Note de curs -Management și Legislație sanitară- Anul III – Asistent medical generalist

NOTE DE CURS ANUL III – MANAGEMENT ȘI LEGISLAȚIE SANITARĂ

2020 – 2021

CUPRINS

1. MANAGEMENT – CONCEPT ȘI FUNCȚII

Management general: definiţie, motivarea existenţei managementului,

principii generale ale conducerii, abilităţi
necesare managerului, rolurile managerului,
factori implicaţi direct în desfăşurarea activităţii
(competenţa, autoritatea, responsabilitatea,
delegarea), sistemul de informaţii, management
organizaţional, managementul timpului ,
managementul schimbării , comunicarea
managerială

Funcțiile procesului de Planificarea (strategică, tactică, operaţională),

management organizarea, funcția de personal, dirijarea
(coordonarea), controlul (evaluarea), dezvoltarea
performanţei, schimbarea.

2. MANAGEMENTUL PROCESULUI
DE CONDUCERE Metode şi tipuri de conducere
Stiluri de conducere
Abilităţi şi performanțe necesare unui conducător
Decizii: etape, metode, modele

3. MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIEI Obiective şi activităţi

Organizaţii formale şi informale
Cultura organizaţională
Managementul echipei

4. MANAGEMENTUL Etapele procesului de planificare a resurselor

RESURSELOR UMANE umane
Factorii care influenţează oferta de forță de
muncă
Recrutarea, selectarea
Angajarea şi integrarea profesională
Dezvoltarea resurselor umane

5. MANAGEMENTUL CARIEREI Definirea profesiei de asistent medical

Fişa postului

Lector dr. Drugociu Petruța - Competență în Managementul Serviciilor de Sănătate - Page 1

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

Planificarea carierei: proiectarea carierei,

orientarea profesională, decizia în
carieră
6. MANAGEMENTUL EVIDENȚEI ȘI
GESTIUNII ÎN UNITĂȚILE SANITARE
Noţiuni generale de evidenţă
Principii fundamentale şi cerinţe de evidenţă
medicală
Documente de evidenţă şi inventariere

7. SISTEMUL DE SĂNĂTATE
DIN ROMANIA Noţiunea de sistem de sănătate
Caracteristicile sistemului de sănătate din
România
Componentele sistemului

9. LEGISLAŢIA SANITARĂ

Politica naţională privind asigurările sociale de sănătate, casele de

sănătatea asigurări sociale de sănătate, administraţia de
sănătate publică, drepturile şi obligaţiile
asiguraţilor, furnizorii de servicii de sănătate,
alte acte normative specifice
Legislaţia naţională referitoare la
sănătate
Legislaţia europeană privind
sănătatea

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 2

Note de curs -Management și Legislație sanitară- Anul III – Asistent medical generalist

Principalele acte normative care formarea profesională, învăţământ post-

reglementează exercitarea bază, autorizarea, acreditarea, atestarea şi
profesiei în domeniul îngrijirilor reatestarea profesională, desfăşurarea
de sănătate: activităţii (codul muncii, criterii specifice de
ocupare a funcţiilor şi gradelor sau treptelor
profesionale, standarde, competenţe,
atribuţii, evaluarea performanţelor),
salarizare, asociaţii profesionale, asociaţii
sindicale (contractul colectiv de muncă), etc

Legislație specifică pentru asistenții medicali

 Obţinerea certificatului de membru
 Schimbarea certificatului de membru
 Aviz anual
 Asigurarea de răspundere civilă pentru greşeli profesionale – malpraxisul medical
 Angajarea în sistemul sanitar
 Activitatea de voluntariat
 Adeverinţa de concurs
 Eliberarea duplicatelor
 Suspendarea din calitatea de membru
 Întreruperea suspendării din calitatea de membru
 Reatestarea profesională
 Transferul între filialele OAMGMAMR
 Recunoașterea experienței profesionale dobândite în afara României
 Recunoașterea calificărilor
 Status profesional curent

BIBLIOGRAFIE

1. Purcărea Victor Lorin – Marketingul îngrijirilor de sănătate, Curs universitar, Editura

Universitară Carol Davila, Bucuresti, 2017
2. Florentina Furtunescu, Dana Galieta Mincă – Managementul Serviciilor de
Sănătate, Ed. Universitară Carol Davila, Bucuresti, 2010
3. Cetină I. - Marketingul serviciilor. Fundamente și domenii de specializare, Editura
Uranus, București, 2009
4. Pană B.,Duţă Irina, Chiriac Nona Delia, Moga Carmen – Ghid de Comunicare şi
Marcheting Social, Ed. Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2 003
5. Marcu M.G., Dana Mincă - Sănătate publică şi Management Sanitar - Note de
curs, Ed. Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2 003
6. Mincă Dana Galieta, Griffin Andreea Voinea – Noţiuni de bază ale
Managementului Organizaţional în Sănătate, Ed. Universitară Carol Davila,
Bucureşti, 2 003
7. Vasile Adriana, Mincă Dana Galieta – Glosar de termeni de Sănătate Publică şi
Management, Ed. Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2 003

Lector dr. Drugociu Petruța - Competență în Managementul Serviciilor de Sănătate - Page 3

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

8. Vlădescu C., Predescu Mioara, Stoicescu E. - Sănătate publică şi management

sanitar, Bucureşti, 2002
9. Druguş L. - Economie, politică şi managementul sănătăţii. Iaşi, 2000, 199-211
10. Enăchescu D., Marcu M.G., - Sănătate publică şi management sanitar, Editura ALL,
Bucureşti,1998, 39-66.
11. Zurcovic G, D. Enăchescu - Probleme privind politicele de sănătate în ţările
Europei Centrale şi de Răsărit, Bucureşti , 1998, 253-255.
12. Gavriliuc C.A., Vitcu Luminiţa - Sănătatea publică şi management, 1995, 19-32
13. Ministerul Sănătăţii - Strategia sectorială de reformă în sectorul sanitar, Bucureşti,
1998
14. Legea nr. 46/21 01 2003 (*actualizată*) privind drepturile pacientului
15. LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*actualizată*) privind reforma în domeniul
sănătăţii

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE MANAGEMENT

SCURT ISTORIC

Jean Chevalier – “Organization” – termenul englezesc

origina franceză – menage = organizarea şi dirijarea unei case – l ordre et le train d

une maison

În româneşte – corespondentul este de conducere

Managementul sau Conducerea este procesul de proiectare a unui mediu în care

persoanele lucrând împreună în grupuri îndeplinesc în mod eficace scopuri selectate şi
bine definite.

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 4

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

Se foloseşte, în prezent, cel mai adesa termenul de management – un neologism

pentru limba română!

Managementul nu trebuie privit ca o profesie pasivă care are scopul doar de a menţíne
ordinea şi a proteja status-quo-ul.

Conceptele M. au fost descrise de mii de ani (cu 30 secole)

- referiri în Vechiul testament

- la construirea Piramidelor din Egipt

- sugestii despre Management în Codul bunelor maniere din BABILONIA

DEFINIREA UNIVERSALITĂŢII MANAGEMENTULUI

• Managementul a apărut obiectiv din activităţile comunităţiilor umane fiind un proces

de orientare în scopul realizării unor obiective.
• Este o formă de de muncă intelectuală.
• S-a dezvoltat ca o ştiinţă rezultând din necesităţile practicii sociale.
• Literatura vorbeşte despre Management ca un proces, activitate, desfăşurat de un
grup de persoane (manageri) având obiective, legi şi principii proprii.

David Gustafson –
Managementul este procesul prin care munca este făcută prin intermediul altora
- bine, la timp şi în limita bugetului - .

