„Arta poate să însuflețească și pietrele.

Arta reprezintă o formă de eliberare a sentimentelor, a trăirilor pur umane, prin care
diferiți oameni înzestrați își împărtășesc ideile receptorilor săi, având rolul de a-i emoționa.

În opinia mea, afirmația de mai sus surprinde în profunzime modalitatea prin care arta,
menită a fi admirată de oameni, are adeseori puterea fantastică de a sensibiliza și lucrurile lipsite
de viață.

În primul rând, putem interpreta metaforic „însuflețirea pietrelor”, dacă ne gândim la

omul ce capătă emoție prin artă. Ființa umană s-a arătat mereu schimbată de receptarea actului,
operei artistice, oricât ar păstra aparenta duritate impenetrabilă de la suprafață. În ajutorul acestei
fraze ofer exemplul meu personal în raport cu arta. Deși există numeroase momente în care nu
exteriorizez adevăratele-mi sentimente în fața colegilor sau chiar a familiei, refulându-le, arta, în
speță literatura de calitate, este calea mea de scăpare. Lectura este pentru mine un viciu, o scăpare
de alter ego-ul meu de fațadă, care „înmoaie” stânca pe care o reprezint.

În al doilea rând, descifrarea afirmației citate se poate realiza literal, fără a ignora totuși
conotațiile stilistice. Amintindu-l pe marele Michelangelo, artist de geniu prin puterea sa
creatoare, putem observa felul în care sculptura aduce viață unui simplu bloc de marmură. Prin
expresivitatea chipurilor, prin gesturile împietrite în mișcarea lor suavă, obiectul lucrării cioplite,
deși captiv în „haina” de piatră, este însuflețit.

Mai mult, știind valoarea artei și puterea sa de a emoționa omul, putem înțelege, de
asemenea, că nu cele fără de viață capătă suflet, ci însuși cel ce receptează arta se îmbogățește.
Astfel, încărcată de emoție, ființa umană va găsi ceea ce îl înconjoară viu, oglindă a sinelui.

În concluzie, privind asupra celor scrise mai sus, afirmația citată reprezintă o cheie de
înțelegere a artei, care, deși nu cere un efort pragmatic din partea receptorului, este o sursă
nesfârșită de viață prin sentiment.