Drept International Privatpdf

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcv
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwe
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnm
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu
iopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzx
Departamentul de Învăţământ la
Distanţă şi Formare Continuă cv
Facultatea de Drept şi Ştiinte Social-Politicewe
bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
rtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa Coordonator de disciplină:
Conf. Univ. Dr. Gheorghe Gheorghiu
qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiopa 1
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas fghjkl
2010-2011
UVT
DREPT INTERNATIONAL
PRIVAT
Suport de curs – învăţământ la distanţă

Drept, Anul IV, Sem. I
Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor şi orice folosire alta
decât în scopuri personale este interzisă de lege sub sancţiune penală
SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR
 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE
= TEST DE AUTOEVALUARE
= BIBLIOGRAFIE
= TEMĂ DE REFLECŢIE
= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU

SEC□IUNE
= INFORMA□II SUPLIMENTARE PUTE□I GĂSI PE PAGINA WEB

A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAU www.id.valahia.ro .
3
Tematica cursului
1. Capitolul I. Prezentare generala a dreptului international privat
2. Capitolul II. Conflictele de legi
3. Capitolul III. Conflictele de jurisdictii
4. Capitolul IV. Conditia juridica a strainului
5. Capitolul V. Persoanele juridice in dreptul international privat
6. Capitolul VI. Norme conflictuale pe materii
4
CAPITOLUL I
PREZENTARE GENERALA A
DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT
1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste
Cuprins:
ortul juridic cu element de extraneitate Obiectul dreptului international privat Metodele dreptului international privat Izvoarele
 juridica si legatura sa
ptul international privat: notiune, natura



cu alte ramuri de drept
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunile

de drept international privat
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni de bază
dreptului international privat, raportul juridic, principiile fundamentale ale acestei ramuri de drept şi izvoarele sale caracte
= 3 ore
5
CAPITOLUL I
PREZENTARE GENERALA A DREPTULUI
INTERNATIONAL PUBLIC
I.1 Raportul juridic cu element de extraneitate

Regulilele de drept international privat solutioneaza problemele juridice ce
 rezulta din existenta elementelor de extraneitate in raporturile dintre persoanele
Rapotul juridic cu
element de
private.
extraneitate Elementul de extraneitate este imprejurarea de fapt, legata de un raport juridic
Regulile de drept
international datorita careia acest raport are interferente cu mai multe sisteme de drept.
privat
Intre cine pot aparea aceste raporturi juridice fie intre state, fie intre persoane
fizice si/sau juridice din state diferite.
I.2 Obiectul dreptului international privat

Conflictul de legi este situatia in care raportului juridic cu element de
 extraneitate ii sunt susceptibile a i se aplica doua sau mai multe legi apartinand unor
Obiectul dreptului
international
sisteme de drept diferite, avand legaturi cu elementul de extraneitate; este o notiune
privat Conflictul de specifica dreptului international privat (apare numai in raporturile cu element de
legi
extraneitate).
 Conflictul de legi ( tipuri) :
- in spatiu
- in timp
 Conflictul de legi (forme):
- simpla
- complexa
 Distinctia dintre conflictele de legi:
- daca se poate dobandi un drept in Romania;
- daca dreptul normal nascut va putea fi invocat intr-o tara care nu il
reglementeaza.
- conflictul pozitiv de legi
- conflictul negativ de legi
- conflictele propriu-zise de legi
6
- conflictele aparente de legi
- conflictul de legi in cazul statului nerecunoscut
- conflictul interpersonal
Conflictul de jurisdictii
A. Conditia juridica a strainului este institutia juridica formata din totalitatea

 normelor juridice stabilind drepturile si obligatiile pe care le pot avea strainii pe
Conflictul de
jurisdictii
teritoriul statului in care se afla;
Conditia juridica
a strainului  este determinata de legea statului in care strainul se gaseste sau cu jurisdictia
caruia are legaturi;
 in Romania, conditia juridica a strainului este reglementata prin O.U.G nr.
194/2002( legea forului).
B. Cetatenia este institutia de drept ce cuprinde norme privitoare la legatura politica

 si juridica intre o persoana fizica si stat, persoana fizica in calitate de cetatean este
Conflictul
de jurisdictii
titulara de drepturi si obligatii care constituie statutul ori conditia sa;
Cetatenia  Reprezinta apartenenta unei persoane la stat
I.3 Metodele dreptului international privat
I.3.1 Regula solutionarii conflictului

A. Norma juridica are o structura proprie, fiind specifica dreptului
 international privat diferita de cea a normelor juridice de drept intern, si prin care se
Norma juridica
desemneaza in mod abstract norma materiala a unui sistem national de drept;
 norma conflictuala stabileste normele materiale competente, fiind o norma de
trimitere sau de fixare, ea indicand doar legea aplicabila;
 rolul normei conflictuale inceteaza din momentul desemnarii legii aplicabile;
 structura normei conflictuale este formata din continutul si legatura acesteia;
 continutul normei conflictuale sau ipoteza, cuprinde raporturile de drept la
care face referire;
7
 legatura normei conflictuale sau dispozitia, indica legea competenta a guverna
raportul juridic cu element de extraneitate;
 intre continutul si legatura normei conflictuale exista puncte de legatura ce
asigura localizarea unui raport juridic in cadrul unui sistem de drept (cetatenia,
teritoriul, pavilionul navei, vointa partilor la incheierea actului juridic).
B. Clasificarea normelor
conflictuale Dupa felul legaturii:
 norme conflictuale unilaterale sau cu indicare directa
 norme conflictuale bilaterale sau cu indicare generala
Dupa continutul lor:

 norme conflictuale referitoare la persoanele fizice
(juridice);
 norme conflictuale privitoare la proprietate;
 norme conflictuale privitoare la contracte;
 norme conflictuale privitoare mostenire;
 norme conflictuale referitoare la faptele juridice, etc
I.3.2 Reguli substantiale

Metoda directa de reglementare in dreptul international privat (metoda
 regulilor
Metoda directa
 sunt norme de drept material ( drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii,
etc) sau norme de drept procesual, si reglementeaza in mod direct raporturile juridice
cu element de extraneitate, pe care le solutioneaza;
 provin din izvoare interne dar pot sa provina si din izvoare internationale;
 cele mai importante norme materiale care apartin dreptului international privat
sunt cele care reglementeaza conditia juridica a strainului in Romania si efectele
hotararilor judecatoreti si arbitrale straine in Romania.
8
I.4 Izvoarele dreptului international privat
Izvoarele materiale sunt faptele sociale si factorii care configureaza si duc la geneza
regulii de drept
Izvoarele formale sunt mijloacele cu ajutorul carora se exprima izvorul material,
forma pe care o imbraca dreptul in ansamblul normelor sale
I.4.1 Izvoarele interne ale dreptului international privat

Legea si celelalte acte juridice normative -acel act normativ care este elaborat de
 catre puterea legislativa dupa o procedura speciala si care dispune de o forta juridica
Izvoare interne
Legea superioara celorlalte acte normative ce i se conformeaza;
 acte normative specifice: Legea nr. 105/1992;O.U.G nr. 119/2006; Legea nr.
203/1999;O. U. G nr. 194/2002;
 acte normative nespecifice sunt acelea care reglementeaza raporturi specifice
altor ramuri de drept, insa contin si norme de drept international privat: Constitutia
Romaniei, Codul Civil, Codul de procedura civila, Legea 31/1990, etc.
 Jurisprudenta in doctrina romaneasca nu este acceptata practica judecatoreasca ca

Izvoare interne
Jurisprudenta izvor de drept, in general;
 practica arbitrala nu constituie izvor al dreptului international privat, dar
prezinta importanta pentru interpretarea normelor conflictuale care reglementeaza
raporturile de drept international privat;
Doctrina -doctrina juridica- stiinta dreptului- are un rol foarte important in dreptul
 international privat, constituind sursa explicita si critica a acestuia, rezida in demersul
Izvoare interne
Doctrina conceptual, in analizele investigatiile si interpretarile pe care teoreticienii dreptului le
dau fenomenalitatii juridice.
I.4.2 Izvoarele internationale ale dreptului international privat

Sunt izvoare ale dreptului international privat: conventiile internationale, cutuma
internationala si uzantele comerciale.
9
Tratatele si acordurile internationale
Izvoarele - tratatul international este un act juridic bilateral sau multilateral, incheiat intre state,
internationale
Tratatele intre acestea si alte subiecte de drept international; act juridic ce reprezinta
manifestarea de vointa a statelor sau a subiectelor de drept international, prin care
reglementeaza relatiile dintre ele;
 reprezinta principalul izvor de drept international privat, fiind cunoscut din
antichitate;
Clasificarea tratatelor:
 tratate privind reguli uniforme, de drept substantial din domeniul proprietatii
private (Conventia de la Paris,1883) si intelectuale (Conventia de la Berna,1886); din
domeniul navigatiei aeriene (Conventia de la Varsovia,1929); din domeniul maritim,
arbitrajului international, comercial ;
 Conventia Europeana a Drepturilor Omului 1950-este catalogul drepturilor
fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat la Roma pe 4 noiembrie 1950, ce
contine mai multe protocoale, referitoare la diferite domenii ce privesc drepturile si
libertatile fundamentale ale omului;normele acestei conventii au prioritate fata de
normele interne.
 Conventii privind unificarea regulilor conflictului de legi-nu exista un
 drept international general sau unanim admis
 tratatul de la Maastricht, a consfiintit infiinatarea Uniunii Europene,
intemeiata pe Comunitatea Europeana;
 cele trei comunitati au generat o legislatie specifica- dreptul comunitar.
Cutuma internationala si uzantele comerciale internationale

 Izvoare
internationale
Cutuma Cutuma (obiceiul) este o regula de conduita ce se formeaza spontan, ca urmare a
apelarii repetate, o perioada de timp relativ indelungata, intr-o anumita colectivitate;
 este prima forma de manifestare a dreptului;
 rolul cutumei este foarte important in dreptul anglo-saxon si in fostele colonii
britanice;
 continua sa fie un izvor al dreptului maritim datorita specificului formarii
comertului maritim, dar in special ale activitatilor portuare
 10
Uzantele comerciale
Uzantele comerciale sunt definite ca fiind o anumita conduita a partilor care nu se
naste dintr-un act ori operatiune economica izolata, ci este rezultatul unei atitudini
exprimate expres sau tacit, constant si ca ceva obisnuit in timp, cu caracter general
sau numai intr-un sector de activitate, intr-un anumit loc, port sau zona;
Uzantele comerciale internationale se aplica sub forma unor clauze conventionale
exprese ori tacite, fara ca ele sa poata deroga de la normele imperative.
 In dreptul romanesc cutuma este izvor de drept, consacrat de art. 970
alin.2 C.civ., si art. 980 C.Civ.
 Uzantele comerciale sunt consacrate ca izvoare de drept in sistemul
romanesc conform art. 360 alin.1C.proc.civ.
Clauzele –tip. Regulile Incoterms in raporturile comerciale internationale au un rol

foarte important, fiind inserate in contracte si duc la evitarea unor interpretari
contradictorii ale caluzelor contractului sau a situatiilor, posibile, conflictuale.
 Clauzele Incoterms reprezinta termenii comerciali internationali acceptati ce

Clauzele Incoterms
definesc si statuteaza cadrul in care cumparatorul si vanzatorul isi desfasoara rolul in
privinta transportului de marfa, proprietatea marfii, asigurarea marfii;
-au un caracter facultativ.
I.5 Dreptul international privat: notiune, natura juridica si legatura sa

cu alte ramuri de drept
I.5.1 Notiune si natura juridica ansamblul de norme juridice care

 reglementeaza relatiile sociale de drept privat avand un element de extraneitate,
Definitia dreptului
international incheiate intre persoanele fizice si/sau juridice aflate pe pozitie de egalitate juridica;
 denumirea de „drept international privat” a fost utilizata de la jumatatea sec. al
XIX- lea
I.5.2 Legatura cu alte ramuri de drept

 Ramura de drept- este un ansamblu distinct de norme juridice, legate organic
intre ele, care reglementeaza relatiile sociale ce au acelasi specific, folosesc aceeasi
metoda sau acelasi complex de metodele
11
 Institutia juridica- cuprinde normele juridice care reglementeaza o anumita
grupa unitara de relatii sociale.
A. Legatura dintre dreptul international privat si dreptul civil
 dreptul civil este acea ramura care reglementeaza raporturile patrimoniale si
nepatrimoniale stabilite intre persoanele fizice si/sau juridice aflate pe pozitii de
egalitate juridica;
 obiectul dreptului international privat il constituie raporturile de drept civil
cu element de extraneitate ( cuprinzand atat raporturile din dreptul civil propriu-zis,
cat si cele din dreptul familiei, dreptul procesual civil, dreptul muncii, dreptul
comercial, s.a);
 dreptul international privat inglobeaza sub aspectul continutului si dreptul
civil.
B. Legatura cu dreptul comertului international
civil.
 dreptul comertului international este ansamblul regulilor juridice care
reglementeaza operatiile comerciale realizate de agenti economici ale caror interese
sunt situate in state diferite- avand un caracter comercial;
 obiectul dreptului comertului international il formeaza acele relatii
juridice care au caracter comercial dar si caracter international, constituind doar un
aspect al dreptului international privat.
C. Legatura cu dreptul international public
civil.
 dreptul international privat se distinge prin calitatea subiectilor (in dreptul
international public subiectele sunt statele si organizatiile internationale),
preponderenta izvoarelor interne, obiect;
 izvoarele ordinii publice in dreptul international privat este un reflex al
puterii suverane de a ocroti propria ordine de stat si de drept;
 dreptul international public este pentru dreptul international privat „sursa”
dar si „ sistem de referint
12
TEST DE AUTOEVALUARE
Ce reprezinta elementul de extraneitate pentru dreptul international privat ?
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
I. Tratate şi monografii:
Birsan C., Sitaru D.A < Dreptul comertului international> vol. I Universitatea
Bucuresti, 1988
Gh. Beleiu < Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului
civil> Casa de Editura si Presa < Sansa> Bucuresti 1992
Bobei R.B <Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
international privat, Colectia „Legi comentate”> Editura Rosetti, Bucuresti, 2005
Capatana I, Baiesu V< Drept international privat.Note de curs>, Editura Garuda,
Chisinau, 2000
Carpenaru S< Drept comercial roman> Ed. All Bech, Bucuresti 2001
Deleanu I.<Cetatenia romana>, Editura Dacia, Cluj Napoca
Victor Babiuc < Dreptul comertului international > Editura Atlas Lex, Bucuresti
1994
13
Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat> Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2007
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Actami, Bucuresti
2002
I.P. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti
1964
I.Lipovanu < Discutii in legatura cu caracterul international sau national al
dreptului conflictual > in R.R.S.I nr. 2/1971
B.M.C. Predescu < Drept international privat> Editura Universitaria Craiova
2002
TEMĂ DE REFLECŢIE
Norma juridica in dreptul international privat
MODELE DE ÎNTREBĂRI
Întrebările vor fi tip grilă, cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.
1. Sunt considerate elemente de extraneitate:

a) cetatenia, credinta religioasa, nationalitatea
b) locul executarii actului juridic
c) locul unde s-a produs prejudiciul.
2. Constituie izvor al dreptului international privat:

a) legea
b) doctrina
c) jurisprudenta
3. Sunt izvoare ale dreptului international privat:

a) tratatele, acordurile internationale
b) uzantele comerciale
c) cutuma internationala
14
4. Prin drept international privat se intelege:
a) totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de drept privat,
in sens larg, avand un element de extraneitate
b) totalitatea normelor juridice avand ca obiect reglementarea relatiilor dintre
state
c) isi are sursa si sistemul de referinta din dreptul international public.
5. Cutuma reprezinta:
a) obiceiul locului
b) este izvor al dreptului maritim
c) nu este izvor de drept in sistemul romanesc
6. Uzantele comerciale
a) sunt consacrate ca izvor de drept in sistemul romanesc
b) nu au caracter de izvor de drept
c) se regasesc in C. Civ, dar si in C.Proc. civ Romanesc
7. Regulile Incoterms
a) sunt clauze-tip intalnite in contractele comerciale
b) au un caracter obligatoriu
c) au caracter facultativ
RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI
Intrebari Raspunsuri Intrebari

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a,c
2 a,b 7 a,c
3 a,b,c
4 a
5 a,b
15
CAPITOLUL II
CONFLICTELE DE LEGI
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Modele de teste
Cuprins:
 Introducere
 Evolutia istorica a conflictelor de legi
 Metoda indirecta de solutionare a conflictelor de legi
 Metoda directa de solutionare a conflictelor de legi
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind aplicarea

metodelor de solutionare a conflcitelor.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind prind

conflictele de legi,cunoasterea metodelor inderecta si directa de solutionare a conflictelor de legi in dreptul internationa
= 3 ore
16
CAPITOLUL II
CONFLICTELE DE LEGI
II.1 Introducere
Aparitia conflictelor de legi -in dreptul international privat, conflictul de legi rezulta
din diferentele de reglementare juridica constatate de la un sistem de drept la altul.
Conflictul de legi - exista cand o relatie privata internationala are legatura cu
 mai multe sisteme de drept nationale, fiind necesara alegerea si stabilirea unei metode
Conflictul de legi
de solutionare a acestor conflicte si desemnarea legii aplicabile.
 In dreptul international privat exista doua metode care rezolva situatia

relatiilor private internationale :
metoda indirecta- de a cauta legea cea mai potrivita a guverna raportul de
drept
metoda directa- posibilitatea de a elabora o regula substantiala care sa
solutioneze direct situatia litigioasa.
II.2 Evolutia istorica a conflictelor

A. Antichitate
 deoarece strainul nu era considerat subiect de drept, in perioada antica nu se
poate vorbi de un conflict de legi; acesta nu putea dispune de proprietati si nu avea
dreptul sa se casatoreasca
 au existat exceptii cu privire la incheierea tratatelor intre cetatile-orase- in
Grecia, dar si in Imperiul Roman pana la 212, pe timpul lui Caracalla, cand s-a
acordat cetatenie tuturor locuitorilor;
Perioada statului cetate:
 se caracterizeaza prin absenta premiselor aparitiei conflictelor de legi
 dreptul roman era ius proprium civium romanorum, aplicabil doar cetatenilor,
nu recunostea capacitatea strainului si nici dreptul strain.
17
Perioada Imperiului mediteranean:
 existau mai multe categorii de cetati:
1. cetati federate - pozitia lor fata de Roma era stabilita printr-un tratat
international avantajos;
2. cetati libere - nu faceau parte efectiva din teritoriul imperiului;
3. cetatati supuse –decumanae, tributariae-faceau parte din imperiu, ca
provincii si erau supuse guvernatorilor de provincie;
 In aceasta perioada a luat nastere ius gentium- un ansamblu de reguli de
elaborare romana ce reglementau relatiile dintre peregrini si romani sau dintre
peregrinii din cetati diferite-acestea nu reglementau insa decat o parte a relatiilor
sociale.
Perioada Imperiului romano-bizantin:
 In ultima etapa a imperiului roman se constata o atenuare a deosebirilor dintre
sistemele de drept aplicate deoarece prin edictul lui Caracalla din 212 li se acordase
tuturor locuitorilor imperiului cetatenia romana si regulile referitoare la conflictele de
legi nu prezinta importanta.
B. Evul mediu
 Teoria personalitatii legilor
Sistemul personalitatii legilor
 Dupa caderea Imperiului roman de apus (476), s-a aplicat legea
personalismului legilor: pe acelasi teritoriu unde convietuiau mai multe popoare
fiecare aplica propria lege;
 A fost posibila numai in conditiile unei economi slab dezvoltate,
corespunzator unui schimb sporadic intre membrii grupurilor care locuiau pe acelasi
teritoriu.
 Teritorialismul cutumelor sec. XI-XIII

Sistemul teritorialitatii cutumelor
 Cutumele teritoriale se aplicau persoanelor care se prezentau in fata
instantelor, fie ca erau supusi sau straini- se intalnesc dupa formarea statelor feudale
din sec. IX-X.
18
 Conflictele de legi se solutionau prin aplicarea uniforma a legilor instantelor
sesizate, legea straina nu era luata in considerare chiar daca drepturile fusesera
castigate intr-o alta provincie conform acelor cutume.
 Scoala statutarilor italieni sec. XIII-XV

Glosatorii -este epoca in care se naste teoria conflictelor de legi intre dreptul
roman si statutele unui oras sau intre statutelor unor orase diferite, iar primii care s-au
ocupat de solutionarea acestor conflicte de legi au fost glosatorii – adica juristi ai
timpului ce cautau solutii ale conflictelor de legi in textele dreptului roman, facand
insemnari pe marginea textelor din corpus iuris civile care se numeau glose.
Postglosatorii si scoala italiana a statutelor- sistemul de solutii conflictuale

propus de postglosatori a format scoala italiana a statutelor, ei elaborand notiunea de
conflict de legi;
 Au admis posibilitatea aplicarii dreptului strain de catre o instanta locala;
 Au elaborat un sistem de principii de solutionare a conflictelor de legi, care
fixau intinderea de aplicare a statutelor unei cetati in raport cu dreptul strain;
 Apar primele categorii ale dreptului international privat: lex fori, lex rei sitae,
lex loci delicti.
 Scoala franceza a statutelor sec XVI-XVIII
Bernanrd D Argentre, magistrat, imparte cutumele in reale si personale: cele
reale se aplica bunurilor, indiferent de originea sau domiciliul partilor, deci au
un caracter teritorial, iar cele personale urmeaza persoana chiar si in afara
domiciliului, deci sunt extrateritoriale.
Charles Dumoulin, avocat, considerat ca fiind ultimul postglosator francez,
implica ideea existentei unui statut al contractelor, ce depinde de vointa
exercitata de parti.
 Scoala olandeza a statutelor sec XVII
Tarile de Jos aveau propriile lor legi si de aici apare in dreptul international
privat si conflictele intre legi nationale.
 sunt respectate drepturile dobandite in strainatate si se permite cooperarea
internationala;
19
 dupa obiectul lor statutele lor erau: reale, personale sau mixte
 dupa sfera de aplicare statutele erau toate teritoriale
C. Perioada moderna- se constituie statele moderne, se dezvolta relatiile

internationale ce au dus la configurarea dreptului international privat.
 Scoala germana sec. XIX
 se renunta la metodele statutarilor si la clasificarea statutelor in personale si
reale;
 drepturile privind persoana sunt supuse legii domiciliului acesteia, drepturile
reale depind de legea situarii bunurilor, contractele sunt supuse tarii de executare a
acestora, delictele sunt supuse legii tarii unde au fost comise.
 Teoria italiana a personalitatii legilor sec. XIX - sub influenta ideilor

lui Mancini se naste ideea personalitatii legilor: dreptul civil privat este
personal si national si trebuie sa urmeze persoana si in afara patriei sale.
 Scoala anglo-americana
 preponderenta principiului teritorialitatii legilor;
 drepturile dobandite in virtutea legii straine sunt recunoscute;
 admiterea principiului autonomiei de vointa in materie contractuala;
 institutii care apartin dreptului procesual si carora li se aplica legea forului,
cea engleza sau cea americana.
D. Perioada contemporana - este caracterizata de o dezvoltare considerabila a

dreptului international privat prin conventii internationale, prin aparitia Comunitatii
Europene si interventia statului in relatiile private internationale.
II.3 Metoda indirecta de solutionare a conflictelor de legi
II.3.1 Conflictul de legi -acea situatie in care, cu privire la un raport juridic

Metoda cu element de extraneitate, sunt succesibile a fi aplicate doua sau mai multe legi
indirecta
Conflictul de legi apartinand unor state diferit, cu care raportul juridic are legatura prin elementul de
extraneitate;
20
 mecanismul prin care sistemul de drept al forului face ca doar una dintre legile
aflate in concurs sa fie aplicata cu titlu de lex causae aceasta fiind ori legea proprie
ori o lege straina- este metoda conflictualista ori metoda aplicarii normelor
conflictuale;
 modul in care este indicata legea aplicabila raportului juridic poate fi:
direct- stabileste cu precizie legea aplicabila;
indirect atunci cand legiuitorul stabileste limitele de aplicare ale normelor
proprii si ale celor straine, printr-o formula de fixare;
 este o notiune specifica dreptului international privat
  Prezentarea regulii de
Regula de conflict
conflict Trasaturile regulii de conflict
- indirecta
- abstracta
- bilaterala
 Punerea in aplicare a regulii de conflict

Aplicarea din oficiu a regulii de conflict, situatii posibile
a) cazul in care una dintre parti invoca aplicarea legii straine, iar cealalta parte
invoca aplicarea lex fori – judecatorul va stabili pe baza regulii de conflict,
legea substantiala aplicabila, motivand alegerea sa.
b) cazul in care niciuna dintre parti nu invoca aplicarea legii straine intr-un
litigiu international privat unde regula de conflict desemneaza legea
substantiala straina.
Gasirea regulii conflictuale

Calificarea este operatiunea de interpretare a notiunilor juridice cuprinse intr-o
 norma juridica, pentru a determina carei categorii apartine o situatie juridica, precum
Clasificarea
si regulile aplicabile acelei situatii.
-se face in functie de un act, fapt sau relatie ori raport juridic pentru a arata
categoriile sau notiunile juridice existente intr-un sistem de drept
Conflictul de calificari- situatia in care notiunile folosite de norma conflictuala sunt
calificate diferit de sistemele de drept incidente.
21
Felurile calificarilor:
primara-constituie o problema de drept international privat prin care se determina
legea competenta sa guverneze raportul juridic cu element de extraneitate;
secundara- intervine dupa cea primara si apartine dreptului intern, constand in
operatiunea de stabilire a sensului normei juridice, a drepturilor, obligatiilor si
actiunilor partilor in conformitate cu legea interna aplicabila in cauza.
In functie de elementele de structura ale normei conflictuale:

Calificarea notiunilor folosite pentru desemnarea continutului normei
conflictuale –prin care se solutioneaza conflictul de legi, determinandu-se legea
materiala aplicabila;
Calificarea notiunilor folosite pentru desemnarea legaturii normei
conflictuale – prin care nu se schimba norma conflictuala, insa influenteaza solutia
data conflictului de legi.
In functie de caracterul calificarii
Calificare legala- se face de catre legiuitor printr-un text de lege
Calificarea jurisdictionala- sensul notiunilor este determinat de judecator, pe
baza principiilor sistemului de drept al unui stat.
Principiul calificarii lex fori -Calificarea se face dupa legea instantei sesizate,
 solutia lex fori este principala iar celelalte secundare.
Clasificarea
 In dreptul romanesc calificarea se face dupa lex fori dar sunt si exceptii cand
este permisa calificarea dupa legea straina.
Actiunea timpului asupra conflictelor de legi

a) Schimbarea regulii de conflict
In cadrul aceluiasi sistem de drept – normele conflictuale noi determina diferit fata de
cele anterioare, aplicarea legii in spatiu, aceste norme succesive intervenind in cadrul
legislatiei aceluiasi stat;
In dreptul romanesc o astfe de situatie a intevenit odata cu aplicarea legii nr.
105/1992;
22
Constitutia Romaniei prevede in art. 15 ca normele conflictuale nu se pot aplica in
mod retroactiv deoarece legea dispune doar pentru viitor, cu exceptia legii penale mai
favorabile.
b) Schimbarea legii straine
In cazul in care in sistemul de drept strain reglementarea din dreptul obiectiv a
cunoscut o modificare, adica o inlocuire a unei reglementari cu alta noua, in dreptul
international privat se aplica regulile dreptului tranzitoriu strain pentru a nu se aplica
deformat dreptul strain.
 c) Conflictul mobil de legi

Conflictul mobil de
legi Reprezinta situatia unui raport juridic cu element de extraneitate care este supus
succesiv la doua sisteme diferite de drept diferite, datorita schimbarii punctelor de
legatura;
-se refera la legea materiala competenta sa carmuiasca raportul juridic si nu la
norma conflictuala avuta in vedere;
-conflictul dintre legile materiale aplicabile apare datorita schimbarii
punctelor de legatura prin vointa partilor, fara a a fi determinata de schimbarea
normei conflictuale sau a legii aplicabile dispuse prin lege.
Poate sa para in:
-statutul personal;
-statutul real imobiliar;
-drepurile creditorului asupra patrimoniului debitorului;
-in privinta formei testamentului;
- in privinta persoanelor juridice.
In dreptul roman, norma conflictuala cu care raportul juridic are tangenta dupa
schimbarea punctului de legatura poate acorda aplicabilitate oricareia dintre legile
aflate in conflict.
II.3.2 Luarea in considerare a regulilor de conflict straine

Se aplica in doua cazuri:
- cand este adoptata o regula de conflict unilaterala;
- in ipoteza retrimiterii
 Unilateralismul
23
Regula de conflict unilaterala face a fi aplicata numai lex fori.
  Retrimiterea - Presupune un conflict in spatiu al normelor conflictuale; Este
Retrimiterea
situatia in care normele conflictuale din cadrul fiecarui sistem de drept in prezenta
coexista si au puncte de legatura diferite.

 Conflictul pozitiv -Apare atunci cand fiecare norma conflictuala trimite la
Conflictul pozitiv
propriul sau sistem de drept, desemnandu-l ca fiind aplicabil.
 In cazul conflictului pozitiv de norme conflictuale, retrimiterea este exclusa.
 Conflictul negative- Presupune situatia in care normele conflictuale din fiecare

Conflictul negatiiv
sistem de drept in prezenta fac trimitere fie la dreptul celuilalt stat, fie la cel al unui
stat tert, fara a declara aplicabil propriul sau sistem de drept;
 Reprezinta prima conditie a retrimiterii situatia in care ne aflam intr-un
conflict negativ al normelor conflictuale in spatiu.
 A doua conditie a retrimiterii priveste necesitatea ca trimiterea de catre norma
conflictuala sa se faca la intregul sistem de drept strain, inclusiv la normele lui
conflictuale.
 In dreptul international privat roman regula este cea aadmiterii retrimiterii de
gradul I, conform dispozitiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 105/1992.
Cazuri de neaplicare a retrimiterii:
 Cand partile au ales legea aplicabila contractului potrivit autonomiei de
 vointa;
Neaplicarea
retrimiterii  Cand se aplica regula locus regit actum nu se aplica retrimiterea, deoarece
forma actului este intotdeauna supusa legii locului unde actul a fost incheiat, fara a se
lua in considerare normele conflcituale ale dreptului strain;
 Cand se determina cetatenia unei persoane, orice referire la legea straina este
imposibila, retrimiterea fiind exclusa;
 Cand retrimiterea de gradul II nu permite determinarea legii aplicabile.
II.3.3 Aplicarea legii straine

In activitatea de solutionare a conflictelor de legi, una dintre solutii este aplicarea
legii straine.
Statutul legii straine
24
 Lege straina- dreptul strain, in sens larg , iar in sens restrans se refera la legea
propriu-zisa;
 Aici are sensul de lex cause, adica de lege competenta sau lege aplicabila in
cauza;
 Dreptul strain se aplica deoarece aplicarea lui este consimtita printr-o
incuviintare expresa sau tacita, de catre legea forului.
 Prin aplicarea legii straine se intelege raportul juridic cu element de
extraneitate care este supus legii starine a carei competenta este data de normele
conflictuale ale forului.
 Prin exceptie, reciprocitatea este ceruta in privinta normelor conflictuale, in
materia statutului personal (art. 168 alin 2 Legea nr. 105/1992).
 Reciprocitatea este ceruta si in materia recunoasterii persoanelor juridice
straine fara scop patrimonial, scutirea de supralegalizare a actelor intocmite sau
legalizate de o autoritate straina, scutiri sau reduceri de taxe si cheltuieli de
procedura, recunoasterea hotararilor judecatoresti, etc.
Sarcina probei legii straine este impartita intre judecatori si parti.
In dreptul romanesc legea straina este element de drept, iar instanta este obligata a lua
masuri din oficiu pentru determinarea continutului acesteia.
 II.3.4 Ordinea publica - Este formata din ansamblul principiilor fundamentale de

Ordinea publica
drept ale statului roman, aplicabile in raporturile juridice cu element de extraneitate;
-Se invoca, procedural, prin exceptia de ordine publica de drept international privat.
-In dreptul international privat inlatura aplicarea legii competente potrivit normei
conflictuale.
Caractere juridice ale ordinii publice
 Caracterul national, se interpreteaza conform dreptului forului;
 Caracterul actual, instanta trebuie sa se raporteze la continutul ordinii publice
din momentul pronuntarii hotararii si nu din momentul incheierii actului juridic ori a
recunoasterii hotararii straine pronuntata intr-o alta tara.
 Caracter de exceptie de la regula potrivit careia dreptul strain, normal
competent, trebuie sa se aplice raportului juridic cu element de extraneitate.
25
Efectele invocarii ordinii public in drepul international privat
 Cand este vorba despre crearea de drepturi, ordinea publica are un efect
negativ: legea straina este inlaturata, ier raportul juridic nu se poat naste;
 Cand este vorba despre drepturile dobandite, exceptia de ordine publica are
un caracter atenuant: pot exista raporturi juridice care nu ar fi putut lua nastere pe
teritoriul legii locului, pentru ca s-ar fi opus ordinea publica, dar care, odata nascute
in tara straina, suntt recunoscute si de legea forului.