Alte Definitii
1. Proces prin care se coordonează, se conduc, se planifică şi se controlează
activităţile desfăşurate într-o organizaţie astfel încât să se asigure atingerea
scopurilor acesteia cu maxim de eficienţă.

2. Organizarea resurselor (umane, materiale, financiare, informaţionale şi temporale)

ale unei instituţii pentru a produce bunuri şi servicii.

3. Procesul alcătuit din activităţi şi funcţii interconectate social şi tehnic care se

desfăşoară într-un mediu organizaţional formal cu scopul de a îndeplini obiecte
predeterminate prin utilizarea resurselor umane şi de altă natură.

4. Formularea, executarea şi evaluarea activităţilor care permit unei organizaţii să îşi

atingă obiectivele.
Organizaţie : unitate, fabrică, instituţie,
echipă, spital, clasă, şcoală,etc.

Managementul este ştiinţă şi artă

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 5

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

• Este ştiinţă :
– pentru că răspunde la necesităţile practicii sociale
– este ştiinţa conducerii care lucrează cu elemente obiective puse la dispoziţie de
cunoştinţele sistematizate

• Este artă :
– prin componenta practică
– prin metodele, conceptele şi teoriile care întăresc eficacitatea generală
– arta în conducere ţine de intuiţie şi experienţă

După Reece şi O’Gragy:

O’Gragy: este procesul de coordonare a resurselor umane,
informaţionale, fizice şi financiare în vederea realizării scopurilor organizaţiei.

• Formula succesului în management, după Kreitner, un produs de 3 factori :

S = A x M x O

S =succesul;
succesul;
A = abilitate manageriala;
manageriala;
M= motivaţia de a conduce;
O= oportunitatea conducerii

ETAPELE și FUNCȚIILE PROCESULUI DE MANAGEMENT

Principalele funcţii/etape ale managementului (inclusiv sanitar) sunt :

“Ceea ce face un manager”

1. Planificarea: constă în selectarea misiunilor, obiectivelor, şi acţiunilor necesare

pentru realizarea lor; planificarea presupune alegere şi orientează managementul în
utilizarea resurselor.

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 6

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

2. Organizarea: funcţia prin care se stabileşte structura intenţională a organizaţiei şi se

definesc rolurile persoanelor în cadrul diferitelor compartimente.Organizarea vizează
un mediu favorabil realizării performanţelor în organizație .

3. Funcţia de Personal : funcţie care are ca scop încadrarea, menţinerea şi

dezvoltarea personalului care ocupă diferite poziţii în structura organizaţiei. Funcţia
de personal se referă îndeosebi la persoane cu responsabilităţi (cadre) şi mai puţin
la personalul de execuţie. Funcţia de personal are o însemnătate covârşitoare în
toate organizaţiile (sistemele) şi în mod special în serviciile de sănătate.

4. Conducerea sau Comanda (dirijarea): funcţia prin care se realizează influenţarea

persoanelor astfel încât acestea să contribuie la realizarea scopurilor grupului din
care fac parte şi a organizaţiei în mod special. Rolul important în această funcţie îl au
oamenii şi presupune dezvoltarea unor relaţii interpersonale favorabile realizării
misiunilor oganizației / instituţiei.

5. Controlul şi evaluarea: Controlul măsoară şi corijează activităţile desfăşurate

conform planului; cu alte cuvinte monitorizează activităţile şi ajustează abaterile de
la plan; Evaluarea are un caracter periodic şi final.
Toate aceste funcţii presupun coordonare urmărind măsurarea realizărilor
obiectivelor şi armonizarea eforturilor individuale în vederea realizării scopurilor de
grup.
Cine sunt Managerii ?

- numai persoane care efectiv deţin posturi manageriale (adică au subordonaţi) şi iau
decizii de conducere

- include în categoria managerilor şi personalul de specialitate.

Indiferent de abordare, managerii sunt persoane investite cu autoritate şi

responsabilitate decizională privind folosirea eficientă a principalelor resurse ale
organizaţiei.

Sunt situaţi pe diferite niveluri ale piramidei ierarhice:

- Managerii superiori (top-managerii, senior-managerii)

- Managerii mijlocii

- Managerii inferiori

- Non – managerii (personal de execuţie)

MANAGERUL

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 7

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

Definiţie: persoana din organizaţie căreia i s-a încredinţat responsabilitatea de a se

face posibilă îndeplinirea unei activităţi prin colaboratorii săi din interiorul unei unităţi
operaţionale (director, şef)

Tipuri de Manager :

1. *laissez-faire* :cel care lasă lucrurile la voia lor, folosindu-şi cât mai puţin autoritatea
de care dispune, echipa fiind responsabilă şi capabilă;
2. administrator : acordă o atenţie egală problemelor de personal şi structură legată
de producţie; stabilesc planuri, bugete, alocă resure, evoluează rezultatele, urmăresc
buna desfăşurare a activităţii organizaţiei se asigură că „organizaţia merge”;
3. orientat spre oameni: are în vedere problemele peronalului din subordinea sa;
4. de resurse umane: coordonează activităţile salariaţilor prin departamentul de
resurse umane şi pune la dispoziţia celorlalţi manageri ai organizaţiei instrumente
de resurse umane şi verifică modul de aplicare a acestor instrumente;
5. orientat spre sarcini: acordă prioritate aspectelor strict tehnice ale activităţii.

Sfera responsabilităţilor, calităţilor şi cunoştinţele managerilor

1. Managerii lucrează cu şi prin alţi oameni atât din interiorul organizaţiei şi din afară
(subordonaţi, şefi ierarhici, colaboratori externi, furnizori, organizaţii sindicale,etc).
2. Managerii sunt răspunzători pentru activitatea lor şi a subordonaţilor.
3. Succesul sau nerealizările subordonaţilor sunt considerate ca fiind o reflectare a
succesului sau insuccesului managerilor.
4. Managerii asigură un echilibru între scopurile şi priorităţile aflate în competiţie.
5. Managerii acţionează ca mediatori.

Principiile managementului formulate de Fayol

a) Diviziunea muncii h) Centralizarea

b) Autoritatea şi responsabilitatea i) Lanţul scalar
c) Disciplina j) Ordinea
d) Unitatea de comandă k) Echitatea
e) Unitatea de direcţie l) Stabilitatea ocupării postului
f) Subordonarea intereselui m) Iniţiativa
personal celui general n) Spiritul de “corp”
g) Remunerarea

Cele 9 principii generale ale conducerii

1. Conducerea prin obiective 6. Funcţiile determină structura

2. Învăţarea din experienţă 7. Delegarea autoriţăţii
3. Diviziunea muncii 8. Conducerea prin excepţie
4. Înlocuirea resurselor rare 9. Utilizarea celui mai scurt drum până
5. Convergenţa muncii la decizie

Tendinţe actuale în domeniul conducerii

 în domeniul planificării : alianţe strategice

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 8

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

 în domeniul organizării : cultura organizaţională sau corporatistă

 În domeniul personalului : competenţa, controlul stress-ului şi plată în funcţie de
performanţă
 În conducere- dirijare : activitatea antreprenorială desfăşurată în interiorul
organizaţiei
 În activitatea de control : mecanisme de asigurare şi evaluare a calităţii îngrijirilor de
sănătate.

Sursele autorităţii în activitatea de conducere

Autoritatea este atributul managerului în a pretinde ascultare.

