Personaje

Portretizarea personajelor se face prin tehnica balzaciană a descrierii mediului și a fizionomiei. Astfel tipologiile clasice (avarul, ipohondrul,
gelosul) sunt introduse într-un context social care le conferă o dimensiune psihologică, transformând realismul tradițional într-o comedie
umană.

Ca trăsătură a esteticii moderne, autorul ambiguizează personajele și arată de asemenea un interes pentru procese psihice deviante care au la
bază ereditatea și mediul: alienare, senilitate (naturalism).

Otilia Mărculescu

Personajul eponim al romanului, Otilia este fiica adoptivă a lui Costache Giurgiuveanu din a doua căsătorie. În stil caracteristic balzacian,
aparența acesteia este surprinsă cu precizie de „ochiul de estet” al lui Felix: „fata părea să aibă vreo 18-19 ani. Fața măslinie, cu nasul mic și
ochii foarte albaștri arată și mai copilaroasă între multele bucle și gulerul de dantelă. Însă în trupul subțiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil
perfect, fără acea slăbiciune suptă și pătată a Aureliei, era o mare libertate de mișcări, o stăpânire desăvârșită de femeie”. Caracterizată indirect
de mediu, aceasta iese în evidență prin contrast, într-o societate burgheză snoabă și delăsătoare, Otilia fiind mereu atentă la aparențe. Prin
antiteză, aceasta apare ca opusul Auricăi, prin feminitatea ei misterioasă și rafinată.

Pe plan social, Otilia se erijează rapid ca adevărată stăpână a casei la care Felix învață să se ducă pentru fiecare problemă. Aceasta o pune în
conflictul financiar existent într-o poziție opusă familiei Tulea, ca o rivală pentru averea lui Costache.

Felix Sima

Este personajul protagonist, dinamic și complex, participând la acțiune în calitate de martor și purtător de cuvânt al naratorului. Statutul său
social și psihologic îl încadrează în categoria intelectualilor de elită, autentici. Unul dintre cele două planuri ale romanului este drumul formării
unui tânăr, acesta fiind Felix Sima. Cariera lui Felix se împlinește în mod strălucit (devine doctor), dar căsătoria nu-l va încadra în armonia
cosmică, privilegiu pe care-l au numai cuplurile bazate pe iubire.

Leonida Pascalopol

Moșierul este un aristocrat care își caută ieșirea din blazare prin lux și rafinament spiritual. Trăiește și el un sentiment complex de paternitate,
căruia i-a găsit un paliativ în familia lui moș Costache. Acesta se autocaracterizează într-o convorbire cu Felix astfel:

Eu, domnule Felix, dă-mi voie să mă mărturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit în căsnicie. Întâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se
cuvenea. În sufletul meu de moșier prozaic se ascunde puțin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mică și pot spune că a crescut sub ochii
mei. Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea să-mi fac femeia cum vreau eu, aș fi făcut-o ca pe domnișoara Otilia. O iubesc și eu în felul meu,
scumpe domnule Felix, pe Otilia, și poate că nu mă înșel când îți afirm că și ea mă iubește pe mine. Nici nu e greu, fiindcă un dezamăgit ca mine
e un om fără pretenții. Eu nu i-am cerut niciodată nimic domnișoarei Otilia și n-am prea stat ca să disting ce e patern și e ce viril în dragostea
mea.(...) S-a format între noi o rudenie sui generis...

Domnule Felix, mi-ai întunecat existența, îți spun drept, mi-ai stricat niște nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnișoara Otilia, ea
e micul meu vițiu sentimental. Dacă nu pot fi un amant, rămân totdeauna un neprețuit prieten și părinte.

Costache Giurgiuveanu

Pivotul romanului; psihologia sa de avar, controlează și conflictul financiar și pe cel erotic, între Felix și Otilia. Acțiunea romanului începe cu
prima întâlnire între el și Felix și se termină cu moartea acestuia. Avariția lui moș Costache este îndulcită de sentimentul patern pe care îl
manifestă față de Otilia, un sentiment însă care nu se realizează este repetat umbrit de teama pentru averea lui. Mai mult, afecțiunea față de
"fetița" sa apare și ca o compensație morală pentru averea mamei Otiliei, pe care și-a însușit-o fără vreo formă legală, fapt ce a cauzat moartea
acesteia și care condiționează acum starea materială a Otiliei. Propriu-zis, o bună parte din averea lui moș Costache e averea mamei Otiliei,
respectiv a Otiliei, pe care și-a însușit-o prin drept familial.
De la începutul romanului, personajul apare în această postură. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, deși îi este unchi și tutore - adică
administrator al averii acestuia până la majorat - îl definește ca atare, precum furtul meschin din veniturile acestuia, precum și de la Pascalopol.
Cumpără material demolat, mai ieftin, sau încearcă la mai multe farmacii ca să vadă la care e mai ieftin, pentru câteva centime. Mănâncă cu
lăcomie la masa oferită de un fost chiriaș devenit proprietar, dar aproape nu-i dă bani Marinei pentru mâncare. Scena îmbolnăvirii subite, în
care este rapid înconjurat de familia Tulea, dezvăluie elocvent izolarea indusă de teama pierderii averii. Otilia este singura care-i mai este
alături, iubindu-l necondiționat, dar avariția lui îndepărtează repetat pe toți ceilalți, pe Felix, pe Marina, pe văduva care-l îngrijea, pe Pascalopol.

