Sunteți pe pagina 1din 37

Tema: Managementul activelor şi pasivelor

unei bănci comerciale


Chişinău 2010

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………...……3
1. Rolul şi funcţiile unei bănci comerciale....................................................4
2. Operaţiunile unei bănci comerciale..........................................................6
2.1 Operaţiuni bilanţiere.........................................................................6
2.1.1 Operaţiuni pasive...................................................................6
2.1.2 Operaţiuni active..................................................................10
2.2 Operaţiuni extrabilanţiere..............................................................19
3. Riscul ratei dobînzii..................................................................................20
3.1 Măsurarea riscului de dobîndă…………….……………………..23
3.1.1 Analiza GAP……………………………………...………..23
3.1.2 Analiza duratei…………………………….……..………..28
3.1.3 Metoda simulării………………………….…..……………32
Concluzie…………………………………………………………………….34
Bibliografie………………………………………………………………….35

2
Introducere

Managementul activelor şi pasivelor reprezintă o parte integrantă din procesul


de planificare al băncilor şi a altor instituţii financiare. Acest concept este bazat pe
ideea că orice bancă trebuie să se preocupe de administrarea activelor şi pasivelor
sale ca un sistem integrat, deoarece ansamblul celor două contribuie la obţinerea
unei profitabilităţi adecvate în condiţiile asumării unor riscuri adecvate. Oferă
mijloace defensive de a adapta portofoliul total al băncii la ciclurile economice şi
la eventualele presiuni asupra stucturii depozitelor atrase şi a plasamentelor
efectuate, cît şi mijloace ofensive de a construi portofolii de active şi pasive care să
corespundă cu scopurile băncii.
Principale scopuri ale managementului activelor şi pasivelor sunt de a
maximiza, sau măcar de a stabiliza, ecartul (spread - ul) dintre venituri şi cheltuieli
şi de a maximiza valoarea de piaţă a băncii. Cel mai bun mod de a inţelege rolul
managementlui activelor şi pasivelor este de al vedea în contextul totalităţii
surselor atrase de bănci şi al plasamentelor efectuate de bancă cu aceste surse.
Banca îşi atrage resursele dintr-o varietate de surse şi le plasează de asemenea intr-
o varietate de moduri. Resursele pot proveni din depozite la termen, depozite la
vedere, datorii pe termen lung, împrumuturi pe termen scurt, capitalul acţionarilor.
Costul mediu al fondurilor va fi determenat de mix-ul de surse de finanţare ales de
managementul băncii.
Din această varietate de surse, Trezoreria, asistată de conducerea băncii,
trebuie să decidă tipul şi structura plasamentelor - credite, plasamente interbancare,
titluri de stat, credite guvernamentale, obligaţiuni etc., care să se potrivească cu
nevoile băncii în ceea ce priveşte obţinerea de profit, starea de lichiditate şi
reglementările legale.

3
1. Rolul şi funcţiile unei bănci comerciale

Băncile sunt instituţii specializate care au apărut pe o anumită treaptă de


dezvoltare şi organizare socială, al căror rol şi funcţii au evoluat o dată cu viaţa
economico-socială în ansamblul său.
Spre sfîrşitul Evului Mediu, activitatea bancară s-a dezvoltat cu deosebire în
Italia, atît în ceea ce priveşte acordarea de credite comercianţilor, cît şi prin
activităţile de schimbare a banilor. De aceea, mulţi termeni bancari, utilizaţi şi
astăzi, îşi au originea în acest spaţiu geografic.
Este evidentă diferenţa mare între operaţiunile limitate, efectuate de bancheri
la începuturile activităţii bancare şi gama complexă de servicii care pot fi oferite de
o bancă modernă. Pe măsură ce băncile s-au dezvoltat, mulţi experţi au încercat să
definească ce se înţelege prin termenul de “bancă”, noţiunile şi conceptele cîştigînd
în complexitate şi profunzime.
O bancă este o instituţie căreia i se acordă permisiunea (în general, sub forma
unei autorizaţii/licenţe) de a efectua tranzacţii cu bani. Cu alte cuvinte, o companie
este bancă, dacă este recunoscută, oficial, ca bancă. Deşi aceasta este o definiţie
“închisă” (o bancă trebuie să fie recunoscută ca bancă) ea este, în general,
acceptată. Cercetătorii şi juriştii au încercat însă, în continuare, să stabilească o
definiţie care să explice de ce o anumită companie (societate comercială) trebuie să
fie recunoscută ca o bancă.
Potrivit reglementărilor care guvernează activitatea bancară din ţara noastră,
“societăţile bancare sunt persoane juridice al căror obiect principal de activitate îl
constituie atragerea de fonduri de la persoane juridice şi fizice, sub formă de
depozite sau instrumente nenegociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum şi
acordarea de credite.”
Băncile comerciale sunt instituţii financiare specializate:
▬ Atît cît trebuie în atragerea resurselor
4
▬ În utilizarea resurselor mobilizate pentru distribuiri de credite
▬ Efectuează plăţi între titularii de cont şi persoane fizice sau juridice
La nivelul băncilor comerciale identificăm următoarele funcţii:
1. atragerea de disponibilităţi monetare prin oferta de titluri
2. condiţiile de fructificare avantajoase din punct de vedere al:
▬ remunerării
▬ lichidităţii
▬ siguranţei
3. asigurarea unei circulaţii interne a instrumentelor de plată
4. acordarea de credite clienţilor pentru producţie, investiţii,
comercializare pe diferite perioade şi în diferite condiţii
5. diversificarea ofertei de produse şi servicii financiare
6. depozitarea (păstrarea în garanţie) a diferitelor valori depuse la
bănci.
Unele din aceste activităţi sunt rezultatul efectuării de către bănci a
operaţiunilor bilanţiere, altele reflectă şi generează operaţiuni în afara bilanţului şi
cunosc astăzi o tendinţă de:
▬ Creştere
▬ Diversificare

5
2. Operaţiunile unei bănci comerciale

2.1 Operaţiuni bilanţiere


Constituie în activitatea băncilor comerciale ponderea cea mai importantă în
totalitatea activităţilor lor.
2.1.1 Operaţiuni pasive
Operaţiunile pasive – ale băncilor comerciale sunt operaţiuni de atragere a
activelor monetare existente în economie.
În structura operaţiunilor pasive sunt:

a. Depozitele bancare
Aceste resurse deţin cu mici excepţii ponderea principală în totalul resurselor
constituite la nivelul unei bănci:
▬ depozite la vedere sunt caracterizate prin elasticitate, deoarece titularii
pot dispune în orice moment utilizarea lor pentru plăţile în cont sau chiar şi le pot
retrage. Cu toate acestea, practica şi experienţa au demonstrat că, în mod normal
(adică în cazul unui număr suficient de mare de deponenţi , de ponderi relativ
apropiate şi care nu acţionează identic), aceste depozite au un grad de stabilitate
superior chiar depozitelor la termen – grad concretizat în soldul mediu permanent
(care exprimă posibilităţile de fructificare a depozitelor, prin acordarea de credite
de către bancă). Cu toate că reprezintă cea mai stabilă resursă a băncilor
comerciale, nu trebuie abuzat de aceste depozite, ci trebuie operat de o manieră
precaută, în măsură să prevină dificultăţile generate de ritmuri şi volume
neprevăzute ale retragerilor din conturi. Depozitele la vedere prezintă mai multe
forme de existenţă, însă contul curent rămîne expresia caracteristică a acestor
depozite. Această formă specială de servire bancară vizează operaţiuni de casierie,
iar degrevarea titularului de cont curent de aceste atribuţii (care presupun eforturi

