Sunteți pe pagina 1din 56

Capitolul 1 - PIATRA NATURALĂ

1.1. Consideraţii generale

Piatra naturală ca material de construcţii a fost folosită din cele mai vechi timpuri,
utilizarea ei fiind legată de cele mai multe ori de existenţa acesteia în zone apropiate
locului unde s-au executat astfel de construcţii. Conform datelor existente de-a lungul
istoriei, corpurile de argilă nearsă (chirpici) se utilizează de peste 8000 de ani în
construcţii, iar piatra cioplita de 5 ÷ 6000 ani, .
Pereţii primelor construcţii din
zidărie de piatră aveau un caracter masiv,
fără goluri, ulterior unele tendinţe de
umanizare a arhitecturii, la romani şi
bizantini, au determinat apariţia pereţilor
cu goluri. Apare necesitatea iluminării şi
aerisirii încăperilor ceea ce conduce la
practicarea golurilor în pereţi, iniţial având
dimensiuni mici.

Din punct de vedere al sistemului


constructiv se disting, încă de la primele
construcţii, structuri cu ziduri portante şi structuri
cu schelet de rezistenţă. O reducere a masivităţii
pereţilor se realizează prin adoptarea sistemelor
constructive cu pereţi transversali şi longitudinali,
cu structură rigidă, la care rezemarea planşeelor
masive din zidărie, pe două şi pe patru laturi, cu
structuri din bolţi, conduce la o schemă statică mai
judicioasă.
Piatra naturală prezintă o serie de caracteristici ce îi conferă atuurile unui bun
material pentru construcţii: se găseşte din abundenţă, de prezintă sub o mare diversitate
CAP.1 - PIATRA NATURALA
de tipuri, durabilitate, rezistenţe mecanice mari şi în special rezistenţă la foc, dar nu în
ultimul rând, aspectul unor astfel de pietre, toate aceste caracteristici ce îi conferă o
largă utilizare în industria construcţiilor.
Zăcăminte de piatră naturală existente şi calităţile deosebite ale acesteia ca
material de construcţii, au dus la dezvoltarea în timp a unei adevărate industrii de
extragere şi prelucrare a pietrei naturale, la introducerea unor mijloace tehnice
perfecţionate atât în cariere, cât şi în atelierele de prelucrare.
Sursa de piatră naturală o constituie litosfera, care este alcătuită din roci.

Rocile sunt asociaţii naturale de unul sau mai multe minerale predominante,
cristalizate, sau amorfe.

În natură se întâlnesc foarte rar minerale izolate, deoarece acestea conţin


aproape totdeauna diverse substanţe străine dispersate în ele, sub formă de soluţie
solidă, sau de impurităţi.
Din punct de vedere al ponderii elementelor chimice în compoziţia rocilor, se
poate observa că doar nouă elemente chimice din compoziţia scoarţei terestre
reprezintă 96 % din totalitatea elementelor componente (O2=50%, Si=26%, Al=7,5%,
Fe+Ca+Na+Mg+K+H2=12,5%), de aceea majoritatea rocilor vor avea în compoziţia lor
mai ales minerale corespunzătoare acestor elemente.

Al
8,80% Fe
5,10%
Ca
Si
3,60%
27,60% Na
2,64%
K
2,60%

Mg
2,10%
O alte
47,20% 0,36%

Clarke (1924) a evaluat compoziţia chimică a scoarţei terestre pe adâncimea de


(16-20) km, obţinând următoarele procente de masă (numite clarkuri)
CAP.1 - PIATRA NATURALA

1.2.Minerale

Mineralele sunt formaţiuni anorganice, solide în mod obişnuit, cu o compoziţie


chimică alcătuită dintr-un singur element sau din mai multeelemente chimice, cel mai
adesea cristalizate, cu variaţii în limite stricte..

In natură, mineralele se găsesc sub formă de amestecuri de substanţe, în care


predomină una dintre acestea şi, în consecinţă, nu pot fi considerate ca "medii
omogene". In privinţa compoziţiei chimice şi a structurii, mineralele sunt definite drept
"compuşi mineralogici"-, compoziţia chimică poate varia în limite stricte, iar structura
conferă mineralului caracterul omogen (o parte detaşată din mineral păstrează
caracteristicile masei din care provine).
Literatura de specialitate citează peste 3.000 de specii minerale. Dintre modurile
de clasificare, cel ce interesează în definirea rocilor este cel referitor la compoziţia
chimică şi la structură, după care mineralele sunt împărţite în nouă clase:
1. elemente naturale (sulf, aur, mercur);
2. sulfuri, selenuri, teluri, arsenuri (pirita);
3. halogenuri (fluorina);
4. oxizi şi hidroxizi (periclaz, corindon, hematit, limonit, magnetit);
5. nitraţi, carbonaţi, boraţi (calcit, siderit, dolomit);
6. fosfaţi, arseniaţi, vanadaţi (apatit);
7. sulfaţi, cromaţi, molibdaţi (gips, anhidrit, baritină);
8. silicaţi,
9. substanţe organice.
Dintre acestea, cele mai importante sunt mineralele din clasa silicaţi, ce se
regăsesc în majoritatea rocilor şi în procentul cel mai mare, în Iitosferă. Silicaţii se
clasifică după modul de grupare a tetraedrilor de SiO44- (tab. 1.1.).
Tabel 3.1. Clasificarea silicatilor după caracteristicile structurale
Gruparea tetraedrilor de
CLASA Grupa de minerale
SiO44-
neosilicati Izolaţi olivine
serosilicati Grupaţi mulit
ciclosilicati Ciclici wallaslonit, turmalină
CAP.1 - PIATRA NATURALA
inosilicati Lanţuri piroxeni, amrboli
mice, clorite, talc, caolinit,
filosilicati foi sau plăci
montmorillonit
tectosilicati reţea spaţială silice, feldspaţi, feldspatoizi, zeoliti

➢ Duritatea constituie, de asemenea, un important criteriu de clasificare a


mineralelor, deosebindu-se zece clase de duritate (tab. 1.2.). Un material dintr-o clasă
zgârie toate materialele din clasele inferioare.

Tabelul 1.2. – Scara Mohs de duritate


Duritatea Materialul Materialul pentru
Mohs standard construcţii
10 diamant -
9 safir -
8 topaz produse ceramice
7 cuarţ oţel dur
6 feldspaţi sticlă
CAP.1 - PIATRA NATURALA
5 opalit oţel moale
4 fluorină cupru
3 calcit aluminiu
2 gips materiale plastice
1 talc argilă

Geneza mineralelor este diversă:


• cristalizarea topiturilor magmatice (cuarţ, feldspaţi, piroxeni);
• sublimarea compuşilor gazoşi (sulf);
• cristalizarea din soluţii apoase concentrate (sare gemă, gips, calcit);
• recristalizarea mineralelor preexistente, sub acţiunea unor factori
externi (granaţi, cuarţ din opal);
• procese de alterare sub acţiunea factorilor externi (mica, caolin).
Principalele minerale, întâlnite în produsele din piatră naturală, sau în materiile prime
pentru realizarea altor materiale de construcţii sunt:
• Cuarţ -din clasa silicaţi, grupa silice, având compoziţia chimică formată
din SiO2. Este incolor, alb lăptos, rar colorat, prezentând luciu sticlos, cu aspect gras.
Duritatea 7, stabil chimic, refractar, rezistent mecanic.

• Albit -din clasa tectosilicaţi, grupa feldspaţi sNa2OSiO26H2Ot, incolor,


alb, cu luciu sticlos. Duritatea 6...6,5, insolubil în acizi (cu HF formează o masă
gelatinoasă), greu fuzibil.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

• Ortoza -din clasa tectosilicaţi grupa feldspaţi sK2OSiO26H2Ot, roz


deschis, alb roşiatic, cu luciu sticlos spre perlat. Duritatea 5,5 ... 6. Clivează, este
insolubil în acizi.

• Anortit -din clasa tectosilicaţi, grupa feldspaţi sCaOAI2O3SiO2t,


alb,gălbui, verzui cu nuanţe roz, cu luciu sticlos. Duritatea 5,5...6.

• Muscovit-din clasa filosilicaţi, grupa mice sK, Al2(Al,Si3) O10(OH)t, alb.


alb-gălbui, roz, brun, verzui sau incolor, cu luciu sticlos la perlat. Duritatea2...2,3.
Clivează perfect în foi flexibile şi transparente. Este insolubil în acizi, greu fuzibil,
dielectric.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

• Biotit -din clasa filosilicaţi, grupa mice sK2(OH)4 (Mg,Fe, Al)(Al, Si)O20t,
negru negru-brun sau negru-verzui, cu luciu puternic sticlos. Duritatea2,5...3. Clivează
în foi subţiri, elastice şi transparente.

• Olivina -din clasa nesosilicaţi, grupa olivine s(Mg,Fe)2 SIO4t, galben,


galben-verzui (oliv). Duritatea 6,5...7.

• Augit -clasa inosilicaţi, grupa piroxeni s(Ca, Na) (Mg, Fe, Ti, Al)(Si,
Al)2O6t, verde deschis, până la brun. Duritatea 5...6.

• Caolinit -filosilicat din grupa caolinit sAl2O32SiO2xH2Ot, alb, sau


coloratdiferit dacă este impurificat, cu luciu perlat. Duritatea 2...2.5. Are capacitate mică
CAP.1 - PIATRA NATURALA
de absorbţie a apei, este refractar, greu solubil în acizi.

• Montmorillonit -filosilicat din grupa montmorillonit sAl203SiO2 H2Ot,


incolor, alb spre cenuşiu sau colorat diferit în stare impurificată, cu luciu mat.Duritatea
1. Prezintă absorbţie mare de apă şi capacitate de schimb ionic.

• Calcit -din clasa carbonaţi sCaCO3t, alb, roz, verde, galben. Duritatea
3.Este casant, uşor solubil în HCl, fuzibil.

