Școala Națională de Studii Politice și Administrative

Facultatea de Comunicare și Relații Publice

Fața şi expresiile faciale în afișele publicitare. O analiză asupra emoțiilor afișate și

emoțiilor percepute

Mara N. - grupa 5

Alexandra C.- grupa 2

Silviana U- grupa 8

1
 Capitolul 1: Comunicarea nonverbală. Definiții și teorii

„Cel mai important lucru este să auzi ce nu se spune”

Peter F. Drucker

Scopul acestei lucrări este să contureze o imagine generală, de ansamblu, asupra

comunicării nonverbale, iar punctul de interes maxim este reprezentat de analiza unei situații
în care expresiile faciale sunt cele mai importante. Fața și expresiile faciale vor fi abordate din
perspectivă teoretică începând cu un cadru general, ajungând la un cadru particular, cu accent
pe expresiile faciale tipice emoțiilor de bază și folosirea lor în publicitate. Vom urmări și
analiza prin intermediul teoriei si prin aplicarea ei în cadrul unui experiment, utilizând surse
bibliografice diferite și îmbinând pe parcursul lucrării teoria cu practica pentru a
operaționaliza conceptele.

Lucrarea de față este structurată în două părți: prima parte este partea de teorie.
Teoriile selectate sunt relevante si aparțin unor autori de renume din domeniu, făcând o scurtă
trecere în revistă a istoriei acestui domeniu, ajungând la articole de actualitate si cărți scrise în
ultimii zece ani.

Cea de-a doua parte a lucrării este cea în cadrul căreia se poate observa deprinderea de
a pune în practica teoriile învățate si totodată implică un grad mare de creativitate pentru a
avea o perspectivă inedită. Experimentul va consta în selectarea anumitor afișe publicitare din
diverse domenii de activitate ce au în prim plan persoane, pentru a analiza dacă emoțiile
afișate sunt aceleași cu cele percepute.

Conform definiției date de Chelcea, Ivan si Chelcea comunicarea nonverbală este:

„transmiterea voluntară sau involuntară de informații si exercitarea influentei prin intermediul
elementelor comportamentale si de prezenta fizică ale individului sau ale altor unități sociale
(grupuri si comunități umane), precum și percepția și utilizarea spațiului și a timpului sau a
artefactelor”. (Chelcea, Ivan & Chelcea, 2008, p.15)

„Competența de limbaj nonverbal” este o unealtă de un real folos și implicit de o importanță

majoră, atât in viața personală, cât și in cea profesională. Această competență ne este de folos
doar dacă noi îi acordăm o atenție sporită, deținem anumite cunoștințe teoretice și exersăm
până ajungem să dobândim deprinderea de a recunoaște diverse comportamentele
nonverbale . Ca în orice act de comunicare, și în acest caz vorbim de bidirecționalitate, adică
2
îi analizăm pe ceilalți și tragem concluzii care ne ajută să observăm realitatea. Totodată,
ceilalți ne observă pe noi și ajung la concluzii care apoi îi ajută să își formeze o părere.
Concluzia? Suntem atât observatori cât și observați. Putem folosi această știință spre a ne
ajuta să identificăm realitatea, să vedem dincolo de aparențe și să învățăm cum mesajele
verbale pe care le livrăm în interacțiunile sociale să fie în concordanță cu limbajul nonverbal.
În acest caz, aparențele sunt reprezentate de cuvintele utilizate fie ca mesaje scurte, fie ca o
serie de idei în cadrul unor discursuri foarte bine structurate și formulate. (Chelcea, Ivan &
Chelcea,2008, p. 215)

Chiar dacă cuvintele sunt de un ajutor real în situații în care ne simțim inconfortabil,
limbajul nonverbal ne trădează și influențează toate aspectele vieții noastre într-un mod
pozitiv sau negativ. Prin experimentarea, repetarea și aplicarea constantă putem asimila
informațiile din acest domeniu si implicit putem îmbunătăți limbajul nonverbal în
interacțiunile cu ceilalți astfel încât aceasta formă de comunicare să devina un aliat în viața
cotidiană.