Principalele surse ale autorităţii sunt:

 Poziţia ierarhică: generează autoritate administrativă şi este efemeră pe
perioada ocupării postului ierarhic
 Autoritatea de competenţă: dată de cunoştinţele tehnice şi tehnologiile folosite
de manager; un conducător competent este ascultat deoarece acest drept i-l
conferă colaboratorii
 Charisma: calitate înăscută, asociată autorităţii morale; un conducător
charismatic motivează şi mobilizează personalul din jurul său

Orice autoritate este dublată de responsabilitate. În organizaţiile concepute clasic se

disting 3 nivele de responsabilitate :

1. responsabilitatea de nivel strategic: atributul directorilor generali; opţiuni

majore legate de evoluţia serviciilor de sănătate; dezvoltare pe durată medie
2. responsabilitate managerială de nivel mediu: atributul managerilor de proces;
cei ce alocă şi gestionează resurse, personal, materiale, bani
3. nivelul operaţional: se referă la producţia de servicii
ROLURILE MANAGERIALE

Activităţile pe care le desfăşoară managerul sunt descrise ca roluri, ele defapt

reprezentând responsabilităţi = relaţiile care se stabilesc în interiorul organizaţiei şi
înafara ei.
Rolurile sunt de de 3 categorii :

1. roluri interpersonale :
a. reprezentare: sarcini ceremoniale
b. leader: stabileşte direcţia şi mediul de muncă care
încurajează subordonaţii să muncească optim sau
maximal
c. legătură: lucru în reţea, rol interorganizaţional, cu
alţi leaderi

2. roluri informaţionale :
a. monitor : este în permanenţă căutare, colectare de
informaţii din surse formale şi informale, trebuie să
fie bine informat
b. diseminator: împărtăşeşte informaţiile şi altora , în
special subalternilor

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 9

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

c. purtător de cuvânt: are autoritatea de a vorbi ca

reprezentant al organizaţiei
3. roluri decizionale:
a. antreprenor: cel mai important rol decizional,rol de
agent de schimbare, caută idei sau surse noi,
productive, pentru a fi implementate
b. mediator: aplanează, elimină conflicte,
intraorganizaţionale
c. distribuitor resurse: alocă sau alege cine va primi
resursele,
d. negociator : reprezintă interesele organizaţiei în
vederea obţinerii resurselor; protejează interesele
organizaţiei.
Funcţiile şi rolurile manageriale nu sunt distincte sau separate, ele defapt suprapunându
– se.
Ele sunt importante dar trebuie aplicate cu abilitate (artă).

Robert Katz identifică 3 aptitudini de succes pentru manager:

Aptitudini manageriale :
1. tehnice: nivelul de competentă într-o activitate specifică: managerul ar
trebui să ştie să întocmească, citească şi interpreta un raport financiar,
susţinerea unei prelegeri logice şi clare,
2. umane: abilitatea de a lucra eficient cu subordonaţii individual sau în
grup, a conduce fără a jigni, a nu fi de acord fără a fi dezagreabil, a media
un conflict, a conduce o şedinţă.
3. conceptuale: abilitatea de a avea viziuni, înţelegerea unor situaţii
complexe, să găsească ieşiri, să facă interconexiuni.

COMUNICAREA MANAGERIALĂ

COMUNICAREA managerială la nivelul organizaţiei din sănătate este bidirecţională şi

are o componentă inter - organizaţională şi alta intra - organizaţională.
Componenta inter - organizaţională are o strategie de marketing (plan de marketing)
pentru promovarea imaginii organizaţiei.
Componenta intra - organizaţională: leaderii organizaţiilor trebuie să faciliteze circulaţia
ascendentă şi descendentă a informaţiei în interiorul organizaţiei.

Canalele de comunicare sunt :

 formale
 informale.

Principii generale ale comunicării eficiente:

- să se rezerve timp pentru conceperea mesajului
- se selectează cel mai potrivit canal şi moment
- înţelegere pentru partener chiar dacă are o individualitate diferită
- sinceritate în exprimare şi congruenţă cu faptele
- să nu se amestece persoana cu problema

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 10

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

- să se asculte activ
- se solicită feed-back specific şi la timp.

Managementul comunicării are la bază comunicarea corectivă pozitivă în trei trepte :

- comunicarea explicită
- comunicarea secundară
- comunicarea centrată pe problemă
Comunicarea corectivă pozitivă este utilă şi se aplică când :
 salariatul comite erori din neglijenţă
 angajatul nu colaborează cu ceilalţi sau generează conflicte
 salariatul are un comporament care îi deranjează pe ceilalţi.

COMUNICAREA ÎN ECHIPĂ
 este o caracteristică principală în multe orzanizaţii sanitare
 este un subsistem din orzanizaţie
 necesită o bună comunicare
 are avantaje dar şi dezavantaje
 necesită impunerea de reguli în grup
 are ca efect soluţii mai eficiente pentru probleme

Echipa (team) - grup de persoane constituit pe o perioadă limitată de timp - să lucreze

(teamwork) într-un mediu bazat pe relaţii de încredere, susţinere, respect,
interdependenţă şi colaborare.
Efectele lucrului în echipă :
 se mobilizează forţe puternice în folosul membrilor echipei dar şi a membrilor
organizaţiei
 pot genera rezultate pozitive dar şi negative asupra indivizilor şi organizaţiei
 modul în care este formată, motivată şi coordonată echipa influenţează performanţa
şi realizarea scopului.

Calităţile personale necesare pentru lucrul în echipă:

 asumarea  ascultarea activă şi
responsabilităţii eficientă
 îndeplinirea  transmiterea unui
angajamentelor mesaj clar
 participarea la discuţii  furnizarea unui feed-
back folositor

Ascultarea - Regulile de a şti să asculţi (mai important decât să vorbeşti)

 găsirea părţii mai centrale, ignorând

interesante a detaliile plictisitoare
expunerii chiar la  menţinerea atenţiei
teme plicticoase asupra vorbitorului
 valorizarea evitând luarea
conţinutului excesivă a notiţelor
 evitarea disputei  adoptarea unei poziţii
 păstrarea atenţiei active
asupra temei

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 11

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

 concluzionarea în
gând
înaintea exprimării vreunei opinii.

Comunicarea unor lucruri neplăcute – Paşii de urmat :

 planificarea anticipată a lucrurilor care se doresc spuse
 tratarea persoanei în cauză cu respectul cuvenit
 purtarea discuţiei într-un loc unde să nu fie auzită sau
întreruptă.

ROLURILE ÎN ECHIPĂ
Roluri :
 formale : lider, membru, facilitator
 informale : voluntari.

Liderul echipei are următoarele roluri :

 informează membrii echipei despre obiectivele echipei, limite,
etc,
 urmăreşte îndeplinirea obiectivelor
 anticipează şi rezolvă problemele legate de schimbările în
planificarea în timp, volumul de muncă
 ajută la dezvoltarea capacităţilor proprii ale membrilor echipei
 comunică restului organizaţiei rezultatele echipei
 comunică nevoile şi progresele echipei către persoanele
răspunzătoare de managementul activităţilor respective
 înlătură barierele din calea progresului echipei
 încearcă să rezolve conflictele
 rezolvă problemele logistice (săli pentru întruniri, resurse)

Membrii echipei au următoarele îndatoriri:

 să se concentreze asupra obectivelor echipei
 să se gândească în special la succesul echipei decât la interesele lor
personale
 să încerce să realizeze o atmosferă de încredere şi respect în echipă
 să asculte eficient
 să participe activ
 să-şi respecte angajamentele în cadrul echipei.

CONCLUZII : Comunicarea în echipă este eficientă atâta timp cât fiecare

 îşi conştientizează rolul

 este dispus atât să-şi exprime părerea dar şi să ţină cont de părerea
celorlalţi
 prezintă clar mesajul propriu dar îşi dezvoltă capacităţile de bun
ascultător
 este la curent cu obiectivele echipei şi-şi asumă partea sa de
responsabilitatre în îndeplinirea lor.