• Dolomit - din clasa carbonaţi sCa(Mg,Fe,Mn)(CO3)2t, alb gălbui, roz, rar


CAP.1 - PIATRA NATURALA
incolor; Mineralul cristalizează în sistemul trigonal-romboedric, având formula chimică
CaMg(CO3)2, dominând cristalele romboedrice, sau agregatele masive de culoare albă
cenușie cu variante de culoare ce pot fi până la brun deschis.Are o duritate relativ mică,
între 3,5 și 4 cu o densitate de 2,9 g/cm³.
O proprietate caracteristică a dolomitului care o deosebește de calcare este
solubilitatea redusă în acizi, iar reacția cu acidul sulfuric spre deosebire de calcită este
o reacție lentă.
O altă caracteristică a dolomitului este luminiscența în culori diferite, de la
portocaliu la alb, verde și brun.
Roca dolomit, care are același nume, are un conținut în mineral de cel puțin 90%

• Gips -din clasa sulfaţi sCaSO42H2Ot, alb, rar colorat, cu luciu sticlos.Este
solubil în acizi şi în apă caldă. Gipsul (sau ghipsul) este un mineral incolor, cu forme
intermediare de culoare, până la alb, având formula chimică: CaSO4 • 2 H2O (sulfat de
calciu).
Roca cu conținut ridicat în gips se numește tot gips.
Gipsul este ușor solubil în apă, are o duritate mică (2), cristalizează în sistemul
monoclinic, lasă o "urmă" albă.

• Anhidritul (greacă anhydros: fără apă) este un mineral ca și


gipsul compus din sulfat de calciu anhidru, având formula chimică CaSO4.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

El se prezintă în natură sub formă cristalizată în sistemul ortorombic, sau


agregate granulare.Spre deosebire de gips, anhidritul nu conține apă de cristalizare.
Anhidritul nu este izomorf ortorombic cu alți sulfați, cum ar fi celestina (sulfat de stronțiu)
sau baritina (sulfat de bariu), în ciuda proprietăților formulelor chimice.
Cristalele distinct dezvoltate sunt destul de rare, iar mineralul se prezintă, de
obicei, sub formă de mase clivate.
Duritatea este de 3,5 pe scara de duritate Mohs, iar greutatea specifică de 2,9.
Culoarea anhidritului este albă, dar, alteori, acesta poate apărea în culori ca gri,
albastru-bleu sau purpuriu.
Luciul este perlat sau vitros.Când atinge apa, anhidritul se transformă în gips, cu
formula chimică CaSO4·2H2O, absorbind apa respectivă.Mineralele asociate ale
anhidritului sunt

1.3. Roci

Rocile s-au format prin răcirea magmei sau prin modificarea celor
existente, sub acţiunea unor factori externi (fig. 1.1.).
Rocile formează, în scoarţă, masive sau corpuri cu volume foarte mari,
independente geologic.
Criteriile de clasificare a rocilor sunt diverse; compoziţie mineralogică,
geneză, caracteristici structurale, caracteristici fizice, caracteristici mecanice
etc.

1.3.1 Tipuri de roci, clasificate după caracteristicile compoziţionale.


Compoziţia mineralogică, determinată de prezenţa mineralelor principale,
diferenţiază rocile după:
CAP.1 - PIATRA NATURALA
♦ pH, în acide, intermediare, bazice şi ultrabazicer,
♦ indice de culoare, în leucocrate (cu culori deschise), conţinând
cuarţ, feldspat, muscovit, respectiv meîanocrate (cu culori închise), conţinând biotit,
piroxeni, olivină etc.
♦ duritate.

1.3.2 Tipuri de roci, clasificate după structură şi textură.


Structura defineşte mărimea, forma şi aranjamentul mineralelor sau granulelor
dintr-o rocă.

♦ După gradul de cristalizare al mineralelor, structurile pot fi (fig. 1.1.):

a. Holocristalină b. Holocristalină c. Hipocristalinâ d. Vitroasa


echigranulară inechigranulară
(grăunţoasă) (porfirică)

♦ holocristalină, alcătuită în totalitate din minerale cristalizate, iar forma


cristalelor caracterizează structura ca echigranulară sau grăunţoasă, dacă cristalele
sunt mari şi izometrice (fig.1.1.a), respectiv inechigranulară sau porfirică, dacă prezintă
fenocristale înglobate în masă de micro- sau cripto-cristale (fig. 1.1.b.);
CAP.1 - PIATRA NATURALA

♦ hipocristalinâ, alcătuită din minerale cristalizate înglobate într-o


masă minerală sticloasă (morfă) (fig.1.1c..);

♦ vitroasă (hialină), formată din minerale în stare sticloasă (amorfă).

Mărimea cristalelor determină o structură:


♦ fenocristalină, cu cristale mari (> 5 mm);
♦ microcristalină, cu cristale având dimensiuni între 1 şi 5 mm;
♦ criptocristalină, cu cristale mici (< 1 mm).
Mărimea granulelor constituente, dintr-o rocă, detennină structurile:
♦ pseGtică, compusă din granule cu dimensiuni mai mari de 2 mm;
♦ psamitică, compusă din granule cu dimensiuni de (0,02 ... 2) mm;
♦ politică, compusă din granule mai mici decât 0,02 mm.

Textura defineşte modalitatea de dispunere, în spaţiu, a


cristalelor sau granulelor

Textura poate fi:


CAP.1 - PIATRA NATURALA

♦ masivă sau neorientată, când nu se observă un anume aranjament,


în spaţiu, al granulelor;

♦ stratificată, cu aranjarea în straturi a granulelor, dar în fiecare strat


se regăsesc, în aceleaşi proporţii, mineralele constituente;

♦ şistoasă, formată din straturi, dar cu deosebiri mineralogice între


acestea;

♦ vacuolară, dacă prezintă goluri de formă neregulată.


CAP.1 - PIATRA NATURALA
1.3.3. Tipuri de roci, clasificate după geneză
Procesele care au condus la formarea rocilor în scoarţa terestră, pot fi endogene
(magmatism, metamorfism) şi exogene (sedimentare, diageneză).

Fig.1.2. - Clasificarea rocilor dupa geneză


Magmatismul cuprinde totalitatea proceselor care au condus Ia consolidarea
magmei. Magma este o masă topită, compusă, în principal, din silicaţi, bogată în
substanţe volatile şi formată la adâncime mare, în scoarţa terestră.
Topiturile de silicaţi, ce iau naştere în vecinătatea scoarţei cu mantaua terestră,
formează magmele primare (cu compoziţie bazaltică) şi care se pot răci la suprafaţă,
dând naştere rocilor vulcanice sau extrusive (dacit, trahit, andezit, bazalt, tuf vulcanic),
sau se pot răci în crăpăturile din crustă, la adâncimi diferite, formând rocile hiposbissle
sau Iiloniene (porfir, porfirit). Din magma primară, prin procese de diferenţiere, se separă
topituri cu vâscozităţi ridicate, numite magme secundare (cu compoziţie granitică) ce se
răcesc lent, la presiuni mari şi formează rocile plutonice, abisale sau intrusive (granit,
granodiorit, sienit, diorit, gabrou).

Rocile formate prin răcirea magmei poartă denumirea de roci magmatice.

Rocile magmatice se împart în şase familii, diferenţiate prin compoziţia chimică


şi mineralogică (granite, granodiorite, sienite, diorite, gabrouri, peridolite). In cadrul
CAP.1 - PIATRA NATURALA
familiilor, rocile se deosebesc prin proporţia mineralelor predominante şi structură.
Rocile sedimentare s-au format prin acţiunea unor factori distructivi chimici, fizici şi
biologici asupra rocilor preexistente.
Rocile sedimentare pot lua naştere prin:
• acţiuni distructive, fizice şi chimice, asupra rocilor preexistente, prin
sfărâmare, transport etc.;
• acţiuni de precipitare, în urma solvirii substanţelor din rocile
preexistente;
• acţiuni complexe, datorate microorganismelor, plantelor şi
animalelor.

Aceste roci s-au format în natură fie prin depunere de sfărâmături din alte roci
preexistente, fie prin cristalizări şi precipitări din soluţii, fie prin acumulări de resturi
organice. Primele se numesc şi roc detritice (detritus= grămadă de sfărâmaturi) şi se
formează astfel : în regiunea muntoasa, diferenţele de temperatură sânt mari nu numai
între anotimpuri, dar chiar în decurs de 24 ore : în plin soare, temperatura pe stâncă se
apropie de 50 0C, iar la miezul nopţii coboară sub 10 0 C. Aceste variaţii de temperatură
produc în rocă eforturi mari.
➢ Diferenţele de temperatură nu se transmit instantaneu în toată masa
materialului, deci dilatarea termică nu este uniformă, straturile superficiale dilatându-se
şi contractându-se mai mult decât partea interioară a rocii.
➢ Componenţii mineralogici ai rocii au coeficienţi de dilatare diferiţi,
aşa că mai ales in rocile cu fenocristale, acestea se vor dilata diferit. Când eforturile
interioare depăşesc coeziunea materialului, roca se fisurează. Prin fisuri pătrunde apoi
apa din precipitaţii, şi când îngheaţă, din cauza măririi de volum ce se produce, se nasc
în rocă acţiuni expansive atât de puternice, incit părţile fisurate se desprind şi cad la
baza pereţilor stâncoşi, formând depozite de .granule colţuroase numite grohotişuri.
Prin acţiunea apelor rezultate din topirea zăpezilor şi din ploi, aceste depuneri
sunt luate şi duse în aval prin rostogolire, granulele se freacă între ele şi din granule
colţuroase se transformă în granule rotunjite. Prin reducerea vitezei granulele se depun
treptat, mai întâi cele mari şi apoi granulele din ce în ce mai mici. Primele, formează
depozitele numite prundişuri, caracterizate prin forma rotunjită a granulelor. Granulele
mai mici de 7 mm formează depozitele numite nisipuri, iar acelea sub 0,05 mm formează
mâlurile. Granulele foarte mici de nisip (sub 1 mm) ,având masă redusă, sunt purtate de
ape în suspensie, evitându-se astfel rostogolirea, şi deci păstrând forma colţuroasă. În
CAP.1 - PIATRA NATURALA
aceste condiţii nisipul se prezintă aspru la pipăit, condiţie obligatorie pentru nisipurile
necesare mortarelor şi betoanelor. Granulele mai mici de 0,05 mm pot fi transportate şi
de vânt, iar depozitele formate 'prin depunerea granulelor aduse de vânt numesc prafuri.
Toate depozitele enumerate (grohotişuri, prundişuri şi nisipuri sânt formate din
grămezi de granule nelegate între ele; Astfel, aceste depozite se numesc roci
sedimentare necimentate.
Prin golurile acestor depozite pot pătrunde apele cu diverse si substanţe dizolvate
sau în suspensie ce pot precipita în goluri şi să cimenteze.
Aceste cimenturi pot fi generate de:
➢ bioxidul de siliciu aflat în apă în dispers coloidă care generează
cimentul cel mai rezistent;
➢ carbonatul de calciu care se găseşte dizolvat în apă sub formă
carbonat acid de calciu (bicarbonat de calciu) şi care se descompune rezultând bioxid
de carbon şi carbonat ide calciu. Rezultă un ciment mai slab .
➢ Tot cimenturi mai slabe dau argilele şi substanţele bituminoase.
Prin acţiunea acestor substanţe, din rocile sedimentare necimentate iau naştere
roci sedimentare cimentate. Astfel, din grohotişuri se formează breciile caracterizate prin
forma colţuroasă a granulelor cimentate , din prundişuri se formează conglomerate
caracterizate prin forma rotunjită a granulelor cimentate, iar din nisipuri se formează
gresiile, cele mai rezistente gresii fiind acelea cimenta cu bioxid de siliciu, deci gresiile
silicioase. Din mâluri şi prafuri prin cimentare cu ciment calcaros ia naştere roca poroasă
numită loess.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

Rocile sedimentare de precipitaţie s-au format prin precipitarea directă, din soluţii
apoase, ca urmare a unor acţiuni fizico-chimice ca modificări de concentraţii, evaporare
etc. (gips, calcare, travertin etc.).

