Securitatea Şi Siguranţa Alimentară: November 2012

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/317290553
Securitatea şi siguranţa alimentară
Chapter · November 2012
CITATIONS READS
0 13,230
3 authors, including:
Simona Oancea Doru Bănăduc

Lucian Blaga University of Sibiu Lucian Blaga University of Sibiu
128 PUBLICATIONS 698 CITATIONS 143 PUBLICATIONS 570 CITATIONS
SEE PROFILE SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Southwestern Carpathian Wilderness and Sustainable Development Initiatives View project
SIDPOP - Support instrument for decision making in POP management: case study Mureş Catchment area View project
All content following this page was uploaded by Doru Bănăduc on 01 June 2017.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

4. SECURITATEA ŞI SIGURANŢA ALIMENTARĂ
Contextul în care se studiază strategiile privind securitatea

alimentară, trebuie să pornească de la recunoaşterea faptului că sistemul
socio-economic uman este subsistem al Ecosferei şi se bazează pe
resursele şi procesele de autoreglare ale acesteia.
Ecosistemele naturale, seminaturale şi antropizate precum şi
sistemul socio-economic cuprind elemente care furnizează materie,
energie şi informaţie, care pot fi transformate prin procese fizice, biologice
şi sociale pentru a crea un flux al resurselor de la un mediu la altul.
Astăzi există o abordare ecologică care este direcţionată pe
diferitele legături pe multinivele, inclusiv legătura dintre oameni şi mediul
lor, şi factorii numeroşi care au impact asupra sănătăţii şi nutriţiei.
Interacţiunea dintre diferitele medii este privită şi ca o relaţie dintre
micromediul (indivizi care posedă cunoştinţe, capacităţi şi atitudini,
gospodării cu resurse) şi macromediul (comunităţi, guverne, evenimente
internaţionale, industria alimentară, economia, politici, programe de
asistenţă alimentară).
58
indivizi
gospodarie
mediul apropiat
comunitatea
macrosisteme de mediu
resurse naturale si energie
cosmos
Figura 4. Modelul integrării ecosistemului antropic în Ecosferă.
Abordarea ecosistemului antropic, cu subsistemele sale, înlesneşte

înţelegerea diferitelor activităţi şi interconexiuni în cadrul securităţii
alimentare şi a bunăstării.
4.1. Conceptele de securitate alimentară, siguranţa alimentelor,

bunăstare
Securitatea alimentară este parte a securităţii fiecărui stat din lume

şi respectiv a securităţii globale. Asigurarea securităţii alimentare, adică
asigurarea aprovizionării populaţiei cu produse agroalimentare de bază şi
de calitate rezultate din gestionarea raţională a resurselor interne prin
politici specifice, intră în obligaţiile fiecărui stat. Acest fapt înseamnă să
dispară atât foametea evidentă (subalimentaţie) cât şi foametea ascunsă
(malnutriţie).
59
Conceptul de securitate alimentară [20] a fost introdus prima dată
de către organizaţia FAO, în anul 1963 la lansarea manifestului
,,Proclamaţia dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-şi astâmpăra
foametea“. Conform Declaraţiei Mondiale asupra Nutriţiei – FAO/OMS
1992 şi Declaraţiei asupra Securităţii Alimentare Mondiale – FAO/OMS
1996, conceptul de securitate alimentară este definit ca ”accesul tuturor
oamenilor, în orice moment, la alimentele de care are nevoie organismul
uman, pentru a duce o viaţă sănătoasă şi activă” (World Food Summit
1996).
Conceptul de securitate alimentară a evoluat în timp şi în mod
diferit pentru fiecare stat. Evoluţia conceptului este în strânsă relaţie cu
situaţia internaţională în diferite perioade de timp, securitatea alimentară
fiind un concept internaţional dinamic. Astăzi, avem o definiţie mult
complexă şi anume „securitatea alimentară, la nivelele individual, casnic,
naţional, regional şi global, este realizată atunci când toţi oamenii, în toate
momentele, au acces fizic şi economic, la alimente suficiente, sigure şi
nutritive, pentru a-şi satisface nevoile de hrană şi preferinţele alimentare,
pentru o viaţă activă şi sănătoasă”.
Asigurarea securităţii alimentare a populatei, este obligaţia fiecărui
stat. Problema securității alimentare, a accesului populaţiei la produse
agro-alimentare de bază şi de calitate corespunzătoare, constituie o
preocupare majoră cu care se confruntă, într-o măsură mai mare sau mai
mică, toate statele lumii, dar în primul rând cele subdezvoltate sau în curs
de dezvoltare. Problema accesului la alimente constituie un factor care
poate duce la instabilitate pe plan mondial. Asigurarea securităţii
alimentare pentru toți indivizii, contribuie la liniştea socială, la stabilitate şi
la prosperitate.
60
Figura 5. Cauzalitatea conceptuală a securităţii alimentare (după
www.worldfoodscience.org [16]).
După asigurarea unui sistem agricol sustenabil, astăzi atenţia este

direcţionată spre calitatea, siguranţa alimentelor şi protecţia socială în
ţările dezvoltate. Situaţia este cu totul diferită pentru ţările în curs de
dezvoltare, care trebuie să îşi asigure consumul (cantitativ şi calitativ) de
alimente din resurse proprii prin consolidarea pieţelor agroalimentare.
După Mircea Bulgaru [21] “securitatea alimentară este dată de cantitatea
de alimente necesară pentru un individ, exprimată în unităţi fizice,
convenţionale (calorii), şi trofine, pentru a-şi asigura echilibrul fiziologic şi
a-şi acoperi raţiile zilnice de consum: raţia de întreţinere, raţia de creştere
şi raţia de activitate”.
Astăzi, problema securităţii alimentare este una complexă şi
globală, de prioritate maximă pentru asigurarea stabilităţii pe plan
mondial. Ea este strâns legată de alimentaţia populaţiei, dezvoltarea
producţiei agricole şi utilizarea resurselor [7]. Alimentaţia trebuie privită
61
atât sub aspectul cantitativ cât şi calitativ al produselor alimentare
disponibile. Lipsa alimentelor de bază în anumite părţi ale lumii duce la
foamete, aceasta fiind o problemă majoră a securităţii alimentare. Doar
cooperarea internaţională la nivelul tuturor statelor va putea conduce la
găsirea unor soluţii optime ale acestei probleme globale.
Securitatea alimentară globală este rezultatul necesar al securităţii
alimentare regionale, fără ca această relaţie să fie adevărată şi invers.
Securitatea alimentară globală nu înseamnă implicit şi securitatea
alimentară regională, existând regiuni ale globului care se pot confrunta
cu lipsa de hrană.
O alimentaţie adecvată trebuie privită din punct de vedere al
cantităţii, calităţii şi diversităţii acesteia [1]. Alimentele introdus în
organism trebuie să fie diversificate, astfel în cât, prin aportul lor să
asigure organismului substanţele necesare pentru satisfacerea funcţiilor
fiziologice. Acestea trebuie să conţină substanţele nutritive de bază:
proteine, glucide şi grăsimi, de bună calitate şi corespunzătoare din punct
de vedere igienic, să conţină cantităţi suficiente şi echilibrate de săruri
minerale, microelemente şi vitamine, care prin procesele metabolice să
asigure buna funcționare a tutore proceselor biologice.
Alimentele conţin diverse substanţe nutritive, fiecare îndeplinind o
anumită funcţie în organism. Dacă un aliment este consumat în exces, iar
altul nu este consumat îndeajuns, unele funcţii ale organismului vor fi
afectate, acest lucru reflectându-se în starea de sănătate. De aici rezultă
importanţa echilibrului alimentar şi nutriţional. Între nevoile nutritive ale
organismului şi cantitățile de substanţe nutritive aduse de alimente trebuie
să existe un permanent echilibru, în lipsa căruia alimentaţia devine
deficitară, cu efecte negative asupra creşterii, capacităţii de muncă şi
stării de sănătate. Din acest punct de vedere, constituie o greşeală atât
62
lipsa sau insuficienţa unor substanţe nutritive, cât şi consumul exagerat al
acestora faţă de nevoile organismului. Riscul creşte atunci când consumul
abuziv al unor substanţe se asociază cu insuficienţa altora.
Din studiile efectuate de FAO rezultă că în lume se practică un
regim alimentar neechilibrat faţă de necesităţile fiziologice ale
organismului uman. Pentru ca alimentaţia să devină o cale de promovare
a sănătăţii, este necesar să se cunoască atât necesităţile nutritive ale
organismului, cât şi compoziția şi valoarea nutritivă a produselor
alimentare. În ultimele decenii nutriționiştii s-au preocupat de trei aspecte
de bază cu privire la alimente, conţinutul energetic – caloriile, conţinutul
proteic şi igiena alimentară.
Conceptul de siguranţa alimentelor se referă în principal la trei
caracteristici importante pe care trebuie să le îndeplinească un produs
alimentar ce conţine substanţe nutritive biodisponibile:
1. să aibă inocuitate, adică să nu existe substanţe toxice, antinutritive,

radioactive, microorganisme patogene, aditivi în exces
2. să aibă valoare nutritivă, exprimată prin cantitatea şi calitatea
principalilor macronutrienţi (glucide, proteine, lipide) şi a
micronutrienţilor (biominerale, vitamine, substanţe biologic active)
3. să aibă valoare energetică
Biodisponibilitatea unui aliment este influenţată de starea

fiziologică a organismului, natura alimentului şi a substanţelor
contaminante, modalitatea de prelucrare a alimentului şi de interacţiunile
dintre componentele alimentului.
În principal, factorii exogeni de agresiune asupra alimentelor sunt
următorii:
63
- Factorii de agresiune din mediu (aer, apă, sol)
- Reţetele produselor
- Tehnologiile de fabricaţie
- Ambalajele alimentare
- Biodăunătorii (bacterii, mucegaiuri, insecte, rozătoare)
- Mediul spaţiilor de depozitare fixe şi mobile
În scopul definirii siguranţei alimentelor se iau în considerare

extrem de mulţi factori. Se consideră că orice substanţă chimică poate fi
definită în sine ca nesigură, dar pentru a defini siguranţa unui aliment care
o conţine este important a se considera concentraţia la care se găseşte în
acel aliment.
Conservarea alimentelor, la orice nivel inclusiv casnic, a devenit o
strategie majoră pentru realizarea securităţii alimentare şi a bunăstării.
Natura biologica a
materiilor prime
Conditiile in care se
produc materiile prime
Conditiile in care
alimentele prelucrate sunt
comercializate
Conditiile in care sunt
Aliment recoltate si stocate
materiile prime
Conditiile in care alimentele
prelucrate sunt transportate
si depozitate
Conditiile in care sunt
transportate materiile
prime
Conditiile in care alimentele
prelucrate sunt preparate si
ambalate
Figura 6. Factori de agresiune ai alimentului (adaptată după Banu [1]).
64
Conform Institutului Naţional al Bunăstării din SUA [34], bunăstarea
este definită ca „un proces activ prin care oamenii devin conştienţi despre
şi fac alegeri către o existenţă mai bună”.
4.2. Securitatea alimentară: populaţia şi alimentaţia
În accepţiunea sa actuală [25], conceptul de securitate alimentară

include disponibilitatea produselor alimentare, posibilitatea de acces la
hrană şi dorinţa de a avea o alimentaţie sănătoasă, dar şi securitatea
alimentului.
Securitatea alimentului se limitează strict la produsul alimentar şi
înglobează toate etapele circuitului tehnico-economic al acestuia, de la
obţinerea materiei prime până la consumul produsului finit. Conceptul se
referă la ajungerea în consum a produsului în stare de siguranţă, la
evitarea sau anihilarea agenţilor toxici, a poluanţilor şi contaminanţilor,
care ar putea ajunge în aliment [9].
Securitatea alimentară are largi implicaţii în sfera economică,
demografică, socială, culturală şi politică, determinând autorităţile statului
la elaborarea unor politici de preţuri, de protecţie socială, de comerţ, de
dezvoltare economică, etc.
Se poate afirma ca exista două determinante majore ale securităţii
alimentare – disponibilitatea hranei şi accesul la hrană. Accesul limitat la
o ofertă suficientă de hrană duce la foamete, malnutriţie şi insecuritate
alimentară.
La nivel global şi naţional, securitatea alimentară se determina cu
ajutorul unor indicatori fizici şi economici, cum ar fi: producţia alimentară
globală şi pe persoană, stocurile de cereale, preţurile produselor
alimentare şi veniturile populaţiei. Indicatorii sunt uşor de măsurat şi pot fi
65
comparaţi între ţări sau regiuni geografice.
Producţia de cereale este indicatorul principal al evaluării securităţii
alimentare, pentru că cerealele asigură aproximativ jumătate din
necesarul de energie pentru om, consumate în mod direct sau prin diferite
produse derivate. Cerealele se pot stoca asigurând rezerve de hrana pe
timp îndelungat, sunt puțin perisabile în comparaţie cu alte produse
alimentare.
Un alt indicator al securităţii alimentare cuantifică stocurile de
cereale existente în silozuri. Când stocurile scad sub necesarul de
consum pe 60 zile, situaţia devine critică, nu se mai poate asigura o
aprovizionare continuă.
Preţurile produselor alimentare condiţionează securitatea
alimentară prin limitarea consumului de către populaţia săracă.
Securitatea alimentară implică următoarele aspecte, mult mai
complexe [24]:
 Disponibilitatea unor alimente de calitate şi nutritive, din surse