6
laborioase şi, implicit , costuri pentru bancă) constituie unul din motivele
bonificării reduse prin dobînzi (care, în unele cazuri, nici nu se acordă).
▬ depozite la termen au ca principală formă de existenţă în cadrul băncilor
comerciale – conturile de depozit de investiţii , ce creează o bază sigură de
fructificare în procesul de creditare, pe termene corelate cu natura şi durata acestor
resurse. De asemenea, băncile comerciale deschid clienţilor conturi de economii
simple sau în anumite sisteme (scheme, programe), care să asigure regularitate în
procesul de economisire.

b. Împrumuturile contractate la băncile comerciale – băncile comerciale fac


apel la resursele băncii naţionale, se refinanţează în cazul în care se confruntă cu
lipsă de lichiditate.
Apelul la refinanţare se face de bănci şi pentru a reoptimiza structura
portofoliului de titluri pe care-l are fiecare bancă.
Refinanţare se face:
(a) Rescontarea cambiilor (îndeosebi a tratelor)
(b) Cedarea în pensiune cu contract de răscumpărare la scadenţă
(c) Obţinerea de împrumuturi pe gaj de titluri(efecte publice) = operaţiune de
bombardare.

c. Împrumuturi de pe piaţa monetară


▬ Împrumuturi specifice pieţei înterbancare
▬ Dobînda este mai mare
▬ Împrumuturi de trezorerie (pe termen scurt şi foarte scurt)

d. Capitalul propriu
Capitalul propriu şi fondurile de rezervă constituite din profitul brut au un
aport relativ redus în formarea resurselor de creditare a băncilor – intermediari prin
definiţie în reciclarea şi valorificarea capitalurilor. În marea lor majoritate societăţi
pe acţiuni, băncile îşi formează capitalul propriu prin emisiunea şi subscrierea de
7
acţiuni. Dar în formarea resurselor proprii, fondurile de rezervă constituie treptat
prin repartizarea profiturilor anuale ajung sa devanseze chiar capitalul. Legislaţiile
multor ţări îngăduie asemenea proporţii, dimensiunile rezervelor fiind îndreptăţite
prin varietatea şi periculozitatea riscurilor bancare.
În structura capitalului propriu se includ două elemente:
▬ Capital social – alcătuit din totalitatea valorilor nominale a acţiunilor
emise de bancă. Acţiunile pot fi nominale sau la purtător. Băncile comerciale pot
majora nivelul capitalului social în baza hotărîrii acţionarilor şi cu acordul BNM,
utilizînd următoarele surse:
 emitere de noi acţiuni;
 prime legate de capital rămase după acoperirea cheltuielilor legate de
operaţiunile respective;
 rezerve constituite din profitul net;
 diferenţe de reevaluarea patrimoniului;
 obligaţiuni, dividende şi datorii convertibile în acţiuni;
 rezerve constituite din diferenţe favorabile de curs valutar, conform
normelor legale.
▬ Fondul de rezerve - constituit din profitul net al băncii, şi are dublă
destinaţie:
 Lichiditate - în scopul promovarii unui sector financiar puternic şi
competitiv, neadmiterii riscului excesiv în sistemul financiar,
protejării intereselor deponenţilor şi menţinerii de către instituţiile
financiare a unui nivel adecvat de lichiditate Banca Naţională a
Moldovei stabileşte reguli, care au scopul de a stabili o legatură
adecvată dintre suma fondurilor investite ale băncii (activele) şi suma
resurselor financiare (pasivele). Lichiditatea este capacitatea băncii de
a asigura în orice moment îndeplinirea angajamentelor sale.
 Solvabilitate - Potrivit prevederilor Legii bancare ”în scopul
asigurării stabilităţii şi siguranţei activităţii desfăşurate şi/sau a
îndeplinirii obligaţiilor asumate, fiecare instituţie de credit trebuie să

8
menţină un nivel adecvat al fondurilor sale proprii”. Cu alte cuvinte
băncile trebuie să aibă asigurate întotdeauna un nivel de solvabilitate
corespunzător.

În funcţie de politica băncii se pot face majorări de capital social prin


încorporarea de rezerve – atribuindu-se acţionarilor acele acţiuni gratuite.

9
2.1.2 Operaţiuni active
Operaţiunile active – ale băncilor comerciale se referă la angajarea resurselor
acestor instituţii în vederea realizării funcţiilor statutare şi a obţinerii de profit.
Operaţiunile active pot fi grupate, în principal, în :
-           operaţiuni de creditare a firmelor;
-           operaţiuni de creditare a persoanelor fizice;
-           operaţiuni de plasament;
Prima categorie de operaţiuni relevă o mare diversitate de tehnici de creditare,
adoptate în întîmpinarea cerinţelor întreprinderilor . Ele pot fi clasificate, la rîndul
lor, în două mari subgrupe: creditarea necesităţilor de capital fix şi creditarea
cheltuielilor de exploatare.
Prin natura lor, nevoile principale de capital fix ale întreprinderilor sunt
acoperite prin intermediul pieţei de capital (utilizîndu-se emisiunea de acţiuni şi /
sau obligaţiuni). Firmele fac apel la bănci pentru creditarea mijloacelor fixe (în
general, echipamente) , însă băncile comerciale practică mai puţin acest tip de
operaţiuni, care sunt preferate cu precădere de către băncile de ramură, băncile de
credit pe termen mijlociu sau lung, societăţile financiare (cele de leasing în
principal) ş.a.m.d. Acestea din urmă sunt mai competente în analiza utilităţii
creditului din punct de vedere economic, neezitînd să acorde credite de acest gen
care, în cea mai mare parte, nu sunt re-creditabile (adică banca îşi asumă, pînă la
scadenţă , riscul şi acoperirea cu resurse). Intervenţiile mai restrînse ale băncilor
comerciale, dacă există, vizează tocmai credite re-creditabile, din considerente de
precauţie.
Creditarea cheltuielilor de exploatare ale întreprinderilor poate fi realizată în
două moduri :
▬ Creditarea creanţelor comerciale constă în preluarea de către bancă,
contra monedă, a creanţelor comerciale pe care întreprinderile furnizoare le
au asupra clienţilor lor. Dintre modalităţile de creditare în această manieră,

10
cele mai importante sunt : scontarea, pensiunea, împrumutul pe efecte
comerciale în gaj şi lombardarea.
▬ Creditele de trezorerie sunt acordate pe termen scurt (în general, pînă
într-un an), avînd drept scop acoperirea necesităţilor monetare legate de ciclul
de fabricaţie şi de comercializare . Formele principale prin care se poate
beneficia de aceste credite sunt avansul în cont curent şi creditele specializate.

