Sunteți pe pagina 1din 3

Valul Feminin al Uniunii 15 iulie 2018

Lady Quan Yin prin Natalie Glasson

Cea mai frumoasă și încântătoare lumină roz, albă și galbenă se ancorează acum în Pământ din planurile interioare
și din Nivelele Cosmice. Acest val de lumină le apare multora ca o frecvență a unor catene de lumină
asemănătoare celor de ADN care se învârt și se răsucesc, înfășurându-se una cu cealaltă într-un dans al uniunii.
Lumina roz, albă și galbenă este un val de energie și conștiință născut din aspectele Divinului Feminin ale
Creatorului și din Tărâmurile Zeițelor din planurile interioare. Există un scop important și vital al acestei
manifestări pe care eu, Lady Quan Yin, doresc să-l împărtășesc cu voi.

Frecvențele și tiparele de lumină născute din Divinul Feminin dețin vibrația și intenția uniunii, a armoniei și a
unității. Deși toate sufletele pot beneficia de aceste energii înalt vibraționale pentru a-și întări conexiunea și
legătura cu adevărul lor interior și cu Creatorul, scopul Divinului Feminin este să dăruiască energie Divinului
Masculin în manifestarea în întregul Univers al Creatorului și pe Pământ. Divinul Masculin din fiecare suflet, și
mai ales pe Pământ, a devenit oarecum separat. Deși separarea este o iluzie, iar unitatea este o prezență constantă,
puterea Divinului Masculin a fost oarecum slăbită de iluziile proiectate care au creat confuzie și dez-
împuternicire.

Voi sunteți formați din energia Creatorului care la un anumit nivel poate fi reprezentat de co-crearea la unison a
Divinului Masculin și a Divinului Feminin. Atunci când negați sau dez-împuterniciți orice aspect al ființei voastre
fie că este Divinul Feminin, Divinul Masculin sau altul, voi creați un dezechilibru, percepându-vă pe voi înșivă și
realitatea dintr-un spațiu al iluziei și al separării de Creator. Poveste după poveste, percepție după percepție și
iluzie după iluzie crează o realitate care vă apare reală și adevărată. Este adevărat că Divinul Masculin a dez-
împuternicit Divinul Feminin la nivel Pământesc. De asemenea, este adevărat că Divinul Feminin se ridică pentru
a-și revendica puterea în multe suflete și în conștiința colectivă a Pământului. Cu toate acestea, este nevoie să
înțelegeți că totul se întâmplă cu un motiv și un scop divin. Fiecare circumstanță și experiență este aleasă și creată
de către suflet. Indiferent de modul în care ați experimentat dez-împuternicirea Divinului Feminin fie în ființa
voastră, în abilități, în procesele de gândire, realitatea voastră fie prin experiențele colective de generații pe
Pământ, ați fost o sursă de creare și acceptare a acestei experiențe. Și pentru un motiv bun, pentru a întări alinierea
și legătura dintre Divinul Feminin și Divinul Masculin până la cel mai înalt și pur punct, pentru a ajuta evoluția și
ascensiunea, făcând ca binecuvântările unității și adevărului să se reverse asupra tuturor. A avut loc o
dezechilibrare a alinierii Divinului Feminin și a Divinului Masculin, și nu a fost vina nimănui, a fost pur și simplu
o rană care avea nevoie de vindecare sau o expresie a Creatorului care avea nevoie de împuternicire. Sunt multe
explicații pentru momentul care a declanșat o vastă realiniere a Divinului Feminin și a Divinului Masculin și
fiecare este acceptabilă. Cu toate acestea, călătoria întoarcerii la adevăr și unison este cheia.
Împuternicirea Divinului Masculin

Prin dez-împuternicirea Divinului Feminin și apoi ridicarea Divinului Feminin, mulți au uitat că Divinul Masculin
are nevoie de vindecare, iertare, împuternicire și acceptare. Acest lucru poate fi explicat prin eliberarea iluziilor
legate de Divinul Masculin și acceptarea Divinului Masculin ca aspect sacru și demn al Creatorului. În multe
feluri, Divinul Feminin s-a ridicat să-și revendice valoarea și locul sacru ca aspect al Creatorului. Acum este
nevoie ca Divinul Masculin să se ridice și să-și revendice valoarea și locul sacru ca aspect al Creatorului. În mulți
există o frică imensă în ceea ce privește recâștigarea și acceptarea puterii sale de către Divinul Masculin. O astfel
de experiență este percepută ca periculoasă și riscantă de către mulți.

