GENUL DRAMATIC

Comedia O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale -demonstraţie

Comedia este o specie a genului dramatic, fiind un text scris pentru a fi pus în scenă.

Activând funcţiile cathartică (purificatoare) şi mimetică, aceasta stârneşte râsul, prin prezentarea unor
moravuri sau a unor tipuri umane, iar finalul este unul fericit.. Comedia O scrisoare pierdută de I.L.
Caragiale, pusă în scenă în anul 1884, este structurată în patru acte, care conţin mai multe scene.
Dialogul alternează cu monologul (aparteul), iar intervenţiile directe ale dramaturgului se realizează
prin didascalii, oferind indicaţii în legătură cu decorul, vestimentaţia, mişcările personajelor. În debutul
piesei se află lista cu Persoanele. Conflictul comic se realizează prin sublinierea contrastului dintre
aparenţă şi esenţă, dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele. Plasată în categoria
comediilor de moravuri, O scrisoare pierdută are ca temă satirizarea corupţiei politice, pe fondul unei
campanii electorale, cât şi triunghiul conjugal. Toate acestea sunt realizate prin diferite tipuri de
comic:de situaţie, de caracter, de limbaj, de nume, la care se adaugă tehnica qui-pro-quo (confuzia) sau
deux-ex-machina (răsturnarea de situaţie, prin care candidatul Nae Caţavencu este înlocuit cu
Agamemnon Dandanache). Titlul, O scrisoare pierdută, evidenţiază contrastul comic dintre gravitatea
temei, respectiv confruntarea electorală privind modificarea Constituţiei, în urma căreia ţara devine
regat, iar principele devine rege, şi frivolitatea luptei politice de culise, în care şantajul are ca obiect o
scrisoare de amor. Articolul nehotărât o subliniază banalitatea gestului, recurent în lumea
politicienilor.. Acţiunea comediei este plasată într-un spaţiu denumit generic capitala unui judeţ de
munte, timpul fiind indicat de autor, în zilele noastre, adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Intriga o
constituie pierderea scrisorii intime şi compromiţătoare, aparţinând prefectului Ştefan Tipătescu,
adresată soţiei prietenului său, Zoe Trahanache, şi găsirea epistolei de către rivalul politic, Nae
Caţavencu, avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor.Conflictul principal constă în lupta pentru
putere, între reprezentanţii partidului de guvernământ ( Ştefan Tipătescu, Zaharia şi Zoe Trahanache)
şi gruparea independentă, reprezentată de Caţavencu. Debutul actului I (expoziţiunea) prezintă dialogul
dintre prefect şi poliţistul Ghiţă Pristanda, în legătură cu scrisoarea de amor, aflată în posesia
şantajistului, care ameninţă cu publicarea acesteia.. Zaharia Trahanache, bărbatul înşelat, vrea să-l
convingă pe amantul propriei soţii că scrisoarea este un fals, o plastografie. Actul II conţine următoarele
aspecte privind desfăşurarea acţiuii: declanşarea conflictului secundar dintre grupul Brânzovenescu-
Farfuridi, care se teme de trădarea prefectului. Acesta cere arestarea lui Caţavencu, iar Zoe, numită şi
Joiţica, ordonă eliberarea lui, promiţânu-i susţinerea, în schimbul restituirii scrisorii. Eu te aleg, eu şi cu
bărbatul meu. În actul III (punctul culminant), au loc următoarele evenimente: este anunţat numele
candidatului trimis de la centru, Agamiţă Dandanache, iar Nae Caţavencu pierde pălăria, în care se afla
scrisoarea, fiind găsită a doua oară de Cetăţeanul turmentat. În actul IV (deznodământul), este
prezentată festivitatea condusă de Caţavencu, ocazie cu care toţi adversarii se împacă, fiind acceptat
trimisul de la Bucureşti, a cărui carieră politică se baza tot pe un şantaj ( o scrisoare de dragoste,
compromiţătoare, găsită în haina unui amic).