Pe de o parte, în plan personal, comunicare nonverbală ne ajută să cunoaștem

intențiile, stările, emoțiile reale ale oamenilor sau cu alte cuvinte sa vedem adevărul dincolo
de ce aleg ei sa ne spună. Astfel, deprinderea de a observa și de a identifica tipare
comportamentale este, în final, o deprindere prin care putem citi adevărata impresie a
persoanei cu care interacționăm sau pe care o observăm.

În plan profesional, comunicare nonverbală ne transmite o multitudine de informații

despre angajatori/angajați, parteneri de afaceri și ne arată cine are aceleași obiective, scopuri
ca noi și implicit cine sunt cei mai potriviți colaboratori sau parteneri. În cazul emoțiilor
negative, comportamentele nonverbale au rolul de a preveni situațiile neplăcute, posibilele
conflicte și totodată de a îmbunătăți relațiile cu condiția să le observăm din timp . În plan
politic, acest tip de comunicare are o importanță majoră deoarece poate ajuta un lider să
câștige încrederea electoratului sau dimpotrivă, să o piardă.

Fiecare individ își aduce contribuția într-o mare sau mică măsură în cadrul societății
din care face parte. Fiecare individ are o menire, un scop prin care poate influența
semnificativ contextul sau situația în care se află. Măsura in care își aduce aportul depinde de
o mulțime de factori, subiectivi și obiectivi deopotrivă. Factorii subiectivi determină gradul
nostru de implicare, inspirație si influențare al societății din care facem parte. De exemplu,
există ideea conform căreia de noi depinde modul în care alegem să interpretăm situațiile prin

3
care trecem de-a lungul vieții, dându-le o încărcătură pozitivă sau negativă. Atitudinea este
determinată de convingerile noastre, convingerile sunt determinate de experiențe, iar
experiențele de conotația pe care alegeam să le-o dăm acestora. Este demonstrat științific de
către chirurgul plastician Maxwell Maltz in cartea „Psiho-cibernetică: un nou mod de a obține
mai mult de la viată” faptul ca omul care are o imagine si o stimă de sine pozitivă are automat
si motivația de a se autodepăși si se afla într-o continua dezvoltare, astfel acesta își aduce
aportul implicit in comunitate din care face parte. ( Maltz Maxwell, 1999)

În direcția opusă îl găsim pe omul care are o imagine de sine negativă. Aceasta poate
fi învățată din copilărie, atunci când nu a primit iubirea necesară, însă în schimb a fost
predominat criticat și respins și a ajuns în punctul în care interpretează negativ eșecurile și
astfel evită găsirea soluțiilor. Această ezitare și folosire a vechilor tipare comportamentale au
rolul de a-l apără de experiențe negative, fiind inamicul principal al evoluției personale și al
succesului. În psihologie exista conceptul de „neputință învățată ” care a fost descoperit de
psihologii Selinger si Maier. In cadrul unui experiment, Martin Selinger a supus un grup de
oameni unor condiții nefavorabile, controlul absolut fiind exercitat de către mediu asupra lor
și nu invers. Chiar și când condițiile deveneau favorabile, aceștia manifestau același
comportament. Învățaseră sa se simtă neputincioși si sa nu mai acționeze, să se adapteze
pentru a influenta mediul. (Maier & Selinger, 1969)

Acest concept este similar cu cel descoperit și enunțat de către Alfred Adler, denumit
complexul de inferioritate. Un individ cu o imagine și stimă de sine scăzută are de multe ori
deficiențe de comunicare atât verbală cât și nonverbală. Socializarea cu persoane necunoscute,
i se pare un lucru dificil, vorbește foarte încet de abia poate fi auzit, evită contactul ochilor si
astfel nu poate observa limbajul nonverbal al interlocutorului sau, se intimidează și
emoționează, se bâlbâie fiind mai atent la emoțiile lui decât la cel cu care comunică.

