Sunteți pe pagina 1din 3

Regnul METAZOA (ANIMALIA)

Metazoarele sunt eucariote pluricelulare, cu nutriţie heterotrofă şi o mare complexitate structurală şi


funcţională; sunt grupate în trei subregnuri: Mesozoa, Parazoa şi Eumetazoa.

Subregnul PARAZOA
Cuprinde cele mai simple şi primitive animale, reprezentate printr-o singură încrengătură.

Încrengătura PORIFERA (SPONGIARIA)


Spongierii, denumiţi şi „bureţi de mare” datorită aspectului poros (gr. spongia - burete; fere - purta)
sunt exclusiv acvatici, majoritatea marini.
Trăiesc fixaţi de substrat, câţiva ca indivizi solitari, restul coloniali, corpul lor având dimensiuni care
variază de la câţiva mm la peste 1,5 m.
Structura lor, cea mai simplă dintre toate structurile metazoarelor, constă din două straturi celulare
separate printr-o pătură gelatinoasă cu celule amiboide. Nu întâlnim ţesuturi sau organe.
Cu toată această simplitate structurală, corpul lor prezintă 3 forme de organizare: ascon, sicon şi leucon.
In peretele corpului există un schelet format din spiculi de natură calcaroasă sau silicioasă şi fibre de
spongină (Fig. 1).

Fig. 1 Tipuri de spiculi. A – calcaroşi; B – silicioşi monaxoni:


sp.m. – spiculi monaxoni; sp.tr. – spiculi triaxoni; sp.tt – spiculi tetraxoni.

În funcţie de forma şi natura chimică a scheletului, spongierii sunt grupaţi în trei clase: Calcarea,
Hexactinellida şi Demospongia.

Clasa CALCAREA
Cuprinde spongieri marini de talie mică, cu scheletul format din spiculi calcaroşi.

Ordinul HETEROCOELA
Structura corpului este de tip sicon şi leucon.
Sycon setosum (Fig. 2)
Mediul de viaţă
Este unul din puţinii spongieri prezenţi în Marea Neagră.
Alcătuirea corpului
Solitar şi de talie mică, 1-2 cm, are corpul cu aspect de amforă, fixat de substrat printr-un disc pedios.
La partea superioară există o deschidere largă, osculul, iar pe toată suprafaţa corpului se disting cu o lupă
numeroase orificii, pori inhalanţi. Apa pătrunde prin pori, străbate canalele din peretele corpului, scaldă
cavitatea atrială şi iese prin oscul.
Această specie prezintă o structură de tip sicon.

1
Fig. 2. Sycon setosum: Fig. 3. Spongilla lacustris

d.p. - disc pedios; o. – oscul; p.i. - pori inhalanţi; s. - suport.

Clasa DEMOSPONGIAE
Sunt cei mai evoluaţi spongieri, cu structură de tip leucon. Scheletul lor este format din spiculi silicioşi
(care la unele specii regresează până la dispariţie) şi fibre de spongină. Spiculii silicioşi pot fi: monaxoni,
tetraxoni, poliaxoni (Fig. 1B).
Ordinul MONAXONIDA
Cuprinde specii de formă variată, al căror schelet prezintă spiculi silicioşi monaxoni mari
(megasclerite).

Spongilla lacustris (Fig. 3)


Mediul de viaţă
Populează apele stătătoare şi curgătoare; ca suport preferă fragmente de plante, tulpini şi rădăcini
adventive de stuf, tije lemnoase.
Alcătuirea corpului
Este un spongier colonial a cărui mărime poate atinge 20 cm. Sunt cazuri când o colonie poate avea
forma unui arbust în mărime de până la 1 metru. Culoarea este galben-cafenie cu nuanţe verzi datorită
simbiozei cu alga unicelulară Chlorella.
Forma corpului variază în funcţie de cea a suportului pe care îl îmbracă. Dacă apa este liniştită,
spongierul formează o colonie ramificată, dacă apa are curenţi puternici, colonia are aspect de crustă. Are un
miros puternic de formol care persistă şi după uscare.
Suprafaţa corpului este prevăzută din loc în loc cu osculi şi cu pori inhalanţi.
Pe fundul vasului în care se colectează Spongilla se observă nişte granule mici cât seminţele de mac
reprezentând gemule.
Gemula este un mugure de rezistenţă, prin el asigurându-se supravieţuirea spongierului în condiţii
nefavorabile de mediu, dar şi răspândirea speciei.
Gemulele apar în număr foarte mare în interiorul spongierului, îi umplu ţesuturile, iar după moartea
spongierului, acestea sunt eliberate în apă. De regulă, gemulele se formează în luna noiembrie, iar noul
spongier începe să se dezvolte în luna aprilie.
Gemula (Fig. 4, A şi B) este o formaţiune sferică, anterior cu un orificiu, micropil, prevăzut cu un
guleraş periferic şi acoperit de o membrană cuticulară fină.

2
Fig. 4. Gemulă. A - vedere externă; B – secţiune:
ad. – amfidiscuri; c.i. – membrană cuticulară internă; m.g. – masă de arheocite şi trofocite; p. – por; p.tr. – pătură cuticulară
transversală (dop); sp. – spiculi;

În zona centrală se află archeocite, o masă de celule amiboide totipotente, şi celule încărcate cu
substanţe nutritive, trofocite. Din archeocite, în condiţii favorabile se reface spongierul. Această zonă este
protejată de un înveliş format din două straturi, intern şi extern, între care se află camera cu aer care conţine
spiculi în formă de halteră, amfidiscuri. Amfidiscurile gemulei sunt străbătute de un tub care permite
schimbul de gaze între interiorul gemulei şi suprafaţa învelişului.

Ordinul MONOCERATIDA

Spongierii acestui ordin au scheletul alcătuit din spiculi silicioşi monaxoni, mici, împletiţi cu fibre de
spongină sau numai din fibre de spongină.

Euspongia officinalis, buretele de baie (Fig.5)

Fig. 5. Euspongia officinalis:


o. – osculi; p.i. – pori inhalanţi.

Mediul de viaţă
Este răspândită în Marea Mediterană şi Marea Adriatică. În antichitate, Aristotel îi recunoaşte natura
animală.
Alcătuirea corpului
Este o specie colonială, cu dimensiuni cuprinse între 10 - 20 cm. Corpul are formă ovală, iar culoarea
este brun-negricioasă. Prin macerarea părţii cărnoase, rămâne scheletul, formă sub care se studiază la
laborator.
Scheletul este format numai din fibre elastice de spongină, strâns împletite. El are aspect neregulat, din
loc în loc cu orificii mari corespunzătoare osculilor, iar pe lângă aceştia, orificii mai mici, pori inhalanţi.
În vechime, datorită capacităţii de a reţine apa, era utilizat ca burete de baie şi la ştersul tablei.