COMPETENȚELE DE COMUNICARE LA PREȘCOLARI CU

AJUTORUL NOȚIUNILOR GEOGRAFICE

COMPETENȚA DE COMUNICARE LA PREȘCOLARI

Noţiunea de competenţă de comunicarea a evoluat foarte mult, existând şase

componente în aptitudinea de comunicare: competenţa lingvistică, competenţa socio-
lingvistică, competenţa discursivă, competenţa socio-culturală, competenţa strategică şi
competenţa socială. Competenţa de comunicare este considerată o capacitate globală care
cuprinde capacităţi comunicative ale indivizilor dobândite de-a lungul vieţii. Acestea pot fi
îmbunătăţite prin aplicarea unei metodologii speciale care ar contribui la dezvoltarea
competenţei de comunicare.
Încă din preșcolaritate, grădinița urmăreşte pregătirea copilului pentru activitatea
ulterioară și bineînțeles dezvoltarea competenţelor acestuia. Preșcolarul este implicat în
diferite activităţi educative care să îl ajute să devină o persoană capabilă de a se orienta în
viaţă prin comunicarea eficientă în diferite situaţii, aptă să-şi exprime atitudinea faţă de
valorile etice şi estetice Treptat copilul este pregătit să-şi achiziţioneze în mod
independent cunoştinţele şi competenţele solicitate , săț-și formeze o personalitate cu un
ansamblu de cunoştinţe, atitudini şi competenţe de comunicare formate pe parcursul

1
preşcolarităţii . Este pregătit să-și formeze o personalitate capabilă de a se integra treptat
în societate şi de a face faţă cerinţelor de pe piaţa muncii.
După cum spunea Augustin în De magistro, cuvintele există pentru ca să le folosim
şi le folosim pentru a învăţa, scopul învăţării fiind însuşirea, practicarea şi rafinarea unor
forme diverse ale comunicării. De aceea, nu este suficient ca un copil să cunoască
vocabularul unei limbi, acesta trebuie să înveţe arta de a alege cuvintele potrivite
contextului, de a transmite mesaje pertinete, de a-şi exprima convingerile cât mai coerent şi
persuasiv. O comunicare este eficientă doar atunci când mesajul transmis de emiţător este
corect interpretat de receptor. Mesajele decodificate corect produc învăţarea.
Procesul de învăţământ este un proces de comunicare pentru că se desfăşoară
printr-un permanent schimb de informaţii/mesaje cu scopul atingerii obiectivelor
instructiv-educative. Comunicarea educaţională (pedagogică) “mijloceşte realizarea
fenomenului educaţional în ansamblul său, indiferent de conţinuturile, nivelurile, formele
sau partenerii implicaţi" (Cucoş, 1998, p. 223). Comunicarea didactică este o formă
particulară a comunicării educaţionale; este comunicarea care se desfăşoară în context
şcolar, "obligatorie în vehicularea unor conţinuturi determinate, specifice unui act de
învăţare sistematică, asistată" (Cucoş, 1998, p.223).
De asemenea, pentru stimularea comunicării despre sine şi dezvoltarea
competenţelor de comunicare, copiii pot fi organizaţi în perechi şi provocaţi să discute
despre un subiect care îi frământă, un copil va fi vorbitorul, iar celalălat ascultătorul. În
această manieră, copiii vor descoperi care sunt regulile ascultării active şi eficace.
Ascultătorii vor fi puşi în situaţia de a avea o opinie în legătură cu problemele expuse de
vorbitori, le oferă un feedback. Feedback-ul reprezintă reacţia de răspuns a receptorului la
mesajul primit de la emiţător, acesta are rolul de a ameliora comunicarea, de a înlătura
barierele de comunicare şi de a ne ajuta să ne adaptăm la reacţiile celorlalţi. Ascultarea
activă mai poate fi exersată în cadrul dialogurilor şi dezbaterilor realizate în clasă,
profesorul poate urmări reacţiile şi răspunsurile copiilor, reuşind să descopere dacă aceştia
au fost atenţi la cele discutate. Dialogul presupune empatie, atenţie la nevoile celuilalt,
disponibilitate şi deschidere. Lectura este o activitate esenţială în dezvoltarea
competenţelor de comunicare la copii, este o tehnică fundamentală de muncă intelectuală.
Lectura orală le dezvoltă preșcolarilor vocabularul, dicţia şi abilitatea de a folosi

2
elementele paraverbale adecvate (intonaţia, ritmul vorbirii, respectarea pauzelor impuse de
texte). Cărţile ajută copiii să cunoască viaţă înainte de a o trăi, le deschid orizonturi noi de
cunoaştere şi le dezvoltă creativitatea şi imaginaţia. O altă modalitate de a dezvolta copiilor
competenţele de comunicare este jocul de rol , Această activitate exersează capacităţile de
comunicare orală, de receptare şi producere a mesajelor. Educatoarea trebuie să aleagă
teme incitante pentru copiii, care să fie specifice experienţelor lor de viaţă şi care să le
dezvolte spiritul creator şi ludic.
La clasele preșcolare , educatoarele pot propune un joc de rol care să stârnească
imaginaţia elevilor. Elevii pot fi provocaţi să îşi imagineze că Pământul se află în pericolul
de a dispărea din cauza unui asteroid gigant pe care agenția spatială americană l-a
monotorizat, însă izbirea acestuia de Terra este inevitabilă.

Dezvoltarea limbajului și comunicării la preșcolari

O dată cu dezvoltarea comunicării verbale, limbajul îndeplineşte tot mai activ

funcţia de organizare a activităţii pshice. Prin formarea vorbirii contextuale şi creşterea
volumului vocabularului, se exprimă mai bine coerentă, logică ideilor. Bogăţia
vocabularului şi experienţa verbală usureaza utilizarea propoziţiilor cu o structura mai
complexă şi cu semnificaţii diverse. În această etapă, copilul are posibilitatea să transfere
cuvintele şi la situaţii la care nu au mai fost folosite sau chiar să creeze noi cuvinte, în
contextul dat’ nu găseşte imediat un corespondent verbal ce doreşte să îl exprime.O dată cu
intrarea în şcoală, copilul îşi dezvoltă vorbirea literară şi capacitatea de a discuta într-o
comunicare cursivă sau contradictoriu.
Un rol deosebit îl are învăţarea scris-citit, contribuie la organizarea intereselor
intelectuale şi la stimularea proceselor psihice. Comunicarea la preșcolar începe în primul
rând în familie. Dialogul familial este fundamentat de un sentiment de afecţiune şi
încredere reciprocă între membrii familiei. Pentru a exista un dialog sincer între părinţi şi
copii este necesar că părintele să-şi încurajeze copilul, să încurajeze originalitatea
manifestărilor lui.
Vocabularul pe care îl deţine copilul are un rol major în formarea personalitaii
acestuia. Dacă părinţii folosesc un vocabular bogat şi corect, copilul îşi va exprimă mai

