Sunteți pe pagina 1din 5

Caracterizarea lui Ghita

Moara cu Noroc de Ioan Slavici, inclusa de scriitor in volumul


“Novele din popor“, alaturi de “Popa Tanda“, ”Budulea Taichii”,
“Padureanca“, este o nuvela psihologica .Coordonatele realiste, sociale şi
psihologice ale nuvelei sunt dominante şi se referă la tema abordată, aceea a
relaţiei obsesive, dezumanizante a omului cu banul, la tipologia de
personaje credibile şi verosimile, la tehnica de construcţie a personajelor
prin detalierea trăsăturilor fizice, a interrelaţiilor umane, dar şi prin sondarea
psihicului pentru a afla resorturile intime ale fiinţei, la crearea atmosferei
specifice epocii prin descrierea mediului, a peisajului, a instituţiilor
existente, a mentalităţii oamenilor, a obiceiurilor şi a tradiţiilor.Metodele
folosite în cunoaşterea psihicului omenesc sunt introspecţia şi analiza
psihologică redate în discurs prin stilul indirect, stilul direct (dialog) şi stilul
indirect liber, iar ca mod de expunere prin utilizarea monologului adresat şi a
monologului interior
Recunoastem si in aceasta nuvela intentia moralizatoare a
scriitorului care sanctioneaza drastic incalcarea principiilor morale si etice,
Se cotureaza astfel, in opera sa, o adevarata pledoarie pentru echilibru si
cumpatare, pentru intelepciune si nu in ultimul rand, pentru respectarea
normelor. Ca urmare, tema nuvelei “Moara cu Noroc“ este influenta nefasta
a banului si procesul de dezumanizare ca rezultat al dorintei de imbogatire.
Titlu are valoare anticipativa si contine un topos: hanul fiind un
motiv cu o larga circulatie. Denumirea acestui han “Moara cu Noroc”
contine de fapt o ironie, pentru ca hanul nu va aduce nimanui noroc, ci
dimpotriva se va dovedi un loc cu ghinion. Pe de alta parte, un han construit
pe locul unei mori parasite se va afla sub influenta unor forte nefaste, stiut
fiind faptul ca o moara abandonata atrage duhurile necurate si devine un
spatiu diabolizat.
Structural, nuvela este impartita in 15 capitole , cu un capitol
reprezentand incipitul si un alt capitol reprezentand sfarsitul .
Incipitul preia si functiile prologului prefigurand tema, iar finalul are
si valoare de epilog, subliniind si ideea principala a operei. Aceasta
constructie unitara confera textului simetrie si sfericitate.
Actiunea este gradata, punctul culminant fiind foarte tensionant, iar
deznodamantul dramatic.

Subiectul dezvaluie psihologii complexe si contureaza o lume


construita pe puterea banului, o lume lipsita de onestitate, un mediu social
nociv. Banul este vazut ca un simbol ale existentei materiale care are un
ascendent fata de cea spirituala. Evenimentele sunt fixate intre 2 repere cu
semnificatie religioasa: de la Sf. Gheorghe pana la Paste anul urmator.

