Sunteți pe pagina 1din 9

INTRODUCERE

Aderarea la Uniunea Europeana a Romaniei impune standarde stricte privind


protectia mediului . Una din masurile pe care tara noastra a trebuit sa le adopte a fost
si cea care se refera la stabilirea procedurii de acordare a etichetei ecologice.
Scopul acordari etichetei ecologice este acela de a promova produsele ecologice,
care nu pot afecta mediul pe parcursul intregului ciclulu de viata , astfel incat de
resursele mediului inconjurator sa se profite o perioada cat mai indelungata.
Eticheta ecologica este o actiune voluntara, promovearea produselor
ecologice contribuie la utilizarea eficenta a resurselor protejand mediul, prin
furnizarea catre consumatori a unor infornatii corecte, exacte despre produse.
O eticheta ecologica poate sa faca referire la unul sau mai multe criterii,
maxim trei, care protejeaza mediul. Eticheta ecologica se acorda anumitor grupe de
produse printre care: masini de spalat vase, aparate frigorifice,detergenti pentru
vase,detergenti pentru rufe,lacuri si vopsele pentru uz gospodaresc, vopsele de
interior,lacuri, masini de spalat rufe,produse textile,incaltaminte etc.
Autoritatea competenta care ecorda eticheta ecologica este Ministrul Mediului si
Gospodaririi Apelor ( MMGA).
Deoarece etichetele ecologice constituie un atu pentru patrunderea
exportatorilor din tarile in curs de dezvoltare pe piata UE, in Uniunea Europeana se
utilizeaza ecoetichete in vederea atestarii conformitatii produselor respective cu
standardele ecologice in vigoare. In general, produsele etichetate ecologic care
provin din tarile in curs de dezvoltare au o pondere scazuta in totalul produselor cu
ecoetichete, deoarece majoritatea etichetelor ecologice se aplica produselor pentru
care tarile in curs de dezvoltare detin in comertul mondial doar o cota redusa pe
piata.
Producatorii finali din tarile membre ale UE pot utiliza materii prime care provin
din tari in curs de dezvoltare. In cazul in care intentioneaza sa obtina ecoetichete,
acestia cer furnizorilor de materii prime din tarile in curs de dezvoltare sa respecte
criteriile ecologice.
In mai multe tari din UE (de exemplu, in Germania si Belgia), se utilizeaza
etichete ecologice obligatorii pentru ambalaje. Obligativitatea etichetarii ambalajelor
decurge, in acest caz, din obligatia pe care o au persoanele care raspund de
ambalare de a participa la sistemele de colectare a acestora dupa folosire, conform
Directivei UE referitoare la ambalaje si reziduurile de ambalaje.
In UE exista mai multe sisteme nationale de etichetare ecologica marca
ecologica “Blue Angal”, marca ecologica”Der Grune Punkt”, marca ecologica
”Environmental Choice”,marcarea ecologica “Eco-Mark”, ,majoritarea acestor
sisteme sunt utilizate in nordul UE (Germania ,Olanda si Tarile Scandinave).

1
Cap. 1 Agricultura organică si produsele ecologice

1.1 Produsele ecologice

Produsul ecologic alimentar este, în primul rând, obţinut din ingrediente


provenite din agricultura ecologică.
Acest tip de agricultură trebuie să respecte următoarele principii şi reguli:
eliminarea oricarei tehnologii poluante intre-o zona nepoluata; utilizarea de soiuri şi
specii cu rezistenţa sporită la condiţiile de mediu; ameliorarea şi menţinerea fertilităţii
naturale a solului; utilizarea de fertilizatori şi amelioratori ai solului, pesticide, materii
prime pentru prepararea furajelor, ingrediente pentru prepararea alimentelor în
conformitate cu lista produselor permise în agricultura ecologică; absenţa
organismelor modificate genetic (GMO) şi a iradierii plantelor;
absenţa aditivilor chimici de sinteză: conservanţi, coloranţi, arome, emulgatori,
acidifianţi, întăritori de gust, agenţi de îngroşare, etc.
Producţia agroalimentară ecologică are drept scop realizarea unor sisteme
agricole durabile, diversificate, echilibrate şi asigură protejarea resurselor naturale şi
sănătatea consumatorilor. Impactul procesului de producţie ecologică asupra
mediului este minim.
Profitând de campaniile de presă care prezentau E-urile drept substanţe
periculoase pentru sanătate, produsele ecologice (mai sunt denumite produse
organice sau biologice) au câştigat din ce în ce mai mult teren. Alimentele ecologice
sunt produse diversificate, sănătoase, libere de boli şi dăunători, lipsite de reziduri
nocive, cu un conţinut echilibrat în substanţe bioactive şi minerale. Sunt rezultate din
tehnologii ecologice, tehnologii care nu utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide.
Toate aceste tehnologii bio-ecologice au rolul de a pune la dispoziţia consumatorului
şi industriei prelucrătoare produse naturale lipsite de reziduuri chimice şi mai ales
tehnologii menite să contribuie la salvgradarea ecosistemului agricol.
La prepararea alimentelor ecologice se renunţă la aditivi şi la orice alte
substanţe încorporate. Desfacerea acestor produse se face de regulă în magazine
speciale sau chiar din "ograda" producătorului. Produsele ecologice certificate sunt
marcate şi etichetate conform reglementărilor din domeniu. Produse ecologice sunt
numai acelea care au un certificat de calitate şi poartă pe ambalaj sigla organismului
de certificare şi nu orice produs care se vinde sub denumirea de "natural", "ţărănesc"
etc.

