Sunteți pe pagina 1din 8

- Echilibrul de putere și puterea militară -

2020
Echilibrul de putere și puterea militară

INTRODUCERE

De-a lungul timpului, relațiile internaționale au fost dominate, de diverse concepte,


teorii sau fundamente, cu toate acestea și astăzi, la fel ca și acum câteva secole, conceptul
de putere este reperul principal în dezbaterile referitoare la politica mondială. Un alt
concept la fel de dezbătut de teoreticienii relațiilor internaționale este cel al „echilibrului
de putere“. Menținerea unui echilibru al puterii reprezintă o condiție fundamentală pentru
existența ordinii internaționale iar de-a lungul istoriei păstrarea acestuia a fost unul dintre
cele mai perseverente eforturi ale umanității. Începând cu războiul troian și încheind cu
„războiul împotriva terorismului”, liderii din întreaga lume, izolat sau în cadrul unor
alianțe, s-au luptat să păstreze puterea și să joace un rol determinant în menținerea unui
echilibru de putere care să servească interesele naționale și globale și să asigure pacea și
prosperitatea internațională.
Pe parcursul lucrării voi încerca să răspund unor întrebări care să ducă la
clarificarea și înțelegerea relațiilor dintre state, pe coordonatele: noțiuni și concepte,
echilibrul de putere și puterea militară.
Așadar:
1. Cum definim „puterea“?
2. Care este definiția dată de teoriile relațiilor internaționale „echilibrului de
putere“?
3. Este „forța“ singurul instrument prin care un stat își poate obține și sau
menține securitate în secolul XXI?
4. Putem spune că sistemul internațional actual este caracterizat de o stare de
echilibru?
1. Cum definim „puterea“?
O afirmație corectă ar fi aceea că puterea are mai multe unghiuri din care poate fi
privită, iar cu fiecare interpretare a întregului și vastului concept, descoperim câte o altă
nuanță demnă de a fi analizată. În sprijinul acestui demers vin multitudinea de definiții
existente și faptul că deși există o gamă întreagă de interpretări, conceptul continuă să
manifeste în continuare, un impact vizibil în cadrul studiului relațiilor internaționale, și
beneficiază în continuare de o atenție aparte din partea specialiștilor din domeniu.

PUTÉRE, puteri, s. f. I. 1. Faptul de a putea; posibilitate fizică, morală, intelectuală


de a acționa, de a realiza ceva; putință. 2. Mare forță fizică, tărie, puternicie.

2 din 8
Echilibrul de putere și puterea militară

3.Intensitate. 4. Eficacitate, tărie. 5. Valoare, valabilitate. ◊ Putere de circulație (sau


circulatorie) a unei monede .Putere de cumpărare (a banilor); II. 1.
Autoritate,stăpânire, dominație; 2. Conducere de stat, guvernare. 3. Permisiune,
voie; drept, 4. Capacitate, potențial. Creșterea puterii economice. 5. (Pop.) Mijloace
materiale, bani, avere; 6. (Pop.) Punct, moment culminant; toi. în puterea
nopții. III. 1. (Mat.)Rezultatul înmulțirii unui număr cu sine însuși (de atâtea ori de
câte ori arată exponentul 2. (Fiz., Tehn.) Lucru mecanic efectuat sau primit într-o
unitate de timp; energie primită sau cedată într-o unitate de timp.1