Ceea ce gândim în mare parte determină atitudinea și realitatea, prin gândire devenind
creatorii propriei vieți pentru că modul in care gândim determină modul in care acționăm.

Joe Navarro în cartea sa ”Secretele comunicării nonverbale” spune că ”este esențial să

știți că toate comportamentele noastre subconștiente sau inconștiente sunt controlate de creier.
Această premisa constituie înțelegerea comunicării. În sfera preocupărilor noastre pentru
preocuparea nonverbală, sistemul limbic este locul unde se petrece acțiunea. De ce? Pentru că
sistemul limbic este acea parte a creierului care reacționează la tot ce se întâmplă în jurul
nostru în mod spontan și reflex, în timp real și fără gândire.” (Navvaro, 2008, p.33)

4
 Sistemul limbic mai este numit și creierul emoțional, deoarece este responsabil de
emoțiile noastre. În cartea să” Inteligența emoțională, cheia succesului în viață”, Daniel
Goleman spune că inteligența emoțională se referă la capacitatea de a recunoaște propriile
emoții şi sentimente și pe cele ale celorlalți, de a ne motiva și de a face un mai bun
management al impulsurilor noastre spontane, cât și al celor apărute în relațiile cu ceilalți.
(Goleman, 2008)

Din punct de vedere etimologic, termenul de emoție provine din latinescul emotionis,
care înseamnă impulsul ce aduce reacții. Dicționarul explicativ al limbii române, oferă
următoarea definiție pentru conceptul de emoție: „reacție afectivă de intensitate mijlocie și de
durata relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind
atitudinea individului față de realitate.” (Dicționarul Explicativ al Limbii Române,1998,
p.350)

Darwin definea emoțiile ca ”conduite adaptative proprii unui stadiu de mult depășit pe
traiectul evoluției omului. Sunt niște vestigii. Vestigii, dar de o importanță încă vitală. Cine își
poate imagina o viață omenească fără emoții? Emoțiile intră în însăși definiția omului, fiind
reacții realmente indispensabile, iar această nu numai în sfera socialului. Omul ori trăiește
emoțional, ori este un schelet ambulant. Fără emoție nu ar există muzică (prin excelență o artă
a iraționalului), poezie, pictură. În general, nu ar există viață demnă de trăit, imboldul la
existența.” (Sartre, 1997, p.10)

William James unul dintre primii autori care vorbesc despre emoția și mai mult de atât
sesizează foarte bine legătură dintre emoție și limbajul corporal: „în primul rând, este cert că,
datorată unui fel de influențe fizice imediate, anumite percepții produc în corp modificări
organice foarte întinse, înainte că în conștiința să țâșnească o emoție sau o reprezentare
emoțională oarecare. Dacă, de exemplu, vedem pe scenă o drama, ascultăm recitarea unor
versuri sau povestea unei fapte de eroism, adesea simțim deodată cum ne străbate un fior din
tălpi și până în creștet, inima ni se umflă în piept și ne dau pe moment lacrimile.” (Ibidem,
p.89).

Un alt autor care susține teoria privind emoția din punctul de vedere al biologiei este
Cosnier, acesta afirmă că biologia :”oferă informații asupra sistemelor motivaționale, asupra
structurilor de trezire și de pregătire la acțiune și asupra pattern-urilor proprii fiecărei stări
afective.” (Cosnier, 2002, p.22)

5
 Ekman si Friessen prin intermediul unor cercetări au ajuns la concluzia conform căreia
„expresia și recunoașterea emoțiilor este universală și are loc prin utilizarea unei mimici
faciale specifice.”(www.paulekman.com). Acești autori au identificat in urma cercetărilor lor
șase expresii faciale universale tipice emoțiilor de baza, acestea fiind: fericirea, surpriza,
mânia, dezgustul, tristețea si frica.