Rocile biogene sau organogene sunt alcătuite din scheletele şi cochiliile unor
organisme acvatice ce s-au adunat în mari aglomerări, după încheierea ciclului lor de
viaţă. In timp, s-au produs consolidări cu un liant de aceeaşi compoziţie (calcare
cochilifere, diatomit etc.).

Rocile sedimentare reziduale au luat naştere prin degradarea şi alterarea "in situ"
a unor roci (argile, bauxită).

Rocile metamorfice s-au format din rocile existente, ca urmare a modificării


condiţiilor de temperatură sau presiune, ca urmare a mişcărilor tectonice (cuarţite,
gnaisuri, marmure).

Dacă unul din tipurile de roci enumerate suferă în scoarţă acţiunea unor presiuni
mari, datorita cutării straturilor, sau a încălzirii la temperaturi ridicate, sau din cauza
trecerii unui curent de magmă prin apropierea lor, ele îşi schimba foarte mult fie
structura şi textura, fie compoziţia chimică, dând astfel naştere la roci noi, numite roci
metamorfice. Metamorfozările pot fi produse şi pe cale chimică prin acţiunea gazelor
fierbinţi, a vaporilor sau soluţiilor asupra diferitelor roci sensibile la asemenea acţiuni.
Aceşti factori acţionează simultan (mai ales presiunea şi temperatura), având ca urmare
transformarea compoziţiei şi formei cristalelor şi provocând aranjarea lor după anumite
direcţii orientate în straturi, fiecare strat fiind format dintr-un anumit fel ide minerale. Se
formează astfel o textură şistoasă, caracteristică rocilor metamorfice. Cele mai
importante transformări, care la roci folosite în construcţii sânt urnitoare

Din rocile eruptive iau naştere gneisurile şi micaşisturile. Gneisurile sunt roci dure,
având cam aceeaşi compoziţie mineralogica fa şi rocile granitice, insă cu structură
şistoasă. Micaşisturile se caracterizează prin faptul ca au straturi de cristale de mică
printre straturile formate din ceilalţi componenţi mineralogici. Aceasta textura este un
neajuns pentru rezistenţele mecanice ale rocii, ea prezentând un plan de rezistentă
redusă dea lungul straturilor de mică.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
Din gresiile silicioase se formează rocile dure numite cuarţite, din cauza
transformării cimentului silicios din amorf în cristalin şi deci a generalizării structurii
cristaline în toată masa rocii.
Calcarele supuse la presiuni mari se transformă într-o rocă compactă şi frumos
cristalizată, numita marmură. (De multe ori în tehnică, denumirea de marmură se dă
oricărei roci care se poate lustrui, ceea ce este greşit; prin marmură, trebuie să se
înţeleagă numai calcare metamorfozate, compacte şi cristalizate).
Argila se metamorfozează in ardezie, rocă ce se poate desface uşor în plăci,
folosite ca material pentru învelitori.
În concluzie, rocile metamorfice se caracterizează prin modul de formare şi prin
şistozitate.

