Citeam în Numeri , in capitolul 13 acolo unde capeteniile poporului s.

au dus sa iscodeasca tara

Canaan. Si cand au venit inapoi, au descurajat poporul prin ceea ce au spus. Doar Caleb si
Iosua au indemnat poporul sa se increada in Dumnezeu.

Căpeteniile poporului nu s.au încrezut în Domnul. Erau căpetenii, dar nu l.au cunoscut pe
Domnul.
Când e vorba în practică intr.o situație dată, să te bizui pe promisiunea lui Dumnezeu, acolo se
vede exact, cât de reală este încrederea în Dumnezeu.
Căpeteniile s.au uitat la uriași, s.au uitat la ei, dar au uitat să se uite la Domnul.

"Când îți întorci privirile spre Domnul, te luminezi de bucurie"

Vrăjmașul pare mare, mai mare ca mine, doar că, nu eu mă lupt cu el. El a fost deja biruit. Eu
vin împotriva cuiva care e deja înfrânt. Eu aduc la îndeplinire, împotriva lui judecata scrisă. Dar
trebuie să vin împotriva lui. Trebuie să lupt.

La un obstacol mai mare decât ei au dat înapoi. Nu s.au mai gândit la Domnul, nici la
promisiunile Lui, nici la poruncile Lui. In loc să se bizuie pe ceea ce Dumnezeule a zis, s.au
lepădat cu totul de Domnul încât s.au gândit că mai bine ar fi să se întoarcă în Egipt.

Practic le.a lipsit credința, încrederea în cuvântul lui Dumnezeu, în ceea ce le.a vorbit
Dumnezeu.

Ei gândeau că dacă vor asculta de ceea ce Dumnezeu le zice vor muri.

Pentru ce mă duce Domnul intr.o situație în care voi avea de suferit? Ca și când ascultând de
porunca sau promisiunea Lui, va trebui să mă descurc pe cont propriu, prin forțe proprii.

Dar Dumnezeu a zis: "până când Mă va nesocoti poporul acesta?

Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui?

Am nevoie mereu ca Domnul să fie înaintea ochilor mei. Orice lucru, orice situație trebuie să o
măsor cu Domnul. El merge înaintea mea. Nu eu trebuie să mă masor cu situația care e
înaintea mea.
Domnul va lupta pentru mine.

Eu pot fi mic față de situație; tocmai atunci fac apel la bunătatea și credincioșia Lui.
Nu e vorba de mine, ci de Domnul; sunt cuvintele Lui care trebuie să se împlinească. Eu trebuie
să mă duc și să fac ce spune Domnul încrezandu.ma deplin în El.

Nu mă aduce Domnul până aici, ca să mă lase acum să îmi nenorocească vrăjmașul viața.

Israel nu trebuia să lupte oriunde. Ei nu s.au dus în nu știu ce loc și s.au apucat să lupte, asa,
din capul lor. Ei aveau de luptat unde le.a zis Dumnezeu.
Nu contează cu cine am de luptat. Atâta timp cât Domnul îmi spune să lupt, eu voi fi biruitor,
pentru că Domnul mă va ajuta .

Situațiile practice vor scoate la suprafață ce eu cred cu adevărat. Cred în Domnul sau în mine?
Si când dau de ceva ce mă depășește, la cine mă uit: la Domnul sau la mine?

Caleb s.a increzut în Dumnezeu. El a înțeles că în spatele atitudinii poporului era răzvrătirea și
teama.
Când te temi pentru viața ta începi să ai îndoieli cu privire la credincioșia lui Dumnezeu.

Vrăjmașul îți sugerează că ce a fost de fapt până acum, a fost o păcăleală că te.ai înșelat
crezând ce ai crezut, că de fapt realitatea nu e așa.

Dar dincolo de ce se vede cu ochii naturali, e importantă atitudinea față de Dumnezeu. Mai fac
eu ce spune Dumnezeu, când situația cu care mă confrunt mă depășește pe mine ca om?

Dacă da atunci voi avea biruință.

Inaintarea presupune trecerea prin acel loc, unde trebuie să asculte de ceea ce Dumnezeu a
spus. Nu am cum să.l ocolesc.
A ajunge unde vrea Dumnezeu, înseamnă să trec pe acolo pe unde a trasat El drumul.
Dacă mă eschivez acum, voi rătăci și eu prin pustie și voi pierde timp prețios și în final tot acolo
voi ajunge. Dacă ascult din prima, voi vedea că ceea ce a spus Dumnezeu este așa. Cuvântul
se va adeveri.

Domnul este cu noi!

Domnul este cu mine!

Aleluia