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 12

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

Consultarea membrilor echipei în luarea deciziei, stabilirea clară a unui plan de lucru
sunt căi eficiente de soluţionare a problemelor şi sarcinilor echipei.

MODELE DE GESTIUNE A RESURSELOR UMANE

Managementul resurselor umane reprezintă ansamblul de resurse şi valori pe care o

organizaţie (instituţia de îngijiri de sănătate) le promovează în relaţie cu membrii săi, şi
care reprezintă însăşi filozofia organizaţiei.

Managementul resurselor umane are următoarele funcţii :

1. Asigurarea cu personal/ recrutarea /selecţia (găsirea oamenilor).

2. Formarea şi dezvoltarea personalului (pregătirea) = instruire şi dezvoltare.
3. Motivarea (stimularea).
4. Menţinerea (păstrarea).

1.Asigurarea cu personal cuprinde:

- planificarea resurselor şi reprezintă o variabilă critică în succesul sau

insuccesul organizaţiei/instituţiei ;
- recrutarea personalului care este baza întregului proces de asigurare cu
personal; se face prin :
- atragerea unui număr cât mai mare de candidaţi (din surse interne
prin promovare sau externe);
- comunicarea: unitatea îşi promovează imaginea sau candidaţii
sugerează că ei sunt cei mai potriviţi /competitivi pentru posturile
oferite spre angajare;
- presupune armonizarea necesarului cu preferinţele ;
- selectarea :
- începe de la recrutare;
- reprezintă un proces de filtrare;
- integrarea persoanei nou angajate.

2. Funcţia de instruire şi dezvoltare

Accentul se pune pe anumite activităţi de dezvoltare :
- extinderea postului – creşterea pe orizontală;
- îmbogăţirea postului – creşterea pe verticală;
- monitorizare;
- diferite forme în echipă şi pe bază de proiecte.
Această funcţie presupune: învăţare, instruire, perfecţionare (dezvoltare), carieră.
Învăţarea este procesul de dobândire a cunoştinţelor, înţelegerii, capacităţilor şi
normelor valorice necesare pentru a ne putea adapta la mediul înconjurător.
Instruirea este activitatea destinată dobândirii de cunoştinţe şi aptitudini specifice
exercitării unei meserii sau realizării unei operaţiuni în relaţie cu postul sau sarcina
profesională.
Perfecţionarea este orice activitate de învăţare dirijată mai mult spre nevoi
viitoare decât imediate şi care se ocupă mai mult de progresul în carieră decât de
performanţa curentă.

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 13

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

Cariera este succesiunea evoluţiei de activităţi profesionale şi poziţii ocupate într-

o organizaţie pe care le atinge o persoană, cât şi atitudinile, cunoştinţele şi competenţele
dezvoltate de-a lungul timpului. Cariera se dezvoltă în funcţie de: împlinirea nevoilor
personale, identitatea proprie, personalitate, considerente sociale.

4. Funţia motivaţiei

Motivaţia este adaptarea unor componente îndreptate spre atingerea unui anumit
scop.
Motivaţia muncii este o stare interioară a angajatului care îl determină să
desfăşoare un anumit efort pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei, în acelaşi timp
cu satisfacerea propriilor obiective.
Factorii ce influenţează motivaţia în muncă sunt:
- individuali şi sociali,
- obiectivi şi subiectivi,
- afectivi şi raţionali.

5. Funcţia de menţinere se realizează prin coeziune şi eficacitatea echipei de lucru,

stimulente, beneficii.

ORGANIZAREA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE

sau sisteme de îngrijiri de sănătate

Sistemul de sănătate : constă din toate persoanele şi acţiunile al căror scop primar
este promovarea, îmbunătăţirea, restabilirea şi menţinerea sănătăţii (World Health
report 2 000).

Sistemele de îngrijiri de sănătate (SIS) trebuie să îndeplineacă anumite condiţii

pentru a satisface
 masa utilizatorilor şi a contribuabillilor,
 personalul medico-sanitar,
 instituţiile (furnizori de sănătate) şi
 autorităţile politice şi administrative.

Funcţiile sistemelor de sănătate

1. Producţia resurselor de sănătate

a. Pregătirea forţei de mucă, a personalului din sănătate

b. Organizarea facilităţilor, a serviciilor din domeniul sănătăţii
c. Producţia farmaceutică: susţinere, asigurare şi distribuţie
d. Producţia de material şi aparatură medicală
e. Cercetarea ştiinţifică şi tehnologică

2. Asigurarea serviciilor de sănătate

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 14

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

a. Servicii de sănătate (igiena mediului, apei, alimentului,etc)

b. Servicii preventive şi de promovarea sănătăţii la nivel individual
c. Asistenţa medicală primară, secundară şi terţiară
d. Asistenţa medicală la nivel individual/nevoi speciale
e. Asistenţa medicală pentru indivizi cu probleme speciale de sănătate

3. Realizarea mecanismelor de susţinere economică

a. Mobilizarea resurselor financiare

b. Alocarea fondurilor pentru sănătate

4. Managementul activităţii

a. Managementul problemelor de sănătate

b. Formularea şi planificarea problemelor de sănătate
c. Fluxul informaţional
d. Coordonarea în interiorul sistemului de sănătate
e. Coordonarea cu sistemele sociale şi economice
f. Implicarea comunităţilor
g. Managementul resurselor umane
h. Managementul resurselor materiale
i. Reglarea serviciilor de sănătate
j. Coopererare internaţională

Motivele de îndeplinire a unor condiţii au reieşit din :

 insatisfacţiile rezultate din creşterea cheltuielilor pentru sănătate într-un

ritm greu de suportat, fără ameliorarea substanţială a stării de sănătate,
 insuficienta acoperire a populaţiei cu servicii ,
 absenţa mecanismelor eficiente de asigurare a calităţii,
 volumul exagerat de muncă zilnică,
 insuficienţa elementelor de stimulare,
 ineficienţa managerială.

Condiţiile unui SIS corespunzător (după Maxwell, Ditchley):

- acoperire generală; - eficienţă înaltă;
- posibilităţi de alegere; - echitate ;
- accesibilitate promptă; - acceptabilitate socială largă;
- eficacitate; - responsabilitatea statului faţă de
- pertinenţa faţă de nevoi; sănătatea publică.

De fapt nici un SIS nu a putut să satisfacă integral aceste criterii.

Chiar dacă s-ar imagina un sistem perfect acesta ar fi efemer deoarece modificările
cerute de nevoile societăţii în schimbare continuă ar impune modificarea
permanentă a cestuia.
Care sunt elementele societăţii care influenteaza SIS:
- îmbătrinirea populaţiei,
- introducerea de tehnologii noi,
- creşterea economică,

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 15

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

- priorităţi de dezvoltare, etc.

Modele de SIS care funcţionează în prezent :

1. modelul serviciului naţional de sănătate (SNS) de tip BEVERIDGE.

2. modelul sistemului de asigurări sociale de sănătate (SAS) de tip
BISMARK.
3. modelul sistemului centralizat de stat (SCS) tip SEMAŞKO.
4. modelul sistemului de sănătate din SUA care era practic bazat pe sigurări
private dar in prezent are orientari clare spre un sistem social.

EXEMPLE DE MODELE DE SISTEME DE SĂNĂTATE:

- modelul SNS: imaginat de britanici funcţionează în Danemarca, Finlanda, Islanda,

Norvegia, Suedia, Portugalia, Spania, Anglia.
- modelul SAS: operează în Austria, Belgia, Franţa, Olanda, Germania, România ;
- modelul SCS: caracteristic ţărilor din Europa centrală şi de răsărit, foste socialiste.
- Modelul sistemului de asigurări private voluntare de sănătate: finanţarea se
bazează pe prime de asigurare stabilite în funcţie de starea de sănătate, respectiv
de riscurile persoanelor asigurate.