Pe eticheta unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni:


 sigla "ae"
 numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
 denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;
 numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare.

Sigla „ae” - un instrument nou de promovare a produselor ecologice.


2
Cap. 2 Sigla şi etichetarea produselor ecologice

2.1 Sigla

Sigla este reprezentarea grafică a identităţii companiei. Sigla nu este doar o


creaţie comunicaţională, ci şi activul cel mai important al unei firme, respectiv
argumentul cel mai puternic de vânzare.
Este o compoziţie ce poate cuprinde simboluri grafice, ilustraţie şi/sau
caractere tipografice, imagini fotografice. Sigla trebuie să atragă atenţia şi să lase o
impresie pozitivă, sa creeze o imagine unică, distinctă şi uşor de recunoscut, să
reflecte ceea ce caracterizează şi reprezintă compania, să promoveze un sentiment
de autenticitate, stabilitate, încredere şi  profesionalism.
Toate mărcile de automobile au în spate o poveste, iar siglele sunt cele care
poartă în ele o întreagă istorie. În cele ce urmeaza voi prezenta semnificaţiile câtorva
dintre cele mai cunoscute embleme din lumea auto.

2.2 Eticheta

2.2.1 Definiţie şi generalităţi

Eticheta este una dintre componentele unui comerţ civilizat. Ea prezintă


produsul, având rolul de a informa cumpărătorul asupra calităţii şi caracteristicilor
produsului, dar şi de a-i oferi informaţii care îl pot învăţa pe acesta cum să aleagă un
produs corespunzător, în mod real, nevoilor sale. În cazul produselor alimentare,
eticheta poate oferi şi informaţii care să vină în sprijinul menţinerii stării de sănătate a
consumatorului.
În acest sens a fost publicată, în anul 1996, Hotarârea Guvernului României
nr. 784, pentru aprobarea Normelor metodologice privind etichetarea produselor
alimentare; aceasta a fost modificată şi completată prin Hotarârea Guvernului
României nr. 953 din 1999. Această reglementare este foarte importantă pentru toţi
producătorii de alimente.
Conform acestei reglementări legislative, eticheta reprezintă „orice material
scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a
produsului, care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia”.
Eticheta reprezintă un element de identificare, informare, atenţionare,
clasificare şi promovare comercială a unui produs sau a unei mărci. Ea poate fi
tipărită direct pe ambalaj, lipită (autoadeziv) sau ataşată produsului.
Ea trebuie să cuprindă, în funcţie de destinaţie: numele producătorului, data şi
locul fabricaţiei, compoziţia şi caracteristicile produsului, indicii privind cantitatea,
calitatea, modul de păstrare şi de folosire a produsului, termenul de valabilitate,
preţul de comercializare, oferte promoţionale etc.
O etichetă profesională înglobează şi desene, lustraţii, simboluri, etc, aplicate
pe ambalaj. Se schimbă frecvent, întrucât se demodează, iar publicul este sensibil la
felul în care se prezintă produsul; adesea, sunt falsificate.
Etichetarea reprezintă orice cuvânt, mărci comerciale, de fabrică, illustrate sau
simboluri referitoare la aliment şi poziţionate pe orice ambalaj, document de însoţire,
notă, etichetă, banderolă sau coleretă care însoţesc sau se referă la alimentul
respectiv.