3
bine gândurile şi sentimentele, va găsi uşor cuvintele necesare. În ce priveşte comunicarea
din cadrul şcolii, trebuie urmărite unele aspecte; educatoarea trebuie să stabilească relaţia
de prietenie cu copiii săi, relaţie ce nu trebuie să ducă, la slăbirea disciplinei sau la
nerespectarea regimului preşcolar, ci trebuie să îl consolideze. Comunicarea personală între
colegii de bancă, este formă de organizare a schimbului de informaţii în cadrul grupei .
Aceşti colegi nu sunt doar ,,vecini'', ci preşcolari care îşi transmit informaţii variate, se
ajută reciproc şi se sfătuiesc asupra acţiunilor pe care le desfăşoară sau le vor desfășura.
Vocabularul, scrisul şi cititul evoluează împreună, sunt o exprimare a particularităţilor
psihoindividuale, în care învăţarea şi maturizarea devin factori determinanţi.
O dată cu înaintarea în vârstă a copilului, comunicarea devine tot mai riguroasă,
procesele intelectuale mai organizate şi ierarhizate, imprimă un stil propriu în
componentele cognitive. Învăţarea limbajului un proces social şi de dezvoltare. Pentru a
stăpâni o limbă, copiii trebuie să interacţioneze cu alţi vorbitori, mai competenţi şi să
exploreze diverse aspecte ale sistemului lingvistic.

Folosirea şi demonstrarea materialului intuitiv şi ilustrativ geografic în

dezvoltarea comunicării la preșcolari

Obiectele şi fenomenele pe care le studiază geografia sunt de dimensiuni mari şi

unele sunt la depărtare de grădiniță. Pentru particularităţile de vârstă ale copiilor din
învăţământul preşcolar , perceperea directă a obiectelor şi fenomenelor din natură pot fi
preîntâmpinate şi rezolvate prin folosirea materialului intuitiv. Materialul intuitiv mai des
folosit la orele din învăţământul preşcolar la temele de geografie îl formează ilustraţiile :
fotografiile, fotomontajele, obiectele în volum, filmele didactice, desenele schematice,
graficele şi altele.
Tablourile şi ilustraţiile geografice au un rol deosebit în cunoaşterea şi
explicarea fenomenelor geografice . Ele prezintă trăsăturile caracteristice ale fenomenelor
şi obiectelor concrete, reconstituie regiuni întregi de pe teritoriul ţării noastre şi uşurează
însuşirea cunoştinţelor.
Filmele didactice pot fi: filmul-motivaţie (stimularea interesului elevilor pentru
studiu şi cunoaştere); filmul-lecţie (structurat pe logica internă a lecţiei); filmul-problemă

4
(tratează doar o problemă din lecţie); filmul-sinteză, care se integrează la sfârşitul unui
capitol sau temă, cu rol de recapitulare sau consolidare.
Între toate mijloacele tehnice audio-vizuale care stau şi vor sta la îndemâna
cadrului didactic, filmul deţine locul cel mai important. Filmul îi oferă acestuia posibilităţi
multiple de sporire a eficienţei temei și comunicării, îi măreşte sfera de acţiune asupra
copiilor, solicitându-i în schimb un efort mare pentru pregătire şi reflecţie mai mare decât
pentru o lecţie obişnuită tradiţională.
Tablourile şi ilustraţiile se folosesc cu mult succes şi la lecţiile speciale de fixare şi
de recapitulare a cunoştinţelor. Originalitatea la aceste teme constă în prezentarea de noi
tablouri, pentru a trezi interesul pentru lecţie. Analizând tablourile şi ilustraţiile, preșcolarii
fac descrieri vii, plastice şi arată la hartă obiectele sau fenomenele geografice pe care le
descriu cu multă minuţiozitate.
Cu ajutorul ilustraţiilor şi tablourilor putem organiza excursii imaginare și succintă
comunicare despre mediul înconjurător. Tablourile şi ilustraţiile sunt folosite şi în
pregătirea pentru lecţia nouă. Cadrul didactic expune în clasă câteva tablouri şi ilustraţii,
anexează sub fiecare ilustraţie şi tablou întrebări pe care elevii le consultă cu o zi două
înainte şi pe baza lor dezvăluie conţinutul imaginilor intuitive.
În afară de tablouri şi ilustraţii (cărţi poştale ), mai pot fi folosite ilustraţiile din
manual sau din alte cărţi, diapozitive, CD-uri, dischete prezentate la calculator sau
videoproiector. Se recomandă ca ilustraţiile să fie folosite frontal spre a fi intuite paralel cu
explicaţiile sau întrebările cadrului didactic. Pentru concretizarea termenilor geografici
ilustraţiile din manual trebuie interpretate de preșcolari în clasă. Înţelegerea textului din
manual depinde de calitatea interpretării. Întrebările să fie formulate în aşa fel încât să ducă
la concluzii ştiinţifice şi succesiunea lor să fie logică. Fazele în care cadrul didactic va
prezenta materialul ilustrativ depinde de conţinutul temei în dezbatere.
Oricare ar fi subiectul pe care-l conţine ilustraţia, fotografia, imaginea, trebuie
neapărat să se localizeze pe hartă.
Pentru prezentarea imaginilor filmate pe CD-uri sau dischete şi diapozitive,
cadrul didactic trebuie să se pregătească astfel :
- să cunoască mânuirea aparatului (calculator, videoproiector, retroproiector);
- materialul de proiectat trebuie ales, studiat şi bine proporţionat;

