Laborator 2

Andreias, Bogdan

March 20, 2020

Cuprins
1 Exercit, iul 1 2

2 Exercit, iul 2 3

1
1 Exercit, iul 1
1.Care sunt avantajele codificarii Hufmann a documentelor transmise prin fax? Codurile

Huffman reprezintă o tehnică foarte eficientă de compactare a datelor, spaţiul economisit

fiind cuprins adesea între 20% şi 90%. Algoritmul greedy pentru realizarea acestei codificări
înregistrează frecvenţele de apariţie ale fiecărui simbol dintr-un fişier, după care utilizează o
modalitate optimă pentru reprezentarea fiecărui simbol sub forma unui şir binar.
Întrucât imaginea digitală a unei linii conţine un număr mare de biţi, pentru a diminua
timpul de comunicaţie în structura fax este necesară compresia. Un alt motiv pentru care
s-a apelat la o compresie de date este legat de modul de detectare a erorilor de comunicaţie.
A fost aleasă codificarea Huffman datorită proprietăţii codului Huffman privind detectarea
începutului. Notând un pixel alb cu A şi un pixel negru cu B, imaginea unei linii scanate va
avea forma:
<27A 3B 71A 5B.......>
care este interpretată ca o succesiune de 27 pixeli albi, urmată de 3 pixeli negri, 71 pixeli
albi, 5 pixeli negri şi aşa mai departe, însumând pentru o linie 1728 pixeli. Este normală, la
rezoluţia de scanare, succesiunea de pixeli de acelaşi tip. Tehnologia utilizată la fax face ca
modemul să nu primească o succesiune de pixeli, ci o succesiune de coduri, câte un cod sau
cel mult două coduri pentru fiecare şir de pixeli de acelaşi tip. Codificarea Huffman asigură
coduri pentru şir de pixeli identici multiplu de 64 şi coduri pentru restul împărţiri la 64.

2
2 Exercit, iul 2
2.Comparati principalele metode de codificare a documentelor transmise prin fax. Altă

metodă de codificare este codificarea pe verticală, denumită Modified Read (MR), codificare
în care după o linie codificată Huffman, următoarea linie este codificată funcţie de prece-
denta. Este raţional să considerăm ca două linii succesive nu sunt mult deosebite. Pentru
fiecare şir de pixeli de acelaşi tip se activează codificarea pe verticală doar dacă diferenţa
dintre pixeli aferenţi este de maxim +2 sau -2. Dacă diferenţa este mai mare se codifică
Huffman. Aceasta este şi raţiunea pentru care în structura fax a fost introdusă memoria
pentru două linii scanate. În această situaţie sincronizarea se face la două linii scanate prin
apariţia codului EOL, motiv pentru care factorul de întreţesere este 2.
O codificare mult mai eficientă este codificarea Modified Modified Read (MMR), prin care
factorul de întreţesere creşte la 4 sau chiar mai mult dacă multe linii succesive sunt asemănă-
toare. La toate metodele de codificare pe verticală, datorită sincronizării după un număr
mai mare de linii, o linie de referinţă eronată duce la imposibilitatea generării celorlalte linii
codificate funcţie de linia de referinţă. Eficienţa codificării creşte prin metodele de codifi-
care verticală în detrimentul corectitudinii interpretării liniilor recepţionate. Toate aparatele
de tip fax cunosc codificarea Huffman, numai unele cunosc codificările pe verticală. Proto-
coalele de comunicaţie între faxuri includ metode de selecţie a modului de codificare funcţie
de facilităţile echipamentelor implicate în comunicaţie.
Formatul obţinut după codificare este transmis modemului care va converti informaţia dig-
itală în format analogic specific reţelei telefonice. Modemul inclus în structura fax nu are
caracteristici speciale, el primeşte şirul de biţi similar cu transmisia de date între două mode-
muri. La recepţie, modemul corespondent transformă semnalele analogice recepţionate în
şiruri de biţi reprezentând linii codificate. Aceşti biţi sunt preluaţi de decompresorul fax-
ului receptor care efectuează procesul invers prin care obţine imaginea liniilor, similar cu
rezultatul scanării. Liniile rezultate sunt transmise către imprimantă pentru tipărire. Este
remarcabil faptul că procesele de scanare şi tipărire se execută în timp real, adică pe mă-
sură ce liniile sunt scanate şi transmise la destinaţie aceste linii se tipăresc. Nu este exclusă
situaţia în care anumite linii sunt eronate, motiv pentru care protocolul trebuie să includă o
modalitate de tratare a erorilor