3
Scopul etichetării este acela de a da consumatorilor informaţiile necesare,
suficiente, verificabile şi uşor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă
acel produs care corespunde exigenţelor lor, din punct de vedere al nevoilor şi
posibilităţilor lor financiare, precum şi de a cunoaşte eventualele riscuri la care ar
putea fi supuşi. Informaţiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare
consumatorii la achiziţionarea produselor, în privinţa:
caracteristicilor alimentului; naturii, identităţii, proprietăţilor, compoziţiei, cantităţii,
durabilităţii, originii sau provenienţei, metodelor de fabricaţie sau de producţie;
atribuirii de efecte sau proprietăţi, pe care produsele nu le posedă; sugerării că
alimentul are caracteristici speciale, atunci când în realitate toate produsele similare
au astfel de caracteristici.
Orice etichetă aplicată unui aliment are câteva elemente obligatorii, care
trebuie scrise în limba română, lizibil şi inteligibil, aşezate în mod vizibil.

2.2.2 Istoricul etichetelor

Etichetarea, ca mijloc simplu şi rapid de informare asupra produselor, îsi are


originile, probabil, în practica farmaceutică şi, ulterior, în nevoia alchimiştilor de a
diferenţia variatele lor produse chimice.
În perioada antică, eticheta şi semnul producătorului constituiau elemente
diferite; formele pe care le îmbrăcau erau pictogramele, ideogramele, momogramele,
care faceau corp comun cu obiectul (amfore, produse ceramice şi din metal etc).
În perioada renascentistă, caracterizată prin intensificarea schimburilor
comerciale, eticheta avea rolul de a deosebi produse similare realizate de
producători diferiţi (produsele etichetate erau: produse artizanale, picturi, sculpturi,
gravuri, produse de uz casnic etc).
În capitalism, eticheta devine purtătoare a unor informaţii utile desfăşurării
operaţiunilor comerciale ca: denumirea produsului, numele şi marca producătorului,
originea, cantitatea de produs pe unitatea de ambalaj etc.
În cadrul acestei ultime etape, evoluţia etichetării a fost legată de :
* dezvoltarea unor noi modalităţi de comercializare;
* dezvoltarea acţiunilor de marketing şi amploarea activităţilor publicitare;
* perfecţionarea cadrului legislativ privind protecţia consumatorului;
* elaborarea unor reglementări naţionale şi internaţionale privind etichetarea;
* creşterea nivelului de educare şi de informare al consumatorilor;
* evoluţia modalităţilor de ambalare, apariţia materialelor moderne de ambalaj şi a
mijloacelor noi de imprimare grafică;
* diversificarea sortimentului de produse;
* creşterea gradului de prelucrare a mărfurilor.

2.2.3. Etichetarea ecologică

Evaluarea produselor, serviciilor prin prisma unor criterii de performanţă


ecologică a condus la creearea unor sisteme de marcare ecologică, cu caracter
voluntar, care să reflecte preocupările producătorului legate de protecţia mediului.
Primele sisteme de marcare ecologică a produselor au fost create în Germania (Blue
Angel, 1978), având ca rezultate creşterea producţiei şi consumului de produse
ecologice, ulterior fiind elaborate standarde internaţionale, recomandate de ISO.
Astfel, standardele ISO 14000 referitoare la aspectele de mediu ale produselor şi

4
serviciilor fac trimiteri în principal la marcarea ecologică şi analiza ciclului de viaţă al
produselor.
În UE există mai multe sisteme naţionale de marcare-etichetare ecologică,
majoritatea fiind utilizate în ţările nordice (Olanda, Germania, Ţările Scandinave).
Astfel, eco-etichetele atestă conformitatea produselor, fabricate, în general, în ţările
dezvoltate cu standardele ecologice în vigoare. Schema de etichetare ecologică a
UE are la bază Reglementarea nr. 880/92 a Comisiei Europene din 23 martie 1992.
Cu excepţia produselor alimentare, băuturilor şi a produselor farmaceutice, nici un alt
produs nu e exclus. Totuşi, acordarea etichetei ecologice UE produselor individuale
se bazează pe definirea grupelor de produse relevante şi pe criteriile ecologice
(conform ECO TRADE Manula, Environmental product labeling, CBI, Rotterdam,
1998)
2.2.5 Etichetarea ecologică în România

