Sunteți pe pagina 1din 104

© Copyright 2009 pentru ediția în limba românã:

CORNEL AVRAM
Toate drepturile rezervate.
Nici o parte a acestei publicații nu poate fi reprodusã, stocatã în vreun
sistem informațional, transmisã în orice formã și prin orice mijloace
electronice, mecanice, de foto-copiere, înregistrare sau de orice altã
naturã, fãrã permisiunea prealabilã, în scris, a deținãtorului de
copyright. Fragmente scurte pot fi folosite în scopuri critice.

Editare și imprimare:
Dumitru Roșu
Dorval,QC,Canada, H9S 3G7
dumitrurosu@yahoo.com

Tehnoredactare: Daniela Avram

Notã. Pentru ediția de fațã, citatele biblice au fost preluate din Biblia
sau Sfânta Scripturã, versiunea Dumitru Cornilescu, București, 1923.

Dépôt légal : 2014


Bibliothèque et Archives nationales du Québec
Bibliothèque et Archives Canada
ISBN 978-2-924375-01-3

2
DEDICAȚIE

Dedic aceastã carte soției mele, Dana,


și fiicelor noastre:
Laura, împreunã cu ginerele nostru Ben,
Andrea, Jessica și Rebecca.

3
4
PREFAȚA AUTORULUI

Majoritatea celor mai importante și a celor mai


relevante subiecte discutate în zilele noastre au de-a face,
în mare mãsurã, cu acest triptic: cãsãtorie, divorț,
recãsãtorire. Atât specialiștii din domenii sociale
importante, cât și oamenii obișnuiți, dar mai ales membrii
tuturor bisericilor creștine sunt tot mai preocupați de
aceastã temã extrem de serioasã. Iar frãmântarea lor se
datoreazã faptului cã, în mod direct sau indirect, toți
oamenii sunt afectați de numãrul alarmant de divorțuri și
recãsãtoriri la care sunt martori (fenomen devenit tot mai
frecvent chiar și printre credincioșii neoprotestanți).
Pentru început, în vederea unei mai bune familiarizãri a
cititorilor noștri cu litera Scripturii, aș dori sã reproduc
mai jos o seamã de pasaje preluate din Noul Testament,
care conțin unele cuvinte ale Domnului Isus din
Evangheliile Sinoptice, precum și o serie de recomandãri
fãcute de apostolul Pavel în epistolele adresate creștinilor
din Roma și Corint – pasaje care se ocupã de cãsãtorie,
divorț și recãsãtorire.
Vã invit, așadar, sã le urmãrim cu atenția și reverența pe
care le datorãm Cuvântului viu și veșnic al lui Dumnezeu

Matei 5.31-32
„S-a zis iarãși: «Oricine își va lãsa nevasta, sã-i dea o
carte de despãrțire.» Dar Eu vã spun cã oricine își va lãsa
nevasta, afarã numai de pricinã de curvie,
îi dã prilej sã preacurveascã; și cine va lua de nevastã pe
cea lãsatã de bãrbat preacurvește.“

Matei 19.3-11
„Fariseii au venit la El și, ca sã-L ispiteascã, I-au zis:
«Oare este îngãduit unui bãrbat sã-și las nevasta pentru
orice pricinã?»

5
Drept rãspuns, El le-a zis: «Oare n-ați citit cã Ziditorul
de la început i-a fãcut parte bãrbãteascã și parte
femeiascã și a zis: ««De aceea va lãsa omul pe tatãl sãu și
pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un
singur trup.»»?

Așa cã nu mai sunt doi, ci un singur trup.


Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul sã nu despartã.»

«Pentru ce, dar», I-au zis ei, «a poruncit Moise ca


bãrbatul sã dea nevestei o carte de despãrțire și s-o lase?»

Isus le-a rãspuns: «Din pricina împietririi inimilor


voastre a îngãduit Moise sã vã lãsați nevestele; dar de la
început n-a fost așa.

Eu însã vã spun cã oricine își lasã nevasta, afarã de


pricinã de curvie, și ia pe alta de nevastã, preacurvește; și
cine ia de nevastã pe cea lãsatã de bãrbat preacurvește.»

Ucenicii Lui I-au zis: «Dacã astfel stã lucrul cu


bãrbatul și nevasta lui, nu este de folos sã se însoare.»

El le-a rãspuns: «Nu toți pot primi cuvântul acesta, ci


numai aceia cãrora le este dat.»“

Marcu 10.2-12
„Au venit la El fariseii și, ca sã-L ispiteascã, L-au
întrebat dacã este îngãduit unui bãrbat sã-și lase nevasta.

Drept rãspuns, Isus le-a zis: «Ce v-a poruncit Moise?»


«Moise», au zis ei, «a dat voie ca bãrbatul sã scrie o carte
de despãrțire și s-o lase.»

Isus le-a zis: «Din pricina împietririi inimii voastre v-a


scris Moise porunca aceasta. Dar de la începutul lumii,
««Dumnezeu i-a fãcut parte bãrbãteascã și parte
femeiascã. De aceea va lãsa omul pe tatãl sãu și pe mama
sa și se va lipi de nevasta sa. Și cei doi vor fi un singur
trup.»»

6
Așa cã nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup. Deci ce a
împreunat Dumnezeu, omul sã nu despartã.»

În casã, ucenicii L-au întrebat iarãși asupra celor de


mai sus. El le-a zis: «Oricine își lasã nevasta și ia pe alta
de nevastã preacurvește fațã de ea; și dacã o nevastã își
lasã bãrbatul și ia pe altul de bãrbat preacurvește.»“

Luca 16.18
„Oricine își lasã nevasta și ia pe alta de nevastã
preacurvește; și cine ia de nevastã pe cea lãsatã de
bãrbatul ei preacurvește.“

Romani 7.2-3
(De remarcat cã aici contextul vizeazã paralelismul
dintre moartea care izbãvește pãcãtosul de sub legea
pãcatului și moartea care elibereazã femeia de sub legea
bãrbatului ei.)
„Cãci femeia mãritatã este legatã prin Lege de
bãrbatul ei câtã vreme trãiește el; dar dacã-i moare
bãrbatul, este dezlegatã de legea bãrbatului ei.
Dacã deci, când îi trãiește bãrbatul, ea se mãritã dupã
altul, se va chema preacurvã; dar dacã-i moare bãrbatul,
este dezlegatã de Lege, așa cã nu mai este preacurvã dacã
se mãritã dupã altul.”

1 Corinteni 7.8-16
„Celor neînsurați și vãduvelor, le spun cã este bine
pentru ei sã rãmânã ca mine. Dar dacã nu se pot înfrâna,
sã se cãsãtoreascã; pentru cã este mai bine sã se
cãsãtoreascã decât sã ardã.

Celor cãsãtoriți, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca


nevasta sã nu se despartã de bãrbat. (Dacã este
despãrțitã, sã rãmânã nemãritatã sau sã se împace cu
bãrbatul ei.)

Și nici bãrbatul sã nu-și lase nevasta. Celorlalți le zic


eu, nu Domnul: Dacã un frate are o nevastã
necredincioasã, și ea voiește sã trãiascã înainte cu el, sã
nu se despartã de ea. Și dacã o femeie are un bãrbat
7
necredincios, și el voiește sã trãiascã înainte cu ea, sã nu
se despartã de bãrbatul ei.

Cãci bãrbatul necredincios este sfințit prin nevasta


credincioasã și nevasta necredincioasã este sfințitã prin
fratele; altminteri, copiii voștri ar fi necurați, pe când
acum sunt sfinți.

Dacã cel necredincios vrea sã se despartã, sã se


despartã; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu
sunt legați:
Dumnezeu ne-a chemat sã trãim în pace.

Cãci ce știi tu, nevastã, dacã îți vei mântui bãrbatul?


Sau ce știi tu, bãrbate, dacã îți vei mântui nevasta?”

1 Corinteni 7.36-39
„Dacã crede cineva cã este rușinos pentru fata lui sã
treacã de floarea vârstei, și nevoia cere așa, sã facã ce
vrea: nu pãcãtuiește sã se mãrite.

Dar cine a luat o hotãrâre tare, și nu este nevoit, ci este


slobod sã lucreze cum vrea, și a hotãrât în inima lui sã-și
pãstreze pe fiica sa fecioarã, face bine.

Astfel, cine își mãritã fata, bine face, și cine n-o mãritã,
mai bine face. O femeie mãritatã este legatã de lege câtã
vreme îi trãiește bãrbatul; dar dacã-i moare bãrbatul,
este slobodã sã se mãrite cu cine vrea; numai în Domnul.”

În funcție de necesitãți, pentru a pãtrunde semnificația


acestor citate biblice, vom reveni asupra unora dintre ele.

8
Capitolul 1
UN TUR DE ORIZONT

În calitatea sa de proroc al Noului Legãmânt, sfântul


apostol Pavel îl înștiința în 2 Timotei 3.1, pe ucenicul sãu
preaiubit, referitor la timpul sfârșitului, cã vremurile
premergãtoare revenirii Domnului Isus, în care trãim noi
acum, aveau sã fie niște „vremuri grele!” De altfel, și ochiul
profetic al apostolilor Petru și Ioan a întrezãrit aceste
vremuri deosebit de grele. Greutatea aceasta se datoreazã
efectiv erodãrii treptate a valorilor morale și spirituale ale
omenirii în general și a standardelor familiale în special.
În urmã cu vreo 50 de ani, puțini oameni ar fi crezut cã
familia va fi cea mai atacatã instituție din lume și cã într-un
timp atât de scurt ceea ce era de neconceput cândva, azi a
devenit un fapt normal; ceea ce fusese o rarã excepție este
acum o regulã generalã. Bineînțeles cã acest declin nu s-a
produs brusc, ci are la bazã mai multe cauze de care ne
vom ocupa în capitolul urmãtor. Aici însã aș dori sã
subliniez faptul cã astãzi mai mult ca oricând oamenii sunt
complet debusolați din punct de vedere moral. Lumea se
îndreaptã vertiginos înspre haos. Relația sexualã, sfințitã
de Dumnezeu și menitã sã aibã loc exclusiv între cei doi
parteneri conjugali, care alcãtuiesc o familie, este privitã
acum drept ceva banal, ca o glumã, ca servitul unei mese
sau ca o simplã aventurã sentimentalã.
Afirmația Nimeni nu-și mai pãstreazã castitatea pânã
la cãsãtorie își face tot mai mult loc în mintea și în trãirea
oamenilor din jurul nostru. Jalnicul tablou expus de
apostolul Pavel la finele primului capitol al epistolei sale
cãtre romani constituie o reproducere fidelã a societãții de
azi. Oamenii sorb cu nesaț nelegiuirea și înghit cu lãcomie
pãcatul. Fac rãul fãrã sã se sinchiseascã de nimeni și de
nimic, de parcã n-ar mai exista o Zi a Judecãții de Apoi și ei
nu ar fi datori cu o moarte care sã-i ducã în fața Creatorului
9
pentru a da socotealã de trãirile lor. Îmbãtați cu licoarea
fãrãdelegii și pãtrunși de momeala otrãvitã a Șarpelui celui
vechi, pãcãtoșii moderni sunt descriși astfel de apostolul
Domnului în ultimul verset din capitolul la care am fãcut
trimitere:
„Și, mãcar cã știu hotãrârea lui Dumnezeu, cã cei ce fac
asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuși, ei nu
numai cã le fac, dar și gãsesc de buni pe cei ce le fac”
(Romani 1.32).
Pentru schimbarea acestei stãri de lucruri nu este de
ajuns o îmblânzire a instinctelor carnale, lucru care cu
certitudine „nu este de niciun preț împotriva
gâdilãrii firii pãmântești”. Ceea ce ar fi imperios
necesar este o întoarcere la stânga-mprejur, demers pe
care se bazeazã mesajul cãrții de fațã.
Într-o generație nãscutã dupã Al Doilea Rãzboi
Mondial, o generație care nu cunoaște ororile rãzboiului –
orfani, vãduve, epidemii, foamete și lipsuri cumplite –
oamenii se întrec în goana lor necugetatã dupã plãceri
trupești obținute prin acte nelegitime, în afara relațiilor
familiale. Dupã un interval de numai câteva luni de
conviețuire conjugalã, omul lumesc al sec. XXI își
abandoneazã partenerul și, încãlcând jurãmântul sacru al
cãsãtoriei, își cautã fericirea într-o nouã relație la care va
renunța la fel de repede pentru a se orienta spre o altã
persoanã. Și astfel caruselul aventurilor amoroase își
continuã cursa. Adesea nu puține sunt persoanele care își
fac un titlu de glorie din numãrul de parteneri cu care au
conviețuit de-a lungul vremii.
Lucru extrem de înspãimântãtor este cã aceastã molimã
care a contaminat lumea secularã a ajuns sã beneficieze de
o acceptare cvasiunanimã. Dar reversul medaliei este unul
foarte jalnic, fiindcã legea implacabilã a semãnatului și
seceratului opereazã vizibil și în acest domeniu. Prețul
plãtit de om pentru aceastã alunecare liber consimțitã este
unul pe mãsurã, fiindcã încãlcarea standardelor
dumnezeiești are consecințe dintre cele mai dramatice.
Potrivit Bibliei, „orice abatere și orice neascultare”
atrag dupã sine „o dreaptã rãsplãtire” din partea lui
Dumnezeu (Evrei 2.3), pentru cã „mânia lui Dumnezeu
se descoperã din Cer împotriva oricãrei necinstiri
10
a lui Dumnezeu și împotriva oricãrei nelegiuiri a
oamenilor care înãbușã adevãrul în nelegiuirea
lor” (Romani 1.18).
Eddie Long scoate în evidențã mutilarea spiritualã
experimentatã de toți bãrbații și femeile care fac din
promiscuitatea sexualã un stil de viațã1. Adresându-se
acestor oameni Long spune: „Ceea ce tu nu știi este cã îți
contaminezi spiritul, pentru cã tu devii una cu oameni
despre care nu știi cine sunt2.” Într-adevãr, efectele nocive
ale pãcatelor sexuale depãșesc orice imaginație, fiindcã
acestea afecteazã individul nu doar la nivel trupesc, prin
transmiterea de boli venerice, dar lucru cu mult mai grav,
ele produc traume psihice și leziuni spirituale care rareori
mai pot fi îndepãrtate.
Sã enumerãm aici doar în treacãt și sã privim cu
seriozitate la câteva dintre aceste flagele care au lovit din
plin omenirea și care descriu situația actualã a familiilor
strãine de „voia cea bunã, plãcutã și desãvârșitã” a
lui Dumnezeu:

a) Existã milioane de familii care nu mai vor sã aibã


copii, preferând în schimb animalele de companie, în
special câinii și pisicile.
b) Cuplurile de homosexuali și lesbiene au luat o
amploare fãrã precedent, fiind taxate ca o normalitate de
cãtre societatea contemporanã, în ciuda ordinii stabilite de
Ziditorul universului și redatã clar în Sfânta Scripturã.
c) Familia monoparentalã cu mama care își crește
singurã copiii a ajuns sã se bucure de o largã apreciere, iar
o astfel de femeie este privitã ca o persoanã virtuoasã.
Deseori poze în care apare o bunicã divorțatã alãturi de
fiica sa, o mamã singurã însoțitã de nepoțica zâmbitoare
sunt prezentate și promovate ca un succes al familiei.
d) Un bãrbat cãsãtorit pentru o perioadã mai lungã de
zece ani cu aceeași soție este ridiculizat.
e) Faptul de a fi doar mamã casnicã este privit ca o
înjosire a femeii.

1
Eddie Long, What a Man Wants, What a Woman Needs, Thomas
Nelson Publishers, Nashville, TN, 2002, pp. 137-138.
2
Ibid., p. 138.
11
f) Cei mai mulți copii minori nu trãiesc cu ambii pãrinți
în aceeași casã.
g) Inseminãrile artificiale fãcute femeilor care nu vor sã
se cãsãtoreascã sunt la modã.
h) Numãrul bãrbaților care fug de responsabilitatea de
tatã, ascunzându-se de oamenii legii pentru a nu plãti
pensia alimentarã datoratã copiilor, a devenit alarmant.
i) Milioane de copii nedoriți sunt avortați în fiecare an.
De aceastã crimã care, din perspectiva Scripturii este
privitã ca un act de omucidere din culpã, se fac vinovate
atât tinerele necãsãtorite, cât și femeile mãritate.
j) Statisticile ne spun cã aproape 50% din numãrul total
al bãrbaților și femeilor aflați la prima cãsãtorie o sfârșesc
în divorț. Iar dintre cei care se cãsãtoresc pentru a doua și a
treia oarã, aproximativ 80% ajung sã se despartã. Drept
urmare, rata divorțurilor se ridicã la circa 60% din totalul
cãsãtoriilor. Trebuie menționat aici și faptul cã acest
procentaj nu include milioanele de cupluri care trãiesc în
concubinaj.
k) Un numãr impresionant dintre copiii actualei
generații cresc cu doi, trei sau mai mulți tați sau mame.
l) Definiția originalã a familiei este reformulatã; astfel,
în școlile noastre copiii învațã cã o familie poate fi formatã
dintr-un singur pãrinte și copii, din doi tați și copii, sau din
douã mame și copii.
m) Autoritatea bãrbatului în familie este din ce în ce
mai diminuatã. La diluarea autoritãții capului familiei
participã efectiv și direct diavolul, acesta folosindu-se într-
un mod deosebit de ingenios de mass-media. Foarte multe
filme și desene animate îl prezintã pe soț (sau tatã) ca fiind
un om neadecvat, inapt, ignorant, stupid, prost, needucat,
bãdãran, insensibil, îngrãmãdit, superficial, neatent,
glumeț, ușuratic, neserios, mincinos, zgârcit etc. în
contrast cu soția (sau mama) care este o persoanã abilã,
isteațã, adecvatã, inteligentã, harnicã, generoasã, atentã,
afectivã, sensibilã, care procedeazã corect și de partea
cãreia se aflã dreptatea în majoritatea cazurilor.

Redarea acestei șocante realitãți are menirea sã ne


trezeascã. Orice om duhovnicesc care, prin însãși natura
lui, se bucurã de discernãmânt și revelație divinã, poate sã-
12
și dea foarte bine seama cã aceste realitãți dezolante nu
sunt rezultatul planului lui Dumnezeu. Omul a greșit ținta,
a cãzut în prãpastie, a pãcãtuit amarnic contra Iubirii
desãvârșite și, rãzvrãtindu-se contra ordinii divine
originale, a sfârșit prin a se înstrãina lamentabil de inima
Tatãlui, zãdãrnicind astfel minunatul plan fãurit de El,
pentru adevãrata și deplina noastrã fericire.
Confruntate cu aceastã cumplitã prãbușire spiritualã,
lumea și societatea nu mai au soluții viabile. Soluția aleasã
de oamenii sec. XXI pentru preîntâmpinarea divorțurilor
este concubinajul, ceea ce în mod cert nu înseamnã altceva
decât adâncirea crizei și înmulțirea pãcatului. Fiindcã dacã
în lumea materialã funcționeazã principiul Cui pe cui se
scoate, știm cã pe tãrâm spiritual lucrurile sunt radical
diferite. Rãul poate fi evitat prin prevenire, iar odatã
sãvârșit nu poate fi înlãturat prin acoperire, ci numai prin
mãrturisire, condamnare și pãrãsire. Nu te poți spãla cu
noroi și nu te vindeci de leprã prin schimbarea
veșmintelor.
Și totuși, noi trãim prevestita vreme când Satan se
preface într-un înger al luminii, iar mesagerii lui se dau
drept slujitori ai neprihãnirii. Așa se face cã teologii liberali
ai acestui veac nu șovãie sã recomande „cãsãtoria de
probã”. Ei susțin cã dacã tinerii vor trãi împreunã o
perioadã mai îndelungatã de timp înainte de cãsãtorie, vor
reuși sã evite cãsãtoriile care se destramã3. Care este însã
rezultatul implementãrii în societate a unei astfel de soluții
aplicate în ultimii ani?

a. Realizarea de parteneriate în loc de familii.


b. Copii din flori. Tot mai mulți copii nu sunt siguri cine
este tatãl lor.
c. Flirtul și relațiile premaritale. Dupã ce și-au
consumat, dacã nu chiar și-au epuizat, înflãcãratele trãiri
emoționale în douã-trei prietenii din care cel mai adesea au
ieșit frustrați și „pârjoliți” își cautã refugiul într-o relație
legitimã. Dar oare ce mai aduc cu ei în aceastã cãsãtorie?

3
În mod paradoxal, diavolul reușește sã convingã lumea cã trãirea
în pãcat înainte de cãsãtorie va aduce binecuvântare dupã cãsãtorie !
13
d. Drept urmare, aceastã casã nouã clãditã din
materiale obținute din demolãri nu va dãinui, în
majoritatea cazurilor deznodãmântul fiind cearta și
divorțul. Ba mai mult, statisticile aratã cã persoanele care
au trãit o viațã activã din punct de vedere sexual înainte de
cãsãtorie, au cele mai mari șanse de divorț.

Este limpede cã lumea decãzutã din punct de vedere


duhovnicesc nu dispune de soluții, și cã orice încercare a
omului înstrãinat de Dumnezeu și neregenerat de a
rãspunde acestei crize nu face decât sã agraveze situația.
Soluția nu constã în a întreține relații conjugale înainte de
cãsãtorie; nici în a trata lucrurile atât de superficial încât sã
privești un raport sexual și servirea unei mese ca fiind la fel
de banale; nici în a considera normal și acceptabil
triunghiul soț-soție-amantã/amant.
Așadar, dacã lumea în care trãim nu mai deține niciun
standard moral, iar în numele drepturilor universale
libertatea a devenit libertinaj și adevãrul a fost sacrificat de
dragul conviețuirii pașnice în vreme ce excepția s-a
transformat în regulã generalã, atunci cum ar fi posibilã
identificarea unui remediu într-un asemenea mediu atât de
viciat și de vicios? Va trebui sã scrutãm alte zãri și sã zicem
împreunã cu David: „Îmi ridic ochii spre munți… De
unde-mi va veni ajutorul?” (Psalmul 121.1).
În pasajul reprodus mai jos, Eddie Long redã foarte
sugestiv falimentul și totala neputințã a celor care nu-L
cunosc pe Dumnezeu. Long spune: „Nici Washingtonul,
nici Hollywoodul nu trãiește în concordanțã cu planul lui
Dumnezeu, așa cã niciunul dintre aceștia nu va prezenta
planul lui Dumnezeu pentru alții4.“ Însã, în concordanțã
cu rãspunsul dat de psalmist la întrebarea de mai sus,
soluția se gãsește, ca de fiecare datã și pentru orice situație
de crizã, la Dumnezeu. În îndurarea Sa nemãrginitã, El ne-
a revelat-o în Sfânta Scripturã, unde gãsim modelul
conceput de El pentru familie. Dar, înainte de a încerca sã
redescoperim planul și voia lui Dumnezeu, ne vom opri
asupra unora dintre cauzele acestui declin.

4
Eddie Long, I don’t want Delilah, I need you!, Bethany House
Publishers, Bloomington MN, 1998, pp. 180-181.
14
Capitolul 2
DECLINUL
-CÂTEVA DINTRE CAUZELE LUI-

Este limpede pentru orice minte lucidã cã istoria se


repetã. Dar, dupã cum s-a spus pe bunã dreptate: Istoria
ne învațã cã nu am învãțat nimic din istorie. Cauzele
declinului actual sunt identice cu cele care au generat
decãderea moralã de pe vremea lui Moise, sau chiar a
societãții contemporane Domnului Isus.
Într-o discuție cu liderii religioși ai evreilor, Domnul
Isus Cristos scoate în evidențã suficient de deslușit faptul
cã împietrirea inimii omenești este cea care a cauzat
separarea și divorțul: „Din pricina împietririi inimii
voastre a îngãduit Moise sã vã lãsați nevestele”
(Matei 19.8). Împietrirea inimii omenești urmatã de
despãrțirea în cãsãtorie a fost o consecințã a alegerii fãcute
de om. Dumnezeu nu a hotãrât și nici nu a planificat așa
ceva. La fel ca odinioarã în grãdina Edenului, oamenii au
ieșit iarãși din voia și planul lui Dumnezeu, croindu-și un
drum și un mod de viațã dupã bunul lor plac. Acest drum al
neascultãrii a adus societatea omeneascã la stadiul în care
se aflã astãzi, când legãmântul conjugal se poate rupe cu o
ușurințã incredibilã. Numai o lume adormitã și muribundã
poate accepta dizolvarea cãsãtoriei, acțiune care este în
directã contradicție cu planul lui Dumnezeu (vezi, de
exemplu, Maleahi 2.14-16).
Împietrirea inimii despre care vorbește Domnul Isus se
manifestã în douã direcții: în primul rând, înspre porunca
lui Dumnezeu, deoarece aceasta pãrea a fi prea grea pentru
oamenii contaminați de pãcat (Matei 19.10); iar în al doilea
rând, înspre soția care trebuia iubitã și prețuitã pânã la
moarte. Așadar, oamenii s-au împietrit atât fațã de
Dumnezeu, Cel care a instituit familia, cât și fațã de
15
partenerul conjugal cu care trebuie sã conviețuiascã pânã
la moarte.