II.3.5 Frauda la lege in dreptul international privat
 In dreptul international privat, partile isi pot modela in mod voit conduita asa incat
Frauda la lege
legea aplicabila raportului juridic pe care il incheie sa nu fie legea competenta, ci
legea favorabila lor.
Poate interveni in urmatoarele domenii:
- statutul personal
- bunurile mobile
- forma actului juridic
- succesiunile
- persoanele juridice
Pentru constatarea fraudarii legii in dreptul international privat, trebuiesc indeplinite
cumulativ urmatoarele conditii:
- sa existe un acord de vointa al partilor;
- partile sa utilizeze mijloace ilicite;
- sa existe intentia frauduloasa a partilor care sa fi creat in mod voit conditii
de fraudare a legii competente;
- sa se ajunga la un rezultat ilicit, obtinut de parti, care sa contravina legii
competente aplicabile.
Se admite necesitatea sanctionarii fraudei la lege prin sanctiunea inopozabilitatii
actului in tara a carei lege a fost inlaturata.
In dreptul romanesc, art. 8 din Legea nr. 105/1992 se prevede ca aplicarea legii
straine este inlaturata daca a devenit competenta prin frauda, aplicandu-se legea
romana, ori recunoasterea unei hotarari straine poate fi refuzata cand hotararea este
rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate.
26
Frauda la lege atrage sanctiunea nulitatii actului juridic incheiat in fraudarea legii
romane.
Dovada poate fi facuta prin orice mijloc de proba
Metoda Metoda directa de solutionare a conflictelor de legi -Prin aceast, raportului juridic
directa
cu element de extraneitate ii este aplicabila o norma substantiala, solutionarea
litigiului fiind facuta direct de o norma de drept international privat.
 Normele substantiale de drept international privat sunt clasificate astfel:

reguli substantiale- care reglementeaza direct relatiile private internationale;
reguli interne- desi edictate pentru situatii juridice interne se aplica la situatii
internationale, fara a se trece prin medierea unei regulii de conflict.
 Reguli materiale de drept international

privat Clasificare:
 reguli materiale statale sunt mai putin numeroase si le intalnim de obicei, in
domeniul comertului;
 reguli materiale conventionale sunt cuprinse in tratate internationale, fiind
comune si aplicabile semnatarilor;
 reguli cutumiare cu origine nestatala, se intalnesc in domeniul comertului
international
 Legi de politie
Legi de aplicatie imediata
Legile de politie numite si de ordine publica, constituie un mecanism de a inlatura
legea straina, normal aplicabila potrivit regulilor de conflict;
Legea de politie este o regula substantiala;
In domeniul concurentei aplicarea regulilor de politie este asigurata de Consiliul
Concurentei;
Protejeaza un interes general sau o parte mai slaba in raporturile juridice cu un
profesionist.
27
Judecatorul este obligat sa aplice, din oficiu si de indata legile de politie identificate
in sistemul de drept national, ca operatiune prealabila, anterioara aplicarii regulii de
conflict, pe care o inlatura.
Prezentati regulile de conflict
Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat>editia a II-a, Editura
C.H. Beck, Bucuresti 2009
Dan Lupascu, Nicoleta Cristus < Practica judiciara si legislatie in materia
dreptului international privat>, Ed. Wolters Kluwer,2009
Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit international
prive> L.G.D.J., 2008
Augustin Fuerea < Drept international privat > Ed. Universul Juridic, 2008
Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de drept
international priva t> ,Ed. Hamangiu,2008
28
B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droit
international prive >Ed. Dalloz,2006
2002
B.M.C. Predescu < Drept international privat >Editura Universitaria Craiova 2002
Victor Babiuc < Dreptul comertului international >Editura Atlas Lex, Bucuresti
1994
D.Al.Sitaru < Drept international privat > Ed. Actami, Bucuresti 1997
T.R.Popescu< Drept international privat. Ed. Romfel, Bucuresti 1994
Serban Al. Stanescu< Drept international privat. Pracitica judiciara>Editura
Hamangiu, Bucuresti 2008
TEMĂ DE REFLECŢIE
Retrimiterea in dreptul international roman
1. In cazul calificarii jurisdictionale, sensul notiunilor este determinat de:

a) lege
b) judecator, in baza principiilor sistemului de drept al unui stat
c) instanta sesizata cu recunoasterea hotararii
2. Prin lex fori se intelege:

a) se face calificarea dupa legea instantei sesizate
b) judecatorul stabileste legea competenta
c) se aplica si in sistemul de drept roman
3. Retrimiterea de gradul I inseamna:

a) retrimiterea complexa
b) se face la legislatia unui stat tert
c) se face la legea forului
29
4. Retrimiterea de gradul II inseamna:
d) retrimiterea complexa
e) se face la legislatia unui stat tert
f) se face la legea forului
5. Este conflict pozitiv atunci cand :

a) norma conflictuala trimite la propriul sistem de drept
b) normele conflictuale fac trimitere ori la dreptul celuilalt stat ori la un stat
tert
c) cand exista mai multe norme ce pot fi aplicate simultan
6. Exista frauda la lege in dreptul international privat cand:

a) partile utilizeaza mijloace licite, permise de lege, dar prin care se ajunge la
ocolirea legii;
b) partile utilizeaza mijloace ilicite;
c) exista intentie frauduloasa pentru a crea in mod vadit conditii de fraudare
a legii
7. Conflictul mobil de legi poate fi regasit in domenii privind:

a) schimbarea cetateniei sau a domiciliului unei persoane;
b) deplasarea unui bun mobil in alta tara;
c) cand testatorul isi schimba cetatenia inainte de deces.
8.Sistemul de drept international roman admite:

a) retrimiterea de gradul I
b) retrimiterea de gradul II
c) nu o admite
9. In dreptul romanesc legea straina este:

a) element de fapt
b) element de drept
c) nu are nici o importanta deoarece nu se aplica
10. Legile de politie se aplica

a) de indata si cu precadere
b) si inlatura regula de conflict
c) chiar daca regula de conflict indica legea straina
Intrebari Raspunsuri Intrebari Raspunsuri

1 b 6 a,c
2 a,c 7 a,b,c
3 c 8 a
30
4 a,b 9 b
5 a 10 a,b
CAPITOLUL III
CONFLICTELE DE JURISDICTII
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Modele de teste
Cuprins
 Competenta internationala de jurisdictie

 Legea procedurala aplicabila in litigiile de drept international privat
rezolvate de instantele romane
 Efectele hotararilor judecatoresti straine
 Arbitrajul international
 Obiectivgeneral:Dobândireadecunoştinţeprivind
etenta internationala de jurisdictie, legea aplicabila in litigiile de drept international privat, precum si efectele hotararilor jud
 Obiectiveoperaţionale:Însuşireaunornoţiuniprivind
competenta, hotararile judecatoresti, larbitrajul international.
31
= 3 ore
CAPITOLUL III
CONFLICTELE DE JURISDICTII
III.1. Competenta internationala de jurisdictie

Competenta in dreptul international privat -inseamna stabilirea instantelor unui
 anumit stat fata de acelea ale altora care sunt chemate sa solutioneze litigiul cu
Competenta
element strain;
 Aceasta se determina, in cazul in care nu exista reglementari speciale, potrivit

normelor care reglementeaza competenta teritoriala.
Uniformizarea internationala si europeana in domeniul competentei jurisdictionale
 Conferinta de la Haga a elaborat, in 1999 - un proiect de conventie privind

competenta si hotararile straine in materie civila si comerciala;
 Comunitatea europeana a adoptat Regulamentul nr.44/2001, Regulamentul
2201/2003 si Regulamentul nr.805/2004, normele acestora avand prioritate fata de
cele nationale ale statelor membre.
III.1.1 Competenta internationala jurisdictionala potrivit legii romane

Competenta jurisdictionala din dreptul international privat difera de cea din dreptul
intern;
Fiecare stat are norme ce determina competenta jurisdictionala din dreptul
international privat a instantelor nationale; aceste norme sunt imperative.
32
Art. 148 din Legea nr. 105/1992 prevede ca instantele romanesti sunt competente sa
solutioneze procesele dintr-o parte romana si o parte straina sau numai dintre straini,
persoane fizice sau persoane juridice.
 Competenta alternativa
Competenta
alternativa Instantele romane sunt competente sa judece un litigiu cu element de extraneitate,
potrivit art. 149 din Legea nr. 105/1992, daca:
1. paratul sau unul dintre parati isi are domiciliul, resedinta sau fondul de comert in
Romania;
2. pentru persoanele juridice, instanta este competenta daca sediul, filiala, agentia
sau reprezentanta ei se afla in Romania;
3. reclamantul din cererea de pensie de intretinere, cand aceasta are caracter
principal, are domiciliul in Romania;
4. locul unde a luat nastere sau trebuia executata o obligatie izvorata dintr-un
contract, se afla in Romania;
5. locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatiile extracontractuale
sau efectele sale, se afla in tara;
6. statia feroviara sau rutiera, portul, aeroportul de incarcare sau descarcare al
pasagerilor sau marfurilor transportate se afla in Romania;
7. bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afla in Romania;
8. ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri ramase de la acesta, se afla in
Romania;
9. imobilul la care se face referire in cerere, se afla in Romania, in acest caz strainul
putand fi reclamant sau parat.
Aceasta competenta deteminata de art. 149 este o competenta alternativa, deoarece
legea nu face precizarea ca instantele romane ar fi exclusiv competente sa solutioneze
aceste litigii.
Potrivit art. 150/1992, instantele romane sunt competente sa judece si:

1. procesele dintre persoanele cu domiciliul in strainatate, referitoare la acte si
fapte de stare civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este
cetatean roman;
33
2. procesele referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetatean roman cu
domiciliul in strainatate;
declaratia mortii prezumtive a unui cetatean roman, chiar daca se afla in
strainatate la data la care a intervenit disparitia;
3. procesele referitoare la ocrotirea in strainatate a proprietatii intelectuale a unei
persoane domiciliate in Romania, cetatean roman sau strain, ori fara cetatenie;
4. procesele dintre straini daca acestia au convenit expres astfel;
5. procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, cele referitoare la
asistenta sau salvarea unor persoane sau a unor bunuri in marea libera ori intr-un
loc sau spatiu nesupus suveranitatii vreunui stat;
6. insolventa sau orice alta procedura privind incetarea platilor, in cazul unei
societati comerciale straine cu sediul in Romania;
7. orice alte procese stabilite prin lege.
Competenta exclusiva
 Conform art. 151 din Legea nr. 105/1992, instantele romane sunt exclusiv
Competenta
exclusiva competente sa judece procesele privind raporturile de drept international
privat referitoare la:
1. actele de stare civila intocmite in Romania si care se refera la persoanele
domiciliate in Romania, cetateni romani sau straini fara cetatenie;
2. incuviintarea adoptiei, daca cel ce urmeaza a fi adoptat are domiciliul in
Romania si este cetatean roman sau strain fara cetatenie;
3. tutela si curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate in Romania,
cetatean roman sau strain fara cetatenie;
4. punerea sub interdictie a unei peroane care are domiciliul in Romania;
5. desfacerea, anularea sau nulitatea casatoriei, daca la data cererii ambii soti
domiciliaza in Romania, iar unul dintre ei este cetatean roman sau strain fara
cetatenie;
6. mostenirea lasata de o persoana care a avut ultimul domiciliu in Romania;
7. imobilele situate pe teritoriul Romaniei;
8. executarea silita a unui titlu executoriu pe teritoriul Romaniei.
Nerespectarea competentei exclusive stabilita de lege are urmatoarele
efecte:
34
9. prorogarea legala de competenta nu este posibila;
35
10. exceptia de necompetenta se poate invoca din oficiu in orice moment, in
cursul procesului;
11. hotararile judecatoresti straine pronuntate cu nesocotirea competentei
exclusive a jurisdictiei romane nu pot fi recunoscute in Romania.
Prorogarea de competenta
 Conventia de prorogare de competenta este o conventie prin care partile aleg
Prorogarea de
competenta instanta competenta in dreptul international privat respectiv.
-o astfel de clauza poate fi intalnita in domeniul contractual sau in litigii de
familie.
Exceptia de litispendenta -potrivit art. 156 din Legea nr. 105/1992, competenta
instantelor romane, stabilita conform art.148-152, nu este inlaturata prin faptul ca
acelasi proces sau un proces conex a fost dedus in fata unei instante judecatoresti
straine, ceea ce inseamna ca exceptia de litispendenta nu functioneaza pentru
determinarea competentei in dreptul international privat.
Exceptia de conexitate -presupune ca doua sau mai multe cauze civile, diferite ca
structura si pendinte in acelasi timp, prezinta o stransa legatura intre ele si de aceea,
pentru o mai buna administrare a justitiei, se impune intrunirea si judecarea lor
deodata de catre aceeasi instanta.
 nu-si produce efecte in dreptul international privat.
III.1.2 Competenta de jurisdictie straina
Exceptia de necompetenta internationala -aceasta trebuie motivata si indicata

jurisdictia straina competenta, instanta urmand a aprecia asupra exceptiei in functie
de legea sa nationala.
-daca se admite exceptia, instanta are doua posibilitati:
1. sa respinga actiunea pe motiv de necompetenta;
2. sa se adreseze si sa trimita dosarul prin declinare instantelor competente din
statul strain.
Exceptia de litispendenta internationala-este frecventa, deoarece fiecare stat
stabileste propriile reguli de competenta jurisdictionala internationala.
35
Imunitatea de jurisdictie-reprezentantii statului strain, cat timp sunt in functie, se
bucura de imunitate de jurisdictie; sefii de stat si trimisii speciali aflati in vizita de
curtoazie sau alte misiuni, se bucura de imunitate de jurisdictie, aceasta aplicandu-se
si functionarilor internationali si reprezentantilor comerciali ai statelor.
III.1.3 Competenta stabilita prin Conventia de la Bruxelles
Sediul materiei
Toate conventiile incheiate pentru stabilirea competentei jurisdictionale, au fost
preluate in regulamentele comunitare, ce au ca trasatura comuna excluderea
competentei de jurisdictie prevazuta in legile nationale.
In legislatia romaneasca au fost preluate prevederile Regulamentului 44/2001 prin
Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in
Romania a hotararilor in materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale
Uniunii Europene.
Dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europena la 1 ianuarie 2007, se aplica direct
prevederile regulamentare.
Reglementarea competentei
Conventia de la Bruxelles din 27 sept. 1968 stabileste mai multe categorii de
competente:
Competenta de principiu- potrivit careia este competenta jurisdictia tarii unde isi
are domiciliul paratul, indiferent de cetatenia sa, ca aplicare a regulii actor
sequitur forum rei.
Competenta alternativa-este prevazuta in art. 5 al Conventiei, si este stabilita in
functie de materia litigiului, permitand judecarea cauzei in fata instantei altui stat
decat cel al domiciliului paratului.
Competenta derivata- poate aparea in doua situatii, conform art. 6 al Conventiei:
 cand sunt mai multi parati cu domicilii in mai multe state, este considerata
competenta instanta de la domiciliul unuia dintre parati;
 in cazul cererii de garantie, cererii de interventie si cererii reconventionale
competenta revine instantei sesizate cu actiunea principala.
36
Competenta derogatorie- urmareste protejarea partii mai slabe, in contractele
incheiate cu profesionisti-in contractele de asigurare si contractele incheiate de
consumatori-competenta revenind instantelor statului unde asiguratul sau
consumatorul domiciliaza; in contractele de munca, instanta unde muncitorul
desfasoara in mod obisnuit munca.
Competenta exclusiva- stabileste competenta unei instante in functie de natura
litigiilor, indiferent de domiciliul partilor:
 in materia drepturilor reale privind imobilele, instanta de la locul situarii lor;
 in materia validitatii inscrierilor in registrele publice-instanta statului care tine
registrele;
 in materia inscrierii si validitatii titlurilor de proprietate industriala-instanta
statului unde s-a facut depozitul reglementar;
 in materia executarii silite-instanta statului unde se face executarea.
Competenta voluntara- permite partilor contractante sa convina asupra instantei
care sa solutioneze litigiile ivite, dar raportat la cele doua situatii:
 cand o parte contractanta are domiciliul pe teritoriul unui stat membru;
 cand niciuna dintre parti nu are domiciliul pe teritoriul unui stat membru.
 Conventia prin reglementarea competentei internationale, stabileste exceptiile
de procedura, masurile provizorii sau conservatorii, dar si privilegiile de jurisdictie.
Privilegiile de jurisdictie - Reprezinta dreptul persoanelor care domiciliaza intr-un

stat membru al U.E de a invoca, intr-un eventual litigiu, normele referitoare la
competenta, prevazute intr-un stat tert, in anumite conditii.
 In cazul in care paratul nu locuieste pe teritoriul unui stat membru al U.E,
permit competenta instantei statului sesizata sa judece litigiul.
Competenta prevazuta in Regulamentul 2201/2003. Regulamentul stabileste

competenta, recunoasterea si executarea deciziilor in materie matrimoniala si in
materia raspunderii parentale fata de copii.
37
III.2 Legea procedurala aplicabila in litigiile de drept international
privat rezolvate de instantele romane
Legea aplicabila procedurii de judecata

 Procedura de judecata este reglementata de dispozitiile art.159 din Legea
Legea forului
nr.105/1992, conform carora instantele romane aplica legea procedurala romana, daca
nu s-a dispus altfel in mod expres, ceea ce inseamna ca legea forului reglementeaza
formele procedurale.
Exceptii de la principiul legii forului
Art.159, alin.1 din Legea nr.105/1992, admite posibilitatea aplicarii legii procesuale
straine, daca legea stabileste aceasta in mod expres.
Citarea persoanelor cetateni straini
Legea procesuala, in general, se aplica actelor de procedura: citare, termene, probe,
pregatirea si dezbaterea litigiului, deliberarea, pronuntarea hotararii continutul
acesteia precum si efectele hotararii si caile de atac.
Cetatenii romani aflati in strainatate sunt citati prin scrisoare recomandata, cand au
domiciliul cunoscut, prin publicitate, atunci cand nu se cunoaste domiciliul sau
resedinta, dar si la domiciliul din Romania.
Comisii rogatorii
Comisia rogatorie- este delegatia prin care un organ de jurisdictie sesizat cu
solutionarea unui litigiu ori un alt organ, numit instanta solicitanta sau roganta, o
confera unui organ de judecata ori unui alt organ dintr-o alta localitate numit instanta
solicitata sau rogata, de a indeplini unele acte de procedura, cu deosebire
administrarea de probe; aceasta comisie rogatorie fiind internationala cand instanta
solicitanta si cea solicitata apartin unor tari diferite.
Aplicabilitatea legii forului
Cererea de chemare in judecata sau cererea arbitrala sunt supuse, in ceea ce priveste
forma sau fondul, legii forului.
Capacitatea procesuala activa sau pasiva este reglementata de legea forului.
Calitatea procesuala, apreciata ca o chestiune de fond, este supusa lex
causae. Mijloacele de proba
Probele preconstituite sunt supuse regulii locus regit actum.
Cele nepreconstituite sunt supuse regulii lex fori.
38
Sarcina probei
Se supune legii care reglementeaza fondul.
Admisibilitatea probei
Este reglementata de art.161 din Legea nr.105/1992: mijloacele de proba pentru
dovedirea unui act juridic si puterea doveditoare a inscrisului care il constata sunt cele
stabilite de legea locului incheierii actului juridic sau cea aleasa de parti, daca ele
aveau dreptul sa o aleaga.
Starea civila
Dovada starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila sunt reglementate
de legea locului unde s-a intocmit inscrisul invocat.
Supralegalizarea
Actele oficiale intocmite sau legalizate de catre o autoritate straina pot fi folosite in
fata instantelor romane numai daca sunt supralegalizate pe cale administrativa
ierarhica si in continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei
spre a li se garanta autenticitatea semnaturii si sigiliului.
Autoritati competente sa aplice apostila
Autoritatile romane competente sa aplice apostila sunt:
- Curtile de Apel
- Prefecturile
III.3 Efectele hotararilor judecatoresti straine
O hotarare judecatoreasca straina poate fi recunoscuta in Romania si poate sa produca

 efecte in conditiile Legii art. 105/1992.
Efectele hot. jud.
straine -Hotarare straina, potrivit art. 165, se refera la actele de jurisdictie ale instantelor
judecatoresti, notariatelor sau oricaror autoritati competente dintr-un stat.
Hotararile judecatoresti produc urmatoarele efecte:
- au puterea doveditoare a actului autentic;
- au autoritate de lucru judecat;
- au forta executorie.
Pentru ca o hotarare straina sa aiba aceste efecte trebuie sa parcurga procedura
prevazuta de legea nationala de drept international privat.
39
III.3.1 Recunoasterea hotararilor judecatoresti
1. Efectul recunoasterii
 Prin recunoastere, hotararea judecatoreasca straina beneficiaza in Romania de

Prorogarea de
competenta autoritatea de lucru judecat intocmai ca o hotarare judecatoreasca romana- art.167 din
Legea nr. 105/1992- aici fiind vorba de o recunoastere prin hotarare judecatoreasca.
2. Recunoasterea de plin drept -Intervine in cazurile prevazute de art.166 din

Legea nr.105/1992:
 se refera la starea civila a cetatenilor statelor unde au fost pronuntate;
 se refera la starea civila a cetatenilor unui anumit stat, fiind pronuntate intr-un
stat tert si au fost recunoscute anterior de statul de cetatenie al fiecarei parti.
Acest fel de hotarari sunt prezentate direct autoritatilor statale de stare civila, dupa ce,
in prealabil, au fost supralegalizate.
3. Recunoasterea prin hotarare judecatoreasca

Acest gen de recunoastere se poate face daca:
 instanta sa fie competenta potrivit legii statului care a pronuntat-o;
 hotararea a ramas definitiva potrivit legii statului care a pronuntat-o;
 exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine, intre
Romania si respectivul stat.
4. Refuzul recunoasterii
Recunoasterea se poate refuza numai in cazurile prevazute de art. 168 din Legea
nr.105/1992, atunci cand:
 se refera la starea civila a cetatenilor statelor unde au fost pronuntate ;
 hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura din strainatate;
 hotararea contravine ordinii publice de drept international privat din Romania;
40
 litigiul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare chiar nedefinitiva
a unei instante din Romania sau se afla in curs de solutionare la instantele romane la
data sesizarii instantelor straine.
5. Instanta competenta
Cererea este de competenta tribunalului in raza caruia isi are domiciliul sau sediul
persoana care refuza recunoasterea hotararii straine –art.170 din Legea nr. 105/1992.
Recunoasterea se poate face fie pe cale principala, fie pe cale incidentala de catre
instanta in fata careia se invoca exceptia de lucru judecat in baza unei hotarari straine.
III.3.2 Exequaturul
Este reglementat de dispozitiile art.173-178 din Legea nr.105/1992.
Exequaturul Exequaturul este un act de jurisdictie al instantei, pentru obtinerea caruia este
necesara parcurgerea urmatoarelor etape:
1. recunoasterea hotararii straine;
2. executarea hotararii straine
Art. 13 din Legea nr.105/1992, prevede ca executarea hotararii pe teritoriul roman se
face pe baza incuviintarii date de instanta judecatoreasca romana competenta.
Aceasta incuviintare-exequatur- intervine atunci cand hotararea straina nu se executa
de cei obligati in acest sens de bunavoie.
Obiectul exequaturului-este procedura prin care se acorda in Romania, forta
obligatorie unei hotarari judecatoresti straine.
Prin exequatur, hotararea straina dobandeste atat autoritate de lucru judecat cat si
forta obligatorie in Romania.
Conditii necesare pentru a obtine exequaturul:
 Hotararea este data de o instanta judecatoreasca competenta;
 Hotararea judecatoreasca a fost data cu aplicarea legii materiale competente,
potrivit normelor dreptului international privat;
 Hotararea judecatoreasca este executorie potrivit legii care se aplica pe
teritoriul unde a fost pronuntata;
 Hotararea judecatoreasca nu aduce atingere ordinii publice;
 Intre Romania si tara a carei instanta a dat hotararea sa existe reciprocitate de
executare;
41
 Hotararea judecatoreasca straina sa nu fie rezultatul unei fraude comise in
procedura urmata in strainatate;
 Sa nu existe o hotarare judecatoreasca romana in acea materie, anterioara
hotarararii straine, ori o sesizare anterioara a instantei romane
 Sa nu fie o hotarare in materie civila si capacitate privind un cetatean roman,
iar solutia pronuntata sa fie diferita de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane.
Actiunea prin care se solicita exequaturul prezinta urmatoarele caracteristici:
 obiectul actiunii este mai larg, deoarece pe langa recunoasterea hotararii
straine se cere si investirea acesteia cu formula executorie;
 este o actiune in realizare, reclamantul urmareste prin intermediul justitiei
obligarea paratului la respectarea dreptului consacrat de hotararea straina sau la
executarea unei prestatii.
 cererea de exequatur o poate face numai titularul dreptului consacrat prin
hotararea straina.
III.4 Arbitrajul international
Arbitrajul este o modalitate de solutionare a unui litigiu de o anumita persoana-

 arbitru- investita cu misiunea de a judeca o cauza pe baza acordului partilor, fiind
Arbitrajul
exclusa competenta instantelor judecatoresti, iar solutia pronuntata devine obligatorie
pentru toate partile.
Acordul de arbitraj se poate naste fie prin vointa partilor fie printr-o conventie
internationala.
Caracterele arbitajului international:
Caracter international este considerat, potrivit art. 369 C.Proc.Civ., international
daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
Arbitralitatea este o trasatura caracteristica a arbitrajului si semnifica puterea de a
statua a arbitrilor cu privire la un anumit litigiu.
Sediul materiei
Arbitrajul international este reglementat de:
 dispozitiile art.180-181 din Legea nr.105/19922, care prezinta dreptul comun
in materie;
42
 continutul Conventiei de la New York din 1958 privind recunoasterea si
executarea sentintelor arbitrale straine;
 Conventia de la Geneva din 1961 privind arbitrajul international.
Clauza compromisorie- este clauza din contract prin care partile isi exprima acordul
de a se supune eventualele litigii izvorate din acel contract, arbitrajului.
Aceasta clauza poate fi stipulata printr-un inscris separat, intocmit concomitent sau
anterior aparitiei litigiului.
Compromisul este o conventie prin care partile stabilesc ca litigiul existent intre ele sa
nu fie supus jurisdictiei ordinare, ci arbitrajului.
Efectele conventiei de arbitraj:
 inlatura competenta instantelor ordinare si plaseaza solutionarea litigiului
instantelor arbitrale;
 obliga partile sa respecte sentinta care va fi pronuntata de organul arbitral.
Formele arbitrajului:
 - Arbitrajul intern
Formale
arbitrajului - Arbitrajul de drept international privat
- Arbitrajul de drept international public
- Arbitrajul comercial international
In functie de competenta materiala:
- arbitaj de competenta generala
- arbitraj de competenta speciala
In functie de strucura organizatorica se distinge intre:
- arbitraj ad-hoc
- arbitraj institutionalizat cu caracter permanent
In functie de competenta arbitrilor:
- arbitraj de drept
- arbitraj de echitate
Legea aplicabila litigiului arbitral
Legea procesuala va fi: legea stabilita prin conventia partilor, iar in absenta acesteia,
legea tarii unde s-a desfasurat arbitrajul; legea institutiei permanente, in cazul
arbitrajului institutionalizat sau legea stabilita de parti, in cazul arbitrajului ad-hoc.
In privinta fondului litigiului se va aplica intotdeauna, legea stabilita de parti.
43
Sentinta arbitrala
Procedura arbitrajului se finalizeaza cu o hotarare-sentinta arbitrala- executorie de
bunavoie sau silit, prin exequatur.
Sentinta arbitrala trebuie sa cuprinda:
 organul de la care emana
 partile, cu mentiunea domiciliului, resedinta, sediu
 obiectul litigiului
 dispozitivul hotararii.
Ce este exequaturul?
2002
B.M.C. Predescu < Drept international privat> Editura Universitaria Craiova 2002
Victor Babiuc < Dreptul comertului international > Editura Atlas Lex, Bucuresti
1994
44
Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat> Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2007
D. Al. Sitaru < Drept international privat>Ed. Actami, Bucuresti 1997
T.R. Popescu< Drept international privat. Ed. Romfel, Bucuresti 1994
V. Ros < Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comerciale
internationale> R.D.C. nr.2/2000
T.R. Popescu, C.Barsan < Dreptul comertului international>Editura Universitatea,
Bucuresti, 1983
I. Les, A.Stoica< Titlu executoriu european pentru creantele necontestate> R.R.D.P
NR.2/2008
O. Capatana < Efectele hotararilor judecatoresti straine in Romania>, Ed.
Academiei R.S.R, Bucuresti, 971
O. Capatana, D. Ianculescu < Comisiile rogatorii internationale in materie
civila>R.R.D nr. 6/1982
II. Legi.
Legea nr. 105/1992
TEMĂ DE REFLECŢIE
Competenta de jurisdictie potrivit legii romane
1. Normele din dreptul international privat sunt norme de:

a) trimitere
b) aleatorii
c) imperative
2. In situatia in care sunt competente instantele romane pentru judecarea unui litigiu,
fara a se putea determina care dintre ele, potrivit regulilor de competenta materiala,
competenta va fi:
a) Judecatoria Sectorului 1
b) Judecatoria Sectorului 2
c) Judecatoria Sectorului 5
45
3.In dreptul privat roman, exceptia de litispendenta:
a) produce efecte
b) nu produce efecte
c) produceC efecte doar in anumite situatii
4. Exceptia de conexitate, in dreptul international privat :

a) isi produce efectele
b) nu-si produce efecetele
c) isi produce efectele in anumite cazuri.
5. Documentele administrative se apostileaza de catre:

a) Curtile de Apel
b) Tribunale
c) Prefecturi
6. Instanta competenta a judeca cererea de recunoastere a unei hotarari straine este:

a) judecatoria
b) tribunalul
c) curtea de apel
7. In sistemul de drept romanesc, recunoasterea opereaza:

a) de plin drept
b) prin hotarare judecatoreasca
c) nu produce efecte
8. Pentru a obtine exequaturul, hotararea:

a) trebuie sa fie pronuntata de o instanta competenta
b) sa nu fie rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate
c) sa nu aduca atingere ordinii publice de drept international privat roman.
9. Sentinta arbitrala trebuie sa cuprinda:

a) partile
b) obirectul litigiului
c) organul de la care emana si solutia
10. Daca partile erau lovite de incapacitate, solutia arbitrala poate fi:
a) obligatorie
b) refuzata
c) intotdeauna obligatorie
46

Raspunsuri
1 c 6 c
2 a 7 a,b
3 a 8 a,b,c
4 b 9 a,b,c
5 10 b
c
CAPITOLUL IV
CONDITIA JURIDICA A
STRAINULUI
1. Cuprins
2. Obiectiv general
4. Timpul necesar studierii capitolului
8. Teste
Cuprins:
 Introducere
 Notiune
 Formele conditiei juridice a strainului
 Factori care influenteaza conditia juridica a strainului
 Regimul juridic aplicabil strainilor in Romania conform O.U.G nr.
194/2002
 Regimul juridic aplicabil unor categorii speciale de straini
 Regimuri juridice speciale aplicabile strainilor
47
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind regim
juridic aplicabil strainilor in dreptul international privat roman.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind cond

juridica a strainului, categoriile speciale de straini si regimurile aplicabile acestor categorii potr
= 2 ore şi 30 minute
CAPITOLUL IV
CONDITIA JURIDICA A
STRAINULUI
IV.1 Strain-persoana care nu are cetatenia statului pe teritoriul caruia se afla.

 Declaratia Universala a Drepturilor Omului in art. 1 stipuleaza ca termenul de strain
Strain
se aplica „ oricarui individ care nu poseda nationalitatea statului in care se gaseste”
O.U.G nr 194/2002, privind regimul strainilor in Romania, defineste:
a) strainul ca fiind persoana fara cetatenie romana;
b) apatridul ca persoana care nu are cetatenia unui stat;
c) rezident este strainul titular al unui permis de sedere temporara sau al unei
carti de rezidenta, acordate in conditiile prezentei ordonante de urgenta;
d) rezident special este strainul al unui permis de sedere temporara sau al unei
carti de rezidenta permanenta, acordate in conditiile acestei ordonante;
Art. 18 din Constitutia Romaniei dispune: „Cetatenii straini si apatrizii care
locuiesc in Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor,
garantata de Constitutie si de alte legi”.
IV.2 Prin conditia juridica a strainului se intelege ansamblul normelor juridice

 care reglementeaza capacitatea de folosinta a strainului, adica drepturile si obligatiile
Conditia juridica a
strainului pe care acesta le are intr-un anumit stat, in calitate de strain.
48
 Conditia juridica a strainului se refera la drepturile si obligatiile ce tin de
diferitele ramuri de drept in care acestea se manifesta si care isi au izvoarele in
reglementari interne, internationale dar si in norme cutumiare de drept international.
 Intrarea strainilor pe teritoriul unui stat necesita, in general, o autorizare
prealabila sau o viza speciala, aplicata de organele abilitate ale statului primitor, pe
documentul de identitate recunoscut international al persoanei respective.
 Orice stat are dreptul de a expulza un strain de pe teritoriul sau pentru motive
temeinice, precum si de a-l extrada in cazul in care acesta savarseste o infractiune.
 Fiind instituita de statul de resedinta a strainului, conditia juridica a strainului
are atat un caracter unilateral dar si unul bilateral, cand sunt incheiate conventii
internationale referitoare la regimul juridic al strainului.
 Intotdeauna conditia juridica a strainului este prealabila conflictului de legi.
 Legea statului pe teritoriul caruia se gaseste strainul este cea care va determina
regimul juridic al acestuia.
IV.3 Formele conditiei juridice a strainului

Regimuri apliabile strainilor
 In practica statelor sunt cunoscute urmatoarele regimuri aplicabile strainilor, datorita
Regimuri
aplicabile lucrarilor de codificare ale Comisiei de Drept International:
strainilor
 regimul national;
 regimul tratamentului minim reciproc;
 regimul strainilor bazat pe clauza natiunii celei mai favorizate;
 regimul special;
 regimul mixt.
Regimul national-Un stat recunoaste cetatenilor straini aflati pe teritoriul sau
aceleasi drepturi pe care le acorda propriilor sai cetateni, cu exceptia drepturilor
exclusive, specifice conditiei de cetatean al statului ce face recunoasterea, derivand
din apartenenta persoanei la statul respectiv.
Regimul reciprocitatii-Numit si tratamentul minim reciproc- este convenit intre
doua sau mai multe state, printr-un acord bilateral sau tratat international ori prin
reglementari interne, care confera cetatenilor statelor semnatare aceleasi drepturi pe
teritoriile respective.
Regimul reciprocitatii se poate imparti in trei categorii:
49
 Legislative
 Diplomatica
 de fapt
Legea nr. 105/1992 recunoaste mai multe drepturi strainilor, in temeiul reciprocitatii.
Clauza natiunii celei mai favorizate-Presupune acordarea, in favoarea cetatenilor
unui anumit stat , de drepturi cel putin egale cu cele pe care le au cetatenii unor state
terte.
Este o prevedere speciala prin intermediul careia partile contractante isi acorda, pe
baza de reciprocitate, aceleasi avantaje si privilegii pe care le-au acordat sau le vor
acorda unui stat tert, in diferite domenii: comert, navigatie, situatie juridica a
persoanelor, plati internationale, dreptul de proprietate intelectuala, domeniul
diplomatic, administrarea justitiei,etc.
Regimul special-Unele categorii de straini, in domenii de activitate determinate, pot
beneficia de anumite drepturi prevazute de legea nationala sau conventii
internationale la care Romania este parte.
Regimul mixt-Consta in combinarea regimului national cu cel al clauzei natiunii
celei mai favorizate.
In cadrul Comunitatii Europene s-a instituit un nou tip de regim juridic, care a
prevazut libertatea de miscare a persoanelor din statele ei membre, cetatenii acestor
state avand dreptul de a intra liber pe teritoriul altui stat membru.
Prin acordul Schengen din 1985, s-a suprimat controlul vamal la granitele comune
din cadrul Uniunii Europene.
IV.4 Factori care influenteaza conditia juridica a strainului

Conditia juridica a strainului a cunoscut o serie de transformari, acestea fiind
determinate de schimbarile care s-au produs in societate dar si in raporturile de drept
international privat. Poate sa difere de la un stat la altul; o importanta deosebita il are
interesul statului care le recunoaste acestora anumite drepturi.
Statul de resedinta poate fi:
 un stat de emigratie
 un stat de imigratie
Conform dispozitiilor art. 5 din O.U.G nr. 194/2002, privind regimul strainilor in
Romania, anual, prin hotarare a Guvernului sunt stabilite:
50
 numarul permiselor de munca ce pot fi eliberate strainilor;
 cuantumul alocatiilor necesare pentru hranirea, intretinerea si cazarea in
centre, precum si a celor pentru asistenta medicala si spitalizare;
 cuantumul sumelor reprezentand mijloacele corespunzatoare pentru
intretinerea pe perioada sederii, dar si pentru intoarcerea in tara de origine;
 orice alte probleme privitoare la politica in domeniul imigratiei.
IV.5 Regimul juridic general aplicabil strainilor in Romania
Regimul juridic al strainilor in Romania este o problema de drept intern, fiind

 guvernata de norme materiale ori de aplicatie imediata, excluzand conflictul de legi.
Regimul jur. a
strain. in Rom Conditia juridica a strainului este o institutie specifica dreptului international privat.
Sediul principal al materiei in privinta regimului juridic al strinilor in Romania il
reprezinta o.u.g. nr. 194/2002.
IV.5.1 Drepturile strainilor in Romania
Art. 22-53 din Constitutia Romaniei prevad drepturile si libertatile democratice

 fundamentale.
Regimul jur. a
strain. in Rom O.U.G nr. 194/2002, consacra urmatoarele drepturi ale strainilor in Romania:
 protectia generala a persoanelor si averilor;
 dreptul strainilor aflati legal in Romania de a se deplasa liber si de a-si stabili
oriunde pe teritoriul tarii resedinta sau domiciliul;
 dreptul strainilor care locuiesc legal in Romania de a reintra in tara pe durata
valabilitatii permisului de sedere;
 dreptul de a beneficia de masuri de protectie sociala al celor ce au domiciliul
sau resedinta in Romania;
 drepul de a beneficia si de a solicita inscrierea corecta a datelor personale in
documentele eliberate de Autoritatea pentru straini;
 dreptul de a beneficia de instruire al stainilor cuprinsi in invatamantul de toate
gradele.
In cazul conflictelor de reglementare intre legea interna si tratatele internationale
privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate reglementarile
51
internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legea cuprind dispozitii mai
favorabile.
1. Drepturile civile prevazute de Constitutie si legi interne
Fac parte din aceasta categorie: dreptul de proprietate, mostenirea.
2. Drepturile procesuale ale strainului , sunt reglementate de art.
164 din Legea nr.105/1992, referitoare la conditia juridica a strainului ca parte in
proces si stipuleaza faptul ca drepturile si obligatiile strainului in fata instantelor
romane sunt aceleasi cu ale cetatenilor romani.
IV.5.2 Obligatiile strainilor in Romania, se regasesc in dispozitiile O.U.G.

nr.194/2002:
 Pe timpul sederii lor in Romania, strainii sunt obligati sa respecte legislatia
romana;
 Nu pot organiza pe teritoriul Romaniei partide politice ori alte organizatii sau
grupuri similare acestora si nici nu pot face parte din aceste, nu pot ocupa functii de
demnitate publica si nu pot initia, organiza sau participa la manifestatii ori intruniri
care aduc atingere ordinii publice sau sigurantei nationale;
 Strainii aflati pe teritoriul Romaniei sunt obligati sa respecte scopul pentru
care li s-a acordat dreptul de a intra si ramane in tara, de a nu ramane peste perioada
pentru care li s-a aprobat dreptul de sedere, precum si sa depuna toate diligentele
necesare pentru a iesi din Romania pana la expirarea acestei perioade;
 Strainii care intra pe teritoriul statului roman sau care ies de pe acesta au
obligatia de a se supune controlului pentru trecerea frontierei de stat, potrivit legii;
 Strainii aflati pe teritoriul Romaniei au obligatia de a se supune, in conditiile
legii, controlului organelor de politie si al celorlalte autoritati publice competente in
acest sens.
IV.6 Regimul juridic aplicabil strainilor in Romania conform O.U.G. nr.