1.4. Caracteristicile tehnice ale rocilor.

Pentru folosirea în construcţii a pietrelor naturale este necesară cunoaşterea


comportării lor faţă de acţiunile agenţilor fizici şi chimici, respectiv agenţii atmosferici,
umezeala, îngheţ dezgheţ, solicitările mecanice.
Astfel, asupra pietrei pentru construcţii serie de încercări şi determinări de şantier
şi de laborator.
Din examinarea pietrei, cu ochiul liber, cu lupa sau cu microscopul se poate
constata dacă piatra este omogenă, dacă n-are fisuri sau intruziuni de materii străine
care ar face-o improprie folosirii.
Din examinarea spărturii rezultă concluzii privind prelucrarea şi folosirea:
➢ dacă spărtura este plană, piatra se va prelucra uşor în blocuri cu
feţe plane;
➢ dacă spărtura este convexă sau concavă, piatra se va prelucra greu
în forme regulate.
➢ Spărtura foioasă sau aşchioasă cere o prelucrare atentă, fără
smucituri.
➢ Spărtura cristalină sau zaharoidă, arată că piatra va primi un lustru
frumos prin şlefuire.
O preocupare importantă trebuie să fie studiul stratificaţiei, ştiind că de regulă,
piatra trebuie pusă în operă în aceeaşi poziţie în care se găseşte în carieră.
Densitatea poate constitui un indice de calitate, deoarece obişnuit există un raport
între creşterea densităţii pietrei şi creşterea rezistenţei mecanice.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
Densitatea aparentă poate fi importantă în calculul greutăţii construcţiei; ea este
importantă de asemenea la alegerea componentelor betoanelor. Din punct de vedere al
densităţii aparente se deosebesc roci foarte uşoare ( cu ρa ≤ 1200 kg/m3 ), uşoare,
semigrele, grele, foarte grele (ρa ≥3000 kg/m3 )
Compacitatea pietrelor naturale şi direct legată de aceasta, porozitatea lor sânt
importante deoarece constituie un indice asupra comportării probabile a materialului la
îngheţ şi dezgheţ repetat.
Normele prevăd pentru utilizarea curentă a pietrei la lucrări executate la suprafaţa solului
o compacitate de minimum 85%, dar cel puţin 95% pentru lucrări în fundaţii sau în mediu
umed.
Capacitatea de absorbţia apei, cantitatea de apă absorbită de o piatră atunci când
ea este imersată în apă, este important de cunoscut căci permite aprecierea pericolului
de îngheţ ca şi a aceluia de umiditate a construcţiilor.
Pentru pietrele naturale de construcţii, capacitatea deabsorbţie apei se determină în trei
situaţii: la presiune normală, prin fierbere şi la presiune înaltă.
✓ Capacitatea de absorbţie a apei la presiune normală se determină
cântărind cuburi din piatra de încercat, după ce au fost încălzite la 105 ... 110°C până
ce au ajuns la masă constantă; apoi se cufundă în apă până la 1/4 din înălţime, după o
oră până la 1/2 din înălţime, după altă oră până la 3/4 şi în sfârşit se cufundă în întregime.
Se fac cântăriri repetate până când masa rămâne constantă, oricât se prelungeşte
imersiunea. Diferenţa dintre cele două cântăriri dă cantitatea de apă absorbită care este
raportată la volumul cuburilor de probă.
✓ Capacitatea de absorbţie a apei prin fierbere se determină fierbând
în apă distilată timp de două ore probele de material. Absorbţia de apă este determinată
prin compararea maselor probelor după uscare la 110°C până la masă, care precede
fierberea în apă, şi cea determinată după fierbere.
Dacă în timpul fierberii probele se avariază, materialul se consideră
necorespunzător.
✓ Capacitatea de absorbţie a apei sub presiune înaltă se determină
astfel: după cîntărirea probelor ajunse la masă constantă la 105...110°C, acestea sânt
introduse în apă distilată sub clopotul unei maşini pneumatice. La scăderea presiunii
aerului, aerul din porii pietrei se ridică sub formă de bule prin apa distilată.
După ce ieşirea aerului s-a terminat, se scoate clopotul maşinii pneumatice şi se
lasă probele în apă încă 2 ore la presiune normală, apoi se introduc, cu vas cu tot, fără
a fi scoase din apă, într-un recipient adaptat la o presă hidraulică, unde se ţin sub
CAP.1 - PIATRA NATURALA
presiune de 150 atm timp de 24 ore. Prin cântărire se determină cantitatea de apă
absorbită.
Raportul dintre absorbţia la presiune normală şi absorbţia la 150 atm se numeşte
coeficient de saturaţie.
Pentru piatra folosită la zidărie neexpusă la îngheţ este suficientă prima probă.
Pentru pietrele folosite la exterior, se cere proba absorbţiei prin fierbere, iar pentru
lucrări importante este de dorit şi a treia probă.
Din punct de vedere al capacităţii de absorbţie a apei sunt : roci foarte puţin
absorbante (sub 0,5 %), puţin absorbante , absorbante, foarte absorbante.
Cedarea apei se determină prin ţinerea probelor după ce au fost saturate cu apă,
într-un exicator cu acid sulfuric şi cântărirea lor repetată până ce ajung la masă
constantă. Se află astfel cantitatea de apă cedată, care se exprimă prin procente de
greutate raportată la greutatea cuburilor uscate.
Proba cedării apei indică modul în care se va comporta construcţia: dacă va fi
sau nu uscată şi sănătoasă ( piatra care cedează greu apa trebuie evitată).
Higroscopicitatea este proprietatea pietrei de a absorbi apa prin capilaritate (nu
prin submersiune). Coeficientul de higroscopicitate se determină ţinând un cub cu latura
de 5 cm, uscat în prealabil la 105... 110°C, cu baza cufundată în apă cu 5 mm, timp de
24 ore. Diferenţa între masa iniţială şi cea constatată după 24 ore, împărţită la 25 (25
cm2 = secţiunea probei) şi la 24 (24 ore = timpul necesar absorbţiei) dă coeficientul de
higroscopicitate.
Coeficientul de higroscopicitate arată dacă există sau nu pericol de igrasie în
clădirile construite cu piatra studiată.
Permeabilitatea este determinată de un coeficient ce arată cantitatea de apă ce
poate trece prin porii pietrei, în timp de o oră, pe unitatea de suprafaţă. Pentru
determinare se trece apa printr-un cub de piatră cu la-tura de 7 cm saturat cu apă până
la masă constantă. Apa este adusă dintr-un rezervor printr-un tub de sticlă fixat pe
suprafaţa pietrei cu un mastic impermeabil. Se măsoară cantitatea de apă scursă prin
tub la intervale date şi se raportează la timpul trecut de la începerea probei.
Cunoaşterea permeabilităţii pietrei este importantă în construcţia zidăriei
subsolurilor, a barajelor, a zidurilor de sprijin etc.
Gelivitate este caracteristica pietrei de a se avaria când este supusă îngheţului si
dezgheţului repetat, sau chiar de a prezenta după îngheţ, fără avariere aparentă, scăderi
sensibile (peste 15%) în rezistenţa la compresiune. Piatra gelivă nu poate fi folosită în
construcţii.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
Determinarea se face asupra unor cuburi cu latura de 5 cm îmbibate sau nu iniţial
cu apă, după condiţiile în care piatra se va găsi în construcţie. Cuburile se supun la un
număr determinat (între 25 şi 200) de cicluri de câte 4 ore îngheţ la aer, la minus 15 ...
20°C şi dezgheţ în apă la plus 15 ... 20°C. După numărul prevăzut de cicluri, se
cercetează cu lupa dacă nu s-au produs fisuri sau alterări. În caz negativ cuburile se
supun şi la proba de compresiune pentru verificarea rezistenţei.
0 probă rapidă se poate face prin răcirea corpurilor de probă timp de circa o oră
la 70°C şi aruncarea lor în apă caldă la +40°C. Astfel 3roba durează numai 75 minute.
0 probă mai simplă se poate face prin cufundarea repetată a cuburilor de probă într-o
soluţie fierbinte de sulfat de sodiu şi cercetarea pietrei după răcirea şi cristalizarea
sulfatului de sodiu. Uneori acest procedeu face însă să treacă drept gelive şi pietre
sănătoase.
Pentru prevenirea riscurilor gelivităţii, unele recomandări prevăd folosirea pietrei
de construcţii numai după ce timp de o iarnă a stat depozitată în aer liber, aşezată
răsturnat faţă de poziţia avută în carieră.
Această recomandare are în vedere două obiective:
➢ în primul rând, prin expunerea timp de o iarnă a pietrei la îngheţ dă
prilej blocurilor care prezintă fisuri sau zone gelive, să se degradeze; în acest fel se
elimină riscul de a se prelucra asemenea pietre care s-ar distruge mai târziu, după
punerea în operă;
➢ în al doilea rând, se lasă timp apei de carieră să se evapore. Apa e
carieră este umezeala naturală a pietrei din zăcământ.
S-a constatat că unele pietre naturale puse în operă imediat după extragerea din
cariere se dovedesc mai târziu gelive, în timp ce aceleaşi pietre, dacă au fost lăsate să
se usuce pe deplin înainte de prelucrare punerea în operă, dovedesc o bună rezistenţă
la îngheţ.
Explicaţia acestui fenomen constă în aceea că apa de carieră conţine soluţie
săruri minerale care odată cu evaporarea ei astupă porii pietrei, impermeabilizând-o.
Dacă piatra este pusă în operă înainte de desăvârşirea acestui proces, există
riscul ca apa de carieră, împreună cu sărurile pe care le conţine, să difuzeze în mortarul
de zidărie, lăsând astfel porii pietrei deschişi şi expuşi acţiunii îngheţului.
Rezistenţa la acţiunea gazelor de fum se determină prin supunerea lor plăci de
piatră, într-o atmosferă umedă, la acţiunea succesivă a unor curenţi de C02 şi de S02,
apreciindu-se apoi alterările survenite după un interval de timp dat.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
Încercarea aceasta este importantă mai ales pentru piatra folosită în placarea
faţadelor clădirilor centrelor importante industriale, a căror atmosferă are un bogat
conţinut de bioxid de carbon, bioxid şi trioxid de sulf. De asemenea, ea este importantă
pentru piatra folosită în finisarea clădirilor şi peroanelor gărilor situate pe trasee în care
tracţiunea cu abur joacă un rol important.
Foarte importantă este determinarea rezistenţei la compresiune. Ea se face pe
cuburi cu latura de 5 cm, uscate la 105 ... 110°C, ce se supun comprimării într-o presă
de laborator, până la rupere.
Se constată că dacă probele au fost întâi saturate cu apă la presiune normală,
rezistenţa lor este mai scăzută, cu un coeficient de înmuiere specific fiecărei pietre.
De asemenea, la probele de piatră supuse la îngheţ şi dezgheţ se constată
scăderea rezistenţei cu un coeficient de gelivitate.
Coeficienţii de înmuiere şi de gelivitate trebuie să fie sub 15%.
Rezistenţa la şoc se determină făcând să cadă, de la diverse înălţimi, un ciocan
– ciocan Feopll - de 50 daN asupra cuburilor de piatră, şi determinându-se lucrul
mecanic necesar pentru spargerea acestora.
Determinarea rezistenţei la şoc este importantă pentru pietrele ce vor îi folosite la
executarea scărilor, soclurilor, ancadramentelor de uşi şi în general a tuturor elementelor
ce ar putea fi expuse loviturilor.
Rocile pot fi : roci foarte puţin rezistente (sub 1N.cm/cm3 ), puţin rezistente ,
mediocre, rezistente, foarte rezistente (peste 10N.cm/cm3 )
Rezistenţa la uzură se determină prin şlefuirea unui cub de probă, la un număr
dat de ture ale maşinii cu care se face determinarea . Se exprimă prin pierderea
procentuală a greutăţii după şlefuire.
Pot fi : roci cu rezistenţă la uzură foarte mică (sub 0,05 g/cm 2 ), cu uzură mică,
mijlocie, uzură mare, uzură foarte mare(peste 0,4 g/cm2 )
Determinarea rezistenţei la uzură este importantă pentru pietrele folosite la
pardoseli, scări şi pavaje. In aceeaşi pardoseală sau pavaj nu se pot asocia pietre cu
coeficient de uzură foarte diferit, întrucât se vor produce în timp denivelări, unele pietre
uzându-se mai mult decât celelalte. De asemenea, pardoselile din pietre cu coeficienţi
de uzură diferiţi nu se pot lustrui bine întrucât pietrele dure cer alt abraziv şi altă viteză
de frecare decât cele moi.
Coeficientul de calitate (uzură Deval) apreciat prin pierderea de masa – roci
slabe (coeficient de calitate sub 7), mediocre, acceptabile, bune, foarte bune,excelente
CAP.1 - PIATRA NATURALA
(coeficient de calitate mai mare de 15).Pentru pietriş, piatră spartă, nisip intervin
determinări cu caracter specific acestor materiale.
Nu este necesar întotdeauna să se facă toată seria de determinări prezentate
mai sus.
In general, caracteristicile pietrelor din diverse cariere în curs de exploatare sânt
cunoscute şi studii aprofundate se fac numai la punerea în exploatare a unor zăcăminte
noi sau la folosirea unor pietre de provenienţă incertă.
Mai concludentă decât multe probe de laborator este cercetarea zăcământului în
carieră, cercetarea construcţiilor vechi unde s-a folosit piatra respectivă şi chiar a
pietrelor de cimitir, care pe lângă faptul că au stat expuse tuturor intemperiilor au şî
avantajul de a purta o dată certă.
După cum rezultă din diversele încercări, pietrele naturale de construcţie au
rezistenţe la compresiune mari, variind între 4000 daN/cm2 pentru unele roci eruptive şi
800 ... 900 daN/cm2 pentru unele roci sedimentare.
Testul de duritate: acest test este efectuat pentru a afla rezistența pietrei la
abraziune. Duritatea pietrei poate fi determinată prin următoarele metode:
1. Bucata de piatră eșantionată este curățată și frecată de o bucată de material
de frecare / hârtie. Fața frecată a pietrei este examinată la microscop. Dacă sunt vizibile
urme de frecare, aceasta arată că piatra este moale și nu poate fi folosită pentru drumuri,
trotuare etc.
2. După scara de duritate a lui Mohs (conţinutul în minerale dure (duritate Mohs
mai mare de 5,5) şi rezistenţa la compresiune - roci foarte moi, moi, duritate mijlocie,
foarte dure:
1. Talc, zgâriat ușor de unghia degetului mare
2. Gips, zgâriat de unghia degetului mare
3. Calcit, zgâriat nu de unghia degetului mare, ci de cuțit
4. Fluorit, tăiat cu cuțitul cu dificultate
5. Apatit, tăiat cu cuțitul cu dificultăți mai mari de 4
6. Orthoclase, tăiat cu cuțitul cu mare dificultate
7. Cuarț, fără zgârieturi de oțel, zgârie sticla
8. Dacă un cuțit marchează o suprafață proaspătă a unei pietre (de exemplu,
piatră de var), duritatea acesteia poate fi luată ca H = 3.
9. O zgârietură cu ajutorul unei unghii indică duritatea H = 2.
10. Pietrele silicioase dure care nu au putut fi zgâriată de un cuțit reprezintă
duritatea H = 7.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
11. Diamantul are o duritate H = 10.

Rezstenta la acizi: acesta este cel mai bun test pentru a afla acțiunea acizilor
asupra pietrei. Pentru acest test, aproximativ 50 până la 100 de grame de probă de
piatră sunt scufundate într-o soluție de HCI 1% sau H2SO4 timp de aproximativ o
săptămână. Proba fiind agitată (presată, deranjată) la intervale de timp. Dacă marginile
pietrei sunt păstrate și nu există depuneri de particule libere pe suprafață, aceasta indică
faptul că piatra este bună, altfel slabă și rea.
Testul Smith: se efectuează pentru a determina materia pământească sau
materia minerală solubilă în piatră. Eșantionul de piatră este rupt în bucăți mici care sunt
introduse într-o eprubetă care conține apă curată, după o oră eprubeta este agitată. Apa
va rămâne limpede dacă piatra nu conține materii solubile sau argiloase. În caz contrar,
apa va reprezenta un aspect tulbure sau lăptos
Rezistenta la foc: pentru clădiri foarte importante, se examinează și rezistența la
foc a pietrei. Pentru acest test este construită o mică colibă sau un panou de piatră. O
parte a acesteia este supusă la 9500C și se studiază comportamentul pietrei sub foc.
Dacă fisurile dezvoltate sunt adânci, piatra nu trebuie utilizata pentru clădiri importante.