Operaţiunile active se reflectă în activul bilanţier astfel:


a. Numerarul + rezerve = au o pondere redusă în structura activelor unei
bănci – ele nu generează venituri, dar constituirea lor este absolut necesară şi
obligatorie pentru asigurarea unei lichidităţi corespunzătoare dar şi pentru a face
faţă obligaţiilor în pasiv devenite exigibile.

b. Titluri
Plasamentul de resurse în titluri cunoaşte în prezent o creştere a ponderii în
totalul plasamentelor băncilor.
Plasamentul în titluri e important pentru profitul băncii, achiziţia de titluri
aducînd băncii venituri (sub formă de dobînzi şi dividende).
Deciziile manageriale vizînd portofoliul de investiţii ale băncii, în sens larg,
incluzînd şi creditele, trebuie să respecte cîteva principii, şi anume:
▬ principiul legalităţii, vizînd atît gestiunea băncii cît şi protecţia
portofoliului de investiţii şi politica de plasament;
▬ principiul siguranţei, al prudenţei, vizînd rambursarea valorii investiţiilor
la termen şi cu remuneraraţia aferentă. Riscul de nerambursare poate apărea
din mai multe cauze:
 debitorul;
 banca;
 sectorul de activitate;
 economia în ansamblu;

11
▬ principiul lichidităţii, care afirmă asigurarea lichidităţii băncii printr-un
arbitraj continuu între scadenţele plasamentelor şi cele ale resurselor;
▬ principiul profitabilităţii, în sensul gestionării portofoliului de investiţii
corelat cu resursele, în vederea creşterii valorii capitalului băncii şi a remunerării
atractive a acţionarilor.
În structura portofoliului avem:
▬ Valori mobiliare cu venit variabil
 Acţiuni (titluri de proprietate)
▬ Valori cu venituri fixe
 Obligaţiuni, bonuri de tezaur, rente, cambii, titluri de creanţă
Achiziţionarea acestor titluri este importantă atît pentru:
▬ maximizarea profitului
▬ asigurarea lichidităţii băncii (ele includ în structura portofoliului titluri în
termen scurt cu grad ridicat de lichiditate şi anume bonurile de tezaur)
Aceste titluri sunt:
▬ Publice
▬ Private
Pot fi:
▬ Titluri pe termen scurt
 Bonuri de tezaur
 Cambii
 Rente
▬ Titluri pe termen lung
 Acţiuni
 Obligaţiuni

Mărimea unui portofoliu la nivelul unei bănci depinde de trei factori:


1. Mărimea resurselor totale ale băncii

12
2. Mărimea resurselor disponibile rămase după distribuirea de credite şi
după acoperirea nevoilor de lichiditate
3. Gradul de rentabilitate pe care-l are plasamentul într-un titlu sau altul

Practica bancară are mai multe tehnici de formare a portofoliului:


▬ Cumpărarea directă a titlurilor
 Subscrierea
 Licitaţia (ofertă publică)
 Prin bursa de valori
▬ Scontarea titlurilor de credit (în speţă a titlurilor de credit comercial)
▬ Luarea titlurilor în pensiune cu contract de răscumpărare
▬ Bombardarea (acordarea de împrumuturi pe gaj de efecte publice, emise şi
garantate de stat)

c. Creditele bancare
Apariţia creditului este strîns legată de dezvoltarea producţiei şi circulaţiei
mărfurilor; evoluţia acestor fenomene a impus includerea schimbului – şi, odată cu
el, şi a creditului – în cadrul relaţiilor monetare. Creditul reprezintă operaţiunea
prin care o valoare de întrebuinţare actuală este cedată (transmisă) de către un
creditor (împrumutător sau investitor) unui debitor (împrumutat) care se angajează
să o returneze sub forma unor valori de primit în viitor, în condiţiile stabilite în
acordul de credit.
Termenul “credit” îşi are originea în participiul trecut al verbului latinesc
„credere” = a crede, mai exact „creditum” = încredere în promisiunea de
rambursare a celui ce oferă bunuri, lucrări, servicii sau alte valori în cel care se
îndatorează. Limba romînă a consemnat acest cuvînt ca neologism , el pătrunzînd
în vocabularul nostru abia în secolul al XVIII-lea prin preluarea din limba
franceză a substantivului „credit” = încredere fermă (confiance) din punct de
vedere financiar.

13
Relaţiile de credit au existat şi în economiile premonetare, însă aşa cum
schimbul devine din ce în ce mai dependent de haina monetară (prin însăşi
scindarea sa în cele două acte – vînzarea şi cumpărarea ) aşa şi creditul este tot
mai greu de închipuit în lipsa banilor. Apărut din necesitatea stingerii obligaţiilor
dintre diferiţi agenţi economici, proces căruia moneda lichidă nu-i putea face faţă,
creditul constituie una din condiţiile desfăşurării oricărui proces economic.
Depăşind sfera proceselor economice interne, creditul a fost extins treptat şi în
relaţiile cu partenerii externi, fie ei simpli agenţi economici sau chiar state. Astfel,
creditul este văzut ca o pîrghie economică indispensabilă, este ca o forţă activă ce
s-a concretizat în întreţinerea de relaţii între furnizori şi cumpărători, în contribuţia
la formarea de unităţi productive sau în fructificarea acumulărilor băneşti.
Înainte de definirea creditului şi a funcţiilor sale, se impune realizarea unei
distincţii între finanţe, bani şi credit. Astfel, trebuie subliniat că, numai în cadrul
rotaţiei de ansamblu a capitalului, a mijloacelor materiale şi monetare , creditul se
poate transforma fie în bani, fie în finanţe; în timp ce finanţele presupun capitaluri
deja formate care se acumulează, creditul reprezintă un efect al proceselor
economice în urma cărora apar capitaluri temporar disponibile. În acest sens,
creditul poate fi considerat o formă specială de mişcare a valorilor: vînzare de
mărfuri cu plata amînată sau cu transferarea temporară de monedă cu titlu de
împrumut . Intr-o formă extinsă creditul mai poate fi identificat cu circulaţia
capitalului de împrumut. Numeroasele interpretări reducţioniste au furnizat o serie
de accepţiuni de genul : creditul = bani şi finanţe; creditul = împrumut ; creditul =
pîrghie; creditul = capital: etc. Una din definiţiile demne de reţinut indică
operaţiunea de creditare ca cedarea unei sume de bani efectuată la un moment dat
din partea unui subiect economic, în folosinţa altui subiect economic, cu obligaţia
pentru acesta din urmă de a restitui mai tîrziu , la un termen fixat, suma primită
plus o sumă de bani care se cheamă interes sau dobîndă (Victor Slănescu) .
Elementele comune care se găsesc însă în toate definiţiile date creditului sunt
următoarele:

14
-           existenţa unor disponibilităţi la unii agenţi economici şi acceptarea de
a fi cedate (împrumutate) altor agenţi (debitori);
-           pierderea temporară a unor drepturi de către cel care acordă
împrumutul (împrumutant) şi instituirea altor drepturi pentru cel împrumutat;
-           obligativitatea împrumutatului de a restitui împrumutul la un termen
numit scadenţă, însoţit în mod obligatoriu de dobîndă.
Creditul bancar cuprinde o sferă largă de raporturi angajînd modalităţi diferite
pe termen scurt şi pe termen lung şi mijlociu privind operaţiile bazate pe înscrisuri
sau fără , garantate sau negarantate în fiecare caz în parte sau în cadrul unui acord
general.
Raporturile de credit ale întreprinderilor cu băncile sunt de regulă reciproce.
Pe de o parte întreprinderile avînd conturi deschise la bănci, formează depozite
care pot fi folosite de către acestea, ca resurse. Pe de altă parte băncile acordă
credite întreprinderilor pentru nevoile lor de producţie curente sau de recuperare
ulterioară, pentru investiţii.
Creditul bancar realizează 3 funcţii :
-   redistribuirea fondurilor disponibile
-   emisiunea monetară
-   reflectarea şi stimulare a eficienţei activităţilor agenţilor economici
Varietatea de credite furnizate de către bancă clientului permite gruparea
acestora după anumite criterii:
▬ Credite bancare pe termen scurt
Credite bancare pe termen scurt se acordă de bănci pînă la 12 luni ,atît la
acordare cît şi pentru întreaga perioadă de utilizare, debitorii trebuie să garanteze
creditele cu valori materiale şi resurse financiare prevăzute a se realiza în sumă
cel puţin egală cu creditul primit. Existenţa garanţiei constituie pentru bancă o
certitudine că îşi va putea recupera sumele împrumutate în cazul nerambursării la
termen a creditului.
Pentru întreprinderile private mici, creditele se garantează cu întreg
patrimoniul existent. Valoarea garanţiilor trebuie să fie cu 20 % mai mare decît

