Fibulele din Dacia preromana

Fibulele din Dacia preromană. (sec. II iHr. – sec.II d.Hr.)

Au fost realizate mai multe studii referitoare la fibulele din Dacia Preromană , având
scopul să completeze imaginea asupra artefactelor metalice de pe acest teritoriu.
În ceea ce privește ansamblul inventarelor arheologice, fibulele ocupă un loc destul de important.
Există numeroase lucrări științifice ce abordează acest subiect, părerile și analizele asupra acestuia
fiind diverse.
1.Ce este o fibulă și care era mai exact scopul sau în viața oamenilor?
Fibula este o agrafă / echivalentul unei broșe de azi, doar că de dimensiuni mai mari,
realizată din metal și ornamentată, care se întrebuința în antichitate pentru a încheia un veșmânt.
Fibulele au atât un rol funcțional, printr-o construcție comparabilă cu cea a acului de siguranță din
zilele noastre, cât și unul decorativ și intervin adesea în schimburile culturale dintre regiuni. .
Fibulele nu erau accesorii obișnuite de îmbrăcăminte, în funcție de materialul din care erau
confecționate , ele marcau rangul și funcția unui purtător.
De semenea fibulele sunt reprezentative pentru tehnologia unei societăți, astfel încât fibulele – ca
produse de serie- indică un anumit grad se structuralizare economică și socială.
2. Producția de fibule din Dacia preromană.
Interesant este că fiecare tip de fibule - la fel că alte piese vestimentare- prezintă o perioada
scurtă de tip “geneza” , urmată apoi de o perioada de timp în care aceste artefacte devin o modă
specifică vremii , iar nivelul producției lor este maxim. (Și atunci că și acum oamenii doreau să fie
în pas cu moda).
Odată cu apariția unor noi tipuri de fibule, cele vechi sunt depășite , deși unele dintre ele
continuă să fie utilizate chiar și după aceea un timp. De asemenea durata lor de utilizare depinde
și de metalul din care au fost confecționate: spre exemplu piesele de argint erau folosite o perioada
mai mare de timp.
Dacă procesul lor de confecționare este strâns legat de evoluția “modei” la un moment dat
, aspectul și modalitatea lor de prelucrare a fost influențat de popoarele cu care au intrat în contact
geto-dacii. Astfel încât dacă la început se constată asupra acestor piese influențe celtice mai veci,
odată cu pătrunderea română spre linia Dunării asistăm la modificări ale artefactelor din Dacia
sub influență modei din Imperiu.
3. Tipologizare
Criteriile de tipologizare ale acestor artefacte se axează pe două mari direcții: în primul
rând avem criteriul tehnologic, iar în al doilea rând avem criteriul morfologic.
Având în vedere aceste criterii precum și altele prezente în literatura de specialitate, domnul Aurel
Rustoiu, în cadrul lucrării sale de specialitate: “Fibule din Dacia Preromană” a împărțit aceste
artefacte în 6 mari grupe și anume:
· Gr. I : Fibulele de tip La Tenne C. E vorba de fibule care au fost utilizate în La Tenne-ul
târziu, deși că tehnologie de realizare și aspect amintesc de fibulele în etapă anterioară.
· Gr. II : Fibulele de tip La Tenne. Această grupa curprinde atât fibulele specific Latenne-ului
târziu, cât și tipuri utilizate în Imperiul Roman , dar apărute sub influența artefactelor din lumea
“Barbara” și care definesc perioada finală a celei de a două epoci a fierului.
· Gr. III: Fibule de tip roman cu resort bilateral. Este vorba de fibulele apărute în cadrul
Imperiului Roman și care s-au impus în modă unor regiuni întinse , depășind uneori frontierele
Imperiului, uneori fiind imitate și în lumea “Barbara”.
· Gr. IV: Fibule de tip roman cu balama;
· Gr. V: Fibule plate și în formă de disc;
Ambele grupe cuprind fibule realizate exclusiv în lumea romană.
· Gr. VI: Cuprinde fibule neincadrabile în grupele de mai sus , având o circulație și o producție
extrem de redusă.

