Sunteți pe pagina 1din 12

SFECLA DE ZAHAR

agricultura

SFECLA DE ZAHAR

Sfecla de zahar se cultiva pentru radacini,din care prin prelucrare se obtine ca produs
principal, zaharul, iar ca produse secundare, melasa si borhotul, folosite in furajarea animalelor si
pentru obtinera alcoolului etilic.

Cultivare sfeclei de zahar:

Sfecla de zahar necesita soluri profunde, fertile, bogate in humus, bine structurate, cu capacitate
mare de retinere a apei.
Cele mai indicate soluri sunt solurile aluvionare luto-nisipoase, cernoziomurile, brun-roscate de
pad 454c210e ure, cu panza freatica la adancimi de 2-4 m.

Perioada de vegetatie si de campanie

 Perioada de vegetatie  180 zile.


 Perioada de semanat - imediat dupa desprimavarare, de indata ce temperatura in sol se
realizeaza si se mentine la 4-5°C, la adancimea de semanat care pentru sfecla este de 2-4
cm.
 Recoltatul sfeclei de zahar se face atunci cand a ajuns la maturitate, adica atunci cand are
continutul cel mai ridicat de zahar - in perioada 15 septembrie-15 octombrie in functie de
data semanatului. 

Soiuri de sfecla de zahar:


Se folosesc soiuri plurigerme si monogerme.
- Plurigerme: Romanesc 7
- Monogerme: Emma, Hilma, Evelina,Dora, Corsica, Brasov 519, Monorom, Barsa
  Pentru o crestere normala, sfecla de zahar are nevoie de o cantitate mare de elemente nutritive,
deoarece ea extrage in medie din sol, cca 120 kg azot, 50 kg/ha P2O5 si 190 kg/ha K2O.

Importanta economica i conditiile pedoclimatice

Sfecla de zahar reprezinta o cultura principala în România, fiind utilizata ca

materiei prima pentru fabricarea zaharului i în unele locuri ca planta furajera.

Are o eficienta economica foarte ridicata. La productii de 20-50 tone radacini/ha

asigura 4-6 tone de zahar/ha. Coletele i frunzele rezultare la recoltare însumeaza

15-30 tone a 120 UN/tona. De la fabricare mai rezulta peste 1.5 t melasa

a 700 UN/tona i 15 tone taietei proaspeti a 50-70 UN/t. Astfel, peste productia

de zahar se obtin în plus 3000-5000 UN/ha.

Sfecla de zahar este planta care asigura in exclusivitate materia prima de buna calitate si mare
randament pentru industria zaharului din tara noastra si din intreaga Europa

Pentru agricultura Sfecla de zahar , necesita lucrari speciale de pregatire a terenului,


intretinerea culturilor si avand un aparat radicular profund , este necesara la intocmirea
asolamentelor agricole .

-Prin aratura adanca de toamna ce se face pentru cultura sfeclei de zahar ,cat si prin radacinile
adanci ale acesteia se mareste adancimea stratului arabil mobilizandu-se noi materii nutritive
folositoare plantelor ce urmeaza dupa sfecla .

-Efectul ingrasamintelor ce se folosesc regulat si in cantitati mari in cultura sfeclei, se resimte si


in ani urmatori asupra culturilor din asolament .

-Sfecla de zahar introdusa in asolament avand o perioada de vegetatie lunga, da posibilitatea


gospodariilor agricole sa-si repartizeze mai bine si in mod economic fortele de munca cerute de
planul de cultura .

-De la cultura sfeclei de zahar ca si de la prelucrarea acesteia in fabrica, rezulta


produsele secundare : frunzele cu cotletele, borhotul si melasa , nutreturi foarte pretioase pentru
animale .

-Sfecla de zahar se poate cultiva special si pentru animale, folosindu-se cu succes in


hrana acestora .
-De la prelucrara sfeclei in fabrici se mai obtine ca produs secundar spuma de var, ce poate fi
folosita ca amendament calcaros pentru terenurile grele argiloase, acide si chiar ca ingrasamant.

Industrie

Prin cultivarea sfeclei de zahar se asigura materia prima necesara industriei


zaharului

Zaharul si melasa, ca materii prime se folosesc in diferite ramuri ale industriei

alimentare ca: patiserie si bauturi alcoolice.

Pentru hrana animalelor

Scopul principal pentru care se cultiva sfecla este acela al fabricarii zaharului.