15
creditul acordat. În caz de nevoie se poate apela şi la giranţi, reprezentînd terţe
persoane care se oferă să garanteze cu averea şi veniturile lor pentru eventualitatea
că la scadenţă debitorul nu poate rambursa creditul.
Termenele de rambursare se înscriu drept clauze în contractul de credit, după
negocierea lor prealabilă. Pentru creditele nerambursate la termen banca este în
drept să aplice dobînzi majorate şi în caz extrem să treacă la recuperarea creditelor
din garanţiile constituite sau să se îndrepte, pentru recuperare, asupra giranţilor.

▬ Creditele de trezorărie
Creditele de trezorerie sunt credite deschise de bancă în funcţie de situaţia
trezoreriei întreprinderii (deficit sau excedent) fără nici o legătură cu alte creanţe
sau alte operaţiuni.
Astfel de credite pe termen scurt se acordă în cazul deficitului de trezorerie,
fără alte garanţii deosebite, în vederea acoperirii plăţilor curente.
Creditele de trezorerie se împart în :
 Creditele pentru facilităţi de casă – se acordă regulat pentru plăţi de
salarii, furnizori pe un termen, variind de la cîteva zile la cîteva luni.
 Creditele sezoniere – pot fi acordate nu numai întreprinderilor agricole,
ci şi altor întreprinderi care lucrează sezonier şi înregistrează decalaj în timp între
încasări şi cheltuieli
 Creditele de legătură – se mai numesc credite legate de o anumită
operaţiune financiară sau credite de sudură. Ele apar în situaţia cînd întreprinderea
resimte necesităţi de fonduri cu caracter permanent. Creditele de legătură servesc
pînă la obţinerea capitalului permanent care finanţează nevoi permanente.
 Creditele pe termen foarte scurt (SPOT) – se acordă de la o zi la alta
marilor întreprinderi, din disponibilităţi zilnice de numerar ale băncii. Creditul
SPOT nu presupune o aprobare scrisă sau orală a băncii şi nici stabilirea prealabilă
a unui plafon.
 Credite pentru mobilizarea efectelor financiare – sunt credite generale,
nu comportă garanţii deosebite.

16
▬ Creditele de mobilizare :
 Creditul de scont - scontarea tratelor de către bănci reprezintă
achiziţionarea acestora în schimbul unei taxe de scont. Spre deosebire de creditele
generale, creditul de scont este rambursat ca urmare a derulării unei anumite
operaţiuni comerciale din care banca îşi asigură recuperarea creditului.
 Creditul pentru mobilizarea creanţelor comerciale – permite scontarea nu
numai a creanţelor individuale, ci gruparea mai multora la un loc după criteriul
timpului în care au fost emise, urmînd să se tragă după ele un singur bilet la ordin
în vederea prezentării lui la scontare. Creditul pentru mobilizare creanţelor
comerciale are rolul de a atenua carenţelor creditului de scont unde fiecare efect
face obiectul unor operaţii independente. Acest tip de credit se foloseşte în relaţiile
băncii cu clienţi buni întrucît presupune un risc mai mare decît în cazul creditului
de scont.
 Creditul pentru mobilizarea creanţelor asupra clienţilor din străinătate –
pentru a favoriza exportul, banca centrală foloseşte o procedură de mobilizare a
creanţelor asupra partenerilor străini, stimulînd băncile comerciale să o utilizeze
prin faptul că este de acord să resconteze aceste creanţe în condiţii relativ
avantajoase pentru acestea.
 Vînzarea creanţelor către societăţile specializate – această operaţiune nu
reprezintă un credit propriu-zis ci o vînzare-cumpărare de creanţe cu riscurile
corespunzătoare. In ţările unde se foloseşte, operaţiunea se numeşte „factoring”
sau „l’affecturage”.
 Creditele pe stocuri – sunt credite pe termen scurt, garantate cu anumite
stocuri de mărfuri

▬ Creditele de prefinanţare: 
 Creditul de finanţare a lucrărilor publice. Pentru a acoperi temporar
necesităţile de plată ale întreprinzătorilor, anumite instituţii financiare îşi propun

17
ca scop să finanţeze cheltuielile aferente pînă în momentul încasării contravalorii
lor de la buget.
 Creditul pentru prefinanţare exporturilor urmăreşte încurajarea
exporturilor ce se fac cu comandă fermă sau fără comandă fermă: credit-
cumpărător, credit-furnizor, etc.
 Obligaţiuni pe cauţiune – Astfel de credite pot fi acordate
întreprinzătorilor de către administraţia fiscală, care joacă rolul de bancher, sub
forma amînărilor de la plata obligaţiunilor fiscale (taxe vamale, TVA, etc).

d. Activele corporale – au o pondere diferită de la o bancă la alta, nu


generează venituri, dar sunt absolut necesare pentru buna desfăşurare a activităţii
bancare.

18
2.2 Operaţiuni extrabilanţiere
▬ Nu au ca efect o majorare a resurselor bancare şi implicit nu au ca efect o
majorare a plasamentelor.
▬ Ele sunt generatoare de cîştiguri dar şi de riscuri pentru managementul
bancar
▬ Au o tendinţă de creştere la nivelul băncilor comerciale

Structură:
1. Operaţiuni de comision – au ponderea cea mai mare. Băncile în calitatea
de intermediar acţionează în numele şi pentru contul clienţilor.
2. Operaţiuni de mandat – se face în numele băncilor şi pentru contul
clienţilor. Ele vizează în principal administrarea portofoliului de titluri.
3. Operaţiuni de vînzare – cumpărare pentru clienţi
4. Operaţiuni de gestionare – a trezoreriei firmei
5. Sevicii de informaţii financiare şi preluarea datelor financiare
6. Servicii de consultanţă – pune la dispoziţia clienţilor documente şi studii
financiare
7. Servicii de comercializare de softuri bancare, şi gestiune financiar–
contabilă
8. Efectuare a plăţilor şi încasare a creanţelor
9. Asigurarea de servicii bancare la domiciliu – pondere în creştere