3.3. Tipuri de roci folosite în construcţii.


Pentru industria construcţiilor şi a materialelor de construcţii interesează, în mod
deosebit, următoarele tipuri de roci (exploatate curent):
➢ Granite - roci plutonice, din familia graniţe; leucocrate, acide (conţin
mai mult de 65% SiC>2). Conţin, ca minerale esenţiale, cuarţ, ortoză, albit, oligoclaz.
Prezintă structură holocristalină, grăunţoasă, textură masivă. Se caracterizează prin
compactitate mare, mare rezistenţă la compresiune, bună durabilitate. Se folosesc
pentru placări, zidării, pavaje şi sub formă de agregate.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

➢ Dacite - roci hipoabisale, din familia granodiorite; leucocrate, acide.


Conţin, ca minerale esenţiale, cuarţ, ortoză, albit, plagioglazi. Prezintă structură porfirică,
textură masivă. Se caracterizează prin compactitate şi rezistenţe mecanice bune. Se
folosesc pentru pavaje şi sub formă de agregate

➢ Andezite - roci hipoabisale, din familia diorite; leucocrate, intermediare.


Conţin, ca minerale esenţiale, ortoză, albit, oligoclaz, andezim. Prezintă structură
porfirică, textură compactă. Sunt rezistente mecanic. Se folosesc pentru pavaje şi sub
formă de agregate.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

➢ Bazalt - rocă vulcanică, melanocrată, bazică (conţine cel mult 52%


SIO2. Conţine, ca minerale esenţiale, anortit, piroxeni, amfiboli, olivină. Prezintă
structură porfirică, textură compactă, slab vacuolară. Este rezistent la uzură. Se
foloseşte pentru pavaje zidării la poduri şi sub formă de agregate.

➢ Tufuri vulcanice - roci vulcanice, melanocrate, bazice. Conţin, ca


minerale esenţiale, ortoză, albit Prezintă structură psefitică, textură compactă. Sunt
uşoare, poroase, absorbante. Se folosesc pentru zidării, ca materiale de izolaţie, ca
materie primă pentru fabricarea tras-ului şi sub formă de agregate uşoare.

➢ Gresii - roci sedimentare consolidate (lierea nisipului). Sunt divers


colonie în funcţie de mineralele conţinute. Prezintă structură psamitică, textură masivă.
Sunt rezistente mecanic. Se folosesc pentru zidării, placaje,pardoseli si sub forma de
agregate.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

➢ .Calcare - roci sedimentare de precipitaţie, bazice, divers de


mineralele asociate. Conţin, ca mineral esenţial, calcita. Prezintă structură
criptociistalină, textură compactă, cu zone vacoulare. Caracteristicile tehnice sunt
variabile. Se folosesc pentru zidării, placaje, ca materie primă pentru fabricare varului şi
cimentului şi sub formă de agregate.

➢ Gips - rocă sedimentară de precipitaţie, de culoare gri-gălbui.


Conţine, ca mineral esenţial, gipsul. Prezintă structură holocristalină, textură compactă.
Se foloseşte ca materie primă pentru fabricarea lianţilor pe bază de gips (ipsosuri) şi ca
adaos la fabricarea cimentului portland.

➢ Travertin - rocă sedimentară de precipitaţie, de culoare albă,


cenuşie până la brun. Conţine, ca minerale esenţiale, calcită şi cuarţ. Prezintă structură
micro- cristalină, textură vacuolară. Se foloseşte pentru placaje şi pardoseli.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

➢ Marmura - rocă metamorfîcă (metamorfozarea calcarelor), de


culoare albă, gri, roz, roşie, verde, neagră, în funcţie de mineralele asociate. Conţine,
ca mineral esenţial, calcită şi, în proporţii reduse, muscovit, cuarţ, pirită, hematită.
Prezintă structură criptocristalină, textură compactă. Este rezistentă mecanic. Se
foloseşte pentru placări exterioare şi interioare, pardoseli, mozaicuri, lucrări de artă.

➢ Cuarţit - rocă metamorfîcă, acidă. Conţine, ca minerale esenţiale,


cuarţ, muscovit, biotit. Prezintă structură granoblastică, textură masivă. Este rezistentă
la compresiune şi foarte rezistentă la uzură. Se foloseşte pentru placaje antiacide şi ca
materie primă pentru fabricarea produselor refractare.

➢ Ardezia - rocă metamorfîcă (metamorfozarea argilelor), de culoare


neagră. Are textura şistoasă, ceea ce determină fenomenul de clivaj. Prezintă absorbţie
mică de apă şi bună rezistenţă la îngheţ-dezgheţ. Se foloseşte, sub formă de plăci subţiri
(1,5 mm), pentru învelitorile acoperişurilor.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

1.4. Produse din piatră pentru construcţii.


Produsele din piatră naturală rezultă prin extragerea rocilor din cariere sau din
balastiere.
Produsele de carieră se obţin prin săparea cu ajutorul explozivilor, când nu se
pun probleme de mărime şi de microfisurare a blocurilor, respectiv prin tăiere, pentru
obţinerea blocurilor mari, nefisurate; produsele astfel obţinute se pot folosi ca material
nefinisat sau pot suferi transformări (dimensiuni, formă, aspect).

Produsele de balastieră se obţin prin săparea mecanică din zăcăminte, spălarea


şi sortarea materialelor, rezultând produse granulare.

1.4.1. Pietre naturale pentru construcţii.


Pietrele naturale pentru construcţii sunt materiale în bucăţi, cu grade diferite de
prelucrare, folosite la realizarea zidăriilor, placajelor, pardoselilor etc.
1.4.1.1. Pietre neprelucrate.
Pietrele neprelucrate sunt bucăţi de rocă, folosite la forma şi dimensiunile cu care
au rezultat din dislocările cu explozivi, sau cu foarte puţine modificări (îndepărtarea
muchiilor, a proeminenţelor etc.). Dintre acestea, se menţionează:
➢ piatra brută - bucăţi de formă neregulată, cu dimensiunile
aproximativ egale, folosite la fundaţii şi ziduri de sprijin.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

➢ piatra pentru anrocamente - bucăţi cu masa cel puţin 100 kg, folosite
la protecţia malurilor şi fundaţiilor canalelor de scurgere a apelor (fig. 1.4.).

➢ lespezile - plăci folosite pentru pereuri (fig. 1.4.), trotuare şi


pardoseli.

Fig.1.4 -protectia malurilor cu anrocamente si pereuri


CAP.1 - PIATRA NATURALA

Fig.1.4 - protectia malurilor cu anrocamente si pereuri

1.4.1.2. Pietre prelucrate

Pietrele prelucrate sunt bucăţi de rocă supuse unor operaţii de fasonare, după
extragerea din carieră şi înainte de a fi puse în operă.
Faţa văzută a pietrelor prelucrate poate fi finisată în următoarele moduri:
♦ dreaptă - faţa văzută este realizată într-un singur plan, putând avea un
chenar lucrat altfel decât câmpul (fig. 3.5.a.);
♦ în bosaj - faţa văzută este realizată în relief, cu un chenar care este în
planul faţadei (fig. 3.5.b.);
CAP.1 - PIATRA NATURALA
♦ din gros - câmpul este lucrat cu ciocanul, rezultând creste şi adâncituri;

♦ şpiţuită - finisare cu şpiţul, rezultând adâncituri în planul feţei;

♦ buciardată - câmpul lucrat cu buciarda (ciocan cu crestături), rezultând


adâncituri mici, în planul feţei;,

♦ pieptănată - realizarea unor şanţuri paralele, cu ajutorul pieptenului


(unealtă din oţel cu mai mulţi dinţi);
CAP.1 - PIATRA NATURALA

♦ similată - feţe cu şanţuri scurte, îndreptate în direcţii diferite, realizate


cu gradina (pieptene cu un singur dinte);

♦ vermiculată - câmp lucrat cu şpiţul, în şanţuri continue, neregulate;

♦ sablată - prelucrarea suprefeţei cu jet de nisip, rezultând feţe cu mici


adâncituri;

♦ frecată - finisare în câmp drept, cu denivelări mai mici de 1 mm;


CAP.1 - PIATRA NATURALA

♦ şlefuită - feţe netede, cu denivelări mai mici de 0,5 mm;

♦ lustruită - feţe cu luciu oglindă.

Principalele tipuri de pietre prelucrat sunt:


Pietre pentru zidării.
♦ Moloanele sunt blocuri din piatră cu o faţă (faţa văzută) plană, finisată,
iar feţele laterale cioplite sau lucrate "la echer" pe adâncimi de (3...7) cm şi având coada
cel puţin egală cu înălţimea feţei văzute (fig.3.6.). Faţa văzută are, de regulă, formă
poligonală (regulată sau neregulată), realizându-se zidăriile tip mozaic sau tip "opus
incertum ".
CAP.1 - PIATRA NATURALA

Din moloane se realizează zidării cu o faţă văzută, cozile moloanelor fiind


înglobate în beton.

Fig.1.6.a.- zidarie molon neregulat


CAP.1 - PIATRA NATURALA

Fig.1.6.b -zidarie molon regulat

Fig.1.6.c – zidarie moloane opus incertum

♦ Bolţarii sunt bucăţi din piatră folosite la realizarea bolţilor, având forma
acestora şi putând fi bolţar cheie, bolţar contracheie şi bolţar de naştere (fig. 1.7.).

Fig.1.7 – tipuri boltari


CAP.1 - PIATRA NATURALA

♦ Piatra de talie reprezintă bucăţi de formă regulată, având cel puţin patru
feţe prelucrate şi cu care se realizează zidării cu rânduri uniforme {în asize), cu ambele
feţe văzute (fig. 1.8.).

Fig.1.8.- zidarie in asize,piatra talie

Pietre pentru pardoseli.


♦ Dale din piatră - plăci dreptunghiulare sau poligonale (cu laturile
neegale), cu grosimi mai mari de 3 cm şi laturile mai mari de 40 cm, cu faţa văzută
prelucrată.