Din punct de vedere semantic „termenul provine din limba latină, unde <potere>
avea semnificația de a putea, a fi capabil , din care au derivat substantivele <potentia> -
capacitatea unei persoane sau unui lucru de a-l afecta pe altul – şi <potestas> – <putere,
stăpânire>, cu o conotație dominant socială, politică, care făcea referire la aptitudinile
deosebite ale celor care comunicau şi acționau împreună.”2
Teoriile școlilor realiste și idealiste, tratează în moduri diferite rolul și natura puterii
în lumea contemporană.
Jose Nivaldo,un geopolitician brazilian, susține că puterea este singura manieră
eficace cunoscută de către societate, capabilă să-i asigure supraviețuirea și perpetuarea.
Într-o societate concurențială, puterea reprezintă încununarea altor două mari aspirații
ale ființei umane: prestigiul și bogăția. Acestea, împreună cu puterea, sunt de nedespărțit,
astfel că, unde se află una dintre ele, inevitabil va apărea și cealaltă3.
Niccolo Machiavelli4 era promotorul metodei scopul scuză mijloacele doar așa
putându-se atinge, în opinia lui, nivelul maxim de putere. Secretarul florentin a susținut,
totodată, și ideea potrivit căreia suveranul trebuie să știe să-și utilizeze forța, pentru a-și
stabiliza puterea și păstra aparențele și nu trebuie să fie neapărat preocupat de realizarea
binelui comun (Aristotel - Politica) și nici să se afle în slujba lui Dumnezeu și a Bisericii
(cum pretindea Sfântul Augustin).
Alte lucrări explică termenii din punct de vedere sistemic, oferind o analiză a
puterii ca fenomen social, care reprezintă capacitatea unei entități de a direcționa decizia
1
Academia Română Dicționarul explicativ al limbii romane (DEX) , Institutul de lingvistica Iorgu Iordan,
publicat de editura Univers Enciclopedic, 2009.
2
Colonel just. mil. (r) drd. Florin CHIŢU ‘‘The rapports between the political power and the military
power‘‘, ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE DREPT UMANITAR- FILIALA PRAHOVA, ultima editare anul
2013, consultat la 20 mai 2020, URL: < http://www.arduph.ro/domenii/conducerea-ostilitatilor/raporturile-
dintre-puterea-politica-si-puterea-militara/ >
3
Jose Nivaldo, Machiavelli. Puterea. Istorie și marketing, Editura Economică, București, 2001, p. 24.
4
Niccolo Machiavelli, Principele, Editura Antet, republicată la Editura Cărturești, 2013.

3 din 8
Echilibrul de putere și puterea militară

prin utilizarea diverselor mijloace de persuasiune, dar și de constrângere5. Astfel, puterea


este exprimată printr-o relație asimetrică de tip binom (conducere-supunere ori/și
dominare-subordonare) între factorii la nivelul cărora se manifestă.
În relațiile interstatale, puterea este utilizată6 direct, pentru a provoca o schimbare
în comportamentul competitorului, și indirect, prin utilizarea atracției culturale și
instituționale a unui actor asupra celorlalți, pentru determinarea unei schimbări în
comportamentul acestora din urmă.
2. Care este definiția dată de teoriile relațiilor internaționale „echilibrului de putere“?
Echilibrul puterii este un alt concept fundamental pentru teoria și practica relațiilor
internaționale. Studiul relațiilor internaționale consideră paradigma echilibrului de putere,
drept cel mai eficient instrument pentru a descrie dinamica profundă a sistemului
internațional modern.
Teoriile realiste și neorealiste în domeniul relațiilor internaționale pun în discuție
problema instabilității inerente a sistemului, și folosesc conceptul pentru a interpreta
acțiunile și mutațiile care au loc pe scena mondială.
Nu putem defini însă ce este sau cum se obține „echilibrul de putere“ fără a arătă
relația dintre acest concept și un altul , la fel de important, cel al „balanței de putere“.
În lucrarea sa „Politica Între Națiuni”, Hans Morgenthau7 afirma că există un
instrument organizator al relațiilor dintre state și acesta este balanța de putere, care asigură
o ordine relativă pe arena internațională, așa încât securitatea, într-o lume anarhică, este
asigurată, din perspectiva realistă, de balanța de putere, numită și balanța de forță sau
echilibru de forțe.
Balanța de putere reprezintă „o stare de lucruri în care nici o putere nu este într-o
poziție preponderentă și nu poate face legea pentru alții” 8. Paradigma echilibrului de putere
este cel mai eficient instrument de reprezentare a dinamicii sistemului internațional
modern. Ideea de balanța presupune necesitatea elementelor echilibrate de aceasta. În
absența echilibrului, un element le va domina pe celelalte, cu consecințe potențial
distructive asupra elementelor dominante. Scopul menținerii unui echilibru prin balanța de
putere este redarea stabilității sistemului, dar și a elementelor constitutive ale respectivului
sistem.