194/2002
IV.6.1 Intrarea strainilor in Romania
O.U.G reglementeaza in art 6-16 accesul strainilor in Romania
52
Actele necesare pentru trecerea frontierei acceptate de statul roman, sub conditia de a
atesta identitatea si cetatenia sau calitatea de apatrid, conform art.10 din O.U.G. nr.
194/2002, sunt:
 pasapoartele, titlurile de voiaj, carnetele de marinar sau alte documente
similare eliberate de catre statele, teriroriile sau entitatile internationale recunoscute
de Romania;
 cartea de identitate sau alte documente similare, recunoscute pe baza de
reciprocitate sau unilateral, pentru cetatenii apartinand statelor stabilite prin hotarare a
Guvernului Romaniei;
 documente de calatorie ale refugiatilor, eliberate in baza Conventiei de la
Geneva din 1951 privind statutul refugiatilor si documentelor de calatorie eliberate
strainilor carora li s-a acordat protectie umanitara conditionata;
 documente de calatorie ale apatrizilor, eliberate de statul in care acestia isi au
domiciliul.
 Strainii care sunt inclusi intr-un document de trecere a frontierei de stat
apartanand altei persoane pot intra sau iesi din Romania numai impreuna cu titularul
acestuia.
Nepermiterea intrarii in Romania are loc:

1. In mod obligatoriu cand:
-strainii nu indeplinesc conditiile art.6 alin 1;
-sunt semnalati de organizatii internationale la care Romania este parte sau de
organizatii specializate in combaterea terorismului ca finanteaza, pregatesc ori
sprijina in orice mod sau comit acte de terorism;
-fac parte, sau sunt banuiti a face parte, din grupuri infractionale organizate,
cu caracter transnational sau sprijina activitatea acestor grupuri;
-exista motive serioase sa se considere ca au savarsit infractiuni impotriva
pacii si omenirii sau crime de razboi ori crime impotriva umanitatii prevazute
in conventii la care Romania este parte.
2. La aprecierea organelor politiei de frontiera, daca:
-au savarsit infractiuni in perioada altor sederi in Romania sau in strainatate,
impotriva statului sau a unui cetatean roman;
-au introdus sau au incercat sa introduca ilegal in Romania alti straini;
53
-sufera de maladii care pot pune in pericol grav sanatatea publica, stabilite
prin ordin al ministrului sanatatii.
Regimul acordarii vizelor

Este reglementat in cap.III al O.U.G nr. 194/2002.
 Viza da dreptul titularului de a intra pe teriroriul Romaniei numai in situatia in care se
Regimul acordarii
vizelor constata de catre organele de Politiei de Frontiera ca nu exista vreunul din motivele
nepermiterii intrarii in Romania.
Viza, poate fi :
a) viza de tranzit aeroportuar, identificata prin simbolul A ;
b) viza de tranzit, identificata prin simbolul B;
c) viza de lunga sedere, identificata prin simboluri diferite, in functie de
activitatea care urmeaza a fi desfasurata in Romania ( D/AE; D/AP; D/AC;
D/AM; D/SD; D/VF;etc).
Viza de tranzit aeroportuar este obligatorie pentru cetatenii statelor cuprinse in lista
care se intocmeste de catre Ministrul Afacerilor Externe conform cu reglementarile
Uniunii Europene cu privire la masurile pentru tranzitul pe aeroporturi.
Viza de tranzit este viza care permite unui strain sa tranziteze teriroriul Romaniei.
Poate fi eliberata pentru unul sau doua tranzituri iar in mod exceptional pentru mai
multe, fara insa, ca durata fiecarui tranzit sa depaseasca 5 zile.
Viza de scurta sedere este viza care permite strainilor sa solicite intrarea pe teritoriul
Romaniei, pentru alte motive decat imigrarea, in vederea unei sederi neintrerupte sau
a mai multor sederi, a caror durata sa nu depaseasca 90 de zile, in decurs de 6 luni de
la data primei intrari.
Acest tip de viza poate fi eliberat cu una sau mai multe intrari si se acorda pentru
urmatoarele scopuri:
a) turism- pentru strainul care urmeaza sa calatoreasca in Romania pentru
motive turistice;
b) vizita- pentru strainul care intentioneaza sa se deplaseze in Romania in
vizita la cetateni romani sau strini posesori ai unui permis de sedere valabil;
c) afaceri- pentru strainul care intentioneaza sa calatoreasca in Romania in
scopuri economice saau comerciale si de cooperare internationala ori pentru cel care
urmeaza sa devina asociat ori actionar al unei societati comerciale din Romania;
54
d) transport- pentru strainul care urmeaza sa calatoreasca pentru perioade
scurte, in scopul desfasurarii unor activitati profesionale legate de transportul de
marfuri sau de persoane;
e) activitati sportive- pentru strainul care urmeaza sa intre in Romania pe o
durata limitata in vederea participarii la competitii sportiv;
f) misiune- strainilor care pentru motive ce tin de functia lor politica,
administrativa sau de utilitate publica, trebuie sa se deplaseze in Romania. Este vorba
de cei care indeplinesc functii in cadrul guvernelor, administratiilor publice sau
organizatiilor internationale, dar si membrilor familiilor acestora care ii insotesc, etc
Dreptul de sedere pe teritoriul Romaniei conferit strainului prin viza de scurta
sedere nu poate fi prelungit.
Viza de lunga sedere se acorda strinilor, la cerere, pe o perioada de 90 de zile, cu una
sau mai multe calatorii, pentru :
a) desfasurarea de activitati profesionale;
b) desfasurarea de activitati economice;
c) desfaurarea de activitati comerciale;
d) angajare in munca;
e) studii;
f) reintregirea familiei;
g) activitati religioase sau umanitare, etc.
Viza de lunga sedere permite strainilor intrati pe teritoriul Romaniei sa solicite
prelungirea dreptului de sedere temporara si sa obtina un permis de sedere.
Viza diplomatica si viza de serviciu permit intrarea in Romania, pentru o sedere de
lunga durata, a strainilor titulari ai unui pasaport diplomatic sau de serviciu, care
urmeaza sa indeplineasca o functie oficiala ca membri ai unei reprezentante
diplomatice sau ai unui oficiu consular al statului de apartenenta in Romania.
Viza colectiva este o viza de tranzit sau de scurta sedere acordata in scop turistic si
pentru o perioada care sa nu depaseasca 30 de zile, eliberata unui grup de straini,
constituit anterior solicitarii, cu conditia ca membrii acestuia sa intre, sa ramana si sa
paraseasca teritoriul Romaniei in grup.
Acest tip de viza este eliberat pentru grupuri compuse dintr-un numar de minimum 5
si maximum 50 de persoane.
55
Autoritatile competente
Viza romana se acorda de catre misiunile diplomatice si oficiile consulare ale
Romaniei:
 fara aprobare prealabila a Centrului National de Vize, strainilor care nu au
nevoie de viza pentru a intra pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene
 cu aprobarea prealabila a Centrului National de Vize, pentru strainii care au
nevoie de viza pentru a intra pe teriroriul unui stat membru al Uniunii Europene.
Vizele de scurta sedere si de tranzit se pot acorda, cu titlu de exceptie, si de catre
organele politiei de frontiera, in punctele de trecere a frontierei de stat, in urmatoarele
situatii:
 in caz de urgenta, determinata de dezastre, calamitati naturale sau accidente;
 in caz de deces sau imbolnaviri grave ale rudelor apropiate;
 in cazul echipajelor si pasagerilor navelor sau aeronavelo, aflate in situatii
deosebite, nevoite sa acosteze ori sa aterizeze;
 in cazul functionarilor care apartin unor organizatii internationale, ce sunt
delegati sa indeplineasca misiuni oficiale in Romania intr-un interval scurt de
timp;
 in cazul marinarilor straini care solicita tranzitul pentru a se imbarca,
reimbarca sau pentru a parasi o nava, in scopul repatrierii la incetarea
contractului de munca, etc, dupa efectuarea unor verificari;
 din motive umanitare.
In cazul acordarii acestor vize de catre organele de politie in punctele de trecere a
frontierei de stat, se pot acorda pentru o perioada care sa nu depaseasca 15 zile, in
cazul unei vize de scurta sedere si 5 zile, in cazul unei vize de tranzit.
Revocarea vizei. Conditii si autoritati competente.

Masura revocarii vizei poate fi dispusa de catre aceleasi autoritati cand:
a) strainii nu mai indeplinesc conditiile cerute la acordarea vizei;
b) nu se respecta scopul pentru care a fost acordata viza de intrare;
c) dupa acordarea vizei, strainii au fost declarati indezirabili.
Decizia de anulare sau revocare, se comunica strinului, in scris, impreuna cu
motivele care stau la baza acesteia, de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular
care a acordat viza, atunci cand solicitantul se afla in strainatate, de catre organele de
56
trecere a frontierei de stat, si de catre Oficiul Roman pentru Imigrari, prin decizia de
returnare prevazuta de art. 82, atunci cand cel in cauza se afla in Romania.
De la data comunicarii, anularea produce efecte retroactiv, iar revocarea
produce efecte numai pentru viitor.
IV.6.2 Sederea strainilor in Romania
Dreptul de sedere prezinta doua forme: temporara si permanenta.

 1. Dreptul de sedere temporara
Sederea
strainilor in Strainii aflati temporar in mod legal in Romania pot ramane pe teritoriul
Romania
statului roman numai pana la data la care inceteaza dreptul de sedere stabilit prin viza
sau permisul de sedere.
Strainilor care nu obligatia obtinerii de vizei pentru a intra in Romania conform
conventiilor internationale prin care se desfiinteaza unilateral regimul de vize, li se
permite accesul pe teritoriul statului roman si pot sa ramana pana la 90 de zil, in
decurs de 6 luni, incepand cu ziua primei intrari in tara.
Dreptul de sedere temporara in Romania poate fi prelungit succesiv, pentru
perioade de pana la un an, de cate Autoritatea pentru Straini sau de de formatiunile
sale teritoriale, daca strainul indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a ramane
in Romania.
2. Dreptul de sedere permanent

Acest drept se acorda la cerere in conditiile legii.
Conditiile acordarii dreptului de sedere permanenta sunt prevazute de art. 71 din
O.U.G nr. 194/2002:
 au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii 5 ani
anterioro depunerii cererii;
 fac dovada detinerii mijloacelor de intretinere la nivelul salariului minim net
pe economie, exceptia strainilor membri de familie ei cetatenilor romani;
 cunosc limba romana cel putin la un nivel satisfacator;
 nu prezinta pericol pentru ordinea publica si siguranta nationala.
Dreptul de sedere permanenta se aproba de catre seful Oficiului Roman pentru
Imigrari. Aprobarea se comunicata in scris solicitantului in termen de 15 zile
57
lucratoare de la solutionarea acesteia. In termen de 30 de zile de la primirea
comunicarii, strainul caruia i s-a aprobat dreptul de sedere permanenta in Romania
este obligat sa se prezinte la formatiunea teritoriala a Oficiului Roman pentru Imigrari
unde a fost inregistrata cererea, in vederea eliberarii permisului de sedere permanenta.
Cand nu sunt indeplinite conditiile acordarii dreptului de sedere permanenta, cererea
poate fi respinsa, anulata sau revocata.
IV.6.3 Iesirea strainilor din Romania
În cazul în care străinul nu mai este în posesia documentului de trecere a frontierei de
 stat în baza căruia a intrat în ţară, acesta trebuie să prezinte la ieşirea din România un
Iesirea strainilor
din Romania nou document valabil de trecere a frontierei de stat. Ieşirea din ţară a străinilor
care au cetăţenia mai multor state se face pe baza documentului de trecere a frontierei
de stat cu care au intrat.
În cazuri deosebite, organele poliţiei de frontieră pot permite ieşirea din ţară şi
în baza documentului care atestă o altă cetăţenie.
Străinului nu i se permite ieşirea din ţară în următoarele conditi:
a) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală şi magistratul dispune
instituirea măsurii interdicţiei de părăsire a localităţii sau a ţării;
b) a fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi are de
executat o pedeapsă privativă de libertate.
În aceste situaţii, măsura de a nu permite ieşirea de pe teritoriul României va fi luată
de organul competent din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor numai în
baza solicitării scrise a procurorului, a instanţelor judecătoreşti şi a organelor
prevăzute de lege care au atribuţii de punere în executare a pedepsei închisorii.
Nepermiterea ieşirii din ţară se realizează prin:
a) instituirea consemnului nominal în sistemul de evidenţă a traficului la
frontiera de stat, de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră;
b) aplicarea în documentele de trecere a frontierei de stat a ştampilei cu
simbolul "C" de către Autoritatea pentru străini şi formaţiunile sale teritoriale.
Revocarea măsurii de nepermitere a ieşirii din ţară
se va face prin anularea consemnului nominal sau prin aplicarea ştampilei cu
simbolul "L" în documentul de trecere a frontierei de stat, la solicitarea scrisă a
autorităţii publice căreia îi revine o astfel de competenţă.
58
IV.6.4 Indepartarea strainilor din Romania
Art. 79 din O.U.G. nr. 194/2002, reglementeaza că “împotriva străinilor a căror
 şedere pe teritoriul României a devenit ilegală, al căror drept de şedere a fost anulat
Indepartarea
strainilor sau revocat, precum şi celor cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de şedere
temporară, Autoritatea pentru străini poate dispune măsura returnării de pe
teritoriul României. În cazul străinilor declaraţi indezirabili, precum şi împotriva
celor pentru care instanţa a dispus măsura de siguranţă a expulzării, îndepărtarea
de pe teritoriul României se face prin punerea în aplicare a prevederilor hotărârii
instanţei prin care s-a dispus măsura respectivă”.
Decizia de returnare constituie actul administrativ al Autorităţii pentru străini
sau al formaţiunilor sale teritoriale prin care străinii prevăzuţi la art. 79 alin. (1) sunt
obligaţi să părăsească teritoriul României.
Decizia de returnare se redactează în două exemplare, fiecare în limba română şi
într-o limbă de circulaţie internaţională.
Aceasta decizie dă posibilitatea străinului să părăsească ţara neînsoţit:
 în termen de 15 zile, pentru străinul a cărui şedere a devenit ilegală; străinul a
cărui viză a fost anulată sau revocată; foştii solicitanţi de azil pentru care s-a finalizat
procedura de azil;
 în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat
dreptul de şedere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;
 în termen de 90 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat
dreptul de şedere temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale; străinul
căruia i-a încetat dreptul de şedere permanentă.
Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data
comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de
Autoritatea pentru străini, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află
formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare.
Măsurile de îndepărtare a străinilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului 194/2002 sunt:
1. declararea ca indezirabil a străinului;
2. îndepărtarea sub escortă a străinului;
3. repatrierea voluntară umanitară asistată;
4. expulzarea străinului.
59
Declararea ca indezirabil
Este o măsură care se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat,
desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de
natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
Măsura se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului
anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Dreptul de şedere al străinului încetează de la data emiterii ordonanţei de
declarare ca indezirabil.
Punerea în executare a hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil se
realizează prin escortarea străinului până la frontieră sau până în ţara de origine, de
către personalul specializat al Autorităţii pentru străini. Perioada pentru care un
străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii
termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se
constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri.
Îndepărtarea sub escortă a străinilor

Îndepărtarea sub escortă se realizează de către personalul specializat al
Autorităţii pentru străini, pentru următoarele categorii de străini:
a) care nu au părăsit voluntar teritoriul României la expirarea termenului deciziei
de returnare prevăzute la art. 80 alin. (3);
b) care au trecut ilegal frontiera de stat;
c) care au fost declaraţi indezirabili;
d) împotriva cărora a fost dispusă expulzarea.
Îndepărtarea este interzisă în următoarele cazuri:

a) străinul este minor şi părinţii au dreptul de şedere în România;
b) străinul este părinte al unui minor care are cetăţenia română, dacă minorul se
află în întreţinerea acestuia sau există obligaţia plăţii pensiei alimentare, obligaţie pe
care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;
c) străinul este căsătorit cu un cetăţean român, iar căsătoria nu este de
convenienţă;
d) străinul a depăşit vârsta de 80 de ani;
60
e) există temeri justificate că viaţa îi este pusă în pericol ori că va fi supus la
torturi, tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis
străinul;
f) îndepărtarea este interzisă de documentele internaţionale la care România este
parte.
Presupune însoţirea străinului de către personalul specializat al Autorităţii
pentru străini până la frontieră ori până în ţara de origine, de tranzit sau de destinaţie.
Repatrierea voluntară umanitară asistată

Străinii aflaţi pe teritoriul României pot solicita sprijinul Autorităţii pentru
străini, precum şi al organizaţiilor internaţionale sau neguvernamentale cu atribuţii în
domeniu pentru repatrierea voluntară umanitară asistată, dacă nu dispun de mijloace
financiare.
Străinii aflaţi în această situaţie pot beneficia, în mod individual, o singură
dată, de sprijinul acordat de Autoritatea pentru străini de repatrierea voluntară
umanitară asistată în ţara de origine.
Expulzarea străinilor
Constă în îndepărtarea silită a infractorului străin de pe teritoriul României, cu
consecinţa interzicerii reîntoarcerii pe teritoriul ţării, cât timp se află sub aplicarea
măsurii de siguranţă.
Împotriva străinului care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul României măsura
expulzării poate fi dispusă în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Codul de
procedură penală.
Dreptul de şedere al străinului încetează de drept la data la care a fost dispusă
măsura expulzării.
Instanţa de judecată poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică, până
la efectuarea expulzării, fără ca perioada acestei măsuri să depăşească 2 ani.
Expulzarea străinului se face către ţara al cărei cetăţean este, ori, dacă nu are
cetăţenie, către ţara în care îşi are domiciliul. Cauza care impune luarea acestei
măsuri o reprezintă starea de pericol pe care o prezintă cetăţeanul străin sau persoana
fără cetăţenie, care a săvârşit o infracţiune ce se judecă de instanţele române şi care,
dacă ar rămâne pe teritoriul ţării noastre, ar putea comite noi infracţiuni.
61
Extrădarea
Este definita ca fiind un act bilateral între două state, în baza căruia un stat pe al cărui
 teritoriu s-a refugiat un infractor sau un condamnat îl predă, la cerere, altui stat,
Extradarea
pentru a fi judecat ori pus să execute pedeapsa la care fusese condamnat.
Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unei convenţii
internaţionale sau în condiţii de reciprocitate, măsură justificată de protecţia pe care
statul o acordă cetăţeanului.
Statul poate admite sau refuza predarea persoanei a cărei extrădare se solicită.
Legea nr. 302/2004 are dispoziţii care se aplică următoarelor forme de
cooperare judiciară internaţională în materie penală:
a) extrădarea;
b) predarea în baza unui mandat european de arestare;
c) transferul de proceduri în materie penală;
d) recunoaşterea şi executarea hotărârilor;
e) transferarea persoanelor condamnate;
f) asistenţa judiciară în materie penală;
g) alte forme de cooperare judiciară internaţională în materie penală.
Nu pot fi extrădaţi din România:
a) cetăţenii români, cu anumite excepţii, enumerate la art. 24 din Legea nr.
302/2004;
b) persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în
condiţiile şi în limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale;
d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori
sau experţi în faţa unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor
conferite prin convenţie internaţională.
Cetăţenii români pot fi extrădaţi din România numai în baza convenţiilor
internaţionale multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, dacă,
privitor la persoana extrădabilă, este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele
condiţii:
a) domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de
extrădare;
62
b) are şi cetăţenia statului solicitant;
c) a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetăţean al unui stat membru
al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.
Exista si o condiţie suplimentară ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca
suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o
hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea
executării pedepsei în România.
Extrădarea este obligatoriu refuzată dacă:

a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei
europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată
la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent în
domeniu, ratificat de România;
b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul
urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate,
limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit grup social;
c) situaţia persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunţate la
lit. b);
d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale
extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente,
sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;
e) se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei
infracţiuni politice;
f) se referă la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept
comun.
Alte măsuri aplicabile străinilor

Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere temporară a libertăţii de
mişcare pe teritoriul statului român, dispusă de magistrat împotriva străinului care nu
a putut fi îndepărtat sub escortă în termenul prevăzut de lege, sau împotriva străinului
care a fost declarat indezirabil sau cu privire la care instanţa a dispus expulzarea.
63
Tolerarea rămânerii pe teritoriul României este permisiunea de a rămâne pe
teritoriul ţării acordată de Autoritatea pentru străini străinilor care nu au dreptul de
şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.
Prin motive obiective se înţeleg acele împrejurări independente de voinţa străinului,
imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi
teritoriul României.
Străinii pot fi toleraţi în următoarele situaţii:
a) atunci când se află în situaţiile prevăzute la art. 15 alin. (1) şi nu îndeplinesc
condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea unui permis de şedere;
b) când străinii luaţi în custodie publică, împotriva cărora s-a dispus măsura
returnării, nu au putut fi îndepărtaţi în termen de 6 luni;
c) când străinii luaţi în custodie publică, împotriva cărora instanţa a dispus
expulzarea, nu au putut fi expulzaţi în termen de 2 ani de la data la care au fost luaţi
în custodie publică;
d) atunci când prezenţa temporară pe teritoriul României a acestora este cerută de
interese publice importante;
e) atunci când există motive serioase să se considere că străinii sunt victime ale
traficului de fiinţe umane;
f) atunci când Autoritatea pentru străini constată că aceştia se află în
imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective. Tolerarea se
acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi
perioade de până la 6 luni, până la dispariţia cauzelor.
Interzicerea intrării străinului pe teritoriul României Odata cu emiterea
deciziei de returnare sau punerea în aplicare a măsurii de expulzare, Autoritatea
pentru străini poate dispune, în condiţiile legii, şi interzicerea intrării în România,
pentru o perioadă determinată.
IV.7 Regimul juridic aplicabil unor categorii speciale de straini
IV.7.1 Cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene si din Spatiul Economic
European
 Regimul aplicabil cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene ale

Spatiului Economic European.
64
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul
României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic
European este actul normativ care reglementeaza regimul acestei categorii de straini
in Romania si strabileste conditiile in care acesti cetateni isi pot exercita dreptul de
libera circulatie pe teritoriul Romaniei.
Cetăţenii Uniunii Europene, precum şi membrii familiilor lor, care îşi exercită
dreptul la liberă circulaţie şi rezidenţă pe teritoriul României, beneficiază de
drepturile şi libertăţile recunoscute prin Tratatul privind Uniunea Europeană, cum ar
fi:
a) se bucură de protecţia generală a persoanelor şi a averilor, garantată de Constituţie
şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele Uniunii Europene şi în
alte tratate internaţionale la care România este parte;
b) se pot deplasa liber şi îşi pot stabili reşedinţa sau, după caz, domiciliul, oriunde pe
teritoriul României;
c) beneficiază de măsuri de protecţie socială din partea statului, în aceleaşi condiţii ca
şi cetăţenii români;
d) au dreptul să verifice datele personale înscrise în documentele oficiale eliberate de
autorităţile române şi, când este cazul, să solicite corectarea sau eliminarea unor date
care nu corespund realităţii;
e) au acces neîngrădit pe piaţa forţei de muncă din România, sub rezerva aplicării
măsurilor tranzitorii prevăzute în Tratatul de aderare a României la Uniunea
Europeană, precum şi la desfăşurarea altor activităţi de natură economică, în
condiţiile legii aplicabile cetăţenilor români;
f) au acces neîngrădit la activităţile şcolare şi de instruire în cadrul sistemului naţional
de învăţământ.
IV.7.2 Străinii cu drept de şedere permanentă în statele membre ale Uniunii

Europene
Cetăţenii unor state terţe sau apatrizii, cu drept de şedere permanentă în statele
membre ale Uniunii Europene, pot intra şi rămâne pe teritoriul statului român, pentru
o perioadă de 90 de zile în decurs de 6 luni, fără obligativitatea obţinerii unei vize de
intrare ( art. 120 O.U.G 194/2002).
65
IV.7.3 Membrii de familie ai străinilor cu drept de şedere permanentă în state
membre U. E.
Membrii de familie ai străinilor, care au un drept de şedere temporară în
scopul reîntregirii familiei într-un stat membru al Uniunii Europene, pot intra în
România în baza unei vize de lungă şedere acordate în acelaşi scop de către misiunile
diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei.
Acestor străini li se poate prelungi dreptul de şedere cu îndeplinirea condiţiilor
generale prevăzute de lege dacă:
a) prezintă permisul de şedere într-un stat membru al Uniunii Europene; b)
fac dovada că au locuit ca membri de familie ai străinului cu drept de şedere
permanentă într-un stat membru al Uniunii Europene;
c) fac dovada mijloacelor de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul minim
net pe economie.
IV.7.3 Străinii victime ale traficului de persoane şi traficului de migranţi

Străinilor victime ale traficului de persoane şi traficului de migranţi, precum şi
ale infracţiunii prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 sub denumirea de „facilitarea
şederii ilegale a străinilor pe teritoriul României”, li se poate acorda un permis de
şedere temporară, chiar dacă au intrat ilegal în România, la solicitarea procurorului
sau instanţei de judecată, în următoarele condiţii:
a) manifestă o intenţie clară de a coopera cu autorităţile române pentru a
facilita identificarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor la săvârşirea
infracţiunilor ale căror victime sunt;
b) au încetat relaţiile cu persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor ale
căror victime sunt;
c) acordarea dreptului de şedere este oportună pentru derularea investigaţiilor
judiciare;
d) şederea acestora în România nu prezintă pericol pentru ordinea publică şi
securitatea naţională.
Dreptul de şedere poate fi acordat, pentru o perioadă de 6 luni, cu
posibilitatea prelungirii pe noi perioade în aceleaşi condiţii.
Dreptul de şedere poate fi revocat în următoarele situaţii:
a) nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege;
66
b) titularul dreptului de şedere, în mod intenţionat, a reînnoit contactele cu
persoanele suspectate de comiterea infracţiunilor prevăzute mai sus;
c) dacă se constată că străinul a indus în eroare autorităţile competente cu
privire la calitatea de victimă sau cu privire la datele şi informaţiile furnizate;
d) când victima încetează să coopereze;
e) când autorităţile competente constată existenţa vreunuia dintre cazurile
prevăzute la art. 10 din C.Proc.Pen.
IV.7.4 Străinii minori neînsoţiţi

Autoritatea pentru străini şi formaţiunile sale teritoriale procedează pentru
minorii care intra neinsotiti, astfel:
- se stabilesc identitatea şi modul de intrare în ţară;
- li se asigură reprezentarea printr-o instituţie competentă care asigură protecţia şi
îngrijirea necesară, inclusiv cazarea în centre speciale de ocrotire, în aceleaşi condiţii
ca şi pentru copiii români;
- se iau măsuri de identificare a părinţilor, indiferent de locul de reşedinţă al
acestora, în scopul reunificării familiale;
- până la identificarea părinţilor, minorii de vârstă şcolară au acces la sistemul de
învăţământ;
- dacă părinţii minorului nu au reşedinţă în ţară, acesta se returnează în ţara de
reşedinţă a părinţilor ori în ţara în care au fost identificaţi alţi membri de familie, cu
acceptul acestora;
- în cazul neidentificării părinţilor sau a altor rude, i se acordă dreptul de şedere
temporară în România.
Accesul străinilor minori la educaţie este reglementat in art.122
Străinii minori care locuiesc în România au acces la învăţământul şcolar
obligatoriu în aceleaşi condiţii ca şi minorii cetăţeni români.
IV.8. Regimuri juridice speciale aplicabile străinilor
IV8.1. Refugiaţii şi persoanele strămutate

Refugiatul, asa cum este definit in art 1 al Conventiei O.N.U., adoptata la Geneva in
 1951 ca fiind “orice persoană care, în urma unor evenimente şi a unor temeri
Refugiatii
67
justificate de a fi persecutată datorită rasei, religiei, naţionalităţii, apartenenţei la un
anumit grup social sau opiniilor sale politice, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o
are şi care nu poate sau, datorită acestor temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări;
sau care, neavând nici o cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării, în care avea cetăţenia
obişnuită, ca urmare a unor evenimente, nu poate sau, datorită respectivelor temeri,
nu doreşte să se întoarcă".
Caracteristica principală a refugiaţilor este aceea că ei nu pot beneficia ori
nu doresc protecţia ţării lor de origine, motivele părăsirii acelei ţări putând fi:
opresiunea, persecuţia, ameninţarea vieţii sau libertăţii, sărăcia, războiul sau luptele
civile, dezastrele naturale, etc.
Cel mai înalt for internaţional care are ca obiect de activitate situaţia
refugiaţilor este Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (U.N.H.C.R.) creat la 14
decembrie 1950 şi funcţional de la 1 ianuarie 1951 si îndeplineşte în principal, două
funcţii:
1. asigură protecţia internaţională a refugiaţilor, în sensul că promovează
încheierea şi ratificarea unor convenţii internaţionale pentru protecţia refugiaţilor,
urmărind aplicarea acestora, ca şi adoptarea, prin acorduri speciale între guvernele
statelor, a unor măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei refugiaţilor şi pentru reducerea
numărului persoanelor care au nevoie de protecţie;
2. caută soluţii imediate sau pe termen lung pentru rezolvarea problemelor
acestora.
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România transpune în sistemul nostru de
drept dispoziţiile comunitare conţinute în:
- Directiva Consiliului 2001/55/CE privind standardele minime de protecţie
temporară în eventualitatea unui flux masiv de persoane strămutate şi măsurile de
promovare a balanţei de eforturi între statele membre în vederea primirii unor astfel
de persoane şi suportarea consecinţelor;
- Directiva Consiliului 2003/9/CE din 27 ianuarie 2003 privind standardele minime
pentru primirea solicitanţilor de azil;
- Directiva Consiliului 2003/86/CE din 22 septembrie 2003 privind dreptul la
reunificarea familiei;
68
- Directiva Consiliului 2004/83/CE din 29 aprilie 2004 privind standardele minime
pentru calificare şi statutul cetăţenilor ţărilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca
persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională şi conţinutul protecţiei acordate.
Statutul refugiaţilor în România

Legea nr. 122/2006 stabileşte regimul juridic al străinilor care solicită o formă de
protecţie în România, regimul juridic al străinilor beneficiari ai unei forme de
protecţie în România, procedura de acordare, încetare şi anulare a unei forme de
protecţie în România, precum şi procedura pentru stabilirea statului membru
responsabil cu analizarea cererii de azil, precum si intelesul unor termeni cum ar fi:
a) formă de protecţie
b) solicitant sau solicitant de azil
c) străin
d) cerere pentru acordarea unei forme de protecţie sau cerere de azil
e) ţară de origine
f) procedură de azil
g) statut de refugiat
h) protecţie subsidiară
i) protecţie temporară, etc.
Autoritatea centrală responsabilă de implementarea politicilor României în

domeniul azilului, precum şi de aplicare a dispoziţiilor legii este Oficiul Naţional
pentru Refugiaţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Străinilor li se acorda, in conditiile legii:
a) statutul de refugiat;
b) protecţie subsidiară;
c) protecţie temporară sau protecţie umanitară temporară.
a. Statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului străin care, în urma
unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate,
opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social, se află în afara ţării de origine
şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte protecţia acestei ţări, precum
şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită
69
datorită aceloraşi motive, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se
reîntoarcă.
Statutul de refugiat nu se acordă străinului şi apatridului cu privire la care există
motive serioase să se creadă că:
- au comis o infracţiune împotriva păcii şi omenirii, o crimă de război ori o altă
infracţiune similară;
- au comis o infracţiune gravă de drept comun în afara României, înainte de a fi
admişi pe teritoriul statului român;
- au comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor aşa cum sunt ele
enunţate în preambulul şi în art. 1 şi 2 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite;
- au instigat sau au fost complici la săvârşirea faptelor prevăzute mai sus.
- au planificat, au facilitat sau au participat la săvârşirea de acte de terorism, aşa cum
sunt acestea definite în instrumentele internaţionale la care România este parte.
b. Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu
îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care
există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv
în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios şi care nu poate
sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.
Prin risc serios se înţelege:
- condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse;
- tortura, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;
- o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare
a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern ori internaţional, dacă
solicitantul face parte din populaţia civilă.
Protecţia subsidiară nu se acordă cetăţenilor străini şi apatrizilor pentru aceleasi
motive pentru care nu se acorda nici statututl de refugiat.
c. Protecţia umanitară temporară se acordă persoanelor din zonele de conflict în

perioada de conflicte armate în care România nu este angajată, prin hotărâre a
Guvernului, elaborată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la propunerea
Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, în situaţia în care se constată sau există informaţii
că, din zona de conflict, urmează să fie înregistrat un aflux masiv şi spontan de
persoane care au nevoie de protecţie.
70
Prin persoană care are nevoie de protecţie se înţelege orice persoană care face parte
din populaţia civilă şi care şi-a părăsit ţara de origine ca urmare a unui conflict armat
şi nu se poate întoarce în condiţii de siguranţă şi demnitate în ţara de origine.
Prin aflux masiv şi spontan de persoane care au nevoie de protecţie se înţelege
deplasarea către teritoriul României a unui număr semnificativ de persoane care
depăşeşte capacitatea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de soluţionare a cererilor
individuale.
Protecţia umanitară temporară se acordă pe o perioadă care nu poate depăşi 2 ani,
persoanele care beneficiază de ea putând depune, în mod individual, o cerere de azil,
numai după încetarea acestei forme de protecţie.
Procedura de azil
Pentru soluţionarea cererilor sunt prevazute urmatoarele tipuri de proceduri de

 protecţie adresate statului român:
Procedura de azil
 procedura ordinară;
 o procedură specifică în situaţia reunificării familiei;
 procedura accelerată;
 procedura la frontieră;
 procedura ţării terţe sigure.
Autorităţile competente să primească o cerere de azil sunt următoarele:

a) Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi formaţiunile sale teritoriale;
b) structurile Poliţiei de Frontieră Române;
c) structurile Autorităţii pentru Străini;
d) structurile Poliţiei Române;
e) structurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului
Justiţiei.
Cererea de azil se depune de îndată ce:

a) solicitantul s-a prezentat într-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat;
b) solicitantul a intrat pe teritoriul României;
71
c) au survenit evenimente în ţara de origine a solicitantului, care îl determină să ceară
protecţie pentru străinul cu drept de şedere în România.
Cererile de azil depuse în afara teritoriului României nu sunt admise. Cererea de azil
este individuală şi se înaintează personal de către solicitant sau, după caz, de curator
ori de reprezentantul legal, fiind completată în limba română sau într-o limbă pe care
solicitantul o cunoaşte, nefiind acceptate cererile de azil colective.
Admiterea sau respingerea cererii de azil se face prin hotărâre, care se
comunică de îndată, în scris, solicitantului.
Împotriva hotărârii de respingere a cererii de azil, se poate face plângere în
termen de 10 zile de la comunicare.
Plângerea motivată se depune numai la Oficiul Naţional pentru Refugiati, care
o inainteaza de indata instanţei de judecată competente.
În etapa judecătorească de soluţionare a cererilor de azil, dezbaterile au loc în
şedinţă secretă, procedura de azil desfăşurându-se cu respectarea principiului
confidenţialităţii.
Regimul juridic al refugiaţilor

Drepturile solicitanţilor de azil, conform dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 122/2006
 astfel:
Regimul juridic al
refugiatilor a) dreptul de a rămâne în România până la expirarea unui termen de 15 zile de la
finalizarea procedurii de azil;
b) dreptul de a fi asistat de un avocat în orice fază a procedurii de azil;
c) dreptul de a i se asigura, în mod gratuit, un interpret în orice fază a procedurii
de azil;
d) dreptul de a contacta şi a fi asistat de un funcţionar al Înaltului Comisariat al
Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) în orice fază a procedurii de azil;
e) dreptul de a fi consiliat şi asistat de un reprezentant al organizaţiilor
neguvernamentale, române sau străine, în orice fază a procedurii de azil;
f) dreptul de a fi informat, într-o limbă pe care o cunoaşte sau pe care se
presupune în mod rezonabil că o cunoaşte, în momentul depunerii cererii, cu privire
la drepturile şi obligaţiile pe care le are pe parcursul procedurii de azil;
g) dreptul la protecţia datelor personale şi a oricăror alte detalii în legătură cu
cererea sa;
72
h) dreptul de a i se elibera un document temporar de identitate, a cărui valabilitate
va fi prelungită periodic de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, etc.
Obligatiile strainului pe durata procedurii de azil sunt:
a) prezentarea organelor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în
scris, cererea motivată cuprinzând datele indicate de organul la care o depune,
precum şi de a se supune fotografierii şi amprentării. Amprentarea nu este efectuată
în cazul străinilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
b) prezentarea autorităţilor competente de informaţii complete şi reale cu privire
la persoana şi la cererea sa de azil;
c) depunerea tuturor documentelor pe care le are la dispoziţie şi care au relevanţă
cu privire la situaţia sa personală;
d) predarea documentului pentru trecerea frontierei de stat, urmând să primească
un document temporar de identitate;
e) obligaţia de a urmări stadiul procedurii şi de a informa autorităţile competente
cu privire la orice schimbare de reşedinţă;
f) de a răspunde la solicitările organelor cu atribuţii în domeniul azilului;
g) de a nu părăsi localitatea de reşedinţă fără autorizarea Oficiului Naţional pentru
Refugiaţi. Autorizaţia va fi emisă de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi în urma unei
analize individuale, obiective şi imparţiale, iar în cazul neautorizării, aceasta va fi
motivată;
h) prezentarea la examenele medicale ce îi sunt stabilite, etc.
IV.8.2. Personalul diplomatic şi consular
Personalul diplomatic şi consular aflat în misiune în România face parte din

 categoria străinilor care au un statut specific.
Personalul
diplomatic Se bucură de privilegii şi imunităţi stabilite prin tratate internaţionale, precum:
si
 Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961;
 Convenţia de la Viena privind relaţiile consulare din 1963;
 Convenţia privind privilegiile şi imunităţile ONU din 1946.
73
Principalele imunităţi acordate personalului diplomatic şi consular sunt:
- Inviolabilitatea persoanei, a locuinţei, documentelor şi bunurilor sale, cu excepţia
 prinderii sale în flagrant delict, când pot fi aplicate măsuri de constrângere;
Imunitatile pers.
diplomatic - imunitate de jurisdicţie penală, administrativă, civilă şi de executare;
- privilegii – scutiri de impozite, taxe vamale şi control vamal, taxe fiscale, prestaţii
personale.
Care este procedura acordarii azilului?
I. Macovei < Drept international privat> Editura Ars Longa, Iasi 2001
A.T. Moldovan <Expulzarea, extradarea si readmisia in dreptul international >
Editura All Beck, Bucuresti 2004
N. Diaconu < Drept international privat> Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004
A.Fuerea < Drept international privat> Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2005
74
Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit international
prive> L.G.D.J., 2008
Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de drept
international priva t> ,Ed. Hamangiu,2008
B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droit
international prive >Ed. Dalloz,2006
2002
B.M.C. Predescu < Drept international privat >Editura Universitaria Craiova
2002 D.Al.Sitaru < Drept international privat > Ed. Actami, Bucuresti 1997
T.R.Popescu < Drept international privat. Ed. Romfel, Bucuresti 1994
Jeacota M., Piticaru G, Paun V., Iftimie E < Pozitia juridica a strainilor in
Romania, culegere de studii, litografia Universitatii Alexandru Ioan Cuza> Iasi 1977
Meitani G. <Curs de drept international privat> Editura All Beck, Bucuresti 2000
II. Legi.
Legea nr. 105/1992
Legea nr. 122/2006
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România;
TEMĂ DE REFLECŢIE
Statutul refugiatilor in Romania
1. Principalele imunitati acordate personalului diplomatic si consular sunt:

a) imunitatea de jurisdictie penala
b) imunitate de jurisdictie civila
c) scutiri de taxe vamale si control vamal
75
2. Obligatiile solicitantului de azil sunt:
a) obligatia de a preda documentul pentru trecerea frontierei
b) obligatia de a nu parasi localitatea de resedinta
c) obligatia de a parasi teritoriul Romaniei in termen de 30 zile de la
finalizarea procedurii de azil in cazul in care solicitantul nu a obtinut
forma de protectie solicitata
3. Clauza natiuni celei mai favorizate presupune:

a) reglementari ce confera cetatenilor statelor semnatare aceleasi drepturi pe
teritorile tarii respective
b) prevederi prin intermediul carora partile contractante isi acorda pe baza de
reprocitate aceleasi avantaje si privilegi
c) ca, unele categori de straini pot beneficia de anumite drepturi prevazute de
legea nationala sau de conventiile internationale la care Romania este
parte
4. Straini pot beneficia in Romania de urmatoarele drepturi, Conform O.U.G.