Cum se datează aceste artefacte? Ei bine, Cronologia lor este stabilită în funcție de:
a) Contextele arheologice în care au fost descoperite precum: (tezaure, gropi, locuințe,
complexe funerare).
b) În unele cazuri prin analogiile cu alte piese din alte spații geografice.
De aici rezultă că fibulele reprezintă repere importante pentru datarea diferitelor complexe
arheologice.
Cronologia fibulelor dacice, mai ales a celor de agint, a fost stabilită în special în funcție de
asocierile cu piesele monetare.1
4. Ateliere și Tehnologii
Ateliere
➢ În zona Nord-vestică a așezării dacice de la Tasad (Jud. Bihor) a fost descoperită o
construcție-atelier, adâncită față de nivelul antic cu jumătate de metru, având o formă
ovală. Atelierul în discuție a aparținut unui meșter care realiza printre alte podoabe și fibule
cu noduri de argint.
➢ Un alt atelier a fost descoperit în așezarea de la Pecica (Jud. Arad). Inventarul descoperit
constă din tipare, creuzete, unelte de fier și bronz, obiecte de podoabă și vestimentație din
argint, fier și branz, vase ceramice, deșeuri de bronz.
Într-un vas-borcan și un pahar de sticlă de tip române se aflau numeroase fibule de bronz și
fier, precum și una din argint. Datorită unui incendiu ce a mistui clădirea, toate fibulele sau topit

1
Aurel Rustoiu , Fibulele din Dacia preromana, Bucuresti 1997, p. 10-20.
formând bulgari metalici și nu au mai putut fii dezasamblate. În ceste condiții nu au mai fost
recuperate decât mici fragmente care nu au putu fii determinate tipologic.
➢ În așezarea Dacică de la Brad (Jud. Bacău.) se menționează descoperirea unor fibule în
curs de prelucrare.
➢ Și în așezarea Dacică de la Poiana (Jud. Galați) , în rapoartele de săpături mai veci se
menționează descoperirea unor fibule în curs de prelucrare, numărul mare de fibule
provenite di această așezare, indicând o intensă producție a acestor artefacte.
Tehnologii de fabricație
Pentru a realiza fibule era necesară cunoașterea unor procedee tehnice destul de variate, cu atât
mai mult, cu cât, un meșter producea astfel de artefacte din diverse metale. De la bun început,
poate fi constatată utilizarea a două procedee principale pentru fabricarea fibulelor în general:
prin martelare şi prin turnare.
Ø . În timp ce primul procedeu era mai ales folosit la fabricarea fibulelor din fier, al doilea
era cel mai des utilizat. Turnarea se făcea fie prin metodă cerii pierdute, fie prin metodă formei
pierdute. După fabricare fibulă era finisată iar mecanismul de fixare era confecţionat şi ataşat la
restul piesei. La urmă piesă era decorată prin diferite metode că punctarea, gravarea, crestarea,
faţetarea, tehnică niello, emailarea, zincarea,sau aurirea. Deşi erau obiecte puţîn costisitoare,
fibulele sufereau adesea reparaţii, aşa cum o indică câteva exemplare.2
v Martelare
Este tehnologia cea mai veche şi constă în încălzirea unei bare de metal şi modelarea ei prin
ciocănire, până se obţinea formă dorită, după care, prin alte operaţii, (răsucire, incizare) era
obţinută în final piesă dorită. În această tehnică au fost realizate unele fibule de bronz, însă este
caracteristică celor de fier, deoarece pentru confecţionarea acestora nu există un alt procedeu
tehnologic.
v Turnare
Turnarea este modalitatea tehnologică cea mai răspândită în secolele I-III p. Chr. Ea era realizată
prin metodă cerii pierdute.
Apoi artefactele erau ornamentate prin incizie. Decorul droit era realizat cu o gama largă de
daltite, punctatoare, și poansoane confecționate din fier și mai ales din bronz.
Numeroase unelte de acest gen au fost descoperite în atelierul de la Pecica (Jud. Arad).