Caracteristici ale SIS

Modelul SNS: de tip Beverige, după numele economistului englez W.H. Beveridge
(1879 -1963), care l-a introdus în Anglia în 1948, principala sursă de finanţare fiind
impozitele
- are ca surse de finanţare taxele - acoperirea este generală,
generale, - conducerea se asigură prin
- este controlat de guvern şi dispune intermediul autorităţilor de stat,
de un buget de stat.; - medicii sunt fie salariaţi fie plătiiţi în
- în sistem funcţionează şi sector funcţie de numărul pacienţilor
privat; înscrişi pe listele lor (capitaţie), şi
- în acest sistem accesul este liber - se practică în oarecare măsură şi
pentru toţi cetăţenii, co-plata.

Modelul SAS : de tip BISMARCK

- după numele omului de stat, Otto von Bismark (1815 -1898) care a introdus sistemul
asigurărilor sociale de sănătate obligatorii în Germania la sfărşitul secolului XIX, în
funcţie de venit şi nu de starea de sănătate a persoanelor asigurate;
- sistemul este finanţat din contribuţia - sumele colectate sunt dirijate spre
în general obligatorie a salariaţilor şi organisme sau agenţii care asigură
patronilor (cotizaţii) – de regulă în gestiunea financiară a fondurilor;
funcţie de venit sau/şi prin taxe - aceste fonduri de asigurări
generale. contractează cu spitalele şi medicii
- acoperirea este largă, dar acolo de familie serviciile ce urmează a fi
unde asigurarea nu este obligatorie oferite asiguraţilor;
rămân categorii de populaţie fără - contractele cu practicienii au la bază
acces la beneficiile sistemului. taxa pe serviciu/prestaţie,

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 16

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

- iar cu spitalele se bazează pe

bugete adesea globale.

Modelul SCS: tip SEMAŞKO.

- este finanţat de la bugetul de stat,
- controlat de stat prin sistemul de
planificare centralizată,
- accesul la servicii este general;
- nu există un sector prioritar;
- statul are monopolul serviciilor de
sănătate care sunt proprietatea sa;
- personalul este în întregime salariat
(funcţionar),
- prioritatea socială a sistemului este
de nivel scăzut.

Singurul stat din lume, SUA, care are un sistem de sănătate bazat majoritar pe
asigurări private de sănătate, este consecinţa puternicelor interese exerciate de
interesele de grup şi lobby-ului susţinut de comunitatea medicală şi a societăţilor de
asigurări.
Totuşi şi aici guvernul asigură asistenţă medicală grupurilor defavorizate prin intermediul
a 2 programe:
- MEDICAID: destinat celor foarte săraci;
- MEDICARE: destinat vârstnicilor şi persoanelor cu handicap (pt 38 de milioane
persoane);
- 15 % din americani nu au nici o formă de asigurare medicală.

În prezent este in curs de implementare un model nou propus de presedintele Barak

Obama si sustinatorii săi politici: sistemul a capatat numele de obamacare.

Fiecare sistem are avantajele și dezavantajele sale.

- Sistemul SNS are un impact pozitiv asupra stării de sănătate, medicii sunt lipsiţi de
stimulente, există liste lungi de asteptare iar sistemul are o doză înaltă de birocraţie.
- În SAS, performanţele medicale sunt relativ înalte dar cheltuielile pentru sănătate pe
care le implică sunt cele mai mari din Europa, costuriele administrării sale sunt mari,
generează un consum indus ridicat cu posibilitatea apariţiei unor fenomene ca: la un
serviciu cu preţ zero cerrea depăşeşte oferta sau se refuză asigurarea unor grupuri
costisitoare prin volum înalt al consumurilor sau cost ridicat al prestaţiilor.
- Defectele sistemului SCS: lipsit de iniţiativă sau competiţie, funcţionarizarea activităţii
medicale, subfinanţarea, ineficienţa şi neperformanţa, impact redus aspura stării de
sănătate.

MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR ÎN SISTEMUL DE SĂNĂTATE ÎN ROMÂNIA

este o infrastructură dinamică şi flexibilă pentru monitorizarea activităţilor din

sănătate activă la nivel naţional şi subnaţional incluzând persoane, valori, legislaţie,
relaţii instituţionale, tehnologii şi standarde, pentru colectarea, prelucrarea, stocarea,

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 17

 Note de curs - Management și Legislație sanitară- Anul II – Asistent medical
generalist

transmisia prezentarea, diseminarea şi accesul la informaţii din surse complementare, în

vederea utilizării, analizei, interpretării şi schimbului între toţi profesioniştii şi publicul
general din sectorul de sănătate şi din afara lui.

Sistemul Informaţional de Sănătate este o componentă a Sistemului de Sănătate

alături de serviciile de sănătate curative, preventive, şi paliative, farmaceutice, îngrijirile
la domiciliu, activităţile de sănătate publică (cum sunt promovarea sănătăţii şi prevenirea
îmbolnăvirii, ameliorarea mediului şi a siguranţei).

Participanţii la sistemul informaţional de sănătate (principalele organizaţii

din sistemul de sănătate) :

Ministerul Sănătăţii: organizează sistemul informaţional al ÎS, al sănătăţii publice,modul

de raportare a datelor de către unităţile medicale pentru evaluarea stării de sănătate a
populaţiei, analiza şi evaluarea periodică a indicatorilor stării de sănătate şi a criteriilor
de performanţă a unităţilor medicale, cât şi prezentarea către guvern de rapoarte
periodice privind starea de sănătate.

Instituţii subordonate sub autoritatea sau coordonarea MS:

- Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare Medicală,
- Direcţiile judeţene de Sănătate Publică = DSP
- Institutele şi Centrele Regionale de Sănătate Publică= ISP , CRSP
- Institutele Medicale Spitaliceşti

STATUT SPECIAL:
- Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS),
- Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS),
- Institutele Naţionale
- Casei de Asigurări a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii
Judecătoreşti (OPSNAJ).

Furnizorii de servicii de sănătate şi produse medicale care se află în relaţii

contractuale cu CJAS:

spitalele, policlinici / servicii ambulatorii de specialitate sau centrele de diagnostic,

cabinete medicale, medici de familie, farmaciile.

Organizaţii independente:
- Colegiul Medicilor din România - Colegiul Medicilor Dentisti din
(CMR), România
- Colegiul Farmaciştilor din România - Ordinul Asistenţilor Medicali
(CFR) Generalisti, Moaşelor, Asistentilor
Medicali din România
(OAMGMAMR)

Lector Dr. Drugociu Petruța – Atestat în Mangementul Serviciilor de Sănătate Page 18

ORGANIZAŢII FURNIZOARE DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE (IS):

- Spitalele, Institute de sănătate - Centre rurale de sănătate

- Organizaţiile de îngrijiri în ambulatorii: - Medici de familie, medici stomatologi
cabinete de specialitate, ambulatorii - Farmaciile
de specialitate, centre de diagnostic şi
tratament

ORGANIZAŢII CE INFLUENŢEAZĂ ORGANIZAŢIILE FURNIZOARE DE ÎS

- Ministerul Sănătăţii - Asociaţii profesionale: CMR, CFR,

- Direcţiile de Sănătate Publică OAMGMAMR
- Ministerul de Finanţe - Firme furnizoare de medicamente şi
- Terţul plătitor – Casele de asigurări echipament medical
- Organizaţii educaţionale şi de formare
colegiile, ordinele
 ÎNGRIJIRILE PRIMARE DE SĂNĂTATE (ÎPS)

DEFINIŢIE : sunt îngrijiri sanitare esenţiale, bazate pe metode şi tehnologii practice,

pertinente din punct de vedere ştiinţific şi acceptabile din punct de vedere social, făcute
să fie accesibile în mod universal indivizilor şi familiilor din comunitate, prin totala lor
participare, şi la un cost pe care comunitatea şi ţara pot să şi-l permită să îl menţină în
fiecare stadiu al dezvoltării lor, în sprijinul încrederii în sine şi al autodeterminării .

