Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”Iaşi

Recenzie

Sf. Simeon Noul Teolog – „Discursuri teologice și etice”

„Cartea discursurilor etice – Discursul 1 și 2”

Coordonator Student
Asist. Cernat Petru Jipa Florentin
Iustinian

Iași-2018
 Introducere

Pentru a putea înțelege mai deplin scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog, este necesar a
cunoaște câteva aspecte din viața, opera și doctrina sa.

Viața Sfântului Simeon Noul Teolog scrisă de ucenicul și biograful său, Sf. Nichita
Stithatul este un produs al literaturii hagiografice bizantine, deși Sf. Nichita Stithatul nu a fost
prin excelență un biograf, ci mai degrabă un scriitor mistic și un apărător al ortodoxiei. Acesta ne
descrie în amănunt nevoinţele duhovniceşti ale Sf. Simeon. Zilnic se împărtășea, consuma numai
verdeţuri şi seminţe, era într-o pocăință permanentă, mereu închis în chilia sa unde se ruga cu
lacrimi, adâncit în contemplaţie, şi citea din cărţile sfinte.

Până la Sfântul Simeon, tradiţia creştină cunoştea deja două mari personalităţi care au
primit supranumele de „Teolog“: Sfântul Ioan Evanghelistul şi Sfântul Grigorie de Nazianz.
Sfântul Simeon a primit numirea de „Noul Teolog“ mai întâi ca o ironie a adversarilor săi, însă,
mai apoi, a ajuns să descrie vieţuirea sa duhovnicească şi scrierile în care dovedeşte un grad înalt
de pătrundere a lucrărilor dumnezeieşti.1 Dezvoltările teologice ale Sfântului Simeon nu sunt
produsul elaborării scolastice a învățăturilor de credință, ci sunt produsul experierii învățăturilor
de credință. Pentru Sfântul Simeon adevăratul teolog este cel ce se împărtășește mai întâi de
lumina necreată și apoi ,,teologhisește” despre cele dumnezeiești. Prin urmare, teologia Sfântului
Simeon Noul Teolog are la bază învățăturile Sfinților Părinți și ale scriitorilor mistici ca: Marcu
Ascetul, Diadoh al Foticeii, Macarie Egipteanu și nu în ultimul rând scrierile părintelui său
duhovnicesc Sf. Simeon Evlaviosul.

Scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sunt pline de mărturii ale vederii luminii
dumnezeiești, pentru acesta vederea luminii dumnezeiești identificându-se cu vederea lui
Dumnezeu. Citind scrierile sfântului Simeon Noul Teolog putem spune, că pentru acest sfânt,
1
***Sf. Simeon Noul Teolog – O viață în căutarea luminii necreate, http://ziarullumina.ro/, accesat astăzi 18.01.19,
disponibil la adresa http://ziarullumina.ro/sfantul-simeon-noul-teolog-o-viata-in-cautarea-luminii-necreate-
60525.html

1
scopul vieții creștine este vederea lui Dumnezeu sau a luminii dumnezeiești. Mai mult Sfântul
Simeon arată că pentru a vedea pe Dumnezeu, viața noastră întreagă trebuie să fie o căutare a
Acestuia. Pocăința și lacrimile sunt primii pași pentru descoperirea lui Dumnezeu ca lumină,
apoi sunt necesare și eforturile ascetice, care nu trebuie să fie despărțite de iubire și smerenie.

În cele ce urmează vom extrage câteva idei din opera sa numită „Discursuri teologice și
etice”, mai precis din „Cartea discursurilor etice – Discursul 1 și 2”. Volumul pe care l-am
studiat este o ediție revizuită și a apărut în anul 2001 în Sibiu, la editura Deisis și este tradus de
Diac. Ioan I. Ică jr.

Discursul 1

Despre creație, Adam și Împărăția cerurilor

Majoritatea scrierilor Sf. Simeon sunt de natură apologetică; astfel vedem din prologul
primului Discurs etic că ceea ce a scris „a trebuit să dea răspuns și să spună celor stăpâniți de o
atitudine potrivnică și față de amarele lor mâncărimi de limbă prin care defăimează tot ceea ce le
cade lor în față”.2

În prima parte a acestui Discurs, Sf. Simeon tratează în detaliu câteva aspecte alte
creeației și a providenței lui Dumnezeu. El a arată că Lumea și Adam au fost creeate înaintea
raiului. Cu privire la textul de la Facere 1, 26-27: „Si a zis Dumnezeu: Sa facem om dupa chipul
si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pestii marii, pasarile cerului, animalele
domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul!. Si a facut Dumnezeu pe om
dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie” spune că la
momentul respectiv Eva nu era încă plăsmuită ci exista în coasta lui Adam și coexista împreună
cu el. Dacă nu ar fi fost căderea în păcat, protopărinții noștri ar fi avut o viață nestricăcioasă, fără
întristare, fără griji și fără osteneli. Ar fi parcurs cateva etape duhovnicești spre o slavă și o
schimbare mai desăvârșită, apropiindu-se de Dumnezeu și la strălucirile izvorâte din Dumnezeire
până la „asemănarea” cu Părintele lor. În continuare arată care este rațiunea pentru care
Dumnezeu a creeat raiul sau grădina Edenului și la așezat pe Adam în el. El arată că zilele
creeației au fost în număr de 7 prefigurând cele „șapte veacuri viitoare” iar raiul l-a sădit după
2
Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, scrieri I, ed. Deisis, Sibiu, 2001, p.103.