Sfecla fiarta poate servi la fabricarea de siropuri si marmelade, iar prin uscare si

macinare se poate folosi la prepararea de prajituri sau turta dulce.

Dintre toate plantele de cultura sfecla de zahar da cel mai mare numar de calorii la

unitatea de suprafata.

Pentru economia tarii

Din cultura sfeclei de zahar se pot realiza importante venituri de catre stat prin

exportul de zahar, de borhot uscat si de melasa.

De asemenea industria zaharului ofera multe materii prime ce se folosesc in

prelucrarea sfeclei de zahar.

Dat fiind motivul ca sfecla lasa terenul curat de buruieni, este o buna planta premergatoare
pentru toate plantele de cultura. Pezinta inconvenientul ca necesita forta de munca ,,iar in
agricultura romaneasca nu se gaseste forta de munca sau este insuficienta"

Asadar tehnologia de cultura la sfecla de zahar trebuie cunoscuta de catre tinerii absolventi care


vor lucra in agricultura romaneasca deoarece sfecla de zahar esaloneaza o anumita forta de
munca sezoniera sau permanenta.
Materia prima si moduri de obtinere a etanolului

Alcoolul etilic prezinta o materie prima valoroasa pentru numeroase sectoare industriale :

- industria alimentara
- industria chimica
- industria de farmaceutica

Numai industria alimentara consuma anual circa 12 milioane tone alcool etilic . In industria
chimica unde reprezinta materia prima pentru obtinerea unor produse valoroase , spiritul de
fermentatie este in competitie cu alcoolul de sinteza , obtinut in urma unor procese tehnologice
complexe , din materii prime petrolifere .

Derivatii chimici proveniti din etanol

ETANOL

Din totalul biomasei pentru fabricarea etanolului se deosebesc 2 tipuri de materii prime :
- direct fermentescibile
- amidonoase si celulozice
Din materiile prime direct fermentescibile cea mai mare utilizare o au : sfecla de zahar si diferite
produse intermediare ale fabricarii zaharului . In tara noastra exista o bogata traditie privind
obtinerea alcoolului din melasa de sfecla de zahar .
Obtinerea alcoolului etilic din materii prime amidonoase (cartofi , porumb , grau , orz )
presupune transformarea amidonului in zahar fermentescibil proces ce se realizeaza sub actiunea
enzimelor aminolitice . Pentru favorizarea procesului de hidroliza este necesara fierberea sub
presiune a materiilor prime tratament care determina gelificarea amidonului , acre necesita un
consum ridicat de energie .
Sursa cea mai importanta de alcool o reprezinta materiile prime celulozice sub forma de
deseuri agricole , deseuri industriale , vegetatie nevalorificata .

Informatii despre sfecla de zahar, sfaturi pentru cultivarea si ingrijirea acestei plante tehnice
Sfecla pentru zahar (Beta vulgaris L.)
 

   Importanta

   Pe plan mondial, sfecla este a doua sursa de zahar dupa trestia de zahar, produs indispensabil
pentru alimentatia omului, datorita valorii energetice mari.

   Sfecla furnizeaza aproximativ 40-45 % din productia mondiala de zahar.

Pe langa alimentatie, zaharul constituie materia prima pentru:


-obtinerea glicerinei si celulozei;

-producerea de alcool etilic;

-obtinerea acizilor lactic si citric;

-obtinerea carburantilor speciali;

-obtinerea lactoprenului si dextranului;

-se foloseste ca mediu de cultura pentru obtinerea penicilinei.

   Produsele secundare din procesul de fabricare a zaharului sunt urmatoarele:

-Melasa-care reprezinta 4-5 % din greutatea sfeclei industriale si contine:

-50 % zaharoza;

-10-12 % substante extractive nezaharoase;

-5-10 % proteine, 7-9 % cenusa si 20 % apa.

   Se foloseste in industria alcoolului, in industria drojdiei furajare si ca furaj.

   Raspandire

   Sfecla este cunoscuta si folosita in alimentatia omului inca din Antichitate.

Confirmarea prezentei zaharului in radacina de sfecla a fost facuta de Sigismund Maggraf, in


anul 1747.

In 1802 s-a infiintat prima fabrica de zahar in Prusia.

   In Romania, sfecla pentru zahar a fost introdusa in cultura in jurul anului 1831. In perioada
1875-1876 s-au construit primele fabrici care obtineau zaharul din sfecla.

   Romania a dispus in anul 1990 de cca 33 de fabrici de zahar, in prezent fiind in functionare 4-5
si acelea lucreaza mai mult zahar brut provenit din trestie.