Paul Ekman a creat în 1978 „Sistemul de decodificare ale acțiunilor faciale”, sistem
adoptat după un sistem creat inițial de anatomistul Carl-Herman Hjortsjö. Acesta este:„o
unealtă utilă care pentru măsurarea oricărei expresii faciale pe care o ființă umană o face. Este
un sistem bazat anatomie pentru a descrie toate mișcările faciale observabile.”(Cosnier, 2002,
pp. 23-24). Acest sistem are rolul de a analiza expresiile faciale pentru a determina daca
emoțiile întăresc ideile exprimate prin intermediul cuvintelor.

Emoțiile au un rol crucial în relațiile interumane deoarece ele sunt nucleul deoarece
acestea au funcția de a comunica diverse informații, fiind un proces bidirecțional, comunica
informații atât despre partenerul sau cât și despre el însuși partenerului sau. Darwin, afirmă că
„expresia individului produce o anumită impresie asupra partenerului, care este informat de
starea și dispozițiile celui dintâi. Dat fiind că formă expresiilor este fixată ereditar, pattern
urile expresive pot realiza un repertoriu propriu specifice poate permite comunicarea
interindividuală.”(Cosnier, 2002, p.167).

În publicitate emoția are cel mai important rol deoarece din punct de vedere evolutiv,
ele au fost înaintea rațiunii. Creierul uman are o structura tripartită: creierul reptilian, sistemul
limbic și neocortexul. Neocortexul, unde sălășluiește rațiunea, este ultimul venit pe scară
evoluției. Este capabil de cele mai complexe operațiuni dar din punct de vedere al raportului
de forțe este depășit. Dinspre sistemul limbic (centrul emoțiilor) pleacă de 10 ori mai multe
semnale către neocortex decât viceversa.(Dan Hill, 2010).

În funcție de mesajul pe care dorești să îl transmită în publicitate, cu precădere în

afișele publicitare se folosesc atât emoții pozitive cât și negative.

"Emoțiile propriu-zise sunt controlate conștient și se pretează la învățare, la modelare

socială. Din perspectiva efectelor, putem să le clasificăm în emoții (pozitive) care potențează
activitatea indivizilor și emoții astenice (negative) care le diminuează energia. Reclama
trebuie plasată în zona emoțiilor stenice, de vreme ce prin ea se urmărește stimularea acțiunii
de cumpărare.” (Miron& Moldoveanu, 1995, p. 137).

6
Fericirea a fost întotdeauna și va continuă să fie obiectivul suprem al fiecărui om, chiar dacă
putini știu ce înseamnă cu adevărat acest cuvânt, majoritatea spun că vor să fie fericiți.
Dicționarul explicativ al Limbii Române definește fericirea ca :„Stare de mulțumire
sufletească intensă și deplină.” (www.dexonline.ro)

Majoritatea oamenilor chiar dacă nu cunosc cu exactitate sensul acestui cuvânt, știu
clar că atunci când erau copii erau fericiți, când primeau dulciuri drept recompensă pentru
notele bune erau fericiți. O explicație pe care o oferim noi personal acestui fapt din propria
experiență sună așa:” eram fericite când eram copii, nu avem griji, nu aveam responsabilități,
primeam tot ce aveam nevoie, cineva trebuie să ne îngrijească, nu noi înșine sau chiar noi pe
altcineva, ne simțeam permanent iubiți.”. Aceste cuvinte de fapt transmit următoarele idei: noi
oamenii simțim că ne sacrificăm, că avem nevoie de momente că cele din copilărie în care
pentru câteva clipe cineva să aibă grijă de noi și să ne înțeleagă, iar specialiștii în comunicare,
publicitate și marketing ne oferă exact ceea ce ne dorim. Însă această analiză personală este
întărită de teorii științifice care confirmă ipotezele noastre:

„Legea de aur a reclamei este să facă publicul să se simtă bine privind, cumpărând și folosind
produsul/serviciul promovat. O reclamă este eficace în măsură în care îi risipește
consumatorului incertitudinile, temerile, nemulțumirile și îi da un sentiment de siguranță, de
control asupra situației de achiziție și utilizare, de încredere în sine. În ultima instanță,
reclamă trebuie să-i stimuleze omului plăcerea de a acționa, de a cumpără.”(Miron &
Moldoveanu, 1995, p. 141)

În publicitate emoția se folosește în detrimentul logicii din mai multe motive: este mai
ușor de reținut, este mai complexă și determina consumatorul să se implice și să uite că scopul
reclamei este că el să cumpere, îl determina să identifice anumite nevoi și să își dorească să le
satisfacă prin cumpărarea produsului respectiv.

