Sunteți pe pagina 1din 7

CURS NR.

2
Ecuaţii diferenţiale liniare de ordin superior

Cuprins
1. Definiţii şi proprietăţi
2. Soluţia generală a ecuaţiei Ln(y) = 0
3. Soluţia generală a ecuaţiei Ln(y) = f(x)
4. Exerciţii

1. Definiţii şi proprietăţi

O ecuaţie diferenţială de ordinul n se numeşte liniară dacă este liniară în y(x) şi derivatele
sale y’, y’’,…, y(n) . Aşadar, forma generală a unei ecuaţii diferenţiale liniare de ordinul n este:
an(x) y(n)(x) + an-1(x) y(n-1) (x) +…+ a1(x) y’(x) + a0(x) y(x) = f(x), (1)
unde a0, a1, …, an, f : [a, b]  R sunt funcţii continue pe [a, b] şi an(x)  0, () x  [a, b].
Observaţia 1. a0, a1, …, an sunt coeficienţii ecuaţiei, iar f este termenul liber. Dacă f(x) = 0
() x  [a, b], (1) se numeşte ecuaţie liniară de ordinul n omogenă,
an(x) y(n)(x) + an-1(x) y(n-1) (x) +…+ a1(x) y’(x) + a0(x) y(x) = 0, (2)
iar dacă () x  [a, b] astfel încât f(x)  0, (1) se numeşte ecuaţie liniară de ordinul n
neomogenă.
Problema Cauchy relativă la ecuaţia (1) este
 a n ( x ) y ( n ) ( x )  a n 1 ( x ) y ( n 1 ) ( x )  ...  a 1 ( x ) y ' ( x )  a 0 ( x ) y ( x )  f ( x )

 y( x0 )  y0
 y ' ( x 0 )  y1 (3)
 .......... .......... ..

( n 1 )
 y ( x 0 )  y n 1
unde x0, y1, …, yn-1 sunt numere date.
Observaţia 2. Continuitatea funcţiilor a0, a1, …, an şi f pe [a, b] asigură existenţa şi unicitatea
soluţiei problemei Cauchy (3), y = y(x) : [a, b]  R, () x0  [a, b] şi () y0 , y1 , …, yn-1  R.
Pentru a simplifica scrierea membrului stâng al ecuaţiei (1) (sau (2)), introducem
operatorul diferenţial Ln : Cn [a, b]  C0 [a, b] definit ca
n n 1
d d d
L n : a n ( x ) n
 a n 1 ( x ) n 1
 ...  a 1 ( x )  a0 (x) , (4)
dx dx dx
unde Cn [a, b] := {y : [a, b]  R , y, y’ ,…, y(n) continue pe [a, b] }, () n  N.
Prin intermediul operatorului (4), ecuaţiile (1), respectiv (2) se scriu
Ln (y(x)) = f(x), (5)
Ln (y(x)) = 0. (6)
În continuare, vom reliefa câteva proprietăţi ale operatorului diferenţial Ln, proprietăţi
utile în caracterizarea soluţiilor ecuaţiilor (5) şi (6).
Propoziţia 1. Ln este un operator liniar pe R, adică
Ln (y1) =  Ln (y1 )
Ln (y1 + y2) = Ln (y1 ) + Ln ( y2),

1
()   R şi () y1 , y2  Cn [a, b].
Demonstraţie. Folosind regulile de derivare,
(y1)(n) =  (y1)(n) şi (y1 + y2)(n) = (y1)(n) + (y2)(n), () n  N,
avem
Ln (y1) = an(x) (y1) (n) + an-1(x) (y1) (n-1) +…+ a1(x) (y1)’ + a0(x) (y1)
= [an(x)y1 (n) + an-1(x)y1 (n-1) +…+ a1(x)y1’ + a0(x)y1] =  Ln (y1 ).
Ln (y1 + y2) = an(x) (y1 + y2) (n) + an-1(x) (y1 + y2) (n-1) +…+ a1(x) (y1 + y2)’ + a0(x) (y1 + y2)
= an(x)y1 (n) + an-1(x)y1 (n-1) +…+ a1(x)y1’ + a0(x)y1 +
= an(x)y2 (n) + an-1(x)y2 (n-1) +…+ a1(x)y2’ + a0(x)y2 = Ln (y1 ) + Ln ( y2).