5
Mica enciclopedie de politologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977, p. 373.
6
Mihail Ionescu, După hegemonie, Editura Scripta, București, 1993, p. 13.
7
Hans Morgenthau, Politica Între Națiuni, Editura Polirom, Iași, 2013, pp. 363-367.
8
Hedley Bull, Societatea anarhică. Un Studiu Asupra Ordinii în Politica Mondială, Editura Știința, 1998, p.
93.

4 din 8
Echilibrul de putere și puterea militară

În concluzie echilibru de putere trebuie analizat ca un concept dinamic determinat


de numeroși factori, dintre care menționăm pe cei: economic, militar, demografic,
tehnologic, etc.
3. Este „forța“ singurul instrument prin care un stat își poate obține și sau menține
securitate în secolul XXI?
Istoria omenirii a fost dominată de utilizarea forței care s-a concretizat în conflicte
de diferite intensități dar sistemul internațional actual a suferit transformări iar războiul nu
mai este și nici nu mai trebuie să fie un aspect constant al relațiilor internaționale.
Puterea a fost raportată dintotdeauna la capacitatea de a purta un război. În acest
sens, Hans Morgenthau evidenția utilizarea forței coercitive în descrierea puterii politice
astfel: În politicile internaționale, forța militară percepută ca o potențială amenințare este
elementul cel mai important de reprezentare a puterii politice a unei națiuni.
În literatura de specialitate există abordări diferențiate și de multe ori contradictorii
ale problematicii definirii puterii, inclusiv a puterii politice, determinate de multitudinea de
orientări contemporane referitoare la acest subiect.
Trebuie așadar să explicăm binomul putere – forță respectiv relația dintre puterea
politică și puterea militară.
Puterea este potențialitate, forța latentă și exprimă abilitatea de a folosi forța într-o
anumită situație socială. În compunerea puterii, după părerea unor analiști, intră averea,
forța și știință. Puterea este voința și presupune inteligență, prestigiu, autoritate, fermitate,
iar forța reprezintă puterea în acțiune, aplicarea puterii acolo unde nu se reușește prin alte
acțiuni. Forța reprezintă ansamblul mijloacelor de coerciție, presiune, distrugere folosite de
voința politică pentru menținerea unei ordini sociale date.
Dacă extrapolăm aceste definiții pe scena relațiilor internaționale și ne amintim și
de definiția puterii dată de politologul american Robert Dahl, putem afirma că puterea
reprezintă capacitatea unui stat A de a obține anumite rezultate dorite, de a-l determina pe
un stat B să facă un anumit lucru pe care B nu l-ar face altfel, în afara intervenției lui A.
În ceea ce privește relația dintre puterea politică și cea militară, putem spune că în
timp ce cea politică este elementul de organizare și coordonare a vieții sociale, definește
scopurile generale ale activității umane, stabilește mijloacele, metodele şi strategia pentru
îndeplinirea acestora şi totodată pune în valoare capacitatea de creativitate a individului
prin acțiuni sociale organizate, cu scopul de a menține coeziunea societății, ordinea
stabilită, de a păstra anumite proporții și a împiedica creșterea peste anumite limite a

5 din 8
Echilibrul de putere și puterea militară

disimetriilor, cea militară definește capacitatea de acțiune militară a unui stat în scopul
asigurării propriei securități și îndeplinirii obiectivelor/intereselor politico-militare.
În prezent, se manifestă două curente de opinie referitoare la puterea unui stat: unul
din ele este cel potrivit căruia puterea economică a trecut pe primul plan, puterea militară
pierzându-și din importanță, iar al doilea susține că puterea militară este singurul şi
adevăratul determinant al puterii unui stat9. Cu toate că utilizarea puterii militare este tot
mai intens contestată în politica internațională, ea continuă să fie folosită pentru deblocarea
unor situații strategice şi joacă un rol major în configurarea relațiilor internaționale şi a
mediului global de securitate. Forța militară, adică puterea militară în acțiune, este utilizată
mai ales în situațiile conflictuale, sub următoarele forme: a) ca mijloc principal în
desfășurarea războiului, când este depășita faza negocierilor; b) ca forță de descurajare în
cadrul intervențiilor militare pentru realizarea unor obiective politice limitate, fără a se
apela efectiv la arme.
4. Putem spune că sistemul internațional actual este caracterizat de o stare de
echilibru?
Distribuția puterii la nivel internațional la momentul actual se realizează după
modelul propus de Samuel P. Huntington, care spune că sistemul internațional actual este
uni-multi-polar10, deoarece momentan nu se aplică niciunul dintre modelele existente
anterior anume unipolarism, bipolarism sau multipolarism.
Într-o lume unipolară, hegemonul ar trebui să aibă capacitatea și să
dispună de resursele necesare pentru a gestiona problemele majore ale
sistemului internațional fără a primi ajutor din partea vreunui alt stat sau actor
de pe scena politică, ceea ce nu se întâmplă, iar într-o lume multipolară
hegemonul nu există. Pe plan internațional asistăm la o distribuție asimetrică a
puterii și la un model hibrid a acesteia deoarece, deși SUA poate fi numită cea
mai mare putere mondială, nici măcar ea nu își permite și nu dispun de toate
mijloacele necesare să asigure de una singură securitate întregului sistem.