2.1. Adulterul

În tratarea acestui subpunct, vom aborda relațiile


sexuale ilicite în funcție de momentul cãsãtoriei, respectiv
raporturi sexuale premaritale și postmaritale. Dar, dintr-
un motiv care va putea fi intuit la un moment dat, vom
începe cu frauda comisã la nivel de familie.
Deci:

2.1.1. Imoralitatea sexualã postmaritalã


Înainte de a începe sã ne ocupãm de problema
raporturilor sexuale ilicite întreținute de cãtre o persoanã
cãsãtoritã, aș vrea sã fac urmãtoarea remarcã: împietrirea
inimii omenești este parte din același cerc vicios cu
pãcatul; una o cauzeazã pe cealaltã. Pãcatul duce la
împietrire, și împietrirea inimii produce pãcat. Pãcatul
curviei și pãcatul preacurviei sunt tot așa de vechi ca
umanitatea și constituie principalele scântei care aprind
focul mistuitor numit divorț. Pãcatul cel mai des întâlnit,
patima cea mai combãtutã în Sfânta Scripturã, fãrãdelegea
care a produs ravagiile cele mai mari, cu excepția închinãrii
la idoli (totuși, sã nu uitãm cã senzualitatea merge mânã în
mânã cu idolatria), este adulterul.
Baal era zeul rãzboiului și zeul suprem al fertilitãții
pentru filisteni și alte popoare antice. Cultul lui Baal a fost
împrumutat și de poporul Israel de-a lungul istoriei lui.
Astarteea sau Ashera (cãreia în panteonul grecesc îi
corespundea Afrodita, iar în panteoanele babilonian și
asirian Ishtar) era zeița iubirii erotice și a frumuseții. În
Babilon precum și între filisteni prostituția era practicatã
în numele acestor zeițe, Astarteea și Ishtar fiind slujite prin
ritualuri imorale ale unor grupuri de femei și bãrbați5.
Închinarea la acești idoli, pe lângã faptul cã reprezenta o
încãlcare flagrantã a primelor douã precum și a celei de-a

5
Geoffrey W. Bromiley, The International Standard Bible
Encyclopedia, vol 1, William B. Eerdmans Publishing Company,
Grand Rapids, Michigan, 1979, p. 320.
16
șaptea dintre cele 10 porunci ale Decalogului, aducea și o
legitimare a adulterului și prostituției, pãcate care sunt
principalele cauze ale distrugerii familiilor. Templele lui
Baal și stâlpii Astarteei erau printre altele și un loc de
pângãrire moralã a evreilor. Aici se sãvârșeau pãcatele
oribile pe care Dumnezeu le-a interzis cu desãvârșire și le-a
pedepsit cu mare asprime.
Alãturi de mulți alții, fiii preotului Eli s-au fãcut vinovați
tocmai de aceste pãcate, dupã cum relateazã Biblia: „Eli
era foarte bãtrân și a aflat cum se purtau fiii lui
cu tot Israelul; a aflat și cã se culcau cu femeile
care slujeau afarã la ușa Cortului întâlnirii” (1
Samuel 2.22). În acest context, înțelegem mai bine mânia
lui Dumnezeu dezlãnțuitã împotriva unui popor idolatru.
De asemenea, realizãm și motivele foarte deselor prãbușiri
morale (care surveneau așa de brusc și cu o asemenea
ușurințã) ale unui popor care, deși vãzuse din plin puterea
și lucrãrile lui Dumnezeu, s-a lãsat târât în fãrãdelege.
În limbajul modern, pentru a diminua gravitatea
pãcatului, cuvintele ofensatoare sunt înlocuite treptat cu
alți termeni mai blânzi care, în cel mai mai fericit caz, se
mãrginesc la a scoate în evidențã nu un pãcat concret, ci
doar o eventualã problemã pe care ar putea-o avea cineva
la un moment dat. Așa s-a ajuns de la curvie la adulter, de
la adulter la o relație, de la a întreține o relație (evident,
nelegitimã) la a se vedea din când în când. În discuțiile
lor, oamenii din lume nu spun cã ei curvesc, ci cã au o
relație sau cã se vãd cu cineva. Dupã cum afirmã Edwin
Louis Cole în cartea lui intitulatã Adevãrata bãrbãție,
oamenii nu mai vor sã fie confruntați cu realitatea:
„Astãzi noi nu mai vorbim despre pãcate; vorbim
despre probleme. Motivul pentru care problemele sunt
mai convenabile decât pãcatele este cã nu trebuie sã
facem nimic în ce privește problemele; dacã doar ai o
problemã, poți sã-ți atragi pentru asta simpatia unora, sã
beneficiezi de înțelegere sau de ajutor profesional, ca sã
numim doar câteva. Însã, pentru pãcate trebuie sã te

17
pocãiești, sã le mãrturisești și sã renunți la ele. Nu-i de
mirare cã Freud a vrut sã scape de cuvântul pãcat.“6
Oricât ne-am strãdui noi sã ascundem urâciunea
pãcatului, în ochii lui Dumnezeu pãcatul este pãcat și
acesta este un lucru absolut oribil. Tocmai de aceea a
trebuit plãtit pentru pãcatul lumii un preț așa de mare:
vãrsarea sângelui Domnului Isus Cristos, „Mielul lui
Dumnezeu care ridicã pãcatul lumii” (Ioan 1.29).
La rândul sãu, și apostolul Pavel așazã în modul cel mai
direct infidelitatea sexualã în vârful piramidei pãcatului
atunci când le scrie creștinilor din Corint:

„Nu știți cã trupurile voastre sunt mãdulare ale lui


Cristos? Voi lua eu mãdularele lui Cristos, și voi face din
ele mãdulare ale unei curve? Nicidecum!
Nu știți cã cine se lipește de o curvã, este un singur trup
cu ea?
Cãci este zis: «Cei doi se vor face un singur trup». Dar
cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El.
Fugiți de curvie! Orice alt pãcat pe care-l face omul
este un pãcat sãvârșit afarã din trup; dar cine curvește
pãcãtuiește împotriva trupului sãu.
Nu știți cã trupul vostru este templul Duhului Sfânt,
care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la
Dumnezeu? Și cã voi nu sunteți ai voștri? Cãci ați fost
cumpãrați cu un preț.
Proslãviți, dar, pe Dumnezeu în trupul și în duhul
vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 6.15-20).

Spre deosebire de alte pãcate, omul care curvește


sãvârșește un pãcat întreit:
• fațã de Dumnezeu;
• fațã de partenerul conjugal;7
• fațã de propriul sãu trup.

6
Edwin Louis Cole, Adevãrata bãrbãție, Editura Lumina
Evangheliei, București, 1999, p. 26.
7
Dacã persoana este cãsãtoritã, aceasta se face vinovatã cãlcând
legãmântul cãsãtoriei. Dacã nu este încã legatã printr-un legãmânt
conjugal, pãcatul este sãvârșit fațã de persoana care-i va deveni
soț/soție.
18
Este greu de descris în cuvinte gravitatea pãcatului
preacurviei și dimensiunea ravagiilor care vin în urma
acestuia. Cât de trist este cã trãim zile în care „adulterul
este astãzi simpatizat și promiscuitatea sexualã este
acceptabilã peste tot, în afarã de Biblie.”8
Adulterul, favorizat direct de pornografie și prostituție,
erodeazã încet și constant temelia celulei de bazã a
societãții și a Bisericii, care se numește familia. Pentru
succesul vânzãrii produselor, aproape toate firmele fac apel
la atracția sexualã. Mass-media încearcã pe toate cãile
posibile sã infecteze mintea oamenilor aprinșI de poftele
carnale. Se pare cã nicio bãuturã rãcoritoare sau o
bomboanã nu se mai pot vinde fãrã a se face apel la
sexualitate.
Accesul cvasigeneral la internet, abundența materialelor
pornografice și ofertele tentante ale canalelor de
televiziune murdare reprezintã uleiul care face ca panta de
alunecare a omenirii spre Iad sã fie tot mai glisantã. Soțul
inundat de toate reclamele și afișele sexuale, devine tot mai
insensibil fațã de soția sa al cãrei trup, dupã ce a adus pe
lume câțiva copii, nu mai aratã ca la început. Soția pierde
tot mai mult teren în competiția sa cu imaginile imprimate
în mintea soțului prin intermediul internetului,
televiziunii, revistelor pornografice etc. În felul acesta are
loc o murdãrire a minții bãrbatului (sau, dupã caz, a
femeii) încât pânã și împlinirea intimã a celor doi parteneri
conjugali ajunge sã fie condiționatã de prezența în minte a
unor imagini obscene. În majoritatea cazurilor, o înrobire
de genul acesta va conduce persoana în cauzã de la
adulterul virtual la adulter fizic.
Noi facem un pas mai departe, pentru a discuta despre
ceea ce am numit:

2.1.2. Imoralitatea sexualã premaritalã

O atenție deosebitã trebuie acordatã aici ispitirii și


cãderii tinerilor în pãcat înainte de cãsãtorie. Dacã
imoralitatea sexualã reprezintã un pericol real pentru cei
cãsãtoriți, acum parcã mai mult ca oricând, acest pãcat este

8
Edwin Louis Cole, Adevãrata bãrbãție, p. 20.
19
acceptat în cercuri tot mai largi și face ravagii între tineri
înainte de a se cãsãtori.
Libertatea de care se bucurã tineretul de azi, lipsa
anumitor îngrãdiri totuși necesare, cât și absența unor
modele și repere morale, apoi accesibilitatea tinerilor la
materiale pornografice, ușurința cu care se pot deplasa
(majoritatea dintre ei având la dispoziție mijloace proprii
de transport), pe urmã spiritul de rãzvrãtire exacerbat de
conflictul dintre generații, goana nesãbuitã și neîntreruptã
dupã plãceri și distracții, o preocupare exageratã pentru
lucrurile firii pãmântești și dorința de a avea totul și acum,
cãrora li se adaugã interesul excesiv al pãrinților fațã de
lucrurile acestei lumi – ei bine, toate acestea creeazã un
mediu toxic de atracție unde se produce mai întâi ațâțarea
poftelor, urmatã în scurt timp de sãvârșirea pãcatului.
Steve Gallagher9 descrie în termeni extrem de reali
provocãrile la care sunt expuși tinerii noștri și ne aratã cât
de uriașã devine pentru ei tentația pãcatelor sexuale:

„Societatea îi învațã pe tinerii noștri cã raportul sexual


trebuie sã fie nu numai acceptat, dar chiar și pretins. Sã
luãm ca exemplu viața unui bãiat de 12 ani. El se trezește
dimineața și merge la școalã. La orele de îngrijire a
sãnãtãții, el primește o educație sexualã care refuzã sã ia
poziție contra relațiilor sexuale premaritale sau chiar a
homosexualitãții.
Deseori, împreunã cu colegii lui, îi aude pe bãieții
populari, dar prudenți uneori, lãudându-se cu escapadele
lor sexuale.
În drum spre casã, se oprește la un magazin unde
observã coperțile unor reviste din spatele tejghelei sau de
pe rafturi cu pozele unor femei goale.
Acasã ascultã un grup cunoscut la radio care cântã
despre sex. Dupã cinã, se uitã la televizor la un film în
care personajele iau parte la diferite scenarii sexuale.
Eroul este aproape întotdeauna un afemeiat de tipul
«Casanova». Apoi vin reclamele pozând numai femei

9
Steve Gallagher, La altarul idolatriei sexuale, Metanoia, Oradea
2006, pp.169-170.
20
frumoase în costum de baie care vând orice, de la reviste
pânã la autoturisme.
Și atunci de ce ne-am mai mira dacã un adolescent
supus unei expuneri atât de copleșitoare devine dependent
sexual?”

Într-un asemenea context social, tinerii care-și permit


sã se complacã în aventuri sentimentale pãcãtoase nu sunt
deloc conștienți de urmãrile punitive ale acestor nelegiuiri.
Cel care a fost inițiatorul pãcatului va suferi la fel de mult
ca partenerul sãu. Inima celor doi va rãmâne rãnitã și
sângerând, în multe cazuri, pentru toatã viața. Dacã cei doi
vor ajunge sã se cãsãtoreascã, pãcatul îi va urmãri, iar
consecințele vor fi cu mult mai dureroase decât și-au putut
imagina vreodatã fãptașii lui. Orice conflict familial de
dupã cãsãtorie va fi raportat la acea experiențã pãcãtoasã.
Chiar dacã pãcatul respectiv va fi fost iertat de Dumnezeu
în urma unei pocãințe sincere și profunde, totuși
repercusiunile pãmântești ale fãrãdelegii nu vor putea fi
ocolite.
Câte lacrimi amare se varsã în familiile care și-au
permis sã sfideze Cuvântul lui Dumnezeu!
În cazul în care tinerii care au pãcãtuit se vor cãsãtori cu
altcineva, mai târziu, pãcatul lor, de asemenea, îi va
urmãri. Din acea familie nou-formatã va lipsi încrederea
deplinã reciprocã, și aceastã lacunã le va aduce multe
frãmântãri tinerilor cãsãtoriți. În cadrul relației intime a
soților, vor fi aduși în discuție termeni de comparație care
produc rãni incurabile și creeazã fisuri care se adâncesc pe
mãsura scurgerii timpului. Încrederea în partenerul
conjugal este mai importantã decât dragostea însãși,
deoarece nimeni nu poate iubi cu adevãrat (așa cum cere
Dumnezeu în familie), dacã nu are încredere în persoana
iubitã. Repararea relațiilor caracterizate prin lipsa
încrederii reciproce este adesea un lucru aproape
imposibil! O familie în care unul dintre soți sau amândoi
au sãvârșit pãcatul curviei, va suferi convulsii sufletești la
care o minte fãrã experiența vieții nu se poate aștepta.
Înainte de a trece la o altã cauzã a declinului moral și
spiritual care transformã cãminul creștin într-o cetate
asediatã, aș dori sã supun atenției cititorului douã aspecte
21
deosebit de importante. Și anume: pe de o parte, riscuri
care țin direct de pregãtirea profesionalã pentru fãurirea
carierei, și pe de altã parte, riscurile unei intimitãți
premature între un bãiat și o fatã, sau o prea strânsã
prietenie inițiatã înainte de vreme și neavând ca țintã
finalã cãsãtoria.

2.1.2a. Riscurile pregãtirii profesionale

Sunt conștient de faptul cã o parte din vinã pentru


dezastrele familiale suportate de tânãra generație revine
societãții, iar o alta pãrinților; dar și Biserica trebuie
culpabilizatã atunci când nu-și îndeplinește în mod activ și
susținut rolul de prevenire a acestor pãcate. Societatea face
haz de tinerii care se cãsãtoresc la o vârstã mai timpurie.
Pãrinții își obligã copiii sã-și încheie studiile superioare,
înainte de a le permite sã se cãsãtoreascã. În felul acesta,
vârsta tinerilor pentru actul cãsãtoriei este împinsã mult în
sus, comparativ cu vremurile dinainte. Prin tradiție, fetele
se cãsãtoreau între 18 și 22 de ani, iar bãieții între 20 și 26
de ani. Însã la terminarea studiilor superioare, tineretul se
apropie de 30 de ani.
O tragedie la care suntem martori cu toții este aceea cã
societatea noastrã a ajuns la concluzia cã ar fi imposibil
pentru tineri sã treacã de anii adolescenței și ai tinereții
timpurii fãrã sã fie activi din punct de vedere sexual. Prin
urmare, li se oferã instruire sexualã pentru a evita
transmiterea de boli venerice și pentru ca fetele sã nu
rãmânã însãrcinate.
Pe de altã parte, din ce în ce mai mulți pãrinți nu sunt
conștienți de realitatea în care se zbate societatea și
continuã sã le recomande foarte insistent copiilor lor sã nu
se cãsãtoreascã pânã la absolvirea facultãții. Intrați în
mediul social al internatelor și cãminelor studențești care,
potrivit opiniei generale, sunt niște cluburi imorale, tinerii
credincioși trebuie sã depunã eforturi aproape
supraomenești pentru a ieși biruitori asupra pãcatului. Eu
nu spun cã acesta ar fi un lucru imposibil, deoarece potrivit
Scripturii, pentru Dumnezeu și pentru cine se încrede în El
„toate lucrurile sunt cu putințã”. Ce vreau sã
transmit aici este faptul cã pãrinții, în cele mai multe
22
cazuri, își trimit copiii „în gura lupului”, și nu sunt mai
deloc conștienți cã cei mai mulți tineri ajunși la vârsta
respectivã au nevoie de intimitate sexualã. Acesta este unul
dintre motivele pentru care Dumnezeu a conceput
cãsãtoria.
Prin atitudinea stãruitoare a pãrinților în ce privește
formarea intelectualã și profesionalã a copiilor, tinerii sunt
învãțați în mod direct sau indirect cã o anumitã educație
sau cariera lor profesionalã sunt cu mult mai importante
decât castitatea sau întemeierea unei familii dupã voia lui
Dumnezeu și sub binecuvântarea Lui.
Alimentați de o astfel de percepție, mulți tineri trãiesc în
pãcat fãrã mustrãri de conștiințã. Alții care prin harul
Domnului se pãstreazã totuși curați vor întâmpina tot felul
de obstacole în gãsirea unui partener; în primul rând,
acum vor avea de întâmpinat o seamã de pretenții
exagerate, astfel cã numãrul candidaților va fi foarte
limitat; iar în al doilea rând, dupã ce o fatã a trecut de
vârsta idealã, tot mai puțini vor fi interesați în a o curta.
Educația și pregãtirea profesionalã își au locul lor și
sunt esențiale pentru ca Dumnezeu sã-Și poatã duce la
îndeplinire planul cu privire la viața și familia oricãruia
dintre noi. Totuși, în ultimii ani, se poate observa o mutare
a accentului pe acest aspect al vieții, respectiv împlinirea
profesionalã, în timp ce valoarea familiei creștine bazatã pe
curãția trupeascã și spiritualã trece pe un plan secundar.
Oricât de pregãtit și de educat ar fi un om, dacã el își
rateazã șansa oferitã de Dumnezeu și își întineazã viața
prin pãcatul curviei și prin aventuri ilicite, instruirea
dobânditã nu-i folosește la nimic. Preocuparea noastrã
primordialã trebuie sã vizeze o viațã curatã și o familie
binecuvântatã.

2.1.2b. Riscurile unei intimitãți prea timpurii


între bãieți și fete

Încuviințarea de prietenii între bãieți și fete înainte ca


aceștia sã ajungã la vârsta potrivitã pentru cãsãtorie, este
în mare parte tot vina pãrinților și a societãții. Când un
pãrinte tolereazã întâlniri și discuții amoroase între tineri
de 14-15 ani, acesta – probabil în mod inconștient – îi
23
încurajeazã pe tineri la pãcat. Nu are absolut niciun sens
expresia urmãtoare: Sunt de acord cu prietenia voastrã,
dar sã fiți cuminți, nu cumva sã pãcãtuiți!
În sprijinul afirmațiilor de mai sus, voi reproduce aici
douã pasaje biblice scrise sub inspirația Duhului Sfânt de
cãtre cel mai înțelept dintre regii pãmântului. Astfel, eroina
principalã a cãrții Cântarea Cântãrilor își implorã
interlocutorii nu mai puțin de trei ori astfel: „Vã rog… nu
stârniți, nu treziți dragostea, pânã nu vine ea”
(2.7; 3.5; 8.4). Iar la Proverbe 6.27-28 dãm peste
urmãtoarele întrebãri retorice: „Poate cineva sã ia foc
în sân, fãrã sã i se aprindã hainele? Sau poate
merge cineva pe cãrbuni aprinși, fãrã sã-i ardã
picioarele?”
Prin urmare, dacã vreau sã-mi protejez copilul și sã-l
ajut, în calitatea mea de om cu școala vieții și cu fricã de
Dumnezeu, atunci eu nu voi accepta o astfel de relație de
prietenie intimã decât atunci când voi avea convingerea cã
a sosit momentul potrivit pentru cãsãtorie. Biblia mã
învațã cã toate lucrurile de sub soare își au vremea lor. Ba
chiar cã și Dumnezeu Însuși face frumos orice lucru la
vremea lui (vezi Eclesiastul 3.1-11).
În același timp, o prietenie îndelungatã, chiar și o
logodnã de duratã, sunt o cursã și un laț pentru toți tinerii
îndrãgostiți care doresc sã se cãsãtoreascã. Iar aici noi,
pãrinții, ne contrazicem singuri câteodatã. Acceptãm o
prietenie lungã și intimã a tinerilor îndrãgostiți, în
anticiparea cãsãtoriei lor, în timp ce le cerem o viațã
neatinsã de pãcat. Soluția este ori cãsãtoria, ori separarea
celor doi, și nicidecum tãrãgãnarea evenimentelor pe
motive subiective.
În urma celor afirmate mai sus, aș dori sã facem o
recapitulare, în timp ce încercãm sã elucidãm variantele
care corespund voii lui Dumnezeu:
Dacã dorința pãrinților cu privire la copiii lor este ca
aceștia sã dobândeascã o anumitã educație superioarã,
dorința aceasta nu trebuie aplicatã cu ochii închiși, fãcând
abstracție de ofertele pãcãtoase ale societãții
contemporane. Fiecare tânãr responsabil își cunoaște cel
mai bine propriile puncte vulnerabile, și tocmai de aceea el
ar trebui sã discute în mod deschis cu pãrinții dorința de
24
cãsãtorie, dacã aceasta existã, fãrã ca ei sã-l reprime sau sã-
l penalizeze în vreun fel pentru aceasta.
Unica soluție biblicã pe care pastorii și pãrinții au voie
s-o propage vizavi de promiscuitatea sexualã este
abstinența. Aceasta nu este nicidecum o opțiune dintr-o
serie întreagã, ci singura alternativã care poate aduce
binecuvântarea Domnului pe plan individual și familial.
Pe de altã parte, în timp ce propovãduim abstinența, nu
avem dreptul sã luãm poziția struțului care-și bagã capul în
nisip. O astfel de atitudine neagã realitatea și nu prezintã
soluții viabile de prevenire a pãcatului. Tinerii nu trebuie
lãsați sã întreținã relații apropiate cu persoane de sex opus,
înainte de a ajunge la vârsta maturitãții. Perioada de
curtare trebuie sã fie scurtã. Tinerii ajunși la maturitate,
dacã vor sã se cãsãtoreascã, nu trebuie opriți sã-și
întemeieze o familie, pe motiv de educație etc.
De asemenea, înainte de cãsãtorie, tânãrul trebuie
conștientizat asupra responsabilitãților pe care și le asumã
în momentul înnodãrii legãmântului. Fãrã resurse proprii
sau ajutor pãrintesc, nu se poate închega o nouã familie.
Cheltuielile pe care le presupune funcționarea unei familii
trebuie acoperite de cineva; dacã tânãrul este student și
dacã pãrinții lui nu sunt dispuși sã acopere cheltuielile noii
familii, cel puțin temporal (pânã la finalizarea studiilor),
cãsãtoria aceasta este inoportunã. În aceste condiții,
tânãrul trebuie sã renunțe ori la studii, în favoarea unui
serviciu, ori la cãsãtorie în favoarea studiilor; însã cu
niciun chip el nu poate renunța la trãirea unei vieți de
absolutã curãție și sfințenie înaintea lui Dumnezeu.
Pentru a ajuta tinerii, și nu numai pe ei, sã evite
asemenea dezastre și pentru a întãri învãțãtura biblicã prin
care este promovatã abstinența sexualã înainte și,
respectiv, în afara cãsãtoriei, sã ne oprim la câteva sfaturi
și învãțãturi oferite creștinilor de sfântul Pavel, apostolul
Neamurilor. Pe lângã faptul cã acest slujitor al lui
Dumnezeu cheamã pe orice om nãscut din nou la
lepãdarea vechiului sãu stil de viațã lumesc, caracterizat de
întuneric și pãcat, apostolul îi descoperã credinciosului și
pericolele cãrora el se expune atunci când se lasã preocupat
de firea pãmânteascã, preocupare (sau „purtare de grijã”,

25
în formularea lui Pavel) care va avea ca efect trezirea
poftelor cãrnii. Apostolul afirmã:

„Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua.


Sã ne dezbrãcãm dar de faptele întunericului (subl.
autorului), și sã ne îmbrãcãm cu armele luminii. Sã trãim
frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții; nu în
curvii și în fapte de rușine; (subl. autorului) nu în certuri
și în pizmã; ci îmbrãcați-vã în Domnul Isus Cristos, și nu
purtați grijã de firea pãmânteascã, pentru ca sã-i treziți
poftele” (subl. autorului) (Romani 13.12-14).

Cu cât omul va petrece mai mult timp gândindu-se la


nevoile firii pãmântești și cu cât el va fi mai absorbit de
plãcerile acestei lumi, cu atât poftele trupești vor fi mai
ațâțate. Cu alte cuvinte, stimularea dorințelor trupești este
intensificatã de atitudinea noastrã și de ușurința cu care
aducem trupul într-un context de vulnerabilitate. Un bãiat
care va petrece mai mult timp în preajma unor fete care au
un stil de viațã provocator, va avea șanse mari sã cadã
victimã pãcatului. De asemenea, bãiatul care se expune voit
unor materiale pornografice va fi extrem de vulnerabil în
fața chemãrilor firii ațâțate de pofte.
Soluția biblicã pentru salvarea tinerilor care se aflã în
pericol (și, de fapt, toți sunt în aceastã primejdie!), ne-a
fost revelatã în urmãtoarele cuvinte ale apostolului Pavel
adresate tânãrului
Timotei: „Fugi de poftele tinereții, (subl. autorului)
și urmãrește neprihãnirea, credința, dragostea,
pacea, împreunã cu cei ce cheamã pe Domnul
dintr-o inimã curatã” (2 Timotei 2.22). Tânãrul nu este
chemat sã lupte cu poftele, ci mai degrabã sã fugã de ele
(de ele, nu cãtre ele!). În cazul acesta, fuga nu este ceva
rușinos, ci reprezintã o virtute a omului duhovnicesc care
înțelege slãbiciunea firii lui și evitã confruntarea. Atunci
când un tânãr fuge de poftele tinereții, sau, în termenii cu
care apostolul se adreseazã creștinilor romani, nu poartã
grijã de firea pãmânteascã, el face un lucru extraordinar.
Și anume, se îmbracã în Domnul Isus Cristos, și astfel își
va pãstra puritatea pânã la cãsãtorie.

26
Chiar dacã virginitatea tinerilor creștini este ridiculizatã
de lumea secularã, credincioșii adevãrați care pun preț pe
relația lor cu Dumnezeu și doresc din toatã inima
binecuvântarea Lui peste viitorul familiei lor își vor face
din pãstrarea castitãții un deziderat absolut.

2.2. Lãcomia

Acolo unde adulterul nu reușește sã distrugã familia,


diavolul va face apel la un frate geamãn al acestui pãcat, și
anume lãcomia. Într-adevãr, în Coloseni 3.5, Duhul Sfânt
ne poruncește prin apostolul Pavel:

„De aceea, omorâți mãdularele voastre care sunt pe


pãmânt: curvia, necurãția, patima, pofta rea, și lãcomia,
care este o închinare la idoli.”