2
aceea ca icoana a Zilei a Opta, ca „un semn al veacului viitor”. Căderea lui Adam a dus la
dezbrăcarea de slava și la izgonirea din rai, iar aceste urmări s-au răsfrânt întregii creații. Natura
nu-l mai asculta deloc ceea ce ar fi dus la moartea truprească în scurt timp a protopărinților, dar
din Iconomia și din iubirea Sa nemărginită, Dumnezeu, a poruncit mediului înconjurător să
asculte de om în măsura în care acesta lucrează și-și procură hrană pentru a supraviețui.

În continuare, Sf. Simeon vorbește despre nașterea minunată a Mântuitorului Hristos din
Fecioara Maria, pe care o aseamănă în chip prefigurativ cu plăsmuirea Evei din coasta lui Adam.
Spune apoi că suflletele se vor bucura mai întăi de vederea slavei dumnezeiești și apoi trupurile,
care vor fi transfigurate la Parusia Domnului; întreaga creație se va preschimba și nu va mai fi
nici măcar cum era înainte de cădere, nestricăcioasă dar materială, ci va deveni prin focul cel
dumnezeiesc o locuință imaterială și spirituală, mai presus de orice simțire iar pe acesta „numai
drepții îl vor moșteni”(Ps. 36, 29). În partea a doua a primului Discurs etic Sf. Simeon scrie
despre Biserică, care este „Lumea cea nouă„ , despre pururea fecioria Maicii Domnului, despre
pilda nunții fiului de Împărat în care mireasa este văzută ca typos al Fecioarei Maria din neamul
lui David. Străduindu-ne să ducem o viață precum în „împărăția lui Dumnezeu” încă din
perioada pământească, Îl zămislim pe Hristos, precum Maica Domnului, dar nu în chip trupesc ci
duhovnicesc și ființtial, devenind „rudele Fecioarei”3

În încheierea discursului, găsim îndemnuri ale Sfântului, despre pregătirea sufletului

pentru a vedea lumina slavei Dumnezeirii, prin cercetarea Scripturilor, păzirea poruncilor,
credință, fapte bune, trezvie căci acestea sunt „gramatica și uneltele meșteșugarilor prefacerii
lăuntrice”

3
P.137

3
 Discursul 2

Despre predestinație și istoria mântuirii

Încă din începutul acestui discurs găsim îndemnuri pentru pocăință, fără de care sufletul
și rațiunea nu sunt pregătite pentru a primi aceste cunoștiințe, cunștiințe ce nu sunt de factură
scolastica, precum spuneam in introducere, ci sunt produse ale experierii vederii luminii și slavei
Dumnezeiești.

Cu privire la conceptul „predestinației” 4Sf. Simeon atrage atenția ca este o invenție

eronată și de natura diaolică pentru că este invocată de oameni ca scuză pentru săvârșirea
păcatelor și pentru rămânerea în ele, neîngrijindu-se sub nici o forma de suflet prin pocăință.
Acest concept este concluzionat greșit de unii „falși teologi” din textul de la Romani 8, 29-30
(„Caci pe cei pe care i-a cunoscut mai inainte, mai inainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului
Fiului Sau, ca El sa fie intai nascut intre multi frati. Iar pe care i-a hotarat mai inainte, pe acestia
i-a si chemat; si pe care i-a chemat, pe acestia i-a si indreptat; iar pe care i-a indreptat, pe acestia
i-a si marit.”). Sf. Simeon arată ca aici nu este vorba nicidecum de predestinație ci arată ca
Dumnezeu cel Atotputernic care cunoaște cele ce au fost, cele ce sunt și cele viitoare cel mai
bine, chiar dacă preștie toate, El cheamă pe fiecare la pocăință și nu anulează nimănui dreptul la
mântuire. De aceea ”să nu pretextăm pretexte în păcate”(Ps. 140,4) căci zi de zi, în întreaga
lume, Mântuitorul strigă prin glasul Bisericii „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu
vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Chiar dacă știe finalul lumii, Dumnezeu nu se retrage
departe de oameni ci caută mereu să îi ajute în drumul anevoios al vieții prin iubirea Sa
nemărginită.

Ideea cea mai importanta și greu de înțeles din acest discurs este aceea despre părticica
curată păstrată de Dumnezeu de la Adam până la Nașterea Mântuitorulu. De fiecare dată cand în
istoria lumii, iar mai apoi în istoria poporului ales lui Israel, se ajungea într-o degradare morală
ridicată sau Dumnezeu era „lăsat pe dinafară”, în Iconomia și preștiința Sa, Dumnezeu „extrăgea
o părticică” ce se găsea curată, și continua în pregătirea creației pentru venirea Fiului Său și
4
P.157

4
Mântuitorului nostru din cea mai curată ființă de pe pământ, anume Fecioara Maria. Astfel
Domnul Hristos este numit „Noul Adam” și „Fiul lui Adam”.

În cele ce urmează Sfântul Simeon face o recapitulare a primului discurs și mai adaugă
câteva detalii și încheie arătând ca Biserica lui Hristos este un nou cosmos, raiul cel nou, credința
în El este un nou paradis și nelipsitele îndemnuri pentru o viață curata prin pocăință și păzirea
poruncilor căci trupul trebuie să fie „templu al Duhului Sfânt” (I Corinteni 16, 19) spre primirea
cu frică și cu cutremur a dumnezeieștilor cunoașteri.

5
 Bibliografie

***Biblia sau Sfâ nta Scriptură , tipă rită cu binecuvâ ntarea şi prefaţa PreaFericitului
Pă rinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Româ ne, versiune revizuită , redactată şi
comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2001.

***Sf. Simeon Noul Teolog – O viață în că utarea luminii necreate,

http://ziarullumina.ro/, accesat astă zi 18.01.19, disponibil la adresa
http://ziarullumina.ro/sfantul-simeon-noul-teolog-o-viata-in-cautarea-luminii-necreate-
60525.html

Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice și etice, scrieri I, ed. Deisis, Sibiu, 2001