19
3. Riscul ratei dobînzii

Deoarece conceptul de management al activelor şi pasivelor se preocupă de


integrarea politicilor de administrare a activelor şi pasivelor, trebuie să cuprindă şi
strategii menite să maximizeze veniturile obţinute din portofoliul de credite şi
investiţii efectuate şi să minimizeze costurile variatelor categorii de resurse atrase.
În principal, managementul activelor şi pasivelor se reduce la managementul
riscului ratei dobînzii. Marea majoritate a activelor şi pasivelor băncii sunt
evaluate la diferite niveluri ale ratei dobînzii, şi din acest motiv practic, în cele din
urma avem de a face cu managementul riscului ratei dobînzii. Aceasta se bazeaza
pe noţiunea de venituri nete din dobîndă - NII (net interest income), definit ca
diferenţa dintre veniturile din dobînzile primite din creditele şi investitiile
efectuate şi dobînzile plătite pentru resursele atrase:
venitul net din dobînzi (NII) = venituri totale din dobînzi - cheltuieli totale cu
dobînzile
          Deoarece acest indicator nu este comparabil între mai multe instituţii
financiare, s-a elaborat un indicator exprimat procentual - marja procentuală neta
a dobînzii (Net interest margin):
marja neta a dobînzii (m) = NII / Sc,
unde Sc reprezinta soldul mediu al creditelor.
         Acest indicator poate fi determinat şi prin diferenţa dintre dobînda medie
activă şi dobînda medie pasivă, bineinţeles în ambele situaţii avîndu-se în vedere
un anumit interval de timp.  
          Marja de dobîndă are, în principal urmatoarele destinaţii: acoperirea
cheltuielilor cu întreţinerea şi funcţionarea băncii, acoperirea riscului din
20
activitatea de creditare şi obţinerea unui profit rezonabil din activităţile
desfaşurate. În prezent marjele nete ale dobînzii practicate de băncile comerciale
romînesti se situează între 10 - 15%. Posibila diminuare a ratei inflaţiei va fi
urmată, în acest caz, de reducerea ratelor dobînzii (vezi corelaţia dintre rata
dobînzii nominale (I), rata dobînzii reale (i) şi inflaţia aşteptată (ri) din relaţia
dedusă de Ficher : 1+ I = = (1+i)(1+ri)), iar în această situaţie marja netă a
dobînzii se va reduce.
 
 Venitul net din dobînzi este o mărime determinantă în ceea ce priveşte
profitabilitatea băncii.
Dimensiunea sa este data de:
▬ ratele dobînzii active şi ratele dobînzii pasive;
▬ volumul fondurilor;
▬ structura fondurilor;
De exemplu, celelalte rămînînd constante, creşterea dobînzilor active va
determina creşterea NII, în timp ce creşterea dobînzilor pasive va determina
reducerea NII. În altă situaţie, creşterea resurselor atrase şi plasate, celelalte
rămînînd constante va mari NII, cu menţiunea că marja netă a dobînzii poate să
rămînă constantă. În al treilea rînd modificarea structurii înspre plasamente mai
profitabile sau resurse mai ieftine, va determina, la rîndul ei, creşterea NII. Dar
este puţin probabil ca doi din cei trei factori să rămînă constanţi în timp ce cel de-
al treilea se modifică şi de aceea modificarea NII este cel mai adesea determinată
de schimbări ale tuturor celor trei factori.   
Riscul ratei dobînzii pentru o bancă poate fi definit ca variaţia marjei
dobînzii bancare în funcţie de variaţia dobînzii pe piaţă ca urmare a acţiunii unor
factori specifici.
În principal există două categorii de risc al dobînzii:
▬ Riscul de venit apare sub două forme:

21
 Riscul de baza ("basis risk") apare atunci cînd benchmark-ul pentru
calculul unei părţi din dobînzile active şi dobînzile pasive este
diferit.    
 Riscul de maturitate ("gap exposure") apare atunci cînd maturităţile
activelor şi respectiv pasivelor diferă, banca trebuind să
plaseze/atragă resurse în continuare neconcomitent cu
atragerea/plasarea acestora. De exemplu, să consideram o bancă care
a investit în certificate de depozit emise de o altă bancă cu scadenţa
de 9 luni, în timp ce ea s-a finanţat emiţînd propriile certificate de
depozit dar cu scadenţa pe 3 luni. Benchmark-ul este acelaşi - rata
dobînzii la certificatele de depozit, dar sacdenţele sunt diferite. Banca
va trebui să emită alte certificate de depozit sau să găsească alte surse
de finanţare peste trei luni. În acest interval rata dobînzii poate creşte,
ridicînd costul finanţării, ceea ce va afectua NII deoarece dobînda
bonificată băncii de certificatele de depozit emise de altă bancă nu se
schimbă în urmatoarele 6 luni. Dacă banca s-ar fi aşteptat ca ratele
dobînzii să crească atunci ar fi trebuit să intre într-o poziţie contrară
celei descrise mai sus.
▬ Riscul de capital este legat de deţinerea de titluri financiare cu venit fix, în
mod special obligaţiuni.Cînd randamentul pieţei creşte (creşte rata dobînzii pe
piaţă) are loc scăderea preţului obligaţiunilor, iar în situaţia în care banca este
obligată să-şi lichideze titlurile, va suferi o pierdere de capital. Invers, reducerea
ratei dobînzii determină creşterea preţului titlurilor şi profit în situaţia lichidării
acestora.
          

22
3.1 Măsurarea riscului de dobîndă

O dată identificat, următorul pas în managementul riscului ratei dobînzii este


măsurarea acestuia.
Există, în principal, patru modalitaţi de măsurare a riscului de dobîndă:
analiza GAP, analiza duratei, metode de simulare, metoda value-at-risc.

3.1.1 Analiza GAP

Activele şi pasivele sunt grupate în active şi pasive cu rată de dobîndă


variabilă (sau senzitivă) sau fixă pe o anumită bandă de scadenţă. Un activ sau
pasiv are rată de dobîndă senzitivă dacă este actualizat (sau reevaluat) funcţie de
rata dobînzii de piaţă în cadrul unui anumit orizont de timp (engl. maturity
„bucket”). În cadrul acestui model se calculează astfel un gap (engl. repricing
gap) ca diferenţa între active şi pasive pe fiecare bandă de scadenţă.
Analiza gap-ului reprezintă tehnica cea mai simpla de măsurare a riscului de
rată a dobînzii. Pe lîngă gap-ul pe fiecare bandă de scadenţă se mai poate
calcula şi un gap cumulat ca diferenţa dintre activele şi pasivele senzitive
cumulate.
GAPCi- gap-ul cumulat pentru scadenţa i;
GAPCi  GAPi  GAPCi 1
GAPi - gap-ul pentru scadenţa i;

GAPCi-1 - gap-ul cumulat pentru scadenţa i-1.

