Review. MIS Quarterly: Management Information Systems, 35(4), 989–
1015. Retrieved from

Științe Penale
https://www.researchgate.net/publication/220260183_Information_Privacy_Research_
An_Interdisciplinary_Review
66. OECD (2013). The OECD Privacy Framework. Retrieved from
https://www.oecd.org/sti/ieconomy/oecd_privacy_framework.pdf
67. OECD (2013, April 15). OECD Guidelines on the Protection of Privacy and
Transborder Flows of Personal Data. Retrieved from
https://www.oecd.org/internet/ieconomy/oecdguidelinesontheprotect
ionofprivacyandtransborderflowsofpersonaldata.htm
68. European Parliament and the Council. (2016, May 4). REGULATION (EU) 2016/679
OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL of 27 April 2016 on the
protection of natural persons with regard to the processing of personal data and on the
free movement of such data, and repealing Directive 95/46/EC (General Data Protection
Regulation). Retrieved from https://eurlex.europa.eu/legal
content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:32016R0679
69. Altman, D. G. (1994). The Scandal of Poor Medical Research: We Need Less Research,
Better Research, and Research Done for the Right Reasons. British Medical Journal,
308(6924), 283–284. Retrieved from https://www.jstor.org/stable/29722378?seq=1
70. AMAAmerican Medical Association. (n.d.). Ethics. Retrieved from
https://www.amaassn.org/deliveringcare/ethics
71. ORI Office of Research Integrity. (n.d.). Definition of Research Misconduct.
Retrieved April 20, 2020, from https://ori.hhs.gov/definitionmisconduct
72. National Academies. (2009). On Being a Scientist: A Guide to Responsible Conduct
in Research (3rd ed.). Washington, D.C., USA: National Academies Press.
73. UKRI UK Research and Innovation Council. (2017). RCUK Policy and Guidelines
on Governance of Good Research Conduct. Retrieved from

https://www.ukri.org/files/legacy/reviews/grc/rcukgrppolicyandguidelines
updatedapr172pdf/

Științe Penale
74. Israel, M. and Hay, I. (2006) Research Ethics for Social Scientists: Between Ethical
Conduct and Regulatory Compliance. London: Sage
75. P. Cane and H. M. Kritzer (eds) (2012), The Oxford Handbook of Empirical Legal
Research, ISBN:9780199542475
76. Lofland, J., Snow, D., Anderson, L., and Lofland, L.H. (2006). Analyzing Social
Settings: A Guide to Qualitative Observation and Analysis, Belmont: Thomson
Wadsworth.
77. Carlen, P. (1976). Magistratesʹ Justice, C.M. Campbell and P.N.P. Wiles (eds.), Law
in Society Series, London: Martin Robertson
78. Flemming, R.B., Nardulli, P.F., and Eisenstein, J. (1992). The Craft of Justice: Politics
and Work in Criminal Court Communities, Philadelphia: University of Pennsylvania
Press
79. Israel, M., Hay, I. (2017) Good ethical practice in empirical research on law. Retrieved
from https://researchrepository.murdoch.edu.au/id/eprint/54829/1/teaching_ethics.pdf
80. Israel, M. (2004) ‘Strictly Confidential? Integrity and the Disclosure of Criminological
and SocioLegal Research’, British Journal of Criminology 44
81. Freedman, B., Fuks, A. and Weijer, C. (1993) In Loco Parentis: Minimal Risk as an
Ethical Threshold for Research upon Children. Hastings Center Report 23
82. Svara, J. (2007). In Combating Corruption, Encouraging Ethics: A Practical Guide to
Management Ethics (2nd ed.). Retrieved from http://thesimonscenter.org/wp
content/uploads/2018/08/SpecialReportpg5561.pdf
83. Higashi, R. S. (2018). Shaping Small Unit Ethics. Retrieved from
84. Kem, J. (2016). Ethical Decision Making: Using the ‘Ethical Triangle. Presented at the
2016 CGSC Ethics Symposium, Fort Leavenworth, USA. Retrieved from

