Sunteți pe pagina 1din 5

PREZENTAREA

INSTITUTULUI NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU


PROTECŢIA MUNCII ”Alexandru Darabont” – INCDPM București

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Muncii-INCDPM „Alexandru Darabont”


Bucureşti desfăşoară o activitate continuă, de peste 60 ani, dedicată studiilor şi cercetărilor din domeniul
prevenirii riscurilor profesionale, fundamentării cadrului legislativ al securităţii şi sănătăţii în muncă,
dezvoltării sistemului de instruire în acest domeniu precum şi soluţiilor practice şi asistenţei tehnice
acordate agenţilor economici pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Aflat în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, INCDPM „Alexandru Darabont”
Bucureşti este reacreditat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării ca institut naţional de cercetare –
dezvoltare, în anul 2008 și funcţionează în prezent pe baza HG nr. 1772/2002.

Misiunea INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti, conform prevederilor art. 49 din Legea nr.319/2006
privind securitatea şi sănătatea în muncă, „asigură fundamentarea ştiinţifică a măsurilor de
îmbunătăţire a activităţii de securitate şi sănătate în muncă şi promovează politica stabilită pentru
acest domeniu de MMFPS”.

Structura organizatorică a INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti se bazează pe patru departamente de


cercetare (Departamentul Sisteme de Muncă, Departamentul Mediu de Muncă şi Mediu Înconjurător,
Departamentul Echipamente Tehnice de Muncă şi Departamentul Mijloace Individuale de Protecţie),
Organismul de certificare, cărora li se adaugă alte compartimente complementare, cum ar fi: Centrul de
formare şi perfecţionare, Oficiul de documentare, editare şi diseminare a informaţiilor şi Punctul Focal al
Agenţiei Europene pentru securitate şi sănătate în Muncă de la Bilbao, Unitatea de Implementare Proiecte,
precum şi Punctul Naţional al Centrului Internaţional pentru Informarea cu privire la securitatea şi sănătatea
în muncă (ILO-CIS).

Din anul 1966, INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti este membru ILO-CIS Geneva.

Începând cu anul 1992, este constituit, în cadrul INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti, Centrul Naţional
de Informare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă-CIS, în scopul diseminării informaţiilor promovate
de ILO-CIS Geneva.

În cadrul INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti, prin adeziunea la reţeaua internaţională network CIS,
există, la dispoziţia părţilor interesate, banca de date CISDOC, care conţine peste 60.000 de referinţe
bibliogafice internaționale în materie de securitate şi sănătate în muncă, fişe de securitate pentru
substanţele chimice ICSC şi alte instrumente promovate de ILO-CIS Geneva.

Începând cu anul 2000, în cadrul INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti funcţionează, ca structură
naţională, Punctul Focal al Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, în vederea furnizării

de informaţii tehnice şi ştiinţifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, promovării şi diseminării


bunelor practici, precum şi creşterii sensibilizării faţă de riscuri şi măsurile de prevenire a acestora.

1
Punctul Focal Naţional al Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă a fost înfiinţat, ca
urmare a obligaţiilor statelor membre, în vederea participării la programele, proiectele şi activităţile Agenţiei
Europene.

Din anul 2007, INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti este organism notificat de către Comisia
Europeană pentru aplicarea procedurilor de evaluare a conformităţii şi certificare, în vederea aplicării
marcajului CE, pentru maşini, conform procedurilor din Directiva europeană 2006/42/CE, precum şi a
echipamentelor individuale de protecţie (cu excepţia celor utilizate în subteran), conform cu procedurile din
Directiva europeană 89/686/CEE cu amendamentele ulterioare, numărul de identificare ca organism
notificat de către Comisia europeană fiind NB 1805.

Specialişti din cadrul INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti sunt referenţi în cadrul Comisiilor de
doctorat la universităţi din ţară (de ex. Universitatea Politehnica București și Universitatea din Petroșani).

INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti deţine preşedinţia şi secretariatul mai multor comitete tehnice
naţionale de standardizare în domeniu, printre care:
-CT 54 - Ergonomie;
-CT 13 6-Istalaţii electrice în construcţii;
-CT 223 - Securitatea mașinilor;
-CT 227 - Mijloace Individuale de protecţie;
-CT 240 - Tehnica Iluminatului;
-CT 274 - Protecţia omului împotriva zgomotului şi vibraţiilor;
-CT 279 – Expunerea corpului uman la câmpuri electromagnetice.

INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti are reprezentanţi în Comitete tehnice naţionale de standardizare
ale Asociaţiei de Standardizare din România-ASRO.