Dorința mistuitoare de îmbogãțire, nemulțumirea cu


ceea ce am primit de la Domnul, duhul de concurențã,
ambițiile personale firești – toate acestea și alte lucruri
asemãnãtoare care aduc omul în sclavia materialismului –
sunt alimentate într-un mod permanent de lãcomie. Dacã
închinarea la idoli în manifestãrile ei antice nu ne mai
afecteazã astãzi familiile, idolatria modernã (lãcomia) își
face efectul din plin. Dacã acest pãcat pune stãpânire pe tot
mai multe inimi și are un succes extraordinar, aceasta se
datoreazã și pretențiilor crescânde ale acestei generații de
consumatori care vor totul, și vor totul aici și acum.
Concepția de a munci din greu, pentru a pune bani
deoparte în vederea obținerii unui lucru dorit și a-l achita
apoi în întregime cu banii economisiți, este privitã azi ca o
metodã demodatã, ceva de domeniul trecutului.
Acum cumpãrãm tot ce vrem și plãtim mai târziu10.
Sistemul economic liber a creat un consumator care mereu
simte cã ar mai vrea ceva; iar când intrã în posesia lucrului
dorit, devine din nou nesatisfãcut pentru cã a apãrut
altceva mai frumos, mai nou sau mai modern. Într-un
asemenea mediu, familiile sunt supuse unui stres crescând,

10
John Coblentz, Viața familiei creștine, T.G.S. Intenational,
Berlin, Ohio. p. 143.
27
care supraîntinde funia legãmântului sacru al cãsãtoriei
pânã când aceasta se rupe. Unele statistici susțin cã
aproximativ 75% dintre divorțuri sunt rezultatul așa-ziselor
crize financiare. Cum se face cã în SUA, țara cea mai bogatã
din lume, sunt semnalate cele mai multe crize financiare?
Cred cã aceasta se datoreazã lãcomiei și duhului de
nemulțumire care a cucerit aceastã lume și a cuprins
mintea celor slabi în credințã. Cred cã omul a acceptat
minciuna Satanei care-i spune cã are nevoie de o mai mare
varietate de bunuri materiale dacã vrea sã fie satisfãcut.
Așa dupã cum pãcatul adulterului are la bazã dorința de
varietate, la fel și lãcomia este alimentatã de același duh.
Barry Schwartz, autorul cãrții intitulate Paradoxul
alegerii, scoate acolo în evidențã faptul cã abundența
produselor disponibile pe piațã dãuneazã cel puțin din
douã puncte de vedere: în primul rând, acest belșug scade
nivelul de satisfacție pe care-l simte clientul în urma
cumpãrãrii produsului respectiv; iar în al doilea rând,
adaugã la stresul zilnic al cumpãrãtorului, acesta
nemaiștiind ce ar fi mai bine sã aleagã11. Cumpãrãtorul
cãruia i se oferã spre alegere 6 produse asemãnãtoare va
alege mai repede și mai ușor unul dintre ele, și va fi mai
fericit cu alegerea fãcutã, în contrast cu un altul care are la
dispoziție 24 de produse asemãnãtoare dintre care el
trebuie sã aleagã unul. Cel de-al doilea cumpãrãtor va fi
nesigur de alegerea fãcutã, se va stresa mai mult și nu va fi
pe deplin mulțumit de opțiunea lui; dupã cumpãrarea
produsului va fi stãpânit de gândul cã o altã alegere s-ar fi
putut sã fie mai înțeleaptã12.
Studiul menționat de Schwartz aratã cã procentajul
clienților cãrora li s-au oferit câte 6 variante pentru același
produs au cumpãrat în proporție de 30%, spre deosebire de
clienții care având de ales din 24 de variante pentru același
produs, au cumpãrat într-o proporție extrem de micã, abia
au atins pragul de 3%13. Existența pe piațã a unui prea
mare belșug de produse, precum și nesocotirea de cãtre tot

11
Barry Schwartz, The Paradox of Choice – Why More Is Less,
Harper Collins Publishers, New York, NY, 2005, p. 19-20.
12
Ibid.
13
Ibid.
28
mai multe familii a recomandãrii biblice de a se mulțumi
cu lucrurile simple („Nu umblați dupã lucrurile
înalte, ci rãmâneți la cele smerite. Sã nu vã
socotiți singuri înțelepți”,(Romani 12.16b), au
provocat o stare de permanentã neîmplinire. Plecând de la
lucruri mãrunte, fãrã prea mare însemnãtate, și fiind
conduși de același duh de nemulțumire și lipsã de
satisfacție, oamenii îi permit diavolului sã atingã toate
sferele de activitate ale familiei. Deci, în acest context,
plecând de la starea de nemulțumire și alimentați în
continuu cu minciunile diavolului, unii soți încep sã se
gândeascã la posibilitatea altei variante în cãsãtorie, mai
bunã, o variantã încã nedescoperitã, dar care s-ar putea sã
existe undeva. Așa se naște dorința unei noi cãutãri și are
loc deschiderea drumului cãtre divorț și destrãmare prin
ruperea legãmântului sacru.
Economistul Clive Hamilton, în cartea lui Creșterea
fetișului, în care analizeazã datele unui sondaj de opinie
pregãtit pentru Fondul Familiei Merck în anul 1995, ne
oferã unele informații care chiar dacã nu sunt prezentate
dintr-o perspectivã creștinã sau biblicã, aratã realitatea
tristã în care zace lumea modernã. În acest sondaj,
americanii au fost întrebați despre calitatea vieții lor. Într-
o societate de consum, raportul scoate în evidențã tragedia
înrobirii materiale cu prețul eliminãrii adevãratelor valori:
„Ei cred cã materialismul, lãcomia și egoismul, aflate
într-o permanentã creștere, dominã viața americanã, în
timp ce un set de valori cu o mai mare însemnãtate
centrate pe familie, responsabilitate și comunitate sunt
eliminate”14.
Mai departe Hamilton descrie exact starea în care se
gãsește societatea contemporanã nesãtulã, nesatisfãcutã și
neîmplinitã, în ciuda belșugului material: „Cei mai bogați
oameni din lume spun cã sunt nefericiți și cã nu se meritã,
iar ceea ce este și mai tulburãtor e faptul cã tocmai
procesul de îmbogãțire cauzeazã problemele. Și mai rãu
ca atât, nu existã scãpare. Au fost prinși în sistem. Ei vãd
cã materialismul corodeazã societatea și pe ei înșiși, dar

14
Clive Hamilton, Growth Fetish, p. 14
29
le este prea fricã sã-și schimbe comportamentul într-un
mod semnificativ…
Suntem bogați. Dar suntem nefericiți pentru cã nu știm
cum sã reacționãm la a fi bogat. Și totuși nu putem scãpa
– ne simțim prinși ca într-o capcanã de acest sistem.
Creșterea ratei depresiei este o consecințã a
modernismului. Tocmai asta se întâmplã într-o societate
afluentã.
Pentru a menține creșterea economicã, oamenii care
posedã tot ce au nevoie, trebuie fãcuți sã simtã cã de fapt
nu posedã nimic. Trebuie fãcuți sã se simtã frustrați, goi,
neîmpliniți. Trebuie convinși sã cumpere noi lucruri, nu
pentru cã a le avea este plãcut, ci pentru cã a nu le avea
este intolerabil.
Pentru ca o creștere economicã sã fie sãnãtoasã,
sãnãtatea minții trebuie sã devinã șubredã. Astfel,
consumatorul ideal este persoana care privește la ceea ce
are și nu vede nimic care meritã avut”15.
Nu-i de mirare cã atâtea familii au fost prinse în aceastã
mreajã a diavolului. O asemenea iluzie a insuficienței îi
determinã pe oameni sã se ridice unul contra altuia, soțul
împotriva soției și invers; și de la impresia de lipsuri
(obsedați de ideea cã nu au ceea ce ar trebui sã aibã), soții
ajung la nemulțumire, apoi la decepție, care va fi urmatã de
depresie și în cele din urmã de divorțul care duce la luarea
de la capãt a aceluiași cerc vicios.
Spiritul de competiție, numit în Biblie lãudãroșia vieții,
este tot un rezultat al lãcomiei și al dorinței de a fi în rând
cu ceilalți, sau dacã se poate ceva mai în fața lor. Dacã
prietenul (sau dușmanul) tãu și-a cumpãrat o nouã mașinã,
trebuie sã-ți cumperi și tu una, chiar dacã cea veche încã
funcționeazã bine, și în ciuda faptului cã resursele
financiare nu-ți permit o astfel de cheltuialã? Aceastã
concurențã nebunã își extinde domeniul și la nivel de casã,
mobilã, îmbrãcãminte, poșete, pantofi, inele, concedii,
funcții în bisericã etc.
Cât de realist, dar la fel de trist, a descris cineva aceastã
realitate spunând: Cumpãrãm lucruri de care nu avem
nevoie, cu bani de care nu dispunem, pentru ca sã

15
Clive Hamilton, Growth Fetish, p. 15.
30
impresionãm oamenii de care nu ne place. Oare de ce
consimte omul ca fericirea lui sã fie dictatã de lucrurile pe
care și le pot permite alții? De ce trebuie sã ne raportãm la
vecini, prieteni, dușmani și sã ne lãsãm influențați de
potențialul financiar al altora și de deciziile acestora? Câte
familii suferã și câți soți (sau soții) sunt terorizați de
aceastã întrecere, care nu duce nicãieri, ci doar culege
lacrimile amare ale multor inimi care plâng decepționate.
Omul firesc nu va reuși niciodatã sã iasã din aceste
crize. Scutit de ele va fi numai credinciosul adevãrat, care
nu se bizuie pe lucrurile acestui pãmânt, ci își îndreaptã
privirile în sus, așa cum îi poruncește apostolul Pavel lui
Timotei sã-i învețe pe cei bogați „sã nu-și punã
nãdejdea în niște bogãții nestatornice, ci în
Dumnezeu, care ne dã toate lucrurile din belșug,
ca sã ne bucurãm de ele” (1 Timotei 6.17). Într-adevãr,
doar un astfel de om credincios va cunoaște adevãrata
fericire pe care o dã Dumnezeu atât în inimã, cât și în
familie.
Credinciosul autentic va dezvolta o atitudine de
mulțumire și recunoștințã continuã fațã de Creator.
Belșugul sau lipsa nu vor fi factori determinanți în
dobândirea unei stãri de mulțumire, ci relația creștinului
cu Dumnezeu. În circumsanțe extrem de vitrege, apostolul
Pavel declarã filipenilor:

„Cãci m-am deprins sã fiu mulțumit cu starea în care


mã gãsesc” (Flp. 4.11).

Puțini oameni ar fi fost mulțumiți în starea în care se


gãsea Pavel – în lanțuri pentru Cristos și pãrãsit de cei mai
mulți prieteni. Aceastã atitudine aleasã este descrisã
deosebit de frumos de Jeremiah Burroughs:
„Mulțumirea creștinã este acea dulce stare de spirit
tãcutã și îngãduitoare, care se supune de bunãvoie și își
gãsește plãcerea în porunca înțeleaptã și pãrintescã a lui
Dumnezeu, în orice împrejurare”16.

16
Jeremiah Burroughs, The Rare Jewel of Christian Contentment,
London, Banner of Truth Trust, 1648, 1964, p. 5
31
Starea de mulțumire face abstracție de circumstanțele
potrivnice ale vieții, deoarece este alimentatã de prezența
lui Dumnezeu și de acceptarea cu umilințã a voii Lui. De
aceea alergarea bezmeticã dupã lucruri materiale care s-ar
pãrea cã pot aduce mulțumire și satisfacție este una dintre
cele mai mari decepții experimentatã de oameni.

2.3. Ținuta vestimentarã

Îmbrãcãmintea și aspectul nostru exterior reprezintã o


modalitate prin care noi comunicãm în spațiul public, fãrã
cuvinte, cine suntem și ce set de valori avem. Piloții,
soldații, polițiștii, medicii ș.a. își au propria uniformã prin
intermediul cãreia pot fi identificați. Fiecare tip de
îmbrãcãminte comunicã ceva anume: ținutã de sport, de
galã, de casã, de sãrbãtoare etc. Șefii de stat și marile
personalitãți își angajeazã personal de specialitate care sã-i
ajute în selectarea vestimentației corespunzãtoare fiecãrui
eveniment la care participã, cu toții fiind foarte conștienți
de mesajul pe care-l transmite îmbrãcãmintea. Generația
hippy a adoptat un mod revoluționar de îmbrãcãminte
pentru a-și etala astfel nonconformismul, spre a declara în
felul acesta cã ei nu sunt de acord cu vechile valori
tradiționale și cã acestea trebuie rãsturnate.
La fel se întâmplã acum când numeroși tineri nu mai
poartã șepcile în mod normal, ci având cozorocul îndreptat
în spate sau lateral. Pantalonii care trebuie sã fie ridicați și
sã se strângã la talie, sunt lãsați sã cadã și se strâng peste
coapse, sub șolduri, așa încât sã le rãmânã expusã partea
superioarã a chiloților. Apoi cãmașa care trebuie introdusã
în pantalonii încinși la brâu este lãsatã sã curgã dezmãțat
peste pantaloni, iar cravata, care trebuie sã închidã nasturii
de sus ai cãmãșii pentru o așezare normalã a gulerului, este
lãsatã nestrânsã, iar nasturii de sus ai cãmãșii descheiați.
Am vãzut chiar pe unii care își puneau cravatã peste tricou.
Așa s-a ajuns ca tânãrul sã aibã o tunsoare caraghioasã, o
pieptãnãturã neîngrijitã și ciudatã, sã poarte adidași la
costum ș.a.m.d.
Un astfel de comportament nonconformist vorbește
despre spiritul de rebeliune care a cuprins o mare parte din
noua generație. Cei care se poartã așa declarã cã valorile
32
tradiționale trebuie înlocuite cu excentricul, sau altfel spus
cu nimic, adicã sã nu mai existe valori.
Fiindcã lumea este condusã de un astfel de curent în
domeniul modei, fetele și femeile sunt și ele afectate în
egalã mãsurã eliminând normele tradiționale de decențã.
Adoptarea unei îmbrãcãminți sumare, provocatoare, lipsitã
de bunã-cuviințã și discernãmânt spiritual, pânã și în
locașurile de închinare, și chiar de cãtre unele persoane
care slujesc public, nu fac decât sã agraveze și sã extindã
ravagiile pãcatului. Se pare cã este foarte greu pentru unele
fete și chiar femei cãsãtorite sã înțeleagã cã, din
perspectiva Scripturii, îmbrãcãmintea provocatoare nu
înseamnã frumusețe, ci lipsã de evlavie și spiritualitate,
mândrie, libertinaj, dezmãț, frivolitate, poftã pãcãtoasã și
pricinã de pãcãtuire.
Într-adevãr, numai cineva care din rea-credințã nu vrea
sã se supunã voii lui Dumnezeu, va neglija sau va
rãstãlmãci cuvintele extrem de clare ale apostolului Petru
care abordeazã acest subiect atât de sensibil spunând:

„Podoaba voastrã sã nu fie podoaba de afarã, care stã


în împletitura pãrului, în purtarea de scule de aur sau în
îmbrãcarea hainelor, ci sã fie omul ascuns al inimii, în
curãția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este
de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodobeau
odinioarã sfintele femei, care nãdãjduiau în Dumnezeu, și
erau supuse bãrbaților lor” (1 Petru 3.3-5).

Umerii goi, decolteurile largi și adânci, rochiile scurte


care nu acoperã genunchii, hainele mulate pe corp sau
transparente – toate acestea sunt rezultatul unui design
menit sã expunã pãrțile atrãgãtoare ale trupului femeii. O
astfel de vestimentație este modul cel mai lumesc posibil
prin care femeia condusã de poftele firii pãmântești cautã
bãrbat. Promovarea acestui tip de garderobã este scopul
unei lumi degradate, corupte de pãcat și pofte, o lume care,
potrivit remarcii apostolului Ioan, „zace în cel rãu” (1
Ioan 5.19). Cei mai mulți dintre designerii și promotorii
veșmintelor provocatoare sunt oameni imorali sau
homosexuali, care au mandat din partea diavolului de a

33
crea non-stop noi tipuri de îmbrãcãminte cât se poate de
ostentative.
De-a lungul istoriei, promiscuitatea sexualã a fost
înțeleasã ca o provocare și ca o ofertã ieftinã a femeii
pãcãtoase. În zilele noastre, cu sprijinul direct și total al
mijloacelor de comunicare în masă, aceastã comportare
este prezentatã ca o etalare normalã a frumuseții femeii de
rând. La încurajarea acestui declin ajutã acum și Prima
Doamnã a Americii care a devenit un simbol al modei,
aceasta îndrãznind sã spargã tiparul tradițional al unei
vestimentații decente, depãșind-o din acest punct de
vedere pe oricare alta dintre soțiile foștilor președinți
americani. Rochiile care lasã umerii expuși și dezvelesc
genunchii devin norma unei ținute elegante.
Datoritã faptului cã dorința de a arãta bine și a fi
frumoasã este sãditã adânc în ființa femeii (evident cã
aceastã preocupare nu reprezintã un pãcat în sine), ea se va
comporta în felul în care va fi convinsã cã aratã cel mai
bine. Deoarece în cadrul serviciilor divine care se
desfãșoarã în biserici se predicã rar despre aceste aspecte
sensibile (ca sã nu fie jignit cineva!), și pentru cã timpul de
studiu și pãrtãșie personalã cu Domnul Isus este tot mai
scurt, în vreme ce revistele de modã sunt nelipsite, iar
televizorul și internetul funcționeazã 24 de ore pe zi,
diavolul câștigã tot mai mult teren. Dacã predicatorii nu
vorbesc mai deloc împotrivã și nu transmit nealterat și cu
dragoste de semeni adevãrul biblic, în timp ce lumea cu
arsenalul ei militeazã și vorbește non-stop în favoarea
acestui comportament, cine va avea câștig de cauzã?
Desigur cã cel ce vorbește!
În contrast cu opinia lumii doresc sã scot în evidențã
faptul cã adevãrata frumusețe a femeii, așa cum este ea
definitã în Sfânta Scripturã, constã în calitãțile interioare,
duhovnicești, în virtuțile morale, în frumusețea
caracterului și într-o eleganțã decentã pe care au
promovat-o întotdeauna femeile evlavioase și cu fricã de
Dumnezeu.
Sã revenim la cuvintele sfântului apostol Petru care se
exprimã în termeni foarte clari atunci când scoate în
evidențã calitãțile Sarei:

34
„Podoaba voastrã sã nu fie podoaba de afarã, care stã
în împletitura pãrului, în purtarea de scule de aur sau în
îmbrãcarea hainelor, ci sã fie omul ascuns al inimii, în
curãția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este
de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Astfel se împodobeau odinioarã sfintele femei, care


nãdãjduiau în Dumnezeu, și erau supuse bãrbaților lor;
ca Sara, care îl asculta pe Avraam, și îl numea «domnul»
ei. Fiicele ei v-ați fãcut voi, dacã faceți binele fãrã sã vã
temeți de ceva” (1 Petru 3.4-6).

Podoaba sau frumusețea femeii o reprezintã „un duh


blând și liniștit” care o caracterizeazã, și nicidecum
„penajul” artificial, ținuta sa exterioarã menitã sã atragã
privirile altor bãrbați.
J.C. de Ferrieres, în cartea sa intitulatã Mai curat ca
diamantul, o carte luatã în considerare în modul cel mai
serios de cãtre credincioșii din generația mea, descrie
foarte frumos aceastã realitate:
„Aș dori doar sã-ți atrag atenția asupra faptului cã nu
ceea ce pui pe tine îți dã farmec, ci ceea ce ești în tine, în
strãfundul tãu. Un corp curat, un suflet sãnãtos, un
caracter plãcut, o inimã curatã ca diamantul sunt
singurele podoabe care îți vor da preț, și nu produsele de
frumusețe vândute în parfumerie”17.
Îmbrãcãmintea unei femei creștine serioase trebuie sã
reflecte rușine și sfialã. Sfântul apostol Pavel afirmã:

„Vreau, de asemenea, ca femeile sã se roage îmbrãcate


în chip cuviincios, cu rușine și sfialã; nu cu împletituri de
pãr, nici cu aur, nici cu mãrgãritare, nici cu haine
scumpe” (1 Timotei 2.9).

O îmbrãcãminte care exprimã umilințã, timiditate și


reverențã este compatibilã cu sfințenia, precum și cu
calitatea trupului nostru de templu al Duhului Sfânt:

17
J.C. de Ferrieres, Mai curat ca diamantul, Editura Agape,
Fãgãraș, (traducere: Olimpiu S. Cosma), 1995, p. 24.
35
„Nu știți cã trupul vostru este templul Duhului Sfânt,
care locuiește în voi, și pe care L-ați primit de la
Dumnezeu?
Și cã voi nu sunteți ai voștri?” (1 Corinteni 6.19).

Prin același apostol al Domnului Isus, Duhul Sfânt le


adreseazã tuturor credincioșilor urmãtorul apel solemn:
„… sã aduceți trupurile voastre ca o jertfã vie,
sfântã, plãcutã lui Dumnezeu: aceasta va fi din
partea voastrã o slujbã duhovniceascã” (Romani
12.1). Dacã trupul nostru trebuie adus ca o jertfã vie, și
jertfa aceasta reprezintã o slujbã duhovniceascã, atunci
jertfa vie și slujba duhovniceascã trebuie sã fie pe placul
lui Dumnezeu. Asta înseamnã cã, atât în modul de viațã
cotidianã, cât și în manifestarea închinãrii noastre trebuie
sã ținem cont de ceea ce spune Dumnezeu. Atât trupul cât
și sufletul și duhul nostru trebuie înfãțișate înaintea
Domnului curate și fãrã prihanã. Iatã ce le scrie apostolul
Pavel creștinilor din Tesalonic:

„Dumnezeul pãcii sã vã sfințeascã


El Însuși pe deplin; și duhul vostru,
sufletul vostru și trupul vostru sã fie pãzite întregi,
fãrã prihanã la venirea Domnului nostru
Isus Cristos”
(1 Tesaloniceni 5.23).

Prin urmare, orice lucrare fireascã prin care jertfa vie ar


putea fi contaminatã trebuie eliminatã. Manifestarea unui
duh de umilințã și simplitate în închinare este ceea ce
așteaptã Dumnezeu de la noi. În contrast cu tendința firii
pãmântești care convinge femeia sã fie cât mai sexy, scopul
lui Dumnezeu în viața noastrã este de a fi sfinți.
Un sfat practic, foarte sãnãtos îl oferã de Ferrieres:
„Dacã intri deci într-un magazin, întreabã-te dacã
haina pe care urmeazã s-o cumperi este vrednicã de o
persoanã care deține poziția înaltã de copil al lui
Dumnezeu. În 1 Petru 2.9 citim cã noi suntem «o seminție
aleasã, o preoție împãrãteascã, un neam sfânt, un popor,
pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca sã fie al Lui, ca sã
vestim puterile minunate ale Celui ce ne-a chemat din
36
întuneric la lumina Sa minunatã.» Atunci tu vei produce
oare impresia aceea care se cuvine prin purtarea acestei
haine?”18
Suntem noi oare conștienți de marea responsabilitate pe
care o avem în felul în care ne comportãm și ne prezentãm
în fața acestei lumi? Modul în care te îmbraci reflectã
plenar ce fel de persoanã ești. Nu te identifica cu femeile
frivole și nestatornice! Mulți bãrbați au cãzut în plasa unor
asemenea femei, distrugându-și astfel familia. Iar dacã tu
nu ești o femeie din tagma aceasta, atunci de ce vrei sã fii
confundatã cu ele?
Bãrbatul credincios care vine la Casa Domnului cu
mintea deja mânjitã fãrã voia lui de imaginile oferite
pretutindeni pe unde se duce în lume, ultimul lucru de care
are nevoie este sã priveascã în jurul lui și sã vadã tocmai
imaginile de care vrea sã scape. În loc ca mintea lui sã fie
captivatã de puterea Cuvântului lui Dumnezeu și a
prezenței Duhului Sfânt, iatã cã el se pomenește din nou
confruntat cu înfãțișãri ispititoare. Și dacã nici la locașul de
închinãciune oamenii nu mai țin cont cã ar trebui sã vinã
cu o atitudine de decențã și reverențã umilã, atunci unde o
vor face?
Dacã femeia îmbrãcatã în chip necuviincios are un efect
negativ pânã și asupra unor bãrbați sinceri și credincioși,
cu cât mai mult va reprezenta ea un laț și un prilej de
cãdere pentru cei firești și lumești, care de fapt tocmai așa
ceva cautã! Pe de altã parte, unii oameni înrobiți de patimi
și pofte carnale vor socoti drept niște potențiale victime
acele femei care se prezintã într-un chip ușuratic,
provocator, lumesc. În definitiv, așa se și nasc unele
prietenii nelegitime, urmate de aventuri pãcãtoase și
culminând cu familii destrãmate.

2.4. Capcana locului de muncã

Un alt motiv al declinului moral pe care-l analizãm este


contextul actual social în care femeia se simte nevoitã sã
iasã din sfera obligațiilor casnice și sã-și caute un loc de

18
J.C. de Ferrieres, Mai curat ca diamantul, Editura Agape, Fãgãraș,
(traducere: Olimpiu S. Cosma), 1995, p. 22.
37
muncã între alți bãrbați și femei. Din pãcate, lumea de azi
percepe activitatea de mamã și gospodinã a femeii ca o
descalificare sau o diminuare a valorii sale.
Chiar dacã soția ar vrea cu orice chip sã presteze o
muncã în afara sferei familiale, telefonul și internetul le
oferã posibilitãți multiple, celor ce doresc și au aceastã
capacitate, sã lucreze la domiciliu. Totuși cele mai multe
femei sunt obligate sau preferã sã lucreze în compania
unuia sau a mai multor bãrbați și/sau femei (din care
majoritatea sunt divorțate) timp de 8 ore pe zi sau chiar
mai mult. La locul lor de muncã, aceste femei primesc
complimente care, din diferite motive, lipsesc în sânul
familiei, și uite așa, încet și tiptil, diavolul începe sã
otrãveascã sentimentele respectivei femei19.
Un mod de luptã asemãnãtor a fost descris de cãtre
doamna J.C. de Ferrieres pe când dumneaei era încã
necãsãtoritã și lucra în preajma unui bãrbat cãsãtorit fațã
de care simțea o atracție deosebitã20. Rãzboiul spiritual în
care aceastã tânãrã a intrat în acel context a fost teribil,
greu de descris, chiar dacã bãrbatul era un frate în credințã
care nu i-a fãcut niciun fel de avansuri. Numai dupã o luptã
intensã în rugãciune cu multe lacrimi și chiar sudori reci,
prin harul și puterea lui Dumnezeu, de Ferrieres a biruit.
Provocãrile lansate de un bãrbat (mai ales cã, în cele
mai multe cazuri, bãrbații sunt cei aflați într-o poziție de
autoritate) cuplate cu încurajãrile și influența nocivã a
colegelor de serviciu creeazã un mediu foarte toxic, de
naturã sã favorizeze prãbușirea femeii în cauzã. Când
pastorii aflã de criza respectivã, în cele mai multe cazuri,
lucrul acesta se întâmplã prea târziu, iar familia are puține
șanse de reabilitare.
În același pericol se aflã și bãrbatul cãsãtorit a cãrui
companie la locul de muncã este alcãtuitã din femei și

19
În afirmațiile fãcute nu susțin cã așa se întâmplã cu toate femeile,
fie cã ele lucreazã în afara casei sau la domiciliu, ci vreau doar sã scot
în evidențã faptul cã lucrurile prezentate sunt o capcanã întinsã de
Satan, și cã aceste sunt unele cauze prin care familia modernã a intrat
într-o stare de declin.
20
J.C. de Ferrieres, Mai curat ca diamantul, Editura Agape,
Fãgãraș, (traducere: Olimpiu S. Cosma), 1995, p. 34.
38
bãrbați dintre care un anumit procent sunt persoane
divorțate sau trãiesc în concubinaj.
Dacã societatea umanã ar fi pãstrat modelul biblic, soția
și-ar vedea de „treburile casei” (Tit 2.5), adicã ar lucra
acasã sau de acasã, sau împreunã cu soțul ei. În astfel de
condiții, una dintre cele mai puternice capcane întinse de
Satan ar fi fost desființatã. Însã, în situația actualã, cele
mai multe familii tinere se trezesc cã au încã un front de
luptã spiritualã din care creștinii nu pot ieși biruitori decât
cu ajutorul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea ar fi bine ca
fiecare familie tânãrã sã ținã cont de toate aceste aspecte și,
în planificarea viitorului, sã ia în considerare contextul
social în care cei doi soți își vor desfãșura activitatea,
nivelul de maturitate spiritualã la care au ajuns, precum și
punctele lor vulnerabile. Oricât de demodatã ar fi,
convingerea mea puternicã bazatã pe Cuvântul Scripturii,
este cã femeia ar trebui sã-și desfãșoare activitatea în jurul
casei sau de acasã.
Locul femeii este în sfera de autoritate a bãrbatului ei,
adicã acasã sau alãturi de soț. Femeia nu trebuie sã aibã
nici o altã autoritate omeneascã asupra ei, decât cea a
propriului ei soț. Împlinirea ei va fi deplinã atunci când își
va desfãșura activitatea sub autoritatea soțului, în
domeniul încredințat de Dumnezeu. Dupã cum susține
pastorul Ioan Mureșan în cartea sa Voia lui Dumnezeu în
familie, casa este paradisul sau împãrãția femeii21.
Femeia care iese din acest domeniu, pãșește afarã din
voia lui Dumnezeu. Trebuind sã facã fațã
responsabilitãților sale de la locul de muncã, precum și
obligațiilor familiale, femeia respectivã va cãdea de multe
ori pradã epuizãrii fizice și psihice. Aici o va aduce lupta pe
care va fi obligatã s-o poarte, încercând sã se supunã atât
soțului, cât și șefilor ei, mai ales cã nu de puține ori aceste
douã autoritãți se vor afla în conflict.
Oare de ce este ridiculizatã de cãtre oamenii acestei
lumi femeia care stã acasã, ocupându-se de creșterea
copiilor, în timp ce ei încurajeazã adãugarea unui câine sau
a unei pisici la membrii familiei, sau chiar înlocuirea

21
Ioan Mureșan, Voia lui Dumnezeu în familie, 2008, Editura
Societatea Biblicã din România, Oradea, pp. 69-70
39
copiilor cu aceste animale de companie? Într-o stare de
luciditate, orice om poate realiza cã normalul a devenit
anormal, și neobișnuitul a devenit ceva obișnuit. Cea mai
mare investiție pe care o poate face o mamã este implicarea
sa în creșterea și educarea copiilor pe care i-a adus pe
lume. ȘI atunci de ce acest aspect al vieții femeii este
neglijat și subestimat în cercuri tot mai largi, în timp ce
activitatea sa în domeniul social, profesional și politic sã fie
ridicatã în slãvi? Cu siguranțã, tocmai pentru ca femeia sã
depunã eforturi uriașe prin a ieși din casã și a pãtrunde pe
arena lumii, unde i se promite un nivel de împlinire și
satisfacție net superior celui din familie. Ce mare
înșelãciune!
Acum, dupã 50 de ani de luptã îndârjitã, susținutã de
mișcarea feministã, luptã în care s-a scontat „eliberarea
femeii de sub jugul responsabilitãților casnice și a
bucãtãriei”, iatã cã femeia este mai surmenatã, mai stresatã
și mai abuzatã ca oricând. Lucreazã și acasã și la serviciu, și
uneori chiar singurã, deoarece soțul ei și-a gãsit o altã
femeie la locul lui de muncã. Și ceea ce ne surprinde în
mod deosebit este faptul cã femeia a acceptat toate acestea
de dragul societãții care are nevoie de ea, dar și din dorința
de independențã fațã de bãrbat.
Femeia este învãțatã cum sã-și croiascã un viitor și sã-și
fãureascã o carierã, separatã de bãrbat, astfel încât sã nu
mai depindã de acesta. Rezultatul unei asemenea ideologii
(cu excepția unor cazuri izolate), este cã femeia secolului
XXI este mai nefericitã și mai neîmplinitã decât erau
predecesoarele ei în urmã cu 50 de ani, când a început
aceastã mișcare. Iatã, deci, cã omul trebuie sã se resemneze
din nou și sã admitã eșecul, fiind nevoit totodatã sã-I dea
dreptate lui Dumnezeu. Cuvintele care au fost spuse Evei în
grãdina Edenului nu pot fi desființate de oameni:

„Voi mãri foarte mult suferința și însãrcinarea ta; cu


durere vei naște copii, și dorințele tale se vor ține dupã
bãrbatul tãu, iar el va stãpâni peste tine” (subl. autorului)
(Geneza 3.16).