Personajele comediei, tipuri groteşti şi ridicole, ilustrează motivul literar al lumii pe dos. Ştefan
Tipătescu (Fănică) este prefectul corupt, Zoe Trahanache este tipul femeii adulterine, inteligentă şi
voluntară, care-i manipulează pe politicienii locali, Zaharia Trahanache este bărbatul încornorat, care-
şi acceptă condiţia, Pristanda este funcţionarul umil, servil şi coruptibil, iar Cetăţeanul turmentat este o
apariţie generică, reprezentând poporul, respectiv votantul dezorientat, în timp ce avocatul Nae
Caţavencu, individ fără scrupule, parvenitul, este adversarul politic al grupului menţionat mai sus.
Portretul acestora se realizează cu ajutorul mai multor procedee literare, cum ar fi: caracterizarea
directă: Dandanache este mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu. Trahanache afirmă
despre Tipătescu: E iute! ...bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect .
Caracterizarea indirectă se realizează prin acţiune, relaţii cu alte personaje, onomastică (Tipătescu, tip,
Trahanache, trahana, Caţavencu, caţă), dar mai ales prin comicul de limbaj. Indicaţiile scenice
conturează, indirect, trăsăturile de caracter, prin fixarea gesturilor, a mimicii, a vestimentatiei, În lista cu
Persoanele, de la începutul piesei, se precizează, alături de nume, statutul social şi ocupaţia, cum ar fi:
vechi luptător de 48, pentru Dandanache, prefectul judeţului (Tipătescu), avocat, director-proprietar...
(Caţavencu). Limbajul personajelor reprezintă o modalitate de caracterizare indirectă, fiind totodată o
sursă generatoare de comic. Rostirea incorectă a neologismelor şi ticurile verbale (docoment, dipotat,
enteres, soţietate, prinţip, ai puţintică răbdare ) trădează incultura şi ipocrizia lui Trahanache, iar
formularea paradoxală, absurdă, curat murdar, aparţinând lui Pristanda, evidenţiază comportamentul
slugarnic al poliţistului, care-şi aprobă în mod mecanic superiorul. Discursul demagogic al lui Nae
Caţavencu reprezintă o sumă de formulări incoerente: Industria română e admirabilă, e sublimă...dar
lipseşte cu desăvârşire. Principalul mod de expunere este dialogul, cu ajutorul căruia se definesc
relaţiile dintre personaje, şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă a acestora, la care se
adaugă monologul, corespunzând discursurilor electorale aparţinând lui Farfurişi sau lui Caţavencu.
Intervenţiile lui Ghiţă Pristanda reprezintă o formă de aparte, mai restrânsă.

Sursele comicului sunt multiple, iar folosirea lor are ca scop satirizarea defectelor umane, în general, şi
a clasei politice, în special, potrivit dictonului latin ridendo castigat mores (”prin râs se îndreaptă
moravurile”).Comicul de moravuri vizează triunghiul conjugal, Zoe-Trahanache-Tipătescu, şantajul
politic, falsificarea listelor electorale. Comicul de situaţie presupune pierderea şi găsirea scrisorii
compromiţătoare, răsturnarea de situaţii, prin sosirea lui Dandanache în oraşul de provincie, confuziile
pe care acesta le face între Tipătescu şi Trahanache. Comicul de caracter subliniază defecte, cum ar fi:
demagogia, corupţia, adulterul, prostia, incultura. Comicul de limbaj ilustreză contrastul dintre cea ce
sunt (impostori) şi ceea ce ar dori să fie sau să pară personajele comediei, însă nu reuşesc, deoarece
vorbirea îi trădează: famelie, patuzsopt bampir, renumeraţie. O altă sursă a comicului o reprezintă
onomastica, având deopotrivă rolul unei caracterizări indirecte, deoarece analogiile sunt evidente:
trahana, tip, dandana, dar şi Farfuridi, Brânzovenescu, la care se adaugă formele diminutivale,
colocviale, în raport cu forma lor originală: Fănică, Nae, Joiţica, Ghiţă.. Referitor la aceste aspecte, G.
Călinescu afirmă: Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj .

În opinia mea, O scrisoare pierdută ilustrează deopotrivă spectacolul politic românesc, dominat de
politicarzi (falşi politicieni, indivizi fără scrupule), cât şi derizoriul, ridicolul, ca forme universale ale
comediei umane.

COMEDIA CARACTERIZAREA PERSONAJULUI PRINCIPAL

ZAHARIA TRAHANACHE

Plasată în categoria comediilor de moravuri, O scrisoare pierdută (1884) de I.L. Caragiale are ca temă
satirizarea corupţiei politice, pe fundalul unei campanii electorale, cât şi triunghiul conjugal, în care
este implicat personajul principal analizat, Zaharia. Trahanache, tipul bărbatului înşelat de către soţie,
Zoe, cu prietenul de familie Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului. Toate acestea sunt realizate prin
diferite tipuri de comic:de situaţie, de caracter, de limbaj, de nume, la care se adaugă tehnica qui-pro-
quo (confuzia) sau deux-ex-machina (răsturnarea de situaţie, prin care candidatul Nae Caţavencu este
înlocuit cu Agamemnon Dandanache). Titlul, O scrisoare pierdută, evidenţiază contrastul comic dintre
gravitatea temei, respectiv confruntarea politică, în contextul alegerilor pentru Cameră, în vederea
modificării Constituţiei, în urma căreia ţara va deveni regat, iar principele va deveni rege, şi frivolitatea
luptei politice de culise, în care şantajul are ca obiect o scrisoare de amor. Dialogul alternează cu
monologul (aparteul), iar intervenţiile directe ale dramaturgului se realizează prin didascalii, oferind
indicaţii în legătură cu decorul, vestimentaţia şi mişcările personajului menţionat..

În debutul piesei se află lista cu Persoanele, care conţine date în legătură cu statutul social. Personaj
principal, „rotund”, dilematic prin misterul pe care-l ascunde, Zaharia Trahanache este perceput în
mod contradictoriu, fie ca tipul încornoratului ridicol şi naiv, înşelat cu propriul amic, fie ca un individ
ipocrit, care, sub masca naivităţii, acceptă relaţia adulterină a soţiei cu prefectul Ştefan Tipătescu,
pentru a beneficia de avantajele politice, din enteres. Acţiunea comediei este plasată într-un spaţiu,
denumit generic capitala unui judeţ de munte, timpul fiind indicat de autor, în zilele noastre, adică la
sfârşitul secolului al XIX-lea. Intriga o constituie pierderea scrisorii intime şi compromiţătoare,
aparţinând lui Ştefan Tipătescu, adresată soţiei prietenului său, Zaharia Trahanache, şi găsirea epistolei
de către rivalul politic, Nae Caţavencu, avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. Implicat în
conflictul principal, care constă în lupta pentru putere, Zaharia Trahanache este unul dintre
reprezentanţii de bază ai partidului de guvernământ, alături de Ştefan Tipătescu.. Lor li se opune
gruparea independentă, reprezentată de avocatul Nae Caţavencu. Zaharia Trahanache este portretizat
cu ajutorul mijloacelor de caracterizare specifice personajului dramatic, dar şi prin mijloacele variate
ale comicului onomastic, de limbaj, de situaţie, de moravuri, de caracter şi de intenţie.