În ridicarea pentru împuternicire, Divinul Feminin se deschide să vindece răni, acum Divinul Masculin are nevoie
de susținere, tandrețe și iubire pentru a se deschide și a-și vindeca rănile neîncrederii în sine și puterea sa, precum
și sentimentul că pericolul și haosul au fost creația sau vina Divinului Masculin. În timp ce își revendică puterea,
Divinul Feminin va învăța linia fină a încrederii și folosirii puterii pentru a servi iubirea și pacea. Acest lucru este
ceva ce fiecare aspect, manifestare și încarnare a Creatorului trebuie să echilibreze și să accepte.

Procesul Întoarcerii în Uniune

Divinul Masculin este pregătit să-și revendice puterea și să exprime adevărul, natura constantă și iubirea
Creatorului. Pentru a face acest lucru, Divinul Feminin este nevoie să accepte în toate Divinul Masculin, văzând,
simțind și recunoscând Divinul Masculin în și ca adevărul și cea mai pură vibrație a sa. Prin urmare, să fie dispus
să vadă, simtă și recunoască Divinul Masculin fără și dincolo de iluzie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci
Divinul Masculin va continua să experimenteze dez-împuternicirea și va rămâne într-o stare de separare de
Creator în ființa voastră. Tranziția care este nevoie să aibă loc se va petrece în ființa voastră, creând tranziții în
realitatea, în lumea din jurul vostru și în conștiința colectivă a omenirii. O tranziție care crează unitate și armonie
nu numai între Divinul Masculin și Divinul Feminin în ființa voastră, ci între fiecare suflet și aspect al Creatorului
de pe Pământ, dizolvând iluzia și separarea.

Frecvențele catenelor de lumină asemănătoare ADN-ului, care se învârt și se răsucesc, înfășurându-se una pe
cealaltă într-un dans al uniunii, ce emană de la Nivelul Cosmic, au rolul de a instiga Divinul Feminin să
îmbrățișeze și accepte Divinul Masculin. Energiile activează ceva atât de adânc în Divinul vostru Feminin încât
ajunge la Divinul Masculin, acceptând, eliberând iluziile și creând armonia care a fost întotdeauna prezentă. O
schimbare așteaptă să se petreacă în voi, cea mai mare ridicare și creștere a Divinului Masculin în energiile
sufletului vostru sacru vă va ajuta să vă acceptați în continuare puterea și să vă împământați prezența ca expresie
sacră a Creatorului. Amintiți-vă că în ființa voastră, fie că sunteți într-un corp masculin sau feminin, există
unisonul Divinului Masculin și a Divinului Feminin. Să asistați la conversația și comunicarea care are loc între
aceste două aspecte ale ființei voastre și aspectele Creatorului este o bucurie și o binecuvântare a realizării
adevărului și esenței ființei voastre.

Conștientizarea Activării Divinului Feminin

Frecvențele catenelor de lumină din Divinul Feminin care promovează uniunea, armonia și unitatea se ancorează
în fiecare persoană de pe Pământ pentru a crea schimbările necesare, trezirea și acceptarea. Este important să
conștientizați acest proces pentru a vă înțelege mult mai deplin propria voastră călătorie spirituală și cea a
Divinului vostru Feminin și Divinului vostru Masculin interior.

”O invit pe Lady Quan Yin și Comunitatea Zeițelor să fie în serviciul meu acum. Doresc să primesc valul de
energie trimis de Comunitatea Zeițelor de la Nivelul Cosmic. În timp ce primesc frecvențele catenelor de lumină
asemănătoare ADN-ului care se învârtesc și se răsucesc, înfășurându-se una cu cealaltă într-un dans al uniunii din
Divinul Feminin, fie ca aceste energii sacre, conștiința și intențiile să se ancoreze adânc în ființa, sufletul și esența
mea. Ajutați-mă să experimentez acum cea mai potrivită activare a Divinului meu Feminin interior pentru a-i da
posibilitate Divinului meu Masculin să fie susținut, ușurat, împuternicit, pentru a dizolva iluziile și a fi pe deplin
acceptat. Fie ca prin îmbrățișarea dintre Divinul meu Feminin și Divinul meu Masculin separarea și dez-
împuternicirea să fie dizolvate, deoarece o uniune atât de profundă dintre Divinul meu Feminin și Divinul meu
Masculin îmi este revelată, impulsionându-mă și inspirându-mă în următoarea etapă a ascensiunii și creșterii mele
spirituale. Lady Quan Yin, activarea și calea împuternicii unisonului dintre Divinul meu Feminin și Divinul meu
Masculin s-ar putea să-mi fie necunoscută, te rog ghidează-mă și ajută-mă să-mi împlinesc nevoile și ascensiunea
pe Pământ. Mulțumesc.”

Acordați-vă timp să vă odihniți în pace și să observați orice tranziție care are loc în ființa voastră și să recunoașteți
prezența crescândă a uniunii dintre Divinul vostru Feminin și Divinul vostru Masculin.

Cu eternă iubire și pace, Lady Quan Yin

S-ar putea să vă placă și