5
 - să aleagă momentul în care va prezenta secvenţele;
- să cunoască ce probleme va rezolva cu ajutorul imaginilor luminoase şi ce
probleme cu ajutorul altor metode ;
- să stabilească imaginile pe care le va asocia cu alte metode: descriere, lectură,
schiţă, desen, hartă, modele, explicaţii sau experienţe, iar îmbinarea lor să fie
raţională;
- să stabilească întrebările pe care le va adresa elevilor înainte, în timpul şi după
vizionarea CD-ului sau dischetei.
Tablourile, ilustraţiile şi filmele sprijină studiul individual al elevului, completează
numărul reprezentărilor, aprofundează şi îmbogăţesc cunoştinţele.
Prezentarea imaginilor intuitive şi luminoase trebuie să respecte următoarele
condiţii:
- imaginea aleasă de profesor trebuie să fie în concordanţă cu programa, cu tema de
predat şi să respecte particularităţile de vârstă a copiilor;
- înainte de proiecţie se vor prezenta într-o sinteză problemele care vor fi urmărite şi
se vor da întrebări în care copiii să răspundă după vizionare atrăgându-se atenţia
asupra problemelor profunde;
- o problemă esenţială este şi aceea că, prin întrebările sau explicaţiile date în timpul
proiecţiei să nu distragem atenţia copiilor de la film. Acestea se vor da numai
atunci când preșcolarii nu pot înţelege fenomenul fără ajutorul educatoarei;
- pentru a înţelege mai bine imaginile luminoase, este necesară localizarea
obiectivelor pe hartă şi desfăşurarea unui plan de lecţie pe tablă. De foarte multe ori
este nevoie chiar de desenarea unor obiecte, prezentarea unei lecturi sau unui
model;
Diapozitivele, filmele de pe CD-uri, dischetele pot fi prezentate la toate tipurile
de lecţii, inclusiv în activităţile extraşcolare.

6
 Metoda proiectelor și activităților integrate în predarea primelor noțiuni de
geografie la preșcolari

O strategie educaţională recent adoptată de învăţământul preşcolar este metoda

proiectelor ce se bazează pe necesităţile, interesele şi posibilităţile copilului. Activitatea
este centrată pe copil, iar educatoarea nu este decât un ghid atent, o persoană-resursă care
sprijină respectarea rutei individuale a învăţării, a copilului şi a ritmului propriu al acestuia.
Copilul, subiect al educaţiei, este îndrumat să descopere singur ceea ce se află în jurul său;
grădiniţa colaborează cu familia şi cu comunitatea pentru a sprijini desfăşurarea acestor
proiecte. Proiectul este o extindere a unui subiect inspirat din lumea înconjurătoare, către
care copilul îşi va îndrepta întreaga atenţie şi energie, în care el va fi implicat în
conducerea investigaţiei în mediul apropiat, asupra fenomenelor şi evenimentelor despre
care doreşte să înveţe mai mult. Noua strategie are la bază activităţile integrate şi
metodele interactive.

Activitățile didactice . Practica didactică a identificat trei moduri de organizare a

activităţii didactice, în funcţie de maniera de desfăşurare, fiecare configurând conţinuturi,
relaţii, suporturi şi resurse specifice: activităţi frontale, activităţi de grup şi activităţi
individuale.
1. Activităţile frontale cuprind: tema, plimbările în natură, vizita, excursia, spectacolul etc.
2. Activităţile de grup dirijate cuprind: părţi din lecţie, vizita în grupuri mici, cercul de
preșcolari, întâlniri cu specialişti (oameni de ştiinţă, scriitori), concursuri şi activităţi
sportive.
3. Activităţile individuale cuprind studiul individual, activităţi de evaluare, efectuarea
temelor prin desene, scheme, alte activități practice.
Cele trei forme de desfăşurare a activităţii didactice sunt complementare şi se pot
desfăşura concomitent, în funcţie de obiectivele şi conţinutul didactic. Dintre ele, lecţia
este considerată cea mai importantă, fiind cea mai eficientă formă de organizare a
activităţii de predare-învăţare-evaluare. Totuşi, educatoarea va organiza activităţile
didactice astfel încât să sporească şansele de reuşită a atingerii obiectivelor operaţionale
propuse, adoptând o varietate de activităţi la specificul şi potenţialul copiilor săi. .

7
 Activitate dirijată prin programe = efectuarea unor sarcini pe baza unui material
(scris, imprimat, programe de calculator etc.);
Activitate independentă = efectuarea sarcinii se face de către copiii fără nici un
sprijin; Proiectele pe care le propunem includ formulările de mai sus, astfel că partea
teoretică se aplică în totalitate peste partea aplicativă, fiind un sprijin mai ales pentru cei
care sunt la început de drum. Copilăria este sau ar trebui să fie cea mai fericită perioadă a
vieţii. Îi conferă acest privilegiu, lipsa de griji, dragostea celor din jur, posibilitatea de a
năzui către tot ce este mai frumos pe lume. Familia reprezintă primul mediu de viaţă al
copilului. Dezvoltarea copilului în familie se impune a fi apreciată deci, prin atmosfera
unică în felul ei, a climatului afectiv şi educativ pe care acest mediu i-l creează. După
familie, mediul instituţionalizat (creşa, grădiniţa) constituie prima experienţă de viaţă a
copilului în societate. Aici, copilul ia cunoştinţă cu activităţi şi obiecte care-i stimulează
gustul pentru investigaţie şi acţiune, îl provoacă să se exprime şi îi propune angajarea în
relaţiile sociale de grup. Educaţia timpurie este procesul prin care se realizează formarea şi
dezvoltarea personalităţii umane. Ea constituie o necesitate pentru individ şi pentru
societate. Ca urmare, este o activitate specific umană, realizată în contextul existenţei
sociale a omului şi, în acelaşi timp, este un fenomen social specific, un atribut al societăţii,
o condiţie a perpetuării şi progresului acesteia. Este obligatorie abordarea holistă a
dezvoltării copilului. Ea presupune considerarea şi acordarea în permanenţăa unei atenţii
egale tuturor domeniilor de dezvoltare și anume :dezvoltarea fzică, sănătatea, dezvoltarea
limbajului şi a comunicării, dezvoltarea cognitivă şi dezvoltarea socio-emoţională a
acestuia . Permanent se aplică promovarea şi practicarea unei educaţii centrate pe copil şi
pe dezvoltarea globală a acestuia, în contextul interacţiunii cu mediul natural şi social.