Reparații
Printre activitățile desfășurate în ateliere se numără și repararea unor piese deteriorate.
Aceste reparații nu erau întotdeauna realizate de meșterii care au produs artefactele respective, fapt
pentru care aceste intervenții pot fii sesizate cu mai multă ușurință.
Acest fenomen poate fi uşor observat studiind resortul unor fibule sau, în cazul celor cu balama,
acul. Astfel, la unele fibule resortul este făcut uneori din fier, iar la alte fibule se poate observă un
ac de fier care pivotează în jurul axului. Un alt tip de reparaţie constă în lipirea unor componente
stricate.

2
Aurel Rustoiu, Metalurgia Bronzului, p.26-28
Spre exemplu: în tezaurul de la Bistrița, au fost descoperite unele fibule cu noduri, iar la unele
dintre ele s-a remarcat o bară de fier în interiorul resortului. Se consideră că inițial, resortul a fost
înfășurat pe o bară de argint, care s-a rupt în timp și a fost înlocuită cu o piesă de fier.
5.Concluzie
Având în vedere aspectele prezentate anterior, se poate spune că evoluția morfologică și și
tipologică a fibulelor din Dacia preromană afost puternic influențată de elemente etno-culturale și
politice care s-au produs în proximitatea Daciei, în cea de a două epoca a fierului.

Lot de fibuledescoperit
la Poiana.
In prezent se afla la
Muzeul National de
Antichitati din
Bucuresti.

Fibule imperiale timpurii din argint din Dacia preromana:

1-4 -Poiana;
5-Brad;
6-Candesti;
7-Racos;
8-Ocnita;
 Fibule din rugul funerar al tumulului “Movila Hartop de la Poiana”.

Tezaurul din așezarea Dacică de la Tasad

-Produse finite ale atelierului sau piese de podoabă deteriorate-

În anul 1976, în timpul sãpãturilor din așezarea dacicã de la Tãsad, N. Chidiosan a

descoperit în interiorul unei locuințe-atelier un ansamblu de piese de orfevrerie. Un an mait ârziu,
autorul sãpãturii publica primul și pânã în prezent, singurul tezaur de podoabe de argint descoperit
într-o așezare dacicã.
Colanul descoperit acolo a rãmas inedit, în ciuda numeroaselor loturi de piese de port și de
podoabã descoperite pânã în prezent.
Literatură de specialitate a preluat piesă că atare - „un colan rigid de care era prins un lanț din zale
de sârme rãsucite” -, dar a evitat introducerea unei categorii aparte încadrul tipologiei lanþurilor
sau a colanelor dacice
Absența analogiilor, observațiile directe asupra pieselor descoperite la Tãsad și contextul
arheologic particular ne determinã sã reluãm discuia asupra colanului în cauzã. Punctul de plecare
îl constituie publicarea descoperirii de cãtre autorul sãpãturii, descrierea si desenul piesei fiind
preluate că atare în monografiile sau articolele ce fac referire la tezaurul de la Tasad.
 Fig. 2.Starea de conservare a
colanului – partea rigidã;

Fig. 1. Reconstituirea graficã a colanului din tezaurul de laTãsad;

Descrierea era completatã cu reconstituirea prin desen a colanului fãrã o redare graficã sau
fotograficã a stãrii celor douã piese în momentul descoperirii. Observarea atentã a pieselor
componente, pãstrate în colectie, aduce câteva completãri descrierii precedente:

a). Partea rigidã a colanului, formatã dintr-o tijã rotundã, neregulatã, a fost ruptã îndouã bucãti de
lungimi inegale, cea mai lungã fiind pliatã de douã ori, iar cea mai scurtã o singurã datã. În dreptul
rupturii, pãrtile tijei se sudeazã perfect, formând un arc.
b) Lantul compus din cele opt segmente s-a gãsit rupt în douã pãrti,formate din cinci, respectiv trei
segmente, lucru nesemnalat în momentul publicãrii tezaurului.
Fiecare parte avea, la unul din capete, verigile rupte, ceea ce a determinat desprinderea
segmentelor din sârme rãsucite.De altfel, lantul prezintã semne de uzurã si în cazul segmentelor
îmbinate, unele dintre ele având verigile subtiate datoritã frecãrii, fapt ce a dus la ruperea acestora.

