Religia Civilizatiei Maya

Civilizația maiașă este o civilizație mesoamericană care și-a atins apogeul în

perioada 300–900 AD.Centrul cultural al regiunii se mută cu timpul din zonele
înalte, spre depresiunile situate în nordul Yucatanului. Cultura maya este renumită
mai ales pentru cunoștințele lor avansate în domeniul matematicii, și calendarului lor
precis precum și prin scrisul maya, care între timp a fost descifrat ca fiind un scris
bazat pe figuri simbolice.
Preotii din religia maya se comportau ca niste functionari organizati din punct de
vedere ierarhic care aveau datoria de a se ruga pentru oameni si de a face ritualuri de
sacrificiu in cinstea liniilor de sange si a comunitatii. Preotia, la inaltimile ierarhice, se
baza pe invatare si cercetare a istoriei si cunostintelor genealogice. Fiecare locatie
avea proprii zei, tocmai de aceea, preotii trebuiau sa stie cat mai multe lucruri despre
toate zeitatile si stramosii locali. Marele Preot era liderul preotiei, functia acestuia
fiind o macheta a zeului Itzama, prim preot si inventator al scrisului. Preotii faceau
ritualuri de criza, ghiceau viitorul, erau astrologi, sacrificatori sau functionari.

Se crede că locul origine al poporului Maya ar fi podişul Guatemalei, unde, dovezile

furnizate de arheologia preistorică urcă cel puţin până la începutul mileniului al II-lea
î.e.n. Primele date consemnate de cronologia certă sunt din secolul IV e.n., care îi
localizează pe mayaşi în Guatemala, şi în zonele vecine din Mexic şi Belize, când
civilizaţia Maya atinsese deja un nivel remarcabil. Infiltraţiile triburilor mexicane
începând din secolul IX sau X e.n. au alterat fizionomia originală a acestei civilizaţii1 .

Societatea mayaşă, asemenea celei aztece sau incaşe, era foarte ierarhizată. Liderul
suprem avea prerogative de conducător, de mare sacerdot, şi de comandant suprem al
armatei. Sub autoritatea sa şi până la sclavi mai existau cinci caste .
1 Cf. O. DRIMBA, op. cit. p. 244
Se presupune că până în secolul IV e.n. religia mayaşilor se rezuma la un simplu cult
al forţelor naturii personificate, şi că riturile religioase le oficia capul familiei. Odată
cu constituirea unei caste sacerdotale, ierarhizate şi specializate în câmpul
astronomiei, al calendarului, al aritmeticii şi al scrierii hieroglifice, religia a luat o
formă mult mai complexă şi mai elaborată2 .

„Religia mayaşă a fost – şi încă mai este – o înţelegere între oameni şi zeii lor.
Aceştia din urmă îi ajutau la muncă şi furnizau hrană. În schimb, zeii aşteptau să fie
răsplătiţi, de obicei în avans. Rugăciunea avea ca scop beneficii materiale, de exemplu
ploile care să facă recoltele să crească”3 .

Potrivit credinţelor populare, înaintea lumii actuale au mai existat numeroase alte
lumi, distruse de succesive diluvii. Creatorul lumii, zeul Hunab, i-a creat pe primii
oameni din porumb. Lumea era închipuită ca fiind constituită din 13 ceruri suprapuse,
fiecare cer fiind dominat de un zeu. Cel mai de jos strat cosmic este pământul.

Sub pământ există de asemenea 9 lumi stăpânite de 9 zei, în ultima stăpânind zeul
morţii, Mitual. Divinitatea supremă a mayaşilor era Itzamna, zeul cerului, al zilei şi al
nopţii, inventatorul scrierii, apărătorul oamenilor contra bolilor şi a calamităţilor.
Urmau o mulţime de alţi zei, al ploii, al porumbului, al vântului, al războiului, al stelei
polare, etc. Ixchel era zeiţa gravidităţii, a inundaţiilor şi a ţesătoriei, iar Ixtab,
divinitatea protectoare a sinucigaşilor prin spânzurare 4.

Religia Maya avea un pronunţat caracter dualist. Viaţa lumii şi soarta omului sunt
decise de rezultatul unei continue lupte între bine şi rău; drept care panteonul însuşi
era împărţit în zei binefăcători şi zei ai distrugerii. Mayaşii credeau în nemurirea
sufletului şi în existenţa unei eterne „lumi de dincolo”. Această lume avea un loc de
pace şi de desfătări (rezervat sacerdoţilor, războinicilor căzuţi în luptă, femeilor
decedate în timpul naşterii, oamenilor sacrificaţi şi sinucigaşilor prin spânzurare) şi un
loc de suferinţe (pentru răufăcători, care rămâneau pe veci să fie chinuiţi de diavol)5 .

„Un loc deosebit de important în viaţa religioasă îl deţineau ceremoniile – care se

desfăşurau toate după aceeaşi schemă. Ceremonia era precedată de o perioadă de post
şi abstinenţă, simbolizând purificarea spirituală; urma alegerea de către preoţii-
ghicitori a zilei favorabile pentru îndeplinirea respectivului rit; apoi ritualul de

2 Cf. Religiile lumii, (trad. de), B. FILIP., Ed. Aquila, Bucureşti, 2008, pp. 120-121.
3 Cf. O. DRIMBA, op. cit. pp. 252-253.
4 Cf. O. DRIMBA, op. cit. p. 253.
5 Cf. O. DRIMBA, op. cit. p. 254.
alungare a spiritelor rele din jurul celor ce luau parte la ceremonie; apoi tămâierea
idolilor, rugăciuni şi, la sfârşit, ofrande sau sacrificii de fiinţe vii”6.