Activităţile pe domenii experienţiale sunt activităţile integrate sau pe discipline

desfăşurate cu copiii în cadrul unor proiecte planificate în funcţie de temele mari propuse
de curriculum, precum şi de nivelul de vârstă şi de nevoile şi interesele copiilor din grupă.
Numărul acestora indică îndeosebi numărul maxim de discipline care pot fi parcurse într-o
săptămână (şi ne referim la disciplinele/domeniile de învăţare care pot intra în componenţa
domeniilor experienţiale respective). Astfel, considerăm că se pot desfăşura maximum 5
activităţi integrate pe săptămână, indiferent de nivelul de vârstă al copiilor Aşadar,

8
educatoarea poate planifica activităţi de sine stătătoare, respectiv pe discipline (activităţi de
educarea limbajului, activităţi matematice, de cunoaşterea mediului, de educaţie pentru
societate, de educaţie fizică, activităţi practice, educaţie muzicală sau activităţi artistico-
plastice) sau activităţi integrate (cunoştinţelele din cadrul mai multor discipline pot fi
îmbinate armonios pe durata unei zile întregi şi, cu acest prilej, în activitatea integrată intră
şi jocurile şi activităţile alese sau cunoştinţele interdisciplinare sunt focalizate pe anumite
domenii experienţiale iar jocurile şi activităţile alese se desfăşoară în afara acesteia). Este
important să reţinem faptul că ordinea desfăşurării etapelor de activităţi (etapa I, atapa a II-
a, etapa a III-a etc.)
Activităţile integrate sau experiențiale au o contribuție importantă în dezvoltarea
competențelor de comunicare la preșcolari și totodată pun accentul pe metodele de grup.
Abordarea realităţii se face printr-un demers global, graniţele dintre categoriile şi tipurile
de activităţi se topesc într-un scenariu unitar în cadrul căruia tema se lasă investigată cu
mijloacele diferitelor ştiinţe. Scenariul este stabilit de către educatoare; acest scenariu îi
orientează pe copii să opteze pentru diverse activităţi de grup pe arii de stimulare și
competențe de comunicare, pe domenii de învăţare, în alegerea materialelor, încurajându-i
să observe, să investigheze, să facă predicţii, să exprime păreri, să-şi asume diverse roluri.

Metodele interactive, de grup au o contribuție importantă în dezvoltarea

competențelor de comunicare la preșcolari și totodată, încurajează dezvoltarea relaţiilor
interpersonale, cooperarea care este stimulativă în măsura în care facilitează coordonarea
eforturilor pentru atingerea unor obiective imposibil de realizat în mod individual.
Competiţia de comunicare este stimulativă dacă nu devine un scop în sine. De asemenea,
este stimulat controlul reciproc dintre preșcolari şi spiritul de iniţiativă, este încurajată
expunerea liberă prin comunicare a părerilor, generând siguranţa de sine, sentimentul
utilităţii în grup; fiecare se poate transpune în situaţia celuilalt, se poate compara cu
ceilalţi.
Mijloacele de realizare au o contribuție importantă în dezvoltarea competențelor de
comunicare la preșcolari prin realizarea unor activităţi de cunoaşterea mediului
înconjurător. Ca activități comune, cu întreaga grupă de copii sunt: observarea, lectura

9
după imagini, jocul didactic, lectura şi povestirea educatoarei, convorbirea, realizarea unor
scurte vizite și plimbări
Observarea în natură are o contribuție importantă în dezvoltarea competențelor de
comunicare la preșcolari . Este specifică activităţii de cunoaşterea mediului înconjurător,
celelalte mijloace de realizare regăsindu-se şi la alte tipuri de activităţi pe discipline. Într-o
activitate în natură, metoda de bază este observaţia dirijată ce constă în urmărirea
independentă, premeditată şi intenţionată, cu scop, a lumii înconjurătoare, realizată
planificat şi sistematic, uneori având nevoie, de instrumente tehnice .
Scopurile şi obiectivele activităţii de observare sunt: dobândirea de cunoştinţe
despre mediul înconjurător; capacitatea de a urmări un plan de observare propus de
educatoare şi de a investiga un obiect, fenomen; dezvoltarea spiritului de observaţie;
îmbogăţirea şi activizarea vocabularului comunicării, dezvoltarea gândirii şi a operaţiilor ei
de analiză, sinteză, comparaţie, clasificare, generalizare etc.; stimularea curiozităţii
epistemice, dezvoltarea memoriei prin reactualizarea, sistematizarea şi organizarea
cunoştinţelor asimilate; exersarea atenţiei voluntare; dezvoltarea unei atitudini active în
raporturile copilului cu mediul înconjurător.
Tematica observărilor este variată: „Grădiniţa mea”, „Sala de grupă”, „Aspecte de
toamnă”, „Pomi fructiferi”, „Animalele domestice şi puii lor”, „Animalele sălbatice din
ţinuturile noastre şi din alte ţinuturi”, „Apa şi transformările ei”, „Cosmosul”, „Aspecte de
primăvară”, „Pomul înflorit”, „La grădiniță”, „Plante medicinale”, „Costumul popular”,
„Aspecte de vară”, „Localitatea mea natală”,etc.
De foarte multe ori activităţile de observare spontană au loc în timpul jocurilor
libere, la iniţiativa copiilor şi au mare valoare formativă dacă sunt dirijate permanent de
către educatoare .
Lectura după imagini are o contribuție importantă în dezvoltarea competențelor
de comunicare la preșcolari . Ea presupune analiza, descrierea, interpretarea unor date şi
acţiuni înfăţişate de ilustraţii. Componentele de bază sunt: observarea dirijată a imaginilor
şi dezvoltarea capacităţii de receptare şi exprimare a mesajelor.
Tematica se referă la: „Aspecte din viaţa de familie”, „Munca oamenilor în grădină,
pe câmp”, „Curiozităţi ale naturii”, „În parc”, „Pe stradă”, „Oraşul”, „Strada mea”, „Să ne
cunoaştem locurile frumoase din ţară”, „La fabrica de pâine”, „În excursie”, „Pădurea,