In incipit, apeland la un artificiu compozitional, naratorul insereaza un


precept moral izvorat din intelepciunea populara pe care il rosteste mama
Anei: ”Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca-i vorba, nu bogatia, ci
linistea colibei tale te face fericit“.
Cuvintele batranei vin ca raspuns la dorinta ginerelui sau, Ghita, un
cizmar sarac dar harnic, de a schimba ceva in viata familiei lui, pentru a
scapa de saracie. Impreuna cu sotia lui, Ana, hotarasc sa ia in arenda hanul
“Moara cu Noroc“. Hanul este asezat la o rascruce de drumuri, departe de
orice asezare omeneasca.
In expozitiune, prin intermediul descrierii, naratorul fixeaza cadrul in
care se vor derula evenimentele. Peisajul aspru, pustietatea locului,
anticipeaza finalul tragic al familiei.
La inceput Ghita si Ana sunt multumiti de castigul lor, familia traieste
in armonie pentru ca aparuse si bunastarea. Apare insa Lica Samadaul, seful
porcarilor din aceasta zona, care le tulbura echilibrul. Portretul fizic al
acestuia, schitat din cateva linii, anticipeaza faptul ca Lica este un om rau si
primejdios. El ii propune lui Ghita sa fie tovarasi in afacerile sale
impunandu-si totodata si regulile. Ghita, avertizat si de Ana, isi da seama ca
Lica este un pericol pentru familia lui, dar realizeaza in acelasi timp ca nici
nu poate ramane la han fara acordul samadaului. Asadar isi ia cateva masuri
de precautie: isi cumpara doua pistoale, ia doi caini si isi angajeaza si o
sluga: pe ungurul Marti.
In primele saptamani nu se intampla nimic, Lica cerandu-i lui Ghita
doar sa tina evidenta turmelor de porci care trec pe la han. Castigul sporeste
si Ghita uita de primejdie; se ingrozeste insa de jafurile din jurul hanului,
dar mai ales atunci cand sunt gasite in padure cadavrele vaduvei si ale
copilului care trecusera pe la han. Nu mai are loc de intoarcere si pe masura
ce intra mai adanc in afacerile necurate, Ghita se indeparteaza de famile,
devine ursuz si irascibil. Si fata de Ana, pe care o tratase ca pe un copil,
devine violent si brutal. Prin intermediul monologului interior al stilului
indirect liber(notarea in discursul naratorului a cuvintelor unui personaj),
naratorul surprinde zbuciumul personajului. Nu stie cum sa procedeze fata
de Lica, incat sa ramana cu averea care intre timp ii crescuse considerabil.
Uneori chiar ii pare rau ca are familie pentru ca altfel, daca ar fi fost singur,
si-ar fi pus capul in primejdie vreo doi ani pentru a face si mai multa avere.
Ana ii reproseaza lui Ghita, ca se instraineaza, dar barbatul nu mai este atent
la ceea ce-i spune femeia . Cand sunt arestati doi dintre tovarasii lui Lica,
Pintea jandarmul il cheama si pe Ghita la tribunal sa depuna marturie, insa
Ghita jura stramb si il apara in felul acesta pe Lica. Ajuns acasa, ii cere
iertare Anei spunandu-i ca el nu se va putea ierta cat va trai, recunoscand
astfel prabusirea lui morala. Nemaiputand suporta tensiunea in care traieste,
se hotaraste sa-l predea pe Samadau jandarmului Pintea, nu inainte de a-si
opri jumatate din bani; mai mult, o foloseste drept momeala pe Ana, in
sambata Pastelui, cunoscand pasiunea lui Lica pentru nevasta lui , sperand ca
Ana ii va rezista.
Intorcandu-se de la Ineu, Ghita il vede pe Lica iesind din han si orbit
de gelozie, convins ca Ana l-a inselat, o omoara (o injunghie), la randul sau
e impuscat de Raut din ordinul lui Lica. Pentru a nu cadea in mainile lui
Pintea, Lica se sinucide, nu inainte de a da foc hanului.
Finalul este inchis, cu o puternica tenta moralizatoare si, prin vorbele
batranei, creeaza simetrie constructiei: “Simteam eu ca nu are sa iasa bine,
dar asa le-a fost data“ Finalul asaza asadar intreaga existenta a personajelor
sub semnul unui destin implacabil.
Subiectul nuvelei este despre compromis si consecintele lui.
Confruntarea dintre Ghita si Lica constituie evenimentul central al
naratiunii, dar accentul cade pe ceea ce se petrece in sufletul carciumarului.
Ghita este sfasiat intre doua atitudini extreme: cumintenie si viciu. El stie ca
greseste, isi face reprosuri dar crede sincer ca va supravetui compromisului.
Nu doar dilemele personajului se afla in prim-planul actiunii, ci si
schimbarile pe care le traieste personajul, degradarea lui morala, evidentiata
din mai multe perspective: cea auctoriala a naratorului omniscient,
omniprezent, extradiegetic, si din perspectiva celorlalte personaje: Ana,
batrana si Lica.