   Particularitatile morfologice

   Sfecla este o planta bianuala, cu fenofaze specifice fiecarui an de vegetatie.

In primul an, planta de sfecla este formata din radacina tuberizata si epicotilul cu rozeta de
frunze.

In anul doi se formeaza tulpina florifera.


   Radacina este pivotanta in primele zile dupa germinatie si rasarire, dupa care se ramifica si se
adanceste in sol. In faza cotiledonala-prima pereche de frunze-radacina de sfecla depaseste de
cateva ori partea aeriana.

   Radacina sfeclei patrunde in sol pana la 150-200 cm. In jurul plantei, radacinile secundare se
intind pe o raza de 50-60 cm. Sistemul radicular al sfeclei valorifica bine apa din straturile mai
profunde ale solului si elementele nutritive necesare.

   Intregul ansamblu subteran al sfeclei la sfarsitul anului I poarta denumirea de „corpul” sfeclei
si este format din:

–epicotil, care reprezinta 4-8 % din lungime si 18 % din greutatea capului sfeclei; acesta este
acoperit cu frunze la baza carora se gasesc muguri vegetativi; are un continut scazut in zahar si
se elimina in cazul culturilor destinate industriei zaharului;

–hipocotil, zona dintre epicotil si primele smocuri de radacini secundare din santurile laterale ale
radacinii; el reprezinta 5-10 % din lungime si 28 % din greutatea sfeclei si are continut ridicat de
zahar.

   Radacina propriu-zisa este portiunea dintre hipocotil si radacina al carei diametru este sub 1
cm, reprezinta 90 % din lungime si 55-60 % din greutatea corpului sfeclei si reprezinta partea
utila a acestora, bogata in zahar.

   Tulpina se formeaza in anul doi de vegetatie.

   Formarea tulpinilor florifere in primul an de vegetatie nu este exclusa. Acest lucru se datoreaza
conditiilor climatice, soiului, dar si conditiilor de formare a semintelor din anul precedent
infiintarii culturii de radacini.

   Tulpina este ramificata, iar pe ramificatii se formeaza florile si fructele.

   Florile sunt de tipul 5, grupate cate 2-5-7 la soiurile plurigerme si solitare la soiurile


monogerme.

   Fructul este un glomerul cu aspect ruguros, pluri sau monogerm.

   Cerintele in ce priveste factorii de vegetatie

   Sfecla pentru zahar are o plasticitate ecologica mare, cu cerinte ridicate in ce priveste factorii
pedoclimatici care influenteaza puternic productia, continutul si randamentul la producerea de
zahar a radacinilor.

   Perioada de vegetatie a sfeclei este de 160-170 de zile in zone umede si reci si 200-210 zile in
zonele calde si secetoase.

   Cerintele privitoare la temperatura


   Sfecla este o planta mezoterma cu temperatura minima de germinare de 3-4 grade Celsius,
cand semintele rasar dupa 20-30 de zile, necesitand o suma a temperaturii active de 110-130
grade Celsius.

   La 9-10 grade Celsius semintele germineaza si rasar in 9 zile, iar la 15-16 grade Celsius, in 4-7
zile.

   Zaharul se acumuleaza bine la o temperatura medie zilnica de 23-26 grade Celsius si de peste
20 grade Celsius noaptea.

   Cerintele in ce priveste umiditatea

   Sfecla are pretentii ridicate fata de apa. La o productie de 40 t/ha radacini de sfecla, se
consuma 4500-6500 m3 apa/ha.

   Sfecla da rezultate bune in zonele unde anual cad 500-600 mm precipitatii, esalonate astfel:

-perioada 1.X.-1.IV-240 mm;

-rasarire, formarea rozetei si frunzelor-40 mm;

-cresterea radacinii-50-60 mm;

-formarea frunzelor-70 mm;

-cresterea corpului sfeclei-80 mm in iulie si 70 mm in august;

-acumularea zaharului-40 mm.

   Cerintele in ce priveste lumina

   Sfecla este o planta de zi lunga, cu cerinte ridicate fata de lumina. Ea valorifica lumina, care
favorizeaza asimilatia clorofiliana si acumularea zaharului in radacina.

Durata optima de stralucire a soarelui este de 850 ore.

Lumina intensa, de durata, din august-septembrie, favorizeaza acumularea zaharului.

   Densitatea plantelor, orientarea randurilor trebuie astfel alese incat sfecla sa beneficieze de cat
mai multa lumina. Continutul de zahar este influentat pozitiv de lipsa buruienilor pe toata
perioada de vegetatie.