nr.194/2002
a) de a se deplasa liber si de a-si stabili oriunde pe teritoriul tari
resedinta sau domiciliul
b) de protectie generala a persoanelor si averilor
c) de dispozitiile mai favorabile prevazute in Constitutie
5. Strainii nu pot:
d) organiza partide politice pe teritoriul Romaniei
e) sa ramana peste perioada pentru care li s-a aprobat dreptul de sedere
f) sa nu se supuna controlului organelor de politie
6. Pentru a intra in Romania, straini trebuie sa:

a) prezinte documente care fac dovada existentei unor mijloace de intretinere
pe perioada sederi
b) nu fi incalcat anterior, scopul declarat la obtinerea vizei
c) nu aiba introdu-se alerte in sistemul informatic Schengen
7.Viza de tranzit, permite strainului:

a) sa tranziteze teritoriul Romaniei o singura data
b) sa tranziteze teritoriul Romaniei de mai multe ori
c) sa tranziteze teritoriul Romaniei de cate ori doreste dar fara ca durata
fiecarui tranzit sa depaseasca 10 zile
8. Viza de lunga sedere se acorda strainilor:

a) pe o perioada de 30 zile
b) pe o perioada de 90 de zile
c) pentru reintregirea familiei
9. Dreptul de sedere permanenta se acorda strainilor care:
76
a) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii
10 ani anteriori depunerii cererii
b) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii
5 ani anteriori depunerii cererii
c) au avut o sedere continua si legala pe teritoriul Romaniei in ultimii 3
ani anteriori depunerii cererii
10. Dreptul de sedere permanenta se acorda de catre:

a) personalul diplomatic si consular
b) Presedintele Romaniei
c) Seful Oficiului Roman pentru Imigrari

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a,b,c
2 a,b 7 a,b
3 b 8 b,c
4 a,b,c 9 b
5 a,b,c 10 c
CAPITOLUL V
PERSOANELE JURIDICE IN DREPTUL
INTERNATIONAL PRIVAT
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Teste
77
Cuprins:
 Clasificarea persoanelor juridice

 Determinarea legii aplicabile persoanelor juridice
 Domeniul de aplicare a legii nationale a persoanei juridice
 Conditia juridica a persoanei juridice straine
 Capacitatea de folosinta a persoanei juridice straine in Romania
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind persoana

juridica si legea aplicabila acestora.
 Obiective operaţionale: Vor fi evidenţiate elementele cu privire la

capacitatea de folosinta a persoanei juridice, la conditia juridica si la domeniul de aplicare a legii nationale a persoane
CAPITOLUL V
PERSOANELE JURIDICE IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT
Definiţie. Noţiuni generale
 Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, in

Definitia pers.
juridice art.26 lit.e face vorbire despre persoana juridica in legislatia romana; astfel: sunt
persoane juridice “orice organizaţii care au o organizare de sine stătătoare şi un
patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop în acord cu interesul obştesc”.
Din punctul de vedere al dreptului internaţional privat, este relevantă doar
persoana juridică angrenată în raporturi juridice de drept civil (în sens larg) cu
element de extraneitate, deoarece doar aceste raporturi juridice sunt susceptibile să
genereze probleme ce ţin de conflictul de legi.
78
Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului
ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.
Clasificarea persoanelor juridice
O primă distincţie este aceea dintre persoanele juridice de drept privat şi cele de
 drept public.
Clasificarea pers
juridice  Persoanele juridice pot lega raporturi juridice guvernate de regimuri de drept
diferite.
 Importanţa clasificării rezidă în aceea că doar persoanele juridice de drept
privat pot genera probleme conflictuale ce interesează dreptul internaţional privat
 O alta distincţie se face între persoanele juridice de drept intern şi persoanele
juridice de drept internaţional (cum este cazul statelor şi organizaţiilor internaţionale
guvernamentale).
Statele comportă o personalitate juridică complexă. Ele sunt subiecte de drept
internaţional dar pot fi privite şi ca persoane juridice de drept intern privat (când
acţionează jure gestionis) sau public (când acţionează jure imperii).
Persoanele juridice de drept internaţional:

 sunt constituite printr-un acord internaţional (spre deosebire de persoanele
juridice de drept intern, constituite în temeiul unei legi naţionale, chiar şi atunci când
prezintă elemente străine în structura lor);
 sunt anaţionale, fiind imposibil să se vorbească de naţionalitatea statului, care
este izvorul naţionalităţii (persoanele juridice de drept intern sunt purtătoare ale
naţionalităţii unui stat);
 sunt beneficiarele unei duble personalităţi juridice (de drept internaţional şi de
drept intern);
 desfăşoară activităţi internaţionale de anvergură;
 existenţa şi funcţionarea lor sunt guvernate de normele dreptului internaţional.
 după naţionalitatea lor: persoane juridice române (naţionale) şi străine;
 după criteriul sediului: persoane juridice cu sediul în România şi persoane
juridice cu sediul în străinătate
79
 după natura dreptului de proprietate: persoane juridice de stat (statul,
organele puterii legislative, executive, judecătoreşti, unităţile administrativ-teritoriale,
regiile autonome cu capital de stat), persoane juridice private şi persoane juridice
mixte;
 după natura scopului: persoane juridice cu scop patrimonial şi fără scop
patrimonial (cu scop nepatrimonial).
 funcţie de provenienţa capitalului social: persoanele juridice române pot fi:
fără sau cu participare străină;
Dreptul internaţional privat este interesat de soluţionarea următoarelor
probleme privind activitatea persoanelor juridice în relaţiile economice
internaţionale:
 determinarea naţionalităţii, adică a apartenenţei la un anumit stat a persoanei

juridice – problemă rezolvată de normele juridice ale fiecărui stat, care stabilesc
criteriile în acest sens.
 condiţia persoanei juridice, care prezintă două aspecte:
- a) recunoaşterea extrateritorială a persoanei juridice constituite în străinătate şi
- b) drepturile care se atribuie persoanei juridice recunoscute.
Determinarea legii aplicabile persoanei juridice
Funcţie de felul calificării – primară sau secundară– şi de legea după care se face
 calificarea, se determină şi legea care va stabili dacă un colectiv organizat are sau nu
Determinarea legii
aplicabile calitatea de persoană juridică.
Dreptul internaţional privat român a statuat principiul calificării primare după
lex fori, consacrat de art. 3 din Legea nr. 105/1992 conform căruia “când
determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmează să fie dată unei
instituţii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridică
stabilită de legea română”.
Naţionalitatea persoanei juridice
Naţionalitatea desemnează apartenenţa persoanei juridice la un anumit stat, fiind

 elementul pe baza căruia se distinge între persoanele juridice străine şi cele naţionale.
Nationalitatea
pers. juridice
80
 Pentru persoana juridică naţionalitatea are aceeaşi semnificaţie ca şi cetăţenia
persoanei fizice şi serveşte la determinarea statutului juridic al subiectului colectiv de
drept.
 Potrivit art. 40 din Legea nr. 105/1992, persoana juridică are naţionalitatea
statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit, conform actului constitutiv, sediul social. -
Naţionalitatea se determină după legea forului, prin aplicarea criteriilor prevăzute de
această lege.
Criterii de determinarea a nationalitatii
1. criteriul sediului social: persoana juridică are naţionalitatea statului unde

îşi stabileşte sediul social.
 Sediul trebuie să fie real, iar nu fictiv, adică persoana juridică să îşi aibă acolo
centrul administrativ, respectiv principalele organe de conducere.
 Dacă organele de conducere se află în mai multe ţări, sediul social este
considerat a fi în ţara în care se află organul superior de conducere.
 Sediul mai trebuie să fie serios, adică să se afle într-o ţară cu care persoana
juridică prezintă legături semnificative.
2. criteriul voinţei fondatorilor: presupune stabilirea naţionalităţii persoanei
juridice de către membrii fondatori, prin actul constitutiv şi statut, funcţie de
interesele lor si reprezintă o aplicare a principiului autonomiei de voinţă în materia
determinării naţionalităţii persoanei juridice- nu este acceptat in doctrina deoarece
favorizează frauda la lege prin eludarea normelor cu caracter imperativ, edictate
pentru ocrotirea intereselor obşteşti şi pe cele ale terţilor;
3. criteriul locului de înregistrare a persoanei juridice numit şi criteriul

încorporării: naţionalitatea este dată de statul în care au fost îndeplinite formalităţile
pentru constituirea acesteia, chiar dacă sediul ar fi stabilit în alt stat.
4. criteriul locului unde se află centrul activităţii economice a persoanei

juridice, potrivit căruia naţionalitatea ar fi dată de statul centrului activităţii ei
5 .criteriul controlului: naţionalitatea persoanei juridice este dată de apartenenţa

conducătorilor ei sau după cetăţenia asociaţilor, ori de naţionalitatea capitalului social
81
sau chiar de cetăţenia acelora în folosul cărora se desfăşoară activitatea persoanei
juridice.
 Este folosit în unele tratate internaţionale pentru a se putea face deosebirea

între persoanele juridice străine şi cele naţionale ori este folosit în scopul atribuirii
unor drepturi cu caracter special doar persoanelor juridice naţionale, precum şi atunci
când se aplică unele măsuri discriminatorii persoanelor juridice străine;
6. criterii mixte, rezultate din folosirea concomitentă a mai multor criterii dintre cele
enumerate mai sus.
În dreptul internaţional privat român, determinarea naţionalităţii persoanei juridice se

face pe baza unui criteriu de drept comun (care este în sensul criteriului sediului
social), precum şi pe baza unor criterii speciale.
7. Criteriul de drept comun este dat de art. 40 din Legea nr. 105/1992: “persoana
juridică are naţionalitatea statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit, conform actului
constitutiv, sediul social. Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru
naţionalitatea persoanei juridice este sediul real. Prin sediu real se înţelege locul unde
se află centrul principal de conducere şi gestiune a activităţii statutare, chiar dacă
hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de
acţionarii sau de asociaţii din alte state”.
Criteriul adoptat de norma română de drept internaţional privat este cel al sediului
social
8. Criteriile speciale sunt stabilite de convenţii internaţionale pentru situaţii deosebite

şi sunt mai rare în practică deoarece ele nu privesc naţionalitatea persoanei juridice în
ansamblul său, ci numai anumite aspecte legate de naţionalitatea acesteia, în funcţie
de obiectul de reglementare al respectivei convenţii. Exemple de criterii speciale:
a) Criteriul locului constituirii persoanei juridice, numit şi criteriul
încorporării, este aplicat, practic, toate acordurile privind evitarea dublei impuneri
şi prevenirea evaziunii fiscale.
b) Criteriul controlului poate fi regăsit în unele dintre acordurile privind

promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate de Guvernul României
cu guvernele altor state.
82
c) Criteriul mixt al locul constituirii şi sediul social (Tratatul pentru comerţ şi
navigaţie încheiat cu Japonia în 1970, ratificat prin Decretul nr. 22/1970);
d) Criteriul mixt al locului constituirii şi cel al controlului (Acordul

privind relaţiile comerciale dintre Guvernul României şi Guvernul S.U.A.,
ratificat prin Legea nr. 50/1992);
e) Unele tratate folosesc, alternativ, două criterii. Spre exemplu, Acordurile

privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor încheiate cu Franţa (Legea
nr. 88/1995) şi cu Regatul Ţărilor de Jos (Legea nr. 14/1994) fac referire la criteriul
mixt al sediului şi la cel al constituirii şi, alternativ, la cel al controlului, lărgind prin
aceasta sfera de aplicare a tratatului;
f) Există şi situaţia în care sunt folosite criterii diferite pentru fiecare stat
parte al Acordului. Astfel, Acordul privind promovarea şi protejarea reciprocă a
investiţiilor încheiat cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (Legea nr.
109/1995) prevede criteriul mixt al sediului (real) şi încorporării pentru determinarea
persoanelor juridice române şi criteriul încorporării pentru determinarea persoanelor
juridice engleze.
Schimbarea naţionalităţii persoanei juridice
Cazuri posibile
 la schimbarea sediului persoanei juridice între două state care utilizează,
ambele, criteriul sediului social;
 mutarea sediului persoanei juridice dintr-un stat care respectă criteriul
sediului într-un alt stat, care cunoaşte alt criteriu; potrivit legii primului stat, persoana
juridică dobândeşte naţionalitatea noului său sediu, în timp ce, potrivit legii celui de-
al doilea stat nu are loc nici o schimbare de naţionalitate;
 modificarea naţionalităţii (cetăţeniei) majorităţii capitalului social (sau
asociaţilor) duce la schimbarea naţionalităţii în cazul sistemelor legislative care
îmbrăţişează criteriul controlului.
Şi în dreptul internaţional privat român, schimbarea naţionalităţii persoanei
juridice operează în cazul schimbării sediului social dintr-un stat în altul.
83
Calificarea noţiunii de sediu social
Naţionalitatea persoanei juridice se determină după criteriile stabilite de legea
forului.
Noţiunea de sediu social se poate califica, dupa:
 legea naţională a persoanei juridice;
 legea forului;
 legea statului unde se află persoana juridică (lex loci);
 legea statului unde a fost stabilit sediul statutar al persoanei juridice.
 legea statului care reglementează efectele care interesează persoana
juridică.
Calificarea noţiunii de sediu social în dreptul internaţional privat

român Noţiunea de sediu social în dreptul român este calificată prin
următoarele reglementări:
 reglementarea generală din Legea nr. 105/1992- art. 40 alin. 1, dispune :

persoana juridică are naţionalitatea statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit prin actul
constitutiv sediul social.
 reglementări cu caracter special au fost cuprinse şi în Legea nr. 187/2003
privind competenţa de jurisdicţie, recunoaşterea şi executarea în România a
hotărârilor în materie civilă şi comercială pronunţate în statele membre ale Uniunii
Europene (publicată în “Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 333 din 16 mai
2003), aplicabile când elementul de extraneitate se situează într-unul dintre statele
membre ale Uniunii Europene. Legea nr. 187/2003 a fost abrogată expres de art. I din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare
pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la
Uniunea Europeană
În cazul societăţilor comerciale fără personalitate juridică (asociaţiile în
participaţie din dreptul român, francez, german, societăţile în comandită simplă din
dreptul german, etc.), se aplică prin analogie art. 40 alin. 3 din Legea nr. 105/1992.
Regimul lor juridic este supus legii statului pe teritoriul căruia se află centrul
principal de conducere şi de gestiune a activităţii societăţii respective şi nu legii
contractului de societate.
84
Domeniul de aplicare a legii naţionale a persoanei juridice
Statutul personal al persoanei juridice
Prin statutul persoanei juridice se înţelege ansamblul normelor juridice care

 reglementează naşterea, manifestarea sau stingerea existenţei acesteia precum şi
Statutul personal
al pers. Jur. normele care reglementează raporturile persoanei juridice ca subiect de drept faţă de
terţi.
 Statutul personal al persoanei juridice se referă la capacitatea de folosinţă şi
capacitatea de exerciţiu pe care ea le are.
 Este cârmuit de legea naţională a persoanei juridice. Potrivit art. 41 alin. 1 din
Legea nr. 105/1992, statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa
naţională, determinată conform art. 40 din acelaşi act normativ
 Legea naţională a persoanei juridice reglementează ambele aspecte ale
capacităţii ei civile, şi anume:
a. capacitatea de folosinţă: se reglementează modurile de constituire,
funcţionare şi încetare a persoanei juridice, precum şi soarta bunurilor acesteia în caz
de lichidare; de asemenea, limitele activităţii sale, raporturile juridice din cadrul
persoanei juridice şi cele cu terţe persoane.
b. capacitatea de exerciţiu- se determină care sunt organele persoanei juridice şi
în ce condiţii ele pot angaja persoana juridică în raporturile cu terţii. Legea statutului
organic al persoanei juridice reglementează îndeosebi:
 capacitatea;
 modul de dobândire şi pierdere a calităţii de asociat;
 drepturile şi obligaţiile care decurg din calitatea de asociat;
 modul de alegere, competenţele şi funcţionarea organelor de conducere a
persoanei juridice;
 reprezentarea ei prin intermediul organelor proprii;
 răspunderea persoanei juridice şi a organelor ei faţă de terţi;
 modificarea actelor constitutive;
 dizolvarea şi lichidarea persoanei juridice.
85
V.4.2. Statutul sucursalei şi filialei persoanei juridice
Conform art. 41 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, statutul organic al sucursalei
înfiinţate de o persoană juridică într-o altă ţară, este supus legii naţionale a acesteia,
adică legii persoanei juridice care a înfiinţat-o.
Statutul organic al filialei este supus legii statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit
propriul sediu, independent de legea aplicabilă persoanei juridice care a înfiinţat-o.
Legile care reglementează statutul organic al sucursalei şi filialei persoanei

juridice sunt diferite una de cealaltă.
V.5. Condiţia juridică a persoanei juridice străine

Condiţia juridică a străinului persoană juridică presupune analiza a două aspecte:
1.determinarea legii naţionale a persoanei juridice şi
2.determinarea condiţiei juridice a străinului ca persoană juridica( recunoaşterea

extrateritorială a persoanei juridice şi stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care pot fi
conferite acesteia, după recunoaşterea în ţara forului).
V.5.1. Recunoaşterea persoanei juridice străine
Recunoaşterea este admisă de toate statele, prin legea naţională, şi se face numai
 dacă persoana juridică străină a fost constituită în conformitate cu legea sa naţională
Recunoasterea
pers. Jur. şi nu se opune ordinii publice de drept internaţional privat. Recunoaşterea persoanei
juridice străine este un act declarativ de drepturi prin care se constată existenţa
persoanei juridice şi se recunosc extrateritorial efectele existenţei ei.
Obiectul recunoaşterii îl reprezintă calitatea persoanei juridice de subiect de
drept, modificările capacităţii de folosinţă a acesteia (reorganizare, faliment, lichidare
sau încetarea existenţei).
Conform art. 43 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internaţional privat, persoana juridică străină cu scop patrimonial
valabil constituită în statul a cărui naţionalitate o are, este recunoscută de plin drept în
România.
Condiţiile în care intervine recunoaştere de drept sunt:
 să fie constituită conform dispoziţiilor prevăzute de legea ei naţională;
86
 să aibă calitatea de subiect de drept ;
 să nu fi încălcat ordinea publică de drept internaţional privat român.
Recunoaşterea de drept a persoanelor juridice cu scop patrimonial străine este
consacrată şi de Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizaţia şi funcţionarea
reprezentanţelor firmelor comerciale şi organizaţiilor economice străine, autorizarea
presupunând recunoaşterea lor prealabilă.
Persoanele fără scop patrimonial sunt recunoscute pe baza aprobării
prealabile a Guvernului, prin hotărâre judecătorească, sub condiţia reciprocităţii, dacă
au fost valabil constituite în statul de origine, iar scopul lor nu contravine ordinii
sociale şi economice a României
Pentru a se manifesta într-un stat străin, altul decât cel în care s-au înfiinţat,
persoanele juridice (atât cele de drept intern, cât şi cele de drept internaţional)
trebuie recunoscute.
Pentru recunoasterea persoanei juridice straine trebuie, insa, indeplinite
conditiile ce rezulta implicit din dispoziţiile legii:
 persoana juridică străină să fi fost constituită în conformitate cu legea ei
naţională;
 aceasta să aibă calitatea de subiect de drept, adică să fie vorba de o persoană
juridică;
 ordinea publică din dreptul internaţional privat să nu se opună la
recunoaşterea ei ca persoană juridică.
V.5.2. Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice străine

 Drepturile şi obligaţiile persoanei juridice străine -conform art. 44 din Legea
Drepturile si oblig.
Pers. Jur. nr. 105/1992: „persoana juridică străină, care este recunoscută, beneficiază de toate
drepturile care decurg din legea statutului ei organic, afară de cele interzise de statul
român prin dispoziţiile sale legale, aplicându-se regimul naţional sub condiţia
reciprocităţii”.
Reciprocitatea priveşte, conform art. 163 din Legea nr. 105/1992, protecţia
juridică, scutirea de taxe, asistenţa juridică gratuită.
Persoana juridică străină nu se poate bucura de mai multe drepturi decât
persoana juridică română; prin derogare, se poate acorda acesteia clauza naţiunii celei
mai favorizate, sub condiţia reciprocităţii.
87
V.5.3. Activitatea persoanelor juridice străine în România
Persoanele juridice care doresc să desfăşoare în ţara noastră o activitate cu

caracter permanent, au nevoie de autorizarea organelor competente.
Reprezentanţele firmelor străine nu pot desfăşura decât operaţiuni stabilite
prin autorizaţia de funcţionare, care se eliberează de Ministerul Economiei şi
Comerţului pe baza cererii adresate acestuia şi care trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu menţiunile prevăzute în art. 1 din Decretul-Lege nr. 122/1990, ce
stabileşte: “societăţile comerciale şi organizaţiile economice străine pot avea
reprezentanţe în România pe baza autorizaţiei eliberate în acest scop".
Art. 45 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat prevede că persoanele juridice străine recunoscute în România îşi
desfăşoară activitatea pe teritoriul ţării noastre în condiţiile stabilite de legea română
referitoare la exercitarea activităţilor economice, sociale, culturale sau de altă natură.
O.U.G nr. 92/1997 priveste stimularea investiţiilor directe, cadrul general
privind facilităţile şi garanţiile de care beneficiază investiţiile directe în România.
V.6 Capacitatea de folosinta a persoanei juridice straine in Romania

V.6.1. Capacitatea juridică. Definiţie. Noţiune
 Capacitate juridică reprezinta capacitatea de a fi subiect de drept.
Capacitatea
juridica Capacitatea juridică (capacitatea de drept) se defineşte ca fiind aptitudinea generală
şi abstractă de a avea şi exercita drepturi subiective şi de a-şi asuma şi
îndeplini obligaţiile.
Trăsăturile caracteristice ale capacităţii juridice ale persoanei juridice sunt:
 Generalitatea – este însuşirea pe care o are persoana juridică de a avea

drepturi şi obligaţii.
 Unicitatea - prin acest caracter înţelegându-se însuşirea ei de a aparţine
fiecărei persoane juridice; dacă persoana juridică este un subiect de drept distinct,
atunci capacitatea sa juridică este unică.
88
 Legalitatea - aceasta este însuşirea intrinsecă a capacităţii juridice a persoanei
juridice, care constă în faptul că recunoaşterea, conţinutul, începutul şi sfârşitul
acesteia sunt reglementate prin lege; capacitatea juridică a persoanei juridice este
efectiv de domeniul legii.
V.6.2. Capacitatea juridică de folosinţă
Capacitatea juridică se compune din două elemente: capacitatea de folosinţă
 şi capacitatea de exerciţiu, ambele existând atât în cazul persoanei fizice cât şi în
Nationalitatea
pers. juridice cazul persoanei juridice.
Capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală şi abstractă de a avea
drepturi şi obligaţii.
Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a-şi exercita drepturile
şi de a-şi asuma obligaţiile, săvârşind acte juridice (conform art. 5, alin. 2 şi 3 din
Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice).
Persoanele juridice supuse înregistrării au personalitate juridică (deci
capacitate de folosinţă), după caz: de la data actului de dispoziţie care o înfiinţează,
de la data recunoaşterii, ori de la data autorizării înfiinţării lor. Excepţia de la această
regulă este prevăzută în alineatul ultim al art. 33 din Decretul nr. 31/1954, care
instituie o capacitate de folosinţă anticipată (fiind necesară pentru efectuarea actelor
de înfiinţare a persoanei juridice).
Conţinutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice este determinat de scopul
pentru care a fost înfiinţată.
V.6.3. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice străine în România

Recunoaşterea unei persoane juridice străine înseamnă existenţa sa ca subiect
de drepturi şi obligaţii în afara statului de origine.
Aceasta îi conferă persoanei juridice străine în România dreptul de a-şi
extinde activitatea pe teritoriul ţării noastre, ca stat care i-a acceptat calitatea de
persoană juridică.
Este necesara stabilirea a două aspecte:
 Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice care rezultă din statutul său şi
care este reglementata de lex causae (legea internă sau ordinea juridică internaţională)
şi care este denumită capacitatea de folosinţă organică;
89
 Capacitatea de folosinţă operantă în statul străin în care este recunoscută
persoana juridică şi care a mai fost denumită capacitate juridică de folosinţă
eficientă.
Reglementarea română care stabileşte capacitatea de folosinţă a persoanei
juridice o în:
 Codul Comercial, în Legea persoanelor juridice nr. 21/1924 (reglementare

înlocuită de Ordonanţa de Guvern nr. 26/2000);
 Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi juridice;
 Decretul-lege nr. 122/1990 privind autorizarea în România a reprezentanţelor
societăţilor comerciale şi a organizaţiilor economice străine;
 Hotărârea Guvernului nr. 1222/1990 privind regimul impozitelor şi taxelor
aplicabile reprezentanţelor din România a societăţilor comerciale şi a organizaţiilor
economice străine, şi drepturile şi obligaţiile legate de salarizarea personalului român
(domeniu care a intrat sub incidenţa Codului Fiscal instituit de Legea nr. 571/2003);
 Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor străine (înlocuită şi ea cu
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/1997 privind stimularea in- vestiţiilor
directe) şi în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat.
A. Statutul organic al persoanei juridice străine
  Statutul organic al persoanelor juridice de drept intern

Statutul organic al
pers. Jur. Reglementarea actuală de drept internaţional privat în România, prin art. 40, alin.
3 din Legea nr. 105/1992 stabileşte: că sediul social real al unei societăţi este “locul
unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar
dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de
acţionari sau asociaţi din alte state”.
În acelaşi sens şi reglementarea cuprinsă în legea organică a societăţilor
comerciale, Legea nr. 31/1990, alin. 2 al art. 1 stabileşte: “Societăţile comerciale cu
sediul în România sunt persoane juridice române”.
90
Regula din dreptul internaţional privat român este aceea conform căreia persoana
juridică are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit, potrivit actului
constitutiv, sediul social.
O persoană juridică înfiinţată în străinătate nu va fi recunoscută în România ca
persoană juridică dacă, potrivit legislaţiei române, sediul său social este considerat a
fi în România. Aceasta deoarece, în realitate, nu sunt îndeplinite condiţiile de
înfiinţare prevăzute de legea română (în ceea ce priveşte formalităţile de autorizare şi
înmatriculare).
De cele mai multe ori s-a constatat că naţionalitatea persoanei juridice, pe lângă
funcţia de a defini poziţia persoanei juridice pe planul regimului străinilor,
îndeplineşte şi rolul de a o individualiza, stabilind lex causae (deci legea naţională a
persoanei juridice), care guvernează statutul organic.
 Statutul organic de drept civil al persoanelor juridice de drept

internaţional
Această categorie de persoane juridice în România au drepturile care au fost
stabilite de statutul lor de înfiinţare.
În privinta organizaţiile interguvernamentale, situaţia este diferită, ele fiind
înfiinţate prin tratate internaţionale si numai acestea stabilesc modul de organizare şi
capacitatea, inclusiv cea din domeniul dreptului civil.
B. Modul de stabilire a capacităţii de folosinţă a persoanei juridice străine

în România. Regimul naţional
Statul roman delimiteaza atat drepturile persoanelor juridice supuse altor

legislatii, cat si intinderea capacitatii capacitatii civile a subiectelor de drept
international.
Persoana juridică străină recunoscută se bucură de acest regim naţional care nu
înseamnă în realitate un regim identic cu cel al persoanei juridice române, ci numai
un regim configurat după aceasta.
Norma de bază actuală, care instituie regimul naţional, este art. 44 din Legea nr.
105/1992 care stabileşte ca: ”o persoană juridică străină care este recunoscută
91
beneficiază de toate drepturile care decurg din statutul ei organic, în afară de cele pe
care statul care face recunoaşterea le refuză prin dispoziţiile sale legale”.
Persoanele juridice nepatrimoniale pot fi recunoscute în România pe baza
aprobării prealabile a Guvernului, prin hotărâre judecătorească, sub condiţia
reciprocităţii, dacă sunt valabil constituite în statul a cărui naţionalitate o au, iar
scopurile statutare pe care le urmăresc nu contravin ordinii sociale şi economice din
România.
Actuala reglementare, indiferent dacă provine din Codul Comercial, din Legea nr.
31/1990, modificată şi completată, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
92/1997, sau din Legea nr. 105/1992, pune în evidenţă câteva caracteristici:
 instituţionalizează principiul nediscriminării între persoanele juridice străine;
 menţine în continuare principiul reciprocităţii, deşi el nu este întotdeauna, în
mod evident, susţinut;
 păstrează existenţa principiului regimului naţional de care se bucură în
România marea majoritate a persoanelor străine;
 schimbarea radicală a concepţiei privind dreptul de proprietate pe care
persoana juridică străină o poate avea în România asupra bunurilor mobile şi imobile.
Soluţia aplicării regimului naţional prin asimilare a persoanelor juridice străine cu
cele autohtone, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor ce le revin, îşi
găseşte expresia în numeroasele tratate bilaterale încheiate de ţara noastră.
 Investitorul străin în România. Capacitatea lui de folosinţă

Prin investitor străin se înţelege acea “persoană fizică sau juridică cu domiciliul stabil
 sau sediul social în afara României, care are calitatea de asociat sau acţionar într-o
Investitor strain
societate comercială cu sediul în România.
In domeniul investiţiilor, reglementarea actuală este stabilită de Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 92/1997, care defineste si urmatorii termeni:
a) investiţie directă - participarea la constituirea sau la extinderea unei întreprinderi în
oricare dintre formele juridice prevăzute de lege, de acţiuni sau de părţi sociale ale
unei societăţi comerciale, cu excepţia investiţiilor de portofoliu, sau înfiinţarea şi
extinderea în România a unei sucursale de către o societate comercială străină, prin:
 aport financiar, în monedă naţională sau în valută convertibilă;
92
 aport în natură de bunuri imobile sau/şi bunuri mobile, corporale şi
necorporale;
 participarea la creşterea activelor unei întreprinderi, prin orice mod legal de
finanţare;
b) investiţie de portofoliu - dobândirea de valori mobiliare pe pieţele de capital
organizate şi reglementate şi care nu permit participarea directă la administrarea
societăţii comerciale;
c) investitor - persoană fizică sau juridică, rezidentă sau nerezidentă, cu domiciliul
sau cu sediul permanent în România ori în străinătate, care investeşte în România, în
oricare dintre modalităţile prevăzute la lit. a) şib);
d) rezident/nerezident-persoanele calificate astfel conform reglementărilor în vigoare
privind regimul valutar;
e) profit reinvestit - sumele utilizate din profitul realizat pentru modernizarea
tehnologiilor şi extinderea activităţii societăţii comerciale, în active corporale şi
necorporale amortizabile, precum şi pentru achiziţii de active, părţi sociale sau de
acţiuni prin oferta Fondului Proprietăţii de Stat.
 Investitorii în România beneficiază, în principal, de următoarele

garanţii şi facilităţi:
a) posibilitatea efectuării de investiţii în orice domeniu şi în orice forme juridice
 prevăzute de lege;
Facilitatile
investitorilo b) egalitatea de tratament - just, echitabil şi nediscriminatoriu - pentru investitorii
r
români sau străini, rezidenţi sau nerezidenţi în România;
c) garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent;
d) facilităţi vamale şi fiscale;
e) asistenţă privind parcurgerea formalităţilor administrative;
f) dreptul la conversia în valuta investiţiei a sumelor în lei ce le revin din investiţie,
precum şi la transferul valutei în ţara de origine, potrivit reglementărilor privind
regimul valutar;
g) dreptul investitorilor de a alege instanţele judecătoreşti sau arbitrale competente
pentru soluţionarea eventualelor litigii;
h) posibilitatea reportării pierderilor înregistrate în cursul unui exerciţiu financiar pe
seama profitului impozabil al exerciţiilor financiare următoare;
93
i) posibilitatea utilizării amortizării accelerate;
j) posibilitatea deducerii cheltuielilor pentru reclamă şi publicitate din profitul
impozabil;
k) posibilitatea angajării de cetăţeni străini, în conformitate cu prevederile legale în
vigoare.
 Litigiile dintre investitorii străini şi statul român
cu privire la drepturile şi obligaţiile rezultând din prevederile ordonanţei
vor fi soluţionate, la alegerea investitorului, potrivit procedurii instituite
prin:
 Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi Legea nr. 105/1992 cu
privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat;
 Convenţia pentru reglementarea diferendelor relative la investiţii între state şi
persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965 şi ratificată de
România prin Decretul Consiliului de Stat nr. 62/1975, publicat în Buletinul Oficial,
Partea I, nr. 56 din 7 iunie 1975, atunci când investitorul străin este cetăţean al unui
stat-parte la convenţie şi diferendul este rezolvat prin conciliere şi/sau arbitraj. În
astfel de situaţii, o societate română în care investitorii străini deţin - potrivit legii
române - o poziţie de control, aceasta va fi considerată, conform art. 25 alin. (2) lit. b)
din convenţie, ca având naţionalitatea investitorilor străini;
 Regulamentul de arbitraj UNCITRAL/CNUDCI; în cazul în care arbitrii nu
vor fi desemnaţi în condiţiile acestui regulament, ei vor fi desemnaţi de către
secretarul general al Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor
Relative la Investiţii.
 Formele de societate cele mai frecvent folosite de către investitorii

străini sunt:
Societatea cu răspundere limitată (SRL) - în cazul căreia răspunderea asociaţilor
 este limitată la suma subscrisă ca participare la capitalul social al societăţii. Capitalul
Formele de
societate social al unui SRL trebuie să fie de minim 200 lei, împărţit în acţiuni cu valoarea
nominală de cel puţin 10 lei fiecare. Numeric, societatea cu răspundere limitată poate
avea între unu şi 50 de asociaţi, care pot fi persoane fizice sau/şi juridice, existând
94
interdicţia ca o persoană, fie ea juridică sau fizică, să fie acţionar unic la mai multe
SRL-uri;
Societatea pe acţiuni (SA) - la care răspunderea acţionarilor este limitată la suma
subscrisă în capitalul social al societăţii. Capitalul minim trebuie să fie de 2.500 lei.
Acţiunile trebuie să fie deţinute de cel puţin cinci acţionari, persoane fizice şi/sau
juridice (în acest caz nu mai este prevăzută o limită numerică maximă).
Reprezentanţa - aceasta este, în general, înfiinţată de societăţi străine în România
pentru desfăşurarea de activităţi care nu generează venituri precum publicitatea şi
cercetarea de piaţă în numele societăţii mame. Reprezentanţele nu pot desfăşura
activităţi comerciale în România. Se prevede că, în vederea înregistrării unei
reprezentanţe, funcţionarii societăţii ar trebui să depună o cerere la Departamentul
General de Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului şi să
plătească un tarif anual pentru autorizaţie.
Sucursala - nu are o identitate juridică proprie sau capital social. De asemenea,
activităţile ei nu pot depăşi obiectul de activitate al societăţii mame, fiind o subunitate
a acesteia.
Asocierea în participare - legislaţia română (Codul comercial român) permite
încheierea unui contract de asociere în participaţiune, în baza căruia părţile acţionează
solidar pentru a îndeplini un obiectiv de afaceri comun. Această formă de a investi în
România nu generează o persoană juridică. În majoritatea cazurilor, una din părţi se
ocupă de contabilitatea asocierii în participare.
 Fuziuni şi absorbţii: După înfiinţarea unei persoane juridice
române, investitorii străini pot, în cursul derulării afacerilor, să îşi restructureze
activităţile prin intermediul fuziunilor şi absorbţiilor, potrivit legii române.
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată şi modificată,
reprezintă cadrul legal general pentru efectuarea fuziunilor şi absorbţiilor în România.
Fuziunea trebuie hotărâtă în mod separat, de către fiecare din societăţile participante
cu drepturi de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor. După această etapă, se
întocmeşte un proiect de fuziune înregistrat la Registrul Comerţului pentru a primi
avizul judecătorului delegat şi publicat în Monitorul Oficial.
Fuziunea se consideră încheiată după înregistrarea la Registrul Comerţului a
hotărârii finale a acţionarilor prin care se aprobă fuziunea şi a modificărilor statutului
95
societăţilor care fuzionează (şi anume, dizolvarea sau creşterea capitalului social la
nivelul societăţii absorbante).
 Achiziţii imobiliare: Legea nr. 312/2005 privind dobândirea
dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi,
precum şi de către persoanele juridice străine care reglementează domeniul, dispune
că: cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene, apatridul cu domiciliul într-un
stat membru sau în România, precum şi persoana juridică constituită în conformitate
cu legislaţia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în
aceleaşi condiţii cu cele prevăzute de lege pentru cetăţenii români şi pentru
persoanele juridice române. De asemenea, cetăţeanul unui stat membru nerezident în
România, apatridul nerezident în România cu domiciliul într-un stat membru, precum
şi persoana juridică nerezidentă, constituită în conformitate cu legislaţia unui stat
membru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru reşedinţe
secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data
aderării României la Uniunea Europeană. Legea mai dispune că apatridul, cetăţeanul
străin şi persoana juridică aparţinând statelor terţe pot dobândi dreptul de proprietate
asupra terenurilor, în condiţiile reglementate prin tratate internaţionale, pe bază de
reciprocitate. În orice caz, cetăţeanul străin, apatridul şi persoana juridică aparţinând
statelor terţe nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condiţii mai
favorabile decât cele aplicabile cetăţeanului unui stat membru şi persoanei juridice
constituite în conformitate cu legislaţia unui stat membru.
 Facilităţi privitoare la investiţii: Investitorilor români şi străini le
sunt oferite şanse egale de a investi în România. În general, facilităţile sunt acordate
în acord cu dezvoltarea economică a ţării, vizând în special accelerarea
industrializării în zonele defavorizate precum şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi
mijlocii (IMM-uri), a sectorului petrolier şi de gaze şi a micro-întreprinderilor.
 Investiţii mari cu impact semnificativ în economie: Legea nr.
332/2001 prevede facilităţi pentru investiţiile directe, în capitalul propriu al unei
societăţi române, care depăşesc 1 milion de dolari SUA (sau echivalentul în lei ori în
alte valute convertibile) şi care contribuie la dezvoltarea şi modernizarea
infrastructurii în România, precum şi la crearea de noi locuri de muncă. Investiţiile
directe noi, fundamentate ca fiind de interes major pentru economia naţională, vor fi
96
prezentate Agenţiei Române de Investiţii Străine. Conform Legii nr. 332/2001, nu se
percep taxe vamale asupra "bunurilor noi" (de exemplu, instrumente tehnologice,
echipamente, automatizări, instalaţii, aparate de măsură şi control, produse de
software, etc.) achiziţionate cu veniturile din investiţii, care au fost fabricate cu un an
înainte de data importului şi care nu au fost utilizate anterior intrării pe teritoriul
României.
Legea nr. 390/2002 reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS). Aceasta răspunde de aplicarea
politicii Guvernului pentru promovarea şi atragerea investiţiilor străine directe”.
Aşadar, ARIS nu are putere de decizie, ci aplică politicile Executivului. Deciziile
luate de Guvern şi aplicate de ARIS trebuie să respecte Programul de Guvernare şi au
drept scop atragerea capitalului străin în România.
 ARIS:
a) coordonează elaborarea strategiilor de promovare a investiţiilor străine directe în
 România şi a programelor de acţiune pentru atragerea capitalului străin în economie,
ARIS
colaborând cu ministerele şi autorităţile administraţiei publice locale.
b) monitorizează respectarea prevederilor legale privind regimul investiţiilor străine
în România şi iniţiază proiecte de acte normative pentru îmbunătăţirea legislaţiei în
domeniu, pe care le supune spre adoptare Guvernului.
c) acţionează, inclusiv prin consultări cu investitorii români şi străini, cu organizaţiile
profesionale, cu patronatele, cu Camera de Comerţ si Industrie a României şi a
Municipiului Bucureşti şi camerele de comerţ şi industrie teritoriale, cu agenţiile de
dezvoltare regională, pentru menţinerea permanentă a unui mediu de afaceri favorabil
promovării investiţiilor directe, prin asigurarea armonizării legislative în domeniu,
simplificarea procedurilor şi eliminarea barierelor administrative;
d) coordonează activitatea de promovare, pe plan intern şi internaţional, a investiţiilor
străine directe în România, asigurând ducerea la îndeplinire a obiectivelor
Programului de guvernare în acest domeniu;
e) acordă, la cerere, investitorilor străini, asistenţă de specialitate în contactarea
companiilor şi organizaţiilor româneşti şi furnizează informaţiile necesare pentru
înfiinţarea de societăţi comerciale în România, precum şi informaţii referitoare la
mediul de afaceri românesc;
97
f) lucrează în strânsă legătură cu firmele româneşti şi asigură o comunicare efectivă
între acestea şi companiile străine;
g) desfăşoară activitatea de promovare a investiţiilor străine, în corelaţie cu strategiile
Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, ale Autorităţii
pentru Valorificarea Activelor Bancare şi cu strategiile pentru acest domeniu ale
ministerelor economice, pentru a susţine o prezentare coerentă a ofertei româneşti de
privatizare pe plan internaţional;
h) informează periodic Guvernul cu privire la volumul, originea, structura, domeniul
de activitate şi tendinţa investiţiilor străine directe; în acest scop, lunar, Oficiul
Naţional al Registrului Comerţului, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea
Participaţiilor Statului, Banca Naţională a României, Direcţia Generală a Vămilor,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi celelalte instituţii publice sau private care
înregistrează, conform legii, informaţii privind investiţiile străine directe în România
au obligaţia de a comunica Agenţiei datele pe care le deţin, referitoare la elementele
prevăzute mai sus;
i) promovează, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, o imagine atractivă
privind politica şi realităţile economice, climatul investiţional din România în mediile
de afaceri internaţionale;
j) sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe, identifică şi atrage surse de finanţare
internaţionale.
Promovarea şi atragerea capitalului străin se realizează prin acţiuni ale
ARIS în două direcţii distincte:
 promovarea imaginii României ca destinaţie atractivă pentru investitorii
străini, prin asigurarea unei informări complete şi corecte asupra oportunităţilor de
investiţii.
 acordarea de asistenţă de specialitate pentru: a. partenerii străini aflaţi în faza
de informare, iniţiere, implementare şi post-implementare a proiectelor de investiţii,
astfel încât să fie reduse la minimum dificultăţile pe care aceştia le-ar putea întâmpina
în înfiinţarea societăţilor şi intrarea pe piaţa românească; b. investitorii străini deja
existenţi în România, astfel încât aceştia să fie stimulaţi să îşi dezvolte afacerile prin
reinvestirea profitului sau prin noi investiţii.
ARIS acordă avizul tehnic de specialitate cetăţenilor străini care solicită viza de
lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale în România.
98
In conformitate cu art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România, acest tip de viză se acordă, pe baza avizului
ARIS, străinilor care sunt acţionari ori asociaţi cu atribuţii de conducere sau
administrare ai unor societăţi comerciale, persoane juridice române. Avizul ARIS se
acordă acelor solicitanţi care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) existenţa unui plan de afaceri care să cuprindă date referitoare la natura,
amplasarea, durata activităţii avute în vedere, nevoile estimate de forţă de muncă,
precum şi proiecţia activităţii financiare pe perioada amortizării investiţiei;
b) fac dovada, printr-un extras de cont eliberat de o bancă din România, pe
numele persoanei fizice cetăţean străin, solicitant al avizului, că dispun de fondurile
necesare desfăşurării activităţii, în valoare de cel puţin 100.000 euro, în cazul în care
sunt acţionari într-o societate pe acţiuni, şi 70.000 euro, în cazul în care sunt asociaţi
într-o societate cu răspundere limitată;
c) investiţia pe care o va realiza societatea în viitor, potrivit planului de afaceri
prevăzut la lit. a), să presupună aporturi de capital sau tehnologie în valoare minimă
de 100.000 euro pentru o societate pe acţiuni sau 70.000 euro pentru o societate cu
răspundere limitată;
d) alternativ la investiţia prevăzută la lit. c) poate fi crearea a minim 10 locuri de
muncă pentru o societate cu răspundere limitată şi minim 15 locuri pentru o societate
pe acţiuni.
 Structura capacităţii de folosinţă a investitorului străin
Investitorul străin în România are o capacitate juridică de drept; această