Jurnalul de neuroștință, psihologie și economie, în articolul cu titlul:„Predicting

advertising effectiveness by facial expressions in response to amusing persuasive stimuli”,
prezintă studiul privind expresiilor faciale ale fericirii din cadrul unor reclame, analiză
automată făcută cu ajutorul sistemul FaceReader.(Lewinski, Fransen & Tan, 2013, pp. 3-25)

Pentru acest studiu s-a folosit un experiment la care au participat 90 de indivizi, dintre
care 51 de bărbați si 39 de femei, atât vorbitori nativi de limba engleza cat si străini, toata
acțiunea s-a petrecut online prin intermediul platformei MTurk , unde cine își dădea acordul
primea un link extern unde experimentul era executat. Participanții erau înregistrați cu propria

7
lor camera si instrucțiunile erau următoarele: sa își tina capul orientat pe centrul razei camerei
video, iar mâinile pe tastatura când timp priveau cele 3 reclame alese la întâmplare si sa
mențină aceasta poziție permanent. După terminarea fiecărei reclamei ei trebuiau sa
completeze un chestionar. Reclamele selectate erau ale brandurilor cunoscute sau mai puțin
cunoscute in S.U.A, care aveau in prim plan atât produse cat si servicii, un număr total de 6
reclame, considerate a avea un grad diferit de intensitate a amuzamentului.

S-a demonstrat că reacțiile faciale diferă în funcție de cât de amuzanți sunt stimuli
persuasivi. Cu cât stimuli persuasivi din cadrul reclamei erau mai amuzanți cu atât oamenii
erau mai amuzați. În cazul oamenilor care văd o reclamă care transmite o emoție pozitivă
printr-un pattern al expresiilor faciale sunt șanse mai mari că ei să aibă o atitudine pozitivă
față de brand.

Deși există limitări ale experimentului, cercetătorii recomandă că persoanele din

industria marketing să folosească sistemul Face Reader înainte de a lansa un produs, să
măsoare eficientă reclamelor.

Noi considerăm că acest instrument ar putea fi folosit și într-o pretestare a modului în

care e perceput produsul înainte de lansare prin efectuarea unui experiment și în urmă acestei
analize să decidă dacă va fi lansat sau nu. Și nu sugerăm că brandul să plătească zeci de mii
de euro pentru realizarea unui spot tv, ci să prezinte reclamă tipărită și să analizeze cu ajutorul
acestui sistem dacă reclamă printată este eficientă, emoția percepută identică cu cea afișată.
Reclamă printată va avea același concept creativ că și spotului tv pentru a putea fi relevant în
construirea reclamei tv.

Așa cum ne poate ajuta, comunicarea nonverbală ne poate induce în eroare atunci când
vorbim despre persoane care vor să ne manipuleze. Exemplu lui Hillary Clinton care, în
cadrul unui discurs folosește gestul cu degetul arătător pentru a da impresia că ar cunoaște pe
cineva personal sau că se adresează cuiva în mod expres, este o dovadă că emoția afișată este
diferită de cea percepută. Pentru majoritatea celor care au urmărit discursul lui Hillary aceste
două tipuri de emoții au fost identice. Este singurul context în care este permis și acceptat
utilizarea gestului ce implică îndreptarea degetului arătător către o persoană. Oamenii care
dețin informații și stăpânesc foarte bine acest domeniu al comunicării reușesc să își controleze
reacțiile la nivel facial și atunci trebuie sa acordăm atenție si comportamentelor nonverbale de
la nivelul brațelor, picioarelor și vocii (schimbarea tonului, pauze etc).