Într-adevãr, nerespectarea planului lui Dumnezeu cu


privire la responsabilitãțile membrilor familiei nu poate
40
produce decât lacrimi, durere și distrugere. Oricâte
argumente și explicații omenești sunt aduse împotriva
acestui concept divin, s-a dovedit – și istoria va mai
continua sã confirme acest fapt – cã voia lui Dumnezeu
pentru familie este „bunã, plãcutã și desãvârșitã”.
Respectarea acestei voințe creeazã contextul ideal pentru
fericirea membrilor familiei.

2.5. Capcana casei asediate

În cazul în care o soție a ales sã slujeascã Domnului


acasã, ca mamã și gospodinã, sau în situația în care ea este
deținãtoarea unui contract cu o firmã pentru care lucreazã
de la domiciliu, aceasta nu reprezințã o garanție a
eliminãrii problemelor familiale. Diavolul are metode și
mijloace și pentru o împrejurare de felul acesta. Drept
urmare, el va ataca neîncetat și din toate pãrțile inima
femeii. Programele de televiziune care consumã timpul
multor femei casnice, precum și accesul la internet cu toate
murdãriile lui reprezintã o altã capcanã diabolicã a
secolului XXI pe care am numit-o capcana casei asediate.
Programele „talk show” și „soap opera” le sunt destinate în
mod special femeilor care stau acasã și îngrijesc de copii.
Aceste programe ajutã femeia sã evadeze într-o lume
virtualã, utopicã, fantezistã, care este realã doar în mintea
celor ce o concep și a celor ce se lasã ademeniți de ea.
Soțul care vine de la serviciu obosit sau supãrat nu va
avea un comportament ca al lui „Fãt Frumos” care este
prezentat într-o manierã așa de atractivã la televizor. Dupã
ce și-a delectat privirile cu asemenea imagini ireale, soția
va dezvolta încetul cu încetul anumite așteptãri. Dar este
evident cã la nivelul acestor așteptãri nu se va putea ridica
un om de rând ca soțul ei, întors acasã dupã o zi de muncã
lungã și istovitoare. Din aceastã cauzã, și tot pe
neobservate, soția va experimenta o rãcealã a inimii ei fațã
de soț și va tânji tot mai mult dupã acel caracter ideal care,
de fapt, nu existã. Dacã de undeva (internet, salã de sport,
bancã, etc.) se va întâmpla ca un astfel de cavaler sã-și facã
apariția, atunci mintea și inima acestei soții îi vor cãdea
victimã.

41
Internetul de asemenea îi oferã femeii posibilitatea de a
evada din lumea foarte încãrcatã cu problemele și
frãmânãrile specifice activitãților zilnice și de a intra în
dialog cu persoane „interesante” care sã-i ținã companie
atunci când o cuprinde o stare de plictisealã. La început,
totul pare o glumã nevinovatã, o simplã joacã, ceva
amuzant, dar treptat aceastã acțiune se transformã într-o
necesitate, apoi devine pasiune și în cele din urmã ajunge o
obsesie. În aceste „camere virtuale”, intrã la început dintr-o
oarecare curiozitate acele persoane care au prea mult timp
liber la dispoziție, fãrã sã-și dea seama cã acolo este un loc
de întâlnire al bãrbaților și/sau femeilor de moravuri
ușoare, motivați de scopuri meschine, care vor exercita o
influențã nocivã asupra vieții spirituale și a vieții de familie
a victimelor lor.
Desigur cã internetul poate fi întrebuințat, la anumiți
parametri, într-un mod constructiv; dar în cazul în care o
persoanã ajunge pe punctul de a cãdea, prin intermediul
internetului, într-o capcanã a Satanei, fie angajându-se în
niște discuții primejdioase pentru viața sa de familie, fie
prin accesarea paginilor indecente, este mai bine pentru
persoana respectivã sã renunțe numaidecât la accesarea
internetului. Este mai avantajos sã tai capul șarpelui decât
sã lupți în zadar cu el vreme îndelungatã. În cele mai multe
cazuri, este nevoie de anumite zile specifice de post și
rugãciune, pentru ca o persoanã legatã în astfel de lanțuri
sã ajungã eliberatã.
Bãrbatul se aflã în același pericol ca și femeia dacã, prin
natura serviciului, el lucreazã pe computer sau dacã dupã
orele de serviciu și seara târziu (sau chiar noaptea) intrã în
aceastã lume a cyberspace-ului.
Pe de altã parte, unele mame casnice alimentate și
influențate de mass-media devin obsedate de aspectul lor
fizic și depun eforturi aproape supraomenești pentru
slãbire și înfrumusețare22. Impulsionate de astfel de

22
Chiar dacã mișcarea și îngrijirea trupului înseamnã sãnãtate, și
acestea sunt necesare, trebuie fãcutã diferența dintre nevoie și obsesie.
De asemenea, trebuie ținut cont de mediul și anturajul în care se
desfãșoarã orice activitate.Dacã soțul și soția au un serviciu sedentar
42
dorințe, tinerele mame petrec ore în șir la cluburile de
fitness. Aici se întâlnesc cu alți bãrbați care sunt și ei
obsedați de aceleași lucruri și care nu de puține ori
seamãnã cu tabloul fictiv creat de televizor în imaginația
femeii. Capcana fiind pusã, un simplu gest, cuvânt sau
atitudine va fi suficient pentru a declanșa derularea unor
evenimente care în cele mai multe cazuri vor sfârși direct
în pãcat.
Lupta îndârjitã dusã de o femeie pentru a atinge cel mai
înalt nivel de frumusețe a corpului ei nu este decât o goanã
dupã vânt. Medicul creștin Scott Farhart, descrie în modul
cel mai real aceastã strãdanie:
„În adevãr, aceastã imagine a femeii ‘perfecte’ este o
iluzie; dacã aceasta existã, ea este produsul unei diete
periculoase, fumat, consum de cocainã, operații estetice,
folosirea pudrei și a corecturilor digitale care nu-i sunt
disponibile femeii de rând care trãiește pe planeta
noastrã.
Cu toate acestea, multe femei se comparã cu acest
‘ideal’ ipotetic și ajung zdrobite în menghina gândului
înfrângerii vãzând cã nu se pot mãsura”23.
În aceeași ordine de idei, și tot sub o influențã obsesivã
a massmediei, multe tinere mame își concentreazã atenția
asupra trupului lor mai mult decât asupra copiilor. În timp
ce copiii sunt lãsați sã petreacã ore în șir în fața
televizorului (ca nu cumva sã piardã desenele animate
preferate!), mama este învãțatã sã se iubeascã pe sine
însãși, fiind convinsã cã cel mai important lucru din viața
ei este sã piardã kilogramul acela care nicidecum nu vrea s-
o pãrãseascã și sã scape de semnele rãmase pe pântece în
urma sarcinii și a nașterii. O astfel de mamã (de a cãrei
dragoste maternã nu mã îndoiesc) ar trebui sã petreacã un
anumit timp citindu-le copiilor din Biblie, istorisindu-le
din lucrãrile minunate ale lui Dumnezeu, pentru ca încã de
când sunt foarte mici copiii sã aibã cunoștințe generale și
noțiuni de credințã la nivelul lor. Copiii crescuți de

din punct de vedere fizic, ar fi necesar ca amândoi sã stabileascã modul


în care vor compensa lipsa de activitate fizicã de la serviciu.
23
Scott Farhart, M.D., Intimate & Unashamed, Siloam, Lake Mary,
FL, 2003. p. 40.
43
televizor au puține șanse sã ajungã oameni ai lui
Dumnezeu. O mamã neatentã poate sã-și piardã și soțul, și
copiii, și relația sa cu Dumnezeu, și tot ce are mai scump în
lume pentru o fantezie, pentru o „fata morgana”.
Timpul care ar trebui folosit în citirea Cuvântului lui
Dumnezeu, rugãciune, unitatea familiei, educarea în mod
direct a copiilor, acțiuni de voluntariat sau îmbãrbãtarea
unor semeni încercați etc., este înlocuit de foarte multe ori
cu ceasuri irosite în care aceste persoane aleg sã se
hrãneascã cu otrava distribuitã de televizor, internet sau
alte distracții la fel de periculoase. Influențate tot de aceste
surse otrãvitoare, multe femei (dupã cum am specificat și
în secțiunea Capcana locului de muncã) au ajuns sã creadã
cã munca depusã acasã în creșterea copiilor, îngrijirea
bãrbatului și administrarea treburilor casei n-ar fi suficient
de importantã pentru a-i acorda valoarea pe care femeia și-
o meritã.
În Tit 2.3-5, citim urmãtoarele:

„Spune cã femeile în vârstã trebuie sã aibã o purtare


cuviincioasã, sã nu fie nici clevetitoare, nici dedate la
vin; sã învețe pe alții ce este bine, ca sã învețe femeile mai
tinere sã-și iubeascã bãrbații și copiii; sã fie cumpãtate,
cu viața curatã, sã-și vadã de treburile casei (subl.
autorului), sã fie bune, supuse bãrbaților lor, pentru ca sã
nu se vorbeascã de rãu Cuvântul lui Dumnezeu.”

Contrar învãțãturii transmise de Duhul Sfânt prin


apostolul Pavel în pasajul reprodus mai sus, percepția
subiectivã a lumii postmoderniste este aceea cã valoarea
unei femei ar fi evidentã în activitatea ei în societate și în
arena politicã. Așa s-a ajuns ca, de dragul societãții și din
dorința de împlinire a aspirațiilor egoiste ale multor femei,
interesele familiei sã fie sacrificate. Întrebarea foarte
provocatoare pusã de un antropolog de renume, aratã
tocmai aceastã schimbare suferitã de societate:
„Nu cumva noi am supradomesticit bãrbatul? Nu am
îndepãrtat noi femeile de contextul proximitãții lor
naturale fațã de copii, și le-am învãțat sã-și caute un loc

44
de muncã în schimbul atingerii gingașe a unui copilaș?
Iar toate acestea în numele egalitãții?”24
Paradoxal, pierderea este de ambele pãrți, pentru cã
societatea nu poate câștiga cu adevãrat atunci când familia
înregistreazã pierderi. Istoria a confirmat cu prisosințã cã
întotdeauna declinul familial atrage dupã sine și declinul
social.

2.6. Un tatã absent

O altã cauzã acutã a eșecurilor în cãsãtorie este un soț


prea ocupat. Dorința soțului de a le oferi soției și copiilor
tot ce el și-a dorit, dar nu a avut, determinã bãrbații zilelor
noastre sã petreacã ore interminabile la locul de muncã sau
cu afacerile în care sunt implicați. Chiar dacã aspirațiile
taților de a le oferi copiilor lor o educație mai bunã,
vacanțe, haine de firmã, mașini frumoase etc. sunt nobile,
și unele chiar esențiale, totuși, elementele acestea nu sunt
cele mai importante. Aceste deziderate îl obligã pe harnicul
tatã sã vinã acasã seara târziu, obosit și uneori morocãnos,
iar week-endul unui astfel de tatã este folosit pentru ore
suplimentare sau hobby-uri. Un soț care va fi prea
îndrãgostit sau pasionat de serviciul lui, va deveni robul
acestuia.
Mai presus de lucrurile necesare pentru viața aceasta,
soțul are obligația sã petreacã un timp de calitate cu soția și
copiii. Acest timp folosit pentru rugãciune, studiu biblic,
întrebãri și rãspunsuri, chiar și pentru joacã, va cimenta
dragostea dintre soți și va dezvolta în copii un caracter
neprihãnit. Tatãl trebuie sã fie preot în casa lui. El are
responsabilitãți de care nu se poate absolvi, și pe care
nimeni nu le poate prelua! Lumea, cu plãcerile și îmbierile
ei subtile, este aceea care ciuntește din timpul bãrbatului,
acel timp care ar putea fi folosit în mod constructiv de cãtre
soție și copii. Dacã soțul va fi delãsãtor și dezinteresat,
acest timp prețios de zidire, edificare și maturizare a
familiei, va fi folosit de Satan pentru otrãvirea și
distrugerea acesteia.

24
Margaret Mead, Male and Female, Harper Colins Publishers,
New York, 2001.
45
În cartea sa intitulatã Adevãrata bãrbãție, Edwin Louis
Cole dedicã un capitol întreg acestui subiect nebãgat în
seamã de mulți tați. Capitolul respectiv a fost intitulat
„Tatãl nostru absent”, și scoate în evidențã necesitatea
stringentã a prezenței tatãlui în familie pentru sfat,
îmbãrbãtare, educare și iubire25. Timpul pe care soțul și-l
petrece acasã nu trebuie sã fie doar în garaj sau în grãdinã,
ori sã se reducã la citirea ziarului și urmãrirea programelor
de televiziune. Discuțiile profunde din jurul mesei în mod
special la cinã, le oferã soției și copiilor timpul propice
pentru împãrtãșirea și soluționarea problemelor zilnice.
Dragostea cere timp. Cu cât iubești mai mult cu atât vei
fi mai motivat sã petreci timp cu persoana sau lucrul iubit.
Când iubești suficient, elimini scuzele și-ți faci timp. Cine
vrea sã facã ceva cu tot dinadinsul își gãsește timpul
necesar. Cei ce iubesc pescuitul își gãsesc timp pentru
aceasta. Cei care sunt pasionați de golf vor include în
agenda lor și aceastã activitate, chiar dacã o vor face cu
sacrificii și costuri mari. Cine-L iubește pe Mântuitorul își
va pune deoparte timp pentru rugãciune, studiu biblic și
meditație, dovedindu-și astfel dorința de pãrtãșie și
intimitate cu Domnul Isus. Soțul care-și iubește soția și
vrea ca dragostea din cãminul lor sã creascã, va investi
timp pentru dezvoltarea unei relații intime de încredere și
respect reciproc. Când soțul este disponibil, asigurând
timpul necesar întreținerii unei relații de iubire sãnãtoasã,
acesta va stinge multe focare, va elimina multe dubii și va
rezolva la momentul oportun problemele cu care soția sau
familia se confruntã.
Chiar dacã în procesul de creștere a copiilor mama are
un rol hotãrâtor, Dumnezeu a încredințat ambilor pãrinți
sarcina educãrii copiilor lor. Soția are nevoie de
participarea activã a soțului în formarea și dezvoltarea
sãnãtoasã și armonioasã a copiilor. În ciuda curentelor și
influențelor lumești, din perspectiva biblicã, tatãl este
capul familiei și exponentul autoritãții divine în cãmin. În
cele mai multe situații, ceea ce nu reușește mama sã
realizeze prin ridicarea tonului, amenințãri și disciplinãri,
tata va reuși doar dintr-o singurã privire.

25
Edwin Louis Cole, Adevãrata bãrbãție, pp. 108-113.
46
Înțelege oare soțul ce așteptãri are soția din partea sa?
Dar așteptãrile copiilor? Dar așteptãrile lui Dumnezeu? Se
pare cã foarte mulți soți înțeleg bine care sunt așteptãrile
șefului lor, sau ale clienților lor, sau ale societãții, dar în
același timp tot mai puțini sunt aceia care pricep ușor ce
așteaptã din partea lor propriile familii. Una dintre
principalele cauze ale acestei stãri de lucruri este absența
exageratã a soțului din familie și indisponibilitatea sa fațã
de problemele familiale.
Dupã pãrerea pastorului Viorel Iuga, soția are câteva
așteptãri legitime din partea soțului între care se include:
dorința de a fi iubitã, apreciatã, încurajatã, ascultatã,
ocrotitã și înțeleasã26. Tot pe marginea acestui subiect
(așteptãrile soției din partea soțului), soția pastorului John
Hagee, în urma unui sondaj de opinie adresat membrilor
bisericii pãstorite de acesta, a scris o carte interesantã.
Dupã studierea și analizarea rãspunsurilor primite de la
mii de membri, Diana a întocmit o listã exhaustivã, pe care
a dezvoltat-o și îmbibat-o cu sfaturi practice argumentate
biblic, incluzând aici și cele mai importante zece însușiri pe
care ar dori o femeie sã le vadã la bãrbatul ei. Iatã mai jos
aceastã listã în ordinea inversã a importanței lor, așa cum
le prezintã autoarea:
- Sã fie fidel
- Sã conducã
- Sã respecte
- Sã fie om de familie
- Sã câștige bani pentru familie
- Sã fie onest
- Sã fie comunicativ
- Sã aibã simțul umorului
- Sã fie romantic
- Sã fie evlavios27.
Nu consider cã aceste pretenții sunt prea mari sau
exagerate, deoarece cred cã și Sfânta Scripturã ni le cere.

26
Viorel Iuga, Manualul bãrbaților autentici, Editura Multimedia
International S.R.L., Arad, 2005, p. 76.
27
Diana Hagee, What Every Woman Wants in a Man, Charisma
House, Lake Mary, FL, 2005, pp. 10-35.

47
Un om al lui Dumnezeu ar trebui sã lucreze la imprimarea
acestor calitãți în caracterul lui. Fãrã eforturi specifice și
fãrã o autodisciplinare serioasã, soțul nu va reuși sã
satisfacã toate aceste așteptãri.
Cel puțin cinci dintre cele zece calitãți prezentate mai
sus necesitã obligatoriu alocarea unui timp special. Dar
dacã soțul lipsește prea mult de acasã, de unde acest timp?
Un tatã absent reprezintã o crizã tot așa de realã ca altele,
și totuși eu nu cred cã acesteia i se oferã atenția cuvenitã.
Ca soți și tați avem nevoie mai mult ca oricând de luminã și
cãlãuzire din partea lui Dumnezeu pentru a reuși sã
pãstrãm un echilibru corect și sã ne drãmuim cu chibzuințã
timpul, astfel încât sã putem da un rãspuns așa cum se
cade așteptãrilor lui Dumnezeu și ale membrilor familiilor
noastre.

2.7. Inversarea sau schimbarea rolurilor

Dumnezeu a stabilit o rânduialã divinã care trebuie


respectatã cu strictețe, dacã dorim din toatã inima ca
familia noastrã sã atingã cel mai înalt nivel de împlinire și
satisfacție. Chiar dacã în capitolul urmãtor ne vom ocupa
în mod special de planul lui Dumnezeu pentru familie,
totuși, consider necesar sã evidențiez și aici voia lui
Dumnezeu, pentru ca sã putem vedea mai lãmurit ceea ce a
fost schimbat. În scopul acesta, sã ne oprim asupra câtorva
adevãruri biblice:

1.În Geneza 2.18, Dumnezeu ne descoperã scopul


primordial pentru care a fost creatã femeia:

„Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul sã fie


singur; am sã-i fac un ajutor potrivit pentru el.»“ (subl.
autorului)

Omul, capodopera creației divine, avea nevoie de un


partener care sã-i fie ajutorul potrivit. Acest ajutor este
femeia creatã din coasta lui Adam; nici din cap, nici din

48
picior, ci dintr-o coastã, scopul divin fiind ca femeia sã fie
iubitã, protejatã și mereu aproape de inima bãrbatului28.
Dupã o definiție corectã a ajutorului potrivit, oferitã de
Cyntia Heald, acesta este „un însoțitor care dã ajutor, care
colaboreazã, care este util și care cautã sã-i aducã
beneficii celui pe care-l ajutã.”29
Aceasta înseamnã cã femeia va îmbrãțișa identitatea
bãrbatului ei și va lucra necontenit pentru împlinirea
dezideratelor familiei. Ea va renunța la visurile, ambițiile și
planurile sale în favoarea soțului și a copiilor. Viața egoistã,
care urmãrește scopuri și beneficii individuale, rãmâne în
urmã, fãcându-li-se loc visurilor și planurilor familiei.
Cuvântul ajutor nu-i dã bãrbatului dreptul la subjugarea
femeii, ci mai degrabã se scoate în evidențã lucrarea de
completare a umanitãții bãrbatului de care acesta a avut
nevoie.
Oricât de demodate ar fi aceste principii, ele fac parte
din planul lui Dumnezeu pentru familie.

2.În epistola sa cãtre Biserica din Efes, apostolul Pavel,


insuflat de Duhul Sfânt, ne indicã poziționarea membrilor
familiei în materie de autoritate:

„Nevestelor, fiți supuse bãrbaților voștri ca Domnului;


cãci bãrbatul este capul nevestei, dupã cum și Cristos este
capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului”(Efeseni 5.22-23).

Calitatea de cap al familiei aparține bãrbatului, iar


aceastã calitate corespunde poziției sale de autoritate. Soția
se raporteazã la soț printr-o relație de supunere (fiți supuse
bãrbaților voștri), iar aceastã supunere trebuie
manifestatã într-un mod direct proporțional cu ascultarea
fațã de Domnul (ca Domnului). O femeie cãsãtoritã cu un
bãrbat credincios nu-și va putea exprima ascultarea fațã de
Domnul în timp ce va fi nesupusã bãrbatului ei. Supunerea

28
Matthew Henry, Commentary on the Whole Bible, vol. I, Iowa
Falls, Iowa, Riverside Book & Bible House, n.d., p. 20
29
Cyntia Heald, Eva afarã din Eden, Societatea Misionarã Românã,
Oradea, România, 1990, p. 30.
49
fațã de bãrbat și ascultarea de Dumnezeu merg mânã în
mânã.
Susan T. Foh printr-o descriere sincerã și profundã,
elaboreazã și întãrește acest concept divin:
„Supunerea soției fațã de soțul ei nu este o supunere a
inferiorului fațã de superiorul sãu. Femeia este o
moștenitoare (împreunã cu bãrbatul) a promisiunilor lui
Dumnezeu și, ca ființã creștinã, ea este asemenea chipului
lui Cristos. Rolurile diferite pe care le au soțul și soția au
fost concepute de Dumnezeu. Faptul cã femeia este egalã
cu bãrbatul este accentuat de porunca adresatã soțiilor.
Soțiile trebuie sã se supunã (reflexiv); supunerea lor este
voluntarã, autoimpusã. Ea reprezintã o parte a supunerii
lor fațã de Domnul; Domnul este cel ce o poruncește, nu
soțul.”30

3. De altfel, apostolul Pavel merge mai departe în


dezvoltarea acestui concept fãcând o analogie ușor de
înțeles între Cristos-Bisericã și bãrbat-nevastã. El spune:

„Și dupã cum Biserica este supusã lui Cristos, tot așa și
nevestele sã fie supuse bãrbaților lor în toate lucrurile”
(Efeseni 5.24).

Biserica Îi aparține lui Cristos și I se supune Lui. El


(Cristos) o conduce și ea (Biserica) Îl urmeazã. Nimeni nu
contestã aceste realitãți. La fel stau lucrurile cu relația
bãrbat-nevastã. Obligațiile pe care le are Biserica fațã de
Cristos trebuie manifestate de cãtre soție în relația cu
bãrbatul ei. La fel stau lucrurile cu responsabilitãțile
bãrbatului în contextul familiei: și acestea poartã aceeași
încãrcãturã de solemnitate. Dacã nevasta trebuie sã-i fie
supusã bãrbatului ei ca Domnului, și bãrbatul, la rândul
sãu, trebuie sã-și iubeascã nevasta așa cum Își iubește
Cristos Biserica. Și aici apostolul Pavel folosește doi
termeni de comparație:

30
Susan T. Foh, Woman and the Word of God: A Response to
Biblical Feminism, Phillipsburg, N. J., Presbyterian and Reformed
Publishing Co., 1979, p. 186.
50
a) În primul rând, apostolul Domnului face din nou
apel la relația Cristos-Bisericã, poruncindu-i bãrbatului sã-
și iubeascã nevasta „cum a iubit și Cristos Biserica și
S-a dat pe Sine Însuși pentru ea” (Efeseni 5.25). Iar
aceastã iubire a bãrbatului este atât de realã și de intensã
încât parcurge tot drumul cerut, chiar dacã finalul acestui
drum înseamnã jertfã supremã („și S-a dat pe Sine Însuși
pentru ea”).
b) În al doilea rând, apostolul face apel la iubirea de
sine, arãtând cã „cine își iubește nevasta se iubește
pe sine însuși” (Efeseni 5.28). Omul care se iubește pe
sine și își vrea binele va dezvolta fațã de soția lui o dragoste
curatã, sincerã, protectoare, izvorâtã dintr-o inimã predatã
complet Domnului și cauzei familiei.
Aflându-ne acum la tema responsabilitãților în cadrul
familiei și inversarea rolurilor soților, cred cã nu ar fi
corect sã trecem cu vederea o tristã realitate, și anume
abuzurile care își au originea în nesocotirea sau în
interpretarea eronatã a cuvintelor Scripturii. Unii bãrbați,
care se prezintã drept creștini, au considerat obligația de
supunere a soției ca o legitimație de abuz. Prin gura
mesagerilor Sãi, Dumnezeu acuzã și condamnã orice fel de
samavolnicie și orice act de violențã31. Dupã cum lumina și
întunericul se exclud reciproc, la fel stau lucrurile cu
dragostea și abuzul. Ori una, ori celãlalt. Abuzul și tirania
sunt pãcate condamnate de Sfânta Scripturã. Ele pot
îmbrãca diverse forme: verbale, emoționale sau fizice.
Meritã a fi citate aici câteva definiții ale dragostei
menționate în nemuritorul capitol 13 al primei epistole a
apostolului Pavel cãtre corintieni:

„Dragostea este îndelung rãbdãtoare, este plinã de


bunãtate…
nu se poartã necuviincios, nu cautã folosul sãu,
nu se mânie, nu se gândește la rãu, nu se bucurã
de nelegiuire, ci se bucurã de adevãr.“

31
Charles R. Swindoll, Strike the Original Match, Portland,
Oregon, Multnomah Press, 1980, p. 159.
51
Așadar, dragostea face numai bine și niciodatã rãu.
Orice bãrbat „creștin”, care își supune abuzurilor soția sau
copiii, are nevoie de ajutor în rugãciune pentru a fac
experiența adevãratei pocãințe și a nașterii din nou.
Datoritã abuzurilor din familie și datoritã ambițiilor
firești ale femeii, pe la jumãtatea secolului trecut a apãrut
mișcarea feministã, care urmãrea apãrarea drepturilor
femeii și stoparea discriminãrii. Chiar dacã intențiile
inițiale au fost nobile, credem cã aceastã mișcare a
degenerat în mod jalnic, scoțând complet femeia din planul
lui Dumnezeu. Chiar dacã unii bãrbați și-au abuzat familia,
totuși, rânduiala așezatã de Dumnezeu prin Sfânta
Scripturã nu poate fi abolitã.
În 1 Corinteni 11.3 citim: „Dar vreau sã știți cã
Cristos este Capul oricãrui bãrbat; cã bãrbatul
este capul femeii și cã Dumnezeu este capul lui
Cristos”.
Aceste cuvinte stabilesc verigile lanțului de transfer al
autoritãții divine, care începe de la Dumnezeu-Tatãl, trece
prin Cristos la bãrbat și sfârșește cu femeia. În cele din
urmã, autoritatea bãrbatului nu este de la sine însuși, ci
este o autoritate delegatã de Domnul Cristos.
A cãuta o egalitate funcționalã între bãrbat și femeie
înseamnã a disprețui în totalitate cuvintele extrem de clare
ale lui Dumnezeu. Atât soțul cât și soția au un rol stabilit de
Dumnezeu pentru funcționarea optimã a acestei instituții
divine numitã familia. Inversarea sau schimbarea rolurilor
înseamnã sfidarea planului desãvârșit al lui Dumnezeu
pentru familie. Long descrie acest adevãr într-un mod
direct și limpede:
„Am întâlnit numeroase femei care au înghițit
minciuna diavolului cã ele sunt «egale în funcție» cu
bãrbații, dar starea lor a devenit mizerabilã trãind în
acea minciunã. Fiindcã ele urmãresc ceva care nu este în
mãsurã sã le asigure împlinirea ca ființe umane. În mod
cert, femeia este egalã cu bãrbatul în ce privește duhul. Sã
nu avem niciun dubiu în privința aceasta. Dar planul lui
Dumnezeu nu este ca bãrbatul și femeia sã fie egali în
funcție”32.