10
prietena omului”, „Din activitatea şcolarului”, „Eroii şi faptele lor”, „Despre meserii”, „În
Cosmos”, „În livadă” „În centrul localității mele”,
Jocul didactic are o contribuție importantă în dezvoltarea competențelor de
comunicare la preșcolari. Are ca obiective asimilarea, verificarea şi consolidarea de
cunoştinţe; îmbină armonios partea instructivă şi exerciţiul cu partea distractivă, favorizând
atât aspectul informativ, cât şi pe cel formativ ale procesului de învăţământ. Prin jocul
didactic se educă trăsături ca: stăpânirea de sine, autocontrolul, spiritul de independenţă,
spiritul colectiv, relaţii de cooperare, colaborare. Jocul reprezintă principala metodă
instructiv-educativă din grădiniţa de copii dezvoltând capacitatea copilului de a se integra
în mediul social şi natural şi de a înţelege lumea înconjurătoare.
Tematica jocului didactic este variată, acesta fiind accesibil ambelor niveluri de
vârstă preşcolară: „Să facem cumpărături”- selecţia, denumirea unor obiecte observate
anterior; „Spune ce ştii despre”- descrierea, clasificarea obiectelor, a materialelor în funcţie
de culoare, mărime, volum, grosime; „Spune unde stă!”- denumirea corectă a poziţiilor
spaţiale ale obiectelor în raport cu unele puncte de reper; „Când se întâmplă?”- clasificarea
unor imagini reflectând acţiuni în funcţie de momentul zilei, de anotimp, cu motivaţiile
respective; „Ne pregătim pentru şcoală?”- clasificarea obiectelor uzuale şi a rechizitelor
şcolarului; „Spune prin ce se deosebesc, prin ce se aseamănă?”, ,, Spune ce se vezi în
imagine și prin ce se aseamănă obiectele?”.. Recurgem la stimularea spiritului de
observaţie, dezvoltarea limbajului și comunicării în compararea a câte două obiecte
asemănătoare, dar nu identice şi găsirea diferenţei care le deosebeşte între ele.
O contribuţie importantă la pregătirea copilului pentru şcoală şi-o aduc jocurile
didactice geografice pentru dezvoltarea limbajului. Se ştie că mediul familial exercită o
influenţă cultural-educativă binefăcătoare asupra dezvoltării limbajului copilului şi în
mod deosebit, asupra dezvoltării limbajului acestuia. Cu toate acestea, realitatea confirmă
că influenţele exercitate de mediul familial sub acest aspect sunt încă deosebit de variate.
În consecinţă, f ie datorită acestor influenţe, fie datorită unor întârzieri sau defecţiuni în
vorbirea copiilor la intrarea lor în grădiniţă, diferenţele semnalate în dezvoltarea limbajului
sau a vocabularului acestora sunt încă deosebit de sesizabile
Competențele lingvistice sunt necesare pentru a interacționa în mediul de învățare
și pentru a înțelege conținutul unui curriculum. Unii copii au nevoie de o perioadă mai

11
lungă pentru a face tranziţia de la limbajul lor de origine la limbajul folosit în clasă, în
timp ce alții provin din familii unde mediul și limbajul sunt diferite de mediul preșcolar.
Când copiii care prezintă o întârziere în învăţarea limbajului sunt plasaţi într-o sală de
clasă care este puternic dependentă de competență lingvistică, aceştia sunt vulnerabili la
probleme academice. Experiența preșcolară are un impact asupra dezvoltării limbajului
copilului. Copiilor mici le place să vorbească. Ei vin la grădiniță după trei sau patru ani de
practică și de a asculta adulţii vorbind. Chiar și copiii care sunt desemnaţi ca având o
întârziere în limbaj trebuie să se simtă confortabil în a-şi exprima dorințele către cei
apropiați lor. Cu toate acestea, abilitățile de comunicare s-au limitat la mediul de acasă iar
variația sa depinde de experiențele extinse. Când copiii mici vin la grădiniță sunt brusc
puşi într-un mediu care găzduiește o varietate de situații de comunicare, unele care sunt
foarte diferite decât cele cu care au fost obișnuiți.
Dezvoltarea limbajului prin comunicare la copiii de grădiniţă nu se rezumă doar la
fonetică , la dezvoltarea cantitativă a vocabularului, ci odată cu asimilarea fondului lexical
preşcolarii îşi însuşesc și sensul cuvintelor și structura gramaticală în mod practic în
procesul comunicării.
Astfel, se pot desfăşura diferite jocuri didactice “Eu spun una tu spui multe”
(folosirea corectă a singularului și pluralului substantivelor) „Cine face, ce face?” (acordul
intre subiect și predicat), „Cui îi pasă de poluare ?” (utilizarea corectă a cazului dativ), dar
și alte activităţi organizate pe grupuri mici de copii ori în mod individual, ţinând cont de
nivelul limbajului atins de preşcolari precum și tulburările eventuale de limbaj
Din cauza complexităţii sale, limbajul ne pune să ne gândim la 2 detalii principale:
unul psihologic, iar celălalt social. Întrucât limbajul este influențat de către societate, la
baza acestuia stau o varietate de determinări, din domeniul condiţiilor sociale. Astfel,
comportamentul verbal al unui același subiect uman poate să difere de la caz la caz, fiind
condiționat de alcătuirea și forma solicitării, de importanța socială a actului comunicării
care se consemnează, de gradul de participare la acesta.
La grupa unde se desfăşoară jocul didactic, educatoarea trebuie să insiste asupra
descrierii acţiunilor jocului în succesiunea lor firească, indic\nd felul în care se
întrebuinţează materialul didactic. Educatoarea trebuie să precizeze sarcinile ce revin
copiilor în timpul jocului, să formuleze clar regulile jocului. Toate acestea trebuie făcute

12
precis şi concis, evitându-se excesul de verbalizare, educatoarea întrebuinţând un limbaj
simplu, însoţit de gesturi şi mimică adecvată. Educatoarea este obligată, ori de câte ori
constată abateri de la jocul didactic, să ceară copiilor să repete acţiunile respective şi să le
îndeplinească corect. În timpul jocului, educatoarea va fi un mediator în ceea ce priveşte
stabilirea relaţiilor corespunzătoare între partenerii de joc, având în vedere creşterea
treptată a ritmului de joc, evitarea pauzelor, a timpilor morţi, a intervenţiilor inerţiale
pentru a ridica pulsul jocului.
De asemenea, educatoarea trebuie să-şi dozeze la maximum intervenţiile, pentru ca
atât jocul didactic, cât şi jocul-exerciţiu să nu-şi piardă cursivitatea comunicării.
Educatoarea, pe tot parcursul desfăşurării jocului, nu trebuie să piardă nici un prilej de a
interveni în acţiunile copiilor prin forţa cuvântului, deci al comunicării, a mimicii, a
gesticulaţiei sugestive pentru a stimula sau corecta atitudinea. Ea trebuie să aibă în vedere
că fiecare joc didactic sau joc-exerciţiu să se remarce prin finalitatea specifică. și să fie cât
mai atractiv.
În organizarea şi desfăşurarea activităţilor structurate pe jocul didactic trebuie să se
ia în considerare următoarele condiţii:
 jocul să se constituie pe fondul activităţii dominante urmărindu-se scopul şi
sarcinile ei;
 să fie pregătit în prealabil de către educatoare, în direcţia dozării timpului şi
a materialului folosit;
 să creeze momente de relaxare, de odihnă în vederea recuperării energiei
nervoase a copiilor, să fie vesel și atractiv ;
 să antreneze toţi copiii în activitatea de joc;
 să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă;
 să fie proporţionat cu activitatea prevăzută de programă și competența de
comunicare, conform orelor cu activități geografice şi structurat în raport cu
tipul şi scopul activităţii unein activități în aer liber, deci, în orizontul local;
 să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu maximum de eficienţă
posibilităţile intelectuale ale copiilor;
 sarcinile didactice să aibă caracter progresiv şi activităţile de joc să se
desfăşoare într-un cadru activ, stimulator şi dinamic;