9
Anca Dinicu , Puterea pe plan internațional şi factorii care o condiționează, Revista Academiei Forțelor
Terestre, nr. 4 (32)/2003, p. 66.
10
P. Samuel Huntintong, The Lonely Superpower, Foreign Affairs, vol. 78, nr. 2, martie/aprilie 1999, consultat la 20 mai 2020,
URL:< https://www.foreignaffairs.com/articles/united-states/1999-03-01/lonely-superpower >

6 din 8
Echilibrul de putere și puterea militară

CONCLUZII
În relațiile internaționale, puterea poate fi privită, în același timp atât ca un
scop în sine, cât și ca un mijloc de atingere a unor obiective diverse. Ea constituie,
într-un cuvânt, moneda de schimb în politica internațională.
Mediul internațional a suferit importante modificări în ultimele decenii, însă cele mai
importante sunt și vor fi cele referitoare la principiile de organizare.
În acest sistem statele nu mai sunt sigurii actori principali. Acestea, deși rămân în
centrul sistemului, sunt secondate de o multitudine de entități de tip non statal (ONG-uri,
corporații sau organizații teroriste) care acumulează putere şi devin parte importantă în
analiza mutațiilor internaționale. Asistăm așadar șa la o redistribuire a puterii în sistem,
vechile categorii – est-vest, nord-sud, aliniați și nealiniați – fiind supuse unui proces de
schimbare şi de reconceptualizare. Securitatea nu mai este singurul deziderat al actorilor,
iar forță nu mai este singurul instrument.

7 din 8
Echilibrul de putere și puterea militară

BIBLIOGRAFIE
A. Corpus:
1. BULL, Hedley, Societatea anarhică. Un Studiu Asupra Ordinii în Politica
Mondială, Editura Știința, 1998;
2. DINICU, Anca , Puterea pe plan internațional şi factorii care o condiționează,
Revista Academiei Forțelor Terestre, nr. 4 (32)/2003;
3. GEORGE, Alexander, Diplomație coercitivă. Utilizarea forței. Putere militară și
politică internațională, Editura Art, 2004;
4. IONESCU, Mihail, După hegemonie, Editura Scripta, București, 1993;
5. MACHIAVELLI, Niccolo, Principele, Editura Antet, republicată la Editura
Cărturești, 2013;
6. MORGENTHAU, Hans , Politica Între Națiuni, Editura Polirom, Iași, 2013;
7. NIVALDO, Jose, Machiavelli. Puterea. Istorie și marketing, Editura Economică,
București, 2001;

B. Dicţionare şi enciclopedii:
1. Academia Română, Dicționarul explicativ al limbii romane (DEX) , Institutul de
lingvistica Iorgu Iordan, publicat de editura Univers Enciclopedic, 2009;
2. ***, Mică enciclopedie de politologie, Editura Științifică și Enciclopedică,
București, 1977.

C. Surse web:
1. http://www.arduph.ro/domenii/conducerea-ostilitatilor/raporturile-dintre-puterea-
politica-si-puterea-militara/;
2. https://www.foreignaffairs.com/articles/united-states/1999-03-01/lonely-superpower

8 din 8