Definiţia 2. Funcţiile y1, y2 ,…, yn : [a, b]  R se numesc liniar dependente pe [a, b] dacă
există numerele reale 1, 2 ,…, n nu toate nule, astfel încât
1 y1(x) + 2 y2(x) + …+ n yn(x) = 0, () x  [a, b].
Definiţia 3. Funcţiile y1, y2 ,…, yn : [a, b]  R se numesc liniar independente pe [a, b] dacă
1 y1(x) + 2 y2(x) + …+ n yn(x) = 0 are loc numai pentru 1 = 2 = … = n =0.

Exemple. Funcţiile: 1, x, ex sunt liniar independente pe R deoarece din 1 + 2 x + 3 ex =


0 rezultă 1 = 2 =3 = 0. Într-adevăr, luând pe x egal cu 0, 1 şi -1, obţinem
sistemul liniar omogen
 1   3  0

 1   2   3 e  0
 1
 1   2   3 e  0
cu determinantul matricei asociate nenul. Deci admite doar soluţia banală 1 = 2
=3 = 0.

Tema. Arătaţi că funcţiile: -1, sin2 x, cos2 x sunt liniar dependente.

Definiţia 4. Determinantul
y1 ( x ) y2 (x) ... yn (x)
y '1 ( x ) y '2 ( x ) ... y 'n ( x )
W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ),..., y n ( x )) 
... ... ... ...
( n 1 ) ( n 1 ) ( n 1 )
y 1
(x) y 2
(x) ... y n
(x)
se numeşte determinantul Wronski al funcţiilor y1, y2 ,…, yn  C [a, b] . n-1

Determinantul Wronski ne dă o metodă de stabilire a liniar dependenţei, respectiv liniar


independenţei unui sistem de n funcţii y1, y2 ,…, yn  Cn-1 [a, b]. Mai exact, are loc următoare
teoremă:
Teorema 1. Dacă funcţiile y1, y2 ,…, yn  Cn-1 [a, b] sunt liniar dependente pe [a, b], atunci
W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ),..., y n ( x ))  0 , () x  [a, b] .

2
Observaţia 3. Reciproca teoremei precedente nu este adevărată, adică se poate să avem
W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ),..., y n ( x ))  0 , () x  [a, b], fără ca funcţiile y1, y2 ,…, yn să fie liniar
dependente. Însă, are loc

Teorema 2. Dacă () x  [a, b] astfel încât W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ),..., y n ( x ))  0 atunci funcţiile y1, y2
,…, yn sunt liniar independente pe [a, b].

Exemple. Deoarece
ax bx cx
e e e
(abc) x
)  ae  ( b  c )( c  a )( a  b ) e
ax bx cx ax bx cx
W (e ,e ,e be ce ,
2 ax 2 bx 2 cx
a e b e c e

rezultă că dacă a  b  c , W ( e ax , e bx , e cx )  0 . Deci, în baza teoremei 2., funcţiile


ax bx cx
e , e , e sunt liniar independente.

Tema. Stabiliţi dacă funcţiile eax, xeax, x2eax sunt liniar independente.

2. Soluţia generală a ecuaţiei Ln(y) = 0

Propoziţia 2. Dacă funcţiile y1, y2 ,…, yn sunt n soluţii ale ecuaţiei omogene (6), atunci
y(x) = c1 y1(x) + c2 y2(x) + …+ cn yn(x) (7)
este soluţie a ecuaţiei (6), unde ci  R, i=1,…,n, sunt constante arbitrare.
Demonstraţie. y1, y2 ,…, yn fiind soluţii ale ecuaţiei (6), verifică identic ecuaţia
Ln(yi(x)) = 0, ()i=1,…,n.
Aplicând operatorul Ln funcţiei y(x) din (7) şi folosind propoziţia 1., avem
Ln(y(x)) = Ln(c1 y1(x) + c2 y2(x) + …+ cn yn(x))
= c1Ln(y1(x) + c2 Ln(y2(x)) + …+ cn Ln(yn(x)) = 0,
adică y(x) din (7) este soluţie a ecuaţiei (6). 
Ţinând cont de faptul că soluţia generală a unei ecuaţii diferenţiale de ordinul n depinde de
n constante arbitrare, se pune în mod firesc întrebarea, ce condiţii trebuie să îndeplinească
soluţiile y1, y2 ,…, yn ale ecuaţiei omogene (6) astfel încât y(x) = c1 y1(x) + c2 y2(x) + … + cn
yn(x) să fie soluţie generală a ecuaţiei omogene (6)?
Definiţia 5. Se numeşte sistem fundamental de soluţii al ecuaţiei omogene (6), n soluţii y1, y2
,…, yn ale ecuaţiei (6) cu W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ),..., y n ( x ))  0 pe [a, b].
Teorema 3. Dacă y1, y2 ,…, yn este un sistem fundamental de soluţii al ecuaţiei omogene (6),
atunci y(x) = c1 y1(x) + c2 y2(x) + …+ cn yn(x) este soluţie generală a ecuaţiei (6).
Această teoremă ne dă răspunsul la întrebarea formulată mai sus.