Caracterizarea se realizează în mod direct, de către alte personaje sau de către dramaturg, în
didascalii, şi în mod indirect, prin gesturi, limbaj, onomastică, atitudine, relaţii cu celelalte personaje.
Venerabilul Zaharia Trahanache este implicat în conflictul dramatic, fiind persoana dezavantajată a
triunghiului conjugal. Soţ înşelat, de bună voie, dar individ abil, acesta se implică în viaţa politică a
oraşului de munte, respinge ameninţările lui Nae Caţavencu, ameninţându-l, la rândul său, şi falsifică
listele electorale. Acesta reprezintă tipul soţului vârstnic, permisiv şi comic, deoarece el neagă, din
enteres sau din viclenie, autenticitatea scrisorii de amor care face incontestabilă relaţia soţiei cu Ştefan
Tipătescu. În plus, ţine ca Zoe să nu afle acuzaţiile lui Caţavencu, spunând că este simţitoare. Seducţia
puterii politice îl face să-şi etaleze în mod ridicol funcţiile de prezident al mai multor comitete şi comiţii şi
să se considere un stâlp al puterii locale De un calm imperturbabil, ticăit, viclean, disimulat, imoral şi
mediocru, acesta îşi ascunde gândurile prin stereotipuri verbale, cum ar fi acesta: „Aveţi puţintică
răbdare”.Când este şantajat, răspunde printr- un contraşantaj, dezvăluind poliţa falsificată de Nae
Caţavencu. Deşi pretinde că detestă corupţia, practică frauda, falsificând listele de alegeri. Îi place să
rostească platitudini, reproducând banalităţile emise de fiul său, student: „o soţietate fără moral şi fără
prinţip va să zică că nu le are” Caracterizarea directă îi aparţine lui Brânzovenescu, cel care-l apreciază
pentru abilitate: „E tare...tare de tot...Solid bărbat! Nu-i dăm de rostul secretului”, dar şi lui Caţavencu,
adversarul său, care-l numeşte venerabilul. Cu ajutorul autocaracterizării este dezvăluită, involuntar,
demagogia şi disimularea: „...să-i dau eu machiaverlâcuri... N-am umblat în viaţa mea cu diplomaţie”.
Caracterizarea indirectă se realizază, în mod deosebit, prin limbaj, evidenţiindu-se incultura şi
incoerenţa, dar şi spiritul pragmatic şi acomodant, deoarece conul Zaharia este dispus oricând să facă
orice compromis, mai ales dacă aşa îi cere coana Joiţica. Referitor la concepţia sa despre viaţă, aceasta
este sintetizată în următoarea afirmaţie: „ Într-o soţietate fără moral şi fără prinţip... trebuie să ai
puţintică diplomaţie!” Prin intermediul monologului (aparté), acesta îşi exprimă admiraţia pentru
prefectul judeţului, amantul propriei soţii: „ E iute!...bun băiat, deştept, cu carte...”, iar pe Zoe o
consideră simţitoare şi de aceea spune că trebuie s-o protejeze de ameninţările lui Caţavencu
( publicarea scrisorii de amor în propriul ziar). Comicul de situaţie are o funcţie caracterizantă, adâncind
misterul personajului, atunci când acesta afirmă că, de opt ani, trăiesc toţi trei împreună, ca fraţii,
sugerând prin aceasta acceptarea tacită a infidelităţii soţiei. Sursă a comicului, caracterizarea
indirectă prin nume permite lectorului analogii cu substantivul trahana (un aluat ), dar şi cu adjectivul
zaharisit, aluzie la faptul că se lasă manipulat şi dominat de Zoe sau de către superiorii de la Centru (în
plan politic). Portretul personajului este realizat şi cu ajutorul elementelor ce aparţin comicului de
moravuri ( prin implicarea în intrigile politice), dar şi ale comicului de situaţie, atunci când îi
reproduce scrisoarea de amor chiar celui care a scris-o, dar pe care o consideră drept un fals, o
plastografie. Sub aparenţa bonomiei abile, Zaharia Trahanache îşi disimulează corupţia, aşa cum
rezultă din scena în care falsifică listele electorale sau devine ameninţător faţă pe Caţavencu .Rostirea
incorectă a neologismelor (soţietate, prinţip, docoment) şi ticurile verbale (ai puţintică răbdare) trădează
incultura personajului. Sursele comicului sunt multiple, iar folosirea lor are ca scop satirizarea
defectelor umane, în general, şi a personajului menţionat, în special, potrivit dictonului latin ridendo
castigat mores (”prin râs se îndreaptă moravurile”). Referindu-se la personajele comediei, G. Călinescu
afirmă: Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj .
În opinia mea, personajul comic Zaharia Trahanache reprezintă tipul falsului politician, preocupat de
rezolvarea propriilor interese, cu preţul oricărui compromis, ilustrând, de asemenea, tipul individului
placid, dar corupt şi viclean.