 ÎPS :
- formează o parte integrantă a sistemului de sănătate şi de fapt reprezintă funcţia
centrală a acestuia;
- sunt parte integrantă şi a dezvoltării globale sociale şi economice a comunităţii;
- reprezintă primul nivel al contactului dintre indivizi, familie şi comunitate cu
sistemul de sănătate naţional;
- încearcă să apropie pe cât posibil activitatea din domeniul sănătăţii de mediul de
viaţă şi de muncă al oamenlilor, contituind primul element al unui proces
continuu de îngrijire a sănătăţii.

Principii care stau la baza ÎPS :

- distribuţia echitabilă - serviciile de sănătate să fie în mod egal accesibile în

urban/rural, bogaţi/săraci;
- implicarea comunităţii – participarea activă la deciziile ce privesc propria
sănătate, implicarea fiecărui individ la promovarea propriei sănătăţi;
- concentrarea asupra activităţii de prevenţie – rol important al medicului de familie
care poate depista mai uşor factorii de risc: asigură îngrijirea bolnavilor cronici la
domiciliu.
- tehnologie corepunzătoare – accptată, eficientă din punct de vedere al costului,
ieftină şi disponibilă pe plan local.
- abordarea multisectorială – integrarea se face prin servicii sociale şi ONG-uri;
cuprinde activităţi ce se ocupă de nutriţie, educaţie, condiţii de locuit, apă
potabilă etc.

ÎPS – caracteristici :

1. Reflectă şi rezultă din condiţiile economice şi caracteristicile socio-culturale şi politice

ale ţării şi comunităţii sale şi se bazează pe aplicarea rezultatelor relevante ale
serviciilor de cercetare socială, biomedicală şi sanitară şi pe experienţa din domeniul
sănătăţii publice.

2. Cuprind principalele probleme legate de sănătate în cadrul comunităţii, furnizând

servicii de promovare, preventive, curative şi de recuperare corespunzătoare.

3. ÎPS includ ca şi componente de bază :

- educaţia pentru problemele predominante de sănătate;
- promovarea unei alimentaţii corecte;
- asigurarea cu apă potabilă în cantitate adecvată şi de calitate ;
- sanitaţia de bază;
 - îngrijirile acordate mamei şi copilului, inclusiv planning familial;
- imunizarea prin vaccinare împotriva bolilor infecţioase majore;
- prevenirea şi controlul bolilor endemice din zonă;
- tratament adecvat pentru bolile curente şi vătămărilor;
- asigurarea cu medicamente esenţiale.

4. ÎPS implică în afară de sectorul sanitar toate sectoarele legate de acesta şi aspecte
ale dezvoltării naţionale şi comunitare, în special agricultura, zootehnia, industria,
educaţia, construcţiile de locuit, lucrările publice, comunităţile şi alte sectoare şi cer
un efort coordonat din partea tuturor accestor sectoare.

5. ÎPS cer şi promovează din partea tuturor indivizilor şi a comunităţii o

autodeterminare şi participarea la planificarea, organizarea, conducerea şi controlul
ÎPS, utilizând la maximum resursele disponibile locale, naţionale precum şi alte
resurse disponibile.

6. ÎPS ar trebui să fie susţinute de sisteme de referinţă integrate, funcţionale, ducând

la o îmbunătăţire progresivă a unor îngrijiri de sănătate cât mai cuprinzătoare dând
prioritate celor ce au cea mai mare nevoie.

7. ÎPS se bazează la nivel local şi de referinţă pe profesioniştii sanitari, inclusiv medici,

asistente, infirmiere, moaşe, personal auxiliar dar este nevoie şi de practicieni
tradiţionali, pregătiţi în mod adecvat d.p.v. tehnic şi social pentru a lucra în echipă şi
pentru a răspunde nevoilor de sănătate exprimate de către comunitate.

LEGISLAȚIE SANITARĂ

• LEGEA 95/2006
• LEGEA 46/2003
• LEGEA 53 din 17 04 2014 care aproba
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 144 din 28 octombrie 2008 privind
exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a
profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului
Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
(OAMGMAMR)

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii 

Principalele capitole ale acestei legi sunt:

1. Sănătatea publică: funcţiile şi domeniile principale, principiile sănătăţii publice;

autorităţile de sănătate publică; inspecţia sanitară de stat; asistenţa medicală;
asistenţa farmaceutică.
2. Programe naţionale de sănătate: ce sunt programele, atribuţiile în realizarea
programelor, finanţarea programelor naţionale.
3. Asistenţa medicală primară: ÎPS, medicul de familie, cabinetul de medicină de
familie, serviciile furnizate în cadrul asistenţei primare (intervenţii de necesitate de
urgenţă, activitaţi preventive, curative, îngrijiri la domiciliu, paliative, consiliere,
învăţământ, cercetare, suport); rolul şi obligaţiile asistenţei medicale primare.
4. Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat:
primul ajutor de bază şi primul ajutor calificat; asistenţă medicală publică de urgenţă,
asistenţa medicală privată de urgenţă; acordarea asistenţei publice medicale şi
tehnice de urgenţă şi a primului ajutor calificat; serviciile de urgenţă judeţene şi a
municipiului Bucureşti; serviciile mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare
(SMURD); asistenţa de urgenţă în caz de accidente colective, calamităţi şi dezastre
în faza prespitalicească
5. Asistenţa medicală comunitară: organizare şi funcţionare; beneficiarii (nivel
economic sub pragul sărăciei, şomaj, nivel educaţional scăzut, dizabilităţi, boli
cronice, boli aflate în faze terminale, vârsta a treia), obiectivele şi acordarea
serviciilor de asistenţă medicală comunitară.
6. Efectuarea prelevării şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origină
umană în scop terapeutic: donarea şi donatorul, ţesuturi şi celule de origină
umană, transplantul, finanţarea.
7. Spitalele: organizare şi funcţionare, conducere, finanţare.
8. Asigurările sociale de sănătate: obiective; asiguraţii; drepturile şi obligaţiile
asiguraţilor; servicii medicale suportate din fondul naţional unic de asigurări sociale
de sănătate; servicii medicale profilactice; curative; medicamentele, materiale
sanitare, dispozitive şi alte mijloace terapeutice; servicii medicale de îngrijiri la
domiciliu şi alte servicii speciale; servicii speciale care nu sunt suportate din fondul
de asigurări, asigurarea calităţii, evaluarea furnizorilor de servicii medicale;
finanţarea serviciilor, medicamentelor, utilizarea şi administrarea fondului;
organizarea caselor de asigurări de sănătate, atribuţiile CAS; organele de
conducere,;serviciul medical; obligaţiile CAS; controlul.
9. Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate.
10. Asigurări voluntare de sănătate: asigurări suplimentare şi asigurări
complementare; contractul de asigurare voluntară; relaţia furnizorilor de servicii
medicale cu societăţile de asigurări voluntare de sănătate.
11. Finanţarea unor cheltuieli de sănătate: taxa pe viciu : tutun şi alcool.
Ex. 1. pentru ţigarete cu suma de 10 euro/1.000 de ţigarete;
2. pentru ţigări şi ţigări de foi cu suma de 10 euro/1.000 de bucăţi;
3. pentru tutun destinat fumatului cu suma de 13 euro/kg;
4. persoanele juridice care produc sau importă băuturi alcoolice, altele
decât bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, contribuie cu
suma de 200 euro/hectolitru alcool pur sau 2 euro/fiecare litru alcool pur;
5. persoanele juridice care realizează încasări din activităţi publicitare la
produse din tutun şi băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 12% din valoarea
acestor încasări, după deducerea taxei pe valoarea adăugată.
12. Exercitarea profesiei de medic, Organizarea şi funcţionarea CMR.
13. Exercitarea profesiei de medic dentist, Organizarea şi funcţionarea CMD din R.
14. Exercitarea profesiei de farmacist, Organizarea şi funcţionarea CFR.
15. Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorilor de produse şi
servicii medicale, sanitare şi farmaceutice: răpunderea civilă a personalului:
medic, medic dentist, farmacist, asistent medical, moaşa; malpraxis-ul este eroarea
profesională săvărşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic,
generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a
 personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale sanitare şi
farmaceutice; răspundrea civilă a furnizorilor de servicii; acordul pacientului informat,
obligativitatea asigurării asistenţei medicale procedura de stabilire a cazurilor de
răspundere civilă.
16. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi
Management Sanitar.
17. Medicamentul: ce este, domenii de aplicare, punere pe piaţă, testări, medicamente
homeopate, farmacovigilenţa, etichetare, ambalare, clasificare.
18. Asistenta medicala transfrontaliera