locale, regionale şi internaţionale (producerea şi procesarea
alimentelor, managementul apei, comerţ: import-export,
depozitarea alimentelor)
 Stabilitatea furnizării de alimente (condiţii bune de producere,
mediu economic optim, măsuri de planificare în caz de urgenţe şi
dezastre, condiţii bune de viaţă, stil de viaţă sănătos bazat pe dietă
şi exerciţii fizice)
 Accesul la acele alimente (marketing, transport, putere de
cumpărare, programe sociale de furnizare a alimentelor nutritive)
 Acceptabilitatea (alimente disponibile care să fie potrivite cerinţelor
culturale şi nutriţionale)
66
 Adecvarea (sustenabilitatea ecologică şi siguranţa alimentelor)
 Accesul la informaţie privind calitatea şi siguranţa alimentelor
 Utilizarea alimentelor consumate (stare bună de sănătate,
posibilitatea de alegere a alimentelor nutritive, siguranţa şi calitatea
alimentelor, apă curată, sanitizare)
Orice situaţie care întrerupe furnizarea şi accesul la alimente sau

care interferă cu utilizarea alimentelor, duce la insecuritatea alimentară,
care rezultă din suprapunerea şi interacţiunea a numeroşi factori (modelul
de expunere multiplă).
Numeroase date sugerează, în afară de producţia agricolă şi
fluctuaţiile climatice, şi prezenţa altor factori care pot contribui la
insecuritate alimentară într-un mod foarte complex, cum ar fi tulburările
civile, economice, inegalitatea de sex, migraţia forţei de muncă şi
infrastructura limitată.
Scăderea nivelului de trai, scăderea sau redistribuţia veniturilor şi
diminuarea bunăstării în economiile în tranziţie generează probleme cu
consecinţe grave pe termen lung asupra sănătăţii populaţiei. Chiar şi în
statele dezvoltate există politici de schimbare a modelelor de consum
alimentare (Marea Britanie). Este necesară dezvoltarea unui sistem de
monitorizare a alimentaţiei populaţiei şi a unor politici nutriţionale şi
sociale selective şi specifice [26].
67
Figura 7. Securitatea alimentară şi expunere multiplă (după Ericksen [4]).
Micronutrienţii
Se consideră că o cantitate mică de micronutrienţi (vitamine,

minerale) este necesar pentru menţinerea sănătăţii organismului. O
persoană din trei aflate în regiunile în curs de dezvoltare sunt afectate de
deficienţele în vitamine şi minerale, conform estimărilor Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii World Health Organization. Din categoria
micronutrienţilor se consideră că următorii trei sunt esenţiali [28]:
1. Vitamina A, a cărei deficienţă poate provoca orbirea şi reducerea

capacităţii de rezistenţă a organismului în faţa bolilor; la copii,
68
deficienţa vitaminei A poate duce la încetarea creşterii. Se
consideră că un număr între 100 şi 140 milioane de copii suferă de
deficienţe ale vitaminei A, iar un număr de 250.000-500.000 de
copii cu această deficienţă pe an dezvoltă orbirea.
2. Fierul, a cărui deficienţă duce la anemie. 2 miliarde de oameni
(peste 30% din populaţia totală a globului) sunt anemici în principal
ca urmare a lipsei de fier, care poate exacerba anumite boli
(malaria, infecţiile parazitare). În cazul copiilor, consecinţele lipsei
de fier sunt naştere prematură, greutate scăzută la naştere, infecţii
şi risc crescut de deces. Ulterior, apar dezechilibre de dezvoltare
fizică şi cognitivă, care duc la scăderea performanţelor şcolare. La
femeile însărcinate, anemia contribuie la 20% din decesele
înregistrate.
3. Iodul, a cărui deficienţă afectează dezvoltarea mintală a copiilor.
Deficienţele grave de iod în timpul sarcinii duc la avorturi şi boli
congenitale, precum retardare mintală, mai ales în regiunile sărace
în iod (Asia, Africa). Lipsa de iod duce la scăderea performanţelor
intelectuale. Se pare că lipsa de iod afectează peste 740 milioane
de oameni, ceea ce înseamnă 13% din populaţia globului.
Politicile alimentare şi nutriţionale îmbinate cu politicile ecologice,

trebuie să vizeze şi cauzele care afectează sănătatea şi nutriţia
populaţiei. Noul model de alimentaţie trebuie să se adapteze nevoilor
fiziologice de hrană ale omului modern, cu asigurarea unor alimente
echilibrate cantitativ şi calitativ.
69
Tabelul 1. Date importante în estimarea sărăciei (după World Bank [27])
%
Populaţia Pop. în $1 sărăcie,
Regiune în $1.25 sărăcie, per
(milioane) per zi (milioane)
zi
Asia de Est, Pacific 16,8 1884 316
America Latină, Caraibe 8,2 550 45
Asia de Sud 40,4 1476 596
Africa sub-sahariană 50,9 763 388
Total ţări în curs de
28,8 4673 1345
dezvoltare
Europa, Asia Centrală 0,04 473 17
Africa de Est şi Nord 0,04 305 11
Total 5451 1372
În scopul asigurării securităţii alimentare şi ajutorării micilor

agricultori, în cadrul programelor de ajutor alimentar, acesta ar trebui
procurat de la micii agricultori; în general, în cadrul micilor agricultori,
lipseşte infrastructura de transport şi marketing, apar probleme privind
lanţul de aprovizionare sau nu îndeplinesc normele fitosanitare şi cerinţele
de ambalare. Se consideră că numai atunci când aceste bariere sunt
depăşite, se pot stimula agricultura şi comerţul, astfel încât şi programele
de ajutor alimentar pot deveni mai sustenabile şi mai eficiente din punct
de vedere cost-timp [19].
Un aspect esenţial al politicilor de securitate alimentară îl constituie
controlul eficient al produselor agro-alimentare. Acest control se
realizează diferit în statele lumii, dar principiul realizării lui rămâne acelaşi,
fiind bazat pe:
- existenţa legislaţiei specifice

- realizarea controlului de către instituţiile abilitate
70
- colaborarea instituţiilor de control cu consumatorii
- protejarea consumatorului de potenţialele efecte nocive produse de
alimentele necorespunzătoare
- autorizarea privind importul de produse agro-alimentare
corespunzătoare normelor igienico-sanitare în vigoare
Ca urmare a urbanizării accelerate în ţările în curs de dezvoltare,

este necesară perfecţionarea sistemului de alimentaţie prin asigurarea
unei cantităţi suficiente de alimente nutritive şi inocue, în conformitate cu
tradiţiile şi necesităţile specifice fiecărei naţiuni, conservarea resurselor
naturale, capacitatea de mărire a productivităţii, precum şi
compatibilitatea sistemului cu alte sisteme sociale şi economice [8].
Securitatea alimentară poate fi asigurată dacă angajamentele,
programele şi politicile la nivel mondial se bazează pe elemente
complexe, precum dezvoltarea sustenabilă a agriculturii, dezvoltarea unor
reţele de siguranţă privind alimentele în grupurile vulnerabile,
îmbunătăţirea comerţului, posibilităţile de educare şi formare,
infrastructurile, competenţele de marketing şi management.
4.3. Siguranţa alimentară: calitatea alimentelor, standarde pentru

produse alimentare, trasabilitatea, asigurarea şi garantarea
siguranţei alimentare
Structura dietei s-a diversificat treptat de-a lungul anilor, astfel ca

astăzi cuprinde produse animale (carne, ouă, lapte), uleiuri vegetale,
fructe şi legume, etc. faţă de alimentele considerate în trecut de bază,
cum ar fi cerealele, tuberculi şi fasole. Se consideră că până în anul 2025,
cererea mondială de carne va creşte la 138 milioane tone.
71
Calitatea alimentelor consumate este strâns legată de nivelul de
trai.
Astăzi este general acceptat faptul că alimentaţia influenţează
indicatorii de sănătate. Modul de alimentaţie a evoluat în timp, iar astăzi
ca urmare a suprasaturării pieţei agroalimentare mondiale cu alimente
înalt procesate şi modificate industrial sau genetic, a apărut orientarea
spre produsele alimentare biologice. Agricultura organică a apărut ca o
reacţie la agricultura modernă bazată pe abuzul îngrăşămintelor chimice
şi pesticidelor, care au condus la un impact negativ asupra mediului
(poluarea apelor, sărăcirea solurilor în nutrienţi, impact negativ asupra
insectelor şi păsărilor).
Anumiţi factori privind consumul alimentar pot influenţa negativ
această relaţie, precum:
- Obiceiurile de consum (consum ridicat de sare, de produse cu

conţinut mare de colesterol, de grăsimi animale, etc.)
- Statutul antioxidanţilor (consum scăzut de fructe)
- Stilul de viaţă (lipsa de exerciţiu fizic, fumat, exces alimentar)
- Infrastructura (calitatea slabă a apei potabile, inaccesibilitatea sau
accesibilitatea scăzută la servicii de sănătate primară)
- Mediul înconjurător (stres, poluare, transformări sociale)
- Mediul economic (criza economică, reducerea cheltuielilor publice
pentru sănătate)
72
Tabelul 2. Estimarea influenţei dietei asupra prevenirii unor boli [10].
Tip de boală influenţa dietei (%)

cardiovasculare > 30
cancer > 35
constipaţie > 70
obezitate > 50
diabet tip 2 > 25
carii dentare > 30
Figura 8. Vulnerabilitatea sistemelor alimentare faţă de schimbările globale de

mediu (după Ericksen [4]).
Produsele alimentare pot suferi diferite modificări în următoarele

etape ale lanţului alimentar, de la materie primă la produsul finit:
- materie primă (cultivarea plantelor, creşterea animalelor, recoltarea

plantelor, sacrificarea animalelor)
73
- producerea de alimente sau de ingrediente (substanţe artificiale)
- promovarea şi vânzarea produselor alimentare
- transportul produselor alimentare (mijloace necorespunzătoare de
transport, ambalaje necorespunzătoare, manipularea
necorespunzătoare a produselor alimentare)
- depozitarea produselor alimentare
Riscul de contaminare a alimentelor se poate datora unor