PREZENTAREA UNUI CUPLU DE PERSONAJE DINTR-O COMEDIE STUDIATĂ: ZOE TRAHANACHE ŞI

ŞTEFAN TIPĂTESCU

TEXT SUPORT: O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale

Plasată în categoria comediilor de moravuri, O scrisoare pierdută (1884) de I.L. Caragiale are ca temă
satirizarea corupţiei politice, pe fondul unei campanii electorale, cât şi triunghiul conjugal. Toate
acestea sunt realizate prin diferite tipuri de comic:de situaţie, de caracter, de limbaj, de nume, la care se
adaugă tehnica qui-pro-quo (confuzia) sau deux-ex-machina (răsturnarea de situaţie, prin care
candidatul Nae Caţavencu este înlocuit cu Agamemnon Dandanache). Titlul, O scrisoare pierdută,
evidenţiază contrastul comic dintre gravitatea temei, respectiv confruntarea politică, în contextul
alegerilor pentru Cameră, pentru modificarea Constituţiei, în urma căreia ţara devine regat, iar
principele devine rege, şi frivolitatea luptei politice de culise, în care şantajul are ca obiect o scrisoare de
amor. Acţiunea comediei este plasată într-un spaţiu, denumit generic, capitala unui judeţ de munte,
timpul fiind indicat de autor, în zilele noastre, adică la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conflictul principal
constă în lupta pentru putere, între reprezentanţii partidului de guvernământ ( Ştefan Tipătescu,
Zaharia şi Zoe Trahanache) şi gruparea independentă, reprezentată de Caţavencu. Intriga o constituie
pierderea scrisorii intime şi compromiţătoare, aparţinând prefectului Ştefan Tipătescu, adresată Zoei,
soţia prietenului său, Zaharia Trahanache, şi găsirea epistolei de către rivalul politic, Nae Caţavencu,
avocat şi proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor. Evenimentele sunt declanşate de întâmplarea
derizorie, legată de pierderea scrisorii de dragoste, compromiţătoare însă pentru reprezentanţii puterii
locale, şi găsirea ei de către adversarul politic, cel care o foloseşte ca pe un instrument de şantaj.
Agitaţia provocată de acest obiect se va încheia printr-o împăcare neprevăzută, impusă de la centru, prin
sosirea lui Agamemnon Dandanache. Cuplul din comedia menţionată este format din personajele Zoe
Trahanache şi Ştefan Tipătescu, al cărui statut social este unul privilegiat, deoarece el este prefectul
judeţului, reprezentantul în teritoriu al puterii conservatoare.La nivelul comediei, acesta ilustrează tipul
bărbatului cuceritor, fără scrupule, un donjuan, a cărui amantă este Zoe Trahanache, soţia prietenului
său, Zaharia Trahanache. Aceasta reprezintă tipul femeii adulterine,voluntară, cochetă,
inteligentă,patetică, teatrală sau exaltată, capabilă să manipuleze bărbaţii din jurul ei. Relaţia ei cu
prefectul există încă din momentul căsătoriei cu vârstnicul neica Zaharia, aşa cum rezultă din afirmaţiile
comice ale bărbatului încornorat: De opt ani trăim împreună ca fraţii.... Comicul de situaţie are o funcţie
caracterizantă, adâncind misterul soţului înşelat, un personaj rotund, dilematic, ce sugerează, prin
toată atitudinea sa, acceptarea tacită a infidelităţii soţiei. Spre deosebire de celelalte personaje ale
piesei, Ştefan Tipătescu este cel mai putin ridiculizat, fiind diferit faţă de cei din jurul său: este instruit,