Eticheta ecologică desemnează acele produse care determină reducerea


impactului asupra mediului înconjurător în comparaţie cu alte produse din acelaşi
grup de produse, fără a încălca cerinţele legale aplicabile produselor la nivel naţional.
Stabilirea unui astfel de sistem de etichetare ecologică este destinat să ajute
consumatorii să aleagă produsele care pot determina reducerea impactului asupra
atmosferei sau asupra altor factori de mediu, oferindu-le informaţii privind
caracteristicile de impact asupra mediului ale produselor etichetate ecologic. De
asemenea, scopul introducerii etichetelor ecologice este de a promova produsele
care au un impact redus asupra mediului pe parcursul întregului lor ciclu de viaţă în
comparaţie cu alte produse aparţinând aceluiaşi grup de produse şi, totodată, prin
etichetele ecologice, se urmăreşte încurajarea afacerilor de a comercializa produse
şi servicii cu un impact redus asupra mediului.
În legislaţia românească în vigoare, eticheta ecologică este definită de
Hotărârea de Guvern nr. 189/28.02.2002 ca “un simbol grafic şi/sau un scurt text
descriptiv aplicat pe produs, ambalaj, într-o broşură sau în alt document informativ
care însoţeşte produsul şi care oferă informaţii despre cel puţin unul şi cel mult trei
tipuri de impact asupra mediului”.
Experienţa internaţională a demonstrat că eco-etichetarea realizată în mod
adecvat, în strânsă legătură cu procedurile de verificare şi certificare, este un
stimulent pentru creşterea volumului de produse reciclate şi/sau pentru realizarea
unor produse bazate pe principiile dezvoltării durabile.

5
2.2.6 Asemănări şi deosebiri între eticheta produselor ecologice şi eticheta
produselor neecologice:

Eticheta ecologică, la fel ca şi eticheta produselor neecologice, trebuie să


redea numele (compania) şi adresa producătorului (sau a distribuitorului), denumirea
sub care este vândut produsul, termenul minim de valabilitate, condiţiile de
depozitare, instrucţiunile de utilizare (atunci când lipsa acestora poate determina o
utilizare necorespunzătoare a produselor).
Etichetele ecologice, la fel ca etichetele produselor neecologice, trebuie să
ofere consumatorilor informaţii precise şi exacte despre produse şi, în cazul eco-
etichetelor, trebuie ca aceste informaţii să fie stabilite pe bază ştiinţifică cu privire la
impactul acestora asupra mediului.
Spre deosebire de eticheta normală, eticheta ecologică trebuie să redea
metoda de producţie ecologică utilizată şi, de asemenea, să prezinte, dacă este
cazul, interdicţiile de depozitare a produselor ecologice în comun cu alte produse
neecologice.
Etichetele ecologice acordate în România cuprind două rubrici, rubrici ce nu
sunt cuprinse şi în etichetele normale:
 rubrica 1 – simbolul etichetei ecologice – o floare pe un fond alb, cu 6 petale
sub formă de cercuri (cu dimensiunea minimă de 5 mm) colorate alternativ în
roşu, galben şi albastru şi frunze colorate în verde; central se înscriu iniţialele
Ro (dimensiunea pe verticală minim 3 mm). Lungimea simbolului este de 40
mm, iar lăţimea de 30 mm.
 rubrica 2 – conţine informaţii cu privire la motivele pentru care s-a acordat
eticheta ecologică, ce trebuie să vizeze minim 1 şi maxim 3 tipuri de impact
asupra mediului, sub formă de scurt text descriptiv (de exemplu, poluare
redusă a aerului, eficient din punct de vedere energetic, toxicitate redusă).
Atunci când este posibil se folosesc ambele rubrici. În cazul produselor de
dimensiuni mici, rubrica 2 poate fi omisă cu condiţia ca rubrica 1 să fie prezentă pe
produs, iar eticheta ecologică completă să fie prezentată pe ambalaj, broşuri
informative sau alte materiale utilizate la punctul de vânzare.
Eticheta ecologică este realizată de către Imprimeria Naţională şi prezintă
următoarele elemente de securizare:
• este autocolantă;
• conţine modele grafice constituite din curbe aparent întâmplătoare, generate după
modele matematice calculate după formule speciale, generate de un soft;
• cerneluri speciale de mare securitate;
• autodistrugere la rupere.
Producătorii români, care au confirmarea Ministerului Mediului că îşi pot aplica
marca ecologică europeană, au undă verde şi pe Piaţa Unică o dată cu intrarea în
UE. Procesul este lung şi costisitor,  dar există programe de finanţare care susţin
companiile în acest scop. Din 2005, există programul de „Creştere a competitivităţii
produselor industriale“,  derulat de către Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC).
Eco-eticheta nu este obligatorie,  nici în România,  nici în Uniunea Europeană, costă
mulţi bani şi este dificil de obţinut. Însă, potrivit studiilor de specialitate, companiilor
europene, care au produse “verzi“, le-au crescut semnificativ notorietatea şi vânzările
în câţiva ani buni.