Exemple. Arătăm că ecuaţia


x y ' '  2 x ( x  1) y '  ( x  2 x  2 ) y  0 , x  0
2 2

-x 2 -x
admite soluţiile y1 = xe şi y2 = x e şi determinăm apoi soluţia generală a
acesteia.
Arătăm mai întîi că y1 şi y2 sunt soluţii:
x x
y '1  e (  x  1) , y ' '1  e ( x  2 ) şi înlocuindu-le în ecuaţia dată avem

3
x e
2 x
( x  2 )  2 x ( x  1) e
x
(  x  1)  ( x  2 x  2 ) xe
2 x
 0 
e
x
x 3
 2x  2x  4x  2x  x  2x  2x  0
2 3 2 3 2
 e 0  0; x

x x
y '2  e (2 x  x ) , y ' '2  e ( x  4 x  2 ) şi prin înlocuire
2 2

x e
2 x
( x  4 x  2 )  2 x ( x  1) e
2 x
(2 x  x )  ( x  2 x  2) x e
2 2 2 x
 0 
e
x
x 4 2
 ex 0  0 .
 4x  2x  6x  2x  4x  x  2x  2x
3 3 4 2 4 3 2
 0
Fiind o ecuaţie diferenţială de ordinul al doilea y1 şi y2 pot genera soluţia generală
a ecuaţiei date, dacă formează un sistem fundamental de soluţii, adică
W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ))  0 .
Într-adevăr avem,
x 2 x
x x xe x e
W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ))  W ( xe )
2
,x e x x
(1  x ) e (2 x  x )e
2

 2 x  x  x  x e 2 x 2 x
 x e  0
2 3 2 3 2
.
x x
Atunci soluţia generală a ecuaţiei este y ( x )  c 1 xe  c2 x e
2
.

Tema. Găsiţi soluţia generală a ecuaţiei


x ( x  1) y ' ' ( 3 x  1)( x  1) y ' 4 x ( x  1) y  0 , x  0
2

verificând mai întâi dacă admite soluţiile y1 = x + 1 şi y2 =(x2 + 1)lnx. 2

3. Soluţia generală a ecuaţiei Ln(y) = f(x)

Aşa cum vom vedea în continuare, aflarea soluţiei generale a ecuaţiei neomogene (5) este
strâns legată de cunoaşterea soluţiei generale a ecuaţiei omogene (6). De aceea, notăm cu yo (x)
soluţia generală a ecuaţiei omogene (6). Aceasta este
yo(x) = c1 y1(x) + c2 y2(x) + …+ cn yn(x).
Teorema 4. Soluţia generală ecuaţiei neomogene (5) este suma dintre soluţia generală a ecuaţiei
omogene (6) şi o soluţie particulară oarecare a ecuaţiei neomogene (5), notată yp(x), adică
y(x) = yo(x) + yp(x) . (8)
Demonstraţie. Deoarece yo(x) şi yp(x) verifică Ln (yo (x)) = 0 şi Ln (yp (x)) = f(x), aplicând
operatorul Ln funcţiei y(x) din (8) şi folosind propoziţia 1., avem
Ln (y(x)) = Ln (yo(x) + yp(x)) = Ln (yo(x)) + Ln (yp(x)) = f(x),
adică soluţie a ecuaţiei a ecuaţiei neomogene (5). Ţinând cont de definiţia 3., y(x) din (8) este
soluţie generală. 
Aflarea unei soluţii particulare a ecuaţiei neomogene (5) este în general, o problemă
dificilă. Totuşi, în anumite cazuri se poate găsi cu uşurinţă, aşa cum vom vedea în cursul
următor. Dar, când nu se cunoaşte o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene (5), soluţia generală
a acesteia se determină prin metoda variaţiei constantelor. Prezentăm acestă metodă sub forma
unui algoritm în mai mulţi paşi:
Pasul 1. Se determină soluţia generală a ecuaţiei omogene (6)
yo(x) = c1 y1(x) + c2 y2(x) + …+ cn yn(x).
Pasul 2. Pentru ecuaţia neomogenă (5) se caută soluţii de aceeaşi formă cu yo(x), în care
constantele ci  R, i=1,…,n, se înlocuiesc cu funcţiile derivabile care depind de x, ci (x),
i=1,…,n, adică:
y(x) = c1 (x) y1(x) + c2 (x) y2(x) + …+ cn (x) yn(x). (9)