Ghita este personajul principal al nuvelei “Moara cu noroc” in jurul


lui constituindu-se intregul subiect, fiindca asa cum este specific oricarei
nuvele, accentual nu cade asupra evenimentelor ci asupra personajului, in
intentia de a-l incadra intr-o tipologie. Celelalte personaje ale nuvelei ,Lica,
Ana, au rolul de a sublinia diversele trasaturi de caracter ale personajului.
Ghita este un personaj rotund al carui portret fizic si moral se
contureaza prin caracterizare directa si indirecta.
El traieste o drama psihologica generata de pendularea intre doua
atitudini extreme: dorinta de a se imbogati si pe de alta parte dorinta de a
ramane cinstit.
Subiectul nuvelei urmareste procesul de dezumanizare a personajului
sub influenta nefasta a banului .
In primul capitol Ghita este prezentat ca un barbat energic si dornic
de schimbare. El isi propune sa se mute la carciuma “Moara cu noroc”
impreuna cu familia si sa stea cativa ani aici pentru a strange suficienti bani
cat sa-si deschida un atelier cu 10 calfe care sa carpeasca cizmele oamenilor.
Familia traieste in armonie si la sfarsitul zilei cei doi isi numarau multumiti
castigul.
Echilibrul lui interior, dar si cel al familiei se tulbura odata cu venirea la
“Moara cu Noroc” a lui Lica Samadaul. Carciumarul Ghita intuieste
pericolul insa nu se poate sustrage influentei Samadaului si din acest
moment incepe procesul degradarii morale. După apariţia lui Lică, treptat,
eroul înţelege că fără acesta nu poate evolua, deoarece sămădăul e un fel de
stăpân al locurilor. Se lasă atras în jocul porcarului şi, dominat de dorinţa de
a strânge bani, acceptă înţelegeri ruşinoase, unele chiar legate de crimă,
compromisuri, doar pentru a-şi atinge ţelul, banii pentru cizmărie. Minte,
disimulează, se înstrăinează de familie, de soţie, crezând că aşa o apără.
Fericirea şi liniştea familiei de la început sunt înlocuite de teamă, nelinişte,
suferinţă morală. În absenţa unei comunicări autentice, Ana crede că soţul n-
o mai iubeşte şi-l acceptă pe Sămădău: „Tu eşti om, Lică, iară Ghiţă nu e
decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa.”
Ea devine, astfel, o victimă a bărbatului, fiind ucisă în mod tragic la final.
Evoluţia personajului Ghiţă are un traseu gradual. El trece prin stări
succesive de căutări, de întrebări şi de temeri, unele justificate de implicarea
legii şi a instituţiilor corespunzătoare, comisarul, judecătorul şi jandarmul,
altele de ordin moral şi religios. De fiecare dată, eroul răspunde la ezitările
provocate de contrastul dintre credinţa sa creştină şi patima banului cu
certitudinea că omul e supus destinului, prin urmare face ceea ce i-a fost dat.
Traseul sinuos, interior este urmărit, în detaliu, în scene semnificative,
precum: prima întâlnire cu Lică, procesul, scena din duminica Paştelui,
scena finală a omorârii Anei.
În caracterizarea directă realizată prin introspecţii monologate, se
dezvăluie toată lupta unui suflet simplu, agresat de viciul interior şi
influenţat negativ de personajul demonic, Lică.

Naratorul insista prin caracterizarea directa asupra portretului


moral al personajului, iar prin monologul interior reda framantarile
acestuia, motivand ca o forta mai puternica decat el ii determina intregul
comportament; ”Asa ne-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e in mine ceva
mai tare decat vointa mea?”
Ghita devine un las subordonat in totalitate Samadaului care ii
descoperise slabiciunea pentru bani si i-o exploateaza.
Personajul este caracterizat direct si de catre Lica atunci cand ii
spune ca e om de nadejde si ca doreste sa se intovaraseasca cu el dar si de
Ana care il contrazice pe Lica spunand ca Ghita nu e barbat ci o muiere
in haine barbatesti.
Caracterizarea indirecta rezulta din faptele, actiunile, mediul in
care se dezvolta personajul, relatia cu celelalte personaje.
Ghita, dominat de patima pentru bani, face compromisuri peste
compromisuri, incalcand toate principiile morale. Isi da seama ca greseste,
incearca sa reziste alunecarii pe panta dezumanizarii sale, de aceea se
hotaraste sa colaboreze cu Pintea insa nici cu acesta nu este sincer in
totalitate, pastrandu-si jumatate din sumele aduse de Lica. Resimte familia
ca o povara si ca o piedica in calea imbogatirii lui.
Sfarsitul lui Ghita este unul tragic, pe masura faptelor, fiind pedepsit
exemplar pentru ca a incalcat normele morale.
Orbit de gelozie el o omoara pe Ana, iar la randul lui este ucis de Raut
din ordinul lui Lica.
Nuvela se caracterizează printr-un stil sobru, necăutat, aproape cenuşiu şi
printr-un limbaj,comun pentru narator şi pentru personaje, popular şi
regional.Bogăţia paremiologică(proverbe şi zicători), „îmi fac eu însumi
gânduri rele despre ziua de mâine”, „De! îşi zise ea, ce să-i faci, aşa e
omul! Oricât de bun ar fi, tot are câte un păcat. Fie cât de mic, dar tot îl
are.", „Vorbeşte-mi verde-n faţă” etc. susţine limbajul nuvelei în
transmiterea mesajului moralizator.