♦ Plăci din piatră - plăci de grosimi mici, cu faţa văzută de formă poligonală,
cu laturi egale.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

♦ Piatră mozaic - granule poliedrice, rezultate din prelucrarea rocilor dure,


folosite la realizarea mozaicurilor decorative, interioare sau exterioare.

♦ Pietrele pentru placaje sunt plăci de mică grosime, cu faţa văzută finisată
prin şlefuire sau lustruire, iar feţele adiacente acesteia prelucrate "la echer", pentru a se
peimite realizarea rosturilor închise. Faţa nevăzută se. prelucrează cu rugozităţi pentru
o mai bună aderenţă la stratul suport.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
♦ Pietrele pentru pavaje se prezintă sub formă de bucăţi de formă regulată
şi sunt destinate executării îmbrăcăminţilor rutiere, ancadramentelor acestora şi
delimitării căilor de circulaţie.

♦ Pavele - bucăţi de formă prismatică, destinate executării pavajelor


rutiere.
Pavajele sunt de două tipuri (fig. 1.9.), pavelele purtând denumirile
corespunzătoare (pavele tip dobrogean, respectiv tip transilvănean). Pentru a se putea
realiza rândurile regulate, aceste pavele trebuie să respecte toleranţele dimensionale.
In cazul pavelelor cu dimensiuni variabile s(12...16)x (8...11)x (10...13) cmt, numite
pavele abnorme, pavajele se realizează în arcuri de cerc, cele amplasate la naştere, iar
cele mai mari, la cheia arcului (fig. 1.8.c.).
♦ Calâpuri - pavele cubice, cu muchia de aproximativ 9 cm, fabricate
industrial (mecanic).
♦ Butise - pavelele speciale (cu lungimea de 1,5 ori lungimea pavelei tip
dobrogean, respectiv cu forma pentagonală la pavajul transilvănean), care permit
închiderea, la bordură, a pavajului şi decalarea rosturilor între pavele (fig. 1.8.).
♦ Borduri din piatră - blocuri cioplite folosite la încadrarea părţii carosabile
(fig. 1.8.).
CAP.1 - PIATRA NATURALA

1.4.1.3. Pereti din zidarie din piatra

Peretii de piatra naturala se utilizeaza la cladiri, care sunt situate cel mult la 7-
8 km fata de locul de extractie.
Carierele existente ofera pietre cu caracteristici variate. E necesar ca in fiecare
caz sa se defineasca tipul de zidarie cel mai bine adaptat materialului si sa se realizeze
punerea in opera a acestuia, folosind tehnica pe care o implica.
Deci este absolut necesara cunoasterea proprietatilor pietrei de catre cei ce
concep si executa cladirea.
Efectul estetic al peretilor din zidarie de piatra ofera interesante posibilitati,
exploatate de arhitectura actuala. Piatra este folosita atat ca element decorativ cat si ca
element portant.
Aspectul zidariei de piatra depinde pe de o parte de alegerea pietrei, iar pe de
alta parte de indemanarea si ochiul expert al zidarului.
Pietrele folosite pentru fata vazuta trebuie sa aiba o culoare uniforma, fara eflorescenta
si pete.
Zidaria din piatra naturala are un domeniu mai restrins de folosire, datorita faptului
ca:
o randamentul este redus;
o se manevreaza greutati mari;
o necesita grosimi mari, care sa suplineasca slaba calitate de izolator termic
a pietrei.
Particularitati. Blocurile de piatra, care se folosesc la pereti, trebuie sa fie:
negelive, cu greutatea sub 40 kg, pentru a permite manipularea de catre un singur om.
Pietrele vor fi brute, de forma neregulata sau taiate dupa aspectul cerut. Piatra
bruta se prezinta sub diferite forme, care depind de natura pietrei exploatate (de rau, de
cariera): blocuri rotunjite sau unghiulare.
Reguli constructive. La asezarea pietrelor in cadru zidariei, este necesar sa se
respecte urmatoarele reguli (fig.1.9.):
o stratificatia, din cariera, a pietrelor trebuie sa fie paralela cu rosturile
orizontale ale zidariei;
o teserea pietrelor trebuie sa se realizeze atit in parament, cit si in grosime;
o pe nici una dintre fetele zidariei sa nu se intilneasca, intr-un punct, mai
mult de trei rosturi;
CAP.1 - PIATRA NATURALA
o la cel mult doua pietre cu coada scurta urmeaza o piatra cu coada lunga.
(butisa), iar la doua pietre cu coada lunga - un curmezis;
o pietrele, in cadrul zidariei cu mortar, vor rezema numai prin intermediul
mortarului; golurile ramase intre pietre se completeaza cu sparturi de
piatra inglobate in mortar; · se va evita asezarea cioburilor de piatra in
paramentul zidului;
o o piatra din cadrul zidariei uscate trebuie sa reazeme pe doua sau mai

multe pietre, realizand suprafete de contact cat mai mari;


o se vor evita rosturile prea presate si cele in prelungire;
o la colturi si la capete de ziduri, se intrebuinteaza pietre mai mari si mai
regulate, dispuse, eventual, pe inaltimea a doua randuri;
o in permanent se vor folosi, in general, blocuri de piatra de aceeasi
suprafata;
o se vor evita pietrele concave, care risca sa se sparga.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

fig.1.9 – zidarie de piatra

Zidarie din piatra bruta, cu mortar.


Piatra de zidarie, inainte de a fi pusa in opera, este curatata de pamant si
udata, pentru a nu absorbi apa din mortar .
Inaintea turnarii mortarului, pietrele se pozeaza mai intai pe uscat – pentru
a se stabili cea mai buna pozitie de legatura cu randul inferior si o tesere a rosturilor
verticale pe cel putin 10 cm.
Grosimea rosturilor, variabila la aceasta zidarie, iar spatiile foarte largi trebuie sa
fie umplute cu sparturi de piatra.Atunci cand rosturile raman aparente, ele trebuie sa fi
realizate de o asemenea maniera, incat sa ofere o rezistenta minima la scurgerea apei
spre partea inferioara a paramentului.
Pentru o legatura buna a zidului de piatra si o uniformizare a transmiterii
sarcinilor, la fiecare 2 m inaltime, se introduce un rand sau doua de pietre
regulate, cu rosturi orizontale.
Zidaria din piatra cioplita.
Aceasta zidarie se utilizeaza la fundatii, pereti, stalpi, ziduri de sprijin. Piatra de
cariera care se foloseste va fi cioplita cu muchii vii, cat mai regulate, iar fetele laterale
sunt cioplite la echer, pe o adancime de 5 cm. Blocurile de piatra se aseaza alternativ,
cu coada lunga si cu coada scurta, pentru a se realiza o legatura buna a paramentului
cu restul zidariei.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

Zidaria din moloane


Se utilizeaza la constructiile unde se urmareste un efect
estetic in parament. Moloanele au paramentul in forma dreptunghiulara, iar fetele
laterale sunt lucrate la echer, pe o adancime de 5 cm.
Zidaria de piatra mozaic
Pietrele au fata vazuta in forma poligonala. Unghiul iesind al pietrei superioare se
adapteaza exact la unghiul intrand format de pietrele din randul inferior (pe care
reazema).
Zidaria din piatra de talie
Pentru executarea acestei zidarii, fiecare piatra este preluctrata conform unui
plan trasat de proiectant sau executant. Deci piatra de talie este trasata, desenata si
asezata dupa indicatii precise. Conturul fiecarei pietre se supune legilor stereotomiei,
stiinta derivata a geometriei descriptive . Planurile trebuie sa cuprinda: conturul pietrelor
din parament, fasonajul fetelor si al muchiilor, profunzimea lor in zid si golul pana la care
trebuie montate.
Acest tip de zidarie, susceptibil a suporta importante eforturi de compresiune, se
foloseste in prezent destul de rar, la constructii monumentale sau lucrari de arta.
Prelucrarea pietrei de forma regulata (de obicei – paralepipedica), la dimensiunile
proiectate, se face la cariera - pentru pietrele dure si pe santier – pentru restul, in
vederea evitarii riscului deteriorarii muchiilor.
La montajul cu mijloace mecanice si in special, la ancorarea pietrelor, trebuie
luate masuri speciale, pentru protectia muchiilor vii si a fetelor vizibile impotriva
posibilelor deteriorari.
Zidaria din piatra de talie se realizeaza in randuri regulate, cu mortar de ciment.
Pentru a constitui o zidarie rezistenta, pietrele se monteaza astfel incat sa comprime
rostul de mortar. Acest procedeu ofera avantajul unei rezistente maxime, dar realizarea
unor aliniamente riguroase este dificila.ste prelucrata conform unui plan trasat
Se obtine o pozare mai precisa a aliniamentelor si a nivelelor, prin montarea
prealabila a pietrelor fara motar, pe pane de lemn. Umplerea ulterioara a rostului cu
mortar este dificila, dar importanta, deoarece gradul de umplere influenteaza asupra
rezistentei la compresiune a zidului.
La ziduri supuse la sarcini foarte mari sau actiuni dinamice (lucrari hidrotehnice),
se pot folosi legaturi metalice, pentru preluarea eforturilor de intindere. Metalul din care
se executa aceste pietre este otelul – pentru roci vulcanice si calcaroase, iar bronzul,
CAP.1 - PIATRA NATURALA
alama si otelul galvanizat – pentru marmura. Piesele metalice se fixeaza cu mortar de
ciment, in lacase special executate in blocurile de piatra.

Zidarie mixta – piatra si beton

Cele două materiale componente sunt dispuse la feţele zidăriei. Piatra utilizată poate
fi brută, cioplită sau lucrată. Blocurile de piatră se pozează alternativ, în lungimea şi în
lăţimea zidăriei, pentru crearea unei legături mai strânse cu betonul.

Betonul plastic se toarnă în straturi succesive de 40 cm.

În zonele cu piatră locală de construcţii, datorită simplităţii de execuţie se utilizează


frecvent acest tip de zidărie la subsolurile clădirilor.

