Universitate Ecologica Bucuresti

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Specialitatea: Kinetoterapie si Motricitate Speciala

Student: Boranescu Florin Adrian

Anul: III

Referat Sistemul Nervos Vegetativ

Sistemul Nervos Vegetativ (SNV) sau sistemul nervos autonom reglează

activitatea organelor interne, (viscerelor) la vertebrate. Denumirea de sistem
nervos autonom provine de la psihologul britanic John Newport Langley și se
datorează faptului că nu poate fi controlat în mod conștient (voluntar) de un
individ neantrenat.

Împreună cu sistemul nervos somatic, care cuprinde toate structurile nervoase

dedicate interacțiunii cu mediul exterior, asigură echilibrul organismului cu
condițiile variabile de mediu și mobilitatea mușchilor, alcătuiește sistemul
nervos.

Sistemul nervos vegetativ poate fi împărțit în:

Sistem nervos simpatic, antagonist sistemului parasimapatic, având centrul în

maduva spinarii şi hipotalamus;

Sistem nervos parasimpatic, sistem nervos ce favorizează regenerarea

organismului după stres;

Sistem nervos digestiv, cu nervul vag ce leagă maduva spinarii şi tractusul

digestiv.Acest sistem functionează relativ independent de sistemul nervos
central (creier).

Sistemul nervos vegetativ controlează funcțiile importante vieții organismului

(funcțiile vitale), că de exemplu: activitatea cardiaca, presiunea sanguină,
procesul de digestie și procesul de schimburi între organism și mediu. De
asemenea, acest sistem nervos mai poate coordona alte organe că organele
sexuale sau mușchii globului ocular. Sistemul nervos vegetativ mai poate
influența sistemul nervos central și sistemul nervos periferic.

Deși prezintă o anumită individualitate, sistemul nervos vegetativ are relații

strânse cu sistemul nervos al vieții de relație, atât la nivel central, cât și la nivel
periferic. Sistemul nervos vegetativ este format dintr-o parte centrală (centrii
nervoși vegetativi) și o parte periferică (fibre nervoase și ganglioni vegetativi).
După funcția pe care o îndeplinește, sistemul nervos vegetativ se împarte în
sistem nervos simpatic și sistem nervos parasimpatic, care acționează antagonic.

Sistemul nervos simpatic:

Sistemul nervos simpatic este format dintr-o porțiune centrală și una periferică.
Porțiunea centrală este alcătuită din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare
medulare toracolombare: C8-L3.

Acești neuroni formează centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre
preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispoziție metamerică destul de
precisă: centrul cilio-spinal (C8-T2); centrul cardioaccelerator în regiunile
cervico-dorsală și parțial lombara; centrul adrenalino-secretor (T5-L3); centrii
genito-urinar și anorectal în regiunea lombara. O localizare destul de exactă o au
și centrii vasomotori, sudorali și pilomotori.

Porțiunea periferică a simpaticului este alcătuită din fibre aferente și ganglionii

paravertebrali, previscerali, intramurali de unde pleacă fibre nervoase
preganglionare și postganglionare, ce constituie calea eferență.

Sistemul nervos parasimpatic:

Sistemul nervos parasimpatic face parte din sistemul nervos vegetativ împreună
cu sistemul nervos simpatic. Se mai numește și sistemul nervos pentru odihnă și
digestie. Se poate spune, într-un mod foarte simplificat, că sistemul nervos
parasimpatic funcționează invers față de sistemul simpatic. Totuși, în unele
țesuturi funcționează mai degrabă împreună.

Acţiuni:

- conservarea energiei

- încetinirea ritmului cardiac

- creşterea activităţii intestinale

- creşterea activităţii glandelor

- relaxarea muşchilor din tractul intestinal

Proprietăţile fundamentale ale neuronilor constau în generarea şi conducerea

impulsurilor nervoase (excitabilitatea si conductibilitatea).

Excitabilitatea reprezinta proprietatea neuronului de a raspunde la un stimul

electric prin generarea unui potential de actiune (deci conversia stimulului in
impuls nervos). Din punct de vedere functional, neuronul trece prin doua stari:
de repaus, in care exista o diferenta de potential electric intre interiorul si
exteriorul celulei (numita potential de repaus) si de activitate sau de excitatie,
cand este generat potentialul de actiune. Cei mai multi ioni pozitivi intracelulari
sunt reprezentati de K+, in timp ce cei extracelulari sunt reprezentati de Na+.
Atat timp cat interiorul celulei nervoase ramane mai negativ decat exteriorul
sau, neuronul va ramane inactiv.

Conductibilitatea este proprietatea neuronului de a transmite impulsul electric

de-a lungul prelungirilor sale. Conducerea influxurilor nervoase prin nervi este
conditionata de integritatea lor morfo-functionala, lezarea lor fiind urmata de
afectarea conductibilitatii.

Nervii se impart in raport cu modul de conducere a semnalelor electrice in

senzitivi, motori si micsti. Nervii senzitivi conduc influxul electric de la periferie
spre SNC (centripet sau aferent), nervii motori conduc de la SNC la organele
efectoare (centrifug sau eferent), iar nervii micsti, care sunt cei mai raspanditi in
organism, sunt formati atat din fibre senzitive, cat si motorii.

Functiile Fundamentale ale S.N.C.

Diversele segmente ale S.N.C. posedă două funcţii fundamentale:

- funcţia de conducere a impulsurilor nervoase în sens ascendent (centripet) sau

descendent (centrifug) ;

- funcţia reflexă

Funcţia de conducere

Căile de conducere în S.N.C. sunt:

- scurte - deservite de axoni nemielinizaţi care transmit impulsuri cu viteză

redusă şi care de obicei fac legătură între etajele aceluiaşi segment nervos;

- lungi - străbat întreg nevraxul şi sunt de două tipuri:

- paucisinaptice (cu sinapse puţine)- căile ascendente senzitivo-senzoriale sau

cele descendente motorii; se caracterizează printr-o conducere rapidă;

- căi formate din neuroni multipli, cu viteză de conducere mult mai lentă.

Functia reflexă:

La baza activităţii S.N.C. stă funcţia reflexă, care permite relaţia dintre diversele
segmente ale organismului, precum şi dintre organism şi mediul înconjurător.

Actul reflex este procesul fiziologic de răspuns la un stimul care acţionează

asupra unui anumit câmp receptor şi are ca substrat morfologic arcul reflex,
constituit din calea aferentă, centrul nervos, calea eferentă şi efectori.

Calea aferentă - receptorii şi fibrele nervoase aferente. Receptorii sunt

dendritele neuronilor spinali sau ale omologilor lor cranieni, care sunt
influenţate direct sau prin intermediul unor corpusculi specializaţi de
modificările survenite în mediul intern sau extern.

La nivelul receptorului, informaţia culeasă este codificată sub forma unui impuls
nervos, care va fi transmis prin axonii celulelor senzitivo senzoriale până la un
centru nervos (centru reflex) situat în nevrax, pe căi paucisinaptice, sau pe căi
mai lente, polisinaptice.