componente naturale, a unor contaminanţi din mediu sau a unor produşi
potenţiali toxici generaţi prin prelucrarea necorespunzătoare a alimentelor
[16].
Contaminarea poate avea loc cu agenţi biologici (bacterii, drojdii,
mucegaiuri, virusuri şi paraziţi) şi agenţi chimici (pesticide, metale grele,
contaminanţi din mediul înconjurător), care fac produsele alimentare
necorespunzătoare consumului uman. Riscul de contaminare a
alimentelor depinde de numeroşi factori, precum absorbţia şi toxicitatea
unor agenţi chimici, doza, cantitatea de produs contaminat ingerat,
perioada de expunere, sensibilitatea individuală, etc.
Contaminarea biologică. Principalele microorganisme responsabile
de dezvoltarea unor patogeneze la om sunt E. coli, Listeria
monocytogenes, Salmonella, Staphylococcus aureus, Trichinella spiralis,
Toxoplasma Gondi, Giardia lamblia. Micotoxinele (aflatoxine, ochratoxina)
sunt toxine produse de fungi şi pot contamina în principal cerealele, unele
alimente (alune, nuci, cereale, fructe uscate şi condimente, soia) şi
furajele. Monitorizarea constantă şi depozitarea corespunzătoare a
produselor alimentare sunt măsuri importante de prevenire a dezvoltării
de micotoxine.
74
Contaminarea chimică. Aceasta se poate realiza prin diferiţi agenţi
toxici, precum pesticide, antibiotice, poluanţi industriali, metale grele,
dioxine. Nivelurile de producţie, de administrare şi nivelul maxim admis de
reziduuri de pesticide în plante şi în produsele alimentare vegetale sunt
reglementate de legislaţia naţională: Legea 85/95, Ordonanţa 4/95,
262/2000, Ordin 29/2001, Ordin MAAP/MSA 95/224/2001, Ordin
ANSVSA/MSP/MADR/ANPC 118/2007. Reziduurile de medicamente
potenţiale din produsele de origine animală (carne) pot determina
probleme de sănătate (alergii, eşecul terapiei cu antibiotice, şi disfuncţie a
răspunsului imun). Cele mai frecvente medicamente veterinare sunt
antibioticele şi substanţele de creştere. Comisia Codex Alimentarius joacă
un rol cheie în stabilirea de standarde internaţionale privind reziduurile de
medicamente de uz veterinar din produsele alimentare. În România,
controlul acestor reziduuri în produsele de origine animală este
reglementat de legislaţia naţională [14]: Ordin MAAP 356/2001, Ordin
ANSVSA 82/2005. Politica UE cu privire la dioxine are ca scop reducerea
contaminării mediului, a furajelor şi alimentelor cu dioxine, în scopul de a
proteja sănătatea publică. În România, metodele de analiză şi control a
nivelului de dioxine sunt stabilite de Autoritatea de ANSVSA (Ordin
198/24.08.2006). Utilizarea metalelor grele (plumb, mercur, cadmiu, crom,
arsen) în industrie, agricultură, medicină a crescut expunerea la aceşti
agenţi toxici, nu numai la locul de muncă lucrătorilor, dar şi la diferite
categorii de consumatori.
Potrivit UE şi OMS, siguranţa alimentară începe de la materiile
prime utilizate în producerea de alimente şi sfârşeşte cu momentul de
consum, pe baza conceptului "de la fermă până la consumator". Aceste
sisteme de trasabilitate promovează siguranţa alimentelor şi securitatea
alimentară prin furnizarea de date cu privire la caracteristicile produselor
75
alimentare şi prin rapoartele de trasabilitate a produselor pe întregul lanţ
alimentar.
Riscurile pot să apară la următoarele nivele ale lanţului
agroalimentar:
Agricultură şi transport
Calitatea materiilor prime este esenţială pentru siguranţa
produsului alimentar final. De la fermă până la procesatorii alimentari,
produsul ar putea fi contaminat biologic sau chimic. Din acest motiv,
există o legislaţie specifică care se referă la această parte din lanţul
alimentar: (i) legislaţia privind igiena şi siguranţa alimentară (transport şi
depozitare); (ii) standardele ISO în ceea ce priveşte depozitarea şi
furnizarea de produse alimentare.
Producerea, procesarea şi distribuţia de alimente

În prezent, industria alimentară se bazează pe sisteme moderne
de management al calităţii, în scopul de a asigura calitatea şi siguranţa
alimentelor pe piaţă.
Ambalarea alimentelor
Ambalajele alimentare trebuie să păstreze integritatea, siguranţa şi
calitatea produselor alimentare în timpul transportului, în magazinele en-
detail/en-gross şi la domiciliu. Ambalajul prelungeşte perioada de
valabilitate a alimentului şi conţine informaţii importante pe etichetă. Prin
informaţiile înscrise pe etichete, societăţile de transport şi desfacere pot
identifica sursa unor potenţiale riscuri. Legislaţia română privind
etichetarea produselor alimentare HG 106/2002 a preluat mare parte a
legislaţiei europene. Producătorii de produse alimentare trebuie să
76
informeze consumatorii cu privire la elementele de identificare şi
caracteristicile produsului alimentar. Următoarele informaţii trebuie să
apară pe eticheta produselor alimentare: denumirea produsului, lista de
ingrediente în ordinea descrescătoare a greutăţii, termenul de valabilitate,
greutatea, condiţiile de utilizare/depozitare, numele şi adresa
producătorului sau importatorului de produse alimentare, detalii cu privire
la originea produsului alimentar.
Consumul de alimente
Rolul consumatorilor continuă la domiciliu şi este în egală măsură
important pentru garantarea siguranţei alimentelor. Există câteva reguli
importante de manipulare a alimentelor în condiţii de siguranţă la
domiciliu, precum respectarea normelor igienico-sanitare pentru mâini şi
ustensile, reguli de prevenire a contaminării încrucişate, răcirea rapidă a
produselor alimentare preparate în mod corespunzător, refrigerare
corespunzătoare.
Ca urmare a globalizării lanţului alimentar apar noi provocări şi
riscuri pentru sănătatea şi interesele consumatorilor. În cadrul politicii
Uniunii Europene privind siguranţa alimentelor obiectivul principal este
atingerea celui mai înalt grad posibil de protecţie a sănătăţii umane şi a
intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte alimentele. În acest sens,
UE se implică în garantarea siguranţei alimentelor şi etichetarea
corespunzătoare a alimentelor, ţinând cont de diversitatea produselor,
inclusiv cele tradiţionale şi asigurând în acelaşi timp buna funcţionare a
pieţei interne. Astfel, UE a elaborat un pachet complex de legi bazat pe
analiza riscurilor, pentru asigurarea siguranţei alimentelor, acesta fiind
permanent monitorizat şi actualizat.
77
Figura 9. Sanitația ecologică (după African Water Page [29]).
Există o strânsă colaborare între experţi din diferite domenii

precum chimie, biochimie, microbiologie, toxicologie, imunologie, ştiinţa
alimentelor şi biotehnologie, igienă, sănătate publică, nutriţie pentru
asigurarea siguranţei alimentelor.
Principalele organizaţii naţionale implicate în asigurarea siguranţei
alimentelor sunt:
- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care se ocupă cu

standardele şi siguranţa alimentelor, etichetarea şi tehnologia
produselor alimentare
- Ministerul Sănătăţii, care se ocupă cu aspectele privind igiena
alimentară, controlul microbian şi problemele de nutriţie
- Ministerul Mediului, care se ocupă în general de siguranţa apei
78
- Autoritatea de Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor ANSVSA
- Agenţia Română pentru Siguranţa Alimentelor ARSA
- Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ANPC
Acest sistem organizaţional colaborează strâns pentru o cât mai

mare siguranţă şi un risc cât mai redus asupra sănătăţii omului care
rezultă din consumul alimentelor de pe piaţă.
La nivel internaţional, în domeniul asigurării siguranţei alimentelor
acţionează organizaţii precum:
- FAO (Food and Agriculture Organization)

- WHO (World Health Organization)
- EFSA (European Food Safety Authority); pentru garantarea unui
nivel ridicat al siguranţei alimentare a fost creată Autoritatea
Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (European Food Safety
Authority – EFSA), autoritate independentă cu rolul de a furniza
Comisiei date despre existenţa sau posibilitatea apariției unor
riscuri în domeniul siguranței alimentare. Printre atribuțiile acestei
autorități sunt: consultanța științifică asupra tuturor aspectelor
legate de siguranța alimentară, elaborarea sistemelor de alertă
rapidă, comunicarea și dialogul cu consumatorii, colaborarea cu
agențiile naționale, contribuind la asigurarea unui nivel înalt de
protecție și încredere a consumatorilor.
Aceste instituţii iau decizii privind evaluarea criteriilor de siguranţă

a alimentelor, stabilirea unor standarde internaţionale de siguranţă a
acestora precum şi armonizarea comerţului internaţional şi protecţia
79
sănătăţii publice, oferind şi consiliere ştiinţifică independentă privind
riscurile noi sau existente. În cadrul acestor organizaţii internaţionale
funcţionează o Comisie a Codex-ului Alimentarius care stabileşte
standardele unui număr de 237 tipuri de produse alimentare şi 41 de
coduri de practică igienică şi tehnologică pentru toate alimentele de bază.
Această Comisie a evaluat de asemenea şi siguranţa a peste 7000 de
aditivi şi contaminanţi alimentari [22].
Principalele obiective privind îmbunătăţirea şi siguranţa
alimentelor, reducerea efectelor adverse ale contaminanţilor din mediu
asupra sănătăţii publice, se realizează prin următoarele acţiuni specifice:
 Îmbunătăţirea valorii nutritive a alimentelor cu minimizarea

riscului bolilor acute şi cronice
 Aderarea tuturor ţărilor la standardele internaţionale
 Aplicarea unor reglementări legislative specifice
 Educarea populaţiei asupra riscurilor specifice la anumiţi agenţi
contaminanţi
 Încurajarea şi finanţarea cercetărilor cu privire la identificarea şi
reducerea riscurilor potenţiale de contaminare a mediului.
În cadrul politicii UE, principiul de bază privind siguranţa

alimentelor constă într-o abordare integrată „de la fermă la consumator",
care vizează toate sectoarele lanţului alimentar – de la producţia de
furaje, sănătatea plantelor şi animalelor, bunăstarea animalelor, producţia
primară, procesarea alimentelor, depozitarea, transportul, vânzarea cu
amănuntul, până la consumator, dar vizează şi importul şi exportul
alimentelor. Această abordare complexă şi integrată, în cadrul căreia
responsabilităţile operatorilor şi autorităţilor competente sunt clar definite,
80
reprezintă o politică alimentară mai coerentă, mai eficientă şi mai
dinamică.
În ultimii ani s-au făcut progrese însemnate în domeniul siguranţei
alimentelor, prin implementarea programelor HACCP (Hazard Analysis
and Critical Control Point) [23].
În România, există Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi
pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) care se ocupă cu probleme de
legislaţie şi normele de siguranţă alimentară, de evaluarea riscului şi de
standardele de calitate a alimentelor. Standardele de siguranţă a
alimentelor, STAS-urile sunt elaborate de Institutul Român de
Standardizare, care se reactualizează periodic după reglementările
Uniunii Europene. Aceste STAS-uri cuprind standardele de calitate şi cele
ale metodelor de analiză. Acestea din urmă se referă la parametrii din
STAS-urile de calitate [3].
Legislaţie naţională în domeniul securităţii şi siguranţei alimentului
La nivel internaţional, securitatea alimentară este monitorizată de

către organisme specializate: FAO, CE-USDA, care elaborează şi
implementează politici de securitate alimentară, pentru a feri populaţia
globului de subnutriţie şi maladii conexe care să decimeze populaţia.
Pe glob, oricare ar fi diferenţele între ţări sau regiuni geografice, de
ordin social-economic, politic sau cultural, fiecare individ deţine un drept
fundamental - dreptul la hrana. Materializarea acestui deziderat nu se
realizează pretutindeni, de aceea preocupările autorităţilor cu atribuţii în
domeniu, trebuie să determine necesarul fiziologic în produse alimentare,
ținând cont de toţi factorii implicaţi, precum şi optimizarea raportului dintre
nevoi şi resursele alimentare disponibile.
81
Romania de la intrarea în U.E. a adoptat şi implementat
standardele europene cu privire la securitatea alimentară [2, 12, 13, 15,
30, 31, 32, 33]. Aplicarea standardelor europene, conform legislaţiei
române, este obligatorie pentru toate unităţile care alcătuiesc lanţul
alimentar, producţie agricolă, industrie alimentară şi alimentaţie publică.
Politica alimentară a U.E., este reflectată în Cartea Albă a
Siguranţei Alimentare, apărută în 12 ianuarie 2000, aceasta este un
instrument care asigură un nivel înalt de protecţie a sănătăţii
consumatorilor. Documentul indică elementele principale ale unei politici
preventive, modernizarea legislaţiei în domeniu, consolidarea controlului
de-a lungul întregului lanţ alimentar, în vederea garantării unui nivel ridicat
de protecţie a sănătăţii umane. Prevederile acestui document sunt
transpuse în practică prin standarde diverse, care se corelează între ele,
ducând la scopul final – securitatea alimentară.
 HG 283/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii

Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia.
 Ordin ANSVSA nr. 17/30.03.2011: Program Strategic 2011 -
Norme metodologice de aplicare a Programului de Supraveghere
şi Control în domeniul Siguranţei Alimentului.
 Ordin nr. 36 din 16 aprilie 2008 privind aprobarea Listei

standardelor române care adoptă standardele europene şi
internaţionale din domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa
alimentelor:
82
Lista standardelor româneşti care adoptă standardele europene şi
internaţionale din domeniul sanitar-veterinar şi pentru
siguranţa alimentelor
1. SR ISO 16649-1:2007: Microbiologia alimentelor şi

nutreţurilor. Metodă orizontală pentru enumerarea coloniilor de
Escherichia coli β-glucuronidază pozitive. Partea 1: Tehnica de
numărare a coloniilor la 44°C folosind membrane şi 5-bromo-4-
cloro-3-indolil β-D-glucuronat.
2. SR ISO 16649-2:2007: Microbiologia alimentelor şi nutreţurilor.
Metodă orizontală pentru enumerarea Escherichia coli pozitive la
β-glucuronidază. Partea 2: Tehnica de numărare a coloniilor la
44°C folosind 5-bromo-4-cloro-3-indolil β-D-glucuronat
3. SR ISO TS 22964:2007: Lapte şi produse de lapte.
Detecţia enterobacteriilor sakazakii.
4. SR ISO 21528-2:2007: Microbiologia alimentelor şi
nutreţurilor. Metodă orizontală pentru detecţia şi enumerarea
enterobacteriaceelor. Partea 2: Metoda de enumerare a coloniilor.
5. SR ISO 18593:2007: Microbiologia alimentelor şi nutreţurilor.
Metode orizontale privind tehnicile de eşantionare de pe suprafeţe
folosind plăci de contact şi tampoane.
6. SR EN ISO 22005:2007: Trasabilitatea în lanţul alimentar. Principii
generale şi cerinţe fundamentale pentru proiectarea şi
implementarea sistemului.
7. SR EN 14132 2004/AC:2007: Produse alimentare. Determinarea
OchratoxineiA din orz şi cafea prăjită Metoda HPLC cu purificare
pe coloana de imunoafinitate.
83
8. SR EN ISO 13366-2:2007: Lapte. Enumerarea celulelor somatice.
Partea 2: Linii directoare privind modul de operare a
numărătoarelor fluoro-opto-electronice.
9. SR EN ISO 21570: 2006/AC:2007: Produse alimentare. Metode de
analiză pentru detectarea organismelor modificate genetic şi a
produselor derivate. Metode de determinare cantitativă bazate pe
utilizarea acizilor nucleici.
10. SR EN ISO 6579: 2003/DAmd1:2007: Microbiologia produselor
alimentare şi furajere. Metodă orizontală pentru detectarea
bacteriilor din genul Salmonella - Amendament 1: Anexa
D: Detecţia Salmonella spp. din materii fecale de animale şi din
probe de mediu din etapa de producţie primară.
11. SR ISO/TS 22003:2007: Sisteme de management al siguranţei
alimentelor. Cerinţe pentru organismele care efectuează audit şi
certificare a sistemelor de management al siguranţei alimentelor.
 Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi hranei pentru

animale:
Articol Titlu articol

Capitolul 1 - Domeniul de aplicare şi definiţii
Art.1 Obiect şi domeniu de aplicare
Art.2 Definiţia mărfii alimentare
Art.3 Alte definiţii
Art.4 Scop
Secţiunea 1 - Principii generale ale legii alimentului
Art.5 Obiective generale
Art.6 Analiza riscului
84
Art.7 Managementul riscului
Art.8 Protecţia intereselor consumatorilor
Secţiunea 2 - Principii de transparenţă
Art.9 Consultare publică
Art.10 Informarea publică
Secţiunea 3 - Obligaţii generale ale comerţului cu alimente
Art.11 Alimente şi furaje importate de către Comunitate
Art.12 Alimente şi furaje exportate de către Comunitate
Art.13 Standarde internaţionale
Secţiunea 4 - Prescripţii generale din legislaţia alimentară
Art.14 Prescripţii relative la securitatea mărfurilor alimentare
Art.15 Prescripţii relative la securitatea hranei pentru animale
Art.16 Prezentare
Art.17 Responsabilităţi
Art.18 Trasabilitate
Art.19 Responsabilităţile comercianţilor produselor alimentare şi furajelor
Art.20 Responsabilităţile operatorilor din sectorul alimentar/furaje
Capitolul III - Autoritatea europeană de securitate alimentară
Secţiunea 1 - Misiuni şi sarcini
Art.22 Misiunea Autorităţii
Art.23 Sarcinile Autorităţii
Secţiunea 2 - Organizare
Art.24 Departamentele autorităţii
Art.25 Consiliul de administraţie
Art.26 Director executiv
Art.27 Forumul consultativ
85
Art.28 Comitetul şi grupele ştiinţifice
Secţiunea 3 - Funcţionare
Art.29 Avizele ştiinţifice
Art.30 Opinii ştiinţifice diferite
Art.31 Asistenţa tehnică şi ştiinţifică
Art.32 Studii ştiinţifice
Art.33 Acumularea de date
Art.34 Identificarea riscurilor potenţiale
Art.35 Sistemul de avertizare rapidă
Art.36 Conectarea în reţea a organizaţiilor ce funcţionează în domenii din
cadrul misiunii autorităţii
Secţiunea 4 - Independenţa, transparenţa, confidenţialitatea şi
comunicarea
Art.37 Independenţa
Art.38 Transparenţa
Art.39 Confidenţialitatea
Art.40 Comunicări de la autoritate
Art.41 Accesul la documente
Art.42 Consumatori, producători şi alte părţi interesate
Secţiunea 5 - Prevederi financiare
Art.43 Adoptarea bugetului autorităţii
Art.44 Implementarea bugetului autorităţii
Art.45 Onorarii primite de către autoritate
Secţiunea 6 - Dispoziţii generale
Art.46 Personalitate juridică şi privilegii
Art.48 Personalul
Art.49 Participarea terţelor ţări
86
Capitolul IV - Sistemul de alertă rapidă, managementul crizelor şi situaţiile
de urgenţă
Secţiunea 1 - Sistemul de alertă rapidă
Art.50 Sistemul de alertă rapidă
Art.51 Măsurile de implementare
Art.52 Reguli de confidenţialitate pentru sistemul de alertă rapidă
Secţiunea 2 - Urgenţele
Art.53 Măsurile de urgenţă pentru alimente şi furaje de origine comunitare sau
importate dintr-o terţă ţară
Art.54 Alte măsuri de urgenţă
Secţiunea 3 - Managementul crizelor
Art.55 Planul general de management al crizelor
Art.56 Celula de criză
Art.57 Sarcinile celulei de criză
Capitolul V - Proceduri şi dispoziţii finale
Secţiunea 1 - Comitetul şi proceduri de mediere
Art.58 Comitetul
Art.59 Funcţiile atribuite comitetului
Art.60 Procedura de mediere
Secţiunea 2 - Dispoziţii finale
Art.61 Clauza de revizuire
Art.62 Referinţe la autoritatea europeană pentru securitate alimentară şi la
Comitetul permanent pentru lanţul alimentar şi sănătate animală
Art.63 Competenţa agenţiei europene pentru evaluarea medicamentelor
Art.64 Începerea activităţii autorităţii
Art.65 Intrarea în vigoare
87
 OPIS Legislaţie igienă - autorizare sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor:
Domeniul : alimente de origine animală

I. Legislaţie autorizare sanitară veterinară a unităţilor care produc,
procesează, depozitează, transportă şi/sau distribuie produse de origine
animală:
1. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al

Consiliului de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică
alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L139/55 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare;
Consiliului privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura
verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi
produsele alimentare şi cu normele de sănătate animală şi de bunăstare a
animalelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 165/1 din
30.04.2004, cu amendamentele ulterioare;
3. Regulamentul (CE) nr. 178/2002/CE de stabilire a principiilor şi a
cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii
Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în
domeniul siguranţei produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. L 31 din 1 februarie 2002, cu amendamentele
ulterioare;
88
Fig. 10: Organigrama ANSVSA [14].
89
Consiliului de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor
oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 139/83 din
5. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 93 din 29 octombrie 2008 pentru
aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare
sanitară veterinară a unităţilor care produc, procesează, depozitează,
transportă şi/sau distribuie produse de origine animală, publicat în M.O.
nr. 768 din 14 noiembrie 2008;
6. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 10/2008 pentru aprobarea Normei
sanitare veterinare privind marcarea şi certificarea produselor de origine
animală destinate consumului uman, cu excepţia cărnii proaspete: MO nr.
927 din 11 octombrie 2004;
7. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 125/02.06.2006 pentru aprobarea
Normei sanitare veterinare privind certificarea animalelor şi produselor de
origine animală, MO nr. 518/15.06.2006 – care transpune Directiva
96/93/CE;
8. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 210/2006, pentru aprobarea
Normelor cu privire la comercializarea produselor din carne, Monitorul
Oficial nr. 10 din 8 ianuarie 2007, cu completările ulterioare;
Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificării
şi uciderii (M.O. nr. 721/23.08.2006.) – care transpune Directiva
93/119/CE;
10. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 206/2006 pentru aprobarea Normei
sanitare veterinare care stabileşte principiile ce reglementează
organizarea controalelor veterinare privind produsele ce intră în
90
Comunitatea Europeană din ţări terţe, Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 752 din 4 septembrie 2006; modificat şi completat de Ordinul
preşedintelui ANSVSA nr. 82/2008 Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 719 din 23 octombrie 2008 – care transpune Directiva 97/78/CEE 2;
Normei sanitare veterinare care stabileşte reguli detaliate în ceea ce
priveşte tranzitul pe teritoriul Comunităţii Europene, numai pe cale rutieră,
dintr-o ţară terţă într-o altă ţară terţă al produselor de origine animală,
pentru aplicarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 206/2006 pentru aprobarea
Normei sanitare veterinare care stabileşte principiile ce reglementează
organizarea controalelor veterinare privind produsele ce intră în
Comunitatea Europeană din ţări terţe. (M.O. nr. 935/17.11.2006) –
Decizia Comisiei 2000/208/CE;
normei sanitare veterinare privind interzicerea utilizării în creşterea
animalelor de fermă a unor substanţe cu acţiune tireostatică şi a celor
beta-agoniste, M.O. nr. 749 din 1 septembrie 2006, cu modificările şi
completările ulterioare - care transpune Directiva 96/22/CE;
13. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr.85/06.10.2008 pentru aprobarea
Normei sanitare veterinare privind sistemul de identificare şi înregistrare a
suinelor (M.O. 688/09.10.2008);
Normei sanitare veterinare care stabileşte reguli de sănătate animală care
reglementează producţia, prelucrarea, distribuţia şi introducerea
produselor de origine animală destinate pentru consumul uman, publicat
în M.O. 233/04.04.2007 – Directiva 2002/99/CE;
91
Normei sanitare veterinare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii
de control oficial sanitar-veterinar efectuat de către personalul de
specialitate în unităţile care produc alimente de origine animală (M.O. nr.
202/26.03.2007), modificat şi completat prin Ordinul preşedintelui
ANSVSA nr.204/20.12.2007, MO nr. 895 din 28 decembrie 2007;
modificat prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 112/16.12.2008, MO nr.
877 din 24 decembrie 2008;
16. Ordinul preşedintelui ANSVSA 95/02.04.2007 pentru aprobarea
Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind măsurile
de supraveghere şi control al unor substanţe şi al reziduurilor acestora la
animale vii şi la produsele de origine animală (M.O. nr. 272/24.04.2007) –
care transpune Directiva 96/23/CEE;
normei sanitare veterinare privind problemele de sănătate a animalelor ce
afectează comerţul intracomunitar cu animale din speciile bovine şi suine
(M.O. 289/30.03.2006) – care transpune Directiva 64/432/CEE;
18. Regulamentul (CE) nr.2073/2005 al Parlamentului European şi al
Consiliului privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L338/1 din 22.12.2005,
modificat prin Regulamentul (C.E) nr. 1441/2007, publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 322/12 din 07.12.2007, cu
amendamentele ulterioare;
19. Regulamentul (CE) nr. 2074/2005 de stabilire a măsurilor de aplicare
privind anumite produse reglementate de Regulamentul (CE) nr.
853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi organizarea unor
controale oficiale prevăzute de Regulamentele (CE) nr. 854/2004 al
Parlamentului European şi al Consiliului şi (CE) nr. 882/2004 al
92
Parlamentului European şi al Consiliului, de derogare de la Regulamentul
(CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de
modificare a Regulamentelor (CE) nr. 853/2004 și (CE) nr. 854/2004,
20. Regulamentul (CE) nr. 2075/2005 de stabilire a normelor specifice
aplicabile controalelor oficiale privind prezenţa de Trichinella în carne,
22.12.2005 cu amendamentele ulterioare;
21. Regulamentul (CE) nr. 2076/2005 de stabilire a dispoziţiilor tranzitorii
de aplicare a regulamentelor (CE) nr. 853/2004, (CE) nr. 854/2004 şi (CE)
nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de
modificare a regulamentelor (CE) nr. 853/2004 şi (CE) nr. 854/2004,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338 din 22.12.2005,
cu amendamentele ulterioare;
Consiliului de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi
eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 147 din 31.05.2001,
cu amendamentele ulterioare;
Consiliului de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a
bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din
carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului nr. 820/97 al
Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 204 din
24. Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr.
1774/2002/CE de stabilire a normelor sanitare veterinare privind
93
subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului
uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 273 din 10
octombrie 2002, cu amendamentele ulterioare;
25. Regulamentul (CE) nr. 589/2008 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului nr.1234/2007/CE
privind standardele de comercializare aplicabile ouălor, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 163 din 24 iunie 2008, cu
26. Regulamentul (CE) nr. 543/2008 de stabilire a normelor de aplicare a
Regulamentului Consiliului nr. 1234/2007 în ceea ce priveşte standardele
de comercializare a cărnii de pasăre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 157 din 17 iunie 2008, cu amendamentele ulterioare;
27. Regulamentul (CE) 700/2007 privind comercializarea cărnii provenind
de la bovine în vârstă de douăsprezece luni sau mai tinere, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 161/1 din 22.06.2007;
28. Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări
comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la
anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 299 din 16.11.2007, cu amendamentele
ulterioare;
29. Directiva Consiului 92/118/CE de stabilire a condiţiilor de sănătate
publică şi animală care reglementează schimburile şi importurile în
Comunitate de produse care nu intră sub incidenţa condiţiilor menţionate,
stabilite de reglementările comunitare specifice prevăzute de anexa A
capitolul I la Directiva 89/662/CEE şi, în ceea ce priveşte agenţii patogeni,
la Directiva nr. 90/425/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 62 din 15.03.1993, cu amendamentele ulterioare;
94
30. Decizia Comisiei 2007/27/CE de adoptare a anumitor măsuri
tranzitorii privind livrările de lapte crud unităţilor de prelucrare şi
prelucrarea acestui lapte crud în România având în vedere cerinţele
Regulamentelor (CE) nr.852/2004 şi nr. 853/2004 ale Parlamentului
European şi ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 8 din 31.01.2007, cu amendamentele ulterioare;
II. Legislaţie privind înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa

alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu
amănuntul a produselor alimentare de origine animală:

ulterioare;
Consiliului privind igiena produselor alimentare, publicat în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene nr. L 139/1 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele
ulterioare;
Consiliului de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică
alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 139/55 din 30 aprilie 2004, cu amendamentele ulterioare;
Consiliului de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor
oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman,
95
5. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 111 din 16 decembrie 2008 privind
aprobarea Normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
privind procedura de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor a activităţilor de obţinere şi de vânzare directă şi/sau cu
amănuntul a produselor alimentare de origine animală sau nonanimală,
precum şi a activităţilor de producţie, procesare, depozitare, transport şi
comercializare a produselor alimentare de origine nonanimală, publicat în
M.O. nr. 895 din 30 decembrie 2008, cu modificările şi completările
ulterioare;
Consiliului de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a
bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din
carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului nr. 820/97 al
Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 204 din
7. Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr.
1774/2002/CE de stabilire a normelor sanitare veterinare privind
subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului
uman, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 273 din 10
octombrie 2002, cu amendamentele ulterioare;
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338/1 din 22.12.2005,
Oficial al Uniunii Europene nr. L 322/12 din 07.12.2007, cu
96
9. Directiva 2000/13 a Parlamentului European şi a Consiliului privind
apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi
prezentarea produselor alimentare, precum şi la publicitatea acestora,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 109/06.05.2000, cu
10. Regulamentul (CE) 700/2007 privind comercializarea cărnii provenind
de la bovine în vârstă de douăsprezece luni sau mai tinere, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 161/1 din 22.06.2007;
11. Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 de instituire a unei organizări
comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la
anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene nr. L 299 din 16.11.2007, cu amendamentele
ulterioare;
Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificării
şi uciderii (M.O. 721/23.08.2006.) – care transpune Directiva 93/119/CE;
III. Legislaţie privind zoonozele:

ulterioare;
2. Directiva 2003/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind
monitorizarea zoonozelor şi a agenţilor zoonotici, de modificare a Deciziei
90/424/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 92/117/CEE a
97
Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 325/31
din 12.12.2003, cu amendamentele ulterioare;
3. Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 34 din 17 februarie 2006 pentru
aprobarea Normei sanitare veterinare referitoare la monitorizarea
zoonozelor şi agenţilor zoonotici, Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 199 din 2 martie 2006, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Ordinul 772/68/859/442/2005 – al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi
Dezvoltării Rurale, al preşedintelui ANSVSA, al ministrului sănătăţii şi al
preşedintelui ANPC pentru aprobarea Normei privind Sistemul rapid de
alertă pentru alimente şi furaje, M.O. 757/19.08.2005 – care transpune
Directiva 1992/59;
5. Regulamentul (CE) nr. 1003/2005/CE de aplicare a Regulamentului
(CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului cu privire
la stabilirea unui obiectiv comunitar de reducere a prevalenţei anumitor
serotipuri de salmonela în efectivele de reproducere din specia Gallus
gallus şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2160/2003, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 170 din 01.07.2005;
6. Regulamentul (CE) nr. 2160/2003 privind controlul Salmonellei şi al
altor agenţi zoonotici specifici, prezenţi în reţeaua alimentară, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 325/1 din 12.12.2003, cu
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 338/1 din 22.12.2005,
Oficial al Uniunii Europene nr. L 322/12 din 07.12.2007;
8. Regulamentul (CE) nr. 646/2007 de punere în aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 2160/2003 al Parlamentului European și al
98
Consiliului în ceea ce priveşte obiectivul comunitar de diminuare a
prevalenţei Salmonella enteritidis şi Salmonella typhimurium la puii de
carne şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1091/2005, publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L151/21 din 13.06.2007, modificat
de Regulamentul (CE) nr. 584/2008, publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. L 162 din 21.6.2008;
9. Decizia 470/2009/CE privind anumite cheltuieli în domeniul veterinar,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 155 din 18.06.2009.
IV. Legislaţie privind igiena alimentaţiei şi sănătatea publică:
 HG 925/2006, după Directiva 93/43/CEE: Sistemul HACCP

(Hazard Analysis and Critical Control Proces):
HACCP este un acronim de provenienţă engleză şi este un sistem

de identificare, evaluare şi control al riscurilor asociate produselor
alimentare. Sistemul HACCP este cel mai eficace mod de a administra şi
controla pericolele asociate produselor alimentare atât pe parcursul
preparării, cât şi al manipulării, având avantajul că este general acceptat
de instituţiile legislative, de organismele de control şi de asociaţiile
profesionale din domeniul alimentar. HACCP este un sistem de evaluare
al riscurilor în cadrul sistemelor de management ale igienei. Liniile
directoare pentru aplicarea sistemului HACCP au fost adoptate la cea de
a XX-a Sesiune a Comisiei Codex Alimentarius (1993). În România se
adresează în principiu întreprinderilor care produc şi comercializează
produse alimentare şi echipamente pentru industria alimentară.
Aplicarea HACCP necesită respectarea a 7 principii de bază, şi
anume:
99
1. Identificarea hazardului (risc). Analizaţi fiecare etapă a operaţiunii
dvs. (achiziţionare, livrare, depozitare, preparare, gătire, răcire,
etc.) şi identificaţi eventualele disfuncţii, de ex. bacteria Salmonella
într-un produs din carne de pasăre (risc biologic), detergent (risc
chimic) sau o bucată de sticlă în mâncare (risc fizic).
2. Determinarea punctelor critice de control. Odată riscurile
identificate trebuie să vă asiguraţi că acestea sunt controlate
corespunzător. În general, majoritatea riscurilor sunt controlate
asigurându-vă că desfăşuraţi un program eficient de premise
obligatorii, de ex. un program de igienă corespunzător. Punctul
Critic de Control este o etapă a prelucrării alimentelor în care
procedura de control trebuie aplicată pentru a preveni apariţia unui
risc în ceea ce priveşte siguranţa alimentelor sau pentru reducerea
acestuia la un nivel de siguranţă. Este ultima şansă de a controla
riscurile înainte ca produsul să fie comercializat. De ex. prepararea
burger-ilor cu carne de vită la o temperatură internă minimă de
70ºC timp de 2 minute sau echivalentul acestora (de ex. 75º C
instantaneu) poate distruge E. Coli O157 şi alţi agenţi patogeni.
3. Stabilirea limitelor critice. Stabiliţi-vă limite care să vă permită
identificarea unui PCC scăpat de sub control, de ex. temperatura în
mijlocul unui burger cu carne de vită după prepararea acestuia
trebuie să fie de minimum 70ºC timp de 2 minute sau echivalentul
acestora (de ex. 75º C instantaneu).
4. Stabilirea unui sistem care să monitorizeze controlul PCC. Atunci
când Punctele Critice de Control şi limitele critice au fost
identificate e important să găsiţi o metodă de monitorizare şi
înregistrare a ceea ce se întâmplă la fiecare PCC. De fapt,
monitorizarea presupune măsurarea unor parametri precum
100
temperatura şi durata. Totuşi, modul în care se realizează
monitorizarea şi cât de des se face aceasta va depinde de
mărimea şi natura afacerii dvs. În toate cazurile, monitorizarea ar
trebui să fie simplă, clară şi uşor de realizat, de ex. înregistrarea
temperaturii finale de gătire şi durata pentru un burger cu carne de
vită preparat.
5. Stabilirea unei măsuri corective în cazul în care monitorizarea
indică că un anumit PCC a scăpat de sub control. Atunci când
monitorizarea indică că un PCC a scăpat de sub control, se
impune luarea unei măsuri corective (de ex. temperatura cărnii
preparate creşte în frigider până la >10º C timp de mai bine de 24
h din cauza unei defecţiuni tehnice a frigiderului. Carnea preparată
este distrusă iar frigiderul este reparat de către producător pentru a
putea păstra noi produse preparate din carne la temperatura
corespunzătoare de ≤5º C).
6. Stabilirea de proceduri de verificare pentru a confirma că sistemul
HACCP funcţionează eficient. Revizuiţi şi corectaţi sistemul
periodic şi ori de câte ori faceţi modificări în modul de operare, de
ex. analiza microbiologică a unui produs din carne de pasăre
pentru a verifica că nu este contaminat cu bacteria salmonella
după preparare.
7. Stabilirea unei documentaţii pertinente privind toate procedurile şi
înregistrările corespunzătoare acestor principii şi aplicării lor.
Pentru a implementa cu succes sistemul HACCP e necesară
ţinerea unei evidenţe a tuturor documentelor şi înregistrărilor care
să fie oricând disponibile, de ex. temperaturile de gătire, rapoarte
privind livrarea sau curăţenia. Nu se poate vorbi de o corectă
aplicare a sistemului HACCP sau de respectarea legislaţiei în
101
domeniu fără a furniza o astfel de evidenţă scrisă. Cât priveşte
sistemul HACCP în sine, complexitatea evidenţelor ţinute va
depinde în mare parte de natura şi de complexitatea activităţii
comerciale desfăşurate. Scopul ar fi acela de a asigura menţinerea
controlului. Începând cu luna octombrie 2006 toate unităţile din
domeniul alimentar sunt obligate prin lege să implementeze un
sistem de management al siguranţei alimentelor bazat pe principiile
HACCP.
 Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în

Monitorul Oficial, Partea I nr. 224 din 24 martie 2008.
 Ordinul MSF nr. 975/1998 privind aditivii alimentari autorizaţi:
“Codex Alimentarius” conţine un număr de aproximativ 250 de

aditivi alimentari ce pot fi folosiţi cu aprobarea MSF în funcţie de grupa
alimentară în care e inclus acesta. Identificarea unui anumit aditiv se
realizează prin denumirea şi numerotarea specifica, respectiv atribuirea
unui cod E prin Sistemul Internaţional de Numerotare în Listele
internaţionale de către Autoritatea Europeană pentru Siguranţa
Alimentului şi Comisia Codex Alimentarius, de exemplu:
E 100 - Curcumina - 75300

E 142 - Verde S – 44090
După natura aditivului şi efectele conferite alimentelor, aditivii alimentari

sunt clasificaţi în 24 categorii, şi anume:
1. Coloranţi – modifică culoarea: E100-E180;