13
  indicaţiile privind desfăşurarea activităţii să fie clare, corecte, precise, să
fie conştientizate de către copii şi să le creeze o motivaţie pentru activitate;
 regulile de joc să fie explicate clar şi să se urmărească respectarea lor de
către copii.
O altă modalitate de a dezvolta copiilor competenţele de comunicare este jocul
de rol care presupune punerea în scenă a unor s ituaţii de comunicare diverse (monolog,
dialog, interviu etc). Această activitate exersează capacităţile de comunicare orală, de
receptare şi producere a mesajelor. Educatoarea trebuie să aleagă teme incitante pentru
copiii, care să fie specifice experienţelor lor de viaţă şi care să le dezvolte spiritul creator şi
ludic. Educatoarea poate incita copiii să se transpună în ipostaza unor oameni care
încearcă să convingă autorităţile de necesitatea salvării lor. Copiii având sarcina de a
realize un scurt un monlog prin care să încearce să se salveze. Acest joc de rol se axează
pe textul argumentativ, vizând expunerea sa orală, într-o manieră cât mai expresivă şi
convingătoare. Prezentarea monologului în faţa clasei ţine seama de elementele
comunicării nonverbale şi paraverbale, dezvoltându-le copiilor spiritul actoricesc. Aşadar,
prin acestă metodă copilul îşi dezvoltă atât competenţele de comunicare verbală, cât şi
cele de comunicare nonverbală şi paraverbală.
Exerciţiile de dramatizare presupun interpretarea, pe roluri, a unor texte. Acest tip
de activitate poate fi utilizat atât pentru interpretarea unor fragmente în proză sau a unor
fragmente de comedie sau dramă, cât şi a unor poezii cu structură epică. Dramatizarea îi
determină pe preșcolari să exploreze textul, să îl înţeleagă şi să analizeze personajelor pe
care le vor interpreta. Activităţile de dramatizare stimulează resursele creative ale copiilor ,
îmbogâţindu-le î nţelegerea despre lume şi despre ei înşişi, le dezvoltă spiritul de echipă şi
spiritul ludic. Copiii învaţă să exprime anumite sentimente prin intermediul mimicii şi
gesturilor, reuşind să devină expresivi şi carismatici Dramatizarea îi apropie pe copii de
text prin bucuria de a interpreta secenic personajele îndrăgite, de a-şi pregăti decorul şi
costumaţiile. Copiii reuşesc să îşi exprime îndemânarea, imaginaţia şi simţul estetic.
Memorarea replicilor personajelor stimulează dezvoltă competenţele de comunicare
verbală, antrenează memoria copiilor . Mişcările scenice, mimica şi gesturile dezvoltă
competenţele de comunicare nonverbală şi paraverbală.
Activităţile de joc de rol şi de dramatizare sunt percepute de elevi ca un joc, iar

14
jocul reprezintă pentru copii cea mai la îndemână modalitate de a înţelege lumea şi de a
descoperi alte realităţi. . Astfel, copiii învaţă prin joc, jocul devine un mijloc de cunoaştere,
copiii dezvoltându-şi competenţele de comunicare într-o manieră ludică şi distractivă.

Lecturile şi povestirile educatoarei sunt expuneri orale sau lecturi ale unor opere
literare cunoscute sau elaborate de către educatoare. Acestea sunt selectate, astfel încât să
fie accesibile copiilor, atractive şi să dezvolte sentimente şi trăiri afective pozitive acestora.
Tematica vizează lumea copilăriei, viaţa adulţilor, a vieţuitoarelor, a plantelor,
fenomene din natură, apărând şi elemente fanteziste pe lângă cele realiste: „Ce mi-a
povestit un greier mic” de M.Popa, „Cele patru anotimpuri” de I. Brad, „Povestea brazilor
şi a hârtiei” de Demostene Botez, „Frunza” de Emil Gârleanu, „Povestea fulgilor de
zăpadă” de T. Banciu, „Balada unui greier mic” de George Topârceanu și multe altele.
Lectura este o activitate esenţială în dezvoltarea competenţelor de comunicare la
copii, este o tehnică fundamentală de muncă intelectuală. Lectura orală le dezvoltă copiilor
vocabularul, dicţia şi abilitatea de a folosi elementele paraverbale adecvate (intonaţia,
ritmul vorbirii, respectarea pauzelor impuse de texte). Cărţile ajută copiii să cunoască viaţă
înainte de a o trăi, le deschid orizonturi noi de cunoaştere şi le dezvoltă creativitatea şi
imaginaţia.

Convorbirea se bazează pe metoda conversaţiei, vizând: reactualizarea şi

sistematizarea cunoştinţelor copiilor despre lumea înconjurătoare; exersarea exprimării
copiilor prin activizarea vocabularului şi utilizarea corectă a structurilor gramaticale;
stabilirea de relaţii cu ceilalţi prin iniţierea dialogului, prin ascultarea activă a
interlocutorului, prin aşteptarea momentului potrivit pentru intervenţia personală în
conversaţie; exersarea calităţilor atenţiei în vederea recepţionării mesajului verbal;
exersarea unor deprinderi de comportare civilizată în colectiv. Materialul intuitiv lipseşte,
făcând activitatea de convorbire mai dificilă. Aceste activităţi sunt specifice grupelor mari
şi pregătitoare, solicitând un volum mai mare de cunoştinţe.
Tematica poate fi următoarea: „Ce ne aduce toamna?”, „Au plecat păsările
călătoare”, „Ce știm despre localitatea în care trăim?” „Ce ştim despre noi?”, „Familia
mea”, „Cu ce călătorim?”, „Din viaţa animalelor”, „Plantele şi sănătatea”, „Curiozităţi ale
naturii”, „Cum ne pregătim să fim şcolari” „ Ce este sănătatea?”.