6
2.2.7 Avantajele ecoetichetarii

Ecoetichetarea aduce o serie de avantaje si pentru producator. producatorul


are posibilitatea de a viza piete care in alte conditii sunt inaccesibile si isi creeaza si
o imagine buna atât in rândul angajatilor, cât si al comunitatii locale si nationale. In
tarile europene, consumatorii vor deveni ce mai constienti de riscul pe care il
reprezinta pentru sanatatea lor utilizarea de substante periculoase prezente
inprodusele de consum curent. Astfel, grupurile de produse etichetate ecologic si
care garanteaza absenta substantelor chimice toxice vor avea un mare succes.
Aceasta tendinta se observa in prezent in Italia le detergentii cu eticheta
ecologica comunitara si in Franta pentru vopselele etichetate. In plus, cu eticheta
ecologica, firmele isi pot spori imaginea de marca, dar si calitatea produselor.
Produsele care poarta eticheta ecologica prezinta, comparativ cu cele
traditionale, o serie de avantaje. Printre acestea se numara consumul redus de
energie, lipsa/reducerea riscului aparitiei unor reactii alergice la folosirea produsului
si folosirea de materiale reciclabile pentru realizarea lui. In plus, criteriile esentiale de
acordare a etichetei ecologice se refera la reducerea potentialului agentilor de racire
si de expandare de distrugere a stratului de ozon.

Produsele care pot primi ecoeticheta

Din grupele de produse pentru care se acorda eticheta ecologica fac parte
masinile de spalat vase si cele de spalat rufe, aparatele frigorifice, computerele,
amelioratorii de sol si substraturi de cultura, detergentii, produsele textile,
incaltamintea, lacurile si vopselele pentru interior, saltelele de pat, lampile electrice,
hârtia copiativa si cea grafica.
Pentru a fi acordata eticheta ecologica , produsele trebuie sa indeplineasca
un numar de cerinte de mediu stricte, cunoscute ca criterii ecologice. Aceste criterii
sunt definite in relatia cu unul sau mai multe aspecte de mediu ale grupurilor de
prosuse in concordanta cu calitatea apei, calitatea aerului, conservarea solului,
reducerea deseurilor, economisirea energiei, managementul resurselor naturale,
prevenirea incalzirii globale, protectia stratului de ozon, nontixicitatea mediului,
zgomot, biodiversitate. Criterile pentru fiecare grup de produse sunt valabile o
perioada de timp, revizuite in general intre 3 - 5 ani. Un nou program care vizeaza
reducerea inpactului asupra mediului este cel al detergentul compactat.
Desi detergentul compactat va polua apa la fel de mult ca si cel din prezent,
acesta va fi totusi o idee mai ecologic fiindca ar putea duce la reducerea consumului
de electricitate, a acidifierii aerului, a distrugerii stratului de ozon si a toxicitatii
umane, cu peste 5%. „Cu toate ca, din punct de vedere al protectiei mediului, acest
nou tip de detergenti este mai bun, poluarea nu va fi oprita. Dupa aderare insa,
ecoetichetele de pe fiecare ambalaj vor diminua si aceasta problema pentru ca
producatorul va fi nevoit sa scrie mai multe explicatii decât «biodegradabil», inscriptie
care se gaseste pe unele ambalaje de detergenti.

7
Fig.1 Grupe de produse care pot primi eticheta ecologica.

Produsele care nu pot primi ecoeticheta

Eticheta ecologica nu se acorda produselor alimentare, bauturilor,


medicamentelor si aparaturii medicale. De asemenea, eticheta ecologica nu poate fi
acordata substantelor si preparatelor clasificate ca fiind toxice, daunatoare mediului,
cancerigene si nici bunurilor fabricate prin procedee daunatoare pentru om sau
pentru mediu si/sau care pot dauna consumatorului in conditii normale de utilizare.

8
BIBLIOGRAFIE

1. Raluca Vasiliu, Comercializarea produselor şi protecţia consumatorului,


Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2006

2. ANPC, Ghidul consumatorilor, Editura Naţional, Bucureşti, 2003

3. Băjereanu Veronica. Eticheta ca marcă şi ca desen industrial // Aspecte


ale înregistrării mărcilor.Editura AGEPI, Chişinău, 2001.

4. Bulgaru Mircea “Dreptul de a manca”, Editura Economica, Bucuresti, 1996

5. Internet- www.produseecologice.org
www.referate.ro