Zidarie mixta – beton si piatra, caramida si piatra,beton ,caramida si piatra


Blocurile de piatră uitlizate la această zidărie au înălţimi egale cu multiplii înăltimii
cărămizii, ceea ce favorizează o bună legătură a celor două materiale
componente. În cazul utilizării pietrei brute, la fiecare 1,0 m înăltime se prevăd câte 2
rânduri de cărămidă, pe întreaga grosime a zidăriei mixte. În alcătuirea acestei zidării,
se vor evita rosturile verticale în prelungire.
Zidăria mixtă de acest tip este folosită îndeosebi la socluri de clădiri, pereţi de
subsol, unde căptuşirea interioară cu cărămidă are menirea de a asigura un confort
termic superior şi posibilităţi avantajoase de finisare
CAP.1 - PIATRA NATURALA
Zidărie mixtă din cărămidă, piatră şi beton. Feţele zidăriei sunt căptuşite cu
cărămidă - spre interior şi piatră - spre exterior.
Betonul care realizează legătura între cele două ziduri cu rol de cofraj se toarnă
în straturi succesive de 40 cm. Utilizarea acestei zidării mixte se practică în regiunile cu
piatră locală

1.4.2 Agregate naturale

Agregatele naturale sunt materialele granulare, rezultate prin sfărâmarea naturală


sau artificială a rocilor.
Agregatele se folosesc fie pentru realizarea de straturi (de fundaţii), de
izolaţii, pentru ruperea capilarităţii terenului etc.), fie ca material component, în
materialele compozite, (betoane, mortare şi alte mixturi), în care care sunt
aglomerate cu lianţi.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
1.4.2.1. Agregate sfărâmate natural

Agregatele sfărâmate natural sunt materialele granulare, din piatră naturală,


extrase din zăcămintele de roci sedimentare detritice neconsolidate (balastiere) şi
sunt denumite, în general, agregate de balastieră, sau de râu.
Amestecul natural de granule, extras din zăcământ poartă numele de balast.
Prin cernerea balastului, se obţin sorturi de agregat, denumite în funcţie de
dimensiunile granulelor constituente (tabel. 1.3.):

Tabel 1.3.- agregate de balastiera


Dimensiuni Denumire Dimensiuni
Denumire sort
material (mm) material sort (mm)
0,1..........1 nisip fin
0,1............7,1 nisip de rîu 1,0..........4,00 nisip mijlociu
4,00..........8,00 nsip grăunţos
8,00..........16,0 mărgăritar
7,1............71,0 pietriş de rîu 16,0..........31,5 pietriş mărunt
31,5..........71,0 petriţş mare
≥ 71,0 bolovani de rîu ≥ 71,0 bolovani
0,1............160 balast 0,1..........160 balast brut
0,1..........71,0 balast ciuruit

1.4.2.2 Agregate sfărâmate artificial.

Agregatele sfărâmate artificial se obţin prin concasarea, granularea sau


măcinarea bucăţilor de rocă. Ele se numesc, în general, agregate de concasaj, purtând
denumiri specifice, în funcţie de modul de obţinere şi de sort (tabel. 3.4.):

✓ Filer; material prăfos, obţinut prin măcinarea fină a rocilor în mori cu


bile, cu granulaţia maximă 0,09 mm; folosit pentru mărirea durabilităţii elementelor de
construcţii care utilizează lianţi hidrocarbonaţi.
✓ Nisip de concasaj; nisip obţinut prin sfărâmarea rocilor şi sortarea
materialului; se foloseşte la realizarea betoanelor.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
✓ Piatră spartă; material granular obţinut prin concasarea
(sfărâmarea) rocilor, granulaţia 7,1 ... 71 mm; se foloseşte la realizarea betoanelor
speciale (foarte grele, absorbante, pentru radiaţii, uşoare etc.), pentru lucrări de drumuri,
caz în care sorturile şi denumirile acestora sunt: savură - piatră spartă cu granulaţia
maximă 8 mm; split - piatră spartă cu granulaţiile: 8 ... 16; 16 ... 25; 25 ... 40 mm.
✓ Piatră spartă mare; material granular, obţinut prin concasarea
rocilor cu granulaţia 71 ... 160 mm; pentru lucrări de drumuri granulaţia este 63 ... 160
mm.
✓ Cribluri; agregat natural artificial cu granulaţii rotunjite (obţinute prin
concasare şi granulare) cu granulaţia 3,15 ... 25 mm).
Tabel 1.4.- agregate de cariera
Mod obţinere Denumire Denumire sort Sorturi (mm)
PIATRĂ Piatră spartă 7,1-16/ 16-31,5/ 31,5-71
Concasare într- SPARTĂ Savură 0-8
o treaptă Split 8-16/ 16-25/ 25-40
Piatră pentru drumuri 40-63/ 63-90
Concasare în CRIBLURI Nisip de concasaj 0-31,5 şi 0-71
două trepte
Criblură 3,15-8/ 8-16/ 16-25
Măcinare FILERE Filer ≤,071 sau ≤0,09

1.4.3. Caracteristicile tehnice ale agregatelor.

In funcţie de densitatea lor în grămadă, în stare afânată, agregatele naturale


se împart în două clase:
♦ agregate grele, compacte, dacă au δga ≥1200 kg/m3;
♦ agregate uşoare, dacă au δga <1200 kg/m3.

1.4.3.1. Caracteristicile agregatelor grele.

Agregatele grele sunt destinate realizării straturilor de fundaţii şi preparării


betoanelor şi mortarelor, domenii care impun, în principal, exigenţe de rezistenţă
şi durabilitate.
✓ Natura rocii: agregatele trebuie să provină din roci stabile nealterabile în aer
sau apă, rezistente la îngheţ-dezgheţ; nu se pot folosi agregatele provenite
din roci feldspatice sau cu textură şistoasă, iar cele care conţin SiO2 în stare
CAP.1 - PIATRA NATURALA
amorfă se pot folosi numai după efectuarea unor determinări de laborator
privind reactivitatea acestora cu lianţii.
✓ Impurităţi : substanţe prezente în cantităţi mici în masa agregatului, dar care
au acţiuni defavorabile în cazul folosirii acestor agregate la preparea
betoanelor (măresc suprafaţa specififică - argile, părţi levigabile, prezintă
inconstanţă volum - mică, cărbuni -, reacţionează chimic defavorabil cu
lianţii - humus, sulfaţi - etc.).
✓ Caracteristicile fizico-mecanice se referă la caracteristicile structurale - densitate
aparentă, densităţi în grămadă, porozitate aparentă etc.- şi caracteristicile
mecanice - rezistenţa la strivire în stare uscată şi în stare saturată, coeficientul
de înmuiere la apă, rezistenţa la compresiune a rocii de provenienţă a
agregatelor de concasaj, rezistenţa la îngheţ-dezgheţ.
✓ Caracteristicile geometrice-, definite prin raportul dimensiunilor granulelor şi
prin coeficientul volumic mediu (raportul între volumul aparent al granulei
şi volumul sferei circumscrise acesteia) şi, din acest punct de vedere,
granulele pot fi:
• izometrice său scurt prismatice (dacă au dimensiunile aproximativ
egale),
• plate (dacă au două dimensiuni aproximativ egale iar a treia mult
mai mică) şi acicularc sau iung-prismaticc (dacă au două dimensiuni
aproximativ egale, iar a treia mult mai mare).
✓ Granulozitatea: agregatele se livrează, în mod obişnuit, sortat. Sorturile trebuie
să se caracterizeze prin granulozitate continuă (definită în standarde sau
caiete de sarcini); conţinutul de granule din afara sortului nu trebuie să
depăşească 10%, iar granulele mai mari conţinute trebuie să aibă dimensiuni
mai mici decât 1,5 ori dimensiunea limită superioară a sortului.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
1.4.3.2. Caracteristicile agregatelor uşoare.
Agregatele uşoare sunt destinate, în principal, realizării materialelor
termo-izolatoare ("în vrac", sau din materiale compozite), respectiv pentru
realizarea unor betoane uşoare. Acestor agregate li se impun condiţii referitoare la
conductivitatea termică şi la densitatea aparentă a materialelor pe care lc compun.
Agregatele uşoare, naturale, trebuie să provină din roci uşoare, poroase (diatomit,
tufuri vulcanice, scorii bazaltice). Există şi agregate uşoare, artificiale, care vor fi
prezentate la capitolele referitoare la materialele din care se fabrică.
Exigenţele impuse sunt exprimate prin caracteristicile structurale şi geometrice ale
granulelor (densitatea aparentă, porozităţi şi absorbţia de apă), respectiv
caracteristicile fizice pe care acestea le realizează în strat (densitatea în grămadă,
volumul de goluri, conductivitatea termică).
Caracteristicile mecanice (rezistenţa rocii de provenienţă, rezistenţa la
strivire) trebuie să asigure evitarea tasării stratului sau distrugerea materialului
compozit, ceea ce ar conduce la pierderea capacităţii dc izolare.

1.5. Acţiuni agresive şi mijloace de protecţie a materialelor din piatră naturală.

Acţiunile agresive asupra elementelor de construcţii din piatră pot fi de natură:


fizică, chimică şi biologică.
➢ Acţiunile distructivă fizice cuprind: variaţiile de temperatură ce conduc la
microfisurare şi fisurarea structurii ca urmare a unor coeficienţi de dilatare diferiţi
sau a diferenţei de temperatură în volumul elementului; îngheţul şi dezgheţul, apa
din capilare. Efectul acţiunilor distructive fizice se manifestă într-un timp
îndelungat depinzând şi de caracteristicile fizico-mecanice ale rocii (rezistenţe
mecanice, porozitate, absorbţie de apă etc.).
➢ Acţiunile distructive chimice, ale căror efecte depind de compoziţia
mineralogică, sunt urmări ale reacţiilor chimice între oxizii din atmosferă,
umiditate şi componenţii chimici din roci cu formarea unor produşi de reacţie uşor
solubili, ce îşi măresc volumul prin cristalizări sau au culori diferite de a masei din
care s-au format. După rezistenţa la acţiuni chimice, rocile se împart în două
categorii: nerezistente la acţiuni chimice (gresii, calcare, dolomit etc.) şi rezistente
la acţiuni chimice (roci cu compuşi silicioşi).În cazul calcarelor:
CAP.1 - PIATRA NATURALA

CaCO3 +CO2 +H2O --> CaH(CO3)2 solubil


SO2 +H2O --> H2SO3
CaCO3 +H2SO3 --> CaHSO3 (solubil) +H2CO3

➢ Acţiuni distructive biologice se manifestă prin acţiuni mecanice (presiunea


rădăcinilor) şi chimice (acizii humici).Efectele acţiunilor agresive se pot diminua
prin intermediul unor măsuri constructive: evitarea suprafeţelor orizontale şi cu
contrapantă şi prin tratamente de suprafaţă; în scopul închiderii porozităţii sau
realizării unor pelicule impermeabile transparente (aplicarea unor pelicule de
silicat de sodiu sau soluţii de fluaţii).