15
 Conversaţia constă într-un dialog între educator şi copil prin care se stimulează şi
se dirijează activitatea de învăţare a acestora, bazându-se pe întrebări şi răspunsuri.
Folosirea acestei metode vizează consolidarea şi verificarea cunoştinţelor transmise,
ordonarea şi organizarea acestora; eficienţa conversaţiei este dată de modul în care sunt
formulate întrebările de către educatoare (clar, precis, concis), care să nu solicite
răspunsuri monosilabice, să fie înlănţuite logic.
Conversaţia euristică constă într-o investigaţie în sfera informaţiilor existente deja,
în realizarea unor asociaţii astfel încât să se ajungă la descoperirea unor noi date;
întrebările sunt cele de descoperire: „De ce?”, „Pentru ce?”, „Dacă..., atunci...?”; cele de
evaluare: „Ce însemnătate are?”.
În cadrul activităţii de cunoaşterea mediului înconjurător, metodele activ-
participative, învăţarea prin descoperire, explorarea directă a mediului conduc la însuşirea
de către preşcolari a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, la descoperirea a noi căi de
cunoaştere, la transferuri de la teorie la practică şi invers.
Experimentul este o metodă provocată în vederea explorării directe a realităţii,
constând în efectuarea unor acţiuni simple şi concrete asupra acesteia, în vederea
observării comportamentului unor fenomene, a raporturilor lor de cauzalitate.
Povestirea este o expunere orală sub formă de naraţiune sau descriere, folosită în
prezentarea conţinutului unor texte literare cu scopul de a trezi interesul copiilor pentru
ceea ce va urma sau în încheierea activităţilor;. De foarte multe ori ea trebuie să fie
accesibilă şi să trezească anumite emoţii celor cărora se adresează Bineînțeles, prin
conţinut ea contribuie la dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii; iar la predarea unor noțiuni
Geogravie poate fi susţinută de material intuitiv.
Explicaţia este atât metodă, cât şi procedeu al altei metode, folosită cu scopul de a
descifra sensul şi semnificaţiile unor noţiuni, fapte, caracteristici ale lumii înconjurătoare,
cauze, efecte ale unui fenomen; reuşita explicaţiei depinde de precizia, de corectitudinea şi
de gradul ei de accesibilitate; solicită mult operaţiile gândirii;
Explicaţia este o metodă preponderent verbală, centrată pe acţiunea cadrului
didactic. Ea este frecvent întâlnită în educaţia preşcolară / şcolară mică, atât ca metodă cât
şi ca procedeu; poate fi, de pildă, procedeu chiar pentru metoda observaţiei. În proiectarea
ei şi prin aplicarea acestei metode este necesar să se respecte principiile didactice în

16
interacţiunea lor. Astfel: demersul explicativ trebuie să fie accesibil ca limbaj şi bazat pe
aspecte intuitive, pentru a putea fi decodificat şi înţeles.; construcţia lui trebuie să respecte
şi să determine sintetizarea informaţiei transmise prin explicaţie, pentru a se asigura
ordonarea logică, deci însuşirea conştientă: activismul este mai puţin prezent de aceea se
cere împletirea acestei metode cu altele, care-i compensează această lipsă; bine condusă,
contribuie activ la fundamentarea aplicabilităţii cunoştinţelor, la înţelegerea elementelor
bazale necesare formării unor deprinderi practice şi, în final, la asigurarea însuşirii
temeinice a ceea ce s-a învăţat; cadrul pentru aplicarea principiului retroacţiunii este mai
puţin evident, dar nu inexistent; se impune ca educatoarea să vizeze expres acest principiu
în contextul explicaţiei.
Descrierea este utilizată în prezentarea caracteristicilor unor fiinţe, obiecte,
fenomene în scopul însuşirii trăsăturilor generale şi esenţiale; se pot forma algoritmi pentru
descrierea unei plante, a unui animal.
Demonstraţia se bazează pe contactul direct al copilului cu materialul intuitiv,
facilitând reflectarea obiectelor şi fenomenelor prin percepţii şi reprezentări; această
metodă este însoţită de explicaţie, adesea. Materialul demonstrativ trebuie să îndeplinească
anumite calităţi, iar acţiunea demonstrativă se face într-o succesiune logică, urmând
etapele de transformare a unui fenomen/acţiuni oarecare. Această metodă trezeşte interesul
copiilor şi înlesneşte înţelegerea fenomenului observat.
Exerciţiul vizează acţiuni motrice sau intelectuale ce se repetă relativ identic, cu
scopul automatizării şi interiorizării unor modalităţi sau tehnici de lucru de natură motrică
(manuală) sau mentală (Nicola, I., 2003, p.467). Prin exerciţiu se formează condiţiile
necesare asigurării independenţei copiilor în gândire şi acţiune.
Exerciţiul ocupă ca metodă un loc remarcabil în educaţia preşcolară şi şcolară mică.
Aparţine categoriei de metode active, bazate pe acţiunea reală a copilului. Este aproape de
natura preşcolarului, care doreşte şi poate să se angajeze în acţiune, iar dacă o face ordonat,
dirijat, cu sarcini precise, rezultatele sunt de bun augur pentru propria sa evoluţie psihică.
Se utilizează în mai multe tipuri de activităţi, îl regăsim şi în activităţi de consolidare a
cunoştinţelor despre mediul înconjurător atunci când folosim noțiunile geografice, în
consolidarea unor cântece învăţate, a unor deprinderi de pictură (tehnici deosebite), de
activitate manuală etc. Are ca scop eliminarea elementelor de prisos în executarea unor