educat, se exprimă corect, deşi, uneori, este impulsiv. El este tipul politicianului înstărit, oportunist,
corupt (moşia ..moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica...) Prin intermediul monologului
(aparté), conul Zaharia îl caracterizează, în mod direct, exprimându-şi astfel admiraţia pentru amantul
propriei soţii: „ E iute!...bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu facec pentru un prefect. ”, iar pe Zoe o
consideră simţitoare şi de aceea spune că trebuie s-o protejeze faţă de ameninţările lui Caţavencu. De
dragul femeii, Tipătescu renunţă la o cariereă politică în Bucureşti, fapt remarcat de bătrânul înşelat,
care îl apreciază: Credeţi d-voastră că ar fi rămas el prefect aici şi nu s-ar fi dus director la Bucureşti,
dacă nu stăruiam eu şi cu Joiţica...şi la drept vorbind, Joiţica a stăruit mai mult...Deşi se lamentează, are
un comportament teatral, leşină şi îşi revine, în mod succesiv, Zoe Trahanache este stăpână pe sine şi pe
ceilalţi, manifestându-se în funcţie de propriile dorinţe. Prefectului îi repetă că îl iubeşte şi se sacrifică
pentru relaţia lor. Scopul ascuns al femeii este de a-l determina să susţină candidatura lui Caţavencu,
evitându-se astfel publicarea scrisorii de amor în gazeta locală, Răcnetul Carpaţilor, fapt ce i-ar afecta
reputaţia. În cuplul pe care îl formează cu Tipătescu, ea este cea care deţine controlul asupra relaţiei.
Folosind procedeul autocaracterizării, aceasta afirmă că este un om căruia îi place să joace pe faţă.
Iniţial, prefectul refuză să-l susţină pe Caţavencu şi îi propune femeii o soluţie romantică: Să fugim
împreună.... Pragmatică, aceasta intervine energic, refuzând nebunia de a renunţa la avantajele politice
şi sociale : Dar poziţia ta? Dar scandalul care s-ar aprinde pe urmele noastre?...Schimbul de replici
ilustrează atitudinile celor doi, având totodată rolul unei caracterizări indirecte: Zoe!Zoe! mă
iubeşti..../Te iubesc, dar scapă-mă. În confruntările dintre cei doi privind susţinerea candidaturii pentru
Cameră a lui Nae Caţavencu, bărbatul este cel care cedează, de dragul femeii, declarând: Eşti candidatul
Zoii ...prin urmare şi al meu. Ea îi reproşează lui Caţavencu, spunându-i că este rău (caracterizare
directă), fără a uita să adauge, autocaracterizându-se Eu sunt o femeie bună...

În deznodământ, Zoe Trahanache devine generoasă, iertătoare, seducătoare, deoarece sursa conflictului
fusese eliminată.Odată intrată în posesia scrisorii, Zoe se linişteşte şi adoptă alt comportament. Toate
personajele se împacă, iar pe fundalul petrecerii, ea îl consolează pe adversarul politic şi personal,
spunându-i că nu este cea din urmă Cameră, adică istoria se repetă; imaginea cuplului se regăseşte şi în
finalul comediei, deoarece Ştefan Tipătescu va sta tot timpul în apropierea femeii, fiind fascinat şi
dominat de personalitatea acesteia.

În opinia mea, prezentarea cuplului amintit are ca scop satirizarea defectelor umane, în general, şi a
clasei politice, în special, potrivit dictonului latin ridendo castigat mores (”prin râs se îndreaptă
moravurile”). Referindu-se la personajele comediei, G. Călinescu afirmă: Situaţiile sunt eterne şi se
rezolvă în limbaj.