1.6.Protecţia pietrei naturale de construcţie împotriva agenţilor agresivi

Piatra folosită în construcţii este supusă acţiunii diverşilor agenţi agresivi şi


anume agenţilor fizici, chimici şi biologici.
a. Agenţi fizici. Variaţiile de temperatură, asociate sau nu cu prezenţa
apei, pot avea ca rezultat sfărâmări superficiale care macină treptat construcţia.
b. Agenţi chimici. Apa de ploaie, fiind încărcată cu bioxid de carbon,
atacă pietrele cimentate cu carbonat de calciu pe care-l spală cu timpul, dezagregându-
l.
Fumul are o acţiune multiplă: particulele de carbon se depun pe piatră şi o
acoperă cu o pojghiţă spongioasă care reţine apa. Bioxidul de sulf pe care adesea îl
conţine fumul se transformă reacţionând cu apa de ploaie, în acid sulfuric şi atacă
cimenturile de calcar şi magneziu, transformându-le în sulfaţi. Sulfaţii de calciu şi de
magneziu astfel formaţi cristalizează mărindu-şi volumul şi pot uneori sfărma piatra.
Infiltraţiile de apă pătrund din pământ, prin capilaritate, m zidăria de piatră,
transportând săruri m soluţie. La evaporarea apei, aceste săruri se depun la exteriorul
zidăriei, ca eflorescenţe, sau cristalizează în interiorul pietrei, provocând exfolierea ei.
Mortarele de var, ciment şi ipsos provoacă uneori sfărmarea pietrelor de
construcţie, dacă prin reacţia mortarului cu compuşii pietrei iau naştere săruri care
cristalizează cu mărire de volum.
CAP.1 - PIATRA NATURALA
c. Agenţi biologici. Ciuperci şi alge, dezvoltându-se pe porţiuni orizon-
tale şi adăpostite ale construcţiilor, se descompun după moarte şi, prin acţiunea acizilor
humici ce se formează, distrug încetul cu încetul piatra.
Pentru evitarea acţiunilor agenţilor agresivi din oricare din aceste categorii se iau
măsuri de ordin constructiv, sau se aplică tratamente speciale pietrei după punerea în
operă.
Ca măsuri constructive, se recomandă evitarea suprafeţelor orizontale sau prea
puţin înclinate care permit staţionarea apei şi prafului.
La trecerea de la suprafaţa pe care se poate depune praful la planurile verticale
ale faţadelor se prevăd lăcrimare care împiedică apa de ploaie încărcată cu praf şi
funingine să se prelingă pe faţadele pe ar putea să le murdărească sau să le deterioreze.
In fundaţii se prevăd izolaţii hidrofuge spre a se evita infiltraţiile
Ca măsuri de protejare a pietrei după punerea în operă se recomandă:
➢ acoperirea cu un strat de ulei vegetal sau mineral. Ulei aplică
fierbinte, ca să pătrundă în porii pietrei. El formează sub acţiunea oxigenului din aer o
peliculă impermeabilă ce împiedică pătrunderea apei. Dezavantajul uleiurilor este că se
întunecă cu timpul la cu modificând aspectul pietrei astfel protejate;
➢ în regiuni industriale, cu atmosfera bogată în bioxid de sulf poate
trata piatra cu o soluţie apoasă de clorură de bariu care sub acţiunea bioxidului de sulf
se transformă în sulfat de bariu insolubil, chimic şi care astupă bine porii pietrei;
➢ fluaţii, compuşi complecşi ai diverselor fluoruri metalice cu fluorura
de siliciu, în soluţie apoasă, intră în combinaţie cu elementele componente ale pietrei
dând produse insolubile ce se depun în porii acesteia. Constituie cel mai eficace
tratament de apărare a pietrei; nu aduce nici o modificare culorii;
➢ rezultate interesante se obţin prin folosirea unor soluţii pe de răşini
siliconice ce se aplică pe suprafaţa pietrei prin stropire.
Ele nu modifică deloc aspectul pietrei şi, datorită caracterului neaderent al
suprafeţei astfel tratate, fac ca praful şi funinginea să poată fi cu uşurinţă înlăturate prin
spălare cu furtunul sau chiar prin simpla acţiune a vântului şi apei de ploaie.

1.7. Piatre artificiale


Acestea sunt, de asemenea, cunoscute sub numele de pietre turnate sau pietre
reconstituite.
Deoarece pietrele artificiale nu pot fi utilizate pe scară largă în clădirile obișnuite
din cauza costurilor sale mari, dar pot fi modelate cu ușurință în cele mai complicate
CAP.1 - PIATRA NATURALA
forme și, prin urmare, este cel mai economic atunci când este înlocuit cu sculptura și
ornamentele din pietrele naturale.

1.7.2. Avantajele pietrelor artificiale


➢ Mai durabila decât pietrele naturale
➢ Poate fi turnata cu ușurință la locul de muncă cu mare promptitudine și, prin
urmare, evită cheltuielile de îmbrăcare și transport.
➢ Poate fi turnata cu ușurință în orice formă dorită și poate fi modelata cu ușurință
și economic la forma ornamentală necesară.
➢ Pietrele artificiale pot fi realizate dintr-o singură bucată și, prin urmare, pot fi
evitate problemele de a obține blocuri mari de pietre pentru grinzi de buiandrug
etc.
➢ Este relativ ușor să cioplească piatră artificială; se poate lucra înainte de a deveni
un proces tehnologic greu
➢ Pietrele artificiale care sunt turnate cu atenție, nu conțin defecte care ar putea fi
prezente în pietrele naturale
➢ În pietrele artificiale se pot păstra cavități (pentru trecere de țevi, fire electrice
etc.)
➢ Rezistența lor poate fi reglată prin proporționarea adecvată a ingredientelor și prin
utilizarea armăturilor din oțel
➢ La fel de bun în rezistența la deteriorare și dezintegrare cauzate de diversi agenții
atmosferice (de exemplu, ploaie, îngheț etc.)
CAP.1 - PIATRA NATURALA
1.7.3.Fabricarea pietrei artificiale

➢ Piatra naturală este mărunțită la dimensiuni mai mici de 6 mm și praful de piatră


este îndepărtat.
➢ Se prepară un amestec de 1-1 / 2 părți de pietre de dimensiuni 3 mm până la 6
mm, 1-1 / 2 părți de pietre de dimensiuni mai mici de 3 mm și 1 parte de ciment
în volum.
➢ Pentru a conferi culoarea pietrei, se adaugă pigmenții de colorare necesari
amestecului uscat.
➢ Proporția sa nu trebuie să depășească 15% din greutate ciment
➢ Apa este apoi adăugată la amestecul uscat pentru a obține un amestec de
consistență viabilă.
➢ Amestecul de plastic umed este apoi presat în matrițe (poate fi din oțel sau lemn
realizat cu cea mai mare atenție) vindecat cu apă și apoi uscat / condimentat în
aer pentru o perioadă de timp adecvată.
➢ Lustruirea se face numai dacă este necesar.
➢ Pentru a produce o nuanță deschisă, cimentul alb poate fi utilizat în locul
cimentului obișnuit.
➢ În fabricarea pietrei turnate este obișnuit ca fața sau pielea din piatră turnată să
aibă o grosime de 25 până la 38 mm și constă din amestecul menționat mai sus,
în timp ce grosimea rămasă a plăcii de piatră constă din material mai ieftin
amestec de pietriș și ciment sau beton slab de ciment.)
1.7.4.Varietati de pietre artificiale
➢ Blocuri de beton din ciment:
Acestea sunt realizate dintr-un amestec de ciment, agregate fine, agregate de
balastoera și apă. Acestea pot fi turnate-in-situ ca și în construcția de piloni sau turnate-
în-matrițe pentru trepte, pervaz etc. Plăcile artificiale și pietrele compuse din beton de
ciment și uneori tratate cu soluție de silicat de sodiu intră, de asemenea, în această
clasă.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

➢ Piatra tip Ransome:


Se face amestecând nisip uscat cu silice de sodă și o porțiune mică de piatră praf sau
cretă. Amestecul în stare plastică este turnat în forme și piesele turnate la retragere sunt
scufundate într-o soluție de clorură de calciu, care cimentează particulele de nisip.
Poate fi îmbrăcat și sculptat în piatră naturală plăcută.
Piatra are o rezistență la compresiune de 3,2 KN / m2 și cântărește 19,2 KN / m3.
Costul său este mai mare decât cel al pietrei naturale.

➢ Marmură artificială

Se realizează prin topirea și turnarea amestecului constitutiv, care este compus din
80 de părți de tencuială în pulbere; 20 de părți de marmură pulverizată, 20 de părți de
sulfat de potasiu cu o soluție de lipici de 5% amestecate împreună cu apă.

➢ Terazzo
Se face amestecând așchii de marmură cu ciment alb și ceva pigment. Este fie
prefabricat, fie in-situ. Se utilizează pentru băi, clădiri rezidențiale, temple etc.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

➢ Placi mozaic
Plăcile prefabricate din beton cu așchii de marmură la suprafața superioară sunt
cunoscute sub numele de plăci mozaic.Sunt disponibile în diferite nuanțe și sunt
utilizate pe scară largă.

➢ Piatra reconstituită
Această piatră este realizată din resturile carierelor de calcar prin zdrobirea lor în
granulozitate, amestecând-o cu var din dolomit, încălzind-o in matrita închisă până la
980oC pentru a obține CO2, stingand ci apa reziduurile pulverulente de CaO și MgO și
consolidându-se sub presiune mare in foema de blocuri.
Apoi este uscat și CO2 este admis până când carbonizarea cvarului hidratat este
completă.
CAP.1 - PIATRA NATURALA

➢ Piatra bituminoasa
Dioritul și alte pietre de granit sunt adesea impregnate cu gudron preparat sau rafinat
pentru a forma pietre bituminoase.Astfel de pietre sunt utilizate pentru durabilitate,
zgomot, uzură și suprafețe de piatră rezistente la praf.