LEGEA drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1
În sensul prezentei legi:
a) prin pacient se înţelege persoana sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de
sănătate;
B) prin discriminare se înţelege distincţia care se face între persoane aflate în situaţii
similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenţei etnice, originii naţionale sau
sociale, religiei, opţiunilor politice sau antipatiei personale;
c) prin îngrijiri de sănătate se înţelege serviciile medicale, serviciile comunitare si
serviciile conexe actului medical;
d) prin intervenţie medicală se înţelege orice examinare, tratament sau alt act medical
în scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin îngrijiri terminale se înţelege îngrijirile acordate unui pacient cu mijloacele de
tratament disponibile, atunci când nu mai este posibilă îmbunătăţirea prognozei fatale a
stării de boală, precum si îngrijirile acordate în apropierea decesului.
Art. 2
Pacienţii au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea
dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare si materiale.
Art. 3
Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare

CAPITOLUL II: Dreptul pacientului la informaţia medicală

Art. 4
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum
si la modul de a le utiliza.
Art. 5
(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii si statutului profesional al
furnizorilor de servicii de sănătate.
(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor pe care
trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
Art. 6
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervenţiilor
medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente
la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului si nerespectării
recomandărilor medicale, precum si cu privire la date despre diagnostic si prognostic.
Art. 7
Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreste să fie informat în cazul în care
informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferinţă.
Art. 8
Informaţiile se aduc la cunostinţă pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu
minimalizarea terminologiei de specialitate; în cazul în care pacientul nu cunoaste limba
română, informaţiile i se aduc la cunostinţă în limba maternă ori în limba pe care o
cunoaste sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.
Art. 9
Pacientul are dreptul de a cere în mod expres să nu fie informat si de a alege o altă
persoană care să fie informată în locul său.
Art. 10
Rudele si prietenii pacientului pot fi informaţi despre evoluţia investigaţiilor, diagnostic
sitratament, cu acordul pacientului.
Art. 12
Pacientul are dreptul să solicite si să primească, la externare, un rezumat scris al
investigaţiilor, diagnosticului, tratamentului si îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.

CAPITOLUL III: Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală

Art. 13
Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-si, în
scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor
medicale trebuie explicate pacientului.
Art. 14
Când pacientul nu îsi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de
urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare
anterioară a voinţei acestuia.
Art. 15
În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul
reprezentantului legal nu mai este necesar.
Art. 16
În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie să fie
implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.
Art. 17
(1) În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în
interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îsi dea consimţământul, decizia
este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienţii internaţi în spitale si
din 2 medici pentru pacienţii din ambulator.
Art. 18
Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea
tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului
sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
Art. 19
Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul
medical clinic si la cercetarea stiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare stiinţifică
persoanele care nu sunt capabile să îsi exprime voinţa, cu excepţia obţinerii
consimţământului de la reprezentantul legal si dacă cercetarea este făcută si în interesul
pacientului.
Art. 20
Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul
său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau
tratamentului si evitării suspectării unei culpe medicale.
CAPITOLUL IV: Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor si viaţa privată a
pacientului
Art. 21
Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul,
prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar si după decesul
acestuia.
Art. 22
Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îsi dă
consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
Art. 24
Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25
(1) Orice amestec în viaţa privată, familială a pacientului este interzis

CAPITOLUL V: Drepturile pacientului în domeniul reproducerii

Art. 26
Dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc
major si imediat pentru viaţa mamei.
Art. 27
Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie si servicii necesare dezvoltării unei vieţi
sexuale normale si sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
Art. 28
(1) Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu excepţia
cazului prevăzut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul să aleagă cele mai sigure
metodeprivind sănătatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente si lipsite de
riscuri.

CAPITOLUL VI: Drepturile pacientului la tratament si îngrijiri medicale

Art. 29
(1) În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea pacienţilor pentru
anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face
numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacienţilor pentru anumite tipuri de tratament se
elaborează de către Ministerul SănătăŢii si Familiei în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi si se aduc la cunostinţa publicului.
Art. 30
(1) Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile
de dotare necesare si personal acreditat.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenţă apărute în situaţii
extreme.
Art. 31
Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.

CAPITOLUL VII: Sancţiuni

Art. 37
Nerespectarea de către personalul medico-sanitar a confidenţialităţii datelor despre
pacient si a confidenţialităţii actului medical, precum si a celorlalte drepturi ale
pacientului prevăzute în prezenta lege atrage, după caz, răspunderea disciplinară,
contravenţională sau penală, conform prevederilor legale
Chiar daca in Legea nr.46/2003 nu exista un capitol distinct privitor la obligatiile
pacientilor, acestia trebuie sa aiba tot timpul in vedere un principiu consacrat de ART.
57 DIN LEGEA FUNDAMENTALA A ROMANIEI, constand in aceea ca :

- atat cetatenii romani, cat si cetatenii straini si apatrizii trebuie sa-si exercite
drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce
drepturile si libertatile celorlalti, deci fara a comite un abuz de drept.

Prin urmare, pacientul trebuie sa iti exercite drepturile conferite de lege de o

asemenea maniera incat sa se mentina un echilibru intre drepturile acestuia si
obligatiile sale fata de corpul medical si fata de ceilalti semeni ai sai, pentru ca
numai astfel sistemul de sanatate poate functiona in mod corect in societatea
romaneasca, iar pacientul se poate bucura intr-adevar de drepturile sale.

ate in format tiparit cat si date

Legea 53/ 17 04 2014 , aprobă

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 144 din 28 octombrie 2008

privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a
profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului
Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
(OAMGMAMR)

Este o organizaţie profesională, nonguvernamentală, apolitică ce reprezintă interesele

profesionale ale asistenţilor medicali cu studii medii şi studii superioare şi are ca membrii
pe toţi asistenţii autorizaţi să practice profesiunea de asistent medical.

- OAMGMAMR include 120 000 de membri.