32
I do not want Delilah, p. 101.
52
Diana Hagee continuã aceastã idee sfãtuind femeile sã
accepte și sã respecte rânduiala stabilitã de Domnul:
„ține minte cã soțul tãu are din partea lui Dumnezeu
rolul de conducãtor al cãminului. Permite Duhului Sfânt
sã te ajute în vederea supunerii de bunãvoie fațã de
conducerea lui în iubire și evlavie”.33
Cyntia Heald mãrturisește felul în care a capitulat în
aceastã luptã pentru egalitate pe care o purta în mod
aproape inconștient:
„Totuși într-o zi mi-am dat seama cã eu nu sunt Duhul
Sfânt pentru soțul meu. Datoria mea este aceea de a-l
respecta și de a-mi îndeplini rolul pe care mi l-a dat
Dumnezeu în cãsnicia noastrã. Eu nu i-am fost datã
soțului meu cu scopul de a-l reface, ci de a-l complementa.
Când am devenit, în sfârșit, conștientã de bârna din
ochiul meu, am putut sã fac pasul înapoi, sã-i acord timp
și încurajarea de a prelua conducerea. Atunci el a preluat
încet, încet conducerea în cãminul nostru”.34
Nu pentru schimbarea rolurilor trebuie sã lupte omul, ci
pentru îndeplinirea resposabilitãților care corespund
rolului stabilit de Dumnezeu.
Chiar dacã acum suntem martori ai conscințelor
mișcãrii feministe în societate, trebuie sã nu uitãm cã
dorința dupã putere și conducere nu a început cu aceastã
mișcare, ci ea s-a manifestat începând chiar din grãdina
Edenului. Cunoașterea înseamnã putere. În Eden Șarpele i-
a vândut femeii cunoașterea, iar femeia cãzutã în cursa
diavolului i-a împãrtãșit-o și bãrbatului. Într-adevãr,
Șarpele i-a spus: „… dar Dumnezeu știe cã, în ziua
când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și
veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și rãul”
(subl. autorului) (Geneza 3.5).
Ei bine, aceastã dorințã de a cunoaște a scos omul din
grãdina Edenului. Cu alte cuvinte, așa cum spune Diana
Hagee, prin dorința de putere „ne-am croit drumul afarã
din paradis”35. Aceeași dorințã, în lumea actualã, duce spre
ruinã case și familii binecuvântate.

33
What Every Woman Wants in a Man, p. 37.
34
Eva afarã din Eden, p. 52.
35
Ibid., p. 23.
53
Susan Foh susține cã rãzboiul între bãrbat și femeie s-a
declanșat odatã cu blestemul rostit de Dumnezeu asupra
femeii în grãdina Edenului („Voi mãri foarte mult
suferința și însãrcinarea ta; cu durere vei naște copii, și
dorințele tale se vor ține dupã bãrbatul tãu, iar el va
stãpâni peste tine“) (Geneza 3.16). Ea argumenteazã acest
punct de vedere folosind urmãtoarele cuvinte:
„Acest blestem descrie începutul luptei dintre cele douã
sexe. Dupã cãdere, soțul nu mai stãpânește cu ușurințã;
trebuie sã se lupte pentru a deține conducerea. Dorința
femeii este sã-l domine pe soțul ei (sã-i uzurpe locul care i-
a fost acordat de cãtre Dumnezeu), iar el trebuie sã o
stãpâneascã dacã reușește. Pãcatul a corupt ambii
factori: supunerea benevolã a soției și conducerea
iubitoare a soțului. Și astfel, legea dragostei întemeiatã în
paradis este înlocuitã cu luptã, tiranie, dominare și
manipulare”.36
Indiferent de momentul în care a început rãzboiul între
cele douã sexe, cert este cã acest rãzboi a existat de-a
lungul istoriei și cã începând cu a doua jumãtate a secolului
trecut aceastã luptã acerbã s-a intensificat. Iar acum
culegem roadele așa ziselor biruințe ale femeii (care de fapt
sunt înfrângeri din punct de vedere spiritual) în
schimbarea rolurilor așezate de Dumnezeu.
Oare de ce tot mai multe femei vor sã fie: polițiști,
pompieri, soldați, detectivi, boxeri, halterofili, culturiști,
politicieni, președinți, șefi de firme, consultanți în afaceri,
predicatori și pastori – cu alte cuvinte bãrbați, dacã se
poate? Aceasta este o tacticã a diavolului de a elimina
diferențele dintre bãrbat și femeie pentru ca sã nu se mai
poatã vorbi despre rolul unuia sau al celuilalt, pentru a se
putea ajunge la urmãtoarea situație: toți împreunã,
responsabili de toate în mod egal. În definitiv, dacã femeia
este capabilã sã facã tot ce face bãrbatul, de ce sã nu fie
bãrbat; sã se poarte ca un bãrbat, sã se îmbrace ca un
bãrbat, sã vorbeascã precum un bãrbat.

36
Susan T. Foh, Woman and the Word of God: A Response to
Biblical Feminism, p. 69.
54
John MacArthur descrie femeia anilor ‘90, care a ieșit
de sub autoritatea soțului, așezându-și propria carierã pe
primul loc:
„Femeia muncitoare independentã a devenit simbolul
rãzvrãtirii împotriva ordinii lui Dumnezeu. Peste 50% din
totalul femeilor sunt angajate în muncã. Acum numãrul
lor depãșește 50 de milioane. Și cele mai multe dintre ele
au copii de școalã (sau mai mici). Doi din trei copii între 3
și 5 ani își petrec o parte a zilei în instituții din afara
familiei. Mamele lor au renunțat la rolul lor matern în
favoarea unei cariere personale…
Rezultatele în cãsniciile și familiile națiunii noastre au
fost devastatoare. Aceste mame, de fapt, și-au abandonat
casele. Ele au ieșit de sub supravegherea soților lor și
luptã pentru independențã la locul lor de muncã. În acest
proces, multe și-au abandonat efectiv casele, copiii și soții
din toate punctele de vedere, optând pentru divorț, atunci
când cariera și conflictele din familie devin prea mari”.37
În acest context social și familial, nu sunt puține
cazurile în care soțul este casnic, în timp ce soția merge la
serviciu. Aceastã tendințã de schimbare a rolurilor se
manifestã și pe plan spiritual. Tot mai dese sunt cazurile în
care soțul rãmâne acasã pentru a avea grijã de copii, în
timp ce soția merge la studiu biblic cu femeile, pentru ca
apoi ea sã-l învețe și pe el38. Dacã la astfel de strângeri,
femeia ar fi învãțatã sã-și iubeascã soțul și copiii și ar fi
împãrtãșite anumite strategii practice despre modul în care
sã-și îndeplineascã mai bine îndatoririle de soție și mamã,
întrunirile femeilor s-ar regãsi într-un context biblic. Din
37
John MacArthur, Successful Christian Parenting, Word
Publishing, Nashville TN, 1998, pp. 192-193.
38
Dacã soțul este necredincios și soția cautã sã se pregãteascã mai
bine din punct de vedere spiritual, în vederea convertirii acestuia,
consider cã în aceastã împrejurare nevasta este îndreptãțitã. Dacã soțul
este credincios, soția ar trebui sã-l determine pe el sã participe la studii
de creștere spiritualã, pentru ca soțul sã-și împlineascã astfel vocația
acordatã de Dumnezeu. Dacã soțul nu vrea sã meargã, soția ar trebui sã
se roage în mod nemijlocit pentru el, pânã când Dumnezeu va lucra la
inima lui. Oricum, soției nu-i este permis sã-și asume rolul soțului, ci
doar sã-l ajute pe acesta în îndeplinirea înaltei sale meniri stabilite de
Dumnezeu.
55
pãcate, în cele mai multe cazuri, femeile și fetele sunt
învãțate cum sã devinã lidere, un aspect care este contrazis
de Sfânta Scripturã. Iatã din nou, tendința de rãsturnare a
ordinii așezate de Dumnezeu.
Sub cãlãuzirea Duhului Sfânt, apostolul Pavel afirmã cu
claritate poziția de autoritate a bãrbatului și calitatea de
învãțãtor pe care acesta trebuie sã o dezvolte și în Bisericã,
dar și în relația lui cu soția:

„Femeile sã tacã în adunãri, cãci lor nu le este îngãduit


sã ia cuvântul în ele, ci sã fie supuse, cum zice și Legea.
Dacã voiesc sã capete învãțãturã asupra unui lucru, sã
întrebe pe bãrbații lor acasã; (subl. autorului) cãci este
rușine pentru o femeie sã vorbeascã în Bisericã”
(1 Corinteni 14.34-35).

Atunci când cuvântul prorocului sau al predicatorului n-


a fost destul de lãmurit, soția trebuie sã aștepte pânã ce vor
ajunge acasã și acolo sã cearã lãmuriri din partea soțului
asupra aspectelor rãmase neclare. Soțul are atunci înaintea
lui Dumnezeu responsabilitatea de a-i acorda soției sale
învãțãtura și lumina spiritualã necesarã. Chiar dacã femeii
i se permite sã proroceascã și sã se roage în adunare,
potrivit cu ceea ce tot apostolul Pavel ne spune în capitolul
11 al aceleiași epistole (ceea ce dovedește faptul cã, din
perspectivã divinã, bãrbatul și femeia au aceeași valoare),
totuși, dreptul de a da învãțãturã biblicã într-o adunare
publicã face parte dintr-o altã categorie de responsabilitãți
stabilite de Dumnezeu.
Chiar dacã existã cazuri izolate în care soția este mai
pregãtitã decât soțul din punct de vedere spiritual și
doctrinal, totuși, cu niciun chip nu trebuie ca
superioritatea aceasta sã fie manifestatã în public; în
primul rând, așa dupã cum precizeazã apostolul Domnului,
„este rușine pentru o femeie sã vorbeascã în
Bisericã”; iar în al doilea rând, aceastã acțiune a femeii ar
fi o modalitate prin care ea sã se ridice mai presus de
bãrbat, o acțiune de asemenea nepermisã de
Sfânta Scripturã, conform cu cele consemnate în 1
Timotei 2.11-13:

56
„Femeia sã învețe în tãcere, cu toatã supunerea.
Femeii nu-i dau voie sã învețe pe alții, nici sã se ridice
mai presus de bãrbat (subl. autorului), ci sã stea în tãcere.
Cãci întâi a fost întocmit Adam și apoi Eva.”

Ce-i drept, la o abordare mai superficialã, cuvintele lui


Pavel ar pãrea sã aibã o conotație causticã, ofensivã; totuși,
în urma unei analize mai atente, vom constata cã lucrurile
nu stau chiar așa. Printr-o asemenea exprimare, apostolul
Pavel nu vorbește despre o lipsã de competențã sau
abilitate a femeii, câtã vreme femeia a fost dotatã de
Dumnezeu cu aceeeași capacitate intelectualã ca bãrbatul.
Ba chiar, în anumite domenii care țin de vocația și rolul ei,
Dumnezeu a binecuvântat-o cu unele dexteritãți superioare
celor acordate bãrbatului. Aici apostolul se ocupã anume
de stabilirea în Bisericã, dupã rânduiala lui Dumnezeu, a
rolului bãrbatului în raport cu rolul femeii.
Fiecãrui rol îi corespund anumite acțiuni specifice.
Acțiunea de a-i învãța pe alții în mod public sau de a
predica Evanghelia le revine persoanelor așezate de
Dumnezeu în poziția de autoritate, adicã bãrbaților. Când
femeia se înfãțișeazã în adunare cu scopul de a-i învãța pe
alții, aceastã acțiune o ridicã mai presus de bãrbat. Rolul
oferit de Dumnezeu bãrbatului este acela de lider sau cap,
ceea ce înseamnã cã lui i s-a încredințat poziția de
autoritate spiritualã. În momentul în care femeia preia
atribuția de învãțãtor peste un auditoriu alcãtuit din
bãrbați și femei, își asumã rolul de autoritate care este
incompatibil cu vocația ei ca soție. Voia lui Dumnezeu este
ca „femeia sã învețe în tãcere, cu toatã
supunerea”. De aceea Pavel avertizeazã comunitatea din
Corint de pericolul la care este expusã o bisericã localã
când femeia preia rolul de învãțãtor într-o adunare publicã.
Prin aceastã acțiune, rolurile stabilite de Dumnezeu sunt
inversate, fapt care se aflã într-o flagrantã contradicție cu
rânduiala divinã.
Dorința fireascã a femeii de a ieși de sub autoritatea
bãrbatului, se poate observa în ultimii ani și prin
eliminarea învelitorii capului și acceptarea purtãrii de
bijuterii. Umilința este alungatã, smerenia este cãlcatã în
picioare și modestia este desconsideratã, în timp ce
57
mândria este aplaudatã, trufia este îmbrãțișatã și sãrutatã.
Și iatã cum poporul lui Dumnezeu care este chemat sã
iubeascã și sã practice smerenia pentru a beneficia de har
(pentru cã „Dumnezeu stã împotriva celor mândri,
dar celor smeriți le dã har”, 1 Petru 5.5), își deschide
larg brațele și îi spune „bun-venit” trufiei. În felul acesta,
femeile firești, ajutate de cãtre bãrbații slabi, sunt
principalii promotori ai acestor schimbãri. Dar este clar cã
dorințele lumești nu sunt compatibile cu atitudinea de
supunere și umilințã care o caracterizeazã pe femeia
evlavioasã.
Aceste tendințe de schimbare a rolurilor în familie
trebuie privite în contextul mai larg al alunecãrii omului de
pe calea lui Dumnezeu. Slujbele publice încredințate de
Domnul Isus bãrbatului monogam, cu o singurã nevastã în
viațã, sunt încredințate acum și celor divorțați. În urma
unor presiuni interne bisericești, aceste slujbe i se oferã
acum și femeii, iar în ultimii ani, extremiștii liberali au
obținut deja acordul a trei confesiuni care acceptã
ordinarea bãrbaților și femeilor homosexuali39. Ultimii
dintre aceia care au deschis pânã acum aceastã ușã sunt
lutheranii (Biserica Evanghelicã Lutheranã din America).
Cei 1045 de delegați prezenți au acceptat aceastã
schimbare în statutul lor, cu un vot de 68% (vineri, 21
august 2009). Ca și cum aceasta ar avea o oarecare valoare,
s-a specificat totuși cã numai cei care sunt dedicați unei
astfel de relații pot sã slujeascã, nu și cei ușuratici, care se
plimbã de la un partener la altul. Inversiunea sexualã a
ajuns la loc de cinste; nu numai cã nu se mai poate
condamna un asemenea stil de viațã, dar a ajuns sã fie
îmbrãcat în straie preoțești și sã i se punã Evanghelia
mântuitoare în mânã.
Dacã aceste realitãți crude nu-i fac pe bãrbații și femeile
care se tem de Domnul sã se trezeascã, avem un semn clar
cã Biserica doarme profund. Apostazia este aici. Lepãdarea
de credințã se manifestã din plin. De aceea avem obligația
sfântã, azi mai mult ca oricând, sã analizãm aceastã

39
Confesiunile religioase creștine (din Statele Unite) care pânã la
data publicãrii acestei cãrți au accepta ordinarea bãrbaților homosexuali
sunt unitarienii, episcopalii și lutheranii.
58
aplecare a omului de la spiritual înspre firesc, de la bine
spre rãu, de la sacru cãtre lumesc și de la Cuvântul
Domnului înspre opiniile oamenilor.
Cu certitudine, aceastã analizã ne va chema și ne va
obliga – dacã realmente ne temem de Domnul – sã ne
îndreptãm atât învãțãtura cât și viața noastrã dupã voia lui
Dumnezeu.
Femeia care a luptat sã obținã libertatea și egalitatea cu
bãrbatul se resemneazã acum sub povara unor greutãți pe
care nu trebuia sã le ducã. Iatã, așadar, cum societatea
profitã din plin șI abuzeazã femeia care a renunțat la unele
obligații administrative în cadrul familiei (care îi sunt
trasate de Cuvântul lui Dumnezeu) în schimbul unor
funcții sociale și profesionale. În fond, în majoritatea
cazurilor, femeile sunt angajate din cauzã cã ele vor da un
randament asemãnãtor cu acela al bãrbaților, în timp ce
vor fi plãtite cu mult mai puțin. Deci scopul marilor firme
nu este acela de a-i face un bine femeii, ci de a realiza
profituri grase prin aceasta40. Un alt motiv al angajãrii
femeilor este posibilitatea de a le oferi șefilor plãceri
trupești. Într-o lume a moravurilor ușoare și în mijlocul
atâtor oferte constante, puține femei sau fete își mai
pãstreazã curãția sufleteascã și trupeascã.
Adulterul, acceptarea unei ținute vestimentare
necuviincioase care contribuie la avansarea promiscuitãții
sexuale, capcanele pregãtite la locul de muncã, sau/și plasa
întinsã de Satan acasã, alãturi de lãcomie și dorința de a
avea tot mai multe bunuri materiale – elemente cãrora li se
mai adaugã dorința femeii de a se ridica mai presus de
bãrbat, precum și alte arme din arsenalul diavolului – ei
bine, toate acestea au adus societatea (dar încetul cu
încetul au antrenat și Biserica în direcția aceasta) la o stare
de confuzie, declin și apostazie.
Contextul social existent, libertatea individualã,
mișcarea feministã, abundența materialã și apariția multor

40
Aici nu atac nicidecum capacitatea și/sau abilitatea femeii de a
îndeplini responsabilitãți încredințate la un anumit loc de muncã, ci
caut sã scot în evidențã rolurile celor doi soți. Atribuțiile soților au fost
delimitate de Dumnezeu, și dacã vrem ca familia sã funcționeze bine,
acestea trebuie sã rãmânã așa cum le-a stabilit El.
59
învãțãtori mincinoși, realitãți combinate cu iubirea de sine
și dorința de împlinire a poftelor firii pãmântești lucreazã
împreunã la diminuarea valorii familiei. Totuși, mulți
pastori, proroci și lideri spirituali rãmân alarmant de
indiferenți fațã de actuala stare de lucruri, mulțumindu-se
cu membrii care vin la bisericã. Numai o realã și cât mai
rapidã trezire spiritualã, infuzatã cu învãțãtura sãnãtoasã a
Scripturii, poate stãvili acest proces de degenerare și
distrugere a familiei.
Soluția realã nu se gãsește la alții, ci în inima fiecãrei
persoane decãzute care trebuie sã se pocãiascã. Trezirea
trebuie sã înceapã de la tine însuți!

60
Capitolul 3
FAMILIILE PASTORILOR ȘI ALE
LIDERILOR SPIRITUALI

3.1. Responsabilitatea pastorului/liderului


spiritual fațã de Dumnezeu

Slujitorii lui Dumnezeu au o deosebitã responsabilitate,


atât înaintea Domnului Isus Cristos care i-a chemat în
lucrarea Lui, cât și înaintea poporului ales de El pentru
mântuire. În capul de listã al responsabilitãților
pastorului/liderului duhovnicesc fațã de Dumnezeu se aflã
proclamarea curatã a adevãrului divin. Predicatorul este
strãjerul așezat de Dumnezeu sã transmitã mesajul
Cuvântului sfânt. Acest mesaj evanghelic poate conține
învãțãturã, avertizare, mustrare, îndreptare și mângâiere.
Iar toate acestea în funcție de nevoile Bisericii și potrivit
descoperirilor primite de mesager din partea lui Dumnezeu
cu privire la starea poporului.
Dacã oamenii trãiesc în pãcat, înfruntândând voința
suveranã a lui Dumnezeu, mesajul predicatorului trebuie
sã conținã o condamnare vehementã a fãrãdelegii, precum
și rostirea judecãții lui Dumnezeu împotriva tuturor celor
ce nu se pocãiesc. Aceasta înseamnã sã-l iubești pe pãcãtos,
sã-i dorești mântuirea și sã contribui la salvarea sa; adicã
sã-i transmiți mesajul Scripturii în așa fel, încât pãcãtosul
sã se întoarcã de la calea lui cea rea. Aceastã
responsabilitate a predicatorului sau prorocului i-a fost
revelatã de Dumnezeu lui Ezechiel într-un mesaj în care
mesagerul divin este comparat cu un strãjer:

„Acum, fiul omului, te-am pus strãjer peste casa lui


Israel.

61
Tu trebuie sã asculți Cuvântul care iese din gura Mea,
și sã-i înștiințezi din partea Mea.

Când zic celui rãu: ‹‹Rãule, vei muri negreșit!››, și tu


nu-i spui, ca sã-l întorci de la calea lui cea rea, rãul acela
va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din
mâna ta.

Dar dacã vei înștiința pe cel rãu, ca sã se întoarcã de la


calea lui, și el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui,
dar tu îți vei mântui sufletul…

Dimpotrivã, când zic celui rãu: «Vei muri!» – dacã el


se întoarce de la pãcatul lui și face ce este bine și plãcut,
dacã el dã înapoi zãlogul, întoarce ce a rãpit, urmeazã
învãțãturile care dau viața și nu sãvârșește nicio
nelegiuire, va trãi negreșit, și nu va muri.

Toate pãcatele pe care le-a sãvârșit se vor uita; a fãcut


ce este bine și plãcut, și va trãi negreșit!”
(Ezechiel 33.7-9; 14-16).

Datoria mesagerului este sã transmitã mesajul divin.


Dacã pãcãtosul se întoarce, înseamnã cã a avut loc
mântuirea unui suflet. Dar dacã omul nelegiuit nu primește
mesajul, responsabilitatea morții sale, ca rezultat al
neascultãrii, nu se mai aflã acum pe umerii strãjerului;
predicatorul și-a fãcut datoria.
Domnul Isus Cristos este centrul mesajului nostru. În
acest mesaj sunt cuprinse și dragostea, și mânia lui
Dumezeu; și harul, și pedeapsa. Predicarea noastrã este
una prin care ascultãtorii noștri sunt învãțați, îndreptați,
modelați, dar și avertizați în același timp. Dacã nevoia
poporului este de îndreptare și învãțãturã, predicatorul are
obligația sã aducã mesajul prin care Dumnezeu va
întâmpina aceastã nevoie a ascultãtorilor. Dacã adunarea
are trebuințã de mângâiere și vindecare, atunci pastorul va
trebui sã aducã o hranã spiritualã adecvatã acestor nevoi.
Mesajul trebuie sã fie corespunzãtor trebuințelor audienței,
dar de regulã nu unidirecțional. Nu este greșit ca un
anumit mesaj sã se ocupe de unele sau chiar de toate
62
lipsurile manifestate între credincioși, deoarece Cristos
Domnul este soluția realã pentru fiecare dintre nevoile
tuturor.
Greșeala mare pe care putem s-o facem noi ca
predicatori șI slujitori ai adevãrului este sã aducem mesaje
care nu corespund nevoilor. Adicã, dacã se observã cã
tineretul devine rebel în masã, spãrgând tiparele slujirii și
ale închinãrii spirituale și decente, predicatorul nu trebuie
sã-l încurajeze și sã-l mângâie, ci sã-l mustre și sã-l
îndrepte. Dacã tot mai multe femei sau bãrbați din bisericã
înclinã cãtre divorț, predicatorul va trebui sã vorbeascã
împotriva pãcatului, nu sã caute cãi de îndulcire sau ocolire
a lui. Dacã oamenii trec prin anumite stãri de depresie,
aceștia trebuie mângâiați, iar alții, care sunt legați de
pãcate, vor trebui ajutați sã se smulgã din acele
constrângeri. A escamota adevãruri esențiale mântuirii și
vieții de credințã, chiar dacã acestea par a fi dureroase,
reprezintã o cale a lașitãții prin care predicatorul fuge de
responsabilitatea primitã din partea Domnului. De
asemenea, a ataca auditoriul în permanențã, dar și a
mângâia și îmbãrbãta neîncetat, fãrã a prezenta și alte
aspecte ale mesajului divin, reprezintã alte douã extreme
periculoase care trebuie cu orice chip evitate. Rezultatele
monstruoase ale tolerãrii pãcatului pot fi remarcate în
lumea întreagã, dar și în toate cercurile creștine unde
confruntarea cu neadevãrul și ipocrizia este evitatã, unde
lupta cu duhul lumii și cu „amãgirile nelegiuirii” a fost
abandonatã.

3.2. Responsabilitatea pastorului/liderului


spiritual fațã de bisericã

O a doua responsabilitate uiriașã pe care o are orice


slujitor al Domnului o reprezintã comportamentul lui și al
familiei sale. Familia unui conducãtor duhovnicesc trebuie
sã fie un exemplu demn de urmat. Orice predicã rostitã de
la amvon este subiectul unei cercetãri atente din partea
credincioșilor care o aud. Fiecare mesaj din Cuvântul lui
Dumnezeu va fi întotdeauna raportat de cei care-l ascultã
la familia predicatorului. Dacã familia vestitorului
Evangheliei nu se conformeazã cuvântului rostit de acesta,
63
atunci impactul predicii sale va fi diluat. Credibilitatea
mesajului merge direct proporțional cu credibilitatea
mesagerului. În mintea ascultãtorului, realitatea
cuvântului vestit este condiționatã de realitatea impactului
acestui cuvânt în viața celui care-l proclamã și a familiei
sale. Responsabilitatea împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu
nu poate s-o ia nimeni de pe umerii liderilor spirituali.
Un pãstor care nu iubește nu poate predica cu autoritate
despre dragoste. Un predicator care are o soție ce nu știe
cum, sau nu vrea sã se îmbrace cuviincios, vorbește
aproape degeaba. Un propovãduitor care vestește
ascultarea de pãrinți, în timp ce copiii lui rebeli nu vin la
bisericã sau se plimbã prin parcarea bisericii, producând
dureri de cap ușierilor și oamenilor de ordine, a falimentat.
Eficacitatea mesajelor Evangheliei poate fi foarte ușor
diminuatã, dacã nu chiar anulatã, printr-un comportament
necorespunzãtor al membrilor familiei celui ce se ridicã în
Numele Domnului. Evident, aceasta nu este neapãrat o
veste bunã pentru liderii spirituali, dar este, totuși, o
realitate care exprimã responsabilitatea imensã pe care o
avem. Autoritatea noastrã trebuie manifestatã, în primul
rând, în cadrul familiei noastre, pentru ca ulterior sã poatã
fi exercitatã asupra membrilor bisericii. Apostolul Pavel
include pe lista de calitãți cerute din partea unui episcop și
acelea care reflectã virtuțile soțului în poziția de cap al
familiei:

„…sã-și chiverniseascã bine casa și sã-și ținã copiii în


supunere cu toatã cuviința. Cãci dacã cineva nu știe sã-și
cârmuiascã bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui
Dumnezeu?…

Femeile, de asemenea, trebuie sã fie cinstite,


neclevetitoare, cumpãtate, credincioase în toate lucrurile”
(1 Timotei 3.4-5, 11).