   Cerintele in ceea ce priveste solul

   Sfecla este foarte pretentioasa in privinta solului. Cerintele sunt cu atat mai mari, cu cat soiul
este mai bogat in zahar.

   Sfecla se cultiva pe soluri:


-profunde, bine structurate, cu capacitate mare de retinere a apei;

-permeabile la apa si aer, bogate in elemente nutritive, usor accesibile;

-cu panza freatica la adancimea de 2-4 m si reactie slab alcalina, cu pH-ul 6,5-8.

   Cele mai bune soluri sunt cele in care continutul de argila nu depaseste 20 %.

   Sfecla nu se cultiva:

-pe soluri compacte, reci;

-pe cele care formeaza usor crusta;

-pe soluri grele, cu apa stagnata;

-pe soluri denivelate;

-pe soluri prea usoare sau podzoluri.

   Fertilizarea

   Productia si calitatea tehnologica a radacinilor de sfecla sunt corelate direct cu:

-cantitatea de elemente nutritive din sol si accesibilitatea acestora;

-raportul dintre elementele nutritive;

-prezenta microelementelor.

   Specificitatea nutritiei sfeclei pentru zahar consta in:

-consumul mare de elemente nutritive-pentru o tona de radacini si productia secundara aferenta


se consuma: 6,25 Kg N; 1,5 Kg P2 O5; 6,25 Kg K2O; 2,5 Kg CaO si 1,5 Kg MgO;

-consumul mare de: azot, potasiu, calciu, magneziu;

-elementele nutritive influenteaza continutul de zahar, azotul vatamator, puritatea sucului celular
si cenusa;

-nu se exagereaza cu doze mari de ingrasaminte, mai ales cu azot;

-azotul se consuma intens pana in luna iulie.

   Lucrarile solului

   Sfecla pentru zahar este o planta cu pretentii ridicate in ce priveste calitatea patului germinativ,
deoarece acesta poate influenta pozitiv sau negativ;
-calitatea semanatului;

-rasarirea si densitatea culturii;

-eficacitatea erbicidelor aplicate.

   Dezmiristirea se executa cu grapa cu discuri mari, imediat dupa recoltarea plantei


premergatoare, la adancimea de 8-12 cm. Ea este o lucrare obligatorie pentru cultura sfeclei de
zahar.

   Aratura de baza se face la 10-12 zile dupa dezmiristire.

   Aceasta aratura trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

-sa fie facuta pe sol reavan (cu umiditate de 15-25 %);

-sa aiba adancimea prevazuta (28-30 cm), cu fondul brazdei afanat;  productia de sfecla este
puternic influentata de adancimea araturii;

-brazdele trebuie sa fie bine rasturnate si uniforme;

-resturile vegetale sa fie perfect incorporate sub brazda;

-directia araturii trebuie sa alterneze de la un an la altul.

   Lucrarile de ingrijire

   Sfecla pentru zahar este una dintre culturile agricole cu cele mai mari pretentii in ceea ce
priveste lucrarile de intretinere in perioada de vegetatie, necesitand:

-soluri afanate, care permit patrunderea oxigenului la nivelul radacinii;

-mentinerea umiditatii in sol;

-distrugerea buruienilor;

-mediu adecvat pentru valorificarea apei si a elementelor nutritive.

   Raritul plantelor este una din cele mai importante lucrari. Raritul este obligatoriu, daca s-a
folosit samanta plurigerma sau plantele au o densitate mai mare decat cea ceruta de tehnologie.

   Recoltarea

   La recoltarea sfeclei pentru zahar trebuie sa se ia in considerare momentul si organizarea


recoltarii.

   La organizarea recoltarii trebuie sa se tina seama de:

-momentul maturitatii tehnice;


-capacitatea de prelucrare a fabricilor de zahar;

-capacitatea de transport aflata la dispozitia cultivatorului;

-starea fitosanitara a culturii;

-distanta fata de caile de acces;

-tipul de sol.

   Din punct de vedere fenotipic, la maturitate se ajunge atunci cand: raportul radacina-frunza
este de 1:1 in culturile irigate si 1,2:0,8 in culturile neirigate.