8
 În concluzie, deși este important să fim atenți la ceea ce se vorbește în jurul nostru sau
la interlocutorul nostru, nu trebuie să uităm de dimensiunea nonverbală a comunicării.
Comportamentul unei persoane când interacționează cu alții poate spune la fel de multe
lucruri despre acea persoană, uneori mai mult decât o spun cuvintele. La fel, diferențele
culturale și contextul pot scoate la iveală emoții sau credințe diferitele de ceea ce credem într-
o anumita situație ca înseamnă. (Henry Calero, 2005).

Capitolul II: Experiment emoții percepute

Descriere
Acest experiment va avea ca eșantion 2 grupuri a câte 3 persoane. Primul grup este
format din persoane cu vârsta cuprinsă între 20-28 de ani, de sex feminin, cu studii superioare.
Cel de-al doilea grup va fi format din indivizi cu vârstă între 20-28 de ani, de sex masculin, cu
studii superioare. Persoanele selectate vor fi suspuse experimentului individual.

Desfășurarea experimentului
Experimentul se va desfășura într-o sală de ședințe. Cele 6 persoane vor intra pe rând
în camera și vor fi rugați să ia loc la o masă și să se uite la un ecran. Acolo vor apărea cele
cinci afișe selectate pentru experiment. Persoana va fi rugată să se uite, pe rând, la cele cinci
imagini și să își spună părerea. Toate datele despre persoanele implicate în experiment rămân
confidențiale, însă și-au dat acordul pentru a face o fotografie, ca dovadă a implicării acestora
în experiment.
Astfel, fiecare persoana în parte va vedea cele cinci afișe, în primă instanță fără text.
Afișele fac parte din campanii pentru conștientizarea și stoparea violenței domestice,
cunoscute la nivel internațional. Când văd imaginile fără text, respondenții vor fi întrebați ce
emoție le creează imaginea respectivă și ce părere au despre fotografie. Ulterior, fotografiile
sunt afișate cu text, respondenții fiind întrebați dacă textul le-a schimbat părerea despre
fotografie și despre ceea ce simțeau.
Scopul acestui experiment este de a vedea dacă emoția pe care respondenții spun că o
simt este aceeași și în momentul în care văd fotografie simplă, și în momentul în care văd
afișul cu tot cu mesaj.

Întrebări de cercetare
1. Emoțiile afișate sunt identice cu cele percepute?
9
 2. Ce influență au emoțiile percepute asupra comportamentului?
3. Imaginile sunt de ajuns pentru a puncta o idee sau este important și mesajul scris?

Cadrul teoretic pentru acest experiment este: abordarea sociologică – expresia oferită și
expresia etalată.

Limitări
O primă limitare a experimentului este reprezentată de numărul mic de respondenți,
din același mediu.
O altă limitare este faptul că am analizat o singură idee de campanie, care prezintă, în
principiu, o singură emoție de bază, neputând experimenta cu o serie vastă de emoții.

Rezultate experiment
În cazul primul afiș (anexa 1), respondenții de sex masculin nu au fost atât de
impresionați de imaginea domnișoarei îmbrăcată într-o rochie deschisă la culoare, susținând
că aceasta pare împăcată cu situația în care se afla. La fel, un alt respondent a spus că pare
nemulțumită, însă în același timp pare împăcată cu situația. Emoțiile referitoare la această
imagine au fost furie și mila. Când au văzut și textul, respondenții au mărturisit că au simțit
compasiune pentru femeie, însă, în același timp, au un sentiment de neputință în ceea ce o
privește și blamează situația în care se află. Respondentele de sex feminin au intuit că
imaginea face parte dintr-o campanie împotriva violenței domestice, în care se atrage atenția
asupra faptului că indiferent de mediu din care provii, poți fi una dintre victime. Una dintre
respondente, însă, a afirmat faptul că nu îi place imaginea, deoarece încearcă să transmită un
mesaj într-un mod prea forțat. Emoțiile identificate de respondente au fost furie împotriva
bărbaților și tristețe. Una dintre respondente a spus că imaginea nu îi transmite nicio emoție.
După ce au văzut și mesajul campaniei, respondentele de sex feminin nu și-au schimbat
părerea despre fotografie, susținând faptul că mesajul era destul de sugestiv și anterior.
Niciunul dintre respondenți nu a făcut conexiunea între textul imaginii și controversa apărută
pe internet în legătură cu rochia văzut în alb și auriu sau albastru și negru.
În cazul celui de-al doilea afiș (anexa 2), respondenții de sex masculin au spun că după
ce au văzut această poză, părerea lor este că adulții ar trebui să se gândească bine dacă vor să
aibă copii. De asemenea, au mărturisit faptul că unii oameni nu ar trebui să facă copii, în
special pentru că respondenții au zis pe rând că bătaia nu este o soluție pentru disciplinarea
copiilor și sunt împotriva acesteia. Emoțiile referitoare la această imagine au fost furie,