Familia predicatorului devine „cutia de rezonanțã” a


mesajelor transmise de el. Familia pastorului va predica
mai tare de pe altarul vieții decât o pot face buzele lui la
amvonul bisericii. Calitatea mesajelor robului Domnului
nu se va ridica mai presus de calitatea familiei lui.
64
Indiferent dacã acest fapt ne avantajeazã sau nu, familiile
noastre vor fi analizate de toți, dar în mod special ele se vor
afla în colimatorul criticilor noștri. Tocmai de aceea, prin
comportamentul ei, familia ne va înlesni îndeplinirea
misiunii trasate de Domnul sau va reprezenta o piedicã în
realizarea vocației noastre. Prin harul lui Dumnezeu și cu
sprijinul permanent acordat de frații și surorile noastre de
credințã, prin rugãciunile de mijlocire, atât noi cât și
familiile noastre, vom reuși sã ducem pânã la capãt slujba
încredințatã.

3.3. Responsabilitatea bisericii fațã de liderii


spirituali

Membrii bisericilor trebuie sã fie conștienți de faptul cã


liderii lor spirituali sunt și ei oameni și, de aceea, supuși
slãbiciunilor. În afarã de Domnul Isus Cristos, care este
deopotrivã Fiul lui Dumnezeu și Fiul omului, nimeni nu-i
perfect. De aceea, în mod aproape inevitabil, pastorii și
liderii spirituali vor face greșeli atât în comportament, cât
și în vorbire. Dacã un pastor este un om foarte atent și
matur din toate punctele de vedere și, prin urmare va greși
puțin și rar, n-ar fi deloc exclus ca soția lui sã încalce
anumite principii și norme. Mai departe, dacã soția unui
slujitor al Evangheliei este și ea o femeie evlavioasã, care
acționeazã cu bãgare de seamã, grijulie și amabilã cu toți,
s-ar putea ca unul dintre copiii lor sã strice imaginea
familiei prin crearea anumitor probleme.
Așadar, putem afirma cã fie pastorul, fie soția sa, fie
unul dintre copiii lor se va face vinovat de o faptã, o vorbã,
o atitudine sau o acțiune care sã ofenseze pe cineva.
În vreme ce standardul etico-moral al lucrãtorului
spiritual trebuie pãstrat la înãlțimea stabilitã de Sfânta
Scripturã, și credincioșii sunt chemați sã adopte o atitudine
de sprijin, încredere și îngãduințã fațã de robul Domnului
și familia lui. Trebuie luat în considerare și faptul cã
familia pastorului se aflã în prima linie sub atacul
diavolului. Toate forțele întunericului sunt angajate într-o
luptã pe viațã și pe moarte a cãrei țintã este distrugerea
familiilor lucrãtorilor spirituali. Orice biruințã asupra
acestor familii va avea un efect simțit și de multe alte
65
familii. Este imposibil sã estimãm dimensiunea pierderilor
lucrãrii lui Dumnezeu atunci când familia unui vestitor al
Evangheliei cade înfrântã în acest rãzboi spiritual, dar este
clar cã aceste pagube sunt colosale. O familie de pastor
nãruitã poate intensifica efectul domino deja existent între
familiile multor biserici.
Un spirit de exigențã excesivã manifestat de cãtre
membrii unei biserici poate sã creeze tensiuni familiale
chiar în rândul slujitorilor Evangheliei. De exemplu, se cere
ca soțiile pastorilor sã se îmbrace și sã se comporte într-un
mod umil și decent, fãrã ca acestea sã-și permitã anumite
lucruri care sunt îngãduite altora dintre membrii
bisericilor. Li se cere soțiilor liderilor spirituali sã salute pe
toatã lumea, sã zâmbeascã tuturor, sã-i mulțumeascã pe
toți, sã nu aibã nici o reacție dacã cineva le jignește și sã nu
abordeze cu nimeni nici o temã care ar putea fi politizatã.
Apoi, soțiile slujitorilor Evangheliei nu au dreptul la opinie,
pentru cã dacã și-o exprimã și dacã se întâmplã ca lucrurile
sã se petreacã în concordanțã cu aceste pãreri, atunci este
„vãdit” cã aceste surori joacã un rol de seamã în
conducerea bisericilor pãstorite de soții lor. Dacã soțiile de
pastori nu spun nimic, tot nu-i bine, fiindcã aceasta ar
însemna cã sunt „șmechere” și își conduc bãrbații de acasã.
Pe de altã parte, dacã aceste surori ale noastre își exprimã
public unele opinii care nu se verificã ulterior în practicã,
atunci „gurile rele” se grãbesc sã le expunã oprobriului
public, sub motiv cã pãrerile lor nu conteazã și deci nimeni
nu le ia în seamã.
Sã adaug aici câteva cuvinte și despre tensiunea din
cadrul familiei cu care se pot confrunta soțiile liderilor
spirituali, îndeosebi cele ce sunt încã tinere. O asemenea
femeie se va simți într-o continuã competiție cu adunarea.
Astfel, biserica și membrii sãi ajung sã parã, la un moment
dat, mai importanți decât ea. Toate plângerile și
neajunsurile acestei femei nu par a fi privite de soțul ei
foarte interesante, de vreme ce el trebuie sã se ocupe de
problemele altora. De asemenea, copiii pastorului trebuie
sã se confrunte cu întrebarea: „Cum se face cã Dumnezeu îi
iubește numai pe alți copii? Tata are întotdeauna timp
pentru alții, iar pentru noi are timp numai când
problemele tuturor au fost rezolvate?”
66
Aceeași întrebare produce frãmântãri adânci și în
sufletul soției care se simte de multe ori neglijatã în
favoarea altor persoane din adunare care au prioritate.
Frustrarea sa va mai fi intensificatã și de imposibilitatea
împãrtãșirii acestor lupte lãuntrice cu unele persoane din
bisericã. De ce? Fiindcã dacã membrii bisericii aflã cã soția
pastorului se confruntã cu un astfel de zbucium sufletesc,
atunci ea va fi etichetatã ca un ajutor nepotrivit pentru el
sau ca o persoanã necalificatã pentru a fi soție de pastor.
Acolo unde credincioșii vor înconjura familia pastorului
cu dragostea și sprijinul lor direct, atât congregația cât și
familia robului Domnului vor avea numai de câștigat.
Slujba pastorului va fi mai ușoarã, iar biserica pe care el o
slujește va propãși. Autorul Epistolei cãtre Evrei cheamã
poporul Domnului la o supunere sincerã în relaționarea lui
cu liderii spirituali. Epistola accentueazã și pierderile
suferite de lucrarea lui Dumnezeu atunci când un slujitor
nu este susținut de congregație, nevoia rugãciunii de
mijlocire fiind astfel încã o datã subliniatã:

„Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, cãci ei


privegheazã asupra sufletelor voastre, ca unii care au sã
dea socotealã de ele; pentru ca sã poatã face lucrul acesta
cu bucurie, nu suspinând, cãci așa ceva nu v-ar fi de
niciun folos.

Rugați-vã pentru noi; cãci suntem încredințați cã


avem un cuget bun, dorind sã ne purtãm bine în toate
lucrurile” (Evrei 13.17-18).

Supunerea membrilor în fața autoritãții slujitorilor,


precum și o comportare corespunzãtoare a acestora din
urmã în raport cu responsabilitatea pe care o au ei în
mântuirea sufletelor, fiind scãldați în rugãciunile de
mijlocire ale celor rãscumpãrați, vor avea ca rezultat clar
un popor binecuvântat, slujit de un pastor împlinit cu o
familie sãnãtoasã. Cu siguranțã, într-o conjuncturã ca asta,
Cel ce ne-a rãscumpãrat va fi slãvit, favorizându-se din plin
extinderea hotarelor Împãrãției lui Dumnezeu.

67
CAPITOLUL 4
PLANUL LUI DUMNEZEU
PENTRU FAMILIE

Familia este prima instituție creatã de Dumnezeu


(Geneza 1.27-28) și reprezintã punctul de plecare în
formarea altor douã instituții, națiunea (Israel ca popor al
Vechiului Legãmânt, popor ales dintre toate națiunile) și
Biserica sau Adunarea (ca popor duhovnicesc, alcãtuit din
pãcãtoși mântuiți, proveniți din toate neamurile, dar și
dintre israeliți).
Intenția inițialã a lui Dumnezeu a fost ca legãmântul
cãsãtoriei sã fie monogam și permanent41. A apãra aceastã
familie înseamnã a apãra scopul și planul lui Dumnezeu.
Cãsãtoria, potrivit definiției formulate în Dicționarul
Explicativ al Limbii Române, este o „uniune legalã, liber
consimțitã între un bãrbat și o femeie pentru întemeierea
unei familii”42. Deci, cãsãtoria este unirea dintre un bãrbat
și o femeie în urma consimțãmântului lor, în scopul
formãrii unei familii. Pentru credincioși, procesul de
alegere a partenerului potrivit poate fi mai simplu sau mai
complicat, iar aceasta în funcție de credința celor în cauzã.
Conform unei precizãri a sfântului apostol Pavel referitoare
la vãduva credincioasã, aceasta are libertatea „sã se
mãrite cu cine vrea; numai în Domnul” (subl.
autorului) (1 Corinteni 7.39). Credem cã expresia
restrictive „numai în Domnul” se aplicã deopotrivã
tânãrului și tinerei care se aflã în pragul cãsãtoriei.

41
John Tipei, Studii Exegetice în Noul Testament, Editura Pleroma,
București, 2004, p. 48.
42
Academia Românã; Institutul de Lingvisticã „Iorgu Iordan”,
Dicționarul Explicativ al Limbii Române, Univers Enciclopedic,
București, 1998, p. 152.
68
Recurgând la o imagine foarte plasticã, preluatã din
mediul rural, Biblia comparã cãsãtoria cu asumarea unui
jug (cf. 2 Corinteni 6.14) la care, evident, trag douã animale
din aceeași specie. Nu poți înjuga un cal și o vacã, sau un
bou și o mãgãrițã. Ar fi vorba despre „un jug
nepotrivit”, adicã exact contrariul termenului folosit
pentru prima familie unde Dumnezeu a avut în vedere sã-i
creeze lui Adam „un ajutor potrivit” (Geneza 2.18). Dar
sã revenim la textul din 2 Corinteni 6 menționat mai sus.
Cãlãuzit de Duhul Sfânt în tratarea acestei teme de maximã
importanțã, apostolul Pavel prezintã unirea a doi parteneri
conjugali dintre care numai unul este credincios Domnului,
ca fiind nu numai interzisã, dar chiar imposibilã; cãsãtoria
dintre o persoanã credincioasã, care sluijește Domnului, și
o persoanã care slujește diavolului ar echivala cu
încercarea de a face sã coexiste patru antagonisme:
neprihãnire și fãrãdelege, luminã și întuneric, Cristos și
Belial, Templul lui Dumnezeu și idolii. Or este evident cã
toate acestea sunt diametral opuse și se exclud reciproc. Iar
tragedia de o viațã a celor care au sfidat acest principiu
divin nu face decât sã-l confirme!
Încredințarea pe care o au diverse persoane cu privire la
modul de a gãsi partenerul conjugal potrivit, are caracter
individual, și nu poate reprezenta baza unei doctrine sau a
unei reguli generale. Important este însã ca persoana în
cauzã sã aibã încredințarea cã Dumnezeu Se aflã la temelia
acelei lucrãri și cã El oferã cãlãuzirea. Dupã decizia de a
sluji lui Dumnezeu, pasul cãsãtoriei constituie cea mai
importantã hotãrâre pe care o ia un om în aceastã viațã și,
de aceea, este obligația fiecãrui tânãr sã caute voia lui
Dumnezeu cu post și rugãciune.
Odatã încheiatã în fața ofițerului de la Starea Civilã și în
fața lui Dumnezeu, cãsãtoria este pecetluitã prin
„cunoașterea” soției în noaptea nunții. Dupã consumarea
acestor fapte, cei doi devin una înaintea lui Dumnezeu și
nimeni nu mai are dreptul sã-i despartã. Preluând un citat
vechi-testamentar, Domnul Isus Cristos îi adaugã imediat
propriul comentariu, declarând:

„«Și cei doi vor fi un singur trup.»


Așa cã nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup.
69
Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sã nu despartã”
(Marcu 10.8-9).

Cei doi și-au declarat dragoste unul celuilalt, iar aceastã


dragoste este cu mult mai mult decât un sentiment
trecãtor. Dragostea care i-a atras reciproc și i-a pus
împreunã ca soț și soție, depãșește de acum simțurile
exaltante și visurile frumoase și cãpãtã noua dimensiune a
legãmântului conjugal.43
Motivul pentru care folosim termenul legãmânt în locul
cuvântului contract provine din faptul cã legãmânt este un
termen biblic și, în plus, înțelesul lui depãșește limitele
obișnuite cuprinse într-un contract. Un contract este
limitat în ce privește timpul, pe când legãmântul are o
conotație atemporalã. Contractul se poate rupe sau declara
nul destul de ușor; legãmântul are un caracter
indestructibil. Contractul protejeazã pãrțile implicate,
adicã denotã un anume egoism; legãmântul apãrã relația
dintre cei doi, ceea ce implicã sacrificiu de sine pentru
binele și sãnãtatea relației. Integritatea relației este mai
importantã decât pretențiile individuale ale soților. De
aceea, cãsãtoria se pecetluiește printr-un legãmânt care ar
trebui sã supraviețuiascã oricãreia dintre urmãtoarele
situații: necaz, sãrãcie, lipsuri, boalã sau orice alt lucru cu
care se poate întâlni un cuplu de-a lungul vieții.
În concluzie, tânãrul credincios trebuie sã-și caute o fatã
nãscutã din nou, iar tânãra credincioasã trebuie sã
respingã orice ofertã din partea celor care nu-L cunosc pe
Dumnezeu.
Cãsãtoria între douã persoane de același sex este strict
interzisã de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu a fãcut pe
om parte bãrbãteascã și parte femeiascã (Adam și Eva).
Creatorul nu i-a adus lui Adam pe Ioan, și nici pe Eva n-a
luat-o din coasta Mariei. Dumnezeu a întocmit prima
pereche și i-a pus împreunã pe Adam și Eva pentru o
conviețuire conjugalã și procreare. Atât Vechiul cât și Noul
Testament se exprimã foarte clar împotriva inversiunii
sexuale. Iatã câteva pasaje:

43
Viața familiei creștine, p. 130.
70
Geneza 19.5-7 – „Au chemat pe Lot și i-au zis: «Unde
sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea asta?
Scoate-i afarã la noi, ca sã ne împreunãm cu ei.»
Lot a ieșit afarã la ei la ușã, a încuiat ușa dupã el, și le-a
zis: «Fraților, vã rog, nu faceți o asemenea rãutate!»” (subl.
autorului).

Levitic 18.22 – „Sã nu te culci cu un bãrbat cum se


culcã cineva cu o femeie. Este o urâciune” (subl.
autorului).

Levitic 20.13 – „Dacã un om se culcã cu un om cum se


culcã cineva cu o femeie, amândoi au fãcut un lucru
scârbos (subl.autorului): sã fie pedepsiți cu moartea,
sângele lor sã cadã asupra lor.”

Deuteronom 23.17 – „și sã nu fie niciun sodomit


dintre fiii lui Israel.”

Judecãtori 19.22-23 – „Pe când se înveseleau ei, iatã


cã oamenii din cetate, niște fii ai lui Belial, oameni
stricați, au înconjurat casa, au bãtut la poartã și au zis
bãtrânului, stãpânul casei: «Scoate pe omul acela care a
intrat la tine, ca sã ne împreunãm cu el.» Stãpânul casei a
ieșit la ei și le-a zis: «Nu, fraților, vã rog sã nu faceți un
lucru așa de rãu; fiindcã omul acesta a intrat în casa mea,
nu sãvârșiți mișelia aceasta»” (subl. autorului).

Romani 1.26-28 – „Din pricina aceasta Dumnezeu I-


a lãsat în voia unor patimi scârboase (subl. autorului);
cãci femeile lor au schimbat întrebuințarea fireascã a lor
într-una care este împotriva firii; tot astfel și bãrbații au
pãrãsit întrebuințarea fireascã a femeii, s-au aprins în
poftele lor unii pentru alții, au sãvârșit parte bãrbãteascã
cu parte bãrbãteascã lucruri scârboase (subl. autorului),
și au primit în ei înșiși plata cuvenitã pentru rãtãcirea lor.
Fiindcã n-au cãutat sã pãstreze pe Dumnezeu în
cunoștința lor, Dumnezeu i-a lãsat în voia minții lor
blestemate, ca sã facã lucruri neîngãduite” (subl.
autorului).

71
Dupã cum se poate vedea din textele reproduse mai sus,
pãcatul homosexualitãții este sinonim cu: rãutate,
urâciune, lucru scârbos, mișelie, patimi
scârboase, lucruri scârboase, lucruri
neîngãduite. Este de neînchipuit ca un om care zice cã se
teme de Dumnezeu și cã ia în serios Cuvântul Scripturii sã
accepte ideea cã ar putea Dumnezeu sã tolereze un astfel
de pãcat și cã acesta nu ar fi chiar așa de grav.
Planul inițial al lui Dumnezeu cu privire la viața de
familie a fost ca un bãrbat sã se cãsãtoreascã cu o femeie și
sã rãmânã împreunã pentru toatã viața. Soțul și soția sã
aibã și sã creascã împreunã copii care, la rândul lor, sã
pregãteascã o nouã generație de urmași. Un singur soț, o
singurã soție, un singur set de pãrinți pentru copii. Soțul
sã-și iubeascã soția și copiii, lucrând pentru acoperirea
nevoilor familiei, iar soția sã fie supusã soțului, îngrijind de
nevoile casei și administrând treburile gospodãrești.
Când se aplicã planul lui Dumnezeu, soțul și soția
modeleazã caracterul copiilor împreunã și îmbãtrânesc
împreunã, iar dragostea lor crește zi de zi, atingând o
treaptã tot mai înaltã. Cu excepția cazurilor în care unul
dintre soți decedeazã, dragostea celor doi este îndreptatã
spre un singur partener și înspre un singur set de copii care
aparțin în mod egal și unuia și celuilalt. Într-un astfel de
context, problemele și încercãrile vieții sunt diminuate, iar
soluțiile corecte pentru ieșirea din crize, oricât de grele ar fi
acestea, vor fi gãsite mai ușor.
Când se iese afarã din acest plan al lui Dumnezeu,
rezultatele vorbesc de la sine și, din pãcate, tocmai aici se
gãsește societatea noastrã. Ceea ce se întâmplã acum în
cadrul familial nu poate fi parte din proiectul lui
Dumnezeu cu privire la familie. Punctul în care a ajuns
omenirea înstrãinatã de Dumnezeu este foarte departe de
ceea ce a intenționat El pentru om. Și azi, ca întotdeauna,
sunt absolut valabile cuvintele rostite de Însuși Fiul lui
Dumnezeu, cuvinte care le-au pricinuit apostolilor Sãi o
stare de totalã consternare: „… dar de la început n-a
fost așa” (Matei 19.8b).

72
CAPITOLUL 5
DESPÃRȚIREA ÎN CÃSÃTORIE

Orice tendințã de separare, orice influențã înspre


dezbinare și orice sfat care duce la divorț nu provin din
partea lui Dumnezeu, ci a Satanei. Dumnezeu, care este
martor la cãsãtorie și care urãște despãrțirea (Maleahi
2.14-16), nu Se poate contrazice pe Sine Însuși (vezi, de
exemplu, 2 Timotei 2.13). Unii dintre cei care se despart în
lumea actualã, pãcãliți de diavolul, încearcã sã-și
linișteascã ulterior conștiința, spunând cã ei au greșit când
s-au cãsãtorit, și nu acum când se despart. Așa cã aceste
persoane Îi cer iertare Domnului pentru pãcatul sãvârșit
când s-au cãsãtorit și se roagã pentru cãlãuzire în viitor, ca
sã nu-și mai repete greșeala. Diavolul este un expert al
înșelãciunilor. Nimeni nu știe sã mintã ca el, deoarece el
este „tatãl minciunii” (Ioan 8.44). Nicãieri în Sfânta
Scripturã nu se vorbește în termeni clari, dar nici nu se lasã
câtuși de puțin loc ideii privind posibilitatea încheierii unei
cãsãtorii de probã. Cuvintele care au fost rostite de Domnul
Isus sunt foarte clare:

„Așa cã nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup.


Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sã nu despartã”
(Marcu 10.8-9).

Numai perioada de logodnã reprezintã timpul pus la


dispoziția celor doi tineri pentru a se cunoaște mai bine,
numai atunci fiind permisã ruperea legãmântului logodnei
în cazul în care se descoperã unele lucruri care ar putea
pricinui despãrțirea celor doi.
Odatã ce o oarecare persoanã a spus da în fața
martorilor vãzuțI și a Domnului, și din ziua în care cei doi
au început viața conjugalã, cãsãtoria este pecetluitã. Din
acel moment dorința și voia lui Dumnezeu vizeazã unitatea
73
deplinã a celor doi parteneri. Jugul cãsniciei nu poate fi
rupt și menținerea caracterului indisolubil al cãsãtoriei
este o obligație pe care fiecare credincios trebuie s-o
respecte pânã la capãt44. Divorțul nu este altceva decât
ruperea acestui sigiliu care a fost aplicat de mâna lui
Dumnezeu45 și asupra cãruia nimeni nu are autoritate de
desființare. Ceea ce a împreunat Dumnezeu trebuie sã
rãmânã împreunã.
A-L iubi pe Dumnezeu înseamnã a pãzi poruncile Lui
(Ioan 14.15). A-ți iubi partenerul conjugal înseamnã a-i
rãmâne credincios. Despãrțirea este lipsa dragostei. Frații
noștri din Coreea de Sud se bucurã de un oarecare succes
în ce privește oprirea divorțurilor, fãcând uz de un
fragment extrem de important și foarte practic din Predica
de pe munte a Fiului lui Dumnezeu, și anume:

„Iubiți pe vrãjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vã


blestemã, faceți bine celor ce vã urãsc și rugați-vã pentru
cei ce vã asupresc și vã prigonesc”
(Matei 5.44).

Dacã așa trebuie sã ne comportãm și așa trebuie sã-i


iubim pe vrãjmașii noștri și pe cei care ne prigonesc, atunci
cum putem sã avem o atitudine mai rea fațã de partenerul
nostru de viațã? Dușmanul trebuie sã fie iubit,
binecuvântat și scãldat în rugãciunile noastre de mijlocire.
Atunci când familia se destramã, modul în care se
relaționeazã cei doi este mai prejos de nivelul cerut de
Domnul Isus în relația creștin–vrãjmaș. Dacã așa stau
lucrurile, atunci oare se mai poate numi creștin cel care se
desparte? Este foarte greu de dat un rãspuns la întrebarea
aceasta! Cred cã o astfel de provocare serioasã și sincerã îl
poate împiedica pe un credincios ajuns în pragul divorțului
sã meargã mai departe. Cât despre rãspunsul superficial pe
care-l dau unii spunând: „nu-l urãsc (sau „nu o urãsc”), dar

44
Edward Schillebeeckx, Marriage: Human Reality and Saving
Mistery, New York, Sheed and Ward, 1965, p. 141.
45
John Murray, Divorce, Philadelphia, The Westminster Press,
1974, p. 33.
74
nu ne mai putem înțelege”, este limpede cã el nu stã în
picioare înaintea lui Dumnezeu.

5.1. Interpretarea textului din Matei 19.3-9

Cuvântul Domnului consemnat în Evanghelia dupã


Matei 19.3-9 sunã astfel:

„Fariseii au venit la El și, ca sã-L ispiteascã, I-au zis:


«Oare este îngãduit unui bãrbat sã-și lase nevasta pentru
orice pricinã?»

Drept rãspuns, El le-a zis: «Oare n-ați citit cã Ziditorul de


la început i-a fãcut parte bãrbãteascã și parte femeiascã
și a zis: ««De aceea va lãsa omul pe tatãl sãu și pe mama
sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur
trup»»? Așa cã nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce
a împreunat Dumnezeu, omul sã nu despartã.»

«Pentru ce dar», I-au zis ei, «a poruncit Moise ca bãrbatul


sã dea nevestei o carte de despãrțire și s-o lase?»

Isus le-a rãspuns: «Din pricina împietririi inimilor


voastre a îngãduit Moise sã vã lãsați nevestele; dar de la
început n-a fost așa. Eu însã vã spun cã oricine își lasã
nevasta, afarã de pricinã de curvie, și ia pe alta de
nevastã preacurvește; și cine o ia de nevastã pe cea lãsatã
de bãrbat preacurvește.»”

Potrivit celor relatate de cãtre evanghelistul Matei,


contemporanii Mântuitorului, prin intermediul fariseilor,
I-au pus o întrebare care și astãzi frãmântã multe inimi:
„Oare este îngãduit unui bãrbat sã-și lase nevasta
pentru orice pricinã?”
În Israelul de atunci, datoritã interpretãrii dupã bunul
plac a paragrafului din Legea mozaicã privitor la divorț,
evreii ajunseserã la concluzia cã bãrbatul poate divorța din
aproape orice motiv. În realitate însã, Legea lui Moise
stipula urmãtoarele:

75
„Când cineva își va lua o nevastã și se va însura cu ea,
și s-ar întâmpla ca ea sã nu mai aibã trecere în fața lui,
pentru cã a descoperit ceva rușinos în ea, sã-i scrie o carte
de despãrțire, și, dupã ce-i va da-o în mânã, sã-i dea
drumul din casa lui.”
(Deuteronom 24.1).

Pentru unii bãrbați evrei, expresia „ceva rușinos”


putea însemna orice pricinã, iar pentru alții doar ceva
indecent. Cercetãrile întreprinse de cãtre specialiști au
arãtat cã, potrivit tradiției de pe atunci, în acest „ceva
rușinos” erau incluse: „ieșirea femeii din casã cu pãrul
despletit, un dute-vino pe strãzile cetãții, o discuție pe un
ton familiar cu un alt bãrbat, tratarea cu lipsã de respect
a socrilor în prezența soțului, o conversație cu soțul pe un
ton ridicat, care putea fi auzitã din casa vecinã, o
reputație rea, descoperirea unei fraude înainte de
cãsãtorie…”46
Fariseii erau curioși sã afle opinia Domnului Isus cu
privire la motivele întemeiate pentru divorț, și fãceau
lucrul acesta nu de dragul adevãrului sau dreptãții, ci
pentru ca sã-L ispiteascã.47
Rãspunsul Lui sunã astfel:

„Eu însã vã spun cã oricine își lasã nevasta, afarã de


pricinã de curvie, și ia pe alta de nevastã preacurvește; și
cine ia de nevastã pe cea lãsatã de bãrbat preacurvește”
(Matei 19.9).