4
Pasul 3. În (9) se calculează derivatele y’(x), y’’(x),…, y(n-1)(x) în care se anulează expresiile care
conţin pe c’1 (x), c’2 (x), …, c’n (x).
y ' ( x )  c 1 ( x ) y '1 ( x )  ...  c n ( x ) y ' n ( x )  c '1 ( x ) y 1 ( x )  ...  c ' n ( x ) y n ( x )
          
0

y ' ' ( x )  c 1 ( x ) y ' '1 ( x )  ...  c n ( x ) y ' ' n ( x )  c '1 ( x ) y '1 ( x )  ...  c ' n ( x ) y ' n ( x )
          
0 (10)
..........
( n 1 ) ( n 1 ) ( n 1 ) (n2) (n2)
y ( x )  c1 ( x ) y1 ( x )  ...  c n ( x ) y n ( x )  c '1 ( x ) y 1 ( x )  ...  c ' ( x ) y (x)
        n  n 
0

În continuare, se calculează şi
( n 1 ) ( n 1 )
( x )  c1 ( x ) y1 ( x )  ...  c n ( x ) y n ( x )  c '1 ( x ) y 1 ( x )  ...  c ' n ( x ) y n
(n) (n) (n)
y (x)
(n-1)
care, împreună cu y’(x), y’’(x),…, y (x), se înlocuieşte în ecuaţia neomogenă (5). Se obţine
( n 1 )
( n 1 )
c '1 ( x ) y ( x )  ...  c ' n ( x ) y n
1
(x)  f (x) . (11)
(10) şi (11) conduc la sistemul liniar în necunoscutele c’1 (x), c’2 (x), …, c’n (x):
 c ' ( x ) y ( x )  ...  c ' ( x ) y ( x )  0
1 1 n n

 c '1 ( x ) y '1 ( x )  ...  c ' n ( x ) y ' n ( x )  0

 .......... ..... , (12)
 (n2) (n2)
c ' ( x ) y1 ( x )  ...  c ' n ( x ) y n (x)  0
 1
 c ' ( x ) y ( n  1 ) ( x )  ...  c ' ( x ) y ( n  1 ) ( x )  f ( x )
 1 1 n n

care admite soluţia unică c’i (x), i=1,…,n, deoarece determinantul matricei asociate sistemului
este W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ),..., y n ( x ))  0 .
Pasul 4. Integrând, se determină funcţiile ci (x), i=1,…,n, si anume,
c i ( x )   c ' i ( x )dx  k i ,
care înlocuite apoi în (9), conduc la determinarea completă a soluţiei generale a ecuaţiei
neomogene (5).

Exemple. 1. Determinăm soluţia generală a ecuaţiei


2 ctgx
y ' ' y ' y  , x 0
x x
sin x cos x
ştiind că y 1  şi y 1  sunt soluţii ale ecuaţiei omogene ataşate
x x
2
y ' ' y ' y  0 .
x
Vom aplica metoda variaţiei constantelor descrisă mai sus.
sin x cos x
Pasul 1. Verificăm dacă y 1  şi y 1  formează un sistem fundamental
x x
de soluţii:

5
sin x cos x
sin x cos x x x
W ( y 1 ( x ), y 2 ( x ))  W ( , )
x x x cos x  sin x x sin x  cos x
2
 2
x x
x  cos x sin x  x cos x  cos x sin x
2 2
x sin 1
  3
  2
 0
x x
 soluţia generală a ecuaţiei omogene este
sin x cos x
y o ( x )  c1  c2 .
x x
Pasul 2. Căutăm soluţia generală a ecuaţiei neomogene date sub forma
sin x cos x
y ( x )  c1 ( x )  c2 (x) . (13)
x x
Pasul 3. Fiind o ecuaţie diferenţială de ordinul 2, sistemul (12) se scrie
 c '1 ( x ) y 1 ( x )  c ' 2 ( x ) y 2 ( x )  0

 c '1 ( x ) y 1 ( x )  c ' 2 ( x ) y 2 ( x )  f ( x )
' '

 sin x cos x
c' (x)  c '2 ( x )  0
 1 x x
  .
 c ' ( x ) x cos x  sin x  c ' ( x ) x sin x  cos x  ctgx

1 2 2 2
x x x
Rezolvându-l obţinem c '1 ( x )  cos x  ctgx şi c ' 2 ( x )   cos x .
Pasul 4. c 1 ( x )   c '1 ( x )dx  k 1   cos x  ctgx dx  k 1 şi integrând prin părţi avem
c1 ( x )   ctgx  (sin x )'dx  k 1  ctgx  sin x   ( ctgx )' sin x dx  k 1

x x
 sin
2 2
cos
1 1 2 2 dx  k
 cos x   sin x
dx  k 1  cos x 
2
 x x
1

cos sin
2 2
1 x 1 x x
 cos x 
2
 ctg 2
dx 
2
 tg 2
dx  k 1  cos x  ln tg
2
 k1.

c2 ( x)   c' 2
( x )dx  k 2    cos xdx  k 2
  sin x  k 2 .

Înlocuind c1 ( x ) şi c2 (x) în (13), obţinem soluţia generală


sin x cos x sin x x
y ( x)  k1  k2  ln tg .
x x x 2
Încheim acest exemplu cu observaţia că, din soluţia generală obţinută partea
sin x cos x
k1  k2 reprezintă soluţia generală a ecuaţiei omogene, iar termenul
x x
sin x x
ln tg este o soluţie particulară a ecuaţiei neomogene.
x 2

6
 2 ctgx
y ' ' y ' y  , x  0
 x x
2. Aflăm soluţia problemei Cauchy  .
 y( )  y'( )  0
 2 2
Soluţia generală a ecuaţiei am gasit-o în exemplul precedent. Trebuie doar să
 
impunem condiţiile iniţiale y( )  y'( )0 ca să determinăm constantele k1 şi
2 2
k2 . Avem
 cos x sin x   sin x cos x 
y ' ( x)  k1   2
  k2  2

 x x   x x 
 
 
sin x  cos x sin x  x 1
+    ln tg   .
2
x  x x  2 2 x x 
2 cos tg
 2 
 2

 2 k1
y( )  0  k1  0 .
2 
 2k 2 2
y'( )    0  k2  1.
2  
cos x sin x x
Deci, soluţia problemei Cauchy este y(x)   ln tg .
x x 2

Tema. Aflaţi soluţia generală a ecuaţiei


1 
y ' ' y  , x  k
cos x 2
ştiind că y1 = cosx şi y2 =sinx sunt soluţii ale ecuaţiei omogene ataşate.

Observaţia 3. Prin metoda variaţiei constantelor nu se determină numai soluţia generală a


ecuaţiei neomogene (5) ci şi o soluţie particulară a acesteia.

4. Exerciţii

1. Stabiliţi dacă funcţiile eax, xeax, x2eax sunt liniar independente.


2. Se dă ecuaţia diferenţială xy ' ' ( 2 x  1) y ' ( x  1) y  0 , x  0
a) Verificaţi dacă admite soluţiile y1 (x) = ex şi y2 (x) = x2 ex.
b) Arătaţi că y1 (x) şi y2 (x) formează un sistem fundamental de soluţii.
c) Scrieţi soluţia generală.
1
3. Determinaţi soluţia generală a ecuaţiei x y ' ' 4 xy ' 2 y  cos x
2
ştiind că y 1 ( x )  şi
x
1
y2 (x)  2
sunt soluţii ale ecuaţiei omogene ataşate.
x