Științe Penale
85. Martinez, K., & Martinez, M. (2017). Application of the Ethical Triangle in the 2014
Ebola Epidemic: A Case Study. InterAgency Journal, 8(4), 34–46. Retrieved from
http://thesimonscenter.org/wpcontent/uploads/2017/11/IAJ842017pg3446.pdf
86. British Sociological Association (2002) Statement of Ethical Practice for the British
Sociological Association. http://www.britsoc.co.uk
87. Smith, D. (2003). Five principles for research ethics. APA, 34(1), 56–60. Retrieved
from https://www.apa.org/monitor/jan03/principles
88. NNCRENorwegian National Committees for Research Ethics. (2014, September 24).
General Guidelines for Research Ethics. Retrieved from
https://www.etikkom.no/en/ethicalguidelinesforresearch/generalguidelinesfor
researchethics/
89. Bosk, C.L. and De Vries, R.G. (2004) ‘Bureaucracies of mass deception: Institutional
Review Boards and the ethics of ethnographic research’, Annals of the American
Academy of Political and Social Science595, September
90. Israel, M. (2004) Ethics and the Governance of Criminological Research in Australia:
A Report for the New South Wales Bureau of Crime Statistics and Research.
91. Lewis, G., Brown, N., Holland, S. and Webster, A. (2003) A review of ethics and social
science research for the Strategic Forum for the Social Sciences. Summary of the Review.
York: Science and Technology Studies Unit
92. Social Sciences and Humanities Research Ethics Special Working Committee (2004)
Giving Voice to the Spectrum (online). Ottawa: Interagency Advisory Panel on Research
Ethics.
Available:http://www.pre.ethics.gc.ca/english/workgroups/sshwc/SSHWCVoiceRepor
tJune2004.pdf
93. Holbrook, A. (1997) Ethics by Numbers? An Historian’s Reflection of Ethics in the
Field. In Bibby, M. (ed.) Ethics and Education Research, Review of Australian Research
in Education, no. 4, Coldstream Vic.: Australian Association for Research in Education

Științe Penale
94. https://www.juridice.ro/408626/intrebarepreliminaracuprivirelacerintele
referitoarelaindependentaautoritatilornationale.html
95. http://www.eurecnet.org/index.html
96. RESPECT, European Union Professional and Ethical Codes for Technologyrelated
SocioEconomic Researchhttp://www.respectproject.org/main/index.php
97. UNESCO. (2018). Recommendation on Science and Scientific Researchers (39).
Retrieved from https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000260889.page=116
98. ALLEA. (2017). The European Code of Conduct for Research Integrity. Retrieved
from http://www.allea.org/wpcontent/uploads/2017/03/ALLEAEuropeanCodeof
ConductforResearchIntegrity20171.pdf
99. European Commission. (2013). Ethics for researchers. Retrieved from
https://ec.europa.eu/research/participants/data/ref/fp7/89888/ethicsfor
researchers_en.pdf
100. Stella Cottrell, The Study Skills Handbook, (London: Palgrave MacMillan, 2003)
101. M. Salter, J. Mason, Writing Law Dissertations. An Introduction and Guide to the
Conduct of Legal Research, Pearson Edinburgh, 2007
102. Thomas, P. (ed.), SocioLegal Studies, (Aldershot: AshgateDartmouth, 1997)
103. Passas and Nelken, ‘The Thin Line Between Legitimate and Criminal Enterprises:
Subsidy Frauds in the EC’ (1993) 18 Crime, Law and Social Change, 223
104. Alan Bradshaw, ‘Sense and Sensibility: Debates and Developments in SocioLegal
Research Methods’ in Thomas, 1997
105. Robert Baldwin, Rules and Government, (Oxford: Clarendon, 1995), 9
106. R. Schlesinger ‘The Past and Future of Comparative Law’ (1995) 43 AJCL 477
107. Alan Watson, ‘Law out of Context’, Edin. L.R. 2000, 4(2)
108. MerriamWebster Dictionary (c). (2020, April 23). Plagiarize. Retrieved from
https://www.merriamwebster.com/dictionary/plagiarizing#otherwords

Științe Penale
109. Plagiarism.org. (2017, June 7). Plagiarism: Facts & Stats. Retrieved from
https://www.plagiarism.org/article/plagiarismfactsandstats
110. Resnik, D. B. (2020, January 31). Research Ethics Timeline. Retrieved from
https://www.niehs.nih.gov/research/resources/bioethics/timeline/index.cfm
111. Haughney, C. (2012, August 19). A Media Personality, Suffering a Blow to His
Image, Ponders a Lesson. Retrieved from
https://www.nytimes.com/2012/08/20/business/media/scandalthreatensfareed
zakariasimageasmediastar.html?pagewanted=all
112. Herold, E. (2018, October 19). Researchers Behaving Badly: Known Frauds Are “the
Tip of the Iceberg”. Retrieved from
https://leapsmag.com/researchersbehavingbadlywhyscientificmisconductmaybe
ontherise/
113. Enago (2020, April 7). 8 Most Common Types of Plagiarism to Stay Away From! .
Retrieved from https://www.enago.com/academy/fraudresearchmanytypes
plagiarism/

Științe Penale

Victoria Folea, PhD
METODOLOGIA ȘI ETICA CERCETĂRII
ȘTIINȚE PENALE
Note de curs
Partea I
Cercetare juridică și cercetare în științe sociale
Științe Penale

VF-Metodologia Si Etica Cercetarii-Note Curs-Stiinte Penale-20Dec2020

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

VF-Metodologia Si Etica Cercetarii-Note Curs-Stiinte Penale-20Dec2020

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Victoria Folea, PhD

METODOLOGIA ȘI ETICA CERCETĂRII

Nov. 2020 – Ian. 2021

Metodologia și Etica Cercetării

Victoria Folea, PhD

Imagine copertă: Daniel von Appen on Unsplash

Drepturi de proprietate și confidențialitate

© Victoria Folea, PhD 2(163)