Ce observãm în cuvintele Mântuitorului? În primul


rând, El oferã interpretarea sintagmei „lucru rușinos” ca
fiind adulterul; iar în al doilea rând, respinge autoritatea
Legii cu privire la divorț.
Potrivit afirmațiilor lui John Tipei, în rãspunsul acordat
fariseilor, Domnul Isus aratã cã „prevederile mozaice cu
privire la divorț nu au fost decât o concesie datoratã

46
W. Sunderland Lewis, The Preacher’s Complete Homiletic
Commentary, Mathew, Baker Book House, Grand Rapids, MI, p. 447.
47
John Carson, The Gospel According to John, Wm. B. Eerdmans
Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1991, p. 334.
76
împietririi inimilor israeliților și, de aceea, nu trebuie
privite ca o încuviințare divinã a divorțului”48.De
asemenea, prin aceastã interpretare Isus Se poziționeazã
deasupra lui Moise care a tolerat divorțul chiar pentru
motive nesemnificative, în timp ce El respinge orice motiv
de divorț, cu excepția adulterului (Matei 19.7-9 ).
Apare totuși o complicație în interpretarea acestui text.
Și anume, dacã pentru comiterea pãcatului curviei, în
conformitate cu Legea lui Moise, trebuia administratã
pedeapsa cu moartea (Levitic 20.10), cum se face cã acum,
pedeapsa prevãzutã pentru sãvârșirea aceluiași pãcat este
despãrțirea? Legea mozaicã nu vorbește despre despãrțire
în caz de adulter, ci despre moarte. Deci sã credem cã
pãcatul la care Se referea Domnul Isus ar fi fost unul diferit
de pãcatul din Lege care atrãgea dupã sine pedeapsa cu
moartea? În lumina celor prezentate la începutul acestui
capitol și în cãutarea de rãspunsuri la întrebãrile puse mai
sus, consider cã existã mai multe posibilitãți de
interpretare, dupã cum urmeazã:
(a) Poate cã Domnul Isus fãcea referire la perioada de
logodnã premergãtoare cãsãtoriei, și nu la perioada de
cãsãtorie propriu-zisã. El știa ce spune Legea, și anume cã
ea prevede în cazul adulterului, moartea, nu divorțul.
În favoarea acestui punct de vedere s-a pronunțat și
Ronald Border care amintește faptul cã în Israel
legãmântul logodnei era aproape la fel de puternic ca
legãmântul cãsãtoriei49. Potrivit unor surse tradiționale,
unul dintre lucrurile care puteau rupe logodna era curvia.
Intenția lui Iosif de a o lãsa pe ascuns pe Maria este dovada
faptului cã el o bãnuia vinovatã de un astfel de pãcat (Matei
1.19). Dacã îngerul Domnului n-ar fi venit sã stea de vorbã
cu Iosif, aceastã logodnã s-ar fi dizolvat. Chiar și din
cuvintele pe care îngerul i le-a adresat lui Iosif putem
constata importanța și valoarea logodnei, atât din punctul
de vedere tradițional evreiesc, cât și din perspectiva lui
Dumnezeu:

48
John Tipei, Studii exegetice, p. 53.
49
Ronald Border, Ce spune Biblia despre divorț și recãsãtorire,
Christian Aid Ministries, Suceava. România (trad. Emil Hanuseac).
77
„Iosife, fiul lui David, nu te teme sã iei la tine pe Maria,
nevasta ta (subl. autorului), cãci ce s-a zãmislit în ea este
de la Duhul Sfânt” (Matei 1.20).

Deși cei doi erau numai logodiți, îngerul o numește pe


Maria nevasta lui Iosif. Roland susține cã „acesta a fost
tipul de situație la care S-a referit Domnul Isus când a
vorbit de «clauza eliberatoare». Aceastã excepție nu a fost
datã cu privire la cãsãtorie, ci mai degrabã ca o
parantezã, ca sã discute despre infidelitatea premaritalã
în timpul perioadei de logodnã (lucru bine înțeles în
cultura evreiascã).”
În prezentarea pe care o fac evangheliștii Marcu și Luca,
aceastã excepție („afarã de pricinã de curvie”) nu este
inclusã în text (vezi Marcu 10.11-12, Luca 16.18); prin
urmare, credincioșii care sunt mai evlavioși preferã aceastã
variantã, considerând cã divorțul nu poate sã fie acceptat
în nicio circumstanțã. S-ar putea ca motivul pentru care cei
doi evangheliști nu au inclus excepția sã fie tocmai acela cã
Domnul Isus Se referea la perioada de logodnã. Scolasticii
au cuplat aceste douã pasaje cu textul din Efeseni 5,
interpretând astfel cãsãtoria ca o legãturã ontologicã
obiectivã care îi unește pe cei doi soți așa cum Biserica este
unitã cu Cristos; și așa cum legãtura dintre Cristos și
Bisericã nu poate fi distrusã, tot așa nici legãtura dintre
bãrbat și nevastã nu se poate rupe. În anumite situații,
doar Biserica putea sã desfacã legãmântul cãsãtoriei.50
(b) Poate cã Domnul Isus Se adresa cazurilor în care
tânãra a pãcãtuit pe când era fecioarã (înainte de logodnã),
iar pãcatul ei a fost descoperit în noaptea nunții. Și în astfel
de cazuri Legea mozaicã permitea despãrțirea, dar și
aceastã despãrțire era urmatã de pedeapsa cu moartea:

„Dar dacã faptul este adevãrat, dacã fata nu s-a gãsit


fecioarã, sã scoatã pe fatã la ușa casei tatãlui ei; sã fie
ucisã cu pietre de oamenii din cetate, și sã moarã, pentru

50
Patrick J. O’Mahoney, „The Unbreakable Bond”, în Catholics
and Divorce volum editat de P.J. O’Mahoney, Londra, Thomas Nelson
and Sons Ltd., 1959.
78
cã a sãvârșit o mișelie în Israel, curvind în casa tatãlui ei.
Sã cureți astfel rãul din mijlocul tãu”
(Deuteronom 22.20-21).

Oricum, trebuie ținut cont de faptul cã pedeapsa cu


moartea se administra doar în cazul în care soțul se înfãțișa
public și prezenta dovezile care atestau vinovãția soției lui.
Deși Legea nu oferea o astfel de posibilitate, totuși, dacã
soțul ierta aceastã vinovãție a soției lui, nici despãrțirea,
nici moartea nu aveau loc.
(c) Poate cã Domnul Isus S-a referit la infidelitatea
soției în situația în care nu existã martori care sã ateste
pãcatul, lucru obligatoriu și necesar pentru o condamnare
la moarte. În aceastã categorie ar intra familiile în care
bãrbatul bãnuiește sau știe cã soția lui a pãcãtuit, dar nu
poate dovedi cu martori sau nu vrea sã facã lucrul acesta,
deoarece preferã sã substituie moartea cu despãrțirea.
Dacã cei doi aveau deja copii, soțul avea toate motivele sã
evite condamnarea la moarte.
Întrebarea fariseilor „Oare este îngãduit unui
bãrbat sã-și lase nevasta pentru orice pricinã?”
(Matei 19.3) avea menirea sã descopere ce anume se
include, dupã opinia Domnului Isus, în orice pricinã.
„Cartea de despãrțire” oferitã de bãrbat în ziua divorțului
avea la bazã o listã destul de lungã de lucruri rușinoase,
dupã cum am specificat deja la începutul capitolului.
Pãcatul curviei nu se afla din oficiu în aceastã listã,
deoarece dupã cum am menționat deja, acesta era un pãcat
care atrãgea dupã sine moartea.
(d) Probabil cã prin rãspunsul dat fariseilor, Domnul
Isus schimbã pedeapsa cu moartea enunțatã de Lege în
cazul curviei, cu posibilitatea iertãrii persoanei implicate
sau a despãrțirii de ea. În împrejurarea aceasta, femeii i se
oferã posibilitatea de acces la harul iertãrii și mântuirii, dar
va suferi despãrțirea și imposibilitatea de a se recãsãtori.
Printr-o asemenea interpretare, se desființeazã lista
lucrurilor incluse în sintagma „orice pricinã”, iar
infidelitatea care aducea dupã sine moartea este iertatã
și/sau este pedepsitã prin lãsare sau despãrțire.
(e) Poate cã Domnul Isus S-a referit la singurul motiv
pentru care unui bãrbat i s-ar permite (evident cã are voie
79
nu se traduce prin trebuie) sã-și lase nevasta, indiferent de
timpul în care a pãcãtuit femeia: înainte sau dupã
cãsãtorie. Nu existã aici nicio contradicție între afirmația
Mântuitorului care prezintã voia lui Dumnezeu cu privire
la indisolubilitatea cãsãtoriei (Matei 19.6) și divorțul
permis din cauza adulterului. Chiar dacã textul în discuție
nu menționeazã raționamentul Domnului Isus care a stat
la baza acestei excepții, se pare cã adulterul, la fel ca
moartea, poate desface legãmântul cãsãtoriei.
Acum, fiindcã Legea mozaicã prevedea pedeapsa cu
moartea pentru persoana care ar fi sãvârșit acest pãcat:

(Levitic 20.10 – „Dacã un om preacurvește cu o


femeie mãritatã, dacã preacurvește cu nevasta aproapelui
sãu, omul acela și femeia aceea preacurvari sã fie
pedepsiți cu moartea.”

Deuteronom 22.22 – „Dacã se va gãsi un bãrbat


culcat cu o femeie mãritatã, sã moarã amândoi: și
bãrbatul care s-a culcat cu femeia, și femeia. Sã cureți
astfel rãul din mijlocul lui Israel.”),

ne este mai ușor sã înțelegem, mãcar în parte, de ce a oferit


Domnul Isus o astfel de excepție: mai bine despãrțire sau
iertare, pentru cã aceste douã elemente îi ofereau
persoanei pãcãtoase posibilitatea pocãinței.
Cu toate acestea, dupã cum subliniazã și dr. John Tipei,
trebuie precizat cã Domnul Isus nu recomandã și nici nu
poruncește divorțul, chiar și în caz de adulter, ci doar îl
îngãduie51. Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul lumii, Cel ce
avea dreptul sã condamne la moarte femeia prinsã în
preacurvie, i-a acordat iertare, cerându-i sã nu mai
pãcãtuiascã:

„Atunci S-a ridicat în sus și, când n-a mai vãzut pe nimeni
decât pe femeie, Isus i-a zis: «Femeie, unde sunt pârâșii
tãi? Nimeni nu te-a osândit?» «Nimeni, Doamne», I-a
rãspuns ea. Și Isus i-a zis: «Nici Eu nu te osândesc. Du-te,
și sã nu mai pãcãtuiești»” (Ioan 8.10-11).

51
John Tipei, Studii exegetice , p. 54.
80
În cazul în care s-ar fi descoperit cã o fatã a fost
necinstitã, ascunzând adevãrul acesta de logodnicul ei,
atitudinea fațã de o astfel de situație ca și fațã de cei ce
pãcãtuiesc dupã cãsãtorie, ar trebui sã fie aceeași. Dupã
cum am menționat deja, într-un asemenea caz, dacã soțul
depunea plângerea și cazul devenea public, atunci Legea
Vechiului Testament oferea soluția pedepsei cu moartea,
deci în mod implicit posibilitatea despãrțirii:

„Dar dacã faptul este adevãrat, dacã fata nu s-a gãsit


fecioarã, sã scoatã pe fatã la ușa casei tatãlui ei; sã fie
ucisã cu pietre de oamenii din cetate, și sã moarã, pentru
cã a sãvârșit o mișelie în Israel, curvind în casa tatãlui ei.
Sã curãți astfel rãul din mijlocul tãu”.
(Deuteronom 22.20-21)

Revenind asupra cazului din Ioan 8, sã mai spunem aici


cã Domnul Isus a desființat pedeapsa cu moartea aducând
iertarea, atunci când a lãsat sã plece nevãtãmatã femeia
prinsã în preacurvie.
Prin urmare, dacã cei doi (soțul și soția) aleg iertarea și
continuarea vieții conjugale, consider cã nu se încalcã
Scripturile, ci mai degrabã, aceștia devin exponenți ai
lucrãrii harului divin.
În cele din urmã, indiferent de felul în care abordãm
interpretarea cuvintelor Domnului Isus ca rãspuns la
provocarea fariseilor, datoritã faptului cã pedeapsa cu
moartea pentru astfel de pãcate nu mai existã, lucrurile se
simplificã puțin. Pedeapsa cu moartea fiind scoasã din
ecuație ne ajutã sã nu ne mai împiedicãm în ea. Rãmâne
doar sã înțelegem gravitatea pãcatului și sã gãsim cea mai
bunã soluție biblicã în cazul sãvârșirii lui.
Ținând seama de complicațiile uriașe pe care le
cauzeazã divorțul (înmulțirea pãcatului, copii împãrțiți,
copii fãrã ambii pãrinți, complicații la împãrțirea
moștenirii, neglijarea unor copii în favoarea altora etc.),
soluția cea mai bunã pentru familia care a intrat într-o
stare de crizã (cauzatã de adulter) este iertarea.
Pe de o parte, de vreme ce Domnul Isus Cristos ne-a
iubit și ne-a iertat, pe când noi eram pãcãtoși și fãrã niciun
81
merit personal, (Romani 5.8), așa ar trebui sã facã și
partenerul ale cãrui drepturi au fost vãtãmate prin
infidelitatea celuilalt; de fapt, spre deosebire de Moise („El
a vrut mai bine sã sufere împreunã cu poporul lui
Dumnezeu decât sã se bucure de plãcerile de o clipã ale
pãcatului”, Evrei 11.25), persoana aceasta a fãcut sã sufere
pe cineva din poporul lui Dumnezeu, înfruptându-se cu
lãcomie din „plãcerile de o clipã ale pãcatului”.
Pe de altã parte, este necesar ca posibilitatea divorțului
sã rãmânã valabilã în caz de adulter, pentru cã în aceste
condiții fiecare dintre soți va umbla mai cu grijã și cu
teamã sfântã, protejându-șI astfel atât propriul trup, care
este destinat a fi templul Duhului Sfânt, cât și viața
spiritualã și familia.
Din perspectiva practicii pastorale, ca slujitori ai
Dumnezeului preasfânt, noi avem obligația sã-i învãțãm pe
familiști (dar și pe tinerii necãsãtoriți) sã se pãzeascã de
pãcatul adulterului, deoarece acesta le poate pune în
pericol familia, viitorul și, dacã nu li se va mai da șansa
pocãinței, însãși veșnicia.
În cazul unei cãderi în pãcat, victima va avea o bazã
biblicã pentru divorț52. O astfel de fricã protejeazã multe
familii de a cãdea în pãcat. Motivația unui asemenea
sentiment de teamã a fost scoasã în evidențã de Moise
atunci când i-a spus poporului îngrozit de imaginea
muntelui în flãcãri și fum:

„Nu vã înspãimântați; cãci Dumnezeu a venit tocmai


ca sã vã punã la încercare, și ca sã aveți frica Lui înaintea
ochilor voștri, pentru ca sã nu pãcãtuiți. (subl. autorului)”
(Exod 20.20).

Când un om are înaintea ochilor lui pericolul și în inima


sa frica de Domnul, aceastã situație îl va pãzi de cãdere.
Biblia ne spune despre neprihãnitul Iov cã „el se temea
de Dumnezeu și – este menționat imediat efectul acestei
cauze – se abãtea de la rãu” (Iov 1.1).

52
„Biblia de studiu pentru o viațã deplinã”, Editor general: Donald
C. Stamps, Life Publisher International, Deerfield, Florida, 1992, p. 45.
82
Teama sfântã ne ajutã enorm, fiindcã pãcatul va fi privit
ca o pedeapsã în sine, nu ca o cauzã a pedepsei. În adevãr,
vorbind pe tema devierilor sexuale (și când au atins acestea
o cotã mai ridicatã ca în zilele noastre?!), apostolul Pavel
trage o concluzie: „au primit în ei înșiși plata
cuvenitã pentru rãtãcirea lor” (Romani 1.27).
Frica de pedeapsã este sãditã adânc în conștiința
noastrã; pedeapsa este retribuția dreaptã a încãlcãrii legii.
Cu cât pedeapsa este mai asprã, cu atât vom fi mai
vigilenți; cu cât pedeapsa este mai blândã, cu atât vom fi
mai neatenți în acțiunile noastre.
Adulterul este un pãcat extrem de oribil, singurul pãcat
împotriva propriului trup. El afecteazã fãptașul și pe plan
individual (pângãrește trupul vinovatului), dar și pe plan
familial (fiind o agresiune clarã contra acelui „un singur
trup” rezultat prin cãsãtorie). De aici și sfatul:

„Fugiți de curvie! Orice alt pãcat, pe care-l face omul, este


un pãcat sãvârșit afarã din trup; dar cine curvește
pãcãtuiește împotriva trupului sãu” (1 Corinteni 6.18).

Persoana care se aruncã în brațele diavolului, prin


comiterea unui act de adulter, trebuie sã știe cã pe lângã
celelalte consecințe, se expune și riscului de a-și pierde
familia prin divorț. De aceea divorțul ar trebui sã fie folosit
mai degrabã ca un avertisment, pentru a se evita cãderea în
pãcat, și nu ca o realitate sumbrã a consecinței pãcatului.
Așa dupã cum în relația lui cu Dumnezeu, credinciosul care
știe cã existã posibilitatea cãderii se va lupta și va fi mai
prudent pe calea credinței, tot așa în relația de familie, atât
soțul cât și soția se vor sili mai mult și vor fi mai precauți,
ocolind cursele diavolului.
În limba românã avem douã cuvinte des folosite în
Sfânta Scripturã, care descriu pãcatul infidelitãții conjugale
sau adulterul: curvie, care se referã la un act de adulter
comis înainte de cãsãtorie, și preacurvie, termen care
vizeazã pãcatul sãvârșit dupã cãsãtorie. Aceastã folosire a
termenilor le-ar putea sugera unora douã trepte diferite de
gravitate a pãcatului înfãptuit. Însã, în limba greacã (în
care a fost alcãtuit textul inițial al Noului Testament),
cuvântul porneia, care este folosit pentru a descrie
83
adulterul, se referã la orice formã de imoralitate sexualã,
fãrã a face distincție între pãcatul comis înainte de
cãsãtorie și cel de dupã cãsãtorie.53

5.2.Interpretarea textului din 1 Corinteni 7.10-16

În acest pasaj biblic apostolul Pavel, în primul rând, în


contextul unei porunci venite din partea Domnului,
confirmã caracterul indestructibil al cãsãtoriei, dupã care,
în al doilea rând, în contextul unei opinii personale,
deschide o ușã de despãrțire în familie atunci când unul
dintre soți, fiind necredincios, dorește divorțul:

„Celor cãsãtoriți, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca


nevasta sã nu se despartã de bãrbat.
(Dacã este despãrțitã, sã rãmânã nemãritatã, sau sã
se împace cu bãrbatul ei.)
Și nici bãrbatul sã nu-și lase nevasta.

Aceastã portițã deschisã de sfântul apostol Pavel este


cunoscutã sub denumirea de privilegiul paulin. Aici se
pare cã apostolul permite despãrțirea în cãsãtorie în
împrejurarea în care partenerul necredincios ar solicita
lucrul acesta. Înainte de a trata pe scurt acest subiect, ar fi
bine sã reafirmãm opinia lui Pavel privind despãrțirea în
cãsãtorie, opinie exprimatã de el fãrã echivoc:

Romani 7.2-3 – „Cãci femeia mãritatã este legatã


prin Lege de bãrbatul ei câtã vreme trãiește el; dar dacã îi
moare bãrbatul, este dezlegatã de legea bãrbatului ei.
Dacã deci, când îi trãiește bãrbatul, ea se mãritã dupã
altul, se va chema preacurvã; dar dacã îi moare bãrbatul,
este dezlegatã de Lege, așa cã nu mai este preacurvã,
dacã se mãritã dupã altul.“

1 Corinteni 7.10-11 – „Celor cãsãtoriți, le poruncesc


nu eu, ci Domnul, ca nevasta sã nu se despartã de bãrbat.
(Dacã este despãrțitã, sã rãmânã nemãritatã sau sã se
împace cu bãrbatul ei.)

53
Life Publisher International, Deerfield, Florida, 1992, p. 45
84
1 Corinteni 7.39 – „O femeie mãritatã este legatã de
lege câtã vreme îi trãiește bãrbatul; dar dacã îi moare
bãrbatul, este slobodã sã se mãrite cu cine vrea;
numai în Domnul.”

Atât în Romani 7.10-11, cât și în 1 Corinteni 7.39,


apostolul Pavel atestã faptul cã numai moartea dizolvã
legãmântul cãsãtoriei („… femeia mãritatã este legatã
prin Lege de bãrbatul ei câtã vreme trãiește el;
dar dacã îi moare bãrbatul, este dezlegatã de
legea bãrbatului ei.” „… o femeie mãritatã este
legatã de Lege câtã vreme îi trãiește bãrbatul; dar
dacã îi moare bãrbatul, este slobodã sã se mãrite
cu cine vrea; numai în Domnul.”). Legea bãrbatului
ei sau legãmântul cãsãtoriei rãmâne în vigoare câtã vreme
acesta trãiește. Odatã cu moartea bãrbatului, autoritatea
acestei legi asupra femeii rãmase vãduvã este complet
anulatã, practic ea devine inexistentã54. Când apostolul
Pavel le scria creștinilor din Corint, transmitea porunca
Domnului prin care le cerea celor cãsãtoriți sã nu se
despartã; „le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca
nevasta sã nu se despartã de bãrbat.” Nu Pavel este
inițiatorul poruncii, ci el doar transmite porunca Domnului
Isus Cristos care fusese datã deja în Evanghelie. În acest
context al imposibilitãții de anulare a cãsãtoriei (cu
excepția morții) și al unei împotriviri vehemente fațã de
despãrțire, apostolul Pavel abordeazã situația neprevãzutã
în care unul dintre soți, fiind necredincios, își exprimã
dorința de divorț. Când se adreseazã celor cãsãtoriți în
versetul 10, apostolul le vorbește credincioșilor (adicã
familiilor în care ambii soți sunt la credințã), direct din
partea Domnului Isus. Mai departe, în versetul 12,
invocând opinia lui personalã, Pavel le vorbește celorlați,
adicã familiilor în care unul dintre soți este necredincios.
Motivul pentru care apostolul face apel direct la
porunca Domnului este pentru cã aici el se confruntã cu
douã situații diferite: prima corespunde unei posibile

54
Leon Morris, The Epistle to the Romans, William B Eermands
Publishin Co., Grand Rapids, Michigan, 1988, p. 271.
85
întrebãri lansate de cãtre creștinii corintieni și se referea la
despãțirea dintre credincioșii cãsãtoriți; a doua (tot ca
rãspuns la o posibilã întrebare) viza familiile în care unul
dintre soți era necredincios. Pentru prima situație, Pavel
face apel la cuvintele Domnului Isus care a dat instrucțiuni
directe vizavi de acest subiect. Pentru a doua, autorul
recurge la cãlãuzirea pe care o are el, deoarece Domnul
Isus nu a abordat în mod direct o astfel de situație. Dacã
Pavel își expune opinia personalã, aceasta nu înseamnã cã
sfatul lui ar fi cumva lipsit de autoritate. Dimpotrivã, chiar
și atunci când învãțãtura lui nu se poate raporta direct la o
poruncã specificã a Domnului Isus, cãlãuzit de Duhul lui
Dumnezeu și investit cu autoritate divinã, apostolul
concluzioneazã: „Și cred cã și eu am Duhul lui Dumnezeu”
(1 Corinteni 7.40b).55
Ceea ce le spune Pavel corintienilor este cã, dupã
pãrerea lui luminatã de Duhul lui Dumnezeu, un soț
necredincios nu poate fi obligat sã trãiascã împreunã cu cel
credincios. Drept urmare, dacã o astfel de despãrțire
devine inevitabilã, ea trebuie acceptatã:

„Dacã cel necredincios vrea sã se despartã, sã se


despartã; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu
sunt legați” (1 Corinteni 7.15).

Dupã cum putem observa, în prima secțiune a


capitolului 7 din 1 Corinteni, Pavel vorbește despre
cãsãtorie, despãrțire și împãcare în contextul larg al
adulterului, cãutând soluții corecte pentru eliminarea
acestui pãcat:
- celor ce nu se pot înfrâna, apostolul le recomandã „sã
se cãsãtoreascã” (versetul 9);
- celor cãsãtoriți, pentru a nu cãdea în ispitã, Pavel le
recomandã: „Sã nu vã lipsiți unul pe altul de
datoria de soți” (versetul 5);
- femeia despãrțitã „sã rãmânã nemãritatã sau sã
se împace cu bãrbatul ei” (versetul 11).

55
Gordon D. Fee, The First Epistle to the Corinthians, William B.
Eermands Publishing Co., Grand Rapids, Michigan, 1989, p. 291.
86
De remarcat cã dreptul de despãrțire acordat de Pavel,
în cazul în care soțul necredincios solicitã lucrul acesta, nu
oferã în mod implicit și dreptul de recãsãtorire. Expresia
„nu sunt legați” folositã în limbajul original (în grecește,
ou dedoulotai, v. 15) înseamnã a nu fi înrobiți, și nu este
termenul folosit în mod normal pentru legãtura cãsãtoriei
dintre soț și soție. Termenul obișnuit folosit de apostolul
Pavel este grecescul deo, care înseamnã legãmânt de
cãsãtorie, și acesta implicã „legãtura prin lege și datorie”56.
Așadar, o interpretare atentã conduce spre concluzia cã
atunci când un partener necredincios insistã pentru
despãrțire, cel
credincios nu trebuie sã se simtã vinovat de dizolvarea
cãsãtoriei
lor. El este descãrcat de aceastã responsabilitate.
În cazuri izolate de despãrțire în cãsãtorie între soți
credincioși,
unul sau amândoi cautã implicarea Domnului în
divorțul lor. Pentru
a-și acoperi pãcatul sau pentru a-și liniști oarecum
conștiința și a se îndreptãți în fața celor din jur, unii dintre
ei le telefoneazã direct sau prin intermediari unora dintre
prorocii noștri, ispitindu-i în felul acesta. În cele din urmã,
se va gãsi unul mai puțin veghetor care, fãrã sã-și dea
seama ce face, va confirma hotãrârea de divorț. Trebuie sã
fim foarte atenți la scopurile noastre și la metodele folosite
pentru atingerea lor, deoarece nicio așa-zisã „lucrare prin
Duhul Sfânt”, sau vis, sau vedenie, sau descoperire nu are
dreptul de a dezbina ceea ce Dumnezeu a împreunat (Matei
19.5-6).
Într-un context de imposturã și de amãgire, specific
„vremurilor din urmã” în care trãim și noi, astfel de
„lucrãri” trebuie tratate ca provenind nu din partea lui
Dumnezeu, ci din partea unor oameni supuși greșelii.
Întotdeauna Dumnezeu Își va onora Cuvântul Sãu scris și
niciodatã nu-l va desființa folosindu-Se de cuvântul
oamenilor. Natura lui Dumnezeu se caracterizeazã prin
faptul cã „în El nu este nici schimbare, nici umbrã

56
Gordon D. Fee, The First Epistle to the Corinthians, William B.
Eermands Publishing Co., Grand Rapids, Michigan, 1989, pp. 302-303
87
de mutare” (Iacov 1.17). Când o familie oarecare a ajuns
într-un moment de crizã, toate eforturile acesteia trebuie
orientate nu în direcția gãsirii unui rãspuns favorabil
divorțului, ci mai degrabã în soluționarea biblicã a crizei și
împãcarea celor doi parteneri.
Întrebarea pe care trebuie sã și-o punã fiecare individ
implicat sau tentat sã se implice într-un demers de divorț,
este urmãtoarea:
Ce șansã la binecuvântarea lui Dumnezeu mai are o
persoanã care se împietrește atât fațã de El, cât și fațã de
partenerul de viațã?
Și încã o întrebare asemãnãtoare:
La ce se mai poate aștepta o persoanã care nu mai ține
cont nici de porunca lui Dumnezeu, nici de nevoia celui cu
care a încheiat cândva un legãmânt de cãsãtorie?
Dacã Domnul Isus ne-a oferit nouã harul iertãrii și
pocãinței, El, Cel ce n-a sãvârșit nicio nelegiuire, cu cât mai
mult suntem chemați noi, oameni iertați, dar plini de
imperfecțiuni, sã procedãm la fel în relațiile noastre! Noi
suntem cei care, la rândul nostru, avem nevoie de iertarea
și harul lui Dumnezeu. În relația noastrã cu Dumnezeu,
harul Lui este unidirecțional; de la El spre noi, nu și invers.
Dar în relațiile noastre cu semenii, și mai ales cu cei din
casa noastrã, harul trebuie sã se manifeste în mod reciproc.