Prin activitatea desfăşurată de INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti s-au fundamentat ştiinţific
obiective de interes naţional (armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană, care decurge din art.
118A şi art. 100A din Tratatul de la Roma, elaborare Norme generale şi specifice de securitatea muncii,
standarde, module de instruire, proceduri de evaluare a conformităţii şi certificare a echipamentelor tehnice
şi echipamentelor individuale de protecţie, programe şi module de instruire), în cadrul programelor din
Planul Naţional de Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, finanţat de Ministerul Învăţământului şi
Cercetării Ştiinţifice-ANSTI şi prin proiectele prioritare promovate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale.

INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti a participat în cadrul Programului PHARE „Securitate şi Sănătate
în Muncă”, gestionat de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale-Departamentul Protecţiei Muncii, în calitate
de consultant ştiinţific şi respectiv responsabil, la realizarea obiectivelor fundamentate prin proiectele
dezvoltate pe cele 5 direcţii ale programului PHARE.

În prezent, finanţarea INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti se asigură din fonduri proprii prin:
- fonduri alocate de la bugetul de stat, prin competiţie organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului și Sportului(MECTS)-Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS);
- fonduri alocate de către agenţii economici, prin contractare directă sau licitaţie;
- fonduri alocare de Uniunea Europeană prin Fondul Social European-Programe europene
POSDRU.

2
Prin furnizarea suportului tehnic şi ştiinţific, INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti a participat, conform
domeniului său de competenţă, la fundamentarea deciziilor în vederea implementării Strategiei naţionale în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2008-2013, elaborată în concordanţă cu
documentul programatic la nivel european ”Îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii în muncă: Strategia
comunitară 2007-2012 privind sănătatea şi securitatea în muncă”.

De asemenea, INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti a participat la fundamentarea Programului de


acţiuni aferent Strategiei naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, având ca scop
implementarea directivelor comunitare şi asigurarea unor condiţii de muncă mai sigure la locurile de muncă
pentru lucrători.

Pentru realizarea obiectivelor specifice stabilite prin Strategia naţională în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă, INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti este capabil să asigure suport tehnic şi ştiinţific pentru
îndeplinirea obiectivelor din cadrul Planului de acţiuni al Strategiei naţionale, iar prin acţiunile desfăşurate
poate să asigure sprijin pentru îmbunătăţirea nivelului de securitate şi sănătate în muncă la nivelul
întreprinderilor şi/sau unităţilor economice.

INCDPM „Alexandru Darabont” Bucureşti este responsabil pentru implementarea unor proiecte finanţate
din:

a) FONDURI STRUCTURALE
 POSDRU/81/3.2/S/55075 – Securitatea și sănătatea în muncă, o premisă pentru
competitivitate – Beneficiar, titular contract de finanțare;
 POSDRU/81/3.2/S/48872 - Creşterea competitivităţii, eficienţei şi nivelului de sănătate şi
securitate în muncă pentru personalul din sectorul medical în vederea asigurării de oportunităţi
sporite de participare pe o piaţă modernă a muncii - Beneficiar, titular contract de finanțare;
 POSDRU/81/3.2/S/53449 - CEPROHART Programe de sprijin şi formare pentru personalul
angajat din sectorul românesc de celuloză, hârtie şi confecţii din hârtie şi carton – Partener;
 POSCCE A.2-02.2.4-2009-3 – ”Întărirea capacităţii administrative prin investiţii în
infrastructura administrativă”, Beneficiar, titular contract de finanțare.

b) PROIECTE INTERNATIONALE
 TOPIC CENTER OSH European Agency for Safety & Health at Work Finnish Institute of Occupational
Health (FIOH) Finland - Furnizarea de servicii Agenției Europene pentru Topic Centre OSH (TC-OSH) -
Partener în consorţiu:
- Task no. WE 10-14 - Task name: Case study collection on leadership and OSH
(Culegere de studii de caz privind leadership-ul companiilor şi OSH) - România, Ungaria,
Bulgaria; TL: Eurogip (France);
- Task no. WE 10-08 - Task name: Collection and analysis of “a whole school approach”
case studies combining staff/pupil health and safety and risk education (Culegere şi
analiză de studii de caz privind abordarea globală - personal din învăţământ/elevi – a
educaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii şi al riscului în mediul de muncă) – România,
Grecia, Italia; TL: INRS (France);
- Task no. WE 10-09 - Task name: Collection of case studies on prevention of risks in
the agriculture and fishing sectors (Culegere de studii de caz privind prevenirea
riscurilor în sectoarele agriculturii şi pescuitului) – România, Belgia, Bulgaria; TL:
HSL(UK);