23
Exemplu:
O bancă are următoarele elemente bilanţiere pe benzi de scadenţă:
1-7 zile 7 zile – 3 luni 3 luni – 6 luni 6 luni –1 an 1 an – 5 ani peste 5 ani
Active senzitive 100 150 195 230 270 300
Pasive senzitive 70 175 185 250 220 275
Gap 30 (25) 10 (20) 50 25
Gap cumulat 30 5 15 (5) 45 70

Un gap pozitiv semnifică faptul că activele senzitive sunt mai mari


decît pasivele senzitive iar un gap negativ semnifică faptul că activele
senzitive sunt mai mici decît pasivele senzitive. Un gap pozitiv arată
faptul că activele işi modifică dobînda funcţie de dobînda pieţei mai repede
decît pasivele.
Cunoscînd gap-ul pe fiecare bandă de scadenţă se poate calcula cu
uşurinţă care este expunerea băncii in termeni de venit net din dobîndă la
modificarea ratei de dobîndă pe piaţa:
VNDi - modificarea venitului net din
dobînda pentru banda de maturitate i;
GAPi - gap-ul dintre valoarea contabila a
activelor şi pasivelor senzitive pentru
VNDi  GAPi  r   AS i  PS i   r
maturitatea i;
r - modificarea ratei de dobîndă care

afectează activele şi pasivele pe


maturitatea i;
AS i - active senzitive pe maturitatea i;
PS i - pasive senzitive pe maturitatea i;

Exemplu
Fie următorul bilanţ simplificat al unei bănci comerciale:
ACTIVE Mld. lei PASIVE Mld. lei
Credite pe termen scurt
300 Capitaluri proprii 150
(maturitate 1 an)
Credite pe termen mediu
500 Depozite la vedere 550
(maturitate 3 ani)
Certificate de depozit (maturitate 3
Titluri de stat (maturitate 3 luni) 600 500
luni)

24
Obligaţiuni guvernamentale
700 Depozite la termen (maturitate 1 an) 700
(maturitate 3 ani)
Credite ipotecare (cu
dobînda 500 Depozite la termen (maturitate 6 luni) 500
fixa, maturitate
Credite 7 ani)
ipotecare (cu
maturitate 25 de ani,
400 Depozite la termen (maturitate 3 ani) 600
dobînda variabila, ajustata la
fiecare 6 luni)
TOTAL ACTIVE 3000 TOTAL PASIVE 3000

Pentru maturitate de pînă la 1 an banca are active senzitive de 1300 (300


credite pe termen scurt, 600 titluri de stat şi 400 credite ipotecare). Diferenţa de
1700 sunt active care nu sunt senzitive la rata dobînzii pe un orizont de timp de
pînă la 1 an. Dacă presupunem că activele nu sunt rambursate anticipat putem
spune că pe un orizont de timp de 1 an banca are active î n valoare de 1700 ale
căror venituri din dobînzi nu vor fi afectate de evoluţia ratei dobînzii pe piaţă
(aceste active au rata de dobîndă fixă pe un orizont de timp de 1 an).
Pasivele senzitive ale băncii pe maturitate de pînă la 1 an sunt de
1700 (500 certificate de depozit, 700+500 depozite la termen). Diferenţa
de 1300 sunt pasive insenzitive la rata dobînzii pe maturitate de 1 an.
Capitalurile proprii sunt încadrate ca fiind nepurtătoare de dobîndă.

In exemplul anterior, gap-ul cumulat pe maturitate de pînă la 1 an va fi:


GAPC1an  AS1an  PS1an  1300  1700  400mld .lei

Atunci cînd rata de dobînda creşte cu 1 punct procentual, venitul net din
dobînzi se va modifica cu:
VNDi  GAPi  r  400  0.01  4mld .lei

Astfel, în acest exemplu, atunci cînd rata de dobîndă creşte cu un punct


procentual banca va î nregistra o diminuare a venitului net din dobînda pentru
scadenţe de pînă la un an de 4 mld lei.
În tabelul 1 este si ntetizata relaţia dintre modificarea ratei dobînzii ş i
modificarea venitului net din dobîndă pentru un anumit gap între activele

25
senzitive şi pasivele senzitive la rata dobînzii.
Tabelul 1 – Relaţia dintre modificarea ratei dobînzii şi modificarea
venitului net din dobîndă

Pozitiv Rata
Scade Venitul
Scade > Cheltuiala
Scade Venitul
Scadenet
GAP
Negativ dobînzii
Creşte din
Creşte < cu dobînda
Creşte dinScade
dobînda
Pozitiv
Negativ Creşte
Scade dobînda
Creşte
Scade >
< Creşte
Scade Creşte

Cu cît gap-ul este mai mare cu atît este mai mare expunerea băncii la
riscul de rată a dobînzii. Cînd gap-ul este pozitiv, legătura dintre modificarea
ratei dobînzii şi venitul net din dobîndă este una pozitivă – cînd creşte rata
dobînzii venitul net din dobîndă creşte iar cînd scade rata dobînzii venitul net
din dobînda scade. Cînd gap-ul este negativ, legătura dintre modificarea
ratei dobînzii şi venitul net din dobîndă este una negatiă – cînd creşte rata
dobînzii venitul net din dobînda scade iar cînd scade rata dobînzii venitul net
din dobîndă creşte (efectul de gap). Aceste corelaţii sunt valabile în cazul în
care rata dobînzii se modifică cu aceeaşi mărime atît la pasive cît şi la active.
Presupunerea de egalitate a modificării ratelor de dobîndă la active şi
pasive implică menţinerea aceleiaşi marje (spread-ului) de dobîndă î ntre active
şi pasive. Această ipoteză este puţin plauzibila în realitate, ratele de dobîndă
pentru active avînd de regulă o evoluţie diferită faţă de ratele de dobîndă la
pasive.
Revenind la exemplul anterior, dacă rata de dobîndă ar fi crescut cu 1% la
active şi 1.1% la pasive, atunci modificarea venitului net din dobîndă ar fi fost:

VND1an  AS  r active  PS  r pasive  1300  0.01  1700  0.011  5.7mld .lei

Atunci cînd marja de dobîndă între activele senzitive şi pasivele senzitive


creşte şi ratele de dobîndă cresc (scad), veniturile din dobînzi cresc (scad) mai
mult (mai puţin) decît cheltuielile cu dobînzi (efectul de marjă). Atunci cînd
marja de dobîndă intre activele senzitive şi pasivele senzitive scade şi ratele de
26
dobîndă cresc (scad), veniturile din dobînzi cresc (scad) mai puţin (mai mult)
decît cheltuielile cu dobînzi. Efectul de marjă se manifestă ca o relaţie pozitivă
între modificarea marjei de dobîndă î ntre activele şi pasivele senzitive şi
venitul net din dobîndă.
Tabelul 2 – Relaţia dintre modificarea ratei dobînzii şi modificarea
venitului net din dobîndă:

2 >0 Creşte
Rata MarjaScade
de dobîndă Creşte sau
Venitul net Scade
din
GAP
3 >0 Scade
dobînzii Creşte
(spread) Creşte
dobîndă sau Scade
14 >0
>0 Scade
Creşte Scade
Creşte Scade
Creşte
5 <0 Creşte Creşte Creşte sau Scade
6 <0 Creşte Scade Scade
7 <0 Scade Creşte Creşte
8 <0 Scade Scade Creşte sau Scade

Modelul gap-ului dintre activele ş i pasivele senzitive are ca avantaj


faptul că este uşor de utilizat în previzionarea evoluţiei venitului net din
dobînzi pentru o anumita modificare a ratei dobînzii pe piaţă.
Pe de altă parte, acest model are o serie de dezavantaje, printre care:
▬ Nu ia î n calcul efectul modificării ratei dobînzii asupra valorii
de piaţă a elementelor bilanţiere;
▬ În calculul gap-ului pe fiecare bandă de scadenţă nu se ţ ine cont
de distribuţia elementelor bilanţiere în interiorul respectivei benzi;
▬ Nu ia î n calcul pentru elementele bilanţiere insenzitive la rata
dobînzii faptul că dobînzile încasate sau plătite precum şi principalul acestora
se reinvestesc la rata de dobîndă a pieţei;
▬ Nu ia în calcul elementele extrabilanţiere.