Starea de conservare a podoabelor

Luate separat, cele douã piese constituie obiecte distincte,ce functioneaza independent. Din aceastã
perspectivã, tezaurul de la Tãsad se compune din douã fibule cu noduri nepereche, cu resorturi
detasate, un torques, un lant sau un fragment de lantformat din segmente torsionate, o tijã de argint
în curs de prelucrare si douã bare masive de argint .
Starea de conservare a pieselor finite ridicã semne de întrebare asupra stadiului final in care se
aflau dupa realizare. Colanul rigid s-a rupt în vecinãtatea zonei maxime de curburã, acolo unde
tijă, în urma baterii neuniforme, era mai subtire, devenind inutilizabil.
Lantul, indiferent de functionalitatea sa, datoritã uzurii verigilor de prindere, s-a frânt în douã pãrti,
ceea ce a determinat scurtarea si scoaterea lui din folosintã. Fibulele sunt nepereche si
fragmentare, prezentând o defectiune frecvent întâlnitã, ruperea resortului la unirea cu
arcul.
La publicarea lotului de la Tãsad, deteriorarea celor douã resorturi de fibule, singură la care s-a
fãcut referire, a fost puse pe seama ruperii lor , probabil, in momentul abandonãrii tezaurului.
Nu stim dacã putem vorbi despre o distrugere intentionata a pieselor, având în vedere cã
deteriorarea lor nu poartã urme evidente (tãieri cu dalta, loviri succesive, fragmentãri sistematice)
Pe de altã parte, se cunoaste cu exactitate contextul arheologic al descoperirii: „depuse strâns în
«pachet», unele dinpiese fiind îndoite, altele încolãcite una în cealaltã”, pe podeaua unei încãperi
dotatã cuo vatrã de foc si o groapã umplutã cu bucãti de mangal.
Nu se poate preciza în ce mãsurã piesele au fost distruse în urmă acestei împachetãri.
Urmele de folosire de pe corpul acestora si prezenta lor într-un complex închis, interpretat ca fiind
un atelier de orfevrerie, ne determinã sãcredem cã ele nu au fost scoase din uz în mod intentionat.
Foarte probabil, fibulele, cu certitudine ceea cu resortul fragmentar, lantul cu buclele
segmentelor uzate si colanul rigid erau deja defecte. Prezenta lor pe podeaua atelierului de
laTãsad se datoreazã, probabil, tocmai acestor defectiuni, existând posibilitatea că piesele sã fi fost
aduse spre a fi reparate sau reciclate.

Fig.3.Starea actualã de conservare a uneia dintre fibulele de la Tãsad

Concluzie
Din perspectiva contextului arheologic si a structurii lotului de piese, obiectele de argint
descoperite la Tãsad nu reprezintã un tezaur, ci inventarul unui atelier.
Prezenta unor podoabe terminate, dar deteriorate si cu urme evidente de uzurã, contureaza
interpretarea contextului: atelierul de la Tãsad a apartinut unui mester argintar care producea
si repara/recicla fibule cu noduri sau alte podoabe. Ilustrarea acestor douã etape prin piese în
curs de prelucrare, respectiv piese folosite si deteriorate, într-un singur atelier nu este
surprinzãtoare.
Nota ineditã, exceptionalã a tezaurului de la Tãsad nu este datã de tipologia podoabelor, ci
de relatia dintre starea pieselor si contextul arheologic al descoperirii, atât de rar întâlnitã.
Abandonarea tezaurului, din motive necunoscute, a oferit sansa surprinderii podoabelor dacice în
douã etape distincte ale existentei lor, de prelucrare si revenire în atelier în urmă deteriorãrii lor
prin folosire, stadii complet diferite de bine-cunoscută etapã finalã a ascunderii/depunerii lor, sub
formă tezaurelor.