10
tristețe, milă și ură. După ce au văzut și textul, respondenții au mărturisit că au aceeași părere
despre persoanele care aleg să facă copii și apoi să îi educe prin violență sau să le aplice
pedepse de natură violentă. Respondentele de sex feminin au susținut că imaginea este foarte
sugestivă, că identifică ideea de agresivitate și că felul în care este exprimată agresivitatea e
foarte creativ. De asemenea, au spus că imaginea le face să devină empatice cu copilul, fiind
impresionate de felul în care este ilustrată lipsa lui de apărare. Emoțiile sugerate au fost: frică,
milă, dezgust. Textul le-a reconfirmat mesajul pe care îl identificaseră în imagine.
În cazul celui de-al treilea afiș (anexa 3), respondenții de sex masculin au spun că simt
compasiune față de persoana din imagine și că este un semnal de alarmă adus societății prin
prisma faptului că violența domestică poate lăsa urme precum tatuajele, chiar daca în timp
acestea nu se văd fizic, ele există. Un singur episod de violență domestică te urmărește toată
viața. Emoțiile referitoare la această imagine sunt compasiunea și mila. După ce au văzut și
textul, respondenții și-au păstrat același sentiment de compasiune și au adăugat că mesajul
completează afișul. Respondentele de sex feminin au avut păreri împărțite când au văzut
această imagine: o parte dintre ele a rezonat cel mai mult cu această fotografie, spunând că
este foarte sugestivă, că reprezintă neintegrarea în societate a femeii maltratate. Iar o parte a
spus că nu le transmite nimic la nivel emoțional și că nu este o fotografie foarte reușită. Pentru
respondentele care au empatizat cu fotografia, emoțiile stârnite au fost tristețe și indignare.
După afișarea textului, impresia a rămas aceeași.
În cazul celui de-al patrulea afiș (anexa 4), respondenții de sex masculin au mărturisit
că fac legătura între poveștile pentru copii care nu spun lucrurile cum se întâmplă în viața
reala și că în spatele basmelor se află lucruri care poate sunt mai bine păstrate departe de ochii
și urechile copiilor. Emoția referitoare la această imagine a fost frica. După ce au văzut și
textul, respondenții au mărturisit că nu așteptau ca acesta să fie mesajul și că sentimentul de
furie este apăsat. De asemenea, au mărturisit că mesajul este unul dur, însă conturează foarte
bine problema violenței în familie și impactul pe care aceasta îl poate avea asupra dezvoltării
unui copil. În acest caz, respondenții au crezut la început că copiii vor crește și își vor abuza
părinții, însă după ce au văzut textul au spus că aceștia devin victime fără să știe, de la o
vârstă foarte fragedă, lucru care îi poate influența negativ în mare măsură, pe parcursul
dezvoltării lor. Respondentele de sex feminin au susținut inițial că fotografia le duce cu
gândul la poveste sau la un afiș de film. Chiar au identificat personajul Scufiței Roșii și au
spus că pare maltratată de lup. Emoțiile identificate au fost, pe rând, tristețe, teamă și panică.
Odată afișat mesajul campaniei, respondentele au spus că impactul emoțional este unul mult
mai mare. Pare că fata din fotografie a ajuns în acea stare fără voia ei, că cineva i-a influențat