capacitate este compusă din capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.
Persoana juridică străină recunoscută, se bucură în România de regimul naţional,
regim care este configurat după cel autohton, al persoanelor juridice române.
Chiar şi persoanele juridice străine recunoscute ca investitori în România, care
desfăşoară activităţi cu caracter întâmplător, se bucură de aceeaşi ocrotire ca şi
persoanele juridice române, ele având posibilitatea să se adreseze liber şi nestânjenit
instituţiilor de stat şi să-şi susţină interesele în faţa acestora.
Alături de actele normative amintite mai trebuie avute în vedere, privitor la
capacitatea investitorilor străini si norme cuprinse în:
99
 Constituţia României;
 Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
 Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului;
 Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;
 Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;
 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România;
 Codul civil şi Codul de procedură civilă;
 Codul penal şi Codul de procedură penală;
 Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;
 Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat;
 Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi,
precum şi de către persoanele juridice străine;
 tratatele şi convenţiile la care România este parte, dintre care amintim pe cele
privind garantarea şi promovarea investiţiilor străine şi asigurarea protecţiei
juridice încheiate cu numeroase state.
Noul statut al României, de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene,
prin aplicarea şi pe teritoriul ţării noastre a acquis-ului comunitar, duce la necesitatea
de a avea în vedere şi alte reglementări, comunitare.
Ion Chelaru, Gh. Gheorghiu < Drept international privat>editia a II-a, Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2009
Dan Lupascu, Nicoleta Cristus < Practica judiciara si legislatie in materia dreptului
international privat>, Ed. Wolters Kluwer,2009
Marie –Laure Niboyet, Geraud de Geouffe de la Pradelle < Droit international prive>
L.G.D.J., 2008
100
Ovidiu Ungureanu, Calina Jugastru, Adrian Circa < Manual de drept international priva
t> ,Ed. Hamangiu,2008
B.Ancel,Y.Lequette <Les grands arrets de la jurisprudence francaise de droit international
prive >Ed. Dalloz,2006
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu < Drept International Privat> Ed. Actami, Bucuresti 2002
B.M.C. Predescu < Drept international privat >Editura Universitaria Craiova 2002
Victor Babiuc < Dreptul comertului international >Editura Atlas Lex, Bucuresti
1994 D.Al.Sitaru < Drept international privat > Ed. Actami, Bucuresti 1997
T.R.Popescu< Drept international privat> Ed. Romfel, Bucuresti 1994
Serban Al. Stanescu <Drept international privat. Pracitica judiciara>Editura Hamangiu,
Bucuresti 2008
II. Legi.
Constituţia României;
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale;
Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului;
Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ;
Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar;
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România;
Codul civil şi Codul de procedură civilă;
Codul penal şi Codul de procedură penală;
Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale;
Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat;
Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005 privind dobândirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către
persoanele juridice străine;
TEMĂ DE REFLECŢIE
Opinii cu privire la aplicarea legii ce califica notiunea de „ sediu social”.
Ce este PNC si ce atributii are?
Ce este ARIS si care sunt atributiile ?
101
1. Nationalitatea persoanei juridice se poate determina in functie de criteriul:

a) sediului social
b) locului inregistrarii persoanei juridice
c) locului unde se afla centrul activitatii economice
2. Criteriul locului constituirii persoanei juridice mai este numit si:

a) criteriul controlului
b) criteriul incorporarii
c) criteriul mixt
3. Calificarea notiunii de „sediu social”, se face dupa:

a) legea nationala a persoanei juridice
b) legea forului
c) legea statului unde se afla persoana juridica
4. Legea statutului persoanei juridice, reglementeaza:

a) capacitatea
b) dizolvarea si lichidarea persoanei juridice
c) modificarea actelor constitutive
102
5. Persoana juridica straina care este recunoscuta beneficiaza de :
a) toate drepturile
b) clauza natiunii celei mai favorizate
c) nu beneficiaza de niciun drept
6. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice difera dupa:

a) specialitatea fiecareia
b) scopul ei
c) capacitatea juridica
7. Capacitatea de folosinta a persoanei juridice care rezulta din statutul sau este
reglementata de :
a) lex causae
b) lex fori
c) legea nationala
8. Investitia directa semnifica participarea la constituirea unei intreprinderi in

Romania prin:
a) aport direct
b) aport indirect
c) participarea la cresterea activelor
9. Institutia care se ocupa cu aplicarea politicii Guvernului pentru atragerea de

Investitii Straine este:
a) Registrul Roman
b) Camera de Comert a Romaniei
c) ARIS
10. ARIS-UL are ca atributii:

a) consultari cu investitorii romani si straini
b) asigura comunicarea intre firmele romane si cele straine
c) identifica si atrage surse de finantare internationale

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a,b
2 a 7 a
3 a,b,c 8 a,b,c
4 a,b,c 9 c
5 a,b 10 a,b
103
CAPITOLUL VI
NORME CONFLICTUALE PE MATERII
Sectiunea I
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Teste
Cuprins:
 Norme conflcituale privind starea si capacitatea persoanelor fizice

 Norme conflictuale in domeniul raporturilor de familie
 Norme conflictuale in materie succesorala
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind starea si

capacitatea persoanei fizice.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind raporturile
de familie si legea aplicabila in acest domeniu, precum si normele conflictuale
in materie succesorala.
104
CAPITOLUL VI
VI.1 Norme conflcituale privind starea si capacitatea persoanelor fizice
VI.1.1 Noţiunea de statut personal


Statut personal  prin „statut personal” în dreptul internaţional privat se înţeleg starea civilă,
capacitatea şi relaţiile de familie ale persoanei fizice.
 statutul personal este supus legii naţionale a persoanei fizice (art. 11 din Legea
nr. 105/1992).
 legea naţională este legea statului a cărui cetăţenie o are persoana fizică în
cauză.
 legea naţională a cetăţeanului român care potrivit legii străine este considerat
a avea o altă cetăţenie, este legea română.
 legea naţională a străinului care are mai multe cetăţenii este legea statului
unde îşi are domiciliul sau reşedinţa.
 legea naţională a apatridului este legea domiciliului sau în lipsă, a reşedinţei.
VI.1.2 Starea civilă
Starea civilă reprezintă un ansamblu de elemente care rezultă din actele şi faptele
 aparţinătoare omului şi prin care persoana fizică se individualizează în familie şi
Starea civila
societate.
Starea civilă are urmatoarle caractere juridice:
 indivizibilitate;
 indisponibilitate;
 imprescriptibilitate.
Faptele juridice care determină starea civilă sunt naşterea şi moartea, din care rezultă
începutul şi sfârşitul calităţii de subiect de drept.
105
Actele de stare civilă sunt:
 căsătoria;
 recunoaşterea filiaţiei;
 adopţia;
 hotărârile judecătoreşti.
Proba stării civile se face de regulă cu certificatele de stare civilă, dar în situaţii
excepţionale, starea civilă poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admis de lege.
Înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă este reglementată de legea naţională,

dar dacă există un element de extraneitate intervine:
 legea locului încheierii actului juridic – locus regit actum;

 legea autorităţii care efectuează înregistrarea conform regulii auctor regit
actum;
Pot exista urmatoarele situatii:
 pentru înregistrarea actelor şi faptelor de stare civilă privind străinii şi apatrizii
în România se aplică aceleaşi reglementări ca şi pentru români, respectiv Legea nr.
119/1996 privind actele de stare civilă.
 pentru românii aflaţi în străinătate: actele şi faptele de stare civilă se
înregistrează de reprezentanţele diplomatice ori consulare române, iar dacă acestea nu
există, la serviciul local de stare civilă, cu obligaţia reînregistrării în termen de 6 luni
de la revenirea în ţară.
 pentru împrejurări deosebite, înregistrarea actelor sau faptelor de stare civilă
se face de comandantul navei sau aeronavei, cu obligaţia ca la revenirea în ţară să le
prezinte, pentru reînregistrare, autorităţilor competente din primul port sau aeroport,
iar în Bucureşti, la Primăria Sectorului 1.
VI.1.3 Legea aplicabilă persoanei fizice
Statutul personal al persoanei fizice – starea civilă, capacitatea şi relaţiile de familie –

Legea este guvernat de legea personală a acesteia (lex personalis).
aplicabila per.
fizice Sistemele de drept nu sunt unitare in aplicarea lui lex personalis, astfel:
106
 unele sisteme acceptă ca lege personală legea ţării a cărei cetăţenie o are
persoana fizică, deci legea naţională (lex patriae);
 altele adoptă ca lege personală legea ţării în care persoana fizică şi-a stabilit
domiciliul (lex domicilii);
 altele practică un sistem mixt- pentru străini capacitatea se determină după
legea statului unde se găsesc în calitate de străini, iar pentru proprii cetăţeni aflaţi în
străinătate, după legea naţională a persoanei fizice.
a. Lex patriae
Argumentele aduse in favoarea acesteia sunt:

  cetăţenia reprezintă legătura politico-juridică dintre individ şi stat, fiind în
Lex patriae
măsură să reglementeze condiţia juridică a persoanei fizice;
 legea naţională oferă posibilitatea ocrotirii propriilor cetăţeni în afara
teritoriului naţional;
 cetăţenia are un caracter mai accentuat de stabilitate în raport de domiciliu,
schimbarea cetăţeniei nedepinzând exclusiv de voinţa persoanei, ca în cazul
domiciliului;
 legea naţională ţine cont de specificul naţiunii respective, de obiceiurile şi
tradiţiile naţionale;
 dobândirea unei noi cetăţenii presupune de regulă acceptarea unui nou regim
al statutului personal;
 noţiunea de cetăţenie are acelaşi conţinut în toate sistemele de drept fiind mai
uşor de probat;
 cetăţenia fiind legată de interesele statului, acesta determină condiţia juridică a
propriilor cetăţeni
b. Lex domicilii
Argumentele aduse in favoarea aplicării lex domicilii sunt:
Lex domicilii
 domiciliul reprezintă centrul vieţii juridice a persoanei fizice, având rolul de
locuinţă principală şi statornică a persoanei;
107
 domiciliul stabilit într-o ţară exprimă indirect, acordul persoanei fizice de a se
supune legii acelei ţări;
 domiciliul înlătură dezavantajul dublei cetăţenii, fiind unic şi determinând
aplicarea unei singure legi;
 domiciliul reprezintă criteriul unic de determinare a legii personale în cazul
statelor federaţii sau a statelor cu reglementări regionale diferite;
 domiciliul exclude sub aspectul legii aplicabile, diferenţa dintre cetăţeni şi
străini, asigurând aplicarea unitară a regimului acordat persoanei fizice tuturor
indivizilor.
 exigenţele comerţului internaţional sunt asigurate, de către domiciliu deoarece
se consideră că se evită situaţiile în care s-ar invoca incapacităţi necunoscute legii
domiciliului dar cunoscute legii naţionale şi în caz de proces legea domiciliului va
coincide cu legea forului ducand la o soluţionare mai rapida a litigiului.
În general, ţările de imigrare adoptă sistemul legii domiciliului, iar ţările de emigrare,
sistemul legii naţionale.
În România, a fost adoptat sistemul lex patrie, aplicându-se în subsidiar lex domicilii
pentru situaţii special prevăzute de lege.
Legea română se aplică cetăţenilor străini chiar dacă între timp aceştia au dobândit şi
o altă cetăţenie atât timp cât ei nu şi-au pierdut cetăţenia română Legea română
consfinţeşte principiul ius sangvinis în materie de cetăţenie. (Conform acestui
principiu copilul din părinţi cetăţeni români, dobândeşte şi el aceeaşi cetăţenie).
VI.1.4 Teoria interesului naţional
În anul 1861 a apărut prima cauză litigioasă, soluţionarea acesteia consacrând teoria
interesului naţional (cunoscută sub numele de cazul Lizardi).
Aplicarea legii personale a persoanei fizice -fie legea naţională, fie legea domiciliului,
în funcţie de sistemul adoptat- produce următoarele efecte juridice:
 dacă o persoană este capabilă după legea sa personală, este considerată
capabilă în orice altă ţară;
 dacă o persoană este incapabilă potrivit legii personale, va fi considerată
incapabilă în orice altă ţară.
108
Teoria interesului naţional intervine în acest caz, în sensul că uneori o persoană
incapabilă potrivit legii personale poate fi considerată capabilă potrivit legii forului.
În dreptul internaţional privat român această excepţie se regăseşte în art. 17 din Legea
nr. 105/1992, conform căruia persoana care potrivit legii naţionale sau a domiciliului
său, este lipsită de capacitate sau are capacitate restrânsă de exerciţiu, nu poate opune
această cauză de nevaliditate celui care l-a considerat cu bună-credinţă ca fiind
capabil în conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit.
Pentru aplicarea, în practică a teoriei interesului naţional trebuie indeplinite
urmatoarele conditii:
 persoana fizică străină să fie incapabilă potrivit legii sale personale;
 această persoană să fie considerată pe deplin capabilă după legea forului;
 cetăţeanul – propriu sau străin – care a încheiat un act cu această persoană
fizică străină să fie de bună credinţă, în sensul că nu a cunoscut şi nici nu ar fi
putut să cunoască în mod rezonabil cauza de nevaliditate a actului respectiv,
rezultând din starea de incapacitate a străinului.
 anularea actului ar produce un prejudiciu nejustificat cetăţeanului propriu sau
străin care a încheiat actul respectiv.
Temeiurile aplicarii teoriei interesului national sunt:
 ocrotirea bunei-credinţe a partenerului local;

 necunoaşterea scuzabilă de către partenerul local a legii naţionale a străinului
parte în contract;
 îmbogăţirea fără just temei a străinului în dauna partenerului local;
 ocrotirea ordinii juridice în dreptul internaţional privat autohton.
VI.1.5. Capacitatea persoanei fizice în dreptul internaţional privat român

Capacitatea persoanei fizice prezintă două aspecte:
 capacitate de folosinţă- aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii;
Capacitatea pers.
fizice capacitate de exerciţiu- aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma
obligaţii prin încheierea de acte juridice.
Potrivit art. 11, din Legea nr. 105/1992, capacitatea civilă a persoanei fizice este
guvernată de legea naţională, determinată după criteriul cetăţeniei.
109
-legea naţională este cea a statului a cărei cetăţenie o are persoana respectivă
-determinarea şi proba cetăţeniei se face potrivit legii statului a cărei cetăţenie se
invocă; în caz de dublă cetăţenie, din care una este cea română, legea naţională este
legea română, iar când ambele cetăţenii sunt străine, legea naţională este legea
statului în care persoana fizică îşi are domiciliul sau reşedinţa.
- începutul şi încetarea capacităţii sunt determinate de legea naţională a persoanei
fizice.
Incapacităţile de folosinţă sunt considerate speciale, deoarece lipsesc persoana fizică
de aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii.
Incapacităţile sunt clasificate în:
- incapacităţi cu caracter de sancţiune;
- incapacităţi cu caracter de măsuri de ocrotire.
Reglementari cu privire la incapacitatea de exercitiu a persoanei fizice:
 art. 166 din Legea nr. 105/1992 prevede că hotărârile străine referitoare la
statutul civil al cetăţeanului statului unde au fost pronunţate sau dacă au fost
pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute în statul de cetăţenie, sunt recunoscute
de plin drept în România;
 art. 168 alin. 2, din acelaşi act normativ, stabileşte că recunoaşterea unei
hotărâri străine nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că instanţa care a pronunţat
hotărârea străină a aplicat o altă lege decât cea determinată de dreptul internaţional
privat român, afară numai dacă procesul priveşte starea civilă şi capacitatea unui
cetăţean român, iar soluţia adoptată diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii
române.
Capacitatea restrânsă de exerciţiu este cârmuită de legea naţională
Capacitatea specială cerută pentru încheierea unui anumit act juridic nu este
reglementată de legea naţională, ci de lex causae care se aplică actului juridic
respectiv.
Din punct de vedere al dreptului internaţional privat român, incapacităţile speciale

sunt reglementate astfel:
110
a. incapacităţile de folosinţă absolute de a dispune sunt supuse legii personale a
persoanei ocrotite.
b. incapacităţile de folosinţă relative de a primi şi de a dispune sunt supuse lex
causae, fiind prevăzute în interesul altor persoane.
c. incapacitatea absolută de a primi a persoanelor neconcepute este supusă lex causae,
deoarece cerinţa legală ca gratificatul să fie conceput este un element al liberalităţii;
d. incapacitatea absolută de folosinţă de a primi a persoanei juridice este supusă legii
ei naţionale.
VI.1.6. Numele persoanei fizice
 Decretul nr. 31/1954 in art. 12, stabileşte că „numele” este folosit pentru a desemna
Numele pers. fizice
numele de familie şi prenumele.
Numele este definit ca acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în
dreptul de a fi individualizată în familie şi societate prin cuvinte stabilite, în condiţiile
legii, cuvinte care au această semnificaţie.
Dreptul la nume este un drept personal nepatrimonial şi corespunde unei obligaţii

legale, conform căreia orice persoană trebuie să poarte un nume.
Numele persoanei este cârmuit de legea sa naţională, fiind numele dobândit prin
filiaţie.
Excepţii de la această regulă sunt :
a. stabilirea numelui copilului găsit pe teritoriul României este de competenţa

autorităţii administrative în a cărei rază teritorială a fost găsit copilul, aplicându-se
regula auctor regit actum; Autoritatea tutelară, de pe lângă Primăria comunei,
oraşului, municipiului sau sectorului Municipiului Bucureşti stabileşte numele
copiilor care au fost găsiţi în circumscripţia lor.
b. schimbarea numelui pe cale administrativă este supusă regulii lex domicilii
şi se soluţionează în aceleaşi condiţii pentru străini ca şi pentru cetăţenii români.
c. modificarea numelui de familie ca urmare a modificării stării civile, ca
efect al constatării nulităţii sau anulării căsătoriei, prin divorţ, moartea unui soţ,
111
tăgada paternităţii, etc. este supusă legii care cârmuieşte materia respectivă – lex
causae.
VI.1.7. Domiciliul persoanei fizice
 Domiciliul este acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează

Domiciliul pers.
fizice în spaţiu, prin indicarea unui loc având această semnificaţie juridică.
Domiciliul poate fi de drept comun, legal şi ales.
Domiciliul comun este considerat o situaţie de fapt şi poate fi dovedit prin orice
mijloace de probă.
Dovada domiciliului se face cu cartea de identitate.
Domiciliul legal al minorilor este la părinţii săi, dacă aceştia au acelaşi domiciliu. În
cazul în care părinţii nu au domiciliu comun, domiciliul legal al minorilor este la
acela dintre părinţi cu care locuieşte în mod statornic.
Conform dispozitiilor art. 13, din Legea nr. 105/1992, domiciliul persoanei fizice este
acolo unde îşi are locuinţa statornică sau principală.
Din punct de vedere al dreptului internaţional privat, domiciliul este:
a) un punct de legătură în cadrul normei conflictuale lex domicilii în materia
statutului persoanei fizice, condiţiilor de fond ale actului juridic, în anumite cazuri;
b) element care atrage competenţa instanţelor române, în condiţiile legii.
Domiciliul ales se stabileşte printr-un act juridic şi este supus legii care cârmuieşte
actul respectiv. Locul pe care părţile îl stabilesc prin convenţia lor cu privire la
executarea unui act juridic se numeşte domiciliu ales.
Reşedinţa persoanei fizice reprezintă acel atribut de identificare în spaţiu a persoanei
fizice prin identificarea locuinţei vremelnice (temporare) şi care nu îndeplineşte
cerinţele legale pentru a putea fi considerată drept domiciliu al unei persoane.
VI.2 Norme conflictuale în domeniul raporturilor de familie
Raporturile de familie rezultă din căsătorie, din rudenia firească şi din adopţie.
112
Sediul materiei îl reprezintă art. 11-39 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile
de drept internaţional privat, respetiv art. 4 şi 42 din Legea nr. 119/1996 privind
actele de stare civilă.
VI.2.1. Căsătoria
Conditii legale pentru incheierea casatoriei:
 de fond;
 de formă;
 lipsa impedimentelor la căsătorie.
Distincţia dintre condiţiile de formă şi cele de fond se face după legea forului -art. 3
din Legea nr. 105/1992.
 Condiţiile de fond ale încheierii căsătoriei
 Condiţiile de fond sunt acele cerinţe legale care trebuie să existe în mod obligatoriu
Conditii de fond la
casatorie pentru încheierea valabilă a căsătoriei.
Condiţiile de fond stabilite de legislaţia romana sunt:
a) vârsta minimă necesară pentru căsătorie;
b) diferenţa de sex;
c) comunicarea reciprocă a stării sănătăţii;
d) consimţământul la căsătorie.
Sunt considerate impedimente la căsătorie:
 existenţa unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre soţi;

  rudenia în gradul prohibit de lege;
Impedimente la
casatorie  existenţa rudeniei din adopţie;
 alienaţia şi debilitatea mintală;
 existenţa unor relaţii rezultate din tutelă;
 lipsa autorizării Ministerului Apărării Naţionale, pentru cazurile cu element de
extraneitate.
113
Potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, în ceea ce priveşte condiţiile de fond
pentru încheierea căsătoriei, se aplică legea naţională a fiecărui viitor soţ.
In dreptul internaţional privat sunt cunoscute mai multe sisteme pentru determinarea
legii aplicabile condiţiilor de fond în cazul căsătoriilor care conţin un element de
extraneitate:
- fiecare dintre soţi va trebui să îndeplinească atât condiţiile de fond ale căsătoriei
prevăzute de legea sa naţională, cât şi pe cele prevăzute de legea personală a
viitorului său soţ (sistemul aplicării cumulative a celor două legi);
- fiecare dintre viitorii soţi este supus legii sale naţionale sau a domiciliului
(sistemul aplicării distributive a celor două legi);
- una dintre cele două legi este înlăturată pentru a se aplica cealaltă pentru amândoi
viitorii soţi;
- se aplică legea locului încheierii căsătoriei pentru ambii viitori soţi;
- se aplică legea locului încheierii căsătoriei pentru ambii viitori soţi.
În dreptul român, condiţiile de fond ale căsătoriei sunt supuse legii române sau
străine, după cum urmează:
- căsătoria se încheie în străinătate între cetăţeni români, se aplică legea română;
- căsătoria se încheie în ţara noastră între cetăţeni străini cu aceeaşi cetăţenie se
aplică legea română;
- căsătoria se încheie în străinătate între un cetăţean român şi un cetăţean străin,
fiecare din viitorii soţi este supus legii lui naţionale;
- căsătoria se încheie între un cetăţean român şi un apatrid (dacă apatridul are
domiciliul în România) se aplică legea română; în lipsa domiciliului, i se aplică legea
română dacă reşedinţa lui este în ţară; cetăţeanul român este supus legii române;
- căsătoria se încheie între un cetăţean român şi un apatrid (pentru acesta din urmă
se aplică legea ţării unde îşi are domiciliul, iar, în lipsă, legea ţării unde îşi are
reşedinţa); cetăţeanul român este supus legii române;
- căsătoria se încheie în ţara noastră între doi străini de cetăţenie străină; fiecăruia i
se aplică legea naţională;
- căsătoria se încheie în ţara noastră între doi apatrizi, fiecare este supus legii ţării
unde îşi are domiciliul, iar în lipsa acestuia, legea reşedinţei sale; dacă domiciliul sau
reşedinţa apatrizilor este în România se aplică legea română;
114
Pentru a se putea căsători valabil cu un străin cetăţeanul român trebuie să
îndeplinească toate condiţiile de fond prevăzute de legea română, fie că se căsătoreşte
în ţară, fie că se căsătoreşte în străinătate.
Cetăţeanul străin care se căsătoreşte în ţara noastră are însă nevoie de un act eliberat
de autorităţile competente din ţara sa, care să probeze îndeplinirea condiţiilor de fond
ale căsătoriei prevăzute de legea lui naţională.
Cetăţeanul român care se căsătoreşte în străinătate are nevoie de un certificat, eliberat
de autorităţile competente ale statului nostru, prin care să dovedească îndeplinirea
condiţiilor de fond ale căsătoriei.
Dacă viitorii soţi sunt străini şi au aceeaşi cetăţenie, ei au două posibilităţi trebuie să
aleagă între a se prezenta în faţa autorităţilor române, respectiv Serviciul de stare
civilă român, şi se supun legilor după care ofiţerul de stare civilă încheie căsătoria sau
a se prezenta în faţa autorităţii străine competente, care este agentul diplomatic sau
consular al ţării de care aparţin.
 Condiţiile de formă ale încheierii căsătoriei
 Pentru a fi valabilă căsătoria trebuie să îndeplinească şi anumite condiţii de formă,

Conditii de forma
care sunt:
a) premergătoare încheierii căsătoriei;
b) concomitente încheierii căsătoriei.
Forma încheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se celebrează
(locus regit actum).
Conform art. 19 alin. 2, din Legea nr. 105/1992, căsătoria unui cetăţean român aflat în
străinătate poate fi încheiată în faţa autorităţii locale de stat competente ori în faţa
agentului diplomatic sau funcţionarului consular fie al României; in acest caz este
supusă condiţiilor de formă prevăzute de legea română, fie al statului celuilalt viitor
soţ - art. 19 alin. 3.
Legea competentă să guverneze forma încheierii căsătoriei reglementează
următoarele aspecte:
 organul competent pentru încheierea căsătoriei;
 formalităţile prealabile; opoziţia la căsătorie;
 procedura încheierii căsătoriei.
115
În afara condiţiilor de fond şi formă, pentru încheierea unei căsătorii cu un element de
extraneitate conform calificării după legea forului prevăzută de art. 3 alin. 1 din
Legea nr. 105/1992, este necesară inexistenţa unor impedimente.
 Efectele căsătoriei
O căsătorie legal încheiată produce efecte cu privire la:
  persoana soţilor şi la raporturile personale între aceştia;
Efectele casatoriei
 relaţiile ce privesc patrimoniul soţilor;
În legătură cu relaţiile personale între soţi se disting următoarele obligaţii:
a) obligaţia de sprijin moral reciproc;
b) obligaţia de fidelitate;
c) obligaţia de coabitare;
d) obligaţii speciale.
Relaţiile patrimoniale între soţi pot fi grupate în trei categorii de raporturi:
1. raporturi ce privesc contribuţia soţilor la cheltuielile căsniciei;

2. raporturi cu privire la bunurile, proprietatea lor;
3. raporturi care vizează obligaţiile reciproce de întreţinere;
În ceea ce priveşte determinarea legii care reglementează raporturile personale şi
patrimoniale dintre soţi se deosebeste:
 Soţii au aceeaşi cetăţenie. În acest caz se aplică legea naţională comună a

soţilor, ceea ce duce la :
a) raporturile personale şi patrimoniale apărute din căsătoria a doi soţi, cetăţeni
români care se găsesc în străinătate sunt reglementate de legea română;
b) raporturile personale şi patrimoniale, din căsătoria a doi soţi care au aceeaşi
cetăţenie străină şi se găsesc în ţara noastră, sunt supuse legii lor naţionale comune;
 Soţii au cetăţenii diferite. Art. 20 din Legea nr. 105/1992 stabileşte că în acest
caz raporturile personale şi patrimoniale ale soţilor sunt supuse legii domiciliului lor
comun, adică ale ţării în care ei îşi au domiciliul, fie că locuiesc împreună, fie că
locuiesc separat. Rezultă că putem avea următoarele situaţii:
116
a) raporturile patrimoniale şi personale dintre doi soţi, din care unul este cetăţean
român iar altul este cetăţean străin sunt supuse legii române dacă au domiciliul în
România, iar în caz contrar, legii ţării străine în care au domiciliul comun;
b) raporturile personale şi patrimoniale dintre doi soţi care posedă cetăţenie diferită,
dar nici una nu este română, dar au domiciliul în România, sunt supuse legii române.
 Soţii nu au cetăţenie comună şi nici domiciliu comun. În această situaţie,

raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi sunt supuse legii statului pe teritoriul
căruia au ori au avut reşedinţa comună sau cu care întreţin în comun cele mai strânse
legături.
 Conflictul mobil de legi privind efectele căsătoriei
Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, legea naţională comună sau legea
domiciliului comun continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul
dintre soţi îşi schimbă cetăţenia sau domiciliul.
In cazul în care apare un conflict mobil de legi, generat de schimbarea cetăţeniei sau
domiciliului unuia dintre soţi, se dă prioritate la aplicare legii vechI.
Dacă amândoi soţii îşi schimbă, cetăţenia sau domiciliul, se va aplica legea nouă, ca
lege a cetăţeniei sau domiciliului comun.
 Convenţia matrimonială

Conventia matrimoniala reprezintă acordul sau înţelegerea dintre soţi, făcută la
începutul căsătoriei, prin care aceştia stabilesc regimul juridic aplicabil bunurilor lor.
a) condiţiile de fond cerute pentru încheierea convenţiei matrimoniale sunt cele

prevăzute de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi.
b) condiţiile de formă ale convenţiei matrimoniale se determină potrivit art. 71 alin.
1 şi art. 86 din legea 105/1992, putând fi guvernate de una dintre următoarele legi:
- a) legea care reglementează fondul convenţiei matrimoniale;
-b) legea locului încheierii convenţiei;
117
-c) legea naţională sau legea domiciliului persoanei care a consimţit convenţia; --d)
legea aplicabilă potrivit dreptului privat al autorităţii care examinează validitatea
actului;
-e) legea statului unde se găsesc părţile la data încheierii convenţiei, când se află în
state diferite şi au îndeplinit condiţiile de formă prevăzute de legea respectivă (oricare
dintre cele două legi);
-f) legea statului unde reprezentantul părţii s-a aflat în momentul încheierii convenţiei
matrimoniale, dacă acesta a respectat îndeplinind condiţiile de fond prevăzute de lege.
Regimul şi efectele convenţiei matrimoniale sunt reglementate de legea aleasă
prin acord de viitorii soţi, lex voluntatis, iar în lipsă, de reglementarea prevăzută în
art. 20, din Legea nr. 105/1992.
 Nulitatea căsătoriei
Nulitatea căsătoriei pentru încălcarea condiţiilor de fond ale încheierii ei se pronunţă
 în conformitate cu legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi.
Nulitatea casatoriei
Nulitatea căsătoriei pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă se pronunţă în
conformitate cu una dintre următoarele legi: legea statului pe teritoriul căruia s-a
încheiat căsătoria; legea agentului diplomatic sau consular care a instrumentat-o.
Conform art. 24 alin. 2, din legea 105/1992, nulitatea unei căsătorii încheiate în
străinătate cu încălcarea condiţiilor de formă poate fi admisă numai dacă sancţiunea
nulităţii este prevăzută de legea română.
 Căsătoria putativă
Conform art. 23 din C. Fam.: „Soţul care a fost de bună credinţă la încheierea
căsătoriei declarată nulă sau anulată păstrează până la data când hotărârea instanţei de
judecată rămâne irevocabilă, situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă.”
Declararea nulităţii căsătoriei nu are nici o urmare în privinţa copiilor, care îşi
păstrează situaţia de copii din căsătorie.
Conditiile pentru ca o casatorie sa fie considerata putativa privesc:
 buna credinţă a unuia sau a ambilor soţi la încheierea căsătoriei;

 neexistenţa unei căsătorii nule sau anulabile.
118
 Divorţul
Divorţul este cârmuit de legea aplicabilă efectelor căsătoriei, în principal, de legea
 naţională comună a soţilor;
Divortul
a) în subsidiar, de legea domiciliului comun al soţilor dacă au cetăţenii diferite;
b) legea statului pe teritoriul căruia soţii au sau au avut reşedinţă comună sau cu care
întreţin în comun legăturile cele mai strânse, în cazul în care soţii nu au cetăţenie
comună sau nu au domiciliul comun;
Divorţul soţilor cetăţeni români aflaţi în străinătate este supus legii române.
Divorţul este supus legii domiciliului comun, in cazul casatoriei unui cetatean roman
cu un cetatean strain.
Se mai pot aplica, în alte situaţii, legea reşedinţei comune actuale sau avute, sau legea
statului cu care întreţin în comun cele mai strânse legături.
Determinarea competenţei jurisdicţionale în materia divorţului şi procedura de
judecată sunt supuse legii forului.
România a ratificat mai multe convenţii internaţionale care conţin şi instituie norme
conflictuale:
 Convenţiile internaţionale semnate la Haga la 30 mai 1902, ratificate de
România prin Decretul Lege nr. 837/1904 (publicat în Monitorul Oficial, nr. 49/1904)
acestea cuprinzând:
a) Convenţia pentru a reglementa conflictul de lege în materie de căsătorie;
b) Convenţia pentru a reglementa conflictul de lege şi de jurisdicţie în materie de
despărţenie şi de separaţiune de corp;
 Convenţia de Drept Internaţional Privat încheiată la Haga la 4 iulie 1905,
ratificată de România prin Decretul Lege nr. 1007/1912 (publicată în Monitorul
Oficial, nr. 261/1912), reprezentând „Convenţia privitoare la conflictele de legi
relative la efectele căsătoriei asupra drepturilor şi datoriilor soţilor în raporturile lor
personale şi asupra averilor soţilor”;
 Convenţia asupra cetăţeniei femeii căsătorite, încheiată la New York, la data
de 29 ianuarie 1957 la care România a aderat prin Decretul nr. 339/1960 (publicat în
Monitorul Oficial, nr. 20/1960);
119
 Convenţia privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie
şi înregistrarea căsătoriilor, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la New York, la
data de 10 decembrie 1962, ratificată de România prin Legea nr. 116/1992 (publicată
în Monitorul Oficial, nr. 330/1992).
 Legea aplicabilă separaţiei de corp
Separatia de corp este definita ca fiind decizia judiciara care determina o diminuare a
efectelor casatoriei, sotii fiind autorizati sa traiasca separati. La cererea unuia dintre
soti, daca separatia a durat cel putin 3 ani, hotararea prin care s-a pronuntat separatia
de corp se converteste de plin drept in hotararea de divort.
Această instituţie este consacrată şi în alte sisteme de drept precum cel francez, italian
etc.
VI.2.2 Filiaţia şi ocrotirea minorului
 Stabilirea filiaţiei pentru copilul din căsătorie
Stabilirea filiatiei pentru copilul din casatorie se face conform legii care la data la
 care s-a născut copilul se aplică efectelor căsătoriei părinţilor conform dispozitiilor
Ocrotirea
minorului art. 25 alin. 1 din Legea nr. 105/1992.
Dacă înainte de naşterea copilului căsătoria a încetat sau a fost desfăcută, se aplică
legea care la data încetării sau desfacerii îi cârmuia efectele, conform art. 25 alin. 2 .
 Pentru copilul din afara căsătoriei
Pentru copilul din afara căsătoriei, se aplică legea naţională a copilului de la data
naşterii -art. 28 alin. 1 teza I din Legea nr. 105/1992.
În cazul în care copilul, cetăţean străin, are şi o altă cetăţenie străină, i se aplică legea
mai favorabila.
Caracterul de lege mai favorabilă copilului se califică după legea instanţei chemate să
soluţioneze eventuala cauză.
120
 Ocrotirea părintească
Conform art. 36, din legea 105/1992, ocrotirea minorului din căsătorie sau adoptat,
exercitată de părinţi este cârmuită fie de:
 legea naţională comună a soţilor;

 legea domiciliului comun;
 legea statului pe teritoriul căruia soţii au sau au avut reşedinţă ori a celui cu
care au în comun cele mai strânse legături.
În cazul adopţiei care nu a fost încheiată de ambii soţi, ocrotirea părintească este
reglementată de legea naţională a adoptatorului.
Ocrotirea părintească a minorului din afara căsătoriei este cârmuită de legea naţională
a copilului la data naşterii, iar în cazul copilului străin care are şi o altă cetăţenie, de
legea mai favorabilă.
 Ocrotirea prin tutelă
Obligaţia de a accepta şi de a exercita tutela este supusă legii naţionale a tutorelui.