George Călinescu relevă în tușe grotești un personaj definit esențial printr-un singur aspect, prin nenumărate instanțe de comic de situație. Nici
momentele de suferință ale bolnavului nu sunt lipsite de ridicol. Moartea lui nu inspiră un sentiment tragic, ci unul comic, realizat parcă de o
farsă a destinului. La capătul consecințelor avariției lui moș Costache se profilează situația precară a Otiliei. Aceasta nu este înfiată și beneficiază
doar de o mică parte din banii lui, lăsați în pază lui Pascalopol. Prin acest personaj autorul romanului condamna societatea epocii, care a
generat oameni cu asemenea vicii dezumanizante.

Aglae Tulea

Baba absolută, aceasta este caracterizată succint într-o convorbire dintre Felix si Weissmann

"... așa o femeie rea ca mătușa dumitale, să nu te superi, n-am văzut... Este baba absolută, fără cusur în rău, pot să jur. Bărbatul ei înnebunea și
fără infecție."

Sora lui moș Costache, aceasta este asemenea lui definită de dorința de a se îmbogăți, mai cu seamă moștenind banii lui. Astfel, aceasta devine
autoritară și agresivă în fața slăbiciunii, "ca un comandant de militărie", fără nici un considerent moral, caracteristici relevate vibrant de scena
ocupării casei fratelui ei în momentele lui de boală. Angrenând toată familia Tulea în urma ei aceasta veghează înfrigurată ca Felix și Otilia să nu
înstrăineze ceva în timp ce ceilalți mută și scotocesc mobilierul în căutarea banilor.

"În vreme ce cadavrul stătea inert peste plapumă și începuse să ia tonuri ceroase, Aglae, Olimpia, Aurica și Titi scotoceau în toate părțile,
trăgeau sertarele, desfăceau garderobul, căutau prin sobă (...) Furioasă, Aglae trânti ușile dulapurilor, trase covoarele, fără să le mai aseze la loc,
desfăcu cutiile mari de la masa de joc și de la cea din sufragerie (...). Negăsind nimic în haine, trase perna de sub capul lui moș Costache, privi pe
sub cearceaf, apoi ridică cu putere salteaua, răsturnând cadavrul spre perete."

Despotismul Aglaei se exercita asupra întregii familii, influențând până și alegerea lui Costache de a o înfia pe Otilia. Timorați Otilia și Felix o
contemplă cu dezgust și dispreț:

"...în familia în care mă aflu unul pândește pe celălalt și-l cred capabil pe fiecare, pentru bani, de cele mai mari mârșăvii." (Felix)

S-a observat că totuși Aglae își apăra copiii și că goana ei fără scrupule după averea lui moș Costache are o justificare în acest scop. Pledează ca
Simion să-i dea zestrea Olimpiei, soția lui Stănică, îi caută zadarnic un soț Auricăi, îl ține sub aripa ei pe nevolnicul Titi. În același timp însă îl
aruncă în ospiciu pe Simion fără remușcări, pentru a se elibera de povară, ca să-și trăiască viața. Avidă de avere, Aglae nu cunoaște limite
morale și manifestările ei se dezlănțuie spasmodic și fără ezitare.

Stănică Rațiu

Arivistul fără scrupul moral și escrocul locvace, Stǎnicǎ este un avocat fără procese care își exercita debitul verbal în sânul familiei și în cercul
prietenilor. Tema lui favorită este paternitatea, căsătoria, familia. Patosul discursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiente
câștigate și pe care o repetă cu orice ocazie. Obiectivul urmarit este banul, pe care nu se sfieste să-l dobândească de la oricine și în orice
calitate.

Activiatea lui constă în general prin căutarea unor căi de a obține bani, de la oricine, fără discriminare: Otilia, Felix și de la Pascalopol, și de la
Marina, ca și de la rudele sale. Nu pierde nici o ocazie să "ciupa", încredințat că va putea pune odată mâna pe banii lui moș Costache, pe care,
într-adevăr, îi fură pur și simplu. Îmbogătit, paraseste pe Olimpia, căsătorindu-se cu Georgeta; a fost chiar prefect într-o scurtă guvernare, este
proprietarul unui block-haus și patronează tripouri și cercuri de morfinomani. Stanica este și el un produs al societății capitaliste, încadrându-se
în seria tipologică reprezentată de Dinu Păturică, Tănase Scatiu, Gore Pirgu și Iancu Urmatecu, eroul romanului lui Ion Marin Sadoveanu.
În zugrăvirea tipului, Călinescu folosește o diversitate stilistică care-l transformă în "o figura extraordinara", cum observă criticul Ovid S.
Crohmalniceanu, care adaugă: "volubilitatea personajului are atâta intensitate vitală, încît ridică arta de a trivializa orice lucru și de a-l umfla
fantastic la o adevarată perfecțiune. În materie de demagogie și versatilitate, Stănica are geniu. Nu e foarte departe de adevăr când spune: „He,
he, Stănică e profund, degeaba încercați dumneavoastră să-l luați peste picior.” Dacă Stănică „are geniu”, acesta e un geniu al răului.[1]

Simion Tulea

Simion Tulea simbolizează în roman maniacul decrepit, căzut în senilitate.

Aurica Tulea

Aurica Tulea reprezintă tipul fetei bătrâne.

Titi Tulea

Reprezintă tipul debilului mintal.

Olimpia

Potrivit lui Călinescu, Olimpia o reprezintă pe femeia placidă.

Georgeta

Reprezintă tipul femeii ușoare. În text era descrisă ca fiind o femeie de moravuri ușoare, care se lasă condusă de bani și manipulată de cei ce
dețineau bani. Fiind o femeie frumoasă, din punct de vedere al aspectului fizic reușea să iși câștige banii foarte ușor. Era o femeie relativ înaltă,
cu părul lung, șaten, ochii căprui și un zâmbet fermecător.