- Reprezintă interesele profesionale ale asistenţilor medicali şi moaşelor încă din
1996, când s – a înfiinţat Colegiul Asistenţilor Medicali din România, prima
organizaţie profesională reprezentativă la nivel naţional din România.
- Prima Lege care a reglementat în ţara noastră exercitarea profesiei asistenţilor
medicali a fost Legea 461/2001.
- Actul legislativ a reglementat înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în baza unei legi
a organizaţiei profesionale care a devenit Ordinul Asistenţilor Medicali din România.
- În 2004, prin apariţia Legii 307/2004, titulatura şi atribuţiile organizaţiei se modifică
iar aceasta devine Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. Legea
307/2004 este rodul muncii de mai bine de 2 ani a unei ehipe formate din experţi ai
Uniunii Europene, reprezentaţi ai OAMGMAMR, ai Ministerului Sănătăţii şi a
Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
- Impune reglementari europene privind exercitarea profesiei de asistent medical şi
moaşă.
- Asistenţii medicali şi moaşele pot exercita profesia independent, ca titulari sau
asociaţi ai cabinetelor de practică independentă.
- Legea prevede drepturi şi obligaţii noi pentru organismul profesional reprezentativ al
asistenţilor medicali şi moaşelor din România.
- OAMGMAMR colaborează cu M. S. la formarea, specializarea şi perfecţionarea
pregătirii profesionale practice a asistenţilor medicali, organizează forme de educaţie
continuă şi de ridicare a gradului de competenţă profesională a asistenţilor medicali
şi a moaşelor.

Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor

Medicali din România au următoarele obligații :

- În vederea exercitării profesiei, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii

medicali prevăzuţi la art. 1, stabiliţi în România, au obligaţia să se înscrie în Ordinul
Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
- Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Ordinului
Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, care
se eliberează la înscrierea în organizaţia profesional
 - Înscrierea se face la filiala judeţeană în a cărei rază se află unitatea la care urmează
să îşi desfăşoare activitatea, filiala judeţeană în a cărei rază îşi au domiciliul sau
reşedinţa ori, în situaţii speciale, la Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali
Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
- La înscriere, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali depun
jurământul prevăzut la art. 13.
- Depunerea jurământului se menţionează în certificatul de membru al Ordinului
Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.
- Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor
şi Asistenţilor Medicali din România şi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi
asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat
aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în
unul dintre aceste state şi care prestează temporar servicii de îngrijiri de sănătate în
România, cu respectarea prevederilor alin. (3).
- La cerere, membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor
Medicali din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani
exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical pot
solicita suspendarea calităţii de membru pe durata respectivă.
- Pe durata suspendării, la cerere, a calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali
Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se suspendă de drept toate
obligaţiile şi drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
- Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din
România sunt înscrişi în Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, al
moaşelor şi al asistenţilor medicali din România.
- Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi
Asistenţilor Medicali din România o pot păstra, la cerere, şi asistenţii medicali generalişti,
moaşele şi asistenţii medicali pensionari.

Atribuţiile OAMGMAMR:
- Colaborarea cu MS la elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de
practică independentă
- Colaborarea cu MS şi MEC la stabilirea numărului anual de locuri în instituţiile de
învăţământ acreditate pentru asistenţii medicali şi moaşe – numerus clausus .
- Stabileşte în funcţie de gradul riscului profesional valoarea riscului asigurat în cadrul
asigurărilor de răspundere civilă pentru asistenţii medicali şi moaşe.
- Organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică, deontologie şi a
cazurilor de malpraxis, în calitate de organ de jurisdicţie profesională.

OU 144 / 28 10 2008 , prevede

- Titluri oficiale de calificare de asistent medical generalist

- Educaţie medicală continuă. Credite

- Prin această lege, pregătirea profesională nu mai este o opţiune personală.

- OAMGMAMR prin această lege, obligă asistenţii medicali şi moaşele să efectueze
cursuri de pregătire şi alte forme de educţie medicală continuă creditate.
- OAMGMAMR are dreptul de a da credite numai membrilor care urmează cursuri de
pregătire şi alte forme de educaţie avizate de organizaţie.
- OAMGMAMR suspendă dreptul de liberă practică asistenţilor medicali şi moaşelor
care nu realizează pe parcursul unui an calendaristic, numărul minim de credite
stabilit de Consiliul Naţional al OAMGMAMR..
- Începând cu 2005, membrii OAMGMAMR trebuie să realizeze câte 30 credite pe an.
 - În condiţiile în care un membru nu a reuşit să achiziţioneze numărul de credite, va
primi avizul cu condiţia de a recupera numărul de credite într-un timp determinat.
- Credite se pot obţine şi prin participarea la manifestări ştiinţifice naţionale şi
internaţionale creditate de OAMGMAMR, precum şi prin abonamente la revista Ars
Medica, revistă a asistenţilor medicali, şi/sau alte publicaţii creditate de
OAMGMAMR.

- Reatestarea competenţei profesionale

- Metodologie de reatestare a competenţei profesionale asistenţilor medicali care

întreup activitatea profesională mai mult de 5 ani:
- Se va efectua un stagiu practic şi va susţine o probă teoretică după finalizarea
stagiului, în maximum 6 luni .
- Stagiul are o durată de 3 luni, 8 ore/zi, pentru asistenţii cu o vechime mai mică
de 3 ani sau care nu au profesat.
- Stagiul are o durată de 1 lună, 8 ore/zi pentru cei cu o vechime mai mare de 3
ani.
- OAMGMAMR judeţeană va stabili unitatea unde se face stagiul sub îndrumarea
unei asistente principale desemnate de asistenta şefă de secţie şi directorul de
îngrijiri.
- Stagiul va fi validat de directorul de îngrijiri.
- Evaluarea se va face pe baza unor fise de evaluare şi punctajul de trecere este
peste 7.
- Proba teoretrică constă intr – un test grilă cu 40 de întrebări.
- Nu se supun reastetării asistenţii care întreup până la max 5 ani pentru cresterea
copilului sau care au profesat în străinatate si fac dovada contractului de muncă.

Organizarea OAMGMAMR
- este organizat în 41 de filiale judeţene şi una pt municipiul Bucureşti.
- La fiecare filială, organele de conducere sunt: Adunarea generală judeţeană,
Consiliul Judeţean, Biroul Consiliului Judeţean.
- La nivel naţional: Adunarea Naţională Generală, Consiliul Naţional, Biroul executiv.
- Alegerea organelor de conducere are loc odată la 4 ani.
- Algoritmul este:
- membrii OAMGMAMR aleg la nivelul unităţii sanitare reprezentanţii în
Adunarea Generală Judeţeană – 1 reprezentant la 50 de membri - , care la
rândul său aleg Consiliul Judeţean OAMGMAMR al filialei.
- Consiliul Judeţean desemnează prin vot, dintre membrii săi, reprezentanţii în
Biroul Consiliului Judeţean: 1 preşedinte, 2 vicepreşedinţi, 1 secretar
judeţean.
- Adunarea Generală mai alege şi reprezentanţii filialei judeţene în Adunarea
Generală Naţională, conform normei de reprezentare 1 la 500 de membri.
- Aceştia aleg prin vot membrii Consiliului Naţional, câte 2 pentru fiecare judeţ
plus 4 pt municipiul Bucureşti.
- Consiliul Naţional alege în final, dintre membrii săi, Biroul Executiv: 1
preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi 1 secretar naţional.

Sistemul de sanatate a devenit din ce in ce mai complex, acordarea de îngrijiri de

sanatate transformandu-se dintr-un proces individual într-un proces organizational.
Provocarile viitorului privind managementul sistemelor de sanatate tin de
capacitatea acestora de a raspunde la schimbarea permanenta a societatii contemporane.
 Managerii din sanatate trebuie sa fie pregatiti pentru restructurarile în dinamica din
sistemul de sanatate : atat ca organizatie dar si în corelatie cu celelalte sisteme si culturi
organizationale cu care inter-relationeaza; chiar si propriul lor rol .
Provocarile viitoare ale managerilor din sanatate reclama responsabilitati,
aptitudini și abilitați profunde, speciale pentru a analiza fara prejudecati problemele
sistemului de sanatate.