27
3.1.2 Analiza Duratei

Deficienţele analizei GAP, în mod special predilecţia acesteia înspre


dimensionarea NII şi mai puţin a valorii de piaţă a băncii, a încurajat dezvoltarea
unei noi metode privind analiza riscului ratei pentru o instituţie financiară. O
asemenea abordare este durata. Această metodă se preocupa direct de valoarea de
piaţă a băncii, vazută ca suma valorii veniturilor curente şi a valorii prezente a
veniturilor viitoare . Conceptul de durată provine de la Macaulay (1938) şi a fost
redescopeit în anii ’70. Este un termen aplicat de regulă oblgaţiunilor dar el poate
fi folosit pentru analiza oricărui fel de venituri. Durata incasărilor specifice unui
portofoliu poate fi definită ca fiind scadenţa medie ponderată a fluxurilor de
venituri activelor din componenţa lui, ponderile sunt date de ponderea valorii
actuale a fluxului în perioada curentă relativ la valoarea actuală a totalităţii
fluxurilor specifice portofoliului dat. Dat fiind modul său de calcul, durata este un
indicator exprimat în unităţi de timp, ea indicînd mărimea intervalalui de timp care
este necesar pentru a recupera preţul unui activ.
Formula generala de calcul a duratei este:
N
CFt  t D- durata măsurată în ani;

t 1 / m r
mt

1   CFt - fluxul plătit la momentul t;


D  m
N
CFt N - ultimul moment la care este plătit fluxul;

t 1 / m r
mt

1   m - numărul de plăţi pe an;


 m
r - rata dobînzii pe piaţă sau rentabilitatea cerută;

Numitorul din formula duratei reprezintă valoarea actualizată a fluxurilor


viitoare. Numărătorul reprezintă valoarea actualizată a fiecărui flux multiplicată
cu durata de timp necesară pentru primirea respectivului flux.

28
Durata are o serie de proprietăţi pe care le vom prezenta in continuare.
O primă proprietate este legată de faptul ca durata crşte la creşterea
maturităţii, dar cu o rata descrescătoare, adică putem scrie ca:
D 2D D – durata;
 0, 0
M M 2
M – maturitatea;
Exemplu:
Sa se calculeze durata pentru o obligaţiune cu cupoane anuale de 5%,
valoare nominala 100 şi rata dobînzii pe piaţă de 6% pentru maturităţi de 1 an, 2
ani şi 3 ani.
Dacă maturitatea este de 1 an, avem:
 5  100 1
D1 
1  0.06  1an
5  100
1  0.06
Pentru maturitate de 2 ani avem:
5 1 105  2

1  0.06 1  0.06 2
D2   1.95ani
5 105

1  0.06 1  0.06 2
Pentru o maturitate de 3 ani:
5 1 5 2 105  3
 
1  0.06 1  0.06 1  0.06 3
2
D3   2.8573ani
5 5 105
 
1  0.06 1  0.06 2 1  0.06 3

Astfel, cînd maturitatea creşte de la 1 an la 2 ani, durata creşte cu 0.95 ani (de
la 1 la 1.95). Dacă maturitatea creşte de la 2 la 3 ani, durata creşte cu 0.9 ani (de
la 1.95 la 2.85).

O a doua proprietate a duratei se referă la relaţia dintre durată şi


randament. Astfel, durata scade la creşterea ratei dobînzii pe piaţă sau a

D
randamentului (engl. yield). Se poate scrie ca: 0
r

29
Exemplu:
Sa se calculeze durata pentru o obligaţiune cu maturitate 3 ani cu
cupoane anuale, rata cuponului 5% pentru o rata a dobînzii pe piaţă de 6% şi
10%.
Pentru rata dobînzii de piaţă de 6%:
5 1 5 2 105  3
 
1  0.06 1  0.06 1  0.06 3
2
D1   2.8573ani
5 5 105
 
1  0.06 1  0.06 2 1  0.06 3
Pentru rata dobînzii de piaţă de 10%:
5 1 5 2 105  3
 
1  0.1 1  0.1 1  0.1 3
2
D1   2.8489ani
5 5 105
 
1  0.1 1  0.1 2 1  0.1 3

O a treia proprietate a duratei este aceea că durata este negativ corelată


cu rata cuponului, la rate ale cuponului mai mari corespunzînd durate mai mici:
D
0
c

Exemplu:
Să se calculeze durata pentru o obligaţiune cu maturitate 3 ani cu cupoane
anuale, rata dobînzii pe piaţă de 6% pentru rate ale cuponului de 5% şi 7%.
Pentru rata cuponului de 5%:
5 1 5 2 105  3
 
1  0.06 1  0.06 1  0.06 3
2
D1   2.8573ani
5 5 105
 
1  0.06 1  0.06 2 1  0.06 3
Pentru rata cuponului de 7%:
7 1 72 107  3
 
1  0.06 1  0.06 1  0.06 3
2
D1   2.8106ani
7 7 107
 
1  0.06 1  0.06 2 1  0.06 3

30
Metoda analizei duratei are cîteva neajunsuri datorită faptului că ratele
dobînzii de pe piaţă nu se modifică exact cu aceeaşi mărime (cînd ratele dobînzii
cresc, cele pe termen scurt cresc mai mult decat cele pe termen lung, iar cînd scad,
cele pe termen scurt scad mai mult decît cele pe termen lung) şi de aceea
modificarea valorii de piaţă a băncii calculată cu ajutorul duratei trebuie vazută ca
o aproximaţie. De asemenea un neajuns important este legat de costurile implicate
de implementarea modelului, costuri generate de necesitatea restructurării
bilanţului.

31
3.1.3 Metoda simulării
 
Tehnica de calcul modernă a făcut posibilă elaborarea unor programe care
simulează diferite strategii de management sub diferite previzionări ale evoluţiei
pieţei. Aceste simulări permit băncii să testeze  sau chiar să evalueze veniturile
viitoare ale băncii  sau bilanţul în funcţie de diferite alternative de management,
elaborate, la rîndul lor,  în funcţie de diferite scenarii. Se fac scenarii privind
posibilitatea modificării ratelor dobînzii active şi pasive astfel încît acestea să fie
cît mai în favoarea băncii, în funcţie de diferitele condiţii care pot să apară pe
piaţă, de modul cum ar putea reacţiona clienţii băncii.
       Modelele bazate pe simulări presupun evaluarea posibilelor efecte ale
modificărilor în rata dobînzii asupra rezultatelor simulînd posibile evoluţii ale
ratelor de dobîndă şi implicit impactul acestora asupra fluxurilor de încasări
şi plăţi. Aceste modele implică o detaliere mult mai ridicată a elementelor
bilanţiere şi extrabilanţiere, putînd lua în calcul şi multe scenarii posibile de
modificare a ratei dobînzii. Se pot lua în calcul de la modificări în pantă şi în
forma curbei structurii la termen a ratelor de dobîndă pînă la scenarii de
evoluţie a ratelor de dobîndă derivate din simulări Monte Carlo.
Se pot realiza atît simulări statice cît şi simulări dinamice. Simulările statice
iau în calcul doar modificările care apar în urma posibilelor modificări ale
ratelor de dobîndă asupra elementelor bilanţiere şi extrabilanţiere existente în
momentul actual.
În cazul simulărilor dinamice se pot lua în calcul şi modificări în
elementele bilanţiere şi extrabilanţiere. Astfel, se au în vedere de exemplu
ipoteze despre evoluţia viitoare a ratelor de dobîndă, comportamentul clienţilor
băncii cît şi eventuale modificări în portofoliul băncii (de exemplu acordarea
unor credite noi sau implicarea în alte tranzacţii decît cele existente în

32
momentul actual). Evaluarea calităţii diverselor simulării se face în funcţie de
validitatea ipotezelor făcute despre evoluţia ratei dobînzii şi comportamentul
băncii şi clienţilor ei.
Datorită, costului ridicat ale unor astfel de programe, metoda simulării este
folosită mai ales în băncile internaţionale, dar este de aşteptat că utilizarea să se
extindă şi la băncile de dimensiuni mai mici, pe măsura instruirii personalului
necesar şi , totodată, a reducerii costului de achiziţie a programelor informatice
respective.