Legislaţia română, prin art. 38, din Legea nr. 105/1992, stabileşte că măsurile ce se
iau de părinţi sau tutore cu privire la minor sau o altă persoană lipsită de capacitate
sau cu capacitate restrânsă ori cu privire la bunurile ce le aparţin sunt supuse legii
statului ale cărui autorităţi îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei
în drept.
Din aceste reglementări rezulta că:
 legea naţională a persoanei ocrotite reglementează: instituirea, modificarea

efectelor şi încetarea tutelei; raporturile dintre tutore şi persoana fără capacitate sau
cu capacitate restrânsă; reprezentarea legală a persoanei fără capacitate sau cu
capacitate restrânsă;
 legea naţională a tutorelui reglementează obligaţia de a accepta şi exercita
tutela;
 legea autorităţii care îndrumă şi supraveghează exercitarea ocrotirii prin tutelă
reglementează măsurile ce se iau de tutore cu privire la persoana ocrotită şi bunurile
acesteia.
121
VI.2.3 Adopţia
Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între
 adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele
Adoptia
adoptatorului.
 Condiţiile de fond
Condiţiile de fond pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a
adoptatorului şi a celui care urmează să fie adoptat (art. 30 din Legea nr. 105/1992).
 Condiţiile de formă
Articolul 31, din Legea nr. 105/1992, stabileşte că legea aplicabilă condiţiilor de
formă ale adopţiei este legea statului pe teritoriul căruia se încheie adopţia; de
asemenea, proba adopţiei este supusă legii locului încheierii ei.
 Efectele adopţiei
Efectele adopţiei, precum şi relaţiile dintre cel adoptat şi adoptator sunt cârmuite de
legea naţională a adoptatorului, iar în cazul adopţiei consimţite de soţi, este aplicabilă
legea care cârmuieşte efectele căsătoriei.
Convenţia de la Haga din 15 noiembrie 1965, care reglementează competenţa
autorităţilor, legea aplicabilă şi recunoaşterea deciziilor în materia adopţiei, prevede
că sunt competente în această materie autorităţile statului în care se află reşedinţa
obişnuită a adoptatorului şi autorităţile statului a cărui cetăţenie o are adoptatorul.
Fiecare din aceste autorităţi aplică propria lege internă privind adopţia; se ţine seama
şi de legea naţională a adoptatului în ce priveşte consimţămintele la adopţie.
Desfacerea adopţiei este supusă aceleaşi legi care reglementează şi efectele adopţiei.
Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română, face precizări cu privire la ipoteza
dobândirii şi pierderii calităţii de cetăţean român prin adopţie:
-minorul străin sau apatrid adoptat de un cetăţean român sau de doi soţi dintre care cel
puţin unul este român dobândeşte cetăţenia română, în anumite condiţii;
-minorul cetăţean român, adoptat de un cetăţean străin, pierde cetăţenia română dacă
adoptatorul solicită în mod expres acest lucru şi dacă adoptatul este considerat
conform legii străine, că a dobândit cetăţenia străină;
122
-dobândirea sau pierderea cetăţeniei române de către adoptator produce efecte
asupra cetăţeniei adoptatului în aceleaşi condiţii ca şi în cazul părinţilor fireşti.
 Nulitatea adopţiei
Constatarea nulităţii adopţiei este supusă următoarelor legi diferite:
a) pentru nerespectarea condiţiilor de fond – legii care reglementează condiţiile de
fond;
b) pentru nerespectarea condiţiilor de formă – legii care guvernează condiţiile de
formă.
 Desfacerea adopţiei
Este reglementată de art. 31 din Legea nr. 105/1992, potrivit căruia desfacerea
adopţiei este supusă legii care reglementează efectele adopţiei, respectiv legea
naţională a adoptatorului sau legii efectelor căsătoriei soţilor, în cazul adopţiei
consimţite de soţi.
VI.2.4. Legea aplicabilă obligaţiei de întreţinere
Obligaţia de întreţinere o gasim reglementata, în principal, prin prevederi ale Codului

 familiei care precizeaza ca „ soţul divorţat are dreptul la întreţinere dacă se află în
Obligatia de
intretinere nevoie din pricina unei incapacităţi de muncă survenite înainte de căsătorie ori în
timpul căsătoriei, el are drept la întreţinere şi atunci când incapacitatea se iveşte în
curs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă ea se datorează unei
împrejurări în legătură cu căsătoria”.
Obligaţia de întreţinere nu există numai între soţi ci şi între aceştia şi copii lor minori
(art. 86 din C. fam.).
Prevederile art. 34 din Legea nr. 105/1992 apreciază că, în cazul obligaţiei de
întreţinere sunt aplicabile următoarele legi:
 în raporturile dintre părinţi şi copii se aplică legea care cârmuieşte efectele
filiaţiei, respectiv legea care guvernează efectele căsătoriei, în cazul copilului din
căsătorie; legea naţională a copilului sau legea mai favorabilă acestuia în cazul
copilului din afara căsătoriei; legea naţională a adoptatorului sau legea efectelor
căsătoriei în cazul soţilor care adoptă împreună, pentru copilul adoptat;
123
 în raporturile dintre soţi este aplicabilă legea care cârmuieşte efectele
căsătoriei;
 în raporturile dintre foştii soţi se aplică legea care cârmuieşte divorţul;
 în raporturile dintre alte persoane, este stabilită drept competentă, legea
naţională a creditorului.
În caz de schimbare a cetăţeniei, noua lege se aplică numai prestaţiilor viitoare.
Divortul- care este legea aplicabila divortului?
VI.3 Norme conflictuale în materie succesorală
Succesiunea, într-un sens larg, desemneaza orice transmisiune de drepturi, între vii
sau pentru cauză de moarte iar in sens restrâns, transmisiunea pentru cauză de moarte
care mai este numită şi moştenire.
124
Succesiunea este de două feluri: succesiune legală şi succesiune testamentară.
 Succesiunea este legală atunci când defunctul nu lasă nici o dispoziţie prin care să
Succesiunea
orânduiască modul cum urmează să fie transmisă şi împărţită averea sa; transmiterea
patrimoniului succesoral are loc în temeiul legii, la persoanele, în ordinea şi în cotele
determinate de lege.
Moştenirea este testamentară, în cazul în care transmiterea masei succesorale are loc
în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament.
Legea succesorală reglementează ansamblul normelor privind organizarea şi
funcţionarea succesiunii.
Pentru ca o persoană să poată moşteni ea trebuie să îndeplinească, în mod obligatoriu,
o serie de cerinţe legale:
 să aibă capacitate succesorală;
 să nu fie nedemnă de a moşteni;
 să aibă vocaţie succesorală.
Referitor la legea aplicabilă se face o distincţie între bunurile mobile şi cele imobile
cuprinse în masa succesorală.
Conform art. 66 din Legea nr. 105/1992, moştenirea mobiliară, oriunde s-ar afla, este
supusă legii naţionale a defunctului de la data morţii.
Pentru bunurile imobile şi fondul de comerţ se aplică legea situaţiei bunurilor, fiind
aplicabilă regula tradiţională lex rei sitae.
Pentru succesiunea testamentară, art. 68 din Legea nr. 105/1992 permite testatorului
să supună transmiterea prin moştenire a bunurilor sale altei legi decât cea indicată la
art. 66, fără a avea dreptul să înlăture dispoziţiile sale imperative.
Legea succesorală se aplică următoarelor domenii:
 deschiderea succesiunii. Legea aplicabilă succesiunii determină momentul în
care se deschide moştenirea, ea nu se referă şi la locul deschiderii moştenirii. Art.
651, din C. Civ. român, stabileşte că succesiunea se deschide prin deces sau prin
hotărârea de declarare judecătorească a morţii.
 data decesului; Data deschiderii moştenirii coincide cu momentul decesului
celui ce lasă moştenirea. Legea succesorală este cea care cârmuieşte şi data decesului.
125
 cerinţele legale pentru a putea moşteni; Pentru ca o persoană să poată
moşteni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă vocaţie succesorală, să
aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemnă de a moşteni.
 devoluţiunea legală a moştenirii. Devoluţiunea legală poate fi definită ca
determinarea persoanelor chemate să moştenească patrimoniul defunctului.
Legea succesiunii nu se aplică în următoarele cazuri:
- dacă vocaţia succesorală contravine ordinii publice;
- stabilirea filiaţiei din căsătorie sau din afara acesteia în vederea chemării la
moştenire-acesta este supusă legii personale;
- determinarea calităţii de soţ – este supusă legii aplicabile căsătoriei -devoluţiunea
testamentară, cu precizarea că testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune,
incapacităţile fiind determinate conform legii personale;
În privinţa capacităţii persoanei juridice, aceasta este cârmuită de legea ei naţională.
Tot normele care se aplică succesiunii vor guverna şi incapacităţile relative de
folosinţă de a primi precum şi de a dispune prin testament.
 obiectul şi cauza legatelor. Legea aplicabilă testamentului dispune şi asupra
modului de interpretare a acestuia. O anumită particularitate o prezintă sezina
executorului testamentar, fiind stabilită de lex rei sitae. Se consideră că sezina
conferă moştenitorului în cauză posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea bunurilor
succesorale şi de a exercita drepturile şi acţiunile dobândite de la defunct sau intrate
în moştenire ulterior, fără a fi necesară atestarea prealabilă a calităţii de moştenitor pe
cale notarială sau judecătorească.
În privinta formei testamentelor, potrivit art. 68 alin. 3 din Legea nr. 105/1992,
întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt valabile dacă actul respectă
condiţiile de formă aplicabile, fie la data întocmirii, modificării sau revocării, fie la
data decesului testatorului, oricare din legile următoare:
 legea naţională a testatorului;
 legea domiciliului;
 legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
 legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
 legea instanţei sau organului care îndeplineşte procedura de transmitere a
bunurilor moştenite.
126
Conditiile de fond ale testamentului pentru a fi valabil:
 capacitatea – în sensul că testatorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu şi să
 nu intervină incapacităţile speciale. Din punctul de vedere al dreptului internaţional
Conditii de fond
ale testamentului privat, legea aplicabilă capacităţii este legea personală a testatorului;
 consimţământul, ca şi viciile de consimţământ – supuse legii aplicabile
testamentului;
 obiectul – este supus legii succesiunii privitor la condiţiile de validitate,
ineficacitatea, caducitatea, revocarea judecătorească ori unilaterală şi nulitatea
legatului, rezerva şi cotitatea disponibilă, desemnarea şi puterile executorului
testamentar;
 cauza – este supusă legii succesiuni.
 Dreptul statului de a culege succesiunile vacante

Dreptul statului a fost apreciat ca fiind fie un drept de moştenire, fie un drept
originar de a culege bunurile fără stăpân care se găsesc pe teritoriul său. Potrivit
legislaţiei româneşti bunurile mobile se cuvin statului al cărui cetăţean a fost
defunctul la data la care a decedat iar bunurile imobile se cuvin statului pe teritoriul
căruia se găsesc.
Legea situaţiei bunurilor se aplică în cazul moştenitorilor cu sezină şi fără sezină.
În privinţa efectelor se distinge:
 legea succesiunii reglementează exerciţiul activ şi pasiv al acţiunilor care au

aparţinut defunctului
 legea situaţiei bunului se aplică cu privire le intrarea în stăpânirea lucrurilor
ce au aparţinut defunctului.
Legea situaţiei bunului reglementează şi exerciţiul acţiunilor posesorii, natura juridică
a sezinei, precum şi trimiterea în posesiune şi predarea legatelor.
Legea succesiunii se aplică următoarelor aspecte:
- posibilităţilor pe care le are succesibilul cu privire la drepturile moştenite;

- subiectul dreptului de opţiune succesorală;
- termenul în care se poate face opţiunea;
- situaţia juridică a succesibilului;
127
- prescripţia dreptului la opţiune şi consecinţele;
- actele ce înseamnă acceptarea moştenirii;
- efectele acceptării şi renunţării la moştenire.
Nu se aplică legea succesiunii la anumite aspecte specifice ce au incidenţă în ceea ce
priveşte dreptul de opţiune.
- capacitatea de a exercita dreptul de opţiune este supusă legii naţionale;

- formele pe care le îmbracă renunţarea sau acceptarea sunt reglementate de locus
regit actum;
- întocmirii inventarului cu privire la bunurile succesorale, formelor de publicitate,
actelor de conservare cu privire la bunurile succesorale li se aplică lex rei sitae.
Pentru împărţirea moştenirii (partajul succesoral) se aplică:
 legea succesorală – care reglementează determinarea persoanelor între care

intervine împărţeala, raportul donaţiilor şi al datoriilor, obligaţia de garanţie reciprocă
a copărtaşilor;
 legea forului – care reglementează formele procedurale ale împărţelii;
 legea personală – care reglementează capacitatea moştenitorilor;
 legea situării bunurilor – care reglementează exercitarea atributelor dreptului
de proprietateprivind bunurile aflate în indiviziune, termenul de solicitare a
împărţelii, inventarul bunurilor şi punerea peceţilor şi luarea măsurilor de conservare
a bunurilor indivize, precum şi efectul declarativ al împărţirii moşteniri.
In materia succesiunii se aplică legea forului în ce priveşte formele
procedurale ale împărţelii, iar legea personală în ceea ce priveşte capacitatea.
Care este legea aplicabila partajului succesoral?
128
Anghel I.M. „Problema dublei cetăţenii în legislaţia română”, în

„Dreptul", nr.2/1999
Bobei R.B.„ Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional
privat”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
Căpăţână O.„Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei
fizice”, în „Revista Română de Drept", nr. 10/1970.
Chelaru I, Gh. Gheorghiu, Drept international privat, Editura C.H.
Beck, Bucuresti 2007

Filipescu I.P.„ Drept internaţional privat. Speţe şi soluţii din practica judiciară
şi arbitrală pentru comerţul exterior”, Tipografia Universităţii
Bucureşti,Facultatea de Drept, Bucureşti, 1979
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu „Drept International Privat” Ed. Actami, Bucuresti
2002
Fuerea A.„Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic”, Bucureşti, 2005
Juvara A.„ Curs de drept internaţional privat - Naţionalitatea
românească”,Tipografia Euf.N. Miulescu şi Daniil Oprescu,
Bucureşti, 1931
Lipovanu I.„Probleme de drept internaţional privat comparat în domeniul
statutului persoanelor fizice”, în „Studii şi Cercetări Juridice", nr. 4/1973
Macovei I.„Drept internaţional privat”, vol. I, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999
129
Popescu T.R.„Drept internaţional privat”, Editura Romfel S.R.L.,Bucureşti, 1994
Sitaru D.Al.„Drept internaţional privat. Trata”t, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000
B.M.C. Predescu „ Drept international privat” Editura Universitaria Craiova
2002
V. Ros„Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele
comerciale internationale” R.D.C. nr.2/2000
D. Al. Sitaru „Drept international privat”Ed. Actami, Bucuresti 1997
T.R.Popescu„Drept international privat”. Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban
Al. Stanescu„ Drept international privat. Pracitica judiciara”Editura
Hamangiu,
Bucuresti 2008
II. Legi.
Legea nr. 105/1992.
TEMĂ DE REFLECŢIE
Teoria interesului national in dreptul international privat roman.
1. Lex patriae este legea:

a) ce semnifica statutul personal supus legii nationale a persoanei fizice
b) legea nationala a strainului care are ma multe cetatenii
c) legea apatridului
2. Cand exista un element de extraneitate se aplica:

a) legea nationala
b) legea locului incheierii actului juridic
c) legea autoritatii care efectuaza inregistrarea actului
130
3. In Romania a fost adoptat sistemul:
a) lex domicilii
b) lex patriae
c) sistemul mixt
4. Pentru a se aplica teoria interesului national trebuiesc indeplinite urmatoarele

conditi:
a) persoana fizica straina sa fie incapabila potrivit legi sale personale
b) persoana fizica straina sa fie considerata pe deplin capabila dupa legea
forului
c) cetateanul care a incheiat un act cu o astfel de persoana sa fie de
buna credinta
5. Incapacitatea medicilor, preotilor si farmacistilor de a primi donati din

partea persoanelor pe care le-au ingrijit este o:
a) incapacitate de folosinta
b) incapacitate de exercitiu
6. Schimbarea numelui pe cale administrativa este supusa reguli:

a) lex patriae
b) lex domicilii
c) locus regit actum
7. Pentru incheierea valabila a unei casatori trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

a) de fond
b) de forma
c) sa lipseasca inpedimentele la casatorie
8. Cand soti au cetateni diferite, raporturile personale si patrimoniale sunt supuse:

a) legii domiciliului sotului parat
b) legii domiciliului sotului reclamant
c) legii domiciliului lor comun
9. Divortul este carmuit de:

a) legea nationala comuna a sotilor
b) legea statului cu care soti a avut legaturi mai stranse
c) legea domiciliului comun
10. Ocrotirea parinteasca a minorului din afara casatoriei este carmuita de:
a) legea nationala a copilului la data nasterii
b) legea nationala comuna a sotilor
c) in cazul copilului strain care are si alta cetatenie, de legea mai favorabila
131
Intrebari Raspunsuri Intrebari Raspunsuri

1 a,b, 6 a
2 c b,c 7 a,b,c
3 b 8 c
4 a,b, 9 a,b,c
5 ca 10 a,c
CAPITOLUL VI
Sectiunea II
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Teste
Cuprins:
 Norme conflictuale privind forma actului juridic

 Normele conflcituale privind conditiile de fond ale actului juridic in
general si ale contractului in special
 Norme conflcituale privind faptele juridice
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind forma actului
132
juridic si normele conflictuale aplicabile faptului juridic.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind notiunile
de act juridic, fapt juridic, contract dar mai ales de legea aplicabila in aceste
domenii.
CAPITOLUL VI
Sectiunea II
VI.I Norme conflictuale privind forma actului juridic
Forma actului juridic are două accepţiuni: lato sensu, adica condiţiile de formă pe
care trebuie să le îndeplinească un act juridic civil pentru valabilitatea sa, pentru
probaţiunea sa cât şi pentru opozabilitatea faţă de terţi; iar stricto sensu, se înţelege
modul în care se exteriorizează voinţa internă a părţilor actului juridic, adică
modalitatea concretă de exprimare a consimţământului.
In funcţie de scopul urmărit, forma actelor juridice, se clasifica în felul următor:
 forma exterioară a actelor juridice este modul de exteriorizare a voinţei celor

ce îndeplinesc un act juridic; actul juridic poate fi încheiat fie sub forma înscrisului
autentic, fie sub forma înscrisului sub semnătură privată sau poate fi oral, fără formă
scrisă; forma exterioară a actului juridic poate fi prevăzută în două scopuri: ad
validitatem sau ad solemnitatem;
 forma de publicitate este forma pe care trebuie să o îmbrace un act juridic
pentru a fi opozabilă terţilor;
 forma de abilitare este forma cerută pentru ca un act juridic încheiat de o
persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă sau în numele unei persoane lipsite de
capacitate de exerciţiu, să fie valabil;
 forma de procedură este acea formă ce trebuie îndeplinită în timpul
desfăşurării unui proces.
133
VI.I.1 Forma exterioară a actelor juridice
 Noţiune
Se referă la modalitatea de exteriorizare a voinţei celor ce încheie un act juridic,

 respectiv dacă actul se încheie consensual, în scris ad validitatem sau ad
Forma exterioara a
actelor juridice probationem, în funcţie de cum legea o impune.
Forma actului juridic este supusă principiului consensualismului, potrivit căruia
simpla manifestare de voinţă este suficientă pentru existenţa valabilă a actului juridic
şi numai ca excepţie, deci când legea o prevede expres, actul trebuie încheiat în formă
scrisă ca o condiţie de existenţă sau ca mijloc de probaţiune.
Condiţiile de fond privesc conţinutul actului juridic, iar condiţiile de formă se referă
la forma exterioară pe care o îmbracă acest conţinut.
 Reglementare
Potrivit Legii nr. 105/1992, legea care se aplică fondului actului juridic ori
contractului reglementează şi condiţiile de formă ale acestora
Regula locus regit actum era consacrată în art. 2 al. 3 din C. civ. român, iar în prezent
regula aceasta se aplică atât în ceea ce priveşte forma actelor juridice şi forma
încheierii căsătoriei.
Art. 71 alin. 2, din Legea nr. 105/1992, stabileşte că actul juridic se consideră valabil
în ce priveşte forma dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de una dintre legile
următoare:
 legea locului unde a fost întocmit;

 legea naţională sau legea domiciliului persoanei care l-a consimţit;
 legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care
examinează validitatea actului juridic.
Forma contractului este supusă aceloraşi condiţii, considerându-se contract valabil în
ce priveşte forma dacă:
134
- părţile, care se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite, au îndeplinit
condiţiile de formă prevăzute de legea unuia din aceste state;
- reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a aflat în
momentul încheierii contractului.
 Aplicare regulii locus regit actum (locul întocmirii actului juridic)
 Regula locus regit actum se aplică ca o regulă de bază, însă există şi posibilitatea
Locus regit actum
aplicării altor principii.
Regula locus regit actum se face în următoarele domenii:
forma exterioară a actului, indiferent dacă este cerută pentru existenţa actului
(ad solemnitatem) sau numai pentru aspectul actului juridic (ad probationem); copiile
de pe actele autentificate în străinătate sunt supuse tot legii locului încheierii actului;
forma de redactare a actului juridic sau determinarea persoanelor îndrituite să
instrumenteze actul (judecător, notar, ofiţer de stare civilă, etc.); Potrivit legislaţiei
noastre dacă s-ar asuma o obligaţie prin contract unilateral, înscrisul sub semnătură
privată trebuie să poarte menţiunea „bun şi aprobat”; dacă s-ar încheia un contract
bilateral înscrisul trebuie redactat în atâtea exemplare câte părţi cu interese contrare
sunt. Legea locului încheierii reglementează condiţiile formale ale autentificării;
durata valabilităţii actului juridic ca înscris, când actul respectiv a fost
încheiat pentru o durată limitată de timp;
mijloacele de probă privind un act juridic şi forţa probantă a actului juridic;
Acestea se referă la admisibilitatea probei testimoniale până la ce sumă este admisă
sau dacă, dimpotrivă, este necesar, în mod obligatoriu, un înscris.
sancţiunile aplicabile pentru nerespectarea condiţiei de formă, caracterul
nulităţii care intervine pentru nerespectarea condiţiilor de formă şi problema dacă
nulitatea este supusă sau nu prescripţiei sunt reglementate de aceleaşi legi. Declararea
nulităţii actului juridic poate să pună problema restituirii prestaţiei primite sau
repararea prejudiciului cauzat. Deoarece, sunt efecte ale constatării nulităţii rezultă că
sunt supuse regulii locus regit actum, adică legii aplicabile nulităţii.
135
 Caracterul regulii locus regit actum
Caracterul regulii locus regit actum poate fi:
 facultativ
 obligatoriu.
Caracterul facultativ intervine în cazul actelor sub semnătură privată, dând
posibilitatea cetăţenilor români să poată încheia acte sub semnătură privată în
străinătate în formele prevăzute de legea română.
Pentru a fi valabil actul juridic trebuie să îndeplinească condiţiile de formă
prevăzute de una dintre următoarele reglementări:
1. legea care cârmuieşte fondul contractului ori al altui act juridic, conform art. 71
alin. 1 din Legea nr. 105/1992;
2. legea naţională sau domiciliului persoanei care l-a consimţit;
3. legea locului unde a fost încheiat;
4. legea aplicabilă potrivit dreptului internaţional privat al autorităţii care
examinează validitatea contractului ori actului juridic;
Caracterul obligatoriu intervine în cazul actelor autentice întocmite de
cetăţenii români în străinătate sau de cetăţenii străini în ţara noastră.
Această regulă nu-şi găseşte aplicarea în privinţa formelor de publicitate, de
abilitare şi a formelor de procedură.
Excepţii de la aplicarea regulii locus regit actum

Există două categorii de excepţii: a) excepţii generale şi b) excepţii speciale.
a. excepţiile generale ce sunt generate de situaţii care privesc:
- invocarea ordinii publice în dreptul internaţional privat;
- frauda la lege în dreptul internaţional privat;
- retrimiterea ce s-ar putea aplica doar dacă legea locului încheierii actului juridic
(la care trimite norma conflictuală) nu ar primi această competenţă şi ar retrimite la
altă lege, cum ar fi legea naţională sau legea care cârmuieşte fondul actului.
b. excepţii speciale ce se referă la aspecte rare, de genul:
- ipotecile constituite în străinătate asupra unor imobile din România nu au efecte
dacă nu au fost încheiate în formă autentică; sau prevederile din art. 68 alin. 3, din
Legea nr. 105/1992, care stabilesc următoarele: întocmirea, modificarea sau
136
revocarea testamentului sunt valabile dacă actul respectă condiţiile de formă
aplicabile la data întocmirii, modificării sau revocării actului, fie la data decesului
testatorului, conform oricăruia dintre următoarele legi: legea naţională a testatorului,
legea domiciliului acestuia, legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau
revocat, legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului sau legea
instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor
moştenite.
Efectele actului încheiat în străinătate cu respectarea regulii locus regit

actum
1. Actul va avea în România aceeaşi forţă probantă ca aceea prevăzută de
legea ţării unde s-a încheiat actul.
2. Se va putea obţine investirea cu formulă executorie a actului juridic în ţara
noastră respectându-se procedura numită exequatur.
VI.I.2 Legea aplicabilă formelor de publicitate

Formele de publicitate sunt supuse legii locului unde se face această publicitate,
deoarece numai în acest fel se asigură cel mai bine interesele terţilor.
Art. 64 din Legea nr. 105/1992 dispune că, formele de publicitate, realizate în orice
mod, referitoare la bunuri, sunt supuse legii aplicabile la data şi locul unde se
îndeplinesc.
În materie de invenţii Legea nr. 64/1991 stabileşte că, cesiunea şi licenţa, ca

forme de transmitere a drepturilor privitoare la invenţii, produc efecte faţă de terţi
numai începând cu data publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială a
menţiunii transmiterii înregistrate la OSIM.
Aplicaţii ale formei de publicitate pentru opozabilitate, faţă de terţi sunt:
- publicitatea imobiliară;
- publicitatea constituirii gajului;
- notificarea cesiunii de creanţă debitorului cedat;
- înregistrarea transmiterii drepturilor privind invenţii şi mărci;
- înscrierea de dată certă unui act sub semnătură privată;
- publicarea şi înregistrarea societăţii comerciale;
137
- publicitatea în materie de căsătorie.
VI.I.3 Legea aplicabilă formei de abilitare

Forma de abilitare este supusă legii personale a celui în cauză, însă realizarea
practică a formelor de abilitare se face în condiţiile de procedură cerute de legea
forului.
Fundamentele juridice şi de ordin practic ale aplicării legii personale pentru formele
de abilitate constau în interesul general al ocrotirii persoanelor lipsite de capacitate
/cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
VI.I.4 Formele de procedură
Formele de procedură sunt supuse legii forului, cu următoarele excepţii:

 legea aplicabilă fondului actului juridic – reglementează calitatea procesuală
activă şi pasivă a părţilor; prezumţiile legale şi mărturisirea judiciară; convenţiile cu
privire la probe;
 regula locus regit actum – reglementează mijloacele de probă preconstituite,
stabilind condiţiile formale de validitate, forţa probantă, valoarea actului ca început
de dovadă scrisă; condiţiile de formă cu privire convenţiile încheiate cu privire la
probe.
 legea locului unde se face executarea (lex loci executionis) – reglementează
formele procedurale ale executării unei hotărâri judecătoreşti.
 legea forului reglementează numai procedura cu privire la administrarea
mijloacelor de probă. Aplicabilitatea acestei legi îşi găseşte utilitatea în cazurile
următoare: propunerea martorilor, luarea interogatoriului, înscrierea în fals,
verificarea de scripte, formele vânzării la licitaţie.
VI.II Norme conflictuale privind condiţiile de fond ale actului juridic în general
şi ale contractului în special
VI.II.1 Aplicarea legii alese de autorul actului juridic

Condiţiile de fond ale actului juridic se referă la ansamblul aspectelor de fond privind
 încheierea actului, efectele, executarea, transmiterea şi stingerea obligaţiilor rezultate
Lex voluntaris
din actul juridic respectiv.
138
Condiţiile de fond ale actului juridic sunt supuse legii actului (lex actus), iar în cazul
contractului legii contractului (lex contractus).
Conform art. 69 alin. 1 din Legea nr. 105/1992, condiţiile de fond ale actului juridic
unilateral sunt stabilite de legea aleasă de autorul său.
Regula libertăţii de voinţă se aplică, în principiu, condiţiilor de fond ale tuturor
actelor juridice, unilaterale şi bilaterale.
Lex voluntatis reprezintă transpunerea în planul dreptul internaţional privat a
principiului autonomiei de voinţă a părţilor, care reglementează în general materia
condiţiilor de fond ale actului juridic, însă nu trebuie înţeles că prin autonomia lor,
părţile pot crea efecte peste lege, legea forului indicând limitele libertăţii de voinţă a
părţilor.
Art. 73 din Legea nr. 105/1992 dispune că alegerea legii aplicabile contractului
trebuie să fie expresă şi să rezulte neîndoielnic din cuprinsul actului sau din
circumstanţele încheierii acestuia.
Părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei părţi a contractului;
înţelegerea lor poate fi modificată tot prin acord de voinţă. Posibilitatea de a alege
legea aplicabilă decurge din dreptul intern (art. 969 C. civ. român), dar şi dreptul
internaţional, respectiv Convenţia Europeană în materie de arbitraj de la Geneva din
1974.
VI.II.2 Determinarea legii aplicabile actului juridic după criterii obiective

Localizarea obiectivă prezintă un caracter subsidiar faţă de lex voluntatis, acesta fiind
consacrat de practica instanţelor şi în special, de practica arbitrală în materia
comerţului internaţional.
Potrivit art. 69 alin. 2, din Legea nr. 105/1992, în lipsa legii alese de autorul său, se
aplică legea statului cu care actul juridic prezintă legăturile cele mai strânse, iar dacă
această lege nu poate fi identificată, se aplică legea locului unde actul unilateral este
întocmit.
VI.II.3 Legea aplicabilă actelor juridice accesorii
Actul juridic accesoriu este cârmuit de legea care se aplică fondului actului
juridic principal, în lipsa unei manifestări diferite de voinţă a autorului său; de aici
139
resultand si faptul ca, în principal, actul juridic accesoriu este supus legii alese de
autorul său, iar în subsidiar, legii care guvernează fondul actului juridic principal.
VI.II.4. Legea aplicabilă contractului
 Noţiuni generale privind legea contractului (lex contractus)

Legea care reglementează condiţiile de fond şi efectele contractului poartă denumirea
 de lex contractus.
Legea aplicabila
contractului Condiţiile de formă sunt reglementate de norma conflictuală locus regit
actum.
Lex contractus se poate prezenta sub două forme: lex voluntatis, adică legea
aleasă de părţi în temeiul autonomiei lor de voinţă sau legea determinată prin
localizare obiectivă a contractului, pe baza normelor juridice ale forului, în lipsa lui
lex voluntatis.
A. Aplicarea legii alese de părţi (lex voluntatis) contractului

Lex voluntatis reglementează actele juridice unilaterale, cât şi bilaterale.
 Lex voluntatis este confirmată şi de convenţii internaţionale, precum Convenţia
Lex voluntaris
europeană de arbitraj comercial internaţional de la Geneva din 1961, care prevede la
art. VII, “Legea aplicabilă”, că părţile sunt libere să determine legea pe care arbitrii
trebuie să o aplice fondului litigiului, în lipsă de alegere arbitrii aplicând legea
desemnată de norma conflictuală pe care o vor considera potrivită în speţă.
Conform art. 73 din Legea nr. 105/1992, contractul este supus legii alese prin
consens.
Temeiul aplicării lex voluntatis pentru stabilirea condiţiilor de fond ale contractului îl
constituie dispoziţiile legii forului, respectiv Legea nr. 105/1992. Legea forului
indică şi limitele exercitării voinţei părţilor în vederea determinării ca valabilă a unei
legi ce urmează să cârmuiască condiţiile de fond ale contractului.
În legătură cu modalităţile de exprimare a voinţei părţilor, art. 74 din Legea nr.
105/1992 stabileşte că alegerea legii aplicabile contractului trebuie să fie expresă ori
să rezulte neîndoielnic din cuprinsul acestuia sau din alte circumstanţe.
140
Alegerea expresă presupune fie desemnarea legii printr-o clauză contractuală, fie
prin încheierea unui contract separat între părţi, având ca obiect determinarea acestei
legi.
Alegerea tacită presupune că, desemnarea legii rezultă neîndoielnic din cuprinsul
contractului sau din alte circumstanţe.
Întinderea voinţei părţilor este reglementată de art. 75 din Legea nr. 105/1992,
conform căruia părţile pot alege legea aplicabilă totalităţii sau numai unei părţi a
contractului, rezultând posibilitatea ca părţile să supună condiţiile de fond ale
contractului unor legi din sisteme diferite.
Modificarea alegerii legii contractului se poate face, potrivit art. 76 alin. 1 din Legea
nr. 105/1992, prin acordul părţilor.
Limitele libertăţii de voinţă privind alegerea legii aplicabile contractului nu sunt
consacrate expres de art. 73 din Legea nr. 105/1992.
Legea care stabileşte limitele şi condiţiile în care părţile pot alege legea aplicabilă
este legea forului.
 Invocarea ordinii publice de drept internaţional privat
În cazul normei lex voluntatis, legea străină aleasă de părţi nu poate fi înlăturată prin
 invocarea ordinii publice de drept internaţional privat chiar dacă prezintă deosebiri
Ordinea publica in
dr. int. priv. importante faţă de legea forului, aplicându-se cu toate că în dreptul român ar putea
exista reglementări cu caracter prohibitiv sau imperativ.
Lex voluntatis exclude retrimiterea.
Conform art. 85 din Legea nr. 105/1992, legea străină aplicabilă contractului cuprinde
dispoziţiile sale de drept material, afară de normele ei conflictuale.
Daca contractul este localizat în sfera de aplicare a unui sistem de drept străin, se vor
aplica normele materiale din respectivul sistem de drept, cu excluderea normelor
conflctuale care ar crea posibilitatea retrimiterii.
Dacă lex contractus ca lex causae este legea română, atunci trimiterea este înţeleasă
ca fiind făcută la întregul sistem român de drept, inclusiv la normele conflictuale.
141
VI.II.3 Determinarea legii aplicabile contractului pe criterii obiective
Dacă părţile nu au stabilit legea aplicabilă contractului, art. 77 din Legea nr. 105/1992
prevede că se aplică legea străină cu care contractul prezintă legăturile cele mai
strânse.
Aplicarea legii statului cu care contractul are “legăturile cele mai strânse”
Conform art. 77 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, se consideră că există asemenea
legături cu „legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice îşi are domiciliul
sau reşedinţa, în cazul persoanelor fizice, ori sediul statutar pentru persoanele
juridice, la data încheierii contractului”.
Pentru contractul având ca obiect un drept imobiliar sau un drept de folosinţă
temporară asupra unui imobil, contractul are legăturile cele mai strânse cu legea
statului unde este situat imobilul.
Localizarea obiectivă a contractului în convenţii internaţionale
Art. VII pct. 1 din Convenţia europeană de la Geneva din 1961 privind
arbitrajul internaţional stabileşte că „în lipsa indicării de părţi a legii aplicabile
contractului, arbitrii vor aplica legea desemnată de norma conflictuală pe care o vor
considera cea mai potrivită în cauză, având în vedere clauzele contractuale şi uzanţele
comerciale”, existând o deplină concordanţă cu prevederile art. 77 şi 78 din Legea nr.
105/1992.
Aplicarea legii locului încheierii contractului (lex loci contractus)