11
foarte mult starea și că încearcă să scape din acea stare.
În cazul ultimului afiș (anexa 5), respondenții au fost induși în eroare de mărul roșu
care cade și de faptul că nu înțelegeau dacă femeia este împușcată sau nu. De asemenea, au
făcut legătura între povestea Albei ca Zăpada și abuzul în familie, crezând că mama este
abuzată, neputând să continue povestea. Emoțiile relevate au fost frica și mila. După ce au
văzut și textul, respondenții au spus că se schimbă contextul și că un copil poate sfârși o
poveste dur și neașteptat din cauza violenței în familie, având un efect devastator în
dezvoltarea copilului și în crearea unui sistem sănătos de valori. La fel ca în cazul imaginii
precedente, respondentele de sex feminin au identificat personajul Albă-ca-Zăpada și
atmosfera de poveste. Însă părerea lor era că povestea părea înfricoșătoare, concentrându-și
atenția, la fel ca respondenții de sex masculin, pe mărul ce părea că joacă rolul unui glonț.
Una dintre respondente a susținut că imaginea îi transmite mesajul de a nu avea încredere în
oricine. Emoțiile identificare au fost de agonie, durere și trădare. Cu text, impactul emoțional
este mai mare, chiar dacă au realizat că este vorba de o campanie împotriva violenței
domestice.

Concluziile experimentului
Experimentului făcut pe campanii împotriva violenței domestice, a scos la iveală
dezacordul respondenților în ceea ce privește un astfel de tratament aplicat celor fără apărare.
Cu toate acestea, în cazul afișelor fără text, față de afișele cu text, s-a observat o schimbare a
percepției, textul având rolul de a contextualiza imaginea și de a explica ce se întâmplă mai
bine mesajul. De multe ori, imaginea fără text dădea un sentiment de milă, însă fără o
explicație nu era clar cadrul în care s-a petrecut acțiunea și despre ce este vorba exact (anexele
6-11).

12
ANEXE

13
Anexa 1

Anexa 2

14
Anexa 3

Anexa 4

15
Anexa 5

Anexa 6

Anexa 7

16
Anexa 8

17
Anexa 9

Anexa 10

18
Anexa 11

19
 Bibliografie

1.Chelcea, S., Ivan, L. și Chelcea, A. (2008), Comunicarea nonverbală: gesturile și postura.

Cuvintele nu sunt de-ajuns, ediția 2-a revăzută și îmbunătățită, comunicare.ro (suport de
curs), București.

2. Cosnier, J. (2002), Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor, Polirom, Iași.

3.Dicționarul Explicativ al Limbii Române (1998), Univers Enciclopedic, București.

4. Goleman, D. (2008), Inteligenta emoțională, cheia succesului in viață, Curtea Veche,

București.

5. Hill, D. (2010), Emotionomics, Publica, trad. Sandu, L. Popescu, R., București.

6. Maier, S. & Selinger, M.(1969), Pavlonian fear conditiong and learn leplessness, Applet-
Century-Croft, New-York.

7.Maltz, M. (1999), “Psiho-Cibernetica: Imaginea de sine – cheia spre o viată mai buna”,
Curtea Veche Publishing, București.

8.Miron, D. Moldoveanu, M. (1995), Psihologia reclamei, Libra, București.

9.Navvaro, J. (2008). Secretele comunicării nonverbale, trad. Stroe, M., Meteor Press,
București.

10.Sartre, J., P. (1997), Psihologia emoției, trad. Gavriuliu, L., Iri, București.

Surse online:

1. https://www.paulekman.com/product-category/facs

2. Lewinski, P., Fransen, M. L., Tan, E.S.H.(2013), Predicting advertising effectiveness by

facial expressions in response to amusing persuasive stimuli, Journal of Neuroscience,
Psychology, and Economics, pp. 3-25.

3. http://dexonline.ro/definitie/fericire

20