17
sarcini, dezvoltarea capacităţii de angajare individuală într-o activitate, concentrarea
atenţiei, dezvoltarea perseverenţei şi a altor trăsături de personalitate. Frecvent, exercițiul
nu se utilizează singur ci în combinaţie cu una sau mai multe dintre celelalte metode. Se
adresează explicit principiului legării teoriei de practică, dar facilitează respectarea tuturor
celorlalte principii didactice. Alături de aceste metode educaţia preşcolară şi şcolară mică
poate utiliza şi altele, esenţială rămânând alegerea a ceea ce se potriveşte mai bine tipului
de activitate, obiectivelor urmărite, colectivului concret de copii, corelarea lor integrativă.
Lucrările practice şi aplicative:în orizontul local, copiii sunt puşi în situaţia de a
executa ei înşişi, sub conducerea şi îndrumarea educatoarei diferite sarcini cu caracter
aplicativ în vederea consolidării şi formării priceperilor şi deprinderilor; presupune un mai
mare volum de muncă independentă, în concordanţă cu unele particularităţi individuale ale
acestora (aptitudini, interese, înclinaţii).
Plimbările, vizitele şi excursiile ocupă un loc deosebit de important în
cunoaşterea nemijlocită a mediului înconjurător; observarea obiectelor şi fenomenelor în
condiţiile lor obişnuite de existenţă facilitează formarea unor reprezentări clare, precise,
deoarece se sprijină pe un conţinut concret intuitiv, care intensifică interesul de cunoaştere
al copilului, le cultivă spiritul de observaţie, curiozitatea, interesul lor spontan pentru
descoperirea de noi cunoştinţe, influenţând şi dezvoltarea unui limbaj clar şi precis. Am
observat, în timpul activității mele că, aceste forme spontane de realizare a cunoaşterii
contribuie la îmbogăţirea conţinutului jocurilor; copiii pot reda aspectele realităţii cu multă
sensibilitate în cadrul activităţilor de desen şi modelaj; cu materialele culese îşi îmbogăţesc
jocurile de creaţie şi activitatea manuală;. Jocurile realizate în natură influenţează o
dezvoltare psihofizică armonioasă; încă de la vârsta fragedă apare sentimentul de respect şi
dragoste pentru natură.
Eficienţa activităţii de cunoaşterea mediului înconjurător constă şi în selectarea şi
folosirea adecvată a materialelor şi mijloacelor de învăţământ: planşe, imagini sugestive
pentru tema aleasă, materiale naturale - plante, animale reale, fructe, legume, mulaje,
jetoane cu imagini diferite. Se pot utiliza materialele din sectorul Ştiinţă din sala de grupă,
care ar trebui să fie dotat cu ierbar, insectar, colecţii de enciclopedii, Calendarul naturii,
roci, atlase, substanţe, eprubete, vase, cântare, vase de măsurat, seminţe, pietre, microscop,
lamele; mijloace tehnice.

18
 Orientarea copiilor spre cunoaştere, spre dezvăluirea sensului fiecărui obiect şi
fenomen din natură şi societate favorizează îmbogăţirea universului cunoaşterii, trezirea
curiozităţii epistemice a acestora, formarea intereselor cognitive, satisfacţia descoperirii
proprii

19
 BIBLIOGRAFIE

1. Ancuţa, L., Ancuţa, P., (2008), Creativitatea la preşcolari, Editura Revista Învăţământul
Preşcolar, Bucureşti
2. Barbu, H., (1993), Pedagogie preşcolară-didactică-manual pentru clasa a XI-a-şcoli
normale –specialitatea educatoare, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti
3. Bouillerce, B., Carre, E., (2002), Cum să ne dezvoltăm creativitatea, Editura Polirom,
Iaşi
4. Bocoş, M., (2003), Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice şi metodologice, Casa
Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca
5. Bruner, Jerome, S., (1970), Procesul educaţiei intelectuale, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
6. Cerghit, I., (2006), Metode de învăţare, Editura Polirom, Iaşi
7. Colceriu, L., (2010), Metodica predării activităţii instructiv educative în grădiniţe,
Bucureşti
8. Cosmovici, A., (1996), Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi
9. Cucoş, C., (1998), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice,
Editura Polirom, Iaşi
10. Derşidan, Ioan,(2003) Metodica predării Limbii şi Literaturii române, Editura Casa
cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca,
11. Ezechil, L., Păişi, Lăzărescu, M., (2002), Laborator preşcolar, Editura V&I Integral,
Bucureşti
12. Golu, P., Zlate, M., Verza, E., (1994), Psihologia copilului-manual pentru clasa a XI-
a-şcoli normale, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti
13. Huizinga, Johan,(2012) Homo lundens, Editura Humanitas, Bucureşti,
14. Lespezeanu, M., (2007), Tradiţional şi modern în învăţământul preşcolar, Editura
Omfal Esenţial, Bucureşti
15. Mateiaşi, A., (2003), Pedagogie pentru învăţământ preşcolar-program de dezvoltare
generală prin tratare diferenţiată, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti
16. Miu, F., (2013), Didactica geografiei pentru învăţământul preşcolar şi primar, Editura
Mondoro, Bucureşti
17. Miu, F., (2011), Îndrumător de didactica geografiei în învăţământul preşcolar şi
primar, Editura Mondoro, Bucureşti
20
18. Nicola, I., (2003), Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti
19. Nicola, I., Farcaş, D., (1996), Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică-
manual pentru clasa a XI-a-şcoli normale, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,
Bucureşti
20. Niculescu, R., M., (1999), Pedagogie preşcolară, Editura Pro Humanitas, Bucureşti
21. Păişi, Lăzărescu, M., (2011), Metodologia cercetării ştiinţifice în învăţământul
preşcolar şi primar, Editura Paralela 45, Piteşti
22. Păişi, Lăzărescu, M., (2007), Psihologia vârstelor, Editura V&I Integral, Bucureşti
23. Păişi, Lăzărescu, M.,Surdu, M., Tudor, L., (2006), Compendiu de psihologie şi
pedagogie, Editura Pământul, Piteşti
24. Taiban, M., Petre, M., Nistor, V., Vornicu, V., Bârseti E., Berescu, A., (1979),
Cunoştinţe despre natură şi om în grădiniţa de copii, Editură Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
25. Tomşa, G., (2005), Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Editura Coresi, Bucureşti
26. Ţârcovnicu, V., (1975), Pedagogie generală, Editura Facla, Bucureşti
27. Varzari, E., Taiban, M., Manasia, V., Gheorghian, E., (1971), Cunoaşterea mediului
înconjurător şi dezvoltarea vorbirii-metodică, manual pentru liceele pedagogice de
educatoare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
28. Verza, E., Verza, F., (2000), Psihologia vârstelor, Editur Pro Humanitate, Bucureşti
29. Voiculescu, E., (2001), Pedagogie preşcolară, Editura Aramis, Bucureşti
30. X X X, (2010), Curriculum pentru învăţământ preşcolar, Editura Sitech, Craiova
.

21
22