33
Concluzie:

Băncile comerciale au rolul de intermediar financiar şi îndeplinesc o funcţie


macroeconomică importantă asigurînd redistribuirea interramurală şi interregională
a capitalului bănesc. Mecanismul bancar de distribuire şi redistribuire a capitalului
pe sfere şi ramuri permite dezvoltarea economiei în dependenţă de necesităţile
obiective a reproducerii şi contribuie la restructurarea economiei. Creşterea rolului
economic al băncilor comerciale se observă în prezent şi prin lărgirea sferei lor de
activitate şi dezvoltarea unor tipuri noi de servicii financiare destinate deservirii
clientelei. Pentru bancă, gestiunea activelor şi pasivelor are ca obiectiv
determinarea unei situaţii optime exprimată în termeni dimensionali, vizînd totalul
bilanţului, şi structurali, vizînd configuraţia bilanţului, precum şi adoptarea
deciziilor care să permită atingerea optimului financiar.

34
Bibliografie:

1. “Management bancar” – Gheorghe Manolescu


2. “Management bancar” – Maricica Stoica
3. www.scritube.com
4. facultate.regielive.ro
5. www.riskmanagement.ro

Starea de urgență în Moldova, instituită la 17 martie, are consecințe serioase asupra


economiei țării, inclusiv asupra sistemului bancar, unde efectele negative s-au manifestat
aproape imediat. Carantina introdusă și autoizolarea populației suprimă cererea, după care oferta
începe să scadă.

Drept urmare, în bănci se atestă o insuficienţă de plată, care riscă pe viitor să se transforme în
pierderi și în scăderea accesibilităţii creditelor. Dar toate acestea se vor constata în baza
rezultatelor pentru lunile martie și aprilie. Între timp, analizăm rezultatele băncilor în luna
februarie 2020.

În februarie, puţin ce prevestea schimbarea tendinței de creștere treptată a indicatorilor activităţii


financiare a sectorului bancar, înregistrată în 2019.

Astfel, activele totale ale celor 11 bănci au continuat să crească, majorându-se într-o lună cu
0,9% (+838,7 mil. lei) și au constituit 91 980,5 mil. lei. Principalii factori de creștere au fost
majorarea din februarie a portofoliului de credite, a portofoliului de valori mobiliare și a sumei
rezervelor minime ale băncilor în valută liber convertibilă. Un anumit rol în creșterea activelor l-
a avut şi deprecierea din februarie a monedei naționale. Pe parcursul lunii, dolarul american în
raport cu leul moldovenesc a crescut cu 0,3 lei, iar cursul monedei unice europene – cu 0,2 lei.

35
Cea mai mare creștere absolută a activelor s-a atestat la două bănci din primul grup al ratingului
revistei „Profit” (cu active de peste 50% din mărimea medie a activelor pe sistemul bancar) –
Moldindconbank (+241,9 mil. lei) și Moldova Agroindbank (+201,2 mil. lei). Creșterea activelor
acestor bănci a însumat mai mult de jumătate din creșterea activelor întregului sistem. Și doar
Eximbank a arătat o scădere a activelor (minus 1,4% sau minus 60,4 mil. lei).

În februarie, portofoliul de credite, la fel, a fost unul îmbucurător: volumul total al


împrumuturilor a crescut cu 1,3% (+516,9 mil. lei). În același timp, s-a îmbunătățit şi calitatea
creditelor. Astfel, dinamica schimbării creditelor neperformante a arătat o tendință negativă, căci
volumul acestora a scăzut cu 1,4% (minus 48 mil. lei) față de ianuarie 2020.

Creștere a portofoliului de credite au demonstrat 9 bănci, dintre care Eximbank a avut cea mai
mare creştere relativă (+ 10,6% sau 124,1 mil. lei). În termeni absoluţi, campioană la
împrumuturi acordate a fost Mobiasbanca - OTP Group, care și-a majorat portofoliul cu 168,6
mil. lei (+2,7%). Portofoliul de credite a scăzut la două bănci – Energbank (minus 1,5% sau
minus 13,7 mil. lei) și Moldova Agroindbank (minus 0,2% sau minus 30,5 mil. lei).

În februarie, băncile au „ridicat” valoarea portofoliului total de depozite cu 0,8% (+571,7 mil.
lei). Șapte bănci şi-au majorat obligaţiunile de depozit față de clienți. Cea mai mare creștere
relativă a prezentat Energbank (+4,8% sau +84,5 mil. lei). Titularul recordului după creșterea
absolută a devenit Moldindconbank (+1,1% sau +158,9 mil. lei). Totodată, patru bănci și-au
redus portofoliul de depozite. Cea mai mare scădere relativă și absolută a fost demonstrată de
Eximbank (minus 1,8% sau minus 57,1 mil. lei).

La finele lunii, băncile au obţinut un profit de 155,1 mil. lei, ceea ce este cu 3,5% (sau 5,6 mil.
lei) mai puţin decât profitul din ianuarie. Șapte bănci au înregistrat o scădere a venitului net.
Principalele motive pentru scăderea veniturilor au fost:

a) scăderea venitului net din dobânzi (minus 9,1 mil. lei);


b) diminuarea diferenței de curs net (minus 6,6 mil. lei).

După indicele profitului, lider a fost, în mod tradițional, Moldova Agroindbank, care a obţinut
65,3 mil. lei. Iar primul după indicele dinamicii pozitive absolute şi al modificărilor relative ale
profitului în februarie a devenit Eximbank (+419% sau +5,7 mil. lei).

36
Indicatori derivați:

Dinamica modificării rentabilităţii activelor (ROA) și rentabilității capitalului propriu (ROE) pe


întregul sistem a constituit minus 0,04 puncte procentuale și, respectiv, minus 0,26 p.p.;

Moldova Agroindbank a înregistrat cel mai mare ROA în mărime de 2,9%. Eximbank a
înregistrat cel mai mic ROA (0,4%);

Valoarea maximă a ROE de 17,7% este deținută, la fel, de Moldova Agroindbank. Valoarea
minimă de 1,7% este deţinută de Eximbank;

În februarie, lichiditatea pe termen lung a constituit practic 0,72, majorându-se cu 0,01 p.p. pe
parcursul lunii;

Indicatorul de mijloace proprii a scăzut cu 0,05 p.p., constituind 25,8%. Lichiditatea pe termen
scurt pe sistem a scăzut cu 0,21 p.p. și a însumat 51%;

Numărul angajaților în sistemul bancar a crescut în februarie cu 14, constituind 7951 de


persoane;

Numărul sucursalelor bancare în februarie a scăzut cu 11, până la 699 de unități.

37