Legea locului încheierii contractului se aplică în subsidiar faţă de legea
statului cu care contractul are legăturile cele mai strânse.
Textul legii nr.105/1992 face calificarea locului încheierii contractului între
absenţi.
Dacă în scopul încheierii contractului părţile aflate în state diferite au negociat
prin scrisori, telegrame, telefon, contractul se consideră încheiat în statul de domiciliu
sau sediu al părţii de la care a pornit oferta fermă de a contracta.
142
Pentru contractul încheiat prin telefon, se are în vedere locul unde se află
ofertantul; la contractul între absenţi, se determină legea aplicabilă în raport de
sistemul adoptat referitor la încheierea contractului.
Potrivit art. 35 C. com. român, care constituie dreptul comun în materie,
contractul încheiat între absenţi (prin corespondenţă) se consideră încheiat la data
când acceptarea ofertei a ajuns la cunoştinţa ofertantului, iar sistemul informării se
aplică şi în dreptul internaţional privat român.
Principiul lex loci contractus se aplică atât în situaţia în care locul încheierii
contractului şi locul executării acestuia se găsesc pe teritoriul aceluiaşi stat cât şi în
cazul în care acestea sunt în ţări diferite, locul încheierii având prioritate faţă de locul
executării.
Aplicarea legii locului executării contractului(lex loci executionis sau lex loci
solutionis)
Reprezintă o situaţie de excepţie în dreptul internaţional privat român, care

instituie în materie de executare a contractului o excepţie de la regula aplicării legii
fondului contractului.
Potrivit art. 80 alin. 2 din Legea nr. 105/1992, modul de executare a
obligaţiilor izvorâte din contract trebuie să se conformeze legii locului de executare.
Creditorul este obligat să respecte această lege în luarea măsurilor destinate,
potrivit contractului, să preîntâmpine sau să remedieze neexecutarea ori să-i restrângă
efectele prejudiciabile.
Lex contractus sau lex solutionis prezintă anumite particularităţi, astfel:
 contractul de mandat este supus legii locului unde reprezentantul îşi exercită
atribuţiile în baza împuternicirii primite, în lipsa desemnării legii aplicabile;
 contractul de garanţie bancară şi cel de cauţiune bancară sunt supuse legi
băncii garantate;
 contractul de asigurare este supus legii statului unde se află sediul
asigurătorului;
 novaţia prin schimbare de debitor este supusă legii creanţei originare;
 exportul de contrapartidă; dacă contractele componente prezintă fiecare o
individualitate cu existenţă independentă, fiecare a fost supus legii respective, iar
143
dacă contractele componente prezintă o individualitate juridică determinată de strânsă
interdependenţă între ele, s-a aplicat o singură lege şi anume aceea pentru operaţia
principală;
 fidejusiunea este supusă legii obligaţiei garantate, în absenţa lui lex
voluntatis;
 pentru transportul maritim se poate aplica fie legea pavilionului, legea locului
încheierii contractului, legea locului executării contractului, fie parţial legea locului
încheierii şi în parte legea locului executării, de asemenea se poate aplica şi legea
cărăuşului şi legea expeditorului;
 vânzările efectuate la bursă sau prin licitaţie au fost supuse legii ţării unde se
află bursa sau a avut loc licitaţia;
 actul unilateral este supus legii locului emiterii, astfel condiţiile de fond ale
acestuia sunt supuse lui lex voluntatis, în subsidiar legea statului cu care actul juridic
prezintă legăturile cele mai strânse, în lipsa celor două se aplică şi legea locului
întocmirii.
Domeniul de aplicare a legii locului executării contractului cuprinde, conform
dispozitiilor Legii 105/1992:
- formalităţile de executare a contractului;
- măsurile îndeplinite de creditor pentru punerea în întârziere a debitorului;
- recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor .
Determinarea regimului juridic al contractului în alte moduri decât prin lex

contractus
Determinarea prin intermediul clauzelor şi contractelor tip
În domeniul comerţului internaţional, în scopul simplificării operaţiilor

comerciale şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale generate de unele
aspecte insuficient reglementate prin acordul părţilor, au fost stabilite contracte sau
clauze tip care sunt inserate, de obicei, în contractele de comerţ exterior.
Camera Internaţională de Comerţ Paris a editat în anul 1936 Regulile INCOTERMS
 (International Commercial Terms), modificate şi completate ulterior, cuprinzând
INCOTERMS
144
explicarea clauzelor utilizate în mod frecvent în asemenea contracte şi exprimate prin
simboluri.
Dacă părţile intenţionează să utilizeze în contract o anumită clauză tip, vor
indica simbolul respectiv, însoţit de cuvântul INCOTERMS şi anul codificării,
simplificând încheierea contractului.
Prin INCOTERMS se determină raporturile dintre vânzător şi cumpărător,
precizându-se obligaţiile lor minime.
Principalele reglementări Incoterms se referă la predarea mărfii vândute
transferul riscurilor contractuale, repartizarea cheltuielilor între partenerii
contractuali, formalităţile privind trecerea mărfii peste frontieră.
În afara clauzelor tip, se utilizează şi contracte tip sau formulare de contract,
care cuprind reglementarea raporturilor care se stabilesc între părţi, cu posibilitatea ca
acestea să aducă modificări sau completări contractelor tipizate. O altă modalitate
de simplificare a încheierii contractului o reprezintă elaborarea condiţiilor uniforme,
fie de către părţi, fie de instituţii care vin în sprijinul părţilor, prin redactarea acestora
Prin condiţiile generale se precizează principalele elemente din contractele de
acelaşi tip într-o anumită ramură a comerţului internaţional.
Determinarea conţinutului contractului prin preluarea legii străine

Legea străină poate fi utilizată de părţi în materie contractuală:
 cu titlul de lex causae, ca lege aplicabilă contractului, în virtutea regulii lex
contractus, atât ca lex voluntatis în principal, cât şi ca lex loci contractus, în
subsidiar;
 cu titlul de clauză contractuală, legea străină reprezentând în acest caz doar un
mijloc de precizare a conţinutului contractului.
Pentru situaţia aplicării legii străine cu titlu de clauză convenţională:
 părţile se pot referi la orice lege chiar dacă aceasta nu are nici o legătură cu
contractul părţilor;
 legea străină aplicată cu titlu de clauză convenţională este aceea de la data
încorporării ei în contract fără a interesa modificările ce le-a suferit în timp.
145
Domeniul de aplicare a lex contractus
Domeniul de aplicare a lex contractus vizează condiţiile de fond şi efectele
contractului.
Legea aplicabilă fondului contractului se aplică:
- interpretării naturii sale juridice şi a clauzelor pe care le cuprinde;
- executării obligaţiilor izvorâte din contract;
- consecinţelor neexecutării totale sau parţiale şi evaluării prejudiciului astfel cauzat;
- modului de stingere a obligaţiilor contractuale;
- cauzelor de nulitate şi consecinţelor acesteia.
Lex contractus reglementează încheierea contractului.

Existenţa şi validitatea de fond a contractului contestat de către una din părţi se
apreciază potrivit legii care i s-ar fi aplicat dacă ar fi considerat valabil. Existenţa şi
validitatea clauzei de alegere a legii aplicabile contractului sunt supuse regulii lex
voluntatis iar existenţa şi validitatea de fond a contractului sunt supuse fie lex
voluntatis, fie legii aplicabile contractului prin localizarea obiectivă a acestuia.
Potrivit art. 948 C. civ. român, condiţiile cerute pentru validitatea unui
contract sunt:
 capacitatea de a contracta;
 consimţământul părţilor;
 un obiect determinat şi licit;
 o cauză licită.
Capacitatea de a contracta este supusă legii personale, iar incapacităţile de folosinţă
sunt supuse lex contractus.
Capacitatea persoanei juridice este determinată de legea sa naţională.
Consimţământul, obiectul şi cauza contractului sunt supuse lex contractus.
Pentru forma contractului, se aplică legea care cârmuieşte fondul dar contractul este
valabil şi dacă sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute de legea locului
încheierii, legea naţională sau legea domiciliului persoanei, legea aplicabilă potrivit
dreptului internaţional privat al autorităţii care examinează validitatea actului juridic.
Sunt îndeplinite condiţiile referitoare la formă dacă:
 părţile se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite au îndeplinit
condiţiile de formă prevăzute de legea uneia dintre aceste state;
146
 reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a aflat
în momentul încheierii contractului.
Nulitatea contractului
 - când nu sunt respectate condiţiile referitoare la capacitate;
Nulitatea
contractului - nulitatea este reglementată de legea personală;
- când nu sunt respectate cerinţele legale referitoare la formă nulitatea este cârmuită
de legea aplicabilă formei.
Efectele contractului sunt supuse lex contractus.

Efectele contractului (drepturile şi obligaţiile ce iau naştere prin încheierea
 contractului) sunt supuse lex contractus.
Efectele
contractului Odată cu transmiterea proprietăţii se transmite şi riscul de la vânzător şi cumpărător;
această regulă urmând să fie supusă regulii lex rei sitae.
Lex contractus guvernează principiile care cârmuiesc efectele contractului:
- principiul forţei obligatorii, relativităţii efectelor şi irevocabilităţii contractului; -
interpretarea contractului;
- efectele speciale ale contractelor bilaterale (excepţia de neexecutare, rezoluţiunea
pentru neexecutare, riscul contractului);
- durata în timp a producerii efectelor contractului;
- stingerea obligaţiilor contractuale;
- nulitatea contractului, ca sancţiune aplicabilă pentru nerespectarea condiţiilor de
validitate;
- răspunderea contractuală şi cauzele de exonerare a răspunderii (forţa majoră,
cazul fortuit, etc.).
Executarea contractului este supusă, în principiu, lex contractus.
Daunele cominatorii sunt supuse legii forului iar punerea în întârziere şi cauţiunea
sunt supuse legii lor proprii deoarece sunt acte juridice distincte.
Există reglementări speciale privind legea aplicabilă monedei de plată. Legea statului
locului de plată (lex loci solutionis) determină în ce monedă trebuie să se facă plata;
ca excepţie, dacă plata rezultă din contract, părţile pot stabili prin lex voluntatis ca
plata să se facă într-o altă monedă; în cazurile în care plata izvorăşte din alte raporturi
147
juridice, plata trebuie făcută în mod imperativ în moneda determinată de legea
statului locului de plată (lex loci solutionis).
Legea contractului desemnează şi părţile, avânzii cauză şi terţii, între care se produc
sau nu efectele contractului.
In cazul persoanelor juridice se aplică legea naţională în ceea ce priveşte dobândirea
dreptului.
Legea succesorală este cea care determină drepturile şi obligaţiile contractuale ce se
transmit succesorilor de la autorii lor.
Forţa obligatorie a contractului este prevăzută de art. 969 C. civ (convenţiile legal
făcute au putere de lege între părţile contractante).
Toate obligaţiile şi drepturile părţilor sunt arătate de către legea contractului.
Efectele translative de proprietate cele ale altor drepturi reale ale contractului şi
transferul riscurilor sunt reglementate de regula lex rei sitae. Formele de
publicitate precum şi cele cu efect constitutiv de drepturi referitoare la un bun imobil
sunt supuse legii statului unde este situat bunul (Legea nr. 105/1992, art. 64).
Daunele interese, daunele moratorii şi dobânzile legale sunt supuse legii contractului.
Legea contractului se aplică şi consecinţelor neexecutării obligaţiilor, adică determină
conţinutul forţei majore, cazului fortuit sau alte cauze de exonerare, cauzele de
micşorare de mărire a răspunderii, clauza penală.
În ceea ce priveşte cumulul răspunderii delictuale cu cea contractuală este
reglementat atât de legea delictului (lex loci delicti commissi) cât şi de legea
contractului.
Clauza care permite adaptarea contractului când intervin anumite dificultăţi în
executarea lui se numeşte clauză hardship si este supusă tot legii contractului.
Punerea în întârziere nu este supusă legii contractului ci locului executării.
Convenţia de la Haga din 1955 privind legea aplicată vânzării internaţionale, de
obiecte mobile corporale, consacră lex venditoris. Atunci când, între societăţile ţărilor
părţi la tratat se încheie contracte comerciale internaţionale, ele sunt supuse normelor
materiale uniforme. În măsura în care ele sunt incomplete se aplică legea ţării
vânzătorului.
148
Legea aplicabilă modurilor de transmitere, transformare şi stingere a
obligaţiilor contractuale şi extracontractuale
Cesiunea de creanţă
Cesiunea de creanţă este un mod de transmitere a obligaţiilor, potrivit căruia,
 cesiunea de creanţă este supusă, dacă părţile nu au convenit altfel, legii creanţei
Cesiunea de
creanta cedate.
Alegerea altei legi, prin acordul cedentului şi cesionarului, nu este opozabilă
debitorului cedat decât cu acordul său.
Obligaţiile dintre cedent şi cesionar sunt supuse legii care se aplică raportului juridic
pe care s-a bazat cesiunea (art. 120 alin. 2 din Legea nr. 105/1992).
Cesiunea de creanţă este contractul prin care una dintre părţi, cedentul, transmite unei
alte părţi, cesionarul, creanţa pe care o are asupra debitorului cedat şi este supusă legii
convenite de părţi.
Domeniul de aplicare a legii creanţei cedate priveşte:
-caracterul cesibil sau incesibil al creanţei;
-condiţiile cesiunii;
-obligaţiile dintre cedent şi cesionar;
-raporturile dintre cesionar şi debitorul cedat.
Subrogaţia
Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei este un mijloc de transmitere

 legală sau convenţională a dreptului de creanţă, cu toate garanţiile şi accesoriile sale
Subrogatia
către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial, în locul debitorului. Subrogaţia poate fi
legală sau convenţională.
Subrogatia conventionala are mai multe forme:
a) consimţită de creditor
b) consimţită de debitor
Subrogaţia este reglementată de dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 105/1992.
Subrogaţia convenţională este supusă, potrivit alin. 1 al art. 121, în lipsă de prevedere
contrară a părţilor, legii obligaţiei al cărui creditor este înlocuit.
149
Subrogaţia convenţională reprezintă contractul prin care plătitorul se subrogă în
drepturile creditorului împotriva debitorului.
Pe planul dreptului internaţional privat, subrogarea convenţională este supusă, în
primul rând, regulii lex voluntatis, iar dacă părţile nu au desemnat o lege prin alegerea
lor, legii obligaţiei al cărei creditor este înlocuit.
Subrogaţia legală „este supusă, legii, în temeiul căreia o persoană poate sau trebuie să
dezintereseze pe creditor”.
Această lege stabileşte dacă plătitorul se subrogă în locul creditorului originar, în
raporturile sale cu debitorul; drepturile ce pot fi exercitate împotriva debitorului.
Delegaţia şi novaţia
Art. 122 din Legea nr. 105/1992, stabileşte ca delegaţia şi novaţia sunt supuse legii
 obligaţiei care le formează obiectul.
Novatia
Novaţia reprezintă convenţia prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o
obligaţie existentă înlocuind-o cu o nouă obligaţie.
În funcţie de izvorul novaţiei, legea care se aplică acesteia va fi legea care cârmuieşte
obligaţia iniţială, respectiv legea contractului, legea delictului, etc.
Delegaţia reprezintă o convenţie prin care un debitor – delegant – aduce creditorului
 – delegator – angajamentul unui al doilea debitor – terţul delegat – alături de el
Delegatia
(delegaţia imperfectă) sau în locul lui (delegaţia perfectă).
Legea care se aplică delegaţiei este legea care guvernează raportul juridic iniţial,
aceasta fiind legea obligaţiei la care se referă delegaţia, adică a obligaţiei care
formează obiectul delegaţiei.
Compensaţia
Conform art. 80 alin. 1 lit. d din Legea nr. 105/1992, legea contractului se aplică
 modului de stingere a obligaţiilor izvorâte din contract ca regula generală.
Compensatia
Compensaţia este supusă legii aplicabile creanţei căreia i se opune stingerea, parţială
sau totală, prin compensaţie.
Compensaţia judecătoreasca este supusă legii forului.
150
Prescripţia extinctivă şi prescripţia achizitivă
Prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune este supusă legii care se aplică dreptului
 subiectiv însuşi.
Prescriptia
Fiind o problemă de fond, este supusă legii care cârmuieşte fondul raportului juridic
avut în vedere.
Dacă izvorul dreptului supus prescripţiei este contractul, aceasta va fi supusă lex
contractus.
Legea prescripţiei reglementează toate elementele ce formează această instituţie:
termenele de prescripţie, momentul de începere a cursului prescripţiei, cauzele de
suspendare, întrerupere şi repunere în termen, efectele împlinirii termenului de
prescripţie, validitatea convenţiilor privind modificarea regimului legal al prescripţiei.
Prescripţia achizitivă este reglementată de art. 145 din Legea nr. 105/1992, conform
căruia uzucapiunea este cârmuită de legea statului unde este situat bunul la momentul
începerii termenului de posesie prevăzut în acest scop. În continuare legiuitorul
român stabileşte că, în cazul în care bunul a fost dus într-un alt stat, în care se
îndeplineşte termenul de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestuia
din urmă dacă sunt întrunite cu începere de la data deplasării bunului, toate condiţiile
cerute de menţionata lege.
Legea aplicabilă obligaţiilor cu pluralitate de subiecte

Creditorul care îşi valorifică drepturile împotriva mai multor debitori trebuie să se
conformeze legii aplicabile în raporturile cu fiecare dintre aceştia. Legea are în
vedere premisa existenţei unor raporturi juridice distincte între creditor şi fiecare
debitor. Raporturile respective pot rezulta din contract, delict, etc., legea aplicabilă
fiind, după caz, lex contractus, legea delictului, etc. Dreptul unui debitor de a
exercita acţiunea în regres împotriva unui codebitor există numai dacă legile
aplicabile ambelor datorii îl admit (art. 125 alin. 1).
Legea aplicabilă monedei de plată

Moneda de plată este reglementată de art. 126 din Legea nr. 105/1992, conform
căruia moneda de plată este definită de legea statului care a emis-o. Efectele pe care
151
moneda de plată le exercită asupra întinderii unei datorii sunt reglementate de legea
aplicabilă datoriei.
Legea statului în care trebuie efectuată plata determină în ce monedă ea trebuie
făcută, afară numai dacă în raporturile de drept internaţional privat contractuale
părţile au convenit o altă monedă de plată.
VI.III Norme conflictuale privind faptele juridice

Faptele juridice, stricto-sensu, sunt evenimente naturale, produse fără intervenţia
 omului, care dau naştere unor efecte juridice, în temeiul legii.
Faptele juridice
Faptele juridice pot fi licite (gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără
just temei) şi ilicite, adică producătoare de prejudicii, care atrag răspunderea pentru
fapta proprie ori pentru fapta altuia sau pentru fapta lucrului (delicte civile).
Legea aplicabila delictului civil:

Legea locului unde faptul ilicit a fost săvârşit (lex loci delicti comissi). Legea locului
 unde a fost săvârşit delictul are în vedere faptul ilicit cât şi obligaţia la care el dă
Legea aplicabila
delictului civil naştere.
- legea forului; se considera că materia răspunderii civile delictuale are caracter de
ordine publică fiind supusă legii forului. Aplicarea legii forului se face pe
considerente de ordine publică, ceea ce înseamnă că orice reparaţie indiferent dacă
este mai mică sau mai mare decât cea prevăzută de legea forului ar fi contrară ordinii
publice.
- legea proprie delictului (the proper law of the tort); Această reglementare
semnifică faptul că urmează să se caute în fiecare situaţie legătura cea mai puternică
dintre delict şi un sistem de drept, care ar putea fi incident în cauză. Se argumentează
prin împrejurarea că locul săvârşirii faptului ilicit poate fi întâmplător.
Legislaţia autohtonă reglementează două categorii de fapte juridice licite:
 gestiunea de afaceri
 plata lucrului nedatorat.
 îmbogăţirea fără justă cauză – rezultata din practica judecatoreasca
Gestiunea intereselor altei persoane este supusă legii locului unde se află
persoana care îndeplineşte gestiunea.
Legea aplicabilă gestiunii altor persoane poate avea urmatoarele posibilitati:
152
- se aplică legea naţională comună părţilor ori legea debitorului;
- legea locului faptului din care rezultă obligaţiile;
- legea locului unde se execută, dacă gestiunea se referă la bunuri sau patrimonii şi
constă într-o muncă prestată ori cheltuieli făcute în interesul geratului;
- legea situaţiei bunului dacă gestiunea se referă la un bun considerat ut singuli;
- legea ţării unde părţile îşi au domiciliul sau reşedinţa lor ori unde una din părţi îşi
are domiciliul sau reşedinţa în cazul în care gestiunea nu are obiect material şi
când lex loci competentă nu se poate stabili;
- legea contractului ori de câte ori gestiunea intervine pentru a duce la bun sfârşit
executarea unui contract;
- legea forului când nu se poate stabili legea aplicabilă.
Pentru gestiunea de afaceri, legea aplicabilă reglementează condiţiile şi efectele
gestiunii, regimul juridic al obligaţiei ivite din gestiunea de afaceri, prescripţia
dreptului la acţiune şi proba faptelor gestiunii.
În cazul în care obiectul gestiunii este un act juridic legea aplicabilă este legea actului
juridic.
Plata lucrului nedatorat este supusă legii locului efectuării ei (lex loci). Dacă plata
nedatorată este localizată în ţări diferite, ea este supusă legii locului unde s-a făcut
plata.
Îmbogăţirea fără justă cauză este reglementată de legea locului unde a avut loc faptul
respectiv, adică lex loci.
În cazul în care micşorarea patrimoniului propriu şi mărirea patrimoniului celuilalt se
localizează în ţări diferite legea competentă va fi legea părţii căreia i se măreşte
patrimoniul.
Legislaţia românească stabileşte prin Legea nr. 105/1992 în art. 104 că, îmbogăţirea
fără justă cauză a unei persoane fizice sau juridice este supusă legii statului unde s-a
produs.
Pentru îmbogăţirea fără justă cauză, legea aplicabilă reglementează :
- condiţiile pentru promovarea acţiunii în restituire;
- efectele îmbogăţirii şi limitele obligaţiei de restituire;
- executarea obligaţiei de restituire;
- prescripţia dreptului la acţiune în restituire şi proba îmbogăţirii.
Pentru faptul juridic ilicit, soluţia în dreptul internaţional privat este :
153
- să se aplice legea locului producerii faptei ilicite, care în practică este cea mai
răspândită;
- să se aplice legea forului (normele din materia răspunderii civile delictuale având
un caracter imperativ, judecătorul trebuie să le aplice, pentru că sunt de ordine
publică);
- legea proprie delictului, ca în dreptul anglo-saxon.
Răspunderea civilă delictuală este supusă legii locului unde a intervenit fapta
cauzatoare de prejudicii, regula fiind consacrată de art. 107-111 din Legea nr.
105/1992.
Obligaţia de despăgubire este dedusă direct din lege, prin săvârşirea faptului ilicit.
Lex loci delicti comisii asigură ordinea pe teritoriul statului precum şi apărarea
drepturilor persoanelor împotriva pagubelor ce le pot fi pricinuite, de oricine, prin
fapte juridice ilicite.
Când un delict se produce în marea liberă şi în spaţiul aerian de deasupra acesteia, se
aplică legea pavilionului (art. 141-144 din Legea nr. 105/1992).
Dacă navele au acelaşi pavilion, se aplică legea comună, legea naţională. Art. 141 din
legea 105/1992 stabileşte ca răspunderea izvorâtă dintr-un abordaj survenit într-un
port sau în apele teritoriale este supusă legii locului abordajului.
În marea liberă, abordajul este supus legii naţionale comune a navelor, iar dacă
naţionalitatea diferă, legii navei avariate.
În cazul când ambele nave sunt avariate iar una are naţionalitate română se aplică
legea română, dacă nava avariată nu alege naţionalitatea celeilalte nave.
Aceeaşi normă juridică stabileşte că abordajul este supus legii române în zona
“economică exclusivă” a României.
Legea nr. 105/1992 care stabilesc că în cazul în care ambele nave sau aeronave
implicate în abordaj ori ciocnire au aceeaşi naţionalitate se aplică legea naţionalităţii
comune navelor sau aeronavelor. În cazul în care navele sau aeronavele între care
intervine abordajul sau ciocnirea nu au naţionalitate comună se aplică legea
pavilionului sau aeronavei abordate sau lovite după cum rezultă din art. 144 coroborat
cu 141 alin. 2 din Legea nr. 105/1992.
Conform art. 142, obligaţiile ce decurg din actele de asistenţă şi salvare a persoanelor
şi bunurilor, sunt supuse legii locului evenimentului, dacă s-a produs în apele
154
teritoriale, iar dacă s-a produs în marea liberă, legii naţionale a navei care a acordat
asistenţă ori salvare.
Faptele juridice ilicite care se săvârşesc la bordul navelor şi aeronavelor.

In situaţia în care, navele sau aeronavele se găsesc în marea liberă ori în spaţiul aerian
de deasupra acesteia faptele juridice ilicite săvârşite la bordul acestora dacă nu
afectează exteriorul sunt supuse legii pavilionului.
Legea locului delictului este considerată legea pavilionului.
În cazul în care navele sau aeronavele se găsesc în marea teritorială ori în spaţiul
aerian de deasupra acesteia tot legea pavilionului este cea care se va aplica faptelor
juridice ilicite comise la bordul acestora, dacă nu este afectat mediul exterior al navei
sau aeronavei.
Dacă faptele juridice ilicite afectează mediul exterior al navei ori aeronavei aplicabilă
este legea locului adică legea statului căruia îi aparţine marea teritorială şi spaţiul
aerian de deasupra.
Este posibil ca fapta ilicită să fie săvârşită în mai multe ţări. În acest caz
activitatea ilicită din fiecare stat este privită ca un fapt ilicit distinct aplicându-i-se
legea proprie.
Dacă fapta a fost comisă într-un stat, iar prejudiciul se produce într-un alt stat, art.
108 din Legea nr. 105/1992 consideră că se aplică pentru reparaţii legea statului unde
s-a produs prejudiciul cu privire la condiţiile şi întinderea răspunderii, cauzele de
limitare ori exonerare sau împărţire a răspunderii între autor şi victimă, răspunderea
comitentului pentru fapta prepusului, natura daunelor ce se pot acorda, naşterea
dreptului la reparaţiune, modalităţile de evaluare, transmiterea dreptului la reparare,
persoanele îndreptăţite să o solicite. Capacitatea delictuală este supusă legii
personale.
În cazul în care, un fapt ilicit a fost săvârşit în executarea unui contract cu element de
extraneitate, poate apărea problema cumulului răspunderii contractuale şi delictuale.
Ea trebuie să fie, totuşi, admisă de lex loci delicti comissi şi lex contractus.
Art. 107 din legea 105/1992 stabileşte că, legea locului faptului cârmuieşte îndeosebi:
- capacitatea delictuală;
- condiţiile şi întinderea răspunderii;
155
- cauzele de limitare sau de exonerare de răspundere şi de împărţire a răspunderii
între autor şi victimă;
- răspunderea comitentului pentru fapta prepusului;
- natura daunelor care pot să dea loc la reparaţie;
- modalităţile şi întinderea reparaţiei;
- transmiterea dreptului de reparaţie;
- persoanele îndreptăţite să obţină reparaţia pentru prejudiciul
suferit. Pentru alte prejudicii se aplică :
 în cazul atingerilor aduse personalităţii de către mas-media, persoana poate
alege între legea statului său de domiciliu sau a statului unde s-a produs rezultatul sau
a statului unde autorul îşi are domiciliului sau reşedinţa (art. 112 din Legea nr.
105/1992); atingerii dreptului la repararea daunelor aduse personalităţii este supus
legii statului unde a apărut publicaţia sau s-a difuzat emisiunea (art. 113 din acelaşi
act normativ);
 în situaţia pretenţiilor de reparaţie urmare a unui defect al produsului sau alte
daune aduse consumatorului, acestea sunt supuse la alegere, legii domiciliului său de
reşedinţă sau a statului de origine al producătorului, afară numai dacă fabricantul,
producătorul sau furnizorul face dovada că produsul a fost pus în circulaţie pe piaţa
acelui stat fără consimţământul său (art. 114, din Legea nr. 105/1992). Instanţele din
România pot să acorde despăgubiri întemeiate pe o lege străină numai în limitele
stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare.
 răspunderea pentru acte de concurenţă neloială sau de limitare a liberei
concurenţe, este supusă legii statului pe a cărui piaţă s-a produs rezultatul dăunător
sau legii statului de sediu al făptuitorului, sau legea contractului dintre părţi, dacă
actul de concurenţă neloială a fost săvârşit şi a adus prejudicii raporturilor dintre ele
(art. 117-118 din Legea nr. 105/1992). Şi în acest caz instanţele din România pot
acorda despăgubiri întemeiate pe o lege străină numai în limitele stabilite de legea
română pentru prejudicii corespunzătoare sau echivalente.
156
Care este legea aplicabila contractelor ?
Anghel I.M. „Problema dublei cetăţenii în legislaţia română”, în

„Dreptul", nr.2/1999
Bobei R.B.„ Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional
privat”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
Căpăţână O.„Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei
fizice”, în „Revista Română de Drept", nr. 10/1970.
Chelaru I, Gh. Gheorghiu, Drept international privat, Editura C.H.
Beck, Bucuresti 2007

Filipescu I.P.„ Drept internaţional privat. Speţe şi soluţii din practica judiciară
şi arbitrală pentru comerţul exterior”, Tipografia Universităţii
Bucureşti,Facultatea de Drept, Bucureşti, 1979
157
2002
Fuerea A.„Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic”, Bucureşti, 2005
Juvara A.„ Curs de drept internaţional privat - Naţionalitatea
românească”,Tipografia Euf.N. Miulescu şi Daniil Oprescu,
Bucureşti, 1931
Lipovanu I.„Probleme de drept internaţional privat comparat în domeniul
statutului persoanelor fizice”, în „Studii şi Cercetări Juridice", nr. 4/1973
Macovei I.„Drept internaţional privat”, vol. I, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999
Popescu T.R.„Drept internaţional privat”, Editura Romfel S.R.L.,Bucureşti, 1994
Sitaru D.Al.„Drept internaţional privat. Trata”t, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000
B.M.C. Predescu „ Drept international privat” Editura Universitaria Craiova
2002
V. Ros„Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele
comerciale internationale” R.D.C. nr.2/2000
T.R.Popescu„Drept international privat”. Ed. Romfel, Bucuresti 1994Serban
Al. Stanescu„ Drept international privat. Pracitica judiciara”Editura
Hamangiu,
Bucuresti 2008
II. Legi.
Legea nr. 105/1992.
TEMĂ DE REFLECŢIE
Ce este clauza hardship?
1. Aplicarea regulii locus regit actum se poate face:

a) cu privire la forma exterioara a actelor
b) cu privire la forma de redactare a actului juridic
c) cu privire la mijloacele de proba privind un act juridic
158
2. Pentru a fi valabil, actul juridic trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de:
a) legea nationala sau domiciliul persoanei care l-a consimtit
b) legea locului unde a fost incheiat
c) legea aplicabila a autoritatii care examineaza validitatea ontractului ori actului
juridic
3. Transpunerea in planul dreptului international privat a principiului autonomiei de

vointa a partilor reprezinta:
a) lex personae
b) lex voluntaris
c) locus regit actum
4. Lex voluntaris reglementeaza actele juridice:

a) unilaterale
b) bilaterale
c) doar contractele
5. Lex voluntaris poate:

a) exclude retrimiterea
b) accepta retrimiterea
c) depinde de sistem
6. Locul incheierii contractului are prioritate fata de locul executarii?

a) da
b) nu
c) nu se stie
7. Efectele contractului sunt guvernate de:

a) lex contractus
b) lex voluntaris
c) lex personae
8. Legea aplicabila monedei de plata este:

a) lex voluntaris
b) lex loci solutiones
c) lex domicili
9. Lex loci delicti comissi, se aplica:

a) raspunderii comitentului pentru fapta prepusului
b) capacitatii delictuale
c) transmiterii dreptului de reparatie
10. Actelor de asistenta si de salvare a persoanelor si bunurilor se aplica:

a) legea nationala a navei
b) legea locului producerii evenimentului
c) ambele
159

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a
2 a,b,c 7 a
3 b 8 b
4 a,b 9 a,b,c
5 a 10 a,b,c
CAPITOLUL VI
Sectiunea III
1. Cuprins
2. Obiectiv general
8. Teste
Cuprins:
 Norme conflictuale privind bunurile
 Norme conflictuale privind proprietatea intelectuala si industriala
 Norme conflcituale in domeniul falimentului international
 Norme conflictuale privind securitatea sociala
160
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoşti
drepturile de proprietate intelectuala si industriala, falimentul si securitatea sociala.
 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind notiunile de bun, faliment, propr
CAPITOLUL VI
Sectiunea III
VI.III.1 Norme conflictuale privind bunurile