102
2. Conservanţi - E200-E297: previn alterarea alimentelor, asigură
prelungirea duratei de păstrare, a stabilităţii produselor alimentare, au
acţiune bacteriostatică (împiedică multiplicarea microorganismelor) şi
bactericidă (distrug microorganismele);
3. Antioxidanţi - E300-E390: limitează oxidarea grăsimilor şi a produselor
alimentare ce conţin grăsimi, asigurând stabilitatea
acestora datorită capacităţii de a lega oxigenul;
4. Emulgatori – E400-E496, E1000-E1001: asigură formarea şi
menţinerea unui amestec omogen între două sau mai multe faze
nemiscibile (apă şi grăsimi alimentare);
5. Săruri de topire - E 400-E496;
6. Agent de îngroşare E 400-E496 - asigură capacitatea de a mări
vâscozitatea alimentelor;
7. Gelifiant (agent de gelifiere) E 400-E496: permite şi ajută la formarea
gelurilor;
8. Stabilizatori - E 400-E496 (inclusiv stabilizatori spumanţi): asigură
menţinerea proprietăţilor fizico-chimice ale alimentelor, menţinând
omogenizarea dispersiilor, culoarea etc…;
9. Amelioratori de arome/potenţiator gust - E600-E640 (de
arome/corectori de miros): menţin şi amplifică aroma specifică alimentului;
10. Acidifianţi - E300-E390: cresc aciditatea alimentelor, imprimându-le un
gust acru;
11. Corectori de aciditate (pH), regulatori de aciditate - E300-E390:
asigură reglarea şi menţinerea pH-ului specific alimentului, cresc sau
diminuează aciditatea;
12. Antiaglomeranţi - E500-E580: menţin proprietăţile alimentelor, evitând
aglomerarea;
103
13. Amidon modificat E1400-E1450, obţinut prin procedee fizice şi
enzimatice;
14. Îndulcitori (edulcoranti) - E900-E999: substanţe pentru
îndulcirea alimentelor;
15. Agenţi de afânare - E400-E496: asigură creşterea volumului
alimentelor fără a modifica valoarea energetică;
16. Antispumanţi - E500-E580: asigură reducerea şi prevenirea spumei;
17. Agenţi de glazurare (includ lubrifianţi)/agenţi de suprafaţă şi albire -
E900-E999, E1500-1520;
18. Amelioratori de făină - E500-E580, E900-E999: îmbunătăţesc
proprietăţile făinii;
19. Agenţi de întărire - E500-E580: substanţe care permit şi care ajută la
formarea gelurilor;
20. Agenţi de umezire/umectanţi - E1200-E1202, E1400-E1450, E1500-
E1520;
21. Agenţi de sechestrare - E400-E496: formează complexe cu ionii
metalici (de blocare);
22. Enzime - E1100-E1105: numai enzimele utilizate în industria
alimentară ca aditivi;
23. Agenţi de încărcare/umplutură;
24. Gaz propulsor şi de ambalare - ajută la expulzarea alimentelor din
ambalaje - E900-E999.
Observaţie: unii aditivi alimentari pot juca roluri multiple, astfel acidul citric
şi acidul ascorbic, pe lângă rolul de acidifiant, pot amplifica efectul
antioxidant, asigurând un efect sinergic prin blocarea ionilor de metale,
care ar favoriza râncezirea grăsimilor.
104
 Hotărâre de Guvern nr. 106/2002, privind etichetarea alimentelor.
Conform acestui act normativ, practica enumerării ingredientelor de
către operatorii economici, cu omisiuni sau fără a indica
categoria de aditivi şi a denumirii specifice sau a codului E este
ilegală.
 Ordinul comun MSF şi MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea
Normelor privind aditivii alimentari destinaţi utilizării în produsele
alimentare pentru consum uman:
Acest ordin include anexe în care sunt enumeraţi aditivii alimentari

autorizaţi pentru a fi utilizaţi în statele membre UE şi, implicit, în România,
produsele alimentare în care este permisă utilizarea lor şi dozele admise.
Prin urmare, legislaţia românească armonizează utilizarea aditivilor
alimentari în alimentele din Comunitatea Europeană şi are la bază
considerente legate de protecţia sănătăţii publice, intereselor
consumatorilor şi realizarea liberei circulaţii a mărfurilor. Autorizarea
aditivilor alimentari se face numai de Autoritatea Europeană pentru
Siguranţa Alimentelor (EFSA) şi este bazată pe evaluarea riscului pentru
fiecare aditiv alimentar. În cazul în care, în urma evaluărilor EFSA, se
constată că utilizarea în alimentaţie a unui aditiv poate reprezenta un risc
pentru sănătatea populaţiei, acesta este interzis şi eliminat din lista de
aditivi autorizaţi.
Aprobarea şi utilizarea aditivilor alimentari este condiţionată de
necesitatea de a se demonstra utilitatea lor tehnologică, astfel:
a) conservarea calităţii nutritive a produsului alimentar (ameliorează

conservarea/ stabilitatea unui aliment şi/ sau proprietăţile
105
organoleptice, cu condiţia de a nu denatura calitatea alimentului) în
absenţa altor mijloace economice şi tehnologice;
b) contribuie la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratamentul,
ambalarea, transportul sau depozitarea alimentelor, fără a masca
defectele materiilor prime, a condiţiilor de depozitare,
fabricare precare, inclusiv a condiţiilor neigienice;
c) nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorului în dozele de
utilizare propuse;
d) utilizarea aditivului în alimente nu induce în eroare consumatorul;
e) necesitatea/ utilitatea aditivului pentru producerea alimentelor
destinate grupurilor de consumatori cu necesităţi nutriţionale
speciale;
f) orice aditiv alimentar şi a produselor derivate au fost supuse
testării, evaluării toxicologice şi sunt reevaluate continuu pentru a
determina posibilele efecte nocive, luând în considerare efectul
cumulativ, sinergia sau potenţarea în utilizarea acestora, precum şi
intoleranţa umană la substanţele străine organismului.
g) respectarea criteriilor de puritate aprobate;
h) specificarea produselor alimentare la care aditivii pot fi adăugaţi şi
condiţiile la adăugare;
i) limitarea la doza minimă necesară pentru realizarea efectului dorit;
j) stabilirea dozei zilnice admisibile sau administrate (DZA) ca
echivalent, cât şi de aportul cotidian probabil al acestui aditiv din
toate produsele alimentare;
Utilizarea aditivilor alimentari în alimente este controversată, cu

atât mai mult cu cât efectele nocive ale aditivilor alimentari asupra
sănătăţii consumatorilor sunt încă insuficient cunoscute, pe termen mediu
106
şi lung (efecte mutagene, cancerigene, alergene, toxice). În acest scop,
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentului efectuează testări,
evaluări toxicologice şi reevaluări pe orice aditiv alimentar,
inclusiv pe produsele derivate, pentru a determina efectele cumulative
şi sinergia utilizării acestora, precum şi intoleranţa organismului uman
manifestată prin variate forme de alergii la aceste substanţe. În urma unor
astfel de studii a fost demonstrată nocivitatea unor aditivi în produsele
alimentare, precum:
E 102 - colorant cu acţiune cancerigenă, care se găseşte în dulciuri, mai

ales în budinci şi băuturi răcoritoare;
E123 - colorant, considerat cel mai puternic cancerigen dintre aditivi
(interzis în Statele Unite ale Americii şi în fostele state sovietice), care se
găseşte în bomboane, jeleuri, dropsuri mentolate, brânzeturi topite şi
creme de brânză;
E 110 - colorant galben cu acţiune cancerigenă, care intră în componenţa
dulciurilor, a prafurilor de budincă;
E 330 – acidifiant care produce afecţiuni ale cavităţii bucale şi are acţiune
cancerigenă puternică; se găseşte în cele mai multe sucuri şi băuturi
răcoritoare.
Consumul continuu şi repetat de alimente care conţin aditivi

alimentari cu acţiune toxică asupra organismului uman poate conduce la
diverse intoleranţe, forme alergice, chiar boli cancerigene şi mutaţii
genetice. Astfel, efectul toxic al sulfiţilor, nitraţilor şi nitriţilor de sodiu,
precum şi efectul cancerigen al coloranţilor poate fi uneori accentuat
datorită acţiunii cumulative a aditivilor. Această situaţie este posibilă, chiar
dacă consumul este în doze sub limita maximă admisă impusă pentru
107
fiecare categorie de alimente, fiind determinată de consumul zilnic al unui
număr mare de alimente care conţin E-uri. De aceea, se recomandă a se
consuma numai ocazional alimente cu un număr mare de E-uri. Este de
preferat ca alimentaţia să includă alimente cât mai naturale, ecologice, cu
principii bioactive.
Un consumator avizat va refuza să cumpere un aliment care
conţine un colorant, având în vedere că utilitatea acestui aditiv este pur
estetică şi, mai mult, poate masca defecte de calitate (oxidare,
brunificare, etc.). ,,Dreptul consumatorilor de a alege" - unul din cele zece
drepturi minimale recunoscute în UE - poate aduce beneficii imense unui
consumator avizat şi informat, asigurându-i menţinerea sănătăţii şi
cheltuieli minime cu medicamentele.
Precizarea denumirii specifice sau a codului numeric al Uniunii
Europene (E) asigură o alegere informată şi benefică de către
consumator, având în vedere incidenţa crescută a alergiilor, a bolilor
cardiovasculare, tumorale sau nutriţionale.
Aditivii alimentari general acceptaţi precum acidul tartric, clorura de
potasiu, lecitine, acid acetic şi pectine pot fi utilizaţi la fabricarea
produselor alimentare pe baza principiului "quantum satis" (fără a
se impune un nivel maxim al conţinutului de aditivi în alimente,
aceştia fiind utilizaţi în conformitate cu bunele practici de fabricaţie).
Unii aditivi alimentari se adaugă în produsele alimentare până la
anumite limite maxime admise stabilite, de exemplu:
a) conţinutul maxim admis de coloranţi este de 300 mg/kg, pentru

produsele “muştar” si “icre de peşte”;
108
b) conţinutul maxim admis de coloranţi este de 200 mg/l, pentru vinuri
aromatizate, băuturi aromatizate pe bază de vin şi cocktail-uri
aromate din produse viti-vinicole;
c) conţinutul maxim admis de coloranţi este de 300 mg/kg pentru
produsele de cofetărie;
d) conţinutul maxim admis de conservanţi la produse precum: gemuri,
jeleuri, marmelade, produse similare cu un conţinut scăzut de
calorii sau fără zahăr, paste tartinabile pe baza de fructe este de
500 mg/kg Ba (benzoaţi), sau 1000 mg/kg Sa+Ba (sorbaţi +
benzoaţi);
e) conţinutul maxim admis de conservanţi la produse precum
preparatele din carne este de 100 mg/kg nitrit de sodiu.
Aditivii alimentari sunt restricţionaţi în autorizare şi utilizare în

alimentele destinate unor categorii aparte de consumatori (sugari, copii de
vârstă mică, persoane vârstnice, persoane bolnave, etc.
Mai jos exemplificăm aditivi alimentari acceptaţi şi adăugaţi pe
grupe de alimente:
1. Pâine şi produse de panificaţie:
- Conservanţi: E 260 - E 261 Acid acetic şi săruri, E 281 - E 283 Acid

propionic şi sărurile lui; acidifianţi: E 260 Acid acetic;
- Coloranţi naturali: E 163 antociani, E 162 Betaina, E 160 a, b, c, d,
e, f Caroteni, E 161 a, b, c, d, e, f, g Xantofile, flavoxantina, luteina,
criptoxantina, rubixantina, violoxantina, rodoxantina, cantoxantina,
E 100 Curcumina, E 101 Riboflavina, E 140 Clorofila, E 141
109
Complexe de cupruclorofilă, E 150 a, b, c, d Caramel, E 120
Cosenila sau acid carminic, E 153 Cărbune vegetal;
- Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 471-E472 Mono şi digliceride şi
esteri cu acizi graşi, E 474 Sucrogliceride, E 473 Sucroesteri;
- Agenţi de afânare şi antiaglomeranţi: E 500 Carbonat de sodiu, E
503 Carbonat de amoniu, E 504 Carbonat de magneziu;
- Agenţi de gelificare, sechestranţi, stabilizatori, substanţe de
îngroşare: E 450 - E 452 Di-, tri- şi polifosfaţi de Na, K, Ca, Mg,
NH4.
2. Lapte şi produse lactate:
- Conservanţi: E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui, E 234 Nizina,

E 251 - E 252 Nitrat de sodiu sau de potasiu, E 281 - E 283 Acid
propionic şi sărurile lui;
- Substanţe tampon: E 331 - E 333 Săruri ale acidului citric, E 349- E
352 Săruri ale acidului malic;
îngroşare: E 400 - E 404 Acid alginic şi săruri, E 406 Agar-agar, E
413 Guma adragante, E 414 Guma arabica, E 415 Guma xantan,
E 450 - E 452 Di-, tri- si polifosfaţi de Na, K, Ca, Mg, NH4;
- Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 470 Săruri ale acizilor graşi, E
471-E 472 Mono şi digliceride şi esteri cu acizi graşi.
110
3. Carne şi produse din carne:
- Conservanţi : E 214 - E 219 Esteri ai acidului parahidroxibenzoic, E