Sacrificiile, sub diverse forme, jucau un rol important în cadrul religiei mayaşe.
Sacrificiile umane destinate să garanteze sănătatea unui popor a cărui viaţă se afla la
mila forţelor antagonice care făceau existenţa nesigură, necesitau un mare număr de
victime, în special prizonieri de război, dar nu se poate neglija nici sacrificarea
femeilor şi a copiilor . Colorată în albastru (culoarea sacrificiului) şi purificată prin
post şi abstinenţă, victima era condusă în locul destinat ceremoniei.

La sfârşitul unui ritual simbolic ea era ucisă prin scoaterea inimii cu ajutorul unui
cuţit. Cu sângele, apoi, se stropeau din belşug imaginile zeilor7 .

Ritualurile sângeroase, pe lângă sacrificiile umane şi de animale, mai consistau şi în

mortificări voluntare prin care practicanţii îşi sfâşiau urechile, obrajii, limba şi alte
părţi ale corpului pentru a scoate sânge . Astfel, suveranii şi clasele superioare îşi
sacrificau sângele de origine regală zeilor, impresionând sau identificându-se astfel cu
forţele suverane către care se adresau8 .

Clerul, pentru a putea îndeplini toate riturile la care trebuia să participe în temple şi
în casele private, trebuia să fie foarte numeros. Pe lângă ceremonii, le revenea
îndatorirea de a păstra şi de a interpreta cărţile sacre şi de a practica divinaţia.
Sacerdoţii, numiţi ahkin, aveau o ierarhie proprie bine determinată. Marele preot îşi
primea funcţia în mod ereditar.

În continuare erau cei numiţi chilan, care dădeau răspunsurile în numele zeilor şi
interpretau viitorul călăuziţi de cărţile sacre. Dintre sacerdoţii de rang înalt îi amintim
şi pe cei numiţi nacon, care erau însărcinaţi să scoată inima victimelor în timpul
sacrificiilor. Un important rol în timpul acestor sacrificii era rezervat pentru patru
bătrâni, aleşi pentru a imobiliza membrele victimei, care, în timpul actului ocupau cele
patru puncte cardinale. Sacerdoţii mai erau însărcinaţi să-i înveţe pe tineri ştiinţele,
mai ales pe aceia care păreau dispuşi să devină sacerdoţi la rândul lor .

Religia mayaşilor a trecut printr-o serie de crize, ale căror cauze nu le cunoaştem.
Activitatea rituală a scăzut în unele perioade, ceea ce se traduce prin diminuarea
activităţii de construire a templelor. Cu toate acestea, fiecărei crize îi urma, de regulă,
o epocă de splendoare, care sugerează o relaţie instabilă şi compulsivă a mayaşilor cu
riturile şi divinităţile lor. Începând din secolul al IX-lea e.n. criza pare mai profundă şi
multe temple încep să fie abandonate. Declinul economic şi invazia toltecilor ar putea
să aibă o legătură cu acest dezastru cultural care a făcut ca, atunci când spaniolii au

6 Ibidem.
7 Cf. C. CAVATRUNCI, Guida alle civilta: I Maya, Ed. Canal, Venezia, 1998, p. 69
8 Cf. C. CAVATRUNCI, op. cit., p. 70.
sosit în zonele maya, cea mai mare parte a edificiilor şi oraşelor lor să fie năpădite de
vegetaţie şi înghiţite de pădurea tropicală9 .

Concluzie

În această lucrare am încercat să prezint în linii mari religia civilizaţiei

precolumbiene maya. Este clar că nu am putut atinge decât punctele centrale ale
credinţelor lor.

Există, pe lângă acestea, în bogatele izvoare indigene, tradiţii şi legende numeroase

despre rituri şi idei religioase care datează de acum cel puţin 2000 de ani de civilizaţie.

Cu toate eforturile conchistadorilor spanioli de a distruge cultura indigenilor de la

rădăcini, urme ale credinţelor precolumbiene, combinate cu credinţa creştină impusă
de cuceritori, au rezistat până astăzi. Faptul că multe ţări moştenitoare ale imperiului
maya au un procentaj ridicat de populaţie indigenă şi rurală (Guatemala, Bolivia, zona
Mexicului şi Peru-ului, etc.) a permis supravieţuirea trăsăturilor distinctive ale acestor
religii.

Bibliografie

9 Cf. Religiile lumii, (trad. de), B. FILIP., Ed. Aquila, Bucureşti, 2008, p. 121.
CAVATRUNCI C., Guida alle civilta: I Maya, Ed. Canal, Venezia, 1998.

DRIMBA O., Istoria culturii şi civilizaţiei II, Ed. Saeculum, Bucureşti, 2000.

Religiile lumii, (trad. de), FILIP B., Ed. Aquila, Bucureşti, 2008.