Stricto sensu, prin bun se înţelege o valoare economică susceptibilă de apropriere sub
forma dreptului patrimonial.
Iar lato sensu, bun, înseamnă atât lucrul cât şi dreptul patrimonial ce are ca obiect
lucrul respectiv.
Drepturile patrimoniale se împart în:
  drepturi reale (dreptul real este dreptul subiectiv în virtutea căruia titularul
Drepturile
patrimonial său poate să-şi exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi
e
nemijlocit) ;
 drepturi de creanţă (dreptul de creanţă este dreptul subiectiv în virtutea căruia
creditorul poate pretinde debitorului să dea să facă sau să nu facă ceva), în funcţie de
exercitarea directă a atributelor asupra lucrului ori posibilitatea creditorului de a
pretinde ceva debitorului.
161
Drepturile reale sunt asimilate bunurilor (art. 474 C.civ.), iar drepturile de creanţă pot
fi şi ele asimilate bunurilor prin faptul că au valoare economică.
Obligaţia propter rem, fiind o categorie intermediară între drepturile de creanţă şi
drepturile reale, este un accesoriu al unui drept real şi urmează regimul juridic al
acestuia.
Obligaţia scriptae in rem este opozabilă terţilor iar creditorul nu poate să-şi obţină
drepturile decât dacă posesorul actual al lucrului nemişcător va fi obligat să respecte
acest drept.
Statutul real, format din drepturile reale asupra bunurilor privite individual sau ca
universalitate, este guvernat de legea locului situării bunului, lex rei sitae sau lex
situs.
Art. 49 din Legea nr. 105/1992 stabileşte că, posesia, dreptul de proprietate şi
celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele referitoare la garanţiile reale
sunt guvernate de legea locului unde se află, afară dacă nu se stabileşte altfel prin
dispoziţii speciale.
Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care şi-a
schimbat aşezarea sunt guvernate de legea locului unde se află la momentul
producerii faptului juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv (art. 52
din legea 105/1992).
Bunurile aflate pe nave sau aeronave în marea liberă sau spaţiul aerian de deasupra
acesteia sunt supuse, potrivit art. 55, din acelaşi act normativ, legii pavilionului navei
sau aeronavei.
Navele şi aeronavele se supun legii pavilionului, care determină naţionalitatea precum
şi modul de înmatriculare într-un anumit loc.
În acest caz:
 bunurile aflate în nave şi aeronave sunt supuse legii pavilionului, ca loc al
situării lor;
 actele şi faptele juridice încheiate la bordul navelor şi aeronavelor din marea
liberă şi spaţiul aerian de deasupra acestora sunt supuse tot legii pavilionului;
 constituirii, transmiterii şi stingerii drepturilor reale asupra unui mijloc de
transport i se aplică fie legea pavilionului, fie legea aplicabilă statutului organic al
societăţii de transport;
162
 bunurile care formează dotarea tehnică a navelor sunt reglementate tot de
legea pavilionului;
 cheltuielilor pentru asistenţă tehnică, întreţinere, reparare sau, renovarea
mijlocului de transport li se aplică legea pavilionului.
Art. 52 din Legea nr. 105/1992 prevede că, transmiterea, constituirea sau stingerea
drepturilor reale asupra unui bun care şi-a schimbat aşezarea, sunt cârmuite de legea
locului unde acesta se afla în momentul când s-a produs faptul juridic care a generat,
modificat sau stins dreptul respectiv.
Art. 145-146 din Legea nr. 105/1992, reprezintă norma juridică aplicabilă
uzucapiunii.
Uzucapiunea este cârmuită de legea statului unde bunul se afla la începerea curgerii
timpului de posesie, prevăzut în acest scop.
Lex rei sitae reglementează următoarele aspecte:
  Bunurile asupra cărora se pot exercita drepturile reale şi clasificarea lor
Lex rei sitae
(art. 50 şi 51 din Legea 105/992); Interesează clasificarea bunurilor în mobile şi
imobile, corporale incorporale, fungibile nefungibile, etc., precum şi categoriile de
bunuri imobile (împărţirea bunurilor imobile în: imobile prin natura lor, prin
destinaţie, prin obiectul la care se referă), cât şi categoriile de bunuri mobile
(clasificarea bunurilor mobile în bunuri mobile prin natura lor, prin determinarea
legii, prin anticipaţie);
 Drepturile reale existente asupra bunurilor şi calificarea lor; importanţă în
acest domeniu are clasificarea drepturilor reale în drepturi principale şi drepturi
secundare;
 Modurile şi condiţiile de constituire, transmitere şi stingere a drepturilor
reale. Adică ocupaţiunea, accesiunea, uzucapiunea, înscrierea în cartea funciară,
prescripţia, de asemenea, şi modurile de încetare a drepturilor reale sunt supuse legii
locului situării bunului. Numai ca excepţie, potrivit art. 145-146 din Legea nr.
105/1992, dacă bunul a fost strămutat de pe teritoriul unui stat pe al altui stat, se
aplică legea ultimului stat pentru uzucapiune. Dacă drepturile se transmit prin
contract sau testament, acestea, sunt supuse legii locului situării bunului, sau altor
legi, după cum este vorba de aspectele privind drepturile reale ori de altă natură decât
cea reală. Exproprierea, rechiziţia, confiscarea sunt reglementate tot de lex rei sitae.
163
Din art. 65 din Legea nr. 105/1992 rezultă că, dreptul de proprietate nu se transmite
doar prin simplul consimţământ al părţilor ci prin înscrierea în cartea funciară. În
acest caz se aplică legea locului situării bunului.
Nu sunt supuse lex rei sitae aspectele de altă natură decât cea reală, cum ar fi
capacitatea celui care contractează un bun (lex personalis), condiţiile de formă ale
actului respectiv (locus regit actum), condiţiile de fond şi efectele contractului (lex
contractus). Unii autori apreciază că, în realitate, acestea sunt încadrate ca fiind
limitări şi nu excepţii ale regulii lex rei sitae.
 Regimul juridic al dreptului de proprietate şi al celorlalte drepturi reale;
Legea locului situării bunului reglementează conţinutul drepturilor reale,
prerogativele pe care le conferă aceste drepturi, care bunuri pot fi obiecte ale
dreptului de proprietate, limitele acestor drepturi, precum şi modalităţile dreptului de
proprietate.
Dreptul de servitute şi dreptul de superficie sunt reglementate de legea locului unde
este situat bunul. În legătură cu uzufructul, în măsura în care acesta este constituit
prin convenţie se poate aplica atât legea contractului cât şi legea situării bunului.
 Formele de publicitate privind bunurile, în cazurile stabilite de lege; Art. 64 şi
art. 65 din legea 105/1992 reglementează regimul formelor de publicitate. Primul
dintre ele stabileşte că, formele de publicitate realizate în orice mod, referitoare la
bunuri, sunt supuse legii aplicabile la data şi locul unde ele se îndeplinesc.
 Regimul juridic al posesiei şi acţiunile posesorii; Posesiunea este un mod de
dobândire a drepturilor reale. Astfel, acţiunile posesorii, precum şi posesiunea, sunt
supuse legii locului unde bunul este situat, conform art. 49 din Legea nr. 105/1992.
 Mijloacele de apărare a drepturilor reale; Acţiunile reale sunt supuse legii
locului situării bunului.
 Sarcinile fiscale ale bunurilor ce se găsesc pe teritoriul României sunt supuse
taxelor şi impozitelor prevăzute de legea din România (astfel succesiunile deschise în
ţara noastră în favoarea străinilor sunt reglementate de legea română care prevede şi
cuantumul taxelor succesorale);
 Măsurile de urmărire şi executare silită; Organele statului în ce priveşte
actele de urmărire şi de executare silită îşi desfăşoară activitatea numai pe teritoriul
statului şi potrivit legilor statului în cauză.
164
De la regula lex rei sitae sunt reglementate următoarele excepţii:
 Bunurile aflate în curs de transport – res in transitu – conform art. 53 din
Legea nr. 105/1992, sunt supuse legii statului de unde au fost expediate;
 Mijloacele de transport (nave şi aeronave) cu pavilion sunt guvernate de
legea statului căruia îi aparţine pavilionul (art. 55 lit. a, art. 139-140 din Legea nr.
105/1992), iar pentru vehiculele feroviare şi rutiere se aplică legea statutului organic
al societăţii de transport căruia aparţin (art. 55 lit. b din Legea nr. 105/1992),
respectiv legea sediului social al acesteia conform art. 40-41 din aceeaşi lege.
În ceea ce priveşte navele şi aeronavele, acestea trebuie să se găsească în marea
liberă, respectiv în spaţiul aerian de deasupra acesteia. Aeronavele civile se
înmatriculează în registrul unic de înmatriculare şi pe baza acesteia se eliberează un
certificat de înmatriculare. Aceeaşi situaţie se aplică şi în cazul navelor care sunt
obligate să se înmatriculeze. În sistemele de drept internaţional privat, navele şi
aeronavele sunt supuse legii statului sub a cărui pavilion navighează sau legii statului
unde sunt înmatriculate. Legislaţia română stabileşte că legea pavilionului
reglementează:
- puterile, competenţele şi obligaţiile comandantului navei şi aeronavei;
- contractul de angajare a personalului navigant;
- răspunderea armatorului navei sau a întreprinderii de transport aerian pentru
actele şi faptele comandantului şi echipajului;
- drepturile reale, de garanţie asupra navei sau aeronavei precum şi formele de
publicitate cu privire la actele ce se constituie se transmit şi se sting asemenea
drepturi;
- constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra navei sau
aeronavei;
- creanţele care au ca obiect cheltuielile repartizate pentru asistenţă tehnică,
întreţinere, repararea sau renovarea navei sau aeronavei;
- bunurile care se găsesc pe o navă sau aeronavă;
- actele şi faptele juridice intervenite la bord;
- salvarea epavelor în marea liberă, contractul de remorcaj, cel de salvare şi
asistenţă, precum şi contractului de închiriere a navei.
165
 Bunurile aparţinând unui stat. În această situaţie se aplică principiului
imunităţii statului (prin imunitatea statului şi a bunurilor sale se înţelege acel
principiu în virtutea căruia, un stat în ceea ce priveşte statutul său juridic şi în ceea ce
priveşte bunurile sale, nu poate fi supus legilor şi jurisdicţiei altui stat) şi ca atare
situaţia bunurilor este cârmuită de legea acelui stat.
 Universalităţile de bunuri ale unei persoane fizice având ca izvor succesiunea
sunt supuse legii aplicabile moştenirii, iar pentru transmiterea de universalităţi de
bunuri între persoanele juridice ca efect al reorganizării se aplică legea personală a
persoanei juridice reorganizate;
 Bunurile culturale scoase ilicit de pe teritoriul unui stat sunt supuse unui
regim special prevăzut de Convenţia O.N.U. adoptată la Paris în 1970 şi Convenţia
UNIDROIT privind bunurile culturale furate şi exportate ilegal adoptată la Roma în
1995.
 Pentru drepturile asupra creaţiei intelectuale (bunurile necorporale) sunt
reglementări internaţionale ce urmăresc realizarea unui drept uniform în privinţa
conflictului de legi. Totuşi reglementarea română prin Legea nr. 105/1992, art. 60-63
statuează:
- pentru dreptul de autor, naşterea, conţinutul şi stingerea acestui drept asupra unei
opere de creaţie intelectuală, este supusă legii statului unde aceasta a fost pentru
prima dată adusă la cunoştinţa publicului prin publicare, reprezentare, expunere,
difuzare sau în alt mod adecvat (art. 60 alin. 1), iar pentru operele de creaţie
intelectuală nedivulgate se aplică legea naţională a autorului (art. 60 alin. 2);
- pentru dreptul de proprietate industrială, naşterea, conţinutul şi stingerea dreptului
de creaţie intelectuală sunt supuse legii statului unde s-a efectuat depozitul ori
înregistrarea sau unde s-a depus cererea de depozit sau de înregistrare. Pentru
transmiterea acestui drept, dacă se face pe cale contractuală, se aplică lex contractus,
iar dacă se face pe cale succesorală, se aplică lex succesionis;
- pentru aspecte privind reparaţia materială şi morală, art. 62, din Legea nr. 105/1992,
dispune că acesta este supusă legii statului unde a avut loc încălcarea dreptului de
autor sau de proprietate industrială – lex loci delicti commissi;
- în ce priveşte pe străini, art. 63 din Legea nr. 105/1992 stabileşte că dreptul de autor
şi de proprietate industrială aparţinând persoanelor fizice şi juridice străine sunt
166
ocrotite pe teritoriul României potrivit legii române şi convenţiilor internaţionale la
care România este parte.
 Drepturile de creanţă nu au o reglementare de drept internaţional privat, în
general considerându-se că sunt supuse legii care cârmuieşte izvorul lor, însă de la
această regulă există excepţii, atunci când creanţa este supusă legii locului situării ei.
 Privitor la cambie (titlu de credit prin care o persoană numită trăgător, dă
ordin unei alte persoane, numită tras, să plătească, la scadenţă, o sumă de bani, unei a
treia persoane numită beneficiar), bilet la ordin şi cec, conform art. 127 din Legea nr.
105/1992, capacitatea de a se angaja este supusă legii naţionale a persoanei care se
obligă.
 Garanţiile reale mobiliare cu element internaţional (sunt reglementate de
Legea nr. 99/1999 modificată, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei
economice).
VI.III.2 Norme conflcituale privind proprietatea intelectuala si industriala
 1. Conventia de la Paris din 20 martie 1883 pentru protectia industriala

Prop. Intel. Si
indus. Este fundamentala pentru statuarea si armonizarea pe plan international a principiilor
de baza ale protectiei industriale in general.
Are urmatoarele caracteristici:
 este deschisa accederii in Uniunea a oricarui stat;
 este universala – nu este permisa nicio discriminare;
 are o durata nedeterminata si neinfluentata de eventuala sa denuntare de catre
un stat membru.
Conventia contine prevederi de fond generale aplicabile proprietatii industriale:
 dreptul la tratament national;
 dreptul de prioritate;
 divizarea cererii.
167
1. Conventia de la Berna din 9 septembrie 1886 pentru protectia operelor
literare si artistice .
2. Acordul TRIPS –este documentul international cel mai cuprinzator

care asigura recunoasterea nivelului minimal al protectiei proprietatii
 intelectuale.
TRIPS
Din necesitatea unor masuri comune impotriva contrafacerii s-au adoptat reglementari
comunitare:
 Directiva nr. 2004/48.CE a Parlamentului European si a Consiliului privind
respectarea drepturilor de proprietate intelectuala;
 Regulamentul Consiliului EC nr. 1383/2003 cu privire la actiunile la vama
impotriva bunurilor suspectate de a incalca anumite drepturi de proprietate
intelectuala si masurile ce trebuie luate impotriva bunurilor gasite a incalca aceste
drepturi.
4. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.100/2005

Transpune prevederile Directivei nr. 2004/48.CE in ceea ce priveste respectarea
drepturilor de proprietate industriala, drepturile de autor facand obiectul altor
reglementari.
Contine masurile, procedurile si repararea daunelor, in scopul asigurarii respectarii
drepturilor de proprietate industriala.
Instituie o serie de garantii: dreptul de informare; masurile de conservare a probelor
sunt incuviintate prin constituirea de catre reclamant a unei garantii adecvate
masurile, procedurile si repararea daunelor trebuie sa fie efective.
5. Norme comunitare in materie

Regulamentul CE nr.864/2007 privind legea aplicabila obligatiilor necontractuale se
refera la incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala, mentinandu-se legea
statului pentru care se solicita protectia drepturilor respective-lex loci protectioni.In
cazul obligatiilor necontractuale care decurg din incalcarea unui drept de proprietate
intelectuala unitar la nivel comunitar, legea aplicabila este legea tarii in care s-a
produs incalcarea
168
VI.III.3 Norme conflictuale in domeniul falimentului international
In materia falimentului international legiuitorul roman a a adoptat un act normativ cu
aceasta destinatie - Legea nr.637/7.12.2002 cu privire la reglementarea raporturilor de
drept international privat in domeniul insolventei.
Potrivit art.1 din lege, aceasta cuprinde norme pentru determinarea legii aplicabile
unui raport de drept international privat in materia insolventei, norme de procedura
in litigii din aceeasi materie, norme privind conditiile in care autoritatile romane
competente solicita si acorda asistenta cu privire la procedurile de insolventa dechise
pe teritoriul Romaniei sau al unui stat strain.
Normele subsantiale privind procedura insolventei se afla in Legea nr.85/2006.
Reglementari internationale
Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentul nr.1346/2000 privind procedurile
de faliment, intrat in vigoare in 2002, prin care se stabilesc procedurile colective
bazate pe insolvabiliatatea debitorului ( art.1); competenta pentru deschiderea
procedurii de faliment ce revine instantei statului pe al carui teriroriu este situat
centrul intereselor debitorului (art.3).
Competenta internationala
 Competenta instantelor este stabilita in art.3 din regulament astfel:

Competenta
international  Instantele din statul membru pe teritoriul caruia se afla centrul intereselor
a
principale ale unui debitor. În cazul unei societati sau persoane juridice, centrul
intereselor principale este prezumat a fi, pâna la proba contrarie, locul unde se afla
sediul social.
 Daca centrul intereselor principale ale unui debitor este situat pe teritoriul
unui stat membru, instantele unui alt stat membru sunt competente sa deschida o
procedura de insolventa împotriva acestui debitor numai daca acesta are un sediu pe
teritoriul acestui din urma stat membru. Efectele acestei proceduri se limiteaza la
bunurile debitorului situate pe teritoriul celui de-al doilea stat membru.
 Daca s-a deschis o procedura de insolventa în temeiul alin. (1), orice
procedura de insolventa deschisa ulterior în temeiul alin. (2) este o procedura
secundara. Aceasta din urma trebuie sa fie o procedura de lichidare.
169
 Procedura teritoriala de insolventa mentionata în alin. (2) poate fi deschisa
înaintea deschiderii procedurii principale de insolventa , în temeiul alin. (1), daca:
(a) o procedura de insolventa nu poate fi deschisa în temeiul alin. (1) datorita
conditiilor stabilite prin legea statului membru pe al carui teritoriu se afla centrul
intereselor principale ale debitorului sau
(b) daca deschiderea procedurii teritoriale de insolventa este ceruta de un
creditor care îsi are domiciliul, resedinta obisnuita sau sediul social în statul membru
pe al carui teritoriu se afla sediul respectiv, sau a carui creanta a luat nastere din
exploatarea acelui sediu.
Legea aplicabila procedurii de faliment este cea a statului membru in care s-a
deschis procedura.
Aceasta lege determina conditiile pentru deschiderea, desfasurarea si
închiderea procedurii de insolventa si in mod în special:
(a) debitorii care pot face obiectul procedurii de insolventa în raport cu
calitatea acestora;
(b) bunurile care formeaza obiectul desistarii si regimul aplicabil bunurilor
dobândite de debitor ulterior deschiderii procedurii de insolventa;
(c) atributiile debitorului si ale lichidatorului;
(d) conditiile de opozabilitate a compensarii;
(e) efectele procedurii de insolventa asupra contractelor în derulare la care
debitorul este parte;
(f) efectele procedurii de insolventa asupra actiunilor individuale intentate de
creditori, cu exceptia proceselor în curs de solutionare;
(g) creantele care urmeaza sa fie înregistrate la pasivul debitorului si regimul
creantelor nascute dupa deschiderea procedurii de insolventa;
(h) normele care reglementeaza înregistrarea, verificarea si admiterea
creantelor;
(i) normele care reglementeaza distribuirea încasarilor rezultate din vânzarea
bunurilor, rangul creantelor si drepturile creditorilor care au obtinut o satisfacere
partiala dupa deschiderea procedurii insolventei în temeiul unui drept real sau ca efect
al unei compensari;
(j) conditiile si efectele închiderii procedurii de insolventa, în special prin
concordat;
170
(k) drepturile creditorilor dupa închiderea procedurii de insolventa;
(l) cui îi revine sarcina costurilor si cheltuielilor procedurii de insolventa;
(m) normele referitoare la nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor
prejudiciabile adunarii creditorilor.
Exceptii de la lex concursus regasim in:

-materia drepturilor reale;
-privitor la rezervarea dreptului de proprietate- deschiderea procedurii impotriva
cumparatorului unui bun nu afecteaza drepturile vanzatorului acelui bun;
- la compensare:
- in cazul contractelor prin care se dobandeste un drept de proprietate sau de folosinta
asupra unui imobil; etc.
Recunoasterea si punerea executare a procedurii de insolventa
Potrivit art.16 din Reulament, orice hotarare de deschidere a unei proceduri de
insolventa pronuntata de o instanta a unui stat, competenta, este recunoscuta in toate
celelalte state de indata ce hotararea isi produce efectele in statul de deschidere.
Efectele deschiderii procedurii
Ca urmare a recunoasterii deschiderii procedurii se produc urmatoarele efecte:
 In cazul procedurii principale, efectele stabilite de legile statului de deschidere
se produc in orice alt stat;
 In cazul procedurii secundare, efectele acestei proceduri nu pot fi contestate in
celelalte state.
Limitele recunoasterii
 in cazul procedurii secundare recunoscute, nu se impiedica deschiderea unei
proceduri secundare de catre o instanta a unui alt stat pe teritoriul caruia debitorul are
un sediu;
 ordinea publica de drept international privat este o limita daca recunoasterea
ar contraveni in mod evident.
 Instantele nu sunt tinute sa recunoasca sau sa execute hotararile care ar avea
drept efect limitarea libertatii individuale sau a secretului corespondentei.
171
Reglementarea interna a insolventei tranfrontaliere
Potrivit art. 150 din Legea nr.105/1992, instantele romane sunt competente sa judece
falimente sau orice alta procedura judiciara privind incetarea platilor in cazul unei
societati comerciale straine cu sediul in Romania.
Fiind insuficient reglementata procedura insolventei este prevazuta speial in Legea
nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privind
domeniul insolventei, iar ulterior a fost adoptata Legea nr. 187/2003 privind
competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor in
materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene.
Normele substantiale privind procedura insolventei se afla in Legea nr. 85/2006.
Sfera de aplicare a legii romane de drept international privat

Art. 2 stabileste sfera de aplicare a legii in urmatoarele situatii:
-in cazul in care este solicitata asistenta in Romaia de catre o instanta straina
sau de catre un reprezentant strain, in legatura cu o procedura straina de insolventa;
-in cazul in care este solicitata asistenta intr-un stat strain in legatura cu o
procedura care se desfasoara potrivit Legii nr.85/2006 privind procedura reorganizarii
judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
-in cazul desfasurarii concomitente a unei proceduri romane de insolventa si a

unei proceduri straine de insolventa referitoare la acelasi debitor;
-in cazul in care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt
interesate sa solicite deschidera in Romania a procedurii prevazute de Legea nr.
85/2006 sau sa participe in cadrul unei proceduri deschise.
Sunt excluse de la dispozitiile legii : bancile, cooperativele sau alte institutii

de credit, societatile si agentiile de asigurare, cele de servicii de investitii financiare,
organismele de plasament colectiv in valori mobiliare, societatile de administrae
investitii, societati de bursa, case de compensatii, societati de brokeraj, traderi.
Competenta tribunalelor romane
 Atributiile privind recunoasterea procedurilor straine si cooperarea cu instantele

Competenta
tribunalelor
rom. 172
straine sunt de competenta tribunalului, prin judecatorul-sindic si a reprezentantului
roman
 tribunalul in circumscriptia caruia se afla sediul debitorului;
 in cazul in care debitorul nu are niciun sediu in Romania, poate fi competent:
tribunalul in circumscriptia caruia se afla sediul societatii comerciale romane la care
debitorul detine valori mobiliare; tribunalul in circumscriptia caruia se afla bunuri
imobile apartinand debitorului; etc
Recunoasterea unei proceduri straine se poate refuza daca hotararea este rezultatul
unei fraude comise in procedura urmata in strainatate.
Competenta reprezentantului roman

Pentru situatia deschiderii procedurii de insolventa in Romania, reprezentantul roman
-persoana fizica sau juridica desemnat ca administrator sau lichidator, este abilitat -
potrivit art.6 din lege - sa actioneze intr-un stat strain, ca reprezentant al procedurii
deschise in Romania, in conditiile stabilite de legea straina aplicabila.
In acest sens este prevazuta cooperarea cu instantele straine pentru comunicarea de
informatii, coordonarea administrarii si supravegherii bunurilor si activitatilor
debitorului, coordonarea procedurilor concomitente s.a.
Accesul reprezentantilor si creditorilor straini la instantele romanesti

Reprezentantul strain - persoana fizica sau juridica autorizata in cadrul unei proceduri
straine sa administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor si a activului
debitorului sau sa actioneze ca reprezentant al unei proceduri straine - are dreptul sa
se adreseze direct instantelor romanesti, avand calitate procesuala activa pentru a
introduce o cerere de deschidere a procedurii sau de a participa in cadrul unei
proceduri deja deschise impotriva debitorului, in baza Legii nr.64/1995, numai din
momentul recunoasterii procedurii straine pe care o reprezinta; totusi actiunea sa nu
va conduce la extinderea competentei instantelor romanesti asupra acestui
reprezentant, a bunurilor si activitatilor externe ale debitorului decat pentru
solutionarea capetelor actiunii formulate, fara a viza alte scopuri.
Creditorii straini se bucura de aceleasi drepturi referitoare la deschiderea si
participarea in cadrul procedurii deschise, precum si tratarea creantelor lor, potrivit
Legii nr. 85/2006, ca si creditorii romani, (art.14), citarea lor, comunicarea si
173
notificarea oricarui act de procedura care ei facandu-se in cinditiile Legii nr. 85/2006
(art/15).
Recunoasterea procedurii straine si masuri cu executare vremelnica

Reprezentantul strain este abilitat sa formuleze in fata instantei romanesti competente
o cerere de recunoastere a procedurii straine in care el a fost desemnat.
Cererea sa va fi insotita de copia certificata a hotararii de deschidere a procedurii
straine si de desemnare a reprezentantului strain, o adevereinta emisa de instanta
straina prin care se certifica existenta unei proceduri straine si desemnarea
reprezentantului strain, ori in lipsa acestor acte, o alta dovada in acest sens; de
asemenea, o declaratie areprezentantului strain de pricizare procedurilor straine
privind pe debitor. Daca instanta va consider necesar, aceste documente vor trebui
traduse.
Instanta va putea considera ca procedura straina este una de insolventa si ca
reprezentantul strain este autorizat, daca hotararea straina sau adeverinta indica
aceasta; de asemenea, va putea considera ca documentele furnizare sunt veridice,
chiar nelegalizate.
Instanta va recunoaste procedura straina in conditiile legii:
-a. procedura straina reprezinta acea procedura prev. de art.3 lit.a), adica este
o procedura colectiva, judiciara sau administrativa, care se desfasoara in conformitate
cu legislatia in mterie de insolventa a unui stat strain, inclusiv procedura provizori in
care bunurile si activitatea debitorului sunt supiuse controlului sau supravegherii unei
instante straine, in scopul reorganizarii sau lichidarii activitatii debitorului;
-b. reprezentantul strain care solicita recunoasterea este acea persoana sau
autoritate autorizata in cadrul procedurii starine;
-c. cererea de recunaostere indeplineste conditiile prevazute de art.16;
-d. cererea de recunstere a fost formulata in fata instantei competente

prevazute la art.5;
-e. exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre

Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea.Instanta se pronunta cu
celeritate dupa citarea partilor, printr-o hotarare definitiva care poate fi atacata cu
174
recurs. Procdura straina va fi recunoscuta ca procedura straina principala, daca
aceasta se desfasoara intr-un stat strain in care debitorul isi are stabilit centrul
principalelor sale interese sau ca procedura straina secundara, atunci cand debitorul
are un punct de lucru in statul respectiv.
Potrivit art.18 alin.5 din lege, hotararea de recunostere a procedurii straine se

bucura de autoritate relativa a lucrului judecat; instanta o va putea retracta sau
modifica in masura in care se dovedeste, ulterior pronuntarii sale, ca temeiurile si
conditiile recunoasterii lipseau, in tot sau in parte, ori ca au incetat sa existe.
Reprezentantul strain este obligat sa sesizeze instanta romana de orice modificare
importanta survenita in derularea procedurii straine sau in statutul sau.
Reprezentantul strain va putea solicita instantei romane pe parcursul

solutionarii cererii de recunoastere, potrivit art.20, masuri cu executare vremelnica,
cum ar fi:
-suspendarea actelor, a operatiunilor si a oricaror alte masuri de executare

individuala asupra bunurilor debitorului;
-insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanta

cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unor bunuri ale
debitorului situate in Romania, care prin natura lor sau din alre cauze sunt perisabile,
supuse deteriorarii ori periclitate in orice alt mod;
-orice alta masura prevazuta la art.22 alin.1 lit, c,d si g
Efectele recunoasterii procedurii straine principale (art.21):
 impiedica pornirea de cereri si actiuni judiciare sau extrajudiciare, cu caracter

 individual vizand bunuri, drepturi sau obligatii ale debitorului, precum si orice alte
Efectele
recunoasterii acte , operatiuni si masuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului, iar
proc.
daca acestea au fost porniete, ele se suspenda de drept. Suspendatea insa se poate
ridica la solicitarea unui creditor cu o creanta garantata in conditiile Legii nr.
85/2006;
 este suspendat exercitiul dreptului de a instraina, greva sau dispune in orice alt
mod de bunurile debitorului, orice act fiind nul;
175
 impiedeca curgerea termenului de prescriptie a cererilor si actiunilor cu
caracter individual prevazute la alin.1, iar daca au fost incepute este o cauza de
intrerupere a prescriptiei.
 instanta mai poate incuviinta orice masura cu executare vremelnica pentru a
proteja bunurile debitorului sau interesele creditorilor, precum: suspendarea actiunilor
individuale, a masurilor de executare, a exercitiului dreptului de instrainare, grevare
sau dispozitie asupra bunurilor debitorului, daca asemenea masuri nu au intervenit
enterior, administrarea de probe referitoare la bunuri, acte juridice, drepturi sau
obligatii ale debitorului, asigurarea dovezilor s.a. Potrivit art.23, masurile indicate
mai sus se vor lua daca interesele creditorilor, debitorului si a altor persoane
interesate sunt protejate corespunzator.
 de la data recunoasterii procedurii straine, reeprezentantul strain are calitatea
procesuala pentru a formula actiuni in anularea actelor juridice incheiate de debitor in
dauna drepturilor creditorilor sai, cu care este imputernicit administratorul sau
lichidatorul judiciar, sau de a interveni in cadrul oricarei cereri, in conditiile Legii
nr.64/1995. Daca este o procedura straina secundara, instanta se va asigura ca cererile
de anulare privesc bunuri care potrivit legii romane sunt susceptibile a fi administrate
in procedura straina secundara (art.24).
Proceduri concomitente
 In cazul in care o procedura straina si procedura prevazuta de Legea nr. 85/2006 se
Proceduri
concomitent
desfasoara concomitent cu privire la acelasi debitor, instanta romana va intreprinde
e
masurile de cooperare prev. de art.26-28 si potrivit art.30, va proceda astfel:
A.atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine este formula
ulterior deschiderii procedurii prev. de Legea nr. 85/2006:
a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 sau 22

va trebui sa fie compatibila cu prevedereile procedurii prev. de Legea
nr.64/1995;
b) art.21 nu se aplica in masura in care procedura straina este recunoscuta ca
procedura straina principala;
B.atunci cand cererea de recunoaster a procedurii straine este admisa ori
numai formulata anterior deschiderii procedurii prev. de Legea nr. 85/2006:
176
a) orice masura cu executare vremelnica, incuviintata in temeiul art.20 sau
22, va fi reexaminata de instanta care va dispune modificarea sau incetarea
aceteia, daca este incompatibila cu dispozitiile procedurii prev. de Legea
nr. 85/2006;
b) in masura in care procedura straina este recunsocuta ca procedura straina
principala, se va dispune, in conformtate cu prevederile art.21 alin.1 si 3,
daca aceste masuri sunt incompatibile cu derularea procedurii prev. de
Legea nr. 85/2006;
C.atunci cand va decide asupra incuviintatrii, respectiv a modificarii sau
prelungirii duratei masurilor cu executre vremelnica, incuvintate reprezentantului
unei proceduri straine secundare, instanta se va asigura ca, potrivit legii romane,
aceste masuri poarta numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate in cadrul
procedurii secundare ori au ca obiect numai informatii necesare in acea procedura.
Daca exista mai multe proceduri straine vizand acelasi debitor, instanta va
intreprinde masurile de cooperare si va proceda potrivit art.31, astfel:
a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art.20 si 22

reprezentantului unei proceduri straine secundare ulterior recunoasterii
unei proceduri straine principale trebuie sa fie compatibila cu derularea
procedurii straine principale;
b) b)atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine secundare este
admisa ori numai formulata anterior recunoasterii procedurii straine
principale, orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul
art.20 sau 22 va fi reexaminata de instanta care va dispune modificarea sau
incetarea acesteia, in masura in care este incompatibila cu derularea
procedurii straine principale;
c) in masura in care mai multe proceduri straine secundare sunt recunoscute
succesiv, instanta va incuviinta, va modifica ori va dispune incetarea
masurilor cu executare vremelnica intr-o maniera care sa inlesneasca
coordonarea procedurilor respective.
Daca a fort recunoscuta o procedura strina principala, aceasta constituie, pana
la proba contrarie, o prezumtie a starii de insolventa a debitorului, in temeiul careia se
177
poate deschide procedura prev.de Legea nr. 85/2006, nu insa si intr-o procedura
strainasecundara (art.32)
Art.33 relementeaza ordinea de plata in procedurile concomitente. Creditorul

care a primit o plata partiala pentru creanta sa, in cadrul unei procduri de insolventa
desfasurata in conformitate cu dispozitiile legislatiei unui stat strain, nu va putea
primi plati suplimentare in contul aceleiasi creante, in cadrul procedurii deschise
potrivit Legii nr.64/1995, cu privire la acelasi debitor, in masura in care partea
proportionala pe care a primi-o in aceasta procedura crditorii din aceeasi clasa cu
creditorul respectiv este mai mica decat plata creditorului primita in procedura
straina. Aceasta prevedere nu afecteza drepturile creditorilor titulari de creante
garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie, de
orice fel.
VI.III.4 Norme conflictuale privind securitatea sociala
Raporturile juridice de asigurari sociale sunt reglementate de state dar exista

reglementari la nivel comunitar, pre cum si reglementari bilaterale.
Pe plan intern functioneaza Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte
drepturi sociale, care contin reguli cu privire la :
 recunoasterea dreptului de a beneficia de prestatiile acordate in sistemul
public, indiferent de cetatenia acestora;
 stagiul de cotizare este format din perioadele in care persoanele au platit
contributii de asigurari sociale in sistemul public din Romania, precum si in alte tari,
in conditiile stabilite prin acorduri sau conventii internationale la care Romania este
parte;
 drepturile de asigurari sociale cuvenite in sistemul public din Romania,
precum si prestatiile aferente acestor dreptur, se pot transfera in tarile in care
asiguratii isi stabilesc domiciliul sau resedinta;
C.N.P.A.S aplica prevederile conventiilor internationale de asigurari sociale la care
Romania este parte.
La nivel comunitar au fost adoptate:
 Regulamentul nr.883/2004 privind cooperarea sistemelor de securitate sociala;
178
 Regulamentul nr. 1408/71/CEE cu privire la coordonarea sistemelor de
securitate sociala pentru persoanele angajate, lucratorii independenti si memmbrii
familiilor acestora care se deplaseaza in Comunitatea Europeana;
 Redulamentul nr.574/72/CEE cu privire la procedurile de implementare a
Regulamentului nr. 1408/71/CEE .
Aceste regulamente au adoptat principiul conform caruia statele membre vor
putea reglementa protectia sociala prin acorduri bilaterale incheiate cu respectarea
principiilor comunitare.
Conventia dintre Romania si Spania in domeniul securitatii sociale, a fost
incheiata la Madrid in ian. 2006, fiind ratificata prin Legea nr. 408/2006.
Este statuat principiul egalitatii de tratament prin regula reciprocitatii, astfel ca
cetatenii unuia dintre statele semnatare ce lucreaza pe teritoriul celuilalt beneficiaza
de egalitate de tratament cu cetatenii statului unde isi desfasoara activitatea, in
privinta drepturilor de securitate sociala, beneficiind de:
 dreptul la asistenta sociala
 dreptul la prestatii in caz de incapacitate permanenta, batranete si urmasi
 dreptul de ajutor de deces
 ajutorul de somaj
 prestatiile in caz de accident dee munca sau boala profesionala
Competenta tribunalelor romane in privinta recunoasterii procedurilor

straine.
179
Anghel I.M „Problema dublei cetăţenii în legislaţia română”, în „Dreptul",

nr.2/1999
Bobei R.B „Calificarea şi conflictul de calificări în dreptul internaţional privat”,
Editura All Beck, Bucureşti, 2005
Babiuc V „ Riscurile contractuale in vanzarea comerciala internationala” Editura
Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981
Căpăţână O. „Aplicarea legii naţionale capacităţii de folosinţă a persoanei fizice”,
în„Revista Română de Drept", nr. 10/1970.
Capatana O. „ Vanzarea internationala ” editata de Revista Viata Economica ,
Bucuresti 1974
Capatana O. „Dreptul concurentei comerciale-concurenta onesta” Editura Lumina
Lex, Bucuresti 1994
Chelaru I, Gh. Gheorghiu „Drept international privat”, Editura C.H. Beck,
Bucuresti 2007
180
Filipescu I.P. „Drept internaţional privat. Speţe şi soluţii din practica judiciară şi
arbitrală pentru comerţul exterior”,Tipografia Universităţii Bucureşti,
Facultatea de Drept, Bucureşti, 1979
2002
Fuerea A. „ Drept internaţional privat”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005
Lipovanu I. „Probleme de drept internaţional privat comparat în domeniul statutului
persoanelor fizice”, în „Studii şi Cercetări Juridice", nr. 4/1973
Macovei I. „Drept internaţional privat”, vol. I, Editura Ars Longa, Iaşi, 1999
Popescu T.R. „ Drept internaţional privat”, Editura Romfel S.R.L., Bucureşti, 1994
Sitaru D.Al. „ Drept internaţional privat. Tratat”, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000
B.M.C. Predescu „ Drept international privat” Editura Universitaria Craiova 2002
V. Ros „Legea aplicabila conventiei arbitrale in arbitrajele comerciale
internationale”R.D.C. nr.2/2000
T.R.Popescu „ Drept international privat„. Ed. Romfel, Bucuresti 1994
Serban Al. Stanescu „Drept international privat. Pracitica judiciara”Editura
Zilberstein S. „Proces civil international. Normele de procedura din Legea
nr.105/1992”Editura Lumina Lex, Bucuresti,1994
Zlatescu V.D „Drept privat comparat”Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997
II. Legi.
Legea nr. 105/1992.

Legea nr.19/2000
TEMĂ DE REFLECŢIE
Utilitatea aplicarii principiului lex rei sitae.
1. Aplicarea legii locului unde este situat bunul asigura realizarea principiului:
a) teritorialitatii
b) generalitatii
c) sigurantei
181
2. Bunurile aflate in nave si aeronave sunt supuse legii:
a) pavilionului
b) statului unde isi are sediul armatorul
c) statului caruia ii apartine teriroriul maritim.
3. Bunurile aflate in curs de transport sunt supuse legii:

a) statului unde isi are sediul firma de transport
b) statului unde au fost expediate
c) partial una din acestea
4. Acordul TRIPS a adaugat printre reglementarile sale:

a) caluza natiunii celei mai favorizate
b) principiul tratamentului national
c) dreptul de prioritate
5. Competenta pentru deschiderea procedurii de faliment revine:

a) instantei statului pe al carui teritoriu este situat centrul principalelor interese
ale debitorului
b) instantei statului pe al carui teritoriu este situat centrul principalelor
interese ale creditorului
c) oricare dintre cele doua
6. Deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza:

a) drepturile reale constituite in favoarea tertilor
b) compensarea creantei unui creditor cu cea a debitorului
c) un contract prin care se dobandeste dreptul de proprietate sau de folosinta
asupra unui bun imobil
7. Procedurile europene secundare de insolventa sunt supuse:

a) legii statului pe teriroriul caruia aceasta este deschisa
b) legii statului unde isi are sediul firma supusa acestei proceduri
c) legii statului de executare
8. Conventia incheiata intre Romania si Spania, in domeniul securitatii sociale, a

statuat:
a) principiul teritorialitatii
b) principiul egalitatii de tratament
c) clauza natiunii celei mai favorizate

Raspunsuri
1 a,b,c 6 a,b,c
2 a 7 a
3 b 8 b
4 a
5 a
182
183

Drept International Privatpdf

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept International Privatpdf

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyu

Suport de curs – învăţământ la distanţă

 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU

= INFORMA□II SUPLIMENTARE PUTE□I GĂSI PE PAGINA WEB

1. Capitolul I. Prezentare generala a dreptului international privat

2. Capitolul II. Conflictele de legi

3. Capitolul III. Conflictele de jurisdictii

4. Capitolul IV. Conditia juridica a strainului

5. Capitolul V. Persoanele juridice in dreptul international privat

6. Capitolul VI. Norme conflictuale pe materii

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind noţiunile

I.1 Raportul juridic cu element de extraneitate

I.2 Obiectul dreptului international privat

A. Conditia juridica a strainului este institutia juridica formata din totalitatea

B. Cetatenia este institutia de drept ce cuprinde norme privitoare la legatura politica

I.3 Metodele dreptului international privat

I.3.1 Regula solutionarii conflictului

Dupa continutul lor:

I.3.2 Reguli substantiale

I.4.1 Izvoarele interne ale dreptului international privat

 Jurisprudenta in doctrina romaneasca nu este acceptata practica judecatoreasca ca

I.4.2 Izvoarele internationale ale dreptului international privat

Cutuma internationala si uzantele comerciale internationale

Clauzele –tip. Regulile Incoterms in raporturile comerciale internationale au un rol

 Clauzele Incoterms reprezinta termenii comerciali internationali acceptati ce

I.5 Dreptul international privat: notiune, natura juridica si legatura sa

I.5.1 Notiune si natura juridica ansamblul de norme juridice care

I.5.2 Legatura cu alte ramuri de drept

Ce reprezinta elementul de extraneitate pentru dreptul international privat ?

Norma juridica in dreptul international privat

Întrebările vor fi tip grilă, cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.

1. Sunt considerate elemente de extraneitate:

2. Constituie izvor al dreptului international privat:

3. Sunt izvoare ale dreptului international privat:

Intrebari Raspunsuri Intrebari

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind aplicarea

 Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţiuni privind prind

 In dreptul international privat exista doua metode care rezolva situatia

II.2 Evolutia istorica a conflictelor

 Teritorialismul cutumelor sec. XI-XIII

 Scoala statutarilor italieni sec. XIII-XV

Postglosatorii si scoala italiana a statutelor- sistemul de solutii conflictuale

C. Perioada moderna- se constituie statele moderne, se dezvolta relatiile

 Teoria italiana a personalitatii legilor sec. XIX - sub influenta ideilor

D. Perioada contemporana - este caracterizata de o dezvoltare considerabila a

II.3 Metoda indirecta de solutionare a conflictelor de legi

II.3.1 Conflictul de legi -acea situatie in care, cu privire la un raport juridic

 Punerea in aplicare a regulii de conflict

Gasirea regulii conflictuale

In functie de elementele de structura ale normei conflictuale:

Actiunea timpului asupra conflictelor de legi

 c) Conflictul mobil de legi

II.3.2 Luarea in considerare a regulilor de conflict straine

 Conflictul negative- Presupune situatia in care normele conflictuale din fiecare

II.3.3 Aplicarea legii straine

 II.3.4 Ordinea publica - Este formata din ansamblul principiilor fundamentale de

 Normele substantiale de drept international privat sunt clasificate astfel:

 Reguli materiale de drept international

Prezentati regulile de conflict

Retrimiterea in dreptul international roman

Întrebările vor fi tip grilă, cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.