Lotul de piese de argint descoperite în asezarea de la Tãsad (com. Drãgesți, jud. Bihor)

1.Fibulă cu noduri;
Argint; martelare, sudare, slefuire, lustruire, torsionare
G: 75,106 gr; L picior: 8,25 cm; D noduri: 1,18-1,35 cm
2. Fibulă cu noduri;
Argint; martelare, sudare, șlefuire, lustruire, torsionare
G: 59,999 gr; L: 8,10 cm; D noduri: 1,26-1,44 cm.
Fibulã cu arcul-placã si piciorul ornamentat cu patru noduri. Arcul fibulei se lãteste spre
resort,sub formã usor trapezoidalã. Resortul fibulei împreunã cu acul sunt desprinse de corpul
acesteia.
3. Resort de fibula;
Argint; martelare, torsionare
L resort: 2,74 cm; L ac: 6,28 cm;
Acul si resortul bilateral al unei fibule pãstrat fragmentar. Lipseste unul dintre brate, iar acul este
îndoit si are vârful rupt.
4. Resort de fibula;
Argint; martelare, torsionare
L resort: 5,2 cm; L ac: 8,39 cm;
Acul si resortul bilateral al unei fibule. Acul este usor deformat spre vârf.
5. Sârmã de argint în curs de prelucrare;
Argint; ciocãnire la rece, ºlefuire, lustruire
G: 26,148 gr; L: 31,5 cm; Gr: 0,35x0,46 cm.
Barã de argint transformatã prin batere într-o sârmã groasã, subtiatã treptat spre capetele ascutite.
Sârma a fost îndoitã în jumãtate si apoi pliatã.
6. Colan rigid;
Argint; martelare, slefuire, lustruire;
G: 30,363 gr; G1=10,13 gr; G2=20,26 gr; L1=15,5 cm; L2=24,5 cm; Gr. tijã: 0,22-0,45 cm.
Colan realizat dintr-o tijã netedã, de sectiune circularã neuniformã.
Tijă a fost subtiatã treptat spre capetele ascutițe si îndoite sub formă unui cârlig. Colanul se
pãstreazã rupt îndouã pãrti inegale, fiecare dintre ele pliate de douã, respectiv de trei ori.
7. Lant format din segmente torsionate
Argint; ciocãnire, torsionare;
G: 16,269 gr; 1=5,81 gr;G2=10,47 gr; L1=10,6 cm; L=18,2 cm; Gr. sârmã: 0,42x0,49 cm.
Lant compus din opt segmente torsionate, cu verigi duble la capete. Fiecare segment a fost
obtinut dintr-o singurã bucatã de sârmã împãrtitã, prin realizarea a douã bucle duble, în trei
segmente egale, care au fost apoi suprapuse și rãsucite. Lantul s-a pãstrat rupt în douã bucãti.
Verigile segmentelor poartã urme de uzurã si, din loc în loc, au rãmas asamblate doar printr-o
singurã verigã, cealaltã fiind subtiatã si ruptã.
8. Barã de argint (lingou?)
Argint; martelare;
G: 80,669 gr; L: 27 cm; Gr: 0,60x0,63 cm.
Barã masivã de argint, cu sectiunea patrulaterã neregulatã. Bară, îndoitã în formă literei„U” cu
brate inegale, poartã urme de batere pe nicovalã si are capetele slefuite, finisate.
9. Barã de argint (lingou?)
Argint; ciocãnire la rece;
G: 35,430 g; L: 9 cm; Gr: 0,51x0,94 cm;
.Segment de barã masivã de argint, cu sectiunea neregulatã.
Aproximativ la mijlocul lungimii sale, bara a fost usor aplatizatã prin batere si, apoi, arcuitã.
Unul dintre capete prezintã urme de rupturã, iar celãlalt este intact.