Cartof

Cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau


violete și tulpini subterane terminate cu tuberculi de formă rotundă, ovală sau alungită. Planta
este cultivată pentru acești tuberculi care sunt comestibili, bogați în amidon, motiv pentru care
sunt folosiți în alimentație, dar și ca furaj.
Cartofii sunt originari din America de Sud, din regiunea Munților Anzi. În perioada
precolumbiană, în zonele aflate azi în Chile, Peru, Ecuador și Columbia, se cultivau circa 200 de
specii de cartof. După orez, grâu și porumb, cartofii reprezintă a patra sursă de energie
alimentară.
Cartofii sunt cultivați în peste 120 de țări și sunt consumați zilnic de peste un miliard de oameni.
[2]
 În anul 2007, recolta totală de cartofi a fost de 300 de milioane de tone.[2]

Etimologie
În limba română, „cartof” derivă din germanul Kartoffel, cuvânt care derivă prin
intermediul limbii italiene din latinescul tuber („umflătură”).

Istorie
Cartoful a fost descoperit în Peru, de către spanioli, cam pe la 1530 și introdus, puțin după aceea,
în Spania și în Italia.
Portretul lui Parmentier
Originar din Chiloè, arhipelag al Pacificului, la sud de Chile, Patata incașilor a fost importată în
Spania și în țările din sudul Europei către 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez
Raleigh o introduce în Insulele Britanice și în Țările de Jos. În vremea aceea, cartoful trecea
drept toxic pentru om, riscând să-i dea lepra, și nu servea decât la hrănirea vitelor.
Un farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania, îl descoperă la fiecare masă în gamela
lui. Întors în Franța, în 1763 „spițerul Armatelor”, Antoine-Augustin Parmentier, se încumetă să
facă tot posibilul ca leguma să fie adoptată în Franța, încercând să găsească un leac al foametei.
Însă, o violentă opoziție se declanșează și, în anumite provincii, se interzice cultivarea „plantei
dăunătoare”. Parmentier a izbutit, totuși, să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier și pe rege, care
își împodobește butoniera cu flori de cartofi.[3]
Planta nu era apreciată în Franța decât pentru calitățile ei ornamentale. În secolul al XVIII-lea,
Parmentier s-a străduit s-o introducă în alimentație și nu fără greutăți: primii cartofi aveau un
gust acru. Parmentier a perfecționat metodele de semănat și a înmulțit speciile, ceea ce, în cele
din urmă, i-a permis să obțină varietăți cunoscute în zilele noastre. Totuși, populația rămânea
neîncrezătoare. În 1771, Academia de Medicină din Paris conchide că tuberculul e nedăunător și
recomandă folosirea sa.
Pentru a trezi interesul, chibzuit susținut de Ludovic al XVI-lea, Parmentier a recurs la
numeroase subterfugii. El a intervenit pentru plantarea de terenuri cu cartofi la
periferia Parisului (astăzi cartierele la Porte Maillot și Grenelle) și „a pus să fie păzite în mod
ostentativ ziua, ca să îndemne populația să le fure noaptea”.[4]

Conținut
Cartofii conțin amidon, vitamina C, fibre, proteine și mult potasiu.[5]
Cartoful conține glicoalcaloizi, cum ar fi solanina și ciaconina. Acești alcaloizi, care protejează
planta, se găsesc în special în frunze, germeni, vlăstari și fructe.[6] Expunerea la lumină,
deteriorarea fizică și îmbătrânirea cresc conținutul de glicoalcaloizi din tuberculi,[7] concentrațiile
lor puternice aflându-se imediat sub piele. Gătitul la temperaturi de peste 170 °C distruge parțial
aceste substanțe. Glicoalcaloizii pot produce dureri de cap, diaree, crampe, iar în cazuri severe
coma sau decesul, ceea ce se întâmplă însă foarte rar. Expunerea la lumină produce înverzire prin
sinteză de clorofilă, aceasta indicând cazurile în care tuberculii devin mai toxici; totuși acest
indicator nu este sigur, deoarece înverzirea și acumularea de glicoalcaloizi se pot petrece una
fără cealaltă.
Plantele înrudite cu cartoful: atropa belladona, capsicum annum, datura stanonim, nicotiana
tabacum.

În România

Flori de cartof
Istoria cartofului în Țara Românească, Moldova și Transilvania ca plantă cultivată începe,
probabil, la începutul secolului al XIX-lea. Totuși este posibil să fi fost cultivată mult mai
devreme la scară mai mică prin grădini, cel puțin în Transilvania. În Transilvania s-a cultivat
prima oară cartoful, de aici s-a răspândit și în Țara Românească și în Principatul Moldovei.

S-ar putea să vă placă și