249 - E 250 Nitrit de potasiu sau de sodiu, E 251 - E 252 Nitrat de
sodiu sau potasiu;
- Antioxidanţi: E 315 - E 318 Acid izoascorbic şi sărurile lui, E 300 -
E 303 Acid ascorbic şi sărurile lui, E 315 Acid erythorbic şi săruri;
- Substanţe tampon: E 331- E 333 Săruri ale acidului citric, E 575
Glucono-delta-lactona;
NH4;
- Potențatori de gust: E 620- E 625 Acid glutamic şi glutamaţi, E 626
- E 629 Acid guanilic şi săruri, E 630- E 633 Acid inozinic şi
inozinaţi, E 636 - E 637 Maltol şi etilmaltol.
4. Peşte şi produse din peşte:
- Conservanţi: E 236 Acid formic şi săruri;

- Antioxidanţi: E 310 - E 313 Galat de propil, octil, dodecil, etil, E
300 - E 303 Acid ascorbic şi sărurile lui, E 315 - E 318 Acid
izoascorbic şi sărurile lui, E 315 Acid erythorbic şi săruri;
- Substanţe tampon: E 335 - E 337 Săruri ale acidului tartric, E 349 -
E 352 Săruri ale acidului malic;
- Acidifianţi: E 330 Acid citric, E 334 Acid tartric.
111
5. Uleiuri şi grăsimi:
- Antioxidanţi: E 306 - E 309 Alfa, gama, delta-tocoferol, E 320 - E

321 BHA şi BHT;
- Conservanţi: E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui;
- Acidifianţi: E 330 Acid citric, E 334 Acid tartric;
- Emulsificatori: E 322 Lecitina, E 471-E 472 Mono şi digliceride şi
esteri cu acizi graşi, E 474 Sucrogliceride, E 473 Sucroesteri.
6. Ouă şi produse pe bază de ou:
- Conservanţi: E 210 - E 213 Acid benzoic şi sărurile lui, E 200 - E

203 Acid sorbic şi sărurile lui;
- Antioxidanţi: E 320 - E 321 BHA si BHT;
- Acidifianţi: E 330 Acid citric;
esteri cu acizi graşi, E 474 Sucrogliceride, E 473 Sucroesteri.
7. Zahăr şi produse zaharoase:
- Acidifianţi: E 334 Acid tartric;

- Substanţe tampon: E 335 - E 337 Săruri ale acidului tartric, E 331 -
E 333 Săruri ale acidului citric, E 349 - E 352 Săruri ale acidului
malic;
esteri cu acizi graşi, E 475 Esteri poligliceridici ai acizilor graşi;
112
NH4; E 440 Pectina, E 407 Caragenan, E 406 Agar-agar,E 413
Guma adragante, E 414 Guma arabica, E 415 Guma xantan.
8. Fructe, legume şi produse prelucrate:
- Substanţe tampon: E 331 - E 333 Săruri ale acidului citric, E 335 -

E 337 Săruri ale acidului tartric,
- Conservanţi: E 220- E 228 Dioxid de sulf, sulfiţi, bisulfiţi,
metabisulfiţi, E 230 Difenil, E 231 Ortofenil fenol, E 210-E 213 Acid
benzoic şi săruri;
- Antioxidanţi: E 300 - E 303 Acid ascorbic şi sărurile lui.
9. Băuturi alcoolice:
- Antispumanţi: E 465 Metil-etil-celuloză, E 900A Poli-dimetil-xiloxan,

E 900B Metil-fenil-poli-xiloxan;
- Conservanţi: E 220- E 228 Dioxid de sulf, sulfiţi, bisulfiţi,
metabisulfiţi, E 200-E 203 Acid sorbic şi săruri.
10. Băuturi nealcoolice:
- Antispumanţi: E 465 Metil-etil-celuloză, E 900A Poli-dimetil-xiloxan,

E 900B Metil-fenil-poli-xiloxan; E 210-E 213 Acid benzoic şi săruri;
E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui;
- Acidifianţi: E 330 Acid citric, E 334 Acid tartric;
- Îndulcitori: E 950 Acesulfam, E 951 Aspartam, E 954 Zaharina şi
săruri, E 952 Acid ciclamic şi săruri.
113
11. Produse de cofetărie şi de patiserie:

esteri cu acizi graşi, E 440 Pectina;
- Conservanţi: E 200 - E 203 Acid sorbic şi sărurile lui, E 220 - E 228
Dioxid de sulf, sulfiţi, bisulfiţi, metabisulfiţi;
- Coloranţi: E 102 Tartrazina, E 122 Azorubina, E 132 Indigotina;
- Substanţe tampon: E 331 - E 333 Săruri ale acidului citric.
12. Cereale şi produse din cereale:
- Agenţi de gelificare, sechestranţi, agenţi de îngroşare : E 405

Alginat de propilenglicol;
- Substanţe tampon: E 331 - E 333 Săruri ale acidului citric;
- Antioxidanţi: E 310- E 313 Galat de propil, octil, dodecil, etil;
- Coloranţi: E 102 Tartrazina, E 122 Azorubina, E 132 Indigotina.
13. Condimente, supe, sosuri, salate:
- Agenţi de gelificare, sechestranţi, agenţi de îngroşare : E 405

Alginat de propilenglicol;
- Coloranţi: E 102 Tartrazina, E 122 Azorubina, E 132 Indigotina;
- Îndulcitori: E 420 Sorbitol, E 421 Manitol, E 953 Izomalt, E 965
Maltitol.
114
14. Îngheţate:
- Agenţi de gelificare, sechestranţi, agenţi de îngroşare : E 400 - E

404 Acid alginic şi săruri.
15. Alte alimente.
 Legea nr. 214/2002, pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.

49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi
comercializare a OMG prin tehnicile biotehnologiei moderne,
precum şi a produselor rezultate din acestea.
 Ordinul comun al MSF, MAAP şi CNCAN nr. 855/98/90/2001, de
aprobare a normelor privind alimentele şi ingredientele alimentare
tratate cu radiaţii ionizante.
 Ordinul MSF nr. 387/2002 pentru aprobarea normelor privind
alimentele cu destinaţie nutriţională specială, cu modificările şi
completările ulterioare.
 Ordinul comun MAPDR/MS nr. 244/401/2005 privind prelucrarea,
procesarea şi comercializarea plantelor medicinale şi aromatice
utilizate ca atare, parţial procesate sau procesate sub formă de
suplimente alimentare predozate.
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele
agroalimentare ecologice.
 Hotărâre de Guvern nr. 256/2006 privind hrana pentru animale şi
alimentele modificate genetic.
 Hotărâre de Guvern nr. 173/2006 privind trasabilitatea şi
etichetarea organismelor modificate genetic şi trasabilitatea
115
alimentelor şi hranei pentru animale, obţinute din organisme
modificate genetic.
 Ordonanţa de Urgenţă nr. 43/2007 privind introducerea deliberată
în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate
genetic.
 Ordonanţa de Urgenţă nr. 44/2007 privind utilizarea în condiţii de
izolare a microorganismelor modificate genetic.
 Hotărâre de Guvern nr. 568 din 5 iunie 2002 privind iodarea
universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor şi
utilizării în industria alimentară Publicată în Monitorul Oficial nr. 407
din 12 iunie 2002.
 Hotărârea de Guvern nr. 1198/2002 privind aprobarea Normelor de
igienă a produselor alimentare (publicată în Monitorul Oficial,
Partea I nr. 866 din 2 decembrie 2002).
 Hotărârea de Guvern nr. 1196/2002 privind controlul oficial al
alimentelor.
 Ordin MSF nr. 166/2000 pentru aprobarea utilizării laptelui
reconstituit din lapte praf la fabricarea laptelui de consum Publicat
în Monitorul Oficial nr. 587 din 21.11.2000.
 Ordin MSF nr. 160/2001 pentru aprobarea unor măsuri privind
comercializarea băuturilor alcoolice distilate Publicat în Monitorul
Oficial nr. 151 din 28.03.2001.
 Ordin MSF nr. 302 /2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la
natura, conţinutul şi etichetarea extractelor de cafea şi cicoare
Publicat în Monitorul Oficial nr. 582 din 17.09.2001.
 Ordin MSF nr. 398/2001 pentru aprobarea Normelor cu privire la
stabilirea calităţii-tip a produselor de bază din industria zahărului
Publicat în Monitorul Oficial nr. 574 din 14.09.2001.
116
 Ordin MSF nr. 769/2001 privind utilizarea aromelor la fabricarea
vinurilor şi băuturilor pe bază de vin Publicat în Monitorul Oficial nr.
823 din 20.12.2001.
natura, conţinutul, originea, fabricarea, ambalarea, etichetarea,
marcarea, păstrarea şi calitatea uleiurilor vegetale, grăsimilor
tartinabile–margarine– şi a maionezelor, destinate comercializării
pentru consumul uman Publicat in Monitorul Oficial nr. 372 din
03.06.2002.
 Ordin MSF nr. 185/2002 pentru aprobarea Normelor privind
solvenţii de extracţie utilizaţi în producerea alimentelor şi a
ingredientelor alimentare Publicat în Monitorul Oficial nr. 265 din
19.04.2002.
 Ordin MSF nr. 388/2002 pentru aprobarea Normelor privind fixarea
nivelului maxim de acid erucic în uleiuri şi grăsimi destinate
consumului uman, precum şi în produsele alimentare cu adaos de
uleiuri sau grăsimi Publicat în Monitorul Oficial nr. 532 din
22.07.2002.
comercializarea cărnii de pasăre Publicat in Monitorul Oficial nr.
699 din 24.09.2002.
comercializarea cărnii de porc Publicat în Monitorul Oficial nr. 906
din 13.12.2002.
 Ordin MSF nr. 457/2002 pentru aprobarea Normei privind
denumirile sub care se vinde şi condiţiile de calitate ale laptelui de
consum Publicat în Monitorul Oficial nr. 694 din 23.09.2002.
117
conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea, marcarea
şi păstrarea bulionului şi a pastei de tomate Publicat în Monitorul
Oficial nr. 774 din 24.10.2002.
natura, conţinutul, fabricarea, calitatea, ambalarea, etichetarea,
marcarea şi păstrarea sucurilor de legume Publicat in Monitorul
Oficial nr. 1 din 06.01.2003.
fabricarea, transportul, depozitarea, comercializarea şi controlul
temperaturii alimentelor congelate rapid, destinate consumului
uman Publicat în Monitorul Oficial nr. 86 din 11.02.2003.
denumirea, descrierea, definirea, caracteristicile şi compoziţia
mierii Publicat în Monitorul Oficial nr. 650 din 12.09.2003.
natura, conţinutul, fabricarea şi etichetarea gemurilor, jeleurilor şi
marmeladelor de fructe, precum şi piureului de castane îndulcit,
destinate consumului uman Publicat în Monitorul Oficial nr. 776 din
05.11.2003.
 Ordin MS nr. 859/2005 pentru aprobarea Normei privind Sistemul
rapid de alertă pentru alimente şi furaje.
 Ordin MS nr. 286/2006 privind stabilirea limitelor maxime admise
de reziduuri de pesticide în şi pe fructe, legume, cereale şi alte
produse de origine vegetală.
 Ordin MS nr. 246/2006 pentru stabilirea Listei ciupercilor
comestibile din flora spontană a căror recoltare sau achiziţie şi
comercializare sunt permise.
118
 Ordin MS nr. 7289/2007 privind anumiţi contaminanţi din alimentele
de origine animală şi nonanimală.
 Ordin MS nr. 1069/2007 pentru aprobarea Normelor privind
suplimentele alimentare.
 Ordin MS nr. 341/2007 pentru aprobarea normelor de igienă şi a
procedurii de notificare a apelor potabile îmbuteliate, altele decât
apele minerale naturale sau decât apele de izvor, comercializate
sub denumirea de apă de masă.
 Ordin MS nr. 828/2007 pentru aprobarea Normei cu privire la
anumite lactoproteine – cazeine şi cazeinaţi destinate consumului
uman.
 Ordin MS nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor
nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor şi a principiilor care stau
la baza unei alimentaţii sănătoase pentru copii şi adolescenţi.
 Ordin MS nr. 369/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind introducerea pe piaţă a alimentelor la care s-au adăugat
vitamine, minerale şi alte substanţe.
Biodiversitatea – o garanţie pentru securitatea alimentară şi