Metodologia și Etica Cercetării

Victoria Folea, PhD

Acest curs este destinat studenților la programul de masterat, anul I,

specializarea Științe Penale. Nu își propune să fie un curs în știința dreptului

Cursul intenționează să discute despre cercetări juridice în general, cercetări în

științe sociale în general, și să facă treptat tranziția către cercetări

Obiectivele acestui curs sunt de a furniza studenților masteranzi informații și

cunoștințe despre metode de cercetare în domeniul juridic, metode de cercetare

în științe sociale și modul în care acestea ajută cercetarea juridică, precum și

despre modul de scriere și redactare a unei lucrări de cercetare socio­juridică.

Cursul este împărțit în trei părți:

Partea I – Cercetare juridică și cercetare în științe sociale

Partea II – Etica cercetării în studii juridice și socio­juridice

Partea III –Elaborarea unei lucrări de cercetare juridică

Victoria Folea, PhD

© Victoria Folea, PhD 3(163)

1.1. Definiția cercetării ...................................................................................................... 8

1.3. Scopul cercetării juridice ......................................................................................... 10

2. Procesul de cercetare în științe juridice și științe sociale ............................................. 17

1. Alegerea unui punct focal al cercetării. Definirea problemei cercetării. ............. 18

3. Formularea unei ipoteze SAU a unor întrebări de cercetare ............................... 20

5. Colectarea datelor ................................................................................................... 22

7. Interpretarea datelor în științele sociale ................................................................ 25

2.2. Strategia cercetării juridice ...................................................................................... 27

III. Verificare, finalizare .............................................................................................. 30

3. Cercetare juridică VS. Cercetare în științe sociale ........................................................ 32

4.1. Tipuri principale de cercetări juridice .................................................................... 34

4.2. Alte tipuri de cercetări juridice ............................................................................... 40

4.2.2. Cercetare juridică aplicată și pură.................................................................... 40

© Victoria Folea, PhD 4(163)

4.2.3. Cercetare juridică cantitativă și calitativă ........................................................ 40

4.2.5. Cercetarea juridică istorică ............................................................................... 41

5.2. Metodologia cercetării doctrinare ........................................................................... 45

6. Cercetarea juridică – tehnici cantitative ........................................................................ 51

6.3.1. Cercetare cantitativă exploratorie .................................................................... 54

6.3.3. Cercetare cantitativă explicativă ...................................................................... 55

6.4.1. Faza de planificare a cercetării ......................................................................... 58

6.5. Chestiuni etice legate de cercetarea cantitativă ..................................................... 71

Partea I ­ Subiecte pentru autoverificare și evaluare ....................................................... 76

7.1. Ce este etica?............................................................................................................. 78

7.3. Etica profesiilor juridice........................................................................................... 80

7.4.1. De ce etica este importantă pentru știință și cercetare.................................... 83

7.4.4. Principii etice aplicate cercetării ....................................................................... 88

© Victoria Folea, PhD 5(163)

7.5. Abateri și nereguli etice în cercetare ..................................................................... 102

7.6. Etica în cercetări socio­juridice.............................................................................. 106

7.7.2. Confidențialitatea ............................................................................................ 111

7.7.4. Integritatea cercetării ...................................................................................... 114

7.8. Cum putem răspunde problemelor etice?............................................................ 116

7.9. Probleme emergente în etică ................................................................................. 122

7.10.1. Recomandări generale pentru cercetarea etică............................................ 123

7.11. Studii de caz – Etica în cercetări socio­juridice .................................................. 132

8. Elaborarea lucrării de disertație .................................................................................. 136

8.2. Alegerea metodologiei de cercetare...................................................................... 141

despre modul de scriere și redactare a unei lucrări de cercetare sociojuridică.

Partea II – Etica cercetării în studii juridice și sociojuridice

Partea I Subiecte pentru autoverificare și evaluare ....................................................... 76

7.6. Etica în cercetări sociojuridice.............................................................................. 106

7.11. Studii de caz – Etica în cercetări sociojuridice .................................................. 132

8.2.2. Cercetarea sociojuridică ................................................................................. 143

cunoștințe inclusiv cunoștințele despre omenire, cultură și societate și

a. Să contribuie la cunoștințele existente întro disciplină (de exemplu, drept).

poate fi utilizată pentru a aborda probleme socioeconomice, de exemplu,

un subiect identificat sau întro anumită zonă, precum și o anchetă asupra

Întrun volum mare și complex de doctrine, legi și materiale juridice diverse, nu

Este un pas prelegislativ pentru a înțelege și a aprecia factorii sociali care au