5.3. Cãsãtoria și botezul în apã

Legãmântul cu Domnul Isus prin botezul în apã nu


anuleazã și nici nu șterge legãmântul cãsãtoriei. Dupã
pocãința sa, orice om întors la Dumnezeu are obligația sã-
și rezolve toate problemele nerezolvate din trecut. Sã
enumerãm câteva argumente și exemple care ne vor ajuta
sã adoptãm o perspectivã corectã pentru tratarea acestui
subiect:
- Legãmântul cãsãtoriei, mai înainte de a fi unul religios,
este întâi de toate un act civic și pe viațã.
- În toate religiile seculare ale lumii, legãmântul
cãsãtoriei este unul sacru și se încheie pe viațã.
De exemplu, unui musulman care are nevastã și copii,
dupã ce se convertește la credința în Isus Cristos, nu i se va
anula cãsãtoria. Nu va fi învãțat nici sã-și lase nevasta și
88
copiii pe drumuri, nici sã se cãsãtoreascã cu o femeie
creștinã. Nici nu i se va permite sã mai ia o a doua soție
dintre creștini. Acest scenariu confirmã faptul cã
legãmântul de cãsãtorie este respectat, indiferent în ce
religie a fost încheiat.
- Un necredincios care se convertește în timp ce este
divorțat sau trãiește despãrțit de nevastã, va fi învãțat sã se
întoarcã la soția pe care a lãsat-o și sã caute împãcarea cu
aceasta.
- Femeia credincioasã cãsãtoritã cu un bãrba
necredincios are obligația sã se comporte în așa fel încât
sã-și câștige soțul pentru mântuire, nu sã caute despãrțirea
de el. La fel stau lucrurile și în cazul bãrbatului credincios
în relația sa cu nevasta necredincioasã:

„Tot astfel, nevestelor, fiți supuse și voi bãrbaților


voștri; pentru ca, dacã unii nu ascultã Cuvântul, sã fie
câștigați fãrã cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când
vã vor vedea felul vostru de trai: curat și în temere”
(1 Petru 3.1-2).

- O întoarcere realã la Dumnezeu îl va determina pe


omul convertit care este certat cu vecinul lui, anterior
pocãinței sale, sã facã tot ce-i stã în putințã pentru a se
împãca cu el, cerându-și iertare. O pocãințã veritabilã este
urmatã întotdeauna și de unele îndreptãri vizibile, iar
recomandarea Scripturii sunã cât se poate de clar:

„Dacã este cu putințã, întrucât atârnã de voi,


trãiți în pace cu toți oamenii” (Romani 12.18).

- Dupã o convertire autenticã, cel care deține lucruri


furate în perioada de necredințã va restitui tot ce nu-i
aparține, împreunã cu scuzele de rigoare:

„Dimpotrivã, când zic celui rãu: «Vei muri!», dacã se


întoarce de la pãcatul lui și face ce este bine și plãcut, dacã
dã înapoi zãlogul, întoarce ceea ce a rãpit, urmeazã
învãțãturile care dau viața, și nu sãvârșește nicio
nelegiuire, va trãi negreșit, și nu va muri” (Ez. 33.14-15).

89
Toate aceste argumente scot în evidențã faptul cã
legãmântul cãsãtoriei transcende confesiunea religioasã și
cã un om convertit are o obligație moralã sã îndrepte toate
acțiunile greșite din perioada de neștiințã. Aici este vorba,
bineînțeles, despre acele acțiuni și fapte care mai pot fi
îndreptate. Deci un bãrbat (sau femeie) care se pocãiește în
timp ce este despãrțit, va fi sfãtuit sã depunã toate
eforturile pentru a se împãca cu soția lui, iar dacã este
divorțat, va fi îndemat sã caute soluții biblice în vederea
anulãrii divorțului. Aceastã acțiune va dovedi integritatea
soțului convertit care acum își respectã legãmântul de
cãsãtorie cãlcat în picioare în vremea de neștiințã.
Concluzia la raționamentul dezvoltat în acest capitol este
una foarte clarã: botezul în apã nu poate fi folosit ca un
pretext al anulãrii legãmântului sacru al cãsãtoriei.

90
CAPITOLUL 6
RECÃSÃTORIREA

Dacã circumstanțele în care divorțul este un lucru


acceptabil sunt greu de stabilit și sunt extrem de restrânse,
condițiile în care un bãrbat sau o femeie ar avea dreptul sã
se recãsãtoreascã sunt și mai limitate. În mod clar și
lãmurit, Sfânta Scripturã permite recãsãtorirea doar în
cazul în care unul dintre soți a decedat:

„… dar, dacã-i moare bãrbatul (subl. autorului), este


dezlegatã de Lege, așa cã nu mai este preacurvã, dacã se
mãritã dupã altul” (Romani 7.3).

„Dacã este despãrțitã, sã rãmânã nemãritatã (subl.


autorului), sau sã se împace cu bãrbatul ei”
(1 Corinteni 7.11).

Soluția biblicã pentru familie, indiferent de


dimensiunile crizei pe care o traverseazã, este ca soțul și
soția sã rãmânã împreunã. Dacã unul dintre ei moare,
celãlalt are dreptul sã se recãsãtoreascã. Dacã din anumite
motive, ei s-au despãrțit, sunt chemați sã se împace sau sã
rãmânã în starea în care se aflã. Aceasta este limpede și
clar.
Un alt aspect lãmurit în raport cu recãsãtorirea este
acela cã bãrbatul care se cãsãtorește cu o femeie lãsatã de
bãrbat preacurvește; și de asemenea, cine renunțã la soția
lui pentru a se cãsãtori cu o altã femeie se face vinovat de
același pãcat. Prin urmare, bãrbatul (femeia) se face
vinovat de pãcatul acesta și atunci când se cãsãtorește cu o
femeie lãsatã de bãrbat, și în situația în care el îșI lasã
nevasta în favoarea alteia;

91
„Oricine își lasã nevasta și ia pe alta de nevastã
preacurvește; și cine ia de nevastã pe cea lãsatã de
bãrbatul ei preacurvește” (Luca 16.18)

Dacã Domnul Isus a permis despãrțirea în caz de


adulter, subiect discutat în capitolul anterior, se pare cã
suntem lãsați sã deducem noi dacã și cine are dreptul sã
se recãsãtoreascã.

„Eu însã vã spun cã oricine își lasã nevasta, afarã de


pricinã de curvie, și ia pe alta de nevastã preacurvește; și
cine o ia de nevastã pe cea lãsatã de bãrbat preacurvește”
(Matei 19.9).

Contextul pasajului din Matei 19 vizeazã despãrțirea, nu


recãsãtorirea. Fariseii erau interesați sã afle baza corectã
pentru divorț. Noi putem trage concluzia cã acolo unde este
permis divorțul este permisã în mod implicit și o
recãsãtorire. A se lua dreptul de recãsãtorire victimei unui
divorț (partenerul nevinovat), omenește vorbind, ar pãrea
o mare nedreptate. Totuși, nu putem sã ne grãbim în a
oferi o astfel de libertate pentru faptul cã punctul acesta de
vedere nu a fost exprimat clar nici de Domnul Isus, nici de
Pavel mai târziu. Și dacã dreptul acesta ar exista, atunci cel
ce se recãsãtorește are obligația sã reînceapã viața de
familie cu o fecioarã sau cu o vãduvã, pentru a nu trãi cu
nevasta altuia; altfel omul ar continua sã trãiascã în pãcat,
fiindcã „cine ia de nevastã pe cea lãsatã de bãrbat
preacurvește”.
Apostolul Pavel nu acceptã într-un mod explicit
recãsãtorirea. Dar în același timp nu putem afirma cu
certitudine cã el nu ar fi permis nicidecum recãsãtorirea în
cazul în care cel necredincios i-ar fi oferit aceastã libertate
celui credincios; însã, ceea ce putem spune cu certitudine
este faptul cã apostolul nu vorbește nimic despre aceastã
posibilitate. Dacã Pavel tace în legãturã cu acest subiect, iar
Domnul Isus nu vorbește într-un mod lãmurit despre
recãsãtorire, atunci rãmâne ca, prin deducție, sã cãutãm
rãspunsuri la câteva întrebãri grele care apar în cazul unei
posibile recãsãtoriri.

92
În acest context, în timp ce cãutãm rãspunsurile
respective, noi, ca slujitori ai lui Dumnezeu și ca oameni
totodatã, nu ne putem asuma responsabilitãți pe care nu le
avem și nici nu ne putem însuși o autoritate mai mare
decât cea care ne-a fost acordatã, ci doar cãutãm soluții
pentru astfel de situații complicate.
Dacã un bãrbat se desparte de soția lui care a comis
adulter, (chiar dacã aceasta își cere iertare și dã dovadã de
pocãințã), cu ce este el mai bun când se cãsãtorește cu o
altã femeie? Așa dupã cum ea a trãit cu un alt bãrbat, tot
așa acum el trãiește cu o altã femeie! Singura diferențã este
cã ea a încãlcat prima legãmântul de cãsãtorie. Dar dacã el
îl încalcã acum având ca nevastã o altã femeie, nu se face și
el vinovat? Apoi, dacã își lasã soția, nu-i va da el prilej sã
trãiascã în pãcat mai departe, pânã la moartea lui?
Aceste întrebãri trebuie luate în considerare de orice
bãrbat sau femeie înainte de a declanșa mecanismul
divorțului. Mântuirea acordatã nouã de Dumnezeu prin
harul Lui, ca urmare a jertfei ispãșitoare de la Golgota, ne
obligã la ascultare fațã de Cel ce ne-a rãscumpãrat și la
trãirea unei vieți de sfințenie și neprihãnire. Trãirea în
pãcat este incompatibilã cu viața de credințã a unui om
mântuit și spãlat prin sângele Mielului lui Dumnezeu.

93
CAPITOLUL 7
APLICAȚII PRACTICE
ȘI CONCLUZII

În calitate de slujitori ai lui Dumnezeu și ca Bisericã a


Domnului Isus Cristos, avem cu toții obligația sã depunem
toate eforturile posibile pentru a se ajunge la îndepãrtarea
oricãrei surse de otrãvire a familiei, precum și la
condamnarea cu vehemențã a oricãrui pãcat care alungã
pacea din sânul familiei și o împinge cãtre divorț. În același
timp, trebuie sã luãm – la nivelul de conducere al unei
biserici locale, al unui corp pastoral sau denominațional –
doar acele decizii care sã transmitã cu claritate
condamnarea categoricã a despãrțirii dintre soț și soție și a
recãsãtoririi lor.
Cu cât vom tãcea mai mult, cu cât vom trata mai cu
ușurințã șI vom privi mai cu superficialitate problemele
familiale ale acestei generații, cu atât se vor înmulți crizele,
cu atât va crește rata divorțurilor, iar cazurile de
recãsãtorire pentru a doua și a treia oarã vor deveni tot mai
frecvente.
Cea mai mare greșealã care se poate face acum este sã
adoptãm poziția lumii, spunând cã pocãiții nu sunt niște
oameni suprasfinți și cã dacã vom fi prea sfinți, atunci
persoanele nemântuite din jur ne vor evita (ca și cum
Biserica lui Cristos n-ar fi alcãtuitã din pãcãtoși întorși la
Dumnezeu!). Într-adevãr, o asemenea atitudine nu ține
seama de faptul incontestabil cã Biserica lui Dumnezeu
este formatã din oameni chemați afarã din lume ca sã
trãiascã pentru Dumnezeu, dupã voia lui Dumnezeu.
Subiectul abordat aici nu este de a fi prea sfânt sau
suprasfânt, ci vizeazã atitudinea noastrã fațã de învãțãtura
sfântã și curatã a Domnului Isus Cristos. Tema acestei
scrieri are de-a face cu mesajul nostru evanghelic, cu
94
identitatea noastrã creștinã și cu doctrina noastrã
referitoare la divorț și recãsãtorire.
Cu cât ne vom lua mai în serios responsabilitatea pe
care o avem fațã de Cuvântul lui Dumnezeu și împlinirea
lui, cu atât mai ușor vom reuși sã facem deosebire între
voia lui Dumnezeu și voia oamenilor, între Cuvântul lui
Dumnezeu și cuvântul oamenilor. Apostolul Pavel le-a
vorbit atât creștinilor din Roma, cât și celor din Filipi
despre capacitatea de a face deosebirea menționatã mai
sus, indicând și modul în care se poate dobândi aceasta:

„Sã nu vã potriviți chipului veacului acestuia, ci sã vã


prefaceți, prin înnoirea minții voastre, ca sã putețI
deosebi (subl. autorului) bine voia lui Dumnezeu: cea
bunã, plãcutã și desãvârșitã” (Romani 12.2).

„Și mã rog ca dragostea voastrã sã creascã tot mai


mult în cunoștințã și orice pricepere, ca sã deosebiți
lucrurile alese (subl. autorului), pentru ca sã fiți curați și
sã nu vã poticniți pânã în ziua venirii lui Cristos, plini de
roada neprihãnirii, prin Isus Cristos, spre slava și lauda
lui Dumnezeu” (Filipeni 1:9-11).

Printr-o analizã simplã a acestor pasaje, vom putea


observa cã în epistola sa cãtre romani apostolul Pavel
conecteazã capacitatea credinciosului de a deosebi lucrurile
alese cu transformarea sa prin înnoirea minții. Numai
persoana care își deschide mintea, ca sã primeascã
Evanghelia și Îi permite Duhului Sfânt sã producã în ea
aceastã înnoire, va dobândi acea minunatã abilitate de a
distinge lucrurile alese. Pe de altã parte, creștinilor din
Filipi Pavel le mai spune cã acolo unde dragostea crește în
cunoștințã și pricepere, acestea îl îmbracã pe om cu
capacitatea deosebirii lucrurilor alese.
Din aceste douã pasaje, putem trage concluzia cã omul
lui Dumnezeu trebuie sã deosebeascã lucrurile care sunt
puse în fața lui, și aceastã facultate de a discerne o
primește numai cel care nu se potrivește felului de a fi al
lumii, ci își înnoiește mintea dupã voia lui Dumnezeu, și
apoi acela care crește în dragoste.

95
Și atunci, oare nu tocmai de aceste douã calitãți au
nevoie familiile din zilele noastre? Înainte de a porni pe
drumul divorțului, sau cei care sunt deja pe acest drum, nu
au nevoie tocmai de o înnoire a minții și de o creștere a
dragostei? Și nu au lãsat ei oare deoparte Cuvântul dãtãtor
de viațã al Celui preaînalt și nu i-au permis ei diavolului sã
stingã încetul cu înceltul dragostea pentru cel/cea cu care
au fãcut legãmânt înaintea lui Dumnezeu și înaintea
oamenilor?
Cum putem noi vorbi despre o înnoire a minții care ne
ajutã sã deosebim voia lui Dumnezeu, dacã adoptãm
standardele lumii seculare? Cum putem vorbi noi despre
iubirea vrãjmașilor sau despre împãcarea cu Dumnezeu a
dușmanilor Sãi, în timp ce acceptãm ideea divorțului? Noi
nu putem și nu ne este permis sã ne orientãm dupã mersul
lumii acesteia și/sau sã cãdem de acord cu sistemul ei de
valori. Poporul lui Dumezeu are obligația sã se raporteze la
un standard mult mai înalt decât cel pe care îl are lumea!
Evident, vorbim aici despre standardul stabilit de Domnul
Isus Cristos prin Evanghelie. Numai așa își va pãstra
Biserica mãrturia ei curatã în fața lumii, și lumina
Evangheliei va strãluci tot mai puternic într-o lume
întunecatã de puterile demonice ale întunericului.
Cãutând sã echilibrãm aplicarea practicã a standardului
divin cu dragostea pentru salvarea persoanelor care ajung
în astfel de crize, mã voi folosi de un citat din studiul dr.
John Tipei în care dumnealui încearcã sã prezinte nevoia
de împãcare a acestor douã caracteristici care, totuși, se
completeazã reciproc, chiar dacã uneori ele par cã se
contrazic:
„Dacã glasul Domnului Isus se ridicã cu putere
împotriva pãcatului, glasul Lui în favoarea pãcãtosului
penitent se aude și mai tare. Altfel, nu ar fi Dumnezeu, ci
Justițiarul. Nu ar fi Dragostea, ci Dreptatea. Cã este
Dumnezeu și Dragoste a dovedit-o când a murit pe cruce
pentru pãcãtoși.
Nici Biserica, ceata pãcãtoșilor rãscumpãrați, nu poate
coborî sub nivelul de compasiune manifestat de
Rãscumpãrãtorul ei; altfel ar fi un ispravnic necredincios
care, pus sã administreze harul lui Dumnezeu, își
administreazã «dreptatea» lui, strângându-l de gât pe cel
96
care i-a greșit incomparabil mai puțin decât a greșit el
fațã de Stãpânul Sãu. Alãturi de cuvântul clar al legii,
Biserica trebuie sã vesteascã cu și mai multã claritate
Cuvântul Evangheliei – Vestea Bunã. Reputația Bisericii
nu este salvatã atunci când cu sânge rece aplicã «legea»,
fãrã sã-i pese cã litera ei omoarã, ci atunci când cu toatã
dragostea, învãluie sufletul rãvãșit de angoasele
pãcatului, salvându-l...
Ca și Domnul Isus, Biserica trebuie sã rosteascã atât
cuvântul aspru și tãios al adevãrului, cât și cuvântul
alinãtor al aceluiași adevãr care descoperã inima lui
Dumnezeu fațã de realitãțile dezarmante ale experienței
umane.”57
De-a lungul istoriei sale, Biserica Domnului Isus
Cristos, aceastã instituție sfântã de obârșie divinã, a fost,
este și va fi în continuare pusã în situația grea de a gãsi
punctul în care se întâlnesc dreptatea lui Dumnezeu cu
dragostea lui Dumnezeu. În fiecare situație sensibilã,
cum este și cea a divorțului și recãsãtoririi, Biserica, prin
slujitorii ei, încearcã sã gãseascã punctul de întâlnire al
celor douã coordonate cerești: dreptatea și dragostea.
Dumnezeu-Tatãl este Cel ce le-a intersectat într-un mod
desãvârșit în Cristos Domnul la cruce, la Calvar, astfel încât
în timp ce dragostea a fost manifestatã, dreptatea a fost
satisfãcutã. Noi, la rândul nostru, avem obligația sã cerem
din partea lui Dumnezeu luminã și cãlãuzire, pentru ca în
fiecare caz specific sã știm care este punctul de întâlnire al
acestor douã virtuți dumnezeiești. Sã nu sacrificãm
niciodatã adevãrul lui Dumnezeu cãutând la fața omului,
dar nici sã nu punem reputația unei instituții mai presus de
salvarea unui suflet.58

57
Studii exegetice, p. 69.
58
William Barcley, The Gospel of Mathew, Philadelphia, The
Westminster Press, 1957, vol. II, pp. 215-232.
97
IUBITE CITITOR,

S-ar putea ca aceastã carte sã te fi ofensat și sã te fi


întristat, deoarece unele cuvinte pe care le-ai citit au atacat
direct anumite aspecte ale vieții pe care le-ai acceptat pânã
acum sau pe care tu nu le-ai considerat așa de grave. Dacã,
totuși, ai reușit sã citești pânã aici, cred cã aceastã
întristare este una dupã voia lui Dumnezeu și ar trebui sã
producã în inima ta o pocãințã realã și o întoarcere sincerã
la Cel care Și-a dat viața pentru a ne ierta pãcatele și a ne
salva din pierzarea veșnicã, Isus Cristos, Domnul vieții.
Te rog fierbinte sã nu mai rãmâi în starea în care ești, ci
permite-I Duhului Sfânt sã-ți vorbeascã și sã-ți transforme
mintea dupã placul Lui.
Îngãduie-mi sã reproduc mai jos cuvintele sfântului
apostolul Pavel, ca o sfântã provocare la pocãințã:

„Mãcar cã v-am întristat prin epistola mea, nu-mi pare


rãu; și chiar dacã mi-ar fi pãrut rãu – cãci vãd cã epistola
aceea v-a întristat (mãcar cã pentru puținã vreme) –
totuși, acum mã bucur, nu pentru cã ați fost întristați, ci
pentru cã întristarea voastrã v-a adus la pocãințã. Cãci
ați fost întristați dupã voia lui Dumnezeu, ca sã n-aveți
nicio pagubã din partea noastrã. În adevãr, când
întristarea este dupã voia lui Dumnezeu, aduce o pocãințã
care duce la mântuire și de care cineva nu se cãiește
niciodatã; pe când întristarea lumii aduce moartea. Cãci
uite, tocmai întristarea aceasta a voastrã dupã voia lui
Dumnezeu, ce frãmântare a trezit în voi! Și ce cuvinte de
dezvinovãțire! Ce mânie! Ce fricã! Ce dorințã aprinsã! Ce
râvnã! Ce pedeapsã! În toate voi ați arãtat cã sunteți
curați în privința aceasta” (2 Corinteni 7.8-11).

SLÃVIT SÃ FIE DOMNUL !

98
BIBLIOGRAFIE

1. Barcley, William The Gospel of Mathew,


Philadelphia, The Westminster Press, 1957, vol. II.
2. Biblia sau Sfânta Scripturã, versiunea Dumitru
Cornilescu, 1923.
3. Biblia de studiu pentru o viațã deplinã, Editor
general Donald C. Stamps, Life Publisher International,
Deerfield, FL, 1992.
4. Border, Ronald, Ce spune Biblia despre divorț și
recãsãtorire, Christian Aid Ministries, Suceava, România,
(trad. Emil Hanuseac).
5. Bromiley, Geoffrey W., The International
Standard Bible Encyclopedia, vol 1., William B. Eerdmans
Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1979.
6. Burroughs, Jeremiah, The Rare Jewel of
Christian Contentment, London, Banner of Truth Trust,
1648, 1964.
7. Carson, John, The Gospel According to John, Wm.
B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, MI,
1991.
8. Coblentz, John, Viața familiei creștine, T.G.S.
Intenational, Berlin, Ohio.
9. Cole, Edwin Louis, Adevãrata bãrbãție, Editura
Lumina Evangheliei, București, 1999.
10. Dicționarul Explicativ al Limbii Române,
Academia Românã; Institutul de Lingvisticã „Iorgu
Iordan”, Univers Enciclopedic, București, 1998.
11. de Ferrieres, J.C., Mai curat ca diamantul,
Editura Agape, Fãgãraș, (traducere: Olimpiu S. Cosma),
1995.
12. Farhart, Scott, M.D., Intimate & Unashamed,
Siloam, Lake Mary, FL, 2003.
13. Fee, Gordon D., The First Epistle to the
Corinthians, William B. Eermands Publishing Co., Grand
Rapids, Michigan, 1989.
99
14. Foh, Susan T., Woman and the Word of God: A
Response to Biblical Feminism, Phillipsburg, N. J.,
Presbyterian and Reformed Publishing Co., 1979.
15. Gallagher, Steve, La altarul idolatriei sexuale,
Metanoia, Oradea, 2006.
16. Hagee, Diana, What Every Woman Wants in a
Man, Charisma House, Lake Mary, FL, 2005.
17. Heald, Cyntia, Eva afarã din Eden, Societatea
Misionarã Românã, Oradea, România, 1990.
18. Henry, Matthew, Commentary on the Whole
Bible, vol. I (Iowa Falls, Iowa: Riverside Book & Bible
House, n.d.).
19. Iuga, Viorel, Manualul bãrbaților autentici,
Editura Multimedia International S.R.L., Arad, 2005.
20. Long, Eddie, I don’t want Delilah, I need you!,
Bethany House Publishers, Bloomington MN, 1998; What
a Man Wants, What a Woman Needs, Thomas Nelson
Publishers, Nashville, TN, 2002.
21. MacArthur, John, Successful Christian
Parenting, Word Publishing, Nashville TN, 1998.
22. Mead, Margaret, Male and Female, Harper
Colins Publishers, New York, 2001.
23. Morris, Leon, The Epistle to the Romans, William
B. Eermands Publishing Co., Grand Rapids, Michigan,
1988.
24. Mureșan, Ioan, Voia lui Dumnezeu în familie,
Editura Societatea Biblicã din România, Oradea, 2008.
25. Murray, John, Divorce, Philadelphia, The
Westminster Press, 1974.
26. O’Mahoney, Patrick J., „The Unbreakable
Bond”, în Catholics and Divorce, editat de P. J.
O’Mahoney, Londra, Thomas Nelson and Sons Ltd., 1959.
27. Schillebeeckx, Edward, Marriage: Human
Reality and Saving Mistery, New York, Sheed and Ward,
1965.
28. Schwartz, Barry, The Paradox of Choice – Why
More Is Less, HarperCollins Publishers, New York, NY,
2005.
29. Swindoll, Charles R., Strike the Original Match,
Portland, Oregon, Multnomah Press, 1980.

100
30. Tipei, John, Studii exegetice în Noul Testament
Editura Pleroma, București, 2004.
31. W. Sunderland, Lewis, The Preacher’s Complete
Homiletic Commentary, Mathew, Baker Book House,
Grand Rapids, MI.

101
CUPRINS

PREFAȚA AUTORULUI……………………………………………….5

Capitolul 1.
UN TUR DE ORIZONT………………………………………………..9

Capitolul 2.
DECLINUL - CÂTEVA DINTRE CAUZELE LUI……….……15

2.1. Adulterul………………………………………………….………16
2.1.1. Imoralitatea sexualã postmaritalã…………………….…16
2.1.2. Imoralitatea sexualã premaritalã……………………..…19
2.1.2a.Riscurile pregãtirii profesionale………………………...22
2.1.2b.Riscurile unei intimitãți prea timpurii
între băieți și fete.....................................................23
2.2. Lãcomia…………………………………………….............….27
2.3. Ținuta vestimentarã…………………………………….......32
2.4. Capcana locului de muncã.......................................37
2.5. Capcana casei asediate.............................................41
2.6. Un tatã absent..........................................................45
2.7. Inversarea sau schimbarea rolurilor.......................48

Capitolul 3.
FAMILIILE PASTORILOR
ȘI ALE LIDERILORSPIRITUALI.......................................61

3.1. Responsabilitatea pastorului/liderului spiritual


față de Dumnezeu………………………………………………61
3.2. Responsabilitatea pastorului/liderului spiritual
fațã de bisericã…………………………………………….…..63
3.3. Responsabilitatea bisericii fațã de liderii spirituali.65

Capitolul 4.
PLANUL LUI DUMNEZEU PENTRU FAMILIE…………...68

102
Capitolul 5.
DESPÃRȚIREA ÎN CÃSÃTORIE…………………………….……73
5.1. Interpretarea textului din Matei 19.3-9……………….75
5.2. Interpretarea textului din 1 Cor. 7.10-16……………..84
5.3. Cãsãtoria și botezul în apã………………………………...88

Capitolul 6.
RECÃSÃTORIREA………………………………………………….….91

Capitolul 7.
APLICAȚII PRACTICE ȘI CONCLUZII………………………..94

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………99

103





HVWHRLQLĠLDWLYăGHUăVSkQGLUHDFXOWXULLFUHɇWLQH
SULQWUHYRUELWRULLGHOLPEăURPkQăGLQ$PHULFDGH1RUG

2IHULP
VHUYLFLLFRPSOHWHɇLJUDWXLWHGHHGLWDUHSHQWUXDXWRULFUHɇWLQL
FRUHFWXUăSXQHUHvQSDJLQăJUDILFăLQWHULRUɇLFRSHUWă
DWULEXLUH,6%1WLSăULUHSURRIHWF

WLSăULUHGHFDUWHvQ68$&DQDGDɇL5RPkQLD
FDQWLWăĠLPLFLVDXPDULPLQLP XQ H[HPSODU
ODSUHĠXULDFFHVLELOH

FăUĠL3')JUDWXLWH

UHSURGXFHULWLSăULWHGHFăUĠLHOHFWURQLFH3')
„SDJ

UHFRQGLĠLRQăULɇLUHSURGXFHULGHFăUĠLYHFKL
VFDQăULFRQYHUVLL3')ɇLUHWLSăULUL

WLSăULUHGHPDWHULDOHSHQWUXOXFUăUL
GHHYDQJKHOL]DUHɇLPLVLXQH
SOLDQWHDILɇHEURɇXULFăUĠLSRɇWDOHHWF

YkQ]ăULGHFDUWHSULQFRUHVSRQGHQĠă
H[SHGLĠLHJUDWXLWăvQ68$ɇL&DQDGD
SHQWUXFRPHQ]LGHPLQLP

GLVFRXQWJHQHURVSHQWUXOLEUăULL
SODWDGXSăYkQ]DUH



'RUYDO$YH'RUYDO4&
+6*&$1$'$
7HO   86 
   &DQDGD 
HPDLOWKHEURWKHUERRN#\DKRRFRP
ZZZWKHEURWKHUERRNFRP