siguranţa alimentului
Biodiversitatea, la fel ca şi securitatea alimentară este o proprietate

atât regională, cât şi globală, care cuprinde mai multe nivele: diversitatea
genetică, diversitatea speciilor şi subspeciilor, diversitatea între populaţiile
sau comunităţile speciilor, diversitatea ecosistemelor şi habitatelor,
diversitatea între zonele mari peisagistice şi diversitatea globală.
Biodiversitatea este ameninţată de diferite activităţi umane,
precum:
119
- Exploatarea intensă a organismelor (vânătoare, pescuit)
- Poluarea mediului
- Schimbările climatice (de ex. modificarea temperaturii şi pH-ului
oceanelor)
- Invaziile biologice (introducerea unor specii invazive care modifică
ecosistemul natural)
- Distrugerea şi degradarea habitatelor
Se consideră că cea mai mare ameninţare a biodiversităţii vine din

partea agriculturii aplicate intensiv şi prin metode necorespunzătoare de
management care au dus la distrugerea şi degradarea habitatelor, dar şi
urbanizarea şi modificarea modului de alimentaţie care au dus la defrişări
cu pierderea biodiversităţii. În consecinţă, un management integrat al
sistemelor alimentare umane se impune pentru combaterea crizei
biodiversităţii.
Biodiversitatea poate fi de două tipuri, planificată şi asociată.
Biodiversitatea planificată este determinată de combinarea
componentelor biologice selectate (soiuri, specii) şi cele eliminate
(buruieni, ierbivore) de către un manager al unui agroecosistem. Pe lângă
această biodiversitate planificată, există un număr mare de specii şi
varietăţi distribuite în întregul agroecosistem ca urmare a interacţiunii cu
speciile şi practicile de management selectate de un manager agricol. Se
pare că biodiversitatea asociată, în special la nivel macroscopic, creşte
odată cu biodiversitatea planificată.
Biodiversitatea în strânsă legătură cu ecosistemele agricole este
definită ca multitudinea de plante, animale şi micro-organisme la nivel
genetic, al speciilor şi al ecosistemului. Biodiversitatea agricolă are un rol
120
deosebit de important pentru producerea de alimente şi pentru securitatea
alimentară şi a mijloacele de existenţă [6], fiind rezultatul interacţiunilor
dintre mediu, resursele genetice şi sistemele de management şi practicile
utilizate de către agricultori.
Figura 11. Tipuri de biodiversitate (după ecoglitz.com [11]).
Biodiversitatea este la rândul ei influenţată şi de schimbările

climatice, dar în acelaşi timp biodiversitatea poate reduce efectele
schimbărilor climatice asupra populaţiei şi ecosistemelor. Impactul
determinat de schimbările climatice observat asupra sistemelor
vulnerabile (ecosisteme montane, polare) a arătat o mai mare
vulnerabilitate datorită creşterii temperaturii. Raportul IPCC [17] arată
faptul că aproximativ 20-30% dintre speciile de plante şi animale evaluate
121
până în prezent prezintă un risc crescut de dispariţie în cazul creşterii
temperaturii medii globale cu mai mult de 1,5-2,5°C peste nivelurile 1980-
1999.
Există preocupări recente privind pierderea biodiversităţii agricole
ca urmare a extinderii terenurilor agricole în terenuri neirigate slab
productive şi omogenizarea sistemelor de producţie agricolă. În acest
sens, există două preocupări majore: creşterea nivelului de vulnerabilitate
genetică şi eroziunea genetică [5]. Vulnerabilitatea genetică se produce
atunci când un soi utilizat pe scară largă sau specii de animale sunt
sensibile la condiţiile climatice aflate în schimbare. Erodarea genetică
constă în pierderea resurselor genetice prin dispariţia unei specii de
animale sau soi de plante. Schimbările climatice şi variabilitatea climatică
ridicată poate determina creşterea vulnerabilităţii genetice şi intensificarea
eroziunii genetice. Fără o bună gestionare a biodiversităţii agricole, unele
funcţii cheie ale agro-ecosistemului ar putea fi pierdute (nutrienţi, ciclurile
apei, reglarea privind bolile şi dăunătorii, polenizarea şi controlul eroziunii
solului).
Există numeroase metode pentru conservarea biodiversităţii
agricole, care diferă între ele prin gradul intervenţiei umane în sistemul
naturale:
- managementul ex situ al băncilor de seminţe şi gene

- menţinerea liniilor sălbatice ale speciilor cultivate
- conservarea şi utilizarea soiurilor tradiţionale (culturi şi
creşterea animalelor)
Conservarea biodiversităţii poate fi asigurată în principal ex situ

sau in situ. Metodele ex-situ includ băncile de seminţe şi de gene, în timp
122
ce metodele in situ au loc în terenurile agricole, iazuri sau păduri. Cele
două abordări sunt complementare; colecţiile ex situ păstrează un set
stabil de resurse genetice, în timp ce metodele in situ conservă un proces
dinamic de evoluţie, resursele genetice fiind nevoite să se adapteze
schimbărilor exercitate de selecţia naturală şi umană.
Măsurile necesare pentru conservarea biodiversităţii în agricultură
depind de tipul de biodiversitate. Cele trei moduri principale în care
agricultorii şi factorii de decizie politică pot contribui la conservarea
biodiversităţii sunt:
1. reducerea extinderii agricole în terenurile bogate în biodiversitate

2. adoptarea unor sisteme agricole de producţie care sprijină atât
conservarea biodiversităţii cât şi producţia agricolă
3. conservarea biodiversităţii agricole
Biodiversitatea agricolă este legată direct de producţia agricolă. În

ultimii ani, comunitatea internaţională a acordat sprijin agricultorilor pentru
conservarea biodiversităţii agricole in situ. Aceste programe urmăresc
creşterea disponibilităţii şi productivităţii diversităţii în sistemele de
producţie. Strategiile aplicate vizează creşterea cererii de produse diverse
prin instituirea sistemelor de etichetare, de certificare şi creşterea
diversităţii sistemelor agricole de furnizare a seminţelor.
Se consideră că un rol important în conservarea biodiversităţii îl
are trecerea spre agricultura alternativă atâta timp cât agricultura
convenţională are impact negativ asupra mediului şi sănătăţii umane,
prezentând ineficienţă în utilizarea resurselor comparativ cu metodele
alternative.
123
Există o nevoie urgentă pentru a determina distribuţia biodiversităţii
pentru alimente şi agricultură, atât în natură cât şi în terenurile agricole, şi
evaluarea vulnerabilităţii sale la schimbările climatice.
Ca urmare a acţiunii a numeroşi factori precum agenţi microbieni,
abuzul de pesticide, schimbări climatice, poluarea, radiaţiile
electromagnetice, ne confruntăm astăzi şi cu un sindrom al prăbuşirii
coloniilor de albine. După un raport al World Watch Institute, o treime din
populaţiile de albine domestice au dispărut în întreaga lume, aceeaşi
soartă putându-se repeta şi cu cele sălbatice. America de Nord s-a
confruntat cu un dezastru în anii 2006-2007. Aceste dezastre ar putea
avea consecinţe din cele mai grave: hrană vegetală din ce în ce mai rară
(necesitatea albinelor pentru polenizarea culturilor de fructe şi legume,
cca 84% din speciile de plante), o creştere a preţului alimentelor, până la
foametea care poate afecta ţări sau regiuni întregi. Un raport al Comisiei
pentru Agricultură din Parlamentul European arată că o mortalitate
crescută a populaţiilor de albine ar putea afecta producţia de alimente şi
stabilitatea mediului în UE. Un procent de 76% din producţia de alimente
din Europa depind de polenizarea de către albine. Pe de altă parte,
sectorul apicol oferă direct şi indirect venituri pentru 600.000 cetăţeni
comunitari. Pentru gestionarea acestei probleme se impune o acţiune
coordonată a Comisiei europene şi a statelor membre, investirea în
cercetare, dezvoltarea de noi produse veterinare pentru sănătatea
albinelor şi creşterea fondurilor pentru programele de apicultură, în cadrul
noii Politici Agricole Comune (PAC) după 2013.
Pierderea biodiversităţii este greu de estimat, în special pierderea
acesteia ca urmare a expansiunii agriculturii şi creşterii populaţiei. Astăzi
este estimat faptul că în lume există 13 milioane de specii. Pierderea
biodiversităţii este un fenomen care poate duce la o pierdere estimativă a
124
1-10% din speciile globului, până în următorul sfert de secol. Pierderea
biodiversităţii ca şi securitatea alimentară, este o problemă globală.
Agricultorii şi ecologiştii vor trebui să conlucreze pentru a investiga în
continuare interacţiunile agroecologice şi integrarea peisagistică.
125
View publication stats

Securitatea Şi Siguranţa Alimentară: November 2012

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Securitatea Şi Siguranţa Alimentară: November 2012

Titlu original:

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Securitatea şi siguranţa alimentară

Chapter · November 2012

Simona Oancea Doru Bănăduc

SEE PROFILE SEE PROFILE

Southwestern Carpathian Wilderness and Sustainable Development Initiatives View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

Contextul în care se studiază strategiile privind securitatea

resurse naturale si energie

Figura 4. Modelul integrării ecosistemului antropic în Ecosferă.

Abordarea ecosistemului antropic, cu subsistemele sale, înlesneşte

4.1. Conceptele de securitate alimentară, siguranţa alimentelor,

Securitatea alimentară este parte a securităţii fiecărui stat din lume

După asigurarea unui sistem agricol sustenabil, astăzi atenţia este

1. să aibă inocuitate, adică să nu existe substanţe toxice, antinutritive,

Biodisponibilitatea unui aliment este influenţată de starea

În scopul definirii siguranţei alimentelor se iau în considerare

Figura 6. Factori de agresiune ai alimentului (adaptată după Banu [1]).

4.2. Securitatea alimentară: populaţia şi alimentaţia

În accepţiunea sa actuală [25], conceptul de securitate alimentară

 Disponibilitatea unor alimente de calitate şi nutritive, din surse

Orice situaţie care întrerupe furnizarea şi accesul la alimente sau

Se consideră că o cantitate mică de micronutrienţi (vitamine,

1. Vitamina A, a cărei deficienţă poate provoca orbirea şi reducerea

Politicile alimentare şi nutriţionale îmbinate cu politicile ecologice,

Total 5451 1372

În scopul asigurării securităţii alimentare şi ajutorării micilor

- existenţa legislaţiei specifice

Ca urmare a urbanizării accelerate în ţările în curs de dezvoltare,

4.3. Siguranţa alimentară: calitatea alimentelor, standarde pentru

Structura dietei s-a diversificat treptat de-a lungul anilor, astfel ca

- Obiceiurile de consum (consum ridicat de sare, de produse cu

Tip de boală influenţa dietei (%)

Figura 8. Vulnerabilitatea sistemelor alimentare faţă de schimbările globale de

Produsele alimentare pot suferi diferite modificări în următoarele

- materie primă (cultivarea plantelor, creşterea animalelor, recoltarea

Riscul de contaminare a alimentelor se poate datora unor

Producerea, procesarea şi distribuţia de alimente

Există o strânsă colaborare între experţi din diferite domenii

- Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care se ocupă cu

Acest sistem organizaţional colaborează strâns pentru o cât mai

- FAO (Food and Agriculture Organization)

Aceste instituţii iau decizii privind evaluarea criteriilor de siguranţă

 Îmbunătăţirea valorii nutritive a alimentelor cu minimizarea

În cadrul politicii UE, principiul de bază privind siguranţa

Legislaţie naţională în domeniul securităţii şi siguranţei alimentului

La nivel internaţional, securitatea alimentară este monitorizată de

 HG 283/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărârii

 Ordin nr. 36 din 16 aprilie 2008 privind aprobarea Listei

1. SR ISO 16649-1:2007: Microbiologia alimentelor şi

 Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi hranei pentru

Articol Titlu articol

Domeniul : alimente de origine animală

1. Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al

II. Legislaţie privind înregistrarea sanitară veterinară şi pentru siguranţa

1. Regulamentul (CE) nr. 178/2002/CE de stabilire a principiilor şi a

III. Legislaţie privind zoonozele:

1. Regulamentul (CE) nr. 178/2002/CE de stabilire a principiilor şi a

IV. Legislaţie privind igiena alimentaţiei şi sănătatea publică:

 HG 925/2006, după Directiva 93/43/CEE: Sistemul HACCP

HACCP este un acronim de provenienţă engleză şi este un sistem

 Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în