3
- Task no. WE 10-22 - Task name: A State of the Art Review of Social Innovation and
OSH Performance (Analiză/trecere în revistă a conceptului de Inovare Socială şi
performanţă OSH); TL: HSL(UK);
- Task no. WE 09-18 - Task name: E-facts – Safe Maintenance on Fishing Vessels (Fişă
tehnică – Securitatea operaţiilor de întreţinere pe vasele de pescuit); TL: DEMI
(Portugalia);
- Task no. WE 09-19 - Task name: Updating of online data on women, work and health
(Actualizarea bazelor de date online privind femeile, munca şi sănătatea la locul de
muncă); TL: KOOP (Germania);
- Task no. WE 10-10 - Task name: Collection of online data on women, work and health
(Culegere de date online privind femeile, munca şi sănătatea la locul de muncă); TL:
KOOP (Germania);

 PROGRAM CADRU 7 - Comunitatea Europeană – European Virtual Institute For Integrated Risk -
Recunoașterea timpurie, monitorizarea și managementul integrat al riscurilor emergente, legate de noile
tehnologii (Early Recognition, Monitoring and Integrated Management of Emerging, New technology
Related Risks) Nr. GRANT: 213345 - Partener în consorţiu;
 PROGRAM CADRU 7 - Comunitatea Europeană – Servicii interactive Multilingve și de performanță
operațională pentru sprijinirea IMM-urilor din Europa (Performance Operational and Multilingual
Interactive Services to Support Compliance for SMEs in Europe)–PromisLingua- Nr. GRANT: 270912 -
Partener în consorţiu.

c) PROIECTE SECTORIALE
 Studiu privind elaborarea cerinţelor de securitate şi sănătate pentru prevenirea expunerii
lucrătorilor la riscuri psihosociale -titular contract de finanțare;
 Elaborarea măsurilor necesare implementării Directivelor 2006/42/CE (maşini) şi 89/686/CEE
(echipamente individuale de protecţie) şi a legislaţiei naţionale armonizate-titular contract de
finanțare;
 Studiu privind elaborarea instrumentelor şi măsurilor tehnice privind activităţile referitoare
la evaluarea conformităţii şi certificarea produselor, necesare verificării şi aprobării
sistemului calităţii proiectării şi fabricaţiei maşinilor şi echipamentelor individuale de
protecţie, în conformitate cu prevederile Directivelor 2006/42/CE şi 89/686/CEE-titular contract
de finanțare;
 Studiu privind stabilirea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă necesare implementării
legislaţiei naţionale, care transpune Directivele europene din domeniul „Politici sociale şi
ocuparea forţei de muncă-titular contract de finanțare;
 Studiu privind evaluarea şi prevenirea riscurilor electrice-titular contract de finanțare;
 Elaborarea metodologiei pentru elaborarea instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în
muncă la nivelul agenţilor economici-titular contract de finanțare;
 Cercetări privind stabilirea valorilor limită pentru agenţi chimici, cancerigeni şi mutageni şi a
ghidurilor necesare în utilizare, în conformitate cu prevederile HG nr.1218/2006 şi HG
nr.1093/2006-titular contract de finanțare;
 Studiu privind elaborarea cerinţelor şi a competenţelor necesare pentru formarea lucrătorilor
cu atribuţii in domeniul SSM-titular contract de finanțare;

4
 Dezvoltarea conţinutului informativ şi a sistemului de promovare on-line a informaţiilor din
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă-titular contract de finanțare;

Alte informaţii sunt disponibile pe site-urile:

 Pentru obţinere de informaţii privind derularea proiectului POSDRU 81/3.2/S/55075 şi pentru


consultarea unor materiale informative referitoare la SSM în sectorul CONSTRUCȚII: http://ssm-
competitivitate.inpm.ro.
 Pentru consultare documente legislative, ghiduri în domeniul SSM- site-ul oficial al Ministerului
Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale: http://mmps.ro.
 Pentru obţinere de informaţii privind SSM în sectorul CONSTRUCȚII:
http://osha.europa.eu/sector/constructii.
 Pentru obţinere de informaţii privind SSM în sectorul CONSTRUCȚII din România:
http://www.protectiamuncii.ro.
 Pentru obţinere de informaţii privind SSM în Europa (politici, ghiduri, bune practici, evenimente)-
site-ul oficial al European Agency for Safety and Health at Work, http://osha.europa.eu.

S-ar putea să vă placă și